target: din eroare, NATO bombardează buncărele Armatei albaneze

1 iunie 1999

Când ne-am trezit, m-am amuzat teribil de iritarea lui Mile, când a văzut că nu avem apă deloc. I-am explicat ritualul folosirii sticlelor cu apa de rezervă, avertizându-l că trebuie să facem economie și să avem grijă să le umplem tot timpul. Vărul lui, care locuia în camera vecină, a venit să ne ceară o sticlă cu apă, să se spele și el. Am coborât apoi, să bem o cafea, făcută de Nelu pe plita din bucătărie, și am plecat la treabă. Eu mă hotărâsem să trec pe la Ambasada României, să mai stau de vorbă cu Traian Borșan. Nici Mile, nici Eugen Mihăescu n-au vrut să mă însoțească. Domnul Mihăescu avea o profundă aversiune față de membrii corpului nostru diplomatic, proști și lipsiți de profesionalism, așa că m-am dus singur.

Traian Borșan s-a bucurat mult că l-am vizitat și m-a invitat să bem o bere pe o terasă. I-am povestit că s-a întors Mile, că a venit Eugen Mihăescu și a promis că, într-o seară, ne va face o vizită la hotel. La ambasadă nu se schimbase nimic, iar veștile din țară erau destul de puține. Nici diplomații acreditați la Belgrad nu știau prea multe despre intențiile președintelui Milosevic și perspectivele încheierii războiului. Borșan mi-a spus că, dacă situația continuă să se agraveze, personalul ambasadei noastre va fi retras, însă ne va avertiza din timp, ca să plecăm și noi acasă. Și, ca de obicei, m-a rugat să fim prudenți și să lăsăm eroismele deoparte, pentru că nu avea sens să pățim ceva în acest război.

NATO nu dispune de informații în legătură cu o eventuală eroare de bombardare comisă în raidul asupra localității Novi Pazar. Alianța a recunoscut că o bombă programată să lovească o țintă militară a deviat de la traiectoria sa luni seară, la Novi Pazar, informează AFP. “Cinci bombe și-au atins obiectivul, însă una a deviat și a căzut asupra unei zone rezidențiale,” a admis Jamie Shea. NATO a mai recunoscut că forțele sale aeriene, care aveau misiunea de a ataca trupele sârbe concentrate în Kosovo, în apropiere de muntele Pastrik de lângă granița cu Albania, au lansat bombe pe teritoriul albanez, fără a provoca victime. “Știm că un număr de bombe a căzut, din cauza unei neglijențe, de cealaltă parte a frontierei, dar din fericire, nu a fost nimeni rănit sau ucis,” a precizat Jamie Shea.

Asigurându-l că vom avea grijă, m-am despărțit de Traian Borșan și m-am dus la Media Center. Aici, știrile despre bombardamentele de astăzi din Kosovo se aglomeraseră. Încă din zori, pe o distanță de 15 kilometri, între Prizren și Djakovica, unitățile sârbe fuseseră atacate de 2-3.000 de luptători UCK, ajutați, conform afirmațiilor oficialilor militari, de albanezi și membri ai forțelor speciale ale NATO. Atacurile erau sprijinite de aviația Alianței, care a bombardat puternic regiunea. Forțele UCK au ocupat poziții pe muntele Pastrik, însă nu reușeau să mai înainteze și îi bombardau pe militarii sârbi cu mortierele și tunurile de calibrul 75 de mm. În același timp, se dădeau lupte și în sectorul Djakovica, iar NATO anunțase că UCK a obținut câteva succese în zona de nord, în sectorul Batusa. Ceva mai târziu, Armata și Poliția iugoslave au intervenit în jurul localității Srbica, din regiunea Drenica, alungându-i pe separatiștii albanezi. Sârbii spuneau că ar fi ucis câteva sute de teroriști UCK, adăugând că se dădeau lupte și în triunghiul format de localitățile Malisevo, Orahovac și Suva Reka. Pretindeau și că ar fi doborât un avion de tip A-10 și un avion-spion fără pilot. Aparatul A-10 a fost lovit deasupra provinciei Kosovo și s-a prăbușit în Macedonia, când pilotul încerca să aterizeze de urgență pe aeroportul Petrovac, care a fost imediat închis traficului aerian.

Eroarea de azi-noapte, când avioanele NATO bombardaseră o linie de buncăre din Albania, la 500 de metri de granița cu provincia Kosovo, s-a repetat. La prânz, când mai mulți ziariști au însoțit o echipă a militarilor și vameșilor albanezi, care s-a dus să constate pagubele provocate de bombe, raidurile s-au reluat. În ultima clipă, au reușit să se adăpostească într-un buncăr și au avut noroc, fiindcă 4 dintre ele au fost complet distruse. Când atacul s-a încheiat, întreaga zonă era plină de cratere cu diametrul de 3 metri și fragmente de obuze, pe care se putea citi “For use on MK-82“. Un soldat albanez a povestit jurnaliștilor că vameșii din punctul de frontieră Morina s-au ascuns în ultima clipă în buncăre, din cauza intensificării tirurilor artileriei sârbe, ale cărei obuze i-au făcut pe locuitorii satelor din zonă să se refugieze la Kukes.

NATO a recunoscut că a lansat proiectile asupra unui buncăr din Albania, nu departe de frontiera cu Iugoslavia și a declarat că această acțiune “nu a fost intenționată”, a afirmat la Bruxelles un purtător de cuvânt al Alianței. Acesta nu a putut preciza dacă a fost vorba de rachete sau de bombe. “Un buncăr albanez a fost distrus, dar nu s-au înregistrat victime. Bineînțeles, această acțiune nu a fost intenționată.”

Generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave,  a anunțat astăzi că pierderile suferite de militarii aflați în Kosovo sunt minime. Nu prea îmi venea să-l cred, pentru că ritmul în care era bombardată provincia și insistența cu care avioanele NATO se concentrau asupra regiunilor în care se presupunea că s-ar afla unitățile iugoslave erau de-a dreptul îngrozitoare. Generalul Pavkovic pretindea că mai puțin de 1 % din cei 180.000 de oameni pe care îi are în subordine ar fi fost răniți. “NATO a reușit să distrugă bunurile noastre economice, instalațiile armatei, cazarmele, poligoanele și depozitele,” a recunoscut el. “Ne-am desfășurat la timp unitățile pe teren și i-am ocrotit la maximum pe oamenii noștri, acesta fiind chiar obiectivul nostru strategic.”

Știam că, alături de militarii sârbi din Kosovo, se află și un număr mic de voluntari din fostele țări sovietice. Voluntarii veneau din Rusia, Belarus și Ukraina. Un coleg de la agenția iugoslavă de presă Beta mi-a povestit că a stat de vorbă cu unul dintre aceștia, pe nume David. Avea 26 de ani și îi povestise că a luptat 2 ani în Armata rusă, după care a emigrat în Israel, luptând împotriva arabilor și libanezilor. “Vor pierde acest război împotriva voastră,” îi spunea David reporterului de la Beta. “Sârbii vor câștiga războiul pentru că își apără țara și poporul. Nimeni nu a reușit vreodată să învingă vreun popor. Nici americanii în Vietnam, nici rușii în Afghanistan.” David era echipat în uniformă de camuflaj și, în afară de baionetă și câteva grenade, nu-și lăsa nici o clipă din mână Kalașnikovul, despre care spunea că e cea mai bună armă din lume.

Luptase deja împotriva separatiștilor UCK. “Eram la câțiva metri de ei,” povestea David. “Aveau uniforme noi și se purtau ca niște soldați profesioniști, nu ca niște săteni cărora le-ai împărțit niște arme. Dar nu sunt prea curajoși, mai ales dacă nu sunt mai mulți laolaltă. Printre ei erau și arabi. Știu cum arată, am luptat împotriva lor, în Armata israeliană, care e cea mai bună din lume în intervențiile împotriva gherilelor de acest tip.” Auzind povestea lui David, m-am gândit și la cei 76 de voluntari români, despre care știam că se afla în Kosovo, și le-am ținut pumnii.

În timp ce mă pregăteam să transmit ultimele știri pentru Mediafax, m-a sunat Mile și mi-a citit un comunicat al Forțelor armate iugoslave, care anunțau că aseară, “în timp ce efectua o misiune de inspecție în prima linie a frontului, generalul Ljubisa Velickovic, adjunctul Statului Major al Aviației și apărării antiaeriene iugoslave, a fost ucis, în urma unui bombardament NATO”. În vârstă de 53 de ani, generalul ocupase funcția de șef al Statului Major până în noiembrie 1993, când a fost înlocuit de Slobodan Milosevic cu generalul Spasoje Smiljanic. Împreună cu alți politicieni și militari, Velickovic a fost destituit pentru că s-a opus acordului privind provincia Kosovo, convenit între președintele iugoslav și emisarul american Richard Holbrooke.

Cu ajutorul cunoștințelor pe care ni le făcusem printre militarii sârbi din Belgrad, am aflat că, în realitate, generalul Velickovic și-a pierdut viața lângă Belgrad. Într-adevăr, în timpul unei inspecții. Venise să-i vadă în acțiune pe militarii de la o stație radar, camuflată foarte bine într-o pădure. Atacul aviației NATO începuse și sârbii își țineau radarele închise. Ca să nu fie depistate de inamic, puteau să le folosească doar intervale extrem de scurte, sub 1 minut. Generalul a vrut să identifice poziția unor avioane care bombardau Belgradul și a cerut servantului să pornească radarul. Velickovic era foarte iubit de militari, care știau că, în ciuda gradului și a funcției sale, nu a ezitat, după 24 martie, să se ridice de la sol și să intre în luptă cu avioanele NATO, la bordul unui MiG-29, așa că nimeni nu i-ar fi refuzat dorința. Fatală, de această dată. Piloții NATO lansaseră mai multe rachete anti-radar și una dintre ele a recepționat semnalul aparatului lângă care se afla generalul.

Europa își pierde independența și devine un protectorat al Statelor Unite,” a afirmat generalul Leonid Ivașov, responsabil cu relațiile internaționale din Ministerul rus al Apărării, într-un discurs susținut în fața atașaților militari acreditați la Moscova. “Puține state din Europa sunt capabile să ducă o politică independentă în raport cu SUA,” a explicat Ivașov. “NATO a devenit structura armată a Departamentului de stat american. Toate țările membre NATO, în afară de Marea Britanie și Franța, care participă activ la bombardamente, au înțeles acest lucru și cer acum o soluție politică, însă nu sunt ascultate. Ca răspuns la dictatul impus de NATO, Rusia se pregătește să-și întărească potențialul militar și pe cel al aliaților săi.”

L-am ajutat și astăzi pe Eugen Mihăescu să-și transmită micul eseu pentru “Cotidianul“. Se numea “… de croazieră” și avea subtitlul “Bilet însăilat cu ață albă”. Noului meu prieten începea să-i placă acest joc cu cuvintele și o făcea cu o ușurință și un talent pe care le invidiam.

“Plouă torențial la Belgrad, bubuituri puternice de Sfântul Ilie, care își biciuiește caii de foc ai faitonului său. Lacrimile ploii șiroiesc pe geam, ca niște cuvinte care își caută sintaxa. Uite, cuvintele au parfumul lor! Sunt și colorate, sonoritatea lor e muzicală. I-auzi: “croazieră”! Ce frumos sună! Ce atmosferă aduce, odată cu briza dulce și un apus de soare – șerbet de trandafiri roz-bombon. Aaa! Rachetă de croazieră! E altceva! Șuieratul ei laș, venind de aiurea, amintește de desumflarea rapidă a unui cauciuc de camion, mare cât “O” din NATO. Bum baritonal, surd. Punct după racheta de croazieră. Și, deodată, aseară, pe la zece, de pe televizor Studioul B dispare. Tocmai când mă bucuram să cred că acest popor nobil, sârb, are și el intelectualii elitiști ai lui, ca orice popor care se respectă, ca orice pădure cu uscăturile ei. De ce să avem numai noi faliții noștri? Iată că îi au și ei pe ai lor. Unul, Zoran Djindjic, este în Germania, unde, departe de rachetele de croazieră, vorbește la telefon cu lideri zonali, marginali, provinciali, pentru că se plictisește singur. Altul, aici, Draskovic, a început să bată câmpii. Ce păcat! Ce mult corupe puterea și cum fantasmează el să o posede, siluind un popor pe la spate. Ca un făcut, cum vă spuneam, “croaziera” i-a întrerupt campania electorală de la Studio B. Nu mai era curent. Se bombardau centralele electrice. La lumina lumânărilor, în ochii unui popor licărea ceva ciudat. Să fie ura, speranța sau resemnarea? “Trecutul nostru este un coșmar, prezentul – insuportabil, noroc că nu avem viitor.” Se potrivește și la noi. Aud că, acasă, unii, Draskovic-ii noștri (cărora li se potrivește de minune vorba românului “Dă-mi, Doamne, ce n-am gândit, să mă mir ce m-a găsit!”), pentru că micuțul șoricel Wesley Clark n-a venit, plimbă și ei, dacă nu pe boier, măcar o delegație de arendași. Bravos, națiune! cum zicea nenea Iancu.” Eugen Mihăescu, Belgrad, 1 iunie 1999.

vuk draskovic

Inainte de a pleca de la Media Center, Eugen Mihăescu m-a întrebat despre soarta grupului de jurnaliști care fusese victima atacului aerian de duminică după-amiaza, pe șoseaua dintre Prizren și Brezovica. Îl cunoștea pe Daniel Fischer, filosoful francez care se afla printre ei. L-am liniștit. Erau în regulă și se aflau, pentru recuperare, la hotelul “Breza de pe muntele Brezovica, unde au povestit ce li s-a întâmplat. Daniel Fischer, care fusese rănit la ambele mâini și picioare în timpul bombardamentului, a declarat că atacul a fost “un act barbar și criminal, deoarece coloana de jurnaliști era perfect vizibilă din avion. Premierii Marii Britanii, al Italiei și al Franței trebuie să afle că niște cetățeni ai acestor țări puteau fi omorâți de avioanele lor”. Jamie Shea, purtătorul de cuvânt al NATO, s-a dezvinovățit, pretextând că ținta atacului a fost un tunel de pe șoseaua pe care circulau cele două mașini și că militarii sârbi trebuiau să-i avertizeze pe jurnaliști că zona este periculoasă. “Desigur că nu putem garanta securitatea jurnaliștilor și civililor din Kosovo,” a explicat, senin, Jamie Shea.

“În momentul atacului, nu aveam unde să ne adăpostim,” povestea Eve-Ann Prentice, corespondenta ziarului londonez “The Times“, care a fost, și ea, ușor rănită în atac. “Când a căzut a doua bombă, am crezut că am murit. După 20 de minute, doi soldați sârbi m-au ridicat de jos și mi-au scuturat pământul din păr și de pe haine. Unul din ei m-a strâns la piept, ca un tată, și m-a liniștit. Ne-au dus într-un sat, unde sârbii și albanezii ne-au adus scaune să ședem și pahare cu suc rece. Apoi, ne-au dus la o bază militară, unde am fost tratați regește și consultați de un medic militar, care ne-a oblojit rănile.”

În Europa Occidentală există o rețea albaneză de tip mafiot, care alimentează conturile UCK cu fonduri obținute din activități de trafic de stupefiante sau prostituție, au declarat la Bruxelles, oficiali din cadrul Alianței Nord-Atlantice, sub protecția anonimatului. Aceștia adaugă că și autoritățile albaneze sprijină activitatea UCK, această organizație căutând să apropie interesele NATO de cele proprii. Oficialii NATO au recunoscut, pe de altă parte, că o parte din informațiile difuzate în presa internațională referitoare la masacrele din Kosovo au fost “distorsionate sau exagerate“. Sursele citate au mai precizat că relațiile dintre Rusia și NATO nu au fost întrerupte în totalitate, în ciuda reacției vehemente a autorităților de la Moscova, la începutul operațiunilor Alianței în Iugoslavia.

La 18:05, au sunat sirenele alarmei aeriene, dar Belgradul nu a fost atacat. Alarma a fost ridicată la ora 19:00, chiar în timp ce eu eram în direct la Știrile ProTV și povesteam ce s-a întâmplat astăzi în Iugoslavia. A fost singura dată când am avut norocul ca vorbele mele să fie însoțite de sirenele alarmei și m-am bucurat foarte mult, pentru că efectul a fost impresionant. Andreea Esca m-a întrebat ce se aude și am avut ocazia să-i amintesc, făcând ușor pe grozavul, cât de mult ne-am obișnuit cu sirenele, la fel ca restul locuitorilor Iugoslaviei. Nu i-am povestit și de sentimentul de panică pe care îl evitasem cu greu, când rămăsesem singur la Belgrad și priveam de pe acoperiș raidurile aeriene. Văzusem atâtea în acest război și mă temeam ca nu cumva un pilot tembel să lanseze asupra cartierului nostru vreo bombă cu fragmentație, pentru că aș fi fost țintă sigură. Când s-au întors ceilalți, nu mi-au mai trecut prin cap astfel de gânduri negre.

E lesne de înțeles din ce motive ne-am isterizat astăzi, văzând că Armata iugoslavă instalase un post de observație sau ceva similar lângă noi. Hotelul “Toplice era așezat pe una din laturile unui careu de clădiri și, pe latura perpendiculară, lângă colț, apăruseră de câteva zile niște mașini cu însemnele “VJ” (de la “Vojska Jugoslavije“, adică Armata Iugoslaviei), din care au fost descărcate niște lăzi voluminoase. Iar astăzi, când ne-am întors la hotel, am observat că intrarea în clădirea de lângă noi era păzită de doi soldați în uniformă. Ne-am dus glonț la Nelu și i-am spus că noi nu mai stăm o clipă aici, pentru că știam de ce a fost bombardat hotelul “Jugoslavija: cineva informase comandamentul NATO că a observat mașini militare și ofițeri sârbi intrând în hotel. Nelu s-a făcut alb ca varul și a pus mâna pe telefon, sunând undeva. Cred că vorbea cu un ofițer important, însă aproape urla și îi spunea să ordone idioților să dispară imediat. L-am lăsat gesticulând, dar am fost uimiți de efectul convorbirii sale. Ceva mai târziu, când am ieșit în oraș să mâncăm, și soldații, și mașinile dispăruseră. Obiectivul nu fusese desființat, însă era păzit de niște tineri solizi, îmbrăcați în blugi și tricouri, peste care aveau niște veste care le acopereau pistoalele.

La 20:30, după ce a sunat din nou alarma, s-a luat curentul în zona noastră. Nu era vorba de încă o avarie, ci ne venise rândul la întreruperi. Nu ne mai mira nimic, de când și orarul autobuzelor care asigurau transportul în comun a fost limitat la 3 intervale: 6:00-8:30, 13:00-17:00 și 18:00-22:00. Oricum, știam că noi eram privilegiați, iar cel mai rău o duceau locuitorii cartierului Novi Beograd. Ca să nu mai vorbim de rezerva de apă a orașului, care mă deranja mai tare decât lipsa curentului, rezervă care urcase astăzi abia până la 15 % din capacitatea normală.

Ne-am dus din nou la “Tri sesira” să mâncăm. Ne-am întâlnit cu echipa de la RTL care filmase duminică seara viața de noapte și Dobrivoi i-a invitat la masa noastră. Lăutarii ne-au cântat muzică sârbească, încercând să acopere bubuiturile pe care le-am auzit până la 21:33. Când ne-am întors la hotel, ne-am oprit pe terasa barului unor muntenegreni, care se obișnuiseră cu noi și chiar ne învățaseră tabieturile. Ne plăcea pe mica terasă, așezată peste drum de parcul din fața Universității, așa că am băut o cafea acolo. La 22:46, am auzit o bubuitură puternică și, deși nici un client de pe terasă nu a tresărit, ne-am hotărât să plătim și să urcăm pe acoperișul hotelului nostru. Veneau…

Întâi au bombardat zona muntelui Fruska Gora. Se vedeau exploziile, am numărat vreo 5. Vizau din nou releul de televiziune de la Iriski Venac. Alte două proiectile au explodat lângă Ruma, unde au fost întrerupte emisiile pe unde ultrascurte ale posturilor de radio.  La 23:10, o explozie apropiată ne-a făcut să tresărim şi, imediat, a izbucnit un incendiu înspre Pancevo. Bomba explodase la 250 de metri de benzinăria “Lady”, din nord-vestul oraşului, situată lângă Mali Rit, un sat de ţigani. Un om a fost rănit de explozia care făcuse un crater imens. Au urmat câteva explozii dinspre Ostruznica şi aeroportul Batajnica. 

Între timp, am aflat ce se întâmplase la 21:30, când auzisem bubuituri în jurul Belgradului. Piloții avioanelor lansaseră 4 proiectile în cartierul Lipovica și unul asupra aeroportului Batajnica. După ce au bombardat câteva obiective militare din nord-vestul Belgradului, despre care sârbii nu au dat detalii, au trecut peste oraș si au bombardat Obrenovac-ul. Din ce anunța un post de radio, antiaeriana iugoslavă ar fi doborât un avion, pilotul care s-a catapultat fiind căutat în zona satului Drazevac. Atacurile au fost mai slabe și în Kosovo. La 1:30, cinci proiectile au explodat la Priștina, pe lângă cazarma “Kosovski junaci”, evacuată de mult. La 1:55, a fost bombardată încă o dată ferma de la Dobricevo, de lângă Cuprija, unde, seara, erau adăpostiți pentru câteva ore militarii sârbi. Ultimul raid pe care mi l-am notat a împrăștiat bombe asupra orașelor Kursumlija, Priștina și Podujevo.

Inculparea lui Milosevic de TPI survine acum pentru că cele două luni de atacuri ale NATO nu au dat rezultatele așteptate, adică nu l-au forțat să părăsească scena,” a declarat președintele croat Franjo Tudjman, într-un interviu acordat cotidianului italian “La Stampa“. “Bombele consolidează, în felul lor, puterea cercurilor extremiste și a lui Milosevic. Motivele recentelor evenimente de pe teritoriul fostei Iugoslavii trebuie căutate în problemele nerezolvate ale moștenirii istorice, ca extinderea Imperiului Otoman, Imperiul Habsburgic, conflictele dintre Europa Occidentală și Rusia.” Președintele croat nu exclude o împărțire a provinciei Kosovo, însă în ceea ce privește o eventuală independență, Tudjman considera că trebuie să se țină cont și de albanezii expulzați, dar și de faptul că “provincia Kosovo este leagănul poporului sârb“.

Am coborât destul de furioși de pe acoperiș. În curtea clădirii vecine, unde observasem militarii sârbi, cât a fost întrerupt curentul, a huruit încontinuu motorul unui generator electric pe motorină, care alimenta aparatura pe care o instalaseră acolo. Jos în bar, i-am găsit pe Nelu și pe Dragan, “scriitorul”. Le-am povestit despre generator și Dragan ne-a asigurat că va avea grijă să nu mai existe nici un indiciu al militarilor instalați lângă noi. Dragan îl intrebase pe Nelu despre Eugen Mihăescu, însă acesta l-a liniștit, spunându-i că este “de-al nostru”. Ca să ne mai descrețească frunțile, “scriitorul” ne-a întrebat dacă am auzit povestea despre care vorbea tot orașul. Cică la Smederevo, ar fi murit o bătrână, ai cărei copii erau emigrați în Elveția. Au depus-o la capelă, au venit și copiii la înmormântare și, la un moment dat, în timpul slujbei, bătrâna s-a ridicat din coșciug, s-a uitat în jur și a spus: “Războiul se va termina în 6 iunie, iar în 21 iunie, Bill Clinton va fi asasinat în timpul unei vizite în Slovenia.” După care s-a lăsat pe spate și a închis, definitiv, ochii. 🙂

Povestea pare o fantasmagorie hilară, însă era pe buzele tuturor. Speculând tendința sârbilor de a crede în tot felul de istorii paranormale, cred că serviciile secrete iugoslave au lansat-o, pentru a pregăti terenul viitorului acord de pace. Nu a fost singura poveste de acest gen lansată în ultima vreme. Dar aceasta m-a amuzat atât de tare, încât nu am rezistat să nu o povestesc în direct la ProTV, într-una din intervențiile mele din serile următoare. Am hotărât să urmăresc cu atenție ce se va întâmpla în continuare, pentru că știam că negocierile de pace sunt pe cale să se încheie și – mai ales – știam că Bill Clinton urma să viziteze, în perioada următoare, unitățile americane din Macedonia și Albania. Și nu era exclus un atentat asupra președintelui american, chiar dacă baba de la Smederevo a prezis că asasinatul se va petrece în Slovenia.

În timpul discuției cu Dragan, Mile ne-a povestit că s-a întâlnit după-amiază, la Centrul militar de presă, cu Slobodan Kreckovic, fostul viceconsul iugoslav la Timișoara, care l-a rugat să-i transmită lui Raico Cornea, un timișorean care lucra pentru TVR, să nu încerce să mai intre în Iugoslavia în timpul războiului, pentru că riscă să aibe mari probleme. Sârbii erau indignați că Raico, după ce că își terminase facultatea la Belgrad, ca bursier al statului iugoslav, acum s-a dus în Albania și Macedonia, împreună cu Cristina Liberis, și a transmis pentru TVR reportaje în care țineau partea refugiaților albanezi. E adevărat că Raico fusese folosit acolo ca translator, dar în ochii sârbilor era considerat un trădător. Când Dragan ne-a sfătuit să luam avertismentul în serios, l-am sunat pe Raico și i-am transmis totul.

Românii implicați în micul trafic de frontieră cu Serbia au reușit să-i scoată de pe piața locală pe concurenții lor bulgari, susține cotidianul “24 Casa“. Spre deosebire de aceștia, cetățenii români pot pătrunde fără probleme în Serbia, unde vând benzina la prețuri mai mici decât concurența. Până de curând, traficanții bulgari vindeau în Serbia litrul de benzină cu 1,8-2 mărci germane, însă după apariția concurenței românești, au fost nevoiți să reducă prețul până la 1-1,3 mărci. Autoritățile bulgare au luat măsuri de evitare a contrabandei cu combustibil la granița cu Iugoslavia și au limitat accesul persoanelor implicate în micul trafic de frontieră. Cetățenii bulgari trebuie să aibă un motiv întemeiat pentru a li se permite să călătorească în Serbia și sunt supuși unui control vamal amănunțit.

Oricum, era tot mai evident că ne apropiem de sfârșitul războiului. Astăzi, Zivadin Jovanovic, ministrul federal de Externe, l-a informat pe omologul său german Joschka Fischer, a cărui țară deține în prezent președinția UE, că Iugoslavia acceptă principiile G-8 pentru reglementarea conflictului din Kosovo. În scrisoarea sa, Jovanovic a precizat că regimul de la Belgrad este de acord chiar cu prezența unei forțe internaționale de menținere a păcii în provincie, sub egida ONU și fără militari din țările NATO, însă condiția indispensabilă pentru orice negociere de pace este încetarea bombardamentelor. Știam că urmau noi discuții la Bonn, între Cernomîrdin, Martti Ahtisaari și reprezentanții NATO, așa că așteptam soluția finală.

Înainte de a adormi, m-am distrat cu Mile, amintindu-ne de circul pe care îl făcuse astăzi Arkan. Liderul paramilitar sârb a apărut în public tuns scurt, declarând sus și tare că se pregătește să plece la luptă în Kosovo, dacă NATO va declanșa invazia terestră. “Am să vând chiar eu sacii de plastic de care veți avea nevoie pentru a vă transporta soldații acasă,” se îmbățoșa el, urmărit cu sufletul la gură de jurnaliștii occidentali. “O să-mi meargă tare bine afacerile.” Noi continuam să ne crucim cum de îi dau atâta atenție ziariștii străini și nu-și dau seama că vremea lui a apus și din gloria de odinioară n-a mai rămas decât o legendă. Probabil pentru că sfida în gura mare Tribunalul Penal Internațional, anunțând că nu dă doi bani pe acuzațiile pe care i le aduce. “Nu suntem sălbatici, nu suntem naziști și nu ucidem oameni,” spunea el, după care adăuga, spre groaza asistenței: “Cine spune că sârbii au violat femeile albaneze din Kosovo minte cu nerușinare. Sârbii nu violează țigănci. Nu vedeți ce femei frumoase avem noi?” Am adormit zâmbind și am ignorat sirenele care anunțau, la 6:27, încetarea alarmei. Colegii mei nu doreau nici de această dată corespondență de la Belgrad în emisiunea de dimineață de la ProTV.

Economia bulgară a suferit pierderi în valoare de 70,9 milioane de dolari, în urma războiului din Iugoslavia, a anunțat agenția BTA. Numai de săptămâna trecută, pierderile au crescut cu 9,09 milioane de dolari, potrivit comunicatului unui grup de lucru interministerial. Pierderile directe declarate de societățile bulgare se ridică la 23,16 milioane de dolari, iar cele ale intreprinderilor agricole la 1,6 milioane. Numai pierderile din sectorul transporturilor ating cifra de 31,03 milioane de dolari.

Share

target: 37 de morți și 100 de răniți în 40 de ore, “pagube colaterale” ale NATO

31 mai 1999

Oricum, n-am dormit foarte mult, pentru că, la 8:47, s-a dat din nou alarma. Inițial, n-am crezut că e ceva serios, dar am auzit vuiet de avioane. Mile Cărpenișan s-a îmbrăcat mai repede decât mine, deși i-am spus că afară soarele e prea puternic ca să vedem ceva. Am avut dreptate. Nu reușeam să distingem nimic pe cer, însă la 9:17, o bubuitură a răsunat dinspre dealul Avala. Un firicel de fum a început să se ridice de acolo. Nu ne-am dat seama de unde vin celelalte 4 bubuituri care s-au auzit imediat după aceea. Am înțeles că proiectilele loviseră drumul dintre Ripanj și Ivanovic. Lângă Obrenovac, o femeie a fost rănită, când o bombă i-a distrus casa din satul Drazevac, două proiectile au avariat instalațiile electrice de la Boljevac, iar alte 4 au explodat lângă emițătorul de pe muntele Zvecka. Ceva mai devreme, fără să explodeze, o rachetă a distrus o casă în satul Rajkovac, de lângă Mladenovac. Alarma a încetat la 9:39 și am coborât în cameră. Pe hol, l-am întâlnit pe Eugen Mihăescu, care ne-a reproșat că nu l-am chemat pe acoperiș, însă i-am explicat că – oricum – era imposibil să vezi ceva în lumina puternică a soarelui.

Ne-am adunat în barul hotelului și, la o cafea, ne-am sfătuit cum să ne împărțim “sarcinile”, ca să aflăm cât mai multe și să nu ne călcăm în picioare. Mile s-a dus la Centrul militar de presă, unde avea acces fără probleme, fiind acreditat. A reușit să-l acrediteze și pe vărul său, însă cu greutate, pentru că acesta lucra ca freelancer și făcea fotografii pe care urma să le vândă unor ziare și reviste din Germania. Noroc că avea și pașaport românesc și că, de puțină vreme, la Centrul militar de presă venise și Slobodan Kreckovic, fostul viceconsul iugoslav la Timișoara, pe care îl cunoșteam cu toții și care l-a ajutat mult. Problema cea mai mare a fost să explice cum a ajuns la Belgrad, pentru că Mile îl băgase în țară fără să anunțe că Dobrivoi este jurnalist, iar sârbii cereau o serie de formalități greoaie pentru ziariști, înainte de a le permite intrarea în Iugoslavia.

Eu am rămas la Media Center, unde eram de-al casei. Am aflat că, la Surdulica, unde NATO bombardase azi-noapte sanatoriul, s-ar putea să fie mai mult de 20 de morți, pentru că autoritățile se temeau că există încă oameni îngropați sub dărâmături. În afara bătrânilor internați acolo, în câteva pavilioane ale sanatoriului fuseseră adăpostiți mai mulți refugiați din Croația, Bosnia și Kosovo. Surdulica părea un loc blestemat, pentru că, în 27 aprilie, unul din proiectilele lansate de piloții NATO asupra unei cazărmi ratase ținta, provocând cel puțin 20 de victime printre civili.

Evident, NATO a dezmințit informațiile potrivit cărora ar fi bombardat, în noaptea de duminică spre luni, un sanatoriu din Surdulica, cauzând moartea a cel puțin 20 de persoane, relateaza AFP. Potrivit colonelului Konrad Freytag, purtătorul de cuvânt al generalului Wesley Clark, avioanele Alianței Nord-Atlantice au atacat o cazarmă și un depozit de muniție, aflate în apropiere de Surdulica. “Aceste două ținte erau obiective militare legitime și ambele fuseseră deja vizate,” a anunțat colonelul Freytag. “Toate proiectilele și-au atins ținta. NATO nu poate confirma afirmatiile facute de sarbi privind victimele sau pagubele colaterale de la Surdulica.”

Bilanțul atacurilor din ultimele 40 de ore a fost tragic: 37 de morți și peste 100 de răniți. Toți civili. Și la Belgrad a fost anunțat un program de întrerupere a distribuirii curentului electric, pe cartiere. Deocamdată, centrul orașului încă era privilegiat și nu era inclus în acest program, însă cine știe ce ne mai aștepta. Ca să vedeți ce preocupari aveam noi în vreme de război: trebuia să ținem minte să ne cumpărăm pastile pentru aparatul împotriva țânțarilor, care își făcuseră apariția tot mai insistent. Primăria capitalei iugoslave a anunțat că, din cauza raidurilor aeriene, nu poate ridica avioanele utilitare, ca să împrăștie insecticide și solicita locuitorilor înțelegere pentru situația creată.

Deși orașul nu a fost atacat, n-am fost scutiți de bubuituri nici astăzi. La 11:30, într-un cartier de la periferie, a fost detonat un proiectil neexplodat. La 14:59, încă un avion a spart bariera sonică în apropiere, zguduind văzduhul. Am auzit o altă detonație puternica, la 15:50, despre care Comandamentul Apărării civile a anunțat că a avut aceeași cauză, însă de această dată, cu toții am simțit că a fost explozia unui proiectil, care lovise, probabil, un obiectiv militar. Mi-am mai notat că, la 12:55, asupra dealului Arapov și a satului Donje Sinkovce, de lângă Leskovac, au fost lansate 5 proiectile, în timp ce alte 2 explodau la 20 de kilometri distanță, în apropierea satului Medje.

La 15:30, în timpul bombardamentului asupra orașului Novi Pazar, s-au înregistrat din nou “pagube colaterale“. Unul din cele 14 proiectile de mare putere lansate de avioanele NATO a căzut lângă autogară și a lovit în plin un bloc cu 4 etaje. Primul bilanț al victimelor indica 11 morți și 23 de răniți, iar imaginile pe care le-am văzut filmate acolo erau îngrozitoare. Opt dintre morți erau – pur și simplu – rupți în bucăți. Între orele 17:01 și 18:25, a fost alarmă și la Belgrad, însă atacurile s-au concentrat asupra localităților din jur. Patru proiectile au explodat la Obrenovac, două au încercat să nimerească emițătorul radio de la Zvecka, două au căzut lângă satul Veliko Mostanice și alte trei au explodat la Ostruznica.

Ministrul francez al Afacerilor Externe Hubert Vedrine a declarat că războiul din Kosovo se apropie de momentul decisiv și că următoarele zile vor fi foarte importante, informează AFP. Întrebat la Bruxelles, cu ocazia reuniunii Consiliului Miniștrilor de Externe din țările UE, despre ultimele luări de poziție ale autorităților de la Belgrad, Vedrine a declarat că “trebuie acționat cu prudență și cu exigență, dar, în același timp, trebuie să nu se treacă pe lângă ceea ce ar putea fi începutul unei veritabile schimbări“.

belgrad, 31 mai 1999

Astăzi, Slobodan Milosevic a dat încă o dovadă a măiestriei sale politice. I-a convocat la o discuție pe toți liderii partidelor politice importante, pe care i-a convins să ceară Consiliului de Securitate al ONU adoptarea de urgență a unei rezoluții bazate pe principiile G-8, pentru încheierea agresiunii împotriva Iugoslaviei. Ca de fiecare dată, președintele iugoslav a evitat să fie cel care face astfel de solicitări, pentru a-și păstra imaginea de om care nu cedează în fața dușmanului. De această dată, nici nu cred că i-a fost prea greu să-i lămurească pe ceilalți politicieni să ceară oprirea războiului, aceștia dorind sincer să scape de această situație de criză, în care erau absolut incapabili să se descurce.

Cu ajutorul profesorului Lucian Pavel, am reușit să aflu mai multe amănunte despre bombardamentul de ieri după-amiază de la Novi Sad. Profitând de vremea superbă, un grup de tineri se dusese să facă plajă și baie în Dunăre, pe locul unde, până anul trecut, fusese amenajat un ștrand. Anul acesta, ștrandul nu mai fusese deschis, pentru că se afla prea aproape de clădirea Televiziunii, în permanență bombardată, și a scheletului podului Sloboda, prăbușit în valurile Dunării de rachetele NATO. “Pe la ora 14:00, când făceam baie, a sunat alarma,” povestea Snezana, o tânără de 29 de ani. “I-am văzut pe oameni cum se ascundeau și adăposteau într-un tunel bacul cu care se traversează acum Dunărea. Noi am mai rămas să fumăm o țigare. Deodată, am observat o rachetă care se îndrepta spre clădirea televiziunii. M-am aruncat pe nisip și mi-am acoperit urechile cu palmele. Băieții care erau cu noi au sărit și ne-au acoperit cu trupurile lor. După o detunătură cumplită, am văzut ciuperca exploziei și bucăți de beton au sărit în toate direcțiile. Am fugit să ne adăpostim și mi-am uitat prosopul pe plajă. Îmi pare rău că n-am îndrăznit să mă întorc să-l iau, pentru că mi-ar fi amintit toată viața prin ce am trecut.”

Iugoslavia dispune de circa 60 de kilograme de uraniu puternic îmbogățit, care riscă să cadă în mâinile unor grupuri scăpate de sub control, afirmă în ediția sa din luna iunie, revista “Jane’s Intelligence Review“. Aceste rezerve de uraniu – dintre care 10 kilograme sunt radioactive – se află la Institutul de Științe nucleare de la Vinca, în apropiere de Belgrad, unde este stocat, de asemenea, și combustibilul folosit, pe baza căruia, după retratare, s-ar putea obține 5 kilograme de plutoniu. “Jane’s” afirmă că serviciile americane de informații sunt îngrijorate în privința unei posibile utilizări a acestui uraniu, care, integrat unor explozibili convenționali, ar putea furniza Belgradului arme radiologice. Astfel de arme nu cauzează explozii puternice, însă pot dispersa materialul radioactiv în doze concentrate.

“Prezența uraniului puternic îmbogățit într-o regiune instabilă este și cauza unor îngrijorări de altă natură,” notează revista, care prezintă alte două ipoteze. Prima ar fi furtul acestor substanțe în scopul revinderii lor prin intermediarii ruși, care “au o oarecare experiență în materie”. Țările destinatare ar putea fi Irakul, căruia, în trecut, Iugoslavia i-a furnizat echipamente militare, sau Libia. O altă posibilitate ar fi ca Milosevic să se prevaleze de aceste substanțe ca de un mijloc de a exercita presiuni în timpul unor viitoare negocieri. “Jane’s” publica o hartă a Serbiei pe care sunt marcate cele două reactoare nucleare ale sale, situate în nord-estul Belgradului, precum și 8 unități de cercetare nucleară, dintre care 5 se afla la vest de Belgrad, una la Zemun, una la Novi Sad și una la Kragujevac. Harta identifică, de asemenea, 3 uzine de arme chimice, una la Baric, una la Lucani și una la Krusevac, la 30 de kilometri de granița cu Kosovo.

În timp ce mă aflam la Media Center, Eugen Mihăescu m-a rugat să-i transmit pentru “Cotidianul” încă un mic eseu scris la Belgrad. Se numea “Totul e paradoxal” și îl scrisese pe câteva bucățele de hârtie:

“Incredibil, NATO ne-a tăiat înghețata, nouă, jurnaliștilor români. Nu-i curent… Nu se poate transmite această senzație de pace, de viață normală care-și continuă ritmul. Zile liniștite, după nopți de război. Nopți fără dragoste, dar nedormite. Aseară, luam masa cu doi prieteni. Parcă eram la mare, după o zi de plajă. Eram în vacanță. Mici, bere, lăutarii cântau “Dunărea albastră“, o echipă a RTL-ului filma lăutarii. Deodată, urletul sirenelor a tăiat ritmul. Nimeni nu se mișca, totul continua. Ceva mai târziu, pe acoperișul hotelului, asistam la o noapte ce părea de Revelion. În care focurile de artificii brăzdau cerul, iar lumea la geamuri participa la distracție. Era prima zi a anului 2000. Nu-i adevărat, chiar acum trece un avion foarte jos. E liniște. Păsările zboară la sol înnebunite. Un copil țipă vesel, jucând șotron. Ei bine, de necrezut, nici o bubuitură și iată că a sosit pe tavă înghețata topită de căldură, înghețata cu multe căpșuni. Nici un român nu și-ar crede ochilor să vadă cum se petrec lucrurile aici. Căci e mai orb decât orbul cel ce nu vrea să vadă, zice un proverb chinez. Cineva îmi povestea cum, în timpul bombardării Ministerului Apărării al Republicii Federative Iugoslavia, atașatul nostru militar și unul dintre secretarii Ambasadei României se băteau pentru locul de sub birou, să se adăpostească, bineînțeles. Să fie oare adevărat? De necrezut. E drept că rachetele cădeau vizavi. Totul e paradoxal. În ultimele 24 de ore, în Iugoslavia au fost omorâți de agresiunea criminală a NATO 37 de oameni nevinovați și peste 100 au fost răniți. Și ei, nevinovați. Eugen Mihăescu, Belgrad, 31 mai 1999.”

Înainte de a ne întoarce la hotel, ne-am oprit să bem o cafea pe terasa din Trg Republike. Ieri, Eugen Mihăescu ceruse o înghețată și, văzând minunăția pe care i-a adus-o chelnerul, n-am rezistat ispitei și ne-am comandat și noi. Era delicioasă și îmi amintea de cea pe care o mâncasem în Franța, la o gelaterie vestită din Lyon. Înghețata se amesteca cu frișca proaspată și, în timp ce ne înfigeam lingurițele în cupa de sticlă, descopeream felii mari de căpșuni. Astăzi, n-am mai putut să ne satisfacem acest capriciu. Cu o față tristă, chelnerul ne-a arătat cu capul spre frigiderele goale. Nu era curent și abia atunci am realizat că nicaieri nu cânta muzica.

Am cerut niște ness-uri și ne-am hotărât să ne transmitem corespondențele chiar de pe terasă. Din când în când, privirile noastre urmăreau silueta unei fete frumoase și zâmbeam. Mile și-a transmis relatarea lui, iar eu așteptam să-mi vină rândul. Nu era Beavis de serviciu, iar tipul care-l înlocuia la sunet m-a sunat și mi-a spus doar atât: “Rămâi pe linie.” Și am auzit jurnalul. A urmat o lungă așteptare. 10 minute, 20, 30 și nu mai venea rândul știrilor despre războiul din Iugoslavia. Ceilalți mă întrebau ce se întâmplă și dădeam din umeri. Am încercat să mă fac auzit, dar nimeni nu mă băga în seamă. Mă lăsaseră pe linie și parcă uitaseră de mine. Telefonul se încălzise și vedeam cum mi se termină bateria. Și tot nu-mi venea rândul. Erau niște știri despre problemele de la admitere, a fost invitat în studio ministrul Andrei Marga, apoi alte știri. Eram turbat de furie.

În general, când era Beavis de serviciu, dacă nu avea timp să mai vorbească cu mine, măcar verifica, din când în când, dacă legătura nu s-a întrerupt. Sau mă anunța ora aproximativă la care urma să intru în direct și revenea cu 5 minute înainte. De această dată, nimic. Mi-a venit rândul abia după 50 de minute de când așteptam la telefon. M-am stăpânit și mi-am transmis corespondența, după care l-am sunat pe Horia Enășel și am făcut un scandal monstruos, explicându-i că, în condițiile în care eu nu știu cum să-mi mai economisesc bateriile telefonului mobil și le încarc când apuc, stau aiurea în legătură cu Bucureștiul. L-am amenințat că, data viitoare, voi închide – pur și simplu – telefonul. Și n-au decât să intre în panică până mă prind din nou. Horia mi-a promis că-l va pedepsi pe vinovat și va avea grijă să nu se mai întâmple așa ceva.

Parcă aflând de necazurile mele, sârbii au pornit din nou distribuirea curentului electric. M-am liniștit cu greu și mă durea capul. Nu mai știam dacă de nervi sau din cauza telefonului mobil. Pe drum spre hotel, am trecut pe lângă clubul de jazz al unui vestit muzician de avangardă din Iugoslavia, Oliver Mandic. Era plin de tineri, și înăuntru, și pe mica terasă din față. Lângă intrare, pe o tablă de lemn, scria cu cretă că băuturile au “preț de război“: toate costă 10 dinari, iar militarii au primul rând din partea casei. Ne-am oprit lângă Centrul Cultural Francez, Eugen Mihăescu făcând pentru noi o adevărată cronică de artă a zidurilor devastate și acoperite cu grafitti. Spre încântarea noastră, și-a continuat demonstrația și în fața centrelor culturale american, britanic și german, explicându-ne valoarea artistică și simbolică a acestor grafitti, considerate, mai ales în SUA, o formă a artei moderne.

UCK este în continuă transformare, atât din punct de vedere politic, cât și militar,” a declarat Hashim Thaqi, conducătorul politic al organizației, într-un interviu acordat ziarului britanic “The Guardian“, la scurt timp după întâlnirea cu ministrul de Externe Robin Cook. “Forțele noastre se organizează și se profesionalizează: suntem o armată, cu o structură și o ierarhie, nu doar o serie de grupări înarmate. În schimb, ceea ce zice Rugova nu are nici o importanță. El nu mai are nici un control politic sau militar asupra a ceea ce urmează să se petreacă.” Întrebat de unde provin armele cu care este dotată UCK, Thaqi a răspuns: “de la prieteni democrați din Vest”, însă nu a vrut să precizeze dacă acest ajutor este furnizat cu vreo aprobare din partea guvernelor. “Poate istoria o va spune,” a comentat el.

Ajunși la hotel, n-am avut prea mult răgaz să ne tragem sufletul. La 20:33, au sunat sirenele alarmei aeriene. Hotărâsem să mâncăm la restaurantul hotelului, însă domnul Mihăescu nu a fost la fel de încântat ca și noi de cină, așa că i-am promis că, de acum înainte, de câte ori NATO ne va da voie, vom mânca seara în oraș. În Kosovo, deja căzuseră primele dintre cele peste 100 de bombe ce aveau să fie lansate de piloții NATO în cele 24 de raiduri în care au atacat provincia. Cel mai grav afectată a fost regiunea orașului Prizren, în care, de dimineață și până la ora 22:00, au explodat 82 de proiectile, dintre care 20 în raionul Gorozub, de lângă frontiera cu Albania.

La 17:30, zece rachete loviseră satul Rades, de lângă Dragas. Între 18:45 și 18:55, alte 8 explodau în satul Pirane. La 19:30, a fost atacată zona Priștinei, fiind bombardate aeroportul Slatina, orașul Lipljan și releul de televiziune de pe dealul Brankov, de lângă Zubin Potok. Priștina avea să mai fie bombardată după miezul nopții, când bombele au căzut între depozitele “Jugopetrol” și cimitirul din cartierul Gazimestan. Între 20:00 și 22:00, alte 6 proiectile au lovit satul Vlasnja. Patru atacuri puternice au fost înregistrate asupra localității Bujanovac, unde au explodat 30 de bombe, și nu a fost ocolit nici emițătorul de televiziune de pe muntele Pljackovica, de lângă Vranje.

Amnesty International a făcut publice o serie de mărturii ale femeilor victime ale unor violuri colective, timp de 3 zile, într-un sat din apropiere de Suva Reka, informează AFP. Mai multe femei, ținute în captivitate de la 21 la 23 aprilie de forțele sârbe, au fost violate, potrivit organizației, care, din motive de securitate, nu a dat publicității nici numele martorilor, nici cel al satului. “La 21 aprilie, bărbații tineri din sat au fugit din calea forțelor sârbe, lăsând în urmă circa 300 de femei, copii și 11 persoane în vârstă,” potrivit unui comunicat al Amnesty International, făcut public la Kukes. “Bărbații cu vârste între 50 și 90 de ani au fost separați de restul sătenilor și nu au mai fost văzuți în viață. Femeile cu copiii au rămas închise în trei case. Trei femei au declarat că au fost violate, iar mărturiile lor și ale altora lasă în mod clar să se înțeleagă că au fost și alte victime. Este foarte dificil să îi chestionăm pe refugiați. Sunt traumatizați, adesea confuzi și uneori le este frică să vorbească, deoarece o parte a familiei lor a rămas în Kosovo. Există numeroase crime și violuri, dar noi nu putem afirma că au existat execuții masive generale și până acum, nu avem nici o dovadă de genocid,” a explicat un purtător de cuvânt al organizației.

La 21:30, când abia terminasem de mâncat și ne-am oprit în bar, să bem o cafea, am auzit 4 bubuituri, după care becurile au clipit, parcă nedumerite, de câteva ori și am rămas în întuneric. Din nou, 4 rachete de croazieră – pentru că nu se auzise nici un avion – au lovit stațiile de transformare de la Bezanijska Kosa și Lestane, din cartierul Novi Beograd. De pe acoperiș, vedeam două coloane albicioase de fum și oamenii au început să-și aprindă lumânările prin case. La radio s-a anunțat că echipele de intervenție au început imediat să remedieze avariile, însă, în mai puțin de o oră, presiunea apei la robinete a ajuns la zero. Deși, după 3 ore, curentul a revenit într-un sfert din Belgrad, nici până dimineață, rezerva de apă a orașului nu a depășit 12,5 % din capacitatea normala și nu putea fi distribuită populației.

Al doilea raid aerian, de la miezul nopții, ne-a surprins pe acoperiș, comentând războiul. Cred că păream desprinși dintr-un film suprarealist: patru oameni stând pe scaune destul de confortabile, pe casa liftului unui hotel dintr-un oraș, în plin bombardament, înconjurați de sticle goale de Coca-Cola, bere și whisky. Unul cu casca unui radio minuscul în ureche, altul cu un aparat foto de gât. Și toți cu ochii ațintiți pe cer, către cele patru puncte cardinale. Avioanele veneau dinspre nord (din nou din spațiul aerian ungar sau românesc) și au atacat mai întâi orașul Pancevo. Opt proiectile au lovit obiective din nordul localității, din zona fabricii de avioane, unde vedeam un mare incendiu, iar unul a explodat în satul Omoljica. Antiaeriana Belgradului a intrat imediat în acțiune și a acoperit orizontul cu o pânză de foc. Piloții NATO nu au reușit să lanseze decât 3 rachete spre capitala iugoslavă, două lovind cazarma Zuce, iar una explodând pe dealul Avala. După care, riposta fiind prea puternică, au fost nevoite să se retragă.

S-au dus spre vest, atacând în 3 raiduri orașul Smederevo, pe care nu-l vedeam din cauza dealurilor, însă observam cerul înroșit de flăcări și tirurile antiaerienei. Fuseseră bombardate depozitele “Jugopetrol” din zona industrială și stația de transformare a energiei electrice de la combinatul “Sartid. În același timp, alte avioane bombardau, pentru prima oară de la începutul războiului, orașul Kikinda, situat la câțiva kilometri de granița cu România. Aici, 3 proiectile au lovit o cazarmă din zona de sud-est, iar unul a distrus calea ferată către Timișoara, în zona satului Banatsko Veliko Selo. La ora 2:00, am văzut bombardamentele asupra Novi Sad-ului, proiectilele explodând în satele Cenej și Pezicevi, de la periferie. Locuitorii din Novi Sad se chinuiau fără apă și curent electric de duminică.

Uniunea Europeană estimează că, în cazul în care situația din Iugoslavia nu se agravează, consecințele economice pentru România sunt relativ limitate, a declarat directorul general pentru Afaceri Economice și Financiare din cadrul Comisiei Europene, Giovanni Ravasio. “Reformele economice din România nu sunt afectate de situația din Kosovo,” a spus el. Oficialul comunitar a apreciat că România ar da un semnal negativ instituțiilor internaționale în cazul în care ar explica o încetinire a reformelor prin situația din Iugoslavia. “UE ar putea acorda României, în contextul crizei din Kosovo, fonduri suplimentare, dar statele membre se vor întreba dacă România are capacitatea de a le absorbi în programe eficiente,” a adăugat și directorul general pentru Relațiile cu Europa Centrală și de Est din cadrul Comisiei Europene, Francois Lamoreux. “Noi credem că da.”

Ne-am gândit că atacurile s-au potolit și am coborât să dormim. Însă la 4:00, m-au trezit bubuiturile unor explozii. Mile a mormăit că el nu mai urcă pe acoperiș și m-am dus doar eu, amenințându-l că – data viitoare – va fi rândul lui. Când am ajuns sus, am mai văzut cum trage antiaeriana dinspre nord-vest și atacul a fost din nou respins. Coborând în cameră, nu mi-am putut reține un zâmbet: în sfârșit, cineva sforăia din nou în patul vecin. La 6:03, când m-au trezit alte bubuituri, n-am mai urcat nici eu. Se luminase de ziuă și știam că atacul nu va ține prea mult. Într-adevăr, la 6:25, a sunat încetarea alarmei aeriene. Înainte de a adormi liniștit, am mai verificat o dată robinetele. Degeaba. Erau tot seci.

Share

target: Iugoslavia acceptă principiile planului de pace elaborat de G-8

28 mai 1999

M-am trezit prost dispus, pentru că prima întrebare care mi-a venit în minte a fost dacă avem curent electric și apă. Desigur, nu aveam. Posturile de radio sârbești comunicau că emit cu ajutorul unor generatoare pe motorină și avertizau că s-ar putea să li se termine combustibilul și, odată cu acesta, emisia. Doar 10 % din capacitățile sistemului energetic național mai funcționau. 12 din proiectilele lansate azi-noapte de piloții NATO au lovit transformatoare de curent sau rețele electrice, iar în această dimineață, loviturile aeriene au vizat aceleași ținte.

Bombardamentele au continuat în Kosovo. La ora 7:00, patru rachete au fost lansate asupra localității Lebane. La 9:00, alte patru proiectile au lovit releul de televiziune de la Komoran, atacul fiind repetat după un sfert de oră. La 10:25, în jurul localității Presevo au fost auzite 7 explozii, iar la 11:00, au fost bombardate satele de lângă Priștina, Urosevac și Pec. La 13:00, a fost bombardat releul de televiziune de pe dealul Zabuce, situat la 500 de metri de centrul orașului Uzice, două proiectile fiind destinate și aeroportului Ponikve. Concomitent, au fost lansate 3 raiduri în 10 minute asupra fabricii “Krusik de la Valjevo, atacată pentru a treizecea oară în acest război.

La 13:11, s-a dat alarma și la Belgrad, însă a fost ridicata la 14:22, fără ca avioanele să ne atace. Antiaeriana sârbilor a fost mult mai eficientă în această dimineață. Mediile de informare din Macedonia au anunțat că, în spitalul din Skopje sunt internați doi piloți NATO grav răniți. Sârbii au preluat știrile posturilor de radio macedonene, care precizau că un avion de tip F-16 ar fi fost lovit de antiaeriană în sudul Serbiei și s-a prăbușit în Macedonia. Un cameraman amator a reușit să filmeze resturile aparatului, chiar înaintea sosirii elicopterelor de recuperare, care i-au dus pe piloți la spital. Un alt cameraman, al televiziunii naționale, a surprins momentul în care elicopterul de recuperare îl aducea la spitalul din Skopje pe pilotul grav rănit la cap și la piept, însă din dispoziția autorităților NATO din Macedonia, imaginile nu au fost difuzate. La 9:15, marinarii iugoslavi au doborât un avion-spion fără pilot, care s-a prăbușit în golful Boka Kotorska de la Marea Adriatică.

Potrivit cotidianului “The Washington Post“, piloții NATO au fost autorizați să lovească rețelele civile de telecomunicații, în scopul de a restrânge legăturile dintre Belgrad și forțele militare care operează în Kosovo. “Obiectivul este de a întrerupe principalele sisteme telefonice, de a perturba legăturile informatice și de a fi siguri că sârbii vor fi constrânși să folosească telefoanele celulare, mult mai vulnerabile pentru sateliții-spion,” a precizat una dintre sursele citate. În plus, organizația europeană de telecomunicații prin satelit Eutelsat a confirmat că a suspendat retransmisiile programelor televiziunii naționale sârbe RTS. Suspendarea transmisiilor prin satelit, intervenită miercuri, la ora 18:00 GMT, a privat o parte din Serbia de recepționarea emisiunilor RTS, care nu mai sunt retransmise nici în Europa.

La Media Center mi-au dat un comunicat al organizației “Reporters sans frontieres“, care califica gestul Eutelsat drept “o atingere adusă liberei circulații a informațiilor“. Deși recunoșteau că RTS s-a transformat într-un instrument de propagandă în slujba regimului Milosevic, reprezentanții organizației apreciau că “reducerea la tăcere a presei sârbe de propagandă nu este o soluție satisfăcătoare pentru a răspunde nevoii urgente de informații, care să vină din mai multe părți, resimțită în Republica Federală Iugoslavia“.

Un ziarist sârb mi-a adus un exemplar din manifestele pe care NATO le lansează în zonele unde cred că se află militarii sârbi, care nu și-au primit soldele de o lună de zile, încercând să provoace dezbinări între Armată și Poliție. Manifestele purtau titlul “Sângele vostru… recompensa lor” și erau realizate de serviciile secrete ale Pentagonului, care aveau informații despre neînțelegerile dintre forțele Ministerului de Interne – în general, mai bine plătite și echipate – și cele ale Ministerului Apărării. Textul manifestelor suna cam așa: “Atențiune, soldați ai VJ (Armata Iugoslaviei)! În timp ce voi înfruntați bombardamentele NATO în teren, ducând lipsă de carburanți și alimente, neplătiți și continuând să vă îndepliniți îndatoririle militare, membrii MUP (Ministerul de Interne) s-au întors la casele lor, pentru a calcula profiturile obținute din prada “confiscată”. Ei sunt plătiți regulat, utilizează echipamentul vostru în detrimentul vostru și vă anchetează când nu vă îndepliniți ordinele. Singurul lucru care vă desparte este responsabilitatea pentru atrocitățile comise de MUP.” Nu știu cât au fost de eficiente, deoarece au fost lansate aiurea și, oricum, erau scrise într-o sârbă destul de aproximativă.

“O patrulă de recunoaștere a SFOR a fost reținută și dezarmată de forțele militare ale Republicii Federale Iugoslavia, în jurul orei 7:30, în apropiere de localitatea Rudo,” a declarat purtătorul de cuvânt SFOR David Scanlon. “Militarii au fost duși în Iugoslavia, interogați și reținuți timp de 8 ore, după care au fost eliberați fără arme.” Purtătorul de cuvânt a subliniat că “forțele iugoslave au intrat ilegal pe teritoriul Bosniei” și că “SFOR încearcă să-și aplice mandatul și să mențină forțele străine în afara Bosniei”. Localitatea Rudo, situată la 80 de kilometri est de Sarajevo, se află în apropierea frontierei iugoslave, într-un teritoriu controlat de sârbii din Bosnia.

Cotidianul “Oslobodenje” de la Sarajevo scria astăzi că adevăratul motiv pentru care Slobodan Milosevic a fost pus sub acuzare de Tribunalul de la Haga a fost implicarea militară în Balcani a țărilor occidentale. “Cele trei războaie sângeroase pe care Milosevic le-a dus cu vecinii săi – Slovenia, Croația, Bosnia – nu au fost suficiente pentru ca TPI să reacționeze adecvat, astfel că punerea sub acuzare a lui Milosevic intervine abia după două luni de implicare militară occidentală în Kosovo,” comenta editorialistul ziarului. “Dat fiind că Statele Unite au suferit o înfrângere în Kosovo, Clinton a fost forțat să meargă până la capăt. Cu această punere sub acuzare, Statele Unite au obținut legitimitatea de a-l înlătura pe Milosevic prin mijloace militare. Pentru Bosnia-Herțegovina, care vede în Slobodan Milosevic cauza tragediei sale istorice, inculparea aceasta reprezintă o satisfacție morală. Deși nu credem că Milosevic va sfârși în fața TPI, nici nu va mai avea zile liniștite de acum înainte.”

L-am rugat pe un coleg olandez să îmi aducă și mie, de la Centrul militar de presă, un exemplar din “Vojska“, revista Armatei iugoslave. Foarte bine scrisă, cu multe fotografii de pe front, revista conținea adesea informații deosebit de interesante și, dacă știai să citești printre rânduri, înțelegeai multe despre starea de spirit și atmosfera din sânul armatei. Eram curios ce mai scriau astăzi, pentru că generalul Vladimir Lazarevic, comandantul Corpului Priștina, anunțase respingerea ofensivei UCK din raionul Morina. În ultimele zile, sub acoperirea puternicelor bombardamente ale aviației NATO, luptătorii UCK încercaseră să deschidă un culoar de infiltrare în Kosovo dinspre Albania. Deși atacați din toate părțile, sârbii au reușit să se mențină pe poziții, fiind extraordinar de bine camuflați.

Adevărul e că văzusem un reportaj de pe front, realizat de RTS în timpul unei inspecții a comandanților la una din unitățile de tancuri aflate în Kosovo. Un ofițer i-a salutat pe generali, întâmpinându-i la liziera unei păduri și rugându-i să spună dacă observă ceva. Deși cameramanul a insistat asupra tufișurilor și copacilor, nici generalii, nici eu – care mă uitam la televizor – n-am remarcat nimic deosebit. Atunci, reținându-și cu greu un zâmbet de satisfacție, ofițerul a scos o stație de emisie-recepție și a dat un ordin scurt. Am rămas cu gura căscată: într-o clipă, pădurea a prins viață și, scoțând mici vălătuci de fum, s-a mișcat un metru mai în față. Apoi un tufiș mai înalt s-a rupt în două, s-a răsturnat într-o parte și din el a ieșit un militar sârb, care și-a salutat comandanții. Camuflajul era, într-adevăr, perfect.

În numărul de azi din “Vojska“, generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, avertiza soldații Alianței Nord-Atlantice că, în cazul unei invazii terestre, se vor confrunta la fiecare pas cu un adevărat Infern. “Superioritatea tehnică a NATO se va prăbuși încă din primele zile ale invaziei,” afirma Pavkovic. “Ne vom regăsi față în față pe un teren pe care îl cunoaștem la perfecție și pe care l-am pregătit bine pentru a ne apăra. Am reușit să menținem unități într-un dispozitiv operațional care ne permite să desfășurăm lupte la sol.” Mi s-a părut foarte interesant că generalul a ținut să dezmintă răspicat zvonurile privind tensiunile dintre militari și conducătorii politici iugoslavi: “Suntem gata să aplicăm toate inițiativele de pace și alte inițiative ale comandantului nostru suprem și ale liderilor de stat și ai armatei.”

Amenințările potrivit cărora, dacă trupele NATO invadează Kosovo, se vor confrunta cu un adevărat “iad pe Pământ” din cauza minării terenurilor, trebuie luate în serios, a declarat un expert genist care și-a petrecut doi ani ca să demineze câmpurile din Bosnia, relatează DPA. “Forțele sârbe probabil că sunt cele mai diabolice din câte există, în ceea ce privește amplasarea minelor,” spune colonelul în retragere Lionel Dyck. “Trupele NATO trebuie să știe că vor intra într-un adevărat iad pe Pământ, că nu vor supraviețui și că vor agoniza zile la rând în cele mai îngrozitoare moduri ce pot fi imaginate. Sârbii vor plasa mine în locurile unde se așteaptă ca soldații să se odihnească, să meargă să bea apă sau să își facă nevoile. Casele vor fi minate, constituind adevărate capcane,” a spus expertul, avertizând că minele antipersonal vor fi confecționate din cele mai infernale materiale sau vor avea cele mai diverse mecanisme de declanșare.

După-amiază, a sosit la Belgrad Viktor Cernomîrdin, pentru o nouă rundă de convorbiri cu Slobodan Milosevic. La sosire, a declarat doar că problema cea mai importantă care trebuie rezolvată este oprirea bombardamentelor. După care au început discuțiile, cu ușile închise. Seara, la plecare, pe aeroportul Surcin, emisarul rus a spus numai că e foarte mulțumit de rezultatul convorbirilor, care și-au atins în proporție de 90 % scopul și că se va întoarce săptămâna viitoare, împreună cu Martti Ahtisaari, când totul se va termina. Cernomîrdin le-a lăsat sârbilor ocazia să anunțe ce s-a discutat concret.

Președinția iugoslavă a difuzat un comunicat, în care se anunța că Iugoslavia accepta principiile generale ale G-8 pentru reglementarea conflictului din Kosovo. Slobodan Milosevic a fost de acord cu adoptarea de către Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a unei rezoluții în conformitate cu Carta ONU. “Cele două părți au constatat că este în interesul comun o reglementare pe cale pașnică a crizei din Kosovo. Apărarea suveranității și integrității teritoriale este o poziție comună și definitivă a comunității internaționale și a Iugoslaviei. Este necesară asigurarea cât mai repede a normalizării situației și reîntoarcerea în securitate a refugiaților și a persoanelor plecate la casele lor din Kosovo,” se preciza în comunicat. “Criza din Kosovo trebuie reglementată printr-un acord politic asupra unei autonomii substanțiale, care să garanteze egalitatea cetățenilor și a comunităților naționale care trăiesc în provincie.”

Acordul urma să se bazeze pe principiile elaborate de miniștrii de Externe ai G-8 pe 6 mai, la Bonn, care prevedeau încetarea imediată și verificabilă a violențelor și represiunii în Kosovo, retragerea forțelor militare, de Poliție și paramilitare sârbe și desfășurarea în provincie a unei forțe internaționale civilă și de securitate, sub egida ONU. Consiliul de Securitate urma să stabilească o administrație interimară pentru Kosovo, pentru asigurarea unei vieți pașnice și normale pentru toți locuitorii.

Ministrul german al Apărării Rudolf Scharping a asigurat că nimeni nu se pregătește pentru lansarea unei ofensive terestre în Kosovo, într-un interviu acordat postului de radio Deutschlandfunk. “Suntem pentru o soluție politică,” a declarat Scharping. “Nimeni nu dorește o soluție militară și nimeni nu pregătește una de acest fel.” Însă liderul politic al UCK Hashim Thaqi continua să susțină, într-un interviu acordat cotidianului francez “Le Monde“, soluția militară. “Soluția diplomatică va veni în timp. Însă comunitatea internațională trebuie să facă mai mult: să trimită trupe terestre în Kosovo,” a declarat Thaqi. “Este singura condiție pentru a ajunge la o reglementare a crizei. Fără aceasta, Belgradul nu va accepta o soluție politică.”

Acceptarea planului G-8 a produs reacții interesante printre politicienii de la Belgrad, care – privite atent – puteau contura profilul fiecăruia, dar care – toate – lăsau să se întrevadă umbra atotputernicului Milosevic. Într-un comunicat difuzat de SPO, Vuk Draskovic saluta “curajul” președintelui iugoslav de a accepta principiile stabilite de Occident și Rusia pentru reglementarea crizei. “O asemenea decizie era nu numai necesară, ci și singura posibilă pentru a aduce pacea și pentru a opri uciderea poporului nostru și distrugerea Serbiei de mașina cea mai puternică și mai de necontrolat din lume,” se spunea în comunicat. “Decizia președintelui iugoslav este cu atât mai responsabilă și curajoasă, cu cât a fost luată a doua zi după provocarea TPI, menită să submineze procesul de pace.”

Mai abil și mai greu de controlat, Vojislav Seselj a declarat că planul rus prezentat de Viktor Cernomîrdin este compatibil cu poziția politică fundamentală iugoslavă. El considera inadmisibil ca trupele NATO să fie desfășurate în Kosovo, “pentru că acest lucru ar însemna o capitulare și o pierdere a provinciei“. Interesant că era singurul care remarca această evidență. Seselj a continuat să se refere la “planul rus”, pe care doar el părea să-l cunoască. Acest plan nu ar prevedea retragerea totală a trupelor iugoslave din Kosovo, ci doar o reducere a lor, precum și prezența la granițele provinciei a trupelor din țările NATO care nu au participat la bombardamente. Adică Grecia și Portugalia. De asemenea, un contigent militar furnizat de țări neutre (cum ar fi, desigur, Rusia și alte țări din fostul bloc sovietic) ar urma să fie desfășurat în interiorul provinciei Kosovo, pentru a favoriza întoarcerea refugiaților. Vojislav Seselj era sceptic în privința succesului acestei variante, deoarece “Statele Unite se străduiesc să sugrume din fașă orice inițiativă de pace“.

Secretarul american al Apărării William Cohen a efectuat o vizită secretă în Germania, pentru a participa la o reuniune a mai multor miniștri ai Apărării din țări membre NATO, consacrată situației din Kosovo, a confirmat Pentagonul. În această vizită, dezvăluită de postul de televiziune CBS, oficialii Apărării au aprobat extinderea listelor cu țintele bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei și o creștere a numărului avioanelor implicate în operațiune.

Întâlnirea dintre Cernomîrdin și Milosevic s-a terminat după ora transmisiei mele pentru Știrile ProTV de la 19:00, așa că nu am putut să dau aceste detalii. Aliații au continuat bombardamentele, chiar și în timpul discuțiilor, însă au evitat Serbia, concentrându-se asupra provinciei Kosovo. Între 15:25 și 16:17, au fost bombardate orașele Herceg Novi și Tivat din Muntenegru, 10 proiectile lovind poziții ale Marinei de război iugoslave, fără să se înregistreze vreo victimă. Alte 5 raiduri aeriene au vizat regiunea Priștinei, iar între 18:30 și 19:37, localitatea Kosovska Vitina a fost ținta a 22 de proiectile, dintre care 9 au explodat în jurul vechiului cimitir. De asemenea, în numai 7 minute, satele Kabas și Smira au fost lovite de 13 rachete, iar la 21:00, alte 5 au explodat în satul Vranjevac, de la periferia Priștinei.

La Belgrad, curentul a revenit abia după ora 19:00. La timp, însă, pentru planurile mele din această seară. Citisem într-un ziar că în clubul KST, al studenților de la Politehnică, era organizat un concert rock al formației Elektricni orgazam și m-am dus să-l văd. Clubul era chiar la subsolul facultății. Pentru două ore, am uitat de război, alături de muzică, tineri îmbrăcați în blugi și tricouri haioase, fete frumoase și o sticla de bere. Atmosfera era excelentă și nimic nu amintea de războiul de afară. În afară de insignele cu simbolul “Target“, purtate de toată lumea. L-am sunat pe Mile Cărpenișan, să-i povestesc de concert și mi-a spus din nou că se întoarce peste câteva zile la Belgrad.

M-am întors fericit la hotel, unde apa a început să curgă la robinete doar spre miezul nopții. Și atunci, fără presiune, însă destul cât să te poți spăla. Alarma a sunat la 22:54, când vorbeam la telefon cu Mihaela Sîrbu (Papi, cum îi spun prietenii), o prietenă foarte bună pe care o sunasem să-i spun “La mulți ani!“, pentru că ieri fusese ziua ei. Papi este actriță și era la Oradea, unde avusese spectacol. S-a mirat foarte tare de sunetul sirenelor și și-a chemat prietenii cu care era, să asculte si ei. Din păcate, n-am putut vorbi prea mult, pentru că afară a început să se audă avioanele și m-am dus pe acoperiș.

Ibrahim Rugova s-a pronunțat în favoarea ideii de a încredința Uniunii Europene administrarea provizorie a provinciei Kosovo, după încheierea conflictului, a anunțat Ministerul francez al Afacerilor Externe, citat de AFP. “Cu cât ne consolidăm legăturile cu Uniunea Europeană, cu atât avantajele pentru Kosovo și pentru regiunea Balcanilor vor fi mai mari,” consideră Rugova. El a mai vorbit și despre nevoia urgentă de hrană pentru refugiații din Kosovo, adăugând că “toate eforturile trebuie să se concentreze în vederea întoarcerii acestora în provincie”.

Atacul asupra Belgradului a eșuat de această dată, deoarece riposta artileriei antiaeriene a fost prea puternică. Parcă supărați pe acest insucces, piloții NATO au atacat în valuri Novi Sad-ul, începând cu miezul nopții. Urmăream luptele aeriene de pe acoperiș și vedeam antiaeriana care trăgea din plin. Cinci proiectile au lovit din nou sediul televiziunii, altul explodând lângă o pescarie, unul într-un sat de vacanță din cartierul Ribnjak și încă două la Iriski Venac, unde era releul de televiziune. Două persoane au fost rănite. În același timp, a început să tragă și antiaeriana din jurul orașului Sabac, unde se auziseră deja câteva explozii.

Sârbii au anunțat că atacul din această noapte a fost efectuat de cele 24 de avioane de vânătoare de tip F/A-18D Hornet, care au decolat de pe baza aeriană Taszar din Ungaria. Acestea erau asistate de 3 avioane de atac A-10 A Thunderbolt, care puteau participa la misiunile de căutare și salvare, în cazul în care vreun avion era doborât. Raidurile au fost declanșate în ciuda reacției Partidului Socialist, de opoziție, care a anunțat că va încerca să obțină votul parlamentarilor pentru a împiedica lansarea acțiunilor aeriene asupra Iugoslaviei de pe teritoriul ungar.

Comuniștii greci, care au participat la o manifestație anti-americană la Atena, pentru a protesta față de atacurile aeriene împotriva Iugoslaviei, au răsturnat și deteriorat statuia fostului președinte Harry Truman din centrul orașului, relatează AFP. Doisprezece tineri au legat cu corzi această statuie de dimensiuni considerabile și au răsturnat-o. Poliția a arestat două persoane care vor fi anchetate de Procuratură, iar în apropierea statuii a fost găsit un pachet considerat suspect. Artificierii, chemați în ajutor, au detonat pachetul, care nu conținea decât vopsea roșie.

La 1:30, NATO a atacat Vîrșețul, 4 proiectile fiind destinate unei fabrici de la marginea de sud a orașului, lângă ieșirea spre Bela Crkva (Biserica Albă). Mai multe case din apropiere au fost avariate, rămânând fără geamuri și o parte din țiglele de pe acoperiș. La ora 2:00, când cerul părea că s-a liniștit, a început un nou atac asupra Belgradului. Antiaeriana dinspre Batajnica (unde am numărat bubuiturile a cel puțin 8 explozii) și cartierul Rakovica trăgea cu furie și a reușit să doboare o rachetă care viza aeroportul Surcin. Pe cer nu erau decât câțiva norișori pufoși, iar la un moment dat, am văzut săgețile de foc ale antiaerienei și două rachete sol-aer îndreptându-se spre unul dintre ei. Norul a fost brusc luminat de 3 scântei imense, urmate de o explozie roșiatică. Sârbii au anunțat că au lovit un avion inamic, care a explodat în aer. Din cer venea, parcă, miros de praf de pușcă și atacul a încetat.

În timp ce se retrăgeau spre nord, piloții NATO au mai lansat câteva proiectile asupra pădurilor de pe muntele Fruska Gora, de lângă Novi Sad. La un post de radio am auzit că atacul fusese precedat de un bombardament asupra localității Sremska Mitrovica, lovită de 6 ori. Am mai rămas puțin pe acoperiș și, la 3:10, am văzut cum orașul se cufundă, din nou, în întuneric. S-a anunțat că, de această dată, era o întrerupere din motive tehnice, electricienii încercând să înlocuiască niște rețele distruse de bombe în nopțile anterioare. De altfel, în zona centrală care – din fericire – cuprindea și hotelul nostru, curentul a revenit după câteva minute. Apa, în schimb, ioc! Rezervoarele orașului erau pline doar în proporție de 12 %.

Purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea a acuzat armata iugoslavă că a confiscat o parte din ajutorul umanitar internațional destinat provinciei Kosovo, informează AFP. “Douăzeci și opt de camioane sunt blocate la frontiera cu Muntenegru, sub pretextul că nu au actele adecvate pentru a fi lăsate să treacă. Numeroase produse alimentare, care se aflau în camioane, au fost confiscate direct de către Armata iugoslavă,” a afirmat Shea. “Aceasta reprezintă o încălcare flagrantă a rezoluției 1239 a Consiliului de Securitate al ONU.”

Cu ajutorul posturilor de radio și de televiziune, mi-am completat bilanțul bombardamentelor din această noapte. La 2:15, bombele făcuseră 2 morți în satul Dobricevo, iar la 3:15, zece proiectile au explodat în centrul orașului Cuprija, distrugând parțial o cantină și un hotel și avariind alte 50 de clădiri. Cel puțin 10 persoane au fost rănite, dintre care 3 erau în stare gravă. La 3:25, a fost bombardat un sat de lângă Kraljevo, după ce, puțin mai devreme, un proiectil exploda lângă o casă din Obrenovac.

În provincia Kosovo, ținta a peste 100 de proiectile în ultimele 24 de ore, a fost prăpăd și în noaptea asta. Începând cu Priștina, atacată de mai multe ori și atinsă de 18 rachete, și terminând cu orașul Pec, lovit o singură dată. Fără a uita de Prizren (3 bombe), Lebane (10 bombe), Kosovska Vitina (22 de bombe) sau Komoran (numai una). Bucuros că puteam să dorm mai mult, mâine fiind sâmbătă, când, de regulă, nu aveam transmisie decât seara, m-am culcat. M-am trezit doar o clipă la 6:28, când sirenele anunțau încetarea alarmei aeriene.

Flota rusă a Nordului a decis să-și întrerupă toate contactele cu Ministerul norvegian al Apărării, din cauza atacurilor NATO în Iugoslavia, la care Norvegia ia parte, a anunțat la Murmansk amiralul Viaceslav Popov. “Această suspendare este consecința unei decizii luate de autoritățile ruse, întrucât Norvegia este o membră activă a NATO și participă la conflictul iugoslav,” a explicat Popov, citat de Interfax. “Nu se pune problema să reluăm relațiile, atât timp cât situația politică nu este stabilizată în Balcani.”

Share

target: sârbii se apără de război cu ajutorul artelor

20 mai 1999

Încă de dimineață, am încercat să aflu mai multe amănunte despre bombardarea Spitalului “Dragisa Misovic. Nimeni nu pomenea, desigur, vreun cuvânt despre camioanele cu soldați pe care le văzusem în preajma secțiilor lovite de rachetă. În schimb, în afară de indignarea trezită de bombardarea unui spital, sârbii s-au amuzat că explozia a avariat nu numai Ambasada Suediei, ci si reședința ambasadorului spaniol, care se afla lângă o cazarmă, și Ambasada Norvegiei, de lângă cea suedeză. SUA și Marea Britanie s-au grăbit să ceară scuze guvernului suedez pentru distrugerile provocate.

Interesant că, începând de astăzi, Guvernul federal a revizuit legea prin care hotărâse înghețarea prețurilor produselor comercializate pe teritoriul țării. Liberalizarea nu va include prețurile la alimente și alte produse strategice, care vor rămâne, în continuare, înghețate la nivelul din 23 martie. De altfel, în ciuda acestor decizii, prețurile nu aveau să se modifice, din cauza greutăților financiare în care se zbăteau oamenii.

Continuând să încerce să-și demonstreze dorința de a rezolva problemele din Kosovo, Guvernul federal a mai înființat un Minister pentru refugiați și probleme de ajutor umanitar, în fruntea căruia a numit-o pe Bratislava Morina. Autoritățile au motivat înființarea ministerului cu situația umanitară grea în care se găsește Iugoslavia, care trebuie rezolvată imediat. Ministerul va avea rolul de a-i ajuta pe refugiați, pe cei afectați de bombardamente și de a lua măsuri pentru remedierea distrugerilor de la obiectivele civile și de la infrastructura economică.

Comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, generalul Wesley Clark, a pledat pe lângă înalții responsabili militari de la Washington pentru desfășurarea cât mai grabnică a circa 50.000 de soldați la frontiera cu provincia Kosovo, ca un mijloc eficient pentru a-l forța pe Slobodan Milosevic să accepte condițiile stabilite de NATO pentru reglementarea conflictului, relatează cotidianul “The New York Times“. Aflat într-o scurtă vizită la Washington, Clark a recomandat ca desfășurarea soldaților să se facă în paralel cu intrarea în acțiune a elicopterelor Apache și cu o întărirea a embargoului petrolier impus Iugoslaviei. El a făcut aceste cereri suplimentare deoarece a apreciat că loviturile aeriene, deși au slăbit sensibil mașina de război sârbă, nu pot garanta victoria totală.

Pentru a da un semnal comunității internaționale, Milosevic l-a trimis în fața presei pe Ivica Dacic, purtătorul de cuvânt al partidului sau. “Am spus clar că principiile G-8 pot constitui un cadru pentru reglementarea solidă a problemelor existente,” a confirmat Dacic. “Aceasta înseamnă că opțiunile concrete și principiile G-8 trebuie să fie, în continuare, detaliate. În acest caz, participarea activă a țării noastre este indispensabilă.”

La rândul lor, rușii, care negociau pacea în numele sârbilor, deși aceștia nu doreau să o recunoască, au anunțat că ieri, la Bonn, directorii politici din țările G-8 au finalizat o primă schiță pentru o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU. “Mai rămân, totuși, destule puncte de divergență,” a spus Igor Ivanov, ceea ce însemna că vor mai urma vizite la Belgrad și discuții cu Milosevic.

Ivanov insista că viitoarea misiune internațională de menținere a păcii în Kosovo trebuie să primească, în prealabil, acordul autorităților de la Belgrad. Ca să nu mai vorbim că Rusia avertiza că va considera orice intervenție terestră a NATO în provincie drept ocuparea unei țări suverane, se va retrage de la negocierile de pace și își va rezerva dreptul de a acționa în consecință. Toate aceste declarații au fost preluate cu deosebită satisfacție de presa iugoslavă, însă în ochii oamenilor obișnuiți, rușii își pierduseră de mult orice credibilitate. “Ce fel de ajutor este ăsta?” se întreba un sârb care citea ziarul pe o bancă de pe strada Knez Mihailova. M-am uitat peste umărul lui și am citit că Boris Elțîn îi dăduse telefon președintelui finlandez Martti Ahtisaari, felicitându-l pentru implicarea sa în eforturile de pace: “Este necesară încetarea imediată a atacurilor absurde și barbare ale NATO împotriva Iugoslaviei și crearea, cât mai repede posibil, a condițiilor pentru lansarea unei operațiuni ONU de menținere a păcii în Kosovo.”

Sute de soldați dezertori au fost nevoiți să forțeze câteva baraje ale Armatei iugoslave, în cursul acestei săptămâni, pentru a se putea întoarce la casele lor, a afirmat Pentagonul, citat de AFP. “Știm că un număr semnificativ de soldați, cel puțin 500, au capturat vehicule, au plecat în convoi și au trebuit să lupte ca să își facă drum prin diferitele baraje militare, pentru a ajunge la ei acasă,” a precizat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Kenneth Bacon. “Soldații, probabil rezerviști, au pus mâna mai ales pe vehicule blindate. Nu știm ce s-a mai întâmplat cu ei.” Pentagonul crede că acești soldați au dezertat după ce au auzit că autoritățile ar fi împrăștiat femeile și copiii care manifestau împotriva războiului la Krusevac.

Nebojsa Vujovic, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iugoslav, a dezmințit că ar exista dezertări din Armata iugoslavă. “Sunt invenții ale mașinăriei de propagandă occidentale,” a spus el. “Cei pe care războiul îi avantajează insistă pe subiecte cum ar fi aceste pretinse dezertări, ceea ce e absolut fals.” Această afirmație ataca subtil anunțurile postului oficial de radio din Muntenegru, care preluase știrea cu dezertările. Vujovic a declarat că soldații s-au întors la Krusevac “în virtutea deciziei comandantului suprem” de a retrage o parte din unitățile concentrate în Kosovo. “Când soldații se retrag, mașina de propagandă occidentală vorbește despre dezertari, afirmă că oamenii fug, când, de fapt, ei execută hotărârea comandantului suprem,” a explicat Vujovic. “Cea mai bună dovadă în acest sens este că noi am oprit mobilizarea în anumite centre și că optăm pentru o soluționare politică a situației.”

Partidele de la Putere au profitat de aceste incidente, pentru a mai da o lovitură liderilor Opozitiei. Referindu-se la Zoran Djindjic, Ivica Dacic a declarat că nici unul din liderii politici care au părăsit Iugoslavia ori și-au adăpostit copiii în străinătate nu are dreptul să dea lecții de moralitate. “În aceste momente, nimeni nu își poate pune propriile interese mai presus de interesele naționale și nici nu ne poate împiedica să ne apărăm țara,” a declamat el, adăugând că sârbii vor ști să aprecieze cum se cuvine atitudinea celor care au fugit din țară în timpul războiului. La rândul său, Vojislav Seselj, liderul Partidului Radical din Serbia (SRS), i-a acuzat pe liderii SPO că au organizat demonstrațiile de la Krusevac, la ordinul direct al lui Vuk Draskovic. “Demonstrațiile au scos la iveală elementele trădătoare dintre noi, care acționează la comanda NATO,” a afirmat Seselj.

Tensiunile dintre Serbia și Muntenegru au continuat să se accentueze. În orașul Cetinje, de la 55 de kilometri vest de Podgorica, s-a format o celulă de criză, care a solicitat Armatei iugoslave să-și potolească soldații, pentru că umblau înarmați pe străzi, făcând demonstrații de forță. “Staționarea și desfășurarea acestei unități, precum și acțiunile unora dintre membrii săi nu au, în mod evident, ca scop apărarea împotriva dușmanului din afară, așa cum se dorește în prezentarea acestor acțiuni,” se spune într-un comunicat al celulei de criză. “Suntem îngrijorați ca un asemenea comportament al armatei să nu provoace o revoltă în rândul populației, incitând-o astfel să își organizeze autoapărarea.”

La rândul său, președintele Milo Djukanovic a turnat gaz pe foc și a prezis un sfârșit lamentabil regimului de la Belgrad. “Șefii Armatei iugoslave se străduiesc din ce în ce mai evident să o pună în serviciul centrului politic al puterii, al cărui sediu este în afara Muntenegrului și ale cărui interese sunt fundamental opuse față de cele ale Republicii Muntenegru,” a afirmat el. Djukanovic a susținut că, atât timp cât vor dura bombardamentele NATO, nu va ridica această problemă, dar “odată restabilită pacea, toți aceia care s-au făcut vinovați de acte violente, criminale sau anticonstituționale vor trebui să dea socoteală, fie că este vorba de civili sau militari.”

Cele 8 săptămâni de bombardamente NATO din Iugoslavia nu au produs decât pagube ușoare forțelor sârbe din Kosovo, relatează cotidianul britanic “The Times“, citând surse guvernamentale. În ciuda informațiilor potrivit cărora 1.000 de militari sârbi ar fi dezertat și moralul trupelor iugoslave ar fi extrem de scăzut, cei 40.000 de soldați și membri ai Poliției speciale, prezenți în Kosovo de la începerea atacurilor aeriene, se află tot în provincia sârbă, potrivit unor surse guvernamentale. Totuși, raidurile aeriene repetate au limitat considerabil acțiunile Armatei iugoslave, care a trăit o experiență “de coșmar”, au precizat aceleași surse.

Astăzi, m-au sunat din redacția agenției Mediafax și m-au rugat să încerc să aflu ceva despre marinarii români imobilizați în porturile iugoslave. Era foarte greu, mai ales că doreau informații despre cei aflați la Prahovo, iar eu nu puteam să întreb oficial despre ei. Pentru că – tot oficial – eu nu mai aveam ce să caut în Iugoslavia. Mile Cărpenișan mă anunțase că se va întoarce din România abia peste câteva zile, așa că a trebuit să mă descurc. Informațiile culese de mine de la românii din Prahovo, combinate cu cele aflate de la colegii din țară, mi-au creionat un tablou stupefiant. La Prahovo se aflau 3 șlepuri ale Companiei de Navigatie Giurgiu Nav, cu 6 marinari la bord. De parcă nu știa că e război și că se bombardează podurile peste Dunăre, conducerea companiei i-au trimis în 9 aprilie, cu un transport de fosfați. Camelia Simion, directorul comercial al Giurgiu Nav, pretindea că aveau alimente destule și câte 120 de dolari de persoană. Cert este că, săptămâna trecută, un pescar român a găsit în valurile Dunării o sticlă în care se afla un mesaj disperat al marinarilor noștri blocați la Prahovo.

Ce s-au gândit cei de la companie? Au trimis o delegație de la Giurgiu, ca să-i ajute pe cei izolați. Delegația era formată din Dorin Mogoșeanu, șeful de personal, Matei Gheorghe, șeful atelierului de reparații, un șofer și un cârmaci. Deși știau unde pleacă, primilor doi le-a intrat spaima în oase și n-au vrut să meargă mai departe de Drobeta Turnu Severin. Când a trecut granița, cârmaciul a fost arestat, pentru că avea interdicție de a intra în Iugoslavia pe o perioadă de 4 ani. Nici șoferul nu a ajuns prea departe, pentru că sârbii dintr-un sat de lângă graniță au înconjurat mașina și au încercat să-l linșeze, pe motiv că era român. În ultimul moment, a fost salvat de membrii Securității sârbe și trimis acasă. Întâmplări pe măsura inteligenței celor care au alcătuit delegația!

Conflictul din Kosovo a implicat pentru Ungaria, până în prezent, pierderi de cel puțin 200 de milioane de dolari, conform unui studiu dat publicității de Biroul Național de Statistică, relatează AFP. Din cauza blocării navigației fluviale pe Dunăre, comerțul a înregistrat pierderi de 100 de milioane de dolari, iar sectorul turistic – de 64 de milioane de dolari.

Astăzi, bombardamentele au fost mai rare. Alarma aeriană a sunat doar la Niș și Bor, pentru puțină vreme, iar la Priștina, antiaeriana a reușit să doboare încă un avion spion fără pilot, care s-a prăbușit în apropiere de aeroportul Slatina, la 15:10. Am citit în cotidianul “Vreme” un sondaj realizat de Institutul de Studii Politice din Belgrad, din care rezulta că, în Serbia, nouă persoane din zece resimt suferințe psihice din cauza bombardamentelor NATO. Cifrele erau de-a dreptul îngrijorătoare. 96 % din cei chestionați erau îngrijorați pentru viitorul familiei și țării lor, iar 56 % au rămas fără serviciu din cauza războiului. Cel puțin 64 % dintre sârbi au fost nevoiți să-și părăsească, ocazional, domiciliul, pentru a se refugia în adăposturi antiaeriene, iar 42 % și-au abandonat casele, pentru a se muta într-un cartier mai puțin expus atacurilor NATO.

Am înregistrat după-amiază, un reportaj de atmosferă despre cum arată un week-end la Belgrad, pe care Corina Hădărean urma să-l ilustreze și să-l folosească în emisiunea de dimineață de la ProTV. Ar putea să pară o descriere banală a unui sfârșit de săptămână într-o capitală oarecare din Balcani, fără să aibă nimic spectaculos. Dacă faci abstracție de elementul fundamental: suntem în plin război. I-am descris cum părinții își plimbă copiii prin parcuri. Sute de oameni umplu terasele și cafenelele din centrul orașului, iar strada Knez Mihailova, unde circulă doar pietonii, este invadată de mici comercianți care și-au adaptat marfa la moda impusă de zilele de război.

Fantastic mi s-a părut că toți, de la oamenii simpli, la artiști sau autorități, au făcut apel la cultură ca la un scut împotriva Zeului Războiului. Încă din primele zile, pe Knez Mihailova a fost deschis un târg de carte, mii de volume de poezie sau beletristica fiind vândute la preț redus. În fața galeriilor Uniunii Artiștilor Plastici, pictorii desenează pe șevalete așezate pe trotuar, sub ochii curioșilor și, aproape zilnic, au loc happening-uri ale studenților de la facultățile de arte. Galeriile își au vizitatorii lor. De pildă, vernisajul expoziției lui Bogdan Stihi și Tavi Penda a adunat o grămadă de lume, iar reporteri de la toate televiziunile s-au îngrămădit să stea de vorbă cu cei doi artiști români.

Senatul american a aprobat astăzi, fondul de urgență de aproximativ 15 miliarde de dolari, necesar în special finanțării eforturilor de război din Kosovo, relatează AFP. Textul urmează să fie semnat de Bill Clinton, care a salutat aprobarea proiectului de lege, declarând că acesta va fi un mesaj clar pentru Slobodan Milosevic, care să demonstreze “hotărârea Congresului și a poporului american”. Clinton a denunțat însă faptul că senatorii au introdus o serie de măsuri, în special în materie de mediu, pe care le contestă.

La cinematograf rulează cele mai noi filme și, dacă ar fi să dau crezare zvonurilor, majoritatea sunt difuzate fără drepturi, dar ce mai contează? În continuare, sârbii stau la coadă pentru a lua bilete (care sunt gratuite) la teatre, filarmonici sau spectacole de operă. Chiar în acest week-end, pe scena Operei Naționale din Belgrad urma să danseze Ashen Ataljanc, prim balerină a Operei de Stat din Berlin, în două spectacole cu baletul “Samson și Dalila” de Saint-Saens. Cât despre spectacolele de teatru, acestea au loc atât în săli, cât și în aer liber, iar un sârb îmi povestea că, într-o seară, reprezentația la care asista a fost întreruptă de sirenele alarmei aeriene și toată lumea a coborât, în ordine, în adăpostul de la subsolul teatrului, după care, la cererea spectatorilor, actorii au revenit pe scenă, oamenii s-au așezat înapoi pe scaunele din sală și spectacolul a continuat. Atunci s-a hotărât ca niciodată să nu mai fie întrerupt vreun spectacol din cauza bombardamentelor.

Deși campionatul național de fotbal a fost suspendat din cauza războiului, în fiecare sfârșit de săptămână au loc meciuri amicale între echipele marilor cluburi. Au fost organizate turnee de mini-fotbal sau baschet pe străzile orașului, ca să nu mai vorbim de simultanele de șah. Tinerii își au locurile lor, cele mai active fiind cluburile Dom Omladine și cel al Politehnicii, unde, vinerea și sâmbăta, au loc concerte rock. Autoritățile “au uitat” că barurile și discotecile ar trebui să-și închidă ușile la ora 19:00, așa că adolescenții dansează, fără nici o prejudecată, pe muzică americană sau britanică. De altfel, vocația occidentală a sârbilor nu s-a estompat din cauza războiului, oamenii reușind să facă distincția între niște lideri politici vremelnici, mânați de ambiții mai mult sau mai puțin umane, și adevăratele valori occidentale.

Presa oficială chineză a condamnat dezinformarea căreia i-ar fi victimă opinia publică americană, din cauza mușamalizării în presă a bombardamentului care a distrus ambasada chineză din Belgrad. “Mass-media americane s-au grăbit să ridice un baraj masiv de propagandă, pentru a înșela restul lumii,” a acuzat “China Daily” într-un editorial. “Din cauza relatării trunchiate a bombardamentului, mulți americani sunt dezinformați și privați de dreptul fundamental de a cunoaște adevărul.”

Până la transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, am reușit să mai văd un jurnal al televiziunii Sky News. Mi-a atras atenția, din nou, lupta tot mai crâncenă dintre cele două tabere ale liderilor albanezi din Kosovo. Într-o conferință de presă, Ibrahim Rugova s-a declarat împotriva unei încetări unilaterale a focului, așa cum cerea, insistent, Rusia. “Declarațiile autorităților de la Belgrad referitoare la faptul că refugiații sunt liberi să se întoarcă oricând doresc la locuințele lor nu sunt decât pură propagandă,” a afirmat el. “Am văzut refugiați care au venit acasă și au fost din nou goniți, câteva zile mai târziu.” Întrebat despre posibilitatea încheierii unui acord de pace cu Slobodan Milosevic, Rugova a răspuns că este “foarte dificil, dar nu există alt reprezentant al poporului sârb, iar Opoziția este prea slabă”.

Pe de altă parte, UCK a reușit azi să ocupe satul Jablanica, din vestul provinciei Kosovo. Sârbii nu au pomenit nimic despre asta, însă anuntul a fost făcut de Kenneth Bacon. “În prezent, problema este să știm dacă vor putea rămâne acolo,” a comentat Bacon, care a adăugat că membrii UCK au confiscat mortiere, muniție și vehicule. Oficialii americani neagă, în continuare, faptul că raidurile aeriene ale NATO au rolul de a-i ajuta pe rebelii din Kosovo, dar sunt de acord că operațiunile acestora s-au intensificat, odată cu începerea atacurilor aeriene. “Una din problemele care se pun constă în a afla dacă Armata iugoslavă este în măsură să concentreze trupe și să recucereasca satele,” a declarat Kenneth Bacon, care a precizat că, dacă forțele iugoslave vor încerca acest lucru, aviația NATO va lansa bombe împotriva lor.

Trei avioane americane AC-130 Spectre, cu mare putere de foc, participă la operațiunile NATO împotriva forțelor iugoslave aflate în Kosovo, a anunțat “The Washington Post“. Aceste avioane sunt de tip C-130 Hercules, transformate și dotate cu tunuri de 40 și 150 de mm, precum și cu mitraliere grele. Aparatele, care pot lansa, în total, 2.500 de obuze pe minut, au efectuat zboruri la frontiera albaneză în cursul ultimelor 3 săptămâni, potrivit oficialităților militare ale NATO și Statelor Unite. Avioane similare au fost utilizate în războiul din Vietnam, cu efecte devastatoare. Aceste aparate, care operează în timpul nopții, sunt relativ lente și zboară la mică altitudine, ceea ce le face ușor de atins de către rachetele antiaeriene, potrivit unui ofițer citat de “The Washington Post“.

După transmisia mea, am coborât, ca de obicei, să mănânc. Și era să-mi vărs ciorba în poală, pentru că o serie de 4 bubuituri au clătinat hotelul la 20:20, înainte cu 2 minute de a suna alarma aeriană. Cele 4 explozii au fost produse de rachete de croazieră care i-au luat prin surprindere pe sârbi și au lovit, încă o dată, depozitul “Jugopetrol” din cartierul Cukarica. Nu m-am mai ostenit să mă duc până acolo, deoarece depozitul fusese lovit zilele trecute și nu mai era nimic de distrus. De altfel, incendiul care a izbucnit a fost de mici proporții si pompierii l-au stins în mai puțin de două ore. Însă suflul exploziei a spart geamurile reședințelor ambasadorilor Elveției și Indiei la Belgrad. În acel moment, ambasadorul Indiei cina, împreună cu soția și fiul său, dar nimeni nu a fost rănit. La reședința ambasadorului Elveției, se aflau mai mulți diplomați, invitați la o recepție de Ziua Independenței țării cantoanelor. Spre ghinionul său, printre invitați era și ambasadorul suedez Mats Staffansson, care abia își revenise din spaima de noaptea trecută, când și lui îi fusese avariată reședința. Nici acum nu a fost nimeni rănit, iar la câteva ore după bombardament, ambasadorul SUA la Berna s-a prezentat în fața ministerului elvețian de Externe, spre a prezenta scuzele țării sale pentru avariile produse.

La miezul nopții, au apărut și avioanele. Din nou s-a luminat cerul de tirurile antiaerienei. Am auzit o explozie, apoi încă una, mai puternică, urmată de o serie de încă patru, una după alta. Au lovit din nou cartierul Rakovica și satele Lipovica și Ostruznica, de la periferia capitalei. Ceva mai devreme, pentru a doua noapte consecutiv, au fost bombardate depozitele companiei “Naftagaz” din Sombor. Una dinte rachete și-a ratat ținta și a distrus două case de pe strada Vuk Karadzic, la 500 de metri depărtare de depozite. În urma exploziei, un pensionar și-a pierdut viața, iar alți doi bătrâni, soț și soție, au fost răniți ușor. Cam atât mi-am notat din această noapte, pentru că eram obosit și m-am dus la culcare. Din fericire, n-am mai avut parte de bombardamente, așa că, până la 6:16, când a sunat încetarea alarmei aeriene, nici nu m-am trezit.

Generalul Wesley Clark, comandant suprem al forțelor NATO din Europa, i-a declarat secretarului american al Apărării William Cohen că este mulțumit de operațiunea aeriană a Alianței și că nu vede necesitatea unei intervenții terestre, relatează AFP. În interiorul NATO au apărut anumite divergențe cu privire la aceasta idee. Marea Britanie s-a declarat favorabilă angajării de trupe la sol, Germania s-a opus categoric, iar Bill Clinton a apreciat, în cursul acestei săptămâni, că nici o opțiune nu este exclusă. Generalul Clark nu a făcut referiri la elicopterele de luptă americane AH-64 Apache desfășurate în Albania.

Share

target: România și Bulgaria permit NATO să le folosească spațiul aerian

21 aprilie 1999

Alarma aeriană s-a ridicat abia la 7:20. Deja îi povestisem lui Cristi Tabără prin ce trecusem peste noapte. De surescitare, nu mai puteam adormi, așa că am mâncat ceva și am plecat să vedem ce se mai întâmpla la CK.

Clădirea arăta sinistru, arsă, afumată, cu geamurile sparte și încă fumegând. La câteva etaje erau atârnate frânghiile pe care se cățărau alpiniștii care mai căutau eventuali supraviețuitori. Și – gest de sfidare absolut caracteristic sârbilor – cineva arborase la ultimul etaj un imens drapel sârbesc.

Ciudat este că, dintr-o dată, toate declarațiile oficiale au ajuns la un numitor comun: bombardarea CK nu a făcut nici o victimă! Cică până și cei doi paznici de la intrarea în clădire ieșiseră, chiar în momentul atacului, să facă un rond prin parcul din apropiere. Directorul postului de televiziune PINK a pretins că nu avea nici un angajat în clădire. Declarații similare au dat și ceilalți șefi de stații radio și TV. Păi, dacă tot nu era nimeni în clădire, de ce, la ultimele etaje, toate luminile erau aprinse în fiecare seară? Și, mai ales, pe cine cărau ambulanțele pe care le-am văzut plecând în trombă azi-noapte?

Alianța Nord-Atlantică folosește în operațiunile aeriene împotriva Iugoslaviei muniții al căror înveliș este compus din uraniu, a afirmat astăzi cotidianul japonez “Mainichi“. Un purtător de cuvânt al NATO, Giuseppe Marani, a confirmat utilizarea acestor proiectile învelite în uraniu. Datorită densității sale, uraniul neîmbogățit conferă proiectilelor o mai mare eficiență în momentul în care pătrund în metalul tancurilor. Marani susținea că ele nu prezintă un risc de radioactivitate pentru oameni sau mediu.

Am citit în numărul de astăzi din “Politika” despre sosirea în misiune secretă la Belgrad a republicanului Jim Saxton, despre care se spunea că ar fi împuternicit special al Congresului american să discute oprirea bombardamentelor și rezolvarea politică a problemelor din Kosovo. Saxton urmă să se întâlnească cu oficiali iugoslavi, printre care și ministrul de Externe Zivadin Jovanovic. Din echipa cu care a venit la Belgrad, făceau parte și doi experți în lupta împotriva terorismului, Yossef Bodansky și Gregory Copley.

Legăturile telefonice cu Muntenegru sunt, în continuare, îngreunate, iar cu Podgorica nu se poate vorbi. Motivul este clar, mai ales că președintele muntenegrean Milo Djukanovic  a respins cererea Statului Major al Armatei iugoslave, de a lua în subordine trupele Ministerului de Interne din această țară. Numai că a uitat să precizeze că, invocând legile federale și hotărârea Guvernului federal, militarii sârbi nu au cerut, ci au ordonat trecerea Ministerului de Interne din Muntenegru în subordinea lor. Situația în punctul de frontieră de la Debelj Brijeg era în continuare tensionată. Polițiștii muntenegreni au rămas pe pozițiile lor, deși militarii au solicitat să preia clădirile și punctele de control. La rândul lor, militarii sârbi au verificat documentele și i-au percheziționat pe cei care au trecut prin acel punct de frontieră.

La 13:50, au sunat sirenele. Alarma a fost anunțată și la Podgorica, Cacak și Niș. În Trg Republike, concertul de muzică populară sârbească a continuat. Nimeni nu a intrat în panică și oamenii au continuat să se plimbe sau să stea, răbdători, la coadă la țigări. După distrugerile de la fabrica din Niș, cozile la țigări erau tot mai mari. Colac peste pupăză, s-a anunțat că, mâine, nu vor mai veni țigările așteptate de la fabrica din Vranje.

În timpul alarmei, am auzit mai multe bubuituri dinspre partea de nord-vest a orașului, unde se vedeau niște coloane de fum. Pe la 14:00. câteva proiectile au lovit un pod de cale ferată de la Ostruznica (la 20 de kilometri de Belgrad, în drumul spre Obrenovac). Tot atunci, deasupra orașului Mladenovac au fost văzute două avioane și s-au auzit două explozii. Alarma s-a ridicat la 17:30.

Potrivit agenției Itar-Tass, ministrul rus de Externe Igor Ivanov a sugerat astăzi, șase principii pentru reglementarea crizei din Kosovo, printre care se numără încetarea imediată a operațiunilor militare și întoarcerea, “în deplină siguranță”, a refugiaților. Ivanov susține că aplicarea acestor principii “va necesita, desigur, o prezență internațională, componența și misiunea ei urmând să fie stabilite ulterior”. El a adăugat, însă, că “acordul referitor la această prezență internațională va trebui să fie acceptat de către toată lumea”, reamintind că desfășurarea unei forțe militare în Kosovo trebuie să aibă aprobarea Belgradului.

M-au sunat colegii din Timișoara, să-mi spună că unii dintre grănicerii de la punctul de frontieră Stamora-Moravița se plâng de dureri de cap, amețeli și probleme respiratorii, din cauza poluării. “Păi, atunci, ce să mai zicem noi,” râdea Mile Cărpenișan când i-am povestit. “Probabil că vor să ceară spor de poluare la salariu.” Agenția pentru Protecția Mediului a stabilit că, în zona Moravița, concentrațiile de dioxid de sulf, amoniac și compuși ai azotului au crescut, față de cele obișnuite, de 5-10 ori. Specialiștii noștri au pretins că poluarea nu a depășit limita admisibilă, însă este posibil ca efectele acesteia să se facă simțite mai târziu.

Activitatea SNP Petrom este afectată de conflictul din Iugoslavia, compania neputându-și derula programele de dezvoltare și operațiunile comerciale curente, a declarat agenției Mediafax directorul general Ion Popa. Intenția Petrom de a deschide o filială în Iugoslavia a fost blocată din punct de vedere legal de către partea iugoslavă, în urma declanșării războiului. În plus, rafinăria Arpechim exporta lunar 900 de tone de polietilenă, în valoare de 1,35 milioane de mărci germane și are alte 4 milioane de mărci blocate de către banca centrală a Iugoslaviei.

Guvernul nostru ințentionează să “suspende” Tratatul romano-iugoslav, deși România e singurul stat vecin cu care Belgradul a încheiat un tratat bilateral. Ministerul Apărării Naționale și Autoritatea Aeronautică Civilă vor negocia cu NATO un memorandum care să stabilească condițiile tehnico-militare în care forțele aliate vor utiliza spațiul nostru aerian și în care se va preciza că suveranitatea asupra acestuia rămâne a României.

Parlamentarii PDSR au decis în această seară să se abțină de la votul privind aprobarea cererii NATO de acces nelimitat în spațiul aerian românesc. Inițial, PDSR dorise să voteze împotrivă, însă ambasadorul american la București, James Rosapepe, i-a solicitat lui Ion Iliescu o întâlnire între patru ochi. El i-a explicat fostului președinte că, dacă mai dorește să aibă vreodată șansa de a candida pentru un nou mandat, ar fi bine să se mulțumească cu o abținere de la vot. Așa că PDSR și-a motivat schimbarea de atitudine prin faptul că un vot împotrivă ar putea fi interpretat ca o respingere a integrării României în NATO.

Decizia de a deschide spațiul aerian pentru NATO este o alegere crucială pentru Bulgaria, a declarat premierul Ivan Kostov, înainte de a pleca la Bruxelles, unde urma să se întâlnească cu liderii Alianței. Potrivit cotidianului “24 Casa“, reuniunea va fi centrată în special pe garanțiile suplimentare pe care Alianța le poate da pentru securitatea națională a țării vecine cu Iugoslavia și pe cererea NATO de a beneficia de spațiul aerian bulgar. Bulgaria a obținut de la NATO garanții suplimentare pentru securitatea sa, similare celor acordate și altor țări vecine, în schimbul deschiderii spațiului său aerian, a declarat după întâlnire premierul bulgar.

Și, cum România e o țară plină de intelectuali care nu scapă nici o ocazia pentru a-și face auzită vocea, iata că, sub egida Forumului Democrat din România, un număr de 30 de semnături s-au adunat și pe un comunicat care dezaprobă “intervenția militară brutală” împotriva Iugoslaviei. “A protesta astăzi împotriva încălcării legalității internaționale, împotriva primatului forței și a abuzului de putere, nu poate fi interpretat drept atitudine anti-occidentală și nici drept una filo-rusă. Putem fi demni de trecutul nostru numai respectând tratatele și angajamentele internaționale, numai refuzând toate încercările de atragere într-o agresiune fățișă și barbară – de pe acum condamnată de istorie – împotriva statului suveran Iugoslavia.” Tot astăzi, un sondaj CURS arăta că 84 % dintre români doresc încetarea imediată a războiului împotriva Iugoslaviei și rezolvarea pașnică a conflictului.

Vicepremierul rus Vadim Gustov, aflat într-o vizită de 3 zile la Chișinău, a convenit cu premierul moldovean Ion Sturza că vor fi retrase 12 garnituri de tren cu armament și muniție din dotarea fostei Armate a 14-a, aflată în Transnistria, anunță agenția Itar-Tass. “Problema armamentului rusesc stocat în Transnistria este mai veche, însă acum, când în Kosovo este război, ea s-a acutizat,” considera Gustov. “Forțele de menținere a păcii nu au nevoie de acest armament și, din această cauză, există riscul ca el să fie folosit în altă parte. Pentru a nu exista bănuieli, trebuie să retragem aceste arme cât mai repede.” Ofițeri din fosta Armată a 14-a au recunoscut că Tiraspolul a vândut armament Iugoslaviei în 1992.

Astăzi, am avut parte de încă o seară tensionată. Am așteptat alarma aeriană până la 0:35, când sirenele ne-au liniștit. Pentru puțină vreme, deoarece, imediat, cinci explozii au zguduit geamurile hotelului. La orizont, dinspre aeroportul Batajnica, se vedeau flăcări, însă, cu toate acestea, câteva zeci de oameni continuau să stea pe podul Brankov, sfidând moartea.

Cinci minute mai târziu, avioanele NATO lansau 11 proiectile asupra fabricii “Krusik” din Valjevo. Mai precis, asupra ruinelor fabricii, care a fost bombardată intens în ultimele zile. O a douăsprezecea rachetă a lovit în plin gara orașului, provocând mari pagube și un incendiu puternic.

În același timp, am văzut în acțiune antiaeriana Novi-Sad-ului și străfulgerările câtorva explozii pe muntele Fruska Gora. Apoi avioanele au venit spre noi. Am numărat cel puțin 20 de explozii în zona aeroportului Batajnica, de unde se ridicau nori de fum. După 3 ore de liniște, la 3:15, câteva explozii puternice s-au auzit în tot orașul, fiind lovită cazarma “Topcidar” din suburbia Zemun. Au mai fost câteva bubuituri la ora 4:00, dar era destul de frig și ploua, așa că ne-am dus la culcare. Alarma a încetat la 6:46, când îmi pregăteam corespondența de dimineață pentru ProTV.

Share