the :egocentrics live @ club 30, timisoara

aseara, in club 30 din timisoara, the :egocentrics si-au lansat primul album de studio, “love fear choices and astronauts“. ii multumesc prietenului meu, micko, pentru una din cele mai placute surprize din ultima vreme !

in primul rand, fiind plecat de vreo 5 ani din timisoara, unde vin doar de cateva ori pe an, nu mai stiam ca exista club 30, care a avut momentele sale de glorie in anii ’90, cand l-a infiintat horatiu dejan. nu numai ca exista, dar si arata intr-un mare fel: un kitch perfect, indelung studiat, care se potriveste minunat cu rockul psychedelic pe care il canta the :egocentrics. sonorizare foarte buna, lume misto – de la rockeri harsiti pana la pusti care tocmai si-au descoperit idolii. doar berea se termina prea repede si, dupa 23:00, trebuie sa te chinui cu posirca de peroni.

a fost prima oara cand i-am auzit pe the :egocentrics (cristi rachitovan – chitara, daniel mihaies – bass, alexandru hera – drms) si am devenit fan. canta rock psychedelic modern, cu piese lungi, uneori redundante, dar deloc plictisitoare. unii le reproseaza absenta unui solist vocal, dar mie mi s-a parut ca suna bine in trio si sunt convins ca le-ar fi greu sa gaseasca un vocalist care sa aduca un plus in sound-ul formatiei. bine sincronizati, tobosarul si basistul ofera un groove plin de forta si fara sincope unui chitarist inspirat, care are multe momente in care te poarta pe tripuri complexe, uneori usor melancolice, alteori aproape de hard rock. se simte ca baietii au crescut ascultand muzica buna si ma bucur ca au reusit sa vina cu un sound modern si original, in ciuda influentelor marilor clasici ai rock-ului.

inregistrarea de mai jos e din 2009. noul album suna si mai bine !

Share

jan garbarek group live @ sala palatului, bucuresti

ce de lume la sala palatului, la concertul jan garbarek group ! mai multa ca acum o luna, la festivalul master of jazz, al carui epilog a fost. desi, ca sa anticipez o concluzie, cel mai tare moment ramane recitalul lui branford marsalis quartet.

concertul de aseara a fost asa cum ma asteptam: impecabil. acelasi jan garbarek elegant, cu temele lui simple si repetitive, ca o joaca de copii, cu melancolia fiordurilor norvegiene care a umplut sala de gagici. ba chiar mult mai coios si mai ritmat decat pe multe din discurile sale. cu pianistul german rainer bruninghaus, canta de vreo de vreo 20 de ani, asa ca se inteleg perfect. cand la clape, cand la pian, cand la amandoua, bruninghaus a fost completarea precisa a saxofonului. garbarek a avut intotdeauna basisti melodici. brazilianul yuri daniel nu face exceptie: cu un ton cu personalitate si improvizatii pline de melodie, totdeauna atent si cu ritm. la momentul sau solo pe scena, mi-a amintit de felul in care se juca decebal badila pe vremuri cu basul electric si pedalele.

farmecul concertului a fost, insa, indianul trilok gurtu, unul din marii percutionisti ai lumii. finetea cu care tesea ritmul, felul in care se juca cu intensitatea acompaniamentului m-au fermecat. le-a aratat spectatorilor cat de mult ii place sa se joace si sa inventeze ritmuri din orice, cand a fost lasat singur pe scena. acompaniamentul lui dadea impresia ca a plecat de la o tabla indiana, dupa care s-a inconjurat de instrumente de percutie, pe care a transpus ritmul acesteia. uneori, acompania atat de discret ca nu-l auzeai, doar il simteai. dupa care aparea cu accentele exact cand trebuia si schimba atomosfera perfect sincronizat cu basul. a fost “eroul meciului” in seara asta.

muzica lui garbarek s-a mai schimbat un pic, insa n-a evoluat prea mult in ultimii douazeci si ceva de ani de cand il ascult. nu mai canta balade lungi in concert. foloseste des ritmuri complicate de samba sau polka. toate astea, trilok gurtu si restul salveaza temele care uneori suna a muzica usoara cantata la saxofon. un succes de casa.

Share