corina hadarean

target: Eugen Mihăescu ajunge la Belgrad

by

29 mai 1999

Când m-am trezit, aveam și curent și apă, ceea ce mi se părea o binecuvântare. Am plecat spre Media Center, să mai aflu câte ceva. Pe drum, am observat oameni cu flori în mâini. Era Ziua Morților. La Novi Sad, autoritățile i-au rugat pe locuitori să nu se ducă în număr prea mare la cimitire, deoarece exista pericolul unor atacuri aeriene. Pe șoselele către cimitire, au fost dispuși polițiști care nu permiteau accesul automobilelor și nici procesiunile tradiționale. Măsurile nu erau absurde. La 11:15, sirenele anunțau o alarmă la Belgrad, care a încetat la 11:53, fără să fim atacați. Totuși, la 12:43, geamurile de la Media Center s-au zguduit din cauza unei detonații puternice. Nu era alarmă, dar am auzit afară vuietul unui avion, care tocmai spărsese bariera sonică deasupra Belgradului.

Am văzut și astăzi o declarație a generalului Vladimir Lazarevic, comandantul Corpului Priștina al Armatei iugoslave, care anunța că, începând de ieri, luptătorii UCK au lansat atacuri puternice în zona Morina, de la frontiera cu Albania. “Atacurile UCK din sudul Iugoslaviei sunt semnele unei noi faze ale agresiunii împotriva țării noastre,” explica el. “Teroriștii UCK reprezintă avangarda trupelor NATO, care se pregătesc să invadeze Kosovo.” Generalul a explicat că atacul a fost precedat de o jumătate de oră de coșmar, în care avioanele NATO au lansat peste 30 de proiectile asupra pozițiilor militarilor sârbi. După aceea, sprijiniți din Albania cu tiruri de artilerie, în jur de 600 de luptători UCK au venit către Prizren, prin dreptul localității Vrbnicka. Sârbii au reușit să respingă atacul. De la 9 mai, când alungarea unităților UCK din Kosovo s-a terminat, în provincie au rămas doar grupe răzlețe ale separatiștilor albanezi, vânate neîncetat de militarii sârbi.

Avioanele NATO au bombardat în 3 rânduri pozițiile sârbe situate la câteva zeci de metri de postul de frontieră de la Morina, sporind tensiunile existente la granița dintre Kosovo și Albania, relatează AFP. În timpul bombardamentelor, 30 de refugiați, majoritatea din Prizren, au trecut pe la postul de frontieră de la Morina. “Nu putem evalua numărul exact al acestora, în circumstanțele actuale. Este un adevărat coșmar,” a declarat purtătorul de cuvânt al UNHCR, Rupert Colville. “Ne-am temut de momentul când urmau să ajungă la vama sârbă, pentru că vameșii au început, puțin mai târziu, să tragă, dar nu putem spune cu exactitate în ce direcție.”

În Priștina, de când au rămas fără curent electric, situația era critică. Din cauza bombardamentelor care nu conteneau, sârbii nu au reușit să remedieze avariile. Rada Grbic, directorul Spitalului clinic, în care erau internați peste 1.800 de pacienți, se plângea că nu mai poate garanta pentru viața bolnavilor asistați de aparatele de respirație artificială și nici pentru cea a copiilor din incubatoare. “Nu mai avem motorină, pentru că generatorul nostru de curent consumă 200 de litri pe oră,” a explicat Grbic. “În situația de acum, este imposibil să ni se aducă motorină din alte părți. Mai avem doar 20 de săli de operație funcționale.” El a ținut să atragă atenția că în spital se află nu numai sârbi, ci și foarte mulți albanezi, ba chiar și câțiva luptători UCK, răniți în luptele de la Podujevo și aduși aici de militarii sârbi.

Nici în Muntenegru situația nu era prea roză, deși nu din cauza bombardamentelor. Astăzi, Slobodan Milosevic l-a demis pe contra-amiralul Milan Radovic din funcția de șef de Stat Major al Marinei militare iugoslave. S-a considerat că a fost prea cooperant cu autoritățile din Muntenegru, care cârteau tot mai des împotriva celor de la Belgrad. Radovic a fost înlocuit cu contra-amiralul Milivoje Pavlovic, cunoscut pentru fidelitatea sa față de Milosevic. El fusese până acum comandant al Marinei militare și era considerat inițiatorul recentei măsuri de închidere, de către Armata iugoslavă, a portului muntenegrean Bar și a celei de supraveghere militară a postului de control dintre Muntenegru și Croația.

La 13:30, încă o detunătură zguduia Belgradul. Tot spargerea barierei sonice de un avion. Între timp, aflasem că, începând cu ora 10:00, fusese dată alarma în mai multe localități din Serbia. La Kragujevac, a fost bombardat turnul de televiziune. Lângă Kraljevo, 7 persoane au fost ușor rănite în timpul unui alt atac. La Visibaba, lângă Uzice, au fost auzite 7 explozii, iar la Valjevo, încă o rachetă a lovit fabrica “Krusik“. Atacurile au continuat și după-amiaza, când s-au extins către Kosovo. La 15:15, în timp ce era bombardată zona industrială din nord-vestul orașului Niș, un proiectil a nimerit o casă din satul Cumurlija, ucigând două persoane și rănind alte câteva. Printre răniți erau și doi copii, internați în stare gravă la spital. Trei sârbi au fost surprinși de explozia unei rachete care a lovit podul peste râul Jablanica din localitatea Lebane, doi dintre ei fiind omorâți pe loc. La 16:30, câteva proiectile au fost lansate spre releul de televiziune de lângă Vranje, iar un sfert de oră mai târziu, într-un sat de lângă Palanka, 7 proiectile au făcut praf linia ferată de lângă un pod. Spre seară, încă un om a fost ucis și 6 răniți, când a fost bombardat un tunel de pe șoseaua Prizren–Brezovica.

Pentagonul a anunțat trimiterea a 68 de avioane suplimentare în Balcani, asigurând că NATO își va intensifica și mai mult atacurile împotriva Belgradului, cât timp președintele Slobodan Milosevic nu va dovedi în mod concret acceptarea condițiilor Alianței Nord-Atlantice, relatează AFP. Astfel, 12 avioane de vânătoare F-16 CJ, 36 de avioane de vânătoare F-15 E și 20 de avioane de alimentare KC-135 vor fi trimise, începând de săptămâna viitoare, pentru a întări efectivele aeriene ale NATO angajate în lupta împotriva Iugoslaviei, a anunțat Departamentul american al Apărării. Desfășurarea acestor aparate suplimentare va ridica la 769 numărul total al avioanelor americane implicate în operațiunile NATO.

După-amiază, Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru, mi-a făcut o surpriză. M-a sunat și mi-a spus: “Vezi că a mai venit la hotel unul de-al tău! Un ziarist din România.” Mi-a dat numărul camerei. Fericit că, în sfârșit, nu mai sunt singur, am sunat la recepție și mi-au dat legătura. A răspuns o voce plăcută de bariton. I-am explicat cine sunt și cum am aflat că a venit. “Vă știu de la televizor,” mi-a răspuns el. “Eu sunt Eugen Mihăescu. M-aș bucura să vă întâlnesc. Desigur, dacă aveți puțin timp. Domnul Cristoiu mi-a vorbit de dumneavoastră și de Mile Cărpenișan.” I-am explicat cum să ajungă la Media Center, invitându-l să bem o cafea pe terasa din fața clădirii. Așa am ajuns să-l cunosc pe unul dintre cei mai fascinanți oameni pe care i-am întâlnit vreodată.

Stăteam ca pe ace așteptând momentul întâlnirii. Numele îmi era foarte cunoscut și încercam să-mi dau seama de unde. Deodată, mi-am amintit: era unul din cei mai mari artiști plastici români, membru de onoare al Academiei Române. Plecat din țară de 30 de ani, în perioada 1971-1996, a fost colaborator la paginile editoriale ale prestigiosului cotidian american “The New York Times“. Din 1972 până în 1996, a creat coperțile revistei “The New Yorker“, iar din 1978 până în 1998, a realizat zeci de coperți pentru revista “Time“. La fel ca mulți alți români plecați din țară, era mai celebru în străinătate decât în România. Știam doar că, după ce a revenit în țară, a fost consilierul președintelui Ion Iliescu, care îi conferise rangul de ambasador.

Am coborât pe terasă și m-am așezat la o masă, comandând o cafea și o apă minerală. După câteva minute, s-a apropiat de mine un bărbat înalt, cu părul cărunt și barba tunsă îngrijit. Din descrierea pe care mi-o făcuse la telefon, l-am recunoscut și ne-am strâns mâinile. “Mă bucur să vă cunosc,” mi-a spus el. Nici nu-și închipuia cât mă bucuram eu! Ne-am așezat și s-a mirat ce cafea bună se putea bea la Belgrad. M-a întrebat ce se întâmpla pe aici și nici nu mai știam ce să-i povestesc. Întâi, l-am sfătuit să meargă la Centrul militar de presă, pentru a se acredita. Îmi părea rău că nu pot să-l însoțesc și i-am povestit motivul. I-am explicat, în mare, care erau regulile aici și l-am sfătuit să le respecte, pentru a nu-și crea complicații inutile. L-am condus până la Centrul militar de presă și am stabilit să ne revedem după ce se acreditează.

Înainte de a pleca, Eugen Mihăescu m-a întrebat ce a fost cu detunăturile pe care le auzise mai devreme. I-am explicat că erau provocate de avioanele care au spart bariera sonică în apropiere. Spre deosebire de exploziile rachetelor care loveau Belgradul, ale căror vibrații le simțeai în tălpi și în coșul pieptului, detunătura aceasta o percepeai doar auditiv, iar sunetul era mai puțin înfundat.

NATO a anunțat că și-a intensificat bombardamentele asupra Iugoslaviei, occidentalii declarând că așteaptă să vadă cum se traduce prin fapte concrete acceptarea principiilor G-8 anunțată de Belgrad, relatează AFP. NATO a profitat de condițiile meteo favorabile pentru a-și continua atacurile împotriva forțelor iugoslave și sârbe din Kosovo și din restul Serbiei, se arată într-un comunicat al Alianței. În Kosovo, avioanele NATO au bombardat posturi de Poliție, aeroporturi, poduri rutiere, numeroase depozite de muniție, cazărmi, emițătoare și relee radio și de televiziune, lovind “cel puțin 9 piese ale artileriei, 8 poziții de mortiere, 8 tancuri, 5 transportoare blindate, 2 radare ale apărării antiaeriene și alte vehicule militare,” afirmă Alianța. Avioanele NATO au efectuat sâmbătă 697 de decolari, un număr de 394 de aparate efectuând misiuni de bombardare.

Până când Eugen Mihăescu s-a întors de la Centrul militar de presă, eu mi-am pregătit înregistrarea unui alt minireportaj de atmosferă, de această dată despre pitorescul străzilor belgradene. Corina Hădărean adunase multe imagini transmise de agenții, așa că am povestit despre una dintre cele mai teribile și mai eficace arme folosită de sârbi în acest război, pentru a-l demitiza pe inamic și a menține ridicat moralul oamenilor: arta, dublată de o ironie și un simț al umorului necruțătoare. Fără a putea fi dirijată sau cenzurată în vreun fel, inventivitatea oamenilor s-a simțit încă din primele zile, când cineva a avut ideea să-și pună în piept o bucățică de hârtie pe care a desenat o țintă. Imediat, ideea a molipsit pe toată lumea, “Target” devenind un simbol al protestului împotriva războiului.

Emblema a fost imprimată pe insigne, abțibilduri, tricouri, ceasuri, brichete, baloane sau genți și popularizată cu o viteză uimitoare peste tot în lume, nu numai în Iugoslavia. Aici, “Target” a intrat deja în simbolistica națională, iar pe strada Knez Mihailova, care este un mic paradis al pietonilor și vânzătorilor ambulanți, imaginația sârbilor a căpătat accente mult mai sarcastice. Încurajată tacit de autorități, care nu o dată, s-au inspirat din folclorul anonim, creativitatea sârbilor a portretizat cu multă aciditate imaginea agresorilor. Doborârea celebrului “avion invizibil” a produs sloganuri care sugerează că lucrurile evidente sunt invizibile. Caricaturile liderilor occidentali au surprins toate slăbiciunile acestora, de la “scandalul Monica Lewinski“, la prezența în guvernul britanic a unor miniștri care s-au declarat homosexuali.

Lipsa de personalitate a liderilor francezi, referirile la atrocitățile comise de naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial sau nehotărârea și bâlbâielile rușilor care, confruntați cu criza economică, văd cum li se clatină statutul de putere mondială, nimic nu a scăpat de ironia artiștilor străzii. Sârbii nu s-au sfiit să imprime hârtie igienică cu portretele lui Bill Clinton sau Tony Blair, iar un umor amar a însoțit fiecare parafrazare a declarațiilor oficialilor NATO, care i-au numit pe civilii uciși în timpul bombardamentelor “pagube colaterale” ale războiului. Toate acestea i-au ajutat pe sârbi să reziste în fața nenorocirilor de până acum, fără ca moralul să li se prăbușească, așa cum era de așteptat.

 

Ibrahim Rugova și familia sa au părăsit Germania pentru a se stabili în Italia, au anunțat surse guvernamentale. Potrivit săptămânalului german “Der Spiegel“, Rugova și cei 16 membri ai familiei sale au părăsit Bonn-ul, pentru a se stabili duminică, la Roma, la invitația Guvernului italian.

Când s-a întors, l-am invitat pe domnul Mihăescu să-i arăt Belgradul. Ne-am plimbat îndelung pe străzi, povestindu-i tot ce s-a întâmplat până acum. Nu ne grăbeam și l-am condus să vadă ruinele celor două Ministere de Interne, ale Statului Major General, i-am arătat sediile centrelor culturale străine, devastate și acoperite cu grafitti batjocoritoare, l-am plimbat prin fața tarabelor de pe Knez Mihailova și ne-am dus să mâncăm pe Skaradlija, la restaurantul “Dva jelena“, în a cărui carte de onoare semnase Ion Iliescu.

vin pasarile calatoare

La fel ca mine sau ceilalți români care au fost la Belgrad, Eugen Mihăescu era fascinat de tot ce vedea. Pășeam fără grabă pe străzi și avea un fel de a povesti care pe alții i-ar fi iritat, dar mie îmi plăcea teribil. În timp ce vorbea, se oprea din mers și, întors către mine, îmi explica, cu gesturi largi, ceea ce dorea să spună. Apoi mai făceam câțiva pași și se oprea din nou. Oamenii treceau grăbiți pe lângă noi, ba chiar unii ne priveau intrigați, văzând cum discutăm liniștiți, într-o limbă pe care nu o cunoșteau.

Pe Knez Mihailova, niște tineri ne-au oprit, ne-au invitat să stăm câteva clipe în interiorul unei inimi desenate cu creta pe trotuar și să scriem într-un caiet de ce credem că razboiul este o nebunie. Toate textele urmau să fie adunate într-o carte, care va fi publicată în curând. Eugen Mihăescu a schițat un desen, iar eu am scris că războiul nu are nimic în comun cu ființa umană, cu frumusețea unui răsărit de soare sau cu contemplarea unei flori. Am adăugat că acest război mi-a schimbat complet viața, iar sârbii m-au făcut să mă simt mândru că sunt om.

Domnul Mihăescu tocmai își cumpărase o insigna cu simbolul “Target“, pe care a ales-o îndelung, căutând ca ținta să fie bine centrată. Ne-am oprit apoi lângă o tarabă unde erau expuse vederi cu podurile distruse de la Novi Sad. Am fost uimit văzându-l că alege dintre toate pe cele care aveau defecte de tipar, cu nuanțele culorilor virate în cenușiu, cafeniu sau chiar roșu. Nu a cumpărat nici una corect imprimată. Mi-a explicat frumusețea lor și, într-adevăr, aveau personalitate și nu mai erau simple fotografii. Singur, în camera de hotel, le-a modificat, desenând pe ele siluetele unor oameni și ale unor avioane care lansau bombe și le-a transformat în mici opere de artă modernă. A trimis câteva prietenilor săi din SUA și Franța și am glumit închipuindu-ne mutrele pe care le vor face, atât poștașii sârbi, cât și cei occidentali, când le vor vedea.

Eugen Mihăescu era foarte pornit împotriva americanilor, din cauza acestui război. Mi-a mărturisit că s-a decis să vină la Belgrad – și ar fi vrut să plece și în Kosovo – ca să vadă cu ochii lui această tragedie balcanică. Era bun prieten cu Strobe Talbott, pentru că, în cei 20 de ani în care acesta a fost corespondentul revistei “Time” la Moscova, el îi ilustrase toate reportajele. S-au înțeles atât de bine și se mira cât de mult s-a schimbat. Îmi spunea că este – pur și simplu – alt om. Era indignat de ipocrizia jurnaliștilor americani și mi-a spus că, atâta vreme cât a fost în SUA, nu a văzut nici măcar o imagine pe posturile de televiziune cu distrugerile produse de aviația NATO în Iugoslavia sau cu “pagubele colaterale“. Iar unul din momentele în care a fost convins că în Iugoslavia se petrece altceva decât le arată americanilor posturile TV a fost cel în care C-Span, un canal de televiziune dedicat politicii, a transmis interviul cu Slobodan Milosevic. În locul unui dictator comunist cu limbaj de lemn, a fost surprins să vadă un tip care vorbea o engleză perfectă și care explica, cu exemple pe înțelesul americanilor, desprinse din cultura lor, care era situația în Kosovo, în Iugoslavia și ce era cu acest război. “În rest, ce obiectivitate și profesionalism puteai să aștepți de la Christiane Amanpour, când aceasta este soția lui James Rubin, purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat american?” exclama Eugen Mihăescu.

Mi-a povestit, cu mult umor, întâlnirea dintre Strobe Talbott și Ion Iliescu, petrecută când președintele român vizita SUA. Deși era trecut pe lista delegației oficiale, cei care coordonau vizita din partea României au dat încă o dovadă a celebrului profesionalism de tip balcanic. În loc să-l cheme și pe Eugen Mihăescu și să profite de vechea sa prietenie cu Talbott, l-au rugat să meargă la aeroport, să pregătească plecarea spre următoarea destinație. A aflat și a ajuns cu câteva momente înaintea delegației române la Departamentul de Stat, pe treptele căruia Strobe Talbott îl aștepta pe Ion Iliescu. Privind după mașinile oficiale care tocmai soseau, Talbott și-a recunoscut prietenul și l-a strigat să vină lângă el. În momentul în care Iliescu a coborât din mașină, spre uimirea tuturor românilor, Eugen Mihăescu a spus: “Domnule Talbott, dați-mi voie să vi-l prezint pe președintele României!”

Când au urcat spre biroul său, adjunctul secretarului de stat american l-a poftit pe Mihăescu în ascensorul său și apoi în birou, să asiste la discuții. Mai mult, și-a întrerupt dialogul cu Iliescu de mai multe ori, luându-l ca martor al diverselor sale afirmații pe vechiul său prieten, pe care îl rugase, încă de la început, ca la plecare să-i aminteasca ceva. La finalul convorbirilor, Strobe Talbott a intrat în cabinetul din spatele biroului său, de unde s-a întors cu copia unei lucrări de-a lui Eugen Mihăescu și l-a rugat să i-o semneze. Nu înainte de a-i spune cât de greu l-a convins pe deținătorul originalului să-l lase să facă o copie. Zâmbind, artistul român i-a promis lui Talbott că-i va dărui o lucrare originală. E ușor de imaginat ce mutre au făcut ceilalți membri ai delegației române, mai ales cei care îl trimiseseră pe Eugen Mihăescu la aeroport, “să aibă grijă de bagaje”.

Un avion american de atac A-10 Thunderbolt a fost lovit în această seară de tirurile apărării antiaeriene iugoslave, întrerupându-și misiunea și reușind să revină la bază în Italia, relatează AFP, citând un purtător de cuvânt al Pentagonului. “Pilotul aparatului a auzit o explozie lângă avionul său, aparent provocată de tirurile apărării antiaeriene sârbe,” a declarat colonelul Richard Bridges. Generalul Charles Wald a precizat că între 5 și 10 avioane NATO au fost lovite în cursul celor 65 de zile de raiduri aeriene împotriva Iugoslaviei, două dintre acestea prăbușindu-se, însă mare parte din aceste incidente nu au fost dezvăluite, deoarece pagubele au fost – în general – minore.

După ce mi-am transmis corespondența pentru Știrile ProTV, n-am așteptat multă vreme până când au sunat sirenele alarmei aeriene, la 21:05. La 23:24, l-am chemat pe Eugen Mihăescu pe acoperiș, pentru că se auzeau avioanele NATO. Cerul era perfect senin și i-am arătat sateliții care coordonau atacul. Puteam vedea cu ochiul liber și avioanele care coborau în picaj, urmărite de tirurile antiaerienei. În numai 17 minute, acestea au lansat 14 proiectile, care au lovit zonele aeroporturilor Batajnica și Surcin și cartierul Bubanj Potok. În zona Rakovica, au fost bombardate cariera de piatră, fabrica “21 mai” și o conductă de aprovizionare cu apă. Trei bombe au explodat nu departe de mănăstirea Rakovica.

Eram surescitat și îi explicam noului meu prieten ce se întâmpla pe cer. La un moment dat, am observat cum o rachetă care se îndrepta spre cartierul Rakovica a fost lovită în aer de antiaeriană, spectacolul ploii de scântei în care a explodat fiind fascinant. După ce avioanele s-au retras, n-am mai rămas prea mult pe hotel și ne-am dus la culcare. I-am dat lui Eugen Mihăescu câteva din sticlele mele cu apă, atrăgându-i atenția să-și facă rezerve, pentru cazul în care ar fi fost bombardate din nou rețelele electrice. Lumânări și lanternă își cumpărase, la sfatul meu, de la tarabele de pe stradă, ceva mai devreme. Am convenit că, dacă auzeam un nou atac, să-l sun în cameră și să-l chem pe acoperiș. N-a mai fost cazul în această noapte, până la 6:30, când s-a ridicat alarma aeriană, Belgradul fiind ocolit de avioane.

Raidurile s-au concentrat din nou asupra provinciei Kosovo, până dimineața, numărul bombelor căzute aici în ultimele 24 de ore ajungând la 180. Mi-am notat doar câteva dintre distrugeri. La ora 22:00, în zona industrială din nordul orașului Gnjilane, la numai 200 de metri de centru, o explozie a provocat mari pagube caselor din jur. La 23:30, cinci explozii puternice au răsunat la Priștina. La 1:30, a început atacul asupra orașului Pirot. A fost bombardată o fabrică de mașini-unelte din cartierul Tanasko Rajic, iar 4 rachete au lovit releul de televiziune de pe muntele Kozarica. La aceeași oră, explozii puternice au fost auzite în satele Valjekovo și Bukovo, de lângă Boljevac. Au urmat localitățile Kosovska Vitina, Istok, Belopolje (lângă Pec) și cazarma “Sima Pozagarevic” din Vranje. La 1:25, zona industrială din nord-vestul orașului Niș a fost lovită de 10 rachete aer-sol. Explozii puternice au fost semnalate și la fabrica de țigări, unde a izbucnit un puternic incendiu, precum și în satele Cumurlija și Popovac, de la periferie. Raionul Dubocan de pe muntele Fruska Gora a fost lovit de 7 proiectile, care nu au făcut nici pagube, nici victime. Explodaseră în pădure.

La 1:42, a căzut din nou curentul într-o parte a Belgradului. La noi, încă nu. Rezerva de apă a orașului abia urcase la 22 % din capacitatea normală. Noi stăteam încă bine. La Novi Sad, de exemplu, curentul era întrerupt câte 6 ore pe zi, pentru a nu se suprasolicita sistemul energetic. Unele ziare au ajuns să-și ceară scuze cititorilor deoarece, din cauza penelor de curent, edițiile sunt tipărite pe apucate și nu reflectă la timp evenimentele. Eram obosit și m-am culcat. Nu înainte de a-mi nota, pentru a încerca să aflu detalii, că la Belgrad au fost arestați 6 membri ai UCK. Sârbii spuneau că, sub acoperirea că ar fi studenți ai Universității, ei pregăteau mai multe acțiuni diversioniste și chiar atentate cu bombe.

Share

target: Slobodan Milosevic, inculpat la Haga pentru crime de război

by

27 mai 1999

Eram cam amețit în această dimineață, din cauza oboselii și a stresului, iar când am iesit în soarele orbitor de afară, mi-a trebuit destul de mult să mă obișnuiesc cu lumina. Mă grăbeam către Media Center, pentru că primele știri pe care le auzisem astăzi anunțau că, în Kosovo, bombardamentele continuau. NATO și-a reluat atacurile încă de la ora 7:00. Practic, oamenii nici nu și-au dat seama că ar fi fost vreo pauză, pentru că alarma nu s-a ridicat.

La 9:21, în timp ce mă îndreptam spre Media Center, au sunat sirenele alarmei aeriene și la noi. Mă uitam, pentru a nu știu câta oară, la oamenii de pe străzi, care nici n-au clipit. Își vedeau în continuare de treaba lor și doar vreo doi sau trei au scăpat printre dinți câte-un blestem. Avioanele au ocolit Belgradul și la 10:35, când îmi beam cafeaua și navigam pe Internet, încercând să iau legătura cu sârbi din alte părți ale țării, alarma a fost ridicată.

În Kosovo, primele explozii s-au auzit încă de la 7:10, când un proiectil a căzut în satul Gojbulje și alte 3 au lovit depozitul de mărfuri al firmei “Milan Zakic” din Vucitrn. La 7:15, o bombă a căzut la Urosevac, iar după 7:40, alte 3 au lovit localitatea Istok. La 8:38, o explozie puternică a fost auzită în suburbia Grmja din Priștina, urmată de încă una, în satul Deset Jugovic. La 9:45, asupra depozitelor “Jugopetrol” din orașul Bor, de pe Valea Timocului, au fost lansate din nou 8 rachete. La 11:55, a fost încă o dată bombardat releul de televiziune de la Uzice. La 13:00, o bombă a explodat la Niș, iar 20 de minute mai târziu, satul Donje Sinkovce, de lângă Leskovac, a fost lovit de 8 proiectile.

Am extras din notițele despre efectele raidurilor aeriene câteva care demonstrau încă o dată că nu exista nici un criteriu al selecției țintelor, ci doar o risipă de bombe. Se bombarda orice loc unde sateliții identificau o mișcare cât de mică, chiar dacă – între momentul depistării ei și cel al atacului propriu-zis – trecea destulă vreme, în care militarii sârbi, și dacă fuseseră acolo, puteau să dispară. După racheta de azi-noapte, care explodase într-o livadă de lângă Kraljevo, în această dimineață, în satul Dobricevo, lângă Cuprija, nu mai puțin de 10 rachete au lovit o fermă de creștere a porcilor. Culmea eficienței a fost atinsă la marginea satului Ravna Reka, lângă Despotovac, unde o serie de proiectile au avariat… un lan de grâu!

Bill Clinton s-a declarat gata pentru pregătirea unui atac terestru împotriva forțelor sârbe din Kosovo, prin trimiterea a 90.000 de soldați, dacă nici un acord de pace nu va interveni în următoarele 3 săptămâni, a afirmat cotidianul britanic “The Times“. Citând surse din cadrul NATO, ziarul precizează că Londra și Washingtonul sunt din ce în ce mai înclinate să creadă că Alianța trebuie să organizeze cât mai repede o operațiune la sol, în cadrul căreia trebuie mobilizați 150.000-160.000 de militari. Această schimbare spectaculoasă a poziției lui Clinton, după mai multe săptămâni de reticență aparentă, își are originea în raportul detaliat pe care generalul Wesley Clark i l-a prezentat săptămâna trecută. Militarii au atras atenția că o decizie referitoare la trimiterea de forțe terestre ar trebui luată înainte de a doua jumătate a lunii iunie, pentru a se putea permite refugiaților din Kosovo să se întoarcă la casele lor înainte de începerea iernii.

În timp ce occidentalii vorbesc tot mai des despre continuarea bombardamentelor și despre o eventuală invazie terestră, tot mai mulți lideri ai albanezilor din Kosovo par să înțeleagă că nu armele sunt soluția problemelor din provincie. După eforturile lui Ibrahim Rugova, care a ajuns chiar să fie amenințat cu moartea de liderii UCK, încă o personalitate a minorității albaneze a criticat astăzi operațiunile NATO. Adem Demaci, fostul lider politic al extremiștilor din UCK, a declarat că, în problema crizei din Balcani, “NATO se comportă ca un elefant într-un magazin de porțelanuri”. Demaci se află în continuare la Priștina și a spus că se poate plimba liber pe străzi și nu se teme pentru viața sa. A povestit că, o singură dată, a fost înconjurat pe stradă de 20 de polițiști sârbi, unul dintre ei urlându-i în față că-l va omorî. Însă ceilalți i-au sărit în apărare și l-au potolit, ba chiar i-au dat o grămadă de numere de telefon, la care să sune dacă se simte în primejdie.

“Când bombardamentele au început, credeam că totul se va termina în câteva zile,” a declarat Demaci. “Nici o altă țară de pe pământ nu ar fi fost în stare să reziste 60 de zile în fața celei mai teribile forțe militare din lume.” Povestind despre negocierile de la Rambouillet, unde a fost unul dintre reprezentanții lor, Demaci consideră că albanezii din Kosovo au greșit. “Am venit nepregătiți,” explica el. “Și dacă nu suntem în stare să stăm față în față la masa tratativelor și să discutăm cu sârbii, cum am putea, atunci, să trăim împreună în același loc?” Din păcate, nu existau prea mulți “Demaci”, nici într-o tabără, nici în cealaltă.

Am aflat mai multe despre liderul albanez chiar în restaurantul hotelului nostru, “Toplice“, unde obișnuiam să mănânc seara, când nu aveam chef sau timp să ies în oraș. Remarcasem de câteva ori, la o altă masă, un sârb care mânca întotdeauna singur. Era slab, cu fața suptă, neras, îmbrăcat sărăcăcios, însă tot timpul cu haine curate. Părea pierdut într-o lume a lui, asupra căreia era foarte concentrat, dar de câte ori își oprea ochii asupra mea, privirea îi era foarte caldă și prietenoasă.

Într-o seară, auzindu-mă că vorbeam cu Dule despre liderii UCK, s-a apropiat de masa mea, s-a așezat și a început să-mi povestească despre Adem Demaci. “Am fost multă vreme colegi de celulă,” mi-a mărturisit sârbul. Știam despre Demaci că și-a petrecut 20 de ani din viață în închisorile sârbești, din cauza dârzeniei cu care a apărat întotdeauna cauza albanezilor din Kosovo. “Eu eram acolo pentru a-mi ispăși un păcat de neiertat, însă asta nu are importanță pentru tine,” a continuat necunoscutul. “Rareori mi-a fost dat sa intalnesc in viata un asemenea om. Avea o intelegere a vietii, o intelepciune aparte, multa rabdare si iubea enorm oamenii. Din pacate, in loc sa-l foloseasca, sa il sprijine si sa discute cu el despre situatia albanezilor din Kosovo, ai mei l-au aruncat in inchisoare.” Mi-a povestit multe despre Adem Demaci, zugrăvindu-mi portretul unui sfânt. Apoi mi-a mulțumit că l-am ascultat, s-a ridicat și a plecat. Aveam să-l mai văd și în alte zile, mâncând liniștit și singur și, de fiecare dată, m-a salutat cu același zâmbet cald. Mi-ar fi plăcut să mai stăm de vorbă, însă prins în nebunia bombardamentelor, n-am mai reușit să-mi fac timp pentru asta. Într-o seară, văzându-mă că-l salut, Dule s-a aplecat și, cu o umbră de răutate în glas, mi-a șoptit la ureche: “A fost închis pentru că și-a omorât, dintr-o greșeală, soția.”

Autoritățile de la Tirana și-au exprimat regretul față de refuzul lui Ibrahim Rugova de a se deplasa în Albania, după scurta sa vizită în țara vecină, Macedonia, relatează DPA. Relațiile dintre Rugova și Guvernul albanez s-au răcit în ultimul timp, ca urmare a susținerii pe care Tirana o acordă UCK și lui Hashim Thaqi. “Refuzul său de a veni la Tirana arată că el nu dorește să fie întrebat în legătură cu contactele pe care le-a avut cu Milosevic la Belgrad,” comenta premierul Paskal Milo. “Ibrahim Rugova nu se reprezintă decât pe el însuși și un mic grup de gărzi de corp,” a afirmat liderul politic al UCK Hashim Thaqi, în cadrul unei recepții la Ambasada Albaniei din Paris, relatează AFP. Rugova refuzase invitația ambasadei de a participa la recepție, unde urma să aibă loc prima întrevedere – chiar dacă neoficială – cu Thaqi, după încheierea negocierilor de pace de la Rambouillet și Paris.

Profitând că nu se mai întâmpla mare lucru, m-am hotărât să mă duc la cinema. Voiam neapărat să văd ultimul film al lui Emir Kusturica, “Pisica neagră, mârtanul alb“, și mi-am luat bilet la unul din cinematografele din centru. Am intrat, m-am așezat în fotoliu și a început filmul. Eram fericit să savurez două ore libere, liniștit, fără bombe și alte nebunii. M-am bucurat degeaba. Abia am apucat să râd puțin, văzând primele scene din film, că, dintr-o dată, imaginea a dispărut și am rămas, împreună cu ceilalți 30-40 de spectatori, în beznă. Din întuneric, s-a auzit vocea unei plasatoare, care și-a cerut scuze și ne-a rugat să urmărim benzile luminoase de pe jos, pentru a ieși din sală. Se luase curentul în cartier. M-am luat după restul spectatorilor și am renunțat să îmi recuperez banii pe bilet, deși aș fi putut.

Poate a fost mai bine așa, pentru că o știre transmisă de toate agențiile de presă ne-a dat din nou o grămadă de bătăi de cap. Nici nu am observat când s-a ridicat alarma aeriană, anunțată de sirenele ce sunaseră la 14:53. Știrea, care provoacă vii controverse și dispute până în ziua de astăzi, a venit de la Haga.

Slobodan Milosevic a fost inculpat oficial de TPI pentru crime de război și crime împotriva umanității comise în provincia Kosovo, a anunțat astăzi, la Haga, procurorul Louise Arbour, citată de AFP. Ea a mai anunțat inculparea altor oficiali iugoslavi cu rang înalt, printre care președintele sârb Milan Milutinovic, vicepremierul iugoslav Nikola Sainovic, șeful Statului Major General al Armatei iugoslave Dragoljub Ojdanic și ministrul sârb de Interne Vlajko Stojiljkovic. “Au fost emise mandate de arestare pe numele celor 5 acuzați, documentele urmând să fie transmise tuturor țărilor membre ale Națiunilor Unite și Elveției,” a declarat Arbour. “Cei 5 sunt puși sub acuzare pentru deportarea a 740.000 de albanezi din Kosovo și uciderea altor 340, ale căror cadavre au putut fi identificate. Continuăm să anchetăm și alte incidente în Kosovo, precum și rolul jucat de unii dintre acuzați în Croația și Bosnia, în cursul anilor precedenți.” Louise Arbour și-a exprimat îndoiala privind posibilitatea ca Milosevic să-și păstreze rolul de reprezentant al parții sârbe în relațiile cu comunitatea internațională.

Slobodan Milosevic a devenit primul șef de stat aflat încă în funcție împotriva căruia au fost formulate astfel de acuzații. Imediat, prima întrebare pe care ne-am pus-o cu toții a fost pe ce criterii au fost selectate persoanele acuzate, atât timp cât a fost acuzat vicepremierul iugoslav, însă nu și primul ministru Momir Bulatovic. De ce a fost acuzat șeful Statului Major General al Armatei iugoslave, dar nu și ministrul Apărării Pavle Bulatovic? De ce a fost acuzat vicepremierul Nikola Sainovic, dar nu și vicepremierul Vojislav Seselj? Sau chiar Vuk Draskovic, care a fost și el vicepremier al Guvernului federal? Pe lângă acestea, toată lumea de la Belgrad a fost de acord că, în Iugoslavia, în acest moment, nu există nici o personalitate politică cu o autoritate la fel de mare ca a lui Slobodan Milosevic, care ar putea prelua conducerea eventualelor negocieri de pace.

Desigur că știrea a provocat o avalanșă de reacții în capitala iugoslavă. Primul a ieșit la rampă Vojislav Seselj, care a organizat o conferință de presă în calitate de lider al Partidului Radical din Serbia, acuzând că decizia TPI este o încercare de a bloca procesul de pace. “În acest fel, SUA fac tot posibilul pentru a împiedica negocierile de pace și a respinge inițiativele Rusiei de rezolvare a crizei,” a acuzat Seselj. “Tribunalul de la Haga nu este un instrument al Justiției, ci o instituție politică, aflată în slujba Guvernului american. Dacă Slobodan Milosevic este vinovat de crime de război, atunci, la fel de vinovați sunt și Tony Blair, Bill Clinton, Jacques Chirac și ceilalți lideri occidentali care ne ucid copiii, ne distrug orașele și îi alungă pe albanezi din Kosovo. În orice caz, poporul sârb nu așteaptă din partea Occidentului decât suferințe și distrugeri.”

“Inculparea președintelui iugoslav de TPI este de natură strict politică, au declarat surse din Ministerul rus al Afacerilor Externe, citate de agenția Interfax. “Această decizie nu va ajuta procesul de reglementare pașnică a conflictului din Iugoslavia,” au precizat sursele citate, adăugând că măsura a fost luată în momentul în care se înregistrau unele progrese în procesul de soluționare a crizei. Ministrul francez de Interne Jean-Pierre Chevenement a declarat că nu aprobă inculparea lui Slobodan Milosevic de TPI, adăugând că această inițiativă nu servește păcii. “Când se vrea să se facă politică, se evită incriminarea adversarului, pentru că altfel nu mai pot fi posibile negocierile,” a afirmat ministrul la postul de televiziune LCI. Chevenement, care a demisionat în 1991 din postul de ministru al Apărării, pentru a protesta față de participarea Franței la Războiul din Golf, și-a făcut cunoscut, indirect, dezacordul față de atacurile NATO în Iugoslavia, distribuind colegilor din Guvern un text al unui filosof german care neagă fundamentele morale ale acestui tip de intervenție.

Prima reacție din partea unui oficial al Puterii de la Belgrad a fost cea a lui Goran Matic, ministru fără portofoliu în Guvernul federal, care aprecia că acuzațiile împotriva liderilor iugoslavi constituie “o propagandă mincinoasă, care are ca scop blocarea negocierilor politice și diplomatice de rezolvare a crizei din Iugoslavia”. “Tribunalul de la Haga este tribunalul personal al lui Madeleine Albright, James Rubin și Wesley Clark,” sublinia Matic, care a afirmat că Guvernul federal nu are nici un motiv să reacționeze în vreun fel la aceste acuzații, atât timp cât Curtea Internațională de la Haga a devenit “un fel de Inchiziție, pusă în slujba celor care doresc continuarea bombardamentelor împotriva Iugoslaviei”.

Ivica Dacic, purtătorul de cuvânt al Partidului Socialist din Serbia (SPS, condus de Milosevic), a declarat că inculparea liderilor iugoslavi este o acțiune monstruoasă, subliniind că pe lista criminalilor de război ar trebui inclusă chiar Louise Arbour, procurorul TPI. “SPS se mândrește că are un astfel de președinte,” a afirmat Dacic. “Dacă ar fi emise acte de acuzare pentru toți cei care își apără țara, procurorul acestui tribunal ar fi copleșit, deoarece în Iugoslavia sunt peste 10 milioane de persoane care, dacă s-ar urma aceeași logică, ar trebui să se afle pe acea listă. Acțiunile TPI sunt un spectacol organizat de criminalii din NATO, care își arată astfel ipocrizia și monstruozitatea. Sunt praf aruncat în ochi, care să ascundă crimele comise împotriva țării noastre.”

Iugoslavia nu recunoaște incluparea președintelui Slobodan Milosevic, a declarat reprezentantul Belgradului la ONU, citat de AFP. “Acest tribunal nu există pentru noi și, deci, cu atât mai puțin această inculpare,” a afirmat ambasadorul Branko Brankovic în fața presei. Potrivit acestuia, Curtea de la Haga nu are legitimitate internațională. Ea a fost creată de Consiliul de Securitate fără mandat de drept internațional și în afara Cartei ONU. Curtea de la Haga a fost creată “din rațiuni politice” de numai 15 din cele 185 de țări membre ale organizației internaționale, a subliniat el. “Este vorba de o inculpare a unui tribunal care nu există și a unei doamne Arbour care nu există.”

Până și liderii Opoziției sârbe au reacționat negativ la inculparea lui Milosevic. Goran Svilanovic, președintele Alianței civice și dusman neîmpăcat al președintelui iugoslav, a declarat că acuzațiile TPI nu pot ajuta procesului de pace. El a acuzat, în mai multe rânduri, regimul de la Belgrad, că izolează Iugoslavia de comunitatea internațională și că a instituit o prigoană sălbatică împotriva liderilor politici și a oamenilor care cer oprirea neîntârziată a războiului. Deci nu putea fi învinuit, în nici un caz, că ar fi vreun simpatizant al lui Milosevic.

Desigur că primii care s-au bucurat de anunțul TPI au fost albanezii. “Era timpul să i se ceară socoteală celui care a comandat genocidul, masacrele, violurile și uriașele deportări ale unui întreg popor,” a declarat șeful așa-zisului guvern din exil al albanezilor din Kosovo, Bujar Bukoshi. “În loc să figureze pe agenda comunității internaționale, Milosevic și-a ocupat, în mod oficial, locul pe banca acuzaților, la Haga.” Era oarecum de înțeles ca, în situația lor, la kosovari să primeze sentimentele în fața rațiunii.

Alianța Nord-Atlantică susține în totalitate acțiunea TPI, dar nu dorește să facă speculații despre inculparea lui Slobodan Milosevic, a declarat la Bruxelles Jamie Shea, citat de AFP. Ministrul britanic de Externe Robin Cook a afirmat că, atât timp cât Slobodan Milosevic va rămâne la putere, ar fi iresponsabil să nu se mai poarte discuții cu acesta, excluzând posibilitatea ca președintele iugoslav să beneficieze de imunitate, relatează AFP. “Alianța Nord-Atlantică va accepta semnătura lui Milosevic, dacă așa se va garanta întoarcerea refugiaților din Kosovo,” a precizat acesta, “dar nu se va pune niciodată problema unui acord care se împiedice aducerea lui Milosevic în fața Justiției, pentru învinuirile care i-au fost aduse de TPI. Niciodata nu s-a beneficiat de amnistie în cazul crimelor de război.” Și SUA se vor opune oricărei tentative a președintelui Milosevic de a obține imunitate față de acuzațiile formulate de TPI, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat american, James Rubin. “Dorim ca Justiția să își urmeze calea și credem că Milosevic trebuie să se prezinte în fața tribunalului, pentru a fi judecat,” a spus el.

În vreme ce toată lumea era acaparată de subiectul inculpării lui Slobodan Milosevic și a oamenilor săi, NATO își continua bombardamentele. La 13:25, un avion a coborât în picaj deasupra podului peste râul Jablanica de la Lebane, în apropiere de Leskovac, lansând 4 rachete. Trei au spulberat podul, iar una a căzut în apă. Patru civili care se aflau în apropiere au fost surprinși de explozii, doi fiind uciși pe loc, iar ceilalți grav răniți. La 16:20, a fost auzită o explozie la Srbobran, după care a fost încă o dată bombardat Centrul de distrofici de la Izbica, lângă Nova Pazova. Probabil că în pavilioanele acestuia au fost ascunși militari sârbi, singurul motiv care ar fi justificat atacarea centrului. La 16:34, a fost bombardată stația meteo de la Palic, de lângă Subotica. Cele 4 proiectile care au explodat aici au rănit 4 bărbați ce se îndreptau spre casă.

Gherilele UCK au continuat ofensiva declanșată ieri în zori, într-o porțiune de 10 kilometri de la granița cu Albania, încercând să deschidă un coridor prin care să se inflitreze în Kosovo. Grănicerii sârbi au ripostat puternic și luptele violente au continuat. Trei sate din Albania, apropiate de zona confruntărilor, au fost evacuate și un număr mare de luptători UCK a fost văzut îndreptându-se spre frontieră. Înainte de a pleca spre hotel, pentru a-mi pregăti transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, am aflat că sârbii erau pe cale să respingă atacul.

Țările membre NATO vor cere autorităților de la Skopje să autorizeze desfășurarea în Macedonia a unor trupe suplimentare, ale căror efective ar putea ajunge până la 14.000 de militari, ceea ce ar ridica numărul militarilor Alianței din această țară la 30.000, au declarat surse diplomatice, citate de AFP. În mod oficial, desfășurările succesive în Macedonia, de la începutul anului, vizează formarea avangardei unei forțe de pace pentru Kosovo, numita KFOR. În realitate, odată cu trecerea timpului, problema unei eventuale ofensive terestre pentru a învinge regimul de la Belgrad este din ce în ce mai acută. Macedonia nu va accepta noi trupe NATO pe teritoriul ei, dacă nu va semna, în prealabil, un acord financiar, a declarat primul ministru Ljubco Georgievski.

După transmisie, în care am vorbit fără să-mi trag sufletul, pentru că aveam atâtea de povestit, am coborât să mănânc ceva. După cină, am stat să beau o cafea în barul hotelului. Citeam ziarele și mai schimbam câte o vorbă cu Dule, care ședea în spatele barului și lustruia, tacticos, niște pahare. Morocănos cum îi era felul, Dule avea stilul său de a-mi arăta că mă simpatizează. Lustruia paharul, îl ridica în dreptul ochilor și îl admira, după care – ca din întâmplare – îi cădea privirea pe mine. “Bogdane, când vine Mile?” mă întreba el, ca să deschidă discuția. Mă amuza teribil cum îmi pronunța numele de familie, cu accent pe “o”, numele acesta fiind un prenume sârbesc des întâlnit. “Nu știu ce face, că în fiecare seară îmi spune că mâine pleacă spre noi,” îi răspundeam eu. Și, ca să intru în jocul lui, mă prefăceam, și eu, absorbit de lectură și îmi ridicam privirea spre el doar când îi răspundeam. “Nu cred că mai vine,” se auzea, după câteva minute de tăcere, din dosul barului. Mă uitam din nou la el. Dule privea concentrat paharele. “Ba vine,” răspundeam eu. “Sigur vine.” Și, în momentul în care mă uitam din nou spre ziar, îl vedeam cu coada ochiului cum îmi aruncă pe furiș o privire și zâmbește. “Venea el până acum, dacă voia,” suna replica lui Dule. Dădeam din umeri, fără să mă uit la el. Mai stăteam un pic și îl auzeam din nou: “Merge o bere?” Începeam să râd: “Merge.” Râdea și el și bombănea ceva de neînțeles. Îmi era tare drag.

La 20:20, sirenele anunțau alarma aeriană. “Cam devreme,” comentam noi. La 20:33, după ce au clipit de câteva ori, luminile hotelului s-au stins. Greu de reprodus înjurăturile sofisticate ale lui Dule la adresa americanilor și a lui Milosevic, cu războiul lui cu tot. După care a aprins un felinar și câteva lumânări, pe care le-a înșirat pe mese. “Ăștia nu sunt oameni,” comenta el și fața i se schimonosea sinistru în lumina șovăielnică a lumânării. Acum semăna cu Dracula interpretat de Bela Lugosi. “Te duci pe acoperiș să vezi ce s-a întâmplat?” mă întreba, văzând că mă ridic de pe scaun. “Du-te, că am eu grija de cafeaua și de berea ta.” Trecând pe lângă el, l-am bătut pe umăr, încercând să-l fac să mă simtă cu sufletul aproape. “Eh, și tu…” bombănea el, în timp ce eu urcam scările.

Un grup de 28 de membri ai Camerei Reprezentanților a SUA a cerut ca bombardamentele NATO împotriva Iugoslaviei să fie suspendate pe o durată de 72 de ore, “pentru a încuraja părțile să ajungă la un acord de pace“, relatează AFP. “Dacă președintele iugoslav va folosi această ocazie pentru a pune capăt crizei, trebuie să fim gata în acel moment să stabilim, prin toate mijloacele, o soluție de pace,” se arată în text. Printre semnatarii cererii figurează reprezentantul democrat Rod Blagojevich, singurul membru de origine sârbă din Camera Reprezentanților. Estimând justificată reacția NATO, semnatarii scrisorii consideră că “este timpul să se facă un pas înainte, să se reconsidere opțiunile și să se ajungă la un acord de pace viabil, conform obiectivelor NATO“.

Belgradul și cea mai mare parte a Vojvodinei erau, din nou, cufundate în întuneric. NATO bombardase la Bezanijska Kosa și Lestane, două stații de transformare din cartierul Novi Beograd, puncte-cheie ale sistemului energetic, unde ajungea energia produsă la Obrenovac și Bezdan. De pe acoperiș, am văzut incendii și dâre de fum negru din direcția transformatoarelor, care fuseseră lovite cu rachete de croazieră. Pentru fiecare, câte două. La un interval de 3 minute. Când am coborât înapoi în bar, să-mi termin cafeaua și berea, Dule m-a anunțat că iar scade presiunea apei de la robinet.

Am urcat repede în cameră, să-mi verific sticlele cu apă de rezervă și am umplut cada. Am stat să văd dacă Studio B a filmat ceva la fața locului și așteptările nu mi-au fost înșelate. Mai mult, după primele două explozii, un sârb care locuia lângă cele două transformatoare, care erau foarte apropiate, și-a luat camera video și, în timp ce filma incendiul de la Bezanijska Kosa, a surprins celelalte două explozii. A dus caseta la Studio B, care a difuzat-o imediat.

România va înregistra pierderi de aproape 800 de milioane de dolari în acest an, din cauza situației din Iugoslavia, a declarat agenției Mediafax, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe Simona Miculescu. Cifra reprezintă cea mai recentă estimare a pierderilor României în urma conflictului. Ministerele care au comunicat cele mai mari pagube sunt cel al Transporturilor, al Industriilor și al Comerțului. Estimările sunt reactualizate din două în două săptămâni.

Deși încă nu au venit asupra Belgradului, raidurile piloților NATO au continuat în celelalte orașe. Totuși, cu o intensitate mai mică față de ultimele 24 de ore. La 21:10, două proiectile au lovit releul de televiziune de la Komoran (langa Glogovac). La 22:23, în două atacuri asupra orașului Urosevac și a satelor din jur, au fost lansate 15 proiectile. În același timp, erau bombardate Priștina și Djakovica. În pădurile de lângă Lipljan și Stimlje, au fost lansate 25 de rachete de semnalizare, adevărate mingi de foc care luminau întreaga zonă, piloții încercând să depisteze tehnica militară a sârbilor, care era camuflată în regiune.

De la 23:00, nici Priștina nu a mai avut curent electric, iar 20 de minute mai târziu, o explozie puternică a zguduit orașul. Am urcat înapoi pe acoperiș și am observat că, după miezul nopții, în câteva cartiere ale Belgradului începea să revină curentul electric. La 1:39, întregul oraș avea din nou curent. Între timp, aviația NATO și-a făcut de cap prin alte părți. La 0:30, vreme de un sfert de oră, orașul Aleksinac a fost intens bombardat. 15 proiectile au lovit zona industrială din nord-estul orașului, distrugând 10 case și avariind alte câteva zeci. Bombardamentul a făcut 3 morți și 3 răniți. În același timp, în ciuda ripostei antiaerienei, a fost bombardat și Niș-ul, în special partea de nord-vest, unde erau amplasate mai multe fabrici, peste care au căzut 21 de bombe într-o jumătate de oră. A fost avariată și autostrada spre Belgrad.

La 0:50, a fost bombardat orașul Pirot, satele din jur și releul de televiziune de pe Crni vrh. La 1:00, ținta a 4 rachete a fost podul peste Morava de sud de la Vladicin Han, care a fost greu avariat. La 3:23, după bubuiturile unor explozii, între satele Preljina și Trepca de lângă Cacak, se putea vedea un incendiu imens. La 4:00, cand ațipisem, am auzit afară avioanele care atacau din nou Belgradul. M-am îmbrăcat într-o clipă și am fugit pe acoperiș.

Ministerul rus al Apărării a apreciat că există pericolul de poluare a Mării Negre, din cauza bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei, relatează AFP. “O pată de petrol se deplasează în prezent pe Dunăre, cu viteza de 5 kilometri pe oră, existând riscul de a ajunge în zona occidentală a Mării Negre,” a declarat generalul Boris Alekseev, precizând că produsele petroliere se scurg direct în mare sau se pot inflitra în apele subterane. El a denunțat utilizarea de către NATO a munițiilor cu uraniu neîmbogățit, care provoacă “afecțiuni grave ale organelor și chiar cancer“.

În grabă, mi-am pierdut pixul pe scări, așa că nu am mai ținut socoteala bombelor care zguduiau capitala iugoslavă. Atacul s-a concentrat asupra suburbiilor, mai ales cele din sud și vest. Au fost bombardate Makis, podul spre Lipovica, Obrenovac, Djakovo, Lazarevac, Strazevica și, desigur, aeroportul Batajnica. Antiaeriana trăgea din plin, însă avioanele erau la înălțime foarte mare, de unde își lansau nestingherite rachetele ghidate prin laser. După ce atacul a încetat, m-am întors în cameră și am sunat în redacția ProTV, dar mi-au spus că nu trebuie să le transmit nimic pentru emisiunea de dimineață. Vor difuza reportajul meu, ilustrat de Corina Hădărean, despre viața locuitorilor din Novi Sad.

M-am culcat și, la 6:20, când au sunat sirenele de încetare a alarmei aeriene, am constatat că din nou rămăsesem fără curent electric. Ba chiar și fără apă! Furioși că avaria de aseară a fost remediată atât de repede, Aliații au mai tras două rachete, în zori, asupra acelorași stații de transformare. M-am chinuit să nu mă gândesc la asta, pentru că m-aș fi enervat cumplit și mi-ar fi pierit somnul. Eram obosit și mă usturau ochii, de parcă aveam nisip sub pleoape.

Aproximativ 500 de manifestanți s-au ciocnit astăzi, cu forțele de ordine, în tentativa de a intra în baza NATO de la Aktion, din nord-estul Greciei, pentru a protesta față de atacurile Alianței Nord-Atlantice, au anunțat surse din cadrul Poliției, citate de AFP. Majoritatea militanților erau comuniști și protestau față de întoarcerea recentă la această bază a două avioane radar AWACS ale NATO. Forțele de ordine au folosit în final gaze lacrimogene pentru a-i împrăștia.

Share

target: încă o zi fără apă și curent în Serbia

by

23 mai 1999

Când m-am trezit, nu aveam nici curent, nici apă. Ziua începea cam deprimant, deși afară era vreme bună. Mai aveam apă în sticle, însă, pe măsură ce îmi turnam să mă spăl, mă enervam tot mai tare. Era un chin, dar n-aveam ce face. Am coborât bombănind și l-am rugat pe Nelu să-mi facă o cafea pe plita cu gaz din bucătărie. Am comentat cu el situația, care nu ni se părea prea roz. Întreruperile de curent și apă puteau afecta moralul oamenilor mai mult decât orice bombardament. Simțeam pe pielea mea.

Am strâns din dinți și am plecat în oraș, încercând să descopăr vreun cartier care să aibă curent. Fără noroc. Cel puțin în centru, nu am găsit. Îmi era greu și să aflu ce s-a mai întâmplat prin alte părți, pentru că – fără curent – nici computerele, nici Internetul nu funcționau. M-am dus până în piață, n-am rezistat tentației și mi-am cumpărat un joc electronic, ca să-mi omor timpul în nopțile lungi, când nu aveam nici măcar cu cine să schimb o vorbă. Cel puțin până se va întoarce Mile Cărpenișan.

UCK a cerut intensificarea raidurilor NATO împotriva fostei Iugoslavii, în ciuda bombardării din greșeală, de către aviația aliată, a uneia din bazele sale, informează AFP. Bombardarea de către Alianța Nord-Atlantică a unei baze a UCK a fost o “greșeală tehnică, însă atacurile aeriene trebuie să continue și să fie intensificate”, a declarat Hashim Thaqi, liderul politic al UCK.

De la un post de radio, am aflat că bombardamentele asupra trupelor iugoslave din Kosovo nu au contenit nici o clipă. Mi-am notat pe fugă că, începând cu ora 8:00, avioanele NATO au lansat 10 proiectile asupra unui sat de lângă Gornji Milanovac. Apoi, alte 13 în jurul Urosevac-ului. La 12:42, șase rachete au lovit aeroportul Ponikve, de lângă Uzice. Apoi, la 13:10, a început un bombardament furibund asupra Prizren-ului, unde au explodat cel puțin 22 de bombe. Alte 20 au lovit un sat de lângă Priștina, între 14:15 și 15:03.

Centrul de presă din Priștina anunțase că, azi-noapte, în timpul unui raid asupra localității Merdare, de lângă frontiera administrativă dintre Kosovo și Serbia, deputatul sârb Dragan Milunovic a fost ucis. Acesta era membru al Partidului Radical din Serbia, condus de Vojislav Seselj. Sârbii au mai anunțat că, în regiunea Klina din centrul provinciei Kosovo, antiaeriana ar fi doborât un avion A-10 Thundebolt, așa-zisul “distrugător de tancuri”. Desigur că informația a fost, imediat, dezmințită de oficialii NATO, în eternul ping-pong al declarațiilor și dezmințirilor care a fost una din caracteristicile acestui război.

Periodic, posturile de radio anunțau că, în ciuda eforturilor disperate ale echipelor de intervenție, avariile de la sistemul energetic național nu au fost remediate. Rezerva de apă a Belgradului era în scădere, iar pe străzi își făcuseră apariția cisterne lângă care oamenii așteptau la rând, disciplinați, să-și umple sticlele cu apă. Sârbii erau sfătuiți ca, atunci când va veni curentul, să nu folosească aparate electrice de mare putere, pentru a nu dezechilibra din nou sistemul. De asemenea, se repeta sfatul ca toată lumea să-și facă provizii de apă potabilă. Încercând să risipească neliniștea, autoritățile anunțau că se asigură energie și apă pentru spitale și brutării, însă acestea din urmă funcționează doar la jumătate din capacitate.

În două luni de operațiuni în Kosovo, NATO a distrus o treime din armamentul greu al Armatei iugoslave și peste 100 de avioane ale forței aeriene sârbe, a afirmat purtătorul de cuvânt al Alianței Jamie Shea, citat de AFP. Aceste 100 de aparate pierdute de iugoslavi reprezintă aproximativ jumătate din totalitatea avioanelor de luptă de primă linie pe care le aveau. “Circa 75 % dintre pozițiile fixe ale lansatoarelor de rachete sol-aer au fost distruse,” a mai declarat el.

Profitând de problemele mari cu care se confruntau sârbii, Milo Djukanovic a început să întindă coarda. A apărut la un post de televiziune, cerând o reformă a Constituției Iugoslaviei, care să acorde o mai mare autonomie Muntenegrului în interiorul Federatiei Iugoslave. “O reformă a sistemului constituțional și juridic al Iugoslaviei trebuie să aducă Muntenegrului și politicii sale de stat distincte un cadru suficient de larg, o autonomie suficientă pentru a-i permite să exprime și să realizeze interesele sale strategice naționale și de stat,” a declarat Djukanovic. El l-a acuzat pe Milosevic că refuză să convoace Consiliul Suprem de Apărare a Țării, pentru a nu se confrunta cu argumentele sale, care îi condamnă politica și “acest război nesăbuit și inutil cu NATO”.

Teoretic, conform Constituției, Serbia și Muntenegru se bucură de drepturi egale în cadrul federației. Însă practic, Slobodan Milosevic și apropiații săi țin frâiele puterii. Parlamentul federal este un legislativ de paradă, în care reprezentanții Muntenegrului nu au puteri prea mari și, oricum, deciziile importante (cum a fost și decretarea stării de război) le ia președintele sau guvernul. “Practica a demonstrat că prevederile Constituției iugoslave se pretează cu ușurință la manipulari din partea regimului de la Belgrad, care aduc prejudicii Muntenegrului,” a spus Djukanovic. Aceste declarații, mai ales că erau făcute la întoarcerea dintr-un turneu prin țările occidentale, erau total lipsite de inspirație. Sârbilor și muntenegrenilor nu le stătea mintea la subtilitățile politicienilor, atâta vreme cât în fiecare noapte ploua cu bombe.

Și reacțiile nu s-au lăsat așteptate: Partidul Socialist Popular (SNP), al cărui lider, Momir Bulatovic, era un protejat al lui Slobodan Milosevic, l-a acuzat pe Djukanovic că “întărâtă pasiunile politice și provoacă confruntari civile”. Bulatovic fusese președinte al Muntenegrului pe vremea marii Federații Iugoslave, când, după unele ezitări, a trecut de partea lui Milosevic, în timpul războaielor din Croația și Bosnia. A fost învins în alegerile prezidențiale de Milo Djukanovic, însă Milosevic l-a numit prim ministru al guvernului federal, în ciuda protestelor acestuia, care l-a acuzat de lipsă de legitimitate. În comunicatul său, partidul lui Bulatovic a declarat: “Djukanovic este, fără îndoială, conștient că, după turneul său diplomatic în țările agresoare, nu se mai bucură de susținerea populației din Muntenegru și nici nu mai poate fi membru de facto al Consiliului Suprem de Apărare a Țării. El a exprimat cu claritate intenția de secesiune a Muntenegrului”. Era fascinant cu câtă ușurință vorbeau tot felul de lideri în numele poporului, acuzând sau susținând un personaj sau altul. În timp ce oamenii de rând se chinuiau să îndure bombardamentele și nenorocirile războiului, ignorând aproape total politicianismul ieftin.

Fostul secretar de stat american Henry Kissinger l-a acuzat pe Clinton, într-un editorial publicat în ultimul număr al săptămânalului “Newsweek“, că politica sa din Kosovo slăbește relațiile cu China și Rusia. “Acțiunea NATO amenință să reducă la zero relațiile dintre Statele Unite și Rusia în viitorii ani,” scria Kissinger. “În plus, la Beijing, bombardarea ambasadei chineze de la Belgrad a slăbit relațiile instabile dintre americani și chinezi.”

Pentru că eram mai liber, mi-am răsfoit carnețelul de notițe și mi-am extras câteva idei pentru reportajul de atmosferă despre bișnițarii români și sârbi pe care i-l propusesem Corinei Hădărean, pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. M-a sunat și l-am înregistrat din prima, fără greșeli. Eram foarte stresat să-mi conserv cât mai mult bateriile telefonului mobil. Una era deja aproape epuizată și nu aveam curent să o reîncarc, așa că m-am concentrat și n-a fost nevoie să repetăm nimic. I-am povestit, în câteva cuvinte, despre criza de carburanți și țigări, la care s-au adăugat, treptat, zahărul, uleiul, detergenții și alte produse. Criză care i-a creat și pe bișnițari.

Deși, în virtutea legii marțiale, împotriva lor au fost anunțate măsuri drastice, acestea au fost aplicate destul de rar și atunci – pentru a nu permite extinderea fenomenului. În mod tacit, piața neagră era încurajată, pentru că devenise o supapă, un mod de a suplini sărăcia și criza. Însă în ultima vreme, am auzit tot mai des cum sârbii se întrebau ce se va întâmpla când vor ajunge la fundul sacului, cheltuind și ultimele economii puse deoparte în anii de prosperitate. Criza provocată de bombardarea infrastructurii economice a țării, care, în viziunea liderilor occidentali, ar fi trebuit să determine poporul să se ridice împotriva regimului lui Slobodan Milosevic, nu a avut, până acum, efectul scontat. Și aceasta, deoarece sârbii au perceput acest război ca o agresiune fără precedent asupra țării lor, iar victimele provocate de bombe printre civili le-au trezit sentimentul că NATO nu luptă doar împotriva soldaților Armatei iugoslave, ci împotriva fiecăruia dintre ei.

În finalul reportajului despre bișnițarii din Iugoslavia, am adăugat ultimul bilanț comunicat de Poliția sârbă, care a anunțat că, de la începutul războiului, au fost arestați 1.318 speculanți (dintre care 1.114 sunt cercetați în stare de libertate), au fost confiscate 67 de tone de zahăr, 227 de tone de făină, 15.000 de litri de ulei comestibil, 17 tone de cafea, 32 de tone de sare, 309 tone de motorină și benzină, 10.000 de litri de băuturi alcoolice și 78.000 de baxuri de țigări, toate provenind din contrabandă. Numai în Belgrad, polițiștii au confiscat de la speculanți mărfuri în valoare de 16,5 milioane de mărci germane! Cifre care spun multe despre nivelul la care ajunsese contrabanda în Iugoslavia.

Autoritățile au refuzat accesul în Iugoslavia a două camioane cu ajutoare umanitare care veneau din Bulgaria și erau destinate minorității bulgare și spitalului “Dragisa Misovic“ din Belgrad, bombardat miercurea trecută de NATO, conform postului național bulgar de radio. Din cauză că Guvernul iugoslav a afirmat că nu va permite accesul camioanelor, dacă ajutoarele nu vor fi distribuite de reprezentanții săi, acestea nu au plecat încă din Bulgaria, a declarat adjunctul ministrului Afacerilor Externe, Marin Raikov. “Considerăm că trebuie să așteptăm și să insistăm ca aceste ajutoare să ajungă la simplii cetățeni iugoslavi.”

Încercând să mai aflu câte ceva despre ce s-a întâmplat prin țară, i-am sunat pe prietenii pe care mi-i făcusem la Belgrad. Unul dintre ei, care lucra la agenția de presă Beta, mi-a arătat o scrisoare deschisă pe care locuitorii orașului Cacak i-au adresat-o lui Milosevic. “În acest moment, veți decide soarta noastră, a tuturor,” se menționa în scrisoare. “Vă cerem să încetați imediat acest război și să luați această decizie ținând cont de suferințele pe care le îndură poporul iugoslav, pe care îl conduceți.” Prietenul meu mi-a spus că, la inițiativa unui grup de profesori, medici, ingineri și muncitori, la Cacak s-a constituit “Parlamentul cetățenilor“, care îl sprijină pe primarul Velimir Ilic și a coordonat o serie de demonstrații împotriva războiului. De altfel, Ilic se afla deja în atenția Poliției militare, deoarece l-a acuzat public pe Milosevic că este responsabil pentru bombardamentele NATO împotriva Iugoslaviei.

M-am hotărât să urmăresc cu atenție ce se întâmpla la Cacak, pentru că nu credeam că autoritățile militare vor rămâne fără reacție, riscând ca protestele de acest gen să se extindă. Pe lângă asta, reprezentanții Partidului Democrat au dat publicității o declarație a liderului său, Zoran Djindjic, care a anunțat că autoritățile de la Belgrad i-au trimis un ordin de concentrare. “Această acțiune face parte din strategia pusă la cale de regimul Milosevic, care a început în ziua în care am fost acuzat pe nedrept că am fugit în Germania, unde aș fi cerut continuarea bombardamentelor NATO,” se spunea în declarația lui Djindjic. Indignarea sa ar putea părea sinceră, dacă declarația n-ar fi ajuns la Belgrad printr-un mesaj expediat prin fax de la… Berlin.

În lupta lor contra lui Milosevic, liderii Opoziției iugoslave păreau niște handicapați. Acesta avea o abilitate extraordinară de a jongla cu legile – draconice sau nu – pentru a-i pocni în moalele capului, când le era lumea mai dragă. Stupid era că aceștia nu înțelegeau și nu reușeau deloc să-i răspundă cu aceeași monedă. Exemplul Djindjic este relevant: după ce a avut grijă ca toată lumea să afle că acesta a fugit din Serbia, întâi în Muntenegru și apoi în Occident, Milosevic și-a pus oamenii să-i trimită acest ordin de concentrare, pentru a sublinia și mai mult faptul că ar fi nevoie de el în Serbia, pentru a-și îndeplini datoria de apărare a patriei, în timp ce el se refugiase din calea bombelor. În plus, Milosevic știa că, neputând să răspundă convocării, Djindjic va fi anchetat de Justiția militară și, chiar dacă își va dovedi nevinovăția, procesul va dura și va aminti multă vreme sârbilor de lașitatea liderului Partidului Democrat.

Ministrul rus al Afacerilor Externe, Igor Ivanov, a lăsat să se înțeleagă că unul din scopurile bombardamentelor NATO în Iugoslavia ar fi zădărnicirea eforturilor Moscovei de a rezolva criza din Kosovo. “Vă voi spune ceva care ne surprinde. Când Viktor Cernomîrdin se afla la Belgrad – și era vorba de cea de-a treia sa vizita, în cadrul unei misiuni care nu reflecta numai interesele ruse, ci și pe cele ale multor alte țări – bombardamentele și-au atins intensitatea maximă,” a constatat ministrul, într-un interviu acordat CNN. “Atunci, se pune întrebarea cine încearcă să mineze negocierile?”

Mi-am cumparat câteva ziare și m-am așezat la o masă de pe terasa din Trg Republike, să le răsfoiesc. Un mare scandal a izbucnit în Muntenegru, din cauza lui Dragomir Becirovic, șeful subredacției din Podgorica a cotidianului “Politika“. Vineri după-amiază, la ora 17:00, doi polițiști în civil au bătut la ușa acestuia și l-au dus la sediul Poliției, unde l-au reținut vreme de 8 ore. Era pentru prima oară când, în Muntenegru, polițiștii interogau un jurnalist din cauza celor scrise de acesta. În numărul din 20 mai, Becirovic publicase în “Politika” un articol intitulat “Djukanovic pe aripile NATO“, despre turneul diplomatic al președintelui muntenegrean în Germania și Franța. Polițiștii l-au chestionat despre sursele care i-au dezvăluit că Djukanovic ar fi plecat în străinătate, decolând de la Dubrovnik, cu un avion al NATO.

Aceasta era doar una din acuzațiile aduse lui Milo Djukanovic de ziaristul sârb. În numărul său de astăzi, “Politika” a reprodus încă o dată articolul lui Becirovic. M-am amuzat citindu-l, pentru că era bine scris și împănat cu destule elemente picante. Articolul amintea că Djukanovic orchestrează în Muntenegru o campanie de denigrarea a Armatei iugoslave care staționează în această țara, interpretând, în sensul rău, inițiativa acestuia de a solicita modificarea Constituției, pentru ca Muntenegru să dețină un rol mai important în cadrul Federației Iugoslave. Ziaristul a accentuat că Djukanovic nu a venit la Belgrad, să discute aceste probleme cu președintele iugoslav Slobodan Milosevic, cum ar fi fost normal, ridicându-le, în schimb, în Occident, la Conferința pentru problemele țărilor din estul Europei. În finalul articolului, Becirovic a adăugat că, la întoarcere, Djukanovic a luat cu el în avion un grup de vânători din Occident, amatori să împuște sălbăticiuni în pădurile Muntenegrului. Ceea ce, pentru sârbi, care cunoșteau renumele de bișnițari și contrabandiști ai muntenegrenilor, suna foarte verosimil.

Dupa 3 ore de la arestarea lui Becirovic, șeful Poliției din Podgorica l-a sunat pe Bud Simonovic, președintele Federației Jurnaliștilor din Iugoslavia, anunțându-l că acesta este anchetat. “Știam că a primit câteva telefoane de amenințare, însă nu mă așteptam, din partea autorităților muntenegrene, la așa o încălcare grosolană a libertății cuvântului,” a declarat Simonovic. El a mobilizat, imediat, un grup numeros de ziariști și avocați, care s-au dus în audiență la primul ministru și la președintele Parlamentului muntenegrean. La intervențiile acestora, Dragomir Becirovic a fost eliberat, în jurul orei 1:00.

O nouă pată de petrol, cea de-a optsprezecea de la începutul atacurilor NATO în Iugoslavia, a apărut pe Dunăre în zona Bulgariei, a anunțat agenția de presă BTA. Pata, cu o lungime de 4 kilometri și o lățime de 150 de metri, a fost observată de Poliția bulgară de frontieră. Oamenii de știință bulgari au constatat că nivelul concentrațiilor de hidrocarburi toxice din atmosferă a crescut și, în opinia lor, acestea vin dinspre o rafinărie iugoslavă avariată în cursul bombardamentelor. Această creștere a poluării apărea în urma contactului cu aerul a substanțelor petrochimice de la rafinăria din Prahovo.

Desigur că toate ziarele de astăzi au preluat un articol din săptămânalul german “Bild am Sonntag“, care demonstra că elicopterul Apache care s-a prăbușit la începutul acestei luni în Albania – incident în care au murit doi militari americani – nu a căzut din cauza unei “defecțiuni tehnice“, așa cum anunțaseră oficialii NATO. Citând câteva rapoarte secrete ale Alianței, ziarul german dezvăluia că, în realitate, elicopterul a fost doborât de o rachetă a antiaerienei sârbe. Printre alte date, în rapoarte se arăta că aparatul a explodat în aer, “într-o imensă minge de foc”, ceea ce nu se putea întâmpla din motive tehnice.

Mi-a atras atenția un alt articol, publicat în săptămânalul “Ilustrovana Politika“, despre povestea lui Aleksander Sunjka, un profesor de limba si literatura sârbă din Backa Palanka, orășel de la granița cu Croația. La începutul lunii aprilie, acesta fusese mobilizat și trimis la o unitate de artilerie antiaeriană, amplasată undeva pe malul Dunării, lângă Novi Sad. În noaptea de 7/8 aprilie, în timp ce manevra un tun de mare calibru, alături de un soldat încorporat, și el, de numai 15 zile, profesorul a reușit să doboare un avion de tip F-15 E. “L-am văzut venind, am ochit și am tras,” povestea Sunjka. “Am văzut cum aparatul se prăbușește și două parașute se deschid. Erau piloții. După o jumătate de oră, am auzit elicopterul de recuperare, însă, fiind întuneric și ceață, nu i-a găsit. A doua zi, împreună cu pescarii și vânătorii din partea locului, care cunosc bine fiecare colțișor, i-am căutat noi și am reușit să dăm de ei. Primul lucru pe care l-a strigat pilotul avionului a fost “I am Belgian, no Americano!” Avea 42 de ani și era însoțit de copilotul său, o femeie de 28 de ani. I-am predat Comandamentului Garnizoanei din Novi Sad.”

După o săptămână, tot noaptea, Sunjka a reușit să doboare încă un avion inamic. “Zbura foarte jos, cam la 500 de metri altitudine,” povestea profesorul. “Cred că l-am nimerit fix în cabină. Aparatul a explodat în aer și nu cred că pilotul a supraviețuit.” Povestea mi s-a părut inventată, însă, după ce am sunat la prietenii mei din Novi Sad, care m-au ajutat să aflu și niște numere de telefon de la Backa Palanka, am aflat că Aleksander Sunjka exista cu adevărat, ba chiar devenise eroul orașului. În familia sa existau antecedente războinice: străbunicul său, Stojan Sunjka, a luptat în Primul Război Mondial, bunicul lui, Ostoja Sunjka, a fost șeful brigăzii “Stari Vujadin” în cel de-al Doilea, iar soția sa spune că a mai avut parte de un război, la Vukovar, însă nu dorește să-și amintească de ororile văzute acolo. Erau prea multe elemente reale, ca interviul să fie o ficțiune. Mândru de el, profesorul explica ziariștilor: “Nu este foarte greu să dobori un avion. E ca la fotbal. Vezi ținta, o privești precum un fotbalist poarta, ochești și tragi. Dacă ai noroc, îl nimerești.”

Țările din G-8 sunt încă departe de un acord asupra textului pentru o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU referitoare la provincia Kosovo, a anunțat guvernul britanic, informează AFP. “Faptul că discutăm serios și în detaliu cu Rusia despre viitorul provinciei Kosovo este un semn pozitiv,” a declarat secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Externe Tony Lloyd. Directorii politici din G-8 au încheiat vineri, la Bonn, cea de-a doua reuniune, fără a realiza vreun progres notabil. Principalul obstacol rămâne alcătuirea și structura comandamentului forței internaționale care va fi desfășurată în provincia sârbă după retragerea trupelor iugoslave.

Spre seară, m-am întors la hotel “Toplice“, să-mi pregătesc corespondența pentru Știrile ProTV de la 19:30. Chiar când transmiteam, în zona noastră a revenit curentul electric. Vocea mi s-a înviorat și, cu telefonul la ureche, vorbind cu Andreea Esca, m-am dus până în baie, să verific apa. Ghinion! Robinetul se încăpățâna să rămână sec. Ceva mai târziu, un firicel de apă de culoare roșiatică, din cauza oxidului depus pe țevi, a început să se prelingă în chiuvetă, însă presiunea era insuficientă ca să umple bazinul WC-ului. Ce să mai vorbim de duș!

Am rămas în cameră, să urmăresc jurnalul RTS. Prin avalanșa de știri despre protestele din diferite colțuri ale lumii, împotriva raidurilor NATO asupra Iugoslaviei, printre atacurile la adresa președintelui Milo Djukanovic și imagini filmate la centralele electrice avariate sau distruse de bombardamentul de noaptea trecută, am aflat o informație de ultimă oră. La 19:50, avioanele NATO au lansat 3 rachete asupra unui cartier rezidențial, locuit de etnici albanezi, din orașul Urosevac. Se pare că obiectivul atacului a fost o uzină de țevi laminate din apropiere, însă cel puțin o rachetă și-a ratat ținta. Zece case au fost distruse, alte zece au fost avariate, iar drumul spre uzină era plin de gropi și fragmente de obuze. Șapte persoane au fost rănite, dintre care două se află în stare gravă la spital.

Era cel de-al treilea atac asupra Urosevac-ului din această zi, după cele de la orele 8:45 și 12:35. Alois Lushi, un bătrân albanez a cărui declarație telefonică a fost transmisă de RTS, povestea că se temea de mai multă vreme că uzina va fi bombardată și și-a trimis cele 4 fete și cei 3 băieți, împreună cu familiile lor, în Macedonia. El s-a întors la Urosevac, cu doi dintre fiii săi, pentru a avea grijă de gospodării. În urma atacului din această seară, băiatul cel mic, în vârstă de 14 ani, a fost lovit la cap, iar fratele său, de 23 de ani, a fost rănit la braț de o schijă. Bătrânul nu-și revenise din șoc și, în timp ce povestea ce s-a întâmplat, plângea în hohote.

Un membru al UCK a fost rănit în cursul luptelor care au avut loc astăzi, la granița dintre Albania și Kosovo, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al OSCE. “A fost rănit în luptele din culoarul Padesh și internat în spitalul din Tropoja,” a declarat la Tirana, Andrea Angeli. Luptele dintre UCK și armata sârbă au avut loc în apropiere de Kosare, un post de frontieră sârb ocupat în prezent de separatiștii albanezi. Aceștia au preluat, la începutul lunii aprilie, controlul asupra postului Kosare și asupra unui alt post de trecere a graniței, situat pe colinele unui munte din apropiere.

Dupa jurnal, am coborât sa mănânc. Apoi, ca de obicei, a apărut Dragan, “scriitorul”. De această dată, mi-a adus un articol copiat din ediția de Internet a cotidianului “The Washington Post“. Intitulat “Țineți Rusia departe de Dunăre!”, era semnat de Ion Iliescu! M-a surprins, atât tonul, cât și conținutul articolului, în care fostul președinte al României cerea Statelor Unite să nu dea Rusiei posibilitatea de a-și reinstaura dominația în sud-estul Europei. Argumentându-și analiza cu afirmația că este un bun cunoscător al elitelor rusești, deoarece a studiat la Moscova, Iliescu considera că naționalismul intolerant din Serbia nu poate fi moderat de forțele unei țări în care militarismul și naționalismul sunt în ascensiune. Liderul PDSR se îndoia că Moscova ar putea deveni un participant activ în zona balcanică, atent și bine intenționat, și era îngrijorat că țări mai slabe (cum ar fi România) ar putea fi înglobate în Federația Rusă.

Criticând rolul Moscovei în Balcani în timpul erei comuniste, Ion Iliescu atrăgea atenția că, deși invoca foarte des relația tradițională cu Belgradul, Rusia a făcut prea puțin pentru Iugoslavia în acest secol. Și dădea exemplu colaborarea cu Germania lui Hitler în 1939-1940, reprimarea Revoluției ungare din 1956 și a “Primăverii de la Praga” din 1968. Mai amintea că unul dintre motivele pentru care Rusia a refuzat să semneze un tratat de bază cu România a fost orientarea țării noastre către Occident și către integrarea în NATO. “O pace în Kosovo, creată și menținută de Moscova, s-ar putea să nu fie pace întru totul pentru regiunea agitată a Balcanilor,” scria Ion Iliescu în articol și atrăgea atenția că o prezență militară sporită a Rusiei în regiune ar crea dificultăți majore țărilor din zonă, în încercările lor de a-și promova în mod independent interesele de securitate. “Nu forțați România sau alte țări să-și deschidă granițele și autostrăzile pentru trupele și tancurile rusesti înaintând spre Kosovo,” exclama el, dând glas eternei îngrijorări a românilor.

În timp ce citeam articolul, sub privirile amuzate ale lui Dragan, îmi închipuiam ce va urma. Iar va trebui să discutăm despre relațiile româno-iugoslave și despre distanța dintre atitudinea românilor și cea a liderilor noștri politici! Ne-au întrerupt sirenele alarmei aeriene. Era 21:46 și, 16 minute mai târziu, Belgradul se cufunda din nou în beznă. L-am lăsat pe Dragan și am urcat pe acoperiș. Nicăieri nu se vedea vreo lumină. Radio Novosti a anunțat că două proiectile loviseră, din nou, termocentrala de la Kostolac, unde a izbucnit un incendiu, exploziile fiind auzite până în Pozarevac. Trei bombe cu grafit au avariat instalațiile uneia din stațiile vitale ale companiei “Elektrovojvodina Serbia” din Novi Sad, iar două rachete provocaseră mari distrugeri la echipamentele centralei electrice “Nikola Tesla“. Cea mai mare parte a Serbiei a rămas fără curent electric.

La 23:50, curentul a revenit în centrul Belgradului. Însă doar pentru 3 ore. Când mă pregăteam să mă culc, gândindu-mă că, poate-poate, mâine dimineață vom avea apă la robinete, am rămas din nou în întuneric. De pe acoperiș, vedeam lupte puternice în zona de nord-vest, la distanță de noi. Începând cu ora 3:00, avioanele NATO lansaseră un puternic atac asupra zonei industriale a orașului Sombor, încercând să lovească aeroportul și instalațiile companiei “Naftagaz”. Apoi, la 3:15, 15 explozii au fost auzite la Sabac. A urmat un bombardament intens asupra porțiunii dintre Mandjelos și Sremska Mitrovica, unde a fost lovită o conductă de apă. La 3:30, am văzut intrând în acțiune antiaeriana din sud-vestul Belgradului și am auzit câteva bubuituri înfundate. S-a anunțat că un proiectil a căzut peste o casă din satul Ritopek, alte 10 case din satul Grocka fiind avariate de bombe.

O aversă de grindină a căzut ieri și azi în mai multe regiuni din Bulgaria, ca urmare a opririi aparatelor anti-furtună din stațiile meteorologice, datorată deschiderii spațiului aerian bulgar pentru avioanele NATO. Un fulger a ucis un bărbat în vârstă de 30 de ani, iar boabe de grindină mari cât o nucă au căzut în această seară în satele din apropierea localității Ivailovgrad din sudul Bulgariei, distrugând culturile sătenilor, a anunțat agenția de presă BTA. Încă de la deschiderea spațiului aerian avioanelor NATO, la 4 mai, serviciile meteorologice bulgare și-au oprit radarele, precum și funcționarea aparatelor anti-furtună, destinate dezagregării norilor.

În timp ce stăteam pe acoperiș, mi-am notat orbește o serie de localități din Kosovo, intens bombardate în această noapte, deși condițiile meteo nu erau dintre cele mai bune și NATO a fost nevoită să reducă numărul raidurilor aeriene. Cel puțin 30 de proiectile au explodat la Priștina și Lipljan, iar în jurul Prizren-ului, majoritatea satelor s-a aflat pe lista țintelor. Într-un bilanț alcătuit de EPS, companie de distribuție a energiei electrice, s-a anunțat că, în această noapte, NATO a lovit 5 dintre cele mai importante capacități energetice ale Serbiei. Au fost înregistrate avarii la hidrocentrala “Djerdap“ (partea iugoslavă a “Porților de fier”), precum și la termocentralele de la Obrenovac, Kostolac, Kolubara A și Niș.

Cu toate acestea, la 5:55, m-am trezit, pentru că veioza de pe noptieră îmi lumina fața. Aveam din nou curent. Am stins veioza și am adormit la loc. La 6:29, sirenele anunțau încetarea alarmei aeriene. Am sunat la București și am aflat că, în această dimineață, nu voi mai intra în direct la ProTV, în emisiunea lui Cristi Tabără, pentru că vor difuza reportajul meu despre bișnițari. Am încercat zadarnic să-i conving de situația dramatică din Serbia, datorată lipsei curentului și a apei. Mișu Predescu, redactorul șef al Știrilor ProTV, m-a rugat să nu mă supăr și să-mi păstrez datele pentru celelalte jurnale. Ce puteam să fac? M-am culcat la loc, visând la un duș fierbinte.

Ministrul german al Apărării Rudolf Scharping a sosit aseară în Macedonia, unde va inspecta trupele germane, înainte de a pleca spre Albania, relatează AFP. Imediat după sosirea la Skopje, Scharping s-a deplasat la Tetovo, oraș aflat într-un sector unde trupele germane participă la ajutorarea refugiaților din Kosovo. Regiunea Tetovo a devenit principala zonă macedoneană unde sunt primiți refugiații din Kosovo.

Share

target: NATO bombardează Închisoarea Dubrava din Istok

by

21 mai 1999

În această dimineață, iar am fost de două ori prezent în emisiunea lui Cristi Tabără. Prima dată, au difuzat reportajul înregistrat despre week-end-ul sub bombe, după care am intrat în dialog cu Tabără, povestind despre ce s-a mai întâmplat în noaptea care a trecut. Ideea Corinei Hădărean cu reportajele de atmosfera i-a inspirat și pe colegii de la ProFM, care m-au sunat și ei, rugându-mă să le transmit ceva similar, tot despre viața de zi cu zi a sârbilor în vreme de război.

Când am ajuns la Media Center, știrile despre bombardamentele NATO curgeau aproape non-stop. Profitând de vremea bună, avioanele Alianței au atacat încă de dimineață. Între 8:25 și 10:00, șase proiectile au lovit zona localității Zubin Potok, de pe muntele Mokra Gora din Kosovo. După 9:25, trei proiectile au căzut în satul Dobrevo, din regiunea Kosovopolje. Cinci minute mai târziu, o explozie puternică a fost auzită la Urosevac. La 10:55, alte 4 proiectile au lovit satul Visebaba, de lângă Pozega. La 11:00, o altă explozie a răsunat pe muntele Kosmaj, la sud de Belgrad. La aceeași oră, 3 rachete loveau, din nou, depozitele “Jugopetrol” din portul dunărean Prahovo. La 11:03, au fost lovite depozitele din Smederevo. Bombele au rănit 7 persoane, dintre care 4 copii, iar un fum negru se putea vedea cu ochiul liber, ridicându-se dinspre orașul situat la vreo 50 de kilometri de capitala iugoslavă. Între 11:05 și 11:10, a fost bombardată zona industrială a orașului Bor și satul Majdanpek. Tot atunci, alte 4 proiectile au lovit, încă o data, podul peste Jesenica de la Veliko Plano, de pe autostrada Niș-Belgrad. Între 11:02 și 12:05, a fost alarmă și la Belgrad. Câteva bubuituri puternice au răsunat aici, dar erau provocate de avioane care au spart bariera sonică la joasă înălțime și s-au auzit în Novi Sad, Cacak și Kragujevac.

Premierul bulgar Ivan Kostov a declarat azi, într-un discurs susținut în fața Parlamentului, că încheierea păcii în Iugoslavia este iminentă, relatează AFP. “Sunt convins că este iminentă încheierea unei păci, în conformitate cu modelul propus de comunitatea internațională,” a afirmat Kostov.

cer instelat in serbia

Cele mai grave atacuri din această dimineață au fost concentrate asupra închisorii “Dubrava“ din Istok, o localitatea de lângă Priștina. Raidurile au început la 8:30 și au durat două ore, cel puțin 15 proiectile lovind închisoarea. Primele informații vorbeau de 10 morți (9 deținuți și 1 gardian) și cel puțin 2 răniți. Aleksander Rakocevic, directorul închisorii, a declarat că, în momentul în care avioanele au început să survoleze zona, cel puțin 300 de deținuți din cei 1.000 aflați la Istok erau în curte. Majoritatea celor închisi în penitenciarul de maximă securitate de la Istok (unul din cele mai moderne din Iugoslavia) sunt albanezi bănuiți că ar face parte din UCK, ceea ce a făcut pe toată lumea să creadă că NATO a bombardat închisoarea pentru a-i ajuta să fugă. Mai multe clădiri au fost grav avariate, iar în incinta închisorii se căscau cratere cu diametrul de 10 metri. Zidurile au fost sparte de bombe în mai multe locuri și s-ar părea că mai mulți deținuți au reușit să evadeze pe acolo, în haosul creat.

Un al doilea raid a avut loc la ora 13:00, când un grup de jurnaliști fusese adus să vadă cu ochii lor efectele bombardamentului de dimineață. Puțin a lipsit ca aceștia să fie răniți, la 14:00, de un al treilea atac aerian, declanșat exact când jurnaliștii părăseau penitenciarul. Mai târziu, posturile de radio aveau să anunțe că numărul morților se apropie de 25, iar 10 răniți, dintre care 4 gardieni, au fost internați în spitalul din Priștina. Agențiile iugoslave de presă au preluat declarațiile colonelului Konrad Freytag, care a recunoscut că Istok se afla pe lista țintelor NATO din această zi. Fără a da amănunte, generalul a precizat că a fost vizată “o țintă militară semnificativă, care ar putea fi un complex de securitate”.

Într-adevăr, întrebând mai multă lume, aveam să aflu că sârbii au folosit o aripă a închisorii drept centru de comandă pentru militari, iar o parte din soldați erau aduși să se odihnească acolo. Pe lângă asta, sateliții americani au observat în curte vehicule militare, datele transmise determinându-i pe strategii NATO să treacă închisoarea pe lista țintelor. Ceea ce nu știau ei era că sârbii prevăzuseră asta și nu își țineau blindatele în curte decât scurtă vreme, în aria în care se aflau pavilioanele cu deținuți albanezi, în timp ce activitățile militare se desfășurau într-o secțiune mult mai îndepărtată, care – de altfel – nici nu a fost atinsă de bombe.

Cele 24 de elicoptere AH-64 Apache nu au fost desfășurate în Albania pentru a participa la luptă, ci în speranța că prezența lor îl va face pe președintele Slobodan Milosevic să cedeze, au declarat surse militare, citate în ediția de azi a cotidianului “The Washington Post“. Când generalul Wesley Clark a cerut elicopterele, decizia de desfășurare a fost luată presupunându-se că simpla lor prezență îl va determina pe Milosevic să se așeze la masa negocierilor, a declarat un reprezentant militar. “Dacă am fi vrut, într-adevăr, să le folosim în luptă, am fi trimis elicoptere Longbow,” a adăugat sursa citată, referindu-se la versiunea cea mai performantă a elicopterelor AH-64. “Este evident că au fost desfășurate pentru a impresiona, nu pentru a lupta.” Conform cotidianului citat, consilierii în probleme militare ai lui Bill Clinton au știut că elicopterele Apache nu vor fi utilizate niciodată în Iugoslavia, riscurile ca aparatele să fie doborâte de rachetele sol-aer SAM-7 ale sârbilor fiind prea mari. Pentagonul a dat, însă, asigurări că cele 24 de elicoptere americane trimise în Albania vor fi utilizate, respingând informațiile apărute în presă. “Sunt gata să meargă acolo. La momentul oportun, ele vor fi utilizate,” a declarat lt.col. Guy Shields.

După prânz, am sunat la Ambasada României, pentru că știam că Traian Borșan urma să se întoarcă din țară, unde fusese într-o mică vacanță de câteva zile și îmi aducea niște bani. Erau ca o mană cerească, pentru că, de mai bine de o săptămână, rămăsesem lefter. Nu numai că nu-i mai plătisem lui Nelu Madjinca nici cazarea, nici masa, dar mă și împrumutasem de la el, ca să am un ban în buzunar. Într-adevăr, Borșan s-a întors și am ieșit împreună pe o terasă, la o bere. Mi-a dat banii și mi-a spus ce mai e pe acasă. Mi-a povestit o grămadă despre fetița lui, Sabina, de care îi era cel mai dor. De câte ori îl suna soția, o cerea și pe ea la telefon, iar fetița îl întreba ce mai fac prietenii pe care și-i făcuse la grădinița din Belgrad, unde fusese până la începutul războiului, când familiile diplomaților noștri au fost evacuate. I-am povestit peripețiile prin care am trecut de când a plecat și mi-a confirmat o bănuială, sugerându-mi să mă interesez de ce Pavle Bulatovic, ministrul federal al Apărării, nu mai apăruse de la o vreme în public. Așa cum am aflat mai târziu, acesta fusese rănit când NATO a bombardat Ambasada Chinei, în buncărul căreia se afla, împreună cu mai mulți generali din comanda Armatei iugoslave.

Traian Borșan mi-a povestit despre îngrijorarea autorităților române de mediu, care monitorizau efectele raidurilor aeriene ale NATO asupra terminalului petrolier de la Prahovo. Chiar astăzi, bulgarii anunțaseră că o nouă pată de petrol, a șaptesprezecea de la începutul războiului, a apărut pe Dunăre. Avea cam 5 kilometri lungime și 200 de metri lățime și s-a scurs în Dunăre în regiunea Timocului. O comisie română s-a deplasat pe fluviu, constatând că proiectilele NATO au lovit locul de ancorare a navelor din terminalul petrolier, însă norii de fum s-au deplasat spre Iugoslavia. Probele prelevate din apă și din aer nu au indicat depășiri ale cotelor admise.

I-am spus lui Borșan că nu aveam încredere în măsurătorile făcute de ai noștri, povestindu-i cum îmi cereau ajutorul cei de la SRI, pentru a comunica agențiilor pentru protecția mediului ce compuși chimici să măsoare în aer. Mi-a confirmat și el că, în ultimele zile, în zona de vest a țării, la granița cu Iugoslavia, s-a constatat creșterea acidității apei de ploaie. În județul Caraș-Severin, frunzele copacilor erau arse, cea mai afectată specie fiind fagul. În mai multe sate, un sfert din familiile de albine au murit din cauza poluării, iar ploi acide au fost semnalate și în județul Timiș. Traian Borșan mi-a spus că ei transmit cât mai multe date agențiilor de mediu din România, pentru că, în lipsa unei informații, oricât de vagi, care să-i pună pe specialiști pe o pistă bună, și a aparaturii performante, din cele aproape 300.000 de substanțe grele aflate în atmosferă, este extrem de greu de depistat care e cea poluantă.

Comisia Europeană a propus extinderea sancțiunilor aeriene impuse Iugoslaviei ca urmare a conflictului din Kosovo, a anunțat un purtător de cuvânt citat de AFP. Până în prezent, sancțiunile vizau interzicerea curselor companiilor aeriene iugoslave între Belgrad și țările membre ale UE. Comisia Europeană a propus extinderea acestei masuri și pentru liniile aeriene din alte țări, o decizie finală în acest sens urmând să fie luată de către Consiliul de Miniștri al UE. În plus, Comisia Europeană propune ca avioanelor companiilor iugoslave să li se interzică total decolarea și aterizarea în spațiul UE, indiferent de destinația finală, iar singurele excepții să fie cele privind urgențele și obiectivele umanitare.

Astăzi, s-a întors la Belgrad Sergio Vieira de Mello, însoțit de cei 15 experți care alcătuiesc misiunea ONU care evalueaza necesitățile umanitare din Iugoslavia. Spre norocul meu, au organizat o conferință de presă chiar la Media Center, așa că am putut să-i ascult fără să mă expun să fiu recunoscut de cei de la Centrul militar de presă. Au fost câteva zile în Kosovo și povesteau că au văzut, în localitatea General Jankovic de la granița cu Macedonia, sute de tractoare și remorci abandonate de refugiații albanezi. Aceștia au locuit mai multe zile în aer liber, până când macedonenii au redeschis punctul de trecere a frontierei și au trecut pe jos, lăsându-le acolo. Sârbii i-au asigurat pe observatorii ONU că vehiculele vor fi protejate, până la întoarcerea proprietarilor.

La Urosevac, unul din puținele orașe din Kosovo unde nu au avut loc lupte între forțele sârbe și separatiștii UCK, observatorii ONU au întâlnit o coloană de albanezi care ca au fugit din satele lor, dorind să ajungă în Macedonia cu trenul, dar Poliția sârbă i-a întors din gară. La periferia orașului, mai multe case erau arse, iar câteva magazine – distruse de bombe. Într-un alt magazin, au văzut la vânzare un colet umanitar din Programul Alimentar Mondial al ONU, iar oficialii Crucii Roșii iugoslave, care îi însoțeau, nu au putut să le explice cum a ajuns acolo.

Pe drumul dintre Priștina și frontiera macedoneană, Sergio Vieira de Mello a observat că soldații sârbi erau transportați cu vehicule civile, iar un camion militar sârbesc era camuflat cu o imensă emblemă de culoare albastra a UNHCR. Observatorii ONU nu au putut vizita decât unul din satele albaneze pe lângă care au trecut, Muhageri Babuc, care era pustiu, dar casele erau intacte. Înainte de a se întoarce la Belgrad, au donat, simbolic, Crucii Rosii locale, 10 tone de alimente pentru copii, de Mello declarând că ONU intenționează să înceapă trimiterea de ajutoare umanitare, în ciuda conflictului aflat în desfășurare.

Peste 500 de refugiați albanezi din Kosovo au sosit, în această dimineață, cu 6 autobuze, la postul de frontieră de la Blace, principalul punct de trecere dintre Albania și Macedonia, a anunțat UNHCR, citat de AFP. “Persoane care fuseseră nevoite să își părăsească locuințele și care s-au aflat pe drumuri timp de aproximativ o lună au fost jefuite de oameni mascați, care le-au luat bijuteriile și banii. Poliția le-a cerut bani și mai mulți dintre ei, neputând plăti, au fost uciși,” a declarat purtătorul de cuvânt al UNHCR, Ron Redmond.

Spre seară, raidurile NATO au fost reluate. După ce, la ora 16:00, au fost auzite explozii la Novi Pazar, Uzice și Pancevo, la 18:00 a venit rândul localitatilor Niș, Leskovac și Pirot. Martorii oculari au povestit că unul dintre avioanele care au bombardat Pirot-ul a fost atins de antiaeriană și s-a retras fumegând, în spațiul aerian al Bulgariei. În același timp, 6 rachete au lovit sediul Poliției din centrul orașului Djakovica, fiind ucis un civil și răniți alți 4, aflați într-un automobil care circula pe o stradă din apropiere. La 19:05, timp de 20 de minute, 16 proiectile au lovit diverse ținte din Kosovo, vizând zona aeroportului Slatina, a muntelui Goles de lângă Priștina și satele Stara Baruta și Berkovo, din regiunea Prizren-ului. La ora 20:00, piloții NATO au lansat încă 2 proiectile asupra închisorii Istok, de această dată, fără să provoace victime.

După transmisia de seară, am mâncat și m-am dus să-i înapoiez datoria lui Nelu Madjinca. I-am mulțumit din suflet, pentru că nu știu ce m-aș fi făcut fără banii lui. Mi-a răspuns să stau liniștit și, de câte ori am vreo problemă, să nu mă codesc să-i cer ajutorul. Am ciocnit o bere și m-a întrebat când se întoarce Mile Cărpenișan. Știam că acesta și-a cam rezolvat problemele pe acasă și urma să ajungă la Belgrad săptămâna viitoare. Nelu mi-a spus că, din păcate, pentru perioada cât am stat singur în cameră, va trebui să-mi ia niște bani în plus, deoarece nu poate justifica reducerea din tarif. Nu erau decât vreo 5 mărci germane în plus pe zi, așa că i-am spus să stea linștit. Oricum, de când nu mai aveam acreditare de război, îi plăteam întotdeauna în avans cazarea, ca să nu rămână în pagubă, dacă cumva m-ar fi arestat Poliția și m-ar fi expulzat din Iugoslavia. În timp ce stăteam de vorbă, în cabinetul lui de director, afară au sunat sirenele alarmei aeriene. Era 21:54.

Un reprezentant militar al UCK a anunțat că separatiștii albanezi au ucis un ofițer rus aflat în Kosovo, a relatat canalul de televiziune rusesc NTV, care a prezentat imagini ce înfățișau cadavrul unui bărbat îmbrăcat în uniformă sârbă. Un ofițer din brigada 138 a UCK a arătat jurnaliștilor actele găsite asupra ofițerului ucis, care demonstrau că este vorba de un cetățean rus. Acesta deținea documente ale Ministerului rus pentru Situații de Urgență, un act de ofițer trecut în rezervă și o importantă sumă în ruble. Ministerul a confirmat că bărbatul ucis în Kosovo era unul dintre colaboratorii săi, dar a afirmat că acesta plecase din proprie inițiativă, ca voluntar, pentru a se alătura armatei iugoslave. Vitali Bulah, născut în 1965, nu însoțea nici un convoi umanitar și a ajuns în Iugoslavia prin propriile mijloace.

Abia au încetat sirenele alarmei, că am și auzit primele bubuituri. L-am lăsat pe Nelu și am urcat pe acoperiș, însă n-am mai apucat să văd decât tirurile antiaerienei, după care s-a lăsat liniștea. Știam că, puțin mai devreme, 5 proiectile au lovit o cazarmă din Prizren, iar înainte de miezul nopții, NATO bombarda Priștina. Tot atunci au început și raidurile asupra nordului și centrului Serbiei. Au căzut bombe la Smederevo, fiind anunțați mai mulți răniți, în Lazarevac și Sabac. Aici, au fost avariate clădirile administrației locale, Primăria, mai multe depozite și magazine și toate casele au rămas fără geamuri. Un al doilea atac, după ora 2:00, avea să ridice la 16 numărul proiectilelor trase asupra Sabac-ului.

Între 0:30 și 1:00, a fost rândul nostru, deși cerul era acoperit cu nori plumburii. Antiaeriana trăgea în toate direcțiile, dinspre Rakovica și Obrenovac se auzeau bubuituri, iar flăcările exploziilor luminau cerul minute în șir. Încă două proiectile au fost trase asupra amărâtului de depozit “Jugopetrol” de la Cukarica, deși era deja făcut praf de cele două raiduri din nopțile precedente. De această dată, au fost rupte și firele tramvaiului care trecea prin apropiere. După ce au lovit Lipovica, Rasnik, Batajnica și Avala, toate – zone de la periferie, piloții NATO au renunțat la încercarea de a străpunge barajul antiaerienei și s-au retras spre nord. Imediat, am numărat 3 explozii dinspre Novi Sad. Satele Mandjelos și Iriski Venac, de pe muntele Fruska Gora, fuseseră lovite mai devreme. A urmat regiunea dintre Sremska Mitrovica și Belgrad, asupra căreia erau din nou lansate proiectile de mare putere, ce căutau să atingă buncărele subterane.

Bill Clinton a semnat astăzi o lege prin care se alocă 15 miliarde de dolari pentru cheltuieli de urgență, în special cele legate de operațiunile militare din Kosovo, transmite AFP. Clinton ceruse doar 6 miliarde de dolari, dar Congresul a introdus și alte cheltuieli, mărind suma acordată de două ori și jumătate. Președintele american a apreciat că votarea fondurilor de urgență va transmite un mesaj clar președintelui Milosevic asupra determinării Congresului și a poporului american privitor la rezolvarea conflictului din zonă. Din această sumă, 12 miliarde de dolari vor fi destinate finanțării operațiunilor militare și umanitare din provincia Kosovo, precum și cheltuielilor militare diverse, din care anumite sume sunt considerate inutile de Casa Albă.

La 2:15, am auzit din nou vuietul avioanelor și am alergat pe acoperiș. De această dată, atacul a durat aproape o oră. Și a început spectaculos. Abia am pășit pe acoperiș, când cerul s-a luminat de 2-3 flame albăstrui, urmate de o explozie și de întuneric. S-a luat curentul din nou. Cu casca de la micul aparat de radio în ureche, am reușit să prind frecvența postului de radio Novosti, care, în ultima vreme, devenise cel mai prompt la anunțarea știrilor. Nu s-a dezmințit nici de această dată: pana de curent se datora bombardării termocentralei “Kolubara” de la Veliko Crljeni și a celei de la Kovilovo. Însă NATO nu a mai aruncat bombe cu grafit, ci proiectile obișnuite, care au distrus parțial instalațiile electrice și au rănit cel puțin 12 muncitori.

Bombe cu grafit au fost lansate, în același timp, asupra termocentralei de la Veliko Gradiste, de lângă Pozarevac, și asupra instalatiilor hidrocentralei de la Bajina Basta. Până la 3:15, avioanele au tot survolat Belgradul, dar la mare altitudine, ferindu-se de tirurile antiaerienei, care nu au contenit o clipă. Am coborât, bâjbâind, pe scări, pentru că îmi uitasem lanterna în cameră și am răsuflat ușurat când am văzut sticlele din plastic pline cu apă, care îmi zâmbeau, complice, din baie. Robinetele secaseră, desigur. Am aprins lumânarea de pe noptiera și, când mă gândeam să mă culc, am auzit din nou avioanele. Era 3:45.

De pe acoperiș, am urmărit din nou luptele dintre antiaeriană și avioanele inamice. Câteva bubuituri s-au auzit dinspre Batajnica, unde a fost atinsă și pista aeroportului. Două obuze au explodat la Makis, o suburbie a Belgradului unde se afla uzina de apă. La Radio Novosti au început să anunțe efectele bombardamentelor din orele precedente. Între 1:00 și 4:00, avusese loc cel mai puternic atac asupra regiunii Sremska Mitrovica, fiind avariată șoseaua Mandjelos-Lezimir, satele din zona Iriski Venac, Stara Pazova și Batajnica. La 2:30, un pilot s-a întors să desăvârșească distrugerea podului peste canalul Bega Veche de la Zitizde, de pe șoseaua dintre Zrenjanin și Timișoara, asupra căruia a lansat încă 3 proiectile. La 2:42, mai multe explozii au răsunat la marginea orașului Bor. Au fost avariate clădirile bibliotecii centrale, magazinele din jur, gara și stația de transformare a curentului, întregul bazin carbonifer rămânând în beznă. De la 3:54, timp de o jumătate de oră, asupra zonei industriale a orașului Sombor a căzut un covor de bombe. Au fost avariate două fabrici, 20 de case și magazine, iar un nor de fum negru acoperise orașul.

Când atacul asupra Belgradului a încetat, am coborât să mă culc. Înainte de a adormi, mi-am mai notat câteva informații despre noaptea ce se sfârșea. La 2:00, au fost bombardate cu grafit și instalațiile electrice de la Niska Banja, de lângă Niș. La 3:45, încă două proiectile au lovit stația meteo și emițătorul radio de la Palic și, în continuare, avioanele au bombardat turnul de televiziune de la Iriski Venac și satul Mandjelos. După una din cele mai puternice bătălii aeriene de până acum, am adormit buștean. M-au trezit sirenele de încetare a alarmei aeriene, la 6:18. Venise și curentul. Era sâmbătă, nu aveam nimic de transmis până seara, așa că am adormit la loc.

Ministrul german de Externe Joschka Fischer a anunțat că va cere Alianței Nord-Atlantice o nouă verificare a listei obiectivelor militare din Iugoslavia, după ce mai multe reprezentanțe diplomatice din Belgrad au fost atinse de bombele NATO, informează AFP. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat al Statelor Unite, James Rubin, a replicat că loviturile aeriene asupra Iugoslaviei sunt cele mai precise intreprinse vreodată. “Din punctul nostru de vedere, campania aeriană a NATO reprezintă, în mod clar, utilizarea celei mai precise și selective forțe aeriene din istorie,” a declarat Rubin. El a amintit că, potrivit NATO, doar 12 bombe și-au ratat ținta, dintr-un total de aproximativ 10.000 lansate în Iugoslavia. “Ceea ce înseamnă 0,12 %, o zecime din 1 %,” a precizat purtătorul de cuvânt american.

Share

target: sârbii se apără de război cu ajutorul artelor

by

20 mai 1999

Încă de dimineață, am încercat să aflu mai multe amănunte despre bombardarea Spitalului “Dragisa Misovic“. Nimeni nu pomenea, desigur, vreun cuvânt despre camioanele cu soldați pe care le văzusem în preajma secțiilor lovite de rachetă. În schimb, în afară de indignarea trezită de bombardarea unui spital, sârbii s-au amuzat că explozia a avariat nu numai Ambasada Suediei, ci si reședința ambasadorului spaniol, care se afla lângă o cazarmă, și Ambasada Norvegiei, de lângă cea suedeză. SUA și Marea Britanie s-au grăbit să ceară scuze guvernului suedez pentru distrugerile provocate.

Interesant că, începând de astăzi, Guvernul federal a revizuit legea prin care hotărâse înghețarea prețurilor produselor comercializate pe teritoriul țării. Liberalizarea nu va include prețurile la alimente și alte produse strategice, care vor rămâne, în continuare, înghețate la nivelul din 23 martie. De altfel, în ciuda acestor decizii, prețurile nu aveau să se modifice, din cauza greutăților financiare în care se zbăteau oamenii.

Continuând să încerce să-și demonstreze dorința de a rezolva problemele din Kosovo, Guvernul federal a mai înființat un Minister pentru refugiați și probleme de ajutor umanitar, în fruntea căruia a numit-o pe Bratislava Morina. Autoritățile au motivat înființarea ministerului cu situația umanitară grea în care se găsește Iugoslavia, care trebuie rezolvată imediat. Ministerul va avea rolul de a-i ajuta pe refugiați, pe cei afectați de bombardamente și de a lua măsuri pentru remedierea distrugerilor de la obiectivele civile și de la infrastructura economică.

Comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, generalul Wesley Clark, a pledat pe lângă înalții responsabili militari de la Washington pentru desfășurarea cât mai grabnică a circa 50.000 de soldați la frontiera cu provincia Kosovo, ca un mijloc eficient pentru a-l forța pe Slobodan Milosevic să accepte condițiile stabilite de NATO pentru reglementarea conflictului, relatează cotidianul “The New York Times“. Aflat într-o scurtă vizită la Washington, Clark a recomandat ca desfășurarea soldaților să se facă în paralel cu intrarea în acțiune a elicopterelor Apache și cu o întărirea a embargoului petrolier impus Iugoslaviei. El a făcut aceste cereri suplimentare deoarece a apreciat că loviturile aeriene, deși au slăbit sensibil mașina de război sârbă, nu pot garanta victoria totală.

Pentru a da un semnal comunității internaționale, Milosevic l-a trimis în fața presei pe Ivica Dacic, purtătorul de cuvânt al partidului sau. “Am spus clar că principiile G-8 pot constitui un cadru pentru reglementarea solidă a problemelor existente,” a confirmat Dacic. “Aceasta înseamnă că opțiunile concrete și principiile G-8 trebuie să fie, în continuare, detaliate. În acest caz, participarea activă a țării noastre este indispensabilă.”

La rândul lor, rușii, care negociau pacea în numele sârbilor, deși aceștia nu doreau să o recunoască, au anunțat că ieri, la Bonn, directorii politici din țările G-8 au finalizat o primă schiță pentru o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU. “Mai rămân, totuși, destule puncte de divergență,” a spus Igor Ivanov, ceea ce însemna că vor mai urma vizite la Belgrad și discuții cu Milosevic.

Ivanov insista că viitoarea misiune internațională de menținere a păcii în Kosovo trebuie să primească, în prealabil, acordul autorităților de la Belgrad. Ca să nu mai vorbim că Rusia avertiza că va considera orice intervenție terestră a NATO în provincie drept ocuparea unei țări suverane, se va retrage de la negocierile de pace și își va rezerva dreptul de a acționa în consecință. Toate aceste declarații au fost preluate cu deosebită satisfacție de presa iugoslavă, însă în ochii oamenilor obișnuiți, rușii își pierduseră de mult orice credibilitate. “Ce fel de ajutor este ăsta?” se întreba un sârb care citea ziarul pe o bancă de pe strada Knez Mihailova. M-am uitat peste umărul lui și am citit că Boris Elțîn îi dăduse telefon președintelui finlandez Martti Ahtisaari, felicitându-l pentru implicarea sa în eforturile de pace: “Este necesară încetarea imediată a atacurilor absurde și barbare ale NATO împotriva Iugoslaviei și crearea, cât mai repede posibil, a condițiilor pentru lansarea unei operațiuni ONU de menținere a păcii în Kosovo.”

Sute de soldați dezertori au fost nevoiți să forțeze câteva baraje ale Armatei iugoslave, în cursul acestei săptămâni, pentru a se putea întoarce la casele lor, a afirmat Pentagonul, citat de AFP. “Știm că un număr semnificativ de soldați, cel puțin 500, au capturat vehicule, au plecat în convoi și au trebuit să lupte ca să își facă drum prin diferitele baraje militare, pentru a ajunge la ei acasă,” a precizat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Kenneth Bacon. “Soldații, probabil rezerviști, au pus mâna mai ales pe vehicule blindate. Nu știm ce s-a mai întâmplat cu ei.” Pentagonul crede că acești soldați au dezertat după ce au auzit că autoritățile ar fi împrăștiat femeile și copiii care manifestau împotriva războiului la Krusevac.

Nebojsa Vujovic, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iugoslav, a dezmințit că ar exista dezertări din Armata iugoslavă. “Sunt invenții ale mașinăriei de propagandă occidentale,” a spus el. “Cei pe care războiul îi avantajează insistă pe subiecte cum ar fi aceste pretinse dezertări, ceea ce e absolut fals.” Această afirmație ataca subtil anunțurile postului oficial de radio din Muntenegru, care preluase știrea cu dezertările. Vujovic a declarat că soldații s-au întors la Krusevac “în virtutea deciziei comandantului suprem” de a retrage o parte din unitățile concentrate în Kosovo. “Când soldații se retrag, mașina de propagandă occidentală vorbește despre dezertari, afirmă că oamenii fug, când, de fapt, ei execută hotărârea comandantului suprem,” a explicat Vujovic. “Cea mai bună dovadă în acest sens este că noi am oprit mobilizarea în anumite centre și că optăm pentru o soluționare politică a situației.”

Partidele de la Putere au profitat de aceste incidente, pentru a mai da o lovitură liderilor Opozitiei. Referindu-se la Zoran Djindjic, Ivica Dacic a declarat că nici unul din liderii politici care au părăsit Iugoslavia ori și-au adăpostit copiii în străinătate nu are dreptul să dea lecții de moralitate. “În aceste momente, nimeni nu își poate pune propriile interese mai presus de interesele naționale și nici nu ne poate împiedica să ne apărăm țara,” a declamat el, adăugând că sârbii vor ști să aprecieze cum se cuvine atitudinea celor care au fugit din țară în timpul războiului. La rândul său, Vojislav Seselj, liderul Partidului Radical din Serbia (SRS), i-a acuzat pe liderii SPO că au organizat demonstrațiile de la Krusevac, la ordinul direct al lui Vuk Draskovic. “Demonstrațiile au scos la iveală elementele trădătoare dintre noi, care acționează la comanda NATO,” a afirmat Seselj.

Tensiunile dintre Serbia și Muntenegru au continuat să se accentueze. În orașul Cetinje, de la 55 de kilometri vest de Podgorica, s-a format o celulă de criză, care a solicitat Armatei iugoslave să-și potolească soldații, pentru că umblau înarmați pe străzi, făcând demonstrații de forță. “Staționarea și desfășurarea acestei unități, precum și acțiunile unora dintre membrii săi nu au, în mod evident, ca scop apărarea împotriva dușmanului din afară, așa cum se dorește în prezentarea acestor acțiuni,” se spune într-un comunicat al celulei de criză. “Suntem îngrijorați ca un asemenea comportament al armatei să nu provoace o revoltă în rândul populației, incitând-o astfel să își organizeze autoapărarea.”

La rândul său, președintele Milo Djukanovic a turnat gaz pe foc și a prezis un sfârșit lamentabil regimului de la Belgrad. “Șefii Armatei iugoslave se străduiesc din ce în ce mai evident să o pună în serviciul centrului politic al puterii, al cărui sediu este în afara Muntenegrului și ale cărui interese sunt fundamental opuse față de cele ale Republicii Muntenegru,” a afirmat el. Djukanovic a susținut că, atât timp cât vor dura bombardamentele NATO, nu va ridica această problemă, dar “odată restabilită pacea, toți aceia care s-au făcut vinovați de acte violente, criminale sau anticonstituționale vor trebui să dea socoteală, fie că este vorba de civili sau militari.”

Cele 8 săptămâni de bombardamente NATO din Iugoslavia nu au produs decât pagube ușoare forțelor sârbe din Kosovo, relatează cotidianul britanic “The Times“, citând surse guvernamentale. În ciuda informațiilor potrivit cărora 1.000 de militari sârbi ar fi dezertat și moralul trupelor iugoslave ar fi extrem de scăzut, cei 40.000 de soldați și membri ai Poliției speciale, prezenți în Kosovo de la începerea atacurilor aeriene, se află tot în provincia sârbă, potrivit unor surse guvernamentale. Totuși, raidurile aeriene repetate au limitat considerabil acțiunile Armatei iugoslave, care a trăit o experiență “de coșmar”, au precizat aceleași surse.

Astăzi, m-au sunat din redacția agenției Mediafax și m-au rugat să încerc să aflu ceva despre marinarii români imobilizați în porturile iugoslave. Era foarte greu, mai ales că doreau informații despre cei aflați la Prahovo, iar eu nu puteam să întreb oficial despre ei. Pentru că – tot oficial – eu nu mai aveam ce să caut în Iugoslavia. Mile Cărpenișan mă anunțase că se va întoarce din România abia peste câteva zile, așa că a trebuit să mă descurc. Informațiile culese de mine de la românii din Prahovo, combinate cu cele aflate de la colegii din țară, mi-au creionat un tablou stupefiant. La Prahovo se aflau 3 șlepuri ale Companiei de Navigatie Giurgiu Nav, cu 6 marinari la bord. De parcă nu știa că e război și că se bombardează podurile peste Dunăre, conducerea companiei i-au trimis în 9 aprilie, cu un transport de fosfați. Camelia Simion, directorul comercial al Giurgiu Nav, pretindea că aveau alimente destule și câte 120 de dolari de persoană. Cert este că, săptămâna trecută, un pescar român a găsit în valurile Dunării o sticlă în care se afla un mesaj disperat al marinarilor noștri blocați la Prahovo.

Ce s-au gândit cei de la companie? Au trimis o delegație de la Giurgiu, ca să-i ajute pe cei izolați. Delegația era formată din Dorin Mogoșeanu, șeful de personal, Matei Gheorghe, șeful atelierului de reparații, un șofer și un cârmaci. Deși știau unde pleacă, primilor doi le-a intrat spaima în oase și n-au vrut să meargă mai departe de Drobeta Turnu Severin. Când a trecut granița, cârmaciul a fost arestat, pentru că avea interdicție de a intra în Iugoslavia pe o perioadă de 4 ani. Nici șoferul nu a ajuns prea departe, pentru că sârbii dintr-un sat de lângă graniță au înconjurat mașina și au încercat să-l linșeze, pe motiv că era român. În ultimul moment, a fost salvat de membrii Securității sârbe și trimis acasă. Întâmplări pe măsura inteligenței celor care au alcătuit delegația!

Conflictul din Kosovo a implicat pentru Ungaria, până în prezent, pierderi de cel puțin 200 de milioane de dolari, conform unui studiu dat publicității de Biroul Național de Statistică, relatează AFP. Din cauza blocării navigației fluviale pe Dunăre, comerțul a înregistrat pierderi de 100 de milioane de dolari, iar sectorul turistic – de 64 de milioane de dolari.

Astăzi, bombardamentele au fost mai rare. Alarma aeriană a sunat doar la Niș și Bor, pentru puțină vreme, iar la Priștina, antiaeriana a reușit să doboare încă un avion spion fără pilot, care s-a prăbușit în apropiere de aeroportul Slatina, la 15:10. Am citit în cotidianul “Vreme” un sondaj realizat de Institutul de Studii Politice din Belgrad, din care rezulta că, în Serbia, nouă persoane din zece resimt suferințe psihice din cauza bombardamentelor NATO. Cifrele erau de-a dreptul îngrijorătoare. 96 % din cei chestionați erau îngrijorați pentru viitorul familiei și țării lor, iar 56 % au rămas fără serviciu din cauza războiului. Cel puțin 64 % dintre sârbi au fost nevoiți să-și părăsească, ocazional, domiciliul, pentru a se refugia în adăposturi antiaeriene, iar 42 % și-au abandonat casele, pentru a se muta într-un cartier mai puțin expus atacurilor NATO.

Am înregistrat după-amiază, un reportaj de atmosferă despre cum arată un week-end la Belgrad, pe care Corina Hădărean urma să-l ilustreze și să-l folosească în emisiunea de dimineață de la ProTV. Ar putea să pară o descriere banală a unui sfârșit de săptămână într-o capitală oarecare din Balcani, fără să aibă nimic spectaculos. Dacă faci abstracție de elementul fundamental: suntem în plin război. I-am descris cum părinții își plimbă copiii prin parcuri. Sute de oameni umplu terasele și cafenelele din centrul orașului, iar strada Knez Mihailova, unde circulă doar pietonii, este invadată de mici comercianți care și-au adaptat marfa la moda impusă de zilele de război.

Fantastic mi s-a părut că toți, de la oamenii simpli, la artiști sau autorități, au făcut apel la cultură ca la un scut împotriva Zeului Războiului. Încă din primele zile, pe Knez Mihailova a fost deschis un târg de carte, mii de volume de poezie sau beletristica fiind vândute la preț redus. În fața galeriilor Uniunii Artiștilor Plastici, pictorii desenează pe șevalete așezate pe trotuar, sub ochii curioșilor și, aproape zilnic, au loc happening-uri ale studenților de la facultățile de arte. Galeriile își au vizitatorii lor. De pildă, vernisajul expoziției lui Bogdan Stihi și Tavi Penda a adunat o grămadă de lume, iar reporteri de la toate televiziunile s-au îngrămădit să stea de vorbă cu cei doi artiști români.

Senatul american a aprobat astăzi, fondul de urgență de aproximativ 15 miliarde de dolari, necesar în special finanțării eforturilor de război din Kosovo, relatează AFP. Textul urmează să fie semnat de Bill Clinton, care a salutat aprobarea proiectului de lege, declarând că acesta va fi un mesaj clar pentru Slobodan Milosevic, care să demonstreze “hotărârea Congresului și a poporului american”. Clinton a denunțat însă faptul că senatorii au introdus o serie de măsuri, în special în materie de mediu, pe care le contestă.

La cinematograf rulează cele mai noi filme și, dacă ar fi să dau crezare zvonurilor, majoritatea sunt difuzate fără drepturi, dar ce mai contează? În continuare, sârbii stau la coadă pentru a lua bilete (care sunt gratuite) la teatre, filarmonici sau spectacole de operă. Chiar în acest week-end, pe scena Operei Naționale din Belgrad urma să danseze Ashen Ataljanc, prim balerină a Operei de Stat din Berlin, în două spectacole cu baletul “Samson și Dalila” de Saint-Saens. Cât despre spectacolele de teatru, acestea au loc atât în săli, cât și în aer liber, iar un sârb îmi povestea că, într-o seară, reprezentația la care asista a fost întreruptă de sirenele alarmei aeriene și toată lumea a coborât, în ordine, în adăpostul de la subsolul teatrului, după care, la cererea spectatorilor, actorii au revenit pe scenă, oamenii s-au așezat înapoi pe scaunele din sală și spectacolul a continuat. Atunci s-a hotărât ca niciodată să nu mai fie întrerupt vreun spectacol din cauza bombardamentelor.

Deși campionatul național de fotbal a fost suspendat din cauza războiului, în fiecare sfârșit de săptămână au loc meciuri amicale între echipele marilor cluburi. Au fost organizate turnee de mini-fotbal sau baschet pe străzile orașului, ca să nu mai vorbim de simultanele de șah. Tinerii își au locurile lor, cele mai active fiind cluburile Dom Omladine și cel al Politehnicii, unde, vinerea și sâmbăta, au loc concerte rock. Autoritățile “au uitat” că barurile și discotecile ar trebui să-și închidă ușile la ora 19:00, așa că adolescenții dansează, fără nici o prejudecată, pe muzică americană sau britanică. De altfel, vocația occidentală a sârbilor nu s-a estompat din cauza războiului, oamenii reușind să facă distincția între niște lideri politici vremelnici, mânați de ambiții mai mult sau mai puțin umane, și adevăratele valori occidentale.

Presa oficială chineză a condamnat dezinformarea căreia i-ar fi victimă opinia publică americană, din cauza mușamalizării în presă a bombardamentului care a distrus ambasada chineză din Belgrad. “Mass-media americane s-au grăbit să ridice un baraj masiv de propagandă, pentru a înșela restul lumii,” a acuzat “China Daily” într-un editorial. “Din cauza relatării trunchiate a bombardamentului, mulți americani sunt dezinformați și privați de dreptul fundamental de a cunoaște adevărul.”

Până la transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, am reușit să mai văd un jurnal al televiziunii Sky News. Mi-a atras atenția, din nou, lupta tot mai crâncenă dintre cele două tabere ale liderilor albanezi din Kosovo. Într-o conferință de presă, Ibrahim Rugova s-a declarat împotriva unei încetări unilaterale a focului, așa cum cerea, insistent, Rusia. “Declarațiile autorităților de la Belgrad referitoare la faptul că refugiații sunt liberi să se întoarcă oricând doresc la locuințele lor nu sunt decât pură propagandă,” a afirmat el. “Am văzut refugiați care au venit acasă și au fost din nou goniți, câteva zile mai târziu.” Întrebat despre posibilitatea încheierii unui acord de pace cu Slobodan Milosevic, Rugova a răspuns că este “foarte dificil, dar nu există alt reprezentant al poporului sârb, iar Opoziția este prea slabă”.

Pe de altă parte, UCK a reușit azi să ocupe satul Jablanica, din vestul provinciei Kosovo. Sârbii nu au pomenit nimic despre asta, însă anuntul a fost făcut de Kenneth Bacon. “În prezent, problema este să știm dacă vor putea rămâne acolo,” a comentat Bacon, care a adăugat că membrii UCK au confiscat mortiere, muniție și vehicule. Oficialii americani neagă, în continuare, faptul că raidurile aeriene ale NATO au rolul de a-i ajuta pe rebelii din Kosovo, dar sunt de acord că operațiunile acestora s-au intensificat, odată cu începerea atacurilor aeriene. “Una din problemele care se pun constă în a afla dacă Armata iugoslavă este în măsură să concentreze trupe și să recucereasca satele,” a declarat Kenneth Bacon, care a precizat că, dacă forțele iugoslave vor încerca acest lucru, aviația NATO va lansa bombe împotriva lor.

Trei avioane americane AC-130 Spectre, cu mare putere de foc, participă la operațiunile NATO împotriva forțelor iugoslave aflate în Kosovo, a anunțat “The Washington Post“. Aceste avioane sunt de tip C-130 Hercules, transformate și dotate cu tunuri de 40 și 150 de mm, precum și cu mitraliere grele. Aparatele, care pot lansa, în total, 2.500 de obuze pe minut, au efectuat zboruri la frontiera albaneză în cursul ultimelor 3 săptămâni, potrivit oficialităților militare ale NATO și Statelor Unite. Avioane similare au fost utilizate în războiul din Vietnam, cu efecte devastatoare. Aceste aparate, care operează în timpul nopții, sunt relativ lente și zboară la mică altitudine, ceea ce le face ușor de atins de către rachetele antiaeriene, potrivit unui ofițer citat de “The Washington Post“.

După transmisia mea, am coborât, ca de obicei, să mănânc. Și era să-mi vărs ciorba în poală, pentru că o serie de 4 bubuituri au clătinat hotelul la 20:20, înainte cu 2 minute de a suna alarma aeriană. Cele 4 explozii au fost produse de rachete de croazieră care i-au luat prin surprindere pe sârbi și au lovit, încă o dată, depozitul “Jugopetrol” din cartierul Cukarica. Nu m-am mai ostenit să mă duc până acolo, deoarece depozitul fusese lovit zilele trecute și nu mai era nimic de distrus. De altfel, incendiul care a izbucnit a fost de mici proporții si pompierii l-au stins în mai puțin de două ore. Însă suflul exploziei a spart geamurile reședințelor ambasadorilor Elveției și Indiei la Belgrad. În acel moment, ambasadorul Indiei cina, împreună cu soția și fiul său, dar nimeni nu a fost rănit. La reședința ambasadorului Elveției, se aflau mai mulți diplomați, invitați la o recepție de Ziua Independenței țării cantoanelor. Spre ghinionul său, printre invitați era și ambasadorul suedez Mats Staffansson, care abia își revenise din spaima de noaptea trecută, când și lui îi fusese avariată reședința. Nici acum nu a fost nimeni rănit, iar la câteva ore după bombardament, ambasadorul SUA la Berna s-a prezentat în fața ministerului elvețian de Externe, spre a prezenta scuzele țării sale pentru avariile produse.

La miezul nopții, au apărut și avioanele. Din nou s-a luminat cerul de tirurile antiaerienei. Am auzit o explozie, apoi încă una, mai puternică, urmată de o serie de încă patru, una după alta. Au lovit din nou cartierul Rakovica și satele Lipovica și Ostruznica, de la periferia capitalei. Ceva mai devreme, pentru a doua noapte consecutiv, au fost bombardate depozitele companiei “Naftagaz” din Sombor. Una dinte rachete și-a ratat ținta și a distrus două case de pe strada Vuk Karadzic, la 500 de metri depărtare de depozite. În urma exploziei, un pensionar și-a pierdut viața, iar alți doi bătrâni, soț și soție, au fost răniți ușor. Cam atât mi-am notat din această noapte, pentru că eram obosit și m-am dus la culcare. Din fericire, n-am mai avut parte de bombardamente, așa că, până la 6:16, când a sunat încetarea alarmei aeriene, nici nu m-am trezit.

Generalul Wesley Clark, comandant suprem al forțelor NATO din Europa, i-a declarat secretarului american al Apărării William Cohen că este mulțumit de operațiunea aeriană a Alianței și că nu vede necesitatea unei intervenții terestre, relatează AFP. În interiorul NATO au apărut anumite divergențe cu privire la aceasta idee. Marea Britanie s-a declarat favorabilă angajării de trupe la sol, Germania s-a opus categoric, iar Bill Clinton a apreciat, în cursul acestei săptămâni, că nici o opțiune nu este exclusă. Generalul Clark nu a făcut referiri la elicopterele de luptă americane AH-64 Apache desfășurate în Albania.

Share

target: sârbii și planul de pace al G-8

by

18 mai 1999

Astăzi, încă de dimineață, am urmărit cu sufletul la gură, alături de sârbi, odiseea celor doi soldați capturați de UCK și predați americanilor, care au fost aduși la o bază militară din Germania și eliberați. Boban Milenkovic și Sefko Dairovic au ajuns întâi la Budapesta, escortați de reprezentanții Crucii Roșii Internaționale. De aici, au fost aduși cu mașinile până la graniță și predați, pe teritoriul ungar, reprezentanților Armatei iugoslave. Deși, aproape din oră în oră, veneau știri despre drumul lor spre Iugoslavia, nu aveam să mai aud nimic de ei după sosirea în țară. Iar singurul comentariu oficial a fost făcut de Nebojsa Vujovic, purtătorul de cuvânt al Ministerului iugoslav de Externe, care a apreciat eforturile Crucii Roșii Internaționale de a obține eliberarea lor.

Oricum, deja un incident mult mai grav mi-a atras atenția și m-a obligat să mă duc, ferindu-mă să dau ochii cu polițiștii sârbi, până la sediul central al Partidului Democrat (DS). De dimineață, un grup de tineri a atacat clădirea, au spart geamurile și a aruncat cu vopsea roșie pe ziduri, pe care, apoi, au scris “Este vina voastră!”. Reacția mi s-a părut normală, după campania pe care RTS și cotidianul “Politika” o duc împotriva liderului DS Zoran Djindjic și a lui Milo Djukanovic, acuzați că au pactizat cu dușmanii. Și după interviul apărut astăzi în cotidianul francez “Le Monde“. Deși avertiza că o eventuală intervenție terestră a NATO în Kosovo ar fi o catastrofă, din cauza pierderilor imense care le-ar provoca în ambele tabere și susținea că încă mai există șansa rezolvării politice a crizei iugoslave, Djindjic repeta: “Campania loviturilor aeriene împotriva Iugoslaviei a fost o greșeală care nu a făcut decât să întărească poziția președintelui Slobodan Milosevic.” El a pretins că, împreună cu Milo Djukanovic, ar fi obținut de la Occident promisiunea că va fi întocmit un “plan Marshall” de reconstrucție a Iugoslaviei, dar a adăugat că, după încheierea războiului, speră că Milosevic nu va mai fi un partener de dialog pentru comunitatea internațională, așa cum s-a întâmplat după acordul de la Dayton.

De la sediul DS, m-am dus la sediul SPO, pentru că aflasem că, la conferința de presă, vine Vuk Draskovic. Într-adevăr, a venit și – în stilul caracteristic – uitând că nimeni din cei aflați la putere nu-l mai bagă în seamă, a cerut guvernului iugoslav, cu multă emfază, să analizeze principiile propunerii de pace înaintată de Grupul celor 7 țări industrializate + Rusia (G-8). El a spus că inițiativa G-8 se bazează pe principiile enunțate de grupul de contact, cu care Iugoslavia fusese de acord înaintea negocierilor de la Rambouillet. “Sper că, în curând, pe baza acestor principii, să fie formulată o rezoluție a Națiunilor Unite, care să fie discutată cu conducerea Federației Iugoslave,” a declarat Draskovic.

Cineva i-a atras atenția că vicepremierul federal Vojislav Seselj, liderul Partidului Radical din Serbia (SRS), criticase propunerile G-8, ceea ce ar putea fi un semnal că nici guvernul nu le va accepta. “Cred că războiul din Iugoslavia își trăiește ultimele clipe,” a sunat replica lui Vuk Draskovic. “Forțele extremiste, reprezentate de Seselj, duc o politică de izolare a Iugoslaviei de restul lumii și de transformare a Serbiei într-un adevărat gulag. Sper că nu vor avea succes.” Draskovic a deplâns vandalizarea sediului DS, însă erau lacrimi de crocodil. Nu s-a abținut să nu mai câștige un punct în bătălia cu fostul său aliat, Zoran Djindjic, explicând că membrii DS ar trebui să se distanțeze de afirmațiile liderului lor. “Nimeni nu deține licențe de patriotism,” a declamat Draskovic, “iar în Iugoslavia, puterea poate fi schimbată doar prin voința poporului și nu prin decrete impuse din străinătate.”

Dincolo de vechea sa dușmănie față de Djindjic, Draskovic se pare că aflase ce se discuta în cercurile Puterii de la Belgrad. Pentru că, puțin mai târziu, Nebojsa Vujovic a declarat că guvernul țării sale este deschis dialogului pe tema principiilor adoptate de G-8 privind reglementarea conflictului din Kosovo. “Declarația G-8 reprezintă un element al procesului de pace și suntem deschiși față de aceasta, în ciuda unor rezerve,” a anunțat el. “Avem, însă, nevoie de explicații suplimentare legate de concretizarea acestor principii.” Vujovic a adăugat că, mâine, când este așteptat la Belgrad Viktor Cernomîrdin, autoritățile iugoslave vor putea examina mai concret inițiativa G-8.

După Vujovic, a ieșit la rampă președintele Serbiei Milan Milutinovic, care a estimat că propunerile G-8 referitoare la Kosovo sunt acceptabile pentru Iugoslavia. Pentru a transmite acest mesaj, el a apelat la o convorbire telefonică cu Lamberto Dini, ministrul italian de Externe. Ca de obicei, Slobodan Milosevic a rămas în umbră, preferând să-și exprime poziția indirect, prin vocile oamenilor săi. Era proverbială prudența cu care Milosevic abordează problemele delicate, având grijă să cadă, totdeauna, în picioare.

“Semnalele Belgradului sunt interesante. Ei doresc, probabil, să evite pierderile,” a subliniat un oficial de la Departamentul de Stat al SUA, citat de AFP. “O soluție diplomatică poate interveni rapid. Ea este acum în mâinile președintelui Slobodan Milosevic.” El a mai declarat că nu crede, totuși, că acesta este gata să accepte toate condițiile NATO. Mai mulți reprezentanți ai Departamentului de Stat au afirmat că, fie și dacă președintele iugoslav va accepta liniile directoare propuse de G-8, bombardamentele NATO tot vor continua, atât timp cât Belgradul nu accepta condițiile impuse de Alianța Atlanticului de Nord.

Până la promisa venire a păcii, la 15:48, sirenele anunțau alarmă aeriană în Belgrad. Și nu numai: alarma sunase și la Cacak, Pancevo, Novi Sad, Kragujevac și Bor. Deja, la Valjevo, raidurile aeriene asupra fabricii “Krusik“ au ucis o bătrână de 70 de ani și l-au rănit grav pe fiul acesteia. Cei doi nu mai apucaseră să ajungă la un adăpost antiaerian și au fost atinși de schije. Alte 11 persoane au fost rănite în satul Donje Grabovnica, aflat în apropierea fabricii. În zonă a fost întrerupt curentul electric și bombele căzute au avariat o serie de clădiri civile, printre care și spitalul din Valjevo. Bombardamente grele au fost concentrate în Kosovo, asupra localităților Prizren, Suva Reka și Sremska Mitrovica.

Între 15:55 și 16:05, șase explozii de mică putere au fost semnalate în preajma satelor de pe muntele Fruska Gora. La 16:00, trei proiectile au nimerit în plin cazarma “Mika Mitrovic” din orașul Sabac, de la 60 de kilometri de Belgrad. Cazarma, din dreptul căreia se ridicau nori groși de fum, se afla la nici 100 de metri de cartierul Trkaliste, unde au fost avariate mai multe clădiri. Alte 2 explozii au fost auzite pe muntele Cer, de lângă Sabac. La 16:20, am simțit vibrațiile mai multor explozii. Comandamentul Apărării civile a anunțat că bombele au vizat aeroportul Surcin, însă fără a-l atinge. Mințeau, pentru că am aflat că bombele explodaseră, de fapt, în apropiere de Obrenovac. La 17:16, ne-am destins total, pentru că alarma aeriană a încetat.

Tocmai aflasem că, în week-end-ul care a trecut, în centrul comercial din Pozarevac, orașul natal al lui Slobodan Milosevic, a avut loc o explozie. Buticul “Kobra”, situat lângă sediul filialei locale a JUL, a fost distrus de o deflagrație provocată – se pare – de o grenadă de mână. Autoritățile au ținut secretă explozia, pentru că nu au reușit să-l depisteze pe cel care a aruncat grenada, însă, până la urmă, s-a aflat.

“Noi așteptăm ca NATO să își trimită elicopterele Apache în Kosovo,” a declarat purtătorul de cuvânt al UCK, Jakup Krasniqi, cotidianului german “Suddeutsche Zeitung“. “Dacă Alianța nu trimite ea însăși trupe la sol, atunci va trebui să ridice embargoul vânzărilor de arme pentru UCK. Noi suntem o armată și putem să luptăm cu trupele sârbe la sol. Avem mai mulți luptători decât arme, în jur de 60.000 de oameni. Suntem astăzi mult mai puternici decât înainte.” Secretarul general al NATO Javier Solana a amintit, însă, într-un interviu acordat aceluiași ziar, că exclude, pentru moment, o intervenție terestră în Iugoslavia. “Toate opțiunile sunt în discuție,” a declarat Solana. “Dar pentru moment, nu a fost luată nici o decizie în ceea ce privește o intervenție a trupelor terestre. NATO pleacă de la principiul că obiectivele fixate vor fi atinse prin intermediul atacurilor aeriene.”

Bombele lansate de piloții NATO în apele Mării Adriatice continuă să facă valuri. Seara, când am coborât în barul hotelului, Boban mi-a dat să citesc cotidianul “Politika“, unde scria că avioanele NATO au lansat în mare sute de bombe neutilizate în misiuni. Un pescar sârb, pe nume Ilja Rafajlovic, pescuise ieri, în largul portului muntenegrean Becic, două astfel de bombe. Erau protejate de un ambalaj metalic special și nu au explodat, fiind predate geniștilor Armatei iugoslave. Deja Guvernul croat a cerut explicații oficiale Alianței Nord Atlantice în legătură cu abandonarea proiectilelor neutilizate în mare. NATO a răspuns că este o procedură obișnuită, bombele fiind dezactivate înainte de a fi aruncate în mare și, oricum, sunt lansate în apele internaționale.

În timp ce croații aveau probleme cu bombele abandonate în mare, în județul Caraș-Severin cădeau ploi acide, din cauza poluării provocate de bombardarea terminalului petrolier de la Prahovo. Aciditatea precipitațiilor era mult crescută și Mile Cărpenișan m-a sunat să-mi spună că, pe lângă Reșița și de-a lungul Dunării, frunzele copacilor păreau arse.

Încă 100 de refugiați albanezi din Kosovo, dintre cei arestați la sfârșitul săptămânii în Muntenegru, au fost eliberați astăzi. Militarii îi îmbarcaseră în două autobuze, cu care i-au dus într-o tabără din Rozaje, în estul țării, pentru a le verifica identitatea. Sârbii căutau printre ei membri UCK și, în virtutea stării de război, nici un bărbat între 18 și 65 de ani nu avea voie să părăsească Iugoslavia fără permisiunea autorităților militare. Pentru că Republica Muntenegru refuza să aplice această dispoziție, mulți albanezi încercau să ajungă în această țară, de unde să plece în Albania.

“În cele două cazuri pe care le-am examinat, autoritățile sârbe au încercat să ascundă existența unor gropi comune,” a declarat Jamie Shea, citat de AFP. “Pe 14 mai, forțele sârbe au exhumat 5 cadavre ale unor albanezi din Kosovo, dintr-o groapă comună aflată în apropiere de Glogovac. Rămășițele pământești ale unor civili de origine albaneză din Kosovo, uciși pe 18 aprilie în apropiere de Lipljan, aflate într-o altă groapă comună, au fost, de asemenea, deshumate. Locuitorii localității au fost obligați să îngroape din nou corpurile, în morminte separate. La sfârșitul lui 1995, pe măsură ce încheierea acordului de la Dayton se apropia, în Bosnia au avut loc mai multe operațiuni de acest fel.”

M-a sunat din nou Corina Hădărean, care mi-a spus că minireportajul nostru de ieri dimineață a avut succes și mi-a sugerat să mai pregătesc unul, despre cum arată un week-end sub bombe, pentru că avea destule imagini cu care să-l ilustreze. Mi-a trimis, ca idee, prin fax, un articolaș apărut azi în “Evenimentul zilei“, în care o ziaristă scria că “traseistele” din Iugoslavia percep spor de pericol la tarifele pentru sex. Tipa scria că prostituatele ar percepe 50 de mărci germane pe oră, din cauza primejdiei la care se expun. Cică “fetițele” și-ar desfășura activitatea la marginea șoselelor, iar când se aude alarma aeriană, o șterg spre hoteluri, unde se oferă amatorilor de sex sub bombe.

Articolul era pură invenție. Fata fusese până la Pancevo, împreună cu o delegație oficială din Timișoara. Pentru că nu a știut ce să scrie mai spectaculos, a inventat această istorie. În realitate, nu stătea nici dracu’ pe marginea șoselelor iugoslave, nici dacă nu era alarma aeriană, pentru că veneau imediat patrulele Poliției care te expediau de acolo. Asta daca nu te arestau, sub acuzația de spionaj. Ca să nu mai vorbim că automobilele care circulau pe șosele erau atât de rare, încât prostituatele ar fi așteptat în zadar să apară vreun client. Pe de altă parte, biata ziaristă nu avea de unde să știe că puțină lume mai intră în adăposturile antiaeriene, așa că nimeni n-ar fi dat un ban în plus, ca spor de pericol. Și nu în ultimul rând, interesându-mă de tarifele “fetițelor”, am aflat că au rămas la fel de stabile ca prețurile produselor alimentare, înghețate de guvernul iugoslav. Dacă ar fi avut spirit de observație, ar fi putut să scrie un reportaj superb despre românii care aduceau benzină în piața improvizată între vamă și orașul Vîrșeț, unde șirul mașinilor care așteptau să intre în țarcul în care aveau voie să-și comercializeze marfa atingea lungimea de 3 kilometri.

Ibrahim Rugova a declarat, cu ocazia unei întrevederi cu secretarul general al NATO Javier Solana, că trebuie să se continue cu distrugerea obiectivelor militare din Kosovo, evocând eventualitatea ca NATO să adauge o ofensivă terestră campaniei sale aeriene, informează AFP. “NATO va decide în legătură cu o altă opțiune, dacă Belgradul nu acceptă condițiile comunității internaționale,” a spus el. “Înțelegem tot ceea ce va trebui făcut.” Tot mai iritați de ofensiva diplomatică a lui Rugova, liderii UCK au reacționat dur, prin vocea lui Jakup Krasniqi. El a declarat că “anumite cercuri din Occident încearcă să învie un mort politic, în persoana lui Ibrahim Rugova”.

La 22:32, au sunat sirenele alarmei aeriene. Câteva minute mai târziu, frumoasa studentă blondă care locuia cu noi în hotel a venit speriată și ne-a spus că are impresia că Belgradul a fost din nou bombardat. Ciudat, pentru că nu auzisem nimic. Însă ea ieșise să se plimbe puțin prin parcul de lângă hotelul nostru și, auzind sirenele, s-a grăbit să se întoarcă. Chiar când ieșea din parc, a auzit șuierăturile a două rachete Tomahawk, urmate de două bufnituri seci. Deși nu prea ne venea să-i dăm crezare, am urcat până pe acoperiș și, într-adevăr, dinspre râul Sava se vedea fumul unui incendiu. Atacul a fost confirmat de Comandamentul Apărării civile, care a precizat că rachetele au lovit un depozit de carburanți al “Jugopetrol” din cartierul Cukarica. Ne-am dus până acolo, dar am fost dezamăgiți. Depozitul era, de fapt, o baracă de tablă plină cu butoaie goale și două cisterne îngropate în pământ. Până am ajuns noi, pompierii aproape că au stins incendiul. Nu auzisem bubuiturile pentru că depozitul era pe malul Savei și sunetul fusese atenuat de colina Kalemegdan.

În schimb, în comuna Suva Reka din Kosovo, o bombă de mare putere explodase la 21:10. Detonația a fost atât de mare, încât s-a auzit și la Priștina, deși până acolo erau 63 de kilometri! Mai târziu, vremea s-a stricat și norii înșirați pe cerul Iugoslaviei au anulat majoritatea misiunilor aeriene ale NATO. Doar 58 de avioane din cele 425 care decolaseră în această noapte au reușit să bombardeze Iugoslavia, fiind atinse un depozit de muniție la Valjevo și releele de la Prepolac și Lojinca. Într-un comunicat al NATO s-a precizat că ar fi distrus la sol 6 avioane Galeb, aflate pe un aeroport de lângă Prizren. Desigur că sârbii nu au pomenit nimic despre asta și nici nu am reușit să aflăm dacă era adevărat. Oricum, văzând că e liniște, m-am dus la culcare și m-au trezit sirenele de suspendare a alarmei aeriene, la 5:48. După transmisia pentru emisiunea de dimineață de la ProTV, m-am culcat la loc, presimțind că va urma o zi agitată.

Germania a suspendat zborurile deasupra Iugoslaviei a avioanelor spion fără pilot, după pierderea celui de-al patrulea aparat de acest fel, a anunțat Ministerul german al Apărării, citat de AFP. Conform unui purtător de cuvânt al ministerului, misiunile avioanelor fără pilot ale Armatei germane nu vor fi reluate decât după ce va fi aflată cauza pierderii celui de-al patrulea aparat.

Share

target: invazie terestră sau sfârșitul războiului?

by

17 mai 1999

Sirenele încetării alarmei aeriene au sunat la 6:03, când tocmai mă trezisem și îmi pregăteam transmisia pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. Am avut surpriza, înainte de a intra în dialog cu Cristi Tabără, să-mi aud reportajul pe care îl înregistrasem sâmbătă, pentru Corina Hădărean. Așa că, după ce am rezumat în câteva fraze ce s-a întâmplat peste noapte, am discutat cu Cristi despre atitudinea sârbilor față de război.

Am mai dormit apoi vreo două ore și, după ce m-am trezit, la 9:36, Serbia era zguduită de un nou cutremur, de 4,3 grade pe scara Richter. Cu epicentrul la 10 kilometri sud de orașul Trstenik, nu l-aș fi simțit, dacă nu m-ar fi făcut atent tremurul ceștii de cafea în farfurioară. Era al treilea cutremur de pământ în ultimele două săptămâni. Probabil că, de la vibrațiile provocate de exploziile atâtor bombe, plăcile tectonice de pe falia Trstenik-Mionica s-au deplasat și se produc cutremure. Mi-am amintit de vorbele lui Mile Cărpenișan, când am fost treziți în 29 aprilie de primul dintre ele, și mi-am savurat cafeaua în continuare.

Prima știre care mi-a căzut sub ochi când am ajuns la Media Center a fost un comunicat al Ministerului Informațiilor din Macedonia. Acesta anunța că azi-noapte, localnicii din satul Izvor, de lângă Veles, au observat un bărbat în uniformă aterizând cu o parașută în pădurea din apropiere. Era pilotul unui avion NATO lovit de antiaeriana sârbă și a ajuns la 400 de metri de sat. După nici un sfert de oră, când oamenii și-au luat inima-n dinți și s-au apropiat, în zonă au aterizat două elicoptere, care au staționat câteva minute, după care au decolat, recuperându-l pe pilotul parașutat.

Alianța Nord-Atlantică ar putea să desfășoare trupe terestre în Kosovo în luna iulie sau august, chiar fără obținerea unui acord de pace, a afirmat cotidianul “The Times” în ediția sa de astăzi, citând surse britanice din domeniul apărării. Marea Britanie se pregătește să-și mobilizeze 2.300 de militari suplimentari pentru a participa la viitoarea forță de pace în Kosovo (KFOR), ceea ce ridică totalul efectivelor britanice la 9.000 de soldați. Ministrul de Externe Robin Cook a încercat să relanseze ideea unei invazii terestre în Kosovo, dacă armata iugoslavă va fi suficient de slăbită în urma atacurilor aeriene. “Am vorbit, vinerea trecută, cu șeful UCK, care a confirmat că trupele iugoslave sunt mai demoralizate ca niciodată și că un număr foarte important de soldați continuă să dezerteze,” a pretins el, într-un interviu acordat BBC. Cook a repetat că NATO nu intenționează să se angajeze într-o invazie armată împotriva unei rezistențe organizate în provincia sârbă. Dar, adăuga el, “militarii trebuie să analizeze cu multă atenție dacă armata iugoslavă, după loviturile foarte dure pe care le-a primit în ultimele două săptămâni, va fi capabilă să opună o rezistență organizată în viitor”.

Ca la un semnal, câțiva oficiali sârbi au acordat interviuri presei străine, vorbind tot mai insistent despre sfârșitul războiului. “Poate că NATO își va continua acțiunea încă vreo 10 zile, dar inițiativa emisarului rus Viktor Cernomîrdin va învinge,” a declarat revistei “Newsweek“, miliardarul Bogoljub Karic, unul din apropiații lui Slobodan Milosevic. “O Poliție formată din sârbi, albanezi și forțele ONU, echipată cu arme ușoare, va trebui să fie desfășurată în satele din Kosovo.”

Ministrul iugoslav al Sănătății Leposava Milicevic a declarat cotidianului francez “Le Parisien” că, dacă NATO își va schimba unele din pozițiile sale, va fi posibilă realizarea unui compromis în criza iugoslavă. Milicevic face parte din JUL, partidul Mirei Markovic. Ea afirma că o mare parte din soldații sârbi staționați în Kosovo va fi retrasă și Guvernul iugoslav va cere refugiaților să revină la casele lor. Milicevic a respins acuzațiile că forțele sârbe ar comite atrocități în Kosovo, întrebând retoric: “Credeți că noi organizăm campanii de vaccinare a copiilor albanezi din Kosovo ca să îi omorâm după aceea sau să îi alungăm din țara noastră?” Apoi a respins orice intrare a unor trupe străine în Kosovo: “În fața NATO nu stă doar un om, ci un întreg popor. Preferăm să murim decât să devenim sclavii voștri.”

Cineaștii iugoslavi au adresat un apel participanților la cea de-a 52-a ediție a Festivalului de la Cannes, în care au cerut oprirea raidurilor aeriene ale NATO asupra Iugoslaviei. “Dragi colegi, faceți tot ce vă stă în putere pentru ca războiul împotriva Iugoslaviei să înceteze,” scriau artiștii iugoslavi în mesajul lor, publicat de cotidianul belgrădean “Glas javnosti“, “pentru că, iată! au trecut 50 de zile de când țara noastră este distrusă sistematic.”

Un membru conservator al Camerei inferioare a Parlamentului britanic, lordul Robert Skidelsky, va fi sancționat pentru că a criticat atacurile aeriene ale NATO din Iugoslavia, a anunțat Partidul Conservator, citat de AFP. Un purtător de cuvânt a declarat că observațiile parlamentarului “nu erau compatibile cu poziția oficială a Opoziției” și că nu vor reprezenta nici pe viitor poziția partidului față de operațiunile NATO. Lordul Skidelsky apreciase, într-un interviu publicat de “Sunday Telegraph“, că de la început s-a opus din instinct bombardamentelor NATO în Iugoslavia. “Nu pot să cred că bombardarea unei țări fără apărare reprezintă modalitatea cea mai potrivită pentru a duce un război sfânt,” a explicat acesta, acuzând NATO că nu a folosit altă strategie decât aceea de a distruge Serbia din temelii.

Astăzi s-a anunțat că, printr-un decret al Consiliului municipal, vânzarea băuturilor alcoolice a fost interzisă în magazinele și tonetele din Priștina. Cei care vor încălca hotărârea sunt pasibili de pedepse grele, având în vedere starea de război, iar inspectorii primăriei, militarii și polițiștii sunt însărcinați să vegheze aplicarea ei. Toxicologul Slobodan Tosovic, de la Institutul de Sănătate Publică din Belgrad, a apărut din nou, în fața presei, pentru a atrage atenția asupra consecințelor bombardării rafinăriilor și depozitelor de carburanți din Iugoslavia. Numai din Pancevo, după lovirea rafinăriei și a combinatului chimic, a fost nevoie să fie evacuați aproape 60.000 de locuitori. De altfel, aproape zilnic, presa iugoslavă prelua știri despre efectele poluării asupra țărilor vecine.

Am citit un interviu al generalului Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, care avertiza că o eventuala invazie terestră asupra Iugoslaviei ar costa viețile multor soldați NATO. “După aproape 60 de zile de război, pierderile noastre sunt minime,” avertiza Pavkovic. “Știm că, în aer, forțele NATO ne sunt superioare. Dar la sol, când vom fi față în față, superioritatea lor se va topi. Ei nu au militari de calitatea soldaților noștri și nici un moral atât de ridicat ca al nostru. Dacă vor ajunge aici, trebuie să știe că nu vor supraviețui și că, în câteva zile sau câteva luni, vor muri de o moarte îngrozitoare. Vor cunoaște iadul pe pământ.” De altfel, aceasta era și opinia generală a oamenilor obișnuiți. Ei știau că militarii NATO, care s-au “luptat” doar pe hărți și pe terenurile de antrenament, vor avea de înfruntat o armată care, în ultimii 10 ani, a avut parte de războaie nemiloase și cât se poate de reale. Cei mai hâtri aveau un sfat pentru dușmani: când vor începe invazia terestră, soldații NATO să fie neapărat dotați cu pungi mari de plastic, pentru a le fi mai ușor infirmierilor să le adune cadavrele de pe câmpurile de luptă și să le trimită acasă.

Fostul șef al Statului Major Interarme al SUA, generalul în rezervă Colin Powell, a criticat aspru, duminică, modul în care sunt duse operațiunile NATO contra Iugoslaviei, afirmând că recurgerea exclusivă la raidurile aeriene nu poate da rezultate. Într-un interviu acordat postului de televiziune NBC, Powell a opinat că, dacă dorește să obțină victoria împotriva lui Slobodan Milosevic, NATO trebuie să se angajeze într-o ofensivă generalizată, chiar dacă aceasta va implica unele pierderi umane. “La momentul oportun, trupele terestre vor trebui să intre în acțiune, așa cum s-a întâmplat în Războiul din Golf, fiind clar că orice război presupune și pierderi,” a declarat el. “Așteptând până când Milosevic va considera că nu mai poate continua lupta, vom avea probleme foarte mari, atât de ordin militar, cât și material.”

Până la invazia terestră, raidurile aeriene s-au reluat. La 13:19, la Belgrad se anunța din nou alarmă aeriană. Nici nu au încetat bine sirenele, că o serie de bubuituri puternice zguduia clădirile din jur: 3 bombe de mare putere loviseră zona aeroportului Batajnica. Atacul nu a durat mult și alarma a fost ridicată la 13:40. Pentru a suna, încă o dată, la 15:12. Cinci explozii au fost auzite dinspre pădurea Lipovicka Suma, de la periferia capitalei, de unde se ridicau vălătuci de fum. Artileria antiaeriană a deschis focul asupra avioanelor inamice și, la 16:35, alarma a încetat.

Au început să vină știri din alte părți. Aviația NATO a bombardat și alte localități, alarma fiind anunțată aproape în toată țara. La 12:30, 12 case din satul Ence, de lângă Kosovopolje, au fost avariate de explozii. Centrul de presă din Priștina preciza că satul e locuit doar de albanezi și nici o unitate a Armatei sau Poliției nu se afla acolo. La 12:40, a venit rândul orașului Cacak. Proiectilele au lovit fabrica de utilaje termoelectrice “Cer”, o uzină de reparații, cazarma “Ratko Mitrovic” și linia ferată spre Kraljevo. După alte 10 minute, o explozie puternică a răsunat la marginea satului Vrba, de la 10 kilometri est de Kraljevo. Ceva mai devreme, mai multe proiectile loviseră satul Donja Vampa și podul de cale ferată de pe magistrala feroviară Pec-Kosovska Mitrovica. La 15:30, NATO a lovit din nou, cu 4 rachete, instalațiile “Jugopetrol” de la Bor, pe Valea Timocului. Una dintre ele a surprins în fața porții un tractor cu remorcă, în care se aflau mai mulți oameni din satul Krivelj. În urma exploziei, care a fost urmată de un incendiu foarte mare, un bărbat a fost ucis și alți 5 – grav răniți. După nume – Lepadatovic, Stuparevic – păreau a fi etnici români.

Între 15:25 și 15:35, locuitorii orașului Smederevo, din apropiere de Belgrad, au avut parte de cel mai puternic atac aerian de până acum. Din primele informații, mai multe proiectile au lovit depozitele “Jugopetrol” și o puternică explozie s-a auzit din centrul orașului. Un bărbat a fost ușor rănit, iar un băiat de 9 ani, care a fost surprins de bombe lângă sala de sport din Sjenica, a fost internat în stare gravă. La intrarea în orașul Velika Plana, au fost bombardate calea ferată și podul peste râul Jesenica. La periferia Priștinei, în numai 20 de minute, cel puțin 11 proiectile au explodat în satul Planajev. O bombă de mare putere a explodat în satul Vlasnja, de lângă Prizren și alte 5 au atins satul Reka, de lângă Kacanic.

Ibrahim Rugova a afirmat într-un interviu publicat de cotidianul german “Frankfurter Allgemeine Zeitung” că a fost tratat ca prizonier la Belgrad și a asigurat că nu a cerut încetarea atacurilor NATO, decât pentru a lăsa o anumită libertate familiei sale. “Ceea ce am semnat la Belgrad nu are nici o valoare,” aprecia el, susținând chiar că nu a semnat nici un document cu președintele iugoslav. “La Priștina, după începerea bombardamentelor NATO, nu am avut mijloace de informare și am văzut multă propagandă, dar cerusem deja retragerea forțelor sârbe, precum și o prezență internațională și a NATO și după încetarea bombardamentelor.”

Președintele muntenegrean Milo Djukanovic și-a continuat turneul european, criticat vehement de presa și oficialii de la Belgrad, care i-au urmărit fiecare acțiune. Astăzi, s-a întâlnit cu miniștrii de Externe din țările UE și cu comisarul european pentru relațiile cu Europa Centrală, Hans van den Broek. Djukanovic a solicitat Uniunii Europene să-l ajute pentru a face față presiunilor exercitate de Slobodan Milosevic. Singurele sale argumente au fost că Muntenegru, deși face parte din Federația Iugoslavă, a refuzat să respecte cererile Belgradului cu privire la situația din Kosovo, însă Milosevic încearcă să-și impună voința cu ajutorul celor 45.000 de militari ai Corpului II al Armatei iugoslave, care se află în Muntenegru. Deocamdată, Djukanovic nu a reușit să convingă UE de sinceritatea atitudinii sale, van den Broek spunându-i că dispune de 18 milioane de euro pentru a ajuta Muntenegru, dar trebuie să se asigure că banii nu vor ajunge în mâinile președintelui iugoslav. Occidentalii nu uitau că, înaintea izbucnirii războiului cu Croația, Republica Muntenegru, pe atunci condusă de Momir Bulatovic, convinsese Italia să o ajute, pentru a susține inițiativele de soluționare politică a conflictului, însă nu s-a ținut de cuvânt. Așa că Milo Djukanovic nu a obtinut nici măcar aprobarea cererii de a deschide o reprezentanță autonomă la Bruxelles, explicându-i-se că există probleme juridice, din cauza apartenenței la Federația Iugoslavă. Desigur că sârbii și-au bătut joc de insuccesul președintelui muntenegrean.

Începând cu 19:20, după ce îmi terminasem transmisia pentru Știrile ProTV, NATO  a bombardat, sistematic, toate localitățile mai importante de pe autostrada care pleacă de la Niș și coboară catre capitala Macedoniei. Bombe de toate tipurile au căzut asupra localităților Niș, Leskovac, Velika Grabovnica, Grdelica, Vladicin Han, Donje Sinkovce, Vranje și Presevo. Cel mai greu lovit a fost orașul Vranje, unde bombele au atins fabrica de țigări, tipografia, autogara și mai multe clădiri civile de pe bulevardele principale. De asemenea, au fost lovite zona industrială din nord-vestul Niș-ului și viaductul de la Trupale, de pe autostrada spre Belgrad.

Două avioane MiG iugoslave au fost distruse de aviația NATO, a anunțat Pentagonul, citat de AFP. Generalul Charles Wald, care a raportat distrugerea unui MiG-29 și a unui MiG-21, nu a făcut alte precizări referitoare la circumstanțele în care aceste aparate au fost distruse. Confirmarea acestei informații ar duce la 12 numărul de aparate MiG-29 iugoslave distruse de la începutul conflictului, lăsând Armata iugoslavă cu doar două sau trei avioane de acest fel.

La Belgrad, alarma a sunat la 21:55, însă prima parte a nopții a fost liniștită, probabil din cauza cerului noros. La 3:10, când aproape adormisem, au început bubuiturile. Am ajuns pe acoperiș aproape deodată cu unul din muntenegrenii care locuiau în hotelul nostru. Era un tânăr bine făcut, student la Drept, care lucra ca bodyguard într-un bar. Exploziile care au zguduit centrul orașului îl treziseră și pe el. Ne-am speriat împreună de seria de bombe de mare putere care au continuat să cadă în jurul aeroportului Batajnica, în zona dintre Belgrad, Sremska Mitrovica și Nova Pazova, unde sunt buncărele conducerii iugoslave și depozitele subterane de muniție. NATO nu a reușit să identifice locațiile exacte ale acestora, așa că bombarda la nimereală. În timp ce urmăream antiaeriana care încerca să alunge avioanele inamice, muntenegreanul mi-a arătat, spre nord, exploziile proiectilelor care loveau muntele Fruska Gora, între Novi Sad și Backa Palanka. La 3:30, atacul a încetat și am coborât să ne culcăm.

Înainte de a adormi, mi-am mai notat că Armata iugoslavă a eliberat, în orașul Tutin, 106 persoane originare din Kosovo, care fuseseră arestate sâmbătă, în Muntengru. Erau refugiați care se îndreptau cu autobuzele spre granița albaneză și, înainte de a-i lăsa să plece, militarii i-au dus într-o tabără, unde au verificat dacă nu cumva există membri UCK printre ei. În ultima vreme, refugiații albanezi au început să aibă tot mai multe probleme când încearcă să părăsească provincia Kosovo. Tot astăzi, un tren care transporta aproape 1.500 de refugiați a fost întors din drum, la granița cu Macedonia. Trenul sosise în localitatea General Jankovic, venind dinspre Kosovopolje și Urosevac, însă pasagerii nu au fost lăsați de grăniceri să coboare.

Am adormit, dar am fost nevoit să mai sar o dată din pat, la 4:30, când avioanele NATO s-au întors, tot pentru a bombarda zona de lângă Batajnica. În Kosovo, vremea proastă tocmai oprise raidurile aeriene. Nu înainte ca piloții să lanseze câteva rachete de-a lungul zonei de frontieră, unde e masat grosul forțelor sârbe din Kosovo, în preajma localităților Srbica, Djakovica și Pec. Sârbii au mai doborât un avion spion fără pilot, aparținând Armatei germane, care a recunoscut pierderea aparatului. Îmi era de ajuns. Am reușit să mai fur o oră de somn, până la 5:47, când m-au trezit sirenele încetării alarmei aeriene și m-am apucat să-mi pregătesc transmisia de dimineață.

Statele Unite vor trimite 18 avioane de lupta A-10, care urmează să sosească în Italia pentru a întări dispozitivul forțelor aeriene ale NATO în cadrul acțiunii militare împotriva Iugoslaviei, a anunțat Pentagonul, citat de AFP. Avioanele, destinate atacării tancurilor, provin din unitățile Gărzii Naționale din Massachusetts, Michigan și Idaho și vor sosi în zilele următoare, a declarat Kenneth Bacon. În jur de 2.800 de rezerviști au fost chemați să asigure pregătirea de luptă a avioanelor. SUA pune la dispoziție, în prezent, 645 de avioane dintr-un total de 940 de aparate care participă la campania aeriană.

Share

target: viața la Belgrad în timpul bombardamentelor

by

15 mai 1999

Astăzi, fiind sâmbătă, am dormit mai mult. Când m-am trezit, aerul era curat, după furtuna de azi-noapte și străzile erau pline de crengi de copac rupte de vânt. Care – trebuie să spun și asta – au dispărut până după amiază, fiind măturate de angajații Salubrității. M-am dus la Media Center, grăbindu-mă să aflu până în prânz, când închideau, ce s-a mai întâmplat. Atacurile NATO au continuat în Kosovo și în vestul Serbiei. După ora 7:00, avioanele aliate au bombardat regiunea orașului Kursumlija. La 7:15, a fost lovit încă o dată podul peste râurile Kosanice și Toplica. Trei minute mai târziu, încă un proiectil a fost tras în viaductul de la Visoka. Probabil că bombardamentele din zilele trecute nu le-au distrus complet și piloții s-au întors să-și finalizeze treaba. La 7:45, o rachetă Tomahawk a explodat între satele Pepeljevac și Mackovac, mai multe case fiind grav avariate.

Duma de Stat a votat împotriva proiectului de destituire a președintelui rus Boris Elțîn, au declarat agenției Interfax, surse neoficiale de la Moscova. Unul dintre cele cinci capete de acuzare, referitor la declanșarea războiului din Cecenia, care avea șanse să fie adoptat, a fost votat de 283 de deputați, adică mai puțin de majoritatea de două treimi necesară. Nici celelalte capete de acuzare nu au avut mai mult succes: destrămarea URSS în 1991 a primit 239 de voturi, asaltul armat asupra Parlamentului din 1993 – 263 de voturi și acuzatia de genocid împotriva poporului rus – 238 de voturi.

Sirenele au anunțat alarme aeriene la Cacak (9:55) și Kragujevac (10:07). Începând cu ora 10:20, avioanele NATO au bombardat Valea Timocului, regiune locuită în majoritate de etnici români. Pentru prima oară de la începutul războiului, bombele au lovit orașul Bor. Ținta atacurilor au fost instalațiile companiei “Jugopetrol”, de unde s-au auzit 3 explozii puternice și se ridicau nori de fum. Primele informații anunțau că au fost distruse turnul de apă, clădirea centrală a companiei și 4 rezervoare de carburanți. Alte rachete au fost lansate, din nou, asupra instalațiilor “Jugopetrol” din portul dunărean Prahovo. Două explozii au fost auzite în localitatea Boljevac, iar între 10:25 și 10:35, mai multe case din satele Valakonje și Bukovo au fost distruse de bombe.

Circulația pe autostrada Belgrad-Niș a fost întreruptă între Jagodina și Cuprija, după ce, la 10:20, a fost bombardat încă o dată podul peste râul Lugomir. Podul a devenit inutilizabil pentru traficul rutier, iar satele din jur și regiunea industrială a orașului Jagodina au rămas fără curent. La 12:50, s-a dat alarma și la Novi Sad, semn că atacurile se apropiau de noi. Într-adevăr, la 13:17, sirenele sunau alarma aeriană la Belgrad. Nici nu s-au stins bine ecourile lor, că am auzit bubuituri în nordul capitalei. Mai multe proiectile au căzut lângă satul Lisicje Zarko. Sârbii au anunțat că antiaeriana ar fi doborât un avion inamic în zona satului Padinska Skela. N-am reușit să aflu dacă era adevărat, însă la 14:54, alarma a încetat. Au fost ridicate alarmele și la Novi Sad, Cacak, Niș și în restul Serbiei. Ceea ce înseamnă că sârbii s-ar putea să fi spus adevărul, deoarece, de câte ori susțineau că au doborât un avion inamic, atacurile NATO erau suspendate o vreme.

Autoritățile iugoslave au anunțat că, de mâine dimineață, va fi reluat traficul feroviar internațional între Subotica și Szeged. Muncitorii au reușit să îndepărteze de pe linia ferată resturile viaductului șoselei ce ducea spre punctul de frontieră cu Ungaria de la Horgos, care fusese avariat acum 3 nopți.

Rusia își va modifica poziția referitoare la conflictul din Kosovo, dacă în zilele care urmează nu încetează bombardamentele în Iugoslavia, a declarat ministrul rus de Externe Igor Ivanov, citat de AFP. Boris Elțîn amenințase, în ultimele zile, că Rusia va părăsi procesul de negocieri privind situația din Kosovo, fără a stabili, totuși, un termen-limită. “Intensificarea loviturilor aeriene – pe de o parte – și discuțiile privind reglementarea – pe de alta – sunt două lucruri contradictorii,” a explicat Ivanov.

După prânz, m-a sunat Corina Hădărean, de la Departamentul Externe al Știrilor ProTV. M-a anunțat că Mișu Predescu, redactorul șef și producătorul general al emisiunii de dimineață, a hotărât să nu mai preia corespondențele mele. Susținea că oamenii s-au săturat să audă, în fiecare dimineață, despre bombe și nenorociri. Așa că, în afara unor situații deosebite, puteam să dorm liniștit. Corina mi-a spus că adunase, de pe agențiile de presă, foarte multe imagini din Iugoslavia și îi părea rău să nu le folosim cumva. M-a rugat să înregistrăm, periodic, corespondențe de atmosferă, pe diverse teme, în funcție de imaginile pe care le arhivase.

Mi-a plăcut ideea și i-am pregătit o corespondență despre viața în timpul bombardamentelor în capitala iugoslavă. Am și înregistrat-o astăzi. I-am povestit cât de ușor s-au adaptat sârbii la viața de război, astfel încât, dacă vreun străin ar fi ajuns la Belgrad, fără să știe ce se întâmplă, n-ar sesiza nimic deosebit față de orice altă capitală europeană. Poate că s-ar mira că numărul automobilelor de pe străzi este cam mic și, din când în când, se aud urletele lungi ale unor sirene. Pe care, însă, dacă s-ar uita în jur și ar vedea că nimeni nu le bagă în seamă, ar crede că fac parte din vreo tradiție locală, la fel ca melopeele muezinilor din țările islamice, când îi cheamă pe credincioși la rugăciune. Suspendate la începutul războiului, cursurile facultăților au fost reluate treptat. În schimb, anul școlar pentru ciclul gimnazial a fost declarat încheiat, iar elevii din ultimul an vor susține examenul de bacalaureat după terminarea războiului.

Am povestit despre magazinele pline cu de toate, cu prețurile înghețate de guvern, despre mesele copioase, la prețuri de nimic, pe care le puteam savura în fiecare restaurant. Despre moda “Target”, care a umplut piețele și străzile cu tricouri, insigne, brichete și ceasuri, toate imprimate cu celebra țintă, devenită acum un simbol al protestelor împotriva bombardării Iugoslaviei. Despre penele de curent, ale căror consecințe au început să-i îngrijoreze pe oameni, care vorbeau despre epidemii și alte nenorociri. Și, mai ales, despre dârzenia și simțul umorului, două din calitățile care i-au ajutat pe sârbi să treacă peste toate nenorocirile provocate de bombardamente. Și despre artă, prin care sârbii au reușit să înlăture unul din cele mai mari pericole care îi pândește pe oameni în război: singurătatea. Acest război – dimpotrivă! – i-a unit și mai mult pe sârbi și n-am putut să nu amintesc vorbele unui adolescent din Belgrad care îmi spunea că niciodată nu a simțit în jurul său atâta căldură, ca în aceste zile grele.

După ce am înregistrat această corespondență, mi-am notat încă o știre. Militarii unei unități care staționase în satul Kojlovica, de lângă Priștina, s-au retras în cazarma lor din Niș. Colonelul Novkovic, purtător de cuvânt al Armatei iugoslave, a declarat că retragerea este, în continuare, îngreunată de bombardamentele non-stop asupra provinciei Kosovo. “Deși se cere retragerea trupelor noastre din Kosovo, ca o condiție pentru încetarea bombardamentelor, NATO face tot ce este posibil pentru a împiedica acest lucru,” a explicat el.

Mai târziu, Radisa Djordjevic, șeful Direcției de navigație fluvială din Iugoslavia, a anunțat că, din cauza distrugerii celor 4 poduri peste Dunăre, aproximativ 150 de nave sub pavilion străin sunt blocate în nordul Serbiei. “Este vorba de vapoare germane, austriece, bulgărești, ucrainene și românești, transportând peste 500.000 de tone de marfă și având la bord în jur de 450 de marinari,” a precizat Djordjevic. Aflasem că, de curând, șase marinari români, blocați de o săptămână pe ambarcațiunea lor în portul Prahovo, au lansat mesaje SOS în sticle aruncate în Dunăre. Unul dintre mesaje a fost recuperat de un pescar român din Giurgiu. Pe el scria “Suntem complet izolați și rezervele noastre de hrană și apă potabilă sunt pe sfârșite. Avem nevoie de ajutor!” Ziariștii au dat năvală peste armatorul vasului, care s-a apărat, susținând că marinarii au rezerve suficiente și, oricum, va trimite pe cineva la Prahovo, să vadă care este situația.

Împărțit între atâtea evenimente, nici n-am apucat să-mi dau seama când a trecut ziua. Mi-am transmis corespondența pentru Știrile ProTV de la 19:30, după care am coborât, ca de obicei, să mănânc și să stau de vorbă cu ceilalți români, în barul hotelului. La 22:00 a sunat alarma aeriană. Am urcat pe acoperiș, să scrutez orizontul și am rămas stupefiat. În afară de centrul orașului, întreg Belgradul era cufundat în întuneric. Nu vedeam nici luminile de la Pancevo, nici cele de la Novi Sad. Intrigat, am ascultat posturile de radio și m-am dumirit. Deși cerul era acoperit de nori și începuse să plouă, la 21:23, piloții NATO au lansat din nou bombe cu grafit asupra transformatoarelor de la marginea Belgradului. Apoi asupra celor de la termocentrala Kolubara A din Veliki Crljani. Apoi asupra stației de transformare a complexului metalurgic “Sartid 1913” de la Smederevo, unde a izbucnit un incendiu localizat după o oră.

Până am aflat ce se întâmplase, au început bubuiturile. Opt explozii puternice, în serii de câte două. Spre nord, pe drumul către Zrenjanin, se vedea un incendiu. Fusese lovit rezervorul unei benzinării particulare de la Kovilovo. Patru proiectile de mare putere au cutremurat pământul, explodând în câmp, între Sremska Mitrovica și aeroportul Batajnica. NATO încerca, din nou, să nimerească buncărele de unde Milosevic și conducerea armatei coordonau operațiunile militare. Alte două proiectile au lovit chiar aeroportul. După care am văzut mai multe explozii pe coastele muntelui Fruska Gora de lângă Novi Sad.

Au continuat raidurile NATO împotriva obiectivelor de pe Valea Timocului. Șase muncitori au fost răniți când rachetele au lovit stația de transformare a curentului electric care alimenta complexul minier de la Bor. Unul dintre ei, rănit la coloana vertebrală, a fost internat în spital, ceilalți având nevoie doar de îngrijiri ușoare. Exploziile au provocat pagube importante și în oraș, vitrinele magazinelor fiind făcute țăndări și mai multe cladiri fiind serios avariate.

Pe la miezul nopții, ud și înghețat de frig, am coborât de pe acoperiș. Atacul părea să înceteze. Când am ajuns în cameră: surpriză! Deși încă era curent, apă la robinet – ioc! Noroc că aveam vreo 10 sticle cu apă în baie, păstrate pentru astfel de momente. Mă învățasem de la întreruperile anterioare. Mile Cărpenișan încă nu se întorsese din România și cei 20 de litri de apă din sticle îmi ajungeau vreo 2 zile, dacă îi foloseam cu atenție. M-am chinuit să mă spăl și m-am culcat, blestemând bombele aliaților. La 5:30, când a sunat încetarea alarmei aeriene, m-am întors pe partea cealaltă și am adormit într-o clipă. La aceeași oră, locuitorii Priștinei auzeau și ei, pentru prima oară în ultimele 10 zile, sirenele de încetare a alarmei aeriene. Aproape că uitaseră acest sunet, care venea ca o mântuire. Numai ieri, între 7:15 și 17:00, în Kosovo explodaseră peste 90 de proiectile de toate tipurile.

O eventuală separare a provinciei sârbe Kosovo ar putea amenința Macedonia și numeroase alte țări, a declarat președintele Kiro Gligorov, într-un interviu publicat în cotidianul independent “Dnevnik“. “Un mare număr de țări europene au un Kosovo la frontiere. Problemele naționale de astăzi nu se reglementează prin “cucerire” de teritorii,” a subliniat șeful statului macedonean. De asemenea. Kiro Gligorov a precizat că macedonenii “nu cred că refugiații se vor întoarce acasă sau cel puțin, nu toți”. Autoritățile de la Skopje se tem de o destabilizare economică, socială și demografică din cauza celor 234.000 de refugiați care se află pe teritoriul țării.

https://www.youtube.com/watch?v=WgZBGpxu-S4

Share