Feed on
Posts
Comments

20 decembrie 1989

era o dimineata superba. perfect senin. soare stralucitor, cu acele raze blande si calde care-ti relaxeaza fata. dimineti din cele pe care inca le mai intalnesti iarna in timisoara. locuiam in soarelui, un cartier mai nou al timisoarei, cu blocuri comuniste gri si strambe, cu alei butucanose si pline de noroi. spre statia de tramvai mergeai pe o alee printre un stadion si gardul intreprinderii a.e.m., alee pe care am prins-o pe cand era doar o poteca de pamant, nascuta din urmele pasilor celor din schimbul intai. si care trecea, desigur, pe langa o mica mlastina cu stuf si broaste,

pe la 9:00, am plecat spre intersectia cea mare de pe calea buziasului. mi-au dat lacrimile: muncitorii de pe platforma industriala ieseau in strada. in ordine, incepand cu intreprinderile de la marginea orasului, carora li se alaturau ceilalti, in drumul catre centru. coloana de la i.o.r. s-a unit cu cea de la “electrotimis“, apoi a.e.m. si au luat-o in jos spre “spumotim“, “tehnometal“, “detergenti“… strigau “acum ori niciodata !” “romani veniti cu noi !” era o imagine coplesitoare. hotarati, cu drapele cu stema decupata si pancarte cu numele intreprinderii si “libertate !” sau “jos ceausescu !” pictate stangaci pe niste panze gasite in magazie.

am fugit repede la studioul lui liviu butoi de langa liceul “c.d.loga”. nu era acolo. cand am ajuns in piata operei, am auzit “libertate !” si armata e cu noi !” dinspre parcul central. de la gara, veneau coloanele cu muncitorii de la “solventul” si “elba“. in fruntea lor, un autoblindat cu teava trecuta prin gaura din drapelul national, calarit de militari imbratisati de oameni simpli. au ocolit parcul si au ingenuncheat in fata catedralei, rostind intr-un cor monumental “tatal nostru !”

in fata operei s-au adunat mii de oameni. s-a umplut piata. o parte voiau sa ajunga in balconul operei, altii cereau sa mergem la comitetul judetean de partid. m-am intalnit cu liviu butoi si am fugit sa luam aparatul foto. cumparase mai demult din piata o vechitura de la inceputul secolului, care arata ca o cutie neagra de cafea si nimeni nu banuia ce este de fapt. obturatorul era actionat manual, dar liviu invatase sa intuiasca timpul de expunere dupa lumina zilei. facea poze pe film lat, de o calitate surprinzatoare. am asteptat coloana langa hotelul continental. in intersectie era o tancheta ai carui militari au fraternizat cu multimea. cand s-a umplut de lume, cineva a venit cu ideea sa pornim spre comitetul judetean pcr la adapostul tramvaielor oprite deja. oamenii au vorbit cu vatmanii si am inceput sa inaintam. cand am ajuns in dreptul bulevardului c.d.loga, ne-am oprit.

coloanele de manifestanti ajung langa comitetul judetean pcr timis, la adapostul tramvaielor, in 20 decembrie 1989

cladirea comitetului judetean de partid era inconjurata de 3 randuri de militari. primii erau soldati, urmatorii din trupele regulate ale militiei, iar ultimul rand era format din parasutistii de la buzau sau caracal. in dreapta cladirii, in fata facultatii de medicina, erau blindate si camioane cu soldati. au fost momente de sovaiala… daca trag ? lumea scanda “fara violenta !“, “armata e cu noi !” si “soldati, soldati, pe cine aparati ?“.  ni se parea ca suntem prea putini. deodata, scandarea “libertate !” a inceput sa creasca tumultos, ca valurile unei viituri. “vine u.m.t.-ul !” a strigat cineva. nu stiu de ce strungarii, sudorii si lacatusii de la u.m.t. ni se pareau un fel de arhetip al muncitorului vanjos, hotarat si invincibil. in fruntea lor, ca un poseidon iesit din valurile oceanului, era un barbos imbracat intr-un cearsaf alb, pe care scria “libertate” si “jos ceausescu !”. mai tarziu am aflat ca se numeste ion marcu.

coloanele care veneau dinspre podul decebal au urmat aceeasi tactica cu tramvaiele. in scurta vreme, lumea a prins curaj si multimea a umplut strada pe jumatate. eram fata in fata: militarii care aparau comitetul judetean si noi, flancati de tramvaie. intre cele doua tabere erau liniile de tramvai si cele doua scuaruri cu pomi. militarii erau evident descumpaniti de scandarile noastre si de momentele cand ingenuncheam, rostind “tatal nostru”. nici nu stiu cand am ocupat si restul strazii, ajungand la doi metri fata de ei. liderii care isi condusesera coloanele de la intreprinderi au constituit un comitet ad-hoc, care parlamenta cu ofiterii. la un moment dat, acestia au acceptat sa retraga parasutistii, in uralele multimii, care striga “armata e cu noi !”. de undeva a aparut o portavoce, prea slaba, insa, pentru a stapani multimea. din cladire au tot inceput sa iasa persoane care parlamentau cu cei din primele randuri.

manifestantii ajunsi in fata sediului cj al pcr timis in 20 decembrie 1989. foto: lucian puiu

s-a cazut de acord ca o delegatie a demonstrantilor sa intre in cladire. lista s-a format destul de greu. la cat de infierbantat eram de ce se intampla, as fi vrut sa intru si eu, dar maturitatea lui liviu butoi ne-a oprit. au urmat clipe lungi de asteptare si, cand lumea a inceput sa-si piarda rabdarea, in balcon au aparut reprezentantii nostri, care incercau sa linisteasca atmosfera. la inceput strigau, apoi cineva le-a adus portavocea si, intr-un final, difuzoarele unei statii de amplificare au fost scoase pe geam. erau evident, incordati. si-au spus numele de mai multe ori, rugand oamenii sa-l tina minte, daca li se intampla ceva.

mi-l amintesc si acum, in afara de marcu, pe sorin oprea, pe care-l vazusem prima oara in 16 decembrie, incercand sa mobilizeze studentii din complex. erau ioan savu, cu parul valvoi si o barba neagra de calugar, petru borosoiu, un tip cam isteric care ma enerva, petre petrisor, un jurist rotofei cu mustata stufoasa. mai erau si altii, de care mi-am amintit cand i-am cunoscut mai tarziu, dar pe acestia ii stiu cel mai bine dintre cei ce au intrat la negocieri. veneau pe rand afara, sa ne spuna ce-au mai obtinut sau ce se intampla, iar noi reactionam aprobator sau nu. uneori, parerile erau diferite, dar oamenii ascultau ce striga si ceilalti si in scurt timp se coagula un raspuns, ca intr-o democratie ciudata, redusa la esente. era fascinant. liviu tragea poze dupa poze, iar eu incercam sa-l protejez. cand ni s-a terminat filmul, a fugit pana acasa si a ascuns aparatul, apoi s-a intors. din pacate, filmul acela zace si acum la un fotograf din timisoara, care promite ni-l returneze, dar ne tot amana si se lauda ca ar fi ale sale.

la un moment dat, cineva a spus ca in cladire este prim ministrul romaniei, constantin dascalescu. la cererea multimii, a iesit in balcon, adus, parca, de ceafa, de marcu si de savu. era timorat si a incercat sa promita sa rezolve o parte din lista de revendicari. singura verificabila era eliberarea imediata a celor arestati in ultimele zile. celelalte, ca demisia guvernului si a lui ceausescu, alegeri libere, libertatea presei, doliu national si pedepsirea vinovatilor pentru mortii de la timisoara, nu stateau, oricum, in puterea lui. parca la un moment dat, dascalescu si-a anuntat demisia, incercand sa mai potoleasca vuietul multimii. oamenii se temeau ca trage de timp pentru a pregati o cursa dupa caderea serii. a promis ca va transmite la bucuresti doleantele timisoarei.

intre timp, o delegatie a plecat la consulatul iugoslav, pentru a transmite lista si numele celor care au intrat in comitetul judetean pcr. aveam incredere in fratii nostri sarbi ca vor mediatiza lista si lumea intreaga va afla de timisoara. n-am gresit. am aflat mai tarziu ca asa s-a si intamplat. spre seara, cineva a anuntat ca ceausescu va vorbi la televizor despre timisoara. a fost scos un televizor pe geam si multimea parca a explodat, la auzul cuvintelor dictatorului.

ne numise “elemente huliganice“, care puneam in primejdie independenta si suveranitatea patriei, pe care voiam s-o dezmembram si chema intregul popor la “unitate si solidaritate, pentru apararea cauzei socialismului“. raspunsul nostru a fost instantaneu: “azi in timisoara, maine-n toata tara !“. am aflat ca ceausescu decretase stare de necesitate in judetul timis. la timisoara, insa, armata chiar trecuse de parte Revolutiei. militarii au fost retrasi in cazarmi. orasul era in mainile noastre. dupa ora 22:00, au aparut primele semne pentru imbunarea oamenilor. au inceput sa soseasca cei arestati in ultimele zile. primii au reusit cu greu sa ne convinga ca sunt autentici, insa eliberarea lor a fost confirmata de informatiile care circulau din gura in gura.

in acest timp, un alt comitet revolutionar se formase in cladirea operei. nici mie, nici lui liviu si nici multor oameni nu ne-a placut scindarea aceasta si am hotarat sa ramanem in fata comitetului judetean pcr. cei din primele randuri formasera coloane de protectie a cladirii, dupa ce militarii au fost retrasi. spre miezul noptii, s-a aflat ca dascalescu, emil bobu si ceilalalti trimisi ai lui ceausescu au fugit prin curtea interioara, iar lumea a inceput sa se rareasca. liderii din echipa de negociere au plecat si ei la opera, asa ca ne-am dus si noi.

balconul operei din timisoara in 20 decembrie 1989

tin minte din noaptea aia si un detaliu care mi-a sarit in ochi, de care imi amintesc intotdeauna cand aud teoriile unei conspiratii internationale care a ajutat Revolutia de la timisoara. cand am ajuns la trecerea de pietoni de langa muzeul banatului, am lasat prioritate unei masini rosie, o lada cu numere rusesti, in care erau doua persoane. imi amintesc cum am ras cu liviu de ei, ca au nimerit la timisoara sa-si vanda fierbatoarele taman cand noi facem revolutie.

pe la ora 2:00, cand am ajuns noi, in piata mai erau vreo 300 de oameni, de care cei din balcon se rugau sa nu plece, pentru ca vor fi atacati de securisti si omorati, daca ii lasa singuri. din noaptea aceea, ii mai tin minte doar pe ioan chis, ale carui vorbe erau incarcata de multa caldura umana, pe lorin fortuna, cel care avea sa ajunga primul primar al timisoarei, iar astazi conduce cruciada impotriva reptilienilor in emisiuni obscure de televiziune si pe claudiu iordache, pentru ca se recomandase scriitor si imi era rusine ca nu auzisem de el. nu stiu de ce, dar grupul de revolutionari din opera mi se parea mult mai dubios decat cel de la comitetul judetean pcr, asa ca pe la 4:00, am plecat acasa si am adormit fericit: radio europa libera relata ce se intamplase la noi in zilele trecute. in piata mai erau vreo 50-100 de oameni, adunati in jurul unui foc.

timisoara se declarase primul oras liber de comunism din romania.

Share