Feed on
Posts
Comments

nu stiu cati ati avut ocazia sa dati peste o aventura ca a mea. inca din vara lui 2007, cand l-am auzit pe prietenul meu francez, marko, vorbind despre aceasta calatorie, am stiut ca vreau s-o fac. ideea era ca el, impreuna cu cativa prieteni, urmau sa ia niste masini ieftine din franta si sa le duca sa le vanda unora care ii asteptau in mauritania si care ii vor duce pana in senegal, unde ii asteptau alti prieteni, cu care vor ajunge si prin mali si burkina faso si se vor distra foarte misto.

din momentul in care am auzit prima oara ideea, i-am zis lui marko: “i’m in !”. am mai discutat prin mail si, in sfarsit, pe la sfarsitul lui noiembrie, mi-a zis ca totul e pregatit. inca nu credea ca vin si a explodat de bucurie cand i-am scris ca mi-am cumparat deja biletele de avion. urma sa ajung in lyon marti, 9 ianuarie 2007 si sa plecam spre mediterana joi dimineata.

pana sa plec, mi-am facut bagajele, iar marko m-a convins ca, in afara de pastile impotriva malariei, nu ne trebuie nimic. am luat, totusi, cu mine si niste tablete pentru dezinfectat apa, ca s-o poti bea, la o adica. am recitit micul manual pentru mers in zone de conflict al englezilor din sas, la care am fost intr-un training pentru jurnalisti, ca sa-mi amintesc niste chestii misto invatate acolo si m-am straduit sa fac rost de o camera video digitala, ca sa filmez tot tripul.

a dracului camera, ca greu s-a dat plecata de acasa ! parca simtea ceva ! complicat de explicat, insa a fost nevoie de eforturile a patru oameni care s-au trezit dis de dimineata, pentru a-mi aduce camera, incarcatorul  si cei trei acumulatori de rezerva, fiindca toate erau imprastiate la adrese diferite din bucuresti. plus al cincilea, prietenul meu dan moga, care m-a dus cu masina la aeroport. avionul meu pleca la ora 13.00 de pe otopeni, facea o escala la milano, unde schimbam aeronava, si ajungeam la lyon la 16.45. ceea ce s-a si intamplat. fara peripetii. doar ca am plecat din bucuresti cu jumatate de ora intarziere, din cauza cetei de pe otopeni, incat la milano abia am prins legatura spre lyon. unde ma astepta marko, asa cum ne intelesesem.

numai ca de povestea cu ceata mi-am amintit abia cand am ajuns si am constatat ca bagajele mele nu au prins avionul. compania alitalia ! adevarul e ca, de atunci, toti care imi auzeau povestea (pana si in senegal !) se mirau ca nu stiam ca astfel de lucruri se intampla tot timpul cand zbori cu alitalia. va fa-n culo ! mi-au dat o bucata de hartie pe care erau scrise niste chestii si niste numere de telefon, le-am lasat adresa la care sa-mi aduca bagajele a doua zi si ne-am carat. marko m-a luat de la aeroport cu masina lui si am plecat spre zona din ardeche in care se afla si saint julien molin molette, oraselul unde ma duc eu in fiecare vara, de 13 ani, pentru ca acolo exista un post de radio unde, impreuna cu proprietarul lui si niste nemti, organizez un training de radio pentru romani, nemti si francezi.

cele doua nopti si o zi petrecute in franta, pana sa plecam, au fost foarte dinamice. o alergatura continua. oricum, primul popas il tin minte. e unul traditional la francezii mei, cand le vine un musafir. la o cabana din lemn, pe dealuri, cu o camera de zi imensa, in care locuia o familie de prieteni, unde am stat o seara intreaga la povesti si chill out. am dormit la marko, unde mai era un tanar, care cred ca nu prea avea unde sa stea si il lasa acesta la el, contra a jumatate din chirie si cheltuieli. marko statea si el intr-o casa misto, cu o camera mare cu semineu pe lemne si dormitoare la etaj, curte cu hambar, in care era parcat un peugeot 405. in stare foarte buna. modelul pe care –  il lauda marko – atunci cand a iesit pe piata, l-au avut presedintele frantei si ministrii din guvern. adica, acum vreo 20 de ani.

pe masina era montat un portbagaj confectionat din rame de duraluminiu unite cu buloane, pe care am pus patru lazi de plastic, pline cu piese de masina adunate din schrott, doua radiatoare de renault si o roata in stare foarte buna, legate bine, infasurate intr-o panza impermeabila, prinsa si aia cu niste curele. in portbagaj am inghesuit si o cutie de viteza de mercedes din care inca sa mai scurgea ulei. asta era una din masinile cu care plecam. rod, un prieten de-al lui marko care ne astepta in senegal, aranjase sa luam masina pe gratis de la unul care voia sa scape de ea. asa ca, pe noi doi si pe fred, cel de-al treilea pasager din masina, nu ne-a costat decat cate 200 de euro: piesele inlocuite si revizia tehnica facuta inainte de plecare, plus transportul cu ferryboat-ul de la sete, un port de langa marsilia, si pana la tanger.

apropo de paranoia cu eventualele boli de care te poti molipsi prin tarile africane, am un sfat: vorbiti cu un medic sau chiar un farmacist francez ! vor sti exact ce sa va recomande, pentru a nu arunca bani si a va umfla fundul cu injectii inutile. eu am fost intr-o farmacie din annonay in care, dupa ce am enumerat tarile prin care vom merge, omul a verificat ceva in computer si mi-a dat pastile anti-malarie, de luat una pe zi, cu o saptamana inainte de a ajunge in zona respectiva, de-a lungul intregului sejur si inca doua saptamani dupa intoarcerea acasa. de preferinta, la aceeasi ora. plus un sfat, pe cat de esential, pe atat de banal: atentie maxima la igiena personala ! adica, spalat pe maini inainte de masa etc.

Share