ei spun ca-i romani punk rock. eu i-as spune balkan rock. adica baietii canta ce le place cum le place. folclor tiganesc pe ritmuri punk, intr-un stil la moda in lume in ultima vreme, cand rockul incearca sa se redescopere apeland la traditie. mi-a placut concertul din underworld al tiganilor de la romano butiq, desi inca se simte emotia primelor cantari live. pacat ca locul e prea mic ca sa poti filma cu sunet ca lumea, dar sper sa fie conditii mai bune pe 18 februarie, cand vor canta la muzeul taranului roman.
romano butiq face parte din romano cher – casa romilor, un proiect de integrare sociala si economica a tiganilor. abia acum am aflat ca au participat si la preselectia eurovision din romania. pacat ca n-au intrat in finala !
cel mai reusit episod din reality show-ul “miss fata de la tara“, pe care imi ajut prietenii de la media factory sa-l produca pentru prima tv a fost filmat cu smiley la polovragi. aici, aleasa pentru finala de la bucuresti este flori badita, o fata pe care am descoperit-o chiar la preselectia din prima seara. venise singura la spectacolul pe care l-am organizat in vatra satului, impreuna cu o gramada de lume din comuna. cineva din politie chiar s-a urzicat si l-a mustruluit pe primar, nemultumit ca nu-i anuntase nimeni de amploarea evenimentului.
finala a fost fabuloasa: un musuroi de oameni la o claca de ciobani si bacite in curtea unei vechi case traditionale, la doina lu’ bebe a lu’ fanel, sub ochiul atent al ghidului nostru, nea gheorghita epure, maestrul de ceremonii al intregii sarbatori. smiley a fost in mare forma, iar cele sase finaliste au fermecat pe toata lumea. imbracate in portul popular al ungurenilor, fetele au oferit un spectacol culinar de bucate traditionale care m-a fascinat. toata lumea rade de mine prin media factory ca am facut fixatie pe mancare 🙂
si n-a fost tot ! urmeaza partea a doua de mancare 🙂 plus doua obiceiuri ale flacailor si fetelor de la clacile din polovragi, transformate intr-un show cu sustinatori si pancarte, fluierasi si bacite care torceau lana. smiley parca a prins puteri gustand din toate bunatatile care i-au trecut pe sub nas si a cantat acompaniat de copiii adunati in curte, care l-au adorat. alegerea a fost foarte greu de facut si am impresia ca unul din marile atu-uri ale castigatoarei, flori badita, este surprinzatoarea ei fotogenie.
am vizitat-o de doua ori pe flori acasa. ne asteptase si in prima zi, dar n-am mai ajuns si la ea. la vizita din dimineata finalei, ne-a asteptat cu tort de biscuiti si sirop de capsuni. am aflat povestea ei, cu fiorul dramatic care te atinge imediat, si am cunoscut-o pe ani, cea mai buna prietena a lui flori. in dimineata dinaintea plecarii, am filmat-o cum se bucura ca are sansa sa-si urmeze un vis. nu-i fotogenica ?
am pus pe youtube doua din cele trei filmulete pe care le-am facut despre elena odagiu, fata pe care a gasit-o gina pistol in dobrogea, la luncavita, unde am filmat un episod din reality show-ul “miss fata de la tara“, pe care il produce media factory pentru prima tv. la elena, gina pistol a ajuns condusa de o prietena a fetei. am filmat in august, pe o canicula infernala, iar la preselectia organizata in fata primariei, personajul principal a fost chiar primarul ilie stefan. super simpatic, un adevarat show-man care canta foarte bine din voce si chitara.
a doua zi, gina pistol le- a vizitat pe fete acasa, sa le cunoasca si sa vada cat sunt de gospodine. elena i-a povestit ca e singura la parinti, eleva la liceul din macin, are 1,74, 17 ani si un prieten – student la bucuresti – cu care are o relatie de 2 ani. stie ca e frumoasa, ii place sa umble in pantaloni scurti si cu maieuri decoltate si e maniaca dupa pantofi.
finala de la luncavita a fost spectaculoasa. gina le pus pe fete sa cante geamparale in duet cu primarul, sa scoata apa cu prosopul dintr-un butoi, sa curete peste contra cronometru… si a ales-o pentru finala de la bucuresti pe elena.
am continuat sa postez pe youtube imagini inedite din timpul filmarilor pentru “miss fata de la tara“, un reality show produs de media factorysi difuzat de prima tvin fiecare vineri seara. astazi, portretul mariei chindris din ieud, care a fost aleasa de dana savuica sa reprezinte maramuresul in finala de la bucuresti. pe maria am gasit-o in curtea muzeului etnografic ples – ieud, unde facea traditionalele traiste maramuresene. doamna ples i-a explicat danei savuica mentalitatea oamenilor de la tara: o fata trebuie sa viseze sa fie o buna gospodina, nu sa se marite cu un milionar. am organizat preselectia din prima zi chiar in curtea muzeului, unde dana savuica le-a “descusut” pe fete si a aflat ca maria chindris a lu’ mihaila (cum e cunoscuta in ieud aleasa noastra) este cam timida si nu are un prieten, pentru ca este cam exigenta cu baietii de varsta ei. totusi, si-a invins repede timiditatea, cand a fost vorba sa danseze pe ritmuri moderne.
in a doua zi a filmarilor, dana savuica le-a vizitat pe fete acasa. parintii mariei, ion si maria chindris, pleaca des la munca in italia, iar fiica lor ramane in grija unor rude din baia mare, unde este eleva la colegiul national “mihai eminescu“. dana savuica are ochiul format si a descoperit repede micul secret al mariei: ar trebui sa scape de vreo 4 kilograme, pentru o silueta perfecta. totusi, este usor de observat ca fata are un chip deosebit, pus in evidenta de ochii albastri (mosteniti din familie) si ii place sa pozeze. priviti naturaletea cu care cauta din priviri camera video !
la finala locala, cele 6 candidate au fost aduse cu limuzina de tara si au fost supuse unor probe prin care sa dovedeasca ca stiu treburile din gospodarie: sa toarca, sa coasa, sa mulga vaca, sa joace pe muzica traditionala. sanctionandu-i timiditatea si nehotararea, dana savuica a poreclit-o pe maria “domnisoara nu stiu”, insa a fost cucerita de talentul nativ dovedit de tanara de 16 ani la proba defilarii in costum popular si mai ales la cea de dans modern, cand maria s-a dezlantuit. alegerea danei a starnit controverse, deoarece o parte a publicului adunat in curtea muzeului ar fi dorit-o castigatoare pe fata popii din ieud.
in seara asta, prima tv difuzeaza episodul 2 din emisiunea “miss fata de la tara“, un reality show produs de media factory. 6 vedete din show biz ajung in 6 comune reprezentative pentru 6 regiuni ale tarii si au 2 zile pentru a descoperi si a alege cea mai frumoasa fata. castigatoarea etapei locale isi va reprezenta regiunea la bucuresti, in finala din 5 noiembrie, pentru un premiu de 10.000 de euro si o viitoare cariera in modeling.
marcel pavel a fost trimis tocmai in bucovina, in comuna fundu moldovei. dupa o zi in care am batut ulitele satelor, cautand fete frumoase, am organizat o preselectie in curtea vechii bisericii din lemn din satul colacu. aici, marcel pavel a trebuit sa aleaga 6 fete dintre cele care si-au dorit sa participe la concursul nostru. a doua zi, dupa ce le-a vizitat pe fiecare acasa si s-a convins de calitatile lor, marcel a selectionat-o pe castigatoare. pentru ca doar o parte din imaginile filmate in bucovina au intrat in emisiune, voi posta pe youtube cateva momente care merita vazute. astazi, marcel pavel, cantand celebrul sau hit, “frumoasa mea“: