Feed on
Posts
Comments

25 martie 1999

Colegii de la ProTV, de la emisiunea de dimineaţă, au sunat la ambasadă şi le-am transmis primele impresii. Aşa confuze cum erau. Apoi am plecat în oraş, să încercăm să aflăm ce s-a întâmplat. Un soare orbitor strălucea pe cerul senin şi părea că totul e în regulă. Până la 9:35, când sirenele au anunţat o nouă alarmă aeriană. Nu prea ştiam ce să facem, aşa că ne-am uitat în jur. Pentru moment, am avut impresia că oamenii sunt surzi sau noi am luat-o razna, din cauza oboselii. Nimeni nu intrase în panică, doar, ici-colo, câteva femei au grăbit pasul, îndreptându-se spre adăposturi. Mai târziu, am auzit câteva bubuituri şi nori negri de fum s-au ridicat dinspre aeroportul Batajnica. Se mai spunea că şi fabrica de medicamente “Galenika din orăşelul Zemun (o suburbie a Belgradului) ar fi în flăcări.

“Vă cer să vă uniţi cu indignarea întregii Rusii,” declarase Boris Elţîn, într-un mesaj televizat aseară. “Noi vom face, bineînţeles, tot ce putem, dar nu vom putea face totul. De fapt, noi putem face orice, dar conştiinţa noastră nu ne îngăduie. (…) Mă adresez întregii lumi, să-l oprim pe Clinton, să-l ajutăm să nu facă acest pas tragic… acest pas tragic,” a încheiat, melodramatic, preşedintele rus.

Imediat, Rusia a decis rechemarea reprezentantului său militar pe lângă NATO, generalul Viktor Zavarzinîntreruperea cooperării militare în cadrul Parteneriatului pentru Pacesuspendarea discuţiilor privind înfiinţarea unei misiuni militare NATO la Moscova, iar Ghenadii Selezniov, preşedintele Dumei de Stat, aflat în vizită în Peru, a declarat că Rusia va furniza de îndată armament puternic şi ajutor tehnic Iugoslaviei.

Am ajuns la “Media Center“, un centru privat de presă, dotat cu computere, fax-uri şi telefoane, pe care le puteai folosi contra unei taxe de 10 dolari pe zi. Ne-am sunat prietenii şi cunoştinţele din Belgrad, am răsfoit ziarele şi am privit ecranele televizoarelor.  Sârbii au anunţat că, în noaptea ce trecuse, au fost lovite 40 de obiective. Printre acestea, 5 aeroporturi, 5 cazarme ale Armatei, mai multe centre de comunicaţii, comandamente, depozite şi unităţi militare. Au fost auzite explozii în mai multe zone ale Belgradului. Totuşi, se spunea că pagubele ar fi minime şi nu există victime printre civili sau militari. Deşi avioanele inamice au atacat de la 10.000 de metri altitudine, oficialii militari sârbi continuau să susţină că ar fi doborât două avioane şi şase rachete Tomahawk.

Planul de operaţiuni al NATO, denumit “Determined Force”, presupunea 5 faze, scrie AFPFaza 0 (începută încă din toamna lui 1998) prevedea regruparea a circa 400 de avioane, în special la bazele militare italiene şi pe portavioanele staţionate în Marea Adriatică, antrenamente, zboruri de recunoaştere şi culegere de informaţii. Faza 1, ordonată de secretarul general NATO, Javier Solana, prevedea primele operaţiuni de bombardament asupra aparării anti-aeriene sârbe. În Faza 2, care ar putea urma după o “deteriorare semnificativă” a aparării anti-aeriene, Solana va putea ordona bombardarea unei game mai vaste de ţinte ale forţelor armate sârbe, situate până la paralela 44, care traversează Serbia la sud de Belgrad. Faza 3 are în vedere bombardamente la nord de paralela 44, inclusiv asupra Belgradului. Faza 4, faza finală, presupune revenirea avioanelor şi navelor Alianţei la baze şi încheierea operaţiunii.

Dintr-o dată, benzina a dispărut de la pompe şi s-a anunţat că se va raţionaliza, prioritate având maşinile cu regim special. Cursurile şcolilor au fost întrerupte până pe 2 aprilie. Muncitorii feroviari sârbi au suspendat greva pe care intenţionau să o declanşeze pentru că nu îşi primiseră salariile. De la cunoştinţele din Banatul sârbesc, am aflat că militarii umblă din casă în casă, mobilizând toţi bărbaţii mai vârstnici de 18 ani. Locuitorii din Vîrşeţ, orăşel situat la 15 kilometri de graniţa cu România, scăpaseră, deşi se credea că vor fi bombardaţi. Totuşi, ca măsură de precauţie, curentul electric a rămas întrerupt toată noaptea. Un puternic bruiaj a făcut aproape imposibilă funcţionarea în zonă a telefoanelor celulare. Din surse neoficiale, am aflat că sârbii nu şi-ar fi ridicat aviaţia de la sol.

Secretarul general al ONU Kofi Annan, citat de AFP, a arătat că recurgerea la forţă este “legitimă” şi a cerut implicarea Consiliului de Securitate în conflict. Şeful diplomaţiei chineze, Tang Jiaxuan a calificat raidurile aeriene împotriva Iugoslaviei drept “inacceptabile” şi a adăugat că ţara sa se opune operaţiunilor NATO, fiind efectuate fără acordul Consiliului de Securitate. Akis Tsohatzopoulos, ministrul grec al Apărării  a fost mai moderat, declarând că “este urgent acum, după acest prim val al atacurilor, ca NATO să dea o nouă şansă părţilor implicate. Soluţia nu poate fi decât politică, nu militară”.

S-a anunţat că Fabrica de avioane “UTVA” din Pancevo a fost bombardată şi mai multe case din apropiere au fost avariate. Ne-am hotărât să mergem să o filmăm, mai ales că era în drumul de întoarcere spre casă. În Belgrad, nu filmasem mare lucru, deoarece  sârbii erau foarte ostili faţă de ziarişti. Şi în plus, nimeni nu ne putea indica un loc unde a căzut vreo bombă.

Am intrat în Pancevo şi, întrebând unde e fabrica “UTVA“, am fost, la rândul nostru, întrebaţi: “Care? Aia veche sau aia noua?” “Aia bombardată,” am răspuns noi. “Aha! Pai, tâmpiţii au bombardat-o pe aia veche, care, şi aşa, nu mai funcţiona de ani de zile.” Şi ne-au arătat drumul. Am ajuns în dreptul ei. Fabrica era, de fapt, un şir de hale. Două sau trei fuseseră lovite de rachetele NATO. Una încă mai fumega.

Halele erau la 50 de metri de şosea, înconjurate de un gard de sârmă. În stânga şoselei, se aflau casele din Pancevo. Majoritatea aveau geamurile sparte şi acoperişurile răvăşite de suflul exploziilor. Din loc în loc, oamenii se chinuiau să întindă folii de nylon între cercevele. Aveam de ales. Eram cu Mile Cărpenişan, dar aveam un singur cameraman şi o camera video. Nu mai conta că lucram la televiziuni concurente. Totuşi, ca măsura de precauţie, l-am trimis pe el la 100 de metri de maşină, în timp ce eu am făcut un stand-up în dreptul halei care încă fumega. În caz că ne aresta Poliţia, să fie cineva care să anunţe ambasada, să ne scoată din belea. Nici n-am terminat bine stand-up-ul, că oamenii care îşi reparau ferestrele au început să strige la noi, în timp ce Graţian filma câteva cadre cu halele şi casele avariate. 

Am terminat, am căutat alt loc şi, pe caseta acestuia, Graţian l-a filmat pe Mile, cu un stand-up şi câteva imagini de ilustraţie. În acest timp, eu eram la 100 de metri de ei, în direcţia de mers. Măsura de precauţie a fost inspirată. Încă mai filmau, când prin faţa mea a trecut, în trombă, o maşină a Poliţiei. Unul dintre localnici îi anunţase. Din fericire, apucaseră să termine, până când maşina Poliţiei a ajuns în dreptul lor şi nu i-au observat în primul moment. Au sărit în maşină, m-au luat şi pe mine şi am accelerat. În oglinda retrovizoare, am văzut Poliţia pe urmele noastre. Spre norocul nostru, exact în acel moment au sunat sirenele alarmei aeriene şi poliţiştii au trebuit să renunţe. Aveau îndatoriri precise la alarmă. Am răsuflat uşuraţi, însă nici când am ajuns în vama romanească, pulsul nu ne revenise la normal.

“Preşedintele Milosevic poate, în orice moment, chiar şi acum, să dea un semn, o declaraţie, prin care ţara sa este gata să reia discuţiile pe baza acordurilor care i-au fost prezentate,” a declarat, astăzi, ministrul francez de Externe, Hubert Vedrine, citat de AFP. “Atacurile vor fi stopate instantaneu la acest semnal al Belgradului.”

În 1999, imaginile pe care le filmam în teritoriu puteau fi transmise la București, pentru ProTV sau Antena 1, doar prin lanțul de relee al Televiziunii Române. Ăsta era motivul pentru care am fost nevoiți să revenim la Timișoara. După ce am transmis imaginile şi textul ştirii, m-a sunat din nou Horia Enăşel. Trebuia să mă întorc la Belgrad şi să rămân acolo, până când venea următoarea echipă de la Pro TV. Sau poate chiar mai mult. Mi-am îndesat în geantă alte două tricouri şi două perechi de şosete şi l-am sunat pe Mile. Venea şi el. Graţian ne-a dus cu maşina până la Belgrad şi s-a întors acasă. Cu el, mai venise un prieten care dorea să caşte gura prin capitala iugoslavă. Spre ghinionul lor, când s-au întors, vameşii sârbi nu au mai fost la fel de prietenoşi. I-au dezbrăcat la piele, i-au controlat peste tot. Ba chiar le-au demontat, parţial, maşina. Ştiau că nu vor găsi nimic, dar le făcea plăcere să şicaneze nişte jurnalişti români.

Între timp, auzisem că, în România, apăruseră voluntari care doreau să lupte alături de sârbi. Se vorbea de o grupare autointitulată “Baba Novac“, iar Uniunea Sârbilor din România, deşi nu era implicată şi nu îi sprijinea, nu putea să nu fie de acord cu ei. În vama românească, văzusem deja mai multe maşini sârbeşti, cu oameni care veneau să se refugieze la noi, de teama bombardamentelor. Ca să nu fie mobilizaţi, mulţi tineri din Banatul sârbesc au preferat să se ascundă prin păduri. La Vîrşeţ se zvonea că, printre obiectivele NATO, s-ar afla releul de televiziune de pe deal, fabrica de medicamente “Hemofarm“, micul aeroport sportiv şi şcoala de pilotaj. Oamenii vorbeau şi de o bază militară de rachete care s-ar afla pe deal, în spatele releului. Oricum, un lucru era sigur: ne aştepta încă o noapte de teroare. De aceasta dată însă, puteam comunica mult mai uşor cu Bucureştiul. Aveam roaming pe telefonul mobil, aşa că puteam fi găsit oricând.

În România au fost luate mai multe măsuri de siguranţă, aeroporturile din Timişoara şi Arad fiind, temporar, închise, anunța agenţia Mediafax. Centrul Operaţional al NATO avertizase ca zborurile aeronavelor să se desfăşoare la o distanţă de cel puţin 40 de mile de frontiera cu Iugoslavia. Autorităţile locale din judeţele de la graniţă s-au pregătit să ofere cazare eventualilor refugiaţi.

Partidele coaliţiei majoritare din România, ai căror reprezentanţi s-au declarat îngrijoraţi de raidurile aeriene declanșate împotriva vecinilor noştri, şi-au anunţat speranţa că bombardamentele îl vor determina pe Slobodan Milosevic să revină la masa negocierilor. În acelaşi timp, partidele de opoziţie au apreciat atacul NATO ca un precedent periculos, din cauza lipsei unei autorizări explicite a ONU şi au condamnat declanşarea lui.

La Belgrad, ne-am dus din nou la Ambasada României şi l-am rugat pe Traian Borşan să ne recomande un hotel. “Toplice,” ne-a spus imediat. “Directorul este român din Vojvodina, îl cheamă Nelu şi n-o să vă ia mulţi bani pe cazare.” Nici nu ne închipuiam atunci ce sfat bun ne-a dat!

Toplice” era un hotel de două stele, la cinci minute de mers pe jos de inima Belgradului, curat şi prietenos. Când am ajuns acolo, l-am cunoscut pe Nelu Madjinca. Directorul. În barul din hol, i-am recunoscut pe colegii noştri, Dragoş Boţa şi Marius Nemeș, care lucrau corespondenți în Timişoara, pentru “Adevărul“. La sfatul lor, am obţinut de la Nelu o cameră, pentru 200 de dinari pe noapte, de persoană. Adică 20 de mărci germane (DM).

Auzisem, încă din vama românească, de la cineva care urmărise Jurnalul TVR, că Boţa şi cu Nemeş au fost agresaţi în hotel. În realitate, avuseseră nefericita inspiraţie, când au ajuns la recepţie, să vorbească în engleză şi nişte sârbi beţi s-au luat de ei. Au fost nevoiţi să fugă şi au ajuns, speriaţi, la ambasadă. După ce a telefonat la hotel, să afle ce s-a întâmplat, Borşan i-a liniştit: Nelu îi dăduse afară pe beţivi şi nu mai era nici o problemă.

Vicepremierul Vojislav Seselj, liderul Partidului Radical din Serbia, a cerut sârbilor din întreaga lume “să lovească, prin orice mijloace, interesele americane”. “Fiecare soldat american, britanic, francez, german, italian, spaniol, olandez, oriunde s-ar afla, este un duşman al poporului sârb şi trebuie nimicit,” a afirmase el. La Moscova, o parte a personalului Ambasadei americane a fost evacuată, după ce câteva sute de manifestanţi au spart geamurile clădirii şi au ars câteva drapele americane. La Novosibirsk, câţiva necunoscuţi au incendiat uşa consulatului german şi au scris pe un geam “Pentru Serbia”. Ambasada SUA din Skopje (capitala Macedoniei) şi maşinile diplomaţilor au fost incendiate cu cocktailuri Molotov de câteva mii de manifestanţi – majoritatea tineri – care nu au fost împiedicaţi de forţele de intervenţie. Ca o primă reacţie a Belgradului, Guvernul iugoslav a rupt relaţiile diplomatice cu SUA, Marea Britanie, Germania şi Franţa şi a decis reexaminarea relaţiilor cu celelalte ţări care participă la agresiune.

Nici eu, nici Mile, n-am avut, niciodată, vreo problemă în hotel “Toplice”. Amândoi ştiam sârbeşte, eu – binişor, el – perfect, însă oricum, după o săptămână, eram ca acasă, iar lumea se purta cu noi extraordinar.

Rusia ar fi putut lua măsuri extreme şi a decis să nu o facă: asta demonstrează superioritatea sa morală asupra Americii,” a declarat Boris Elţîn, citat de agenţia Itar-TassIgor Ivanov, ministrul rus de Externe, a fost mai tranşant: “Dacă agresiunea nu va lua sfârşit, ne rezervăm dreptul de a reexamina modul în care să ajutăm un stat suveran să se apere.” De asemenea, Rusia a prezentat Consiliului de Securitate al ONU un proiect de rezoluţie în care cerea oprirea imediată a bombardamentelor şi reluarea negocierilor.

Willy Wimmer, vicepreşedintele Adunării Parlamentare a OSCE, a apreciat drept o mare eroare atacurile aeriene ale NATO împotriva Iugoslaviei, fără mandatul Naţiunilor Unite, “dar interesele SUA şi Marii Britanii sunt diametral opuse acestei poziţii”. El a declarat că “observatorii OSCE au spus, în mod clar, că partea iugoslavă a respectat acordul încheiat în octombrie 1998, în timp ce UCK l-a încălcat în mod sistematic”.