11 aprilie 1999
Pentru prima oara nu am auzit sirenele de incetare a alarmei aeriene. Ne-am trezit la 9:30, cand la Nis, Podgorica, Leskovac si Novi Sad se dadea din nou alarma. Insa doar pentru scurta vreme. In Kosovo era in continuare alarma aeriana. La 9:17, in Pristina s-au auzit trei explozii puternice, iar la 10:30, mai multe proiectile au cazut in apropiere de manastirea Gracanica.
RTS a anuntat, in aceasta dimineata, ca programele sale pot fi urmarite, in zonele in care releele au fost avariate, direct prin satelit. Au fost comunicate de mai multe ori frecventele pe care pot fi receptionate. Pe de alta parte, in Muntenegru a fost interzisa retransmisia programelor posturilor de radio “Vocea Americii” si “Europa libera“. Anuntul ne-a lasat perplecsi. In timp ce erau acuzati ca manipuleaza opinia publica prin mass-media, sarbii inca mai permiteau retransmiterea acestor programe, de catre patru statii de radio din Muntenegru !
Ne-am dus din nou la biserica Patriarhiei, la slujba de Sfintele Pasti. Locasul era plin de oameni care, la fel ca noi, venisera sa gaseasca macar cateva clipe de liniste si sa ceara ajutorul lui Dumnezeu ca sa inceteze cosmarul. Slujba nu era oficiata de patriarhul Pavle. Acesta era la Biserica “Nasterea Domnului” din suburbia Zemun.
Am plecat in Trg Republike, la obisnuitul concert. Simteam ca astazi, va fi ceva deosebit si nu m-am inselat. Deasupra scenei a fost instalata o reproducere a icoanei “Ingerul alb” de la manastirea Milesevo. Desi ploua usor, peste 15.000 de oameni erau adunati in piata. In primele randuri, langa o imensa fotografie a manastirii Rakovica, avariata de bombardamentele asupra cartierului, au afisat mesajul “Nu atingeti locurile sfinte ! Dumnezeu e inca deasupra noastra !”
Concertul a inceput ce ceea ce Mile a numit “un moment vesel”. Pe scena au urcat cinci cazaci, cei veniti odata cu Ghenadii Selezniov. Pareau decupati dintr-un flim prost (rusesc, desigur). Imbracati cu tunici si pantaloni bufanti, cu cizmele bine lustruite, trei aveau pe cap inalte chipie rusesti, iar doi – celebrele caciuli mitoase. S-au pornit pe o serie de declaratii belicoase despre ce o sa le faca americanilor cand vor pune mana pe ei si i-au asigurat pe sarbi ca sunt doar primii din cei 15.000 de cazaci care tremura de nerabdare pe malurile Donului, asteptand sa vina sa lupte alaturi de Armata Iugoslava. In final, dupa ce i-au umplut pe sarbi de promisiuni, cazacii au cantat o superba balada ruseasca de razboi. Care a mai sters din ridicolul declaratiilor de pana atunci.
Oricum, cei care au venit in piata au avut parte de un adevarat regal: Zdravko Colic, Riblja Corba si Djordje Balasevic. Adica unul din cei mai populari interpreti de muzica pop, formatia care a marcat inconfundabil muzica rock iugoslava si, in fine, regele baladelor. Am fost socat cand l-am vazut pe Bora Djordjevic, solistul vocal si liderul de la Riblja Corba, pe care l-am cunoscut prin 1990 sau 1991, la Timisoara, cand venise la un concert. Arata mai batran cu 50 de ani. Avea parul alb, fata supta si nerasa, ochii infundati in orbite. Avea, insa, tot atata energie.
Daca m-a incantat reactia oamenilor cand au cantat primii doi, cand a venit Djordje Balasevic pe scena, mi s-a taiat rasuflarea. Sarbii parca innebunisera. Il aveau in fata pe zeul lor. A carui voce aproape ca nu am reusit s-o aud. Cand formatia intona primele acorduri ale unei piese, multimea incepea sa aplaude si sa strige de bucurie, dupa care canta intreaga piesa, cuvant cu cuvant, nota cu nota, fara greseala. A fost absolut incredibil. In final, Balasevic a tinut sa dezminta zvonurile ca ar fi fugit din tara. Le-a cerut, simplu, oamenilor sa il inteleaga. Avea o fetita bolnava, careia medicii i-au recomandat sa stea pana se vindeca intr-o statiune din Slovenia. Asa ca va locui acolo o vreme, dupa care se va intoarce acasa, la Novi Sad.
Coplesiti de atmosfera extraordinara de la concertul lui Balasevic, ne-am amintit ca Traian Borsan ne rugase sa trecem pe la Ambasada Romaniei, pe la ora 13:00, pentru o intalnire de suflet. Acolo, am am avut o alta surpriza. Fusesera invitati toti romanii care se mai aflau la Belgrad, majoritatea jurnalisti. Printre cei pe care nu-i mai vazusem pana atunci, l-am cunoscut pe Paul Cozighian, unul din cameramanii care filmasera in Bucuresti in zilele Revolutiei, venit la Belgrad pentru a filma niste reportaje pentru TVR, pe Daniel Uncu si pe Mihaila, care lucrau pentru “Curentul” si tocmai ajunsesera la Belgrad. Tuturor le-am recomandat sa vina la noi, la hotel “Toplice“, unde e mai ieftin si ai toate conditiile sa-ti faci treaba.
A fost chiar placut la ambasada. Dupa ce am stat putin de vorba, am fost invitati la masa. Dar ce masa ? Chiar ca la mama acasa: cu oua rosii, ciorba de miel, drob, fripturi si sarmale, prajituri, tort si un vin excelent. Stiind ca toate femeile din ambasada sunt in tara, am intrebat cine a fost magicianul ? Nimeni altul decat George Ardeleanu, superintendentul ambasadei, un om extraordinar, care, intotdeauna, ghicea dintr-o privire, daca ai nevoie de o cafea, de un whisky sau doar de o vorba buna.
Cand ne-am intors la hotel, am observat un afis imens, foarte sugestiv pentru ce se intampla in acele zile: infatisa un ou rosu, pe care scria “Ei cred in bombe. Noi credem in Dumnezeu.” Aflasem ca azi-noapte, in timpul atacului asupra localitatii Kursumlija, au fost ucisi 6 oameni, alti 23 fiind raniti. Aviatia NATO a bombardat satele Merdare (unde 20 de case au disparut de pe fata pamantului) si Mirovac (unde un proiectil cazut peste casa familiei Tosovic, omorandu-l pe barbat, pe fetita acestuia, in varsta de 11 luni si ranindu-i grav sotia). Si noi, la Belgrad, am scapat ca prin urechile acului. In ultimul moment, antiaeriana sarba a reusit sa doboare o racheta de croaziera ce se indrepta spre centrul orasului. Ca sa nu credem ca e inscenare, militarii sarbi i-au dus pe jurnalistii curiosi sa vada racheta cazuta pa camp. Cativa colegi s-au grabit sa-si faca o poza, calare pe proiectilul ucigas, de constructie olandeza.
“Dorim sa inabusim din fasa conflictul din Kosovo, inainte ca el sa destabilizeze intreaga Europa,” a declarat Bill Clinton, citat de AFP, in timpul unei vizite efectuate la baza aeriana de la Barksdale, in Louisiana, unde stationeaza bombardierele B-52. “Nu vrem ca soldatii americani sa moara in lupta in numar mare, pentru ca noi am intors spatele acestor atrocitati etnice, religioase si rasiale. Pana la urma, fortele aliate vor reusi sa-l faca pe Slobodan Milosevic sa se plieze pe cererile comunitatii internationale.”
De cateva nopti, in raioanele Morina si Kosare, de la granita cu Albania, se dau lupte grele intre granicerii sarbi si gherilele UCK. Acestea incearca sa patrunda, din nou, in Kosovo. Asa cum banuiam, bombardamentele NATO din ultimele doua saptamani au folosit – paradoxal – chiar armatei iugoslave. Militarii s-au putut deplasa linistiti prin provincie, fara teama de reactiile comunitatii internationale si au periat fiecare coltisor, avand grija sa nu mai ramana nici urma de terorist albanez. Acum, UCK incearca sa-si recupereze pozitiile, fortand granita. Deocamdata, sarbii le fac fata, desi au spus ca printre atacatori i-au vazut pe mujahedinii lui Osama ben Laden, cunoscuti pentru cruzimea si indarjirea cu care lupta.
Un nou scandal e pe cale sa izbucneasca, de aceasta data, intre Rusia si Ungaria. Camioanele unui convoi cu ajutoare trimise de rusi catre Iugoslavia au fost oprite la granita ungara. Politia de frontiera nu le permite tranzitarea Ungariei, pe motiv ca sunt camioane de tip militar. In acest moment, 78 de camioane, insotite de cateva camioane blindate si cisterne cu benzina, asteptau la granita dintre Ucraina si Ungaria. Rusii sunt foarte indignati, mai ales ca – spun ei – aceleasi camioane au fost folosite, in 1993 si in 1995, tot pentru transportul de ajutoare umanitare catre Iugoslavia, si au tranzitat Ungaria fara probleme.
“Este un caz revoltator de incalcarea a tuturor regulilor si normelor internationale,” a declarat agentiei Itar-Tass ministrul rus de Externe Igor Ivanov. “Atitudinea autoritatilor ungare demonstreaza ca NATO este gata sa foloseasca orice mijloace pentru a-si atinge scopurile.” El l-a convocat pentru explicatii, luni dimineata, pe ambasadorul Ungariei la Moscova Erno Keskeny.
In aceeasi seara, dupa ce s-au convins ca nu exageram, Uncu si Mihaila s-au mutat la noi la hotel. Ne-am bucurat ca vom fi mai multi romani si am inceput sa le aratam imprejurimile si sa-i invatam “regulile casei“. Cea mai importanta era legata de statul pe acoperis. Unde nu e indicat sa faci prea multa galagie si – mai ales ! – sa umbli cu lanterna aprinsa. De cateva ori, din cauza unora care nu au respectat regulile, Nelu Madjinca, directorul hotelului, a avut greutati. A fost destul de complicat sa le explice politistilor ca nu sta nimeni pe hotel pentru a semnaliza avioanelor NATO pozitia acestuia. Pentru ca asa sunau reclamatiile celor care ne vedeau pe acoperis si nu stiau ce e cu noi.
La jurnalul RTS din aceasta seara, am mai vazut o secventa tragi-comica. Crainicul a anuntat ca au fost arestati doi cetateni australieni, acuzati de spionaj in favoarea NATO. Au fost aratate imagini din timpul interogatoriului unuia dintre ei, titrat ca “maiorul Steve Pratt“, care statea pe un scaun, cu mainile – in mod evident – legate la spate. Tipul recunostea ca e spion si ca misiunea lui era ca, sub acoperirea unui lucrator pentru organizatia umanitara CARE International, sa observe pagubele provocate de bombardamente in Kosovo, precum si miscarile trupelor sarbesti din provincie, pe care trebuia sa le raporteze unui ofiter american. Ne-a amuzat teribil finalul declaratiei sale, in care se vaita cat de rau ii pare ca a spionat impotriva acestei tari minunate si a acestui popor generos care sunt sarbii. Evident, declaratia i-a fost dictata de cineva care avea un pic de simt al umorului. Celalalt arestat se numea Peter Wallace, dar sarbii nu i-au aratat decat fotografia. Ambasadorul si consulul Australiei au venit, imediat, de la Budapesta, pentru a-i asista pe cei doi.
In aceasta seara, sarbii au luat masuri sporite de prevedere, pentru ca se asteptau la puternice raiduri aeriene. S-a anuntat ca, dupa concertele de seara, accesul pe podurile belgradene va fi interzis. De asemenea, a fost evacuat cartierul Dedinje, in care se afla “Casa Alba“, palatul ridicat de familia regala a Serbiei si folosit de presedintii iugoslavi. In imediata lui apropiere, erau numai vilele celor care condus tara sau ale marilor bogatasi, printre care si cea a lui Zelkjo Raznatovic – Arkan. Cateva familii din Dedinje au fost cazate, pentru cateva nopti, chiar la noi in hotel, insa nu au vrut sa ne povesteasca absolut nimic.
O intamplare tragica si ciudata avea sa-mi bantuie multa vreme prin minte. Inainte de caderea intunericului, in fata locuintei sale de pe strada Lola Ribara, din plin centrul Belgradului, a fost asasinat ziaristul Slavko Curuvija. A fost impuscat mortal de un necunoscut, care nu avea sa fie identificat niciodata. Curuvija, in varsta de 50 de ani, era celebru in Iugoslavia. El a infiintat primul ziar privat din Iugoslavia, “Dnevni Telegraf“. Pentru ca deranja foarte tare pe toata lumea, in special pe cei aflati la putere, acestia au incercat de mai multe ori sa-i inchida gura. In 14 octombrie 1998, “Dnevni Telegraf” a fost interzis temporar si apoi condamnat la plata unei amenzi de 2,4 milioane de dinari (300.000 DM la cursul oficial). A mutat redactia in Muntenegru, dar n-a scapat nici acolo. In 8 noiembrie, era amendat cu 1,2 milioane de dinari. A fost nevoit sa inchida temporar cotidianul si a infiintat un saptamanal, “Evropljanin” (Europeanul). Criticile sale necrutatoare l-au facut pana si pe Vuk Draskovic sa spuna, pe un sumbru ton prevestitor, in urma cu cateva zile, “Curuvija n-o sa sfarseasca bine !” Intamplator sau nu (desi, in Iugoslavia, nimic nu este intamplator), profetia lui Draskovic s-a implinit in prima zi de Pasti.
In aceasta seara, sirenele au sunat fix la ora 20:00. La Novi Sad, alarma s-a dat in acelasi timp cand, pe ultimul pod ramas in picioare, lumea se adunase la concert. Deja, la periferia orasului se auzeau primele explozii. La Belgrad, de pe podul Brankov, a fost aruncata in apele raului Sava, o sticla cu mesajul de pace al sarbilor catre lumea intreaga. Continua sa ploua si speram ca vom scapa de raiduri. Nu a fost chiar asa. Avioanele au venit pe la miezul noptii si au tras mai multe proiectile in cartierul Dedinje.
Deja la 21:40, aviatia NATO reincepuse sa bombardeze uzinele “Zastava“ din Kragujevac. De-a lungul intregii nopti, au tras cel putin 14 proiectile in halele ramase in picioare. Ultimul a explodat la 2:43. O ora mai tarziu, la Krusevac, au fost distruse centrala termica si halele fabricii “14 octombrie“.
Pe la ora 2:00, am auzit avioanele. Noi stateam, totdeauna, cu geamurile camerei intredeschise, de teama ca suflul vreunei explozii apropiate sa nu le sparga. Al doilea avantaj era ca auzeam cand vin. Era un vuiet surd, insa neintrerupt, care crestea in intensitate. Am urcat pe acoperis si am urmarit eforturile antiaerienei de a stavili atacul. La un moment dat, la 2:30, am auzit mai multe bubuituri dinspre Pancevo, unde ceva a explodat violent in zona rafinariei. O flacara imensa a luminat cerul de puteai vedea si un chibrit scapat pe jos. Un nor de fum a acoperit intreaga zona si in aer se simtea un miros puternic de combustibil ars. Din fericire, muncitorii se aflau in adaposturi in timpul atacului, asa ca nimeni nu a fost ucis. Nelu, care s-a dus in zori pana la parintii lui de la tara, a spus ca – pe soseaua spre Virset – nu se putea circula decat cu 20 km/ora, din cauza fumului care se lasase, ca o ceata groasa, peste tot.
AFP a anuntat ca peste 3.000 de albanezi originari din Kosovo au sosit in ultima saptamana in Albania, pentru a lupta ca voluntari in Kosovo. Numai astazi, cu un vapor care venea din Italia, au sosit 500 de etnici albanezi dornici sa se alature UCK. “Exista un loc de adunare, undeva pe chei,” a declarat Leonidha Gjermeni, capitanul portului Durres. “Cand intra in tara, voluntarii sunt deja imbracati in uniforme. Sunt foarte bine organizati si sunt dusi cu autobuzele in nordul Albaniei.”
Din Kosovo, am aflat ca au fost bombardate orasele Pristina si Leskovac, iar pe muntele Crni Vrh au fost lansate 12 bombe cu fragmentatie. Sarbii au avertizat ca, in urma bombardamentelor din ultima vreme, in zona manastirii Gracanica se afla in jur de 900 de proiectile neexplodate, majoritatea din bombe cu fragmentatie. In aceasta noapte, UCK a atacat din nou granicerii din raionul Kosare. Dupa lupte crancene, albanezii au fost nevoiti sa se retraga, lasand pe campul de batalie peste 150 de victime, dupa cum sunau relatarile sarbilor.