13 iunie 1999
Fiind duminică, astăzi nu aveam atât de mult de lucru și ne-am permis să dormim puțin mai mult. La cafea, am răsfoit ziarele, care își luaseră – și ele – înfățișare duminicală. “Blic” era plin de reportaje hazlii, de fotografii, glume și știri insolite. Cea mai simpatică mi s-a părut una despre un sondaj realizat printre jurnaliștii străini care au făcut războiul la Belgrad. 8 % dintre ei pretindeau că pot recunoaște tipul de avion care survola capitala iugoslavă după zgomotul făcut de motor. Completarea amuzantă aparținea ziarului, care preciza că doar 0,8 % dintre militarii de carieră se pot lăuda cu asemenea performanțe. De unde și concluzia că imaginația oamenilor de presă este mult mai bogată.
Cu titlul “Dragi ascultători, sperăm că ne auziți”, cotidianul dedica o întreagă pagină posturilor de radio și televiziune din Iugoslavia, înșiruind distrugerile și problemele pe care le-au avut în timpul războiului. Majoritatea își adaptase programele la situația dramatică prin care treceau sârbii, emițând buletine de știri din oră în oră, iar televiziunile difuzaseră adesea materiale nemontate, filmate doar cu câteva minute înainte, la locul bombardamentelor. Toti redactorii șefi s-au plâns de calitatea slabă a emisiei în ultimele săptămâni de război, cand majoritatea emițătoarelor și releelor a fost avariată sau distrusă. Însă, în afara cazurilor de forță majoră, nu și-au întrerupt emisiile, retransmițând, întotdeauna, jurnalele televiziunii naționale, după ce clădirea acesteia a fost distrusă de bombe.
Se pare că discuția pe care o auzisem aseară pe terasa restaurantului a dat roade, pentru că s-a anunțat că echipa de fotbal Partizan Belgrad va fi declarată campioana Iugoslaviei în acest sezon, iar formația Obilic își va reprezenta țara în Cupa UEFA. Campionatul iugoslav fusese întrerupt după etapa 24, când Partizan conducea în clasament, cu 66 de puncte, urmată de Obilic, cu 64 de puncte. Federația Iugoslavă hotărâse, inițial, ca echipa campioană să fie tranșată prin două meciuri directe între primele 4 clasate, însă UEFA nu mai avea timp să aștepte până în 26 iunie, când era programat returul acestora, așa că s-a găsit această soluție de compromis.
Un prim convoi umanitar al ONU a intrat astăzi în Kosovo, reprezentând începutul unei serii de ajutoare destinate miilor de persoane refugiate, a anunțat UNHCR, citat de AFP. Convoiul a părăsit Skopje în jurul orei 9:00 și a trecut frontiera dintre Macedonia și provincia Kosovo o oră și jumătate mai târziu. Transportul este compus din 40 de vehicule, cu o încărcătură de 250 de tone de alimente și produse nealimentare, destinate refugiaților din jurul orașului Priștina.
În drum spre centru, am observat cozi imense în fața băncilor. Toți cei care stăteau la coadă erau bătrâni și cineva ne-a explicat că erau pensionarii care așteptau să-și ridice, în sfârșit, banii pe luna februarie. Pentru că Media Center era închis duminica, Mile Cărpenișan s-a dus până la Centrul militar de presă, iar eu am fost nevoit să apelez din nou la computerele de la Internet-cafe-ul de la Dom Omladine. Deși, de când veneam la ei, au introdus tarife pentru străini, mai pipărate, nu aveam încotro, pentru că funcționa cel mai bine. După ce am consultat ultimele știri, am intrat în legătură cu sârbii din celelalte orașe, pentru a afla noutățile. Toți discutau despre refugiații care veneau din Kosovo și despre întoarcerea militarilor și polițiștilor sârbi. Văzusem și azi-dimineață câteva reportaje de la sosirea acestora în Raska, Kraljevo și Pozarevac, unde au fost întâmpinați cu o imensă bucurie, mii de oameni așteptându-i cu flori, ca pe niște adevărați eroi. Sârbii știau să respecte curajul copiilor lor care au luptat în Kosovo.
Am observat, însă, că televiziunile evitau să difuzeze imagini cu sârbii care se refugiază din calea albanezilor care se întorc acasă. Știam că, odată cu retragerea forțelor iugoslave din sudul provinciei, în regiunea orașelor Orahovac și Prizren nu a mai rămas nici un sârb. Aflând că luptătorii UCK se apropie, 200 de sârbi din Mala Krusa, de lângă Prizren, și-au luat lucrurile pe care au putut să le adune și au fugit, reușind să ajungă la Lipljan, după un drum istovitor de 36 de ore. Unul dintre ei, care se refugiase împreună cu soția și cei 3 copii, povestea că, la plecare, vecinii lor albanezi aruncau în ei cu pietre. La fel s-a întâmplat și când convoiul a traversat orașul Stimlje. Sârbii erau convinși că soldații KFOR nu îi vor proteja. “Când au sosit soldații germani din KFOR, albanezii i-au așteptat cu flori și au tras cu pușca de bucurie,” povestea Milan Bakic, unul dintre refugiați. “Când albanezii au aruncat în noi cu pietre, soldații NATO stăteau și priveau, fără să intervină.” Conform postului național de televiziune, în ultimele 3 zile, în Muntenegru s-au refugiat peste 7.000 de persoane care veneau din Kosovo. Majoritatea venea din localitățile Rozaje și Pec și erau sârbi, muntenegreni, țigani și câțiva musulmani.
Sârbii aveau dreptate să se teamă. Pe măsură ce luptătorii UCK intrau în Kosovo, incidentele se înmulțeau. Luptătorii separatiști au atacat un convoi de sârbi care pleca de la Veliko Hoce și încerca să ajungă la Orahovac. Azi-dimineață, la Vranjevac, în timp ce traversa cu mașina sa, un Opel Ascona, cartierul nordic al orașului, populat aproape în întregime de albanezi, un polițist sârb a fost surprins într-o ambuscadă și ucis de un membru UCK. Incidentul s-a petrecut în timp ce trupele KFOR se pregăteau să intre în oraș. Martori oculari au povestit că, într-o școală din cartierul albanez se ascunde un grup de 150 de luptători UCK, echipați în uniformele Armatei iugoslave, însă purtând însemnele organizației separatiste.
În apropiere de Urosevac, UCK a rănit grav un etnic albanez, membru al Poliției sârbe. Spre seară, în satele Drajkovac și Gotovusa, au fost semnalate schimburi de focuri între forțele sârbe în retragere și albanezii care intrau în provincie. Reprezentanții autorităților iugoslave și ai Bisericii Ortodoxe au solicitat trupelor KFOR să protejeze populația din localitățile unde se află o majoritate sârbă: Velika Hoca, Orahovac, Istok, Pec, Klina și Strpce. Ei au cerut unităților KFOR să-i dezarmeze pe luptătorii UCK și să-i elibereze pe cei 10 sârbi răpiți în ultimele 2 zile (5 la Belacevac și 5 la Vranjevac).
Trupele KFOR nu apucaseră să se desfășoare conform planului și deja întâmpinau incidente cărora nu știau să le facă față. Situația cea mai delicată era la Prizren, unde un soldat german a fost ușor rănit la braț, în urma unui schimb de focuri. La intrarea germanilor în oraș, un lunetist a deschis focul, urmat de doi bărbați, care se aflau într-un automobil. Militarii germani au ripostat imediat, ucigându-l pe unul dintre atacatori și rănindu-l grav pe cel de-al doilea. Spre seară, alți doi civili au fost răniți, când sârbii au tras spre mulțimea care sărbătorea sosirea trupelor germane. Luptătorii UCK aproape că au reușit să blocheze Prizren-ul și soldații KFOR făceau tot mai greu față situației, încercând să-i oprească pe albanezii care se încăieraseră cu un grup de militari sârbi. Refuzând să se supună ordinelor, 3 indivizi în uniforme UCK i-au atacat pe germani, aceștia fiind nevoiți să-i ucidă. La căderea întunericului, pe străzile Prizren-ului defilau mai multe automobile înmatriculate în Kukes și Tirana, în care se aflau membri UCK înarmați. Pe drum, în satul vecin, Kojlovica, aceștia răniseră un civil sârb.
Militarii germani din KFOR erau cu nervii întinși la maximum, mai ales după ce, lângă Prizren, fusese găsit cadavrul unui jurnalist german. Alți doi ziariști de la “Stern“, Gabriel Gruener și Volker Kraemer, care se deplasau într-un automobil pe lângă localitatea Dulje, pe un teritoriu controlat de trupele canadiene, au fost atacați de un grup de persoane înarmate, care au deschis focul asupra lor. Unul dintre jurnaliști a fost împușcat în cap, celălalt fiind rănit în stomac și decedând la spital.
Deruta era destul de mare, trupele KFOR fiind atacate și de sârbi. Pe o stradă din Priștina, în timp ce o patrulă de 8 militari britanici se fotografia cu 2 polițiști sârbi, Veselin Jovanovic, un polițist sârb în rezervă, s-a repezit către automobilul său. A scos un pistol și l-a îndreptat către patrula KFOR. “Avea un pistol în mână,” povesteau soldații britanici. “I-am cerut de 6 ori să arunce armă. A refuzat și a tras spre noi. Am ripostat și l-am împușcat.”
Reacțiile KFOR nu erau bine coordonate deocamdată, o parte din militari fiind încă în drum spre amplasamentele stabilite. Ultimele 8 blindate britanice au ajuns abia la ora 19:00 la Priștina, 4 fiind trimise imediat la Vranjevac, pentru a descuraja atacurile UCK asupra unor unități iugoslave aflate în retragere. După căderea serii, contingentul italian abia ajunsese la Djakovica și mai avea de mers până la Pec, unde era stabilit cartierul general. Printre cei 5.000 de militari aflați în marș se numărau 1.200 de spanioli, 300 de portughezi și 500 de argentinieni.
Francezii, care încă nu ajunseseră la Kosovksa Mitrovica, au înțeles cât de dificilă ar fi fost o intervenție terestră împotriva Armatei iugoslave în Kosovo. “Ar fi fost foarte greu,” a recunoscut comandantul francez Vincent Yvonne. “Doctrina militară a sârbilor este bazată pe apărare. Când am văzut că 10 mine cât o cutie țin în loc un batalion o zi întreagă, mi-am dat seama că ar fi fost un coșmar.” La rândul său, colonelul Francois Leyer, comandantul contingentului francez din KFOR, a declarat: “Cu toate că sârbii ne-au ajutat să deminăm șoselele, tot am fost nevoiți să înnoptăm pe drum. Erau câmpuri de mine la fiecare 10 kilometri. În cazul unei intervenții terestre, după ce primul tanc al nostru ar fi explodat, nimeni nu ar mai fi îndrăznit să înainteze. Cu sârbii de partea cealaltă, ne-ar fi trebuit două săptămâni să înaintăm 10 kilometri. Și asta, cu pierderi considerabile.”
Militarii sârbi erau foarte nemulțumiți de incidentele din Kosovo. Generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, a declarat, în singurul său interviu care nu a fost preluat de televiziunea națională, că sunt gata să se reîntoarcă în Kosovo, dacă planul de implementare a acordului de pace eșuează. “Dacă forțele internaționale de pace nu vor reuși să asigure pacea, Armata iugoslavă se va întoarce în provincie,” a amenințat el. “Suntem la 5 kilometri de Kosovo. Dacă nu reușesc, venim imediat înapoi.”
Aproximativ 14.000 de militari aparținând NATO au sosit deja în Kosovo, iar desfășurarea KFOR “se derulează conform planului”, a anunțat în această seară un reprezentant al Alianței, citat de AFP. Marea Britanie avea pe teren 4.300 de militari, între care 1.500 la Priștina, Franța – 2.800, Germania – 2.500, Italia – 2.300 și Statele Unite – 2.100. De cealaltă parte, forțele iugoslave continuă să se retragă. Astfel, până la 10.000 de militari aparținând forțelor iugoslave au părăsit deja provincia sârbă. “Retragerea este deseori însoțită de incendieri de case, dar – în general – se petrece mult mai bine decât s-ar fi putut imagina,” au afirmat surse de la sediul NATO.
O altă problemă care nu-și găsise încă rezolvarea era cea a sectorului rusesc din Kosovo. O a doua coloană de militari ruși din SFOR plecase ieri din Bosnia-Herțegovina, de la Bijelina, și staționa la 7 kilometri de granița cu Iugoslavia. Circa 60 de soldați așteptau deocamdată aici, lângă mai multe vehicule și remorci pe care scria deja KFOR. La Moscova, discuțiile dintre Strobe Talbott și Igor Ivanov nu ajunseseră încă la nici un rezultat, însă adjunctul secretarului de stat american recunoștea deja că Rusia ar trebui să aibă în Kosovo o zonă în care responsabilitatea sa să fie clară și vizibilă. “Vreau, totuși, să subliniez importanța unui comandament unit. Este foarte important să nu ajungem la un rezultat care să însemne, de fapt, o împărțire a provinciei Kosovo,” a declarat Talbott. “Acest lucru ar fi împotriva intereselor în privința cărora Statele Unite și Rusia s-au pus deja de acord. Nimeni nu dorește o împărțire a provinciei Kosovo.” El a primit asigurări că, fără acordul occidentalilor, nu va mai avea loc o nouă desfășurare de forțe rusești în Kosovo, dar nimeni nu mai avea încredere în vorbele rușilor, după surpriza de acum două zile.
În acest timp, lângă aeroportul Slatina din Priștina se petreceau scene desprinse parcă din comediile mute. La 10:30, când o coloană de 15 cisterne cu carburanți a ajuns la punctul de control instalat de parașutiștii ruși, aceștia nu i-a permis să treacă. Cisternele au fost retrase și a fost anunțat comandamentul KFOR. Un grup de ofițeri, în frunte cu generalul Adrian Freer, a venit să discute cu rușii, însă militarii de la punctul de control îi priveau impasibili, dându-le de înțeles că nu pricep o boabă de engleză. Am văzut imaginile filmate de reporterii străini și ne-am prăpădit de râs. Înspre aeroport se aflau două blindate rusești, iar înspre Priștina – 17 jeep-uri și câteva blindate britanice. Între ele, punctul de control cu parașutiștii ruși care dădeau din cap, semn că accesul este interzis. După două încercări eșuate, britanicii s-au întors la Priștina, deși pe aeroport era prevăzută amplasarea cartierului general KFOR și a bazei generalului Michael Jackson. Rușii erau de neclintit și își dispuseseră blindatele de jur împrejurul aeroportului. Singurii care intrau și ieșeau fără probleme erau sârbii.
“Descinderea surprinzătoare a trupelor rusești pe aeroportul din Priștina trebuie să fie rezolvată la nivel politic și ea nu afectează desfășurarea acțiunilor trupelor KFOR,” a declarat la Skopje, comandantul suprem al Forțelor Aliate în Europa, generalul american Wesley Clark, relatează AFP. “Niciodată nu s-a avut în vedere varianta unui centru principal al KFOR pe aeroport și, dacă am înțeles bine, încă se caută un loc pentru instalarea cartierului general.”
Situația din Kosovo îi preocupă, deopotrivă, pe oamenii simpli și pe politicienii din Serbia. Partidul Democrat critică apelurile Guvernului ca sârbii să nu plece din Kosovo, considerându-le crude și cinice. “Dacă Guvernul ar fi fost în stare să-i protejeze pe locuitorii provinciei, nu ar mai fi fost nevoie niciodată de prezența forțelor internaționale de pace,” se spunea într-un comunicat de presă. “Nici KFOR nu este în stare să-i apere pe sârbi, altfel n-ar fi existat răpiri și nici Priștina nu ar fi rămas fără apă, din cauza sabotajelor teroriștilor UCK.” Democrații se refereau la distrugerea conductei principale de apă a orașului, în urma unei explozii atribuită separatiștilor albanezi.
Slobodan Vuksanovic, vicepreședintele Partidului Democrat, continua să atragă atenția sârbilor asupra dezavantajelor și pericolelor ridicate de menținerea stării de război. “Odată cu semnarea acordului de pace, nu mai există nici un motiv pentru menținerea stării de război,” spunea el. “Avem nevoie de ajutor financiar și comunitatea internațională trebuie să primească un semnal clar că în Iugoslavia viața social-politică s-a normalizat și este pe calea democratizării.”
La rândul său, Mișcarea pentru Reînnoirea Serbiei (SPO) acuza guvernul federal că menține fără motiv starea de război. “Slobodan Milosevic nu este înfrânt definitiv, iar oricine crede contrariul judecă greșit,” declara astăzi, într-un interviu acordat cotidianului grec “Eleftherotypia“, liderul SPO Vuk Draskovic. “Președintele iugoslav este în continuare un maestru al încăpățânării, chiar dacă – atunci când se află în fața unui adversar mai puternic – își schimbă, temporar, direcția.” El a refuzat să se pronunțe dacă este oportun ca Slobodan Milosevic să compară în fața TPI, apreciind că inculparea acestuia pentru crime de război a reprezentat o provocare politică a durilor din NATO, care au vrut să saboteze orice încercare de pace. “Din fericire, răspunsul lui Milosevic nu a fost unul extrem, iar două sau trei zile mai târziu, a acceptat propunerea de pace,” a adăugat Draskovic. Liderul SPO s-a declarat în favoarea organizării de alegeri la toate nivelurile, dar a subliniat că nu este destul de romantic să creadă că acestea pot avea loc mâine, mai întâi fiind necesară instaurarea unui cadru democratic.
Pentru a risipi orice speculații, primul ministru al guvernului federal, Momir Bulatovic, a declarat în această seară că starea de război va fi revocată doar când securitatea cetățenilor din Kosovo va fi asigurată. “Numai atunci, Guvernul federal va propune Parlamentului Iugoslaviei o lege care să ridice starea de război,” a precizat el, adăugând și o referire la tensiunile apărute din nou, în cadrul federației, între Serbia și Muntenegru: “Acuzațiile guvernului de la Podgorica nu sunt o surpriză, deoarece vin de la un guvern ajuns la putere prin fraudă electorală, care e în stare să mulțumească pentru asistență și protecție celor care ne-au bombardat țara.”
“Chiar și acolo unde planul de pace urmărește linia trasată de acordurile de la Rambouillet, el riscă să-i constrângă pe americani la un angajament cvasi-nedefinit într-o serie previzibilă de conflicte,” a afirmat fostul secretar de stat american Henry Kissinger, într-un articol publicat de săptămânalul “Newsweek“. “Fiecare dintre aspectele acestui plan este un potențial câmp minat.” Obiectivul, care vizează instaurarea unei autonomii a provinciei Kosovo, fără a aminti posibilitatea independenței menționate în acordurile de la Rambouillet, este unul din cele mai periculoase ale planului, crede Kissinger. “UCK a luptat și a suferit pentru independență, nu pentru autonomie,” a amintit el. “După ceea ce au îndurat luptătorii săi și populația din Kosovo în timpul campaniei de purificare etnică, este de neconceput ca albanezii să mai facă parte din Serbia. Am putea fi constrânși să protejăm populația sârbă împotriva urii vecinilor albanezi. Deși dorim să asigurăm o ocupație militară cvasi-permanentă, este posibil ca situația să devieze spre o campanie de purificare etnică a populației sârbe.”
După Știrile ProTV de la 19:30, l-am sunat pe Cătălin Radu Tănase, care ajunsese la Priștina. Era zdrobit de oboseală, după ce dormise o noapte întreagă în mașină, pentru că nu găsiseră nici un loc la hotel. Spre uimirea mea, cei din țară îl sfătuiseră să nu se cazeze la vreun particular, considerând că ar fi prea periculos. I-am spus să-și caute liniștit o gazdă, dar să nu fie vreun sârb, ca să riște să cadă victimă vreunei răzbunări a UCK. Mi-a promis că va încerca și mi s-a plâns că, după distrugerea conductei de aprovizionare a orașului, n-au cum să se spele și mor de sete, iar o sticlă de apă a ajuns la prețuri exorbitante. Spre ghinionul lor, nici unul nu știa sârbește sau albaneză, așa că era greu să comunice cu localnicii. Mi-a povestit că este foarte periculos să circuli prin oraș, unde este o anarhie totală și nu știi când încep să șuiere gloanțele. Din păcate, n-am putut vorbi mai multe, pentru că legătura telefonică s-a întrerupt. Voiam să-i mai spun că aș putea încerca să vorbesc de aici la Priștina, ca să le rezolv să fie găzduiți de cineva. N-am reușit să mai iau legătura cu el în această seară.