Feed on
Posts
Comments

ce seara ! de multa vreme voiam sa-l vad pe saxofonistul american branford marsalis, pe care il urmaresc de vreo 25 de ani, de pe vremea cand era star in ascensiune, impreuna cu fratele sau, trompetistul wynton marsalis. ce pacat ca sala palatului era o treime goala ! mircea geoana, care venise la festival sa para baiat misto in campanie, ar fi putut mai bine sa cumpere vreo 200 de bilete si sa le daruiasca studentilor din regie.

cand s-a dezlantuit uzina de jazz din spatele lui branford, intr-un swing de mare viteza, parea ca incepusera sa cante de acum o ora si cineva a ridicat brusc sonorul abia acum. si-au tinut asa o ora si ceva, schimband ritmuri sau tempouri, fara ca uzina sa aiba vreo secunda de ezitare. iar peste asa o sectie ritmica senzationala, se asezau solo-urile lui marsalis. saxofonist din noua generatie, pentru care instrumentul este o jucarie, foarte tehnic si rapid, insa inca departe de profunzimea marilor maestri. la pian a mitraliat neobosit joey calderazzo, cu un plus de romantism de tip modern la balade. eric revis a fost ca un urs la contrabas, cu un balans nestirbit de viteza la care se canta, dar surprinzator de melodic la solo-uri.

insa motorul formatiei lui branford marsalis era bateristul justin faulkner ! mi s-a parut ca-l vad si aud pe elvin jones: alura din tinerete, ritmul, energia si formidabila masina de ritmuri din soundul marelui artist. de multa vreme nu am vazut asa un tobosar impresionant ! branford marsalis quartet a facut o demonstratie de jazz modern, contemporan, cantat perfect.

bonusul ultimei seri de festival a fost mike stern band. cu sapte ani mai batran decat marsalis si un sound de chitara specific, stern a ramas o figura aparte in jazz. stie foarte bine sa se joace cu intensitatea sunetului, cand notele parca fluidizeaza aerul. a fost un concert fusion, al carui motor era tot bateristul: dave weckl, un metronom plin de imaginatie educat de chick corea acum 20 de ani. la bas electric, chris minh-doky l-a secondat jucaus si fara eforturi. trompetistul randy brecker, pe care l-am mai vazut live acum 25 de ani la sibiu, si-a facut o marca din timbrul dublat de o pedala cu efect. inspirat in momentele calde si dezlantuit atunci cand trebuia. bun de tot.

cand am ajuns acasa, pantilimon, portarul lui poli timisoara lua galben pentru ca tragea de timp in fata unui adversar ramas in 10 oameni. ce viata chinuita au unii !

Share