euro

afrika (12): mauritania. drumul spre nouadhibou

by

19 ianuarie 2007

ne-am trezit devreme si am plecat la drum la 7:30. trebuia sa ajungem cat mai devreme in la gouira, punctul de frontiera, sa iesim din maroc, sa strabatem no man’s land (o fasie de 3 kilometri) si sa intram in mauritania inainte de pranz, cand granita se inchidea. dupa ce am iesit din dakhla, marko si jean-louis s-au luat la intrecere pe soseaua dreapta, gonind in paralel cu 180 de km la ora. din nou, in prima parte a zilei, cerul era acoperit de o pacla care ne proteja de razele soarelui. conducem zeci de kilometri cu desertul cameleonic in stanga si coasta atlanticului in dreapta. pe masura ce ne apropiem de granita, nisipul devine tot mai murdar si peisajul tot mai selenar. la 142 de kilometri de nouadhibou oprim intr-o benzinarie. dupa ce ne depasesc patru jeep-uri decapotate, vopsite in culori de camuflaj, pline de tuaregi cu capetele acoperite cu turbane, culmea ! in fata noastra, alimenta un jeep tot cu “07” pe numarul francez al placutei de inmatriculare. bucurie mare pe francezii mei: gasisera pe unii tot din ardeche !

dupa ce ajungem la punctul de frontiera, cat stam la coada de 4-5 masini, jean louis scoate un tub si doua carpe din bumbac si, impreuna cu marko, se apuca si dau un lustru temeinic pe capotele masinilor. clientii mercedes-ului si ai peugeot-ului ne asteptau in no man’s land si trebuiau impresionati. pacla se ridicase si soarele parjolea totul. trecem fara probleme de punctul de frontiera, unde se termina si soseaua. dupa ce bajbaim cateva sute de metri, luandu-ne dupa urmele de cauciucuri ale celor care trecusera deja pe acolo, vedem doua masini si 3 barbati, care pareau ca ne asteapta. era benny, clientul si calauza noastra, impreuna cu doi prieteni. dupa multe incercari, marko reusise sa vorbeasca cu ei pe mobil si stabilise intalnirea.

purtau camasi si pulovere, sirwal (niste pantaloni pana sub genunchi, largi, bufanti si albi), slapi din piele in picioarele goale si dara (un fel de vestmant larg, ca un cearsaf prin care sa-ti bagi capul, alb sau de culoarea cerului senin, cu un buzunar la piept, brodat cu ata galbena). erau tuciurii si aveau parul cret si sarmos. cand era prea cald, din cateva miscari isi infasurau in jurul capului un hawli (turban dintr-o o panza lunga, albastru deschis sau neagra). imediat, au tras masinile una langa alta si au sprijinit de ele doua rogojini, ca sa ne protejeze de vantul care vajaia serios, au luat dintr-un rucsac un primus mic cu butelie si au pregatit un ceai de bun venit. noi am scos o punga de produse de patiserie cumparate in dakhla si am pocnit dopul ultimei sticle de sampanie pastrata special din franta.

benny ne-a explicat ca masinile cele mai cautate in mauritania sunt mercedes. orice model. in ultima vreme, si peugeot a devenit o marca destul de populara. suv-uri sau 4×4, insa, nu se aduc decat pe comanda ferma. marko obtine rapid 1.000 de euro pe masinuta noastra, insa jean louis tine de pret si se tocmeste pana scoate 1.300 pe mercedes-ul lui. desigur, plus transport pana la nouakchott. batem palma, ne inghesuim bagajele in masinile lor si ne facem ultimele poze langa ale noastre. benny le duce la “garaj”: o zona mai neteda de langa drum, ferita de vant cu gramezi de bolovani si pazita de niste berberi, unde negustorii de masini le lasa pana gasesc viitorul cumparator. pentru o taxa de cativa euro pe zi. ne ingramadim 7 persoane in renault-ul lui benny, trecem fara probleme frontiera in mauritania si pornim spre nouadhibou. din loc in loc, vedem gospodarii saracacioase, cu corturi sau colibe inconjurate de garduri din boltari si tot mai multe turme de camile. pe calea ferata paralela cu soseaua ne intersectam cu cel mai lung tren pe care l-am vazut vreodata: cateva sute de vagoane cu minereu intinse pe cel putin 2 kilometri, trase si impinse de cate doua locomotive.

intram in nouadhibou, un oras cu 150.000 de locuitori. cei mai multi vorbesc si franceza, limba in care – alaturi de araba – sunt inscriptionate toate firmele. aici intalnesti extremele. corturi berbere, langa case patratoase din omniprezentii boltari netencuiti, langa vile opulente de un kitch absolut si trist. rable si schelete de rable peste tot. capre razlete si turme de camile, langa ultimul tip de suv nissan, langa cotige trase de magari rapciugosi. locuri virane napadite de dune, langa un aeroport mai degraba militar, langa un teren de fotbal pe nisip.

oprim la campingul “chez abba“ si coboram amortiti din masina langa o vitrina prafuita plina de bijuterii traditionale de o frumusete salbatica. nisip peste tot. femeile lor sunt straniu de frumoase si ne privesc dispretuitoare si usor atatate. avem de ales intre camerele simple si curate sau corturile berbere. desigur ca aleg sa dorm in cort, in sacul de dormit pe care reusisem sa-l gasesc cu greu intr-un orasel anonim din maroc. schimbam bani si trebuie sa tinem minte o noua paritate: 1 euro = 330 de ouguiya. bancnotele mari sunt nou-noute, dar cele de mici sunt atat de mototolite si de zdrentuite, incat uneori numai localnicii le recunosc valoarea in functie de culoarea initiala, pe care doar ei o mai ghicesc. ma inteleg cu o frumusete locala sa-mi spele toalele pentru 100 de ouguiya si ma simt usor misogin, dar razbunat pentru privirile indurate la sosire.

seara, suntem invitati de benny sa cinam la el acasa. ne duce cu masina si nu avem nici cea mai mica idee in care parte a orasului suntem. orbecaim un pic pana dam de usa de tabla a casei din boltari si patrundem in interiorul auster. ne descaltam si intram in camera de oaspeti. are peretii goi, dar mocheta de pe jos e acoperita pe mijloc de un covor cu motive orientale. de-a lungul peretilor, are perne pe care ne tolanim confortabil. bem apa si coca-cola la cutie. cele doua neveste ale lui benny, imbracate in malaffa (o panza elegant colorata in care se infasoara iscusit din cap pana-n picioare) au grija sa nu ne lipseasca nimic, pana ele pregatesc intr-un colt, pe un primus mai mare, couscous cu carne de camila, mirodenii si condimente. tot ele ne prepara si ceaiul, in timp ce noi ne facem siesta si palavragim satisfacuti.

am avut un somn minunat in cortul berber, pe o rogojina intinsa pe nisip. la 4:30, ne-a trezit muezinul care chema credinciosii la rugaciune, dar am adormit la loc.

Share

afrika (5): auto service by night @ moulay bousselham, maroc

by

13 ianuarie 2007

ne-am trezit pe la 8:00. am reusit sa facem dus si sa coboram la masini cu putin timp inainte ca ferryboat-ul sa acosteze la tanger. imaginea portilor imense de metal care coborau pentru a deschide cala vasului a fost la fel de spectaculoasa ca la plecare. ne-am asezat la coada din vama si am inaintat mai rapid decat ne-am fi asteptat. stiind regulile, marko a luat actele masinii si s-a dus sa obtina nu stiu ce documente, pentru care a platit 25 de euro. cand ne-a venit randul, surpriza ! vamesul marocan nu voia sa ia in considerare documentele si ne tot arata un individ care se invartea printre masini. ne-a explicat ca trebuie sa-i dam personajului respectiv 5 euro ca sa mearga sa ne obtina aceleasi hartii, pe care sa le mai platim o data. marko si fred erau uluiti. am inceput sa rad: “cunosc stilul ! asteapta o spaga.” francezilor nu le venea sa creada, insa au inceput sa-mi dea dreptate cand au vazut ca vamesul se ocupa de urmatoarele masini, ignorandu-ne complet. pana la urma, am scapat ieftin: marko l-a intrebat cati copii are si i-a daruit 5 masinute de jucarie din sacul cu daruri stranse pentru cei din senegal. pentru ca intermediarul care trebuia sa obtina actele (si care era mana in mana cu vamesul) bombanea nemultumit, am gasit un cadou si pentru el, reusind sa intram in maroc.

ceilalti ne asteptau de vreo jumatate de ora. am schimbat 50 de euro in moneda locala si am primit o gramada de bancnote mototolite. paritatea: 10 dirham pentru 1 euro. ni s-a atras atentia ca scoaterea din tara a monedei nationale este interzisa. am traversat tangerul, pe care l-am vazut din mers. un amestec fascinant de traditie si mizerie. ne-am amuzat copios in fata unui semafor care arata concomitent si verde si rosu. ne-am intersectat cu vehicule ciudate, amestecuri hibride intre motoreta si caruta. ne-a aparut in cale si prima camila, iar primul popas l-am facut la un restaurant de la marginea orasului, unde am baut ceai si am mancat produse de patiserie autohtone, dulci si aromate.

ne grabeam sa ajungem la moulay bousselham, unde trebuia sa gasim campingul “chez halal”. am tot intrebat localnicii intalniti in cale, insa nimeni nu stia ce cautam. pana la urma, ne-am intalnit chiar cu halal (pe care nu-l chema halal 🙂 ), care venise in cautarea noastra. ne-am parcat masinile in camping si ne-am dus sa mancam. primul pranz in maroc, la restaurantul “izaguirre“, cu peste proaspat gatit  dupa traditia locala, celebrul ceai de menta si vin frantuzesc. de pe terasa unde am mancat se vedea laguna si intrarea in parcul natural din apropiere, unde mai multi pescari s-au oferit sa ne duca cu barca pentru 5 euro.

m-am plimbat, impreuna cu flo, prin moulay bousselham, fascinat de lumea pe care incepeam s-o descoperim. case saracacioase construite din boltari, majoritatea strazilor erau neasfaltate, desi pe alocuri incepusera sa puna borduri, semn al unei viitoare sistematizari. catre ocean, cladirile deveneau mai impunatoare. unele erau adevarate vile, cu destinatie de pensiuni pentru turisti sau – pur si simplu – locuintele unor oameni instariti. am fost uluit de nevoia de comunicare a localnicilor: peste tot gaseai un fel de buticuri cu cabine telefonice de unde, contra unor tarife rezonabile, puteai suna in orice colt al lumii. in permanenta, vedeai in ele pe cineva vorbind la telefon. multe internet cafe-uri, intens folosite mai ales de tineri. de-a lungul intregii noastre calatorii in africa aveam sa le regasim peste tot. daca un sat avea 10 case, una dintre ele era butic cu telefoane. daca avea 20, una era internet cafe.

mi-a parut rau ca nu aveam timp sa platim un pescar sa ne duca pana in rezervatia de pasari din apropiere si ne-am intors in camping, pentru adevaratul motiv al popasului: cumparatorul masinilor noastre avea un mecanic auto de incredere in moulay bousselham, ieftin si bun, care trebuia sa le verifice si sa schimbe eventualele piese defecte. era un tip slabanog, cu mainile negre de la ulei si vaselina, care nu vorbea nici o limba straina. i-am spus sa se ocupe mai intai de peugeot-ul nostru, fiindca voiam sa ajungem cat mai repede la rabat, sa pot trimite faxul cu reclamatia mea pentru bagajele pierdute de alitalia. m-am amuzat copios ca specialistul nostru se comporta ca un mecanic auto tipic: el cu indicatiile, noi cu munca. noroc ca francezii mei erau priceputi la masini !

marko n-a avut de lucru sa-i spuna mecanicului ca i se pare ca auzea un zgomot suspect la unul din telescoapele de pe fata. s-au invartit o gramada in jurul peugeot-ului, i-au dat jos rotile, s-au holbat la telescoape. omul si-a facut o lista cu piesele pe care trebuia sa le schimbe si de la celelalte automobile, dupa care a plecat cu alex si jean louis sa caute pe la depozitele de masini uzate din zona. eu am profitat si am dat o tura prin campingul lui halal. semana cu cel de pe malul muresului de la periam, unde se tine in fiecare an festivalul “rock la mures“. niste rulote nenorocite in care nu aveai chef sa dormi, o cladire pentru dusuri si wc-uri care arata ca dupa razboi, insa multi copaci si verdeata. locul era foarte curat, iar pentru gunoi erau agatate niste cosuri din rachita din loc in loc, golite in permanenta de un angajat.

mecanicul nostru s-a intors dupa apus si a mesterit la lumina lanternelor pe la motoarele automobilelor, pana ne-am plictisit cu totii si ni s-a facut foame. halal ne-a demonstrat ce inseamna ospitalitatea marocana si ne-a organizat o petrecere. niste banci si scaune de plastic asezate in jurul unui foc temeinic. un radio agatat de creanga unui copac. un lighean de plastic plin cu ciosvarte de pui unse cu un sos de mirodenii ciudate de ne-am lins degetele. niste sticle de vin, completate de sampania noastra si un crab imens care misca disperat din picioare, rasturnat cu burta in sus in iarba. dupa ce ne-a lasat sa ne speriem de el si sa-l cercetam pe toate fetele, halal l-a aruncat viu pe jaratecul gratarului. biata vietate s-a chinuit cel putin o ora pana cand a incetat sa mai dea vreun semn de viata, insa savoarea carnii pe care am desprins-o cu greu, spargand crusta picioarelor si apoi carapacea, ne-a sters din minte mila pe care ne-o provocase vazandu-i chinurile.

am stat la povesti cu halal si prietenii sai pana tarziu in noapte. erau foarte simpatici si vorbareti, plini de pilde si intamplari hazlii. au fumat dand aprobator din cap din iarba noastra, dupa care ne-a mai umilit o data, rasucind un ditamai jointul, in care presarase niste hasis pe care l-a scos dintr-o tabachera de la brau.

si s-a facut liniste…

Share