21 decembrie 1989
la 9:00 dimineata, am ajuns din nou in piata operei. erau deja mii de timisoreni acolo si se adunau tot mai multi. in jurul pranzului, o mare de oameni se intindea intre opera si catedrala. a urmat o zi halucinanta. piata devenise inima Revolutiei. balconul operei era inconjurat de pancarte si mesaje. la microfon se perindau tot felul de oameni, intr-un nemaipomenit spectacol al oratoriei. era o baie de libertate, in care toti ne aruncaseram si care ne transformase complet. eram ca niste frati dintr-o mare familie, care isi imparteau tot. soseau dube cu paine trimise de brutari si, precum in legenda biblica, un colt inca aburind ajungea si la mine cateva minute mai tarziu. veneau gospodine cu fripturi, camioane cu lapte sau apa minerala.
in piata se canta, se striga “libertate!” si “jos ceausescu!” si se nasteau copii, botezati pe loc victor sau victoria. din cand in cand, la indemnul cate unui vorbitor, lumea se intorcea cu fata spre catedrala luminata de razele soarelui, ingenunchea si rostea in cor “Tatal nostru“. aveam senzatia ca Dumnezeu aproape ca se materializase si ne ocrotea, zambind aprobator. balconul operei devenise scena, sediu al liderilor Revolutiei si agentie de stiri. deja de dimineata se aflase ca ieri au fost impuscati oameni care au iesit in strada la lugoj si ceva mai tarziu se anunta ca orasul se declarase liber de comunism, dupa modelul timisoarei si era in mainile revolutionarilor. veneau vesti ca a inceput si la arad, apoi cluj, sibiu, targu mures. la bucuresti, ceausescu adunase lumea la miting impotriva timisoarei.
piata operei din timisoara in 21 decembrie 1989
la un moment dat, s-a anuntat ca au sosit 3 garnituri de tren de la craiova, incarcate cu muncitori in uniforme de garzi patriotice si ciomege, trimisi sa dea o lectie huliganilor care devasteaza timisoara. cfr-istii le-au oprit in gara de est. oltenii au coborat, descumpaniti ca, in loc de iredentisti, au fost inconjurati de sute de oameni care scandau “libertate!“, “jos cu ceausescu!” si “azi in timisoara, maine-n toata tara!“. cativa au fost adusi la opera si, cu vocea gatuita de emotie, spuneau ca au fost luati direct de la iesirea din schimburi si trimisi aici. li s-a dat de mancare si au jurat sa se intoarca acasa si sa porneasca Revolutia si la ei.
in jurul pranzului, cineva a anuntat ca mitingul de condamnare a huliganilor din timisoara de la bucuresti s-a spart, iar transmisia televiziunii romane a fost intrerupta cand ceausescu a fost huiduit, desi a incercat sa promita majorarea pensiilor, salariilor si alocatiilor. am fugit pana la parintii lui liviu butoi, care locuiau langa piata operei si se uitasera la acea transmisie speciala. erau foarte contrariati. spuneau ca n-au apucat sa inteleaga ce se intampla, ca dictatorul a incercat sa potoleasca multimea si apoi programul s-a intrerupt brusc. am incercat sa sunam prietenii din bucuresti, dar era imposibil sa prindem o linie telefonica.
piata operei din timisoara in 21 decembrie 1989
m-am intors in piata, unde continua nebunia. din balcon, lorin fortuna citea periodic proclamatia frontului democratic roman, apoi cineva isi cauta copilul pierdut prin multime. se tiparisera manifeste cu proclamatia, din care mai am si acum pe acasa un exemplar. unii recitau poezii, clasice sau compuse pe loc. ma enervam cand era laudat secretarul judetean pcr radu balan, despre care se zvonea ca ar fi fost primul care s-a opus ca armata sa traga in noi si chiar imi amintesc ca s-a scandat pentru prima oara numele lui ion iliescu, despre care se stia de la europa libera ca ar fi un comunist de tip gorbaciov. insa acest gen de idei nu trezea prea mare entuziasm, pentru ca deja “jos comunismul!” devenise obiectivul nostru prioritar. ma distra la culme cand il vedeam in balcon pe tudorin burlacu (ringo, cum ii spuneam prietenii) pentru ca era ultimul loc in care mi l-as fi imaginat, tinand cont de viata lui de pana atunci.
seara, balconul s-a transformat intr-un fel de cenaclu “flacara”, unde au fost invitati tot felul de artisti. revolutionarii din opera se temeau ca lumea va pleca din nou acasa si ar putea fi atacati de vreun comando al securitatii. am ramas cateva mii de oameni peste noapte. tot timpul aveam grija sa nu-mi alunece de pe maneca stanga panglica tricolora care-mi atesta calitatea de revolutionar si chiar am stat vreo doua ore de garda langa restaurantul “cina”, in brigazile care pazeau accesul spre piata operei. primisem sarcina de la cei din balcon si eram foarte fericit sa fiu util Revolutiei, desi armele noastre erau cate o creanga rupta dintr-un copac.
noaptea a fost ceva mai racoare, insa mai urcam pana la parintii lui liviu butoi, sa bem un ceai fierbinte. dupa ora 1:00, liviu a reusit sa vorbeasca la telefon cu mircea tiberian, care i-a spus ca in centrul bucurestiului se trage impotriva demonstrantilor care au urmat exemplul nostru. ni s-a strans inima, pentru ca ne-am amintit prin ce trecusem si stiam ca-i asteapta aceeasi soarta. in piata se anuntau mesaje din tot mai multe orase in care romanii iesisera la Revolutie. “sa fie judecat, aicea, in banat!” era noua scandare, pentru ca simteam ca sfarsitul regimului ceausescu e atat de aproape.
n-am sa uit niciodata amintirile din 21 decembrie. nu am mai trait si nici nu cred ca voi mai regasi sentimentele de atunci, caldura cu care ne imbratisam cu oameni pe care nu-i cunoscusem vreodata, solidaritatea incredibila, bucuria care iradia din fiecare si, mai ales, sentimentul colectiv de libertate infinita. eram fericiti, patetici, viteji, demni, ridicoli, melodramatici si credeam din tot sufletul ca Dumnezeu ne-a mantuit.
in 21 decembrie 1989, am invatat sa-mi traiesc libertatea si nu voi uita niciodata.