12 iunie 1999
Scandalul provocat de intrarea rusilor in Kosovo a continuat si astazi. Zorii zilei i-au gasit pe militarii rusi amplasati pe aeroportul Slatina. Un vehicul blindat, langa care stateau doi parasutisti in uniforma de camuflaj, a blocat soseaua dinspre Pristina, interzicand chiar si accesul ziaristilor. Pe drum erau instalate doua posturi de control, unul al rusilor si unul al Politiei sarbe, plasat la 3 kilometri de cel rus. Ceva mai tarziu, 6 blindate rusesti au venit dinspre Pristina, intrand in aeroport. In acest timp, la granita dintre Macedonia si Iugoslavia, continuau discutiile intre expertii rusi si americani despre rolul si locul fortelor rusesti din KFOR, rusii dorindu-si un sector operational in nord-vestul provinciei.
Incet-incet, se ridica tot mai mult valul ce acoperise operatiunea fulgeratoare a rusilor. Se pare ca aceasta a fost declansata la ordinul generalului Anatoli Kvasnin, seful Statului Major al Armatei Ruse, fara avizul ministrului Apararii Igor Sergheev. Chiar daca nu a initiat-o el, presedintele Boris Eltin si-a insusit operatiunea, girand-o cu avansarea in grad a generalului Zavarzin. Nestiind cine il conduce, Ambasada Rusiei la Belgrad incercase fara succes sa la legatura cu convoiul, pentru a-i transmite ordinul de a nu trece sub nici o forma frontiera cu Kosovo. Se pare ca cercurile militare dure, care au planuit operatiunea, erau convinse ca – daca nu ar fi intrat prin surprindere in Pristina – rusii n-ar mai fi ajuns niciodata acolo, deoarece reprezentantii NATO tergiversau intentionat negocierile legate de desfasurarea trupelor KFOR. Preluarea aeroportului Slatina a fost decisa impreuna cu militarii sarbi, nu numai pentru importanta strategica a subteranelor sale, dar si pentru a permite sosirea rapida a intaririlor din Rusia. Colonelul Nikolai Ignatov, comandantul contingentului rus SFOR din Bosnia-Hertegovina, care numara 1.350 de militari, a anuntat ca intentioneaza sa mai trimita in Kosovo din efectivele pe care le conduce. Astazi, langa Bijelina, o coloana de 100 de vehicule rusesti din SFOR erau pregatite de plecare.
Sase avioane de transport IL-76, dintre care trei erau astazi gata sa decoleze de pe bazele aeriene din orasele Ivanov, Riazan si Pskov, erau asteptate sa ajunga la Pristina. Dupa o scurta inspectie, rusii au constatat ca, in ciuda bombardamentelor, pista de aterizare era inca functionala. Ministerul bulgar de Externe a anuntat ca a primit o solicitare din partea Rusiei, pentru un culoar aerian destinat trimiterii trupelor care vor participa la KFOR. Bulgarii au tergiversat raspunsul, asteptand incheierea negocierilor asupra comandamentului unificat al KFOR, si au invocat procedura greoaie pentru acordarea unui astfel de culoar aerian.
Adjunctul secretarului american de stat Strobe Talbott a fost acuzat de un oficial rus ca blocheaza negocierile privind participarea Rusiei la KFOR, relateaza AFP. Acesta a declarat, sub acoperirea anonimatului, ca Talbott nu a vrut sa accepte nici unul din proiectele de desfasurare a trupelor ruse in Kosovo, propuse de delegatia rusa. “Se simte un dispret fata de interesele Rusiei, chiar si in cadrul acestor negocieri, in pofida faptului ca Rusia si-a castigat dreptul de a fi prezenta in Kosovo.” Negocierile dintre Strobe Talbott si Igor Ivanov au fost intrerupte in aceasta dimineata, dupa o ora si jumatate de discutii, urmand sa fie reluate mai tarziu.
“Au sosit rusii !” titrau astazi ziarele sarbesti pe prima pagina, deasupra fotografiilor convoiului rusesc care traversa Belgradul. Miscarea pentru Reinnoirea Serbiei (SPO) avertiza, insa, printr-un comunicat de presa, ca aceasta aventura politico-militara ar trebui sa ramana un episod fara urmari asupra procesului de pace: “Confuzia provocata de intrarea trupelor rusesti in Kosovo si declaratia Moscovei ca aceasta operatiune s-a desfasurat fara aprobarea Guvernului rus aduc deservicii Serbiei si poporului sarb si fac jocul celor care doresc continuarea crizei din Kosovo”.
Trecand peste acest episod, Nikola Lukic, insarcinatul cu afaceri al Iugoslaviei pe langa Uniunea Europeana, a solicitat ridicarea imediata a sanctiunilor impotriva tarii sale. “Sanctiunile continua sa aduca mari daune poporului si economiei Iugoslaviei,” argumenta Lukic intr-o scrisoare adresata UE. “Dupa doua luni de bombardamente, tara se afla intr-o situatie extrem de grava. Multi sarbi au ramas fara slujbe, multe fabrici au fost distruse si suntem in pragul unei catastrofe umanitare de proportii. Deja, Guvernul federal a dovedit ca aplica toate prevederile planului international de pace si nu mai exista nici un motiv pentru mentinerea acestor sanctiuni.”
Ziarele sarbesti erau o oglinda a paradoxului in care continua sa traiasca acest popor. “Politika” nascocise un nou argument pentru a-i convinge pe oameni ca razboiul a fost necesar. “Semnarea acordului de la Rambouillet ar fi insemnat un act de capitulare neconditionat,” se explica intr-un articol. “In locul capitularii fara lupta, pe care NATO a incercat sa ne-o impuna la Rambouillet si Paris, am obtinut un acord de pace si rezolvarea dramei din Kosovo cu garantia si credibilitatea ONU.”
Aceasta teorie palea in fata unei liste scurte pe care am gasit-o in “Blic“, in care se preciza viitorul amplasament al trupelor KFOR in Kosovo. Cei 12.000 de soldati britanici vor controla regiunea Pristinei, unde se va afla si cartierul general al KFOR, sub comanda generalului Michael Jackson. La Prizren va fi comandamentul trupelor germane, despre care se amintea ca – ironia sortii ! – se afla pentru prima data dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial intr-un numar atat de mare in alta tara. Sectorul francez va avea cartierul general la Kosovska Mitrovica, cei 7.000 de militari fiind ajutati si de 1.200 de soldati din Emiratele Arabe Unite. 7.000 de americani vor controla sudul provinciei Kosovo, avand cartierul general la Gnjilane. Sectorul italian va fi in vestul provinciei, cei 2.000 de militari avand comandamentul la Pec. In fine, cei 10.000 de militari pe care Rusia a promis ca ii va trimite in Kosovo isi vor imparti zona de nord cu soldatii francezi.
Acaparati de nebunia de ieri, nici n-am bagat de seama venirea la Belgrad a sefului diplomatiei elene, Yorgos Papandreu. Am regasit stirea in ziare si mi-am dat seama ca observasem dupa-amiaza, in fata Centrului militar de presa, cateva masini oficiale, printre care una cu drapelul national al Greciei. Dupa ce s-a intalnit cu Milosevic, cu omologul sau iugoslav si cu presedintele Serbiei, Papandreu a tinut sa stea de vorba cu liderii Opozitiei din Serbia, insa relatarile ziarelor erau destul de evazive si nu aveam incredere in ele.
Nu puteam sa nu observ o stire extrem de interesanta: Predrag Krkic, directorul Directiei Drumuri din Ministerul Transporturilor, a anuntat ca saptamana viitoare va incepe reconstructia podului peste Dunare de la Beska, distrus in timpul unui raid aerian. Acesta a fost considerat prioritar pentru ca se afla pe autostrada care ducea catre punctul de trecere a frontierei cu Ungaria, de la Horgos. Krkic a descris si celelalte planuri de reparare a podurilor si soselelor iugoslave, mentionand ca – in timpul razboiului – au fost distruse sau avariate 39 de poduri, dintre care 7 foarte mari. 19 dintre acestea se aflau pe o lista de prioritati ale reconstructiei. Si, apropo de poduri, era prezentata o declaratie a presedintelui francez Jacques Chirac, care a explicat ca – datorita dreptului de veto de care ar fi facut uz la alegerea tintelor raidurilor aeriene – podurile Belgradului au ramas in picioare si, de asemenea, un mare numar de atacuri planificate asupra Muntenegrului au fost anulate.
Louise Arbour, procurorul Tribunalului Penal International de la Haga, a fost numita in functia de judecator al Curtii Supreme de Justitie a Canadei, a anuntat astazi guvernul de la Ottawa, citat de AFP. Arbour, care si-a indeplinit doar jumatate din mandatul de 4 ani pentru care fusese desemnata la Haga, isi va prelua noua functie incepand cu 15 septembrie. Inca de luna trecuta, premierul canadian Jean Chretien declarase ca Louise Arbour, care a infiintat Tribunalul International pentru crimele de razboi comise in fosta Iugoslavie si in Rwanda, ar dori sa-si paraseasca functia si sa se intoarca acasa.
Nici nu a inceput bine retragerea militarilor iugoslavi din Kosovo, ca in provincie au aparut primele incidente. In aceasta dimineata, in jurul orei 8:00, luptatorii UCK au atacat mina de carbuni de la Belacevac, din apropierea Pristinei. Inginerul Zarko Markovic a povestit ca atacul s-a produs la o ora dupa retragerea fortelor iugoslave, iar schimburile de focuri dintre personalul de paza al minei si gherilele UCK au durat pana la ora 14:00, cand cei 150 de mineri de la Belacevac au reusit sa fuga, desi cativa au fost raniti de gloante. Un alt localnic, Zivadin Stevic, a afirmat ca peste 100 de luptatori UCK au intrat in localitatea Belacevac si au arestat 5 persoane, pentru care si pe fiul sau, in varsta de 31 de ani.
In ciuda acestor incidente, sarbii s-au tinut de cuvant si au continuat sa se retraga din Kosovo. Abia mai apucam sa-mi notez toate datele despre cei ce paraseau provincia. Ieri dupa-amiaza, la ora 16:30, la Nis au sosit 30 de vehicule militare, cu numere de inmatriculare de Pristina, Prizren, Pec si Djakovica. La 18:30, o coloana de 100 de vehicule ale Politiei si Armatei intra in Prokuplje, urmata de 20 de automobile civile, care veneau din Pristina, Gnjilane, Kosovska Mitrovica si Prizren. Si in dreptul orasului Kraljevo au ajuns aseara circa 50 de autovehicule civile, cu numere de inmatriculare de Djakovica si Prizren, ai caror soferi spuneau ca se refugiaza la Belgrad si Novi Sad. Tot in cursul serii de ieri, aproximativ 2.000 de sarbi si un convoi de 100 de tractoare cu remorcile incarcate cu bunurile acestora au ajuns la Pristina, venind din localitatea Suva Reka, situata la 30 de kilometri de granita cu Albania. Refugiatii au fost cazati la centrul sportiv “25 maj”, unde s-au dus mai multi reprezentanti ai autoritatilor iugoslave, incercand sa-i convinga sa se intoarca acasa.
Oamenii spuneau ca se tem de represalii din partea UCK. Zoran Andjelkovic, guvernatorul provinciei, le-a explicat ca “in Kosovo vor veni de 5 ori mai multi militari decat politistii care au asigurat ordinea pana acum”. Oamenii au refuzat sa se intoarca si cautau drumul spre Serbia. “Ne este teama. Cine ne mai apara acum ?” Partidul Stanga Iugoslava (JUL, condus de sotia lui Milosevic) a facut apel la populatia nealbaneza din Kosovo sa ramana in provincie: “Nu bagati in seama dezinformarile si dificultatile de inceput ale implementarii procesului de pace, pentru ca doar asa vom putea asigura o viata normala in Kosovo si vom mentine integritatea teritoriala a Serbiei si Iugoslaviei”. Insa oamenii stiau ca aceste cuvinte frumoase nu ii apara de gloante.
Nebojsa Vujovic, adjunctul ministrului federal de Externe, care a fost numit astazi de guvern in fruntea unui comitet de cooperare cu KFOR, a organizat la Pristina o conferinta de presa in care a declarat: “Dorim ca sarbii sa ramana, iar albanezii sa se intoarca in Kosovo. In acest moment, cel mai important lucru este sa nu se creeze un vid de autoritate, intre retragerea Armatei iugoslave si venirea trupelor KFOR. De aceea, in Kosovo au ramas mai multi ofiteri sarbi, care vor preda zona celor care comanda fortele internationale.” Vujovic a ajuns la Pristina venind de la Belgrad, in fruntea unui convoi de peste 300 de jurnalisti, care a intalnit pe drum coloanele in retragere ale Armatei si Politiei iugoslave. “Ati avut astazi ocazia sa vedeti potentialul militarilor sarbi, pe care NATO se lauda ca l-ar fi distrus in timpul agresiunii,” se mandrea el, observand impresia puternica creata reprezentantilor presei.
Aflasem ca se organizeaza aceasta deplasare, insa, pentru ca nu aveam acreditare de razboi, nu am putut sa ma inscriu printre jurnalistii care au plecat spre Pristina. In plus, stiam ca, odata cu intrarea trupelor KFOR in provincie, urma sa ajunga la Pristina si echipa ProTV care era in Macedonia, cu Catalin Radu Tanase reporter si Gabi Cretean operator. Nu avea nici un sens sa ne dublam acolo si sa nu mai ramana nimeni la Belgrad, unde continuau sa se produca evenimente importante. Mile s-a decis sa ramana si el cu mine. L-am sunat pe Catalin pe telefonul mobil, ca sa-l avertizez ca nu va mai gasi nici un loc de cazare in vreun hotel din Pristina si l-am sfatuit sa-si caute o gazda la vreun albanez. L-am avertizat ca, inainte de plecare, sa-si faca provizii de alimente, tigari, apa si baterii si sa nu se aventureze sa circule in afara soselelor pazite de fortele KFOR, pentru ca provincia era plina de mine si de proiectile neexplodate.
Era destul de amarat, pentru ca facuse greseala sa accepte sa plece cu un autoturism care circula cu benzina fara plumb. M-a pufnit rasul. In Kosovo nu aveai ce sa cauti fara un jeep rezistent, care sa functioneze pe motorina. Si nici acest combustibil nu era usor de gasit. I-am promis ca o sa-l mai sun cand va ajunge la Pristina, pentru ca era singura localitate din Kosovo in care functionau telefoanele mobile. Oricum, nu am putut sa nu admir inspiratia autoritatilor iugoslave de a-i duce pe ziaristii de la Belgrad la Pristina. In primul rand, aceasta favoare i-a facut mai binevoitori fata de sarbi, pentru ca au ajuns la Pristina inaintea colegilor lor, care veneau in urma fortelor KFOR. Acum, puteau ocupa camerele din singurul hotel ramas in picioare in oras. Pe langa aceasta, dupa atatea saptamani de razboi petrecute impreuna, intre ziaristi si ofiterii de la Centrul militar de presa relatiile erau mult mai calde decat aveau sa fie cu jurnalistii ce vor sosi din Macedonia, care nu au simtit pe pielea lor bombardamentele.
Un escadron canadian de recunoastere a intrat in Kosovo, a anuntat purtatorul de cuvant al Ministerului canadian al Apararii, generalul David Jurkowski, citat de AFP. “Acestia reprezinta ochii si urechile comandamentului Brigazii a 4-a britanice si vor tine sub control tot ce se intampla la sol,” a precizat generalul. El spune ca aceste forte canadiene urmeaza ca, pana la sfarsitul saptamanii, sa ajunga la frontiera sarba, in nordul provinciei Kosovo.
In timp ce sarbii isi continuau retragerea, in aceasta dimineata a inceput desfasurarea in Kosovo a trupelor de mentinere a pacii. La 5:10, primele elicoptere Chinook, in care se aflau militari britanici, au decolat de la Blace, pentru a incepe dispunerea in provincie. Acestea au facut toata ziua naveta intre sudul provinciei si Pristina. Dupa decolarea elicopterelor, un prim convoi de vehicule militare, in care se aflau unitati de genisti care vor demina regiunea, a trecut granita. Un elicopter de supraveghere in pozitie geostationara si soldatii nepalezi (asa-numitii Ghurkas), care avansau inaintea si in flancul dispozitivului, asigurau securitatea deplasarii.
Prima dificultate pentru militarii britanici care s-au deplasat pe jos a fost parcurgerea celor 15 kilometri de drum muntos, imediat dupa intrarea in Kosovo. Era foarte cald si se inainta greu, din cauza pericolului ca soseaua sa fie minata. O prima mina a fost descoperita de genisti intr-unul din tunelurile traversate si a fost dezamorsata. La 15:40, avangarda trupelor britanice ajunsesera deja la Kosovopolje, 4 jeep-uri cu militari englezi fiind vazute pe strazi. Dupa aproximativ 7 ore, primele coloane de blindate au ajuns pe platoul care inconjoara Pristina, deschizand calea. 30 de tancuri grele, de tip Challenger, si peste 100 de blindate usoare Warrior, prevazute cu mitraliere sau tunuri, s-au deplasat in mare viteza spre Pristina, o parte dintre ele ramanand stationate in puncte fixe stabilite anterior. Germanii din KFOR s-au indreptat spre sud-vest, dupa ce au facut o jonctiune cu englezii, pe dealurile de langa Urosevac, coloana lor fiind precedata de 5 tancuri Leopard, 2 blindate si 2 jeep-uri. Incepand cu Urosevac, coloanele KFOR au fost intampinate de albanezi adunati pe marginea soselelor, care ii aplaudau si scandau “NATO ! NATO !” Cei 6.000 de soldati britanici care au ajuns la Pristina nu au reusit pana seara sa preia controlul asupra orasului, pe strazi fiind inca vazuti numerosi politisti sarbi.
Trupele franceze au trecut frontiera pe la Dubanovce, la 5:30. Cei 1.200 de militari, printre care se aflau si membri ai Legiunii straine, erau impartiti in doua contingente, denumite “Rambo” su “Baudelaire“. Conform declaratiei colonelului Francois Leyer, comandantul acestor unitati, coloana “Rambo”, formata din 200 de vehicule in care se aflau 900 de soldati, a ramas blocata in sudul provinciei Kosovo, din cauza unei mine dispuse pe sosea. “Sarbii ne-au avertizat asupra campurilor de mine,” a recunoscut colonelul. “Am chemat genistii, insa, deoarece acestia merg pe jos, viteza de inaintare a coloanei a scazut.” In plus, o parte din hartile campurilor de mine primite de la sarbi nu corespundeau cu situatia din teren.
Coloana “Baudelaire“, desi avea un traseu mai dificil, a reusit sa treaca si se indrepta spre Gnjilane, unde urma sa stationeze. Dupa-amiaza, trupele franceze au efectuat o operatiune aeropurtata, pentru a coordona pozitionarea trupelor in suburbiile localitatii Gnjilane. Operatiunea, la care au participat 8 elicoptere pentru transportul trupelor, de tip Puma, acoperite de 6 aparate de lupta Gazelle, a usurat inaintarea celei de-a doua coloane franceze, care era asteptata sa ajunga la destinatie in cursul noptii.
Deja febra intoarcerii acasa ii bantuia pe refugiatii albanezi din Macedonia. Afland ca, astazi, KFOR va intra in Kosovo, in jur de 70 de albanezi, majoritatea barbati, au traversat aseara granita provinciei, in apropiere de Tabanovce, pentru a ajunge la casele lor. Intoarcerea refugiatilor s-a desfasurat din proprie initativa, in ciuda avertismentelor UNHCR, care recomandase albanezilor sa mai aiba rabdare, pana cand provincia va intra cu adevarat sub controlul fortelor internationale si principalele cai de acces vor fi deminate. Politia macedoneana facea cu greu fata aglomeratiei din zona punctelor de frontiera cu Iugoslavia, in afara trupelor KFOR, fiind masate aici sute de ziaristi si miile de refugiati albanezi care isi asteptau intoarcerea si priveau cu ochi aprinsi pregatirile militare.
Ministrul german de Finante Hans Eichel a cerut ca ajutorul pentru reconstructia Balcanilor sa nu fie irosit, cum a fost cazul cu cel acordat Rusiei, transmite AFP. “Se poate constata, avand in vedere Rusia, ca putem sa nu ajungem la un rezultat cheltuind multi bani,” a afirmat Eichel la incheierea unei reuniuni cu omologii sai din G-7, desfasurata la Frankfurt. “Nu e vorba sa nu dam bani, ci sa evitam ca acesti bani sa ajunga in buzunare gresite,” a adaugat el, facand aluzie la mafia rusa, care a deturnat o parte din fondurile furnizate de Occident. “Avem de indeplinit o datorie umanitara acolo, dar, in acelasi timp, trebuie sa avem grija sa nu sprijinim o dictatura.”
La ora 18:00, generalul Obrad Stevanovic din Ministerul iugoslav de Interne a inceput la Pristina discutiile cu oficialii NATO despre retragerea politistilor sarbi, dupa ce KFOR va prelua total controlul asupra localitatilor din provincie. Liderii UCK erau nemultumiti de prezenta rusilor la Pristina. Visar Reka, unul din purtatorii de cuvant ai organizatiei, a declarat ca un sector rusesc in Kosovo ar complica si mai mult o situatie deja complicata. “Nu suntem de acord cu asa ceva, dar nu vom face nimic pentru a escalada tensiunea,” a adaugat el. La randul sau, Hashim Thaqi, liderul politic al UCK, a prevenit ca nu poate asigura securitatea militarilor rusi din KFOR, criticand intrarea acestora in provincie, fara a avea mandatul comunitatii internationale.
In corespondenta mea pentru Stirile de la 19:30, am povestit doar o parte din ceea ce aflasem despre intrarea KFOR in Kosovo, pentru ca partea principala o relatase Catalin Radu Tanase, care se afla, alaturi de ceilalti ziaristi straini, in spatele militarilor britanici. Totusi, fiind toata ziua pe drum, nu aflase situatia generala a desfasurarii. Noi avusesem o sambata lejera, linistea fiind sparta doar dupa ora 14:00, cand bubuiturile catorva explozii se auzisera dinspre aeroportul Batajnica. Genistii sarbi detonasera proiectilele neexplodate descoperite in zona.
Mai erau inca multe probleme care dadeau batai de cap sarbilor, in afara de refugiatii din Kosovo care navaleau in Serbia. Peste 50 de biserici si manastiri fusesera avariate de bombele NATO. 20 dintre ele erau din Belgrad. Imi aminteam ca, pe acoperisul manastirii Rakovica, a ramas zile intregi o bomba cu fragmentatie neexplodata, detonarea ei fiind o operatine cu adevarat dificila. De asemenea, manastirea Gracanica, una din cele mai frumoase si mai importante din Kosovo, era serios avariata din cauza celor peste 50 de proiectile care explodasera in jurul ei, in timpul razboiului.
La Kraljevo, locuitorii initiasera o colecta, pentru a strange suma de 90.000 de marci germane, necesara achizitionarii unui emitator pentru televiziunea locala. Aceasta isi reluase emisia, la inceputul lunii iunie, dar semnalul era foarte slab, din cauza distrugerii releului de la Borca. Orasul era un adevarat cuib al opozitiei impotriva lui Slobodan Milosevic si oamenii stiau ca, fara televiziune, era foarte greu sa faca fata in batalia mediatica pe care o intrezareau cu totii la orizont. Lumea se temea ca Slobodan Milosevic va mentine multa vreme starea de razboi, pentru a-si pastra cat mai mult prerogativele speciale conferite de aceasta si a-si intari pozitia. Deja regimul de la Belgrad controla aproape totul in tara: mass-media, partidele politice, Politia, Armata, serviciile secrete, asa ca procesul de democratizare mult-visat se arata foarte dificil si de lunga durata.
Seara, am plecat cu Mile si Ioan Margarit sa mancam in oras. Tot pe Skadarlija si tot la “Tri sesira“, ca sa verificam promisiunea sefului de sala. Intr-adevar, s-a tinut de cuvant si, de aceasta data, chiar ne-a facut reducere la nota de plata. Ne-am bucurat ca in jurul nostru mai auzeam si alte discutii decat cele despre razboi. Am avut impresia ca, la o masa de langa noi, stateau cativa din conducatorii Federatiei iugoslave de Fotbal, fiindca discutau aprins prin ce metoda sa desemneze castigatoarea campionatului national. Acesta fusese intrerupt din cauza razboiului si UEFA le ceruse sarbilor, pana in 15 iunie, sa comunice numele echipei campioane care urma sa participe in cupele europene.
Margarit ne tot provoca sa-i povestim amintiri din razboi, insa ne simteam usor stingheri, mai ales la gandul ca, la intoarcerea in tara, va trebui sa povestim de sute de ori aceleasi intamplari, fiecaruia dintre prietenii pe care ii vom intalni. L-am invitat pe terasa muntenegrenilor de langa hotel “Toplice” si am ramas acolo pana tarziu. Inca nu ne revenisem din agitatia cu care ne obisnuisem in noptile de razboi si refuzam sa ne culcam devreme, pentru ca nu puteam adormi. La televizor nu aveam chef sa ne uitam, desi toate canalele difuzau filme, majoritatea noi, fara sa se chinuie sa obtina drepturi de difuzare pentru ele. De cate ori gaseam postul local “Palma” ne pufnea rasul, amintindu-ne ca, in timpul razboiului, nu mai ramanea nimeni in sediul televiziunii, in afara unui om care era si paznic si trebuia sa schimbe casetele cu filme. Pentru ca difuzau filme non-stop. Daca tipul uita sau adormea, dupa ce se termina cate un film, puteai vedea tot genericul si, daca filmul era luat de la vreo videoteca, mai erau si tot felul de reclame sau chiar fragmente din vreun film porno, care fusese inregistrat anterior pe caseta respectiva. Ca sa nu mai vorbim ca, uneori, pur si simplu, uita sa mai puna vreo caseta si ecranul se umplea de “purici” minute in sir.