Pentagonul consideră că timpul presează în conflictul din Iugoslavia și că singurul mod de a câștiga războiul este desfășurarea trupelor terestre, dezvăluie săptămânalul “Newsweek“. Acum câteva săptămâni, Statul Major i-a scris secretarului american al Apărării William Cohen, explicându-i că “doar trupele terestre vor garanta realizarea obiectivelor Guvernului american în Kosovo”. Pentru ca războiul terestru să pornească în luna august, înainte de venirea frigului, organizarea trupelor trebuie să înceapă din iunie.
Este duminică dimineața, o zi mai liniștită pentru mine. Nu am de transmis pentru ProTV decât corespondența de seară. Dar de când nu mai pot merge la Centrul militar de presă, iar Mile Cărpenișan e încă în România, e mai greu să aflu ce s-a mai întâmplat prin Iugoslavia. M-am trezit și mi-am amintit în 5 minute de noaptea care a trecut, pentru că tot nu aveam apă la robinete. M-am spălat din nou cu apa din sticle și am coborât să beau o cafea în bar. Dule, barmanul nostru, făcuse provizii de apă și mi-a adus imediat cafeaua, în timp ce eu am răsfoit ziarele. În afară de “pagubele colaterale“ de la Korisa, articolele nu aminteau decât o parte din cele întâmplate ieri.
În “Vecernje novosti” am citit un articol despre 3 francezi care luptau în rândurile UCK și au fost uciși în timpul unei confruntări cu militarii sârbi. Cei 3 purtau uniforme și insigne ale Armatei franceze, erau ofițeri ai unor unități de parașutiști și comandau câteva grupuri de luptători UCK, în timpul unei tentative de infiltrare în Kosovo. Se pare că proveneau din Legiunea Străină, pentru că Ministerul Apărării de la Paris a dezmințit că ar face parte din trupele franceze angajate în operațiunile NATO, fără a exclude că ar fi vorba de cetățeni francezi. Cotidianul de la Belgrad afirma că multe din operațiunile terestre ale UCK sunt coordonate de instructori străini, printre care și francezi. S-a amintit că, săptămâna trecută, televiziunea albaneză informase că un alt francez, membru al UCK, a fost ucis la Patuse, în confruntările cu forțele sârbe, iar un altul a fost rănit în aprilie, tot în sudul provinciei Kosovo.
“Liderii NATO au estimat că încetarea atacurilor împotriva Iugoslaviei îi poate da lui Milosevicsentimentul că a câștigat,” a declarat ministrul francez de Externe Hubert Vedrine, într-un interviu acordat publicației “Journal de Dimanche“. NATO se teme că o oprire temporară a ostilităților va permite armatei iugoslave să se regrupeze, să se reorganizeze și să reia ofensiva. Potrivit ministrului francez, “fiecare dintre condițiile care au fost puse Iugoslaviei rămâne perfect justificată, de aceea Rusia este pe cale să se apropie din nou de noi și nu mai cere, ca o condiție prealabilă pentru discuții, încetarea atacurilor”.
Pentru că Media Center era închis, m-am dus la Dom Omladine, unde exista un Internet-cafe și am început să consult site-urile iugoslave. La 10:05, la sud de Prizren, avioanele NATO au lansat vreo 10 proiectile asupra trupelor iugoslave ce apărau frontiera. Raidurile au continuat și lângă Pec, fiind bombardați grănicerii. Pe ecranul unui televizor, am văzut imaginea unei rachete Tomahawk, doborâtă lângă Priștina. Nu explodase și a fost recuperată de geniști, care au dezamorsat-o.
M-am uitat și pe site-ul AFP, care preluase un comunicat al NATO în care se spunea că, din cauza condițiilor meteo, o parte a misiunilor aeriene de luptă au fost anulate. Avioanele au bombardat doar sudul și sud-estul provinciei Kosovo, în special regiunile Junik, Prahovo, Boljevac, Rogovo și Priștina. Oficialii Alianței afirmau că, pe lângă câteva relee militare radio, poduri rutiere, un post de frontieră, o bază pentru stocarea muniției și un depozit de carburanți, piloții ar fi reușit să nimerească 6 tancuri și vehicule blindate și câteva piese de artilerie.
În 1999, Internetul era încă destul de primitiv și foloseam “mIRC“, o aplicație pe care cei mai mulți o utilizau pentru agățat gagici. Intram pe canalele orașelor care mă interesau și începeam dialoguri cu localnicii, care se înfierbântau rapid și îmi povesteau toate detaliile de care aveam nevoie. La fel am făcut și azi. La un moment dat, în discuție s-a băgat Ivan, un bulgar care ne-a spus că, după bombardarea portului Prahovo de azi-noapte și a minelor de la Bor, un enorm nor negru, lung de câțiva kilometri, se deplasa spre nord-estul Bulgariei. Spunea că norul are forma unei ciuperci și plutește la mare altitudine, degajând un miros de benzină arsă. Am sunat la București, însă colegii m-au liniștit că cea mai mare parte a norului de fum s-a deplasat spre Bulgaria și la noi nu a poluat nici aerul, nici apele Dunării.
Circa 100.000 de bărbați de origine albaneză cu vârsta potrivită pentru luptă, au dispărut în Kosovo, potrivit secretarului american al Apărării William Cohen, care a exprimat posibilitatea ca aceștia să fi fost uciși de forțele iugoslave. “Avem informații potrivit cărora 4.600 dintre ei au fost executați. Dar cred că cifra este mult mai mare,” a declarat Cohen într-o emisiune a televiziunii americane CBS. Potrivit UNHCR, aproximativ 748.400 de albanezi din Kosovo au fugit în Albania, în Bosnia, în Macedonia și în Muntenegru, de la începutul bombardamentelor aliate. În ultimele 15 luni, un total de 915.402 refugiați, care constituie o jumătate din populația provinciei Kosovo, au fugit în alte țări.
Am văzut că Ray Wilkinson, purtătorul de cuvânt al UNHCR, a anunțat la Kukes că, pentru prima oară de la începutul exodului din Kosovo, nici un refugiat nu a sosit astăzi în Albania. El nu știa dacă sârbii au închis frontiera sau – pur și simplu – nu au mai venit refugiați. În schimb, în Macedonia au ajuns, trecând prin punctul de frontieră de la Blace, peste 800 de albanezi din Kosovo. Majoritatea a venit cu trenul, din regiunea Urosevac. Este cel mai mare grup de refugiați sositi într-o singură zi, după cei 1.000 ajunși la începutul lunii, care – de altfel – au fost trimiși înapoi de vameșii macedoneni, pentru că nu aveau unde să-i mai cazeze. Cei sosiți azi au fost trimiși cu autobuzele în tabăra de la Cegrane.
Sârbii au preluat un comentariu al agenției Associated Press, care descrie corupția care domină în taberele de refugiați din Albania și Macedonia. Mafia albaneză și-a întins rapid tentaculele și a acaparat organizațiile internaționale care îi direcționează pe refugiați spre țările care s-au oferit să-i primească. Dacă vor să ajungă pe listele celor care sunt trimiși în aceste țări, ei trebuie să plătească între 500 și 2.000 de dolari de persoană. În funcție de sumă, ajung în România sau în Statele Unite. Cei care nu au bani rămân în corturile aliniate în taberele din Macedonia sau Albania.
Monitorizând presa occidentală, am observat că tragedia de la Korisa a fost unul din momentele în care eficiența bombardamentelor împotriva Iugoslaviei a început să fie tot mai mult pusă sub semnul întrebării. Și nu atât din cauza erorii, cât a atitudinii pe care au avut-o liderii NATO față de astfel de incidente. Declarația purtătorului de cuvânt al Pentagonului Kenneth Baconeste aproape emblematică: “Noi ne străduim foarte mult să evităm astfel de PAGUBE COLATERALE. Însă războiul implică foarte multe pericole și accidentele nu pot fi evitate.”
Editorialul apărut ieri în cotidianul “The Washington Post“, sub semnătura comună a lui Madeleine Albright și Robin Cook, m-a întors pe dos. Și nu doar pe mine. Mesajul pe care dorea să-l transmită era că, în ciuda erorilor și a victimele civile, SUA și Marea Britanie susțin în continuare campania NATO, care are ca scop legitimretragerea armatei sârbe din Kosovo și întoarcerea refugiaților albanezi în provincie. Ce m-a impresionat nu era această idee, care a stat, de altfel, la baza declanșării războiului, ci felul în care justificau morțile oamenilor nevinovați: “La cele câteva mii de raiduri efectuate săptămânal, perfecțiunea este imposibil de atins.”
Nu-mi venea să cred! Viața oamenilor nu valora doi bani, atât timp cât scopurile campaniei erau atinse! Unde erau preocupările pentru moralitate și sacrificiu ale NATO, atâta vreme cât numărul “pagubelor colaterale” nu contează? Din fericire, nu toți gândeau la fel. Reputatul analist american William Pfaff atrăgea atenția în “International Herald Tribune” că, în condițiile în care civilii sunt uciși de la distanță, pentru a se putea asigura securitatea militarilor aliați, loviturile aeriene au devenit o formă dezonorantă de război, care a determinat opinia publică să nu mai susțină această operațiune. Am constatat că ceea ce vedeam noi aici, în Iugoslavia, au început să observe și analiștii occidentali: furați de “jucăriile” lor electronice, de planurile schițate pe computer pe baza informațiilor adunate de sateliții spion, “seniorii războiului” din conducerea NATO sunt pe punctul de a transforma operațiunea “Forța Aliată“ într-o campanie fără sfârșit de bombardamente oarbe. Fascinați de posibilitatea de a experimenta tot ce industria de armament a inventat în ultima vreme, militarii au uitat că un război nu se câștigă în mod strălucit când inamicul a fost șters de pe fața pământului, ci când, deși mai are suficiente resurse, se predă, pentru că a înțeles că nu va avea nici o șansă de izbândă.
Premierul britanic Tony Blair a dezmințit informațiile care circulă în presa britanică, potrivit cărora ar exista un dezacord în continuă creștere între acesta și Bill Clinton, în legătură cu oportunitatea unei intervenții terestre în Kosovo. “Nu este adevărat. O mare parte a acestei operațiuni militare este susținută de Statele Unite, în ciuda faptului că provincia Kosovo se află atât de departe de Kansas,” a declarat premierul britanic, într-un interviu publicat de cotidianul “The Observer“. “Angajarea trupelor terestre este ceva pentru care președintele Clinton trebuie felicitat.” Ca și alte cotidiane în ultimul timp, “Sunday Times” a afirmat astăzi, citând “o înaltă sursă guvernamentală”, că Blair ar fi “profund frustrat” pentru că nu a reușit să-l convingă pe Clinton să angajeze trupe în cadrul unei ofensive terestre. Potrivit aceleiași surse, Blair și secretarul său de la Foreign Office, Robin Cook, și-au înmulțit convorbirile telefonice pe această temă cu Clinton și secretarul de stat Madeleine Albright.
Am avut parte de o mare bucurie spre seară, când m-am întors la hotel “Toplice“. Aveam din nou apă! Nelu Madjinca, directorul hotelului, mi-a spus că, într-o jumătate de oră, vom avea și apă caldă, pentru că a pornit instalația care o încălzea. Într-adevăr, după ce mi-am transmis corespondența pentru ProTV, am făcut un duș fierbinte, m-am bărbierit și am coborât, fercheș ca un ginerică, în barul hotelului. Toată lumea era destinsă și am pălăvrăgit veseli, așteptând să vină alarma aeriană. Care n-a întârziat prea mult. La 21:57, sunau sirenele.
Afară continua să fie vreme rea și ne gândeam că norii vor împiedica avioanele NATO să atace Belgradul. A fost nevoie, însă, și de antiaeriană. La câteva minute de la alarmă, vitrina dinspre stradă, pe care Nelu se încăpățâna să nu întindă bandă izolantă, a început să zdrăngăne. Am urcat în fugă cele 6 etaje ale hotelului și, de pe acoperiș, am văzut șiragurile de mărgele argintii ale proiectilelor antiaerienei. Al doilea atac a început cu 10 minute înainte de ora 1:00. Respins din nou. De această dată, schimburile de focuri au fost mult mai spectaculoase. De câte ori avioanele încercau să coboare sub plafonul de nori, pentru a vedea țintele pe care piloții doreau să le atingă, erau întâmpinate de o pânză impenetrabilă de proiectile. În câteva rânduri, norii au fost luminați de strălucirile unor explozii, sârbii anunțând că au doborât un avion spion fără pilot și două rachete de croazieră. Pe acestea le-am văzut. Ca niște comete argintii, care se îndreptau către podul peste Dunăre dinspre Pancevo, întâmpinate de săgețile antiaerienei și pulverizate, într-o ploaie de scântei, înainte de a-și atinge ținta.
Antiaeriana a reușit să respingă și atacurile asupra orașului Cacak. La 1:32, mai multe avioane au încercat să lanseze bombe, însă, după 5 minute, barajul de foc al sârbilor le-a pus pe fugă. În jurul orașului au fost auzite 10 explozii, însă nu s-au înregistrat victime sau pagube. Nici la Bogutovac, lângă Kraljevo, piloții NATO nu au avut mai mult suuces, nereușind să lanseze decât 4 proiectile. La fel de ratat a fost și atacul asupra aeroportului Ponikve, de lângă Uzice. Ba mai mult, sârbii au reușit să doboare și aici un avion spion fără pilot, care s-a prăbușit în zona Pester. La Belgrad începuse să plouă, așa că m-am dus la culcare. Înainte de a adormi, m-au sunat colegii din echipa de dimineață a ProTV și mi-au spus că, totuși, mâine îmi așteapta corespondența.
Am avut de lucru până peste cap, împărțindu-mă între bombe și politică. Atacurile NATO au început încă de dimineață. La 9:43, a fost bombardat orasul Paracin. La 10:30, au fost atacate din nou instalațiile Jugopetrol de lângă Pozega. La 10:40, au fost auzite explozii puternice la Vranjacka Banja și Trstenik. Nu mai vorbim că, între 10:00 și 12:17, Priștina a stat sub bombe. Au fost lovite cartierul Grmija, satele Batuse și Gornije Dobrivo și, din cauza avariilor, au apărut mari probleme la alimentarea cu energie electrică. După ora 13:00, timp de 30 de minute, avioanele NATO au atacat capitala Muntenegrului, Podgorica, bombardând aeroportul militar, iar antiaeriana din porturile Bar și Sutomore a deschis foc de baraj în calea aeronavelor inamice. Între 13:25 și 16:00, atât la Belgrad, cât și la Novi Sad, a fost alarmă aeriană. La noi a fost liniște, dar la Novi Sad au fost bombardate rafinăria și coastele muntelui Fruska Gora, unde a fost atins releul de televiziune. Chiar în momentul atacului, în centrul orașului avea loc tradiționalul concert “NATO ucide Europa”, însă oamenii nu s-au speriat.
Camera Reprezentanților a Statelor Unite a respins astăzi, în cvasi-unanimitate, propunerea de a declara război Iugoslaviei, informează AFP. Un democrat și un republican au votat pentru război, în timp ce 427 de membri au votat împotrivă. Congresul american nu a declarat războidecât de 5 ori în istoria țării, ultima oară acum 58 de ani, în al Doilea Război Mondial.
Așa cum ne așteptam cu toții, Vuk Draskovic a fost demis din funcția de vicepremier, pentru că “a afectat reputația Guvernului federal”. Reprezentanții Executivului au declarat că liderul SPO a vorbit în nume propriu și că nu vor fi niciodată de acord cu prezența unor trupe de menținere a păcii în Kosovo, decât dacă acestea vor fi formate din civili neînarmați, provenind din alte țări decât cele membre NATO. Reacția autorităților de la Belgrad a infirmat declarațiile lui Draskovic, care repetase într-un interviu pentru BBC că Slobodan Milosevic este de aceeași părere cu el și că face eforturi pentru soluționarea rapidă a crizei.
Știrea demiterii lui Draskovic a fost imediat preluată de toate agențiile de presă și posturile de televiziune, iar reacțiile liderilor și analiștilor occidentali au fost la fel de rapide: declarațiile președintelui SPO din ultima vreme și demiterea sa demonstrează grave disensiuni în sânul puterii de la Belgrad. Nu au trecut nici două ore și toate aceste speculații au fost infirmate chiar de Vuk Draskovic.
Demiterea vicepremierului iugoslav Vuk Draskovic constituie “primul semn vizibil al unei fracturi” la vârful puterii de la Belgrad, a afirmat un oficial NATO, citat de AFP sub acoperirea anonimatului. “Această demitere reprezintă prețul care se plătește la Belgrad pentru spunerea adevărului,” a adăugat sursa citată. “Regimul nu tolerează dizidența.”
“Cei care cred că eu sunt omul care să colaboreze cu agresorii țării mele se înșeală amarnic,” a declarat Draskovic într-o conferință de presă organizată la sediul SPO. “Cine îmi atacă țara mă atacă pe mine. Eu și partidul meu am servit întotdeauna interesele naționale și o vom face în continuare. Suntem alături de poporul sârb în lupta împotriva agresorilor. Toți sârbii sunt gata să moară pentru Kosovo.”
Vuk Draskovic a pretins că nu știe de ce a fost demis, deoarece premierul Momir Bulatovic i-a spus doar că nu mai este compatibil cu funcția de vice-prim-ministru. El a recunoscut că a greșit exprimându-și opiniile personale ca opinii ale Guvernului federal. “Încă de la începutul agresiunii NATO împotriva Iugoslaviei, am crezut tot timpul că vorbesc în numele Guvernului federal, că exprim părerile acestuia,” a pretins liderul SPO, accentuând că acuzațiile sale la adresa profitorilor de război nu se refereau, în nici un caz, la președintele Slobodan Milosevic.
După care a ținut să risipească orice speculație: “Nu doresc ca demiterea mea să fie interpretată ca o ruptură în sânul Puterii. Voi susține în continuare Guvernul federal.” Și pentru ca poziția sa să fie cât mai clară, în final, Draskovic a lăsat scriitorul din el să vorbească: “În fiecare noapte, visez că am aripi și mă ridic deasupra avioanelor inamice care îmi bombardează țara, pe care le nimicesc dintr-o lovitură!”
După demiterea liderului lor, și ceilalți trei ministri ai SPO au demisionat din Guvernul federal. Milan Komnenic (ministrul Informațiilor), Slobodan Nenadovic (ministrul Comerțului interior) și Milan Bozic (ministru fără portofoliu) intraseră în Executiv odată cu Draskovic, în 18 ianuarie 1999. Înainte de a-și da demisia, Komnenic a dezvăluit că autoritățile de la Belgrad au emis o circulară, conform căreia nici o televiziune nu mai avea voie să difuzeze declarațiile lui Vuk Draskovic.
Parlamentul bulgar a amânat cu o săptămână votul în legătură cu deschiderea spațiului aerian pentru aviația Alianței Nord-Atlantice, informează AFP. Consultările cu NATO continuă, pe tema modalităților tehnice de survolare a Bulgariei, Sofia încercând să obțină maximum de garanții de securitate pentru aviația civilă.
Deși l-au demis pe Draskovic, autoritățile de la Belgrad au început să lanseze semnale că ar fi dispuse la realizarea unui compromis. Într-un comunicat difuzat astăzi, Partidul Socialist din Serbia (SPS, condus de Milosevic) s-a declarat favorabil desfășurării unei misiuni a Națiunilor Unite în Kosovo. “O asemenea misiune nu poate fi concepută decât în acord cu Iugoslavia, alcătuirea și mandatul ei trebuie să fie aprobate de guvernul nostru, cu o implicare adecvată a Rusiei,” se preciza în comunicat. De asemenea, într-un interviu acordat cotidianului “The New York Times“, ministrul sârb Goran Matic a declarat că interesul național al Iugoslaviei este stoparea bombardamentelor. “Nu vom abandona Kosovo și nu vom autoriza trupe armate străine în provincie,” a ținut, totuși, să precizeze Matic. “Nimeni nu poate semna un acord care să ducă la secesiunea teritoriului.”
Practic, dacă este vorba de o fisură în sânul puterii de la Belgrad, aici poate fi găsită explicația ei: Milosevic a ținut să se asigure că nici Draskovic, nici vreun alt lider sârb nu își va putea aroga vreun merit în obținerea păcii. Iar Draskovic începuse să-și ia nasul la purtare.
Secretarul general al Națiunilor Unite Kofi Annan și ministrul german al Afacerilor Externe Joschka Fischer au recunoscut la Berlin că președintele iugoslav Slobodan Milosevic rămâne deocamdată un interlocutor obligatoriu pentru a se ajunge la o reglementare a conflictului, relatează AFP. “Pentru moment, comunitatea internațională va trebui să discute cu cei care sunt la putere la Belgrad, dacă există ceva de discutat,” a subliniat Fischer. “Lucrăm la o soluție politică și nu putem, în acest context, să-i alegem pe cei cu care să vorbim.”
Rămânând pe tărâm politic, trebuie să amintesc că Ibrahim Rugova a revenit în prim-plan. Milan Milutinovic, președintele Serbiei, s-a dus azi la Priștina și s-a întâlnit cu el, semnând încă un comunicat comun, în care se vorbea de aceleași intenții lăudabile de a finaliza politic criza din Kosovo. Întâlnirea nu a fost întâmplătoare, deoarece liderii occidentali tocmai îl invitaseră pe Rugova la o reuniune internațională la Paris. Milutinovic a fost însoțit la Priștina de vicepremierul iugoslav Nikola Sainovic și de vicepremierul sârb Ratko Markovic și a stat de vorbă cu Rugova timp de o oră, la sediul guvernatorului sârb al provinciei. “Vom încerca să formăm organe și instituții ale provinciei Kosovo, care să fie aceleași pentru toate comunitățile naționale și pentru toți cetățenii,” a precizat Rugova.
Președintele Boris Elțîn a declarat că, deocamdată, este exclusă intreprinderea de măsuri concrete în direcția aderării Iugoslaviei la Uniunea Rusia-Belarus, informează AFP. “Voi aborda cu președintele Lukașenko și problema Iugoslaviei, dar, pentru moment, nu vom face pași concreți în privința eventualei sale aderări la uniunea noastră,” a explicat Elțîn. “Trebuie să păstrăm aceasta ca pe o opțiune de rezervă.” Majoritatea rușilor (55 %) se opune unei uniuni între Rusia, Belarus și Iugoslavia, 68 % temându-se că țara lor să nu fie atrasă în conflictul iugoslav, se arată într-un sondaj al Institutului pentru Opinia Publică. 80 % dintre ruși sunt de părere că, dacă Rusia ar acorda ajutor militar Iugoslaviei împotriva NATO, atunci s-ar declanșa un al treilea război mondial.
I-am recomandat lui Ion Cristoiu să meargă la Centrul militar de presă, să se acrediteze, chiar dacă era invitatul oficial al Ministerului iugoslav de Externe. Ceea ce era adevărat, deoarece ministrul Zivadin Jovanovic acceptase să-i acorde un interviu în exclusivitate și chiar trimisese o mașină și un consilier care l-au așteptat în vamă. Cristoiu m-a ascultat și s-a dus, la fel ca orice ziarist, și s-a acreditat. Bineînțeles că formalitățile au durat foarte puțin, însă a fost foarte încântat că a primit legitimația pe care scria “acreditare de război”.
Am urmărit cu atenție modul în care oficialii NATO au reacționat la bombardarea orașului Surdulica, în care au murit 16 oameni nevinovați. Mai ales că sârbii au accentuat fiecare nuanță a acestor declarații, care aveau să devină un clișeu. În prima fază, un oficial NATO a dezmințit, sub acoperirea anonimatului, acuzațiile sârbilor. Două ore mai târziu, un comunicat dat publicității la Bruxelles afirma că “un avion al NATO a efectuat cu succes un atac împotriva unei cazarme din Surdulica și nu se poate exclude complet posibilitatea că ar fi lovit civili sau proprietăți civile”. Astăzi, Jamie Shea a confirmat că “în timpul acestui atac, o armă de precizie nu a fost îndreptată asupra țintei indicate și a produs un impact la 200-300 de metri distanță de clădirile cazarmei, într-o mică zonă rezidențială”. Ceva mai târziu, George Robertson, ministrul britanic al Apărării, a exprimat regretele guvernului britanic pentru eventualele victime provocate de bombardarea unei zone rezidențiale din Surdulica. În fine, spre seară, Pentagonul a anunțat că o bombă de o tonă, lansată de un avion de vânătoare F-15, a deviat de la traiectorie și a lovit cartierul rezidențial din Surdulica. “Bomba, ghidată prin laser, trebuia să lovească o cazarmă, dar a deviat de la traiectorie, aparent din cauza fumului care interfera cu raza laser,” a justificat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.
“De-a lungul conflictului, liderii politici s-au temut că vor pierde sprijinul opiniei publice din țările lor,” scria Vincent Jauvert într-o analiză publicată în cotidianul parizian “Le Nouvel Observateur“. “După câteva săptămâni, NATO și-a definit strategia de comunicare, care fusese foarte fragilă la început. “În primele zile, nu eram în stare să punem la dispoziția presei informații militare exacte. Am fost nevoiți să le inventăm. A fost teribil,” a recunoscut un oficial al NATO. Apoi, mașinăria a început să funcționeze. Fiecare din țările Alianței primea un raport confidențial de la Bruxelles, cu principalele puncte ale propagandei elaborată de NATO. “Aveam o tactică simplă de a trata erorile bombardamentelor,” a explicat un general NATO. “Aproape întotdeauna cunoșteam cauzele și consecințele exacte ale acestor greșeli. Dar, pentru a liniști opinia publică, întâi negam, apoi spuneam că am demarat o anchetă, plecând de la mai multe ipoteze. Dezvăluiam adevărul abia după câteva zile, când nu mai interesa pe nimeni. Trebuie să știi cumsă manipulezi opinia publică.”
Ion Cristoiu a lipsit toată ziua, pentru că s-a dus să-l intervieveze pe ministrul de Externe iugoslav Zivadin Jovanovic. Ne-a povestit că a fost impresionat de personalitatea acestuia și de realismul și eleganța cu care privea, în special, atitudinea României față de conflictul iugoslav. Interviul avea să fie publicat în “Cotidianul” de luni, 3 mai 1999. “Noi rămânem vecini pe veșnicie,” a accentuat Jovanovic. “America și NATO nu au venit în zonă ca să ajute pe cineva. Au venit pentru a-și realiza interesele lor egoiste și, desigur, aceste interese nu sunt identice cu cele ale popoarelor și țărilor din această zonă. Multora o să le fie rușine mai târziu pentru ceea ce fac acum.” Șeful diplomației iugoslave i-a explicat jurnalistului român că țara noastră a încălcat tratatul cu Iugoslavia și a atras atenția: “Nimeni nu trebuie să accepte filosofia agresorului, care dărâmă și, după aceea, dorește să reconstruiască ceea ce a dărâmat. Nimeni din afară nu o să hotărască cine o să contribuie la reconstrucția Iugoslaviei. O să ținem cont de cine o să aibă dreptul moral de a contribui.”
Sârbii care refuză să participe la război și doresc să ajungă într-o zonă sigură aleg ca soluție România, considerând că este unica țară din zona balcanică în care resentimentele față de ei nu se manifestă cu acuitate, informează agenția Mediafax. Ei știu că, atunci când se vor întoarce acasă, cei care au asimilat regimul lui Milosevic cu poporul sârb îi vor considera trădători. Însă refugiații sârbi se consideră patrioți, pentru că – spun ei – acest război nu este al poporului, ci al lui Slobodan Milosevic. Despre iugoslavi, timișorenii spun că “viața lor este ca o loterie“. Dacă rămân în țara lor, oamenii pot pierde totul în timpul raidurilor NATO sau chiar pot muri. Dacă pleacă, ei riscă să-și piardă toate bunurile agonisite, dar măcar scapă cu viață. Până în prezent, oficial sunt înregistrați 180 de refugiați, dar mulți sârbi preferă să nu figureze în evidențele Poliției, pentru a nu suporta eventualele repercusiuni în momentul întoarcerii în țară.
În această seară, NATO ne-a dat, în sfârșit, satisfacție. Alarma aeriană a sunat la 20:23 și a urmat cea mai grea noapte din ultimele două săptămâni. Am avut, în sfârșit, ocazia să-i arătăm lui Ion Cristoiu ce înseamnă o noapte de bombardamente. Noroc că am avut răgazul de a-mi face transmisia pentru Știrile ProTV de la 23:30. Lucian Mîndruță, fascinat, ca întodeauna, de politică, a ținut neapărat să discutăm în direct despre demiterea lui Draskovic. Mi-a fost foarte greu să-i explic atitudinea de astăzi a liderului SPO și am simțit că l-am dezamăgit. Se aștepta la portretul unui Draskovic care să scoată lumea în stradă pentru a-l detrona pe Slobodan Milosevic.
Belgradul a fost ținta a trei raiduri aeriene. Primul a început la jumătate de oră după miezul nopții. Eram cu toții pe acoperiș și am privit cum “se aprinde cerul” de la tirurile antiaerienei. Sârbii au ripostat extrem de puternic atacurilor. La un moment dat, țeseau pânze de foc, simultan, în jurul unei jumătăți de oraș. Eram foarte tensionați și, în timp ce-mi notam observații în carnețel, trebuia să răspund și întrebărilor oaspetelui nostru. Era o adevărată nebunie.
Dinspre nord, am văzut cum spre podul peste Dunăre dintre Belgrad și Pancevo se îndreptau două rachete. Am înlemnit, așteptând explozia, și i-am explicat lui Ion Cristoiu, care era nedumerit, că am început să iubim din tot sufletul acest pod, pentru că simboliza legătura noastră cu țara și îi ținusem pumnii în atâtea nopți. Spre ușurarea noastră, ambele rachete au fost pulverizate deasupra Dunării de antiaeriană. Spectacolul ne-a lasat pe toți cu gura căscată. Rachetele se îndreptau, parcă filmate cu încetinitorul, spre pod. Tunurile mici ale antiaerienei trăgeau în toate direcțiile. Așteptam încordați momentul în care flacăra din coada rachetelor s-ar fi stins, ceea ce însemna că, în câteva secunde, își vor lovi ținta. Și, deodată, din tufișurile de pe malul Dunării s-au ridicat, la fel de încet, două rachete SAM. În momentul impactului, cerul s-a acoperit cu o ploaie de scântei, ca artificiile din noaptea Anului Nou.
“Ce-i aia? Ce-i aia?” ne-a întrebat Cristoiu. Am înghețat. O steluță portocalie parcă înghețase pe cer, însă creștea, ușor, tot mai mult. “Am belit-o!” a strigat Mile. “Țineți-vă de ceva, că asta vine spre noi!” Era o rachetă care se îndrepta către zona hotelului. Imediat, ne-am agățat de gurile de aerisire și de țeava antenei comune. Priveam cu ochii holbați, fără să respirăm, cum blestemata de steluță creștea tot mai mult. Când simțeam că ne plesnesc tâmplele de încordare, o racheta SAM s-a desprins de la sol și, parcă încurajată de îndemnurile noastre scrâșnite printre dinți 🙂 a nimicit racheta ucigașă. Uralele noastre de bucurie s-au împletit cu cele ale sârbilor care stăteau pe celelalte acoperișuri și aplaudau.
“Extraordinar!” a exclamat Ion Cristoiu. Câteva clipe mai târziu, era singurul dintre noi care mai stătea în picioare. O serie de 5 sau 6 bubuituri foarte apropiate ne-a făcut să ne ghemuim instantaneu. Două dâre de fum se ridicau spre cer dinspre cazarma din Topcider. L-am sfătuit pe Ion Cristoiu să nu stea prea mult pe gânduri când aude “Bum!”, pentru că schijele nu știu că suntem jurnaliști români.
Ca și când nebunia de aici nu era de ajuns, la un moment dat, pe George Roncea l-au sunat din România, de la Radio XXI și i-au cerut să povestească, în direct, ce se întâmpla la Belgrad. Cred că a fost una din cele mai bune corespondențe pe care le-am auzit vreodată. Nici nu putea fi altfel. Tensiunea momentelor prin care am trecut își pusese amprenta peste cuvintele lui și, oricum, nimeni nu ar fi reușit să relateze ceea ce vedea în ritmul în care se întâmpla totul. A ieșit ceva extraordinar. O transmisie pe alocuri incoerentă, presărată cu înjurături (ale lui și ale noastre) și întreruptă de bubuiturile bombelor. A doua zi, cei de la Radio XXI l-au sunat din nou pe George, să-i spună ca unii dintre bucureștenii care l-au ascultat au telefonat la redacție și au întrebat ce se întamplă. Pur și simplu, nu le venea să creadă că este adevărat ceea ce auzeau.
Al doilea raid asupra Belgradului a început la ora 3:00 și a durat 15 minute. Am auzit 6 explozii. Venind dinspre nord, avioanele NATO au reușit să treacă de antiaeriană și au lovit antena de televiziune din suburbia Krujaka și podul peste râul Sava de la Ostruznica, la 20 de kilometri sud de Belgrad. Podul a fost rupt în două și s-a prăbușit în apele râului. Ultimul atac a avut loc la ora 4:35, când avioanele au lovit o singură dată capitala iugoslavă.
UNHCR s-a declarat îngrijorat din cauza mărturiilor refugiaților, care vorbesc de un posibil masacru de proporții comis în Kosovo de forțele sârbe, relatează AFP. Între 100 și 200 de persoane ar fi fost ucise de sârbi în regiunea Djakovica, potrivit mărturiilor culese de la 2.476 de refugiați. Ei povesteau că forțele sârbe – polițiști, soldați și paramilitari – ar fi intervenit marți dimineața, în jurul orei 6:00, în satele din regiunea Djakovica. “Ne-au spus să plecăm imediat, pentru că altfel vom arde în propriile noastre case,” a povestit o refugiată. S-a format astfel o coloană de circa 60 de tractoare, care a fost blocată imediat. Forțele sârbe i-au obligat pe toți bărbații și adolescenții în vârstă de peste 15 ani să coboare. Toți refugiații au declarat că au văzut grămezi de cadavre în mai multe sate, în special la Meja și Oriza.
Notițele mele de atunci explică de ce noaptea aceasta a fost atât de grea în toată țara. La 20:40, un proiectil a fost tras tot asupra localității Surdulica. La 23:00, câteva zeci de case au fost distruse de bombardamente la Prizren, doi copii și doi adulți fiind uciși. La 23:05, incendii puternice au izbucnit la Novi Pazar, după ce se auziseră 3 explozii. La 0:14, a început raidul asupra capitalei Muntenegrului, Podgorica. Aici au căzut peste 40 de proiectile, din care jumătate erau bombe cu fragmentație. Atacul a vizat, în special, aeroportul Golubovci, însă au fost distruse mai multe case și automobile, o femeie de 61 de ani a fost ucisă și alte 3 persoane rănite. La 1:00, NATO a bombardat din nou rafinăria de la Novi Sad și releul de pe Fruska Gora.
La 1:05, au fost din nou lovite instalațiile companiei Jugopetrol de la Pozega. La 1:27, o explozie puternică s-a auzit în centrul orașului Pozarevac (orașul natal al lui Milosevic), pentru prima oară bombardat în acest război. Aici, a fost lovită cazarma “Veljka Dugosevic”, situată lângă gară, chiar când din stație pleca un tren de călători. La 1:50, viaductul de pe autostrada Leskovac-Vranje a fost distrus, prăbușindu-se peste calea ferată ce unește Niș-ul cu orașul Salonic. Viaductul fusese ratat de piloții NATO care loviseră, în 12 aprilie, trenul de călători pe podul din clisura Grdelica. La 3:00, instalațiile Jugopetrol de lângă Smederevo au fost incendiate de bombe. În total, aviația NATO a distrus în această noapte 8 poduri și a avariat grav încă unul. În afară de cele amintite deja, la Ostruznica a fost distrus și podul rutier peste Sava; în sud, podul de pe șoseaua Kraljevo-Raska; la Prokuplje – două poduri; la Kursumlija – alte două, iar podul de la Beska a fost nimerit de încă un proiectil. La 6:17, când s-a ridicat alarma, am răsuflat ușurați. Chiar dacă îl impresionasem definitiv pe Ion Cristoiu, nu ne-am mai dori o altă noapte ca asta.
Ne-am trezit chiar înainte de știrile RTS de la ora 10:00, când am aflat ce a fost cu bubuiturile de la ora 4:00. Trei rachete lansate de NATO au făcut praf reședința lui Slobodan Milosevic din cartierul Dedinje. “Casa albă”, cum a fost numită, încă de pe vremea lui Tito, reședința președinților iugoslavi se afla pe strada Uzicka 15, într-o zonă superbă, inundată de verdeață. În cartier mai erau și vilele altor personalități importante din Serbia, ale unor celebri interlopi precum Arkan, dar și casele unor oameni obișnuiți. Dedinje a fost ținta bombardamentelor NATO încă de la începutul războiului. Majoritatea locuitorilor din cartier a preferat să se refugieze pe la rude sau prieteni. Prețul unei locuințe în această zonă a scăzut la 40 % din valoarea de la începutul războiului, iar unii și-ar fi vândut casele și cu 10.000 de mărci germane (de 10-15 ori mai puțin decât valoarea reală), numai să găsească vreun client dispus să-și riște banii.
Imaginile prezentate de RTS arătau că reședința lui Milosevic a fost aproape complet distrusă. O rachetă a lovit biroul președintelui, una a explodat în sufragerie, iar a treia a nimerit exact în dormitorul prezidențial. O mare parte din clădire s-a prăbușit din cauza exploziilor. Cu o undă de ironie în glas, crainica RTS a adăugat că “nici președintele, nici familia sa nu erau acasă“.
Potrivit AFP, mulți membri ai Congresului american se plâng de faptul că președintele francez Jacques Chirac a obținut un drept de veto asupra țintelor vizate de raidurile aeriene. NATO a dezmințit acest lucru, iar secretarul american al Apărării William Cohen a recunoscut că președintele Clinton aproba, el însuși, anumite ținte. “Vestea bună este că suntem în sânul unei alianțe,” a comentat senatorul Joseph Biden. “Vestea cea rea este că suntem în sânul unei alianțe în care toate deciziile sunt luate prin consens.” La rândul său, senatorul republican Ted Stevensa acuzat aliații europeni că sunt responsabili pentru restricțiile pe care NATO le-a impus în alegerea țintelor vizate de bombardamente. “Trebuie ca acestea să înceteze! Suntem în război!” a exclamat el.
Tot la știri s-a anunțat că, la ora 11:00, în zona Batajnica vor fi detonate câteva proiectile neexplodate, rămase din atacul de azi-noapte. L-am mai văzut și pe Viktor Cernomîrdin, însărcinatul special cu problema iugoslavă al președintelui rus Boris Elțîn, care sosise la Belgrad pentru o vizită de o zi și, imediat, a intrat într-o convorbire oficială cu Milosevic. Ca toți ceilalți emisari ruși, la sosire, Cernomîrdin a promis că va încerca să găsească o soluție de stopare a tragediei din Iugoslavia.
Pentru că agențiile străine de știri au tot insistat, în ultimele zile, asupra mișcărilor de trupe ale NATO în Macedonia și Albania, unde se sugera că se pregătește un atac terestru, sprijinit de celebrele elicoptere anti-tanc Apache, sârbii au venit cu o replică. Generalul Slobodan Kovacevic, comandantul Unităților de mecanizate și blindate ale Armatei iugoslave, a anunțat că trupele sale nu au suferit, până acum, nici o pierdere și că tancurile sârbești sunt cele mai bune din lume. “Cunoscând bine terenul, cu oamenii pe care îi avem și – pe deasupra – bazându-ne pe patriotismul și calitatea lor morală, putem garanta că ne vom apăra cu hotărâre țara,” a asigurat el.
Și generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, a ieșit la rampă, declarând că, până acum, unitățile sale ar fi doborât16 avioane inamice, 5 elicoptere, 4 avioane-spion fără pilot și 46 de rachete de croazieră. Alte 3 avioane și 52 de rachete de croazieră au fost doborâte de unitățile Corpului I, după cum a anunțat comandantul acestuia, generalul Srboljub Trajkovic.
Până acum, n-am prea auzit ca militarii sârbi să fi suferit pierderi. Am aflat însă, neoficial, că ar mai avea doar 5 avioane MiG-29, singurele capabile să facă față aparatelor moderne ale NATO, dar le țin ascunse în bunkerele subterane. În paginile de mică publicitate ale ziarelor am văzut destul de des pozele unor militari, deasupra unor anunțuri seci, în care se menționa că și-au dat viața pentru patrie. Însă am remarcat dispariția unui vechi obicei la sârbi. Cel de a lipi pe garduri, pe pomi sau pe panourile de afișaj, pătrățele de hârtie cu chenar negru și o mică fotografie, pentru a anunța moartea celor dragi. Acestea au dispărut – pur și simplu – și bănuiesc că autoritățile au interzis lipirea lor.
https://www.youtube.com/watch?v=lRL5j0qBACc
Astăzi, raidurile NATO în sud au început devreme. La 10:25, au fost auzite detonații puternice în zona localității Cetinje din Muntenegru, însă oficialii Armatei iugoslave au anunțat că se datorau unor avioane inamice care au spart bariera sonică la joasă înălțime. La 10:30, după prima noapte liniștită din ultimele săptămâni, Priștina a fost zguduită de câteva explozii. Atacurile s-au întețit aici și, între 14:40 și 15:00, în zona capitalei provinciei Kosovo au căzut nu mai puțin de 30 de proiectile.
Secretarul general al NATO Javier Solana a autorizat comandamentul militar să revadă și să actualizeze planurile unei intervenții terestre in provincia Kosovo, se arată în numărul de azi al cotidianului “The Washington Post“. “Circumstanțele coflictului ne obligă la a-i arăta Guvernului iugoslav că toate opțiunile sunt luate în calcul,” avertiza Solana, care crede, totuși, că actualele lovituri aeriene împotriva Iugoslaviei vor fi suficiente. Totuși, viceamiralul britanic Ian Garnett a recunoscut că bombardamentele NATO au un efect limitat asupra tancurilor, artileriei și vehiculelor militare sârbești și considera că intervenția elicopterelor Apache ar putea fi necesară și decisivă.
Ghennadii Selezniov, președintele Dumei de stat, a promis din nou că Rusia va acorda ajutor tehnic Iugoslaviei, în cazul unei intervenții terestre a forțelor NATO în Kosovo. “Dacă Iugoslavia ar fi dispus de cel puțin o baterie rusească de apărare antiaeriană S-300, ar fi putut doborî 20-30 de avioane de vânătoare ale NATO în fiecare noapte, iar bombardamentele ar fi încetat de multă vreme,” a afirmat Selezniov. Știrea, preluată imediat de mass-media iugoslavă, i-a lăsat reci pe sârbi, care s-au convins de mult cât se pot baza pe “frații” ruși.
Ministrul ungar al Economiei Attila Chikan a recunoscut că unele livrări de petrol au fost efectuate din Ungaria spre Iugoslavia. “Au existat livrări de petrol, transportate cu vapoare și camioane-cisternă, după ce petrolul a ajuns aici prin conducte. S-au făcut, dar nu se poate vorbi de cantități importante,” a admis Chikan, citat de cotidianul “Nepszava“. Embargoul ONU împotriva Iugoslaviei nu include produse petroliere, dar livrarea de petrol Iugoslaviei, în condițiile bombardării rafinăriilor și oleoductelor devine bizară. Presa ungară a informat despre unele date neconfirmate, care atestă că cel puțin 8.000 de tone de petrol brut din Rusia au fost transportate cu vaporul spre Iugoslavia, via Ungaria.
Au continuat tensiunile dintre Serbia și Muntenegru. Ministrul de Interne muntenegrean Vukasin Marasa respins cererea militarilor sârbi de a trece trupele sale în subordinea lor. “Nu există nici un motiv sau bază legală pentru o astfel de hotărâre,” a explicat Maras. “Până acum, în Muntenegru nu au existat situații care să nu poată fi rezolvate de forțele de Poliție.”
Astăzi, premierul iugoslav Momir Bulatovic s-a dus la Podgorica, unde oamenii săi au mobilizat 10.000 de simpatizanți ai președintelui Slobodan Milosevic la un mare miting anti-NATO. Milosevic făcuse o mișcare foarte inteligentă, când l-a numit pe Bulatovic (care este lider al Partidului Socialist Popular din Muntenegru și rival al președintelui Milo Djukanovic) în funcția de prim ministru al Guvernului federal. A păstrat aparența că acordă importanță Muntenegrului, deși guvernul federal nu are prea mari competențe, și a reușit să dezbine clasa politică muntenegreană. De altfel, tensiunile din ultima vreme dintre Serbia și Muntenegru sunt alimentate în mare măsură chiar de această situație.
Milan Komnenic, ministrul federal al Informațiilor, ne-a chemat la o conferință de presă. A început, desigur, cu informația că gherilele UCK continuă să atace frontiera dintre Albania și Iugoslavia. S-a amintit că teroriștii albanezi sunt pregătiți și înarmați de țările occidentale și că o intervenție terestră a NATO va fi destinată să deschidă culoarele prin care UCK să pătrundă în Kosovo. De aceea, s-au luat câteva măsuri speciale de finanțare a Armatei iugoslave. Totodată, Komnenic a făcut un scurt bilanț al bombardamentelor, arătând că, până acum, și-au pierdut viața 517 civili (dintre care 13 copii), alți 4.500 fiind răniți. Fără a da cifre, a fost pentru prima oară când un oficial iugoslav a recunoscut că și Armata a avut ceva pierderi, însă nesemnificative.
Milan Komnenic a adăugat că NATO a lansat nu mai puțin de 7.200 de lovituri aeriene împotriva Iugoslaviei. Pentru a ne face o imagine asupra dramei sârbilor, a adăugat că peste 100.000 de oameni nu mai au apă curentă, aproape 500.000 au rămas fără slujbe, iar 400.000 de sârbi au plecat din Belgrad, unii în străinătate, iar alții – în zone pe care le-au considerat mai sigure. El ne-a anunțat că viitoarea conferință de presă o va organiza la sediul SPO, pentru că Palatul federal în care ne aflam nu mai prezintă siguranță, având în vădere ultimele atacuri ale NATO.
Nu a terminat bine Komnenic, că a venit Goran Matic, ministru fără portofoliu în Guvernul iugoslav, care a declarat că bombardarea reședinței lui Slobodan Milosevic este un atentat la viața președintelui unei țări suverane. “Este un act criminal fără precedent în istorie, o crimă împotriva umanității,” a exclamat Matic, adăugând că, “potrivit standardelor internaționale, atacul este un act terorist, care trebuie sancționat ca atare”. Amintind despre bombardarea clădirii CK, Matic a afirmat că NATO a distrus stațiile radio și TV aflate acolo, deoarece intenționează să-și branșeze releele pe frecvențele folosite de acestea, pentru a-și difuza propriile programe în limba sârbă, menite să demoralizeze poporul.
Nici Vojislav Seselj, liderul Partidului Radical din Serbia (SRS), nu a scăpat ocazia să iasă la rampă, condamnând bombardarea “Casei albe”. El a adăugat, însă, ceva interesant: “De azi înainte, alături de țările NATO, în rândul țărilor agresoare au intrat și România, și Bulgaria.”
Lui Vuk Draskovic i-a ieșit un “porumbel” pe gură. Într-o conferință de presă, el a declarat că “după terminarea războiului, când albanezii din Kosovo se vor întoarce acasă, vom construi un pod al reconcilierii între ei și noi. Toți cei care au comis crime de război vor trebui pedepsiți.” Era prima oară când un oficial iugoslav spunea așa ceva (iar Draskovic era vicepremier al Guvernului federal, chiar dacă nu avea nici o putere reală) și asta avea să-l coste destul de scump. Fără să judece prea mult consecințele unei astfel de declarații, Jamie Shea, purtătorul de cuvânt al NATO, s-a grăbit să o aprecieze drept “încurajatoare“.
Franța s-a angajat să finanțeze 60 % din costurile pentru relansarea cotidianului de limbă albaneză din Kosovo, “Koha Ditore“, care va fi distribuit gratuit refugiaților din taberele din Albania și Macedonia. Donația se va ridica la 600.000 de franci francezi. “Koha Ditore” nu a mai fost editat din 23 martie, când sediul său de la Priștina a fost distrus și incendiat de forțele paramilitare sârbe. Redactorul șef Baton Haxhiu considera că ziarul îi poate informa pe refugiați despre evoluția conflictului din Kosovo, dar va și contribui la dezamorsarea conflictelor interetnice, mai ales în Macedonia, unde raporturile dintre refugiați și populația băștinașă sunt tensionate.
După atâtea declarații, îmi fierbea creierul și am ieșit să mă plimb puțin prin centru. Primul lucru pe care l-am văzut a fost o coadă imensă, de 2-300 de persoane, care își așteptau rândul să cumpere țigări “Lord” sau “West“. Câțiva polițiști păstrau ordinea și îi alungau pe țiganii care veniseră să cumpere și ei, pentru a le vinde mai târziu pe piața neagră, la suprapreț. N-am avut parte de liniște. La 15:15, au sunat sirenele alarmei aeriene. Nu a durat decât până la 16:09, însă m-am dus la Media Center, să aflu dacă s-a întâmplat ceva.
La 15:20, avioanele NATO atacaseră din nou Novi Sad-ul. După ce au lansat două bombe în zona rafinăriei, s-au îndreptat către ținta principală: podul Zezeljev, pe care l-au lovit cu patru proiectile. Podul nu a fost distrus, dar a fost grav avariat. Se pare că, în momentul atacului, pe pod erau oameni, însă nu se știe dacă cineva a fost rănit. Armata și Poliția au blocat imediat accesul pe pod.
Astăzi, o parte a personalului Ambasadei României la Belgrad a plecat acasă, evacuând bunurile de valoare existente în clădire. Femeile fuseseră trimise în țară în 23 martie, cu o zi înainte de începerea bombardamentelor, când multe ambasade își evacuaseră personalul. Acum, la Belgrad a mai rămas Traian Borșan, secretarul I al ambasadei, ambasadorul Alexandru Cornea, chiar dacă nu a fost nici acum acreditat de președintele Milosevic, și câțiva diplomați.
Nu știu dacă evacuarea de azi a avut vreo legătură cu faptul că Parlamentul României a adoptat, cu 225 de voturi “pentru”, 21 “împotrivă” și 99 de abțineri, hotărârea privind aprobarea cererii Alianței Nord-Atlantice de acordare a accesului fără restricții în spațiul nostru aerian. Constantin Degeratu, șeful Statului Major General al Armatei române a sigurat în plenul Parlamentului că, din consultările cu NATO, a rezultat că statul român își va păstra suveranitatea deplină și controlul asupra spațiului aerian, chiar dacă Parlamentul României aprobă cererea de survol. El a adăugat că se vor încheia acorduri care să permită operațiunile militare ale NATO în spațiul aerian românesc, menținându-se traficul civil intern și internațional al României.
Alianța Nord-Atlantică va avea acces liber la o zonă din spațiul aerian bulgar care se întinde pe o distanță situată între 120 și 150 de kilometri la est de frontiera cu Iugoslavia, a declarat premierul Ivan Kostov, la întoarcerea din Belgia, unde a discutat cu reprezentanți de rang înalt din cadrul NATO. Conform corespondentului Mediafax, cele două părți au convenit ca avioanele NATO să nu survoleze marile orașe din această zonă, ca Sofia, Plovdiv (sud), Vrața (vest) și centrala nucleară de la Kozlodui. Marile aeroporturi bulgare rămân deschise aviației civile, “un regim special” fiind prevăzut pentru cel din Sofia.
Pentru a treia oară de la începutul bombardamentelor împotriva Iugoslaviei, resturile unei rachete lansate în direcția Serbiei au căzut astăzi, în jurul orei 17:00, în apropierea satului bulgar Babița, de lângă frontieră. După ce a survolat satul, cu un șuierat sinistru, racheta a explodat, izbindu-se de o stâncă situată la 350 de metri de case. Un țăran aflat în apropiere a fost aruncat la pământ de suflul exploziei, dar nu a pățit nimic.
Apropo de aceste rachete, care au stârnit adesea hazul în Iugoslavia, trebuie spus că sunt proiectile anti-radar. Lansate din avion, rachetele au un dispozitiv computerizat capabil să depisteze radarele inamicului și să se îndrepte către ele, distrugându-le. Cum sârbii își închid radarele în timpul atacurilor NATO, rachetele depistează, uneori, cele mai apropiate radare, care se întâmplă să fie ale bulgarilor. Totuși, pentru a evita o eroare, rachetele sunt prevăzute cu un sistem electronic, care le face să se dezamorseze și să se prăbușească fără a exploda, dacă nu își ating ținta într-un anumit interval de timp. Acesta este calculat în funcție de momentul în care racheta se activează și de viteza cu care se deplasează, astfel încât să nu lovească ținte din afara teritoriului iugoslav.
Agenția de presă independentă Beta a citat un apel adresat comunității internaționale de mai mulți intelectuali și economiști din Opoziția sârbă, reuniți sub titulatura G-17 Plus, în care aceștia avertizau NATO că atacurile sale întăresc popularitatea președintelui Slobodan Milosevic. Ei au apreciat că bombardamentele au plasat forțele de Opoziție “între ciocanul NATO și nicovala regimului de la Belgrad”. “Regimul actual este întărit de atacurile NATO, care au împins oamenii să se adune sub același drapel, pentru a face față unei agresiuni străine,” se menționează în apel. “Nu trebuie să fii foarte inteligent, ca să înțelegi că distrugerea uzinelor și a infrastructurii nu îi produce nici o daună, cu atât mai puțin politică, lui Milosevic. El nu muncește în uzine și nici nu e cel mai mare utilizator al podurilor distruse.”
“Nu îl vizăm pe președintele Milosevic sau poporul sârb,” a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului Kenneth Bacon, citat de “The New York Times“. “Noi îi vizăm pe militari și infrastructura care susține instrumentele de represiune din Kosovo. Nu există nici o modificare în politica noastră.”
Forțele sârbe au escortat un convoi de 840 de albanezi din Kosovo, care au sosit astăzi, în punctul de trecere a frontierei iugoslavo-albaneze de la Morine. Majoritatea refugiaților a povestit că au plecat din Kosovska Mitrovica și au mers pe jos trei zile și trei nopți, în marș forțat. Sârbii i-au obligat să se oprească la Zrze, la 120 de kilometri de graniță, unde au rămas patru zile, înainte de a pleca cu autobuzele spre Albania. Tot astăzi, am avut o confirmare că zonele de frontieră sunt minate, trei soldați macedoneni fiind internați în stare gravă în spitalul din Skopje, după ce au călcat pe o mină, lângă satul Malino, foarte aproape de granița iugoslavă. Această situație face cu atât mai periculoasă aventura refugiaților albanezi care încearcă să fugă din Kosovo.
“Vom accepta pe teritoriul american până la 20.000 de refugiați albanezi fără adăpost, pe cei care au legături strânse de familie în Statele Unite și pe cei care sunt în mod particular vulnerabili, până ce se vor putea întoarce la căminele lor în siguranță,” a declarat vicepreședintele Al Gore, subliniind că primirea refugiaților este temporară. Conform AFP, organizațiile umanitare americane i-au scris la începutul lunii președintelui Clinton, pentru a critica planul de a-i adăposti pe refugiați la baza navală americană Guantanamo din Cuba.
Seara, am coborât la cină și ne-am luat cu vorba, uitând că televiziunile iugoslave au anunțat că vor difuza interviul pe care Slobodan Milosevic l-a acordat canalului american CBS. Ne-am amintit abia la 22:30, când a sunat alarma aeriană. Nici noi, dar nici mulți dintre sârbi n-au apucat să vadă interviul. La Cacak, oamenii au ieșit din case și au privit cu groază incendiul de la releul de televiziune de pe muntele Ovcar. Lângă Kraljevo, a fost lovit releul de la Kopaonik, iar la Jagodina – releul de pe Crni Vrh. Toate trei, în numai 10 minute, de la 22:50 la 23:00. La aceeași oră, o explozie cumplită i-a îngrozit pe locuitorii din Uzice, unde o rachetă a distrus poșta din mijlocul orașului. În afara releelor TV, NATO s-a concentrat asupra podurilor. Au fost luate la rând podurile de cale ferată de la Ostruznica, Bogutovac și Krusevac.
Ministrul francez de externe Hubert Vedrine a exclus, pentru moment, posibilitatea participării secretarului general al ONU Kofi Annan la medierea conflictului din Kosovo, relatează AFP. “Nu consider că este necesară o mediere în acest stadiu. În nici un caz, din partea secretarului general al ONU.”
La ora 2:00, am descoperit că RTS a reluat interviul acordat pentru CBS de Milosevic. Șase minute mai târziu, am auzit afară urletele motoarelor unui avion în picaj, urmat de șuieratul unei rachete și o explozie puternică. Și apoi vuietul avionului care se ridica spre cer. Pe ecranul televizorului, chipul președintelui iugoslav a înghețat, după care a fost înlocuit de “purici”. Am alergat pe acoperiș și, ca de obicei, ne-am aruncat privirile înspre cele trei direcții care ne îngrijorau: podul spre Pancevo, clădirea Studio B și clădirea RTS. Din direcția celei din urmă, se ridica un nor de fum și pe blocurile din jur începeau să se vadă reflexiile girofarurilor.
Am coborât în holul hotelului, unde au ajuns și Florin Dobre, Narcisa Iorga și Radu Vioreanu. Eram mai tulburat ca niciodată. Nu-mi venea să cred că au bombardat televiziunea. Voiam să ajung mai repede acolo, să mă conving că nu-i adevărat. Înainte de a pleca, Narcisa i-a spus lui Florin să lase camera video la hotel. În acel moment, mi-a sărit țandăra și am șuierat, pe un ton care nu admitea nici o replică: “Fără cameră, nu ieșiți din hotel! Iar mâine vă faceți bagajele și plecați acasă!” Cred că aveam o față destul de răvășită, pentru că nu au îndrăznit să comenteze. Florin mi-a zâmbit complice, a luat camera video și am plecat spre televiziune. Mile Cărpenișan nu spunea nimic, dar îl simțeam la fel de tulburat.
Erau vreo 20 de minute de mers pe jos până la sediul RTS și nu știam cum să ajung mai repede. Îmi venea să fac cumva să zbor, mă enervau Narcisa și Florin că rămâneau în urmă și eram foarte furios. În Trg Republike, m-am pus în fața unui taxi și Mile l-a convins pe șofer să ne ia pe toți. Am ajuns pe strada Aberdareva. Avusesem dreptate. Loviseră televiziunea.
Am coborât din taxi și i-am spus lui Florin: “Din acest moment, cât stăm aici, asculți doar de mine!” M-am uitat în jur, am văzut că mai erau cameramani și i-am zis: “Filmează tot ce poți!” Imaginea era de coșmar. Șase autospeciale ale pompierilor, 10 ambulanțe, mașini de Poliție, toate cu girofarurile aprinse. Trotuarele se umpluseră cu locuitorii din zonă. Polițiștii urlau să nu stăm lângă clădiri, pentru că de sus continuau să cadă cioburi de la geamurile sparte de suflul exploziei. Alarma de la magazinele de peste drum, care aveau vitrinele țăndări, piuia obsedant. Peste tot se lăsase un fum înțepător.
Pompierii întindeau furtunele și aruncau apă spre clădirea fumegândă. Din sediul televiziunii ieșeau, împleticindu-se sau sprijiniți de colegi, angajații RTS. Derutați, refuzau să urce în ambulanțe și se repezeau înapoi, strigând numele unor colegi mai apropiați. M-am strecurat lângă o ambulanță, unde un tânăr căruia îi curgea un firicel de sânge din urechi repeta, nefiresc de tare, aceeași poveste. “Nu știu cum s-a întâmplat… Eram în regia de emisie, am auzit un pocnet, am văzut o lumină orbitoare și am căzut lângă perete… Când s-a risipit fumul, vedeam afară. Nu mai exista nici un zid, nimic…”
Nu-mi dădeam seama unde a nimerit racheta. Clădirea televiziunii era cufundată în întuneric și avea toate geamurile sparte. Prin fumul care o învăluia, se vedeau razele unor lanterne. Pe holuri, prin studiouri, alergau oameni cu stingătoare în mâini. În pragul fiecărei încăperi, strigau: “E cineva aici?” Ușile studiourilor erau smulse din balamale și monitoare sparte erau împrăștiate peste tot. Și, totuși, nu se vedea unde a lovit racheta.
Am fugit pe lângă biserica Sf.Mark, în spatele televiziunii, unde se vedea agitație. Erau militari, pompieri, gură-cască și vreo doi cameramani, care filmau buldozerele aduse acolo. Atunci am văzut unde lovise racheta: exact în regia de emisie. Întreaga aparatură de emisie se afla în aripa unui vechi teatru de păpuși. Clădirea părea tăiată, de sus până jos, cu un cuțit uriaș. Printre betoanele distruse, amestecate cu cabluri și bucăți de fier, se vedea o parte a studiourilor de emisie. Proiectilul decupase jumătate din clădire, dezgolind o parte din interior, unde se vedeau mesele de montaj, cu scaunele răsturnate și câteva monitoare care încă mai pâlpâiau.
Pompierii încercau să degajeze molozul, dirijând cu grijă buldozerele. La un moment dat, au început să strige după o targă. Printre dărâmături, atârna corpul unui om, agățat cu picioarele în sus printre niște fiare. Agitația era inutilă. Din cap i se scurgea un șuvoi gros de sânge, care întuneca praful de pe jos.
M-am intors pe strada Aberdareva, chiar când medicii băgau în ambulanță un bărbat cu piciorul complet zdrobit. L-am vazut pe Florin Dobre care filma, printre alți cameramani și fotografi, și m-am dus lângă el, să-i “țin spatele”. Printre ceilalți ziariști am văzut-o pe Narcisa și i-am strigat: “Vino și fă un stand-up!” Mi-a răspuns că nu are microfon. “Cu microfonul de pe cameră!” Mi-am dat seama că nu avea nici un pic de experiență de televiziune, pentru că stand-up-ul a fost dezastruos. “Mai fă unul!” Nici al doilea nu a fost mai grozav, așa că am lăsat-o baltă.
Câțiva polițiști au venit la noi și ne-au spus să plecăm. I-am repetat lui Florin să asculte doar ce îi spun eu și să filmeze mai departe. Îi știam prea bine pe polițiștii sârbi. După alte 10 minute, un alt polițist a venit și ne-a spus că ajunge cât am filmat. Am rămas până când un al treilea polițist a venit și a urlat, agitând un baston de cauciuc: “Cărați-vă de aici în p…. mamelor voastre! V-am spus o dată să plecați, fir-ați ai dracului cu televiziunile voastre blestemate!” Într-adevăr, ăsta era semnalul de plecare. Ne-am retras încet, la fel ca restul ziariștilor și am plecat la hotel. Pe drum, n-am fost în stare să scoatem nici un cuvânt.
Ne-am uitat câteva minute la Studio B, unde se anunța un prim bilanț al bombardării televiziunii naționale: cel puțin un mort și 18 răniți. Însă nimeni nu știa exact numărul celor dispăruți. Comandamentul Apărării Civile făcea apel la locuitorii Belgradului să nu mai vină spre televiziune, pentru că avioanele NATO se apropiau într-un nou atac și exista posibilitatea ca sediul RTS să fie iar lovit. Ne-am urcat, imediat, pe acoperiș.
Federația Internațională a Jurnaliștilor (IFJ), cu sediul la Bruxelles, a condamnat bombardarea cartierului general al RTS și a acuzat NATO că și-a încălcat angajamentele. Aidan White, secretarul general al IJF, s-a declarat șocat, mai ales că primise asigurări scrise de la Jamie Shea că Alianța va evita victimele civile și în special jurnaliștii.
La ora 4:00, am auzit două explozii și am fost orbiți de două flame albăstrui. Imediat, o jumătate din oraș s-a cufundat în beznă. Fuseseră lovite transformatoarele de energie electrică din Zemun și Resnik. Imediat, antiaeriana sârbă a început să tragă cu furie spre cerul de unde venea vuietul unor avioane. Tot orașul era acoperit de un nor dens de fum. În anumite zone, fumul avea culoarea portocalie și nu ne dădeam seama dacă este din cauza vreunui incendiu sau e doar reflexia iluminatului public rămas în funcțiune. La 4:20, am mai auzit o bubuitură. Încă un sfert din iluminatul stradal s-a stins și au dispărut jumătate din luminile podului spre Pancevo. Nebunia s-a terminat abia pe la 5:00, când s-a luminat de ziuă. La 6:22, sirenele anunțau încetarea alarmei aeriene. Când Cristi Tabără m-a întrebat ce s-a întâmplat peste noapte la Belgrad, mi-am dat drumul și în vocea mea se cunoștea toată revolta pe care o simțeam.
