Feed on
Posts
Comments

23 iunie 1999

Desi ne culcasem tarziu, n-am putut dormi prea mult. Eram nerabdator sa-i trimit pe Fane Anghel si pe nea Nelu sa-si ia acreditarile de razboi, ca sa putem filma cate ceva. Dupa ce, initial, ma inspaimantase ideea de a face un film despre mine, incet-incet, imi venise inima la loc. De fapt, nu despre mine era vorba, ci despre acest razboi blestemat, iar eu nu trebuia sa fiu decat cel care, prin amintirile mele, cu ajutorul prietenilor si al oamenilor alaturi de care traisem 3 luni, il ajutam pe telespectator sa inteleaga tot ce s-a intamplat. Ma gandisem mult in ultimele zile la asta si filmul incepea sa mi se contureze in minte. Trebuia doar sa incepem cumva, asa ca l-am rugat pe Mile sa se duca cu ceilalti la Centrul militar de presa.

Era, de altfel, o simpla formalitate. Chiar daca nu le-ar fi dat acreditarile, maine se intrunea Parlamentul federal, pentru a decreta ridicarea starii de razboi si restrictiile urmau sa fie mai putin severe. Cel putin teoretic. Eram curios cum vor depasi sarbii criza care parea sa dea tarcoale. Cea mai mare problema era lipsa carburantilor, a caror rationalizare nu urma sa fie ridicata prea curand. Directorul companiei “Beopetrol” anunta ca prima transa din cele 18.000 de tone de motorina va ajunge in tara peste cateva zile. Mai putin optimisti, cei de la Departamentul Industriei petroliere a Serbiei spuneau ca va fi greu sa asigure pana si cota de carburanti care era distribuita prin bonuri pana acum. Ba mai mult, in maximum 10 zile, intentionau sa ceara guvernului sarb sa scumpeasca benzina si motorina cu 20 %.

Cotidianul “Blic” continua astazi un serial care facea bilantul situatiei de dupa razboi si accentua greseala pe care ar putea sa o faca Occidentul izoland Serbia. Analiza era facuta de economistul Mladjan Dinkic, unul din liderii grupului G 17, care imi semana foarte mult cu Grupul “Un viitor pentru Romania, care isi pusese in plan, inainte ca membrii sai sa se desparta, intrand in diferite partide, sa puna Romania pe roate. Erau amintite dezvoltarea Germaniei dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial si chiar startul bun pe care il luase Iugoslavia in 1989, cand ultimul premier al marii federatii obtinuse o finantare de 4 miliarde de dolari. Care a inghetat odata cu lungul sir de razboaie ce avea sa faramiteze tara faurita de Iosip Broz Tito. Ca multi altii, Dinkic atragea atentia Occidentului ca orice mentinere a sanctiunilor impotriva sarbilor era un alibi in spatele caruia se putea ascunde regimul de la Belgrad, cand poporul ar fi cerut o viata mai buna.

Din pacate, Occidentul avea acum alta “jucarie” care il preocupa: Kosovo. Doar in nord-vest mai ramasesera sarbi, iar podul din mijlocul orasului Kosovska Mitrovica a devenit un fel de “linie rosie”, care despartea simbolic intr-o jumatate sarba si una albaneza nu doar orasul, ci intreaga provincie. Desi cotidianul “Vecernje Novosti“, care mi se parea, pe zi ce trece, ca intra sub controlul socialistilor lui Milosevic, titra langa poza de pe prima pagina, care arata un copil ridicand, victorios, trei degete: “S-au intors 4.000 de refugiati”, in realitate, la Podujevo nu mai era nici urma de sarbi, in timp ce la Urosevac mai ramasese unul singur !

Momcilo Trajkovic, liderul filialei SPO din Kosovo, recomanda comunitatii internationale sa instituie un fel de “protectorat” in Kosovo, deoarece provincia nu mai apartine – de facto – Serbiei. Sarbii s-au concentrat in cateva enclave la Pristina, Gnjilane, Kosovska Mitrovica, Zubin Potok si Leposavic. “Este gata,” spunea Trajkovic. “Aici, alegeri libere nu se mai pot organiza fara supravegherea OSCE si Slobodan Milosevic a pierdut increderea electoratului. Iar daca regimul de la Belgrad ar organiza alegeri in Serbia fara Kosovo, ar insemna sa recunoasca pierderea provinciei.”

“Vecernje Novosti” era plin, insa, de “succese”. Anunta ca RTS si-a reluat emisiile pe satelit, insa coordonatele publicate ma faceau sa cred ca erau destul de complicat de receptionat. O alta fotografie infatisa site-ul Campionatului European de Baschet, care fusese atacat de hackerii sarbi autointitulati “Suporterii Inflacarati”. Ei au inlocuit prima pagina a site-ului cu o alta, pe care scria “Sunt mandru sa fiu sarb” si, langa fotografia nationalei iugoslave, se mentiona ca aceasta a castigat campionatul inainte de a incepe. Hackerii si-au dedicat isprava “memoriei tuturor celor care au murit in timpul agresiunii impotriva tarii noastre si care nu-si mai pot sustine acum echipa favorita, dar pe care nu ii vom uita…”

Rusia spera sa obtina un post de sef adjunct al administratiei civile din Kosovo, a declarat ministrul Afacerilor Externe Igor Ivanov, la sfarsitul unei intalniri cu deputatii din Duma de Stat, informeaza AFP. “Trebuie sa desfasuram de urgenta un contingent civil care sa gestioneze regiunea in cooperare cu militarii,” a afirmat seful diplomatiei ruse.

Mile s-a intors de la Centrul militar de presa cu un “NU” cat toate zilele ! Sandi, cameramanul lui, primise acreditare, dar Fane si nea Nelu – ba. Desi toti trei erau in aceeasi situatie. Nu lucrau, insa, la aceeasi televiziune. L-am sunat pe Sergiu Toader si i-am spus ca vom sta cuminti pana maine, cand Parlamentul va ridica starea de razboi si situatia se va calma. Eram sigur ca decizia nu putea fi decat una singura, atat timp cat astazi, socialistii lui Milosevic anuntasera ca Parlamentul va trebui sa voteze ridicarea starii de razboi, deoarece agresiunea impotriva Iugoslaviei a incetat si in Kosovo a inceput aplicarea rezolutiei Consiliului de Securitate al ONU.

Starea de razboi va fi ridicata formal,” atragea atentia Partidul Democrat (DS), “deoarece toate ingradirile libertatii si drepturilor cetatenilor vor ramane in vigoare. Pentru ridicarea starii de razboi nu era nevoie de intrunirea Parlamentului, ci era suficienta o hotarare a Guvernului federal. In realitate, nimic nu se va schimba. Bancile vor ramane sub controlul guvernului, Politia va continua persecutiile, va continua sa asculte telefoanele oamenilor si sa comita abuzuri, la fel ca in timpul razboiului. Din ce s-a anuntat ca se va intampla maine, rezulta ca, in locul democratizarii tarii, Milosevic este gata sa se rafuiasca cu liderii Opozitiei si cu regimul democratic din Muntenegru.”

La fel de pesimist era si Dragoljub Micunovic, presedintele Centrului Democratic, care spunea ca Guvernul federal ar trebui sa prezinte maine o declaratie privind starea natiunii, dupa cele 3 luni de bombardamente. “Desi ar trebui, nu ma astept ca Slobodan Milosevic sa participe la sedinta Parlamentului federal,” a declarat Micunovic. “Trebuie deschisa o dezbatere despre politica nationala. Iugoslavia nu este, in realitate, un stat parlamentar. In ultimii doi ani si jumatate, Parlamentul federal nu a rezolvat nici macar o problema.”

Consiliul Suprem de Aparare a Tarii a aprobat solicitarea ONU privind participarea Romaniei cu 25 de ofiteri de Politie si 10 ofiteri de legatura la Misiunea Natiunilor Unite pentru Administratia Interimara in Kosovo (UNMIK), a anuntat purtatorul de cuvant adjunct al Ministerului roman al Afacerilor Externe Bogdan Bucur, citat de Mediafax. De asemenea, autoritatile de la Bucuresti au aprobat solicitarea secretarului general al ONU Kofi Annan, referitoare la transferul in Kosovo a unui grup de politisti romani aflati in prezent in compunerea Grupului International de Politie din cadrul Misiunii ONU in Bosnia-Hertegovina.

In Kosovo, situatia nu se normalizase. La Urosevac, separatistii albanezi i-au impuscat pe Nenad Vujinovic si pe fiul sau, Srdjan. Cand “Blic” scria ca in oras mai ramasese doar un sarb, gresea putin. Mai erau sapte sarbi. Si cu preotul, opt. Iar cei 530 de militari germani din KFOR au anuntat ca le este imposibil sa-i protejeze de atacurile UCK ! La ora 13:00, a fost anuntata disparitia inca unui sarb, Davor Ristic de 28 de ani, rapit de UCK din Kosovopolje. La Patriarhia din Pec au mai sosit 20 de automobile cu un grup de sarbi care cautau refugiu. In urma lor, se ridica fumul caselor pe care le-au incendiat albanezii.

Militarilor din KFOR le lipseau, parca, hotararea si siguranta care ar fi descurajat astfel de actiuni. Degeaba au arestat italienii 4 albanezi care au violat o sarboaica, pentru ca, in lipsa legilor si a politistilor care sa le aplice, au fost nevoiti sa le dea drumul. La fel au facut si cu 3 sarbi, arestati azi-noapte la Kosovska Mitrovica, dupa ce au deschis focul asupra unei patrule a francezilor din KFOR. Sarbii voiau sa atace casele unor albanezi, ca razbunare pentru uciderea a 4 compatrioti, gasiti ieri la marginea orasului, cu cate un glonte in cap. Mai pe seara, la Zegra, langa Gnjilane, dintr-o casa s-a tras asupra unei patrule a puscasilor marini din KFOR. Acestia au inconjurat casa si, in schimbul de focuri ce a urmat, au impuscat 2 sarbi. Ceilalti 5 care se mai aflau inauntru au reusit sa scape din incercuire.

La Spitalul municipal din Pristina, pentru a treia zi consecutiv, membri inarmati din UCK i-au terorizat si i-au alungat pe medicii care nu erau albanezi. Separatistii stau la intrarea in spital si nimeni nu poate intra. “KFOR nu face nimic,” povestea un medic sarb. “Au intrat peste noi, ne-au lovit si ne-au gonit pana si din salile de operatie, chiar daca puneau in primejdie viata unor pacienti albanezi. Iar cand noi eram la servici, tot ei ne-au spart casele si le-au jefuit.” In timp ce vorbeam la telefon cu un ziarist din Pristina, care imi povestea toate astea, pe ecranul computerului mi-a aparut inca o stire. Cateva zeci de albanezi au ocupat cladirea in care se aflau postul de radio si de televiziune din Pristina. Fara violenta, dar si fara sa-i opreasca cineva, cu toate ca se afla la nici 100 de metri de hotel “Grand.

Multe din problemele pe care fortele KFOR le aveau in Kosovo se datorau – culmea ! – vechii si traditionalei rivalitati dintre francezi si englezi. Totul a inceput saptamana trecuta, in momentul intrarii in Kosovo, cand militarii francezi si britanici au inceput o cursa contra-cronometru, pentru a ajunge primii in sectoarele care le fusesera repartizate. Invocand experienta lor din Irlanda de Nord, englezii ar fi vrut ca ei sa fie deschizatorii drumului, insa francezii nu s-au lasat si au intrat in provincie prin alta zona. Intamplarea a facut ca zona aleasa sa fie impanzita de campuri de mine, ceea ce a paralizat inaintarea Brigazii Leclerc. Desigur ca britanicii nu au scapat ocazia sa faca bascalie de militarii francezi. Situatia s-a mentinut si in zilele urmatoare, mai ales ca britanicii controlau un sector invecinat cu al francezilor, pe care i-au acuzat ca – in regiunea Grace – permit albanezilor sa jefuiasca si sa incendieze casele sarbilor. Presa engleza a preluat imediat diferendul, publicand declaratia unui ofiter britanic din KFOR, care spunea ca francezii se comporta in Kosovo ca in Corsica, lasandu-i pe teroristi sa-si faca de cap. Cand, in sfarsit, luni, militarii francezi au intervenit, operand si doua arestari, englezii i-au criticat din nou, spunand ca zeci de albanezi din satul vecin au fost lasati sa plece linistiti, cu carutele incarcate cu bunuri furate.

Nici francezii nu s-au lasat mai prejos si i-au luat in raspar pe vechii lor rivali, spunand ca – asa cum obisnuiesc de pe timpul Razboiului de 100 de ani – englezii, prea mandri de forta lor, fac mult zgomot pentru nimic. “Daca presa britanica vrea sa se dezlantuie asupra noastra pentru a se refula, este dreptul sau cel mai strict,” afirma locotenent colonelul Philippe Tanguy, purtatorul de cuvant al contingentului francez. “Actiunea noastra nu va putea fi judecata decat pe termen lung. Brigada franceza nu va polemiza niciodata cu aliatii sai. Totusi, in sectorul britanic exista, de asemenea, case care ard.”

Se pare ca tensiunile ajunsesera atat de accentuate, incat ministrul Apararii francez Alain Richard si cel de Externe britanic Robin Cook au sosit astazi in Kosovo, pentru a le aplana. Richard s-a dus intai la Kosovska Mitrovica, vizitand contingentul francez. “Trebuie sa-i invatam pe sarbi si albanezi sa traiasca din nou in pace, asa cum se intampla pe vremuri, cand traiau impreuna in acest oras,” a spus el. “Sarcina noastra cea mai importanta este sa-i convingem pe sarbii care nu au mainile patate de sange sa nu paraseasca orasul.” Dupa pranz, Alain Richard a plecat la Pristina, unde ajunsesera deja Robin Cook si – odata cu el – ministrii germani ai Apararii si Afacerilor Externe, Rudolf Scharping si Joschka Fischer, precum si ministrul italian de Externe Lamberto Dini.

Robin Cook le-a cerut sarbilor sa aiba incredere ca fortele KFOR ii vor proteja si s-a intalnit la Pristina cu doi episcopi sarbi, cu Hashim Thaqi si Ibrahim Rugova, precum si cu ziaristul albanez Veton Surroi. Inainte de a ajunge in capitala provinciei, Cook a trecut prin satul Velika Krusa, unde o echipa de experti britanici ancheta un presupus masacru comis de sarbi. Anchetatorii au descoperit intr-o casa 45 de cadavre ale unor albanezi, dar satenii spuneau ca numarul victimelor ar putea depasi 150. Eram curios daca anchetatorii TPI vor descoperi ceva la Paracin, localitate unde se afla o fabrica de sticla, in cuptoarele careia am auzit ca sarbii obisnuiau sa arda cadavrele de care doreau sa scape.

O echipa a FBI, insotita de un anchetator al TPI, si-a inceput ieri cercetarile in zona producerii masacrelor de la Djakovica, a anuntat directorul FBI Louis Freeh, citat de AFP. In total, echipa este compusa de 57 de persoane – chimisti, specialisti in explozibili si experti din diferite domenii – care au fost insarcinati cu localizarea, colectarea de probe, fotografierea zonelor in care s-au produs masacrele, stabilirea cauzelor care au dus la moartea victimelor si a identitatii acestora, a precizat Freeh, care a adaugat ca FBI va incerca sa-i identifice pe autorii masacrelor, dar nu are misiunea de a-i aresta. Directorul FBI a subliniat ca sarcina expertilor este dificila, amintind ca exista probe clare ce demonstreaza ca “aceste cadavre au fost deplasate, dezgropate si, probabil, ingropate din nou, in momentul incetarii ostilitatilor”.

Tensiuni, dar de alta natura, aparusera si se accentuau in sanul Armatei iugoslave. Azi-dimineata, rezervistii sarbi s-au adunat pe podul de la intrarea in localitatea Vrnjacka Banja, blocand circulatia pe autostrada Kraljevo-Krusevac cu ajutorul unor camioane. Erau cei din Brigada Motorizata 125, intorsi din Kosovo, unde rezistasera in raioanele Kosare si Prokletija, aprig bombardate in timpul razboiului. Desi fusesera decorati cu ordinul Erou al Poporului, rezervistii nu-si primisera soldele de la sfarsitul lunii aprilie. Era vorba de cate 89 de dinari pe zi, la care trebuia sa se adauge cate o prima echivalenta cu jumatate din totalul restantelor, promisa de generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave.

Soseaua a ramas blocata peste noapte, insa, cu toate acestea, stirea nu a fost difuzata decat de un post de televiziune. Si acolo, fara sa fie insotita de imagini sau de declaratii. In schimb, am aflat ca doi soldati muntenegreni, recent intorsi din Kosovo, si-au pus capat zilelor. Familia sa spunea ca unul dintre ei, Zeljko Stijovic, originar din Berane, a lasat o scrisoare in care a cerut ca nici un reprezentant al armatei sa nu asiste la funeraliile sale.

Ministrul sarb al Justitiei a promis sa remita Comitetului International al Crucii Rosii (CICR) lista detinutilor albanezi transferati din Kosovo in Serbia, a afirmat la Geneva purtatorul de cuvant al CICR Jette Soerensen, citata de AFP. Ea a precizat ca organizatia sa nu cunoaste numarul acestor persoane, care au fost transferate – afirma Belgradul – “pentru propria lor siguranta“. Organizatia umanitara a vizitat, de la inceputul saptamanii, inchisorile de la Pristina si Prizren. Ele sunt goale si se pare ca aproximativ 3.000 de persoane au fost transferate in Serbia, potrivit estimarilor ONU.

Era aproape ora 17:00 si ma pregateam sa plec de la Media Center, cand mi-a sunat telefonul. Era Mile. “Haide repede la hotel, ca te cauta Politia !” Am izbucnit in ras. “Nu e gluma. Hai, te rog, repede !” Am plecat imediat. Pe drum, l-am sunat pe Sergiu Toader si l-am anuntat. I-am spus ca, daca intr-o jumatate de ora nu il sun din nou, inseamna ca m-au arestat si va trebui sa anunte Ambasada Romaniei, sa ma scoata din belea. L-am sunat si pe Traian Borsan, secretarul I al ambasadei, care mi-a zis sa-l rog pe Mile sa-l anunte daca ma ridica.

Ce se intamplase ? Fane si nea Nelu erau in camera lor, cand au auzit cateva batai ferme in usa. Au deschis si doi indivizi le-au varat sub nas legitimatiile de Politie. Desi nici unul dintre ei nu stia o boaba sarbeste, au inteles ca ma cautau pe mine. Fane i-a trimis la Mile. Acesta statea impreuna cu Sandi si se uitau la televizor, asteptand sa apar si eu. Cand au auzit batai in usa, au strigat: “Intra !” Credeau ca sunt eu. Cand colo, s-au pomenit cu cei doi politisti, care le-au pus aceeasi intrebare: “Care dintre voi este Sorin Bogdan ?” Dupa ce, in prima faza, le inghetase sangele in vine, au rasuflat usurati. Nu era vorba de ei. Si m-au sunat sa vin la hotel.

Cand am ajuns, am dat cu ochii de doi politisti tineri, politicosi, care mi-au cerut pasaportul si vechea acreditare de razboi. Stiau ca o mai aveam. Au disparut in biroul lui Nelu si s-au intors dupa vreun sfert de ora. Eu, Fane si nea Nelu trebuia sa parasim Iugoslavia pana maine la miezul noptii. Vazand ca ne-au pus niste stampile in pasaport, i-am intrebat daca este vorba de vreo interdictie. “In nici un caz,” mi-a raspuns unul dintre ei. “Daca doriti, poimaine dimineata puteti sa va intoarceti.” Am incercat sa aflam de la ei motivul operatiunii, dar s-au scuzat ca nu-l cunosc. “Nici macar nu sunteti din cartierul pe care il supraveghem noi. Nu indeplinim decat niste ordine. Va dati seama ca nu cerem sefilor explicatii.” Ne-au mai spus ca operatiuni similare au loc in toate cartierele si, pentru a elimina riscul ca politistii s-au imprietenit ori se cunosc suficient de bine cu jurnalistii care trebuiau expulzati, incat sa-i lase in pace pentru o spaga de cateva sute de dolari, i-au trimis pe fiecare la alt hotel sau in alt cartier decat cele aflate in consemnul lor.

Inainte de a pleca, i-am rugat sa-mi dea acreditarea de razboi inapoi, sa o am amintire, insa m-au refuzat. Nici cu ajutorul lui Mile nu am reusit sa-i induplec. Imi venea sa mor de ciuda si injuram de mama focului ca nu le-am spus ca am aruncat-o. Dupa ce au plecat, i-am anuntat pe Sergiu si pe Traian Borsan sa stea linistiti, ca totul e in regula. Sergiu mi-a cerut sa ma intorc si – daca vom putea – sa filmam cateva imagini cu mine la Belgrad. Am picat pe ganduri, insa simteam o mare usurare si chiar ma miram ca, in sinea mea, ma bucuram de intreaga poveste. Adevarul este ca, de mai multe ori in ultimele zile, ma intrebasem cum va fi sfarsitul acestei aventuri de 3 luni. Dupa notorietatea pe care spuneau colegii ca as fi dobandit-o, intoarcerea acasa trebuia sa fie suficient de spectaculoasa. Imi bateam capul, insa nu-mi venea nici o idee. Si iata ca sarbii m-au salvat din nou ! Ce final mai frumos putea sa aiba aventura mea din timpul razboiului NATO impotriva Iugoslaviei decat o expulzare ?

Cu toate acestea, eram trist. Imi venea greu sa plec de la Belgrad, desi, de la bun inceput, stiam ca va veni si aceasta zi. Ma atasasem mult de locuri si de oameni si incepeam aproape sa ma simt ca unul de-al lor. E drept ca si ei m-au tratat la fel, ceea ce m-a ajutat foarte mult. Inainte de transmisia pentru Stirile de la 19:30, am avut o mica discutie cu cei de la Bucuresti, ca sa-i conving sa nu povestim nimic despre expulzare, pana cand nu ajung cu bine in tara. Desi poate exageram, nu aveam chef de belele la frontiera si sarbii erau experti in asa ceva. Ne-am inteles sa vorbim despre expulzare maine, la transmisia de la 19:30, cand speram sa fiu deja in Romania.

Nelu a dat o masa in onoarea plecarii, desi ii parea rau si lui ca nu mai putem ramane. La cina, ne-a aratat o familie de albanezi, care mancau langa noi. “Ii vedeti ? Sunt refugiati din Kosovo si stau de o saptamana in hotel. Cazarea si mancarea le sunt platite de Guvern,” ne-a explicat Nelu. “In primele zile cand au venit, mancau tot ce li se punea in fata, fara sa comenteze. Abia dupa 4 zile, cand au vazut ca nimeni nu are nimic cu ei, au indraznit sa-i spuna chelnerului ca religia nu le permite sa manance carne de porc. Si au ramas uimiti cand chelnerul le-a raspuns ca nu-i nici o problema sa aiba in vedere aceasta dorinta a lor si ca ar fi trebuit sa-i atraga atentia de la inceput.”

Era inca un exemplu al cliseelor in care oamenii se obisnuisera sa-i judece pe sarbi. In realitate, cat au stat in hotel “Toplice, nimeni nu a avut vreo treaba cu ei. Cu exceptia mea. Una din familiile de albanezi a fost cazata in camera de langa a mea. Acum doua seri, cu un sfert de ora inainte de a intra in direct pentru Stirile de la 19:30, albanezii au inceput sa se certe. La inceput am rabdat, insa cearta continua si faceau mare taraboi, riscand sa-mi compromita transmisia. Enervat, am iesit si le-am deschis usa cu o lovitura de bocanc. Inghetasera de spaima. Le-am strigat, pe un ton rastit, care nu admitea replica, sa inceteze imediat, daca vor sa nu-i tai bucati si sa-i dau la caini. Si am adaugat o injuratura ingrozitoare. Singura pe care o stiam corect in sarbeste. Au amutit, iar eu am iesit rapid din camera, inainte de a bufni in ras. De atunci, de cate ori ma intalneau, se fereau din calea mea, lipindu-se de perete si plecandu-si privirile. E drept ca si eu, ca sa-mi pastrez prestigiul dobandit din aceasta intamplare, de fiecare data le aruncam niste priviri crunte.

Biroul federal al Politiei elvetiene a ordonat inghetarea fondurilor pe care presedintele iugoslav Slobodan Milosevic le-ar putea avea in Elvetia, raspunzand astfel unei cereri de ajutor judiciar a TPI, informeaza AFP. Alti patru lideri iugoslavi, printre care si presedintele Serbiei Milan Milutinovic, sunt vizati de aceasta masura. “Nu stim daca Milosevic dispune de astfel de fonduri in Elvetia,” a precizat purtatorul de cuvant al Politiei elvetiene. “Daca exista, vor fi supuse, cu efect imediat, unei interdictii generale a posesiei, neputand fi nici retrase, nici transferate.”

Share