30 martie 1999
La 7:37, o bubuitura puternica a zguduit centrul Belgradului. Sarbii nu au dat nici o explicatie, desi nu a sunat nici un fel de alarma aeriana. In schimb, la 10:30, a sunat alarma la Nis. S-a anuntat ca au fost arestati doi contrabandisti, care vandusera 3.000 de litri de motorina cu 2 DM/litru. Mai aveau stocate inca 7.000 de litri, 1.375 kg de faina si 1.150 kg de porumb. S-a intamplat la Uzice, unde, de astazi, incep concertele in Piata Partizanilor, cu titlul “Cu trompetele impotriva bombelor”. Azi-noapte, la Pristina, doua din proiectile au lovit cazarma “Eroii din Kosovo” a Armatei Iugoslave. Unul a cazut langa cazarma, provocand mai multe pagube la cladirile din jur. Sindicatele sarbesti au anuntat ca organizeaza plecarea voluntarilor pe front si sprijina donatiile de sange pentru victimele bombelor.
La 9:40, pe aeroportul belgradean Surcin a aterizat avionul care il aducea pe premierul rus Evghenii Primakov. Delegatia care il insotea era impresionanta: Igor Ivanov, ministrul de Externe, Igor Sergheev, ministrul Apararii, Viaceslav Trubnikov, seful Serviciilor de Informatii Externe si Valentin Korabelnikov, seful Serviciului Militar de Informatii. La sosire, Primakov a declarat ca a fost trimis de Boris Eltin. “Aici e razboi,” a spus el. “Bombele barbarilor continua sa cada. Am venit sa schimbam situatia, directionand-o spre o rezolvare politica.”
Dupa discutii cu Slobodan Milosevic, care – cica – au avut rezultate pozitive, delegatia a parasit Belgradul. Desigur, inainte de caderea intunericului, cand veneau bombardierele. Intr-un comunicat care avea sa fie difuzat mai tarziu, presedintele iugoslav afirma ca este gata sa inceapa negocieri cu albanezii din Kosovo si sa-si retraga trupele din provincie, daca bombardamentele inceteaza. “Pentru a deschide usa negocierilor, agresiunea NATO impotriva Iugoslaviei trebuie sa fie stopata,” se spunea in comunicat. Vorba unui sarb despre vizita lui Primakov: “Apa de ploaie !”
Cata dreptate avea ! De la Belgrad, Evghenii Primakov s-a dus la Bonn, unde si-a anuntat “marile” realizari ale vizitei: “Presedintele Milosevic este gata sa reduca prezenta militarilor in Kosovo si sa negocieze, pe cale politica, in cazul incetarii bombardamentelor.” Dupa o ora de convorbiri cu premierul rus, cancelarul german Gerhard Schroeder a dat verdictul: discutiile de astazi nu constituie o baza pentru o solutie politica in Kosovo si ofera o solutie inacceptabila. Seara, Jamie Shea a pus “punctul pe i” spunand: “Cancelarul german a facut o declaratie foarte clara asupra rezultatului misiunii lui Primakov”. Primul ministru rus, insa, nu s-a aratat descurajat, spunand ca se astepta la un astfel de rezultat si ca va continua sa caute solutii pentru deblocarea crizei.
Hashim Thaqi, reprezentantul politic al UCK, a respins, conform AFP, orice compromis cu Milosevic, dupa ce a aflat rezultatul vizitei lui Primakov la Belgrad. Aflat la Londra, un alt reprezentant al UCK, Bardhyl Mahmuti, declara ipocrit: “Cand am aflat ca NATO va lansa atacuri, UCK a ordonat unitatilor sale sa evite orice confruntare posibila cu fortele sarbe, pentru a nu da impresia ca vrem sa exploatam situatia din Kosovo.”
NATO a anuntat aseara, ca Fehmi Agani, fostul sef al echipei de negociatori a albanezilor din Kosovo la Rambouillet, si Baton Haxhiu, redactorul sef al cotidianului de limba albaneza din Pristina, “Koha Ditore“, au fost asasinati de sarbi, iar casa lui Ibrahim Rugova este incendiata, acesta fiind ranit. Stirile nu au fost confirmate de sarbi, iar RTS a prezentat imagini filmate la Pristina, care aratau ca vila lui Rugova este intacta.
Ministrul Justitiei, Dragoljub Jankovic a cerut guvernului iugoslav reintroducerea pedepsei cu moartea, pentru autorii crimelor grave si pentru dezertori. El si-a justificat cererea spunand ca tara este in razboi. Pedeapsa cu moartea fusese eliminata de mai multi ani din Codul penal federal, insa – fara a fi aplicata in ultimii 10 ani – fusese mentinuta in Codul penal al Serbiei. Initiativa lui Jankovic ne dadea fiori, pentru ca deschidea drumul catre tot felul de alte idei de acest gen. In ultimele zile, Politia isi inasprise atitudinea si am aflat ca peste 100 de oameni au fost arestati, pentru ca faceau specula cu motorina, faina, ulei, zahar sau tigari.
Vuk Draskovic s-a declarat impotriva reintroducerii pedepsei capitale. Referindu-se la bombardamente si la vizita lui Primakov, el a spus ca, acum, pacea este in mainile agresorului si a facut apel la NATO sa opreasca atacurile, mai ales ca, peste cateva zile, se sarbatoreste Pastele catolic. Referindu-se la acuzatiile aduse de comunitatea internationala, liderul SPO a spus ca epurarea etnica nu este in traditia poporului sarb. Cu toate acestea, el a admis ca, “date fiind circumstantele si emotiile ajunse la paroxism, este posibil sa fi fost comise acte de represiune sau atrocitati. Nu este vorba de o strategie a statului iugoslav, iar refugiatii din Kosovo se pot intoarce, oricand, la casele lor”.
Editorialistul Bruce Anderson scria in numarul de astazi al cotidianului britanic “Daily Mail“, ca Slobodan Milosevic ar trebui asasinat. “Acesta este dovada existentei Infernului,” afirma Anderson. “Nu se va putea face pace, atata timp cat el va fi in viata. deci, nu exista nici o obiectie de ordin moral care sa se opuna uciderii lui.”
Generalul Guy Mery, fost sef de Stat Major al Armatei franceze in perioada 1975-1980, intervievat de cotidianul “Aujourd’hui/Le Parisien” considera stupida interventia NATO in Iugoslavia si spera ca situatia nu va fi agravata printr-o interventie terestra. “Bombardamentele nu vor diminua forta Armatei sarbe si este imposibil sa se trimita 100.000 sau 200.000 de oameni acolo,” adauga el. Un succesor al sau, generalul Maurice Schmitt, ii confirma parerea: “O interventie terestra nu poate fi pusa in aplicare intr-un interval atat de scurt.”
Pe la 10:30, cand la Nis sunau sirenele alarmei aeriene, ziaristii sarbi au pornit intr-un mars pe strazile Belgradului. Ne-au chemat si pe noi alaturi de ei, vazandu-ne cum ii priveam de pe trotuar. Am preferat sa mergem in zona ambasadelor. Zeci de demonstranti, altii decat jurnalistii, spargeau de zor geamurile Ambasadei Turciei si sfasiau drapelul acestei tari, smuls de pe cladire. Pe zidurile Ambasadei Belgiei, oamenii au desenat, cu spray-uri cu vopsea neagra, doua zvastici si au scris “NATO – criminalii”. La Ambasada SUA, deja “impodobita” cu zeci de inscriptii, drapelul american a fost din nou arborat, insa, cele 50 de stele erau inlocuite cu zvastici. Nici Ambasada germana nu a scapat. Cladirii, veche si foarte frumoasa, aflata langa ambasada noastra, i-a fost adaugat un drapel german, in mijlocul caruia a fost desenata emblema NATO, transformata tot intr-o zvastica. Pe un deal din apropiere, monumentul ridicat in memoria soldatilor francezi care si-au pierdut viata in razboaiele mondiale aparand Iugoslavia a fost din nou mazgalit cu vopsea rosie. Sub o panza neagra, agatata de una din statui, scria “Franta – sluga americanilor“.
In drum spre Trg Republike, manifestantilor le-a sarit in ochi restaurantul McDonald’s de pe bulevardul Terazije. In 10 minute, vitrinele groase au fost facute tandari de bolovanii aruncati de manifestanti. Nimeni nu fura nimic si cei cativa tineri infierbantati care au intrat in restaurant, rasturnand mesele si scaunele, au fost repede scosi afara de alti demonstranti. Imediat au aparut mai multi politisti care au oprit devastarea, insa nu si-au dat osteneala sa aresteze pe cineva. Ba chiar zambeau pe sub mustata.
Posturile de radio sarbesti au transmis mai multe apeluri catre populatie. Sarbii erau rugati sa evite folosirea telefoanelor celulare, care pot fi usor interceptate de inamic. Daca, totusi, vorbeau, oamenilor li s-a cerut sa nu pomeneasca nimic despre bombardamente si despre distrugerile provocate de proiectile. De asemena, sarbilor li s-a atras atentia ca avioanele inamice lanseaza mine anti-personal si erau sfatuiti, daca gasesc obiecte ciudate, sa nu cumva sa le atinga si sa anunte, imediat, reprezentantii Armatei. Ziarele si posturile de televiziune au dezvaluit adresele de Internet ale oficialitatilor americane, incepand cu presedintele Bill Clinton si terminand cu principalele ziare si posturi de televiziune americane. Sarbii au fost indemnati sa isi verse oful, trimitand mesaje la aceste adrese de E-mail. Am citit multe astfel de mesaje, dar cele mai sarcastice fusesera trimise unitatii militare din care facea parte avionul invizibil F-117 doborat acum cateva zile.
Astazi, cotidianul “Kommersant” din Moscova a publicat o informatie care circula, insistent, la Belgrad. Se pare ca rusii sunt foarte interesati sa obtina de la sarbi ramasitele avionului F-117, pentru a-l studia si a-si concepe propriul “avion invizibil”. NATO ar fi dorit sa bombardeze locul unde s-a prabusit avionul american, insa nu au reusit sa-l gaseasca si sarbii au pus mana pe el. Din cele aflate de noi, autoritatile de la Belgrad ar fi dispuse sa predea rusilor ramasitele, insa le cer, in schimb, sistemul de rachete S-300.
Agentia de presa Interfax cita un reprezentant al Statului Major al Armatei ruse care afirma, cu certitudine, ca sarbii ar fi doborat deja un elicopter si sapte avioane ale NATO (doua F-16, celebrul F-117, un Harrier, un Tornado si un F-4). Trei dintre ele ar fi fost doborate de avioane MiG-21 si MiG-29, restul – de apararea antiaeriana. Alianta Nord-Atlantica a negat informatiile, insa situatia va deveni un leit-motiv de-a lungul intregului razboi.
O alta informatie, care avea sa fie dezmintita de realitate in saptamanile ce vor urma, era dezvaluita de Kenneth Bacon, purtatorul de cuvant al Pentagonului, care pretindea ca o treime din cele 150 de rachete de croaziera cu incarcatura conventionala de care dispunea US Air Force a fost, deja, lansata impotriva sarbilor. “Dispunem de inca suficiente rachete pentru a putea continua sa lovim tinte importante,” a precizat Bacon.
Si inca o declaratie din arsenalul pregatit de NATO pentru linistirea opiniei publice: “Dupa 6 zile de atacuri, mai mult de jumatate din potentialul de aparare si de lupta aeriana al sarbilor nu mai poate fi folosit.” Spusa de Alain Richard, ministrul francez al Apararii, afirmatia avea sa fie, la randul ei, ridiculizata de realitate mai tarziu.
Nu am reusit sa ajungem, pentru ca nu am stiut unde este, la inmormantarea lui Zoran Radosavljevic, un pilot sarb care si-a pierdut viata cand avionul sau a fost doborat de inamic. Am vazut imagini filmate si m-a impresionat incrancenarea de pe fetele oamenilor, carora parca le inghetasera lacrimile in ochi.
Milo Djukanovic, presedintele Republicii Muntenegru, considerat de Occident un opozant al lui Milosevic, a cerut astazi, oprirea bombardamentelor. “Daca Balcanii depind de apelul telefonic al unui singur om (Slobodan Milosevic), atunci diplomatia mondiala a suferit un esec,” a spus Djukanovic. “Nu numai ca forta nu rezolva nimic, dar ea ne indeparteaza, din ce in ce mai mult, de gasirea unei solutii.” Desi presedintele muntenegrean sperase ca atitudinea lui va fi avuta in vedere de NATO, care nu-i va bombarda tara, s-a inselat. In plus, a aparut, si aici, problema refugiatilor din Kosovo. Deja 30.000 de oameni s-au refugiat in Muntenegru, alti 40.000 fiind asteptati in urmatoarele zile. Si asta, la o populatie la 650.000 de locuitori, cat avea Muntenegru !
Problema refugiatilor din Kosovo a devenit tot mai grava, anunta AFP. Deja, in Macedonia se aflau 22.300 de persoane. Cateva sute au ajuns azi-noapte, prin punctul de frontiera General Jankovic-Blace. Spuneau ca vin din Pristina, Prizren si Kacanik, de unde au fost alungati de sarbi, care le-au dat 5 minute sa-si paraseasca locuintele. Vicepremierul tarii, Radmila Kiprijanova, a declarat ca nu a mai permis intrarea refugiatilor din Kosovo, pentru ca nu are unde sa-i adaposteasca. Granicerii macedoneni au trimis inapoi in Kosovo un tren plin de refugiati, dupa ce au sigilat toate vagoanele, potrivit unor imagini difuzate de canalul american de televiziune CBS. Pe de alta parte, OSCE a anuntat ca Armata iugoslava a inchis, din nou, cele trei puncte de frontiera prin care refugiatii puteau trece in Albania. Refugiatii ii incurca tot mai tare pe aliati si, astazi, Jean Pierre Kelche, seful Statului Major al Armatei franceze, a declarat ca NATO a anulat, in ultimul moment, un raid aerian, pentru ca in preajma obiectivului vizat se aflau mai multi albanezi pribegi.
La 17:43, sirenele alarmei aeriene au sunat si la Belgrad. Nu au fost bombardamente, iar noi ne-am grabit sa ajungem in camerele de hotel, ca sa ne transmitem corespondentele telefonice. Era hazliu. Locuiam impreuna in aceeasi camera. La transmisii, Mile Carpenisan era primul, pentru ca Antena 1 isi incepea jurnalul mai devreme. Oricum, la ProTV, primele stiri erau despre situatia generala, apoi urmau corespondentele din Albania si Macedonia, unde fusesera trimise doua echipe ce puteau transmite si imagini. Imi venea randul si mie, insa ma deranja ca, deoarece legatura cu mine se obtinea destul de greu, dupa mai multe incercari, trebuia sa raman cu telefonul celular la ureche 10-20 de minute. Noroc cu tehnicianul nostru de la sunet, poreclit Beavis, care, din cand in cand, intre doua stiri, mai schimba cate o vorba cu mine. Era foarte interesant ca, desi, atat eu, cat si Mile, aveam cam aceleasi informatii sau ne imparteam subiectele, pentru a fi in doua locuri unde evenimentele se derulau la aceeasi ora, corespondentele noastre nu semanau. Fiecare era impresionat de altceva si – din pacate – aveam destule de povestit. Si atat de putin timp…
Un studiu realizat de Brookings Institute, un prestigios centru de analiza a problemelor internationale, atragea atentia ca opinia publica americana si chiar Congresul nu sunt pregatite pentru ce s-ar putea intampla in Kosovo. “Este prea tarziu pentru a incepe procesul de pregatire a opiniei publice chiar in ajunul bataliei,” a declarat Richard Haas, directorul institutului. “Era ceva ce trebuia facut cu luni, chiar ani de zile inainte. In prezent ne confruntam cu un decalaj intre o retorica foarte ambitioasa, destinata adversarilor nostri, si o retorica mult mai modesta, destinata poporului american.” Analistii se temeau de reactia opiniei publice americane, in cazul unei escaladari a conflictului militar, soldata cu sute sau mii de soldati morti. “Opinia publica ar sustine o interventie, daca ar fi vorba de interese vitale pentru tara si daca nu va implica mari eforturi financiare.” Pana acum, sondajele spuneau ca 55 % dintre americani sprijina atacurile NATO impotriva Iugoslaviei si 51 % aproba modul in care Bill Clinton gestioneaza situatia.
Dupa transmisii, am coborat, ca de obicei, in restaurantul hotelului, sa mancam. Reusisem sa ne imprietenim cu Dule, chelnerul care ne servea. Era un personaj fabulos. Semana perfect cu Buster Keaton si avea aceeasi expresie impenetrabila a fetei. Era totdeauna imbracat impecabil si purta pantofi de lac italienesti, numarul 46 sau 47. Ridurile de pe fata sa dadeau impresia ca tot timpul este morocanos, insa ne-am dat seama repede ca avea un suflet de aur. In fiecare seara, ne sugera ce sa mancam si, daca ceream acelasi fel ca in seara precedenta, ne atragea atentia ca e bine sa mancam feluri cat mai variate. Dule era celebru in hotel, fiind supranumit “ruski gigolo”, pentru succesul incredibil pe care il avea la rusoaice. In zilele de pace, cand hotelul “Toplice“ era, de regula, plin, era locul preferat al turistilor rusi, dar mai ales al turistelor din fostul Imperiu Sovietic. Dule facea ravagii si, atat el, cat si colegii rosi de invidie, au pierdut numarul “inimilor frante”. Cand stateam la masa cu Nelu, directorul hotelului, care ne povestea aventurile acestuia, desi nu intelegea romaneste, Dule isi dadea seama ca vorbim despre el si succesele lui, asa ca zambea pe sub mustata, in timp ce mai lustruia cate un pahar. Coborand vocea, Nelu ne-a intrebat daca am vazut-o vreodata pe nevasta lui Dule. “Auuuuuu,” a exclamat el, cand a aflat ca n-o vazusem. “A luat-o pe cea mai mare curva din Belgrad !”
Dupa cina, ne-am intors in camera si , la 21:12, a sunat incetarea alarmei aeriene. Ciudat, pentru ca tocmai aflasem, de la rudele lui Mile din Virset, ca acolo abia se anuntase pericolul aerian. Si, la 20:45, auzisem bubuitura unei explozii in directia orasului Pancevo, din apropierea capitalei iugoslave. In timp ce vorbeam cu un prieten din tara, am auzit o a doua convorbire care se interfera cu a noastra. Dupa ce am ascultat cateva franturi de fraze, mi-am rugat amicul sa taca un pic. Cealalta convorbire era o discutie, in romaneste, intre un sarb si un roman. Cei doi pareau sa fie din zona Clisurii Dunarii si vorbeau despre butoaie cu benzina. Romanul ii spunea unde ii va lasa benzina si ii explica sarbului sa-i trimita banii printr-un prieten comun.
Astazi, agentia Mediafax a anuntat ca Parlamentul Romaniei a votat, in unanimitate, o declaratie privind conflicul din Iugoslavia, in care se pronunta pentru incetarea operatiunilor militare si reluarea negocierilor care sa permita o solutie politica a conflictului. Dincolo de enumerarea catorva principii si a convingerii ca ratiunea va triumfa, in declaratia parlamentarilor romani se accentua, inca o data, optiunea tarii noastre pentru integrarea in NATO, ca singura solutie de garantare a propriei securitati.
Am vazut la televizor un reportaj impresionant despre viata copiilor in adaposturile antiaeriene. Fete triste, a caror paloare era accentuata de lumina chioara a celor catorva neoane agatate in tavan. Pusti ce dormeau ghemuiti, strangand ursuleti de plus in brate. Mame cu ochi incercanati, ce le vegheau, ingrijorate, somnul. Oricat de multa propaganda era in acest reportaj, asa cum aveam sa ne convingem si noi cand am intrat in cateva adaposturi, nu era prea greu sa filmezi imagini deprimante acolo. Era suficient sa pornesti camera video. La fel de impresionanta era grija pe care o aveau sarbii pentru copiii lor. Trupe de teatru de papusi ambulante au fost trimise sa joace spectacole in adaposturi. Erau, intotdeauna, sarbatorite aniversarile celor mici, chiar acolo, in adaposturi si toti vecinii le aduceau cadouri. Parintii erau sfatuiti, pe cat posibil, sa isi plimbe copiii prin parcuri, ca de obicei, sa-i lase sa se joace intre doua alarme aeriene si, mai ales, sa nu le permita sa se uite la televizor cand se vorbea despre bombardamente.
La stirile serii, RTS a difuzat marturisirea unui albanez care recunostea ca spiona pentru OSCE, inca din 1998. El spunea ca fusese ofiter in Armata Iugoslava si isi preda informatiile lui Lens Johnston, un american din Misiunea de observare a OSCE in Kosovo, care ii dadea noi ordine. Cand a fost arestat de Politia militara, conducea un grup de patru spioni albanezi, insarcinat sa stranga informatii despre situatia din Pristina, efectivele Politiei si Armatei iugoslave, despre armamentul si dispunerea acestora in teren. “Ne-am dat seama ca am facut o mare greseala si o imensa prostie,” se vaita albanezul. Nu stiu daca de buna voie…
Cotidianul francez “La croix” dezvaluia astazi, ca in Kosovo actioneaza comando-uri ale fortelor speciale americane, britanice si franceze, care patrund in provincie din estul Macedoniei. Este vorba de “Beretele verzi” ale Legiunii straine, de unitatile SAS britanice (Serviciul Special Aerian) si de comando-urile anti-teroriste “Seal” ale Marinei americane. Formate din 4-5 persoane bine inarmate si dotate cu echipamente moderne de transmisiuni, aceste echipe au, deocamdata, doar misiunea de a verifica daca militarii sarbi nu si-au instalat, cumva, in apropierea frontierei cu Macedonia, arme grele cu care sa deschida focul asupra celor 10.000 de militari ai NATO desfasurati in aceasta tara.
La ora 0:50, sirenele alarmei aeriene au sunat din nou. Noi ne uitam la televizor, unde sarbii difuzau inca un film “tematic”: “Dictatorul“, cu Charlie Chaplin. Afara au inceput sa se auda bubuiturile unor explozii si tirurile artileriei antiaeriene brazdau cerul. Ne-am urcat pe acoperisul hotelului. Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice“, ne spusese ca putem sta acolo noaptea, cu conditia sa nu facem galagie. Era cam racoare, dar puteam vedea ce se intampla in oras, mai ales daca ne urcam pe casa liftului, de care sprijinisem o scara metalica.
Dupa directia bubuiturilor si norii de fum care se ridicau spre cerul innorat, se parea ca au fost lovite cartierele Avala si Djakovo. Pe la ora 3:00, mai multe proiectile au explodat la Novi Sad si, din nou, la Pancevo. O jumatate de ora mai tarziu, trei avioane ale NATO s-au napustit in picaj asupra centrului Belgradului, iesind brusc din plafonul de nori. Daca, pana atunci, auzeam huruitul constant al avioanelor venind de undeva din cer, in momentul atacului, urletul motoarelor ambalate era infernal. Imediat, cerul se lumina de tirurile antiaerienei, care tesea o perdea ucigasa de proiectile trasoare si rachete. Dupa ce au lansat cateva bombe, cele trei aparate s-au infipt din nou in norii plumburii si au disparut. Totdeauna profitau de avantajul tehnicii superioare, pilotii stiind ca, atata timp cat se aflau la joasa altitudine chiar deasupra orasului, nimeni nu tragea in ei. Pentru ca, daca ar fi fost doborate, avioanele pline de bombe s-ar fi prabusit peste blocuri, provocand un adevarat dezastru.
Cand nu s-a mai auzit nimic, am coborat si noi in camera si am adormit rapid. La 6:00 m-am trezit, m-am uitat la ultimele stiri de pe posturile de televiziune sarbesti, pentru a-mi verifica si improspata informatiile aflate pana atunci, si m-am pregatit de corespondenta de dimineata, din emisiunea lui Cristi Tabara. Spre necazul meu, la 6:48, cand mai aveam 10 minute si intram in direct, sirenele au anuntat incetarea alarmei aeriene. Imi era ciuda pentru ca speram ca, macar o data, sa sune chiar cand imi transmiteam corespondenta, sa imi acompanieze vorbele. De altfel, de-a lungul intregului razboi, o singura data am avut parte de o astfel de coincidenta si mi-a fost cu atat mai ciuda, cu cat impresia provocata celor de acasa a fost de-a dreptul spectaculoasa.