benzina

target: Milosevic inaugurează reconstrucția podului de la Beska

by

14 iunie 1999

Astăzi, am încercat să văd dacă se instalează primele semne ale revenirii la o viață normală în Iugoslavia. Erau încă firave și copleșite, parcă, de greutatea problemelor aduse de război. Autoritățile făceau eforturi colosale sa refacă măcar câteva din simbolurile acestei normalități. Nu știu cum au reușit, dar astăzi s-a anunțat redeschiderea liniei ferate dintre Belgrad și Niș, dupa ce sâmbătă fusese redeschis traseul dintre Niș și Sofia. Se circulă cu restricții pe anumite porțiuni, însă se circulă. De mâine, compania aeriană iugoslavă JAT a anunțat că își va relua zborurile spre stațiunea Tivat din Muntenegru, de unde se putea ajunge, tot pe calea aerului, la Podgorica. Zborul nu dura decât două ore, iar prețul unui bilet dus-întors era de 1.300 de dinari (aproximativ 130 de mărci germane).

În drum spre Media Center, am observat că semafoarele din intersecții funcționau din nou. De câteva săptămâni, fuseseră oprite, pentru că întreruperile de curent le dereglaseră și nici un șofer nu mai pricepea dacă funcționează sau nu. De altfel, problemele refacerii sistemului energetic național erau cele mai mari. După ce m-au impresionat prin îndârjirea și rapiditatea cu care reparau transformatoarele și liniile de înaltă tensiune avariate de bombe, electricienii sârbi au anunțat că nu vor pleca din Kosovo. În ciuda terorii UCK, ei au hotărât să înceapă să remedieze și distrugerile din provincie.

Din nou au apărut în paginile ziarelor știri despre fabrica “Zastava” din Kragujevac. Milan Beko, președintele Consiliului de administrație, a anunțat că a depus pe masa guvernului sârb un plan de reconstrucție a fabricii, prevăzut să dureze doi ani. “Va fi greu, dar nu imposibil,” aprecia Beko. “Cel puțin 21 de bombe au lovit în plin halele noastre, însă trebuie să dăm de lucru celor 85.000 de muncitori pe care îi avem.” Nu a suflat, însă, nici un cuvânt despre afacerea cu FIAT.

Oricum, până când situația să revină la normal, trebuia să mai treacă multă vreme. O altă mare problemă era lipsa carburanților. Nebojsa Atanackovic, membru în Consiliul Petrolului din Camera de Comerț a Iugoslaviei, a anunțat azi că nu se va renunța la sistemul cartelelor pentru cumpărarea de combustibil, deoarece liberalizarea vânzării de benzină ar epuiza rezervele țării în câteva zile. El a afirmat că s-ar putea renunța la bonurile pentru motorină, deoarece – oricum – aceasta nu se mai găsește la nici o pompă. O eventuală soluție ar putea fi scumpirea carburanților cu 50 %, ceea ce ar stimula importurile.

Și, apropo de starea de normalitate, am fost extrem de impresionat când am trecut pe lângă una din fântânile de pe Knez Mihailova. De jur împrejurul acesteia, la inițiativa nu știu cui, câteva zeci de copii își aduseseră jucăriile de care nu mai aveau nevoie și le vindeau. Voiau să adune bani pentru ajutorarea copiilor refugiaților care veneau din Kosovo. M-am oprit și eu lângă ei și am negociat cu un puști de vreo 5 ani, pentru o mașinuță cu 3 roți. După ce ne-am jucat de-a vânzătorul și clientul, i-am dat – așa cum făcea majoritatea oamenilor – 50 de dinari și l-am sfătuit să-i cumpere mașinuței încă o roată, ca să o poată vinde cuiva.

Mai mulți diplomați au salutat ingenioasă lovitură dată la sfârșitul săptămânii trecute de Rusia, care a reușit să ia prin surprindere organizația militară cea mai puternică din lume, trimițând la Priștina, înaintea sosirii trupelor aliate, câteva sute de militari ruși, informează AFP. “Militarii ruși au venit puțin mai devreme decât era prevazut,” a subliniat, cu umor, Jamie Shea. Purtătorul de cuvânt a fost pe punctul de a spune că Alianța nu are neapărat nevoie de aeroportul pe care au fost desfășurate trupele rusești, care reprezintă, totuși, un punct strategic foarte important pentru operațiunea lansată în Kosovo. “Rușii au jucat bine cu puține cărți,” a recunoscut un diplomat. “Au reușit o mișcare ingenioasă, o manevră frumoasă.”

Circul din jurul aeroportului Slatina din Priștina continua și astăzi, situația atingând culmi ale ridicolului. Ministrul britanic de Externe Robin Cook s-a făcut de râs, într-un interviu acordat postului de radio BBC și preluat de toată lumea, pretinzând că NATO nici nu are nevoie de aeroportul din Priștina și rușii nu au decât să și-l păstreze, pentru că tot nu îl pot folosi. El afirma că misiunea cea mai importantă a KFOR în acest moment este menținerea încetării focului în Kosovo. La rândul său, generalul Michael Jackson i-a făcut pe jurnaliștii de la Priștina să râdă în hohote, afirmând că este fericit să lase aeroportul Slatina în mâinile rușilor. “Sincer, acum, când am văzut terenul, cred că aeroportul este prea departe de oraș. Eram îngrijorat în legătură cu eventualele materiale explozive,” a declarat el în timpul unei conferințe de presă. Generalul uitase că toată lumea a văzut cât a fost de furios sâmbătă, când a descoperit că aeroportul fusese deja ocupat de ruși. În plus, deja avusese două întâlniri cu generalul Zavarzin, pentru a discuta despre folosirea în comun a pistelor acestuia.

Între timp, americanii încercau din răsputeri să ajungă la un compromis cu rușii, referitor la modalitățile de desfășurare în comun a forțelor din Kosovo. Astăzi, Bill Clinton l-a mai sunat o dată pe Boris Elțîn, după ce discuția de ieri fusese apreciată drept constructivă. La rândul său, vicepreședintele Al Gore a discutat cu premierul Serghei Stepașin, iar secretarul de stat Madeleine Albright anunțase că va vorbi cu ministrul rus de Externe Igor Ivanov. Până când politicienii vor ajunge la o soluție, reprezentanții NATO au decis să reglementeze imediat problema prezenței rușilor în Kosovo. Ei intenționau să ofere Rusiei să aleagă între o zonă de responsabilitate în cadrul unui sector și statutul de observator în cele 5 sectoare definite deja. În plus, militarii ruși ar putea beneficia de o poziție privilegiată pe lângă generalul Michael Jackson, comandantul KFOR.

Socotelile liderilor NATO erau oarecum realiste, deoarece rușii nu aveau cum să-și suplimenteze sau să-și aprovizioneze trupele de pe aeroportul Slatina. Deja militarii ruși din SFOR, care staționau lângă granița iugoslavă, s-au întors la Bijeljina. Bulgaria a anunțat că nu-și va deschide spațiul aerian pentru trecerea avioanelor rusești spre Kosovo, decât după încheierea unui acord cu NATO, privind comandamentul comun al trupelor KFOR. “Un astfel de acord va evita orice risc de divizare a provinciei Kosovo,” a declarat ministrul bulgar de Externe Nadejda Mihailova. “Doar așa Balcanii nu vor mai fi balcanizați, nu vor mai fi divizați în zone de influență, ci vor adera uniți la structurile europene și euroatlantice.” Nici România nu va acorda drept de survol aeronavelor rusești, decât cu acordul Consiliului de Securitate al ONU, a anunțat președintele Emil Constantinescu. El a precizat că – și dacă acest lucru se va întâmpla – solicitarea Rusiei va trebui să fie aprobată de Parlament, la fel ca în cazul cererii similare a NATO, de la începutul războiului.

Pentru Kosovo, NATO intenționează să rămână în schema bosniacă, conform unui diplomat citat de AFP. “Alianța vrea să-si păstreze unitatea de comandament a forței de pace și să evite orice împărțire a provinciei prin crearea unui sector independent care să fie încredințat rușilor,” a subliniat un reprezentant al NATO, păstrându-și anonimatul. “Este exclus ca rușii să fie stăpâni în regatul lor în Kosovo și – în plus – ei nu vor avea un sector operațional independent,” a asigurat NATO, care așteaptă să vadă dacă Rusia trimite, într-adevăr, în Kosovo între 2.000 și 10.000 de militari, așa cum a anunțat.

Desfășurarea militarilor KFOR încă nu se încheiase. Abia în această dimineață, primii soldați italieni au ajuns la Pec, unde urmau să-și instaleze cartierul general. Când blindatele Regimentului 18 “Bersaglieri” din Brigada “Garibaldi“ au intrat în oraș, străzile acestuia păreau pustii. Nici francezii nu ajunseseră la Kosovska Mitrovica, urmând să sosească acolo abia mâine, când expiră termenul pentru retragerea din acea zonă a forțelor iugoslave.

În ciuda tuturor incidentelor și disensiunilor, sârbii își continuau retragerea din Kosovo, conform acordului de la Kumanovo. Astăzi a început retragerea Corpului Priștina al Armatei iugoslave, din capitala provinciei plecând prima coloană de vehicule militare. Deși în număr mai mic decât în zilele precedente, pe șoselele din Kosovo puteau fi văzute în continuare convoaie militare. 20 de camioane cu soldați se deplasau pe șoseaua Priștina–Kosovska Mitrovica, iar pe drumul dintre Priștina și Podujevo circulau 10 camioane, mai multe blindate și o baterie de artilerie antiaeriană. În mai multe locuri, pe marginea șoselelor, zeci de soldați sârbi așteptau grupați camioanele care să-i ducă acasă. În această după-amiază, poliţiştilor sârbi le-a fost greu să controleze traficul în Podujevo, trebuind să descurce traseele militarilor Armatei Iugoslave de cele ale trupelor KFOR, care tocmai intrau în oraş.

Peste tot, însă, în spatele convoaielor militare se adunaseră coloane la fel de lungi cu vehicule civile. Exodul sârbilor din Kosovo a căpătat proporţii îngrijorătoare.  Autorităţile de la Belgrad, generalii din KFOR, autorităţile locale şi liderii politici iugoslavi fac zadarnic apeluri la oameni să rămână la casele lor. În ultimele 2-3 zile, cel puţin 15.000 de locuitori din Kosovo, majoritatea sârbi, şi-au părăsit gospodăriile, de teama UCK. O parte a ajuns în Muntenegru, dar cei mai mulţi s-au îndreptat către Serbia. Situaţia cea mai critică este în regiunile localităţilor Orahovac, Urosevac, Klina şi Istok. În Iugoslavia existau deja peste 700.000 de refugiaţi sârbi în urma războaielor din Croaţia şi Bosnia-Herţegovina. 

Crucea Roşie Iugoslavă a organizat puncte de primire şi ajutorare a refugiaţilor în localităţile Vranje, Beloljina, Blace, Kraljevo, Kragujevac, Uzice şi Nis, unde aceştia primesc alimente, carburanţi şi articole sanitare. În faţa motelului “Nais” din Niș, sunt pregătite 40 de corturi mari şi 10 mai mici, pentru ca refugiaţii să aibă unde să înnopteze. La punctele de primire au fost trimise mari cantităţi de alimente. Autorităţile din Niș se tem că hotelurile din zonă, deja pline cu refugiaţii din Croaţia şi Bosnia, vor deveni supraaglomerate din cauza noilor veniţi. 

Crucea Roşie Iugoslava a trimis ajutoare la Kursumlija, Novi Pazar, Zubin Potok şi Leposavic, pentru că nu se mai putea face faţă cu forţe locale. Pe lângă Kraljevo, în drum spre centrul Serbiei, continuau să treacă refugiaţi sârbi în maşini şi tractoare cu numere de înmatriculare din Djakovica, Prizren şi Pec. Deja 26 de persoane ajunseseră în oraşul Smederevo, cazându-se la rude sau prieteni. Până la ora 14.00, la Kragujevac sosiseră 70 de refugiaţi, însă zeci de tractoare, camioane şi automobile din Pec, Prizren şi Gnjilane se aflau pe drum. Deşi pregătiseră locuri de cazare pentru 3.000 de oameni, autorităţile locale se temeau că nu vor fi de ajuns. Temerile au fost justificate. Înainte de căderea serii, câteva mii de refugiaţi au ajuns la marginea oraşului, 600 fiind deja cazaţi în adăposturile improvizate. “Nu avem capacitatea de a-i caza, hrăni şi ajuta pe refugiaţi,” se plângea Vesna Pajevic, vicepreşedintele Consiliului local. “Avem mare nevoie de alimente, medicamente şi adăposturi. Gândiţi-vă că, la Kragujevac, există deja peste 70.000 de şomeri, după distrugerea fabricii Zastava.”

Deşi se afla în nordul ţării, zeci de sârbi din Kosovo ajunseseră până şi la Pozarevac, oraşul natal al lui Slobodan Milosevic. Au fost cazaţi în sala de sport, unde erau adăpostiţi, încă de la începutul războiului, alţi 350 de refugiaţi. Şi în sala de sport din Mladenovac au fost cazaţi 200 de refugiaţi, veniţi de lângă Suva Reka. Cu 40 de copii după ei, aceştia îşi părăsiseră casele vineri dimineaţă şi au ajuns abia astăzi. Disperaţi, oamenii au spus că mâine vor pleca spre Belgrad şi se vor instala în faţa Parlamentului federal. 

O altă coloană venită de la Suva Reka a ajuns în această seară şi în capitala iugoslavă, oprindu-se în cartierul Bubanj Potok, de la periferie. Erau plecaţi de vineri de la prânz şi avuseseră mari probleme pe drum, nimeni nevoind să-i ajute să-şi alimenteze maşinile cu carburanţi. Aflând de ei, Bratislava Morina, ministrul pentru problemele refugiaţilor, a ajuns imediat la faţa locului şi i-a ajutat să se cazeze la hotelul “Kolare”.  

Autorităţile şi Biserica Ortodoxă Sârbă au făcut din nou apel la oameni să nu plece din Kosovo. Zoran Andjelkovic, guvernatorul provinciei, explica în zadar că locul şi funcţiile Armatei şi Poliţiei Iugoslave vor fi preluate de forţele internaţionale, că structurile puterii civile funcţionează în continuare, pentru că nimeni nu părea să-l mai asculte. Nici măcar declaraţia lui Javier Solana, care cerea sârbilor să nu plece din provincie, pentru că trupele KFOR le vor garanta securitatea, nu mai făcea doi bani. 

 

Secretarul general Kofi Annan a pus bazele Administraţiei Interimare a Naţiunilor Unite pentru Kosovo (UNMIK), având autoritatea civilă de a supraveghea reconstrucţia în Kosovo şi întoarcerea refugiaţilor, relatează DPA. UNMIK se va ocupa de problemele administrative, de cele umanitare, de instituţiile care vor fi create de OSCE şi de reconstrucţia promovată de Uniunea Europeană. SUA au alocat 1,6 milioane de dolari pentru finanţarea deminării de urgenţă a provinciei Kosovo, astfel ca refugiaţii albanezi să se poată întoarce în condiţii de securitate, a anunţat Departamentul de Stat, citat de AFP. Această decizie, care va permite organizarea unei operaţiuni de deminare de 4 luni, reprezintă o prelungire a contractului cu compania RONCO care desfăşoară în prezent operaţiuni similare în Bosnia şi în Croaţia. Contractul prevede mobilizarea a 6 echipe de deminare, adică în total 75 de deminatori, medici, infirmiere, gestionari, gardieni şi 12 câini antrenaţi să descopere minele.

Sârbii fugeau de teama luptătorilor UCK. Zilnic, erau anunţate tot mai multe incidente provocate de aceştia. Azi-noapte, UCK a atacat unităţile iugoslave care se retrăgeau din Djakovica, Gotovusa şi Strpce. Ignorând apelurile UNHCR, formaţiunile UCK au obligat sute de refugiaţi albanezi să se întoarcă în Kosovo. 50 de luptători separatişti au preluat punctul de trecere a frontierei de la Morina şi făceau pe grănicerii. Degeaba le explica Johann Fritsch, purtătorul de cuvânt al contingentului german din KFOR că şoseaua dintre Morina şi Prizren este nesigură, gherilele UCK îi mânau ca pe oi pe conaţionalii lor, trimiţându-i cu forţa acasă. Tensiunile din taberele de refugiaţi explodaseră aseară la Tetovo, când doi civili şi doi poliţişti au fost răniţi. Câteva sute de refugiaţi albanezi din tabără se luaseră la harţă cu etnicii sârbi care locuiau în zonă, fiind nevoie de intervenţia în forţă a Poliţiei, după ce au fost incendiate câteva automobile. 

Situaţia cea mai delicată era, însă, la Prizren. După retragerea trupelor sârbe, peste 300 de luptători UCK au intrat în oraş, preluând controlul asupra mai multor cartiere. S-au apucat să facă ordine, percheziţionând toate locuinţele şi vehiculele sârbilor, pentru a confisca arme şi muniţie. “Controlăm cartierul Bavdharana cu circa 200 de combatanţi, în timp ce alţi 70 acţionează în nord-estul oraşului, în cartierul Kurila, iar alţi 70 în est,” a declarat comandantul Beqir Ahmetas. Şi-au ales drept cartier general clădirea Casei ofiţerilor din centrul oraşului, în timp ce militarii germani din KFOR,  depăşiţi de situaţie, şedeau în stradă, unii pălăvrăgind cu albanezii îmbrăcaţi în uniformele UCK. În oraş, mai erau câteva zeci de familii de sârbi, care aşteptau forţele speciale ale Poliţiei Iugoslave, pentru a le proteja plecarea.

Militarii din contingentul britanic au fost mult mai inspiraţi, acţionând rapid şi în forţă, de câte ori gherilele UCK provocau incidente. În momentul în care circa 70 de luptători albanezi au intrat în oraşul Kacanik, deschizând focul asupra sârbilor adunaţi în centru şi pregătiţi să plece spre nord, britanicii i-au trimis la faţa locului pe temuţii soldaţi nepalezi Ghurkas. Aceştia şi-au îndeplinit misiunea în câteva minute, înconjurându-i pe albanezi şi ordonându-le – fără drept de apel – să predea imediat armele. 

Când în zonă nu erau trupele KFOR, luptătorii UCK îşi făceau singuri dreptate. După-amiază, un convoi de sârbi care pleca de la Priştina a fost oprit la Kojlovica, de şase albanezi înarmaţi care purtau emblemele UCK. Ei i-au scos din coloană pe Dragan Jovanovic (29 de ani), Boban Krstic (26 de ani) şi Slavisa Krstic (30 de ani) şi i-au executat în faţa familiilor lor. În această dimineaţă, tot la Kojlovica, separatiştii albanezi îl împuşcaseră pe Ivan Nikic. De asemenea, lângă Urosevac, îl răniseră grav pe Abdul Musa, un albanez care făcea parte din Poliţia sârbă. 

Alţi trei sârbi au fost ucişi după-amiază, în timp ce se deplasau între două cartiere din Priştina. La 19:30, în faţa locuinţei sale din cartierul Taslidje, a fost găsit mort Ilja Sukic, lucrător la Radioteleviziunea din Priştina. “A fost ucis de teroriştii albanezi, în timp ce se pregătea să intre în automobilul din faţa casei,” au precizat martori oculari, care au anunţat că alţi trei civili au fost răpiţi. 

Mişcarea pentru Reînnoirea Serbiei (SPO) a criticat vehement lipsa de reacţie a trupelor KFOR în faţa violenţelor unităţilor UCK. “Misiunea trupelor internaţionale de menţinere a păcii nu este de a face paradă în faţa camerelor de televiziune. KFOR trebuie să aducă pacea şi să asigure securitatea tuturor celor care trăiesc în Kosovo. Din păcate, UCK profită de retragerea Armatei Iugoslave şi îi atacă pe sârbi. Din acest motiv, mulţi dintre ei au preferat să-şi ducă familiile în Serbia.” 

 

Cei şase refugiaţi kosovari care au fost prinşi săptămâna trecută trecând fraudulos graniţa româno–ungară au fost reţinuţi din nou, de către grănicerii din Oradea, informează Comandamentul Naţional de Grăniceri, citat de Mediafax. Ei au fost predaţi Serviciului pentru străini şi probleme de migrări din cadrul IJP Bihor, care se va ocupa de scoaterea lor din România. Aceiaşi refugiaţi, cetăţeni iugoslavi de origine albaneză, au fost prinşi în 10 iunie, de către grănicerii din Arad, când încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară, prin punctul Turnu. În momentul în care au fost prinşi, refugiaţii au încercat să îi mituiască pe grăniceri cu 300 de mărci. Ei au declarat că doreau să ajungă la familiile lor, care se află în Ungaria şi Germania.

Astăzi am avut de pregătit doar două corespondenţe, una pentru ProFM şi alta pentru Ştirile ProTV de la 19.30. Mi-a fost destul de greu să selectez din câte se întâmplaseră de-a lungul zilei numai în Kosovo. Ca să nu mai vorbim de viaţa politică din Iugoslavia, care era în fierbere. La ora 10:00, la Belgrad se întrunise Consiliul de conducere al Partidului Radical din Serbia (SRS) şi, după o scurtă dezbatere, a decis în unanimitate ieşirea din Guvernul Serbiei. “SRS rămâne fidel politicii şi ideologiei sale, precum şi deciziei pe care a luat-o săptămâna trecută, de a ieşi din guvern când primul soldat din ţările NATO va păşi pe teritoriul ţării,” a declarat preşedintele partidului, Vojislav Seselj. “Între timp, forţele de ocupaţie au intrat în Kosovo şi continuă să-i ucidă pe sârbi, iar din provincie se refugiază mii de oameni. Acolo unde nu mai există Poliţia şi Armata Iugoslave, nu mai este menţinută nici suveranitatea ţării.” 

O oră mai târziu, cei 15 membri SRS îşi prezentau demisia din guvernul în care intraseră  în 24 martie 1998, alături de Partidul Socialist din Serbia (SPS) şi de Stânga Iugoslavă (JUL). După anunţarea demisiei, Tomislav Nikolic, care ocupase postul de vicepremier, a declarat: “În curând, acest guvern va cădea, se vor organiza noi alegeri şi vom vedea cine a avut dreptate.” Radicalii mizau că această manevră le va spori capitalul politic, bazându-se pe nemulţumirea sârbilor faţă de condiţiile acordului de pace şi evoluţia situaţiei din ultimele zile. Puţină lume observase că radicalii îşi păstraseră locurile din Guvernul federal, unde Vojislav Seselj ocupa fotoliul de vice-prim-ministru, prea confortabil pentru a-l părăsi aşa uşor. 

Retragerea SRS din guvern a provocat o vie agitaţie la Belgrad, deşi politicienii mai realişti spuneau că nu este decât o furtună într-un pahar cu apă. Partidul Noua Democraţie aprecia că e o simplă manevră politică a radicalilor. “Ieşirea SRS din guvern nu înseamnă mare lucru pentru Serbia,” considera şi Slobodan Vuksanovic, vicepreşedintele Partidului Democrat. “Situaţia este aceeaşi ca şi înainte de intrarea lor în guvern, când, în parlament, susţineau guvernul socialist minoritar. Probabil că aşa vor face şi de acum înainte.”  

Precizând că nu doreşte să o comenteze, Vojislav Kostunica, preşedintele Partidului Democrat din Serbia, a declarat că ieşirea radicalilor din guvern era de aşteptat. “În continuare, există trei variante. Prima ar fi ca SRS să susţină în parlament guvernul socialist minoritar. A doua ar fi ca SPO să susţină guvernul socialist, în schimbul susţinerii oferite în cadrul Consiliului local al Belgradului. Iar a treia ar fi ca – pur şi simplu – SPO să ia locul radicalilor în guvern.” 

Această ultimă variantă a provocat panică în lumea politică, toţi ştiindu-l în stare pe Vuk Draskovic de o asemenea ispravă. “Fac apel la Vuk Draskovic să nu intre în guvern,” a declarat Vladan Batic, coordonator al coaliţiei de opoziţie “Uniunea pentru Schimbare”. “Dacă acesta îi ia locul lui Seselj în guvern, putem spune adio cuvântului opoziţie.” Şi panica nu s-a dovedit fără temei, după-amiază SPO anunţând că, duminică, îşi va întruni consiliul director, pentru a analiza evenimentele din ultima perioadă (încheierea păcii şi ieşirea SRS din guvern) şi a decide ce trebuie făcut în continuare. 

O parte din cei 11 refugiaţi sârbi cazaţi într-un hotel din Turda nu intenţionează să se întoarcă în Iugoslavia, de teama represaliilor, transmite corespondentul Mediafax. Ei au fugit din ţară când au început bombardamentele, au intrat în România la jumătatea lunii aprilie şi au stat la o gazdă, în Arad, până li s-au terminat banii. Doi dintre refugiaţi au dezertat din Armata iugoslavă şi spun că vor să plece în Spania, Danemarca, Israel, sau Portugalia, neavând curajul să se mai întoarcă în patrie, de teamă să nu fie arestaţi sau împuşcaţi.

Al doilea eveniment care mi-a atras atenţia a fost produs de Slobodan Milosevic, care a pornit cu avânt să-şi recâştige prestigiul şifonat de sfârşitul acestui război. La ora 11:00, fusese anunţat un mare miting organizat cu ocazia inaugurării lucrărilor de reconstrucţie a podului peste Dunăre de la Beska, din apropiere de Novi Sad. La manifestaţie au fost aduşi peste 5.000 de oameni, care purtau portretele lui Milosevic, sub care scria “Inima ta ne este dragă şi nouă”, “Gândurile tale sunt şi ale noastre”. Pe pancartele din jur se putea citi “Trăiască Ministerul de Interne al Iugoslaviei!”, “Trăiască Armata Iugoslavă!”, “Poduri noi pentru un secol nou”, “Adevăr, dreptate, victorie!” şi “Slobo, suntem mai departe alături de tine!”. Adevărul este că niciodată, românii, de exemplu, nu s-au simţit atât de apropiaţi de preşedintele lor, fie el Ceauşescu, Iliescu sau Constantinescu, ca să-l strige “Nicu”, “Nelu” sau “Milu”, aşa cum sârbii îi spuneau lui Milosevic “Slobo”. 

Sosirea preşedintelui iugoslav a fost îndelung aclamată de mulţimea care îl aştepta. Era însoţit de Milan Milutinovic, preşedintele Serbiei, Momir Bulatovic, premierul Guvernului federal, generalul Dragoljub Ojdanic, şeful Statului Major General al Armatei, Gorica Gajevic, secretar general al Partidului Socialist din Serbia, şi Bosko Perosevic, preşedintele Consiliului regional al Vojvodinei. “Doresc ca, împreună cu toţi cetăţenii Iugoslaviei, să încep un proces rapid de reconstrucţie şi de refacere a ţării,” a spus Milosevic. “Sunt sigur că refacerea acestui pod nu va dura mai mult de 40 de zile. În timpul acestui război, am demonstrat că poporul nostru, în lupta sa unică şi eroică, a reuşit să-şi apere patria.” 

După discursul aclamat îndelung de oamenii aduşi la miting cu autobuzele, Milosevic a vizitat standul cu planul de reconstrucţie a podului de la Beska, lângă care era expusă şi o machetă a podului de şosea şi cale ferată, prevăzut să fie terminat în 6 luni la Novi Sad. Podul de la Beska, ridicat în anii ’70, fusese unul din cele mai mari poduri din beton armat din lume. A fost realizat de Branko Zezelj, inginerul care a proiectat şi podul din Novi Sad ce avea să-i poarte numele, până când a fost prăbuşit în valurile Dunării de rachetele NATO. Nu am putut să nu remarc inteligenţa celor care au ales podul de la Beska pentru a fi primul de pe lista reconstrucţiei, deoarece fusese lovit numai de două rachete. Una îl avariase uşor, iar cealaltă a rupt în două doar ultimul arc, care unea pilonii de malul fluviului. În afară de faptul că era relativ uşor de reparat, podul de la Beska mai avea un atu, dezvăluit de Milosevic în finalul discursului său: “Încă din timpul bombardamentelor, în secret, am reconstruit bucăţile distruse, care urmează doar să mai fie montate.”

Bill Clinton l-a sunat în această după-amiază pe premierul Radu Vasile, mulţumindu-i pentru atitudinea adoptată de autorităţile de la Bucureşti în timpul crizei din Kosovo, a declarat agenţiei Mediafax purtătorul de cuvânt al Guvernului, Adriana Săftoiu. Statele Unite vor sprijini un amplu program, în care se va implica personal şeful administraţiei americane, de dezvoltare stabilă şi de prosperitate pentru zona Balcanilor, inclusiv în România.

În timp ce îmi aşteptam rândul pentru a transmite corespondenţa pentru Ştirile ProTV de la 19.30, am auzit un reportaj despre vizita preşedintelui Muntenegrului, Milo Djukanovic, în România şi Bulgaria. Acesta încerca să convingă pe toată lumea de diferenţele existente între regimul său şi cel de la Belgrad, sperând să obţină un statut privilegiat în relaţiile cu comunitatea internaţională. În discuţiile cu preşedintele Emil Constantinescu, acesta i-a explicat că România este interesata ca Iugoslavia să devină un stat democratic şi prosper şi i-a spus că speră ca eforturile sale să contribuie la reaşezarea Iugoslaviei în rândul ţărilor Europei. 

În Bulgaria, Milo Djukanovic declarase că Muntenegru nu va rămâne în cadrul Federaţiei Iugoslave, decât cu condiţia ca aceasta să se democratizeze. “Sunt două posibilităţi: fie o reconstrucţie democratică a Iugoslaviei şi o schimbare a sistemului legislativ în vederea garantării intereselor naţionale strategice ale Muntenegrului, fie o întărire a Mişcării pentru Independenţa Muntenegrului şi căutarea unei soluţii radicale. Dacă Serbia rămâne ostatica politicii iugoslave duse în cursul ultimului deceniu, Muntenegru nu-şi va sacrifica interesele naţionale şi îşi va căuta un alt statut.” Preşedintele muntenegrean a descris regimul de la Belgrad ca fiind “regimul autocratic cel mai ortodox din Europa, care a condus Iugoslavia la izolare“. 

După ce ne-am transmis corespondenţele, am mâncat la hotel şi ne-am dus pe terasa “Plato”, de lângă Facultatea de filosofie. Era un loc foarte plăcut, unde puteam asculta live muzică de jazz de foarte bună calitate. Barul era aşezat la etajul întâi, iar la parter era amplasată o imensă librărie. Vara, formaţia care cânta avea un loc amenajat chiar deasupra intrării librăriei, în aer liber, astfel încât puteai să stai la mesele de pe terasă şi să asculţi muzica. Am rămas la “Plato” vreme îndelungată, povestind şi făcând pronosticuri despre ce se va mai întâmpla în Iugoslavia. 

Când ne-am întors la hotel, ne aştepta, fericită, Jelena. O sunase din nou fiul ei şi i-a spus că unitatea sa se retrage din Kosovo şi va ajunge în curând la Paracin. Au putut vorbi mai mult şi băiatul i-a povestit că, în cele 5 săptămâni în care nu auzise nimic despre el,  s-au aflat la Kjev, lângă Gnjilane. Îi trimisese mamei sale o scrisoare, pe care aceasta n-a primit-o niciodată, în care îi spusese că este greu, dar o rugase să nu-şi facă griji pentru el. Făcând haz de necaz, adăugase că, în timp ce ei stăteau ascunşi sub pământ, probabil că toată lumea citea în “Vojska”, revista Armatei Iugoslave, că militarii sârbi se află în marş victorios către Washington. Acum i-a povestit că, la un moment dat, au fost nevoiţi să reziste 2 zile şi 2 nopţi fără apă şi hrană, însă întreaga unitate a avut grijă de un căţel albanez, pe care îl adoptaseră drept mascotă. Printre cei care au plecat în permisie din unitatea lui a fost şi un băiat din Valjevo, pe care părinţii nu au mai vrut să-l lase să se întoarcă pe front. Războiul, însă, îl maturizase şi le-a explicat că, dacă el nu se întoarce din permisie, nimeni din unitatea lui nu va mai avea voie să-şi vadă familia până la sfârşitul războiului. Băiatul acela nu a mai apucat venirea păcii, fiind ucis de glonţul unui lunetist albanez.  

Share

target: viața la Novi Sad în timpul bombardamentelor NATO

by

26 mai 1999

Alianța Nord-Atlantică a dezmințit informațiile difuzate de agenția oficială Tanjug, conform cărora unul din avioanele sale de tip Harrier ar fi fost doborât, în noaptea de marți spre miercuri, de apărarea antiaeriană iugoslavă, informează AFP. “Toate avioanele NATO s-au întors la bazele lor, fără a suferi pagube,” se afirmă în comunicatul Alianței. Și Biroul de presă al Ministerului Apărării Naționale român a dezmințit informația potrivit căreia avionul doborât de apărarea antiaeriană iugoslavă s-ar fi prăbușit pe teritoriul românesc.

Imediat după ce m-am trezit, am plecat la Media Center. Mi-am făcut mica plimbare pe Knez Mihailova, privind oamenii care forfoteau pe stradă. Se pregăteau pentru o nouă zi, se grăbeau spre serviciu, își instalau tarabele pe care expuneau spre vânzare tot felul de mărunțișuri. Am trecut pe lângă tinerii care vindeau hărți ale Belgradului și ale Iugoslaviei și care își făceau reclamă cu două hărți desfășurate, pe care însemnaseră cu un marker roșu locurile bombardate de NATO. M-am oprit o clipă în fața unui bătrân cu mustăți stufoase, care vindea insigne ale cetnicilor sârbi și mă cunoștea deja, de când cumpărasem de la el un drapel negru, pe care erau brodate un cap de mort și lozinca “Sa verom u Boga, Sloboda ili smrt” (Cu credință în Dumnezeu, Libertate sau moarte”). Și am mai zăbovit un pic la tarabele cu casete și CD-uri, părându-mi rău, ca de obicei, că nu am destui bani să-mi cumpăr toate albumele cu muzica rock sârbească pe care mi le-aș fi dorit.

Am ajuns la Media Center, mi-am luat o cafea și o apă minerală și m-am așezat în fața computerului, trăgându-mi telefonul aproape. Am constatat rapid că nu toți sârbii au avut o dimineață la fel de liniștită. Raidurile aeriene fuseseră reluate încă de la prima oră, când sirenele au anunțat alarmă aeriană în mai multe orașe, mai ales în Kosovo. În intervalul 7:25 – 11:40, asupra satului Markovic de lângă Kursumlija, au fost lansate 14 proiectile, care au produs mari pagube materiale. Începând cu 8:30, au fost atacate mai multe sate dintre Orahovac și Djakovica. În timpul bombardării satului Radoste, doi copii au fost uciși și unul rănit de explozii.

La 9:50, fabricile de băuturi răcoritoare și gumă de mestecat de lângă Suva Reka au fost avariate de bombe. La 10:40, au fost bombardate din nou. La 10:30, în Priștina a răsunat ecoul unei explozii de pe muntele Goles. La 11:10, între Kosovska Vitina și Letnice, antiaeriana sârbă a doborât încă un avion spion fără pilot. Cinci minute mai târziu, o femeie a fost rănită la Zubin Potok, când au fost distruse mai multe case. La 12:15, a fost din nou bombardată regiunea localității Sutomore, de lângă portul muntenegrean Bar, de pe malul Adriaticii. Atacul a fost scurt, din cauza ripostei puternice a artileriei antiaeriene de pe navele sârbești de război.

Un avion-cisternă american, de tip KC-135, a fost nevoit să efectueze o aterizare de urgență pe aeroportul Ferihegy din Budapesta, din cauza unor probleme tehnice, au anunțat oficialitățile ungare, citate de agenția MTI. Aparatul KC-135 Stratotanker, angajat în cadrul operațiunilor aeriene ale NATO împotriva Iugoslaviei, se afla “în spațiul aerian ungar când a semnalat că dorește să-și întrerupă misiunea și să aterizeze pe Ferihegy,” a declarat un reprezentant al Controlului aerian. Sursa citată nu a făcut precizări asupra naturii incidentului care a constrâns avionul de alimentare să aterizeze.

Am reușit să aflu că, într-adevăr, la Krusevac, câteva sute de oameni au organizat o manifestație împotriva războiului, cerând ca fiii lor să se întoarcă acasă de pe front. Majoritatea erau părinți ai militarilor detașați în Kosovo. Demonstrația a fost ținută sub observație de polițiști înarmați până-n dinți, care nu au intervenit, deși Legea marțială le-ar fi dat voie. În schimb, în zilele următoare, patrule înarmate au putut fi văzute aproape la fiecare colț din oraș. Un comunicat al Armatei iugoslave confirma știrile din presa străină, despre unele dezertări. În comunicat s-a cerut dezertorilor să se întoarcă la unitățile lor. Li se promitea că nu vor fi pedepsiți, însă cei care nu vor reveni de bună voie vor ajunge în fața Curții marțiale. Din ce am reușit să aflu, dezertorii erau rezerviști care au fost încorporați și trimiși în Kosovo și care veniseră acasă în permisii. În ciuda apelului, majoritatea a refuzat să plece înapoi pe front.

Am sunat la Cacak și am aflat că, ieri, Judecătoria i-a condamnat pe cei 6 localnici care au înființat “Parlamentul cetățenilor” la amenzi totalizând 28.000 de dinari (cam 2.800 de mărci germane). Ei au fost judecați în regim de urgență și aveau termen până astăzi, la ora 11:00, să-și plătească amenzile. Altfel, acestea se transformau în închisoare contravențională. Pentru a justifica pedepsele nefirești de mici, având în vedere Legea marțială, judecătorul a motivat că a avut în vedere că toți erau intelectuali și nu au știut – chipurile! – că încalcă legea. Motivația era puerilă, deoarece în Iugoslavia, nici pe timp de pace nu era legal să organizezi demonstrații neautorizate sau să înființezi astfel de “parlamente”. În realitate, autoritățile s-au temut că o pedeapsă mai aspră ar putea provoca o revoltă generalizată. Pentru a nu întinde coarda prea mult, cei 6 au adunat bani de la rude, prieteni și de la mai mulți locuitori ai orașului, plătindu-și amenzile la timp.

Inculparea președintelui iugoslav Slobodan Milosevic de Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie (TPI) reprezintă “un nou mijloc de exercitare a presiunii” asupra Belgradului, chiar dacă acest demers riscă să complice sarcina aliaților, au apreciat diplomați de la Bruxelles, citați de AFP. NATO, care odată cu această decizie, ar putea fi nevoită să-și continue războiul din Iugoslavia până la îndepărtarea lui Milosevic de la putere, a refuzat să facă orice comentariu, subliniind necesitatea de a aștepta o decizie oficială a TPI. “Milosevic nu va fi judecat, ci doar inculpat,” a declarat un diplomat. “Punerea sub acuzare a liderului de la Belgrad va fi un nou mijloc de exercitare a presiunii și va permite subordonaților săi să se îndepărteze de el, pentru că Milosevic își va pierde autoritatea de care se bucura în ochii colaboratorilor săi și ai populației,” au afirmat alți diplomați de la Bruxelles.

Astăzi, Guvernul iugoslav a anulat permisele de import pentru benzină, motorină și ulei, care restricționau numărul firmelor ce puteau importa aceste produse. Ceea ce însemna că, de acum, orice firmă putea importa carburanți, semn că embargoul petrolier își făcea simțite efectele. De asemenea, a fost ridicată și restricția privind importul energiei electrice. Toate aceste restricții fuseseră impuse la începutul războiului și au favorizat, desigur, un număr redus de firme, aparținând apropiaților lui Slobodan Milosevic.

Situația cu adevărat dramatică era în Kosovo. La Priștina fusese interzisă cu desăvârșire, sub amenințarea unor pedepse aspre, comercializarea băuturilor alcoolice. Oamenii își făcea cumpărăturile în fugă, între două bombardamente. După ora 10:00, nu mai puteai să bei o cafea niciunde, iar țigările ajunseseră să se vânda în florării. Deși imaginile filmate de RTS în capitala provinciei Kosovo insistau asupra unor magazine pline, în realitate, existau tot mai mari probleme la aprovizionarea cu alimente.

Franța, Marea Britanie și Statele Unite analizează, în prezent, posibilitatea de a utiliza mijloace civile pentru a începe parașutarea unor ajutoare umanitare deasupra provinciei Kosovo, a anunțat purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe, Anne Gazeau-Secret, citată de AFP. Proiectele respective ar putea fi puse în practică în scurt timp. Ministrul francez al Apărării Alain Richard a anunțat că se studiază modalitățile care “să facă posibilă parașutarea de ajutoare umanitare prin intermediul unor dispozitive civile”, precizând că acestea trebuie să-și găsească locul în cadrul gestionării, de către forțele NATO, a spațiului aerian și a securității aeriene deasupra provinciei Kosovo.

La 12:54, la Belgrad sunau sirenele alarmei aeriene. Nimeni nu se mai speria de ele și, de această dată, nici nu au existat motive, pentru că bombardamentele ne-au ocolit, iar alarma s-a ridicat la 14:08. Însă avioanele NATO au lovit alte localități. La 13:00, două proiectile au atins satul Donja Sabanta, de lângă Kragujevac. La 13:12, o fermă de la marginea orașului Cuprija a fost lovită de o rachetă. Trei minute mai târziu, a fost bombardată regiunea satului Zdraljice, de la capătul vechiului drum dintre Jagodina și Kragujevac, precum și depozitele combinatului industrial “Dobricevo“. La aceeași oră, la Zajecar, oraș din estul Serbiei, lângă granița cu Bulgaria, au fost auzite două explozii puternice, în cartierul de la ieșirea spre Lubnice. Autoritățile locale au anunțat că a fost avariat un mare număr de case, deși în apropiere nu se afla nici un obiectiv militar.

Am continuat să aflu cât mai multe noutăți. Ieri, în timpul unui atac al gherilelor UCK asupra satului Vojtes, de lângă Srbica, primarul Miroslav Kovacevic și șoferul său au fost răniți. Tensiunile de la frontiera iugoslavo-albaneză s-au intensificat în zona Morina, unde au fost auzite mai multe tiruri de artilerie grea și de arme automate. La prânz, aviația NATO a bombardat pozițiile sârbe din spatele colinelor din zona de frontieră. Autobuzele UNHCR, membrii organizațiilor umanitare și jurnaliștii aflați în Albania au fost împinși cam la o sută de metri departare de postul de frontieră, iar vameșii și-au pus veste antiglonț. Observatorii aflați în permanență la punctul de trecere a frontierei au afirmat că tirurile au început încă din zori, la ora 4:30. Cinci camioane cu militari au sosit dimineață în zona de frontieră, iar soldații au urcat pe coline, pentru a întări pozițiile sârbe. Tirurile de artilerie se auzeau dinspre Kruma, la aproximativ 20 de kilometri vest de Morina, iar cele de arme automate – dinspre colinele din imediata apropiere a postului de frontieră. Satul Pogaj, situat pe o creastă, la 15 kilometri vest de Morina, a fost evacuat în timpul dimineții.

La Belgrad a început procesul celor doi australieni arestați în 31 martie, lângă granița cu Croația, și acuzați de spionaj. Steve Pratt și Peter Wallace intraseră în Iugoslavia prezentând documente care atestau că fac parte din organizația umanitară CARE International. La câteva zile de la arestare, RTS prezentase imagini din timpul interogatoriului lui Pratt, în care acesta recunoștea că este spion. Conducerea organizației umanitare a dezmințit acuzațiile, precizând că ei aveau rolul de a aduna informații despre nevoile celor loviți de bombardamente și a stabili care sunt zonele mai grav afectate.

Procesul se va desfășura în regim de urgență, cu ușile închise, ședința fiind condusă de maiorul Ratko Korlat, ajutat de maiorul Milan Milosavljevic. Alături de cei doi, a fost acuzat de complicitate la spionaj Branko Jelen (cetățean iugoslav, angajat al biroului CARE din Niș), David Hill (cetățean australian) și albanezii Petri Sofijani și Brandelin Cakaj, ultimii 3 fiind plecați în străinătate. Guvernul australian, ai cărui reprezentanți au discutat despre soarta lui Pratt și Wallace cu președintele Milosevic și cu Boris Elțîn, a alocat 45.000 de dolari pentru a le angaja apărători. Peter Zivkovic, avocatul lui Wallace, se temea că australienii pot fi condamnați la pedepse de până la 10 ani de închisoare.

Mai multe rachete de tip RPG au fost trase, în noaptea de marți spre miercuri, fără a face victime, asupra unor clădiri ocupate de soldații SFOR în nord-estul Bosniei, s-a anunțat într-un comunicat citat de AFP. Tirurile, care au avut loc în jurul orei 2:00, au provocat “anumite pagube” celor două clădiri vizate, în orașul Zvornik, pe teritoriul sârb bosniac. SFOR nu precizează naționalitatea celor care se aflau în interiorul clădirilor în momentul atacurilor. Divizia Nord a SFOR, de care aparține orașul Zvornik, este compusă majoritar din americani.

La 15:11, alarma aeriana suna din nou la Belgrad, însă nici de această dată nu am fost bombardați, iar alarma a fost ridicată la 16:24. Raidurile aeriene s-au concentrat asupra provinciei Kosovo, unde nu au contenit o clipă. Între 14:47 și 15:58, asupra satului Vitinja de lângă Strpce, au fost lansate 8 proiectile. Începând cu ora 15:00, aproape din 5 în 5 minute, a fost bombardata Priștina. În același timp, nu mai puțin de 12 rachete au lovit localitatea Knin, în jurul căreia fuseseră observați militarii sârbi. La 15:30, două proiectile au explodat între satul Izbica și stațiunea Novopazarska Banja, unde există un Centru pentru distrofici, în care sunt internați foarte mulți bolnavi, pavilioanele acestuia fiind serios avariate. De la 15:50 până la 16:20, a plouat cu bombe peste satul Suva Reka. A fost avariată școala, însă bombardamentele s-au concentrat asupra depozitelor fabricii de gumă de mestecat, unde erau ascunse, probabil, trupele iugoslave. Altfel nu se justifica înverșunarea atacurilor.

Un nou atac asupra Priștinei a început la ora 17:00. Tot atunci, două rachete loveau încă o dată pista aeroportului Ponikve de la Uzice. La 18:05, a fost bombardat un sat de lângă Pec. La 18:25, a fost atacată din nou localitatea Suva Reka. De această dată, ținta a fost fabrica de băuturi răcoritoare. Alte două raiduri, la 18:32 și 19:12, au fost lansate asupra Urosevac-ului. Aliații profitau din plin de vremea superbă. Nici luptătorii UCK nu stăteau deoparte. În timp ce NATO bombarda pozițiile Armatei iugoslave, aceștia încercau să se infiltreze în Kosovo. În această după-amiază, în apropiere de Prizren, doi polițiști sârbi au fost răniți într-un schimb de focuri cu gherilele UCK.

Spațiul aerian românesc a fost folosit de aparatele Alianței Nord-Atlantice pentru intrări de câțiva kilometri, lângă frontiera de sud-vest, au declarat pentru Mediafax, surse din cadrul Statului Major al Aviației și Apărării Antiaeriene. Potrivit acestora, se înregistrează, în medie, una-două intrări pe zi în spațiul aerian al României, însă există și zile sau nopți când avioanele nu survolează teritoriul românesc. Până în prezent, nu au fost înregistrate zboruri de traversare a spațiului aerian românesc. De obicei, intrările sunt determinate de faptul că aparatele Alianței ar trebui să frâneze brusc, la viteză foarte mare, pentru a ocoli teritoriul României. Cei câțiva kilometri parcurși în spațiul aerian românesc permit piloților NATO să vireze în condiții de siguranță.

După ce mi-am transmis corespondența pentru Știrile ProTV de la 19:30, m-am pregătit să mă uit la meciul de fotbal dintre Manchester United și Bayern Munchen, din finala Ligii Campionilor. Eram stresat ca nu cumva să înceapă atacurile aeriene, dar mă gândeam că printre militarii englezi și germani din forțele NATO or fi destui microbiști, ca să le amâne până după meci. Și am avut dreptate. Alarma aeriană a sunat la Belgrad la 22:35, la câteva momente după fluierul final al partidei.

În pauza meciului, m-a sunat Corina Hădărean, care mă rugase să-i mai pregătesc un reportaj de atmosferă, despre viața locuitorilor din Novi Sad. Capitala provinciei Vojvodina fusese, până la începutul războiului, unul dintre cele mai frumoase orașe ale Iugoslaviei. Așezat pe cele două maluri ale Dunării, la poalele muntelui Fruska Gora, Novi Sad-ul era dominat de vechea cetate, zidurile acesteia împletindu-se cu noile construcții din epoca modernă. Când au început să cadă primele bombe, oamenii s-au întrebat ce legătură avea Novi Sad-ul, situat în nordul Serbiei, unde sârbii conviețuiau armonios alături de alte 5 minorități naționale, cu problemele din Kosovo.

În scurtă vreme, aceste întrebări fără răspuns au fost lăsate deoparte. Unul câte unul, cele 3 poduri peste Dunăre, care erau mândria orașului, au fost distruse de rachete. Degeaba s-au adunat oamenii în fiecare seară, la concertele de protest pe aceste poduri, pentru că noaptea, rachetele lansate de avioane le prăbușeau, rând pe rând, în valurile Dunării. A urmat bombardarea rafinăriei din zona industrială și nori negri de fum au intoxicat aerul și apa. Nici clădirea Televiziunii, care difuza programe în 6 limbi, nu a scapat și a fost distrusă din temelii în numai două nopți. Apoi au ajuns la rând alte clădiri și orașul a fost parțial transformat în ruine.

Valoarea cheltuielilor suplimentare și a pierderilor înregistrate de Ministerul Mediului în urma bombardamentelor din Iugoslavia asupra unor intreprinderi chimice, până la data de 20 mai, se ridică la aproximativ 500.000 de dolari, a declarat ministrul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, Romică Tomescu. Cele mai mari pierderi le-a înregistrat Regia Națională a Pădurilor care nu a mai putut onora contractele pentru desfășurarea unor acțiuni de vânătoare în pădurile din România. Valoarea acestor pierderi este de peste 180.000 de dolari. Alte institutii românești care au înregistrat pierderi sau cheltuieli suplimentare sunt Direcțiile de Ape Jiu și Timiș (peste 188 de milioane de lei), Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie (peste 183 de milioane de lei), Institutul de Cercetări și Ingineria Mediului (aproape 2 miliarde de lei) și Agențiile de Protecție a Mediului Drobeta Turnu Severin, Reșița și Timișoara (aproximativ 45 de milioane de lei).

Dintr-o dată, viața oamenilor din Novi Sad s-a transformat radical. Ca să treacă dintr-o parte în alta a orașului, acum trebuie să se înghesuie pe bacuri. Substanțele toxice din aer și apă au depășit de peste 10 ori nivelul normal și pescuitul în Dunăre a fost interzis. Locuitorii au fost aprovizionați cu apă adusă cu cisternele, iar când, în sfârsit, săptămâna trecută, calitatea apei a revenit în limite normale, robintele au secat din nou, din cauza avarierii sistemului energetic al Serbiei.

Spre deosebire de Belgrad, unde oamenii nu mai bagă în seamă sirenele care anunță alarma aeriană, la Novi Sad lumea fugea spre adăposturi, pentru că, nu o dată, bombele au căzut chiar și ziua în centrul orașului, împrăștiind schije și bucăți de beton în toate direcțiile. De la începutul lunii mai, nu mai există noapte în care avioanele Alianței să ocolească Novi Sad-ul, iar când nu bombardează orașul, lansează rachete asupra satelor de pe Fruska Gora, exploziile răsunând la fel de puternic.

Conducerea Vojvodinei a anunțat că, până acum, pagubele provocate de bombardamente în provincie depășesc 6 miliarde de mărci germane. Numai reconstrucția podurilor peste Dunăre, pentru care au fost deschise conturi speciale, costă 1.500 de mărci metrul patrat. Mii de cărți poștale care înfățișează podurile distruse se vând în toată țara, o parte din bani fiind virată în aceste conturi. Transportul în comun funcționează la limită, din lipsă de carburanți, cursurile școlilor au fost întrerupte, iar studenții vin la cursuri între două bombardamente. De două ori pe săptămână, profesorul român Lucian Pavel este așteptat cu drag de studenții Facultății de limba și literatura română din Novi Sad, iar acesta vine de la Belgrad pentru a-și preda cursurile. Mulți studenți vorbesc perfect limba română, iar după terminarea facultății, absolvenții și-au găsit slujbe bine plătite la firmele mixte româno-iugoslave sau la ambasadele țărilor care nu sunt reprezentate în România.

Lucian Pavel m-a ajutat considerabil să aflu ce se întâmpla la Novi Sad, mai ales de când nu mai puteam să circul prin Serbia, pentru că nu mai aveam acreditare de război. Ca ziarist acreditat, pentru a circula prin Serbia, trebuia să soliciți un permis special. În cerere, trebuia să precizezi unde vrei să mergi și în ce scop, ofițerii Centrului militar de presă hotărând dacă îți acordă permisul. Într-una din călătoriile mele spre Novi Sad, când încă mai aveam acreditare de război, am văzut ceva incredibil. În plin câmp, nu departe de șosea, se vedea un tanc! Privindu-l mai atent, din mersul mașinii, am observat că, în realitate, tancul era desenat pe un panou imens, de tipul celor publicitare, și era destinat “ziariștilor” aflați în misiune de documentare. Care raportau la Bruxelles cele văzute și “tancul” era zdrobit în noaptea următoare de o rachetă bine țintită.

Bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei nu determină poluarea Dunării, indică rezultatele unui studiu dat publicității în Marea Britanie, care contrazic afirmațiile autorităților de la Belgrad și Moscova, relatează AFP. Studiul, finanțat parțial de Națiunile Unite, a fost realizat în perioada 12-16 mai, de o echipă de experți ai Forului pentru protejarea mediului înconjurător al Dunării și ai Fondului Mondial pentru Natură. Rezultatele analizei demonstrează că nu se înregistrează “poluări semnificative ale apelor sau influențe negative asupra mediului”, pretinde ministrul britanic al Apărării George Robertson, care a acuzat guvernul iugoslav că încearcă să dezinformeze opinia publică.

După ce am înregistrat corespondența despre Novi Sad, Corina mi-a spus că NATO a cerut expres țărilor vecine Iugoslaviei să pună capăt încălcării pe Dunăre a embargoului petrolier decis împotriva Belgradului. Atât Jamie Shea, cât și generalul Walter Jertz, au atras atenția că NATO monitorizează cu atenție traficul pe Dunăre, existând indicii că embargoul este încălcat. În replică, Ministerul român al Afacerilor Externe a comunicat că țara noastră nu poate fi acuzată de așa ceva, deși cotidianul “The New York Times” scria astăzi că navele încărcate cu produse petroliere pentru Iugoslavia pleacă din Ucraina, traversează Marea Neagră și merg apoi pe Dunăre, ajungând în porturile sârbești.

Fiind cu musca pe căciulă din cauza acuzațiilor de încălcare a embargoului precedent, Ministerul român de Interne a luat măsuri suplimentare pentru ca, la frontiera cu Iugoslavia, să nu se mai înregistreze cazuri de contrabandă și să fie aplicate cu strictețe prevederile hotărârii guvernamentale privind interdicția de a livra sau vinde produse petroliere pe teritoriul statului vecin. Generalul Mircea Mureșan, secretar de stat în MI, a anunțat astăzi că, în spiritul și litera hotărârii de guvern, micul trafic nu constituie contrabandă, libera circulație a persoanelor nefiind îngrădită de acest act normativ. Totuși, a fost sporită vigilența la frontieră, în localitatea Ieșelnița, la 20 de kilometri de Orșova, fiind organizat un punct de control, pentru a monitoriza traficul de pe Clisura Dunării.

Un elicopter aparținând armatei americane a efectuat în această seară o aterizare de urgență în Bosnia, în apropiere de Brcko, unul dintre membrii echipajului fiind ușor rănit în urma incidentului, a anunțat SFOR, citată de AFP. Victima este un militar al SFOR, identitatea și naționalitatea sa nefiind precizate. Incidentul s-a produs la 23:20, în timp ce elicopterul efectua un zbor de rutină, a precizat SFOR.

Aș mai fi vorbit cu Corina, însă am auzit afară vuietul avioanelor. De când Mile Cărpenișan a plecat temporar în România și am rămas singurul jurnalist român la Belgrad, am început să sufăr de singuratate. În afară de Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice“, nu mai aveam cu cine să schimb o vorba în românește și îmi era dor. Nopțile treceau tot mai greu și, până începeau bombardamentele, mă jucam cu jucăria electronică pe care mi-o cumpărasem de la o tarabă din piață. Jocul se numea “Power brick” și trebuia să ordonezi pe un ecran niște “cărămizi” virtuale, de diferite forme, pentru a construi un zid fără fisuri. La vremea când apăruse, a făcut furori printre copii, dar am constatat că îmi plăcea și mie, ba chiar ajunsesem să-mi stabilesc tot felul de recorduri, pe care mă chinuiam să le îmbunătățesc. Era, oricum, un excelent remediu împotriva plictiselii.

Îl sunasem mai devreme pe Ion Cristoiu, pentru că, după ce ma obișnuisem să vorbesc cu el în fiecare zi despre ce se întâmpla în Iugoslavia și România, legat de acest război, am constatat că îmi lipseau aceste discuții. Am reușit să-l prind. Era încă în Anglia, unde fusese invitat, împreună cu alți jurnaliști din Occident, de Ministerul britanic de Externe, și urma să viziteze taberele din Macedonia și Albania în care trăiau refugiații din Kosovo. Mi-a povestit, pe scurt, că vizita era o lecție de democrație, pentru că din delegație făceau parte cei mai înverșunați critici ai războiului împotriva Iugoslaviei. Și, spre deosebire de țara noastră, unde criticii celor de la Putere erau aproape proscriși, Guvernul Marii Britanii îi invita să le expuna rațiunile acțiunilor sale și încerca să-i convingă de justețea punctului său de vedere. Ion Cristoiu rămăsese, în continuare, convins că soluția conflictului din Kosovo nu era înlocuirea tragediei etnicilor albanezi cu cea a sârbilor și că decizia NATO de a scoate provincia de sub autoritatea statului sârb pentru a o transforma într-un protectorat internațional nu era cea mai potrivită.

Ibrahim Rugova a vizitat în această dimineață tabăra de refugiați din localitatea Blace, situată la frontiera macedoneano-iugoslavă, informează AFP. Rugova a fost aplaudat de cei aproximativ 200 de refugiați care au ieșit din corturi. “Am venit aici ca să-mi văd poporul,” a declarat el. “Acțiunea NATO este o acțiune de pace, nu de război. Refugiații se vor întoarce la casele lor, iar eu îmi doresc același lucru.” Rugova a fost confirmat în funcția de lider al Ligii Democratice din Kosovo (LDK), în cursul unei reuniuni desfășurate cu ușile închise, care a avut loc la Tetovo.

La 23:05, a început unul din cele mai dure atacuri asupra Belgradului, în care aveau să fie “contabilizate” exploziile a nu mai puțin de 53 de proiectile de toate tipurile, lansate peste noi. Cerul era perfect senin și puteam vedea cu ochiul liber avioanele care treceau prin dreptul lunii. După o jumătate de oră, când s-au retras, pe cer am observat un păienjeniș de dâre albicioase, lăsate de avioanele care survolaseră orașul. Artileria antiaeriană a ripostat cu disperare, însă nu a reușit să lovească în aer decât 6 dintre rachetele care se îndreptau spre noi.

Prima serie de explozii am auzit-o în partea de sud a Belgradului. În suburbia Makis, de pe drumul spre Obrenovac, a fost lovit un depozit, unde a izbucnit un puternic incendiu care lumina cerul. În cartierul Rakovica, a fost din nou bombardată zona Strazevica și fabrica de motoare “21 mai”, fiind lovite service-ul și hala liniei de montaj. Din fericire, în apropiere nu se afla nici un trecător, așa că nu au fost victime. Zona a fost imediat blocată de Poliție, deoarece una dintre rachetele care au lovit fabrica nu a explodat. Au urmat zonele Ostruznica și Bubanj Potok. O altă rachetă a lovit, fără să explodeze, o casă din satul Begaljica, din cartierul periferic Grocka, o persoană fiind rănită. Casa familiei Pavlovic, de pe strada Sasa Kovacevic, a fost lovită în plin de unul din cele 4 proiectile care au explodat în comuna Ralja, de la 30 de kilometri de Belgrad. În explozie și-au pierdut viața doi copii, Stefan și Dejan Pavlovic, în vârstă de 4, respectiv 8 ani, și Biljana Momcilovic, o vecină aflată în vizită. Părinții copiilor, Vladimir și Branislava, au fost internați în spital, femeia fiind în stare critică. Ljubinka Jovanovic, o altă vecină, a fost și ea rănită.

Nu am coborât de pe acoperiș, pentru că eram convins că piloții NATO nu vor irosi așa o noapte și vor veni din nou. Nu am avut prea mult de așteptat. La ora 2:00, a început o altă jumătate de oră de coșmar. Nu mai puțin de 20 de proiectile de mare putere au lovit aeroportul Batajnica, provocând mari cratere în pista principală. Vibrațiile exploziilor erau așa de puternice, că păreau undele de șoc ale unui cutremur fără sfârșit. De-abia mai reușeam să mă țin pe picioare pe casa liftului de pe acoperiș. O rachetă a lovit clădirea Direcției Federale de Distribuție a Mărfurilor “Jugo Import“, de lângă sediul Poliției din cartierul Novi Beograd. Nici această rachetă nu a explodat, însă a împrăștiat zeci de schije și bucăți de beton în jur. În curtea unei case de pe strada Cubulska din cartierul Vracar, a căzut, tot fără să explodeze, o bucată dintr-o rachetă aer-sol, lunga de aproape un metru. Vuietul atacului nu mi-a ieșit din urechi minute în șir, chiar dacă avioanele s-au retras, lăsând în urmă o nouă plasă de dungi argintii pe cer.

Comandamentul Aviației militare a SUA a emis un ordin prin care se suspenda, până la noi dispoziții, orice pensionare sau retragere de personal, a anunțat purtătorul de cuvânt al Pentagonului Kenneth Bacon, citat de AFP. Măsura a fost luată ca urmare a sporirii considerabile a volumului operațiunilor aviației militare americane în Iugoslavia și Irak și a necesității de a dispune de personal pentru aceste operațiuni.

În Kosovo, unde atacurile nu s-au mai oprit de câteva zile, în această noapte au explodat alte 70 de proiectile. Țintele principale au fost orașele Priștina, Podujevo, Knin, Strpce, Lipljan, Zubin Potok, Dragas, Pec, Kosovska Mitrovica, Urosevac și Suva Reka. Trei civili au fost uciși și doi răniți în timpul bombardamentelor asupra regiunii dintre satele Jerekara și Gornja Budrinja, de lângă Vitina, iar la 2:17, patru proiectile au lovit sediul Poliției din satul Stoic, de lângă Kula.

Atacuri la fel de puternice au fost declansate și asupra celorlalte orașe din Serbia. Au început la 23:00, la Mladenovac, unde o serie de explozii au răsunat vreme de un sfert de oră. În același timp, două proiectile au lovit muntele Kosmaj, unde se afla turnul de televiziune bombardat săptămâna trecută. La 23:06, pe muntele Malen din raionul Divcibar, au explodat două bombe de mare putere. Însă atacul cel mai dur a fost asupra Niș-ului. De la 1:45 și până după ora 4:00, peste 30 de proiectile au lovit zona industrială din nord-vestul orașului, fiind avariate zeci de case și rănit ușor un civil. Alte 30 de bombe au lovit satul Markovic de lângă Kursumlija. Regiunea Srem, de la nord-vest de Belgrad, a fost ținta a 7 raiduri aeriene, cele mai mari distrugeri fiind provocate în orașele Stara și Nova Pazova.

La 1:55, două proiectile au căzut pe calea ferată și lângă gara din Lukicevo, din apropiere de Zrenjanin. Unul dintre ele nu a explodat, însă șinele au fost distruse și legăturile telefonice întrerupte. Începând cu ora 2:00, fascinat de atacul asupra Belgradului, nici nu am observat seria de 10 explozii de pe muntele Fruska Gora, de lângă Novi Sad. La 2:20, în satul Vranes de lângă Kraljevo, o rachetă a explodat într-o livadă, fără să provoace pagube, iar o altă explozie a fost auzită în satul Rabas, de lângă Valjevo.

Rusia a exclus astăzi, în timpul discuțiilor dintre șeful diplomației ruse Igor Ivanov și adjunctul secretarului de stat american Strobe Talbott, o împărțire a provinciei Kosovo, în vederea rezolvării crizei iugoslave, relatează AFP. Intâlnirea Ivanov-Talbott a fost urmată, începând cu ora 17:00, de o a treia reuniune tripartită Rusia-SUA-Finlanda, la care au participat și Viktor Cernomîrdin și Martti Ahtisaari. “Pentru a crea condiții favorabile întoarcerii refugiaților, prezența unor forțe sârbe înarmate în Kosovo este exclusă. După încheierea retragerii complete a forțelor sârbe din acest teritoriu, comunitatea internațională va putea reflecta asupra posibilității unei întoarceri parțiale în Kosovo a militarilor sârbi, care vor îndeplini funcții definite, sub strictă supraveghere,” a explicat Talbott. “Nimeni nu are intenția de a diviza Kosovo și afirmațiile pe marginea acestui subiect sunt abuzive,” a reamintit Igor Ivanov. “Există documente care subliniază că soluționarea problemei Kosovo nu este posibilă decât păstrând integritatea teritorială a Iugoslaviei.”

La ora 3:00, am coborât de pe acoperiș, fără a fi complet convins că avioanele nu se vor întoarce. Din fericire, nu au mai venit. Am sunat în redacție, la București, povestind ce s-a întâmplat și mi-au promis că, dacă Mișu Predescu, redactorul-șef al Știrilor ProTV, va dori să-mi preia corespondența telefonică pentru emisiunea de dimineață, mă vor suna din timp. N-au mai făcut-o, iar sirenele sfârșitului alarmei aeriene, de la 6:27, m-au trezit doar pentru câteva clipe. Eram groaznic de obosit și voiam să visez ceva frumos, să uit… Nu-mi ieșeau din minte cuvintele Leposavei Milicevic, ministrul iugoslav al Sănătății, care declarase că, dacă bombardamentele NATO vor continua, Iugoslavia va ajunge cea mai sănătoasă națiune din lume, pentru că toți bolnavii din spitale vor da ortu’ popii.

Secretarul de stat american Madeleine Albright i-a cerut președintelui Slobodan Milosevic, într-o declarație făcută în această seară la televiziunea din Muntenegru, să pună capăt “epurării etnice” din Kosovo. Șefa diplomației americane a subliniat că se insistă asupra unei “largi autonomii” acordate pentru Kosovo și, în nici un caz, asupra independenței sau secesiunii provinciei. Madeleine Albright a spus, de asemenea, că Statele Unite sprijină politica lui Milo Djukanovic, președintele reformator al Muntenegrului și adversar al lui Milosevic.

Share

target: românii fac trafic cu benzină și țigări, ca să-i ajute pe frații sârbi

by

12 mai 1999

Mi-am început dimineața cu vești mai puțin plăcute. În primul rând, am fost anunțați că sistemul energetic național al Serbiei nu a fost încă stabilizat și, de aceea, între orele 14:00 și 17:00, va fi întrerupt curentul în cartierul Rakovica și în zonele din jurul acestuia. Întreruperi de curent au fost anunțate și în alte orașe iugoslave. Toate aceste probleme erau consecințele bombelor cu grafit lansate vineri asupra instalațiilor electrice din jurul Belgradului.

În Muntenegru, a izbucnit încă un scandal. Aseară, la ora 22:00, reprezentanții Poliției militare au descins în redacția postului de radio “Free Montenegro” din Podgorica, pentru a-i înmâna redactorului-șef Nebojsa Redzic o citație. Era chemat în fața Tribunalului militar, fiind acuzat de încălcarea Codului penal al Iugoslaviei. De asemenea, a fost citată și Beba Marusic, redactor la cotidianul “Monitor“. “Nu există nici un motiv pentru care Poliția militară sa o caute pe Marusic, atâta vreme cât conținutul textelor sale poate fi judecat doar prin prisma legilor din Republica Muntenegru,” a comunicat redacția ziarului. “În Muntenegru avem un guvern civil și nu tribunalele militare trebuie să analizeze dacă legea a fost încălcată.” Ca să toarne gaz pe foc, colegiul de redacție a adăugat că Muntenegru nu trebuie să se alăture războiului dus de guvernul de la Belgrad și a solicitat executivului muntenegrean o poziție oficială față de acest incident. Care nu era singular, fiindcă Poliția militară l-a cautat la Universitatea din Podgorica și pe profesorul Miodrag Perovic (editorialist la “Monitor“), care a fost acuzat de defăimarea autorităților federale și obstrucționarea luptei împotriva dușmanilor Iugoslaviei. Perovic a anunțat că intenționează să se prezinte în fața Tribunalului militar, deoarece este convins că un astfel de proces nu poate duce la condamnarea sa.

Dimineața a plouat din nou cu bombe în Kosovo. La 7:45, trei proiectile loveau orașul Kosovska Mitrovica, atacul fiind repetat 3 ore mai târziu. Într-o singură oră, alte 8 explozii au fost auzite la periferia Priștinei, dinspre Lukare, Kosovopolje și aeroportul Slatina. Nici la Belgrad nu am avut liniște. La 13:21 a fost anunțată alarmă aeriană. La aceeași oră, în suburbia Ladjevic a orasului Kraljevo explodau deja primele bombe. Atacul începuse aici la 13:15, când s-au auzit vuietul avioanelor și tunurile artileriei antiaeriene. La Leskovac, a fost solicitat ajutorul pompierilor și ambulanțelor din Kragujevac, pentru că raidurile au făcut mai mulți răniți și au izbucnit câteva incendii. La 13:17, în aceeași regiune, o casă din satul Konjuh a fost făcută praf de o rachetă. Din fericire, nu era nimeni acasă. La Belgrad, nu am fost atacați și alarma a încetat la 14:38. Însă bombardamentele au continuat la Niș, unde, cu puțin înainte de ora 15:00, au fost auzite mai multe explozii, după care antiaeriana a reușit să respingă atacul.

Profitând de anunțarea întreruperilor de curent, micii intreprinzători au invadat străzile cu lanterne și lumânări de vânzare. Nici compatrioții noștri nu s-au lăsat mai prejos. Nelu Madjinca a dat o fugă cu mașina până în vama de la Stamora-Moravița, să-și cumpere benzină. Când s-a întors, mi-a povestit că s-a crucit de ce a văzut. Până acum câteva zile, aici se înființase o piață ad-hoc, unde românii vindeau de toate. Pentru că amenințau să blocheze vama, sârbii le-au făcut un țarc mai departe, la jumătatea drumului dintre vamă și orașul Vîrșeț, unde, contra unei taxe de 10 dinari, românii pot să-și vândă mărfurile. Era coadă de mașini la intrarea în țarc, pentru că polițiștii sârbi nu permiteau nimănui să vândă ceva în afara acestuia. Ai noștri erau tare bine informați, pentru că aduseseră exact ce se căuta: de la baterii, lanterne sau țigari (vândute, în medie, cu 5 mărci germane în plus la cartuș, față de prețul din România) și până la benzină (care se vindea cu 1,6 mărci germane/litru). Este inimaginabil ce au putut oamenii să-și modifice la mașini, de încăpea atâta benzina în ele, pentru că n-a întâlnit pe nimeni care să ofere spre vânzare mai puțin de 2-300 de litri. Oricum, oferta depășea cererea, deoarece foarte puțini sunt sârbii care îndrăznesc să cumpere benzina pentru a o vinde mai departe, la Belgrad, unde prețul depășeste chiar și 10 mărci/litru. Nimeni nu riscă, pentru că, pe drum, există mai multe filtre ale Poliției și Armatei, iar cine nu are “spatele asigurat” (adică nu-i cunoaște pe cei care îl opresc, ca să îi poată mitui, sau nu este membru SPS sau JUL), riscă să ajungă la pușcărie, acuzat de trafic de carburanți.

Diplomații din Consiliul de Securitate al ONU nu au reușit să se pună de acord asupra unui text propus de Beijing, cu privire la o reacție oficială față de bombardarea ambasadei chineze din Belgrad, informează AFP. Ultima versiune a textului, discutat cu ușile închise, propune ca membrii Consiliului “să deplângă sincer un astfel de incident”. Diplomații au precizat că Franța a acceptat o asemenea formulă, după ce reprezentanții chinezi acceptaseră, ieri, să renunțe la cererea lor care viza o condamnare oficială a atacului, soldat cu 4 morți și 20 de răniți. China va face mâine o nouă propunere. Potrivit diplomaților, Beijingul refuză să accepte discutarea unei rezoluții care să ceară liberul acces al organizațiilor umanitare în Kosovo, atât timp cât nu se va ajunge la un acord referitor la reacția față de bombardarea ambasadei sale.

Astăzi, cenușa celor 3 jurnaliști chinezi uciși la Belgrad a ajuns la Beijing, împreună cu cei 20 de răniți din ambasada. Pe aeroport, ei au fost așteptați de o gardă de onoare și de câteva sute de oameni cu flori albe în mâini. Deși, inițial, autoritățile chineze au dat dreptul ziariștilor străini să transmită evenimentul, în ultimul moment s-au răzgândit și i-au ținut pe reporteri la 100 de metri de locul ceremoniei. Totuși, sârbilor le-au transmis imagini, pe care le-am fi văzut oricum, pe postul de televiziune Kosava, al fiicei lui Milosevic, care retransmite un canal chinez de televiziune. Nimeni nu înțelege o iotă, dar unora le place, că se dau filme cu karate. La Beijing, după 4 zile în care a fost sechestrat în sediu, ambasadorul american James Sasser a ieșit astăzi din clădire, însoțit de secretarul său și de 2 bodyguarzi, furișându-se până la una din reședințele diplomatice din apropiere.

Cancelarul german Gerhard Schroeder, care a sosit astăzi la Beijing pentru o vizită de lucru, a cerut scuze Chinei, în numele NATO, pentru bombardarea ambasadei de la Belgrad, a anunțat agenția China Noua. Schroeder și-a prezentat scuzele în fața ministrului chinez de Externe, Tang Jiaxuan, respingând, în același timp, orice intenție de bombardare de către NATO a ambasadei. “Este vorba de o eroare tragică și nimic altceva,” a precizat cancelarul german.

Conflictul din Iugoslavia a tensionat din nou relațiile dintre Turcia și Grecia. Ambele membre NATO, atitudinea celor două țări a fost nuanțată. Astăzi, Turcia a anunțat că va pune la dispoziția Alianței baza aeriană de la Corlu, pentru a fi utilizată în lansarea atacurilor împotriva Iugoslaviei. Aici vor fi desfășurate avioane de vânătoare americane F-15 și F-16, avioane cargo C-130 și avioane de alimentare în zbor KC-135. Oficialii iugoslavi au subliniat diferența de atitudine a Greciei, țară considerată prietenă. Dimitris Reppas, purtătorul de cuvânt al guvernului de la Atena, a declarat, tot astăzi, că țara sa nu va deschide spațiul aerian pentru avioanele NATO care participă la bombardamentele împotriva Iugoslaviei și a asigurat că nici teritoriul grec nu va fi folosit de militari în acest scop.

“Când vedeți elita Serbiei trimițându-și familiile și bunurile în afara Belgradului și în alte locuri, când vedeți, acum, înalți oficiali ai armatei făcând același lucru, aceasta vă demonstrează că încrederea în Milosevic și în acțiunile sale este în declin,” a afirmat secretarul american al Apărării, William Cohen, într-o conferință de presă, informează Reuters. “Cu fiecare zi ce trece, forțele lui Milosevic sunt tot mai slabe și NATO tot mai puternică. Suntem pe punctul de a încercui Iugoslavia și de a ataca din toate părțile. Desfășurarea de aparate de luptă suplimentare în Turcia și Ungaria va permite atacarea mai multor ținte, mai des și mai eficient.”

RTS a anunțat că Armata iugoslavă a descoperit lângă trecătoarea Cakor din Muntenegru, în imediata apropiere a provinciei Kosovo, un depozit de arme și muniții aparținând UCK. Separatiștii albanezi creează probleme și în Macedonia, unde ministrul de Externe Aleksandr Dimitrov a declarat că au descoperit 10 tone de armament al acestora. El a afirmat că, îndată ce forțele sârbe se vor retrage din Kosovo, luptătorii UCK vor trebui dezarmați și a acuzat regimul de la Belgrad că folosește o tactică mârșavă: nu intenționează să îi elimine total pe separatiștii UCK, ci să îi disperseze în țările din jur. Raționamentul e simplu: prezența bandelor de albanezi înarmați provoacă teroare și creează o imagine negativă pentru UCK.

Occidentul continuă să îi crediteze pe liderii Opoziției sârbe, deși aceștia sunt aproape total lipsiți de putere și influență. Astăzi, premierul francez Lionel Jospin a primit-o, la Paris, pe lidera Alianței Civice, Vesna Pesic. Ea a încercat să atragă atenția asupra responsabilității țărilor occidentale pentru distrugerile provocate de bombardamente, dorind să obțină promisiuni că țara va fi reconstruită. “Toată opoziția democratică acceptă condițiile puse pentru oprirea intervenției NATO,” a spus Vesna Pesic. “Democrație, dezvoltare, reconstrucție și integrare în Europa, nimic din toate acestea nu se va putea realiza, dacă vom păstra același regim condus de Milosevic.” Cuvinte mari, fără nici un efect, nici în Occident, nici în Serbia. Popor de oameni mândri și demni, sârbii nu vor accepta să se ploconească în fața Occidentului, nici măcar pentru a obține oprirea bombardamentelor. Și cu atât mai puțin îi respectă pe cei ce fac așa ceva.

Rușii au avut o tresărire de orgoliu astăzi, când Boris Elțîn a amenințat că țara sa ar putea părăsi negocierile, dacă propunerile și eforturile sale nu vor fi luate în considerare. “În criza iugoslavă, Rusia nu se mulțumește cu rolul unui curier tehnic, însărcinat să transmită propunerile unei țări către alta,” avertiza Vladimir Putin, pe atunci, șef al serviciilor secrete rusești. Se pare că până și ei au sesizat ridicolul situației în care au fost puși de conflictul iugoslav. În realitate, pe lângă criza economică, Boris Elțîn mai avea o problemă, similară cu a lui Bill Clinton, care îi acapara atenția: Duma de Stat tocmai votase, cu 243 de voturi “pentru” și doar 20 “împotrivă”, o rezoluție în care i se cerea președintelui să demisioneze.

Nava-spion rusa “Kildin“ a plecat ieri din rada portului Sevastopol din Ucraina, îndreptându-se spre zona de desfășurare a conflictului iugoslav, unde urmează să ia locul unui vas de același tip, aflat acolo în misiune încă de la începutul lunii aprilie, a anunțat purtătorul de cuvânt al flotei rusești din Marea Neagra, Andrei Graciov. “Nava nu are arme la bord, ci numai aparatură electronică sofisticată și va ajunge, pe data de 16 mai, în largul coastelor iugoslave de unde, la fel ca predecesoarea sa, nava “Liman”, va transmite informații în legătură cu activitățile militare ale NATO, cu precădere cele aeriene și navale,” a explicat Graciov.

Activitățile de spionaj în apele teritoriale ruse din Oceanul Pacific, din Marea Baltică și Marea Nordului s-au intensificat odată cu războiul din Iugoslavia, au afirmat oficiali ai Statului Major al Marinei militare ruse, potrivit agenției Itar-Tass. Avioanele de supraveghere au descoperit, în cursul ultimelor zile, în apele ruse din Pacific, un submarin spion străin. Unitățile de luptă anti-submarin au reușit să îl localizeze și i-au interzis să pătrundă în zona de manevre a Flotei Pacificului. Într-o singură săptămână, forțele apărării antiaeriene ruse din regiunea enclavei Kaliningrad au interceptat 720 de avioane străine, printre acestea aflându-se și 36 de avioane militare suedeze și poloneze.

După-amiază, NATO și-a continuat atacurile, în special în Kosovo și în estul Serbiei. La Niș, între 14:45 și 15:17, au fost bombardate periferia orașului și obiectivele din zona industrială: fabrica de țigări, o uzină constructoare de mașini și bulevardul Lenin. Șase persoane au fost rănite de exploziile unor bombe cu fragmentație. La 16:30, a fost atacată zona localității Kosovska Kamenica. La 18:30, sârbii au anunțat mai multe obiective civile lovite lângă Presevo, iar după 19:30, câteva proiectile au explodat la Srbica, Decani și – din nou – pe aeroportul Slatina din Priștina.

Sosirea în Macedonia a actorului britanic Roger Moore, ca reprezentant al UNICEF ce dorea să-i ajute pe copiii refugiaților din Kosovo, a mai dat apă la moară sârbilor să facă haz de necaz. “Sfântul” a fost așteptat pe aeroportul din Skopje de generalul britanic Michael Jackson. Printre jurnaliștii prezenți la sosire, se afla și un sârb, care l-a întrebat pe Moore dacă va împărtăși militarilor macedoneni câteva din secretele operațiunilor de spionaj din filmele sale. În corespondența sa, sârbul a relatat remarca făcută de un înalt ofițer macedonean: “Mai bine i-ar da niște sfaturi lui Javier Solana!” Secretarul general al NATO se afla, și el, în Macedonia, unde a declarat că bombardamentele vor continua până la întoarcerea refugiaților în Kosovo, unde se va pune bazele unei provincii democratice și multietnice.

După transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, am coborât în barul hotelului. Boban mi-a dat să citesc ziarele de astăzi și, printre ele, am remarcat că “Vecernje novosti” publicase facsimilul unui raport secret, potrivit căruia, până în 2 mai, NATO ar fi pierdut 74 de avioane, în timpul atacurilor asupra Iugoslaviei. Printre ele erau aparate de tip F-117 A, F-15, F-16, A-10, Harrier și Tornado, 10 elicoptere și 200 de rachete de croazieră. Raportul părea veridic și menționa și elicopterele despre care ne povestiseră militarii sârbi că le-ar fi doborât: cel care s-a prăbușit în 27 martie pe muntele Zlatibor (când 22 de pușcași marini au murit) și cel care a căzut la Majevica, în Republica Srpska (când au murit alți 12 militari), după ce fusese lovit în spațiul aerian iugoslav.

Răsfoind “Politika” (un fel de “Scânteia” a sârbilor), am aflat că a fost interzis pescuitul pe Dunare, în aval de Pancevo, din cauza poluarii provocate de bombardamentele NATO asupra combinatului chimic. De asemenea, pescuitul a fost interzis în râul Tamis (Timișul care venea din România), considerându-se că peștele pescuit în aceste râuri ar fi toxic pentru consum. Autoritățile militare au anunțat că antiaeriana a mai doborât două avioane-spion fără pilot. Primul s-a prăbușit la ora 12:00, în apropierea satului Klokot Banja, de lângă Kosovska Mitrovica, iar al doilea la ora 19:00, lângă Urosevac, în satul Bila. Am văzut și imagini filmate ale acestuia. Avea însemne americane, aripi cu geometrie variabilă, iar camera video, scanner-ul și aparatul de ghidare cu laser rămăsesera intacte, în ciuda impactului cu solul.

“Scriitorul” Dragan a venit în seara asta însoțit de Maja, o brunetă superbă, tunsă scurt, despre care spunea că este secretara lui. Când m-a văzut singur la masă, citind ziarele, a venit la mine și mi-a prezentat-o, după care s-a scuzat și ne-a lăsat singuri o jumătate de oră. Maja vorbea o engleză fără cusur și mi-a povestit că este studentă la Drept. De când știam ce e cu Dragan, nu mai credeam nimic. Mai ales că fata m-a întrebat ce se întâmplă la București. Și am constatat că știa deja că România s-a asociat la regimul de sancțiuni al Uniunii Europene, prin care se interzicea acordarea de vize pentru Slobodan Milosevic, membrii familiei sale și unii demnitari de la Belgrad. M-a întrebat ce fonduri cred eu că are președintele iugoslav în România sau dacă știu ce firme sârbești din țara noastră sunt controlate de regimul de la Belgrad. Am dat din umeri și a râs: “Atunci, ce conturi ale lui Milosevic va lăudați că ați înghețat?”

Am zâmbit acru și m-am bucurat că am scăpat de ea, când s-a întors Dragan și au urcat la el în cameră, spunând că au de lucru. Enervat, l-am sunat pe Mile Cărpenișan și i-am povestit ce festă mi-a făcut Dragan. S-a distrat, după care m-a întrebat dacă e adevărat că Ambasada României de la Belgrad va fi evacuată. Vorbisem mai devreme cu Traian Borșan și nu mi-a spus nimic despre asta. Mai târziu, am aflat că MAE anunțase că ia în considerare, în funcție de evoluția evenimentelor, posibilitatea unei evacuări totale a ambasadei. A doua zi, Borșan avea să mă liniștească, spunându-mi că există o asemenea variantă, însă este normal, având în vedere situația.

Aproximativ 1.500 de refugiați, care au trecut, astăzi după-amiază, granița albaneză prin punctul de frontieră de la Morine, au relatat despre bombardamentele NATO, operațiunile de purificare etnică și luptele dintre sârbi și UCK, informează AFP. Majoritatea refugiaților, sosiți în tractoare, provin din sudul provinciei Kosovo, din zona aflată între Prizren și Budakovo. În drumul spre Albania, convoiul a fost oprit de militari, care au ordonat mai multor bărbați să îi urmeze. Zece familii au fost izgonite din satul Srbica, în care – afirmă refugiații – sârbii și albanezii au trăit până acum împreună fără incidente. “Un polițist pe care îl cunoșteam a spus chiar că este dezolat, dar că nu poate face nimic,” povestea o refugiată, al cărei soț fusese ridicat de Poliție, care avea o listă de persoane ce urmau să fie arestate. În drumul spre graniță, refugiații au văzut avioanele NATO care survolau provincia Kosovo și au auzit bombardamentele.

La Belgrad, alarma aeriană a sunat la 21:58, însă până m-am dus la culcare, pe la ora 2:00, orașul nu a fost atacat. La 4:15, m-a trezit o bubuitură puternică, din cauza căreia au pornit să sune alarmele mașinilor parcate în preajma hotelului. M-am îmbrăcat rapid și am alergat pe acoperiș. NATO bombarda zona aeroportului Batajnica, unde am numărat 5 explozii. RTS anunțat că, în timpul acestui atac, în care NATO a lansat din nou proiectile anti-buncăr, antiaeriana ar fi reușit să doboare un avion inamic. Au urmat 4 sau 5 explozii în apropierea satului Deliblatska Peskara, la est de Pancevo. Apoi a fost lovit și centrul orașului. Atacurile s-au concentrat asupra Novi Sad-ului. De altfel, deasupra acestui oraș, vuietele avioanelor se auziseră toată noaptea. Acum, au fost lansate 5 rachete asupra ruinelor televiziunii, încercând să distrugă turnul releului, care scăpase data trecută. Alte două bombe au explodat lângă podul Sloboda, distrus deja în 3 mai. Și încă două – pe muntele Fruska Gora.

Pe la 5:00, am coborat și m-am culcat, însă după 46 de minute, m-au trezit sirenele de încetare a alarmei aeriene. Am renunțat să mai dorm și am urmărit știrile la posturile sârbești de radio și televiziune, pentru a-mi completa corespondența pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. În Kosovo fusese din nou prăpăd. Explozii în satul Sofalija (lângă Priștina). Mai multe proiectile între localitățile Djakovica și Decani. Bombe cu fragmentație în pădurile dintre Urosevac și Priștina. Alte proiectile la Stari Trg și în releul TV de la Kutlovac. Un incendiu în gara din Prizren, provocat de 5 explozii. Peste 20 de proiectile asupra muntelui Goles și aeroportului Slatina din Priștina. Sunt doar câteva dintre localitățile lovite de bombe pe care am reușit să le notez. Dar ele au fost mult mai multe.

Ministrul de Interne Pavle Trajanov a declarat într-un interviu televizat că Guvernul macedonean nu va tolera desfășurarea de activități politice în taberele de refugiați din Kosovo, relatează AFP. “Acești oameni au părăsit Kosovo pentru că viețile lor erau amenințate,” a spus Trajanov. “Ei primesc sprijinul statului nostru și tentativele de a-i politiza și de a se folosi de ei în scopuri politice nu vor fi tolerate.” Ministerul de Interne a anunțat descoperirea a zeci de arme ușoare în timpul unor percheziții efectuate în mai multe case din Kumanovo și Strunga. Trajanov a confirmat la televiziune că Poliția urmărește de câtva timp acest trafic ilegal cu arme.

Share

target: supravegheați de securitate

by

8 aprilie 1999

Astăzi, n-am mai trecut pe la Centrul militar de presă. Deja mă plictiseau cu comunicatele lor care nu conțineau informații esențiale și cu importanța pe care și-o dădeau când organizau câte o conferință de presă din care nu rămâneai cu nimic.

La Media Center, am aflat că un grup de 100 de voluntari bulgari vor veni, în această săptămână, să lupte alături de sârbi. Ivan Dionisiev, liderul Legiunii bulgare auto-intitulată “Vasili Levski”, a declarat că 342 de persoane s-au înscris pe listele de voluntari, însă, mai întâi, trebuie să parcurgă o perioadă de 15 zile de antrenament. Candidații trebuiau să fie sănătoși, să nu aibă cazier și să prezinte recomandări de la ofițerii sub comanda cărora și-au satisfăcut stagiul militar. Dionisiev pretindea că, dacă trupele NATO se vor desfășura în Iugoslavia, voluntarii bulgari vor lupta în linia întâi, alături de sârbi, în batalioane de 500 de oameni comandate de ofițeri bulgari, în colaborare cu cei iugoslavi, care vor coordona operațiunile.

Ivica Mihajlovic, secretar pentru Kosovo și Metohia la Ministerul Informațiilor, a declarat că ieri, 10 civili și-au pierdut viața la Priștina, din cauza bombardamentului. Tot el a afirmat că, în ultimele 24 de ore, la casele lor din capitala provinciei Kosovo, s-au întors cam 30.000 de albanezi.

NATO are în vedere să inițieze o operațiune desfășurată “mai aproape de sol“, a afirmat astăzi Javier Solana, citat de AFP. “Acțiunea va fi îndreptată strict împotriva obiectivelor militare și nu va face victime în rândurile civililor,” a precizat Solana. Pe de altă parte, James Rubin, purtător de cuvânt al Departamentului de stat al SUA, a declarat că acordul de la Rambouillet este depășit. “Principiile acestuia nu sunt depășite, pentru că aceste principii sunt desfășurarea în Kosovo a unei forțe de pace internaționale, retragerea forțelor sârbe și autodeterminarea poporului din provincie,” a precizat Rubin.

După-amiază, pe aeroportul belgrădean Surcin a aterizat președintele Parlamentului din Cipru, Spyros Kiprianou. Ieri, Dimitris Reppas, purtătorul de cuvânt al Guvernului elen, anunțase că Milosevic i-a promis lui Kiprianou că îi va preda pe cei trei militari americani capturați la începutul lunii. NATO a salutat gestul sârbilor, însă Jamie Shea a declarat, sec, apropo de ideea suspendării, în schimb, a bombardamentelor: “Nu se pune problema unui târg. Misiunea continuă.”

Sosirea lui Kiprianou nu a fost deloc mediatizată, semn că sârbii nu erau foarte hotărâți să le dea drumul celor trei prizonieri. Ba mai mult, Ivica Dacic, purtătorul de cuvânt al Partidului Socialist din Serbia (SPS, condus de Milosevic), s-a arătat foarte surprins de zvonurile eventualei eliberari. Spre seară, Spyros Kiprianou avea să declare că “nu a reușit să obțină nici un rezultat concret”. De altfel, chiar înainte de sosirea la Belgrad a oficialului cipriot, vicepremierul sârb Vojislav Seselj afirmase răspicat: “America duce un război nedeclarat împotriva Iugoslaviei și este exclusă eliberarea celor trei americani capturați pe teritoriul iugoslav”.

Ministrul israelian al Afacerilor externe Ariel Sharon a lăsat să se înțeleagă că ar fi purtat, în secret, negocieri pentru eliberarea celor trei militari americani capturați de sârbi. Televiziunea israeliana a anunțat că Sharon ar fi trimis un emisar la Moscova și a discutat de mai multe ori cu Igor Ivanov această problemă. De parcă, dacă ar fi avut vreo influență asupra sârbilor, rușii nu ar fi încercat chiar ei să se împăuneze cu acest succes.

Astăzi, Slobodan Milosevic s-a întâlnit la Belgrad cu președintele Partidului Muncitoresc Ungar Gyula Thurmer, căruia i-a spus că atacurile NATO împotriva Iugoslaviei afectează întreaga țară, inclusiv provincia Vojvodina, unde trăiește o numeroasă comunitate maghiară (peste 350.000 de persoane). “Dacă Ungaria va accepta să devină un instrument al NATO, care este o alianță fascistă, în acțiunile acesteia împotriva Iugoslaviei, ar comite cea mai tragică eroare,” a avertizat Milosevic.

Riscul unui conflict direct între Serbia și una din țările vecine este serios luat în considerare de Albania. Fostul președinte albanez Sali Berisha, în prezent lider al Opoziției, a declarat astăzi că “Albania nu poate cere francezilor, englezilor sau americanilor să riște viața militarilor lor, fără a accepta ea însăși anumite riscuri”.

Din țară, am aflat ca Mihai Răzvan Ungureanu, pe atunci secretar de stat în Ministerul român al Afacerilor Externe, a dezmințit zvonurile vehiculate prin presă, conform cărora autoritățile iugoslave îi încorporează în toiul nopții pe etnicii români din Valea Timocului într-o mișcare specială. Adevărul este că am vorbit de multe ori cu românii din Banatul sârbesc, la telefon sau față în față. Dincolo de amărăciunea și disperarea provocate de bombardamentele NATO, dincolo de supărarea că Guvernul român se pune la dispoziția NATO și îi face să plece, rușinați, capul, în fața privirilor pline de reproș ale vecinilor sârbi, etnicii români ne-au mărturisit că încearcă, cu orice preț, să-și ferească băieții care au împlinit 18 ani din calea militarilor veniți cu ordine de încorporare. Și, de multe ori, tinerii români fugeau, împreună cu cei sârbi, să se ascundă în păduri sau chiar în România, trecând ilegal frontiera.

Conform Mediafax, Crucea Roșie Română a trimis, în această dimineață, primul transport cu ajutoare umanitare pentru refugiații din Iugoslavia. Valoarea totală a transportului, care este compus din alimente de bază, pături, articole de igienă și sanitare, cozonaci și ouă roșii, se ridică la 210 milioane de lei.

Cuvintele unui general francez, care a amenințat că NATO va distruge rețeaua de relee de televiziune a sârbilor, au stârnit mare indignare în Iugoslavia. La acestea s-au adăugat afirmațiile comandorului britanic David Wilby: “Posturile de radio și televiziune sârbești sunt un instrument de propagandă și opresiune. Slobodan Milosevic a transmis, pe calea undelor, numai ură și minciuni. Acestea devin, așadar, o țintă legitimă în campania aeriană a NATO.” M-a înfiorat cinismul acestor declarații, date de niște oameni care și-au dedicat viața războiului. Cine le conferea lor autoritatea morală de a hotărî cine spune adevărul și cine răspândește ură și minciuni? Fiind în mijlocul evenimentelor, am avut și urma să mai am, de atâtea ori, ocazia să aud minciuni ordinare spuse de aceiași lupi moraliști. Nu știu dacă reacția mea era dictată de faptul că eram, la rândul meu, jurnalist, însă m-am convins definitiv cât de lejer își pot justifica oamenii acțiunile cele mai murdare, fluturând stindardul unor idei extraordinar de frumoase și generoase.

În jurnalul RTS au fost prezentate mai multe știri despre modul în care mass-media occidentale manipulează opinia publică. Printre ele, am revăzut și un reportaj montat grosolan de CNN, în care se vorbea de bieții refugiați albanezi care fug din Kosovo, iar în imagini se vedeau oameni amârâți mergând prin zăpadă. Însă, în ziua în care se pretindea că ar fi fost realizat reportajul, în zona respectivă nu mai exista zăpadă de mai bine de o lună.

În comentariul lor, crainicii sârbi au spus că amenințările dovedesc slăbiciunea NATO, care nu îi poate învinge pe sârbi, nici în confruntarea militară, nici în cea mediatică. Și au adăugat că sunt mândri de profesionalismul lor, care îi determină pe occidentali să recurgă la asemenea amenințări și că nu le puteau face un compliment mai mare. Mai mult, au anunțat că sunt dispuși să ofere, zilnic, un spațiu de emisie de 6 ore pe frecvențele lor, oricărei televiziuni occidentale. “Nouă ne este suficient, în schimb, 6 minute pe canalele televiziunilor din țările voastre și, în câteva zile, întreaga lume va cunoaște adevărul despre agresiunea NATO asupra Iugoslaviei,” a spus crainicul sârb.

Secretarul general al NATO Javier Solana a declarat în această seară că Alianța nu a cooperat cu UCK și nici nu intenționează să-i înarmeze pe luptătorii albanezi. Totuși, în interviul acordat postului francez de televiziune France 3, Solana nu a exclus posibilitatea ca unele țări membre NATO să poată furniza arme militanților acestei mișcări secesioniste.

Jurnaliștii de la unele posturi franceze de radio, care au ajuns în provincie cu ajutorul unor membri UCK, au afirmat că Armata de Eliberare din Kosovo ajută NATO la distrugerea anumitor obiective iugoslave. Un “comandant” UCK a declarat trimișilor speciali ai France Info, Europe 1 și RTL că luptătorii albanezi sunt în permanentă legatura cu NATO și indică militarilor aliați obiectivele a căror distrugere este cea mai eficientă pentru paralizarea forțelor sârbe. Ministrul francez al Apărării Alain Richard a recunoscut că UCK furnizează informații Alianței Nord-Atlantice, însă responsabilitatea alegerii țintelor și operațiunilor revine Comandamentului de la Bruxelles.

Începând cu ora 19:00, pe podul Brankov s-au adunat din nou câteva sute de oameni la concert. Inițiativa este sprijinită de autorități. Circulația mașinilor era închisă pe unul dintre sensuri. În mijlocul podului, era oprit un camion-scenă, cu boxe și instrumente muzicale, înconjurat de oameni cu steaguri, flori și pancarte în mâini. Au cântat formații cunoscute: Moby Dick, Galija și Zana. Toată lumea purta în piept celebrele ținte. Din când în când, un imens drapel iugoslav era purtat pe brațe, dintr-o parte în cealaltă a mulțimii. Împreună cu Mile, m-am plimbat mult printre ei, realizând cât de frumoși erau, în efortul lor disperat și inutil de a-și apăra podul. Din când în când, pe râul Sava trecea câte o canoe cu făclii, iar vâslașul se saluta cu cei de pe pod. Când să plecăm, la capătul podului a apărut o limuzină luxoasă, din care a coborât Vojislav Seselj, președintele Partidului Radical din Serbia(SRS). Înalt, burtos, având sacoul umflat la piept, sub brațul stâng, de un pistol și însoțit de un impozant bodyguard, a început să se plimbe printre oamenii adunați la concert. Și-a atins repede scopul pentru care venise. În câteva clipe, era asaltat de reporterii televiziunilor, cărora le explica despre eroismul poporului sârb. Ne-am grăbit să plecăm, să rămânem în minte doar cu amintirea celor care au venit pe pod dintr-un imbold lăuntric, nu din ordin de la partid.

La aceeași oră, pe podul peste Dunăre dinspre Pancevo, alți 2.000 de sârbi au venit la un marș al tăcerii, în speranța că cineva o să respecte gestul lor și va anula eventualul ordin de a-l distruge. Exemplul a fost urmat și de locuitorii din Novi Sad, care au alcătuit un lanț uman pe singurul pod peste Dunăre rămas în picioare în oraș.

De la ziariștii care încă se mai aflau în Kosovo, am aflat că, în cimitirul ortodox din Priștina, zeci de cruci și monumente funerare au fost distruse de bombardamente, iar oseminte și fragmente de cadavre sunt împrăștiate peste tot. Locuitorii din oraș au rămas consternați în fața craterelor, unele având 6 metri adâncime și 30 de metri diametru. Singura lor reacție, consemnată chiar de jurnaliștii străini, a fost: “Este o barbarie, o lucrare a Satanei!”

NATO  a dezmințit că ar fi provocat pagubele prezentate de sârbi jurnaliștilor străini, pretinzând că a atins doar două obiective din centrul orașului Priștina. “Celalalte stricăciuni sunt provocate chiar de sârbi,” a afirmat amiralul Thomas Wilson, citat de AFP. El a adăugat că majoritatea țintelor NATO se aflau la periferia capitalei provinciei Kosovo, singurele obiective din zona urbană fiind centrala telefonică și cartierul general al Poliției. Wilson a mai precizat că principalele rafinării ale Iugoslaviei, de la Pancevo și Novi Sad, au devenit inutilizabile, în urma ultimelor raiduri aeriene. “Capacitățile de rafinare au fost reduse cu 60 %, iar rezervele militare și strategice de benzină – cu peste 20 %, însă NATO va continua să atace rafinăriile, conductele de petrol, șlepurile și podurile, în încercarea de a paraliza forțele sârbe.”

La RTS, am văzut două reportaje de război. Primul arăta avionul-spion de tip “Hunter” doborât aseară, iar cel care îl nimerise povestea cât de simplu a fost. Omul a explicat că avionul zbura cam la 5.000 de metri și, înainte de a-l doborî, i-a văzut reflexia pe radar. Celălalt reportaj, la fel de interesant, deși era evident propagandistic, îi arăta pe comandanții Corpului III al Armatei Iugoslave vizitând trupele dislocate în Kosovo.

Astăzi, alarma aeriană a sunat mai târziu decât de obicei, abia la 22:15. În ultima vreme, ne obișnuisem să o auzim pe la 20:00, pe când ne sorbeam cafeaua în holul hotelului. Imediat după alarmă, am auzit câteva bubuituri dinspre cartierul Rakovica, unde se afla o carieră de calcar, folosită – se pare – de Armată, pentru a-și adăposti efectivele și tehnica militară.

“Forțele sârbe par să fi început adunarea refugiaților care așteaptă să părăsească țara, ca să îi forțeze să rămână și au închis mai multe puncte de trecere a frontierei din provincia Kosovo,” a declarat pentru AFP Clare Short, ministrul britanic pentru Dezvoltare Internațională. “Nu știm dacă acești refugiați sunt readuși la casele lor sau altundeva în Kosovo.” Short a avertizat că președintele Slobodan Milosevic va fi considerat în întregime responsabil pentru orice abuz împotriva etnicilor albanezi care se află la discreția trupelor militare și paramilitare sârbe.

Al doilea raid asupra Belgradului a început la 0:30, când avioanele au lansat rachete asupra cartierului Zvezdara și, din nou, în Rakovica. La aceeași oră, era bombardat și Novi Sad-ul. De obicei, având în vedere distanța mică dintre cele două orașe (vreo 80 de kilometri), când unul dintre ele era atacat, la scurtă vreme venea și rândul celuilalt. În noaptea asta, cerul era roșu și înspre Pancevo, semn al unui incendiu în zona rafinăriei.

Se pare că NATO a lansat un atac serios asupra întregii Iugoslavii. La 0:50, au fost provocate distrugeri în satul Pricevic, de lângă Valjevo. La 1:00, uzinele “Zastava” din Kragujevac au fost cuprinse de flăcări. Tot atunci, se producea o mare explozie, urmată de un violent incendiu, la depozitele “Jugopetrol” din Smederevo. Pentru a stinge flăcările au fost trimise echipele de pompieri din Belgrad, iar primele informații indicau pagube foarte mari. Lângă Jagodina, a fost bombardat releul de televiziune de pe muntele Crni Vrh. La 1:20, într-un al doilea raid, avioanele NATO au mai lansat 5 rachete asupra uzinelor din Kragujevac. Abia pe la ora 5:00, pompierii au reușit să localizeze incendiile izbucnite aici.

La radio s-a anunțat că, ieri după-amiază, o echipă a postului de televiziune german ZDF, care fusese arestată miercuri seara, deoarece filma într-o zonă interzisă, a fost eliberată. Noi suntem sub o atentă supraveghere aici, la hotel. Noroc că Mile este sârb, iar eu știu binișor să vorbesc sârbește, așa că suntem considerați prieteni. Azi-dimineață, un tânăr pletos, îmbrăcat în costum de blugi, i-a arătat lui Mile o legitimație de la Securitate și l-a întrebat despre mine. Mile i-a răspuns să nu-și facă griji, pentru că sunt “de-al lor”. Se pare că l-a crezut, pentru că nu s-a mai legat de noi. Doar în seara asta, ne-a sunat să ne spună că o echipă a unei televiziuni din România a fost prinsă filmând între Vîrșeț și Belgrad și ne-a întrebat dacă sunt dintre cei cazați la hotel “Toplice“. Nu erau și l-am rugat să afle cum îi cheamă și de la ce televiziune sunt. N-a mai sunat, dar ne-a transmis că au fost expulzați rapid.

Un sondaj de opinie realizat de “Washington Post” și ABC arată că 58 % dintre americani se pronunță în favoarea unei intervenții terestre în Iugoslavia, ca urmare a degradării situației umanitare. Cu toate acestea, aproape 50 de procente dintre cei chestionați nu doresc ca în conflict să-și piardă viața soldați americani. În Franța, 53 % dintre persoanele care au răspuns unui sondaj realizat de institutul IPSOS pentru revista “Le Point” nu au încredere în informațiile furnizate de NATO despre conflictul din Kosovo, însă peste 60 % aprobă atitudinea președintelui și premierului francezi. Două treimi dintre alegătorii britanici îl susțin pe Tony Blair, care a devenit, în urma războiului din Iugoslavia, unul din cei mai populari premieri din Marea Britanie de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Sirenele de încetare a alarmei aeriene, de la ora 7:25, le-am auzit în somn, după ce îmi transmisesem corespondența pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. Am început să mă îngrijorez, pentru că relatările mele riscau să devină stereotipe. Raiduri aeriene, bombe, incendii, morți, răniți, distrugeri. În fiecare zi – la fel. Se schimba doar orașul sau numărul victimelor. Cu toată îngrijorarea produsă de un război la granițele României, nu era greu să-mi imaginez că lumea se va plictisi de atâtea înșiruiri de nenorociri și îmi băteam capul ce să aduc nou, în fiecare transmisie, pentru a menține interesul telespectatorilor față de drama vecinilor noștri.

Share

target: sârbii capturează 3 soldați americani

by

31 martie 1999

Degeaba am încercat să mai dorm câteva ore, după ce mi-am transmis corespondența pentru Știrile dimineții de la ProTV. La 7:22, sirenele sunau din nou, anunțând încă o alarmă aeriană. Ceva mai târziu, am auzit câteva bubuituri dinspre Avala si Pancevo. Am plecat spre centru pe jos, însă nimeni nu părea prea înfricoșat de zgomotul exploziilor și nici de tirurile antiaerienei care – ce-i drept – nu se vedeau la fel de bine ca noaptea. Din contră, oamenii își vedeau de treabă și începeau să se adune în Trg Republike, pregătindu-se pentru un nou concert-protest. De azi, locuitorii din cartierele periferice au la dispoziție autobuzele unor firme particulare care îi aduc gratuit la concert. Nu pot trece cu vederea acest amanunt, pentru că, de mâine, carburanții vor fi raționalizați. De teama Poliției, bișnițarii nu îndrăzneau să facă speculă cu benzină, iar marca germana se vinde, la negru, pentru 10 dinari. Cursul oficial este, în continuare, de 6 dinari pentru o marcă, însă nici o bancă nu mai vinde valută, cum se întâmpla înainte de izbucnirea războiului. Potrivit unei Hotărâri de Guvern, Ministerul de Interne iugoslav va distribui bonuri de 40 de litri de benzină pe lună fiecărui sofer. Taximetriștii vor primi 150 de litri lunar, firmele care au activitate în domeniul comercial sau alimentar – 50 de litri pe lună, iar producătorii agricoli – 40 de litri lunar, pentru a-și duce marfa la piață. Am aflat că, în Muntenegru, continua să se găsească benzină, care se vinde cu 7,5 dinari/litru.

Când am ajuns la Media Center, am aflat că, deși nu au fost încă bombardate, sirenele alarmei aeriene au sunat la Niș, Novi Sad și Podgorica. Am răsfoit ziarele, ne-am uitat pe știrile agențiilor de presă, însă niciunde nu se anunța că NATO a respins propunerea transmisă de Milosevic prin Evghenii Primakov. Doar că, după ce a plecat de la Belgrad, premierul rus s-a dus la Bonn și apoi la Bruxelles. În schimb, ne-am tăvălit de râs citind că Milosevic i-a mulțumit președintelui libian Muammar Al Gaddafi, pentru că a făcut apel la Alianța Nord-Atlantică să oprească bombardamentele asupra Iugoslaviei.

Cotidianul “International Herald Tribune” a afirmat, în numărul său de astăzi, că luna trecută, o delegație de ofițeri ai Aviației și Apărării antiaeriene iugoslave ar fi vizitat Irakul. Ei ar fi stat de vorbă cu responsabilii militari irakieni despre tactica folosită de avioanele americane în confruntarea cu aviația de vănătoare și artileria antiaeriană a arabilor. Ziarul afirma că, în schimbul acestor informații confidențiale, sârbii ar fi oferit piese de schimb pentru avioanele de fabricație rusească din dotarea armatei lui Saddam Hussein.

Astăzi, am înțeles că voi rămâne (oare pentru cât timp?) singurul corespondent al ProTV aici. M-au sunat din țară și mi-au spus că o echipă a ProTV se afla la Timișoara și încearcă să intre în Iugoslavia. Era Adrian Neagu, cu Romeo Diaconescu, Cristi Pușcaș și un șofer, Aurel Urduban. L-am sunat pe Adi Neagu și l-am sfătuit să meargă la Consulatul Iugoslaviei de la Timișoara, de unde să obțină o hârtie care să-i permită accesul la sârbi. Mi-au trimis prin fax toate datele lor și le-am dus la Centrul militar de presă, rugându-i pe cei de acolo să-i ajute. Ofițerul care a luat hârtia nu a spus nimic și a intrat în biroul unde se luau toate deciziile.

Deși, chiar și acum, cetățenii români nu au nevoie de vreo viză pentru a intra în Iugoslavia, când e vorba de jurnaliști, lucrurile s-au schimbat. Trebuie făcută o cerere la ambasada din București sau la consulatul din Timișoara. Hârtia e trimisă la Belgrad unde, în funcție de ziarul sau de postul de televiziune la care lucrezi, în funcție de atitudinea acestora față de războiul din Iugoslavia, în funcție de articolele sau reportajele realizate până acum, se ia o decizie. Poți aștepta după o aprobare de acest gen chiar și două săptămâni. Dacă răspunsul e pozitiv, ți se aplică o viză de intrare în pașaport și nu ai probleme până la Belgrad. Unde te așteaptă ritualul acreditărilor de război. Ei bine, colegii mei nu au fost nevoiți să aștepte două săptămâni. Li s-a spus “Nu” după doar două ore de așteptare. Vreme în care li s-au reproșat toate știrile apărute la ProTV de când a început războiul.

“Nu există opoziție pe timp de război,” a declarat Vuk Draskovic, într-un interviu publicat astăzi, în cotidianul bulgar “24 ceasa“. “Singurul efect pozitiv al bombardamentelor este acela că ne-am uitat divergențele, luptele și ipocrizia din viața politică internă. În acest moment, suntem toți sub același drapel, într-un partid care poartă numele de Iugoslavia.”

Această explicație simplă a atitudinii sârbilor în fața raidurilor aeriene am simțit-o și am înțeles-o încă din primul minut. Mi-a fost, însă, foarte greu să o explic celor din țară, care mă ascultau în fiecare zi și nu m-am mirat prea tare că occidentalii nu au înțeles-o deloc. Vuk Draskovic a pus “punctul pe i” în interviul său, ridiculizând afirmațiile SUA că atacurile NATO nu sunt îndreptate împotriva poporului sârb: “Bombele cad pretutindeni în țară și distrug până și grădinițe de copii. Suntem gata să le dăm albanezilor ceea ce noi nu am putut obține pentru sârbi în Croația și Bosnia. Purificări etnice au fost efectuate și de către Armata croata asupra unui milion de sârbi, dar NATO nu a avut nimic de spus atunci.”

Procurorul Tribunalului Penal International pentru fosta Iugoslavie (TPI), Louise Arbour a anuntat, astăzi, inculparea lui Zeljko Raznatovic – celebrul Arkan, cum era supranumit – pentru crime comise în timpul conflictului din fosta Iugoslavie. Replica lui Arkan a venit imediat, într-un interviu acordat CNN: “Tribunalul Internațional de la Haga este un tribunal politic. Nu am violat și nu am ucis civili nevinovati.” Arkan a avertizat că, deși până acum nu au făcut-o, în cazul unei intervenții terestre, el și soldații săi vor merge să lupte în Kosovo.

Am coborât puțin în Trg Republike, unde avea loc obișnuitul concert de protest împotriva agresiunii NATO. Mii de oameni se adunaseră în fața scenei. Mi-a venit greu să mă întorc la computer, pentru a afla și a transmite ultimele știri. Impresionante eforturile și imaginația sârbilor de a-și manifesta indiferența față de bombardamente și protestul! Un șir de superbe manechine au defilat, în aplauzele mulțimii, într-o paradă intitulată “Moda împotriva agresiunii NATO”. Printre pancartele purtate de manifestanți a apărut una nouă, pe care scria “Avem F-117 din dezmembrări“. Și încă una: “Columb, băga-mi-aș picioarele în curiozitatea ta!”

Moda concertelor s-a extins și în alte orașe. La Novi Sad, in Piața Libertății, oamenii se adunau la concertul numit “NATO omoară Europa“, în timp ce, în orașul Pirot, demonstrația se chema “Mai bine ascultăm muzică, decât avioane”. După modelul occidental al melodiei “We Are the World”, devenit clasic deja, marile staruri pop ale sârbilor au înregistrat o piesă numită “Imi iubesc tara“, care avea să fie difuzată de atâtea ori pe posturile de radio și televiziune, încât am învățat-o – fără eforturi deosebite – pe de rost. De asemenea, a fost “scoasă de la naftalină” o piesă mai veche a grupului Riblja Corba, devenită, brusc, de mare actualitate, ale cărei versuri spuneau: “Avionule, îți voi rupe aripile!”

“Detest ideea de a continua această campanie în timpul Sărbătorilor de Paști,” a afirmat Bill Clinton, într-un interviu acordat canalului de televiziune CBS, “însă detest si mai mult ideea de a înceta această campanie, în timp ce Milosevic va continua să distrugă casă cu casă, sat dupa sat și să ucidă oameni nevinovați. Oprirea bombardamentelor nu ar servi la onorarea unui astfel de eveniment.”

Pe de altă parte, Rudolf Scharping, ministrul german al Apărării, a anunțat că, în următoarele raiduri, NATO ar putea evita țintele din Republica Muntenegru, deoarece această țară se distanțează tot mai mult de președintele iugoslav Slobodan Milosevic și, oricum, tintele importante din punct de vedere militar ar fi fost atinse.

Într-un comunicat al Partidului Democrat, sârbii erau convinși că Bill Clinton nu are de gând sa renunțe la agresiunea împotriva Iugoslaviei și că bombardamentele vor continua. Zvonurile răspândite printre oameni erau de rău augur. Se spunea că vor fi bombardate Ministerul de Externe si cel al Apărării, situate în mijlocul Belgradului, nu departe de Ambasada României de pe bulevardul Knez Milosa. De altfel, AFP anunțase, citând surse diplomatice, că nu mai există în Iugoslavia “sanctuare” care să fie cruțate de bombardamentele avioanelor NATO. Comandorul britanic David Wilby justifica extinderea raidurilor aeriene anunțând că sârbii ar fi deschis focul cu armament greu asupra unor coloane de refugiați albanezi care încercau să plece din Kosovo.

S-a difuzat, în sfârșit, și știrea că inițiativa lui Evghenii Primakov de a aduce pacea a eșuat, însă într-o variantă îndulcită, în care se sublinia că Boris Elțîn este mulțumit de misiunea premierului său.

Fred Eckhard, purtătorul de cuvânt al Națiunilor Unite, a declarat, astăzi, că organizația nu deține probe suficiente pentru a putea vorbi de un genocid comis de forțele sârbe contra albanezilor.

S-a anunțat că peste 5.000 de oameni au rămas fără slujbă la Cacak, după ce rachetele lansate de avioanele Alianței au distrus fabrica “Sloboda“. Pagubele sunt estimate la peste 300 de milioane de dolari și, într-adevăr, imaginile pe care le-am văzut filmate acolo arătau că nu au mai rămas prea multe ziduri în picioare. “Uzina noastră, care producea exclusiv aparate electromenajere, este distrusă în proporție de 80 %,” a afirmat directorul Complexului “Sloboda”, Radomir Ljujic. Aici lucrau peste 4.000 de persoane, care asigurau venituri pentru alte circa 20.000, într-un oraș cu 75.000 de locuitori. Valoarea uzinei era de circa 700 de milioane de dolari și avea o cifră de afaceri de 3 milioane de dolari anual.

În buletinul de stiri al RTS au fost aspru infierate aceste lovituri aeriene, mai ales că – spuneau sârbii – fabrica producea aragaze și alte aparate de uz casnic. Era același tip de aragaze pe care le produceam și noi, pe vremuri, la Cugir 🙂 Am stat la o bere cu jurnaliștii ruși, care au obținut permisiunea de a vizita ruinele fabricii. Nu au avut voie să meargă peste tot, pentru că li s-a explicat că, în interior, se află mai multe rachete neexplodate. Ei ne-au arătat niște șuruburi ciudate, pe care le-au găsit printre dărâmături. Zâmbind cu subînțeles, ne-au povestit că i-au întrebat pe oficialii sârbi care îi conduceau prin fabrica distrusă ce părți ale aragazelor sau uscătoarelor de păr sunt asamblate cu astfel de șuruburi? Pretinzând că nu prea se pricep la aragaze, aceștia au aruncat șuruburile la gunoi. Gheorghii, unul dintre ruși, a scos din buzunar unul dintre șuruburile găsite la Cacak și l-a pus pe masă. “Avem și noi aragaze care au astfel de șuruburi,” ne-a spus el. “Au o cadență foarte bună și se încarcă ușor…”

Înainte de transmisia pentru Știrile ProTV de la ora 19:00, am văzut la televizor o corespondență de la Washington DC, în care se relata că NATO intenționează să-și întețească bombardamentele. La jurnalul RTS, am văzut mai multe reportaje despre distrugerile provocate de raidurile aeriene. Zeci de sate au fost afectate, a fost lovită autostrada Niș-Pristina și 5 proiectile au explodat, în această după-amiază, în zona orașului Novi Sad. Sârbii au acuzat că, în localități, sunt lansate din avioane bombe cu fragmentatie (“kasetne bombe”, cum le spuneau ei), interzise prin tratatele internaționale. Nu prea știam ce sunt aceste bombe, dar aveam să aflu mai târziu.

Spre uimirea mea, au trecut repede peste informația că rușii și-au trimis vasele de razboi spre Marea Adriatica. De altfel, nici reprezentanții Pentagonului nu au fost prea îngrijorați, comentând că este dreptul Rusiei să-și trimită navele în apele internaționale, însă James Rubin a declarat că nu este un gest foarte fericit din partea lui Elțîn, în contextul actual. În schimb, minute în șir am putut urmări imagini din o grămadă de orașe din lume, în care au fost organizate demonstrații împotriva atacării Iugoslaviei de către Alianța Nord-Atlantica. Slobodan Milosevic a înaintat în grad mai multi generali, iar la Kragujevac, a avut loc un mare miting de protest.

Conform AFP, astăzi, Ibrahim Rugova i-a invitat pe jurnaliștii străini la el acasă, pentru a demonstra că nici el, nici familia sa, nu au pățit nimic. La rândul său, Serviciul de presă al NATO a anunțat că Fehmi Agani, consilierul principal al lui Rugova, despre care s-a spus că ar fi fost asasinat de sârbi, este în viață.

Am coborat la cină puțin neliniștiți. Cu o pauză de 30 de minute, alarma aeriană nu mai fusese ridicaăa de 24 de ore. La ora 20:00, câteva bubuituri extrem de puternice au zguduit un cartier din apropierea centrului orașului. Ne-am urcat pe hotel, dar nu se vedea nimic. După ce am mâncat, am stat la taclale cu Nelu Madjinca și vreo doi-trei sarbi, care spuneau că, deja, 10 dintre piloții avioanelor americane doborâte ar fi fost capturați de Armată. “Și unde sunt? De ce nu îi arată lumii?” a întrebat Mile. “Stați liniștiți,” ne-au explicat ei. “Au fost filmați și vor fi prezentați la momentul potrivit.” Voiau să spună că atunci când moralul oamenilor va mai scădea.

La știrile de seară ale RTS, am rămas cu gura căscată: sârbii arătau trei soldați în uniforme ale Armatei americane, pe care i-au capturat lângă granița cu Macedonia. Spre hazul general, crainicul a explicat că doi dintre ei aveau nume “curat” americane: Andrew Ramirez și Steven Gonzales. Al treilea era Christopher Stone. Păreau speriați și unul dintre ei avea ochiul învinețit de un pumn bine plasat. Imaginile păreau luate din timpul unui interogatoriu, însă nu aveau sunet.

NATO a confirmat capturarea celor trei militari americani, însă a precizat că făceau parte din “Căștile albastre” conduse de ONU, însărcinate, de 3 ani, să protejeze frontiera dintre Iugoslavia și Macedonia și nu aveau nici o legătură cu operațiunile Aliantei. Jim Kout, purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat american, a declarat pentru AFP că ei se aflau într-un jeep care patrula pe o șosea din regiunea Kumanovo, în interiorul Macedoniei. În jurul orei 14:30, după ce s-au despărțit de restul convoiului, jeep-ul americanilor a fost ținta unor tiruri de arme ușoare, au cerut ajutor prin stațiile de emisie-receptie, însă au fost nevoiți să se predea. Purtătorul de cuvânt al Națiunilor Unite Fred Eckhard a declarat, însă, că militarii se aflau sub comandament american și nu sub coordonarea ONU, întrucât mandatul “căștilor albastre” din Macedonia a expirat în 28 februarie.

Puteți vedea imaginile cu cei 3 militari americani capturați de sârbi începând cu minutul 2:56 al acestui videoclip:

În continuare, s-a anunțat că 7 nave rusești au fost trimise în Adriatica, că Rusia nu mai recunoaște embargoul împotriva Iugoslaviei și va livra sârbilor armament, în special rachete sol-aer.

Știrea care a indignat pe toata lumea și care ne-a mirat și pe noi venea, însă, de la Washington D.C. Am văzut, stupefiați, imaginile evacuarii Ambasadei iugoslave din capitala americană. Lăsând la o parte eleganța celui care se știe puternic, polițiștii americani au venit în miez de noapte și i-au luat, destul de dur, pe sus, pe diplomații sârbi, fără să-i lase să-și strângă bagajele, au sigilat clădirea și i-au expulzat. Așa s-au gândit oficialii americani să răspundă declarației autorităților de la Belgrad că au rupt relațiile diplomatice cu SUA. Un purtător de cuvânt al Departamentului de stat a precizat că a fost urmată procedura normală în cazul ruperii relațiilor diplomatice. Statele Unite a pus sechestru pe Ambasada Iugoslaviei, iar diplomații sârbi au plecat la New York, urmând să se întoarcă acasă.

La un moment dat, una din știrile RTS arăta un stadion gol din Pec. Am ascultat cu atenție ce zicea crainicul, pentru că nu îmi imaginam că ar fi avancronica vreunui meci de fotbal. Sârbii prezentau imaginile pentru a dezminți informația anunțată de oficialii NATO, conform căreia stadionul ar fi fost transformat într-un adevărat lagăr de concentrare pentru etnicii albanezi. Liga Democratica din Kosovo (partidul albanezilor), care răspândise zvonul, a pretins că peste 3.000 de locuitori din Pec ar fi fost adunați aici de unitățile de Poliție și forțele paramilitare sârbe.

Potrivit agenției Mediafax, autoritățile de la București au aprobat astăzi, intrarea în România a 600 de chinezi, care se vor refugia din Iugoslavia. Aceștia vor fi cazați, temporar, la Băile Herculane, fără a beneficia de statutul de refugiat politic, până se vor hotărî dacă se întorc în Iugoslavia sau pleacă în China. De asemenea, Guvernul român a decis alocarea unor ajutoare în valoare de 250 de milioane de lei, constând în haine și alimente, pentru refugiații sârbi și albanezi ajunși în județele Timiș și Caraș-Severin.

După jurnal, la televizor a fost difuzat filmul “Dansând cu lupii“, cu Kevin Costner și ne-am hotărât să dormim puțin, pentru că afară erau nori plumburii și nu se auzeau avioane. În Kosovo, însă, nu era la fel. Puțin după ora 21:00, NATO a atacat Priștina. Mai multe proiectile au distrus sediul forțelor speciale sârbe, situat într-o clădire din centru. Alte câteva rachete au explodat la periferia de sud a orașului. De asemenea, au fost bombardate orașele Pec, unde bombele au căzut chiar lângă Patriarhie, Vranjevac, Dragodan și Kosovska Mitrovica. La 23:15, unul din proiectilele care au explodat în orașul Uzice a căzut în livada țăranului Milutin Laketic.

Postul local de radio a anunțat că antiaeriana ar fi reușit să mai doboare un avion inamic la Pozega, iar pilotul a fost capturat de săteni. N-aș fi vrut să fiu în pielea lui, dacă era adevărat. Cineva ne-a povestit că unul din piloții americani doborați în Serbia ar fi ajuns la marginea unui sat, în grădina unui sârb. Acesta l-a observat, a pus mâna pe o furcă și i-a înfipt-o în picior, țintuindu-l în ușa grajdului până s-a dus să anunțe Armata. Nu știu cât de reală este povestea, însă, din câte îi cunosc eu pe sârbi, nu glumesc când e vorba să-și rezolve problemele cu dușmanii.

Ne-am amuzat un pic, auzind că, azi dimineață, o rachetă NATO ar fi căzut în Bulgaria, lângă localitatea Elovdol, de la 20 de kilometri de granița iugoslavă, unde a făcut un crater cu un diametru de 6 metri. Acum am aflat că nu este primul incident de acest fel. La miezul nopții de 25/26 martie, o altă rachetă căzuse în vestul Bulgariei, aproape de orașul de frontieră Tran.

M-am trezit la ora 5:00, ca să-mi pregătesc corespondența pentru emisiunea de dimineață. După câteva minute, am auzit mai multe bubuituri puternice dinspre sud. Mai târziu, am aflat că rachetele NATO au lovit în plin podul Varadinsk, care lega cele două părți ale orașului Novi Sad, traversat de Dunăre. Podul a fost distrus complet și, chiar înainte de a intra în legătură prin telefon cu Cristi Tabără, am văzut la RTS imaginile unor fiare contorsionate de pe malul fluviului, tot ce mai rămăsese din pod. Întregul schelet metalic s-a prăbușit în Dunăre.

De-a lungul săptămânilor care urmau să vină, am ajuns să ne obișnuim cu tactica aviației NATO, care bombarda, mai întâi, orașul Novi Sad și apoi Belgradul. Așa se întâmplase și în această dimineață. În minte cu imaginile pe care tocmai le văzusem, ale rămășițelor unui pod pe care îl traversasem de atâtea ori, după ce mi-am transmis corespondența, am mai tras un pui de somn până la ora 10:00.

Share

target: prima noapte pe acoperisul hotelului

by

30 martie 1999

La 7:37, o bubuitură puternică a zguduit centrul Belgradului. Sârbii nu au dat nici o explicație, deși nu a sunat nici un fel de alarmă aeriană. În schimb, la 10:30, a sunat alarma la Niș. S-a anunțat că au fost arestați doi contrabandiști, care vânduseră 3.000 de litri de motorină cu 2 DM/litru. Mai aveau stocate încă 7.000 de litri, 1.375 kg de făină și 1.150 kg de porumb. S-a întâmplat la Uzice, unde, de astăzi, încep concertele în Piața Partizanilor, cu titlul “Cu trompetele împotriva bombelor”. Azi-noapte, la Priștina, două din proiectile au lovit cazarma “Eroii din Kosovo” a Armatei Iugoslave. Unul a căzut lângă cazarmă, provocând mai multe pagube clădirilor din jur. Sindicatele sârbești au anunțat că organizează plecarea voluntarilor pe front și sprijină donațiile de sânge pentru victimele bombelor.

La 9:40, pe aeroportul belgradean Surcin a aterizat avionul care îl aducea pe premierul rus Evghenii Primakov. Delegația care îl insoțea era impresionantă: Igor Ivanov, ministrul de Externe, Igor Sergheev, ministrul Apărării, Viaceslav Trubnikov, șeful Serviciilor de Informații Externe și Valentin Korabelnikov, șeful Serviciului Militar de Informații. La sosire, Primakov a declarat că a fost trimis de Boris Elțîn. “Aici e război,” a spus el. “Bombele barbarilor continuă să cadă. Am venit să schimbăm situația, direcționând-o spre o rezolvare politică.”

Dupa discuții cu Slobodan Milosevic, care – cică – au avut rezultate pozitive, delegația a părăsit Belgradul. Desigur, înainte de căderea întunericului, când veneau bombardierele. Într-un comunicat care avea să fie difuzat mai târziu, președintele iugoslav afirma că este gata să înceapă negocieri cu albanezii din Kosovo și să-și retragă trupele din provincie, dacă bombardamentele încetează. “Pentru a deschide ușa negocierilor, agresiunea NATO împotriva Iugoslaviei trebuie să fie stopată,” se spunea în comunicat. Vorba unui sârb despre vizita lui Primakov: “Apă de ploaie !”

Câtă dreptate avea! De la Belgrad, Evghenii Primakov s-a dus la Bonn, unde și-a anuntat “marile” realizări ale vizitei: “Președintele Milosevic este gata să reduca prezența militarilor în Kosovo și să negocieze, pe cale politică, în cazul încetării bombardamentelor.” După o oră de convorbiri cu premierul rus, cancelarul german Gerhard Schroeder a dat verdictul: discuțiile de astăzi nu constituie o bază pentru o soluție politică în Kosovo și oferă o soluție inacceptabilă. Seara, Jamie Shea a pus “punctul pe i”: “Cancelarul german a făcut o declarație foarte clară asupra rezultatului misiunii lui Primakov”. Primul ministru rus, însă, nu s-a arătat descurajat, afirmând că se aștepta la un astfel de rezultat și că va continua să caute soluții pentru deblocarea crizei.

Hashim Thaqi, reprezentantul politic al UCK, a respins, conform AFP, orice compromis cu Milosevic, după ce a aflat rezultatul vizitei lui Primakov la Belgrad. Aflat la Londra, un alt reprezentant al UCK, Bardhyl Mahmuti, declara ipocrit: “Când am aflat că NATO va lansa atacuri, UCK a ordonat unităților sale să evite orice confruntare posibilă cu forțele sârbe, pentru a nu da impresia că vrem să exploatăm situația din Kosovo.”

NATO a anunțat aseară, că Fehmi Agani, fostul șef al echipei de negociatori a albanezilor din Kosovo la Rambouillet, și Baton Haxhiu, redactorul șef al cotidianului de limbă albaneză din Priștina, “Koha Ditore“, au fost asasinați de sarbi, iar casa lui Ibrahim Rugova este incendiată, acesta fiind rănit. Știrile nu au fost confirmate de sârbi, iar RTS a prezentat imagini filmate la Priștina, care arătau că vila lui Rugova este intactă.

Ministrul Justiției, Dragoljub Jankovic a cerut guvernului iugoslav reintroducerea pedepsei cu moartea pentru autorii crimelor grave și pentru dezertori. El și-a justificat cererea explicând că țara este în război. Pedeapsa cu moartea fusese eliminată de mai mulți ani din Codul penal federal, însă – fără a mai fi aplicată în ultimii 10 ani – fusese menținută în Codul penal al Serbiei. Inițiativa lui Jankovic ne dădea fiori, pentru că deschidea drumul către tot felul de alte idei de acest gen. În ultimele zile, Poliția își înăsprise atitudinea și am aflat că peste 100 de oameni au fost arestați, pentru că făceau speculă cu motorină, făină, ulei, zahăr sau țigări.

Vuk Draskovic s-a declarat împotriva reintroducerii pedepsei capitale. Referindu-se la bombardamente și la vizita lui Primakov, el a declarat că, acum, pacea este în mâinile agresorului și a făcut apel la NATO să oprească atacurile, mai ales că, peste câteva zile, se sărbătorește Paștele catolic. Referindu-se la acuzațiile aduse de comunitatea internațională, liderul SPO a explicat că epurarea etnică nu este în tradiția poporului sârb. Cu toate acestea, el a admis că, “date fiind circumstanțele și emoțiile ajunse la paroxism, este posibil să fi fost comise acte de represiune sau atrocități. Nu este vorba de o strategie a statului iugoslav, iar refugiații din Kosovo se pot întoarce, oricând, la casele lor”.

Editorialistul Bruce Anderson scria în numărul de astăzi al cotidianului britanic “Daily Mail“, că Slobodan Milosevic ar trebui asasinat. “Acesta este dovada existenței Infernului,” afirma Anderson. “Nu se va putea face pace, atât timp cât el va fi în viață. Deci, nu există nici o obiecție de ordin moral care să se opună uciderii lui.”

Generalul Guy Mery, fost șef de Stat Major al Armatei franceze în perioada 1975-1980, intervievat de cotidianul “Aujourd’hui/Le Parisien” considera stupidă intervenția NATO în Iugoslavia și spera că situația nu va fi agravată printr-o intervenție terestră. “Bombardamentele nu vor diminua forța Armatei sârbe și este imposibil să se trimită 100.000 sau 200.000 de oameni acolo,” adăuga el. Un succesor al său, generalul Maurice Schmitt, îi confirma părerea: “O intervenție terestră nu poate fi pusă în aplicare într-un interval atât de scurt.”

Pe la 10:30, când la Niș sunau sirenele alarmei aeriene, ziariștii sârbi au pornit într-un marș pe străzile Belgradului. Ne-au chemat și pe noi alături de ei, văzându-ne cum îi priveam de pe trotuar. Am preferat să mergem în zona ambasadelor. Zeci de manifestanți, alții decât jurnaliștii, spărgeau de zor geamurile Ambasadei Turciei și sfâșiau drapelul acestei țări, smuls de pe clădire. Pe zidurile Ambasadei Belgiei, oamenii au desenat, cu spray-uri cu vopsea neagră, două zvastici și au scris “NATO – criminalii”. La Ambasada SUA, deja “împodobită” cu zeci de inscripții, drapelul american a fost din nou arborat, însă cele 50 de stele erau înlocuite cu zvastici. Nici Ambasada germană nu a scăpat. Clădirii, veche și foarte frumoasă, aflată lângă ambasada noastră, i-a fost adăugat un drapel german în mijlocul căruia fusese desenată emblema NATO, transformată tot într-o zvastică. Pe un deal din apropiere, monumentul ridicat în memoria soldaților francezi care și-au pierdut viața în războaiele mondiale apărând Iugoslavia a fost din nou mâzgălit cu vopsea roșie. Sub o pânză neagră, agățată de una dintre statui, scria “Franța – sluga americanilor“.

În drum spre Trg Republike, manifestanților le-a sărit în ochi restaurantul McDonald’s de pe Terazije. În 10 minute, vitrinele groase au fost făcute țăndări de bolovani. Nimeni nu fura nimic și cei câțiva tineri înfierbântați care au intrat în restaurant, răsturnând mesele și scaunele, au fost repede scoși afară de alți demonstranți. Imediat, au apărut mai mulți polițiști care au oprit devastarea, însă nu și-au dat osteneala să aresteze pe cineva. Ba chiar zâmbeau pe sub mustață.

Posturile de radio sârbești au transmis mai multe apeluri către populație. Sârbii erau rugați să evite folosirea telefoanelor celulare, care pot fi ușor interceptate de inamic. Dacă, totuși, vorbeau, oamenilor li s-a cerut să nu pomenească nimic despre bombardamente și despre distrugerile provocate de proiectile. De asemena, sârbilor li s-a atras atenția că avioanele inamice lansează mine anti-personal și erau sfătuiți, dacă găsesc obiecte ciudate, să nu cumva să le atingă și să anunțe, imediat, reprezentanții Armatei. Ziarele și posturile de televiziune au dezvăluit adresele de Internet ale oficialităților americane, începând cu președintele Bill Clinton și terminând cu principalele ziare și posturi de televiziune. Sârbii au fost îndemnați să își verse oful, trimițând mesaje la aceste adrese de E-mail. Am citit multe astfel de mesaje, dar cele mai sarcastice fuseseră trimise unității militare din care făcea parte avionul invizibil F-117 doborât acum câteva zile.

Astăzi, cotidianul “Kommersant” din Moscova a publicat o informație care circula, insistent, la Belgrad. Se pare că rușii sunt foarte interesați să obțină de la sârbi rămășițele avionului F-117, pentru a-l studia și a-și concepe propriul “avion invizibil”. NATO ar fi dorit să bombardeze locul unde s-a prăbușit avionul american, însă nu au reușit să-l găsească și sârbii au pus mâna pe el. Din cele aflate de noi, autoritățile de la Belgrad ar fi dispuse să predea rușilor rămășițele, însă le cer, în schimb, sistemul de rachete S-300.

Agentia de presa Interfax cita un reprezentant al Statului Major al Armatei ruse care afirma, cu certitudine, că sârbii ar fi doborât deja un elicopter și șapte avioane ale NATO (două F-16, celebrul F-117, un Harrier, un Tornado și un F-4). Trei dintre ele ar fi fost doborâte de avioane MiG-21 și MiG-29, restul – de apărarea antiaeriană. Alianța Nord-Atlantică a negat informațiile, însă situația va deveni un leit-motiv de-a lungul întregului război.

O alta informație, care avea să fie dezmințită de realitate în săptămânile care vor urma, era dezvaluită de Kenneth Bacon, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, care pretindea că o treime din cele 150 de rachete de croazieră cu încărcătură convențională de care dispunea US Air Force a fost, deja, lansată împotriva sârbilor. “Dispunem de încă suficiente rachete pentru a putea continua să lovim ținte importante,” a precizat Bacon.

Și încă o declarație din arsenalul pregătit de NATO pentru liniștirea opiniei publice: “Dupa 6 zile de atacuri, mai mult de jumătate din potențialul de apărare și de luptă aeriană al sârbilor nu mai poate fi folosit.” Spusă de Alain Richard, ministrul francez al Apărării, afirmația avea să fie, la rândul ei, ridiculizată de realitate mai târziu.

Nu am reușit să ajungem, pentru că nu am știut unde va fi, la înmormântarea lui Zoran Radosavljevic, un pilot sârb care și-a pierdut viața când avionul său a fost doborât de inamic. Am văzut imagini filmate și m-a impresionat încrâncenarea de pe fețele oamenilor, cărora parcă le înghețaseră lacrimile în ochi.

Milo Djukanovic, președintele Republicii Muntenegru, considerat de Occident un opozant al lui Milosevic, a cerut astăzi, oprirea bombardamentelor. “Dacă Balcanii depind de apelul telefonic al unui singur om (Slobodan Milosevic), atunci diplomația mondială a suferit un eșec,” considera Djukanovic. “Nu numai că forța nu rezolvă nimic, dar ea ne îndepărtează, din ce în ce mai mult, de găsirea unei soluții.” Deși președintele muntenegrean sperase că atitudinea lui va fi avută în vedere de NATO, care nu-i va bombarda țara, s-a înșelat. În plus, a apărut, și aici, problema refugiaților din Kosovo. Deja 30.000 de oameni s-au refugiat în Muntenegru, alti 40.000 fiind așteptați în următoarele zile. Și asta, la o populație la 650.000 de locuitori, cât avea Muntenegru !

Problema refugiaților din Kosovo a devenit tot mai gravă, anunță AFP. Deja, în Macedonia se aflau 22.300 de persoane. Câteva sute au ajuns azi-noapte, prin punctul de frontieră General Jankovic-Blace. Povesteau că vin din Priștina, Prizren și Kacanik, de unde au fost alungați de sârbi, care le-au dat 5 minute să-și părăsească locuințele. Vicepremierul țării, Radmila Kiprijanova, a declarat că nu a mai permis intrarea refugiaților din Kosovo, pentru că nu are unde să-i adăpostească. Grănicerii macedoneni au trimis înapoi în Kosovo un tren plin de refugiați, după ce au sigilat toate vagoanele, potrivit unor imagini difuzate de canalul american de televiziune CBS. Pe de altă parte, OSCE a anunțat că Armata iugoslavă a închis, din nou, cele trei puncte de frontieră prin care refugiații puteau trece în Albania. Refugiații îi încurcă tot mai tare pe aliați și, astăzi, Jean Pierre Kelche, șeful Statului Major al Armatei franceze, a declarat că NATO a anulat, în ultimul moment, un raid aerian, pentru că în preajma obiectivului vizat se aflau mai mulți albanezi pribegi.

La 17:43, sirenele alarmei aeriene au sunat și la Belgrad. Nu au fost bombardamente, iar noi ne-am grăbit să ajungem la hotel, ca să ne transmitem corespondențele telefonice. Era hazliu. Locuiam împreună în aceeași cameră. La transmisii, Mile Cărpenișan era primul, pentru că Antena 1 își începea jurnalul mai devreme. Oricum, la ProTV, primele știri erau despre situația generală, apoi urmau corespondențele din Albania și Macedonia, unde fuseseră trimise două echipe care puteau transmite și imagini. Îmi venea randul și mie, însă mă deranja că, deoarece legătura cu mine se obținea destul de greu, după mai multe încercări, trebuia să rămân cu telefonul celular la ureche 10-20 de minute. Noroc cu tehnicianul nostru de la sunet, poreclit Beavis, care, din când în când, între două știri, mai schimba câte o vorbă cu mine. Era foarte interesant că, deși, atât eu, cât și Mile, aveam cam aceleași informații sau ne împărțeam subiectele, pentru a fi în două locuri unde evenimentele se derulau la aceeași oră, corespondențele noastre nu semănau. Fiecare era impresionat de altceva și – din păcate – aveam destule de povestit. Și atât de puțin timp…

Un studiu realizat de Brookings Institute, un prestigios centru de analiză a problemelor internaționale, atrăgea atenția că opinia publică americană și chiar Congresul nu sunt pregatite pentru ce s-ar putea întâmpla în Kosovo. “Este prea târziu pentru a începe procesul de pregătire a opiniei publice chiar în ajunul bătăliei,” a declarat Richard Haass, directorul institutului. “Era ceva ce trebuia făcut cu luni, chiar ani de zile înainte. În prezent, ne confruntăm cu un decalaj între o retorică foarte ambițioasă, destinată adversarilor noștri, și o retorică mult mai modestă, destinată poporului american.” Analiștii se temeau de reacția opiniei publice americane, în cazul unei escaladări a conflictului militar, soldată cu sute sau mii de soldați morți. “Opinia publică ar susține o intervenție, dacă ar fi vorba de interese vitale pentru țară și dacă nu va implica mari eforturi financiare.” Până acum, sondajele spuneau că 55 % dintre americani sprijină atacurile NATO împotriva Iugoslaviei și 51 % aprobă modul în care Bill Clinton gestionează situația.

După transmisii, am coborât, ca de obicei, în restaurantul hotelului, să mâncăm. Reușisem să ne împrietenim cu Dule, chelnerul care ne servea. Era un personaj fabulos. Semăna perfect cu Buster Keaton și avea aceeași expresie impenetrabilă a feței. Era totdeauna îmbrăcat impecabil și purta pantofi de lac italienești, numărul 46 sau 47. Ridurile de pe față sa dădeau impresia că tot timpul este morocănos, însă ne-am dat seama repede că avea un suflet de aur. În fiecare seară, ne sugera ce să mâncăm și, dacă ceream același fel ca în seara precedentă, ne atrăgea atenția că e bine să mâncăm feluri cât mai variate. Dule era celebru în hotel, fiind supranumit “ruski gigolo”, pentru succesul incredibil pe care îl avea la rusoaice. În zilele de pace, când hotelul “Toplice“ era, de regulă, plin, era locul preferat al turistilor ruși, dar mai ales al turistelor din fostul Imperiu Sovietic. Dule făcea ravagii și, atât el, cât și colegii roși de invidie, au pierdut numărul “inimilor frânte”. Când stăteam la masa cu Nelu Madjinca, directorul hotelului, care ne povestea aventurile acestuia, deși nu înțelegea românește, Dule își dădea seama că vorbim despre el și succesele lui, așa că zâmbea pe sub mustață, în timp ce mai lustruia câte un pahar. Coborând vocea, Nelu ne-a întrebat dacă am văzut-o vreodată pe nevasta lui Dule. “Auuuuuu,” a exclamat el, când a aflat că n-o văzusem. “A luat-o pe cea mai mare curvă din Belgrad!”

După cină, ne-am întors în cameră și, la 21:12, a sunat încetarea alarmei aeriene. Ciudat, pentru că tocmai aflasem, de la rudele lui Mile din Vîrșeț, că acolo abia se anunțase pericolul aerian. Și, la 20:45, auzisem bubuitura unei explozii în direcția orașului Pancevo, din apropierea capitalei iugoslave. În timp ce vorbeam la telefon cu un prieten din țară, am auzit o a doua convorbire care se interfera cu a noastră. După ce am ascultat câteva frânturi de fraze, mi-am rugat amicul să tacă un pic. Cealaltă convorbire era o discuție, în românește, între un sârb și un român. Cei doi păreau să fie din zona Clisurii Dunării și vorbeau despre butoaie cu benzină. Romanul îi spunea unde îi va lăsa benzina și îi explica sârbului să-i trimită banii printr-un prieten comun.

Astăzi, agenția Mediafax a anunțat că Parlamentul României a votat, în unanimitate, o declarație privind conflicul din Iugoslavia, în care se pronunța pentru încetarea operațiunilor militare și reluarea negocierilor care să permită o soluție politică a conflictului. Dincolo de enumerarea câtorva principii și a convingerii că rațiunea va triumfa, în declarația parlamentarilor români se accentua, încă o dată, opțiunea țării noastre pentru integrarea în NATO, ca singura soluție de garantare a propriei securități.

Am văzut la televizor un reportaj impresionant despre viața copiilor în adăposturile antiaeriene. Fețe triste, a căror paloare era accentuată de lumina chioară a celor câtorva neoane agățate în tavan. Puști care dormeau ghemuiți, strângând ursuleți de pluș în brațe. Mame cu ochi încercănați, care le vegheau, îngrijorate, somnul. Oricât de multă propagandă era în acest reportaj, așa cum aveam să ne convingem și noi când am intrat în câteva adăposturi, nu era prea greu să filmezi imagini deprimante acolo. Era suficient să pornești camera video. La fel de impresionantă era grija pe care o aveau sârbii pentru copiii lor. Trupe ambulante de teatru de papusi au fost trimise să joace spectacole în adăposturi. Erau, întotdeauna, sărbătorite aniversările celor mici, chiar acolo, în adăposturi și toți vecinii le aduceau cadouri. Părinții erau sfătuiți, pe cât posibil, să își plimbe copiii prin parcuri, ca de obicei, să-i lase să se joace între două alarme aeriene și, mai ales, să nu le permită să se uite la televizor când se vorbea despre bombardamente.

La știrile serii, RTS a difuzat mărturisirea unui albanez care recunoștea că spiona pentru OSCE, încă din 1998. El pretindea că fusese ofițer în Armata Iugoslavă și își preda informațiile lui Lens Johnston, un american din Misiunea de observare a OSCE în Kosovo, care îi dădea noi ordine. Când a fost arestat de Poliția militară, conducea un grup de patru spioni albanezi, însărcinat să strângă informații despre situația din Priștina, efectivele Poliției și Armatei iugoslave, despre armamentul și dispunerea acestora în teren. “Ne-am dat seama că am făcut o mare greșeală și o imensă prostie,” se văita albanezul. Nu știu dacă de bună voie…

Cotidianul francez “La croix” dezvăluia astăzi, că în Kosovo acționeaza comando-uri ale forțelor speciale americane, britanice și franceze, care pătrund în provincie din estul Macedoniei. Este vorba de “Beretele verzi” ale Legiunii străine, de unitățile SAS britanice (Serviciul Special Aerian) și de comando-urile anti-teroriste “Seal” ale Marinei americane. Formate din 4-5 persoane bine înarmate și dotate cu echipamente moderne de transmisiuni, aceste echipe au, deocamdată, doar misiunea de a verifica dacă militarii sârbi nu și-au instalat, cumva, în apropierea frontierei cu Macedonia, arme grele cu care să deschidă focul asupra celor 10.000 de militari ai NATO desfășurați în această țară.

La ora 0:50, sirenele alarmei aeriene au sunat din nou. Noi ne uitam la televizor, unde sârbii difuzau încă un film “tematic”: “Dictatorul“, cu Charlie Chaplin. Afară au început să se auda bubuiturile unor explozii și tirurile artileriei antiaeriene brăzdau cerul. Ne-am urcat pe acoperișul hotelului. Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice“, ne spusese că putem sta acolo noaptea, cu condiția să nu facem gălăgie. Era cam răcoare, dar puteam vedea ce se întampla în oraș, mai ales dacă ne urcam pe casa liftului, de care sprijinisem o scară metalică.

După direcția bubuiturilor și a norilor de fum care se ridicau spre cerul înnorat, se părea că au fost lovite cartierele Avala si Djakovo. Pe la ora 3:00, mai multe proiectile au explodat la Novi Sad și, din nou, la Pancevo. O jumătate de oră mai târziu, trei avioane ale NATO s-au năpustit în picaj asupra centrului Belgradului, ieșind brusc din plafonul de nori. Dacă, până atunci, auzeam huruitul constant al avioanelor venind de undeva din cer, în momentul atacului, urletul motoarelor ambalate era infernal. Imediat, cerul se lumina de tirurile antiaerienei, care țesea o perdea ucigașă de proiectile trasoare și rachete. După ce au lansat câteva bombe, cele trei aparate s-au înfipt din nou în norii plumburii și au dispărut. Totdeauna profitau de avantajul tehnicii superioare, piloții știind că, atât timp cât se aflau la joasă altitudine, chiar deasupra orașului, nimeni nu trăgea în ei. Pentru că, dacă ar fi fost doborâte, avioanele pline de bombe s-ar fi prăbușit peste blocuri, provocând un adevărat dezastru.

Când nu s-a mai auzit nimic, am coborât și noi în cameră și am adormit rapid. La 6:00 m-am trezit, m-am uitat la ultimele știri de pe posturile de televiziune sârbești, pentru a-mi verifica și împrospăta informațiile aflate până atunci, și m-am pregatit de corespondența de dimineață, din emisiunea lui Cristi Tabără. Spre necazul meu, la 6:48, când mai aveam 10 minute și intram în direct, sirenele au anunțat încetarea alarmei aeriene. Îmi era ciudă pentru că speram ca, măcar o dată, să sune chiar când îmi transmiteam corespondența, să îmi acompanieze vorbele. De altfel, de-a lungul întregului razboi, o singură dată am avut parte de o astfel de coincidență și mi-a fost cu atât mai ciudă, cu cât impresia provocată celor de acasă a fost de-a dreptul spectaculoasă.

Share

target: ziua surprizelor neplăcute

by

27 martie 1999

O zi plină de surprize neplăcute. Dimineaţă, am plecat, împreună cu Mile, către centru. La colţ, când am ajuns pe strada Knez Mihailova, unde se circula doar pe jos, după câţiva paşi, am fost opriţi de o patrulă de Poliţie.  “Sunteţi ziarişti! Actele !” Am rămas cu gura căscată. Ne-am uitat unul la celălalt şi nu înţelegeam de unde au dedus aşa ceva. Eram îmbrăcaţi normal, doar eu aveam o geantă din piele pe umăr şi nu vorbeam în acel moment, ca să-şi dea cineva seama că suntem străini. Le-am arătat paşapoartele şi legitimaţiile de presă şi le-am explicat că abia luni ne vom putea acredita la Centrul de presă al Armatei Iugoslave, care urma să se înfiinţeze. După ce s-au convins că nu aveam nici camere video, nici aparate foto, ne-au lăsat în pace.

După câţiva paşi, am înţeles de unde atât interes. Clădirea filialei locale a Institutului “Goethe” nu mai avea nici un geam întreg, iar pereţii erau pictaţi cu zvastici. Lângă ea, sediul “British Council“ îşi căsca vitrinele fără geamuri spre trecători, iar pe ziduri erau scrise mesaje obscene la adresa lui Tony Blair. Ceva mai încolo, sediul Centrului Cultural American fusese devastat, iar nişte puştani aruncau cu pietre în geamurile apartamentelor de deasupra, unde am presupus că locuiseră americanii. Sub ochii îngăduitori ai unor poliţişti. Ba mai mult, când unul rata ţinta, era luat de mână şi trimis acasă, să facă locul altuia mai bun.  Am mai făcut câţiva paşi şi am văzut ce rămasese din biroul companiei “Air France“, apoi din Centrul Cultural Francez, pe care sârbii au scris “Chirac, poulle mouille” şi “V-am f….t mamele la toţi, de-aia sunteţi atât de mulţi!”. Printr-o altă inscripţie, pictată cu vopsea pe zid, sârbii îşi cereau scuze că au aruncat cu pietre în sediile centrelor culturale, justificând că ouăle erau prea scumpe.

Graffiti-urile de pe ziduri dovedeau simţul umorului şi mai puţină ură decât ar fi fost, poate, normal, din partea unor oameni bombardaţi de avioanele ţărilor respective. Era o formă de protest, o descătuşare şi – de ce nu? – un mod de a arăta că nu se dau bătuţi aşa uşor. Sârbii care treceau pe lângă centrele culturale devastate îşi scuipau scârba pe zidurile inscripţionate. Şi, cu toate că au spart geamurile şi au răvăşit totul în interior, nimeni nu a furat nici măcar o coală de hârtie. Spre după-amiază, tot ce se afla înăuntru a fost strâns şi dus cine ştie unde, de poliţişti.

Astăzi, în Piaţa Unirii din Timişoara, 300 de persoane au protestat împotriva agresiunii NATO asupra Iugoslaviei, a transmis corespondentul Mediafax. Câţiva tineri au dat foc unui drapel american, pe care l-au călcat în picioare, iar manifestanţii au strigat “Kosovo e Serbia !” şi “Nu dăm Kosovo !”. Cei mai mulţi erau de origine sârbă, iar reprezentantul lor în Parlamentul României, deputatul Slavomir Gvozdenovici, a menționat că sârbii din România “îi susţin pe iugoslavi în refuzul lor de a semna documentul prin care ar capitula şi ar pierde pentru totdeauna Kosovo, pământul sfânt al Serbiei”.

Aseară, zeci de români aflaţi la muncă în Iugoslavia s-au întors în ţară, iar mai mulţi sârbi din oraşul Vîrşeţ, de lângă frontiera cu România, au venit în judeţul Timiş, la rude sau prieteni.

Următoarea surpriză neplăcută a fost că toate ţigările dispăruseră din chioşcuri. Cu mare greutate, am reuşit să cumpărăm, pe sub mână, două pachete de “Point“, nişte ţigări sârbeşti atât de proaste, încât, până s-a terminat războiul, un pachet început a zăcut pe noptiera din camera de hotel, dar n-am mai avut chef să ne atingem de el. Din ce spuneau oamenii, ţigările străine (chiar şi cele vândute în chioşcuri) ajungeau prin reţele mafiote, tolerate de autorităţi şi controlate de oameni apropiaţi regimului de la Belgrad. Odată decretată starea de război, Armata a interzis reţelelor mafiote să-şi mai facă de cap. Aşa că au dispărut şi ţigările de pe piaţă. Câteva zile am suferit amarnic, după care ţigările străine au reapărut, vândute de bişniţari prin pieţe sau prin pasaje. Însă, totdeauna, cu mare fereală.

De altfel, împotriva bişniţarilor a fost dezlănţuită o adevărată prigoană, a cărei rigoare a mai slăbit abia spre sfârşitul războiului. Preţul benzinei la negru urcase deja la 4 DM/litru, însă nimeni nu vindea decât cu mari precauţii. Am fost sfătuiţi să nu riscăm să schimbăm valută pe stradă, pentru că majoritatea celor care se ofereau să o cumpere lucrau mână în mână cu Poliţia sau cu Serviciile Secrete, ai căror oameni apăreau ca din pământ şi îţi confiscau toţi banii.

“Vuk Draskovic a înşelat în mod grosolan opinia publică iugoslavă şi străină, declarând că guvernul federal ar fi suspendat decizia de expulzare a jurnaliştilor străini de acum câteva zile,” a anunţat, astăzi, un comunicat al Ministerului sârb al Informaţiilor.

Când am ajuns la Media Center, am reuşit să mai aflăm detalii despre noaptea care trecuse. Câteva posturi locale de radio au anunţat, din nou, că au fost lansate radiolocatoare, iar cei care le găseau erau rugaţi să anunţe, imediat, Armata. Ne-am interesat şi am aflat că radiolocatoarele erau nişte aparate de dimensiunea unui aparat de radio, care emiteau semnale de ghidaj pentru bombardierele inamice. Câteva zile mai târziu, o cunoştinţă ne-a povestit că a găsit unul în grădina bunicului său şi, când au venit militarii să-l ridice, bătrânul i-a chemat în casă şi le-a arătat, ascunse sub pat, vreo 10-12 bucăţi. Nu ştia el prea bine ce sunt, dar le adunase de pe câmp şi le pusese la loc sigur, sperând să scoată un ban pe ele, dacă ar fi avut vreo valoare.

Ultimele veşti spuneau că, pe teritoriul iugoslav ar fi fost atinse 20 de obiective civile, iar în Muntenegru, ar fi 2 morţi şi 1 rănit. La Priştina, nici la ora 17.00, alarma aeriană anunţată cu o seară înainte nu fusese ridicată, iar curentul fusese întrerupt de-a lungul întregii nopţi. Cursele de autobuze spre Kosovo au fost suspendate. Auzind că fabrica lor este pe lista obiectivelor ce urmau să fie bombardate, muncitorii de la “Zastava“ din oraşul Kragujevac, singura uzină iugoslavă care producea automobile, au refuzat să iasă din schimb, pentru a-şi apăra locul de muncă.

Militarii NATO au fost nedumeriţi de hotărârea sârbilor de a nu utiliza intensiv apărarea anti-aeriană şi de a permite decolarea avioanelor MiG-29, apreciază o analiză a AFP. Trei avioane de acest tip, care s-au ridicat de la sol în prima noapte de război, au fost imediat reperate de avioanele-radar AWACS ale NATO, iar două dintre ele au fost distruse.

De asemenea, Alianţa Nord-Atlantică a anunţat că a deteriorat grav cartierul general al Armatei a III-a, situat în apropierea frontierei cu Kosovo şi considerat centrul de control al operaţiunilor sârbe din provincie.

NATO a mai anunţat trecerea la faza a doua a operaţiunii “Determined Force”, conform căreia va ataca trupele sârbe.

Maşinăria propagandei iugoslave s-a pus în mişcare, cu o eficienţă incredibilă, care avea să menţină ridicat moralul oamenilor, de-a lungul întregului război. Sportivii sârbi din întreaga lume au anunţat că vor purta doliu la toate competiţiile la care vor participa. Ca să evite probleme ca acelea de aseară, a fost oprită activitatea tuturor combinatelelor chimice din ţară. Pentru a face faţă crizei de benzină, s-a anunţat că taximetriştii vor primi, zilnic, câte 10 litri de carburanţi.

Mâine, urmează să se aniverseze Ziua Republicii Serbia. Se împlineau 10 ani de când a fost votat un amendament la Constituţie, care prevedea integritatea teritorială a ţării. În Piaţa Republicii, din centrul Belgradului, a fost anunţat un mare concert de muzica rock şi pop. Nu m-am mirat, pentru că, de obicei, concertele erau una din formele de protest ale sârbilor, folosite de câte ori aveau ocazia. Nu voi uita niciodată concertul din ianuarie 1997, când se aniversa “Revelionul sârbesc” (după calendarul vechi), la care au venit peste 600.000 de oameni. Era apogeul protestelor Opoziţiei împotriva lui Slobodan Milosevic.

După-amiază, la 16:40, o bubuitură puternică a zguduit centrul Belgradului. Sirenele alarmei aeriene au început să sune abia după aceea. Deja oamenii sunt mai speriaţi şi se grăbesc să se adăpostească. Până acum, autorităţile s-au arătat foarte nemulţumite că sârbii nu respectă obligaţiile pe care le au în timpul alarmei. Nu se duc în adăposturi, nu-şi trag maşinile pe dreapta şi continuă să circule, nu sting luminile în casă şi aşa mai departe. Nici măcar ştirile despre importantele pagube materiale de la obiectivele civile lovite de bombe nu i-au îngrijorat.

52,4 % din locuitorii marilor oraşe bulgare au mărturisit că se simt ameninţaţi de conflictul dintre NATO şi Iugoslavia, marile ziare au publicat hărţile cu principalele adăposturi anti-aeriene şi au sfătuit populaţia ce să facă, în cazul unei eventuale alarme împotriva bombardamentelor.

Alarma nu s-a mai ridicat şi a început încă o noapte de teroare. Indignaţi, sârbii au anunţat că aeroportul din Podgorica a fost bombardat la nici 5 minute după aterizarea unui avion civil. Spuneau că, la raidurile aeriene, participă peste 200 de avioane din 10 ţari. Spre miezul nopţii au început, din nou, să se audă bubuituri dinspre dealurile din sudul Belgradului. După o jumătate de oră, la Studio B s-a anunţat că au fost lovite ţinte din cartierul Rakovica şi au fost avariate mai multe obiective civile. Am văzut imagini: case cu acoperişuri răvăşite şi geamuri sparte. A fost bombardată fabrica “1 Mai” din cartier şi mănăstirea Rakovica a fost avariată. În faţa zidurilor mănăstirii, care avea mai multe geamuri sparte, Vuk Draskovic dădea un interviu postului de televiziune CNN. Patetic, uşor exaltat, liderul SPO era indignat că bombele Aliaţilor lovesc cartierele civile şi se adresa, privind spre cer, piloţilor NATO: “Nu mai lansaţi rachete de la 10.000 de metri! Dacă aveţi curaj, coborâţi pe pământ, să ne privim în ochi!”

Deşi NATO a negat că vreun avion al său ar fi avut probleme, AFP a dat publicităţii modul în care sunt recuperaţi piloţii căzuţi în teritoriul inamic. Operaţiunea, încredinţată unei unităţi speciale, e foarte periculoasă şi, dacă pilotul e rănit, şansele de reușită sunt minime. Înaintea decolării, piloţii îmbrăcau o vestă de supravieţuire, care conţine o busolă, un receptor GPS (care permite localizarea, prin satelit, a piloţilor,  cu o precizie de 10 metri, în orice punct pe glob), un radioemiţător, cu care poate comunica prin semnale electronice codate, baterii, o oglindă, un fluier, rachete de semnalizare, torţe bengaleze (care produc o lumină albăstruie intermitentă), o trusă de prim-ajutor, vopsea de camuflaj şi o hartă plastificată. Sub scaunul de catapultare, este instalat un sac de supravieţuire, în care sunt puse o pătură termică, un veston de camuflaj, puţină hrană, o rezervă de apă şi diverse ustensile. Odată ajuns la sol, pilotul camuflează paraşuta şi caută un loc de unde să comunice cu ai săi. Transmisiile nu trebuie făcute decât din oră în oră şi, odată stabilit contactul, pilotul va trebui să transmită trei coduri avioanelor de război care au plecat să-l recupereze: o literă, o cifră şi un cuvânt, care se schimba în fiecare zi.

În timpul războiului din Bosnia, trei aviatori – un american, în iunie 1995, şi doi francezi,  în august 1995 – au fost nevoiţi să se catapulteze şi au ajuns în zone ocupate de sârbii bosniaci. Pilotul american a fost recuperat, după şase zile petrecute în teritoriul inamic. Cei doi francezi au fost capturaţi imediat de sârbi, dar au fost eliberaţi ulterior.

Share

target: hotel “toplice”, casa noastră pentru 3 luni

by

25 martie 1999

Colegii de la ProTV, de la emisiunea de dimineaţă, au sunat la ambasadă şi le-am transmis primele impresii. Aşa confuze cum erau. Apoi am plecat în oraş, să încercăm să aflăm ce s-a întâmplat. Un soare orbitor strălucea pe cerul senin şi părea că totul e în regulă. Până la 9:35, când sirenele au anunţat o nouă alarmă aeriană. Nu prea ştiam ce să facem, aşa că ne-am uitat în jur. Pentru moment, am avut impresia că oamenii sunt surzi sau noi am luat-o razna, din cauza oboselii. Nimeni nu intrase în panică, doar, ici-colo, câteva femei au grăbit pasul, îndreptându-se spre adăposturi. Mai târziu, am auzit câteva bubuituri şi nori negri de fum s-au ridicat dinspre aeroportul Batajnica. Se mai spunea că şi fabrica de medicamente “Galenika” din orăşelul Zemun (o suburbie a Belgradului) ar fi în flăcări.

“Vă cer să vă uniţi cu indignarea întregii Rusii,” declarase Boris Elţîn, într-un mesaj televizat aseară. “Noi vom face, bineînţeles, tot ce putem, dar nu vom putea face totul. De fapt, noi putem face orice, dar conştiinţa noastră nu ne îngăduie. (…) Mă adresez întregii lumi, să-l oprim pe Clinton, să-l ajutăm să nu facă acest pas tragic… acest pas tragic,” a încheiat, melodramatic, preşedintele rus.

Imediat, Rusia a decis rechemarea reprezentantului său militar pe lângă NATO, generalul Viktor Zavarzin, întreruperea cooperării militare în cadrul Parteneriatului pentru Pace, suspendarea discuţiilor privind înfiinţarea unei misiuni militare NATO la Moscova, iar Ghenadii Selezniov, preşedintele Dumei de Stat, aflat în vizită în Peru, a declarat că Rusia va furniza de îndată armament puternic şi ajutor tehnic Iugoslaviei.

Am ajuns la “Media Center“, un centru privat de presă, dotat cu computere, fax-uri şi telefoane, pe care le puteai folosi contra unei taxe de 10 dolari pe zi. Ne-am sunat prietenii şi cunoştinţele din Belgrad, am răsfoit ziarele şi am privit ecranele televizoarelor.  Sârbii au anunţat că, în noaptea ce trecuse, au fost lovite 40 de obiective. Printre acestea, 5 aeroporturi, 5 cazarme ale Armatei, mai multe centre de comunicaţii, comandamente, depozite şi unităţi militare. Au fost auzite explozii în mai multe zone ale Belgradului. Totuşi, se spunea că pagubele ar fi minime şi nu există victime printre civili sau militari. Deşi avioanele inamice au atacat de la 10.000 de metri altitudine, oficialii militari sârbi continuau să susţină că ar fi doborât două avioane şi şase rachete Tomahawk.

Planul de operaţiuni al NATO, denumit “Determined Force”, presupunea 5 faze, scrie AFP. Faza 0 (începută încă din toamna lui 1998) prevedea regruparea a circa 400 de avioane, în special la bazele militare italiene şi pe portavioanele staţionate în Marea Adriatică, antrenamente, zboruri de recunoaştere şi culegere de informaţii. Faza 1, ordonată de secretarul general NATO, Javier Solana, prevedea primele operaţiuni de bombardament asupra aparării anti-aeriene sârbe. În Faza 2, care ar putea urma după o “deteriorare semnificativă” a aparării anti-aeriene, Solana va putea ordona bombardarea unei game mai vaste de ţinte ale forţelor armate sârbe, situate până la paralela 44, care traversează Serbia la sud de Belgrad. Faza 3 are în vedere bombardamente la nord de paralela 44, inclusiv asupra Belgradului. Faza 4, faza finală, presupune revenirea avioanelor şi navelor Alianţei la baze şi încheierea operaţiunii.

Dintr-o dată, benzina a dispărut de la pompe şi s-a anunţat că se va raţionaliza, prioritate având maşinile cu regim special. Cursurile şcolilor au fost întrerupte până pe 2 aprilie. Muncitorii feroviari sârbi au suspendat greva pe care intenţionau să o declanşeze pentru că nu îşi primiseră salariile. De la cunoştinţele din Banatul sârbesc, am aflat că militarii umblă din casă în casă, mobilizând toţi bărbaţii mai vârstnici de 18 ani. Locuitorii din Vîrşeţ, orăşel situat la 15 kilometri de graniţa cu România, scăpaseră, deşi se credea că vor fi bombardaţi. Totuşi, ca măsură de precauţie, curentul electric a rămas întrerupt toată noaptea. Un puternic bruiaj a făcut aproape imposibilă funcţionarea în zonă a telefoanelor celulare. Din surse neoficiale, am aflat că sârbii nu şi-ar fi ridicat aviaţia de la sol.

Secretarul general al ONU Kofi Annan, citat de AFP, a arătat că recurgerea la forţă este “legitimă” şi a cerut implicarea Consiliului de Securitate în conflict. Şeful diplomaţiei chineze, Tang Jiaxuan a calificat raidurile aeriene împotriva Iugoslaviei drept “inacceptabile” şi a adăugat că ţara sa se opune operaţiunilor NATO, fiind efectuate fără acordul Consiliului de Securitate. Akis Tsohatzopoulos, ministrul grec al Apărării  a fost mai moderat, declarând că “este urgent acum, după acest prim val al atacurilor, ca NATO să dea o nouă şansă părţilor implicate. Soluţia nu poate fi decât politică, nu militară”.

S-a anunţat că Fabrica de avioane “UTVA” din Pancevo a fost bombardată şi mai multe case din apropiere au fost avariate. Ne-am hotărât să mergem să o filmăm, mai ales că era în drumul de întoarcere spre casă. În Belgrad, nu filmasem mare lucru, deoarece  sârbii erau foarte ostili faţă de ziarişti. Şi în plus, nimeni nu ne putea indica un loc unde a căzut vreo bombă.

Am intrat în Pancevo şi, întrebând unde e fabrica “UTVA“, am fost, la rândul nostru, întrebaţi: “Care? Aia veche sau aia noua?” “Aia bombardată,” am răspuns noi. “Aha! Pai, tâmpiţii au bombardat-o pe aia veche, care, şi aşa, nu mai funcţiona de ani de zile.” Şi ne-au arătat drumul. Am ajuns în dreptul ei. Fabrica era, de fapt, un şir de hale. Două sau trei fuseseră lovite de rachetele NATO. Una încă mai fumega.

Halele erau la 50 de metri de şosea, înconjurate de un gard de sârmă. În stânga şoselei, se aflau casele din Pancevo. Majoritatea aveau geamurile sparte şi acoperişurile răvăşite de suflul exploziilor. Din loc în loc, oamenii se chinuiau să întindă folii de nylon între cercevele. Aveam de ales. Eram cu Mile Cărpenişan, dar aveam un singur cameraman şi o camera video. Nu mai conta că lucram la televiziuni concurente. Totuşi, ca măsura de precauţie, l-am trimis pe el la 100 de metri de maşină, în timp ce eu am făcut un stand-up în dreptul halei care încă fumega. În caz că ne aresta Poliţia, să fie cineva care să anunţe ambasada, să ne scoată din belea. Nici n-am terminat bine stand-up-ul, că oamenii care îşi reparau ferestrele au început să strige la noi, în timp ce Graţian filma câteva cadre cu halele şi casele avariate. 

Am terminat, am căutat alt loc şi, pe caseta acestuia, Graţian l-a filmat pe Mile, cu un stand-up şi câteva imagini de ilustraţie. În acest timp, eu eram la 100 de metri de ei, în direcţia de mers. Măsura de precauţie a fost inspirată. Încă mai filmau, când prin faţa mea a trecut, în trombă, o maşină a Poliţiei. Unul dintre localnici îi anunţase. Din fericire, apucaseră să termine, până când maşina Poliţiei a ajuns în dreptul lor şi nu i-au observat în primul moment. Au sărit în maşină, m-au luat şi pe mine şi am accelerat. În oglinda retrovizoare, am văzut Poliţia pe urmele noastre. Spre norocul nostru, exact în acel moment au sunat sirenele alarmei aeriene şi poliţiştii au trebuit să renunţe. Aveau îndatoriri precise la alarmă. Am răsuflat uşuraţi, însă nici când am ajuns în vama romanească, pulsul nu ne revenise la normal.

“Preşedintele Milosevic poate, în orice moment, chiar şi acum, să dea un semn, o declaraţie, prin care ţara sa este gata să reia discuţiile pe baza acordurilor care i-au fost prezentate,” a declarat, astăzi, ministrul francez de Externe, Hubert Vedrine, citat de AFP. “Atacurile vor fi stopate instantaneu la acest semnal al Belgradului.”

În 1999, imaginile pe care le filmam în teritoriu puteau fi transmise la București, pentru ProTV sau Antena 1, doar prin lanțul de relee al Televiziunii Române. Ăsta era motivul pentru care am fost nevoiți să revenim la Timișoara. După ce am transmis imaginile şi textul ştirii, m-a sunat din nou Horia Enăşel. Trebuia să mă întorc la Belgrad şi să rămân acolo, până când venea următoarea echipă de la Pro TV. Sau poate chiar mai mult. Mi-am îndesat în geantă alte două tricouri şi două perechi de şosete şi l-am sunat pe Mile. Venea şi el. Graţian ne-a dus cu maşina până la Belgrad şi s-a întors acasă. Cu el, mai venise un prieten care dorea să caşte gura prin capitala iugoslavă. Spre ghinionul lor, când s-au întors, vameşii sârbi nu au mai fost la fel de prietenoşi. I-au dezbrăcat la piele, i-au controlat peste tot. Ba chiar le-au demontat, parţial, maşina. Ştiau că nu vor găsi nimic, dar le făcea plăcere să şicaneze nişte jurnalişti români.

Între timp, auzisem că, în România, apăruseră voluntari care doreau să lupte alături de sârbi. Se vorbea de o grupare autointitulată “Baba Novac“, iar Uniunea Sârbilor din România, deşi nu era implicată şi nu îi sprijinea, nu putea să nu fie de acord cu ei. În vama românească, văzusem deja mai multe maşini sârbeşti, cu oameni care veneau să se refugieze la noi, de teama bombardamentelor. Ca să nu fie mobilizaţi, mulţi tineri din Banatul sârbesc au preferat să se ascundă prin păduri. La Vîrşeţ se zvonea că, printre obiectivele NATO, s-ar afla releul de televiziune de pe deal, fabrica de medicamente “Hemofarm“, micul aeroport sportiv şi şcoala de pilotaj. Oamenii vorbeau şi de o bază militară de rachete care s-ar afla pe deal, în spatele releului. Oricum, un lucru era sigur: ne aştepta încă o noapte de teroare. De aceasta dată însă, puteam comunica mult mai uşor cu Bucureştiul. Aveam roaming pe telefonul mobil, aşa că puteam fi găsit oricând.

În România au fost luate mai multe măsuri de siguranţă, aeroporturile din Timişoara şi Arad fiind, temporar, închise, anunța agenţia Mediafax. Centrul Operaţional al NATO avertizase ca zborurile aeronavelor să se desfăşoare la o distanţă de cel puţin 40 de mile de frontiera cu Iugoslavia. Autorităţile locale din judeţele de la graniţă s-au pregătit să ofere cazare eventualilor refugiaţi.

Partidele coaliţiei majoritare din România, ai căror reprezentanţi s-au declarat îngrijoraţi de raidurile aeriene declanșate împotriva vecinilor noştri, şi-au anunţat speranţa că bombardamentele îl vor determina pe Slobodan Milosevic să revină la masa negocierilor. În acelaşi timp, partidele de opoziţie au apreciat atacul NATO ca un precedent periculos, din cauza lipsei unei autorizări explicite a ONU şi au condamnat declanşarea lui.

La Belgrad, ne-am dus din nou la Ambasada României şi l-am rugat pe Traian Borşan să ne recomande un hotel. “Toplice,” ne-a spus imediat. “Directorul este român din Vojvodina, îl cheamă Nelu şi n-o să vă ia mulţi bani pe cazare.” Nici nu ne închipuiam atunci ce sfat bun ne-a dat!

“Toplice” era un hotel de două stele, la cinci minute de mers pe jos de inima Belgradului, curat şi prietenos. Când am ajuns acolo, l-am cunoscut pe Nelu Madjinca. Directorul. În barul din hol, i-am recunoscut pe colegii noştri, Dragoş Boţa şi Marius Nemeș, care lucrau corespondenți în Timişoara, pentru “Adevărul“. La sfatul lor, am obţinut de la Nelu o cameră, pentru 200 de dinari pe noapte, de persoană. Adică 20 de mărci germane (DM).

Auzisem, încă din vama românească, de la cineva care urmărise Jurnalul TVR, că Boţa şi cu Nemeş au fost agresaţi în hotel. În realitate, avuseseră nefericita inspiraţie, când au ajuns la recepţie, să vorbească în engleză şi nişte sârbi beţi s-au luat de ei. Au fost nevoiţi să fugă şi au ajuns, speriaţi, la ambasadă. După ce a telefonat la hotel, să afle ce s-a întâmplat, Borşan i-a liniştit: Nelu îi dăduse afară pe beţivi şi nu mai era nici o problemă.

Vicepremierul Vojislav Seselj, liderul Partidului Radical din Serbia, a cerut sârbilor din întreaga lume “să lovească, prin orice mijloace, interesele americane”. “Fiecare soldat american, britanic, francez, german, italian, spaniol, olandez, oriunde s-ar afla, este un duşman al poporului sârb şi trebuie nimicit,” a afirmase el. La Moscova, o parte a personalului Ambasadei americane a fost evacuată, după ce câteva sute de manifestanţi au spart geamurile clădirii şi au ars câteva drapele americane. La Novosibirsk, câţiva necunoscuţi au incendiat uşa consulatului german şi au scris pe un geam “Pentru Serbia”. Ambasada SUA din Skopje (capitala Macedoniei) şi maşinile diplomaţilor au fost incendiate cu cocktailuri Molotov de câteva mii de manifestanţi – majoritatea tineri – care nu au fost împiedicaţi de forţele de intervenţie. Ca o primă reacţie a Belgradului, Guvernul iugoslav a rupt relaţiile diplomatice cu SUA, Marea Britanie, Germania şi Franţa şi a decis reexaminarea relaţiilor cu celelalte ţări care participă la agresiune.

Nici eu, nici Mile, n-am avut, niciodată, vreo problemă în hotel “Toplice”. Amândoi ştiam sârbeşte, eu – binişor, el – perfect, însă oricum, după o săptămână, eram ca acasă, iar lumea se purta cu noi extraordinar.

“Rusia ar fi putut lua măsuri extreme şi a decis să nu o facă: asta demonstrează superioritatea sa morală asupra Americii,” a declarat Boris Elţîn, citat de agenţia Itar-Tass. Igor Ivanov, ministrul rus de Externe, a fost mai tranşant: “Dacă agresiunea nu va lua sfârşit, ne rezervăm dreptul de a reexamina modul în care să ajutăm un stat suveran să se apere.” De asemenea, Rusia a prezentat Consiliului de Securitate al ONU un proiect de rezoluţie în care cerea oprirea imediată a bombardamentelor şi reluarea negocierilor.

Willy Wimmer, vicepreşedintele Adunării Parlamentare a OSCE, a apreciat drept o mare eroare atacurile aeriene ale NATO împotriva Iugoslaviei, fără mandatul Naţiunilor Unite, “dar interesele SUA şi Marii Britanii sunt diametral opuse acestei poziţii”. El a declarat că “observatorii OSCE au spus, în mod clar, că partea iugoslavă a respectat acordul încheiat în octombrie 1998, în timp ce UCK l-a încălcat în mod sistematic”.

Share