Feed on
Posts
Comments

13 ianuarie 2007

ne-am trezit pe la 8:00. am reusit sa facem dus si sa coboram la masini cu putin timp inainte ca ferryboat-ul sa acosteze la tanger. imaginea portilor imense de metal care coborau pentru a deschide cala vasului a fost la fel de spectaculoasa ca la plecare. ne-am asezat la coada din vama si am inaintat mai rapid decat ne-am fi asteptat. stiind regulile, marko a luat actele masinii si s-a dus sa obtina nu stiu ce documente, pentru care a platit 25 de euro. cand ne-a venit randul, surpriza ! vamesul marocan nu voia sa ia in considerare documentele si ne tot arata un individ care se invartea printre masini. ne-a explicat ca trebuie sa-i dam personajului respectiv 5 euro ca sa mearga sa ne obtina aceleasi hartii, pe care sa le mai platim o data. marko si fred erau uluiti. am inceput sa rad: “cunosc stilul ! asteapta o spaga.” francezilor nu le venea sa creada, insa au inceput sa-mi dea dreptate cand au vazut ca vamesul se ocupa de urmatoarele masini, ignorandu-ne complet. pana la urma, am scapat ieftin: marko l-a intrebat cati copii are si i-a daruit 5 masinute de jucarie din sacul cu daruri stranse pentru cei din senegal. pentru ca intermediarul care trebuia sa obtina actele (si care era mana in mana cu vamesul) bombanea nemultumit, am gasit un cadou si pentru el, reusind sa intram in maroc.

ceilalti ne asteptau de vreo jumatate de ora. am schimbat 50 de euro in moneda locala si am primit o gramada de bancnote mototolite. paritatea: 10 dirham pentru 1 euro. ni s-a atras atentia ca scoaterea din tara a monedei nationale este interzisa. am traversat tangerul, pe care l-am vazut din mers. un amestec fascinant de traditie si mizerie. ne-am amuzat copios in fata unui semafor care arata concomitent si verde si rosu. ne-am intersectat cu vehicule ciudate, amestecuri hibride intre motoreta si caruta. ne-a aparut in cale si prima camila, iar primul popas l-am facut la un restaurant de la marginea orasului, unde am baut ceai si am mancat produse de patiserie autohtone, dulci si aromate.

ne grabeam sa ajungem la moulay bousselham, unde trebuia sa gasim campingul “chez halal”. am tot intrebat localnicii intalniti in cale, insa nimeni nu stia ce cautam. pana la urma, ne-am intalnit chiar cu halal (pe care nu-l chema halal 🙂 ), care venise in cautarea noastra. ne-am parcat masinile in camping si ne-am dus sa mancam. primul pranz in maroc, la restaurantul “izaguirre“, cu peste proaspat gatit  dupa traditia locala, celebrul ceai de menta si vin frantuzesc. de pe terasa unde am mancat se vedea laguna si intrarea in parcul natural din apropiere, unde mai multi pescari s-au oferit sa ne duca cu barca pentru 5 euro.

m-am plimbat, impreuna cu flo, prin moulay bousselham, fascinat de lumea pe care incepeam s-o descoperim. case saracacioase construite din boltari, majoritatea strazilor erau neasfaltate, desi pe alocuri incepusera sa puna borduri, semn al unei viitoare sistematizari. catre ocean, cladirile deveneau mai impunatoare. unele erau adevarate vile, cu destinatie de pensiuni pentru turisti sau – pur si simplu – locuintele unor oameni instariti. am fost uluit de nevoia de comunicare a localnicilor: peste tot gaseai un fel de buticuri cu cabine telefonice de unde, contra unor tarife rezonabile, puteai suna in orice colt al lumii. in permanenta, vedeai in ele pe cineva vorbind la telefon. multe internet cafe-uri, intens folosite mai ales de tineri. de-a lungul intregii noastre calatorii in africa aveam sa le regasim peste tot. daca un sat avea 10 case, una dintre ele era butic cu telefoane. daca avea 20, una era internet cafe.

mi-a parut rau ca nu aveam timp sa platim un pescar sa ne duca pana in rezervatia de pasari din apropiere si ne-am intors in camping, pentru adevaratul motiv al popasului: cumparatorul masinilor noastre avea un mecanic auto de incredere in moulay bousselham, ieftin si bun, care trebuia sa le verifice si sa schimbe eventualele piese defecte. era un tip slabanog, cu mainile negre de la ulei si vaselina, care nu vorbea nici o limba straina. i-am spus sa se ocupe mai intai de peugeot-ul nostru, fiindca voiam sa ajungem cat mai repede la rabat, sa pot trimite faxul cu reclamatia mea pentru bagajele pierdute de alitalia. m-am amuzat copios ca specialistul nostru se comporta ca un mecanic auto tipic: el cu indicatiile, noi cu munca. noroc ca francezii mei erau priceputi la masini !

marko n-a avut de lucru sa-i spuna mecanicului ca i se pare ca auzea un zgomot suspect la unul din telescoapele de pe fata. s-au invartit o gramada in jurul peugeot-ului, i-au dat jos rotile, s-au holbat la telescoape. omul si-a facut o lista cu piesele pe care trebuia sa le schimbe si de la celelalte automobile, dupa care a plecat cu alex si jean louis sa caute pe la depozitele de masini uzate din zona. eu am profitat si am dat o tura prin campingul lui halal. semana cu cel de pe malul muresului de la periam, unde se tine in fiecare an festivalul “rock la mures. niste rulote nenorocite in care nu aveai chef sa dormi, o cladire pentru dusuri si wc-uri care arata ca dupa razboi, insa multi copaci si verdeata. locul era foarte curat, iar pentru gunoi erau agatate niste cosuri din rachita din loc in loc, golite in permanenta de un angajat.

mecanicul nostru s-a intors dupa apus si a mesterit la lumina lanternelor pe la motoarele automobilelor, pana ne-am plictisit cu totii si ni s-a facut foame. halal ne-a demonstrat ce inseamna ospitalitatea marocana si ne-a organizat o petrecere. niste banci si scaune de plastic asezate in jurul unui foc temeinic. un radio agatat de creanga unui copac. un lighean de plastic plin cu ciosvarte de pui unse cu un sos de mirodenii ciudate de ne-am lins degetele. niste sticle de vin, completate de sampania noastra si un crab imens care misca disperat din picioare, rasturnat cu burta in sus in iarba. dupa ce ne-a lasat sa ne speriem de el si sa-l cercetam pe toate fetele, halal l-a aruncat viu pe jaratecul gratarului. biata vietate s-a chinuit cel putin o ora pana cand a incetat sa mai dea vreun semn de viata, insa savoarea carnii pe care am desprins-o cu greu, spargand crusta picioarelor si apoi carapacea, ne-a sters din minte mila pe care ne-o provocase vazandu-i chinurile.

am stat la povesti cu halal si prietenii sai pana tarziu in noapte. erau foarte simpatici si vorbareti, plini de pilde si intamplari hazlii. au fumat dand aprobator din cap din iarba noastra, dupa care ne-a mai umilit o data, rasucind un ditamai jointul, in care presarase niste hasis pe care l-a scos dintr-o tabachera de la brau.

si s-a facut liniste…