stern

target: incidente cu morți și răniți între trupele KFOR, sârbi și luptătorii UCK

by

13 iunie 1999

Fiind duminică, astăzi nu aveam atât de mult de lucru și ne-am permis să dormim puțin mai mult. La cafea, am răsfoit ziarele, care își luaseră – și ele – înfățișare duminicală. “Blic” era plin de reportaje hazlii, de fotografii, glume și știri insolite. Cea mai simpatică mi s-a părut una despre un sondaj realizat printre jurnaliștii străini care au făcut războiul la Belgrad. 8 % dintre ei pretindeau că pot recunoaște tipul de avion care survola capitala iugoslavă după zgomotul făcut de motor. Completarea amuzantă aparținea ziarului, care preciza că doar 0,8 % dintre militarii de carieră se pot lăuda cu asemenea performanțe. De unde și concluzia că imaginația oamenilor de presă este mult mai bogată.

Cu titlul “Dragi ascultători, sperăm că ne auziți”, cotidianul dedica o întreagă pagină posturilor de radio și televiziune din Iugoslavia, înșiruind distrugerile și problemele pe care le-au avut în timpul războiului. Majoritatea își adaptase programele la situația dramatică prin care treceau sârbii, emițând buletine de știri din oră în oră, iar televiziunile difuzaseră adesea materiale nemontate, filmate doar cu câteva minute înainte, la locul bombardamentelor. Toti redactorii șefi s-au plâns de calitatea slabă a emisiei în ultimele săptămâni de război, cand majoritatea emițătoarelor și releelor a fost avariată sau distrusă. Însă, în afara cazurilor de forță majoră, nu și-au întrerupt emisiile, retransmițând, întotdeauna, jurnalele televiziunii naționale, după ce clădirea acesteia a fost distrusă de bombe.

Se pare că discuția pe care o auzisem aseară pe terasa restaurantului a dat roade, pentru că s-a anunțat că echipa de fotbal Partizan Belgrad va fi declarată campioana Iugoslaviei în acest sezon, iar formația Obilic își va reprezenta țara în Cupa UEFA. Campionatul iugoslav fusese întrerupt după etapa 24, când Partizan conducea în clasament, cu 66 de puncte, urmată de Obilic, cu 64 de puncte. Federația Iugoslavă hotărâse, inițial, ca echipa campioană să fie tranșată prin două meciuri directe între primele 4 clasate, însă UEFA nu mai avea timp să aștepte până în 26 iunie, când era programat returul acestora, așa că s-a găsit această soluție de compromis.

Un prim convoi umanitar al ONU a intrat astăzi în Kosovo, reprezentând începutul unei serii de ajutoare destinate miilor de persoane refugiate, a anunțat UNHCR, citat de AFP. Convoiul a părăsit Skopje în jurul orei 9:00 și a trecut frontiera dintre Macedonia și provincia Kosovo o oră și jumătate mai târziu. Transportul este compus din 40 de vehicule, cu o încărcătură de 250 de tone de alimente și produse nealimentare, destinate refugiaților din jurul orașului Priștina.

În drum spre centru, am observat cozi imense în fața băncilor. Toți cei care stăteau la coadă erau bătrâni și cineva ne-a explicat că erau pensionarii care așteptau să-și ridice, în sfârșit, banii pe luna februarie. Pentru că Media Center era închis duminica, Mile Cărpenișan s-a dus până la Centrul militar de presă, iar eu am fost nevoit să apelez din nou la computerele de la Internet-cafe-ul de la Dom Omladine. Deși, de când veneam la ei, au introdus tarife pentru străini, mai pipărate, nu aveam încotro, pentru că funcționa cel mai bine. După ce am consultat ultimele știri, am intrat în legătură cu sârbii din celelalte orașe, pentru a afla noutățile. Toți discutau despre refugiații care veneau din Kosovo și despre întoarcerea militarilor și polițiștilor sârbi. Văzusem și azi-dimineață câteva reportaje de la sosirea acestora în Raska, Kraljevo și Pozarevac, unde au fost întâmpinați cu o imensă bucurie, mii de oameni așteptându-i cu flori, ca pe niște adevărați eroi. Sârbii știau să respecte curajul copiilor lor care au luptat în Kosovo.

Am observat, însă, că televiziunile evitau să difuzeze imagini cu sârbii care se refugiază din calea albanezilor care se întorc acasă. Știam că, odată cu retragerea forțelor iugoslave din sudul provinciei, în regiunea orașelor Orahovac și Prizren nu a mai rămas nici un sârb. Aflând că luptătorii UCK se apropie, 200 de sârbi din Mala Krusa, de lângă Prizren, și-au luat lucrurile pe care au putut să le adune și au fugit, reușind să ajungă la Lipljan, după un drum istovitor de 36 de ore. Unul dintre ei, care se refugiase împreună cu soția și cei 3 copii, povestea că, la plecare, vecinii lor albanezi aruncau în ei cu pietre. La fel s-a întâmplat și când convoiul a traversat orașul Stimlje. Sârbii erau convinși că soldații KFOR nu îi vor proteja. “Când au sosit soldații germani din KFOR, albanezii i-au așteptat cu flori și au tras cu pușca de bucurie,” povestea Milan Bakic, unul dintre refugiați. “Când albanezii au aruncat în noi cu pietre, soldații NATO stăteau și priveau, fără să intervină.” Conform postului național de televiziune, în ultimele 3 zile, în Muntenegru s-au refugiat peste 7.000 de persoane care veneau din Kosovo. Majoritatea venea din localitățile Rozaje și Pec și erau sârbi, muntenegreni, țigani și câțiva musulmani.

Sârbii aveau dreptate să se teamă. Pe măsură ce luptătorii UCK intrau în Kosovo, incidentele se înmulțeau. Luptătorii separatiști au atacat un convoi de sârbi care pleca de la Veliko Hoce și încerca să ajungă la Orahovac. Azi-dimineață, la Vranjevac, în timp ce traversa cu mașina sa, un Opel Ascona, cartierul nordic al orașului, populat aproape în întregime de albanezi, un polițist sârb a fost surprins într-o ambuscadă și ucis de un membru UCK. Incidentul s-a petrecut în timp ce trupele KFOR  se pregăteau să intre în oraș. Martori oculari au povestit că, într-o școală din cartierul albanez se ascunde un grup de 150 de luptători UCK, echipați în uniformele Armatei iugoslave, însă purtând însemnele organizației separatiste.

În apropiere de Urosevac, UCK a rănit grav un etnic albanez, membru al Poliției sârbe. Spre seară, în satele Drajkovac și Gotovusa, au fost semnalate schimburi de focuri între forțele sârbe în retragere și albanezii care intrau în provincie. Reprezentanții autorităților iugoslave și ai Bisericii Ortodoxe au solicitat trupelor KFOR să protejeze populația din localitățile unde se află o majoritate sârbă: Velika Hoca, Orahovac, Istok, Pec, Klina și Strpce. Ei au cerut unităților KFOR să-i dezarmeze pe luptătorii UCK și să-i elibereze pe cei 10 sârbi răpiți în ultimele 2 zile (5 la Belacevac și 5 la Vranjevac).

Trupele KFOR nu apucaseră să se desfășoare conform planului și deja întâmpinau incidente cărora nu știau să le facă față. Situația cea mai delicată era la Prizren, unde un soldat german a fost ușor rănit la braț, în urma unui schimb de focuri. La intrarea germanilor în oraș, un lunetist a deschis focul, urmat de doi bărbați, care se aflau într-un automobil. Militarii germani au ripostat imediat, ucigându-l pe unul dintre atacatori și rănindu-l grav pe cel de-al doilea. Spre seară, alți doi civili au fost răniți, când sârbii au tras spre mulțimea care sărbătorea sosirea trupelor germane. Luptătorii UCK aproape că au reușit să blocheze Prizren-ul și soldații KFOR făceau tot mai greu față situației, încercând să-i oprească pe albanezii care se încăieraseră cu un grup de militari sârbi. Refuzând să se supună ordinelor, 3 indivizi în uniforme UCK i-au atacat pe germani, aceștia fiind nevoiți să-i ucidă. La căderea întunericului, pe străzile Prizren-ului defilau mai multe automobile înmatriculate în Kukes și Tirana, în care se aflau membri UCK înarmați. Pe drum, în satul vecin, Kojlovica, aceștia răniseră un civil sârb.

Militarii germani din KFOR erau cu nervii întinși la maximum, mai ales după ce, lângă Prizren, fusese găsit cadavrul unui jurnalist german. Alți doi ziariști de la “Stern“, Gabriel Gruener și Volker Kraemer, care se deplasau într-un automobil pe lângă localitatea Dulje, pe un teritoriu controlat de trupele canadiene, au fost atacați de un grup de persoane înarmate, care au deschis focul asupra lor. Unul dintre jurnaliști a fost împușcat în cap, celălalt fiind rănit în stomac și decedând la spital.

Deruta era destul de mare, trupele KFOR fiind atacate și de sârbi. Pe o stradă din Priștina, în timp ce o patrulă de 8 militari britanici se fotografia cu 2 polițiști sârbi, Veselin Jovanovic, un polițist sârb în rezervă, s-a repezit către automobilul său. A scos un pistol și l-a îndreptat către patrula KFOR. “Avea un pistol în mână,” povesteau soldații britanici. “I-am cerut de 6 ori să arunce armă. A refuzat și a tras spre noi. Am ripostat și l-am împușcat.”

Reacțiile KFOR nu erau bine coordonate deocamdată, o parte din militari fiind încă în drum spre amplasamentele stabilite. Ultimele 8 blindate britanice au ajuns abia la ora 19:00 la Priștina, 4 fiind trimise imediat la Vranjevac, pentru a descuraja atacurile UCK asupra unor unități iugoslave aflate în retragere. După căderea serii, contingentul italian abia ajunsese la Djakovica și mai avea de mers până la Pec, unde era stabilit cartierul general. Printre cei 5.000 de militari aflați în marș se numărau 1.200 de spanioli, 300 de portughezi și 500 de argentinieni.

Francezii, care încă nu ajunseseră la Kosovksa Mitrovica, au înțeles cât de dificilă ar fi fost o intervenție terestră împotriva Armatei iugoslave în Kosovo. “Ar fi fost foarte greu,” a recunoscut comandantul francez Vincent Yvonne. “Doctrina militară a sârbilor este bazată pe apărare. Când am văzut că 10 mine cât o cutie țin în loc un batalion o zi întreagă, mi-am dat seama că ar fi fost un coșmar.” La rândul său, colonelul Francois Leyer, comandantul contingentului francez din KFOR, a declarat: “Cu toate că sârbii ne-au ajutat să deminăm șoselele, tot am fost nevoiți să înnoptăm pe drum. Erau câmpuri de mine la fiecare 10 kilometri. În cazul unei intervenții terestre, după ce primul tanc al nostru ar fi explodat, nimeni nu ar mai fi îndrăznit să înainteze. Cu sârbii de partea cealaltă, ne-ar fi trebuit două săptămâni să înaintăm 10 kilometri. Și asta, cu pierderi considerabile.”

Militarii sârbi erau foarte nemulțumiți de incidentele din Kosovo. Generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, a declarat, în singurul său interviu care nu a fost preluat de televiziunea națională, că sunt gata să se reîntoarcă în Kosovo, dacă planul de implementare a acordului de pace eșuează. “Dacă forțele internaționale de pace nu vor reuși să asigure pacea, Armata iugoslavă se va întoarce în provincie,” a amenințat el. “Suntem la 5 kilometri de Kosovo. Dacă nu reușesc, venim imediat înapoi.”

Aproximativ 14.000 de militari aparținând NATO au sosit deja în Kosovo, iar desfășurarea KFOR “se derulează conform planului”, a anunțat în această seară un reprezentant al Alianței, citat de AFP. Marea Britanie avea pe teren 4.300 de militari, între care 1.500 la Priștina, Franța – 2.800, Germania – 2.500, Italia – 2.300 și Statele Unite – 2.100. De cealaltă parte, forțele iugoslave continuă să se retragă. Astfel, până la 10.000 de militari aparținând forțelor iugoslave au părăsit deja provincia sârbă. “Retragerea este deseori însoțită de incendieri de case, dar – în general – se petrece mult mai bine decât s-ar fi putut imagina,” au afirmat surse de la sediul NATO.

O altă problemă care nu-și găsise încă rezolvarea era cea a sectorului rusesc din Kosovo. O a doua coloană de militari ruși din SFOR plecase ieri din Bosnia-Herțegovina, de la Bijelina, și staționa la 7 kilometri de granița cu Iugoslavia. Circa 60 de soldați așteptau deocamdată aici, lângă mai multe vehicule și remorci pe care scria deja KFOR. La Moscova, discuțiile dintre Strobe Talbott și Igor Ivanov nu ajunseseră încă la nici un rezultat, însă adjunctul secretarului de stat american recunoștea deja că Rusia ar trebui să aibă în Kosovo o zonă în care responsabilitatea sa să fie clară și vizibilă. “Vreau, totuși, să subliniez importanța unui comandament unit. Este foarte important să nu ajungem la un rezultat care să însemne, de fapt, o împărțire a provinciei Kosovo,” a declarat Talbott. “Acest lucru ar fi împotriva intereselor în privința cărora Statele Unite și Rusia s-au pus deja de acord. Nimeni nu dorește o împărțire a provinciei Kosovo.” El a primit asigurări că, fără acordul occidentalilor, nu va mai avea loc o nouă desfășurare de forțe rusești în Kosovo, dar nimeni nu mai avea încredere în vorbele rușilor, după surpriza de acum două zile.

În acest timp, lângă aeroportul Slatina din Priștina se petreceau scene desprinse parcă din comediile mute. La 10:30, când o coloană de 15 cisterne cu carburanți a ajuns la punctul de control instalat de parașutiștii ruși, aceștia nu i-a permis să treacă. Cisternele au fost retrase și a fost anunțat comandamentul KFOR. Un grup de ofițeri, în frunte cu generalul Adrian Freer, a venit să discute cu rușii, însă militarii de la punctul de control îi priveau impasibili, dându-le de înțeles că nu pricep o boabă de engleză. Am văzut imaginile filmate de reporterii străini și ne-am prăpădit de râs. Înspre aeroport se aflau două blindate rusești, iar înspre Priștina – 17 jeep-uri și câteva blindate britanice. Între ele, punctul de control cu parașutiștii ruși care dădeau din cap, semn că accesul este interzis. După două încercări eșuate, britanicii s-au întors la Priștina, deși pe aeroport era prevăzută amplasarea cartierului general KFOR și a bazei generalului Michael Jackson. Rușii erau de neclintit și își dispuseseră blindatele de jur împrejurul aeroportului. Singurii care intrau și ieșeau fără probleme erau sârbii.

“Descinderea surprinzătoare a trupelor rusești pe aeroportul din Priștina trebuie să fie rezolvată la nivel politic și ea nu afectează desfășurarea acțiunilor trupelor KFOR,” a declarat la Skopje, comandantul suprem al Forțelor Aliate în Europa, generalul american Wesley Clark, relatează AFP. “Niciodată nu s-a avut în vedere varianta unui centru principal al KFOR pe aeroport și, dacă am înțeles bine, încă se caută un loc pentru instalarea cartierului general.”

Situația din Kosovo îi preocupă, deopotrivă, pe oamenii simpli și pe politicienii din Serbia. Partidul Democrat critică apelurile Guvernului ca sârbii să nu plece din Kosovo, considerându-le crude și cinice. “Dacă Guvernul ar fi fost în stare să-i protejeze pe locuitorii provinciei, nu ar mai fi fost nevoie niciodată de prezența forțelor internaționale de pace,” se spunea într-un comunicat de presă. “Nici KFOR nu este în stare să-i apere pe sârbi, altfel n-ar fi existat răpiri și nici Priștina nu ar fi rămas fără apă, din cauza sabotajelor teroriștilor UCK.” Democrații se refereau la distrugerea conductei principale de apă a orașului, în urma unei explozii atribuită separatiștilor albanezi.

Slobodan Vuksanovic, vicepreședintele Partidului Democrat, continua să atragă atenția sârbilor asupra dezavantajelor și pericolelor ridicate de menținerea stării de război. “Odată cu semnarea acordului de pace, nu mai există nici un motiv pentru menținerea stării de război,” spunea el. “Avem nevoie de ajutor financiar și comunitatea internațională trebuie să primească un semnal clar că în Iugoslavia viața social-politică s-a normalizat și este pe calea democratizării.”

La rândul său, Mișcarea pentru Reînnoirea Serbiei (SPO) acuza guvernul federal că menține fără motiv starea de război. “Slobodan Milosevic nu este înfrânt definitiv, iar oricine crede contrariul judecă greșit,” declara astăzi, într-un interviu acordat cotidianului grec “Eleftherotypia“, liderul SPO Vuk Draskovic. “Președintele iugoslav este în continuare un maestru al încăpățânării, chiar dacă – atunci când se află în fața unui adversar mai puternic – își schimbă, temporar, direcția.” El a refuzat să se pronunțe dacă este oportun ca Slobodan Milosevic să compară în fața TPI, apreciind că inculparea acestuia pentru crime de război a reprezentat o provocare politică a durilor din NATO, care au vrut să saboteze orice încercare de pace. “Din fericire, răspunsul lui Milosevic nu a fost unul extrem, iar două sau trei zile mai târziu, a acceptat propunerea de pace,” a adăugat Draskovic. Liderul SPO s-a declarat în favoarea organizării de alegeri la toate nivelurile, dar a subliniat că nu este destul de romantic să creadă că acestea pot avea loc mâine, mai întâi fiind necesară instaurarea unui cadru democratic.

Pentru a risipi orice speculații, primul ministru al guvernului federal, Momir Bulatovic, a declarat în această seară că starea de război va fi revocată doar când securitatea cetățenilor din Kosovo va fi asigurată. “Numai atunci, Guvernul federal va propune Parlamentului Iugoslaviei o lege care să ridice starea de război,” a precizat el, adăugând și o referire la tensiunile apărute din nou, în cadrul federației, între Serbia și Muntenegru: “Acuzațiile guvernului de la Podgorica nu sunt o surpriză, deoarece vin de la un guvern ajuns la putere prin fraudă electorală, care e în stare să mulțumească pentru asistență și protecție celor care ne-au bombardat țara.”

“Chiar și acolo unde planul de pace urmărește linia trasată de acordurile de la Rambouillet, el riscă să-i constrângă pe americani la un angajament cvasi-nedefinit într-o serie previzibilă de conflicte,” a afirmat fostul secretar de stat american Henry Kissinger, într-un articol publicat de săptămânalul “Newsweek“. “Fiecare dintre aspectele acestui plan este un potențial câmp minat.” Obiectivul, care vizează instaurarea unei autonomii a provinciei Kosovo, fără a aminti posibilitatea independenței menționate în acordurile de la Rambouillet, este unul din cele mai periculoase ale planului, crede Kissinger. “UCK a luptat și a suferit pentru independență, nu pentru autonomie,” a amintit el. “După ceea ce au îndurat luptătorii săi și populația din Kosovo în timpul campaniei de purificare etnică, este de neconceput ca albanezii să mai facă parte din Serbia. Am putea fi constrânși să protejăm populația sârbă împotriva urii vecinilor albanezi. Deși dorim să asigurăm o ocupație militară cvasi-permanentă, este posibil ca situația să devieze spre o campanie de purificare etnică a populației sârbe.”

După Știrile ProTV de la 19:30, l-am sunat pe Cătălin Radu Tănase, care ajunsese la Priștina. Era zdrobit de oboseală, după ce dormise o noapte întreagă în mașină, pentru că nu găsiseră nici un loc la hotel. Spre uimirea mea, cei din țară îl sfătuiseră să nu se cazeze la vreun particular, considerând că ar fi prea periculos. I-am spus să-și caute liniștit o gazdă, dar să nu fie vreun sârb, ca să riște să cadă victimă vreunei răzbunări a UCK. Mi-a promis că va încerca și mi s-a plâns că, după distrugerea conductei de aprovizionare a orașului, n-au cum să se spele și mor de sete, iar o sticlă de apă a ajuns la prețuri exorbitante. Spre ghinionul lor, nici unul nu știa sârbește sau albaneză, așa că era greu să comunice cu localnicii. Mi-a povestit că este foarte periculos să circuli prin oraș, unde este o anarhie totală și nu știi când încep să șuiere gloanțele. Din păcate, n-am putut vorbi mai multe, pentru că legătura telefonică s-a întrerupt. Voiam să-i mai spun că aș putea încerca să vorbesc de aici la Priștina, ca să le rezolv să fie găzduiți de cineva. N-am reușit să mai iau legătura cu el în această seară.

Share

target: trecem pe lângă moarte, când NATO bombardează Statul Major

by

29 aprilie 1999

Astăzi, ne-am despărțit de Ion Cristoiu și de Lucian Ristea. Se întorceau în țară, deși parcă ar fi vrut să mai stea o zi. Până la urmă, au plecat. Am convenit cu Cristoiu să ne mai sunăm, să-i povestesc ce se mai întâmplă la Belgrad, iar el să-mi spună ce e nou prin țară. Ne-am despărțit cu regret și, cel puțin eu, voi păstra întotdeauna în minte imaginea lui Ion Cristoiu ca acel coleg cu care am înfruntat o noapte de coșmar la Belgrad. Singurul jurnalist român important care a avut curajul să se convingă cu ochii lui de adevărul despre războiul din Iugoslavia.

Noi am luat-o de la capăt. La 10:00, vuiet de avioane și explozii puternice la Podgorica. La 12:20, alarmă aeriană la Cacak, Kraljevo, Kragujevac și Niș. Câteva minute mai târziu, cel de-al doilea pod peste Ibru de la Biljanovac, cel vechi, a fost distrus. Între 15:53 și 17:00, alarmă aeriană la Belgrad. Din fericire, fără bombe. Deși nu am auzit bubuiturile vreunei bătălii aeriene, Studio B a anunțat că, în jurul orei 16:00, antiaeriana sârbă ar fi doborât două avioane ale NATO în zona Pancevo. Poate era gălăgie în oraș…

Grecii nu se dezmint. Ne-am distrat copios aflând peripețiile prin care au trecut convoaiele NATO care încercau să ajungă în Macedonia. La Salonic, militanții împotriva războiului au furat panourile care indicau drumul spre frontieră. Din această cauză, o parte a convoiului NATO, formată din 101 jeep-uri și camioane care ajunseseră în portul Salonic, s-a rătăcit în vechea piață a orașului. Alte 31 de vehicule din acest convoi, care trebuiau transportate cu trenul către Skopje, au fost blocate pe șine de sindicaliștii feroviari, în semn de protest față de atacurile împotriva Iugoslaviei.

Ministrul de Externe Andrei Pleșu a anunțat că Guvernul a fost de acord cu solicitarea Uniunii Europene privind instituirea embargoului petrolier împotriva Iugoslaviei. El a precizat că a prezentat Guvernului poziția comună a Uniunii Europene în legătură cu impunerea embargoului, iar Executivul va adopta măsurile necesare.

Un mare scandal, intens mediatizat, a izbucnit în Bulgaria, după ce la miezul nopții trecute, un proiectil a distrus o casă cu 3 etaje la periferia Sofiei. Din fericire, deși panica a fost foarte mare, nu au existat victime. Expertiza balistică a confirmat că a fost vorba de o rachetă anti-radar de tip HARM, aflata in dotarea NATO. Generalul Kalcio Tenev, adjunct al șefului Statului Major al Aviației bulgare, a declarat că, cu 20 de minute înainte de explozie, un avion al NATO a intrat în spațiul aerian al Bulgariei, racheta fiind lansată de acest aparat. Guvernul bulgar a cerut explicații cartierului general al NATO în legătură cu incidentul. “Un avion a fost reperat de antiaeriana iugoslavă și a lansat o rachetă, într-o situație de legitimă apărare,” a explicat Jamie Shea, purtătorul de cuvânt al Alianței. “Racheta și-a ratat ținta și a aterizat, involuntar, în Bulgaria.”

“Acționând contra apărării anti-aeriene sârbe care, cu bună știință, și-a întrerupt emisia radar, avionul NATO a interceptat semnalul radar puternic al aeroportului bulgar din Sofia,” a apreciat Paul Beaver, analist al revistei militare “Jane’s Defense“.

Fără să înțeleagă elementele “Noii Ordini Mondiale” promovată de marile puteri (în special de SUA), politicieni din diferite țări continuă să se înghesuie cu inițiative personale pentru rezolvarea conflictului din Iugoslavia. Ministrul de Externe al Slovaciei Eduard Kukan a anunțat că acceptă rolul de emisar al Națiunilor Unite în Balcani, pe care i l-a propus Kofi Annan. Secretarul general al ONU a declarat că va alege, pentru un rol similar, între fostul premier suedez Carl Bildt, fostul cancelar austriac Franz Vranitzky și ministrul elvețian de Externe Flavio Cotti. La fel de bine intenționat în naivitatea sa, președintele PD Petre Roman a solicitat social-democraților europeni să susțină, în fața comunității internaționale, organizarea la Timișoara a unei întâlniri cu liderii Opoziției din Iugoslavia, pentru soluționarea politică a conflictului.

“Sper că rușii nu vor încălca embargoul petrolier impus Iugoslaviei, pentru că există consecințe politice și economice, atunci când vrei să sfidezi în mod fățiș hotărârea Uniunii Europene și a NATO,” a avertizat William Cohen, secretarul american al Apărării, citat de AFP. “Rusia acționează în conformitate cu propriile sale decizii și nu este recomandabil pentru nimeni să se angajeze într-o politică de amenințări, pentru că acestea au puține șanse să influențeze poziția noastră, bazată pe Carta ONU,” a replicat ministrul rus de Externe Igor Ivanov. “Deciziile luate de NATO privesc numai țările care fac parte din această alianță.”

iugoslavia, 21 mai 1999

Am aflat detalii despre atacul de azi-dimineață asupra Podgoricei. La 10:05, o rachetă NATO a lovit în plin unul din poligoanele Armatei iugoslave de la Radovic, la 10 kilometri nord de capitala Muntenegrului. Posturile de radio au avertizat populația să rămână în adăposturi, pentru că s-ar putea repeta situația de noaptea trecută, când în zonă au fost lansate bombe cu fragmentație. În acel atac, NATO a vizat avioanele, stocurile de carburant, hangarele și radarele de pe aeroportul Golubovac, unde sateliții Alianței depistaseră că sârbii și-au regrupat o parte din avioanele militare.

Între 14:00 și 15:00, aviația NATO a distrus parțial complexul metalurgic “Feronikel” de la Glogovac, de la 30 de kilometri vest de Priștina. Intreprinderea era unul din “pilonii” economiei din Kosovo și avea peste 3.000 de angajați. Sârbii au anunțat că au fost complet distruse clădirea administrativă, unele ateliere și dependințele acestora, întreg complexul fiind învăluit de un nor gros de fum.

O nouă tabără, cu o capacitate de 20.000 de persoane, a fost deschisă azi în Macedonia, pentru a decongestiona aglomerarea provocată de continuarea afluxului de refugiați, a anunțat UNHCR, citată de AFP. Autoritățile macedonene au autorizat în cele din urmă ca organizațiile neguvernamentale să realizeze lucrările sanitare la tabăra de la Cegrane, din apropiere de Tetovo, localitate din nordul țării.

Alarma aeriană a sunat din nou la 20:52. Eram în barul hotelului și George Roncea tocmai ne anunțase că Sorin Roșca-Stănescu refuză să-i mai publice corespondențele din Belgrad în “Ziua“, pentru că erau mult prea partizane. Cam avea dreptate: George era prea impresionat de drama sârbilor pentru a fi obiectiv. Acum, ar fi vrut să rămână cu noi în Iugoslavia, dar Roșca-Stănescu i-a atras atenția că nu îi mai finanțează șederea și n-are decât să-și caute alt ziar ca să-i publice corespondențele. I-am sugerat că singurul care ar putea să-i accepte stilul ar fi Ion Cristoiu, însă l-am avertizat că auzisem zvonuri că acesta urma să fie îndepărtat de la conducerea “Cotidianului“. George s-a hotărât să riște și ne-a spus că mâine îl va suna pe Cristoiu, să-i propună o colaborare.

Îl cunoșteam pe George Roncea din ianuarie 1990, când timișorenii încercau să descopere ce-au făcut “miticii” la Revoluție și invers. Viața ne-a intersectat destinele de multe ori, când prin mișcarea studențească din ’90 și ’91, când prin Moldova și Transnistria, când prin munții Maramureșului înființând Mișcarea pentru România, când prin Slovenia secesionistă, când despărțindu-ne de Marian Munteanu din cauza ciudatei întorsături a destinului acestuia, când prin redacțiile unor ziare. Nici după 35 de ani, nu avea să se schimbe aproape deloc. Un personaj fascinant și un prieten formidabil. Între timp, l-am întâlnit la celălalt capăt al lumii, în 1991 la New York, și pe fratele său Victor și ne-am împrietenit încă înainte de a se întoarce în România, dar și pe sora lor Vera, singura cuminte din familie (?). Nu îmi mai amintesc cum ajunsese George Roncea la Belgrad în aprilie 1999, dar sunt sigur că printr-o întâmplare fabuloasă, ca de obicei, pe care o va povesti el într-o carte.

NATO caută specialiști în domeniul comunicării, pentru revizuirea și îmbunătățirea prezentării de informații despre operațiunile sale în Iugoslavia, se scrie în ediția de joi a revistei germane “Stern“. Secretarul general Javier Solana a lansat un apel țărilor membre, îndemnându-le să recruteze funcționari cu experiență în domeniul relațiilor publice sau jurnalism, pentru a lucra în departamentul de comunicare al NATO la Bruxelles. Solana dorește să modifice în profunzime politica de comunicare a Alianței, care este marcată de discordanțe și rateuri, mai ales după “dezastrul” comunicațional în legătură cu bombardarea, pe 14 aprilie, a unui convoi de civili.

O rachetă antitanc a fost lansată în această seară în direcția unui vehicul blindat al NATO, pe care însă nu l-a nimerit, a anunțat purtătorul de cuvânt al contingentului francez din Macedonia lt.col. Charles de Kersabiek, informează AFP. Racheta a trecut mult deasupra blindatului, în care se afla o patrulă franceză. Incidentul s-a produs la ora 22:40, la 10 kilometri nord de Kumanovo.

Primul atac asupra Belgradului a început la 22:30. Avioanele NATO au trecut de barajul antiaerienei și au bombardat muntele Avala, de la marginea de sud-vest a orașului. O explozie puternică ne-a zguduit și am putut vedea incendiul de acolo. Proiectilele au lovit o antenă de transmisie a programelor televiziunii Studio B, după care au distrus turnul de televiziune al RTS. Turnul – unul din simbolurile Belgradului – era o construcție din beton de 120 de metri înălțime, care se continuă cu o antenă de 200 de metri. Până în zori, programele RTS nu au mai putut fi recepționate, iar Studio B se mai vedea doar prin cablu.

Atacul cel mare a venit, însă, la 2:20. Tocmai hotărâsem să renunțăm să mai stăm pe acoperișul hotelului, pentru că aveam impresia că raidurile au încetat. Când am intrat pe ușa camerei, am auzit afară vuietul năpraznic al unor avioane în picaj, urmat de câteva explozii îngrozitoare. Într-un minut, am fost pe acoperiș și am văzut doar fumul ridicându-se dinspre centrul orașului și antiaeriana care trăgea după avioanele care se îndepărtau.

Zece minute mai târziu, când încercam să ne dăm seama ce clădire a fost lovită, urletele avioanelor în picaj deasupra noastră ne-au făcut să credem că se despică pământul și ne înghite. Ne-am ghemuit pe acoperiș, cu fălcile încleștate și pumnii strânși. Imediat, câteva bubuituri ne-au asurzit și ne-am agățat, instinctiv, de țeava antenei comune, să nu fim aruncați de pe hotel de suflul exploziilor. Am văzut un nor de fum ridicându-se tot dinspre centru și – din nou – antiaeriana.

În cele două raiduri, tactica avioanelor NATO a fost identică. Au coborât în picaj de la mare altitudine, au lansat rachetele și au dispărut. Știau că nici o antiaeriană nu ar fi tras în ele deasupra orașului. Pentru că, dacă le-ar fi nimerit, ar fi căzut la întâmplare peste vreun cartier și ar fi fost dezastru.

După 5 săptămâni de atacuri împotriva Iugoslaviei, Alianța Nord-Atlantică are nevoie de “o optimizare a utilizării dispozitivului său aerian” (700 de avioane) și de noi întăriri, pentru a asigura o permanență de 24 de ore din 24, a declarat la Paris, adjunctul șefului operațiunilor din cadrul Statului Major al armatei, generalul Xavier Delcourt. El a subliniat că deschiderea spațiului aerian al Bosniei va permite o “descongestionare” a mijloacelor aeriene ale Alianței, concentrate până în prezent în zona de vest a teatrului operațiunilor.

Am coborât în holul hotelului. Cu zâmbetul înghețat pe buze, Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice“, ne-a spus: “General Stab și MUP!” Adică Statul Major General al Armatei iugoslave și Ministerul de Interne. M-am urcat în mașina lui, împreună cu Mile Cărpenișan și cu George Roncea, și am plecat spre bulevardul Knez Milosa. Știam că polițiștii nu ne vor lăsa să ne apropiem cu mașina, dar Nelu ne-a replicat: “Hai să le arătăm că și noi cunoaștem Belgradul!” Și ne-a dus pe tot felul de străduțe, până am ajuns pe o stradă paralelă cu Knez Milosa, unde am parcat. Între noi și General Stab era frumoasa clădire a Guvernului federal.

În momentul în care am coborât din mașină, am auzit din nou avioanele în picaj și o bubuitură formidabilă ne-a înțepenit. Pe deasupra noastră șuierau schije și bucăți de beton și, când ne-am dat seama că – dacă ajungeam cu un minut mai devreme – n-am mai fi fost protejați de clădirea guvernului, mi s-au înmuiat genunchii. Nelu zicea ceva și am priceput că ne îndemna să mergem să vedem ce s-a întâmplat. Pe bulevardul Knez Milosa era plin de militari înarmați până în dinți, mașini de pompieri, polițiști și ambulanțe. Luminile girofarurilor iradiau straniu în fumul și praful care învăluia întreaga zonă. Pe trotuar era un covor de cioburi, așa că n-am reușit să ne strecurăm prea aproape de clădirea General Stab. Un militar ne-a auzit pașii și a început să urle, agitând pistolul automat. Ne-am retras la 200 de metri, în intersecția de lângă clădirea în care era sediul Studio B, lângă ceilalți ziariști.

Două autospeciale ale pompierilor au oprit lângă noi. Parbrizele mașinilor păreau imense pânze de paianjen și tabla roșie era găurită peste tot de schije. Ajunseseră la fața locului după primul raid și se aflau în mijlocul bulevardului când avioanele au lovit din nou. Palizi, cei doi pompieri din mașini au alunecat din cabină și au fost strânși în brațe de colegii lor, care doreau, parcă, să se convingă că mai sunt întregi. Era o agitație de nedescris. Câțiva cameramani filmau de zor, deși praful și fumul încă nu se ridicaseră, iar George mă enerva, pentru că făcea poze cu un aparat fără blitz.

Martorii oculari povesteau că au văzut cum, în timpul atacului, trecătorii fuseseră luați – pur și simplu – pe sus de suflul exploziilor și izbiți de ziduri. În imaginile filmate de un cameraman de la Studio B, care reușise, în prima fază, să se apropie, am văzut cadavrul carbonizat al unui polițist, lungit pe spate în mijlocul trotuarului. Alte imagini arătau cadavrul unui trecător, ghemuit lângă bordură într-o baltă de sânge. Cel puțin trei persoane au fost ucise și existau mai mulți răniți.

La un moment dat, când începeam să înțelegem ce s-a întâmplat, militarii și polițiștii dinspre General Stab au început să alerge spre noi, urlând ceva. Când am înțeles ce spun, m-a cuprins groaza. Strigau: “Fugiți! Fugiți! Mai vin o dată!” A fost o panică generală. Toată lumea fugea în toate direcțiile. Urlau unii la alții să nu alerge pe trotuar, să nu le cadă cioburi în cap. Mașinile pompierilor și Poliției manevrau înainte și înapoi, încercând să dispară din zonă. Panica a devenit și mai mare când, deodată, întregul cartier s-a cufundat în întuneric. Pentru a-i deruta pe piloți, fusese luat curentul.

Trebuie să recunosc că și eu, și Mile, și George, și Nelu am reușit să fim mai iuți decât orice mașină pe lângă care am trecut. Alergam ca disperații. În panica creată, am avut un moment de luciditate și am strigat: “Peste tot sunt ținte!” În față era clădirea Parlamentului. În stânga era Primăria și o clădire guvernamentală. În dreapta era Poșta. Înapoi nici nu putea fi vorba. Am izbucnit cu toții într-un râs nervos, aproape isteric. Toate clădirile mai apropiate erau potențiale ținte. Ne-am ascuns într-un gang, peste drum de parcul din fața Parlamentului și am sperat că ne va ocroti Dumnezeu.

În gang se mai refugiaseră câțiva tineri și doi militari. După câteva minute de liniște, am ieșit până lângă bordură. Printre copaci, spre nord, se vedea cum trage antiaeriana. Am intrat în vorbă cu ceilalți, încercând să ne mai facem curaj. La un moment dat, unul dintre tineri a început să râdă și ne-a arătat placa de pe zid. Clădirea în gangul căreia ne-am ascuns era a unui institut de cercetari și proiectări pentru industria aviatică. Tot o potențială țintă! Un alt tânăr s-a aplecat și a ridicat de pe trotuar o bucată de metal. Era o schijă de la primul atac, care ajunsese până aici, la peste 500 de metri de General Stab. În timp ce ne contraziceam dacă schija este sau nu radioactivă, pentru că tânărul voia s-o ia acasă ca amintire, s-a apropiat de noi o mașină de Poliție și ne-a spus că putem pleca: “Ai noștri au respins atacul.”

“Pentru a pune capăt legii junglei în Kosovo, este necesară o prezență internațională al cărui nucleu să fie NATO,” a declarat la Bruxelles Strobe Talbott, adjunct al secretarului american de stat. “Asta nu înseamnă că eventuala forță internațională va fi alcătuită doar de țările membre ale Alianței.”

Ne-am încurcat un pic pe străzi, până am ajuns la mașină. Nelu ne-a dus la hotel. Am încercat să-l sun pe Ion Cristoiu, să-i povestesc ce s-a întâmplat, dar era în tren și nu s-a făcut legătura. Am renunțat. Era ora 5:00 și am adormit instantaneu. O jumătate de oră mai târziu, m-am trezit brusc. Paturile noastre, pereții, mobilierul din jur, întreaga clădire se scutura. M-am uitat spre Mile. Se ridicase și el în fund și mă privea nedumerit. “Ai auzit vreo explozie?” l-am întrebat eu. “Nu.” Nici eu nu auzisem. Brusc, văzând că legănatul continua, am exclamat: “E cutremur!” “Aha,” a spus Mile. “Hai la culcare! Ăsta nu-i așa de periculos!” Mi-am dat seama că avea dreptate și am pus capul la loc pe pernă. Am adormit imediat, legănați de cutremurul care se sfârșea. La 6:09, sirenele sunau încetarea alarmei aeriene. Peste o oră, m-am trezit, am intrat în transmisie directă pentru emisiunea de dimineață de la ProTV și i-a fost foarte greu lui Cristi Tabără să mă oprească, la câte aveam de povestit.

Share

target: reacții la bombardarea televiziunii din Belgrad

by

23 aprilie 1999

Nu dormisem deloc, dar care jurnalist ar mai fi putut dormi, după tot ce s-a întâmplat? Mă gândeam la vorbele lui Vuk Draskovic. Într-un interviu acordat BBC-ului, remarcase că este pentru prima dată când în acest război mediatic dintre NATO și Iugoslavia s-a tras cu bombe adevărate. Ce s-a întâmplat la Belgrad arată cât de mare și de temut este puterea presei. După o lună de bombardamente nimicitoare, în disperare de cauză, NATO a încercat să astupe gura jurnaliștilor sârbi cu rachete Tomahawk, sub pretextul că reprezintă avangarda propagandei iugoslave. Ca și când, ceea ce difuzează posturile de televiziune occidentale nu este tot propagandă sau încercare de manipulare a opiniei publice. Cine poate discerne ce este adevărat și ce nu din ceea ce se întampla în Iugoslavia, dacă o alianță militară, care pretinde că reprezintă cele mai avansate țări din lume din punctul de vedere al democrației și al libertății de exprimare, îi omoară pe jurnaliștii din tabăra adversă?

Atacul asupra RTS era cu atât mai lipsit de onestitate, cu cât cei care au murit sau au fost răniți nu erau redactorii sau realizatorii de emisiuni (care ar putea fi – la o adică – acuzați de manipularea opiniei publice în favoarea lui Milosevic), ci cei care asigurau funcționarea aparaturii și emisia. Adică tehnicienii care nu aveau nici în clin, nici în mânecă cu conținutul ce se difuza pe post. Cei care apăsau niște butoane și nu dictau politica editorială a postului de televiziune.

“Atacul împotriva RTS și a rețelei sale de relee din Republica Federală Iugoslavia este o tentativă evidentă de a închide un întreg popor într-un lagăr de concentrare informațională,” a afirmat într-un comunicat Ministerul Informațiilor din Republica Srpska. “Mijloacele de informare în masă sunt un drept suveran al oricărei țări și este clar că NATO atacă nu numai bazele suveranității Republicii Federale Iugoslavia, ci și fundamentele drepturilor omului și ale dreptului la informare.”

La 7:15, RTS și-a emis știrile din studiourile postului de televiziune Studio B. La ora 10:00, m-am simțit mândru că sunt coleg de breaslă cu jurnaliștii de la RTS. Au reușit să-și reia emisia pe unul din canalele proprii. Nu cred că există o replică mai potrivită la tot ceea ce s-a întâmplat azi-noapte.

Ne-am dus să vedem cum arăta sediul televiziunii la lumina zilei. Echipele de descarcerare continuau să sape sub dărâmături, ajutate de buldozere și excavatoare, căutând eventuali supraviețuitori. În afara departamentului de emisie, au fost serios avariate și celelalte două corpuri de clădire. Pompierii se chinuiau să ridice o imensă placă de beton, sub care se credea că s-ar mai afla oameni. Sute de belgrădeni veneau, ca într-un pelerinaj, la sediul RTS și lăsau câte o floare lângă zid.

La Centrul militar de presă, câțiva ziariști italieni au scris un protest față de bombardarea televiziunii iugoslave, pe care l-au afișat pe un panou. Am fost primul român care și-a pus semnătura alături de ei (Mile Cărpenișan e pe jumătate sârb). Până seara, nu mai era loc pe foaia de hârtie și cineva a agățat încă una lângă ea. La Media Center, un jurnalist olandez a alcătuit un alt protest, în care scria că, așa cum NATO a bombardat sediul RTS, și sârbii ar avea dreptul să bombardeze hotelurile “Hyatt” și “Intercontinental“, unde locuiau și scriau majoritatea corespondenților de presă străini. După ce l-a terminat, l-a semnat și – fără să spună o vorbă – s-a uitat la mine și mi-a întins foaia de hârtie. Mi-am pus numele lângă al lui și i-am dat-o înapoi.

Casa Alba a respins criticile formulate de ministrul de Externe italian Lamberto Dini la adresa atacului de joi noaptea al aviației NATO asupra sediului RTS, relatează AFP. “Noi considerăm că sediul televiziunii sârbe reprezinta un obiectiv militar, pentru că regimul tiranic al lui Slobodan Milosevic folosește din plin televiziunea în scopuri propagandistice, de dezinformare și de instigare a celor mai agresive spirite naționaliste,” a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe Joe Lockhart. Adresându-se unor jurnaliști italieni prezenți la summit-ul NATO de la Washington, Lamberto Dini calificase atacul aviației americane drept “un act dezastruos” pe care el, personal, îl dezaproba cu tărie. Ulterior, Dini a revenit asupra declarației inițiale, pe care a pus-o pe seama “reacției emoționale”.

După-amiază, corespondentul ARD Klaus Below i-a invitat pe toți jurnaliștii străini în salonul hotelului “Hyatt”. Peste 100 de persoane s-au adunat să-și exprime condoleanțe familiilor colegilor sârbi uciși azi-noapte. Unul după altul, în tăcere, corespondenții ZDF, NBC, BBC, Reuters, AFP, Stern, Corriere de la Serra, Le Figaro, toți am semnat o scrisoare de protest și condoleanțe, în care se spunea, printre altele, că aceasta este “o demonstrație că jurnaliștii nu sunt doar niște vânători de senzații, ci oameni, cu sentimente și lacrimi”.

Astăzi, într-un interviu acordat televiziunii ruse ORT, Slobodan Milosevic și-a prezentat “oferta de pace” pe care o propunea Occidentului. “După încetarea bombardamentelor, Iugoslavia este gata să accepte o misiune civilă de observatori în Kosovo, sub egida ONU, pentru că nu avem nimic de ascuns. Desigur, fără nici un reprezentant al țărilor care participă la agresiunea împotriva țării noastre.” Ieri, împreună cu Viktor Cernomîrdin, Milosevic redactase oferta de pace, care avea șase puncte. În afara observatorilor internaționali, sârbii erau de acord cu o reducere a forțelor militare și polițienești din Kosovo, odată cu retragerea forțelor NATO de la frontierele Iugoslaviei, reluarea negocierilor privind cadrul politic al viitoarei autonomii a provinciei Kosovo, întoarcerea refugiaților, furnizarea unui ajutor umanitar și cooperarea internațională pentru reconstrucția economiei Iugoslaviei.

“Aceasta ofertă este insuficientă și nu corespunde cererilor NATO,” a declarat Tony Blair, citat de BBC. “Dar, dacă este un indiciu privind faptul că Milosevic își dă seama că vom continua eforturile până când cererile vor fi îndeplinite, atunci trebuie să ținem cont de acest indiciu.” La rândul lor, Bill Clinton a primit cu prudență oferta lui Milosevic, afirmând că ea reprezintă un “prim pas”, iar Jacques Chirac a considerat că propunerile prezentate lui Viktor Cernomîrdin sunt “absolut insuficiente“.

I-am sunat pe cei de la Ambasada Romaniei, să văd ce mai fac, și Traian Borșan mi-a spus că autoritățile de la Belgrad le-au transmis un protest față de decizia Parlamentului de a autoriza accesul aviației NATO în spațiul nostru aerian. În protest, era strecurată și o amenințare voalată. Se preciza că, pentru această decizie, consecințele revin în totalitate României. Tot Traian Borșan mi-a dezvăluit că, potrivit unei evaluări transmise de guvern Fondului Monetar International, în urma conflictului din Iugoslavia, România a pierdut 730 de milioane de dolari.

Astăzi, m-au sunat niște prieteni din țară și mi-au povestit o aberație care numai la noi, din prea multă slugărnicie, se putea întâmpla. Cotidianul “Național” a dezvăluit că Viorel Popescu, directorul de canale al postului Radio România Actualități a interzis difuzarea melodiei “Iugoslavia“, compusă de Cornel Fugaru și interpretată de Monica Anghel. Motivul invocat de Popescu este că “prin textul ei “tendențios“, melodia lezează interesele NATO în Iugoslavia”. Potrivit articolului, piesa a fost difuzată în premieră de Radio Romantic și zeci de mesaje telefonice au solicitat repetarea ei. Prietenii mi-au trimis prin fax textul piesei și cele mai “tendențioase” versuri mi s-au părut acestea: “Iugoslavia! Iugoslavia! / Ești Golgota ce-o urcăm încet spre cer. / Iugoslavia! Iugoslavia! Pentru tine pacea lumii astăzi cer…”

130 de cetățeni germani, membri ai unor organizații pacifiste gen “Mamele împotriva războiului“, au ajuns la Subotica, urmând ca mâine să sosească la Belgrad. “Convoiul păcii”, cum a fost intitulată acțiunea, a fost intens mediatizat de televiziunile iugoslave. Germanii au plecat de la Dresda și doresc să participe la concertele de prânz din Trg Republike și la cele organizate seara, pe podul Brankov. Presa iugoslavă scrie că ei cer încetarea imediată a bombardamentelor și reluarea negocierilor sub egida ONU.

Summit-ul NATO s-a deschis astăzi, la Washington, cu un consiliu de război consacrat situației din Kosovo, relatează AFP. Bill Clinton, care a luat cuvântul în deschiderea lucrărilor, a declarat că liderii NATO “vor trimite un mesaj de unitate și fermitate” președintelui iugoslav Slobodan Milosevic. “Alianța își va continua campania aeriană atât timp cât va fi necesar,” a afirmat președintele american. Miniștrii Apărării din statele membre ale Alianței au căzut de acord asupra intensificării blocadei economice împotriva Iugoslaviei, cu accent pe embargoul asupra livrărilor de petrol, precum și sporirea intensității loviturilor aeriene.

“Raidurile aeriene contra Iugoslaviei reprezintă o violare flagrantă și persistentă a cel puțin 7 din cele 10 principii fundamentale ale relațiilor internaționale, stabilite de Actul final de la Helsinki,” se arată în nota scrisă adresată de Rusia țărilor NATO.

Culmea! Speriați de ce le povestisem și – cred eu – de indignarea mea, colegii de la ProTV nu au avut curajul să mă lase să transmit în direct și mi-au cerut să înregistrăm corespondența pentru Știrile de la 19:30. Au încercat să inventeze tot felul de motive și îmi tot repetau că au prea multe transmisii în direct și nu au posibilitatea tehnică să le realizeze, așa că trebuia să renunțe la mine. L-am sunat pe Sergiu Toader, șeful de la Știri, și i-am explicat că, oricum, nu voi spune pentru înregistrare altceva decât aș fi spus în direct. După care l-am amenințat că, dacă aflu că a tăiat vreo propoziție din ce am transmis, de mâine să-și caute alt corespondent la Belgrad. Mi-a răspuns că e o prostie și, într-adevăr, nu a eliminat nici un cuvânt. Însă incidentul m-a întors pe dos și mai tare. Chiar dacă nu era chiar așa, l-am perceput ca o încercare de a mă cenzura.

În seara asta, în timp ce stăteam la masă cu Mile, Nelu (directorul hotelului) și “scriitorul” Dragan, a venit vorba de elicopterele doborâte de sârbi. Presupunând că ar fi adevărat, nu-mi dădeam seama cum justificau generalii americani moartea unor soldați, în fața familiilor acestora, atât timp cât ei negau că vreun aparat ar fi fost distrus de antiaeriana iugoslavă. “Foarte simplu,” ne-a răspuns Dragan și ne-a întins o știre AFP. “Un elicopter al Armatei americane care transporta 11 soldați s-a prăbușit joi, la Fort Campbell (în statul Kentucky), în cursul unui exercițiu de antrenament. Șapte persoane și-au pierdut viața, iar alte patru au fost grav rănite, potrivit unui bilanț al armatei.” Și urmau detalii, destul de vagi, ale accidentului. “Având în vedere că operațiunile militare sunt secrete și accesul în bazele militare americane este interzis, aceste accidente pot fi inventate,” ne-a explicat Dragan. “Oricum, familiile soldaților morți nu știu unde se aflau aceștia. Ei au murit în Iugoslavia, cadavrele au fost duse în SUA, după care serviciile secrete au înscenat accidentul.”

Întărirea controlului la granițe de către sârbi a limitat, în ultimele săptămâni, comerțul clandestin dintre România și Iugoslavia, însă traficanții români au început să-și pregătească bărcile și canistrele cu benzină în așteptarea zilelor faste, se arată într-un comentariu al AFP. “Embargoul care a lovit Iugoslavia la începutul anilor ’90 a creat adevărați profesioniști ai traficului cu benzină, care nu așteaptă decât momentul propice pentru a-și relua această îndeletnicire,” a declarat maiorul Ștefan Mihalache, comandantul grănicerilor de la Moldova Nouă. Cea mai mare parte a locuitorilor acestei mici localități de pescari, situată pe Dunare, a făcut avere între 1992 și 1996, prin contrabanda către Iugoslavia cu enorme cantități de carburanți, cu acordul tacit al autorităților române din acea perioadă, afirmă AFP.

Potrivit comandantului grănicerilor, “sârbii au întărit supravegherea pe Dunăre, iar cei care acostează pe malul vecin sunt imediat interogați“. La rândul lor, autoritățile române au luat măsuri vizând împiedicarea reluării contrabandei și au confiscat în special ambarcațiuni, dar sătenii dispun încă de motoare puternice și de mijloace de comunicare performante.

De la începutul intervenției NATO, principalul punct de graniță dintre România și Iugoslavia, cel de la Stamora-Moravița, este, în cea mai mare parte a timpului, pustiu. “În medie, 50 de automobile trec granița într-o zi,” a precizat șeful vămii, Teodor Ioja. “Cea mai mare parte a mașinilor are portbagajul gol, ceea ce înseamnă că este vorba de mici traficanți, care fac plinul înainte de a trece granița, pentru a vinde benzina în Serbia.” Previziunile sunt, însă, optimiste. “Pe măsură ce războiul se prelungește, sârbii vor avea nevoie de de toate. Și românii s-au descurcat întotdeauna, când a fost vorba să câștige bani făcând afaceri,” spune maiorul Mihalache.

În seara asta, alarma a sunat la 22:14 și, cu toate că după-amiază, avioanele NATO au lansat cel puțin 15 proiectile asupra Priștinei, Belgradul a avut o noapte liniștită. Am căzut într-un somn de plumb, fără vise și n-am auzit nici măcar sirenele de încetare a alarmei, la 6:15.

Pentagonul a ordonat dislocarea în Albania a unui număr suplimentar de tancuri, vehicule blindate și piese de artilerie, care să contribuie la protecția și, totodată, la sporirea eficienței de atac a celor 24 de elicoptere Apache, relatează AFP. Noile dislocări vor proveni din Germania și SUA și vor include o companie de infanterie blindată (14 vehicule blindate de tip Bradley), o companie de tancuri grele (15 tancuri M-1 Abrams), o baterie de 8 tunuri de 155 mm, o baterie de lansatoare de rachete, o companie pentru luptă anti-tanc și mai multe grupuri de specialiști în culegere de informații.

Share