17 decembrie 1989
Era duminică dimineața și trebuia să plec până la Arad cu trenul, să-mi rezolv niște probleme. Încă surescitat de tot ce se întâmplase noaptea, am luat tramvaiul spre Gara de nord. Vatmanul nu a oprit în stația din Piața Maria. Lumea din tramvai privea uimită vitrinele sparte de pe bulevardul 6 martie. Oamenii șușoteau, cu o undă de speranță în priviri. Nimeni nu circula pe trotuarul dinspre Biserica reformată, în fața căreia am văzut câțiva milițieni. Puțini se încumetau să treacă până și pe trotuarul de vis-a-vis. La Arad, am povestit unor prieteni ce se întâmplase peste noapte la Timișoara. Deși aflaseră zvonuri, tot mă priveau cu neîncredere, ca pe un nebun. Timpul a trecut chinuitor de greu până după prânz, când m-am întors în oraș.
Nu m-am înșelat: evenimentele au continuat în cursul dimineții, cât am fost plecat. Liviu Butoi mi-a povestit ce s-a întâmplat. Pe la ora 10:00, niște tâmpiți din conducerea Garnizoanei Timișoara au avut neinspirația să scoată un pluton de soldați în stradă, care au defilat cu steagul de luptă în frunte. Liviu i-a întâlnit când treceau podul, dinspre Piața Maria către Catedrală. Timișorenii au coborât de pe trotuare, fără să scoată un cuvânt, cu privirile îndârjite și au început să pășească în spatele soldaților. Tot mai mulți. Speriați, militarii au grăbit pasul și s-au retras în Garnizoana din Piața Libertății. Prea târziu. Se adunaseră în zona Operei vreo 2.000 de oameni, care s-au hotărât să plece în marș către Comitetul Județean PCR. Era o manifestație pașnică, mulți tineri, femei, bărbați cu copii pe umeri, cum văzuseră la jurnalele de știri de la televiziunile sârbești că se întâmplase în alte țări.
Ajunși în fața sediului județenei de partid, deși strigau “Fără violență!“, demonstranții au fost întâmpinați de trupele de miliție și alungați cu jeturi de apă proiectate din mașini de pompieri. A fost scânteia care a declanșat ostilitățile. Oamenii au atacat cordonul de milițieni, i-au smuls pe cei doi pompieri dintr-o mașină și i-au dat foc. A început o bătălie fără milă. O altă prietenă, Olivia, mi-a descris ciocnirea violentă din jurul prânzului. Ea scăpase, udă-leoarcă, după ce s-a ascuns pe treptele hotelului “Continental”. După ora 14:00, situația o luase razna. Tot mai multe grupuri de manifestanți veneau în centrul orașului. Pe la 16:00, s-au auzit primele împușcături în Piața Libertății. Zvonurile vorbeau de focuri de armă trase în plin, de morți și răniți. Fascinant era că efectul obținut a fost exact pe dos! Teama parcă se evaporase, făcând loc furiei și unei hotărâri de neclintit. “Libertate!“, “Acum ori niciodată!“, “Jos comunismul!“, “Jos Ceaușescu!“, “Azi în Timișoara, mâine-n toată țara!” răsunau din toate colțurile orașului. Veștile circulau cu viteza fulgerului și nu mai știai care sunt adevărate sau care sunt zvonuri și dezinformări.
După ora 17:00, când a căzut întunericul, situația a scăpat de sub control total. La un moment dat,
Read more