Feed on
Posts
Comments

23 ianuarie 2007

ma trezesc la 8:00, hotarat sa nu mai pierd vremea si sa ma intorc in mauritania, sa-mi iau viza de la nouakchott. plec cu abdul spre postul de politie si, dupa ceremonialul ridicarii drapelului pe catarg, mai sun o data la ambasada noastra din dakar. domnul vlad imi spune intai sa mai astept putin. peste o ora, aflu ca totul se va rezolva si, in sfarsit, primesc prin fax documentul care atesta ca ministerul de interne senegalez e de acord sa-mi dea viza chiar la dakar. comisarul de la postul de politie ramane perplex. intoarce hartia pe toate partile si se recunoaste invins. totusi, nu imi pune stampila de intrare in tara pe pasaport, ci pe hartia primita prin fax. nu-mi mai pasa ! il sun pe marko si imi dau intalnire cu el la autogara din saint louis. ma anunta ca, presimtindu-mi reusita, au cumparat o vaca de 200 de kilograme si, ajutati de localnici, tocmai o sacrificau “in cinstea mea”.

imi iau ramas bun de la politistii din rosso si caut din ochi taxi-ul cu care visasem de doua zile sa dau macar o tura. printre rablele care ma uimeau ca inca mai circula, preferata mea era una care nu mai avea decat portiera soferului, pe care, cand cobora, acesta o lua in brate si o sprijinea de masina. in rest, nici o alta portiera, nici un geam, in afara parbrizului, iar motorul avea aerisire directa (capota o pierduse demult). imi ia 500 de franci cfa pana la autogara, unde ma intalnesc cu abdul, care se tine de cuvant si imi schimba niste bani. imi da doar 600 de franci cfa pe 1 euro, in loc de 650, cat era rata de schimb, dar – la cat de mult m-a ajutat – ma fac ca nu observ si ii mai dau 20 de euro, insistand sa retina ca nu e plata pentru gazduire, ci sunt un cadou din partea mea. am ramas prieten cu abdul si mai vorbim la telefon de cateva ori pe an. la o luna dupa ce m-am intors din africa, m-a sunat cu o voce ingrijorata si m-a rugat sa-l ajut cu niste bani, pentru ca trebuie s-o interneze in spital pe mama sa. probabil ca inventase povestea, dar i-am trimis 200 de euro. la inceputul anului trecut, i-am mai trimis 100 de euro, de care spunea ca are nevoie ca sa-si plateasca viza de intrare in spania, unde isi gasise de lucru. anul acesta, cand m-a sunat din nou sa-mi ceara bani, i-am explicat ca nici pe mine nu m-a ocolit criza si l-am refuzat.

de la rosso la saint louis sunt cam 100 de kilometri. abdul negociaza pentru mine un loc intr-un taxi pentru care platesc 2.000 de franci cfa. suntem 9 pasageri. plus soferul, care conduce linistit cu 80 la ora. soseaua e acceptabila si traverseaza savana pe langa sate cu colibe acoperite cu paie. din loc in loc, grupuri de muncitori indura canicula si carpesc gropile din asfalt. pe masura ce ne apropiem de saint louis, vegetatia  devine mai bogata, iar satele – ceva mai aratoase. e plin de fundatii de tot felul si de scoli de meserii. cand mai avem 35 de kilometri, pe sosea apare marcajul si vedem primele borne. ajungem la autogara din saint louis pe la 15:00, dupa ce trecem pe langa campusul universitatii “gaston berger.

pana sa ajunga marko, ma lupt cu valurile de cersetori, majoritatea copii. pana si vanzatorii de fructe incearca sa te pacaleasca daca te vad alb si derutat ! caut casete pentru camera cu care filmasem si gasesc intr-un butic, insa mi se pare prea mult sa platesc 4.000 de franci cfa pe bucata. avea sa-mi para rau. ma bucur ca arsita e domolita de o briza placuta. marko a venit cu rod, prietenul francez care statea de vreo doua luni in senegal si ne-a deslusit tainele locului. suntem foarte fericiti ca ne revedem si imi gasesc greu cuvintele ca sa le explic povestea de la rosso. rod are un mercedes cobra alb cu sound system bun si muzica reggae. e un tip cam salbatic si impulsiv si statea in senegal cu prietena lui, care ii va face un copil.

ajungem in tassinere, un sat de pescari din regiunea la gandiol, la cativa kilometri de saint louis, unde locuim in niste colibe racoroase, din patru stalpi de beton inconjurati cu rogojini si acoperiti cu stuf. sunt ridicate direct pe nisip, la cativa metri de fluviul senegal. dincolo de apele sale, exista o mica minune: la langue de barbarie, o fasie de nisip lunga de vreo 15 kilometri si lata de 2-300 de metri, cu o rezervatie de pasari la un capat, si apoi – oceanul. colibele sunt pe terenul lui arona, un tanar localnic care spera ca din banii pe care ii vom plati sa-si bage si curent electric. toaletele sunt curate si exista chiar si o cabina de dus. fireste, te spalai tot luand cu o cana apa din galeata, dar intentia era buna. in mijlocul curtii, arona improvizase un foisor unde mancam si palavrageam.

bucurie mare ca am ajuns si eu in tabara ! lumea se pregatea de o mica expeditie: platisera un pescar sa ne duca cu piroga pana pe langue de barbarie, sa facem un chef pe plaja. noi 6, arona plus 3 prieteni si pescarul, sacii de dormit si hamacele, halcile de carne de vita, bere, vin, undite, plase de pescuit, un radiocasetofon monstruos de mare si un acumulator de masina de la care se alimenta. trecem senegalul si lasam piroga infipta in nisip, descarcam bagajele, le caram doua minute printre arbusti si stuf si deodata, raiul: o plaja cu nisip auriu si fin ca sarea, ale carei capete doar le ghiceai in zare, toata numai a noastra ! pescarul ne-a vazut simpatici si ne-a chemat la o plimbare cu piroga prin rezervatia de pasari. ne-a dus, fara autorizatii sau aprobari, pe canale doar de el stiute si ne-a aratat de la un metru cuiburile pasarilor, am contemplat impreuna apusul din locul lui preferat si ne-a promis ca ne invata sa pescuim in ocean la lumina lunii.

pana cand noi am hoinarit prin rezervatie, arona si prietenii sai au facut un foc imens in nisip si s-au pus pe fript carnea. gasim rapid niste statii de radio locale cu muzica reggae si traditionala si mergem sa pescuim in ocean. alex si fred se pricep cel mai bine, dar jean louis si pat se straduiesc mult sa prinda miscarea. eu si marko preferam sa-i contemplam. pescarul cel batran le arata cum sa arunce momeala contra valului. el pescuieste fara undita, cu nailonul infasurat pe o sticla. nimeni nu prinde nimic. batranul dispare si se intoarce cu o plasa ciudata, ca o meduza cu plumbi in varful tantaculelor, agatata de un fir gros, cu ajutorul caruia o lansa in ocean. pana sa mancam, au reusit sa prinda doi pesti cat bratul. dupa masa, am lenevit in jurul focului, cu reggae, bere, vin si marijuana din gambia. spre dimineata, ne-am ingropat sacii de dormit in nisipul cald de langa jar si am atipit. ne-a trezit un urlet disperat. am aprins lanternele si nisipul a inviat brusc, fugind de noi ! eram inconjurati de mii de crabi de toate marimile speriati de lumina. unul dintre ei il muscase de nas pe jean louis 🙂