target: cum am fost expulzat din Iugoslavia

23 iunie 1999

Deși ne culcasem târziu, n-am putut dormi prea mult. Eram nerăbdător să-i trimit pe Fane Anghel și pe nea Nelu să-și ia acreditarile de război, ca să putem filma câte ceva. După ce, inițial, mă înspăimântase ideea de a face un film despre mine, încet-încet, îmi venise inima la loc. De fapt, nu despre mine era vorba, ci despre acest război blestemat, iar eu nu trebuia să fiu decât cel care, prin amintirile mele, cu ajutorul prietenilor și al oamenilor alături de care trăisem 3 luni, îl ajutam pe telespectator să înțeleagă ce s-a întâmplat. Mă gândisem mult în ultimele zile la asta și filmul începea să mi se contureze în minte. Trebuia doar să începem cumva, așa că l-am rugat pe Mile Cărpenișan să se ducă cu ceilalți la Centrul militar de presă.

Era, de altfel, o simplă formalitate. Chiar dacă nu le-ar fi dat acreditările, mâine se întrunea Parlamentul federal, pentru a decreta ridicarea stării de război și restricțiile urmau să fie mai puțin severe. Cel putin teoretic. Eram curios cum vor depăși sârbii criza care părea să dea târcoale. Cea mai mare problema era lipsa carburanților, a căror raționalizare nu urma să fie ridicată prea curând. Directorul companiei “Beopetrol” anunța că prima tranșă din cele 18.000 de tone de motorină va ajunge în țară peste câteva zile. Mai puțin optimiști, cei de la Departamentul Industriei petroliere a Serbiei considerau că va fi greu să asigure până și cota de carburanți care era distribuită prin bonuri până acum. Ba mai mult, în maximum 10 zile, intenționau să ceară guvernului sârb să scumpească benzina și motorina cu 20 %.

Cotidianul “Blic” continua astăzi un serial care făcea bilanțul situației de după război și accentua greșeala pe care ar putea să o facă Occidentul izolând Serbia. Analiza era făcută de economistul Mladjan Dinkic, unul din liderii grupului G 17, care îmi semăna foarte mult cu Grupul “Un viitor pentru România, care își pusese în plan, înainte ca membrii săi să se despartă, intrând în diferite partide, să pună România pe roate. Erau amintite dezvoltarea Germaniei după cel de-al Doilea Război Mondial și chiar startul bun pe care îl luase Iugoslavia în 1989, când ultimul premier al marii federații obținuse o finanțare de 4 miliarde de dolari. Care a înghețat odată cu lungul șir de războaie ce avea să fărâmițeze țara făurită de Iosip Broz Tito. Ca mulți alții, Dinkic atrăgea atenția Occidentului că orice menținere a sancțiunilor împotriva sârbilor era un alibi în spatele căruia se putea ascunde regimul de la Belgrad, când poporul ar fi cerut o viață mai bună.

Din păcate, Occidentul avea acum altă “jucărie” care îl preocupa: Kosovo. Doar în nord-vest mai rămăseseră sârbi, iar podul din mijlocul orașului Kosovska Mitrovica a devenit un fel de “linie roșie”, care despărțea simbolic, într-o jumătate sârba și una albaneză, nu doar orașul, ci întreaga provincie. Deși cotidianul “Vecernje Novosti“, care mi se părea, pe zi ce trece, că intră sub controlul socialiștilor lui Milosevic, titra lângă poza de pe prima pagină, care arăta un copil ridicând, victorios, trei degete: “S-au întors 4.000 de refugiați”, în realitate, la Podujevo nu mai era nici urmă de sârbi, în timp ce la Urosevac mai rămăsese unul singur!

Momcilo Trajkovic, liderul filialei SPO din Kosovo, recomanda comunității internaționale să instituie un fel de “protectorat” în Kosovo, deoarece provincia nu mai aparține – de facto – Serbiei. Sârbii s-au concentrat în câteva enclave la Priștina, Gnjilane, Kosovska Mitrovica, Zubin Potok și Leposavic. “Este gata,” spunea Trajkovic. “Aici, alegeri libere nu se mai pot organiza fără supravegherea OSCE și Slobodan Milosevic a pierdut încrederea electoratului. Iar dacă regimul de la Belgrad ar organiza alegeri în Serbia fără Kosovo, ar însemna să recunoască pierderea provinciei.”

“Vecernje Novosti” era plin, însă, de “succese”. Anunța că RTS și-a reluat emisiile pe satelit, dar coordonatele publicate mă făceau să cred că erau destul de complicat de recepționat. O altă fotografie înfățișa site-ul Campionatului European de Baschet, care fusese atacat de hackerii sârbi autointitulați “Suporterii Înflăcărați”. Ei au înlocuit prima pagină a site-ului cu o alta, pe care scria “Sunt mândru să fiu sârb” și, lângă fotografia naționalei iugoslave, se menționa că aceasta a câștigat campionatul înainte de a începe. Hackerii și-au dedicat isprava “memoriei tuturor celor care au murit în timpul agresiunii împotriva țării noastre și care nu-și mai pot susține acum echipa favorită, dar pe care nu îi vom uita…”

Rusia speră să obțină un post de șef adjunct al administrației civile din Kosovo, a declarat ministrul Afacerilor Externe Igor Ivanov, la sfârșitul unei întâlniri cu deputații din Duma de Stat, informează AFP. “Trebuie să desfășurăm de urgență un contingent civil care să gestioneze regiunea în cooperare cu militarii,” a afirmat șeful diplomației ruse.

Mile s-a întors de la Centrul militar de presă cu un “NU” cât toate zilele! Sandi, cameramanul lui, primise acreditare, dar Fane și nea Nelu – ba. Deși toți trei erau în aceeași situație. Nu lucrau, însă, la aceeași televiziune. L-am sunat pe Sergiu Toader și i-am spus că vom sta cuminți până mâine, când Parlamentul va ridica starea de război și situația se va calma. Eram sigur că decizia nu putea fi decât una singură, atât timp cât astăzi, socialiștii lui Milosevic anunțaseră că Parlamentul va trebui să voteze ridicarea stării de război, deoarece agresiunea împotriva Iugoslaviei a încetat și în Kosovo a început aplicarea rezoluției Consiliului de Securitate al ONU.

Starea de război va fi ridicată formal,” atrăgea atenția Partidul Democrat (DS), “deoarece toate îngrădirile libertății și drepturilor cetățenilor vor rămâne în vigoare. Pentru ridicarea stării de război nu era nevoie de întrunirea Parlamentului, ci era suficientă o hotărâre a Guvernului federal. În realitate, nimic nu se va schimba. Băncile vor rămâne sub controlul guvernului, Poliția va continua persecuțiile, va continua să asculte telefoanele oamenilor și să comită abuzuri, la fel ca în timpul războiului. Din ce s-a anunțat că se va întâmpla mâine, rezultă că, în locul democratizării țării, Milosevic este gata să se răfuiască cu liderii Opoziției și cu regimul democratic din Muntenegru.”

La fel de pesimist era și Dragoljub Micunovic, presedintele Centrului Democratic, care era de părere că Guvernul federal ar trebui să prezinte mâine o declarație privind starea națiunii, după cele 3 luni de bombardamente. “Deși ar trebui, nu mă aștept ca Slobodan Milosevic să participe la ședința Parlamentului federal,” a declarat Micunovic. “Trebuie deschisă o dezbatere despre politica națională. Iugoslavia nu este, în realitate, un stat parlamentar. În ultimii doi ani și jumătate, Parlamentul federal nu a rezolvat nici măcar o problemă.”

Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat solicitarea ONU privind participarea României cu 25 de ofițeri de Poliție și 10 ofițeri de legătură la Misiunea Națiunilor Unite pentru Administrația Interimară în Kosovo (UNMIK), a anunțat purtătorul de cuvânt adjunct al Ministerului român al Afacerilor Externe Bogdan Bucur, citat de Mediafax. De asemenea, autoritățile de la București au aprobat solicitarea secretarului general al ONU Kofi Annan, referitoare la transferul în Kosovo a unui grup de polițiști români aflați în prezent în compunerea Grupului Internațional de Poliție din cadrul Misiunii ONU în Bosnia-Herțegovina.

În Kosovo, situația nu se normalizase. La Urosevac, separatiștii albanezi i-au împușcat pe Nenad Vujinovic și pe fiul său, Srdjan. Când “Blic” scria că în oraș mai rămăsese doar un sârb, greșea puțin. Mai erau șapte sârbi. Și cu preotul, opt. Iar cei 530 de militari germani din KFOR au anunțat că le este imposibil să-i protejeze de atacurile UCK! La ora 13:00, a fost anunțată dispariția încă unui sârb, Davor Ristic de 28 de ani, răpit de UCK din Kosovopolje. La Patriarhia din Pec au mai sosit 20 de automobile, cu un grup de sârbi care căutau refugiu. În urma lor, se ridica fumul caselor pe care le-au incendiat albanezii.

Militarilor din KFOR le lipseau, parcă, hotărârea și siguranța care ar fi descurajat astfel de acțiuni. Degeaba au arestat italienii 4 albanezi care au violat o sârboaică, pentru că, în lipsa legilor și a polițiștilor care să le aplice, au fost nevoiți să le dea drumul. La fel au făcut și cu 3 sârbi, arestați azi-noapte la Kosovska Mitrovica, după ce au deschis focul asupra unei patrule a francezilor din KFOR. Sârbii voiau să atace casele unor albanezi, ca răzbunare pentru uciderea a 4 compatrioți, găsiți ieri la marginea orașului, cu câte un glonte în cap. Mai pe seară, la Zegra, lângă Gnjilane, dintr-o casă s-a tras asupra unei patrule a pușcașilor marini din KFOR. Aceștia au înconjurat casa și, în schimbul de focuri ce a urmat, au împușcat 2 sârbi. Ceilalți 5 care se mai aflau înăuntru au reușit să scape din încercuire.

La Spitalul municipal din Priștina, pentru a treia zi consecutiv, membri înarmați din UCK i-au terorizat și i-au alungat pe medicii care nu erau albanezi. Separatiștii stau la intrarea în spital și nimeni nu poate pătrunde. “KFOR nu face nimic,” povestea un medic sârb. “Au intrat peste noi, ne-au lovit și ne-au gonit până și din sălile de operație, chiar dacă puneau în primejdie viața unor pacienți albanezi. Iar când noi eram la servici, tot ei ne-au spart casele și le-au jefuit.” În timp ce vorbeam la telefon cu un ziarist din Priștina, care îmi povestea toate astea, pe ecranul computerului mi-a apărut încă o știre. Câteva zeci de albanezi au ocupat clădirea în care se aflau postul de radio și de televiziune din Priștina. Fără violență, dar și fără să-i oprească cineva, cu toate că se află la nici 100 de metri de hotel “Grand.

Multe din problemele pe care forțele KFOR le aveau în Kosovo se datorau – culmea! – vechii și tradiționalei rivalități dintre francezi și englezi. Totul a început săptămâna trecută, în momentul intrării în Kosovo, când militarii francezi și britanici au început o cursă contra-cronometru, pentru a ajunge primii în sectoarele care le fuseseră repartizate. Invocând experiența lor din Irlanda de Nord, englezii ar fi vrut ca ei să fie deschizătorii drumului, însă francezii nu s-au lasat și au intrat în provincie prin altă zonă. Întâmplarea a făcut ca zona pe care au ales-o să fie împânzită de câmpuri de mine, ceea ce a paralizat înaintarea Brigăzii Leclerc. Desigur că britanicii nu au scăpat ocazia să faca bășcălie de militarii francezi. Situația s-a menținut și în zilele următoare, mai ales că britanicii controlau un sector învecinat cu al francezilor, pe care i-au acuzat că – în regiunea Grace – permit albanezilor să jefuiască și să incendieze casele sârbilor. Presa engleză a preluat imediat diferendul, publicând declarația unui ofițer britanic din KFOR, care spunea că francezii se comportă în Kosovo ca în Corsica, lăsându-i pe teroriști să-și facă de cap. Când, în sfârșit, luni, militarii francezi au intervenit, operând și două arestări, englezii i-au criticat din nou, spunând că zeci de albanezi din satul vecin au fost lăsați să plece liniștiți, cu căruțele încărcate cu bunuri furate.

Nici francezii nu s-au lăsat mai prejos și i-au luat în răspăr pe vechii lor rivali, spunând că – așa cum obișnuiesc de pe timpul Războiului de 100 de ani – englezii, prea mândri de forța lor, fac mult zgomot pentru nimic. “Dacă presa britanică vrea să se dezlănțuie asupra noastră pentru a se refula, este dreptul său cel mai strict,” afirma locotenent colonelul Philippe Tanguy, purtătorul de cuvânt al contingentului francez. “Acțiunea noastră nu va putea fi judecată decât pe termen lung. Brigada franceză nu va polemiza niciodată cu aliații săi. Totuși, în sectorul britanic există, de asemenea, case care ard.”

Se pare că tensiunile ajunseseră atât de accentuate, încât ministrul Apărării francez Alain Richard și cel de Externe britanic Robin Cook au sosit astăzi în Kosovo, pentru a le aplana. Richard s-a dus întâi la Kosovska Mitrovica, vizitând contingentul francez. “Trebuie să-i învățăm pe sârbi și albanezi să trăiască din nou în pace, așa cum se întâmpla pe vremuri, când trăiau împreună în acest oraș,” a spus el. “Sarcina noastră cea mai importantă este să-i convingem pe sârbii care nu au mâinile pătate de sânge să nu părăsească orașul.” După prânz, Alain Richard a plecat la Priștina, unde ajunseseră deja Robin Cook și – odată cu el – miniștrii germani ai Apărării și Afacerilor Externe, Rudolf Scharping și Joschka Fischer, precum și ministrul italian de Externe Lamberto Dini.

Robin Cook le-a cerut sârbilor să aibă încredere că forțele KFOR îi vor proteja și s-a întâlnit la Priștina cu doi episcopi sârbi, cu Hashim Thaqi și Ibrahim Rugova, precum și cu ziaristul albanez Veton Surroi. Înainte de a ajunge în capitala provinciei, Cook a trecut prin satul Velika Krusa, unde o echipă de experți britanici ancheta un presupus masacru comis de sârbi. Anchetatorii au descoperit într-o casă 45 de cadavre ale unor albanezi, dar sătenii susțineau că numărul victimelor ar putea depăși 150. Eram curios dacă anchetatorii TPI vor descoperi ceva la Paracin, localitate unde se afla o fabrică de sticlă, în cuptoarele căreia se spunea că sârbii obișnuiau să ardă cadavrele de care doreau să scape.

O echipa a FBI, însoțită de un anchetator al TPI, și-a început ieri cercetările în zona producerii masacrelor de la Djakovica, a anunțat directorul FBI Louis Freeh, citat de AFP. În total, echipa este compusă din 57 de persoane – chimiști, specialiști în explozibili și experți din diferite domenii – care au fost însărcinați cu localizarea, colectarea de probe, fotografierea zonelor în care s-au produs masacrele, stabilirea cauzelor care au dus la moartea victimelor și a identității acestora, a precizat Freeh, care a adăugat că FBI va încerca să-i identifice pe autorii masacrelor, dar nu are misiunea de a-i aresta. Directorul FBI a subliniat că sarcina experților este dificilă, amintind că există probe clare ce demonstreaza că “aceste cadavre au fost deplasate, dezgropate și, probabil, îngropate din nou, în momentul încetării ostilităților”.

Tensiuni, dar de altă natură, apăruseră și se accentuau în sânul Armatei iugoslave. Azi-dimineață, rezerviștii sârbi s-au adunat pe podul de la intrarea în localitatea Vrnjacka Banja, blocând circulația pe autostrada Kraljevo-Krusevac cu ajutorul unor camioane. Erau cei din Brigada Motorizată 125, întorși din Kosovo, unde rezistaseră în raioanele Kosare si Prokletije, aprig bombardate în timpul războiului. Deși fuseseră decorați cu ordinul Erou al Poporului, rezerviștii nu-și primiseră soldele de la sfârșitul lunii aprilie. Era vorba de câte 89 de dinari pe zi, la care trebuia să se adauge câte o primă echivalentă cu jumătate din totalul restanțelor, promisă de generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave.

Șoseaua a rămas blocată peste noapte, însă, cu toate acestea, știrea nu a fost difuzată decât de un post de televiziune. Și acolo, fără să fie însoțită de imagini sau de declarații. În schimb, am aflat că doi soldați muntenegreni, recent întorși din Kosovo, și-au pus capăt zilelor. Familia sa spunea că unul dintre ei, Zeljko Stijovic, originar din Berane, a lăsat o scrisoare în care a cerut ca nici un reprezentant al armatei să nu asiste la funeraliile sale.

Ministrul sârb al Justiției a promis să remită Comitetului Internațional al Crucii Roșii (CICR) lista deținuților albanezi transferați din Kosovo în Serbia, a afirmat la Geneva purtătorul de cuvânt al CICR Jette Soerensen, citată de AFP. Ea a precizat că organizația sa nu cunoaște numărul acestor persoane, care au fost transferate – afirmă Belgradul – “pentru propria lor siguranță“. Organizația umanitară a vizitat, de la începutul săptămânii, închisorile de la Priștina și Prizren. Ele sunt goale și se pare că aproximativ 3.000 de persoane au fost transferate în Serbia, potrivit estimărilor ONU.

Era aproape ora 17:00 și mă pregăteam să plec de la Media Center, când mi-a sunat telefonul. Era Mile. “Haide repede la hotel, că te caută Poliția!” Am izbucnit în râs. “Nu e glumă. Hai, te rog, repede!” Am plecat imediat. Pe drum, l-am sunat pe Sergiu Toader și l-am anunțat. I-am spus că, dacă într-o jumătate de oră nu îl sun din nou, înseamnă că m-au arestat și va trebui să anunțe Ambasada României, să mă scoată din belea. L-am sunat și pe Traian Borșan, secretarul I al ambasadei, care mi-a zis să-l rog pe Mile să-l anunțe dacă mă ridică.

Ce se întâmplase? Fane și nea Nelu erau în camera lor, când au auzit câteva bătăi ferme în ușă. Au deschis și doi indivizi le-au vârât sub nas legitimațiile de Poliție. Deși nici unul dintre ei nu știa o boabă sârbește, au înțeles că mă căutau pe mine. Fane i-a trimis la Mile. Acesta stătea împreună cu Sandi și se uitau la televizor, așteptând să apar și eu. Când au auzit bătăi în ușă, au strigat: “Intră!” Credeau că sunt eu. Când colo, s-au pomenit cu cei doi polițiști, care le-au pus aceeași întrebare: “Care dintre voi este Sorin Bogdan?” După ce, în prima fază, le înghețase sângele în vine, au răsuflat ușurați. Nu era vorba de ei. Și m-au sunat să vin la hotel.

Când am ajuns, am dat cu ochii de doi polițiști tineri, politicoși, care mi-au cerut pașaportul și vechea acreditare de război. Știau că o mai aveam. Au dispărut în biroul lui Nelu și s-au întors după vreun sfert de oră. Eu, Fane și nea Nelu trebuia să părăsim Iugoslavia până mâine la miezul nopții. Văzând că ne-au pus niște ștampile în pașaport, i-am întrebat dacă este vorba de vreo interdicție. “În nici un caz,” mi-a răspuns unul dintre ei. “Dacă doriți, poimâine dimineață puteți să vă întoarceți.” Am încercat să aflăm de la ei motivul operațiunii, dar s-au scuzat că nu-l cunosc. “Nici măcar nu sunteți din cartierul pe care îl supraveghem noi. Nu îndeplinim decât niște ordine. Va dați seama că nu cerem șefilor explicații.” Ne-au mai spus că operațiuni similare au loc în toate cartierele și, pentru a elimina riscul că polițiștii s-au împrietenit ori se cunosc suficient de bine cu jurnaliștii care trebuiau expulzați, încât să-i lase în pace pentru o șpagă de câteva sute de dolari, i-au trimis pe fiecare la alt hotel sau în alt cartier decât cele aflate în consemnul lor.

Înainte de a pleca, i-am rugat să-mi dea acreditarea de război înapoi, să o am amintire, însă m-au refuzat. Nici cu ajutorul lui Mile nu am reușit să-i înduplec. Îmi venea să mor de ciudă și înjuram de mama focului că nu le-am spus că am aruncat-o. După ce au plecat, i-am anunțat pe Sergiu și pe Traian Borșan să stea liniștiți, că totul e în regulă. Sergiu mi-a cerut să mă întorc și – dacă vom putea – să filmăm câteva imagini cu mine la Belgrad. Am picat pe gânduri, însă simțeam o mare ușurare și chiar mă miram că, în sinea mea, mă bucuram de întreaga poveste. Adevărul este că, de mai multe ori în ultimele zile, mă întrebasem cum va fi sfârșitul acestei aventuri de 3 luni. După notorietatea pe care spuneau colegii că aș fi dobândit-o, întoarcerea acasă trebuia să fie suficient de spectaculoasă. Îmi băteam capul, însă nu-mi venea nici o idee. Si iată că sârbii m-au salvat din nou! Ce final mai frumos putea să aibă aventura mea din timpul războiului NATO împotriva Iugoslaviei decât o expulzare?

Cu toate acestea, eram trist. Îmi venea greu să plec de la Belgrad, deși, de la bun început, știam că va veni și această zi. Mă atașasem mult de locuri și de oameni și începeam aproape să mă simt ca unul de-al lor. E drept că și ei m-au tratat la fel, ceea ce m-a ajutat foarte mult. Înainte de transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, am avut o mică discuție cu cei de la București, ca să-i conving să nu povestim nimic despre expulzare, până când nu ajung cu bine în țară. Deși poate exageram, nu aveam chef de belele la frontieră și sârbii erau experți în așa ceva. Ne-am înteles să vorbim despre expulzare mâine, la transmisia de la 19:30, cand speram să fiu deja în România.

Nelu a dat o masă în onoarea plecării, deși îi părea rău și lui că nu mai putem rămâne. La cină, ne-a arătat o familie de albanezi, care mâncau lângă noi. “Îi vedeți? Sunt refugiați din Kosovo și stau de o săptămână în hotel. Cazarea și mâncarea le sunt plătite de Guvern,” ne-a explicat Nelu. “În primele zile când au venit, mâncau tot ce li se punea în față, fără să comenteze. Abia după 4 zile, când au văzut că nimeni nu are nimic cu ei, au îndrăznit să-i spună chelnerului că religia nu le permite să mănânce carne de porc. Și au rămas uimiți când chelnerul le-a răspuns că nu-i nici o problemă să aibă în vedere această dorință a lor și că ar fi trebuit să-i atragă atenția de la început.”

Era încă un exemplu al clișeelor în care oamenii se obișnuiseră să-i judece pe sârbi. În realitate, cât au stat în hotel “Toplice, nimeni nu a avut vreo treabă cu ei. Cu excepția mea. Una din familiile de albanezi a fost cazată în camera de lângă a mea. Acum două seri, cu un sfert de oră înainte de a intra în direct pentru Știrile ProTV de la 19:30, albanezii au început să se certe. La început am răbdat, însă cearta continua și făceau mare tărăboi, riscând să-mi compromită transmisia. Enervat, am ieșit și le-am deschis ușa cu o lovitură de bocanc. Înghețaseră de spaimă. Le-am strigat, pe un ton răstit, care nu admitea replică, să înceteze imediat, dacă vor să nu-i tai bucăți și să-i dau la câini. Și am adăugat o înjurătură îngrozitoare. Singura pe care o știam corect în sârbește. Au amuțit, iar eu am ieșit rapid din cameră, înainte de a bufni în râs. De atunci, de câte ori mă întâlneau, se fereau din calea mea, lipindu-se de perete și plecându-și privirile. E drept că și eu, ca să-mi păstrez prestigiul dobândit din această întâmplare, de fiecare dată le aruncam niște priviri crunte.

Biroul federal al Poliției elvețiene a ordonat înghețarea fondurilor pe care președintele iugoslav Slobodan Milosevic le-ar putea avea în Elveția, răspunzând astfel unei cereri de ajutor judiciar a TPI, informează AFP. Alti patru lideri iugoslavi, printre care și președintele Serbiei Milan Milutinovic, sunt vizați de această măsură. “Nu știm dacă Milosevic dispune de astfel de fonduri în Elveția,” a precizat purtatorul de cuvânt al Poliției elvețiene. “Dacă există, vor fi supuse, cu efect imediat, unei interdicții generale a posesiei, neputând fi nici retrase, nici transferate.”

Share

target: petrecerea militarilor sârbi veniți în permisie din Kosovo

22 iunie 1999

Prima noastră grijă în această dimineață era să obținem acreditări de la Centrul militar de presă pentru Fane Anghel, nea Nelu și Sandi Mandic, ca să putem filma în Belgrad. Din păcate, eu nu puteam merge cu ei, așa că s-a dus doar Mile Cărpenișan. I-am așteptat pe terasa de lângă Media Center, unde am răsfoit ziarele, cu o cafea în față. Începusem să mă cam plictisesc de ziarele sârbești, care erau atât de previzibile și, cu rare excepții, publicau știri pe care le aflasem deja, încă de ieri. În numărul de astăzi din “Blic“, de exemplu, singurele noutăți erau despre ruși. Prima – despre gazul rusesc. În acest moment, sârbii produceau doar 75.000 de metri cubi de gaz metan pe oră, față de necesarul de 180.000 de metri cubi pe oră. Și, deodată, compania rusească “Gazprom” și-a amintit că nu poate livra gaze sârbilor, atât timp cât ungurii mențin embargoul împotriva Iugoslaviei. De parcă nu le-ar fi livrat non-stop în timpul războiului, fără permisiunea nimănui, prin aceeași conductă care traversa, într-adevăr, teritoriul ungar. Cea de-a doua știre era despre arhitecții ruși veniți la Belgrad, care au apreciat că atât clădirea Statului Major General, cât și cea a Ministerului de Interne, va trebui demolate și reconstruite. Evitând să pomenească de unde va veni finanțarea, Konstantin Zatulin, consilierul primarului Moscovei, a declarat că toate orașele Rusiei se vor implica în procesul de reconstrucție a Iugoslaviei. “Vecernje Novosti” era și mai plicticos: insista pe două pagini asupra întoarcerii sârbilor la casele lor din Kosovo și, pe alte două, asupra stadiului strângerii recoltei de grâu.

Noroc că Mile și cu ceilalți s-au întors repede de la Centrul militar de presă. Fără nici un rezultat, deocamdată. Au depus cererile și li s-a spus să vină mâine pentru acreditari. Am observat pe fața lui Mile o ușoară îngrijorare: nu îi plăcuse că ofițerul care le preluase cererile i-a întrebat de ce au intrat în țară ca simpli turiști și nu au urmat procedura instituită pentru jurnaliști. Le-a inventat el scuza că nu știau că ziariștii au alt regim decât ceilalți cetățeni români și – aparent – sârbul a fost mulțumit de răspuns. Oricum, trebuia să așteptăm rezultatul până mâine.

Taberele de refugiați albanezi de la Kukes erau aproape goale azi-dimineață, a constatat AFP. Doar câteva persoane mai sunt găzduite în cele 3 tabere care, în momentele de vârf ale exodului de refugiați din Kosovo, au adăpostit mai multe zeci de mii de oameni. Directorii acestor tabere au decis, totuși, să păstreze mai multe zeci de corturi instalate, pentru a primi eventuali refugiați aflați în tranzit spre frontieră.

În Kosovo, deși în scădere, incidentele continuau. Toți cei 40 de locuitori care mai rămăseseră în satul Slivovo, din estul provinciei, s-au refugiat astăzi la mănăstirea Gracanica, din cauza atacurilor gherilelor UCK. Ieri după-amiază, în urma unui atac prelungit al albanezilor asupra oamenilor din sat, 4 sârbi au fost uciși. Cei care au venit la mănăstire au spus că Biserica a rămas singura forță din provincie care se mai luptă, uneori sprijinită de KFOR, pentru apărarea sârbilor din Kosovo.

La ora 11:30, Bozidar Jovanovic, casier la “Elektro-Kosmet“, a fost împușcat în plină stradă, lângă școala “Djevet Doda” din centrul Priștinei, la nici 150 de metri de o intersecție în care era amplasat un tanc al KFOR. Doi civili s-au apropiat de el și, de la mică distanță, au tras 4 focuri de armă. Gloanțele l-au rănit pe sârb în piept, picior și mână, iar agresorii au dispărut înainte ca militarii KFOR să intervină.

Centrul de presă din Priștina a dat publicității un bilanț, conform căruia, în ultimele 12 zile, cel puțin 140 de sârbi au fost răpiți în Kosovo. Cei mai mulți erau din regiunea orașelor Orahovac, Pec și Urosevac. Printre cei răpiți era și Nenad Pavlovic, un băiat de numai 15 ani. Cei care au făcut bilanțul au declarat, înainte de a preda listele cu numele acestora la comandamentul KFOR, că numărul celor răpiți ar putea fi mult mai mare, însă doar pentru ei existau martori oculari care au putut povesti ce s-a întâmplat.

Trupele KFOR au reușit astăzi să elibereze 50 de sârbi, care fuseseră luați de pe stradă sau din coloanele de refugiați și încarcerați de UCK în celulele închisorii din Prizren. Și ei au fost duși la mănăstirea Gracanica, care a devenit un ultim loc de refugiu pentru sârbi. “I-am vizitat pe acești oameni, dintre care unii încă mai poartă urme ale unor răni – ochi învinețiți, contuzii – ceea ce indică faptul că au fost bătuți,” a povestit purtătorul de cuvânt al UNHCR, Chris Janowski. “Ei au fost deținuți de UCK în închisoarea din Prizren, după plecarea armatei sârbe. Trebuie să vorbim cu ei pentru a vedea ce vor să facă. Sunt oameni care se simt total amenințați în Kosovo, din cauza experiențelor pe care le-au trăit, și ar putea fi evacuați din provincie și reinstalați în altă parte.”

Din nou, comandanții KFOR s-au plâns că nu au destui militari pentru a stavili haosul și anarhia din provincie. Numai în ultimele 3 zile, peste 300 de apartamente din Priștina au fost ocupate de luptătorii UCK, iar numărul automobilelor pe care aceștia le-au “confiscat” nu se mai cunoaște. În jurul prânzului, cadavrele a 6 sârbi, răpiți recent de membrii UCK, au fost descoperite pe un câmp din apropiere de Obilic. Unul dintre ei era Nenad Pavlovic, adolescentul a carui răpire tocmai fusese anunțată ceva mai devreme. Fusese împușcat în cap, alături de tatăl său și 4 vecini.

Azi-noapte, la Pec, o patrulă a italienilor din KFOR a fost atacată de un grup de luptători UCK. După cum a anunțat un purtător de cuvânt al contingentului italian, militarii îi surprinseseră pe albanezi în timp ce se pregăteau să lanseze o rachetă asupra unui depozit de cereale din apropierea taberei. După un schimb de focuri, luptătorii UCK au fugit, incidentul terminându-se fără morți sau răniți. De altfel, acordul de demilitarizare semnat de Hashim Thaqi nu era recunoscut de toți comandanții UCK. Astăzi, Rustem Mustafa, așa-numitul “comandant Remi“, a declarat că acordul nu prevede ca UCK să-și predea armele. “Acestea vor fi depuse în ordine, în locuri aflate sub controlul UCK, pe care KFOR va avea dreptul să le inspecteze,” a spus Rustem, care era șeful gherilelor UCK ce acționau în sudul provinciei. “Cei care cred că UCK va fi desființată se grăbesc. Prioritară este transformarea noastră într-o armată regulată, ceea ce e altceva.”

Rușii erau cei mai nemulțumiți de statutul gherilelor albaneze. “UCK trebuie să fie dezarmată în totalitate și apoi dizolvată,” declara azi emisarul rus Viktor Cernomîrdin. “Jongleriile cu vorbele “dezarmare” și “demilitarizare” nu sunt extrem de inteligente. Rezoluția ONU privind reglementarea situației din Kosovo prevede demilitarizarea UCK, nu dezarmarea acesteia.”

Trebuie să rămânem în Kosovo, din punct de vedere militar și din punct de vedere al comunității internaționale, pentru operațiunile cu caracter civil, atât timp cât va fi necesar, adică atât timp cât vom avea nevoie pentru reconstrucția fizică în Kosovo, dar și pentru reconstrucția morală,” a declarat Javier Solana la postul de radio France-Info. “N-aș vrea să dau un număr specific de ani, dar cred că vorbim probabil de mai mult de 3 ani.”

Astăzi, Bill Clinton a sosit în Macedonia. Amintindu-mi de prezicerile babei care a înviat din morți la Smederevo, l-am sunat pe Horia Enășel și i-am spus să fie cu ochii în patru, pentru că s-ar putea ca sârbii să încerce un atentat asupra președintelui american. Horia a râs, dar i-am amintit că baba a greșit doar cu câteva zile data încheierii păcii și eram convins că zvonul fusese lansat de serviciile secrete iugoslave, așa că n-ar fi fost de mirare împlinirea, cu câteva zile mai târziu, și a celeilalte preziceri, care spunea că Bill Clinton va fi asasinat.

Din fericire, nu s-a întâmplat nimic. Președintele american a vizitat tabăra de la Stenkovac, unde a fost întâmpinat ca un erou de refugiații albanezi. El i-a rugat să aibă răbdare și să nu se întoarcă în Kosovo, până când geniștii KFOR nu vor demina toate drumurile. “V-am promis că vă veți întoarce în condiții de securitate în Kosovo și că îi vom ajuta pe locuitori să-și reconstruiască viețile și comunitățile, vom ajuta Kosovo și toate țările din regiune să-și clădească un viitor mai bun, bazat pe respectarea drepturilor omului,” a spus Clinton și a promis că NATO va interveni, așa cum a făcut-o împotriva Iugoslaviei, în oricare parte a lumii unde vreun popor va fi prigonit. “Nu vom permite unor indivizi să treacă la atac numai din cauza diferențelor etnice, de religie sau de rasă. Vom împiedica acest lucru.” În stilul președinților americani, Clinton a vizitat spre seară și taberele militarilor din SUA.

În acest timp, la Belgrad continuau protestele împotriva situației din Kosovo. Partidul Noua Democrație (ND) a solicitat KFOR să aplice cu hotărâre rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU. Desigur, drama sârbilor din Kosovo era folosită la Belgrad împotriva regimului lui Slobodan Milosevic. “Nu este moral ca nenorocirea poporului sârb din Kosovo să ajungă obiect de târguială politică,” se spunea în comunicatul ND. “Nu înțelegem atitudinea vicepremierului Milan Bozic care, până ieri, spunea “Nu!” forțelor internaționale de menținere a păcii în Kosovo, iar astăzi îi mulțumește generalului Michael Jackson, de parcă acesta ar fi mântuitorul sârbilor.”

Mult mai tranșant era, ca de obicei, Momcilo Trajkovic, șeful filialei din Kosovo a SPO, care spunea că situația din provincie este catastrofală: “În majoritatea zonelor, nu a rămas nici urmă din suveranitatea Serbiei și Iugoslaviei asupra provinciei Kosovo. Granița cu Albania este complet deschisă și, pe acolo, intră criminalii albanezi care jefuiesc și incendiază casele sârbilor. La Prizren, Djakovica, Orahovac, Decani, Drenica, nu mai există nici sârbi, nici urme ale autorității statului sârb. În Kosovo nu mai circulă dinarul, ci marca germană și leka albaneza. Poporul sârb nu știe nimic despre această mare tragedie, despre care trebuie să vorbim și pentru care trebuie să-i tragem la răspundere pe cei vinovați.” Trajkovic a acuzat regimul de la Belgrad de manipularea sârbilor din Kosovo, care au ajuns la cheremul teroriștilor albanezi. “Liderii partidelor tratează problema refugiaților sârbi din Kosovo ca în campania electorală, încercând să adune procente pentru a câștiga alegerile,” spunea Trajkovic. “La îndemnurile lor, sârbii se întorc, deși fără mari speranțe, în Kosovo și, când văd ce e acolo, vor să plece din nou. Nu îi mai îndemnați să se întoarcă, pentru că doar își amărăsc sufletul degeaba și creaza tensiuni printre cei care încă nu au plecat.”

Statele Unite se pronunță împotriva independenței provinciei Kosovo, susținând acordarea unei autonomii substanțiale acestei regiuni, a declarat azi la București secretarul de stat american Madeleine Albright, citată de Mediafax. Șefa diplomației americane a precizat că Washingtonul dorește dezvoltarea unui proces politic în Kosovo și a promis că în provincie se va instaura o administrație civilă, sub supravegherea ONU, urmând să fie organizate alegeri democratice.

Am sunat în țară și am aflat mai multe despre vizita lui Madeleine Albright la București. O vizită de 3 ore, în care ne-a mângâiat pe creștet și ne-a dat certificat de bună purtare. “Atitudinea autorităților de la București în timpul crizei din Iugoslavia este un semn că România va fi un membru de valoare al NATO,” ne-a lăudat ea, remarcând că am făcut progrese, atât pe plan economic, cât și politic. Secretarul de stat american a recunoscut că România a suferit pagube serioase din cauza conflictului cu Iugoslavia, însă nu a pomenit nimic despre cum și dacă le vom recupera vreodată. Singura încurajare mai concretă a fost anunțul că Washingtonul sprijină candidatura României pentru preluarea, în 2001, a președinției OSCE. Profitând de înalta vizită, chiar și așa scurtă cum a fost, ministrul de Externe Andrei Pleșu a explicat, cu modestie, că atitudinea noastră față de conflictul din Iugoslavia a servit intereselor naționale și a cerut ca România să fie prima țară care să înceapă procesul de aderare la NATO, în cadrul următoarei etape de extindere a organizației.

Mult mai folositoare pentru România ar fi fost reluarea relațiilor cu sârbii. Astăzi, Partidul Național Român a cerut ridicarea embargoului impus Iugoslaviei, precum și revenirea asupra Hotărârii de Guvern privind interzicerea accesului președintelui Slobodan Milosevic pe teritoriul României. “PNR consideră ca normalizarea relațiilor cu Iugoslavia este unul din interesele strategice ale României și se încadrează în procesul integrării și cooperării regionale, indispensabil dezvoltării economice a țării,” se arată într-un comunicat emis de conducerea partidului. Cererea a trecut aproape neobservată. Guvernul român aștepta în continuare recomandări de la UE, pentru a iniția procedura de ridicare a embargoului.

Ar fi fost bine dacă ne-am fi mișcat mai repede. Sârbii aveau mari probleme și ar fi trecut cu vederea atitudinea României din timpul războiului. Era nevoie de atâtea și puteam profita pentru a contribui la reconstrucție. Svetozar Simic, director în Ministerul Comunicațiilor, a anunțat un bilanț al bombardamentelor asupra stațiilor de radio și televiziune, releelor și sediilor poștelor, care au fost ținta a 420 de atacuri aeriene, în timp ce repetoarele RTS au fost lovite de 36 de ori. În timpul celor 3 luni de război, programele televiziunilor au dispărut de pe ecrane de cel puțin 400 de ori, în timp ce NATO încerca să le acopere cu programele special concepute pentru sârbi și difuzate din avioane care zburau la mare altitudine sau de pe teritoriul țărilor vecine Iugoslaviei (România, Ungaria, Bosnia-Herțegovina și Albania).

Simic a ținut să remarce că, din momentul în care sediile și releele RTS au devenit ținta raidurilor aeriene, majoritatea stațiilor locale de radio și televiziune a preluat programele postului național. Excepție au făcut doar câteva localități, în care organele locale au refuzat să coopereze. Norocul Iugoslaviei că este țara cu cele mai multe posturi de radio și televiziune din Europa, altfel sârbii ar fi aflat cu greu ce se întâmpla în zilele de război. Acum, Ministerul Comunicațiilor avea ca prioritate repararea sau înlocuirea releelor distruse de bombe, deoarece o treime din locuitori nu putea recepționa programele RTS. Și, ceea ce considerau foarte important: în sudul provinciei Kosovo, televiziunea națională nu se vedea deloc.

Un alt domeniu în care puteam interveni la reconstrucție era cel al transporturilor feroviare. În timpul războiului, căile ferate au fost bombardate de 180 de ori, cel puțin 125 de obiective ale companiei de transport feroviar fiind lovite de bombe. Au fost distruse 18 poduri de cale ferată, 9 viaducte, 3 tunele și 38 de stații și au fost avariate grav liniile electrice și sistemele de semnalizare. Conform unui alt bilanț, în regiunea Zlatibor, în jurul orașului Uzice, au căzut peste 1.200 de proiectile. Adică, cel puțin 750 de grame de explozibil pe cap de locuitor. Pagubele provocate de bombe depășesc 2-300 de milioane de mărci germane (la care se adăugau alte 120 de milioane, din cauza distrugerilor la infrastructura urbană), fiind distruse 40 de case, 5 poduri, instalațiile Jugopetrol de la Pozega, posta din Uzice, ferma de la Peșter și centrul de recreere de pe muntele Zlatibor.

Și, deocamdată, programul de reconstrucție se limita la ceremonii. La Kraljevo, în fața rudelor și prietenilor acestora, a reprezentanților Armatei iugoslave și ai autorităților locale, preoții au oficiat o slujbă de pomenire în memoria celor 40 (cum spuneau cifrele oficiale) de militari și polițiști sârbi din oraș uciși în Kosovo. Aceasta încă era o acțiune decentă. Azi-dimineață, premierul sarb Mirko Marjanovic s-a dus la Surdulica, pentru inaugurarea lucrărilor de reconstrucție a sanatoriului bombardat în 30 mai. El a dezvelit o placă pe care erau înscrise data de astăzi și cuvintele “Începutul reconstrucției țării după agresiunea criminală a NATO”. Înainte de a pleca spre Vladicin Han și Vranje, pentru ceremonii similare, Marjanovic a spus: “Mergem mai departe. Vom reconstrui tot ce a fost distrus. Politica de pace a Iugoslaviei și a președintelui său, marele om politic Slobodan Milosevic, a învins.”

“Problema lui Milosevic va fi rezolvată, pe termen scurt, de decizia populatiei sârbe și, pe termen mediu, de decizia Tribunalului Penal International,” a declarat ministrul francez al Apărării Alain Richard la postul de radio Europe 1, dar a refuzat să ia poziție în privința îndepărtării de la putere a președintelui iugoslav. Richard este convins că “regula jocului”, care constă în răsturnarea cu forța armelor a liderilor care nu plac”, nu este bună în relațiile internaționale.

În timp ce oamenii lui Milosevic își vedeau de treabă, Opoziția continua să acționeze haotic. Vuk Draskovic cerea din nou formarea unui guvern de tranziție, care să elaboreze legile necesare organizării de alegeri democratice la toate nivelurile: “Atât timp cât SPO, cel mai mare partid de opoziție, are reprezentanți în fiecare sat, în poporul sârb se poate sădi sămânța schimbării. Îi avertizez pe Slobodan Milosevic și pe cei din guvern că Serbia se va democratiza, fie că doresc, fie că nu doresc asta. Iar dacă oricum, acest lucru se va petrece, e mai bine să se întâmple acum.”

În această vreme, Dragan Veselinov, președintele Coaliției “Vojvodina, de Opoziție, a cerut Comisiei Europene să anuleze vizele necesare pentru ca locuitorii Vojvodinei să poată călători în Occident. “Tot locuitori ai Vojvodinei îi consider și pe cei din Zemun, Novi Beograd și Pancevo,” a precizat, stupid, Veselinov. Iar argumentul suprem pentru a-și justifica solicitarea era că Slobodan Milosevic nu a câștigat niciodată alegerile în Vojvodina, deci locuitorii provinciei sunt mai cu moț decât ceilalți sârbi: “Eliberarea Vojvodinei de povara vizelor ar accelera comerțul, pătrunderea noilor tehnologii și a capitalului străin.”

La fel de important se credea și Nebojsa Covic, președintele Alternativei Democratice (DA), un alt partid “de buzunar”, care a anunțat astăzi că a ieșit din Uniunea pentru Schimbare. “În ultimele 3 luni, interesele partidului nostru nu au fost îndeplinite în cadrul acestei alianțe,” și-a justificat Covic gestul. “Suntem în continuare încrezători în scopul nostru comun de schimbare a sistemului economic și politic, care se poate face doar prin schimbarea actualului guvern. Rămânem, oricum, deschiși la dialog și gata, în măsura posibilităților, să contribuim la unirea și întărirea forțelor de Opoziție.” Ciudată opțiune pentru unire!

Nici radicalii nu stăteau deoparte în aceste zile. Astăzi, cereau reformarea urgentă a sistemului politic din țară și pedepse aspre împotriva celor care dețin monopolul unor activități economice. Văzându-se înlăturați de la tortul puterii, liderii SRS s-au gândit să solicite liberalizarea sistemului economic, revitalizarea sistemului comercial și legi care să protejeze investițiile străine. Nu era greu de înțeles de ce. Printre măsurile considerate de radicali cele mai importante erau cele de privatizare a complexelor agro-industriale. Vojislav Seselj, președintele SRS, a explicat că reprezentanții din guvern ai partidului său au rămas pe funcții, deși inițial demisionaseră, deoarece Parlamentul încă nu a numit alți miniștri, și nu din cauza decretului președintelui sârb Milan Milutinovic. “În acest moment, dezbatem în conducerea partidului dacă ne retragem sau nu din politică,” a declarat, patetic, Seselj.  “SPS și JUL insistă să rămânem în guvern. Deși ne sunt rivale, nu au altă alternativă. De SPO fug toți, ca de dracu’.”

Alte partide își continuau protestele împotriva măsurilor represive ale regimului. Slobodan Vuksanovic, vicepreședintele Partidului Democrat (DS), a cerut eliberarea imediata a lui Svetozar Fisic, liderul refugiaților din Kosovo care protestaseră zilele trecute în Belgrad. “Fisic a fost printre ultimii sârbi care au părăsit Prizren-ul, după ce a luptat atâta timp, ca militar, pentru apărarea provinciei,” a declarat Vuksanovic. “Cât timp sute de mii de sârbi din Krajna, Bosnia și Kosovo au ajuns refugiați din cauza politicii dezastruoase a lui Milosevic, este un cinism fără margini să condamni pe cineva pentru că le apără drepturile.”

La Cacak, în ciuda interdicțiilor impuse de Poliție, s-au adunat deja peste 10.000 de semnături pe o petiție care cerea stoparea represiunii împotriva primarului Velimir Ilic și redeschiderea postului local de televiziune. Pentru că polițiștii nu îi mai lăsau să se adune în piețe, oamenii strângeau semnături la sediile partidului Noua Democrație, în cafenele, restaurante și magazine, fiind hotărâți să nu se dea bătuți.

În alt colț al țării, la Niș, șeful Poliției l-a avertizat pe primarul Branislav Jovanovic să nu-i mai denigreze pe polițiști. Acesta declarase ziarului local că nimeni nu crede în cifrele comunicate de oficialități despre morții din războiul care tocmai se terminase. “Niciodată, Ministerul de Interne nu a ascuns numărul victimelor din rândul polițiștilor,” a replicat colonelul Zdravko Skakavac. “Toți cei 9 polițiști din Niș care au pierit în Kosovo sunt eroi curajoși, care și-au jertfit, pentru apărarea patriei, tot ce au avut mai scump: viața lor.”

În vârtejul acestor confruntări politice, am aflat că peste 1 milion de pensionari sârbi suferă de foame și supraviețuiesc din cerșit sau vânzându-și lucrurile. Mai mult de jumătate dintre ei au pensii de 4-500 de dinari pe lună, iar 10 % chiar mai mici. Milan Djuric, liderul Sindicatului independent al pensionarilor, a anunțat că va organiza, pe 1 iulie, un miting de protest în centrul Belgradului, deoarece guvernul a respins inițiativa lui, de a distribui pensionarilor cupoane, cu care aceștia să-și acopere cheltuielile locative.

Atacurile aeriene ale NATO împotriva Iugoslaviei au provocat un grav dezastru umanitar. Ar fi normal ca țările NATO să înceapă reconstrucția întregii regiuni a Balcanilor, inclusiv a Iugoslaviei,” a afirmat la Beijing purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe, Zhang Qiyue. “China se opune excluderii Iugoslaviei din proiectele de reconstrucție și – în plus – legăturii stabilite între reconstrucție și persoana care se află la putere la Belgrad.”

Când am plecat spre hotel, să mă pregătesc pentru Știrile ProTV de la ora 19:30, am văzut o grămadă de polițiști adunați în jurul terasei unui bar, la câțiva pași de clădirea Operei, în plin centrul orașului. Un automobil BMW era proptit într-un stâlp, iar mesele și scaunele zăceau răsturnate, lângă o baltă de sânge. Oamenii povesteau că șoferul BMW-ului s-a apropiat, încet, de bar, a scos un pistol și a început să tragă asupra unor tineri de la o masă, rănindu-l grav pe unul dintre ei. A urmat un schimb de focuri și șoferul a intrat cu mașina în stâlp. Culmea! Profitând de panica generală, a reușit să dispară. Era una din obișnuitele răfuieli mafiote, care nu se terminau niciodată în Belgrad.

Cu câteva seri în urmă, într-un bar de lângă hotelul nostru, după ora închiderii, intrase un alt necunoscut care, fără să scoată o vorbă, s-a dus la barman și i-a tras 3 gloanțe în cap. Nimeni nu a reușit să-i zărească fața și asasinul s-a făcut nevăzut. Clienții obișnuiți ai localului ne-au povestit că barmanul intrase într-o rețea de traficanți de droguri și – probabil – și-a înșelat partenerii. Polițiștii s-au învârtit o vreme în zonă, dar nu au reușit să afle mare lucru. Noi eram bucuroși că nu călcasem niciodată în acel bar, pentru că ni s-a părut că era prea multă lume dubioasă înăuntru. Altfel, ne-am fi trezit interogați de Poliție și asta ne-ar mai fi lipsit.

Când am ajuns la hotel, am rămas puțin în bar, cu Mile și ceilalți colegi. Zâmbind pe sub mustață, Mile mi-a spus: “Vezi că te caută o gagică!” Până să-mi dau seama ce se întâmplă, m-am trezit față în față cu Lia Lucia Epure, o ziaristă din Timișoara care acum lucra pentru TVR. “Vai! Ce mă bucur că te văd! Te-am urmărit cu sufletul la gură tot războiul și m-am rugat să nu ți se întâmple ceva!” mi-a spus Lia, în timp ce mă îmbrățișa și mă pupa pe ambii obraji. Am rămas fără replică, deoarece, mai ales în ultima vreme, Lia fusese foarte supărată pe mine, din cauza procurorului Constanța Cârstea, pe care ea o transformase într-un erou al luptei anti-corupție din România, iar eu am susținut, de la început, că întreaga poveste era un bluf. Lia era însoțită de Petru Cârdu, un chipeș poet de limba română din Serbia, și venise să facă niște reportaje pentru TVR Timișoara. I-am sfătuit să-și obțină acreditare de război, ca să nu aibă probleme. După ce au plecat, Mile mi-a spus, ironic: “Nu știam că vă înțelegeți atât de bine!” Am izbucnit amândoi în râs.

Zece avioane britanice Harrier s-au întors astăzi la baza lor de la Wittering, în estul Angliei, venind de la Gioia del Colle, din Italia, după 4 luni în serviciul Operațiunii Forța Aliată, relatează AFP. Piloții avioanelor Harrier, aparate cu decolare verticală, au fost întâmpinați cu căldură de familiile lor, după o scurtă survolare a bazei. Aceste avioane au fost trimise deasupra provinciei Kosovo în 19 februarie, înaintea începerii atacurilor aeriene împotriva Iugoslaviei, și au luat parte la 850 de misiuni, pe timp de zi și de noapte. În același timp, alte 3 avioane de alimentare VC 10 s-au întors la baza de la Brize Norton, la vest de Londra.

În cameră, jucându-mă cu telecomanda, am prins Sky News, unde am văzut un reportaj vădit tendențios din Kosovo, despre înmormântarea unui tânăr albanez care ar fi fost împușcat de un lunetist sârb. Reporterul britanic spunea ca albanezul ar fi avut dovezi despre locurile unde s-ar afla mai multe gropi comune, acesta fiind motivul asasinatului. La înmormântare, sicriul a fost purtat de 6 albanezi în uniforme UCK, care au tras mai multe rafale cu pistoalele mitralieră pe care le purtau la vedere, deși se semnase acordul de demilitarizare. Reporterul de la Sky declama patetic că ura dintre sârbi și albanezi trebuie să înceteze și spunea că imamul care oficia slujba de înmormântare cerea rudelor să nu caute să răzbune moartea tânărului. Doar că sunetul reportajului nu-l lăsa pe telespectator să înțeleagă cuvintele.

A reapărut controversa despre mercenarii ruși implicați în luptele din Kosovo. “Știm că rușii au participat,” a declarat astăzi Kenneth Bacon, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, la o conferință de presă. “Credem că voluntari ruși, mercenari, au participat de partea forțelor paramilitare și a celorlalte forțe sârbe. Pentagonul nu dispune de probe confirmate privind numărul de ruși implicați sau zonele în care au intervenit aceștia.” Cotidianul new-yorkez “Newsday“, ai cărui corespondenți trimiși în Kosovo au scris o grămadă de articole despre atrocitățile din provincie, majoritatea dovedite, ulterior, pure invenții, anunțase că în jur de 60 de voluntari ruși au participat la uciderea a sute de albanezi din Kosovo și la distrugerea unor sate, în jurul orașului Prizren. “Newsday” afirma că mercenarii ruși, care nu erau militari activi și acționau reuniți într-o unitate din forțele speciale ale Ministerului sârb al Afacerilor Externe, au participat la purificarea etnică în cel puțin 7 sate din jurul localității Orahovac: Velika Krusa, Pirane, Samodraza, Korisa, Bela Crkva, Pusto Selo și Drenovac. Ziariștii pretindeau că ar avea informațiile de la albanezi și de la cineva care lucra pentru serviciile de securitate sârbești. Lucru greu de crezut, din două motive: în Kosovo, unde se aflau cei doi ziariști de la “Newsday”, nu prea găseai securiști sârbi și – chiar dacă i-ar fi găsit – aceștia nici n-ar fi stat de vorbă cu un ziarist american, cu atât mai puțin să le dezvăluie vreun secret.

Rusia a jucat un rol cheie în oprirea ostilităților din Balcani,” a afirmat secretarul general al ONU Kofi Annan. “Acțiunile Moscovei au permis votarea rezoluției Consiliului de Securitate referitoare la Kosovo. Lumea le este recunoscătoare lui Boris Elțîn, lui Viktor Cernomîrdin și lui Igor Ivanov pentru rolul pe care l-au jucat în procesul de reglementare a conflictului.”

Înainte de a coborî din cameră, am aflat că sârbii încercau marea cu degetul, testând vigilența forțelor de menținere a păcii. KFOR a transmis Belgradului un protest, deoarece azi-noapte, 5 tancuri sârbești au intrat în zona de securitate dintre Kosovo și Serbia. Imediat ce au primit protestul, sârbii și-au retras tancurile, însă NATO a avertizat Armata iugoslavă să nu mai facă manevre în zona de securitate, cu o lățime de 5 kilometri, care fusese stabilită prin acordul de la Kumanovo.

Am plecat în oraș, să mâncăm pe Skadarlija. Și nu ne-a părut rău. Nea Nelu și cu Fane Anghel erau uimiți că în Serbia se mai găsea mâncare, deoarece auziseră că murim de foame și mă sunaseră, înainte de a veni, să mă întrebe dacă n-ar trebui să aducă cu ei niște conserve. Când ne-am întors și am trecut pe lângă “Plavi jahac“, barul muntenegrenilor de lângă hotelul nostru, înăuntru era chef. “Hai și noi!” le-am spus celorlalți, însă Mile, care știa că sârbii pot deveni foarte violenți la beție, era de părere să renunțăm. Totuși, am intrat să văd ce se întâmplă. Când m-au văzut, muntenegrenii mi-au arătat singura masă goală, invitându-ne să rămânem. I-am chemat și pe ceilalți și, după câteva minute, ne-am dat seama că petrecerea era în cinstea unor tineri aflați în permisie, proaspăt întorși din Kosovo, unde au stat tot războiul. Ne-am bucurat că am rămas. A fost fantastic. Unul dintre ei avea o chitară și nu l-au lăsat să plece, până când n-au epuizat toate hiturile marilor formații rock sârbești. Am stat în bar până foarte târziu și am cântat împreună cu ei. Nu ne puteam abține. Degajau atâta forță și bucurie de viață încât te copleșeau. Înainte de a pleca, au cântat pentru noi un vechi cântec de luptă sârbesc. A fost o seară de neuitat.

Share

target: Opoziția sârbă, slabă și imatură, în fața regimului Milosevic

17 iunie 1999

Încă de dimineață, am plecat cu Mile Cărpenișan la muncă. Deja aveam senzația că suntem acasă și începusem să avem tabieturi și să lucrăm în regim regulat. După ce ne trezeam, coboram să mâncăm ceva în restaurantul hotelului, mai ales de când directorul Nelu Madjinca își amintise să ne spună că micul dejun este inclus în prețul camerei. Nu știa nici el cum de a uitat atâtea săptămâni să ne atragă atenția. După micul dejun, de cele mai multe ori preferam să mergem la Media Center, unde cafeaua era foarte bună și o puteam savura în liniște, răsfoind ziarele. Mile pleca apoi la Centrul militar de presă, să mai afle câte ceva și de acolo, însă păstram tot timpul legătura și ne anunțam dacă se întâmpla ceva deosebit.

Astăzi, majoritatea ziarelor se lăuda cu “odlikovanje” pe care le-au primit, pentru merite deosebite în sprijinirea luptei pentru apărarea patriei. Simțeam deja cum reînvie concurența, pentru că articolele erau scrise de parcă fiecare publicație ar fi fost singura care a primit decorație. Nu era o simplă medalie, pentru că Guvernul Serbiei a anunțat că toate mijloacele de informare în masă care au sprijinit eforturile Armatei iugoslave în acest război vor fi scutite de impozite pe o perioadă de 6 luni. În rest, știrile semănau foarte mult. Cu excepția, desigur, a cotidianului pro-guvernamental “Politika“, unde citeam azi pagini întregi de omagii dedicate Armatei iugoslave și enorm de multă propagandă pentru cei de la Putere, combinată cu critici dure la adresa Opoziției.

Sârbii erau foarte îngrijorați pentru bisericile și mănăstirile din Kosovo, care erau incendiate de separatiștii albanezi. Blic” amintea că majoritatea erau declarate de UNESCO monumente ale patrimoniului universal și, după ce au fost avariate de schijele bombelor NATO căzute în apropiere, acum erau profanate și distruse de albanezi. “Vecernje novosti” începuse de mai multe zile un serial, în care făcea un bilanț al distrugerilor suferite de lăcașele de cult din Iugoslavia. Era impresionant, iar imaginile publicate – cutremurătoare. Mauro del Vecchio, comandantul forțelor italiene din KFOR, a anunțat că militarii săi vor apăra toate mănăstirile și bisericile care reprezintă un simbol pentru sârbi.

Adevărul era că ziarele pe care le citeam ne ajutau să ieșim din clișeele în care – fără voie – începusem să intrăm de când se terminase războiul. Era foarte greu să-ți muți atenția de la problemele din Kosovo, de la refugiați, violențe, trupe KFOR, UCK și paramilitarii sârbi, de la lupta politică dintre Milosevic și firava Opoziție sârbă, și să-ți amintești că viața de zi cu zi are și alte valențe. Era vremea recoltei, se făcuse grâul și țăranii se întrebau care va fi prețul pe care îl va stabili Guvernul pentru un kilogram. Oamenii ar fi trebuit să se pregătească de plecarea în vacanțe și apăruseră cozi în fața Ambasadei Greciei, singura țară din Spațiul Schengen care acorda fără probleme vize de intrare sârbilor. Mâine, un grup de jurnaliști sârbi și străini a fost invitat să participe la cursa inaugurală, care marca reluarea zborurilor companiei aeriene iugoslave JAT între Belgrad și stațiunea Tivat din Muntenegru. Se terminau cursurile școlilor și se apropiau examenele de admitere. Și, din nou, un colț al ziarului, în care citeam programul întreruperilor de curent de astăzi din Belgrad, ne amintea de război. Iar pe pagina următoare, citeam promisiunea că, în luna iulie, problemele de aprovizionare cu energie electrică vor fi mai mici.

Ne-am amuzat în această dimineață, când am citit că Arkan este indignat de hotărârea UEFA de a nu permite participarea echipei sale de fotbal, FC Obilic, în cupele europene. Motivul invocat de forul european era faptul că el este acuzat de crime de război. “Nu înțeleg ce legătură au aceste acuzații împotriva mea cu Obilic, pentru că eu nu mai am nici o funcție în conducerea acestuia,” explica Arkan. “Vreme de doi ani am fost președintele clubului, însă acum președinte este soția mea. Asta înseamnă că UEFA are ceva împotriva ei. Eu nu mai sunt nici măcar consilierul ei. Am fost doar până la 1 ianuarie.”

Premierul ungar Viktor Orban a declarat că susține planul de autonomie propus de minoritatea maghiară din Vojvodina după conflictul din Kosovo, informează AFP. El a făcut apel la încheierea unui acord asupra statutului acestei comunități formate din 300.000 de persoane, al cărei lider, Jozsef Kasza, a declarat că planul de autonomie a fost elaborat în comun de maghiarii din Vojvodina și experții Guvernului ungar.

Mai mult decat autonomia, visul independenței li se părea tot mai aproape liderilor albanezi din Kosovo. “UCK este, până în prezent, o armată de eliberare și poate să se transforme într-o armată de apărare a unui Kosovo liber,” declara astăzi Hashim Thaqi, liderul politic al UCK. “Autodeterminarea rămâne unul din scopuri, unul din visele albanezilor.” El a asigurat că dorește un Kosovo multietnic, în care va da sârbilor garanții că reprezintă o valoare pentru societatea albaneză. “Însă cel care are sânge pe mâini, sânge de copil, cel care a comis masacre, indiferent că este sârb, țigan sau rus, nu poate fi iertat,” spunea Thaqi. Simțindu-se “cu sacii în căruță”, el a refuzat să vorbească despre relațiile cu Ibrahim Rugova, despre care a spus că va trebui să colaboreze cu UCK, dând de înțeles că balanța forțelor politice nu mai este înclinată în favoarea acestuia. Înțelegând că riscă să dispară din viața politică a provinciei, Rugova a trimis-o la Priștina pe Edita Tahiri, care a anunțat că a venit pentru a deschide un birou al Ligii Democratice din Kosovo (LDK), urmând să sosească și el în cel mai scurt timp. Edita Tahiri a declarat că independența provinciei Kosovo rămâne un obiectiv al LDK. “Continuăm pe calea unui stat independent numit Kosovo,” a spus ea, pledând în favoarea creării unui guvern care să-i reunească pe reprezentanții tuturor partidelor, ai UCK și pe intelectualii cunoscuți.

În acest timp, mii de refugiați albanezi continuau să se întoarcă în Kosovo, provocând enorme blocaje de circulație pe șoseaua dintre Kukes și Prizren. Cei 55 de kilometri de șosea erau, efectiv, ocupați de camioane, tractoare, automobile, căruțe și alte vehicule, încărcate cu bagajele celor ce se întorceau acasă. Din cauza aglomerației, distanța era parcursă în 7 ore și, când un vehicul venea din sens opus sau vreo mașină avea o pană de cauciuc, coloana se oprea, blocând circulația. În ciuda acestor greutăți, refugiații albanezi erau bucuroși că se întorc acasă.

Refugiații care veneau din Albania, intrând în Kosovo pe la Morina, formau o coloană de 30 de kilometri lungime. Reprezentanții UNHCR încercau din răsputeri să monitorizeze trecerea lor și să întocmească acte celor care nu mai aveau. Deși nu prea aveau idee ce a mai rămas din casele lor, refugiații se încăpățânau să se întoarcă în Kosovo. Nu mai contau avertismentele KFOR că zona este minată, că majoritatea satelor dintre Prizren și Djakovica, unde sârbii și separatiștii UCK s-au luptat până în ultimul moment, sunt arse. În afară de Prizren, care nu prea era afectat de bombardamente, însă puține magazine mai erau deschise și, oricum, majoritatea avea rafturile goale, cele mai multe localități din sudul provinciei, care au fost părăsite de locuitorii lor, au fost devastate în timpul celor 3 luni de război.

Forțele KFOR încă nu reușiseră să ocupe pozițiile stabilite înainte de intrarea în Kosovo și nu puteau stăpâni haosul. Francezii ajunseseră abia azi dimineață la ora 8:00 în Kosovska Mitrovica, unde își amenajau cartierul general. Tancurile Leclerc, care aveau să sprijine desfășurarea soldaților, au avut nevoie de 13 ore ca să ajungă din tabăra de la Kumanovo. În timp ce francezii se desfășurau în Kosovska Mitrovica, doi militari italieni deveneau primele victime din rândul forțelor internaționale de menținere a păcii în Kosovo. Au fost grav răniți de explozia unei mine.

Comandantul suprem al Forțelor aliate în Europa, generalul Wesley Clark, a avertizat în legătură cu riscul ca anumite grupuri paramilitare iugoslave să rămână în Kosovo. “Armata se retrage repede, soldații sunt grăbiți, Poliția se întoarce, de asemenea, iar noi îi supraveghem îndeaproape,” a declarat generalul american, într-un interviu acordat BBC la Bruxelles. “În ceea ce privește anumite grupuri paramilitare, nu este clar dacă s-au retras toate sau nu, iar noi vom verifica aceasta foarte amănunțit în următoarele săptămâni.”

Mi-am amintit că, ultima oară când l-am văzut, în seara când s-a semnat pacea, “scriitorul” Dragan ne-a avertizat să urmărim cu atenţie ce se va întâmpla în perioada aceasta şi vom înţelege că sârbii nu vor renunţa niciodată la Kosovo. El ne-a sugerat că membrii forţelor speciale sârbe se vor întoarce, incognito, în provincie şi aveam să-mi dau seama foarte repede că nu ne-a minţit. 

Până una-alta, soldații britanici din KFOR au stabilit un perimetru de securitate în jurul sediului Poliției din Priștina, pentru a permite anchetatorilor Tribunalului Penal Internațional să caute dovezi ale unor eventuale crime de război. Occidentalii afirmaseră de mai multe ori că de aici ar fi fost coordonate operațiunile de epurare etnică a albanezilor din Kosovo. Puțină lume mai spera să descopere eventuale probe în sediul Poliției din Priștina, pentru că sârbii au avut destul timp să le distrugă. Mai mulți martori oculari au povestit chiar că, în ultimele 3 zile, i-au văzut pe polițiștii sârbi arzând dosare.

În cursul după-amiezii, britanicii din KFOR au anunțat că ar fi descoperit un adevărat centru de tortură în fostul sediu al Poliției sârbe din Priștina. “Am găsit aici cuțite, bastoane, bâte de baseball având gravate sloganuri sârbești, o cutie plină cu mănuși de box americane, elemente pornografice barbare și droguri,” a declarat un reprezentant al KFOR. “Cel mai surprinzător este că această clădire nu pare să fi fost un centru de detenție special pentru victimele forțelor sârbe, ci doar un cartier general obișnuit al Poliției. Altădată, actele barbare comise aici erau, probabil, aproape o chestiune de rutină.”

Acum, după retragerea militarilor sârbi, situația se schimbase și victimele violențelor erau sârbii. Azi-dimineață, au fost descoperite cadavrele a doi sârbi, Vlastimir și Persa Stanisavljevic, care au fost executați de UCK în casa lor din satul Sofalija, nu departe de Priștina. După-amiază, ignorând prezența trupelor KFOR, aproape în centrul Priștinei, luptătorii UCK au deschis focul asupra unui automobil înmatriculat în Niș, ucigându-l pe șofer. Incidente de acest fel erau frecvente, membrii UCK trăgând asupra oricărui automobil în care li se părea că ar circula vreun sârb.

Din acest motiv, în apropiere de localitatea Stimlje, doi jurnaliști britanici și călăuza lor au fost răniți de gloanțele trase dintr-o pădure asupra lor. Reporterul Simon Houston și fotograful Chris Wyatt, de la cotidianul “Daily Record” din Glasgow, precum și călăuza lor, albanezul Xherdet Shabani, se întorceau cu un automobil de la Stimlje, când mai mulți necunoscuți au început să tragă cu pistoale automate asupra lor. “Cred că erau albanezi din UCK și ne-au confundat cu sârbii care se refugiază din Kosovo,” povestea Houston. “Călăuza ne-a spus să nu oprim și am călcat pe accelerație, în timp ce ei trăgeau în noi. Mi-am dat seama ce se întâmplă, doar când o așchie m-a lovit în cap.”

În acest timp, în Serbia războiul făcea victime și după semnarea acordului de pace. Dimineață, Veselka Ristic, o femeie de 54 de ani din satul Veliko Vojlovce, de lângă Leskovac, a ieșit să-și sape grădina. După o jumătate de oră, vecinii au auzit o explozie și, când s-au dus să vadă ce s-a întâmplat, au găsit-o pe femeie sfârtecată de explozia unei bombe cu fragmentație. Una dintre miile de bombe nedetonate, împrăștiate peste tot în Iugoslavia, dar mai ales în Kosovo.

Neutralizarea bombelor lansate în Marea Adriatică de avioanele NATO, din cauza unor dificultăți întâmpinate la întoarcerea din misiunile împotriva Iugoslaviei, va începe în scurt timp, a anunțat Statul Major al Marinei italiene, citat de AFP. Bombele a căror recuperare nu prezintă pericol vor fi pescuite și aduse pe uscat pentru a fi detonate, iar cele irecuperabile vor fi neutralizate la fața locului. O sursă judiciară a anunțat că Marina militară italiană a comunicat Parchetului din Veneția că este imposibil să se recupereze bombele, din motive de securitate. “Detonarea la fața locului, prin încărcături explozibile ghidate de la distanță și reducerea impactului asupra mediului înconjurator vor fi asigurate prin tehnici sofisticate ale marinei,” se explica într-un comunicat. El precizează că geniștii italieni au reperat până în prezent 23 de bombe, după cercetarea a 95 % din teritoriul care le-a fost repartizat. Primele bombe au fost găsite din întâmplare, în 10 mai, de către pescarii din regiune, trei dintre aceștia fiind răniți de explozia unui proiectil. Circa 160 de bombe au fost aruncate în nordul și în sudul Mării Adriatice din avioanele aliate.

În Serbia continuau să apară bilanțuri ale pagubelor provocate de bombardamente. Maiorul Milomir Mijatovic, comandantul aeroportului Ponikve de lângă Uzice, care a fost ținta raidurilor aeriene încă din prima zi de război, a declarat că pe aeroport au căzut 470 de proiectile. El a explicat că, deși apărarea antiaeriană era asigurată majoritar din rezerviști, aceștia au reușit să respingă o bună parte din cele 36 de raiduri aeriene ale NATO, fără ca vreun sârb să fie ucis. Slobodan Bosiljkov, directorul principalei rafinării din Serbia, cea de la Pancevo, a anunțat că pagubele provocate de bombardamentele NATO depășesc 650 de milioane de dolari. Încă din primele zile de război, au fost distruse dispozitivele de alimentare și principalele instalații ale rafinăriei. Deși a fost imediat închisă, rafinăria a fost bombardată în continuare, astfel încât, în prezent, cei 1.700 de angajați au rămas fără locuri de muncă.

Apropo de distrugeri și de reconstrucție, povestea vinderii fabricii “Zastava” din Kragujevac începea să se confirme. Astăzi, Milan Beko, președintele Consiliului de administrație, a anunțat că pregătește un plan de reconstrucție a fabricii. “Guvernul trebuie să se decidă dacă îl pune în aplicare,” a declarat el. “Repunerea în funcțiune a fabricii este necesară din rațiuni economico-sociale.” După care, ca din întâmplare, Beko a pomenit că italienii de la FIAT ar putea deveni parteneri de perspectivă pentru “Zastava”. El a povestit că a luat legătura cu ambasadorul Italiei la Belgrad, pentru că militarii italieni au primit supravegherea regiunii din jurul orașului Pec. Aici, se află fabrica “Ramiz Sadic”, unde se găsește unica presă de caroserii de camion din Balcani, care ar putea începe să lucreze imediat pentru “Zastava”. Și – încă o simplă coincidență! – reprezentanții confederației sindicale “Cobas“, care reprezintă interesele muncitorilor din concernele FIAT și Alfa Romeo, au sosit astăzi la Kragujevac și i-au înmânat lui Milan Beko o donație de 200.000 de mărci germane pentru angajații de la “Zastava”. După care au declarat că intenționează să mai strângă, pentru a-i ajuta, încă 1 milion de marci.

Duma de Stat a Rusiei a votat în unanimitate o rezoluție prin care cere ca secretarul general al NATO, Javier Solana, să fie judecat pentru “crime împotriva umanității“, relatează AFP. Deputații au votat, cu 299 de voturi pentru, nici unul împotrivă și nici o abținere, o propunere a vicepreședintelui camerei, Serghei Baburin, reprezentant al formațiunii Puterea Poporului, apropiat de comuniștii care dețin majoritatea în Dumă. “Luând decizia de a lansa o acțiune militară împotriva Republicii Federale Iugoslavia, înalții reprezentanți ai NATO – și, în special, Solana – au înfăptuit o crimă militară și trebuie să răspundă pentru crimele împotriva umanității comise în cadrul acestei agresiuni,” se afirmă în textul votat de deputați.

Situația politică în Serbia a rămas neschimbată. În timp ce Opoziția solicita ridicarea stării de război și demisia lui Slobodan Milosevic, formațiunile de la Putere nici nu voiau să audă despre așa ceva. Partidul Democratic Reformist din Vojvodina a anunțat că va începe, împreună cu alte 6 formațiuni care alcătuiesc Uniunea Partidelor Democratice, strângerea de semnături prin care va cere demisia președintelui iugoslav. Partidul Noua Democrație a comunicat că situația din Kosovo și Metohia nu mai poate fi tolerată și a făcut apel la Națiunile Unite să asigure securitatea locuitorilor din provincie și să dezarmeze gherilele UCK: “Televiziunea națională iugoslavă închide ochii și se preface că nu știe că în Metohia nu a mai rămas nici un sârb și că prigoana și crimele care se petrec în Kosovo vor determina ca această regiune, care a aparținut de veacuri Serbiei, să rămână fără sârbi.”

Partidul Democrat din Serbia a atras atenția că rezoluția ONU privind demilitarizarea UCK nu prevede și dezarmarea acestei formațiuni. “Rezoluția conține termenul demilitarizare, dar nu spune nimic despre dezarmarea UCK,” a declarat Vojislav Kostunica, președintele partidului. “Ieri, la Kosovopolje, generalul Michael Jackson a greșit spunând că militarii KFOR îi dezarmează pe teroriștii UCK. Până acum, i-au dezarmat doar pe luptătorii izolați întâlniți pe șosele, însă nu au intrat în nici o bază a acestora, unde se află munți de armament.”

Ivica Dacic, purtătorul de cuvânt al SPS, a solicitat sârbilor să rămână în Kosovo și să aștepte ca forțele internaționale de menținere a păcii să-și îndeplinească misiunea și să le asigure o viață normală. El a subliniat că reprezentanții comunității internaționale s-ar fi convins că, în Kosovo, factorul de destabilizare îl reprezintă bandele de teroriști și separatiști albanezi. “Starea de război va fi ridicată când se va finaliza implementarea planului de pace, conform înțelegerilor tehnico-militare,” a răspuns el formațiunilor din Opoziție. Întrebat despre activitatea executivului, în condițiile în care membrii SRS și-au depus demisiile, Dacic a răspuns că Guvernul Serbiei funcționează normal, iar radicalii trebuie să rămână pe posturile lor, în interesul statului și al poporului.

Într-adevăr, Partidul Radical din Serbia (SRS) a organizat astăzi o conferință de presă, anunțând că rămâne în guvern, însă nu din cauza decretului președintelui Milan Milutinovic, ci doar pentru a asigura funcționarea acestuia până la ridicarea stării de război și formarea unui alt guvern. “Atât timp cât era în vigoare starea de război, nu era nevoie de un decret prezidențial pentru a-i menține în guvern pe miniștrii radicali,” a precizat Vojislav Seselj. “Miniștrii noștri își vor continua activitatea până la numirea unui alt guvern, însă trebuie să amintesc că ei ocupă doar portofolii tehnice. De acum încolo, discuțiile cu SPS și JUL se vor axa numai pe astfel de probleme.”Ministrii SRS nu participaseră la ședintele de guvern din ultimele două zile, în semn de protest, însă au anunțat că vor lua parte la ședințele viitoare. Seselj a atras atenția că SRS nu are nevoie de aprobarea Parlamentului pentru a se retrage din guvern, mai ales că acesta se va întruni abia la 1 octombrie. El a adăugat că nu Guvernul Serbiei a vândut Kosovo și și-a exprimat încrederea că provincia va scăpa de sub cizma cotropitorilor și va reveni sub autoritatea guvernelor sârb și iugoslav. “SRS dorește organizarea alegerilor anticipate la toate nivelurile,” a anunțat Seselj, “însă acest lucru nu este posibil, atât timp cât Kosovo este sub ocupație.”

China a respins explicațiile date de Statele Unite pentru bombardarea, luna trecută, a ambasadei Beijing-ului la Belgrad, a informat agenția China Nouă. Explicațiile furnizate ieri de subsecretarul de stat american Thomas Pickering ministrului chinez al Afacerilor Externe Tang Jiaxuan “nu sunt convingătoare” și “de aceea, guvernul și poporul chinez nu pot accepta concluzia potrivit căreia bombardamentul a fost o greșeală“, a precizat agenția de presă chineză. Șeful diplomației chineze a invitat din nou Statele Unite să furnizeze “o explicație satisfăcătoare” în privința bombardamentului din 7 mai.

Interesant este cât de mult i-a deranjat pe cei de la Putere comunicatul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe, prin care se cerea demisiile guvernului și a președintelui Milosevic. Ivica Dacic dădea lecții de morală: “Fiecare biserică trebuie să fie alături de popor și de organele statului și nu să se pună împotriva intereselor lor.” Vojislav Seselj se prefăcea nepăsător: “Întotdeauna, implicarea bisericii în politică a avut efecte minime. Nu uitați că toți cei care au agitat spiritele în Sfântul Sinod au pierdut apoi alegerile.”

Apelul lansat de Biserica Ortodoxă Sârbă era considerat de către Opoziție un factor în plus de presiune asupra lui Milosevic. “Biserica nu poate să provoace plecarea sa, dar are o anumită influență în societate,” comenta Vesna Pesic. “Oamenii încep să ajungă la concluzia că nu au nici un viitor cu Milosevic.” Spre deosebire de alți lideri ai Opoziției, fosta președintă a Alianței Civice din Serbia avea rezerve cu privire la sfârșitul politic al președintelui iugoslav. Ea era de părere că s-ar putea ca Iugoslavia să-și continue drumul pe panta descendentă pe care se află în ultimii 10 ani și că, înainte de orice alegeri, ar fi binevenit ca Milosevic să mai piardă din putere. “Am ajuns la sfârșitul chestiunii naționale sârbe. Cu Kosovo este pentru a treia oară, după Croația și Bosnia, când sârbii sunt expulzați dintr-un teritoriu,” amintea ea. “Acum, avem în Serbia minorități reduse, mai ușor de administrat. Putem să ne concentrăm asupra unei alte noțiuni a națiunii, mai politică, și să nu ne mai referim tot la etnicitate.”

La rândul său, Zoran Djindjic se străduia să convingă comunitatea internațională să nu izoleze Serbia din cauza președintelui Slobodan Milosevic. “Ar fi tragic dacă, după război, sârbii vor fi victimele păcii,” a declarat el la Budapesta. “Milosevic nu este singura problemă din Iugoslavia. După democratizarea țării, trebuie să apară figuri noi pe scena politică sârbă. Nu indivizii trebuie să câștige, ci un nou concept politic.” Președintele Partidului Democrat a explicat că, dacă alegerile vor fi organizate rapid, ar putea fi câștigate din nou de Slobodan Milosevic, datorită mașinăriei de propagandă pe care o are la dispoziție. El spera ca, în câteva luni, Opoziția să câștige încrederea oamenilor și viitoarele alegeri: “Există speranța ca un nou concept politic democratic să poată fi pus în practică în Iugoslavia, fără vărsare de sânge.”

Problema Opoziției rămânea lipsa de răbdare. Sperând că vor putea profita de conjunctura favorabilă a declinului popularității lui Slobodan Milosevic, liderii Opoziției se pripeau și făceau greșeală după greșeală. Astăzi, am aflat detalii despre întâlnirea de sâmbătă, din orașul muntenegrean Njivice, dintre ei și emisarul american pentru Balcani Robert Gelbard. La reuniune au participat fostul premier iugoslav Milan Panic, fostul guvernator al băncii centrale Dragoslav Avramovic, liderul Partidului Democrat Zoran Djindjic, președintele partidului Social Democrația Vuk Obradovic, liderul Alianței Civice Goran Svilanovic și președintele Partidului Democrat Creștin Vladan Batic, adică liderii coaliției “Alianța pentru Schimbare“, alături de personalități marcante din guvernul Muntenegrului.

“SUA doresc să încurajeze procesul democratic din Serbia, cu condiția ca Opoziția să dea dovadă de coeziune,” le-a spus Robert Gelbard, care a subliniat, însă, că “răsturnarea lui Milosevic de la putere este problema poporului său, nu a guvernului american”. El a evocat posibilitatea de a promite o recompensă celor care vor ajuta la aducerea președintelui Slobodan Milosevic în fața TPI, adăugând că nici premierul Momir Bulatovic nu va scăpa de inculparea pentru crime de război, “deoarece a condus guvernul federal în timp ce în Kosovo au fost comise crime abominabile”. În afară de promisiuni și sfaturi, liderii Opozitiei sârbe nu au primit nimic. În schimb, întâlnirea lor cu reprezentantul american avea să fie bine speculată de presa subordonată Puterii de la Belgrad, care i-a acuzat fățiș de trădare și pactizare cu cei care au bombardat Iugoslavia, acuzații suficient de serioase ca să-i compromită în fața sârbilor.

Eram dezamăgit de atitudinea liderilor Opoziției, mai ales că, într-adevăr, conjunctura politică le era favorabilă. Săptămânalul “NIN” a publicat rezultatele unui sondaj telefonic, conform căruia mai puțin de 50 % dintre sârbi sunt de acord cu afirmațiile lui Slobodan Milosevic, conform cărora Serbia a învins Alianța Nord-Atlantică. Din 200 de apeluri telefonice gratuite, recepționate din întreaga Serbie (mai puțin Kosovo și Metohia), numai 46 % dintre cei care au sunat au fost de părere că Serbia a ieșit învingătoare din acest război. Ceva mai mult de o treime dintre cei chestionați erau de acord cu planul de pace Cernomîrdin-Ahtisaari și numai 41 % credeau că condițiile impuse de acesta sunt mai bune decât cele prevăzute în acordul de la Rambouillet. Printre țările considerate de sârbi drept prietene se numără Grecia (52 % dintre cei intervievați) și Rusia (48,5 %). Conform sondajului, doar 29,5 % dintre sârbi cred că Rusia îi va ajuta cel mai mult după terminarea războiului. 52 % sunt de părere că sârbii din Kosovo nu doresc să-și părăsească gospodăriile și să se refugieze din provincie, iar 64 % nu cred că sârbii ar fi comis crimele de război de care sunt acuzați.

Discuțiile ruso-americane legate de participarea Rusiei la KFOR au fost reluate astăzi la Helsinki, informează AFP. “Șeful statului rus dezaprobă categoric refuzul occidentalilor de a acorda Rusiei un sector din Kosovo și va căuta mijloacele prin care să se opună acestui lucru,” i-a transmis Boris Elțîn, la telefon, ministrului Apărării Igor Sergheev, care se afla la Helsinki. La sfârșitul discuțiilor de astăzi, ministrul Afacerilor Externe Igor Ivanov a declarat că Rusia și Statele Unite nu au rezolvat încă problema staționării trupelor ruse în Kosovo, dar au ajuns la un acord privind participarea Moscovei la structurile de comandă ale KFOR. El nu a precizat dacă Rusia a acceptat, până la urmă, să își pună trupele sub comanda NATO – așa cum cereau Statele Unite – sau dacă s-a găsit o eventuală formulă mai suplă. Convorbirile au fost întrerupte în timpul nopții, după 8 ore de negocieri, fără încheierea vreunui acord, chiar dacă ministrul american a vorbit despre “progrese în toate domeniile”.

Am reușit să citesc pe Internet o revistă a presei ruse de astăzi, care vorbea despre dificultățile pe care le întâmpină Rusia pentru a-și aproviziona și a-și întări efectivele aflate în Kosovo. Cotidianul “Sevodnia” titra pe prima pagină: “Pentru a intra în Kosovo, soldații ruși ai păcii trebuie să facă înconjurul lumii”. Articolul sublinia că tentativele Ministerului de Externe și ale Statului Major al Armatei Ruse, de a obține un culoar aerian din partea Ungariei, României și Bulgariei pentru a ajunge la Priștina, nu au nici o perspectivă de succes. “De la extinderea NATO spre est, întregul spațiu aerian al Europei este controlat de facto de Alianță,” nota, la rândul său, cotidianul “Nezavisimaia Gazeta“. “Nu există o fraternitate slavă în nici o altă parte decât în Rusia, Belarus și, în parte, în Ucraina. Bulgarii, polonezii, cehii vor face tot ce le va ordona cel mai puternic. Iar țările care nu sunt încă membre ale NATO o vor face cu și mai mare ardoare decât cele care sunt deja membre. Rusia a apărat singură Iugoslavia. Ea s-a trezit unica disidentă din lumea întreagă. Poate să fie mândră, însă în stadiul actual al economiei ruse este imposibil să transforme această solitudine orgolioasă într-o contrapondere reală față de Statele Unite.”

După transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, m-am interesat la București și am aflat că, într-adevăr, autoritățile române au respins printr-o notă verbală solicitarea Federației Ruse, adresată în 13 iunie, privind survolarea teritoriului nostru de către 6 avioane cu echipament militar. Viorel Ardeleanu, directorul Direcției NATO din Ministerul de Externe, a declarat în plenul Parlamentului că se poate reveni asupra solicitării Federației Ruse, doar în momentul în care va exista o notificare în acest sens din partea NATO. De altfel, încă de la început, Rusia nu și-a pus mari speranțe în obținerea acordului de survol din partea României și solicitarea sa nu a avut, conform uzanțelor diplomatice și militare, un caracter oficial. S-a făcut printr-o notă verbală, iar refuzul țării noastre a fost transmis printr-o modalitate similară.

O altă veste pe care am auzit-o în timp ce îmi așteptam rândul la Știri m-a făcut să mă bucur că “scriitorul” Dragan nu mai trece pe la hotel “Toplice. Nu știu cum i-aș fi justificat decizia de astăzi a Guvernului, care a hotărât să interzică accesul pe teritoriul României pentru Slobodan Milosevic, membrii familiei sale și demnitarii din guvernele Iugoslaviei și Serbiei. În total, hotărârea de guvern viza 284 de cetățeni iugoslavi, dintre care 105 membri ai guvernului, 65 de politicieni și 114 persoane care au sprijinit regimul de la Belgrad. Până și Nelu a auzit de această inițiativă a României și m-a întrebat ce i-a apucat pe cei de la București, pentru că nimeni nu ne ceruse o astfel de hotărâre și nici o altă țară nu anunțase, deocamdată, ceva similar.

Deși nu le-au aprobat rușilor trecerea prin spațiul lor aerian, autoritățile bulgare au decis astăzi ridicarea embargoului impus în 22 martie Iugoslaviei, privind exportul și tranzitul produselor petroliere. Principalul punct de frontieră cu Iugoslavia, cel de la Kalotina, a fost redeschis, iar directorul unei companii private de transport rutier a anunțat că autobuzele sale vor relua, de azi, cursele între Sofia și Niș, care ar putea fi prelungite până la Belgrad, pe șoselele secundare care nu au fost avariate de bombardamente.

Militarii NATO aflați la Timișoara pentru a coordona survolarea teritoriului românesc de către avioane ale Alianței vor rămâne în România “cât timp NATO și România vor dori să colaboreze pentru supravegherea operațiunilor aeriene în Balcani,” a declarat agenției Mediafax, David Asjes, ofițer al Armatei americane. Acordul tehnic încheiat între România și NATO nu prevede, potrivit lui Asjes, un termen fix pentru încheierea misiunii. Ofițerul american a arătat că facilitățile oferite de aeroportul din Timișoara “sunt tot ceea ce trebuie” pentru îndeplinirea misiunii echipei NATO. Specialiștii Alianței dețin propriul sistem de recunoaștere amic-inamic a avioanelor și primesc date de la Sistemul Integrat de Supraveghere a Spațiului Aerian (ASOC) de care dispune România.

Seara, înainte de a coborî la cină, am urmărit jurnalul RTS. A meritat! În loc să vorbească despre toate aceste probleme pe care mi le notasem de-a lungul întregii zile, despre refugiații din Kosovo care continuau să sosească în valuri în toate localitățile Serbiei sau măcar despre întâlnirea dintre generalul Michael Jackson și patriarhul Pavle, care a ajuns la Priștina, jurnalul conținea doar propagandă. Ba chiar se anunțase că situația de la Priștina și Kosovopolje s-ar fi normalizat! Oricum, începutul a fost cel puțin amuzant pentru cineva care a apucat să trăiască într-un regim totalitar.

RTS a reluat, pur și simplu, discursul lui Slobodan Milosevic, rostit zilele trecute la inaugurarea lucrărilor de reconstrucție a podului peste Dunăre de la Beska. După care crainica a prezentat un mesaj primit prin fax, de la nu știu ce firmă din Elveția, care dorea să finanțeze reconstrucția podului. A urmat un apel al Guvernului federal către sârbii din Kosovo, care erau rugați să nu părăsească provincia, fiind asigurați că forțele internaționale de menținere a păcii îi vor dezarma pe luptătorii UCK. Desigur, mesajul începea cu sublinierea că Iugoslavia și-a îndeplinit, până acum, toate obligațiile asumate prin acordul de pace. A urmat un reportaj din Kosovo, în care generalul Jonathan Bailey, adjunctul comandantului KFOR, ținea un discurs în fața sârbilor dintr-o localitate din Kosovo și îi asigura că îi va proteja pe toți și nu va tolera amenințări și acțiuni criminale. Spre marea satisfacție a sârbilor, care l-au aplaudat furtunos, generalul a folosit expresia “așa-numita UCK“, atunci când a vorbit de demilitarizarea organizației separatiste. Am mai privit puțin și, când au început să curgă știrile despre liderii și presa internațională care dezavuau acțiunile UCK și cereau rezolvarea urgentă a situației din Kosovo, m-am plictisit și am plecat să mănânc.

După cină, am ieșit cu Mile la barul muntenegrenilor de lângă hotel, unde am ascultat liniștiți muzică bună la Radio Nostalgija, iar eu mi-am pregătit corespondența pentru Știrile ProTV de la miezul nopții. În care, pe lângă un rezumat al zilei, am adăugat informația că patriarhul Pavle a sosit în această seară la sediul Patriarhiei din Pec, unde va rămâne în continuare, alături de credincioșii sârbi care s-au refugiat aici. La sosire, el le-a reamintit oamenilor care l-au întâmpinat de vorbele lui Iisus: “Cei care vor îndura până la capăt, aceia se vor mântui.”

Share

target: sârbii pleacă din Kosovo, refugiații albanezi se întorc

16 iunie 1999

Toate ziarele de astăzi publicau listele ofițerilor avansați în grad cu ocazia Zilei Armatei, precum și ale celor peste 3.000 de sârbi (militari sau civili) decorați pentru felul în care și-au apărat țara. “Politika” specifica și că 90 % dintre cei decorați erau simpli soldați. De asemenea, erau reproduse pasaje largi din mesajul președintelui Slobodan Milosevic către ostași, în care acesta repeta: “Ați dovedit că avem o armată invincibilă!” La toate monumentele închinate eroilor au fost depuse coroane de flori, iar generalul Ojdanic i-a primit pe atașații militari străini aflați la Belgrad, care l-au felicitat.

Într-o altă ceremonie, Milosevic i-a primit pe ofițerii din conducerea Armatei iugoslave, pe care i-a felicitat încă o dată pentru bravura și eroismul de care au dat dovadă în timpul acestui război. Generalul Ojdanic i-a mulțumit președintelui iugoslav, în numele militarilor, pentru că a fost, în fiecare clipă, alături de comandanții armatei. Era un spectacol tragi-comic, deoarece, în acest timp, NATO confirma că toate unitățile de Aviație și Artilerie antiaeriană iugoslave au fost retrase din Kosovo, iar generalul Michael Jackson își arăta mărinimia, acordând încă 24 de ore, până la miezul nopții de astăzi, pentru finalizarea retragerii totale a forțelor sârbe din zona I, conform acordului de la Kumanovo. Sârbii și-au justificat întârzierea prin dificultățile create de coloanele de refugiați care plecau din Kosovo și stânjeneau retragerea militarilor. Molipsit de durerea sârbilor, n-am putut să nu rețin și să nu repet, în transmisia pe care aveam să o fac pentru Știrile ProTV de la 19:30, expresia unui bătrân care auzise la televizor că Milosevic îi decorează pe toți cei 462 de militari morți în acest război. Omul se întreba cum vor fi numerotate cele 10.000 de decorații – pentru că la această cifră estimau oamenii că s-ar ridica numărul celor morți pe front – ca să iasă în total 462?

Încet-încet, ziarele risipeau și speranțele iluzorii despre un viitor “Plan Marshall” pentru reconstrucția țării. “Blic” cita opinia economistului Branko Milanovic, expert al Băncii Mondiale, care explica foarte clar că doar țările membre ale instituțiilor financiare internaționale pot primi credite pentru reconstrucție. Nu era cazul Iugoslaviei. Milanovic mai amintea că, și după embargoul din 1992, s-au primit promisiuni de ajutor financiar, însă sârbii nu au văzut vreun ban. “Nu trebuie să uităm,” a adăugat expertul, “că Iugoslavia a rupt relațiile diplomatice cu SUA, Marea Britanie, Franța și Germania, adică cu 4 din cele 5 țări care au putere decizională în toate instituțiile financiare mondiale.” Pe un cu totul alt ton, “Politika” atrăgea atenția că sârbii nu trebuie să aștepte imaginare ajutoare din străinătate. Deși se dorea mobilizator, mesajul articolului era xenofob și alimenta ura oamenilor față de Occident.

Blic” anunța că Guvernul federal va menține controlul prețurilor până la sfârșitul anului. Câteva pagini mai încolo, puteai afla că transportul în comun în Belgrad a ajuns în pragul colapsului. Din lipsă de carburanți, începând de astăzi, autobuzele vor mai circula doar 6 ore pe zi, între 6:00 și 8:00 și între 18:00 și 22:00. Tramvaiele și troleibuzele veneau tot mai rar și nu se întrevedeau perspective de îmbunătățire a frecvenței. Directorul companiei de transport în comun, subordonată primăriei (condusă de Opoziție, adică de SPO), dădea vina pentru situație pe Guvernul Serbiei, care nu îi alocă nici jumătate din combustibilul necesar. Consiliul local al Belgradului a solicitat guvernului să-i permită să cumpere carburanți de pe piața liberă, la prețul pieței, și nu de la “Jugopetrol“, la un pret fixat prin decizii administrative. Pe lângă acestea, din cauza gravelor avarii de la sistemul energetic, autoritățile s-au văzut nevoite să renunțe la sistemul care permitea tarife diferențiate la plata curentului electric. Desigur, a fost eliminat tariful minim.

Tot din ziare am aflat și despre decizia UEFA de a nu permite participarea în cupele europene a echipei de fotbal Obilic, vicecampioana și semifinalista Cupei Iugoslaviei. Motivul: proprietarul clubului este cunoscutul Zeljko Raznatovic-Arkan. Acesta a refuzat să comenteze hotărârea forului european, precizând doar că nu mai deține nici o funcție la Obilic. În “Vecernje Novosti“, soția lui Arkan, Svetlana Raznatovic (“Ceca“), care preluase clubul, a declarat că nu a primit încă nici o explicație oficială de la UEFA. “Am fost și vom rămâne un club sârbesc și trebuie să pătimim pentru asta,” a spus Ceca. “Din păcate, politica și-a băgat din nou ghearele murdare în sport, iar noi nu putem lupta împotriva ei.”

Cheltuielile ce vor trebui angajate de UE pentru reconstrucția în Balcani se vor ridica la circa 5-6 miliarde de euro pe an, dar ele nu vor fi peste posibilitățile Uniunii, a apreciat președintele Comisiei Europene Romano Prodi, într-un interviu acordat săptămânalului german “Die Zeit“. În opinia sa, actualul conflict din Balcani constituie examenul cel mai serios pentru UE, care va trebui să-și dovedească potențele și “să demonstreze că este singurul organism ce poate asigura stabilitatea pe termen lung în această regiune”. În alta ordine de idei, Romano Prodi a afirmat că trebuie să fie foarte clar că UE nu este și nu poate fi o simplă “zonă de liber schimb“, ci o instanță politică, ce se ocupă de problemele spinoase de ordin politic și de securitate pe continent.

Înainte de a pleca de la hotel, am răsfoit cotidianul “Borba“, în care Zivorad Djordjevic acuza Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe că a trecut în tabăra dușmanilor poporului și acordă tot mai puțină atenție credinței strămoșești și religiei, lansându-se în politică. Reacția se datora comunicatului Sfântului Sinod, în care se cerea demisia lui Slobodan Milosevic. De altfel, când am ajuns la Media Center, a trebuit să mă concentrez asupra vieții politice de la Belgrad, pe care decretul de ieri al președintelui sârb Milan Milutinovic o agitase din nou.

Desigur, unul din criticii cei mai agresivi ai deciziei era liderul SPO Vuk Draskovic. Într-un interviu acordat postului de televiziune Studio B, pe care partidul său îl controla, el a caracterizat decretul prin care Milutinovic îi impiedica pe radicali să părăsească guvernul ca foarte periculos. “Măsura, dar mai ales justificarea ei, ocolesc motivul pentru care SRS a decis părăsirea guvernului,” a afirmat Draskovic. “Și mai periculos este faptul că ea demonstrează că regimul de la Belgrad merge pe același drum ca până acum, iar politica sa are nevoie de radicali ca sursă de inspirație.”

Stevan Lilic, vicepreședintele partidului Centrul Democratic, a atras atenția că decretul lui Milutinovic este ilegal, deoarece aprobarea ieșirii sau intrării unor membri din guvern este de competența Parlamentului. Profitând că își poate exprima opiniile, Lilic s-a concentrat și asupra stării de război, încă menținută în Iugoslavia. “De vreme ce pacea a fost semnată, nu mai există nici un motiv legal sau politic al menținerii stării de război,” a spus el. “Mai mult, menținerea ei ar putea genera o nouă criză în țară.”

Liderul formațiunii Noua Democrație, Zarko Jokanovic, i-a transmis lui Milan Milutinovic o scrisoare deschisă în care îi atrăgea atenția asupra ilegalității decretului său, care nu a fost supus aprobării Parlamentului. “Conform declarației președintelui Slobodan Milosevic și a reportajelor transmise de televiziunea națională, am aflat despre marea victorie pe care am obținut-o împotriva NATO, despre încetarea agresiunii împotriva Iugoslaviei și despre începerea retragerii din Kosovo,” spunea el. “Nimeni, însă, nu ne-a explicat la ce mai slujește starea de război în aceste zile de pace.” După care, acuzând campania orchestrată de oamenii lui Milosevic împotriva liderului SRS Vojislav Seselj, care nu mai putea fi văzut la televizor și ale cărui declarații nu mai erau preluate de ziarele controlate de regimul de la Belgrad, Jokanovic a adăugat: “Acum, când pe același om îl obligați să rămână în guvern, vă întreb: când ați fost sincer?”

Alianța Civică a explicat într-un comunicat că “decretul lui Milutinovic arată că SPS și JUL au pus piciorul în prag și nu îi permit SRS să se retragă din guvern, prin metode de politicianism ieftin. Fosta mână dreaptă a lui Milosevic, Vojislav Seselj, nu poate să fugă acum de răspunderea pentru toate nenorocirile pe care ni le-au provocat împreună.” La fel de duri erau și liderii partidului Alternativa Democratică, arătând că povestea retragerii SRS din guvern este o târguială de maidan. “De 10 ani de zile, SRS a sprijinit politica păguboasă a lui Slobodan Milosevic și a SPS,” declarau aceștia. “Coloanele de refugiați sârbi care vin acum din Kosovo sunt o dovadă a rezultatului așa-zisei politici naționale aducătoare de pace a celor care au fost, până acum, împreună la putere.” Interesant că, în ciuda tuturor acestor reacții, care aveau să fie preluate doar de câteva ziare și posturi de radio și televiziune independente, liderii radicali nu au scos, până acum, nici un cuvânt.

Conflictul armat din Kosovo a făcut victime în primul rând printre civilii de origine albaneză, dar și printre sârbii care trăiau în această provincie, precum și printre apărătorii drepturilor omului din Serbia, afirmă, în raportul său anual, organizația Amnesty International, citată de AFP. La începutul lunii mai, 800.000 de persoane fugiseră din Kosovo, ducându-se în special în Macedonia și în Albania, în timp ce sute de mii de oameni au fost nevoiți să-și părăsească locuințele, dar nu au ieșit din interiorul provinciei Kosovo. “Expulzările au fost însoțite de crime, violuri, bătăi și arestări arbitrare comise de Poliția sârbă, Armata iugoslavă sau de trupele paramilitare,” notează Amnesty. UCK este, de asemenea, considerată responsabilă de comiterea unor execuții arbitrare, a unor răpiri și luări de ostatici, chiar dacă la o scară mai mică. “Din 1996, UCK a atacat Poliția sârbă, dar și pe civilii bănuiți că ar fi rămas “loiali” față de autoritățile sârbe,” afirmă Amnesty, care impută, de asemenea, UCK-ului deplasările forțate, detenția și comportamentul dur față de “persoanele neimplicate în lupta din comunitățile sârbă, muntenegreană, albaneză și rromă.” Pe de altă parte, Amnesty solicită explicații din partea NATO cu privire la atacurile care s-au soldat cu victime civile.

Rămânând în plan politic, mi-au sărit în ochi afirmațiile fostei lidere a Alianței Civice și a Opoziției sârbe, Vesna Pesic, care a declarat cotidianului “Nezavisne novine” că în Serbia este prea devreme pentru a se organiza alegeri libere. “În vederea viitoarelor schimbări, este nevoie ca scena politică din Serbia să se purifice,” considera ea. “Toate partidele politice ar trebui să formeze o coaliție, pentru a oferi oamenilor o alternativă puternică și credibilă.”

Ideea unificării Opoziției era îmbrățișată și de Slobodan Vuksanovic, vicepreședintele Partidului Democrat. “Trebuie să semnăm un document prin care toate forțele politice care, în condiții normale, ar merge pe drumul lor, să se unească,” a cerut Vuksanovic. “Uniți, putem cere reprezentanților puterii să se așeze la masa dialogului.” Vuksanovic a acuzat guvernul că nu face nimic pentru a-i ajuta pe sârbii care se refugiază din Kosovo. “Cei 50.000 de refugiați sunt nevoiți să se descurce cum pot,” a povestit el. “În acest timp, președintele Slobodan Milosevic inventează povești mincinoase despre reconstrucția țării, pentru a distrage atenția oamenilor de la cea mai mare nenorocire din istoria Iugoslaviei.” Partidul Democrat a făcut apel la comunitatea internă și internațională, pentru un ajutor de urgență destinat refugiaților din Kosovo.

Situația cea mai dificilă era la Kraljevo, unde ajunseseră deja 20.000 de refugiați, care nu au nici un fel de ajutor, dar nici benzină să poată pleca mai departe. Adevărul era că nou-înființatul Comisariat pentru refugiații din Kosovo făcuse rost, cu mare greutate, de o alocație zilnică de 1.000 de litri de carburanți, din care, la punctele de trecere de lângă Kraljevo, fiecare autovehicul cu refugiați primea câte 20 de litri. De unde mai mult, când nici la Belgrad nu mai circulau autobuzele, din lipsă de combustibil?

Fără posibilități de a-i ajuta, autorităților iugoslave nu le-a rămas decât să-i roage pe sârbi să rămână la casele lor din Kosovo, “pe pământul străbun”, după cum spunea, disperat, Dusan Simic, primarul Priștinei. În apelul transmis de Guvernul Serbiei se cerea același lucru: “Nu vă lăsați induși în eroare de provocările unor nesăbuiți, care profită de situație și seamănă confuzie, îndemnându-vă să părăsiți pământul pe care trăim de veacuri. Forțele internaționale de menținere a păcii au garantat securitatea tuturor locuitorilor provinciei, indiferent de naționalitate.” Alăturându-se acestor apeluri, Pavle, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe, i-a rugat pe sârbi să rămână în Kosovo. Într-o declarație prezentată de toate posturile de televiziune, el a anunțat că, în scurtă vreme, se va duce să locuiască la sediul Patriarhiei din Pec, dând un exemplu tuturor și a explicat că doar sănătatea sa șubredă l-a împiedicat să ajungă deja acolo.

Problema cea mai mare era că, simțind că aceștia erau cel mai important simbol al sârbilor din Kosovo, luptătorii UCK și-au concentrat atacurile asupra preoților și a mănăstirilor din provincie. În această dimineață, la Priștina a sosit o coloană de 2-300 de sârbi, care au plecat cu autobuzele de la Prizren. Printre ei, se aflau episcopul Artemije, 9 călugări și un profesor de religie, care rămăseseră în mănăstirea Bogorodica Ljeviska. Sârbii din zonă s-au refugiat în chiliile mănăstirii, însă teroarea instituită de UCK i-a gonit. “Nu am fi plecat, dacă forțele KFOR ne-ar fi asigurat securitatea,” a spus, la sosirea în Priștina, episcopul Artemije. “Când KFOR va prelua controlul în zonă și îi va dezarma pe luptătorii UCK, ne vom întoarce.” El a povestit că în aceeași situație dramatică se află cei 22 de călugări care, ajutați de 17 sârbi, nu vor să plece de la mănăstirea Decani și Patriarhia din Pec. Albanezii au distrus deja mănăstirea Sfânta Treime de la Musutiste, de lângă Prizren, și monumentul țarului Dusan. Episcopul Artemije a cerut ajutorul comandanților KFOR și se pare că a obținut promisiuni, pentru că, spre seară, i-a condus pe sârbii cu care venise la mănăstirea Gracanica. În zona Prizren-ului, nu mai exista picior de sârb.

Atacurile UCK continuau. Un grup de albanezi înarmați au luat cu asalt releul Radioteleviziunii din Priștina de la Baksija, situat la 10 kilometri nord de capitala provinciei. Comandamentul KFOR a fost imediat anunțat, dar intervenția forțelor de pace a fost așteptată în zadar ore întregi. La Gnjilane, pușcașii marini americani din KFOR au fost mult mai operativi, dezarmând imediat peste 100 de luptători UCK și umplând un transportor blindat cu armele confiscate. Spre seară, ei controlau orașul, pe străzile căruia patrulau cu blindate ușoare, sprijiniți de elicoptere Cobra, care survolau întreaga regiune.

La Komorane, în teritoriul controlat de britanici, o patrulă KFOR a oprit un grup de albanezi, de la care a confiscat în jur de 60 de automate și lansatoare de grenade. Ofițerul britanic Richard Donnellan a discutat cu Vitako Malichi, care pretindea că este comandantul UCK din zonă, iar acesta a promis că vor preda toate armele mâine, când așteptau ordine de la liderii organizației. După o estimare a NATO, UCK dispune de cel puțin 15.000 de oameni înarmați, iar dezarmarea lor se dovedea a fi cel de-al doilea pas dificil în rezolvarea crizei din Kosovo.

Bulgaria a autorizat Rusia să traverseze spațiul său aerian pentru a trimite în Kosovo între 5.000 și 7.000 de militari, a declarat emisarul rus pentru Iugoslavia, Viktor Cernomîrdin, citat de agenția Interfax. “Culoarul este deschis, ceea ce înseamnă că trupele rusești din Kosovo vor fi în curând întărite,” a precizat Cernomîrdin la sosirea la Sankt Petersburg, unde urmează să aibă o întrevedere cu directorul general al FMI, Michel Camdessus. Fostul premier rus este convins că încheierea unei înțelegeri cu Bulgaria va permite acorduri similare cu Ungaria și România, țări pe care avioanele rusești trebuie să le survoleze pentru a ajunge în Kosovo.

Participarea rușilor la KFOR era încă o problemă nerezolvată. Astăzi, un al doilea convoi de 9 camioane cu apă potabilă, alimente și carburanți pentru cei 200 de parașutiști ruși de pe aeroportul Slatina a traversat Serbia, venind din Bosnia. Generalul Nikolai Staskov, șeful Statului major al trupelor aeropurtate rusești, a anunțat că militarii ruși au săpat tranșee în jurul aeroportului, organizându-i apărarea. La Helsinki, miniștrii rus și american ai Apărării, Igor Sergheev și William Cohen, au început discuțiile despre participarea rusă la KFOR. Cele două probleme majore care trebuiau rezolvate erau cererea Rusiei de a i se atribui o zonă în Kosovo (cerere respinsă de Statele Unite) și modalitățile de comandă a trupelor rusești. Maresalul Sergheev declarase la sosire că speră că toate problemele litigioase vor fi rezolvate pe baza rezoluției ONU.

Liderii occidentali deveniseră mai maleabili, considerând că participarea egală în drepturi a Rusiei la misiunea de pace din Kosovo este absolut legitimă. “Rusia a avut o contribuție importantă la realizarea rezoluției Consiliului de Securitate al ONU și este un partener pentru pacea și securitatea din regiune,” afirma astăzi șeful diplomației germane, Joschka Fischer. El a adăugat că nu crede că prezența trupelor rusești la Priștina ar tensiona atmosfera. Lucrurile nu stăteau tocmai așa, pentru că liderii UCK erau foarte nemulțumiți. “Trupele rusești nu sunt dorite și le vom trata ca pe o forță inamică,” a declarat Jakup Krasniqi, purtătorul oficial de cuvânt al UCK. La întrebarea dacă UCK va ataca trupele ruse, Krasniqi a răspuns: “N-am vrut să spun asta.” El a explicat că UCK se va transforma treptat într-o gardă națională, urmând să negocieze acest lucru cu liderii NATO.

Un oficial rus a apreciat această afirmație drept o declarație de război. “UCK trebuie să fie dezarmată, așa cum prevede rezoluția ONU. Este o obligație a forței internaționale din Kosovo, de care trebuie să se ocupe cât mai repede, pentru că altfel vor apărea foarte curând mari probleme, iar instaurarea păcii în Kosovo va fi amenințată,” a declarat ministrul rus al Afacerilor Externe Igor Ivanov. “De aceea, cerem tuturor partenerilor noștri din cadrul operațiunilor de pace să respecte foarte strict pasajul din rezoluția ONU care se referă la dezarmare.” Însă rezoluția ONU nu stipula dezarmarea, ci numai demilitarizarea organizației separatiste.

Procesul de demilitarizare a UCK nu poate începe cu adevărat decât după încheierea desfășurării forțelor de pace în Kosovo, a declarat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, citat de AFP. “Am primit numeroase asigurări în ultimele zile din partea liderilor politici ai UCK că vor coopera pentru demilitarizare,” a precizat Shea. “Între timp, comandanții NATO au instrucțiuni clare să dezarmeze toate elementele UCK ce amenință pacea și securitatea.”

Nerăbdători să ajungă la casele lor, refugiații albanezi au continuat să se întoarca în Kosovo. “Câteva mii de albanezi aglomerează frontierele cu Iugoslavia,” a declarat Dennis McNamara, reprezentantul UNHCR. “Se înghesuie să intre în Kosovo, deși 4 dintre ei au fost uciși de exploziile unor mine.” Numai ieri, se aprecia că peste 8.000 de albanezi au intrat în provincie. “Întoarcerea dezorganizată a refugiaților este un real pericol,” a avertizat și comisarul ONU Sadako Ogata. “Orice se poate întâmpla, în momentul în care albanezii care se întorc se întâlnesc nas în nas cu sârbii care pleacă.”

Într-adevăr, în această după-amiază, lângă Vucitrn au avut loc ciocniri între forțele sârbe și albanezii care veneau acasă, însoțiți de luptători UCK. Militarii francezi din KFOR au lansat o operațiune aeropurtată, pentru a se interpune între cele două tabere. La granița dintre Republica Muntenegru și provincia Kosovo se înregistraseră mai devreme câteva incidente, în care au fost răniți doi refugiați albanezi și șase militari sârbi. Primul schimb de focuri s-a declanșat în trecătoarea Kula, iar al doilea – în momentul în care militarii sârbi au încercat să-i împiedice pe refugiații albanezi să se întoarcă în Kosovo trecând prin Muntenegru.

Cel de-al doilea pericol în Kosovo era reprezentat de câmpurile de mine și de bombele neexplodate, în special cele cu fragmentație. Lt.col. Robin Clifford, purtător de cuvânt al KFOR, avertiza astăzi asupra acestui lucru, precizând că forțele internaționale dețin hărțile a numai 80 % din câmpurile de mine amplasate în Kosovo. Geniștii apreciau că, alături de Cambodgia, Bosnia-Herțegovina și Afghanistan, provincia Kosovo este unul din cele mai minate locuri din lume, estimându-se că ar exista sute de mii de mine și proiectile neexplodate. Minele antipersonal sunt vopsite în verde sau maro, fiind acoperite cu un strat subțire de pământ, ceea ce le face de-a dreptul invizibile. Ele explodează la cea mai simplă atingere și se sparg în sute de schije, unele conținând peste 600 de bucăți de metal. “La intrarea în Kosovo, trupele franceze din KFOR au fost nevoite să aștepte 8 ore pentru deminarea unui câmp de mine de numai 120 de metri,” a atras atenția și John Hoskinson, comandantul operațiunilor de deminare. “Dacă sârbii ne-au pus la dispoziție hărțile cu locurile unde au plantat mine, UCK nu a făcut același lucru. Mai mult, nu numai că nu ni le-au arătat pe ale lor, dar au dezamorsat o parte din minele sârbești și le-au plantat în altă parte.”

În timp ce verificau un teren de lângă Djakovica, geniștii italieni au descoperit într-o casă părăsită corpurile carbonizate a 3 copii, în vârstă de 3, respectiv 5 ani, fără a putea determina cu precizie data morții lor. Era din nou deschisă aceeași problemă a gropilor comune, care va rămâne multă vreme nelămurită. Tot azi, în apropiere de Drenica și Gnjilane, se zvonea că militarii KFOR ar mai fi descoperit două gropi comune, în care s-ar afla un mare număr de cadavre ale unor albanezi.

În confuzia generală, militarii KFOR arestau și eliberau tot felul de suspecți. După eliberarea celor 5 albanezi care împușcaseră ieri un sârb, astăzi, la un punct de control rutier instalat lângă Urosevac, soldații americani au arestat doi sârbi, bănuiți de comiterea unor crime de război. Câțiva albanezi au pretins că sârbii figurau pe lista criminalilor de război urmăriți internațional, iar faptul că erau înarmați i-a făcut pe americani să-i aresteze pe loc. Câteva ore mai târziu, cei doi au fost eliberați, acuzațiile dovedindu-se neîntemeiate.

Cancelarul german Gerhard Schroeder a afirmat că exodul actual al sârbilor din Kosovo este echivalent cu expulzarea populației albaneze din provincie, relatează AFP. “Nu putem tolera exodul masiv al sârbilor, așa cum nu am putut tolera expulzarea albanezilor,” a declarat Schroeder, într-un discurs în parlament.

În Serbia, retragerea Armatei iugoslave și sosirea refugiaților sârbi din Kosovo continua să preocupe pe toată lumea, stârnind comentarii pro și contra regimului lui Slobodan Milosevic. După cum confirmaseră și reprezentanții NATO, din sudul provinciei (regiune numită în acordul de la Kumanovo “zona I“) s-au retras 26.000 de militari sârbi, urmați de 110 tancuri, 120 de transportoare blindate și 151 de piese de artilerie. “Țara se află într-o situație dramatică și poporul și-a pierdut încrederea în cei de la putere,” susținea Vuk Draskovic, aflat în vizită la fabrica “Zastava din Kragujevac. Liderul SPO și-a dat seama că pierde teren în fața lui Slobodan Milosevic, care efectua aproape zilnic “vizite de lucru” prin țară, și încerca să recupereze. El s-a dus la Kragujevac, unde avea mulți susținători și distrugerile, estimate de conducerea fabricii la 360 de milioane de marci germane, îi exasperaseră pe oamenii rămași fără slujbe.

La fel de multă tensiune era la Cacak. Ceea ce se întâmpla în acest oraș îmi amintea de atmosfera de la Timișoara dinaintea izbucnirii Revoluției din Decembrie 1989 și speram să apară aici scânteia unei mișcări similare. Astăzi, membrii filialei locale a coaliției politice Uniunea pentru Schimbare au început o campanie de strângere de semnături pe două petiții, adresate guvernului federal. În petiții, se solicita ridicarea interdicției de emisie pentru postul local de televiziune și încetarea persecuțiilor împotriva primarului Velimir Ilic, președinte al filialei locale a partidului Noua Democrație. După două ore, în care se strânseseră peste 1.000 de semnături, polițiștii au interzis acțiunea, în virtutea stării de război, care interzicea adunările publice neautorizate. În centrul orașului, unde se strângeau semnăturile, se formaseră cozi imense, la care locuitorii din Cacak își așteptau rândul să semneze. Reprezentanții Uniunii pentru Schimbare nu au dorit escaladarea tensiunii și au suspendat acțiunea, care va fi reluată, de mâine, la sediile Primăriei și ale partidelor din coaliție. Emisia postului local de televiziune fusese interzisă în 3 aprilie, de către Ministerul federal al Informațiilor, din cauza unor manifestații ale localnicilor împotriva războiului, în care au cerut întoarcerea de pe frontul din Kosovo a copiilor lor. Pentru că a sprijinit demonstrațiile, primarul Velimir Ilic a fost nevoit să se ascundă, ca să nu fie arestat de Poliție.

Chiar înainte de a pleca spre hotel, ca să-mi pregătesc transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, a mai venit o știre îngrijorătoare, încă o dovadă a inabilității și lipsei de experiență ale unor politicieni. Zorica Tajic-Rabrenovic, membră a Parlamentului și conducerii Partidului Socialist Popular din Muntenegru, a cerut organizarea unui referendum asupra statutului acestei republici în cadrul Federației Iugoslave. Acuzând minciunile și intrigile promovate de guvernul muntenegrean, ea a spus că “atât timp cât guvernanții nu participă nici în guvernul federal, nici la ședințele Parlamentului federal, cerem energic încetarea acestui joc periculos de-a federația, care dezorientează populația și o face să creadă că nici măcar Serbia nu mai face parte din Iugoslavia”. Un joc deosebit de periculos, care dădea regimului de la Belgrad pretextul de a menține trupele Armatei iugoslave dislocate în Muntenegru.

Presa oficială chineză a trecut sub tăcere vizita la Beijing a emisarului american venit să prezinte explicații oficiale pentru bombardarea de către NATO a ambasadei Chinei de la Belgrad, relatează AFP. După ce subsecretarul de stat american Thomas Pickering, sosit marți seara la Beijing, a fost primit de ministrul Afacerilor Externe Tang Jiaxuan, ziarele nu au consacrat nici un rând acestei vizite, prima a unui înalt oficial american în China, de la bombardamentul din 7 mai. Reprezentanții americani au rămas la fel de discreți în privința acestei vizite. Tăcerea mijloacelor oficiale de informare în masă de la Beijing ilustrează prudența regimului chinez față de populație, care este convinsă de caracterul deliberat al atacului împotriva ambasadei. Purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe a refuzat, la o conferință de presă, să indice dacă Beijingul va accepta sau nu explicațiile americane.

După transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, l-am sunat pe Eugen Mihăescu. Citisem pe Internet un interviu pe care l-a acordat pentru numărul de astăzi al “Cotidianului” și mi-a plăcut cum îi caracteriza pe sârbi: “Ei sunt ultimii romantici. Gena lor e specială, puternică, cultivată de-a lungul secolelor. Au o mare tărie de caracter, un adevărat cult al suferinței. Pentru poporul sârb, suferința, urmată de o putere a rezistenței fără precedent, duce la o forjare a caracterului. Dacă ar fi să folosesc o metaforă, aș putea compara caracterul sârbilor cu cel al unui om care-și pune mâna dreaptă deasupra unei lumânări aprinse, apoi picură ceară pe rană și își urmează destinul. Și asta pentru a-ți arăta cât poate să îndure. Rezistența la suferință cred că este cea mai importantă calitate a poporului sârb.” După ce a povestit despre viața ziariștilor la Belgrad, despre bombardamente și urmările războiului, Eugen Mihăescu și-a încheiat interviul cu câteva cuvinte venite din suflet: “Eu m-am dus la sârbi ca să mă uit în ochii lor și ei să se uite în ochii mei. Și am văzut durerea!”

Când am coborât în barul hotelului, Mile Cărpenișan mi-a spus că doi dintre membrii delegației PNR care venise la Belgrad, Cezar Corâci și Dorin Iacob, s-au mutat la hotelul nostru, pentru că mai voiau să stea până mâine. Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru, era mulțumit. Datorită nouă, avea încă doi clienți în hotel. Nu era vorba că ar fi dus lipsă, deoarece, de când se terminase războiul, reapăruseră “clienții de-o după-amiază“, despre care ne povestise că îl asaltau înainte. Erau cupluri care, neavând unde să se întâlnească, plăteau o jumătate din tariful pe o zi și puteau să petreacă niște ore de fericire în camerele de la “Toplice“. Majoritatea erau tineri, iar fetele cu care veneau nu erau neapărat prostituate. Pur și simplu, nu aveau unde să le ducă.

Nelu ne-a chemat până în biroul lui și ne-a făcut cinste cu o bere. “Iaca! Am primit și eu “odlikovanje“, pentru merite deosebite în lupta pentru apărarea patriei.” Era unul dintre cei decorați de Ziua Armatei. Îl înțelegeam foarte bine. Obținuse cu greu postul de director la “Toplice” și îl păstrase cu prețul unor compromisuri. Se făcuse și membru de partid la JUL și, ca peste tot în Balcani, mai găzduise câte-un chef al polițiștilor sau militarilor sârbi. Chiar dacă nu ne-a mărturisit-o niciodată, mi-am dat seama că își asumase riscul de a fi bombardat – dacă secretul găzduirii în hotel a Centrului de transmisiuni al Statului Major General ar fi fost deconspirat – nu din obligație sau din teama că își va pierde postul. Era forma lui de a-și exprima patriotismul și de a le arăta sârbilor că, deși este de origine română, simte la fel ca ei și luptă pe aceleași baricade. Mi-a plăcut mult această trăsătură de caracter pe care i-am descoperit-o, deși brava tot timpul pentru a și-o camufla.

Nelu câștigase mulți bani de pe urma războaielor, dar și alții câștigaseră bani de pe urma lui. Ca să ne amuzăm, ne-a arătat fotografia unui rus, care ajunsese acum consilier al președintelui Boris Elțîn. “Ăsta a stat la mine în hotel mai bine de un an de zile,” ne-a povestit el. “Întotdeauna, când vine la Belgrad, trage la mine.” Ne-a explicat că tipul fusese șeful misiunii ruse din SFOR și, de fiecare dată, îl ruga să-i dea chitanțe în care tariful fiecărei camere era încărcat cu 100 de mărci germane. Oricum, banii îi plătea comunitatea internațională, care finanța misiunile de pace din Bosnia-Herțegovina. “Ca să aflați câți bani a câștigat, înmulțiți 100 de mărci cu 60-70 de oameni, câți avea zilnic în hotel, și mai înmulțiți cu 365 de zile, cât a durat toată povestea,” ne-a spus Nelu și ne-a arătat chitanțele reale și copiile chitanțelor “încărcate” pe care le-a dat rusului. “Dacă vreodată o să vreți să scrieți despre ele, să veniți la mine să vă dau dovezile.”

Agenția pentru Intreprinderi Mici și Mijlocii (AIMM) va aloca 20 de miliarde de lei din bugetul propriu pentru societățile mici și mijlocii care vor participa la acțiunea de reconstrucție a Iugoslaviei, a declarat Mirel Țariuc, președintele agenției, citat de Mediafax. Acest program va face parte dintr-un proiect mai larg al Guvernului, prin care România va participa la procesul de reconstrucție a zonei balcanice. Țariuc a precizat, de asemenea, că anumite fonduri care vor fi obținute din privatizare ar putea să fie acordate pentru alimentarea bugetului AIMM, pentru că în primul trimestru al acestui an, Guvernul a alocat, din cele 300 de miliarde de lei prevăzute, numai 30.

Cezar Corâci și Dorin Iacob au coborât din camerele lor și ne-au invitat la cină în oraș. Am hotărât cu Mile să mergem la restaurantul “Reka” de pe malul Dunării, din cartierul Zemun, unde mâncasem platoul cu pește care ne obseda și acum. Am luat un taxi și, pe drum, mi-am amintit de prezicerile babei din Smederevo, care nu greșise decât cu câteva zile data în care avea să se încheie războiul. Intrasem în vorbă cu taximetristul, care s-a dovedit un mare pasionat al ocultismului și ne-a făcut capul mare cu tot felul de preziceri, vrăji și talismane.

Cezar Corâci și Dorin Iacob hotărâseră să mai rămână o zi pentru a încerca să ia legătura cu diverși oameni de afaceri de la Belgrad. Ne-au povestit că, astăzi, delegația PNR fusese primită de Borislav Vukovic, ministrul federal al Comerțului Exterior, care le-a atras atenția că schimburile economice dintre Iugoslavia și România au scăzut cu 65 % în ultimii 7 ani, din cauza embargoului. Sancțiunile internaționale au provocat Iugoslaviei pierderi de 65 de miliarde de dolari în economia directă și de alte 100 miliarde în schimburile economice indirecte. Având în vedere distrugerile provocate de bombardamentele NATO asupra infrastructurii economice, Vukovic considera că România ar putea colabora cu Iugoslavia în domeniul industriei metalurgice, chimice și petrochimice, precum și în cel al materialelor de construcție. Ministrul iugoslav le-a explicat liderilor PNR că, în ciuda războiului, inflația nu a crescut cu mai mult de 2 %, datorită înghețării totale a prețurilor și cursurilor de schimb, precum și a căutării unor surse de finanțare reale a economiei, politica economică a țării nefiind bazată pe un buget de război.

Delegația PNR trebuia să se întâlnească și cu ministrul federal de Externe, însă acesta era ocupat și l-a trimis pe adjunctul său, Zoran Novakovic. El le-a vorbit politicienilor români despre dezamăgirea provocată de faptul că România și-a dorit mai mult o colaborare cu SUA decât cu Iugoslavia, cu care are atâtea în comun. Spunând că înțelege situația în care a fost pusă România, Novakovic a adăugat că Iugoslavia rămâne deschisă unei colaborări în viitor, un prim pas așteptat de la noi fiind ajutorul pentru reconstrucția căii ferate care leagă Belgradul de Timișoara, distrusă de bombele NATO. Reamintind și el că între cele două țări nu au existat niciodată conflicte, ministrul iugoslav a considerat că România și Iugoslavia ar trebui să pună în aplicare tratatul de prietenie încheiat în 1996. El a spus că Iugoslavia a fost victima unei grave crime împotriva păcii, fiind pedepsită pentru că a încercat, cu mijloace legale, să stopeze terorismul promovat de o parte a minorității albaneze din Kosovo. Sperând că și NATO va respecta prevederile rezoluției Consiliului de Securitate al ONU, Zoran Novakovic i-a asigurat pe membrii delegației că țara sa va încerca să le îndeplinească punct cu punct.

Pierderile săptămânale ale companiilor românești de transport fluvial, cauzate de blocarea traficului pe Dunăre, se ridică la 11 milioane de dolari, a declarat ministrul Transporturilor Traian Băsescu, informează Mediafax. “Sperăm ca una dintre prioritățile procesului de reconstrucție a Balcanilor să fie restabilirea circulației pe Dunăre,” a spus Băsescu. Uniunea Europeană este pregătită să aloce 1,3 miliarde de euro pentru lucrări de deblocare a șenalului navigabil al Dunării, dar începerea programului este condiționată de organizarea de licitații pentru desemnarea executantului respectivelor lucrări. “Cred că, până la sfârșitul anului, Dunărea va fi deschisă complet navigației,” a apreciat ministrul Băsescu.

Când am ajuns în Zemun, străzile erau cufundate în întuneric, pentru că sistemul energetic nu făcea față iluminatului public. Deoarece afară era cam răcoare, nu am stat pe terasa restaurantului, ca data trecută. Când am intrat, chelnerii ne-au recunoscut și ne-au venit în întâmpinare. Am citit imediat, în privirile lor, că și-au dat seama că eu și cu Mile suntem invitații celor doi politicieni, iar aceștia nu sunt niște oameni săraci. Ne-au invitat într-un separeu, dar eu apucasem să zăresc că sala mare era plină de tineri și am cerut să stăm acolo. Chelnerii ne-au explicat că elevii claselor a XII-a ale unui liceu din Belgrad sărbătoreau obținerea diplomei de bacalaureat și ar putea să ne deranjeze cu chiotele și muzica prea tare pe care dansau. Am insistat să stăm în aceeași sală cu ei și am fost așezați la o masă de unde puteam vedea tot. Nu aveam să regretăm.

Din păcate, nu mai aveau ciorba de pește cu care ne delectasem data trecută. Le-am cerut chelnerilor să ne pregătească un platou cu bucăți de pește fript, cartofi și salată. Ei ne-au întrebat dacă n-am dori să gătească pentru toți patru un singur pește, pe nume otero, însă Cezar Corâci a refuzat repede. După ce chelnerii au plecat, ne-a explicat că mâncase otero în Italia și era cel mai scump pește din meniul restaurantelor de lux. Până la urmă, deși am mâncat excelent, cina nu a egalat-o pe cea de data trecută. Iar nota de plată a fost pe măsura obrazului subțire al celor care ne invitaseră la masă: 200 de dolari. Când ne-am întors la hotel, m-am prăpădit de râs împreună cu Mile și am ajuns la concluzia ca toți chelnerii din Balcani sunt la fel. Oricum, mâncarea, dar mai ales plecăciunile cu care ne-au condus chelnerii la plecare au meritat banii.

Însă ceea ce a valorat cel mai mult în această seară a fost petrecerea tinerilor bacalaureați. A fost extraordinară. Erau tineri și frumoși, iar fetele îți răpeau, pur și simplu, privirile. Păreau niște sălbăticiuni eliberate, în sfârșit, înapoi în pădurea de unde au fost răpite acum 12 ani. Simțeai că trăiesc din plin, nu atât bucuria că au pășit dincolo de unul din pragurile vieții, cât fericirea că au scăpat de război. Au dansat pe mese, au cântat împreună cu formația care le interpreta toate piesele pe care le cereau și bucuria lor era molipsitoare. La un moment dat, două fete și un băiat au ieșit până în stradă și s-au întors, după un sfert de oră, cu un taraf de țigani, parcă desprins din filmele lui Kusturica. Când au intrat muzicanții, cântând din trompete și saxofoane cunoscuta melodie din filmul “Vremea țiganilor“, mi s-a ridicat părul în cap. Erau incredibil de autentici și au făcut un spectacol senzațional, de o vitalitate și frumusețe imposibil de descris în cuvinte. Deși mi-ar fi plăcut să încerc să o fac, în cele două minute în care am lipsit de la masă. Mă dusesem până pe malul Dunării, unde era liniște, ca să-mi transmit corespondența pentru Știrile ProTV de la miezul nopții. Le-am povestit lui Lucian Mîndruță și Adinei Goriță despre ultimele evenimente din Kosovo, despre exodul sârbilor, despre isteria politicienilor. Am terminat repede și m-am întors la nebunia tinerilor absolvenți. Ne-am bucurat împreună că am scăpat de război.

Share

target: Biserica Ortodoxă Sârbă cere demisia lui Milosevic

15 iunie 1999

Înainte de a mă cufunda în valurile știrilor despre situația din Kosovo, am trecut și astăzi în revistă ultimele noutăți din Serbia. Cursele companiei aeriene JAT către Muntenegru nu au putut fi încă reluate, pentru că NATO trebuia să declare deschis spațiul aerian iugoslav. Directorul aeroportului din Belgrad, Ljubomir Acimovic, declara că acest lucru se va petrece în curând, mai ales că, deja, companiile Aeroflot din Rusia și Swiss Air din Elveția solicitaseră să-și reia cursele către capitala iugoslavă.

Ziarele sârbești se întreceau în tot felul de inițiative. “Blic” a declanșat, începând de astăzi, o campanie în care îi îndemna pe sârbi să îi transmită împuterniciri pentru a-i reprezenta într-un viitor proces internațional, în care să ceară despăgubiri Alianței Nord-Atlantice pentru pagubele suferite la obiectivele civile. “Vecernje Novosti” solicita sprijinul populației pentru a declara clădirea fostului Comitet Central al Partidului Comunist din Iugoslavia (CK) monument în amintirea agresiunii NATO. Ideea ziarului era de a nu renova niciodată clădirea, lovită de mai multe rachete de-a lungul războiului, pentru a aminti generațiilor despre sălbăticia inamicilor. Inițiativa avea slabe șanse să atragă atenția autorităților iugoslave, care instalaseră deja o nouă antenă pe acoperișul CK, pentru retransmisia programelor televiziunilor locale.

Compania de distribuție a curentului electric în Belgrad (EDS) a anunțat că, în maximum o săptămână, sistemul energetic al capitalei iugoslave va fi stabilizat. Deocamdată, zone mărginașe, precum cartierele Zemun și Novi Beograd, continuau să fie lipsite de curent 3 ore pe zi. Consumul zilnic al Belgradului se ridică în prezent la 10 milioane de kilowațioră (kWh). EDS a anunțat, însă, că nivelul record al consumului de energie din iarna trecută, de 33 de milioane kWh zilnic, nu va putea fi suportat de rețelele avariate de bombardamente. Compania a sfătuit locuitorii capitalei să se orienteze către alte surse de energie, deoarece, la iarnă, nu va putea asigura mai mult curent decât în prezent. EDB a primit ca donație 3 transformatoare de energie electrică, în valoare de 35.000 de mărci germane, pe care urmează să le monteze la Bezanijska Kosa, în locul celor distruse de bombardamente.

Finanțarea reconstrucției Balcanilor se află, în primul rând, în sarcina Europei, a apreciat omul de afaceri de origine ungară George Soros, într-un interviu publicat de cotidianul austriac “Der Standard“. “Este o problemă europeană și recomand să nu se scruteze orizontul american pentru a căuta bani,” a declarat acesta. “În mod natural, instituțiile financiare internaționale – cum ar fi, de pildă, Banca Mondială – joacă, de asemenea, un rol important, însă aceasta nu va mai contribui cu 50 de milioane de dolari, așa cum a făcut în cazul conflictului din Bosnia. Acest lucru va fi făcut de Europa.” Pe de altă parte, Soros a declarat că are un sentiment de responsabilitate personală privind consecințele conflictului din Kosovo și, în nici un caz, unul de victorie.

Când am ajuns la Media Center, am aflat că încă un convoi rusesc intrase în Iugoslavia, venind din Bosnia-Herțegovina. Era alcătuit din 6 camioane în care se aflau 160 de militari, o cisternă cu apă, un vehicul sanitar și alte 3 vehicule militare și aducea alimente și echipament pentru cei aflați deja pe aeroportul Slatina din Priștina. Însoțit de mașini ale Poliției militare iugoslave, convoiul a trecut pe lângă Belgrad la ora 11:00, îndreptându-se spre Kosovo, pe același traseu ca și precedentul.

Parașutiștii ruși de pe aeroportul Slatina au avut ceva emoții azi-noapte, când un necunoscut a lansat o rachetă de tip RPG asupra lor, fără a provoca pagube sau victime. Pentru a preveni evenimente similare sau eventuale atacuri din partea UCK, un purtător de cuvânt al Statului Major al Armatei Ruse a avertizat că militarii săi au dreptul să folosească armamentul din dotare, în cazul în care sunt atacați, chiar dacă nu au fost încă integrați oficial în KFOR. Oficialitățile iugoslave sperau în continuare că Rusia își va mări numărul efectivelor dislocate în Kosovo, 10.000 de militari fiind considerat un minim indispensabil. “Credem că Rusia trebuie să aibă în Kosovo o prezență masivă și echivalentă cu a altor țări, iar trupele rusești trebuie să acționeze sub propriul lor comandament,” a declarat fratele președintelui iugoslav, Borislav Milosevic, care își reprezenta în continuare țara ca ambasador la Moscova. “Trimiterea celor 200 de parașutiști ruși la Priștina nu este decât o prima etapă a acestei operațiuni.”

Desfășurarea parașutiștilor ruși în Kosovo continuă să fie subiectul unor aprinse dezbateri în presa rusă, în timp ce oamenii președintelui Boris Elțîn încercau să acrediteze ideea că acesta n-ar fi fost străin de operațiune. Cotidianul de afaceri “Kommersant” arăta că săptămâna trecută, un grup de 20 de ofițeri superiori ai Statului Major au elaborat în cel mai mare secret un plan alternativ de reglementare a situației din Kosovo. “Tactica aleasă de militarii ruși constă în a acționa repede și cu fermitate, luând în considerare lecția oferită de cel de-al Doilea Război Mondial, conform căreia învingătorii nu sunt judecați,” notează “Kommersant”, citându-l pe unul din autorii planului. Șeful Statului Major Anatoli Kvașnin l-a sunat vineri dimineața pe Boris Elțîn, pentru a-l informa în legătură cu proiectul și a-i cere acordul. Președintele rus l-a aprobat, afirmând că este vorba de un “demers just și în forță”. Faptul că Boris Elțîn l-a înaintat în grad, sâmbătă, pe generalul Viktor Zavarzin dovedește că președintele rus este cel care a inspirat, în primul rând, operațiunea, se arată în cotidianul “Sevodnia“. Ziarul mai notează că acțiunile neașteptate îi stau în fire președintelui rus, putându-se chiar afirma că poartă semnătura sa.

Mă îndoiesc că decizia de trimitere a parașutiștilor noștri a fost luată cu consimțământul președintelui,” susținea, însă, șeful Comisiei parlamentare pe probleme de politică externă Vladimir Lukin, citat de cotidianul “Izvestia“. “Însuși Boris Elțîn a dat ordin parașutiștilor ruși să se instaleze pe aeroportul din Priștina,” a afirmat Vladimir Putin, șeful FSB, într-un interviu acordat canalului de televiziune RTR. “Boris Elțîn, care este șeful suprem al forțelor armate ruse, era, bineînțeles, la curent cu tot ceea ce se pregătea și a aprobat planul strategic. Aplicarea concretă, oră cu oră, a fost problema executanților. Ei nu au ieșit din cadrul acestui plan. Rușii pot să spună ce vor despre președintele Boris Elțîn. Pot să-l iubească. Pot să-l deteste. Pot să-l blameze sau să-l laude. Dar există un lucru pe care nu i-l pot reproșa: niciodată nu a aruncat responsabilitatea unui ordin asupra celor cărora le-a dat acest ordin.”

Președintele Slobodan Milosevic și-a continuat astăzi turul de forță pentru recâștigarea încrederii populației. Câteva mii de oameni au participat la un alt miting, organizat în fața spitalului din orașul Aleksinac. “Șirul marilor nenorociri petrecute în timpul agresiunii NATO împotriva Iugoslaviei a început aici,” a spus Milosevic. “Aleksinac este un oraș mic, dar brav, cunoscut prin faptul că a dat cel mai mare număr de luptători în toate războaiele de până acum, mai ales în cel de-al Doilea Război Mondial. Într-un astfel de orășel s-au petrecut cele mai mari distrugeri și nenorociri.” Participanții la miting, care fluturau drapelele naționale și portretele lui Milosevic, sub care scria “Slobo, suntem alături de tine!”, au aclamat îndelung discursul președintelui iugoslav. Acesta a fost însoțit în vizita sa de premierul federal Momir Bulatovic, de Zivadin Jovanovic, ministrul federal de Externe, generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, Mirko Marjanovic, primul ministru al Serbiei și de oficialități locale. Acestea le-au prezentat oaspeților macheta cu viitorul complex comercial și de locuințe, care va fi ridicat în locul ruinelor caselor distruse. Milosevic s-a plimbat pe jos pe strada Vuk Karadjic, cel mai grav afectată de bombardamente.

Cu ocazia Zilei Armatei, care se sărbătorește mâine în Iugoslavia, seara, la Centrul “Sava din Belgrad, a avut loc un spectacol festiv, la care a participat și Slobodan Milosevic, împreună cu soția sa și ceilalți lideri iugoslavi. El i-a felicitat pe toți militarii Armatei iugoslave, pentru că “au dat dovadă de un înalt patriotism și eroism, în lupta pentru apărarea integrității teritoriale, independenței și suveranității Iugoslaviei” și a spus că “acest război a evidențiat unitatea dintre popor, armată și conducerea țării”. Președintele iugoslav l-a înaintat in grad pe Dragoljub Ojdanic, șeful Statului Major General, acesta devenind primul general de armată din istoria Iugoslaviei. De asemenea, au fost înaintați în grad în mod festiv generalii Spasoje Smiljanic, comandantul Aviației și Apărării Antiaeriene, Blagoje Kovacevic și Vidoje Pantelic, adjuncții lui Ojdanic, precum și Vladimir Lazarevic, comandantul Corpului Priștina. În discursul său, Milosevic a anunțat că “Iugoslavia se va deschide către lume, dar către acea parte progresistă și democratică a lumii, în care, în mod sigur, va intra în curând”.

La festivitate, proaspătul general de armată Dragoljub Ojdanic a ținut un discurs în care a explicat că războiul putea fi evitat numai dacă Iugoslavia ar fi semnat “actul de capitulare” de la Rambouillet. “Poporul sârb nu ar fi acceptat o astfel de capitulare,” a spus Ojdanic. “Nici Iugoslavia, nici poporul sârb și nici armata nu au dorit războiul, dar acesta a fost inevitabil.” El a adăugat că, în timp ce NATO pregătea invadarea terestră a țării, Iugoslavia a reușit să rezolve pașnic criza, trecând responsabilitatea pe umerii Națiunilor Unite. Apoi a mulțumit militarilor pentru eroismul cu care și-au făcut datoria și a adăugat că, prin manevre și tactici adecvate, precum și datorită unei conducerii eficace, Armata iugoslavă a reușit să-și protejeze la maximum oamenii, tehnica militară și rezervele de război.

In discurs, Ojdanic a subliniat că, din punct de vedere tehnico-militar, NATO era de 37 de ori mai puternică decât Armata iugoslavă. “Au fost folosite cele mai moderne avioane din lume, care ne bombardau de la 20.000 de metri,” a spus el, “iar rachetele de croazieră erau lansate de la mii de kilometri depărtare.” Potrivit unui bilanț întocmit de militarii sârbi, NATO a folosit în războiul împotriva Iugoslaviei 1.200 de avioane (dintre care 850 de luptă), care au efectuat 26.300 de zboruri, și au fost lansate 1.000 de rachete de croazieră și peste 2.900 de bombe și proiectile de toate tipurile. Au fost lansate 2.300 de proiectile asupra a 995 de obiective, iar cantitatea totală de explozibil detonată a depășit 21.700 de tone. Ojdanic a anunțat că Armata iugoslavă a reușit să doboare, în total, 61 de avioane ale NATO, 30 de avioane spion fără pilot, 7 elicoptere și 238 de rachete de croazieră. În timpul festivității, a fost păstrat un minut de reculegere în memoria militarilor și civililor uciși în bombardamente și au fost îndelung aplaudați generalii Pavkovic și Lazarevic, considerați adevărați eroi.

Ceva mai devreme, în timpul zilei, generalul Spasoje Smiljanic, comandantul Aviației și Apărării Antiaeriene, anunțase că, mâine, toți militarii care și-au pierdut viața în timpul războiului vor fi decorați post-mortem de către președintele Slobodan Milosevic. El a amintit că unitățile sale au pierdut în război numai 40 de oameni, alți 110 fiind răniți. La rândul său, generalul Momcilo Momcilovic, comandantul Corpului Novi Sad al Armatei iugoslave, a declarat că militarii sârbi și-au dobândit pe merit titlul de învingători morali în acest război. El a afirmat că, în timp ce unitățile sale nu au avut nici o pierdere, au reușit să doboare 5 avioane, 4 avioane spion fără pilot și 95 de rachete de croazieră. De asemenea, în perioada 7 aprilie – 9 iunie, militarii săi au asigurat trecerea Dunării cu ajutorul pontoanelor pentru 1,3 milioane de oameni și 30.000 de autovehicule.

Ironia sorții făcea ca festivitatea de la Centrul “Sava” să coincidă cu finalizarea retragerii Armatei iugoslave din sudul provinciei Kosovo, 40.000 de militari fiind deja în cazărmi. Reprezentanții NATO au confirmat că, așa cum se stabilise la Kumanovo, militarii și polițiștii sârbi evacuaseră complet zona I. Generalul Michael Jackson, comandantul KFOR, s-a declarat mulțumit de felul în care sârbii și-au respectat angajamentele și a anunțat că, până la miezul nopții, KFOR va prelua controlul frontierelor cu Macedonia și Albania și va trece la dezarmarea gherilelor UCK.

Comandantul UCK din Priștina Rustem Mustafer a respins rezoluția ONU privind dezarmarea organizației, a afirmat cotidianul “Financial Times“. UCK intenționează să devina armata unui stat independent numit Kosovo, a precizat acesta. “Va exista o reconstrucție a UCK-ului și ne vom păstra armele și sper că NATO ne va ajuta,” a adăugat Mustafer. Conform declarației lui, NATO nu le-a cerut oamenilor săi să depună armele.

După ce i-a sprijinit de-a lungul întregului război, liderii NATO nu știau exact cum să se poarte cu luptătorii UCK, lăsând această sarcină la latitudinea comandanților locali ai forțelor de menținere a păcii. “KFOR și generalul Michael Jackson dispun, în virtutea acordului încheiat cu autoritățile de la Belgrad, de întreaga autoritate necesară pentru crearea unui mediu sigur în Kosovo,” a declarat Jamie Shea. “Vom face acest lucru, în primul rând, prin cooperare și dialog, dar nu ne așteptăm ca populația din Kosovo să se conformeze acordului militar semnat cu Belgradul.” Pregătindu-le un acord pentru a-i convinge să depună armele, reprezentanții Occidentului tratau UCK la fel ca pe un copil râzgâiat, care nu trebuie urecheat, deși face boacăne toată ziua. “Colaborarea între occidentali și UCK este bună,” a explicat ministrul britanic Clare Short. “Bineînțeles, au existat câteva incidente. Însă conducerea UCK le-a cerut trupelor sale să coopereze și să nu se lanseze în operațiuni de răzbunare. Pe plan global, acest lucru se respectă.”

Văzându-se tratați cu condescendență, luptătorii separatiști și-au luat nasul la purtare și se plimbau îmbrăcați în uniforme, cu armele la vedere, pe străzile orașelor. Se credeau singurii stăpâni ai provinciei Kosovo, uitând că nu aveau nici un merit la învingerea sârbilor, în afara celui că i-au convins pe occidentali să pornească războiul. Astăzi, când un grup de ofițeri britanici din KFOR a cerut să stea de vorbă cu Rustem Mustafer (care își luase numele de “comandantul Remi“, după modelul gherilelor comuniste din America de Sud), acesta le-a transmis să vină mai târziu, pentru că e prea ocupat ca să-i primească.

Orasul Prizren era în pragul anarhiei, câteva sute de luptători UCK defilând pe străzi, alți 1.000 fiind dispuși în împrejurimi. Șeful lor, Redza Ekrem, supranumit “comandantul Drini“, a declarat că orașul e în întregime sub controlul lor, promițând să colaboreze cu trupele KFOR. “Colaborarea” era atât de bună, că militarii germani au fost nevoiți să intervină de mai multe ori, pentru a opri atacurile UCK asupra convoaielor de sârbi care se refugiau sau pentru a potoli mulțimea de albanezi înfierbântați, care arunca cu pietre, cartofi și ouă în acestea. La 13:30, sârbii din localitatea Slovinje, de la 20 de kilometri de Priștina, au fost atacați de luptătorii UCK. După o jumătate de oră de violente schimburi de focuri, albanezii s-au retras. Sârbii i-au acuzat pe militarii KFOR că au refuzat să intervină, deși au fost anunțați de atac.

Forțele UCK au rămas înarmate și în jurul orașului Kacanik. Hajrus Kurtaj, comandantul din zonă, a declarat că ordinul de predare a armamentului trebuie să vină de la conducerea UCK. “Deocamdată, am primit ordinul să ne păstrăm pozițiile,” a explicat Kurtaj. “Suntem o armată bine organizată. Avem un guvern provizoriu condus de Hashim Thaqi, comandanți locali în fiecare oraș, peste întreaga provincie, avem o comandă unică, un stat major, un ministru al Apărării și un premier.” Așa-zisul guvern UCK nici măcar nu era complet. Purtătorul de cuvânt al organizației, Jakup Krasniqi, aducea justificarea că “guvernul” a fost format în condiții grele, câteva portofolii rămânând neocupate. Încercând să stăpânească situația, militarii britanici din KFOR au arestat azi-noapte 5 albanezi din UCK. Ascunși într-o casă, aceștia au împușcat un sârb care trecea prin apropiere. După o scurtă anchetă, britanicii au fost nevoiți să-i elibereze pe toți 5, justificând că nu au atribuții polițienești.

În aceste condiții, riposta sârbilor nu s-a lăsat mult așteptată. După-amiază, pe o stradă din Gnjilane, 13 persoane, dintre care 8 copii, au fost rănite de explozia unei grenade aruncate dintr-un Mercedes negru. Martorii oculari pretindeau că, la volanul mașinii, l-ar fi recunoscut pe un sârb din grupările paramilitare. Răniții au fost duși la postul de prim-ajutor al militarilor francezi din KFOR, iar un copil și un adult, aflați în stare gravă, au fost transportați la un spital din Macedonia. În semn de protest, albanezii din Gnjilane au manifestat în fața comandamentului francez instalat în oraș, după care au defilat, claxonând, pe străzi. Francezii au fost nevoiți să intervină pentru a proteja trecerea unui convoi de sârbi care pleca din localitate, înconjurat de un grup masiv de albanezi care îi înjurau și îi loveau cu pietre.

Ibrahim Rugova și-a anunțat revenirea în Kosovo în următoarele zile și a lansat un apel către luptătorii UCK să dea dovadă de reținere, pentru a nu compromite șansele păcii, relatează AFP. Între el și liderii UCK s-au manifestat și continuă să se manifeste disensiuni profunde, aceștia din urmă acuzându-l de joc dublu, oportunism notoriu și pactizare cu dușmanul. “Categoric că acțiunile UCK pun în pericol acordul de pace și de aceea, eu cer UCK să accepte ordinele venind din partea forțelor KFOR și să coopereze cu acestea,” a afirmat Rugova.

În această dimineață, trupele olandeze din KFOR au descoperit într-o casă din Velika Krusa, un sat de lângă Prizren, rămășițele a ceea ce părea a fi un masacru comis de sârbi. “Deocamdată, știm cu certitudine că este vorba de cel puțin 20 de cadavre arse în întregime,” a afirmat căpitanul Michael Boss. El a blocat imediat accesul în zonă și a anunțat comisarii TPI de la Priștina. Trupele olandeze au fost conduse la locul masacrului de Ismet Tara, un albanez de 36 de ani, care le-a povestit că, la două zile după declanșarea bombardamentelor NATO împotriva Iugoslaviei, paramilitarii sârbi ar fi adunat cel puțin 50 de bărbați albanezi din zonă, pe care i-au zidit de vii în casă, după care au incendiat-o. Cadavrele lor au fost descoperite de luptătorii UCK, în urmă cu 3 săptămâni, aceștia îngropând o parte din ele.

Zvonurile descoperirii altor gropi comune au început să fie răspândite de toată lumea. Majoritatea ziariștilor străini nu vâna decât astfel de subiecte și erau dispuși să dea crezare oricui, numai povestea să fie cât mai îngrozitoare. Albanezii au profitat și le-au umplut capul cu nenorociri. Cătălin Radu Tănase mi-a povestit astăzi că a rămas stupefiat de lecțiile bine învățate ale albanezilor pe care îi întâlnea. Când aflau că este jurnalist străin, oricare albanez începea să se bucure și să strige “NATO! NATO!”, după care izbucnea în plâns și, smulgându-și părul din cap, recita imediat povestea vreunui masacru comis de sârbi și se arăta dispus să-l conducă la o groapă comună. Așa se răspândise și zvonul – preluat imediat de agenția italiană de presă ANSA – că militarii italieni din KFOR ar fi descoperit mai multe gropi comune, dintre care una cu 120 de cadavre. În realitate, membrii UCK i-au condus pe italieni pe un câmp de lângă Pec, unde au găsit 4 cadavre abandonate. Căpitanul Giancarlo Simi a declarat că membrii UCK i-au povestit că trupurile pe care le-a văzut ar fi ale două familii de albanezi, executate de sârbi în a doua jumătate a lunii aprilie. El a mai adăugat că două din cadavrele descoperite păreau ale unor copii împușcați în cap.

Știrile despre gropile comune au adus aminte ziariștilor de celebrul Arkan, liderul grupării paramilitare “Tigrii Serbiei“, care era deja acuzat de crime de război de către TPI, în urma atrocităților comise în timpul războiului din Bosnia. Dându-și seama că nu mai e cazul să pozeze în marele salvator al națiunii, Arkan a acordat un interviu telefonic postului de televiziune Sky News, spunând că nici măcar nu știe unde se află Velika Krusa. “În prezent, mă aflu la Belgrad și, de la începutul conflictului, nu am părăsit acest oraș, nici măcar o zi,” a declarat Arkan. “Noi niciodată nu am ucis civili nevinovați. Am ucis doar soldați, în timpul luptelor. Este o mare diferență.” M-a amuzat discuția și dezamăgirea de pe fața reporterului de la Sky News. De unde să știe, bietul de el, că Arkan nu mai era decât un clovn, bun să ia ochii jurnaliștilor străini, care se retrăsese demult din astfel de operațiuni, iar “tigrii” săi erau, cel mult body-guarzi prin baruri și discoteci?

Un alt grup de 5 refugiați kosovari cazați în stațiunea buzoiană Sărata Monteoru a fost prins de grăniceri în apropierea punctului de frontieră Turnu, încercând să treacă ilegal frontiera româno-ungară, informează Comandamentul Național al Grănicerilor, citat de Mediafax. Kosovarii au declarat că voiau să ajungă în Germania, unde au rude. Cei 5 au venit în România cu un avion pus la dispoziție de UNHCR. Ei dețin documente de identitate întocmite de Oficiul pentru Refugiați din Direcția Generală de Pașapoarte, Străini și Probleme de Migrări.

Zika Djorovic, directorul Vămii din Priștina, a declarat că, din cauza “bandelor de teroriști albanezi”, a închis toate punctele de frontieră cu Macedonia și Albania. Adică și-a retras personalul, lăsându-le de izbeliște. De astăzi, refugiații albanezi au început să se întoarcă în Kosovo. Reprezentanții OSCE și UNHCR au anunțat că aproximativ 1.500 de albanezi au intrat prin punctul de frontieră de la Morina, formând o coloană lungă de 300 de metri, care se deplasa spre Priștina. Alți 2.000 de refugiați au plecat din taberele din Macedonia. Revenirea lor în Kosovo a fost ușurată de Poliția macedoneană și de lucrătorii UNHCR, care le-au făcut acte de identitate celor care au declarat că le-au pierdut sau că le-au fost confiscate de sârbi. 1.100 de oameni plecaseră ieri de la Blace, iar astăzi au fost gata și actele celor din taberele de la Cegrane și Neprosteno.

Deși situația în Kosovo era încă nesigură și drumurile – periculoase, reprezentanții organizațiilor umanitare internaționale și-au dat seama că nu îi mai puteau convinge pe albanezi să rămână în taberele de refugiați. Nici măcar veștile despre moartea unora dintre ei nu îi intimidau. Astăzi, în timp ce se întorceau acasă, doi albanezi au fost uciși de explozia unei mine, în apropierea graniței iugoslavo-macedoneană. Militarii KFOR de la punctul de control Blace au povestit că, după prânz, un bătrân albanez șiroind de sânge a ajuns la ușa gheretei și le-a povestit că doi prieteni ai săi au călcat pe o mină de lângă drum. După ce a primit îngrijiri medicale, bătrânul a plecat înapoi spre Kosovo.

În timp ce refugiații albanezi se întorceau în provincie, sârbii continuau să plece. Deja 24.000 de oameni fugiseră în Serbia, iar 13.000 în Muntenegru. Cea mai mare parte s-a adăpostit la rude sau prieteni, iar unii chiar la a doua casă, pe care o aveau în Serbia. Numai prin punctul de primire al Crucii Roșii Iugoslave de la Beloljina trecuseră 9.000 de refugiați. La Kraljevo, din oră în oră, soseau tot mai mulți. Aseară, părinții militarilor sârbi care urmau să revină acasă se adunaseră pe podul peste Ibru și, în locul coloanei Armatei iugoslave pe care o așteptau, s-au trezit față în față cu un convoi de refugiați din Kosovo.

Azi-noapte, la Prokuplje, sosiseră 150 de sârbi care veneau, după un drum de 12 ore, tocmai de la Brezovica, Urosevac, Priștina și Podujevo. Printre ei se aflau și 30 de gardieni de la închisoarea din Prizren. “Am plecat însoțiți de o ploaie de pietre,” povestea un sârb din convoi. “Am plecat pentru că ofițerii KFOR ne-au spus că nu ne pot garanta securitatea. În timpul războiului, în oraș nu era nici un bărbat albanez. Când au sosit germanii din KFOR, au apărut 3-4.000. I-au întâmpinat pe nemți cu flori și îi salutau cu două degete, în semn de victorie. Deși întotdeauna ne-am purtat bine cu ei, dintr-o dată au devenit ostili.”

În toate orașele din Serbia se anunțau refugiați din Kosovo. La Cacak, unii dintre cei 200 de sârbi care se opriseră aici povesteau că doi bătrâni, soț și soție, au preferat să-și pună capăt zilelor, decât să plece și să-și lase gospodăria în mâinile albanezilor. Bărbatul a împușcat-o pe soția sa, după care și-a zburat creierii. Pe lângă Kragujevac, au trecut deja 3.000 de oameni. 600 s-au înregistrat ca refugiați în oraș, dar restul nu a vrut să se oprească și și-a continuat drumul spre nordul Serbiei. La orele prânzului, pe șoseaua de lângă motelul “Atina de la marginea Leskovac-ului, poposiseră 100 de sârbi. Veneau de la Brezovica și își trăgeau sufletul după un drum istovitor, de 25 de ore. Aseară, primele 6 familii care au ajuns aici au ocupat ultimele camere ale hotelului, restul fiind nevoiți să doarmă sub cerul liber sau să plece mai departe. La Mladenovac, se aflau 500 de refugiați sosiți din zona Suva Reka, iar la Novi Sad, alți 400. Într-un convoi de 51 de persoane, care plecaseră de 24 de ore din satul Crmljane de lângă Djakovica și se îndrepta către Pozarevac, pe o femeie a apucat-o durerile facerii. Zuraja Gasi a născut un băiețel în remorca unui tractor și medicii din spitalul de la Zabari, unde au fost duși amândoi, au anunțat că se simt bine.

Bulgaria a protestat față de începerea procesului intentat liderului minorității bulgare, Marko Șukarev, acuzat că a dezertat din Armata iugoslavă, relatează AFP. “Acuzațiile sunt absolut fără fundament. Dorim ca partea iugoslavă să renunțe la acest proces,” a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului bulgar de Externe Radko Vlaikov. În cazul condamnării lui Șukarev, care urmează să fie judecat de un tribunal militar la închisoarea din Niș, Bulgaria se va adresa organizațiilor internaționale. “Marko Șukarev, președinte al Uniunii Democratice a Bulgarilor din Iugoslavia, mobilizat în armata iugoslavă, și-a părăsit temporar unitatea militară pentru că avea nevoie de ajutor medical urgent,” a explicat Radko Vlaikov. Potrivit oficialului bulgar, un număr important și neproporțional de membri ai minorității bulgare din Iugoslavia (care numără între 40 și 50.000 de persoane) a fost mobilizat în timpul războiului din Kosovo.

Situația din Kosovo aproape că i-a isterizat pe politicienii sârbi. Marko Jaksic, președintele Consiliului regional din Kosovo al Partidului Democrat din Serbia, a declarat că, după retragerea Armatei și Poliției iugoslave, peste 80.000 de sârbi ar fi plecat din provincie. “În Metohia s-a terminat cu sârbii,” s-a plâns el. “Situația cea mai dramatică este la Pec, Decani, Prizren și Djakovica. Oamenii au închis spitalele, magazinele, primăriile și mulți dintre ei și-au dat foc la case, înainte de a pleca.” Jaksic a acuzat reprezentanții autorităților locale și republicane că au fost primii care au fugit din Kosovo și a făcut apel la guvernul federal si la comunitatea internațională să facă totul pentru a opri exodul.

La rândul său, Partidul Democrat a atras atenția că forțele internaționale trebuie să protejeze cetățenii sârbi din provincie împotriva atacurilor UCK. “Dacă nu vor reuși, aceasta va duce la creșterea exodului și la destabilizarea provinciei și a întregii regiuni,” avertizau liderii democrați. “Am cerut autorităților să dezvăluie cetățenilor iugoslavi întregul adevăr despre ce se întâmplă acum în Kosovo și despre situația tragică în care se găsește poporul sârb.” Ei nu au pierdut ocazia să-l mai acuze o dată pe premierul Momir Bulatovic că refuză să ridice starea de război, pentru a putea continua suspendarea drepturilor cetățenești, descinderile și perchezițiile împotriva rivalilor politici, precum și a împiedica normalizarea relațiilor cu Republica Muntenegru.

Și Mișcarea pentru Reînnoirea Serbiei (SPO) a reacționat la exodul sârbilor din Kosovo, Vuk Draskovic făcând din nou apel ca aceștia să rămână la casele lor, pentru că în curând se va ridica o Serbie nouă și democratică, în care își vor găsi locul toți locuitorii din provincie. Liderul SPO a calmat agitația provocată de ieșirea radicalilor din guvern, afirmând că partidul său nu va sprijini guvernul socialist minoritar. “Serbia are nevoie de un guvern nou, democratic, pro-european, care să înceapă refacerea țării și procesul unor ample și radicale schimbări democratice,” a spus Draskovic. “Adevărata întrebare nu este dacă SPO va intra in guvern, ci când vor începe aceste schimbări. SPO nu a primit nici un semnal, până acum, că s-ar dori intrarea sa în guvernul Serbiei.” El a adăugat că starea de război trebuie imediat suspendată și, odată cu ea, anulate și o serie de legi nedemocratice, promovate de radicalii din guvern (Legea informațiilor si Legea universităților). De asemenea, ar trebui reluate legăturile cu partidele politice din Muntenegru, care își au locul lor în guvernul federal.

Partidul lui Draskovic nu primise nici o invitație să intre în guvernul sârb dintr-un motiv foarte simplu. Președintele Milan Milutinovic găsise o soluție mult mai eficientă pentru funcționarea în continuare a executivului: a respins demisiile reprezentanților Partidului Radical din Serbia și a emis un decret prin care toți membrii guvernului sunt obligați să rămână pe funcțiile lor, până la normalizarea situației, pentru a asigura buna funcționare și continuitatea conducerii țării.

Toate reacțiile Opoziției îi lăsau reci pe membrii regimului de la Belgrad. Nu la fel au stat lucrurile cu o spectaculoasă ieșire la rampă a Sinodului Bisericii Ortodoxe Sârbe, care a cerut astăzi demisiile președintelui Slobodan Milosevic și ale membrilor guvernului federal. Anii de regim comunist și războaiele din ultimii 10 ani i-au îndepărtat oarecum pe sârbi de biserica națională, fără însă a diminua respectul enorm pe care oamenii continuau să îl aibă față de aceasta. Au avut și norocul unui patriarh deosebit, care a avut întotdeauna harul de a fi alături de popor în momentele de restriște.

“Orice om rațional sfârșește prin a număra problemele interne și dușmanii care ne copleșesc și prin a-și da seama că dezvoltarea țării noastre, în contextul planurilor comunității internaționale, nu poate avea loc cu acest guvern și cu actualele legi,” se spunea în comunicatul Sfântului Sinod. “Conștienți de tragica situație în care se află poporul și țara noastră, cu credință în Dumnezeu și în dreptatea Sa, și nu în cea a manipulatului Tribunal de la Haga, cerem actualului președinte al Iugoslaviei și Guvernului federal să-și depună demisiile, în interesul și pentru mântuirea poporului, pentru ca oameni noi, acceptați de sârbi și de comunitatea internațională, să preia dialogul cu poporul despre viitorul său.” Un semnal că reacția Bisericii Ortodoxe Sârbe i-a deranjat vădit pe Milosevic și oamenii săi l-a dat televiziunea națională iugoslavă. În jurnalul său, RTS a prezentat numai ultima parte a comunicatului Sfântului Sinod, în care se spunea: “Ne adresăm fraților noștri din Kosovo și Metohia, făcând apel la ei să rămână la casele lor, pe teritoriul nostru străbun, amintind vorbele lui Iisus Hristos: Cine va răbda până la capăt, acela se va mântui.”

Grupul de Acțiune pentru Reconstrucția Balcanică solicită autorităților statului român să decidă de urgență ridicarea embargoului cu produse petroliere impus Iugoslaviei pe timpul desfășurării recentului conflict, se arată într-un comunicat al asociației. “În condițiile actuale, când Consiliul de Securitate al ONU a aprobat, prin Rezoluția 1244, planul de pace în Kosovo, embargoul impus de comunitatea internațională, la care țara noastră a aderat, nu-și mai are justificare,” considera grupul. “Ridicarea de urgență a embargoului ar avea efect benefic pentru comunitatea oamenilor de afaceri din România și Iugoslavia, eliminându-se totodată și efectele nocive ale tentativelor de trafic ilegal.”

Când mă pregăteam să plec de la Media Center, Mile Cărpenișan m-a anunțat că îl sunase deputatul Slavomir Gvozdenovic, reprezentantul minorității sârbe în Parlamentul României, care însoțea o delegație a Partidului Național Român ce venise la Belgrad, pentru a analiza situația relațiilor româno-iugoslave și a-și oferi ajutorul la reconstrucția Iugoslaviei. Din delegație făceau parte vicepreședintele partidului, Cezar Corâci, Constantin Drumen și Dorin Iacob și liderii filialelor din județele Arad și Caraș-Severin. Se întâlniseră mai devreme cu vicepreședintele Comisiei pentru relații economice cu străinătatea din Parlamentul iugoslav, Branislav Milanovic, care le explicase că Iugoslavia nu are nevoie de ajutor din partea României, ci trebuie reluate contactele economice dintre cele două țări, chiar și la nivelul scăzut la care erau înainte de război. “Suntem recunoscători poporului român pentru sprijinul moral pe care l-a acordat Iugoslaviei, dar suntem dezamăgiți de atitudinea Guvernului român,” a declarat Milanovic. El a apreciat că România a încălcat Tratatul cu Iugoslavia, permițând intrarea avioanelor NATO în spațiul nostru aerian, dar a adăugat că, probabil, România nu a avut altă variantă.

Delegația PNR a vizitat clădirile bombardate de NATO în Belgrad și urma să se întâlnească cu conducerea SPO, unde ne-a chemat și pe noi. Eu mai aveam treabă, așa că s-a dus numai Mile, urmând să ne întâlnim cu toții mai târziu. În drum spre sediul SPO, mașinile în care se aflau membrii PNR au fost oprite de Poliție lângă podul Brankov, până când a trecut coloana oficială în care se afla președintele Slobodan Milosevic, care se ducea la Centrul “Sava”, la festivitatea dedicată Zilei Armatei. Mile s-a dus la sediul SPO și, când a ajuns, l-a văzut pe Vuk Draskovic stând la o masă a cafenelei din curtea clădirii, alături de soția sa și câțiva prieteni. S-a așezat lângă ei, însă, la un moment dat, și-a dat seama că ora întâlnirii trecuse și a urcat în sala de ședințe a partidului.

Întâlnirea începuse deja, delegația PNR fiind primită doar de vicepreședintele SPO Milan Komnenic. Mile s-a așezat lângă ceilalți români, cărora Komnenic le spunea că relațiile româno-sârbe au toate șansele să revină la normal, întrucât România este singura țară cu care Serbia nu a avut conflicte armate. La un moment dat, toată lumea a împietrit. Președintele PNR Arad s-a trezit vorbind și i-a propus lui Komnenic ca sârbii, împreună cu românii și ungurii, să făurească un Banat mai mare, unind Banatul românesc cu cel sârbesc și unguresc. “Că tot sunteți voi specialiști în a face dintr-o țară mare mai multe țărișoare mai mici,” a glumit el. Komnenic s-a mulțumit să-i arunce nefericitului o privire de gheață și a trecut, plin de tact, peste incident, fără să-l comenteze. El a avertizat că Iugoslavia este încă foarte sensibilă în relațiile cu vecinii săi și că atacul NATO împotriva țării sale este doar preludiul unei acțiuni geostrategice de anvergură. Referindu-se la situația din Kosovo, Komnenic a spus că este inadmisibil ca sârbii să fie obligați să se refugieze, în timp ce forțele KFOR tolerează sălbăticiile albanezilor și permit luptătorilor UCK să umble înarmați pe străzi. Komnenic a încheiat arătând că românii nu trebuie să se teamă de Serbia și a avertizat: “Fiți atenți la unguri!”

După ce întâlnirea s-a terminat, Mile i-a dus pe toți la restaurantul “Tri sesira de pe Skadarlija, unde am venit și eu. Ne-am așezat înăuntru, la o masă mare, pentru că afară începuse să plouă. Ne simțeam cam stingheri, pentru că toți ne priveau ca pe niște eroi și ne puneau să le povestim amintiri din război. Noroc cu Slavomir Gvozdenovic, care a ținut să le arate celorlalți că este un sârb adevărat și a chemat lăutarii să ne cânte la masă. În scurtă vreme, atmosfera s-a destins și ne-am simțit foarte bine. La un moment dat, unul dintre membrii PNR l-a sunat pe Virgil Măgureanu să-i spună că totul este în regulă și stau cu mine și cu Mile, într-un restaurant din Belgrad. Muzicanții sârbi s-au prins că este rost de câștigat un ban și nu s-au mai dezlipit de la masa noastră, cântându-ne de toate, de la muzică populară românească, până la vechi balade de război sârbești. În final, cina a fost plătită de membrii PNR, care s-au mirat că totul a costat mai puțin chiar decât banii cu care îi răsplătiseră pe lăutari. Ne-am despărțit de delegația română, care era cazată la hotel “Intercontinental și a rămas să ne mai vedem și mâine.

Cand ne-am întors la hotel “Toplice, ne-am oprit în bar, la o cafea cu Nelu și cu Dule. La un moment dat, Mile mi-a arătat un individ bondoc, îmbrăcat în blugi și cămașă: “I-ai văzut pistolul? Îl avea la spate, înfipt la curea.” Nelu a râs și ne-a spus că tipul este șoferul unui autobuz care face curse regulate către Pec. “Dacă vreți, mergeți după colț și o să-i vedeti autobuzul. O să-l recunoașteți ușor, pentru că e tot ciuruit de gloanțe.” Când l-am văzut, ni s-a aprins imaginația și l-am rugat pe Nelu să-l invite la masa noastră. Sârbul s-a așezat lângă noi. După obrajii roșii, ne-am dat seama că era puțin băut și am început să-l tragem de limbă. Și-a scos pistolul și l-a pus pe masă, fiindcă îl deranja la spate, și a început să ne povestească despre cursele sale către Pec.

Vorbea fără patimă, de parcă ar fi condus autobuzul pe cea mai pașnică autostradă din lume. L-am întrebat dacă nu ne ia și pe noi cu el data viitoare, avertizându-l că eu n-am acreditare de război. “N-ai nevoie decât de unul de-ăsta,” mi-a spus el, arătând spre pistol. Văzând expresia de pe fețele noastre, a râs și a continuat: “Nu-i nimic, am eu destule și pentru voi. Trebuie doar să stați cuminți și, când vă spun eu, să vă lungiți, odată cu ceilalți călători, pe podea.” Ne-a explicat că este ca în filmele western, cu trenurile care străbăteau America și erau atacate de indieni. “Tâmpiții ăia de la UCK stau ascunși în păduri și, când văd autobuzul, încep să tragă,” explica șoferul. “Când dau eu semnalul, călătorii își scot pistoalele sau puștile – ce are fiecare – și încep să tragă de pe geam. Acum mai vreți să veniți?” ne-a întrebat el. Văzând că nu dăm înapoi, ne-a promis că vineri, în zori, când va pleca din nou spre Pec, ne va trezi și ne va lua cu el. “Să vedeți și voi ce înseamnă Kosovo!”

Share

target: Milosevic inaugurează reconstrucția podului de la Beska

14 iunie 1999

Astăzi, am încercat să văd dacă se instalează primele semne ale revenirii la o viață normală în Iugoslavia. Erau încă firave și copleșite, parcă, de greutatea problemelor aduse de război. Autoritățile făceau eforturi colosale sa refacă măcar câteva din simbolurile acestei normalități. Nu știu cum au reușit, dar astăzi s-a anunțat redeschiderea liniei ferate dintre Belgrad și Niș, dupa ce sâmbătă fusese redeschis traseul dintre Niș și Sofia. Se circulă cu restricții pe anumite porțiuni, însă se circulă. De mâine, compania aeriană iugoslavă JAT a anunțat că își va relua zborurile spre stațiunea Tivat din Muntenegru, de unde se putea ajunge, tot pe calea aerului, la Podgorica. Zborul nu dura decât două ore, iar prețul unui bilet dus-întors era de 1.300 de dinari (aproximativ 130 de mărci germane).

În drum spre Media Center, am observat că semafoarele din intersecții funcționau din nou. De câteva săptămâni, fuseseră oprite, pentru că întreruperile de curent le dereglaseră și nici un șofer nu mai pricepea dacă funcționează sau nu. De altfel, problemele refacerii sistemului energetic național erau cele mai mari. După ce m-au impresionat prin îndârjirea și rapiditatea cu care reparau transformatoarele și liniile de înaltă tensiune avariate de bombe, electricienii sârbi au anunțat că nu vor pleca din Kosovo. În ciuda terorii UCK, ei au hotărât să înceapă să remedieze și distrugerile din provincie.

Din nou au apărut în paginile ziarelor știri despre fabrica “Zastava” din Kragujevac. Milan Beko, președintele Consiliului de administrație, a anunțat că a depus pe masa guvernului sârb un plan de reconstrucție a fabricii, prevăzut să dureze doi ani. “Va fi greu, dar nu imposibil,” aprecia Beko. “Cel puțin 21 de bombe au lovit în plin halele noastre, însă trebuie să dăm de lucru celor 85.000 de muncitori pe care îi avem.” Nu a suflat, însă, nici un cuvânt despre afacerea cu FIAT.

Oricum, până când situația să revină la normal, trebuia să mai treacă multă vreme. O altă mare problemă era lipsa carburanților. Nebojsa Atanackovic, membru în Consiliul Petrolului din Camera de Comerț a Iugoslaviei, a anunțat azi că nu se va renunța la sistemul cartelelor pentru cumpărarea de combustibil, deoarece liberalizarea vânzării de benzină ar epuiza rezervele țării în câteva zile. El a afirmat că s-ar putea renunța la bonurile pentru motorină, deoarece – oricum – aceasta nu se mai găsește la nici o pompă. O eventuală soluție ar putea fi scumpirea carburanților cu 50 %, ceea ce ar stimula importurile.

Și, apropo de starea de normalitate, am fost extrem de impresionat când am trecut pe lângă una din fântânile de pe Knez Mihailova. De jur împrejurul acesteia, la inițiativa nu știu cui, câteva zeci de copii își aduseseră jucăriile de care nu mai aveau nevoie și le vindeau. Voiau să adune bani pentru ajutorarea copiilor refugiaților care veneau din Kosovo. M-am oprit și eu lângă ei și am negociat cu un puști de vreo 5 ani, pentru o mașinuță cu 3 roți. După ce ne-am jucat de-a vânzătorul și clientul, i-am dat – așa cum făcea majoritatea oamenilor – 50 de dinari și l-am sfătuit să-i cumpere mașinuței încă o roată, ca să o poată vinde cuiva.

Mai mulți diplomați au salutat ingenioasă lovitură dată la sfârșitul săptămânii trecute de Rusia, care a reușit să ia prin surprindere organizația militară cea mai puternică din lume, trimițând la Priștina, înaintea sosirii trupelor aliate, câteva sute de militari ruși, informează AFP. “Militarii ruși au venit puțin mai devreme decât era prevazut,” a subliniat, cu umor, Jamie Shea. Purtătorul de cuvânt a fost pe punctul de a spune că Alianța nu are neapărat nevoie de aeroportul pe care au fost desfășurate trupele rusești, care reprezintă, totuși, un punct strategic foarte important pentru operațiunea lansată în Kosovo. “Rușii au jucat bine cu puține cărți,” a recunoscut un diplomat. “Au reușit o mișcare ingenioasă, o manevră frumoasă.”

Circul din jurul aeroportului Slatina din Priștina continua și astăzi, situația atingând culmi ale ridicolului. Ministrul britanic de Externe Robin Cook s-a făcut de râs, într-un interviu acordat postului de radio BBC și preluat de toată lumea, pretinzând că NATO nici nu are nevoie de aeroportul din Priștina și rușii nu au decât să și-l păstreze, pentru că tot nu îl pot folosi. El afirma că misiunea cea mai importantă a KFOR în acest moment este menținerea încetării focului în Kosovo. La rândul său, generalul Michael Jackson i-a făcut pe jurnaliștii de la Priștina să râdă în hohote, afirmând că este fericit să lase aeroportul Slatina în mâinile rușilor. “Sincer, acum, când am văzut terenul, cred că aeroportul este prea departe de oraș. Eram îngrijorat în legătură cu eventualele materiale explozive,” a declarat el în timpul unei conferințe de presă. Generalul uitase că toată lumea a văzut cât a fost de furios sâmbătă, când a descoperit că aeroportul fusese deja ocupat de ruși. În plus, deja avusese două întâlniri cu generalul Zavarzin, pentru a discuta despre folosirea în comun a pistelor acestuia.

Între timp, americanii încercau din răsputeri să ajungă la un compromis cu rușii, referitor la modalitățile de desfășurare în comun a forțelor din Kosovo. Astăzi, Bill Clinton l-a mai sunat o dată pe Boris Elțîn, după ce discuția de ieri fusese apreciată drept constructivă. La rândul său, vicepreședintele Al Gore a discutat cu premierul Serghei Stepașin, iar secretarul de stat Madeleine Albright anunțase că va vorbi cu ministrul rus de Externe Igor Ivanov. Până când politicienii vor ajunge la o soluție, reprezentanții NATO au decis să reglementeze imediat problema prezenței rușilor în Kosovo. Ei intenționau să ofere Rusiei să aleagă între o zonă de responsabilitate în cadrul unui sector și statutul de observator în cele 5 sectoare definite deja. În plus, militarii ruși ar putea beneficia de o poziție privilegiată pe lângă generalul Michael Jackson, comandantul KFOR.

Socotelile liderilor NATO erau oarecum realiste, deoarece rușii nu aveau cum să-și suplimenteze sau să-și aprovizioneze trupele de pe aeroportul Slatina. Deja militarii ruși din SFOR, care staționau lângă granița iugoslavă, s-au întors la Bijeljina. Bulgaria a anunțat că nu-și va deschide spațiul aerian pentru trecerea avioanelor rusești spre Kosovo, decât după încheierea unui acord cu NATO, privind comandamentul comun al trupelor KFOR. “Un astfel de acord va evita orice risc de divizare a provinciei Kosovo,” a declarat ministrul bulgar de Externe Nadejda Mihailova. “Doar așa Balcanii nu vor mai fi balcanizați, nu vor mai fi divizați în zone de influență, ci vor adera uniți la structurile europene și euroatlantice.” Nici România nu va acorda drept de survol aeronavelor rusești, decât cu acordul Consiliului de Securitate al ONU, a anunțat președintele Emil Constantinescu. El a precizat că – și dacă acest lucru se va întâmpla – solicitarea Rusiei va trebui să fie aprobată de Parlament, la fel ca în cazul cererii similare a NATO, de la începutul războiului.

Pentru Kosovo, NATO intenționează să rămână în schema bosniacă, conform unui diplomat citat de AFP. “Alianța vrea să-si păstreze unitatea de comandament a forței de pace și să evite orice împărțire a provinciei prin crearea unui sector independent care să fie încredințat rușilor,” a subliniat un reprezentant al NATO, păstrându-și anonimatul. “Este exclus ca rușii să fie stăpâni în regatul lor în Kosovo și – în plus – ei nu vor avea un sector operațional independent,” a asigurat NATO, care așteaptă să vadă dacă Rusia trimite, într-adevăr, în Kosovo între 2.000 și 10.000 de militari, așa cum a anunțat.

Desfășurarea militarilor KFOR încă nu se încheiase. Abia în această dimineață, primii soldați italieni au ajuns la Pec, unde urmau să-și instaleze cartierul general. Când blindatele Regimentului 18 “Bersaglieri” din Brigada “Garibaldi au intrat în oraș, străzile acestuia păreau pustii. Nici francezii nu ajunseseră la Kosovska Mitrovica, urmând să sosească acolo abia mâine, când expiră termenul pentru retragerea din acea zonă a forțelor iugoslave.

În ciuda tuturor incidentelor și disensiunilor, sârbii își continuau retragerea din Kosovo, conform acordului de la Kumanovo. Astăzi a început retragerea Corpului Priștina al Armatei iugoslave, din capitala provinciei plecând prima coloană de vehicule militare. Deși în număr mai mic decât în zilele precedente, pe șoselele din Kosovo puteau fi văzute în continuare convoaie militare. 20 de camioane cu soldați se deplasau pe șoseaua PriștinaKosovska Mitrovica, iar pe drumul dintre Priștina și Podujevo circulau 10 camioane, mai multe blindate și o baterie de artilerie antiaeriană. În mai multe locuri, pe marginea șoselelor, zeci de soldați sârbi așteptau grupați camioanele care să-i ducă acasă. În această după-amiază, poliţiştilor sârbi le-a fost greu să controleze traficul în Podujevo, trebuind să descurce traseele militarilor Armatei Iugoslave de cele ale trupelor KFOR, care tocmai intrau în oraş.

Peste tot, însă, în spatele convoaielor militare se adunaseră coloane la fel de lungi cu vehicule civile. Exodul sârbilor din Kosovo a căpătat proporţii îngrijorătoare.  Autorităţile de la Belgrad, generalii din KFOR, autorităţile locale şi liderii politici iugoslavi fac zadarnic apeluri la oameni să rămână la casele lor. În ultimele 2-3 zile, cel puţin 15.000 de locuitori din Kosovo, majoritatea sârbi, şi-au părăsit gospodăriile, de teama UCK. O parte a ajuns în Muntenegru, dar cei mai mulţi s-au îndreptat către Serbia. Situaţia cea mai critică este în regiunile localităţilor Orahovac, Urosevac, Klina şi Istok. În Iugoslavia existau deja peste 700.000 de refugiaţi sârbi în urma războaielor din Croaţia şi Bosnia-Herţegovina. 

Crucea Roşie Iugoslavă a organizat puncte de primire şi ajutorare a refugiaţilor în localităţile Vranje, Beloljina, Blace, Kraljevo, Kragujevac, Uzice şi Nis, unde aceştia primesc alimente, carburanţi şi articole sanitare. În faţa motelului “Nais” din Niș, sunt pregătite 40 de corturi mari şi 10 mai mici, pentru ca refugiaţii să aibă unde să înnopteze. La punctele de primire au fost trimise mari cantităţi de alimente. Autorităţile din Niș se tem că hotelurile din zonă, deja pline cu refugiaţii din Croaţia şi Bosnia, vor deveni supraaglomerate din cauza noilor veniţi. 

Crucea Roşie Iugoslava a trimis ajutoare la Kursumlija, Novi Pazar, Zubin Potok şi Leposavic, pentru că nu se mai putea face faţă cu forţe locale. Pe lângă Kraljevo, în drum spre centrul Serbiei, continuau să treacă refugiaţi sârbi în maşini şi tractoare cu numere de înmatriculare din Djakovica, Prizren şi Pec. Deja 26 de persoane ajunseseră în oraşul Smederevo, cazându-se la rude sau prieteni. Până la ora 14.00, la Kragujevac sosiseră 70 de refugiaţi, însă zeci de tractoare, camioane şi automobile din Pec, Prizren şi Gnjilane se aflau pe drum. Deşi pregătiseră locuri de cazare pentru 3.000 de oameni, autorităţile locale se temeau că nu vor fi de ajuns. Temerile au fost justificate. Înainte de căderea serii, câteva mii de refugiaţi au ajuns la marginea oraşului, 600 fiind deja cazaţi în adăposturile improvizate. “Nu avem capacitatea de a-i caza, hrăni şi ajuta pe refugiaţi,” se plângea Vesna Pajevic, vicepreşedintele Consiliului local. “Avem mare nevoie de alimente, medicamente şi adăposturi. Gândiţi-vă că, la Kragujevac, există deja peste 70.000 de şomeri, după distrugerea fabricii Zastava.”

Deşi se afla în nordul ţării, zeci de sârbi din Kosovo ajunseseră până şi la Pozarevac, oraşul natal al lui Slobodan Milosevic. Au fost cazaţi în sala de sport, unde erau adăpostiţi, încă de la începutul războiului, alţi 350 de refugiaţi. Şi în sala de sport din Mladenovac au fost cazaţi 200 de refugiaţi, veniţi de lângă Suva Reka. Cu 40 de copii după ei, aceştia îşi părăsiseră casele vineri dimineaţă şi au ajuns abia astăzi. Disperaţi, oamenii au spus că mâine vor pleca spre Belgrad şi se vor instala în faţa Parlamentului federal. 

O altă coloană venită de la Suva Reka a ajuns în această seară şi în capitala iugoslavă, oprindu-se în cartierul Bubanj Potok, de la periferie. Erau plecaţi de vineri de la prânz şi avuseseră mari probleme pe drum, nimeni nevoind să-i ajute să-şi alimenteze maşinile cu carburanţi. Aflând de ei, Bratislava Morina, ministrul pentru problemele refugiaţilor, a ajuns imediat la faţa locului şi i-a ajutat să se cazeze la hotelul “Kolare”.  

Autorităţile şi Biserica Ortodoxă Sârbă au făcut din nou apel la oameni să nu plece din Kosovo. Zoran Andjelkovic, guvernatorul provinciei, explica în zadar că locul şi funcţiile Armatei şi Poliţiei Iugoslave vor fi preluate de forţele internaţionale, că structurile puterii civile funcţionează în continuare, pentru că nimeni nu părea să-l mai asculte. Nici măcar declaraţia lui Javier Solana, care cerea sârbilor să nu plece din provincie, pentru că trupele KFOR le vor garanta securitatea, nu mai făcea doi bani. 

 

Secretarul general Kofi Annan a pus bazele Administraţiei Interimare a Naţiunilor Unite pentru Kosovo (UNMIK), având autoritatea civilă de a supraveghea reconstrucţia în Kosovo şi întoarcerea refugiaţilor, relatează DPA. UNMIK se va ocupa de problemele administrative, de cele umanitare, de instituţiile care vor fi create de OSCE şi de reconstrucţia promovată de Uniunea Europeană. SUA au alocat 1,6 milioane de dolari pentru finanţarea deminării de urgenţă a provinciei Kosovo, astfel ca refugiaţii albanezi să se poată întoarce în condiţii de securitate, a anunţat Departamentul de Stat, citat de AFP. Această decizie, care va permite organizarea unei operaţiuni de deminare de 4 luni, reprezintă o prelungire a contractului cu compania RONCO care desfăşoară în prezent operaţiuni similare în Bosnia şi în Croaţia. Contractul prevede mobilizarea a 6 echipe de deminare, adică în total 75 de deminatori, medici, infirmiere, gestionari, gardieni şi 12 câini antrenaţi să descopere minele.

Sârbii fugeau de teama luptătorilor UCK. Zilnic, erau anunţate tot mai multe incidente provocate de aceştia. Azi-noapte, UCK a atacat unităţile iugoslave care se retrăgeau din Djakovica, Gotovusa şi Strpce. Ignorând apelurile UNHCR, formaţiunile UCK au obligat sute de refugiaţi albanezi să se întoarcă în Kosovo. 50 de luptători separatişti au preluat punctul de trecere a frontierei de la Morina şi făceau pe grănicerii. Degeaba le explica Johann Fritsch, purtătorul de cuvânt al contingentului german din KFOR că şoseaua dintre Morina şi Prizren este nesigură, gherilele UCK îi mânau ca pe oi pe conaţionalii lor, trimiţându-i cu forţa acasă. Tensiunile din taberele de refugiaţi explodaseră aseară la Tetovo, când doi civili şi doi poliţişti au fost răniţi. Câteva sute de refugiaţi albanezi din tabără se luaseră la harţă cu etnicii sârbi care locuiau în zonă, fiind nevoie de intervenţia în forţă a Poliţiei, după ce au fost incendiate câteva automobile. 

Situaţia cea mai delicată era, însă, la Prizren. După retragerea trupelor sârbe, peste 300 de luptători UCK au intrat în oraş, preluând controlul asupra mai multor cartiere. S-au apucat să facă ordine, percheziţionând toate locuinţele şi vehiculele sârbilor, pentru a confisca arme şi muniţie. “Controlăm cartierul Bavdharana cu circa 200 de combatanţi, în timp ce alţi 70 acţionează în nord-estul oraşului, în cartierul Kurila, iar alţi 70 în est,” a declarat comandantul Beqir Ahmetas. Şi-au ales drept cartier general clădirea Casei ofiţerilor din centrul oraşului, în timp ce militarii germani din KFOR,  depăşiţi de situaţie, şedeau în stradă, unii pălăvrăgind cu albanezii îmbrăcaţi în uniformele UCK. În oraş, mai erau câteva zeci de familii de sârbi, care aşteptau forţele speciale ale Poliţiei Iugoslave, pentru a le proteja plecarea.

Militarii din contingentul britanic au fost mult mai inspiraţi, acţionând rapid şi în forţă, de câte ori gherilele UCK provocau incidente. În momentul în care circa 70 de luptători albanezi au intrat în oraşul Kacanik, deschizând focul asupra sârbilor adunaţi în centru şi pregătiţi să plece spre nord, britanicii i-au trimis la faţa locului pe temuţii soldaţi nepalezi Ghurkas. Aceştia şi-au îndeplinit misiunea în câteva minute, înconjurându-i pe albanezi şi ordonându-le – fără drept de apel – să predea imediat armele. 

Când în zonă nu erau trupele KFOR, luptătorii UCK îşi făceau singuri dreptate. După-amiază, un convoi de sârbi care pleca de la Priştina a fost oprit la Kojlovica, de şase albanezi înarmaţi care purtau emblemele UCK. Ei i-au scos din coloană pe Dragan Jovanovic (29 de ani), Boban Krstic (26 de ani) şi Slavisa Krstic (30 de ani) şi i-au executat în faţa familiilor lor. În această dimineaţă, tot la Kojlovica, separatiştii albanezi îl împuşcaseră pe Ivan Nikic. De asemenea, lângă Urosevac, îl răniseră grav pe Abdul Musa, un albanez care făcea parte din Poliţia sârbă. 

Alţi trei sârbi au fost ucişi după-amiază, în timp ce se deplasau între două cartiere din Priştina. La 19:30, în faţa locuinţei sale din cartierul Taslidje, a fost găsit mort Ilja Sukic, lucrător la Radioteleviziunea din Priştina. “A fost ucis de teroriştii albanezi, în timp ce se pregătea să intre în automobilul din faţa casei,” au precizat martori oculari, care au anunţat că alţi trei civili au fost răpiţi. 

Mişcarea pentru Reînnoirea Serbiei (SPO) a criticat vehement lipsa de reacţie a trupelor KFOR în faţa violenţelor unităţilor UCK. “Misiunea trupelor internaţionale de menţinere a păcii nu este de a face paradă în faţa camerelor de televiziune. KFOR trebuie să aducă pacea şi să asigure securitatea tuturor celor care trăiesc în Kosovo. Din păcate, UCK profită de retragerea Armatei Iugoslave şi îi atacă pe sârbi. Din acest motiv, mulţi dintre ei au preferat să-şi ducă familiile în Serbia.” 

 

Cei şase refugiaţi kosovari care au fost prinşi săptămâna trecută trecând fraudulos graniţa româno–ungară au fost reţinuţi din nou, de către grănicerii din Oradea, informează Comandamentul Naţional de Grăniceri, citat de Mediafax. Ei au fost predaţi Serviciului pentru străini şi probleme de migrări din cadrul IJP Bihor, care se va ocupa de scoaterea lor din România. Aceiaşi refugiaţi, cetăţeni iugoslavi de origine albaneză, au fost prinşi în 10 iunie, de către grănicerii din Arad, când încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară, prin punctul Turnu. În momentul în care au fost prinşi, refugiaţii au încercat să îi mituiască pe grăniceri cu 300 de mărci. Ei au declarat că doreau să ajungă la familiile lor, care se află în Ungaria şi Germania.

Astăzi am avut de pregătit doar două corespondenţe, una pentru ProFM şi alta pentru Ştirile ProTV de la 19.30. Mi-a fost destul de greu să selectez din câte se întâmplaseră de-a lungul zilei numai în Kosovo. Ca să nu mai vorbim de viaţa politică din Iugoslavia, care era în fierbere. La ora 10:00, la Belgrad se întrunise Consiliul de conducere al Partidului Radical din Serbia (SRS) şi, după o scurtă dezbatere, a decis în unanimitate ieşirea din Guvernul Serbiei. “SRS rămâne fidel politicii şi ideologiei sale, precum şi deciziei pe care a luat-o săptămâna trecută, de a ieşi din guvern când primul soldat din ţările NATO va păşi pe teritoriul ţării,” a declarat preşedintele partidului, Vojislav Seselj. “Între timp, forţele de ocupaţie au intrat în Kosovo şi continuă să-i ucidă pe sârbi, iar din provincie se refugiază mii de oameni. Acolo unde nu mai există Poliţia şi Armata Iugoslave, nu mai este menţinută nici suveranitatea ţării.” 

O oră mai târziu, cei 15 membri SRS îşi prezentau demisia din guvernul în care intraseră  în 24 martie 1998, alături de Partidul Socialist din Serbia (SPS) şi de Stânga Iugoslavă (JUL). După anunţarea demisiei, Tomislav Nikolic, care ocupase postul de vicepremier, a declarat: “În curând, acest guvern va cădea, se vor organiza noi alegeri şi vom vedea cine a avut dreptate.” Radicalii mizau că această manevră le va spori capitalul politic, bazându-se pe nemulţumirea sârbilor faţă de condiţiile acordului de pace şi evoluţia situaţiei din ultimele zile. Puţină lume observase că radicalii îşi păstraseră locurile din Guvernul federal, unde Vojislav Seselj ocupa fotoliul de vice-prim-ministru, prea confortabil pentru a-l părăsi aşa uşor. 

Retragerea SRS din guvern a provocat o vie agitaţie la Belgrad, deşi politicienii mai realişti spuneau că nu este decât o furtună într-un pahar cu apă. Partidul Noua Democraţie aprecia că e o simplă manevră politică a radicalilor. “Ieşirea SRS din guvern nu înseamnă mare lucru pentru Serbia,” considera şi Slobodan Vuksanovic, vicepreşedintele Partidului Democrat. “Situaţia este aceeaşi ca şi înainte de intrarea lor în guvern, când, în parlament, susţineau guvernul socialist minoritar. Probabil că aşa vor face şi de acum înainte.”  

Precizând că nu doreşte să o comenteze, Vojislav Kostunica, preşedintele Partidului Democrat din Serbia, a declarat că ieşirea radicalilor din guvern era de aşteptat. “În continuare, există trei variante. Prima ar fi ca SRS să susţină în parlament guvernul socialist minoritar. A doua ar fi ca SPO să susţină guvernul socialist, în schimbul susţinerii oferite în cadrul Consiliului local al Belgradului. Iar a treia ar fi ca – pur şi simplu – SPO să ia locul radicalilor în guvern.” 

Această ultimă variantă a provocat panică în lumea politică, toţi ştiindu-l în stare pe Vuk Draskovic de o asemenea ispravă. “Fac apel la Vuk Draskovic să nu intre în guvern,” a declarat Vladan Batic, coordonator al coaliţiei de opoziţie “Uniunea pentru Schimbare”. “Dacă acesta îi ia locul lui Seselj în guvern, putem spune adio cuvântului opoziţie.” Şi panica nu s-a dovedit fără temei, după-amiază SPO anunţând că, duminică, îşi va întruni consiliul director, pentru a analiza evenimentele din ultima perioadă (încheierea păcii şi ieşirea SRS din guvern) şi a decide ce trebuie făcut în continuare. 

O parte din cei 11 refugiaţi sârbi cazaţi într-un hotel din Turda nu intenţionează să se întoarcă în Iugoslavia, de teama represaliilor, transmite corespondentul Mediafax. Ei au fugit din ţară când au început bombardamentele, au intrat în România la jumătatea lunii aprilie şi au stat la o gazdă, în Arad, până li s-au terminat banii. Doi dintre refugiaţi au dezertat din Armata iugoslavă şi spun că vor să plece în Spania, Danemarca, Israel, sau Portugalia, neavând curajul să se mai întoarcă în patrie, de teamă să nu fie arestaţi sau împuşcaţi.

Al doilea eveniment care mi-a atras atenţia a fost produs de Slobodan Milosevic, care a pornit cu avânt să-şi recâştige prestigiul şifonat de sfârşitul acestui război. La ora 11:00, fusese anunţat un mare miting organizat cu ocazia inaugurării lucrărilor de reconstrucţie a podului peste Dunăre de la Beska, din apropiere de Novi Sad. La manifestaţie au fost aduşi peste 5.000 de oameni, care purtau portretele lui Milosevic, sub care scria “Inima ta ne este dragă şi nouă”, “Gândurile tale sunt şi ale noastre”. Pe pancartele din jur se putea citi “Trăiască Ministerul de Interne al Iugoslaviei!”, “Trăiască Armata Iugoslavă!”, “Poduri noi pentru un secol nou”, “Adevăr, dreptate, victorie!” şi “Slobo, suntem mai departe alături de tine!”. Adevărul este că niciodată, românii, de exemplu, nu s-au simţit atât de apropiaţi de preşedintele lor, fie el Ceauşescu, Iliescu sau Constantinescu, ca să-l strige “Nicu”, “Nelu” sau “Milu”, aşa cum sârbii îi spuneau lui Milosevic “Slobo”. 

Sosirea preşedintelui iugoslav a fost îndelung aclamată de mulţimea care îl aştepta. Era însoţit de Milan Milutinovic, preşedintele Serbiei, Momir Bulatovic, premierul Guvernului federal, generalul Dragoljub Ojdanic, şeful Statului Major General al Armatei, Gorica Gajevic, secretar general al Partidului Socialist din Serbia, şi Bosko Perosevic, preşedintele Consiliului regional al Vojvodinei. “Doresc ca, împreună cu toţi cetăţenii Iugoslaviei, să încep un proces rapid de reconstrucţie şi de refacere a ţării,” a spus Milosevic. “Sunt sigur că refacerea acestui pod nu va dura mai mult de 40 de zile. În timpul acestui război, am demonstrat că poporul nostru, în lupta sa unică şi eroică, a reuşit să-şi apere patria.” 

După discursul aclamat îndelung de oamenii aduşi la miting cu autobuzele, Milosevic a vizitat standul cu planul de reconstrucţie a podului de la Beska, lângă care era expusă şi o machetă a podului de şosea şi cale ferată, prevăzut să fie terminat în 6 luni la Novi Sad. Podul de la Beska, ridicat în anii ’70, fusese unul din cele mai mari poduri din beton armat din lume. A fost realizat de Branko Zezelj, inginerul care a proiectat şi podul din Novi Sad ce avea să-i poarte numele, până când a fost prăbuşit în valurile Dunării de rachetele NATO. Nu am putut să nu remarc inteligenţa celor care au ales podul de la Beska pentru a fi primul de pe lista reconstrucţiei, deoarece fusese lovit numai de două rachete. Una îl avariase uşor, iar cealaltă a rupt în două doar ultimul arc, care unea pilonii de malul fluviului. În afară de faptul că era relativ uşor de reparat, podul de la Beska mai avea un atu, dezvăluit de Milosevic în finalul discursului său: “Încă din timpul bombardamentelor, în secret, am reconstruit bucăţile distruse, care urmează doar să mai fie montate.”

Bill Clinton l-a sunat în această după-amiază pe premierul Radu Vasile, mulţumindu-i pentru atitudinea adoptată de autorităţile de la Bucureşti în timpul crizei din Kosovo, a declarat agenţiei Mediafax purtătorul de cuvânt al Guvernului, Adriana Săftoiu. Statele Unite vor sprijini un amplu program, în care se va implica personal şeful administraţiei americane, de dezvoltare stabilă şi de prosperitate pentru zona Balcanilor, inclusiv în România.

În timp ce îmi aşteptam rândul pentru a transmite corespondenţa pentru Ştirile ProTV de la 19.30, am auzit un reportaj despre vizita preşedintelui Muntenegrului, Milo Djukanovic, în România şi Bulgaria. Acesta încerca să convingă pe toată lumea de diferenţele existente între regimul său şi cel de la Belgrad, sperând să obţină un statut privilegiat în relaţiile cu comunitatea internaţională. În discuţiile cu preşedintele Emil Constantinescu, acesta i-a explicat că România este interesata ca Iugoslavia să devină un stat democratic şi prosper şi i-a spus că speră ca eforturile sale să contribuie la reaşezarea Iugoslaviei în rândul ţărilor Europei. 

În Bulgaria, Milo Djukanovic declarase că Muntenegru nu va rămâne în cadrul Federaţiei Iugoslave, decât cu condiţia ca aceasta să se democratizeze. “Sunt două posibilităţi: fie o reconstrucţie democratică a Iugoslaviei şi o schimbare a sistemului legislativ în vederea garantării intereselor naţionale strategice ale Muntenegrului, fie o întărire a Mişcării pentru Independenţa Muntenegrului şi căutarea unei soluţii radicale. Dacă Serbia rămâne ostatica politicii iugoslave duse în cursul ultimului deceniu, Muntenegru nu-şi va sacrifica interesele naţionale şi îşi va căuta un alt statut.” Preşedintele muntenegrean a descris regimul de la Belgrad ca fiind “regimul autocratic cel mai ortodox din Europa, care a condus Iugoslavia la izolare“. 

După ce ne-am transmis corespondenţele, am mâncat la hotel şi ne-am dus pe terasa “Plato”, de lângă Facultatea de filosofie. Era un loc foarte plăcut, unde puteam asculta live muzică de jazz de foarte bună calitate. Barul era aşezat la etajul întâi, iar la parter era amplasată o imensă librărie. Vara, formaţia care cânta avea un loc amenajat chiar deasupra intrării librăriei, în aer liber, astfel încât puteai să stai la mesele de pe terasă şi să asculţi muzica. Am rămas la “Plato” vreme îndelungată, povestind şi făcând pronosticuri despre ce se va mai întâmpla în Iugoslavia. 

Când ne-am întors la hotel, ne aştepta, fericită, Jelena. O sunase din nou fiul ei şi i-a spus că unitatea sa se retrage din Kosovo şi va ajunge în curând la Paracin. Au putut vorbi mai mult şi băiatul i-a povestit că, în cele 5 săptămâni în care nu auzise nimic despre el,  s-au aflat la Kjev, lângă Gnjilane. Îi trimisese mamei sale o scrisoare, pe care aceasta n-a primit-o niciodată, în care îi spusese că este greu, dar o rugase să nu-şi facă griji pentru el. Făcând haz de necaz, adăugase că, în timp ce ei stăteau ascunşi sub pământ, probabil că toată lumea citea în “Vojska”, revista Armatei Iugoslave, că militarii sârbi se află în marş victorios către Washington. Acum i-a povestit că, la un moment dat, au fost nevoiţi să reziste 2 zile şi 2 nopţi fără apă şi hrană, însă întreaga unitate a avut grijă de un căţel albanez, pe care îl adoptaseră drept mascotă. Printre cei care au plecat în permisie din unitatea lui a fost şi un băiat din Valjevo, pe care părinţii nu au mai vrut să-l lase să se întoarcă pe front. Războiul, însă, îl maturizase şi le-a explicat că, dacă el nu se întoarce din permisie, nimeni din unitatea lui nu va mai avea voie să-şi vadă familia până la sfârşitul războiului. Băiatul acela nu a mai apucat venirea păcii, fiind ucis de glonţul unui lunetist albanez.  

Share

target: sârbii aprobă planul de pace propus de emisarii internaționali

3 iunie 1999

Ne-am trezit la ora când s-au reluat discuțiile dintre Milosevic și cei doi emisari internaționali. Și asta nu pentru că ne-am fi fixat ceasurile, ci pentru că, la 8:33, au sunat sirenele alarmei aeriene. Debut promițător de dialog, chiar dacă alarma s-a ridicat după 45 de minute. Avioanele nu au venit și acest joc de-a alarma aeriană, care avea să se repete în mod ciudat astăzi, exact în momentele cheie ale zilei, m-a făcut să cred că făcea parte dintr-un război psihologic. Însă n-am reușit să aflu dacă era mânuit de NATO sau de oamenii lui Milosevic. La ora 10:00, discuțiile au fost întrerupte, pentru a se aștepta rezultatul din Parlamentul Serbiei, care fusese convocat în ședință extraordinară, prima de la începutul acestui război.

Această manevră foarte interesantă a lui Slobodan Milosevic era încă o dovadă a flerului său politic. Teoretic, datorită puterilor speciale pe care i le conferise starea de război, președintele iugoslav putea decide singur oprirea ostilităților, însă nu a dorit să-și asume responsabilitatea unei decizii care ulterior ar fi putut să-i fie imputată de sârbi. Așa, Milosevic se va putea ascunde în spatele așa-zisei voințe a poporului, prin glasul reprezentanților săi. De parcă cineva i-a întrebat pe sârbi la început dacă sunt de acord cu războiul. Ca să nu mai vorbim că, deși era vorba de o hotărâre care implica Iugoslavia, pentru a decide aprobarea propunerilor de pace nu a fost convocat Parlamentul federal, din care făceau parte și reprezentanții Muntenegrului, ci doar cel al Serbiei.

La 10:22, ca un subtil avertisment pentru parlamentarii sârbi care își începuseră ședința, au sunat din nou sirenele alarmei aeriene. Sesiunea s-a ținut cu ușile închise, doar cameramanii RTS având voie să filmeze. Imaginile transmise ulterior au fost foarte atent cenzurate, insistându-se în mod special asupra liderilor Opoziției, pentru a sugera contribuția lor la decizia care avea să fie luată. Fiind o zi foarte importantă, am avut mult de lucru. Prima transmisie am făcut-o pentru Știrile ProTV de la ora 13:00, când încă nu știam care este decizia Parlamentului. Am remarcat, însă, interesul redus al sârbilor față de hotărârea care ar fi putut să le aducă pacea, din cauza neîncrederii oamenilor în politicieni.

Era foarte cald, în Trg Republike începuse tradiționalul concert de prânz, la care venea tot mai puțină lume. E drept că nici formațiile care cântau nu erau dintre cele mai bune. Terasele și cafenelele erau pline de oameni, dar, paradoxal, oricât am tras cu urechea în dreapta și-n stânga, n-am auzit pe nimeni discutând despre ceea ce se întâmpla în acel moment în Parlament. Toți vorbeau despre refuzul Irlandei de a acorda viză de intrare în țară fotbaliștilor naționalei iugoslave, cu care irlandezii trebuiau să joace în preliminariile Campionatului European.

“De această dată, dorim să vedem că Slobodan Milosevic acționează, vrem să fim siguri că gândește ceea ce spune, iar operațiunile militare vor continua până când vom avea dovada că își respectă angajamentele, în special cele legate de retragerea trupelor din Kosovo,” a declarat ministrul britanic de Externe Robin Cook, într-un interviu acordat postului de televiziune Sky News, după anunțarea aprobării, de către Parlamentul de la Belgrad, a planului internațional de pace pentru Kosovo. El a respins posibilitatea unei împărțiri a provinciei iugoslave. “Planul nu prevede nici o împărțire. Aceste acorduri se aplică tuturor refugiaților și întregului teritoriu al provinciei Kosovo, în cadrul unui lanț de comandament unificat.”

După două ore și jumătate de dezbateri, Parlamentul Serbiei a aprobat planul de pace propus de Martti Ahtisaari și Viktor Cernomîrdin, cu 136 de voturi pentru, 74 împotrivă și 3 abțineri. În comunicatul care anunța rezultatul votului, se spunea că planul de pace garantează suveranitatea și integritatea teritorială a Iugoslaviei, confirmă rolul ONU și este baza pentru realizarea păcii. Voturile împotrivă au aparținut reprezentanților Partidului Radical din Serbia (SRS), al cărui lider, Vojislav Seselj, a convocat imediat o conferință de presă, în care a anunțat că partidul său se retrage din Guvernul federal, deoarece nu dorește să fie părtaș la aprobarea invadării provinciei Kosovo de către trupele NATO. “Am votat împotrivă, deoarece acesta este planul de pace al NATO,” a explicat Seselj. “Nu puteam accepta această variantă de pace, care prevede retragerea Armatei iugoslave din Kosovo înainte de oprirea bombardamentelor. Nu putem accepta prevederi identice cu acordul de la Rambouillet, care nu a fost semnat niciodată.”

Convorbirile dintre Slobodan Milosevic și cei doi emisari internaționali au fost reluate imediat după anunțarea rezultatului ședinței parlamentarilor și au durat mai puțin de o oră. Nici nu prea aveau ce să mai discute, din moment ce președintele iugoslav pasase responsabilitatea Parlamentului. Acesta le-a spus celor doi că se supune decizie poporului și aprobă, la rândul său, planul de pace. Milosevic nu a apărut la televiziune pentru a anunța această decizie istorică și s-a mulțumit să transmită un comunicat de presă, aproape identic cu cel al parlamentarilor, în care se repetau prețioasele lozinci despre garantarea suveranității și integrității teritoriale și despre marea implicare a ONU în rezolvarea problemelor din Kosovo și Metohia, care aveau să se dovedească niște vorbe goale, după nici o lună de zile.

Vestea era foarte importantă și ProTV și-a întrerupt programul normal, pentru o ediție specială a Știrilor, la 14:30 (ora României). Transmisia mea a fost scurtă și am relatat despre deciziile Parlamentului și a lui Milosevic, fără a putea să spun ceva despre reacțiile provocate la Belgrad. Ahtisaari și Cernomîrdin au plecat imediat către Koln, respectiv către Moscova, decolând de pe aeroportul Surcin. Cernomîrdin a fost nevoit să aștepte 20 de minute în avion, până s-a ridicat alarma aeriană, la 14:46. Interesant că, în timpul alarmei, am auzit de 3 ori, la 13:26, 14:02 și 14:16, bubuituri despre care Comandamentul Apărării civile a susținut că ar fi fost avioane NATO care au spart bariera sonică în apropiere. Cred că mințeau, pentru că detunăturile păreau a fi ale unor explozii și o coloană de fum albicios se ridica dinspre cartierul Zvezdara, unde se afla o cazarmă a Armatei iugoslave.

De altfel, deși raidurile aeriene păreau să fi ocolit Belgradul în această dimineață, NATO a bombardat restul țării și, în special, provincia Kosovo, unde, în ultimele 24 de ore explodaseră peste 200 de proiectile. Între 8:15 și 8:30, fusese lovit satul Novo Brdo, de lângă Prizren. La 10:15, două proiectile explodaseră la Decani, iar alte zece au lovit localitatea Radnicki. Între 10:15 și 10:30, patru bombe au fost lansate asupra fabricii de confecții “Stok” de la Kula. În același timp, au fost atacate împrejurimile Novi Sad-ului, turnul de televiziune de la Srbobran, releul de radio și emițătorul de la Vrbas și, ceva mai târziu, releul de televiziune de pe muntele Rudnik. La ora 13:00, a venit rândul localității Boljevac, cartierului Grmija din Priștina și orașului Niș. La 13:10, a fost bombardat satul Ravna Reka, de lângă Despotovac. La 13:40, a fost lovit releul RTS și emițătorul TV de la Caribrod, de pe muntele Kozarica, precum și un alt releu de televiziune, de pe muntele Crni Vrh, de lângă Pirot. Ceva mai târziu, o explozie a rănit un bărbat la Sombor.

Operațiunile NATO împotriva Iugoslaviei vor continua, a declarat purtătorul de cuvânt al Alianței, Jamie Shea, la puțin timp după acceptarea de către Parlamentul sârb și Președinția iugoslavă a planului internațional de pace pentru Kosovo, relatează AFP. “NATO urmărește îndeaproape evoluția situației de la Belgrad,” a adăugat el, precizând că Alianța nu va face nici un comentariu înainte de a primi un raport asupra discuțiilor avute de emisarii internaționali cu președintele Slobodan Milosevic.

Înainte de plecare, Martti Ahtisaari nu a declarat decât că e mulțumit de rezultatele obținute la Belgrad și că va organiza o conferință de presă la sosirea sa la Koln. “Plec la Koln și sper că, în curând, vor avea loc contacte militare, pentru începerea implementării planului de pace și a retragerii Armatei iugoslave din Kosovo, ceea ce va da semnalul suspendării operațiunilor militare împotriva Iugoslaviei,” a ținut el să precizeze. Irjo Lausipuro, purtătorul său de cuvânt, a adăugat că misiunea lor a fost un succes. La rândul său, Valentin Sergheev, consilierul lui Cernomîrdin, a spus că, în zilele următoare se așteaptă încetarea bombardamentelor.

În prima fază, nici cei doi emisari internaționali, nici autoritățile iugoslave nu au dat publicității varianta oficială a documentului semnat la Belgrad. Neoficial, s-a spus că acesta ar conține 10 puncte, printre care încetarea ostilităților, retragerea integrală a forțelor iugoslave din Kosovo și reîntoarcerea refugiaților. Referitor la viitoarele forțe de menținere a păcii, s-a păstrat precizarea că acestea vor avea “comandă și structuri de control comune”, fiind puse sub egida ONU și alcătuite după modelul trupelor SFOR din Bosnia, din 48.000 de militari ai NATO și 10.000 de militari ruși. De asemenea, se menționa că, în baza principiilor convenite de G-8, Consiliul de Securitate al ONU urma să emită o rezoluție de urgență care să pună capăt conflictului, urmând ca, în viitor, să se discute posibilitatea ca un număr limitat de militari și polițiști sârbi să poată reveni în Kosovo.

Atât eu, cât și Mile, am auzit unele zvonuri conform cărora, deși la întâlnirea dintre Slobodan Milosevic și cei doi emisari internaționali a participat și generalul Dragoljub Ojdanic, șeful Marelui Stat Major, însoțit de alți generali, conducerea Armatei iugoslave nu este de acord cu planul de pace, pe care îl consideră o tradare. Ba chiar se vorbea, printre militarii mai radicali, de varianta unei lovituri de stat. Zvonurile erau credibile, având în vedere că, înainte de a sosi la Belgrad, până și cei doi emisari internaționali fuseseră de acord că unele puncte ale planului de pace erau dincolo de orice logică militară și au fost eliminate, după ce aceștia au refuzat să plece în Iugoslavia cu propuneri inacceptabile și nerealiste.

Oricum, războiul trebuia oprit cumva. Un bilanț publicat astăzi anunța că, până acum, numai în Belgrad au fost avariate sau distruse peste 1.000 de clădiri, printre care 69 de școli și 47 de grădinițe. Cel mai greu afectate erau cartierele Zvezdara și Rakovica, unde bombele avariaseră 150, respectiv 606 cladiri. Sistemul energetic național funcționa în regim de avarie, alimentând continuu doar obiectivele prioritare. Unele orașe aveau curent după un program alternativ: 2-3 ore da, 2-3 ore nu, iar altele, cum ar fi Pozarevac-ul – orașul natal al lui Milosevic – aveau curent doar 2-3 ore în timpul zilei, plus de-a lungul întregii nopți. În Belgrad, distribuirea apei potabile s-a normalizat relativ, rezerva orașului ajungând la 48 % din capacitate.

“În adâncul inimilor noastre, noi, militarii, nu suntem mulțumiți de numeroase dispoziții care au fost decise în cadrul acestor discuții, pentru că multe lucruri nu sunt clare,” a declarat generalul rus Leonid Ivașov, la întoarcerea sa de la Belgrad, unde îl însoțise pe emisarul rus. “Totul depinde de bunul plac al NATO,” s-a plâns generalul, însărcinat cu cooperarea internațională în cadrul Ministerului Apărării. “Nu există disensiuni între diplomați și conducătorii militari ruși, în ceea ce privește reglementarea conflictului din Kosovo,” a declarat ministrul rus al Afacerilor Externe Igor Ivanov, citat de Itar-Tass.

Eugen Mihăescu mi-a adus încă un mic eseu, să-l trimitem la “Cotidianul“. Mă amuza că, deși îi spusesem să apeleze la ajutorul meu oricând are nevoie, de fiecare dată când venea, părea foarte încurcat că mă deranjează și nu mai știa cum să-și ceară scuze că mă întrerupe din lucru. Astăzi, articolul său se intitula “Banda celor patru” și era descrierea unui desen imaginar.

“Astă noapte a fost liniște, boieri mari în oraș, nu s-a bombardat. Diseară, însă, își vor lua revanșa pentru timpul pierdut. Pentru că am desenat mai mult decât am scris, așa cum alții au scris mai mult decât au citit, iată, azi vă trimit un desen. Întâi chenarul, subțire și precis ca o muchie de lamă, care să delimiteze spațiul pe hârtia albă, apoi vă schițez din vârful peniței cariatidele sculptate de marele Mestrovici, frumoasele belgrădence, monumentale, dar zvelte, cu mersul lor mlădios, știind să poarte capul sus, ca niște adevărate prințese. Sunt singure, se plimbă câte două. Knejii sunt plecați la armată. Ce complexe de neșters, teribile, au lăsat ele domnișoarei Korbel, alias Albright! Apoi această curcă, Madeleine, o desenez aici, la colțul de jos al hârtiei. Uitați-vă cu cine seamănă și nu mă miră. Are un aer de familie cu Ana Pauker. Pe cine să mai desenăm lângă ea? Pe băiețelul ăsta, filfizon de cancelarie imperială, Rubin, piatră prețioasă sau simplu ciob de sifon ciugulit de distinsa orătanie. Hai să mâzgălim lângă el și pe nevastă-sa, această femeie “expirată” ca pachetele de supă Knorr ce se vând pe tarabele iraniene, că de acolo vine numita Christiana Amanpour a CNN-ului. Deci, să vă explic acum desenul și să-l citim ca la ei, de la dreapta la stânga. Amanpour îl cucerește pe Rubin și se căsătorește cu el la Roma, anul trecut. Rubin o cucerește mai demult pe bătrâna curcă și baba, la rândul ei, pe Clinton, la bucătărie, cu chiftele și lecții de politică externă, încă de pe vremea campaniei prezidențiale din ’92. Deci, “cherchez la femme”, cum zice franțuzul. Ați găsit femeia? “La femme”, Amanpour, e însă musulmană și e în strânse legături cu UCK. Băiețoaica e în pierdere de viteză pe micul ecran și vrea un show al ei pe scena lumii. De fapt, asta vrea și baba Albright și iată că au “SHOW-ul” lângă noi, în Balcani. Clinton vrea să devină, după ce îi expiră și lui “termenul”, președintele Serbiei, pentru că a realizat ceva: 1) i-a unit mai mult ca niciodată pe sârbi; 2) i-a alungat pe albanezi din Kosovo… și 3) a distrus tot ce era vechi și trebuia înlocuit. (E ultimul banc care circulă pe aici.) Vi se pare că desenul nu are sens? Oricum, am fost dintotdeauna puțin suprarealist: “Domnul doctor e nebun / Strânge pietre de pe drum / Și le dă pe la copii / Și zice că-s jucării / Și le dă pe la cucoane / Și zice că sunt bomboane.” Trăim, de fapt, într-o lume suprarealistă, unde impostorii se numesc, ei singuri, filosofi și dau lecții de morală unui popor de moraliști. Un adevărat filosof, NIETZSCHE, zicea: arta e dorința de a fi diferit, dorința de a fi în altă parte. Din altă parte, din Serbia, vă trimit desenul ăsta.” Eugen Mihăescu, Belgrad, 3 iunie 1999.

Fie că nu l-a citit cu atenție, fie că nu l-a priceput, Ion Cristoiu l-a sunat mai târziu pe domnul Mihăescu, să-l întrebe când trimite desenul. Ne-am distrat copios când ne-a povestit pățania și cum s-a chinuit să-i lămurească figura de stil. “Cotidianul” avea un nou corespondent la Belgrad: astăzi s-a întors prietenul meu, George Roncea. În perioada în care a lipsit, ne-a povestit că a fost până în Grecia, unde a participat la o conferință despre războiul din Iugoslavia și a stat de vorbă cu foarte mulți tineri, care erau foarte porniți împotriva NATO și – în special – împotriva americanilor și îi ajutau cum puteau pe sârbi. George s-a întors în Serbia aproape pe cont propriu, cu niște bani puși de el deoparte, la care a contribuit și Ion Cristoiu, din buzunarul său. Nu știa cât va reuși să stea și făcea economii cum putea.

albright @ war

Purtătorul de cuvânt din Germania al UCK Sabri Kicmari nu crede în voința de pace a președintelui iugoslav Slobodan Milosevic și a cerut continuarea bombardamentelor NATO în Iugoslavia. “Anunțarea de către Milosevic a acceptării condițiilor de pace ale G-8 este o știre rusească, difuzată în scopul de a diviza comunitatea internațională,” a afirmat Kicmari, într-o declarație acordată postului de radio german MDR Info, cu sediul la Leipzig. “UCK se așteaptă de la NATO să nu oprească bombardamentele, atât timp cât nu s-au retras din Kosovo toate forțele sârbe.”

În mod cu totul neobișnuit – pentru că au un alt specific – am intrat în direct prin telefon și la Știrile ProTV de la ora 17:00, când am putut să creionez un pic și primele reacții după votul de astăzi din Parlament. Mai multe detalii am dat în principalul jurnal, de la ora 19:30, când am prezentat și câteva din prevederile planului de pace. Deoarece am stat toată ziua la Media Center, în fața calculatorului și a telefoanelor, nu am apucat să-mi dau seama ce spun oamenii obișnuiți, ci consemnasem doar declarațiile oficiale. Reacțiile erau, în general, de tipul corului antic: cu rare excepții, liderii politici sârbi ridicau în slăvi înțelepciunea președintelui iugoslav și nu scăpau ocazia să-și tragă unii altora lovituri sub centură.

Desigur, Partidul Socialist din Serbia (SPS) a salutat gestul liderului său de a aproba planul de pace, considerând că acest acord va determina “încetarea bombardamentelor criminale, asigurând, în același timp, menținerea integrității și suveranității naționale“. Partidul Stângii Iugoslave (JUL), al soției lui Milosevic, declara că planul de pace conține toate principiile convenite de reprezentanții Uniunii Europene și ai Rusiei. “Votul de astăzi din Parlament oferă motivele încheierii unui acord de pace care va stopa bombardamentele,” perora și Zarko Jovanovic, liderul Partidului Noua Democrație, adăugând că “principiile aprobate asigură integritatea și suveranitatea țării și rolul ONU în rezolvarea politică a crizei din Kosovo“.

Partidul Democrat (DS) a salutat aprobarea planului de pace, comentând însă, că această soluție ar fi trebuit găsită înainte de începerea bombardamentelor. “În acest moment, cel mai important lucru este emiterea de urgență a unei rezoluții ONU, care să oprească războiul,” se arată într-un comunicat al DS. Vuk Draskovic, președintele Miscării pentru Reînnoirea Serbiei (SPO), a organizat o conferință de presă imediat după aprobarea planului de pace, declarând, pompos: “Este o zi mare pentru pacea și viitorul Serbiei și Iugoslaviei. De astăzi, nu mai suntem dușmani cu țările NATO. Aprobarea planului de pace nu înseamnă doar încetarea războiului, ci și un nou început pentru Iugoslavia. SPO va contribui la democratizarea țării și la normalizarea relațiilor cu Muntenegru, SUA și Uniunea Europeană.” Nici el nu a vrut să analizeze detaliile planului de pace, însă a repetat că asigură integritatea și suveranitatea țării și garantează oprirea bombardamentelor. Străduindu-se să risipească orice bănuială, Draskovic a povestit că, la întâlnirea de aseară, Slobodan Milosevic doar i-a informat pe liderii partidelor parlamentare despre conținutul planului de pace, fără să le recomande cum să voteze. Și, desigur, nu a scăpat ocazia să-l atace pe vechiul său rival, Vojislav Seselj, cu care se chinuia să împartă electoratul cu opțiuni naționaliste, acuzând parlamentarii SRS că au votat împotriva păcii.

Singurul care a spus lucrurilor pe nume a fost Dragan Veselinov, președintele Coaliției “Vojvodina, care a acuzat că planul de pace înseamnă, de fapt, un act de capitulare, cu care nu poate fi de acord. “În discursul său din Parlament, Milan Milutinovic a vorbit despre venirea rușilor, despre venirea militarilor NATO, dar nu a spus nimic despre comanda acestor trupe,” a atras atenția Veselinov. “Probabil că a avut un lapsus, pentru că – după mine – acordul prevede o comandă comună. Cei care au votat planul de pace au semnat, de fapt, capitularea. Noi, cei din Vojvodina, nu vom semna niciodată așa ceva. Nu avem nici un motiv să ajutăm acest guvern să scape din situația catastrofală în care singur s-a băgat.”

Seara, și Parlamentul Republicii Muntenegru a adoptat o rezoluție prin care aproba principiile G-8 ca bază pentru reglementarea crizei din Kosovo, sub egida ONU. Documentul, propus de președintele Milo Djukanovic, condamna “orice folosire a forței și violenței în reglementarea problemei provinciei Kosovo și își exprimă regretele pentru numeroasele victime și distrugeri provocate de acest conflict”. Din cauza acestui paragraf și a respingerii unei alte rezoluții, propusă de Partidul Socialist Popular (SNP), aliat al lui Milosevic, care solicita condamnarea agresiunii NATO împotriva Iugoslaviei, comisă prin încălcarea Cartei ONU, cei 26 de reprezentanți ai acestui partid au votat împotrivă.

UCK va aproba planul de pace propus Belgradului de G-8, a anunțat liderul politic al organizației separatiste, Hashim Thaqi, la postul de televiziune german ZDF. “UCK este gata să conlucreze la transformarea politică și militară în provincia Kosovo,” a declarat Thaqi, ocolind răspunsul la întrebarea referitoare la posibilitatea depunerii armelor de către membrii UCK.

Am început să aflăm tot mai multe detalii despre conținutul planului de pace, care confirmă temerile celor ce îl asimilau unei capitulări. În dosul expresiilor diplomatice folosite, se ascundeau prevederi foarte clare. Sârbii aveau la dispoziție o săptămână pentru a-și retrage din Kosovo trupele, armamentul și artileria antiaeriană. După retragere, urma să fie creată o zonă-tampon, cu lățimea de 25 de kilometri, între Serbia și Kosovo, în care era interzisă prezența oricăror forțe militare sârbești. Kosovo urma să fie administrată de reprezentanții desemnați de ONU, iar după retragere, va fi permisă întoarcerea unui număr mic de polițiști și grăniceri sârbi, dotați cu armament ușor, care vor avea datoria să mențină legătura cu misiunea civilă internațională, să încercuiască și să curețe câmpurile de mine și să ocupe funcții administrative în localitățile locuite de sârbi în câteva puncte-cheie de pe frontieră. Era greu de crezut că acest lucru va fi posibil, odată cu întoarcerea refugiaților albanezi, protejați de forțele NATO.

Ne-am uitat la jurnalele de știri ale RTS, care au prezentat imagini de la ședința Parlamentului. Am remarcat că Vuk Draskovic stătea în primul rând al sălii, încadrat – în stânga – de premierul sârb Mirko Marjanovic și de președintele Serbiei Milan Milutinovic, iar – în dreapta – de Ljubisa Ristic, lider al JUL și de ministrul de Interne Vlajko Stojiljkovic. Deja, la Belgrad se vorbea că, în cazul în care Vojislav Seselj și partidul său se vor retrage din guvernul federal, locul lor va fi luat de Vuk Draskovic și de SPO. Un semnal sugestiv l-a dat și RTS, din ale cărei imagini au lipsit cu desăvârșire parlamentarii radicali. Ca și când nu ar fi participat la ședință. Privind jurnalul, am observat că, după ce, vreme de 71 de zile, toate știrile despre bombardamente au început – fără excepție – cu sintagmele “aviația criminală a NATO” sau “agresiunea nemiloasă împotriva Iugoslaviei”, în această seară, se vorbea, sec, doar despre bombardamente.

Astăzi, nu am ratat nici un jurnal ProTV. M-au sunat și am transmis și pentru Știrile de la miezul nopții, când Lucian Mîndruță insista să mă întrebe care sunt reacțiile oamenilor. I-am explicat că singurii care au fost cuprinși de euforie au fost jurnaliștii străini, care se bucurau, probabil, că scapă de război. Își pregăteau bagajele, iar un ziarist francez caracteriza momentul actual spunând că “suntem în pericol de pace“. Sârbii nu cred că pericolul e chiar atât de mare, deși – pentru a doua oară de la începutul războiului – la Belgrad nu a fost alarmă. Am povestit celor de acasă că aici, peste tot, pe stradă, în cafenele, în parcuri sau în taxi, lumea nu vorbește decât de aprobarea planului de pace. În general, oamenii erau nemulțumiți, dar neputincioși. Toți se întrebau ce rost au avut 71 de zile de bombardamente și suferințe, dacă pacea se va încheia în aceleași condiții ca acelea din acordul de la Rambouillet. Le puteam citi dezamăgirea pe chipuri, după ce au suportat cu stoicism și îndârjire lipsurile și nenorocirile provocate de bombe. Și tot mai mulți încep să considere acordul de pace drept un act de capitulare.

“Odată ce toate trupele regimului de la Belgrad vor fi retrase, vom putea lua în considerare o situație în care un număr mic de soldați să poată fi din nou desfășurați în Kosovo,” a declarat Alastair Campbell, purtătorul de cuvânt al premierului britanic Tony Blair, informează AFP. Rusia a insistat asupra posibilității ca Belgradul să-și poată menține un număr de militari în Kosovo. Soldații care ar fi autorizați să se reîntoarcă în Kosovo ar avea de îndeplinit misiuni de legătură sau de supraveghere a mănăstirilor ortodoxe din provincie. Pe de altă parte, Campbell a repetat că Londra se opune cu fermitate unei împărțiri sau unei divizări de facto a provinciei Kosovo.

Pentru că era o seară liniștită, ne-am hotărât să mergem în cartierul Zemun, la restaurantele de pe malul Dunării, să mâncăm pește. Am luat un taxi și am ajuns pe faleză, unde ne-am plimbat o jumătate de oră, admirând din nou fetele frumoase care treceau pe lângă noi, plimbându-și câinii sau strângându-și în brațe prietenii. Într-un final, la sugestia lui Eugen Mihaescu, am ales un restaurant a cărui terasă ne lăsa să privim Dunărea și o parte din Belgrad. Alegerea a fost cât se poate de inspirată. Eu și George Roncea am fost singurii care am cerut întâi o ciorbă de pește. Când chelnerul a venit cu ceaunul imens, din care se ridica un miros irezistibil, Mile, Dobrivoi și domnul Mihaescu n-au mai stat pe gânduri, cerând și ei farfurii. Nici unul dintre noi nu-și amintea să fi mâncat vreodată o ciorbă atât de bună. La felul doi, Eugen Mihăescu l-a rugat pe chelner să ne aducă, pe o tavă, diferite feluri de pește. Când s-a întors cu comanda, ne-am îngrozit: după ce golisem ceaunul cu ciorbă și ne gândeam chiar să renunțăm la felul doi, chelnerul a sosit cu o tavă ovală, lungă de cel puțin 1 metru, pe care erau înșirate vreo 10 feluri de pește prăjit. Mai mare, mai mic, gătit la grătar sau în tigaie, acompaniat de cartofi fierți, salată și mujdei, arăta senzațional. Amuzat de figurile noastre speriate, chelnerul ne-a mai adus o sticlă de vin și s-a scuzat, dându-și seama că suntem străini, că așa se mănâncă în Serbia. Nu găsesc cuvintele pentru a descrie minunăția pe care am mâncat-o și nu voi uita niciodată această cină. Deși, la un moment dat, nu mai puteam înghiți nici un bob de mazăre, nu ne-am lăsat până nu am golit toată tava. Era păcat să lași pe masă altceva decât oasele. Când am cerut nota de plată… altă surpriză: tot ce mâncasem, la care se adăugaseră două sticle de vin, niște vodkă și cafele, costa 500 de dinari. Adică 50 de mărci germane. Nu de persoană, ci în total !

La un moment dat, chelnerul ne-a întrebat dacă știm bancul cu sârbul pe care, nemaiavând ce mânca, îl trimite nevasta la pescuit. Norocos, acesta prinde un somn și îl aduce acasă. Îi spune nevestei să-l arunce în tigaie, însă aceasta îi atrage atenția că nu mai au butelie de 3 săptămâni. “Nu-i nimic, îl faci pe plită,” îi spune el soției, însă aceasta îi amintește că, din cauza bombardamentelor, nu au curent. După ce femeia îi spune că n-au nici cărbuni, să-l facă la grătar, sârbul se enerveaza, ia peștele (care auzise întreaga conversație) și îl aruncă înapoi în Dunăre. Fericit, somnul începe să aplaude și să scandeze numele celui căruia îi datora viața: “Slobo! Slobo!

Emisarul rus Viktor Cernomîrdin consideră că principalul rezultat al negocierilor cu autoritățile de la Belgrad este faptul că eforturile de pace au fost plasate acum sub controlul Națiunilor Unite, informează Interfax. “Cel mai important este că am reușit să plasăm procesul de pace din Balcani în sfera juridică a Națiunilor Unite,” a declarat el.

La 21:43, în timp ce stăteam pe terasa restaurantului, am observat că antiaeriana din jurul Belgradului trăgea după un avion. Am crezut că n-am auzit noi sirenele, însă, când l-am sunat pe Nelu Madjinca, la hotel, acesta ne-a confirmat că nu era alarmă aeriană. La 22:30, antiaeriana trăgea din nou, cu putere, ba chiar s-a anunțat că ar fi doborât un avion-spion fără pilot. Și, totuși, nici o sirenă, deși – altădată – nici nu intrau bine avioanele în spațiul aerian iugoslav, că se și dădea alarma. Însă acum, pentru a-i convinge pe oameni că pacea adusă de providențialul lor președinte este aproape, autoritățile au riscat și nu au declanșat sirenele, închipuindu-și – probabil – că nu toată lumea va observa tirurile antiaerienei. Scârbiți de această cinică ipocrizie, ne-am întors la hotel.

De altfel, bombardamentele din această noapte aveau să fie mai puțin intense, deși vremea era favorabilă. Atacurile s-au concentrat asupra provinciei Kosovo și a sudul Serbiei. La 19:40, patru proiectile au lovit releul de televiziune de la Trgoviste, din zona orașului Vranje, alte trei explodând la Novo Brdo. Un sfert de oră mai târziu, a fost bombardată regiunea Prizren-ului, unde a fost avariată fabrica “Bismut”. La 20:15, a fost bombardat satul Korak, iar între 21:32 și 21:45, au avut loc 5 raiduri aeriene asupra satului Markovic, de lângă Kursumlija, unde alarma nu mai fusese ridicată de 48 de ore. La 22:00, în zona localității Zur, la 12 kilometri sud de Prizren, au explodat 18 proiectile. La miezul nopții, 3 bombe au lovit satul Kacanik, de lângă Priștina, și satul Planeja, de lângă Dragas. Ceva mai târziu, mai multe explozii au fost auzite în satul Velika Grabovnica, de lângă Leskovac, iar la 3:40, artileria antiaeriană din jurul orașului Sabac a ripostat împotriva unor avioane care survolau regiunea.

NATO estimează că numărul de morți și răniți înregistrat în rândul forțelor armate sârbe depășește cu mult cifra de 10.000,” a precizat colonelul Konrad Freytag, purtător de cuvânt militar al Alianței. El a reamintit faptul că autoritățile de la Belgrad au dat publicității, cu câteva zile în urmă, cifra de 1.800 de morți și răniți din cadrul armatei, precizând, însă, că evaluarea făcută de NATO se referă la cifre mult mai mari.

Cand ne-am întors la hotel, ne-a întâmpinat Jelena, o sârboaică de treabă, care îl înlocuia pe Boban, tânărul care vindea noaptea la buticul din hotel. Deși încercase din răsputeri să se ascundă, acesta fusese încorporat acum 3 săptămâni. Noroc cu Nelu, care îi aranjase să fie trimis la o unitate de transporturi din Belgrad. Îi povestisem lui Eugen Mihăescu despre drama Jelenei. Aceasta era văduvă și avea un singur băiat, care fusese luat în armată, iar unitatea lui ajunsese în Kosovo, chiar în zona frontierei cu Albania, unde se dădeau cele mai grele lupte și cădeau bombe zi și noapte. La începutul războiului, Jelena vorbea cu băiatul la telefon de 2-3 ori pe săptămână. Apoi, primea scrisori de la el. La un moment dat, vreme de aproape o lună de zile, Jelena n-a mai avut nici o veste de la fiul ei. Biata femeie nu mai avea somn, era trasă la față și plângea tot timpul. Ne îndrăgise, pe mine și pe Mile, și mai stătea de vorbă cu noi, spunându-ne că îi amintim de copilul ei, care e cam de vârsta noastră.

Dacă în primele zile, o întrebam ce mai face băiatul, când perioada în care nu avea nici o veste de la el a început să se lungească tot mai mult, n-am mai întrebat-o, ba chiar evitam să aducem vorba despre război. La un moment dat, am început chiar să ne ferim de ea, pentru că durerea care i se citea pe față era atât de mare, încât ne dădeau lacrimile. Disperată, la un moment dat s-a dus la Statul Major și a dat buzna peste un general, implorându-l să o ajute să primească o veste de la băiat. Acesta i-a promis câte în lună și-n stele, însă femeia era convinsă că băiatul ei a murit și comandanții săi încearcă să-i ascundă asta. Pentru că nu mai putea dormi, l-a rugat pe patronul buticului să o lase să lucreze în tura de noapte. Ajunsesem să nu mai coborâm în bar seara, pentru că venea la masa noastră și povestea, până nu o podidea plânsul, amintiri despre fiul său.

Acum câteva seri, când mă întorceam cu Mile de la barul muntenegrenilor de lângă noi, Jelena parcă se născuse a doua oară. Ne-a luat în brațe, ne-a pupat și ne-a spus, plângând de bucurie, că a sunat-o băiatul și e sănătos. Ne-a așezat la o masă și ne-a adus două beri, promițându-ne că, la prima leafă, o să ne facă cinste cu o sticlă de whisky. I-am mulțumit și am stat cu ea la taclale, molipsiți de fericirea ei. În seara asta, era din nou bucuroasă, pentru că fiul ei o sunase și i-a spus că, în câteva zile, va veni acasă. Apoi, cu voce scăzută, Jelena ne-a spus că jos, în Kosovo, au murit foarte mulți soldați și că fiul ei va încerca să aducă poze de pe front. “Și uite pentru ce au murit toți copiii ăia!” a exclamat ea, referindu-se la planul de pace aprobat astăzi. Am dat, triști, din cap și ne-am dus să ne culcăm. Aveam sentimentul că, în următoarele zile, situația va evolua spectaculos și trebuia să fim cu ochii în patru.

Trenul Alianței Nord-Atlantice, care a transportat la Craiova echipamentele necesare instalării radarului mobil NATO a sosit azi, în jurul orei 13:00, în stația Pielești, la circa 10 kilometri de Craiova, informează corespondentul Mediafax. Conform documentelor vamale, greutatea încărcăturii militare, care a fost însoțită de 15 militari americani, a fost de aproximativ 174 de tone. Numeroase aparate digitale, generatoare și alte componente ale radarului mobil, 5 autospeciale militare și circa 10 containere sigilate au fost transportate în 20 de vagoane. Comandorul Mircea Grosu, șeful aerodromului din Craiova, a declarat că radarul mobil va fi montat în incinta UM 01820 din Craiova, unde, în urmă cu 2 ani, din cauza unui accident produs în timpul testării la sol a unui nou tip de explozibil, și-au pierdut viața 16 militari români.

Share

target: Slobodan Milosevic, inculpat la Haga pentru crime de război

27 mai 1999

Eram cam amețit în această dimineață, din cauza oboselii și a stresului, iar când am iesit în soarele orbitor de afară, mi-a trebuit destul de mult să mă obișnuiesc cu lumina. Mă grăbeam către Media Center, pentru că primele știri pe care le auzisem astăzi anunțau că, în Kosovo, bombardamentele continuau. NATO și-a reluat atacurile încă de la ora 7:00. Practic, oamenii nici nu și-au dat seama că ar fi fost vreo pauză, pentru că alarma nu s-a ridicat.

La 9:21, în timp ce mă îndreptam spre Media Center, au sunat sirenele alarmei aeriene și la noi. Mă uitam, pentru a nu știu câta oară, la oamenii de pe străzi, care nici n-au clipit. Își vedeau în continuare de treaba lor și doar vreo doi sau trei au scăpat printre dinți câte-un blestem. Avioanele au ocolit Belgradul și la 10:35, când îmi beam cafeaua și navigam pe Internet, încercând să iau legătura cu sârbi din alte părți ale țării, alarma a fost ridicată.

În Kosovo, primele explozii s-au auzit încă de la 7:10, când un proiectil a căzut în satul Gojbulje și alte 3 au lovit depozitul de mărfuri al firmei “Milan Zakic” din Vucitrn. La 7:15, o bombă a căzut la Urosevac, iar după 7:40, alte 3 au lovit localitatea Istok. La 8:38, o explozie puternică a fost auzită în suburbia Grmja din Priștina, urmată de încă una, în satul Deset Jugovic. La 9:45, asupra depozitelor “Jugopetrol” din orașul Bor, de pe Valea Timocului, au fost lansate din nou 8 rachete. La 11:55, a fost încă o dată bombardat releul de televiziune de la Uzice. La 13:00, o bombă a explodat la Niș, iar 20 de minute mai târziu, satul Donje Sinkovce, de lângă Leskovac, a fost lovit de 8 proiectile.

Am extras din notițele despre efectele raidurilor aeriene câteva care demonstrau încă o dată că nu exista nici un criteriu al selecției țintelor, ci doar o risipă de bombe. Se bombarda orice loc unde sateliții identificau o mișcare cât de mică, chiar dacă – între momentul depistării ei și cel al atacului propriu-zis – trecea destulă vreme, în care militarii sârbi, și dacă fuseseră acolo, puteau să dispară. După racheta de azi-noapte, care explodase într-o livadă de lângă Kraljevo, în această dimineață, în satul Dobricevo, lângă Cuprija, nu mai puțin de 10 rachete au lovit o fermă de creștere a porcilor. Culmea eficienței a fost atinsă la marginea satului Ravna Reka, lângă Despotovac, unde o serie de proiectile au avariat… un lan de grâu!

Bill Clinton s-a declarat gata pentru pregătirea unui atac terestru împotriva forțelor sârbe din Kosovo, prin trimiterea a 90.000 de soldați, dacă nici un acord de pace nu va interveni în următoarele 3 săptămâni, a afirmat cotidianul britanic “The Times“. Citând surse din cadrul NATO, ziarul precizează că Londra și Washingtonul sunt din ce în ce mai înclinate să creadă că Alianța trebuie să organizeze cât mai repede o operațiune la sol, în cadrul căreia trebuie mobilizați 150.000-160.000 de militari. Această schimbare spectaculoasă a poziției lui Clinton, după mai multe săptămâni de reticență aparentă, își are originea în raportul detaliat pe care generalul Wesley Clark i l-a prezentat săptămâna trecută. Militarii au atras atenția că o decizie referitoare la trimiterea de forțe terestre ar trebui luată înainte de a doua jumătate a lunii iunie, pentru a se putea permite refugiaților din Kosovo să se întoarcă la casele lor înainte de începerea iernii.

În timp ce occidentalii vorbesc tot mai des despre continuarea bombardamentelor și despre o eventuală invazie terestră, tot mai mulți lideri ai albanezilor din Kosovo par să înțeleagă că nu armele sunt soluția problemelor din provincie. După eforturile lui Ibrahim Rugova, care a ajuns chiar să fie amenințat cu moartea de liderii UCK, încă o personalitate a minorității albaneze a criticat astăzi operațiunile NATO. Adem Demaci, fostul lider politic al extremiștilor din UCK, a declarat că, în problema crizei din Balcani, “NATO se comportă ca un elefant într-un magazin de porțelanuri”. Demaci se află în continuare la Priștina și a spus că se poate plimba liber pe străzi și nu se teme pentru viața sa. A povestit că, o singură dată, a fost înconjurat pe stradă de 20 de polițiști sârbi, unul dintre ei urlându-i în față că-l va omorî. Însă ceilalți i-au sărit în apărare și l-au potolit, ba chiar i-au dat o grămadă de numere de telefon, la care să sune dacă se simte în primejdie.

“Când bombardamentele au început, credeam că totul se va termina în câteva zile,” a declarat Demaci. “Nici o altă țară de pe pământ nu ar fi fost în stare să reziste 60 de zile în fața celei mai teribile forțe militare din lume.” Povestind despre negocierile de la Rambouillet, unde a fost unul dintre reprezentanții lor, Demaci consideră că albanezii din Kosovo au greșit. “Am venit nepregătiți,” explica el. “Și dacă nu suntem în stare să stăm față în față la masa tratativelor și să discutăm cu sârbii, cum am putea, atunci, să trăim împreună în același loc?” Din păcate, nu existau prea mulți “Demaci”, nici într-o tabără, nici în cealaltă.

Am aflat mai multe despre liderul albanez chiar în restaurantul hotelului nostru, “Toplice“, unde obișnuiam să mănânc seara, când nu aveam chef sau timp să ies în oraș. Remarcasem de câteva ori, la o altă masă, un sârb care mânca întotdeauna singur. Era slab, cu fața suptă, neras, îmbrăcat sărăcăcios, însă tot timpul cu haine curate. Părea pierdut într-o lume a lui, asupra căreia era foarte concentrat, dar de câte ori își oprea ochii asupra mea, privirea îi era foarte caldă și prietenoasă.

Într-o seară, auzindu-mă că vorbeam cu Dule despre liderii UCK, s-a apropiat de masa mea, s-a așezat și a început să-mi povestească despre Adem Demaci. “Am fost multă vreme colegi de celulă,” mi-a mărturisit sârbul. Știam despre Demaci că și-a petrecut 20 de ani din viață în închisorile sârbești, din cauza dârzeniei cu care a apărat întotdeauna cauza albanezilor din Kosovo. “Eu eram acolo pentru a-mi ispăși un păcat de neiertat, însă asta nu are importanță pentru tine,” a continuat necunoscutul. “Rareori mi-a fost dat sa intalnesc in viata un asemenea om. Avea o intelegere a vietii, o intelepciune aparte, multa rabdare si iubea enorm oamenii. Din pacate, in loc sa-l foloseasca, sa il sprijine si sa discute cu el despre situatia albanezilor din Kosovo, ai mei l-au aruncat in inchisoare.” Mi-a povestit multe despre Adem Demaci, zugrăvindu-mi portretul unui sfânt. Apoi mi-a mulțumit că l-am ascultat, s-a ridicat și a plecat. Aveam să-l mai văd și în alte zile, mâncând liniștit și singur și, de fiecare dată, m-a salutat cu același zâmbet cald. Mi-ar fi plăcut să mai stăm de vorbă, însă prins în nebunia bombardamentelor, n-am mai reușit să-mi fac timp pentru asta. Într-o seară, văzându-mă că-l salut, Dule s-a aplecat și, cu o umbră de răutate în glas, mi-a șoptit la ureche: “A fost închis pentru că și-a omorât, dintr-o greșeală, soția.”

Autoritățile de la Tirana și-au exprimat regretul față de refuzul lui Ibrahim Rugova de a se deplasa în Albania, după scurta sa vizită în țara vecină, Macedonia, relatează DPA. Relațiile dintre Rugova și Guvernul albanez s-au răcit în ultimul timp, ca urmare a susținerii pe care Tirana o acordă UCK și lui Hashim Thaqi. “Refuzul său de a veni la Tirana arată că el nu dorește să fie întrebat în legătură cu contactele pe care le-a avut cu Milosevic la Belgrad,” comenta premierul Paskal Milo. “Ibrahim Rugova nu se reprezintă decât pe el însuși și un mic grup de gărzi de corp,” a afirmat liderul politic al UCK Hashim Thaqi, în cadrul unei recepții la Ambasada Albaniei din Paris, relatează AFP. Rugova refuzase invitația ambasadei de a participa la recepție, unde urma să aibă loc prima întrevedere – chiar dacă neoficială – cu Thaqi, după încheierea negocierilor de pace de la Rambouillet și Paris.

Profitând că nu se mai întâmpla mare lucru, m-am hotărât să mă duc la cinema. Voiam neapărat să văd ultimul film al lui Emir Kusturica, “Pisica neagră, mârtanul alb“, și mi-am luat bilet la unul din cinematografele din centru. Am intrat, m-am așezat în fotoliu și a început filmul. Eram fericit să savurez două ore libere, liniștit, fără bombe și alte nebunii. M-am bucurat degeaba. Abia am apucat să râd puțin, văzând primele scene din film, că, dintr-o dată, imaginea a dispărut și am rămas, împreună cu ceilalți 30-40 de spectatori, în beznă. Din întuneric, s-a auzit vocea unei plasatoare, care și-a cerut scuze și ne-a rugat să urmărim benzile luminoase de pe jos, pentru a ieși din sală. Se luase curentul în cartier. M-am luat după restul spectatorilor și am renunțat să îmi recuperez banii pe bilet, deși aș fi putut.

Poate a fost mai bine așa, pentru că o știre transmisă de toate agențiile de presă ne-a dat din nou o grămadă de bătăi de cap. Nici nu am observat când s-a ridicat alarma aeriană, anunțată de sirenele ce sunaseră la 14:53. Știrea, care provoacă vii controverse și dispute până în ziua de astăzi, a venit de la Haga.

Slobodan Milosevic a fost inculpat oficial de TPI pentru crime de război și crime împotriva umanității comise în provincia Kosovo, a anunțat astăzi, la Haga, procurorul Louise Arbour, citată de AFP. Ea a mai anunțat inculparea altor oficiali iugoslavi cu rang înalt, printre care președintele sârb Milan Milutinovic, vicepremierul iugoslav Nikola Sainovic, șeful Statului Major General al Armatei iugoslave Dragoljub Ojdanic și ministrul sârb de Interne Vlajko Stojiljkovic. “Au fost emise mandate de arestare pe numele celor 5 acuzați, documentele urmând să fie transmise tuturor țărilor membre ale Națiunilor Unite și Elveției,” a declarat Arbour. “Cei 5 sunt puși sub acuzare pentru deportarea a 740.000 de albanezi din Kosovo și uciderea altor 340, ale căror cadavre au putut fi identificate. Continuăm să anchetăm și alte incidente în Kosovo, precum și rolul jucat de unii dintre acuzați în Croația și Bosnia, în cursul anilor precedenți.” Louise Arbour și-a exprimat îndoiala privind posibilitatea ca Milosevic să-și păstreze rolul de reprezentant al parții sârbe în relațiile cu comunitatea internațională.

Slobodan Milosevic a devenit primul șef de stat aflat încă în funcție împotriva căruia au fost formulate astfel de acuzații. Imediat, prima întrebare pe care ne-am pus-o cu toții a fost pe ce criterii au fost selectate persoanele acuzate, atât timp cât a fost acuzat vicepremierul iugoslav, însă nu și primul ministru Momir Bulatovic. De ce a fost acuzat șeful Statului Major General al Armatei iugoslave, dar nu și ministrul Apărării Pavle Bulatovic? De ce a fost acuzat vicepremierul Nikola Sainovic, dar nu și vicepremierul Vojislav Seselj? Sau chiar Vuk Draskovic, care a fost și el vicepremier al Guvernului federal? Pe lângă acestea, toată lumea de la Belgrad a fost de acord că, în Iugoslavia, în acest moment, nu există nici o personalitate politică cu o autoritate la fel de mare ca a lui Slobodan Milosevic, care ar putea prelua conducerea eventualelor negocieri de pace.

Desigur că știrea a provocat o avalanșă de reacții în capitala iugoslavă. Primul a ieșit la rampă Vojislav Seselj, care a organizat o conferință de presă în calitate de lider al Partidului Radical din Serbia, acuzând că decizia TPI este o încercare de a bloca procesul de pace. “În acest fel, SUA fac tot posibilul pentru a împiedica negocierile de pace și a respinge inițiativele Rusiei de rezolvare a crizei,” a acuzat Seselj. “Tribunalul de la Haga nu este un instrument al Justiției, ci o instituție politică, aflată în slujba Guvernului american. Dacă Slobodan Milosevic este vinovat de crime de război, atunci, la fel de vinovați sunt și Tony Blair, Bill Clinton, Jacques Chirac și ceilalți lideri occidentali care ne ucid copiii, ne distrug orașele și îi alungă pe albanezi din Kosovo. În orice caz, poporul sârb nu așteaptă din partea Occidentului decât suferințe și distrugeri.”

Inculparea președintelui iugoslav de TPI este de natură strict politică, au declarat surse din Ministerul rus al Afacerilor Externe, citate de agenția Interfax. “Această decizie nu va ajuta procesul de reglementare pașnică a conflictului din Iugoslavia,” au precizat sursele citate, adăugând că măsura a fost luată în momentul în care se înregistrau unele progrese în procesul de soluționare a crizei. Ministrul francez de Interne Jean-Pierre Chevenement a declarat că nu aprobă inculparea lui Slobodan Milosevic de TPI, adăugând că această inițiativă nu servește păcii. “Când se vrea să se facă politică, se evită incriminarea adversarului, pentru că altfel nu mai pot fi posibile negocierile,” a afirmat ministrul la postul de televiziune LCI. Chevenement, care a demisionat în 1991 din postul de ministru al Apărării, pentru a protesta față de participarea Franței la Războiul din Golf, și-a făcut cunoscut, indirect, dezacordul față de atacurile NATO în Iugoslavia, distribuind colegilor din Guvern un text al unui filosof german care neagă fundamentele morale ale acestui tip de intervenție.

Prima reacție din partea unui oficial al Puterii de la Belgrad a fost cea a lui Goran Matic, ministru fără portofoliu în Guvernul federal, care aprecia că acuzațiile împotriva liderilor iugoslavi constituie “o propagandă mincinoasă, care are ca scop blocarea negocierilor politice și diplomatice de rezolvare a crizei din Iugoslavia”. “Tribunalul de la Haga este tribunalul personal al lui Madeleine Albright, James Rubin și Wesley Clark,” sublinia Matic, care a afirmat că Guvernul federal nu are nici un motiv să reacționeze în vreun fel la aceste acuzații, atât timp cât Curtea Internațională de la Haga a devenit “un fel de Inchiziție, pusă în slujba celor care doresc continuarea bombardamentelor împotriva Iugoslaviei”.

Ivica Dacic, purtătorul de cuvânt al Partidului Socialist din Serbia (SPS, condus de Milosevic), a declarat că inculparea liderilor iugoslavi este o acțiune monstruoasă, subliniind că pe lista criminalilor de război ar trebui inclusă chiar Louise Arbour, procurorul TPI. “SPS se mândrește că are un astfel de președinte,” a afirmat Dacic. “Dacă ar fi emise acte de acuzare pentru toți cei care își apără țara, procurorul acestui tribunal ar fi copleșit, deoarece în Iugoslavia sunt peste 10 milioane de persoane care, dacă s-ar urma aceeași logică, ar trebui să se afle pe acea listă. Acțiunile TPI sunt un spectacol organizat de criminalii din NATO, care își arată astfel ipocrizia și monstruozitatea. Sunt praf aruncat în ochi, care să ascundă crimele comise împotriva țării noastre.”

Iugoslavia nu recunoaște incluparea președintelui Slobodan Milosevic, a declarat reprezentantul Belgradului la ONU, citat de AFP. “Acest tribunal nu există pentru noi și, deci, cu atât mai puțin această inculpare,” a afirmat ambasadorul Branko Brankovic în fața presei. Potrivit acestuia, Curtea de la Haga nu are legitimitate internațională. Ea a fost creată de Consiliul de Securitate fără mandat de drept internațional și în afara Cartei ONU. Curtea de la Haga a fost creată “din rațiuni politice” de numai 15 din cele 185 de țări membre ale organizației internaționale, a subliniat el. “Este vorba de o inculpare a unui tribunal care nu există și a unei doamne Arbour care nu există.”

Până și liderii Opoziției sârbe au reacționat negativ la inculparea lui Milosevic. Goran Svilanovic, președintele Alianței civice și dusman neîmpăcat al președintelui iugoslav, a declarat că acuzațiile TPI nu pot ajuta procesului de pace. El a acuzat, în mai multe rânduri, regimul de la Belgrad, că izolează Iugoslavia de comunitatea internațională și că a instituit o prigoană sălbatică împotriva liderilor politici și a oamenilor care cer oprirea neîntârziată a războiului. Deci nu putea fi învinuit, în nici un caz, că ar fi vreun simpatizant al lui Milosevic.

Desigur că primii care s-au bucurat de anunțul TPI au fost albanezii. “Era timpul să i se ceară socoteală celui care a comandat genocidul, masacrele, violurile și uriașele deportări ale unui întreg popor,” a declarat șeful așa-zisului guvern din exil al albanezilor din Kosovo, Bujar Bukoshi. “În loc să figureze pe agenda comunității internaționale, Milosevic și-a ocupat, în mod oficial, locul pe banca acuzaților, la Haga.” Era oarecum de înțeles ca, în situația lor, la kosovari să primeze sentimentele în fața rațiunii.

Alianța Nord-Atlantică susține în totalitate acțiunea TPI, dar nu dorește să facă speculații despre inculparea lui Slobodan Milosevic, a declarat la Bruxelles Jamie Shea, citat de AFP. Ministrul britanic de Externe Robin Cook a afirmat că, atât timp cât Slobodan Milosevic va rămâne la putere, ar fi iresponsabil să nu se mai poarte discuții cu acesta, excluzând posibilitatea ca președintele iugoslav să beneficieze de imunitate, relatează AFP. “Alianța Nord-Atlantică va accepta semnătura lui Milosevic, dacă așa se va garanta întoarcerea refugiaților din Kosovo,” a precizat acesta, “dar nu se va pune niciodată problema unui acord care se împiedice aducerea lui Milosevic în fața Justiției, pentru învinuirile care i-au fost aduse de TPI. Niciodata nu s-a beneficiat de amnistie în cazul crimelor de război.” Și SUA se vor opune oricărei tentative a președintelui Milosevic de a obține imunitate față de acuzațiile formulate de TPI, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat american, James Rubin. “Dorim ca Justiția să își urmeze calea și credem că Milosevic trebuie să se prezinte în fața tribunalului, pentru a fi judecat,” a spus el.

În vreme ce toată lumea era acaparată de subiectul inculpării lui Slobodan Milosevic și a oamenilor săi, NATO își continua bombardamentele. La 13:25, un avion a coborât în picaj deasupra podului peste râul Jablanica de la Lebane, în apropiere de Leskovac, lansând 4 rachete. Trei au spulberat podul, iar una a căzut în apă. Patru civili care se aflau în apropiere au fost surprinși de explozii, doi fiind uciși pe loc, iar ceilalți grav răniți. La 16:20, a fost auzită o explozie la Srbobran, după care a fost încă o dată bombardat Centrul de distrofici de la Izbica, lângă Nova Pazova. Probabil că în pavilioanele acestuia au fost ascunși militari sârbi, singurul motiv care ar fi justificat atacarea centrului. La 16:34, a fost bombardată stația meteo de la Palic, de lângă Subotica. Cele 4 proiectile care au explodat aici au rănit 4 bărbați ce se îndreptau spre casă.

Gherilele UCK au continuat ofensiva declanșată ieri în zori, într-o porțiune de 10 kilometri de la granița cu Albania, încercând să deschidă un coridor prin care să se inflitreze în Kosovo. Grănicerii sârbi au ripostat puternic și luptele violente au continuat. Trei sate din Albania, apropiate de zona confruntărilor, au fost evacuate și un număr mare de luptători UCK a fost văzut îndreptându-se spre frontieră. Înainte de a pleca spre hotel, pentru a-mi pregăti transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, am aflat că sârbii erau pe cale să respingă atacul.

Țările membre NATO vor cere autorităților de la Skopje să autorizeze desfășurarea în Macedonia a unor trupe suplimentare, ale căror efective ar putea ajunge până la 14.000 de militari, ceea ce ar ridica numărul militarilor Alianței din această țară la 30.000, au declarat surse diplomatice, citate de AFP. În mod oficial, desfășurările succesive în Macedonia, de la începutul anului, vizează formarea avangardei unei forțe de pace pentru Kosovo, numita KFOR. În realitate, odată cu trecerea timpului, problema unei eventuale ofensive terestre pentru a învinge regimul de la Belgrad este din ce în ce mai acută. Macedonia nu va accepta noi trupe NATO pe teritoriul ei, dacă nu va semna, în prealabil, un acord financiar, a declarat primul ministru Ljubco Georgievski.

După transmisie, în care am vorbit fără să-mi trag sufletul, pentru că aveam atâtea de povestit, am coborât să mănânc ceva. După cină, am stat să beau o cafea în barul hotelului. Citeam ziarele și mai schimbam câte o vorbă cu Dule, care ședea în spatele barului și lustruia, tacticos, niște pahare. Morocănos cum îi era felul, Dule avea stilul său de a-mi arăta că mă simpatizează. Lustruia paharul, îl ridica în dreptul ochilor și îl admira, după care – ca din întâmplare – îi cădea privirea pe mine. “Bogdane, când vine Mile?” mă întreba el, ca să deschidă discuția. Mă amuza teribil cum îmi pronunța numele de familie, cu accent pe “o”, numele acesta fiind un prenume sârbesc des întâlnit. “Nu știu ce face, că în fiecare seară îmi spune că mâine pleacă spre noi,” îi răspundeam eu. Și, ca să intru în jocul lui, mă prefăceam, și eu, absorbit de lectură și îmi ridicam privirea spre el doar când îi răspundeam. “Nu cred că mai vine,” se auzea, după câteva minute de tăcere, din dosul barului. Mă uitam din nou la el. Dule privea concentrat paharele. “Ba vine,” răspundeam eu. “Sigur vine.” Și, în momentul în care mă uitam din nou spre ziar, îl vedeam cu coada ochiului cum îmi aruncă pe furiș o privire și zâmbește. “Venea el până acum, dacă voia,” suna replica lui Dule. Dădeam din umeri, fără să mă uit la el. Mai stăteam un pic și îl auzeam din nou: “Merge o bere?” Începeam să râd: “Merge.” Râdea și el și bombănea ceva de neînțeles. Îmi era tare drag.

La 20:20, sirenele anunțau alarma aeriană. “Cam devreme,” comentam noi. La 20:33, după ce au clipit de câteva ori, luminile hotelului s-au stins. Greu de reprodus înjurăturile sofisticate ale lui Dule la adresa americanilor și a lui Milosevic, cu războiul lui cu tot. După care a aprins un felinar și câteva lumânări, pe care le-a înșirat pe mese. “Ăștia nu sunt oameni,” comenta el și fața i se schimonosea sinistru în lumina șovăielnică a lumânării. Acum semăna cu Dracula interpretat de Bela Lugosi. “Te duci pe acoperiș să vezi ce s-a întâmplat?” mă întreba, văzând că mă ridic de pe scaun. “Du-te, că am eu grija de cafeaua și de berea ta.” Trecând pe lângă el, l-am bătut pe umăr, încercând să-l fac să mă simtă cu sufletul aproape. “Eh, și tu…” bombănea el, în timp ce eu urcam scările.

Un grup de 28 de membri ai Camerei Reprezentanților a SUA a cerut ca bombardamentele NATO împotriva Iugoslaviei să fie suspendate pe o durată de 72 de ore, “pentru a încuraja părțile să ajungă la un acord de pace“, relatează AFP. “Dacă președintele iugoslav va folosi această ocazie pentru a pune capăt crizei, trebuie să fim gata în acel moment să stabilim, prin toate mijloacele, o soluție de pace,” se arată în text. Printre semnatarii cererii figurează reprezentantul democrat Rod Blagojevich, singurul membru de origine sârbă din Camera Reprezentanților. Estimând justificată reacția NATO, semnatarii scrisorii consideră că “este timpul să se facă un pas înainte, să se reconsidere opțiunile și să se ajungă la un acord de pace viabil, conform obiectivelor NATO“.

Belgradul și cea mai mare parte a Vojvodinei erau, din nou, cufundate în întuneric. NATO bombardase la Bezanijska Kosa și Lestane, două stații de transformare din cartierul Novi Beograd, puncte-cheie ale sistemului energetic, unde ajungea energia produsă la Obrenovac și Bezdan. De pe acoperiș, am văzut incendii și dâre de fum negru din direcția transformatoarelor, care fuseseră lovite cu rachete de croazieră. Pentru fiecare, câte două. La un interval de 3 minute. Când am coborât înapoi în bar, să-mi termin cafeaua și berea, Dule m-a anunțat că iar scade presiunea apei de la robinet.

Am urcat repede în cameră, să-mi verific sticlele cu apă de rezervă și am umplut cada. Am stat să văd dacă Studio B a filmat ceva la fața locului și așteptările nu mi-au fost înșelate. Mai mult, după primele două explozii, un sârb care locuia lângă cele două transformatoare, care erau foarte apropiate, și-a luat camera video și, în timp ce filma incendiul de la Bezanijska Kosa, a surprins celelalte două explozii. A dus caseta la Studio B, care a difuzat-o imediat.

România va înregistra pierderi de aproape 800 de milioane de dolari în acest an, din cauza situației din Iugoslavia, a declarat agenției Mediafax, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe Simona Miculescu. Cifra reprezintă cea mai recentă estimare a pierderilor României în urma conflictului. Ministerele care au comunicat cele mai mari pagube sunt cel al Transporturilor, al Industriilor și al Comerțului. Estimările sunt reactualizate din două în două săptămâni.

Deși încă nu au venit asupra Belgradului, raidurile piloților NATO au continuat în celelalte orașe. Totuși, cu o intensitate mai mică față de ultimele 24 de ore. La 21:10, două proiectile au lovit releul de televiziune de la Komoran (langa Glogovac). La 22:23, în două atacuri asupra orașului Urosevac și a satelor din jur, au fost lansate 15 proiectile. În același timp, erau bombardate Priștina și Djakovica. În pădurile de lângă Lipljan și Stimlje, au fost lansate 25 de rachete de semnalizare, adevărate mingi de foc care luminau întreaga zonă, piloții încercând să depisteze tehnica militară a sârbilor, care era camuflată în regiune.

De la 23:00, nici Priștina nu a mai avut curent electric, iar 20 de minute mai târziu, o explozie puternică a zguduit orașul. Am urcat înapoi pe acoperiș și am observat că, după miezul nopții, în câteva cartiere ale Belgradului începea să revină curentul electric. La 1:39, întregul oraș avea din nou curent. Între timp, aviația NATO și-a făcut de cap prin alte părți. La 0:30, vreme de un sfert de oră, orașul Aleksinac a fost intens bombardat. 15 proiectile au lovit zona industrială din nord-estul orașului, distrugând 10 case și avariind alte câteva zeci. Bombardamentul a făcut 3 morți și 3 răniți. În același timp, în ciuda ripostei antiaerienei, a fost bombardat și Niș-ul, în special partea de nord-vest, unde erau amplasate mai multe fabrici, peste care au căzut 21 de bombe într-o jumătate de oră. A fost avariată și autostrada spre Belgrad.

La 0:50, a fost bombardat orașul Pirot, satele din jur și releul de televiziune de pe Crni vrh. La 1:00, ținta a 4 rachete a fost podul peste Morava de sud de la Vladicin Han, care a fost greu avariat. La 3:23, după bubuiturile unor explozii, între satele Preljina și Trepca de lângă Cacak, se putea vedea un incendiu imens. La 4:00, cand ațipisem, am auzit afară avioanele care atacau din nou Belgradul. M-am îmbrăcat într-o clipă și am fugit pe acoperiș.

Ministerul rus al Apărării a apreciat că există pericolul de poluare a Mării Negre, din cauza bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei, relatează AFP. “O pată de petrol se deplasează în prezent pe Dunăre, cu viteza de 5 kilometri pe oră, existând riscul de a ajunge în zona occidentală a Mării Negre,” a declarat generalul Boris Alekseev, precizând că produsele petroliere se scurg direct în mare sau se pot inflitra în apele subterane. El a denunțat utilizarea de către NATO a munițiilor cu uraniu neîmbogățit, care provoacă “afecțiuni grave ale organelor și chiar cancer“.

În grabă, mi-am pierdut pixul pe scări, așa că nu am mai ținut socoteala bombelor care zguduiau capitala iugoslavă. Atacul s-a concentrat asupra suburbiilor, mai ales cele din sud și vest. Au fost bombardate Makis, podul spre Lipovica, Obrenovac, Djakovo, Lazarevac, Strazevica și, desigur, aeroportul Batajnica. Antiaeriana trăgea din plin, însă avioanele erau la înălțime foarte mare, de unde își lansau nestingherite rachetele ghidate prin laser. După ce atacul a încetat, m-am întors în cameră și am sunat în redacția ProTV, dar mi-au spus că nu trebuie să le transmit nimic pentru emisiunea de dimineață. Vor difuza reportajul meu, ilustrat de Corina Hădărean, despre viața locuitorilor din Novi Sad.

M-am culcat și, la 6:20, când au sunat sirenele de încetare a alarmei aeriene, am constatat că din nou rămăsesem fără curent electric. Ba chiar și fără apă! Furioși că avaria de aseară a fost remediată atât de repede, Aliații au mai tras două rachete, în zori, asupra acelorași stații de transformare. M-am chinuit să nu mă gândesc la asta, pentru că m-aș fi enervat cumplit și mi-ar fi pierit somnul. Eram obosit și mă usturau ochii, de parcă aveam nisip sub pleoape.

Aproximativ 500 de manifestanți s-au ciocnit astăzi, cu forțele de ordine, în tentativa de a intra în baza NATO de la Aktion, din nord-estul Greciei, pentru a protesta față de atacurile Alianței Nord-Atlantice, au anunțat surse din cadrul Poliției, citate de AFP. Majoritatea militanților erau comuniști și protestau față de întoarcerea recentă la această bază a două avioane radar AWACS ale NATO. Forțele de ordine au folosit în final gaze lacrimogene pentru a-i împrăștia.

Share

target: sârbii și planul de pace al G-8

18 mai 1999

Astăzi, încă de dimineață, am urmărit cu sufletul la gură, alături de sârbi, odiseea celor doi soldați capturați de UCK și predați americanilor, care au fost aduși la o bază militară din Germania și eliberați. Boban Milenkovic și Sefko Dairovic au ajuns întâi la Budapesta, escortați de reprezentanții Crucii Roșii Internaționale. De aici, au fost aduși cu mașinile până la graniță și predați, pe teritoriul ungar, reprezentanților Armatei iugoslave. Deși, aproape din oră în oră, veneau știri despre drumul lor spre Iugoslavia, nu aveam să mai aud nimic de ei după sosirea în țară. Iar singurul comentariu oficial a fost făcut de Nebojsa Vujovic, purtătorul de cuvânt al Ministerului iugoslav de Externe, care a apreciat eforturile Crucii Roșii Internaționale de a obține eliberarea lor.

Oricum, deja un incident mult mai grav mi-a atras atenția și m-a obligat să mă duc, ferindu-mă să dau ochii cu polițiștii sârbi, până la sediul central al Partidului Democrat (DS). De dimineață, un grup de tineri a atacat clădirea, au spart geamurile și a aruncat cu vopsea roșie pe ziduri, pe care, apoi, au scris “Este vina voastră!”. Reacția mi s-a părut normală, după campania pe care RTS și cotidianul “Politika” o duc împotriva liderului DS Zoran Djindjic și a lui Milo Djukanovic, acuzați că au pactizat cu dușmanii. Și după interviul apărut astăzi în cotidianul francez “Le Monde“. Deși avertiza că o eventuală intervenție terestră a NATO în Kosovo ar fi o catastrofă, din cauza pierderilor imense care le-ar provoca în ambele tabere și susținea că încă mai există șansa rezolvării politice a crizei iugoslave, Djindjic repeta: “Campania loviturilor aeriene împotriva Iugoslaviei a fost o greșeală care nu a făcut decât să întărească poziția președintelui Slobodan Milosevic.” El a pretins că, împreună cu Milo Djukanovic, ar fi obținut de la Occident promisiunea că va fi întocmit un plan Marshall” de reconstrucție a Iugoslaviei, dar a adăugat că, după încheierea războiului, speră că Milosevic nu va mai fi un partener de dialog pentru comunitatea internațională, așa cum s-a întâmplat după acordul de la Dayton.

De la sediul DS, m-am dus la sediul SPO, pentru că aflasem că, la conferința de presă, vine Vuk Draskovic. Într-adevăr, a venit și – în stilul caracteristic – uitând că nimeni din cei aflați la putere nu-l mai bagă în seamă, a cerut guvernului iugoslav, cu multă emfază, să analizeze principiile propunerii de pace înaintată de Grupul celor 7 țări industrializate + Rusia (G-8). El a spus că inițiativa G-8 se bazează pe principiile enunțate de grupul de contact, cu care Iugoslavia fusese de acord înaintea negocierilor de la Rambouillet. “Sper că, în curând, pe baza acestor principii, să fie formulată o rezoluție a Națiunilor Unite, care să fie discutată cu conducerea Federației Iugoslave,” a declarat Draskovic.

Cineva i-a atras atenția că vicepremierul federal Vojislav Seselj, liderul Partidului Radical din Serbia (SRS), criticase propunerile G-8, ceea ce ar putea fi un semnal că nici guvernul nu le va accepta. “Cred că războiul din Iugoslavia își trăiește ultimele clipe,” a sunat replica lui Vuk Draskovic. “Forțele extremiste, reprezentate de Seselj, duc o politică de izolare a Iugoslaviei de restul lumii și de transformare a Serbiei într-un adevărat gulag. Sper că nu vor avea succes.” Draskovic a deplâns vandalizarea sediului DS, însă erau lacrimi de crocodil. Nu s-a abținut să nu mai câștige un punct în bătălia cu fostul său aliat, Zoran Djindjic, explicând că membrii DS ar trebui să se distanțeze de afirmațiile liderului lor. “Nimeni nu deține licențe de patriotism,” a declamat Draskovic, “iar în Iugoslavia, puterea poate fi schimbată doar prin voința poporului și nu prin decrete impuse din străinătate.”

Dincolo de vechea sa dușmănie față de Djindjic, Draskovic se pare că aflase ce se discuta în cercurile Puterii de la Belgrad. Pentru că, puțin mai târziu, Nebojsa Vujovic a declarat că guvernul țării sale este deschis dialogului pe tema principiilor adoptate de G-8 privind reglementarea conflictului din Kosovo. “Declarația G-8 reprezintă un element al procesului de pace și suntem deschiși față de aceasta, în ciuda unor rezerve,” a anunțat el. “Avem, însă, nevoie de explicații suplimentare legate de concretizarea acestor principii.” Vujovic a adăugat că, mâine, când este așteptat la Belgrad Viktor Cernomîrdin, autoritățile iugoslave vor putea examina mai concret inițiativa G-8.

După Vujovic, a ieșit la rampă președintele Serbiei Milan Milutinovic, care a estimat că propunerile G-8 referitoare la Kosovo sunt acceptabile pentru Iugoslavia. Pentru a transmite acest mesaj, el a apelat la o convorbire telefonică cu Lamberto Dini, ministrul italian de Externe. Ca de obicei, Slobodan Milosevic a rămas în umbră, preferând să-și exprime poziția indirect, prin vocile oamenilor săi. Era proverbială prudența cu care Milosevic abordează problemele delicate, având grijă să cadă, totdeauna, în picioare.

“Semnalele Belgradului sunt interesante. Ei doresc, probabil, să evite pierderile,” a subliniat un oficial de la Departamentul de Stat al SUA, citat de AFP. “O soluție diplomatică poate interveni rapid. Ea este acum în mâinile președintelui Slobodan Milosevic.” El a mai declarat că nu crede, totuși, că acesta este gata să accepte toate condițiile NATO. Mai mulți reprezentanți ai Departamentului de Stat au afirmat că, fie și dacă președintele iugoslav va accepta liniile directoare propuse de G-8, bombardamentele NATO tot vor continua, atât timp cât Belgradul nu accepta condițiile impuse de Alianța Atlanticului de Nord.

Până la promisa venire a păcii, la 15:48, sirenele anunțau alarmă aeriană în Belgrad. Și nu numai: alarma sunase și la Cacak, Pancevo, Novi Sad, Kragujevac și Bor. Deja, la Valjevo, raidurile aeriene asupra fabricii “Krusik au ucis o bătrână de 70 de ani și l-au rănit grav pe fiul acesteia. Cei doi nu mai apucaseră să ajungă la un adăpost antiaerian și au fost atinși de schije. Alte 11 persoane au fost rănite în satul Donje Grabovnica, aflat în apropierea fabricii. În zonă a fost întrerupt curentul electric și bombele căzute au avariat o serie de clădiri civile, printre care și spitalul din Valjevo. Bombardamente grele au fost concentrate în Kosovo, asupra localităților Prizren, Suva Reka și Sremska Mitrovica.

Între 15:55 și 16:05, șase explozii de mică putere au fost semnalate în preajma satelor de pe muntele Fruska Gora. La 16:00, trei proiectile au nimerit în plin cazarma “Mika Mitrovic” din orașul Sabac, de la 60 de kilometri de Belgrad. Cazarma, din dreptul căreia se ridicau nori groși de fum, se afla la nici 100 de metri de cartierul Trkaliste, unde au fost avariate mai multe clădiri. Alte 2 explozii au fost auzite pe muntele Cer, de lângă Sabac. La 16:20, am simțit vibrațiile mai multor explozii. Comandamentul Apărării civile a anunțat că bombele au vizat aeroportul Surcin, însă fără a-l atinge. Mințeau, pentru că am aflat că bombele explodaseră, de fapt, în apropiere de Obrenovac. La 17:16, ne-am destins total, pentru că alarma aeriană a încetat.

Tocmai aflasem că, în week-end-ul care a trecut, în centrul comercial din Pozarevac, orașul natal al lui Slobodan Milosevic, a avut loc o explozie. Buticul “Kobra”, situat lângă sediul filialei locale a JUL, a fost distrus de o deflagrație provocată – se pare – de o grenadă de mână. Autoritățile au ținut secretă explozia, pentru că nu au reușit să-l depisteze pe cel care a aruncat grenada, însă, până la urmă, s-a aflat.

“Noi așteptăm ca NATO să își trimită elicopterele Apache în Kosovo,” a declarat purtătorul de cuvânt al UCK, Jakup Krasniqi, cotidianului german “Suddeutsche Zeitung“. “Dacă Alianța nu trimite ea însăși trupe la sol, atunci va trebui să ridice embargoul vânzărilor de arme pentru UCK. Noi suntem o armată și putem să luptăm cu trupele sârbe la sol. Avem mai mulți luptători decât arme, în jur de 60.000 de oameni. Suntem astăzi mult mai puternici decât înainte.” Secretarul general al NATO Javier Solana a amintit, însă, într-un interviu acordat aceluiași ziar, că exclude, pentru moment, o intervenție terestră în Iugoslavia. “Toate opțiunile sunt în discuție,” a declarat Solana. “Dar pentru moment, nu a fost luată nici o decizie în ceea ce privește o intervenție a trupelor terestre. NATO pleacă de la principiul că obiectivele fixate vor fi atinse prin intermediul atacurilor aeriene.”

Bombele lansate de piloții NATO în apele Mării Adriatice continuă să facă valuri. Seara, când am coborât în barul hotelului, Boban mi-a dat să citesc cotidianul “Politika“, unde scria că avioanele NATO au lansat în mare sute de bombe neutilizate în misiuni. Un pescar sârb, pe nume Ilja Rafajlovic, pescuise ieri, în largul portului muntenegrean Becic, două astfel de bombe. Erau protejate de un ambalaj metalic special și nu au explodat, fiind predate geniștilor Armatei iugoslave. Deja Guvernul croat a cerut explicații oficiale Alianței Nord Atlantice în legătură cu abandonarea proiectilelor neutilizate în mare. NATO a răspuns că este o procedură obișnuită, bombele fiind dezactivate înainte de a fi aruncate în mare și, oricum, sunt lansate în apele internaționale.

În timp ce croații aveau probleme cu bombele abandonate în mare, în județul Caraș-Severin cădeau ploi acide, din cauza poluării provocate de bombardarea terminalului petrolier de la Prahovo. Aciditatea precipitațiilor era mult crescută și Mile Cărpenișan m-a sunat să-mi spună că, pe lângă Reșița și de-a lungul Dunării, frunzele copacilor păreau arse.

Încă 100 de refugiați albanezi din Kosovo, dintre cei arestați la sfârșitul săptămânii în Muntenegru, au fost eliberați astăzi. Militarii îi îmbarcaseră în două autobuze, cu care i-au dus într-o tabără din Rozaje, în estul țării, pentru a le verifica identitatea. Sârbii căutau printre ei membri UCK și, în virtutea stării de război, nici un bărbat între 18 și 65 de ani nu avea voie să părăsească Iugoslavia fără permisiunea autorităților militare. Pentru că Republica Muntenegru refuza să aplice această dispoziție, mulți albanezi încercau să ajungă în această țară, de unde să plece în Albania.

“În cele două cazuri pe care le-am examinat, autoritățile sârbe au încercat să ascundă existența unor gropi comune,” a declarat Jamie Shea, citat de AFP. “Pe 14 mai, forțele sârbe au exhumat 5 cadavre ale unor albanezi din Kosovo, dintr-o groapă comună aflată în apropiere de Glogovac. Rămășițele pământești ale unor civili de origine albaneză din Kosovo, uciși pe 18 aprilie în apropiere de Lipljan, aflate într-o altă groapă comună, au fost, de asemenea, deshumate. Locuitorii localității au fost obligați să îngroape din nou corpurile, în morminte separate. La sfârșitul lui 1995, pe măsură ce încheierea acordului de la Dayton se apropia, în Bosnia au avut loc mai multe operațiuni de acest fel.”

M-a sunat din nou Corina Hădărean, care mi-a spus că minireportajul nostru de ieri dimineață a avut succes și mi-a sugerat să mai pregătesc unul, despre cum arată un week-end sub bombe, pentru că avea destule imagini cu care să-l ilustreze. Mi-a trimis, ca idee, prin fax, un articolaș apărut azi în “Evenimentul zilei“, în care o ziaristă scria că “traseistele” din Iugoslavia percep spor de pericol la tarifele pentru sex. Tipa scria că prostituatele ar percepe 50 de mărci germane pe oră, din cauza primejdiei la care se expun. Cică “fetițele” și-ar desfășura activitatea la marginea șoselelor, iar când se aude alarma aeriană, o șterg spre hoteluri, unde se oferă amatorilor de sex sub bombe.

Articolul era pură invenție. Fata fusese până la Pancevo, împreună cu o delegație oficială din Timișoara. Pentru că nu a știut ce să scrie mai spectaculos, a inventat această istorie. În realitate, nu stătea nici dracu’ pe marginea șoselelor iugoslave, nici dacă nu era alarma aeriană, pentru că veneau imediat patrulele Poliției care te expediau de acolo. Asta daca nu te arestau, sub acuzația de spionaj. Ca să nu mai vorbim că automobilele care circulau pe șosele erau atât de rare, încât prostituatele ar fi așteptat în zadar să apară vreun client. Pe de altă parte, biata ziaristă nu avea de unde să știe că puțină lume mai intră în adăposturile antiaeriene, așa că nimeni n-ar fi dat un ban în plus, ca spor de pericol. Și nu în ultimul rând, interesându-mă de tarifele “fetițelor”, am aflat că au rămas la fel de stabile ca prețurile produselor alimentare, înghețate de guvernul iugoslav. Dacă ar fi avut spirit de observație, ar fi putut să scrie un reportaj superb despre românii care aduceau benzină în piața improvizată între vamă și orașul Vîrșeț, unde șirul mașinilor care așteptau să intre în țarcul în care aveau voie să-și comercializeze marfa atingea lungimea de 3 kilometri.

Ibrahim Rugova a declarat, cu ocazia unei întrevederi cu secretarul general al NATO Javier Solana, că trebuie să se continue cu distrugerea obiectivelor militare din Kosovo, evocând eventualitatea ca NATO să adauge o ofensivă terestră campaniei sale aeriene, informează AFP. “NATO va decide în legătură cu o altă opțiune, dacă Belgradul nu acceptă condițiile comunității internaționale,” a spus el. “Înțelegem tot ceea ce va trebui făcut.” Tot mai iritați de ofensiva diplomatică a lui Rugova, liderii UCK au reacționat dur, prin vocea lui Jakup Krasniqi. El a declarat că “anumite cercuri din Occident încearcă să învie un mort politic, în persoana lui Ibrahim Rugova”.

La 22:32, au sunat sirenele alarmei aeriene. Câteva minute mai târziu, frumoasa studentă blondă care locuia cu noi în hotel a venit speriată și ne-a spus că are impresia că Belgradul a fost din nou bombardat. Ciudat, pentru că nu auzisem nimic. Însă ea ieșise să se plimbe puțin prin parcul de lângă hotelul nostru și, auzind sirenele, s-a grăbit să se întoarcă. Chiar când ieșea din parc, a auzit șuierăturile a două rachete Tomahawk, urmate de două bufnituri seci. Deși nu prea ne venea să-i dăm crezare, am urcat până pe acoperiș și, într-adevăr, dinspre râul Sava se vedea fumul unui incendiu. Atacul a fost confirmat de Comandamentul Apărării civile, care a precizat că rachetele au lovit un depozit de carburanți al “Jugopetrol” din cartierul Cukarica. Ne-am dus până acolo, dar am fost dezamăgiți. Depozitul era, de fapt, o baracă de tablă plină cu butoaie goale și două cisterne îngropate în pământ. Până am ajuns noi, pompierii aproape că au stins incendiul. Nu auzisem bubuiturile pentru că depozitul era pe malul Savei și sunetul fusese atenuat de colina Kalemegdan.

În schimb, în comuna Suva Reka din Kosovo, o bombă de mare putere explodase la 21:10. Detonația a fost atât de mare, încât s-a auzit și la Priștina, deși până acolo erau 63 de kilometri! Mai târziu, vremea s-a stricat și norii înșirați pe cerul Iugoslaviei au anulat majoritatea misiunilor aeriene ale NATO. Doar 58 de avioane din cele 425 care decolaseră în această noapte au reușit să bombardeze Iugoslavia, fiind atinse un depozit de muniție la Valjevo și releele de la Prepolac și Lojinca. Într-un comunicat al NATO s-a precizat că ar fi distrus la sol 6 avioane Galeb, aflate pe un aeroport de lângă Prizren. Desigur că sârbii nu au pomenit nimic despre asta și nici nu am reușit să aflăm dacă era adevărat. Oricum, văzând că e liniște, m-am dus la culcare și m-au trezit sirenele de suspendare a alarmei aeriene, la 5:48. După transmisia pentru emisiunea de dimineață de la ProTV, m-am culcat la loc, presimțind că va urma o zi agitată.

Germania a suspendat zborurile deasupra Iugoslaviei a avioanelor spion fără pilot, după pierderea celui de-al patrulea aparat de acest fel, a anunțat Ministerul german al Apărării, citat de AFP. Conform unui purtător de cuvânt al ministerului, misiunile avioanelor fără pilot ale Armatei germane nu vor fi reluate decât după ce va fi aflată cauza pierderii celui de-al patrulea aparat.

Share

target: noapte de bombardamente pe acoperiș cu Ion Cristoiu

28 aprilie 1999

Am avut de lucru până peste cap, împărțindu-mă între bombe și politică. Atacurile NATO au început încă de dimineață. La 9:43, a fost bombardat orasul Paracin. La 10:30, au fost atacate din nou instalațiile Jugopetrol de lângă Pozega. La 10:40, au fost auzite explozii puternice la Vranjacka Banja și Trstenik. Nu mai vorbim că, între 10:00 și 12:17, Priștina a stat sub bombe. Au fost lovite cartierul Grmija, satele Batuse și Gornije Dobrivo și, din cauza avariilor, au apărut mari probleme la alimentarea cu energie electrică. După ora 13:00, timp de 30 de minute, avioanele NATO au atacat capitala Muntenegrului, Podgorica, bombardând aeroportul militar, iar antiaeriana din porturile Bar și Sutomore a deschis foc de baraj în calea aeronavelor inamice. Între 13:25 și 16:00, atât la Belgrad, cât și la Novi Sad, a fost alarmă aeriană. La noi a fost liniște, dar la Novi Sad au fost bombardate rafinăria și coastele muntelui Fruska Gora, unde a fost atins releul de televiziune. Chiar în momentul atacului, în centrul orașului avea loc tradiționalul concert “NATO ucide Europa”, însă oamenii nu s-au speriat.

Camera Reprezentanților a Statelor Unite a respins astăzi, în cvasi-unanimitate, propunerea de a declara război Iugoslaviei, informează AFP. Un democrat și un republican au votat pentru război, în timp ce 427 de membri au votat împotrivă. Congresul american nu a declarat război decât de 5 ori în istoria țării, ultima oară acum 58 de ani, în al Doilea Război Mondial.

Așa cum ne așteptam cu toții, Vuk Draskovic a fost demis din funcția de vicepremier, pentru că “a afectat reputația Guvernului federal”. Reprezentanții Executivului au declarat că liderul SPO a vorbit în nume propriu și că nu vor fi niciodată de acord cu prezența unor trupe de menținere a păcii în Kosovo, decât dacă acestea vor fi formate din civili neînarmați, provenind din alte țări decât cele membre NATO. Reacția autorităților de la Belgrad a infirmat declarațiile lui Draskovic, care repetase într-un interviu pentru BBC că Slobodan Milosevic este de aceeași părere cu el și că face eforturi pentru soluționarea rapidă a crizei.

Știrea demiterii lui Draskovic a fost imediat preluată de toate agențiile de presă și posturile de televiziune, iar reacțiile liderilor și analiștilor occidentali au fost la fel de rapide: declarațiile președintelui SPO din ultima vreme și demiterea sa demonstrează grave disensiuni în sânul puterii de la Belgrad. Nu au trecut nici două ore și toate aceste speculații au fost infirmate chiar de Vuk Draskovic.

Demiterea vicepremierului iugoslav Vuk Draskovic constituie “primul semn vizibil al unei fracturi” la vârful puterii de la Belgrad, a afirmat un oficial NATO, citat de AFP sub acoperirea anonimatului. “Această demitere reprezintă prețul care se plătește la Belgrad pentru spunerea adevărului,” a adăugat sursa citată. “Regimul nu tolerează dizidența.”

“Cei care cred că eu sunt omul care să colaboreze cu agresorii țării mele se înșeală amarnic,” a declarat Draskovic într-o conferință de presă organizată la sediul SPO. “Cine îmi atacă țara mă atacă pe mine. Eu și partidul meu am servit întotdeauna interesele naționale și o vom face în continuare. Suntem alături de poporul sârb în lupta împotriva agresorilor. Toți sârbii sunt gata să moară pentru Kosovo.”

Vuk Draskovic a pretins că nu știe de ce a fost demis, deoarece premierul Momir Bulatovic i-a spus doar că nu mai este compatibil cu funcția de vice-prim-ministru. El a recunoscut că a greșit exprimându-și opiniile personale ca opinii ale Guvernului federal. “Încă de la începutul agresiunii NATO împotriva Iugoslaviei, am crezut tot timpul că vorbesc în numele Guvernului federal, că exprim părerile acestuia,” a pretins liderul SPO, accentuând că acuzațiile sale la adresa profitorilor de război nu se refereau, în nici un caz, la președintele Slobodan Milosevic.

După care a ținut să risipească orice speculație: “Nu doresc ca demiterea mea să fie interpretată ca o ruptură în sânul Puterii. Voi susține în continuare Guvernul federal.” Și pentru ca poziția sa să fie cât mai clară, în final, Draskovic a lăsat scriitorul din el să vorbească: “În fiecare noapte, visez că am aripi și mă ridic deasupra avioanelor inamice care îmi bombardează țara, pe care le nimicesc dintr-o lovitură!

După demiterea liderului lor, și ceilalți trei ministri ai SPO au demisionat din Guvernul federal. Milan Komnenic (ministrul Informațiilor), Slobodan Nenadovic (ministrul Comerțului interior) și Milan Bozic (ministru fără portofoliu) intraseră în Executiv odată cu Draskovic, în 18 ianuarie 1999. Înainte de a-și da demisia, Komnenic a dezvăluit că autoritățile de la Belgrad au emis o circulară, conform căreia nici o televiziune nu mai avea voie să difuzeze declarațiile lui Vuk Draskovic.

Parlamentul bulgar a amânat cu o săptămână votul în legătură cu deschiderea spațiului aerian pentru aviația Alianței Nord-Atlantice, informează AFP. Consultările cu NATO continuă, pe tema modalităților tehnice de survolare a Bulgariei, Sofia încercând să obțină maximum de garanții de securitate pentru aviația civilă.

Deși l-au demis pe Draskovic, autoritățile de la Belgrad au început să lanseze semnale că ar fi dispuse la realizarea unui compromis. Într-un comunicat difuzat astăzi, Partidul Socialist din Serbia (SPS, condus de Milosevic) s-a declarat favorabil desfășurării unei misiuni a Națiunilor Unite în Kosovo. “O asemenea misiune nu poate fi concepută decât în acord cu Iugoslavia, alcătuirea și mandatul ei trebuie să fie aprobate de guvernul nostru, cu o implicare adecvată a Rusiei,” se preciza în comunicat. De asemenea, într-un interviu acordat cotidianului “The New York Times“, ministrul sârb Goran Matic a declarat că interesul național al Iugoslaviei este stoparea bombardamentelor. “Nu vom abandona Kosovo și nu vom autoriza trupe armate străine în provincie,” a ținut, totuși, să precizeze Matic. “Nimeni nu poate semna un acord care să ducă la secesiunea teritoriului.”

Practic, dacă este vorba de o fisură în sânul puterii de la Belgrad, aici poate fi găsită explicația ei: Milosevic a ținut să se asigure că nici Draskovic, nici vreun alt lider sârb nu își va putea aroga vreun merit în obținerea păcii. Iar Draskovic începuse să-și ia nasul la purtare.

Secretarul general al Națiunilor Unite Kofi Annan și ministrul german al Afacerilor Externe Joschka Fischer au recunoscut la Berlin că președintele iugoslav Slobodan Milosevic rămâne deocamdată un interlocutor obligatoriu pentru a se ajunge la o reglementare a conflictului, relatează AFP. “Pentru moment, comunitatea internațională va trebui să discute cu cei care sunt la putere la Belgrad, dacă există ceva de discutat,” a subliniat Fischer. “Lucrăm la o soluție politică și nu putem, în acest context, să-i alegem pe cei cu care să vorbim.”

Rămânând pe tărâm politic, trebuie să amintesc că Ibrahim Rugova a revenit în prim-plan. Milan Milutinovic, președintele Serbiei, s-a dus azi la Priștina și s-a întâlnit cu el, semnând încă un comunicat comun, în care se vorbea de aceleași intenții lăudabile de a finaliza politic criza din Kosovo. Întâlnirea nu a fost întâmplătoare, deoarece liderii occidentali tocmai îl invitaseră pe Rugova la o reuniune internațională la Paris. Milutinovic a fost însoțit la Priștina de vicepremierul iugoslav Nikola Sainovic și de vicepremierul sârb Ratko Markovic și a stat de vorbă cu Rugova timp de o oră, la sediul guvernatorului sârb al provinciei. “Vom încerca să formăm organe și instituții ale provinciei Kosovo, care să fie aceleași pentru toate comunitățile naționale și pentru toți cetățenii,” a precizat Rugova.

Președintele Boris Elțîn a declarat că, deocamdată, este exclusă intreprinderea de măsuri concrete în direcția aderării Iugoslaviei la Uniunea Rusia-Belarus, informează AFP. “Voi aborda cu președintele Lukașenko și problema Iugoslaviei, dar, pentru moment, nu vom face pași concreți în privința eventualei sale aderări la uniunea noastră,” a explicat Elțîn. “Trebuie să păstrăm aceasta ca pe o opțiune de rezervă.” Majoritatea rușilor (55 %) se opune unei uniuni între Rusia, Belarus și Iugoslavia, 68 % temându-se că țara lor să nu fie atrasă în conflictul iugoslav, se arată într-un sondaj al Institutului pentru Opinia Publică. 80 % dintre ruși sunt de părere că, dacă Rusia ar acorda ajutor militar Iugoslaviei împotriva NATO, atunci s-ar declanșa un al treilea război mondial.

I-am recomandat lui Ion Cristoiu să meargă la Centrul militar de presă, să se acrediteze, chiar dacă era invitatul oficial al Ministerului iugoslav de Externe. Ceea ce era adevărat, deoarece ministrul Zivadin Jovanovic acceptase să-i acorde un interviu în exclusivitate și chiar trimisese o mașină și un consilier care l-au așteptat în vamă. Cristoiu m-a ascultat și s-a dus, la fel ca orice ziarist, și s-a acreditat. Bineînțeles că formalitățile au durat foarte puțin, însă a fost foarte încântat că a primit legitimația pe care scria “acreditare de război”.

Am urmărit cu atenție modul în care oficialii NATO au reacționat la bombardarea orașului Surdulica, în care au murit 16 oameni nevinovați. Mai ales că sârbii au accentuat fiecare nuanță a acestor declarații, care aveau să devină un clișeu. În prima fază, un oficial NATO a dezmințit, sub acoperirea anonimatului, acuzațiile sârbilor. Două ore mai târziu, un comunicat dat publicității la Bruxelles afirma că “un avion al NATO a efectuat cu succes un atac împotriva unei cazarme din Surdulica și nu se poate exclude complet posibilitatea că ar fi lovit civili sau proprietăți civile”. Astăzi, Jamie Shea a confirmat că “în timpul acestui atac, o armă de precizie nu a fost îndreptată asupra țintei indicate și a produs un impact la 200-300 de metri distanță de clădirile cazarmei, într-o mică zonă rezidențială”. Ceva mai târziu, George Robertson, ministrul britanic al Apărării, a exprimat regretele guvernului britanic pentru eventualele victime provocate de bombardarea unei zone rezidențiale din Surdulica. În fine, spre seară, Pentagonul a anunțat că o bombă de o tonă, lansată de un avion de vânătoare F-15, a deviat de la traiectorie și a lovit cartierul rezidențial din Surdulica. “Bomba, ghidată prin laser, trebuia să lovească o cazarmă, dar a deviat de la traiectorie, aparent din cauza fumului care interfera cu raza laser,” a justificat purtătorul de cuvânt al Pentagonului.

“De-a lungul conflictului, liderii politici s-au temut că vor pierde sprijinul opiniei publice din țările lor,” scria Vincent Jauvert într-o analiză publicată în cotidianul parizian “Le Nouvel Observateur“. “După câteva săptămâni, NATO și-a definit strategia de comunicare, care fusese foarte fragilă la început. “În primele zile, nu eram în stare să punem la dispoziția presei informații militare exacte. Am fost nevoiți să le inventăm. A fost teribil,” a recunoscut un oficial al NATO. Apoi, mașinăria a început să funcționeze. Fiecare din țările Alianței primea un raport confidențial de la Bruxelles, cu principalele puncte ale propagandei elaborată de NATO. “Aveam o tactică simplă de a trata erorile bombardamentelor,” a explicat un general NATO. “Aproape întotdeauna cunoșteam cauzele și consecințele exacte ale acestor greșeli. Dar, pentru a liniști opinia publică, întâi negam, apoi spuneam că am demarat o anchetă, plecând de la mai multe ipoteze. Dezvăluiam adevărul abia după câteva zile, când nu mai interesa pe nimeni. Trebuie să știi cum să manipulezi opinia publică.”

Ion Cristoiu a lipsit toată ziua, pentru că s-a dus să-l intervieveze pe ministrul de Externe iugoslav Zivadin Jovanovic. Ne-a povestit că a fost impresionat de personalitatea acestuia și de realismul și eleganța cu care privea, în special, atitudinea României față de conflictul iugoslav. Interviul avea să fie publicat în “Cotidianul” de luni, 3 mai 1999. “Noi rămânem vecini pe veșnicie,” a accentuat Jovanovic. “America și NATO nu au venit în zonă ca să ajute pe cineva. Au venit pentru a-și realiza interesele lor egoiste și, desigur, aceste interese nu sunt identice cu cele ale popoarelor și țărilor din această zonă. Multora o să le fie rușine mai târziu pentru ceea ce fac acum.” Șeful diplomației iugoslave i-a explicat jurnalistului român că țara noastră a încălcat tratatul cu Iugoslavia și a atras atenția: “Nimeni nu trebuie să accepte filosofia agresorului, care dărâmă și, după aceea, dorește să reconstruiască ceea ce a dărâmat. Nimeni din afară nu o să hotărască cine o să contribuie la reconstrucția Iugoslaviei. O să ținem cont de cine o să aibă dreptul moral de a contribui.”

Sârbii care refuză să participe la război și doresc să ajungă într-o zonă sigură aleg ca soluție România, considerând că este unica țară din zona balcanică în care resentimentele față de ei nu se manifestă cu acuitate, informează agenția Mediafax. Ei știu că, atunci când se vor întoarce acasă, cei care au asimilat regimul lui Milosevic cu poporul sârb îi vor considera trădători. Însă refugiații sârbi se consideră patrioți, pentru că – spun ei – acest război nu este al poporului, ci al lui Slobodan Milosevic. Despre iugoslavi, timișorenii spun că “viața lor este ca o loterie“. Dacă rămân în țara lor, oamenii pot pierde totul în timpul raidurilor NATO sau chiar pot muri. Dacă pleacă, ei riscă să-și piardă toate bunurile agonisite, dar măcar scapă cu viață. Până în prezent, oficial sunt înregistrați 180 de refugiați, dar mulți sârbi preferă să nu figureze în evidențele Poliției, pentru a nu suporta eventualele repercusiuni în momentul întoarcerii în țară.

În această seară, NATO ne-a dat, în sfârșit, satisfacție. Alarma aeriană a sunat la 20:23 și a urmat cea mai grea noapte din ultimele două săptămâni. Am avut, în sfârșit, ocazia să-i arătăm lui Ion Cristoiu ce înseamnă o noapte de bombardamente. Noroc că am avut răgazul de a-mi face transmisia pentru Știrile ProTV de la 23:30. Lucian Mîndruță, fascinat, ca întodeauna, de politică, a ținut neapărat să discutăm în direct despre demiterea lui Draskovic. Mi-a fost foarte greu să-i explic atitudinea de astăzi a liderului SPO și am simțit că l-am dezamăgit. Se aștepta la portretul unui Draskovic care să scoată lumea în stradă pentru a-l detrona pe Slobodan Milosevic.

Belgradul a fost ținta a trei raiduri aeriene. Primul a început la jumătate de oră după miezul nopții. Eram cu toții pe acoperiș și am privit cum “se aprinde cerul” de la tirurile antiaerienei. Sârbii au ripostat extrem de puternic atacurilor. La un moment dat, țeseau pânze de foc, simultan, în jurul unei jumătăți de oraș. Eram foarte tensionați și, în timp ce-mi notam observații în carnețel, trebuia să răspund și întrebărilor oaspetelui nostru. Era o adevărată nebunie.

Dinspre nord, am văzut cum spre podul peste Dunăre dintre Belgrad și Pancevo se îndreptau două rachete. Am înlemnit, așteptând explozia, și i-am explicat lui Ion Cristoiu, care era nedumerit, că am început să iubim din tot sufletul acest pod, pentru că simboliza legătura noastră cu țara și îi ținusem pumnii în atâtea nopți. Spre ușurarea noastră, ambele rachete au fost pulverizate deasupra Dunării de antiaeriană. Spectacolul ne-a lasat pe toți cu gura căscată. Rachetele se îndreptau, parcă filmate cu încetinitorul, spre pod. Tunurile mici ale antiaerienei trăgeau în toate direcțiile. Așteptam încordați momentul în care flacăra din coada rachetelor s-ar fi stins, ceea ce însemna că, în câteva secunde, își vor lovi ținta. Și, deodată, din tufișurile de pe malul Dunării s-au ridicat, la fel de încet, două rachete SAM. În momentul impactului, cerul s-a acoperit cu o ploaie de scântei, ca artificiile din noaptea Anului Nou.

“Ce-i aia? Ce-i aia?” ne-a întrebat Cristoiu. Am înghețat. O steluță portocalie parcă înghețase pe cer, însă creștea, ușor, tot mai mult. “Am belit-o!” a strigat Mile. “Țineți-vă de ceva, că asta vine spre noi!” Era o rachetă care se îndrepta către zona hotelului. Imediat, ne-am agățat de gurile de aerisire și de țeava antenei comune. Priveam cu ochii holbați, fără să respirăm, cum blestemata de steluță creștea tot mai mult. Când simțeam că ne plesnesc tâmplele de încordare, o racheta SAM s-a desprins de la sol și, parcă încurajată de îndemnurile noastre scrâșnite printre dinți 🙂 a nimicit racheta ucigașă. Uralele noastre de bucurie s-au împletit cu cele ale sârbilor care stăteau pe celelalte acoperișuri și aplaudau.

“Extraordinar!” a exclamat Ion Cristoiu. Câteva clipe mai târziu, era singurul dintre noi care mai stătea în picioare. O serie de 5 sau 6 bubuituri foarte apropiate ne-a făcut să ne ghemuim instantaneu. Două dâre de fum se ridicau spre cer dinspre cazarma din Topcider. L-am sfătuit pe Ion Cristoiu să nu stea prea mult pe gânduri când aude “Bum!”, pentru că schijele nu știu că suntem jurnaliști români.

Ca și când nebunia de aici nu era de ajuns, la un moment dat, pe George Roncea l-au sunat din România, de la Radio XXI și i-au cerut să povestească, în direct, ce se întâmpla la Belgrad. Cred că a fost una din cele mai bune corespondențe pe care le-am auzit vreodată. Nici nu putea fi altfel. Tensiunea momentelor prin care am trecut își pusese amprenta peste cuvintele lui și, oricum, nimeni nu ar fi reușit să relateze ceea ce vedea în ritmul în care se întâmpla totul. A ieșit ceva extraordinar. O transmisie pe alocuri incoerentă, presărată cu înjurături (ale lui și ale noastre) și întreruptă de bubuiturile bombelor. A doua zi, cei de la Radio XXI l-au sunat din nou pe George, să-i spună ca unii dintre bucureștenii care l-au ascultat au telefonat la redacție și au întrebat ce se întamplă. Pur și simplu, nu le venea să creadă că este adevărat ceea ce auzeau.

Al doilea raid asupra Belgradului a început la ora 3:00 și a durat 15 minute. Am auzit 6 explozii. Venind dinspre nord, avioanele NATO au reușit să treacă de antiaeriană și au lovit antena de televiziune din suburbia Krujaka și podul peste râul Sava de la Ostruznica, la 20 de kilometri sud de Belgrad. Podul a fost rupt în două și s-a prăbușit în apele râului. Ultimul atac a avut loc la ora 4:35, când avioanele au lovit o singură dată capitala iugoslavă.

UNHCR s-a declarat îngrijorat din cauza mărturiilor refugiaților, care vorbesc de un posibil masacru de proporții comis în Kosovo de forțele sârbe, relatează AFP. Între 100 și 200 de persoane ar fi fost ucise de sârbi în regiunea Djakovica, potrivit mărturiilor culese de la 2.476 de refugiați. Ei povesteau că forțele sârbe – polițiști, soldați și paramilitari – ar fi intervenit marți dimineața, în jurul orei 6:00, în satele din regiunea Djakovica. “Ne-au spus să plecăm imediat, pentru că altfel vom arde în propriile noastre case,” a povestit o refugiată. S-a format astfel o coloană de circa 60 de tractoare, care a fost blocată imediat. Forțele sârbe i-au obligat pe toți bărbații și adolescenții în vârstă de peste 15 ani să coboare. Toți refugiații au declarat că au văzut grămezi de cadavre în mai multe sate, în special la Meja și Oriza.

Notițele mele de atunci explică de ce noaptea aceasta a fost atât de grea în toată țara. La 20:40, un proiectil a fost tras tot asupra localității Surdulica. La 23:00, câteva zeci de case au fost distruse de bombardamente la Prizren, doi copii și doi adulți fiind uciși. La 23:05, incendii puternice au izbucnit la Novi Pazar, după ce se auziseră 3 explozii. La 0:14, a început raidul asupra capitalei Muntenegrului, Podgorica. Aici au căzut peste 40 de proiectile, din care jumătate erau bombe cu fragmentație. Atacul a vizat, în special, aeroportul Golubovci, însă au fost distruse mai multe case și automobile, o femeie de 61 de ani a fost ucisă și alte 3 persoane rănite. La 1:00, NATO a bombardat din nou rafinăria de la Novi Sad și releul de pe Fruska Gora.

La 1:05, au fost din nou lovite instalațiile companiei Jugopetrol de la Pozega. La 1:27, o explozie puternică s-a auzit în centrul orașului Pozarevac (orașul natal al lui Milosevic), pentru prima oară bombardat în acest război. Aici, a fost lovită cazarma “Veljka Dugosevic”, situată lângă gară, chiar când din stație pleca un tren de călători. La 1:50, viaductul de pe autostrada Leskovac-Vranje a fost distrus, prăbușindu-se peste calea ferată ce unește Niș-ul cu orașul Salonic. Viaductul fusese ratat de piloții NATO care loviseră, în 12 aprilie, trenul de călători pe podul din clisura Grdelica. La 3:00, instalațiile Jugopetrol de lângă Smederevo au fost incendiate de bombe. În total, aviația NATO a distrus în această noapte 8 poduri și a avariat grav încă unul. În afară de cele amintite deja, la Ostruznica a fost distrus și podul rutier peste Sava; în sud, podul de pe șoseaua Kraljevo-Raska; la Prokuplje – două poduri; la Kursumlija – alte două, iar podul de la Beska a fost nimerit de încă un proiectil. La 6:17, când s-a ridicat alarma, am răsuflat ușurați. Chiar dacă îl impresionasem definitiv pe Ion Cristoiu, nu ne-am mai dori o altă noapte ca asta.

Share