20 mai 1999
Încă de dimineață, am încercat să aflu mai multe amănunte despre bombardarea Spitalului “Dragisa Misovic“. Nimeni nu pomenea, desigur, vreun cuvânt despre camioanele cu soldați pe care le văzusem în preajma secțiilor lovite de rachetă. În schimb, în afară de indignarea trezită de bombardarea unui spital, sârbii s-au amuzat că explozia a avariat nu numai Ambasada Suediei, ci si reședința ambasadorului spaniol, care se afla lângă o cazarmă, și Ambasada Norvegiei, de lângă cea suedeză. SUA și Marea Britanie s-au grăbit să ceară scuze guvernului suedez pentru distrugerile provocate.

Interesant că, începând de astăzi, Guvernul federal a revizuit legea prin care hotărâse înghețarea prețurilor produselor comercializate pe teritoriul țării. Liberalizarea nu va include prețurile la alimente și alte produse strategice, care vor rămâne, în continuare, înghețate la nivelul din 23 martie. De altfel, în ciuda acestor decizii, prețurile nu aveau să se modifice, din cauza greutăților financiare în care se zbăteau oamenii.
Continuând să încerce să-și demonstreze dorința de a rezolva problemele din Kosovo, Guvernul federal a mai înființat un Minister pentru refugiați și probleme de ajutor umanitar, în fruntea căruia a numit-o pe Bratislava Morina. Autoritățile au motivat înființarea ministerului cu situația umanitară grea în care se găsește Iugoslavia, care trebuie rezolvată imediat. Ministerul va avea rolul de a-i ajuta pe refugiați, pe cei afectați de bombardamente și de a lua măsuri pentru remedierea distrugerilor de la obiectivele civile și de la infrastructura economică.
Comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, generalul Wesley Clark, a pledat pe lângă înalții responsabili militari de la Washington pentru desfășurarea cât mai grabnică a circa 50.000 de soldați la frontiera cu provincia Kosovo, ca un mijloc eficient pentru a-l forța pe Slobodan Milosevic să accepte condițiile stabilite de NATO pentru reglementarea conflictului, relatează cotidianul “The New York Times“.