cine-a mai vazut cal verde si sarb cuminte ? era unul din personajele celebre ale timisoarei, cu parpalacul bej si nelipsita umbrela neagra si lunga, calcand ca un armasar pe dalele din piata operei. suntem prieteni de vreo 30 de ani, din vremea in care casetele lui cu muzica trasa de la europa libera cu tot cu comentariile lui andrei voiculescu erau legendare. in clasa a IX-a, la fel de legendarul unchi din state ii trimisese o pereche de levi’s 501 adevarati, o bricheta zippo, o pereche de ray-ban si un radiocasetofon stereo care prindea incredibil de clar posturile straine. blugii cred ca au ajuns si pe mine, pe la sfarsitul existentei lor fizice, iar casetofonul zace in mod sigur printre lucrurile mele din podul unei case vechi din timisoara. radioul tot asa de bine merge !
nu stiu cati v-ati trait tineretea la fel de spectaculos si frumos ca noi. eram un grup de 5-6 prieteni care a trecut IMPREUNA, alaturi de fetele pe care le iubeam si de ceilalti prieteni, de gastile din generatiile dinaintea noastra si de cele de dupa noi, prin una din cele mai interesante si furtunoase perioade ale secolului XX. liceul cu nopti pierdute ascultand pink floyd sau frank zappa si fumand marlboro rosu in camera lui marlone de la giarmata. chefuri pe bijelo dugme sau eric clapton, cu kenturile lu’ hodoroaga, pana a crapat vecinul de la unu de inima rea. aventuri prin trenurile de noapte spre varias si cei cinci kilometri pe jos pana la totina. noptile de vara din campingul de la neptun si septicul romanesc pana la 40 fix la gura sobei din casa de vacanta de la brebu a corinei. nemaipomenitele discutii nocturne din apartamentul lui gabi de langa bastion si chefurile de la velimir, cand ai lui erau plecati la tara. povesti de dragoste, exmatriculari temporare din liceul c.d.loga pentru nazbatii rasunatoare, excursii memorabile la poiana marului sau herculane, examene, 9 luni de armata (eu – la diribau, el – voluntar la parasutisti), anii de studentie, in care eu ma apucasem sa cant jazz la contrabas si camerele numai de noi stiute ale arabilor din caminele de la medicina de unde puteai cumpara oricand marlboro cu 120. incredibilele zile ale Revolutiei din decembrie 1989 pe care le-am trait din plin la timisoara si noptile in care ne ascundeam de tirurile unui terorist nebun in casuta parintilor lui gabi. dupa care – nebunia anilor ’90 !
in ultimii 6-7 ani, ne-am vazut rar si am scapat cu greu de ironiile ca m-am mutat printre mitici. nu i se schimbase decat privirea, parca mai trista. ultima data, am vorbit cu el la telefon acum 10 zile. era vineri, pe la miezul noptii. surpriza a fost totala, pentru ca nu ma sunase niciodata de pe mobil. nu mai conteaza ca si acum ma apelase din greseala, dar ne-am bucurat sa ne auzim si mi-a atras atentia sa nu uit sa bem o bere cand mai trec prin timisoara.
asteapta-ma, prietene, promit sa vin.
21 februarie 2011