Feed on
Posts
Comments

18 aprilie 1999

A fost o noapte de cosmar si, la 6:55, cand a sunat incetarea alarmei aeriene, nu mai stiam daca visez sau e aievea. N-am apucat sa dorm prea mult pentru ca, avertizati de Horia Enasel, caruia ii povestisem bombardamentele de azi-noapte, colegii mei mi-au cerut o relatare pentru Stirile de la ora 13:00, desi era duminica. Presimtind, parca, ceva, imediat dupa transmisie, am plecat la Centrul militar de presa. Am aflat ca s-a hotarat organizarea unui convoi pentru ca jurnalistii sa vada cu ochii lor distrugerile de la Pancevo.

NATO a cerut autoritatilor de la Sofia permisiunea de a folosi spatiul aerian al Bulgariei. Premierul Ivan Kostov i-a convocat pe liderii grupurilor parlamentare pentru consultari, urmand ca, in conformitate cu Constitutia, Parlamentul bulgar sa se reuneasca pentru a-si da acordul. La randul sau, presedintele Petar Stoianov a cerut Parlamentului sa aprobe solicitarea NATO. Conform agentiei Mediafax, Alianta Nord-Atlantica a cerut ieri, si autoritatilor de la Bucuresti, acces “nelimitat” in spatiul aerian al Romaniei pentru aeronavele NATO. Solicitarea se referea exclusiv la folosirea spatiului aerian romanesc, nu si la punerea la dispozitia NATO a unor baze aeriene pentru decolarea aparatelor de lupta catre Iugoslavia.

Am ajuns la Pancevo pe la ora 15:00, inghesuiti in doua autobuze in care am fost avertizati sa nu vorbim la telefoanele mobile, sa nu filmam si sa nu fotografiem nimic. In timp ce ne apropiam, am vazut cele doua coloane de fum negru care continuau sa se ridice spre cer. Casele din apropierea combinatului aveau geamurile sparte si locuitorii evacuati azi-noapte nu aveau inca voie sa se intoarca. Cand am coborat in fata sediului combinatului petrochimic HIP, un miros intepator ne-a invadat narile si am simtit un gust amar.

In sala de conferinte a combinatului a fost un adevarat haos. Pentru a putea inregistra declaratiile lui Miralem Dzindo, directorul general de la HIP Pancevo, jurnalistii s-au catarat pe scaune, si-au instalat trepiedele camerelor de luat vederi pe mese, s-au calcat in picioare si s-au injurat ca la usa cortului. Eu cu Mile radeam, pentru ca nu aveam nici macar un reportofon. Dzindo a spus ca, la “Azotara“, o catastrofa de proportii a fost evitata prin golirea, in urma cu doua saptamani, a rezervoarelor in care erau stocate 20.000 de tone de amoniac. Explozia acestora ar fi sters de pe fata pamantului intregul oras. “Am fost consternati la inceputul razboiului, cand am aflat ca fabrica noastra, care produce exclusiv ingrasaminte chimice, ar putea fi tinta bombardamentelor,” a marturisit Dzindo. “In ultimele zile, a fost lovita de doua ori si a fost distrusa. Depozitul principal a fost lovit in plin azi-noapte.” Ca o paranteza, trebuie spus ca amoniacul a fost exportat in Romania, iar de operatiune s-a ocupat firma lui Radu Tinu, fost adjunct al Securitatii Timis, acum un prosper om de afaceri.

Autoritatile de la Belgrad au rupt relatiile diplomatice cu Tirana, acuzand Albania ca este complice la atacurile aeriene ale NATO asupra Iugoslaviei, a anuntat Ministerul albanez de Externe. Decizia a fost motivata de “angajamentul direct al Albaniei, alaturi de Statele Unite si NATO, impotriva Republicii Federale Iugoslavia”, se precizeaza intr-un comunicat dat publicitatii la Tirana.

Directorul HIP Pancevo a anuntat ca bombardamentele de azi-noapte nu au facut victime. 50 de persoane din oras s-au intoxicat cu fum, dar fara urmari grave. “Daca rezervoarele ar fi fost pline, din cauza exploziei s-ar fi putut produce fosgen, substanta folosita ca gaz toxic de lupta in cele doua razboaie mondiale. Desi am depasit punctul critic si situatia este sub control, in aer s-au degajat mari cantitati de dioxine si furan, precum si etil-diclorit (EDC). Aceasta din urma este o substanta toxica mai grea decat apa, care ramane in natura vreme de 15 ani si care va ajunge in Dunare si, de aici, in Marea Neagra.”

Pentru a ne convinge, la conferinta de presa a fost adus si dr.Slobodan Tosovic, de la Institutul de Sanatate Publica din Belgrad, care a afirmat ca norul de fum de la Pancevo va afecta tarile din jurul Iugoslaviei, printre care si Romania. Sarbii sustin ca au prevenit autoritatile din aceste tari, pentru a efectua masuratori de specialitate si a lua masurile care se impun. El a atras atentia ca, pe vremea cand era presedinte al SUA, Ronald Reagan nu a indraznit sa bombardeze o fabrica similara in Libia. Cat despre avertismentele catre tarile din jur, nu stiu ce sa spun. In urmatoarele zile am fost sunat din tara de mai multe ori, de ofiteri ai SRI Timis care ma cunosteau si m-au rugat sa le enumar substantele despre care sarbii spun ca s-ar fi degajat in aer. Mi-au spus ca Agentia locala pentru Protectia Mediului nu a descoperit nici un fel de poluare in tara, pentru ca nu stiu ce substante trebuie depistate in aer si masoara aiurea.

In timpul conferintei de presa a inceput o ploaie torentiala, asa ca am tras cu totii de timp, sa nu ne ude stropii acizi. In fine, dupa ce ne-au urcat in cele doua autocare, sarbii ne-au plimbat prin combinatul chimic, oprind de cateva ori in fata unor instalatii distruse, pentru ca toata lumea sa poata filma si fotografia. De fiecare data, ne-au avertizat sa nu ramanem prea mult pe afara si credeam ca o fac din rea-vointa, sa nu ne lase sa filmam ce dorim. Nici poveste: dupa 5 minute de stat in aerul care mirosea extrem de ciudat, imi lacrimau ochii, ma usturau narile si ma imbranceam cu ceilalti sa urc mai repede inapoi. M-a durut capul ingrozitor toata noaptea si, a doua zi dimineata, m-am trezit cu acelasi gust amar in gura.

Am putut vedea ca, in combinat, totul era ravasit: geamuri sparte, acoperisuri imprastiate, tevi contorsionate care inca mai fumegau. Cateva instalatii imense, adevarate labirinturi de tevi si conducte, pareau devastate de maciuca unui urias. De rezervoarele rafinariei nu ne-am putut apropia, pentru ca inca ardeau. Le-am filmat de la distanta si ne-am dat seama ca ele erau sursele celor doua coloane de fum negru. Privind de-a lungul acestora, am vazut cum, la mare inaltime, fumul se imprastia intr-un nor imens care acoperea intregul orizont. Si care – culmea ! – era dus de vant catre Romania.

“Alianta Nord-Atlantica nu a putut opri livrarile de petrol, care continua sa ajunga la presedintele iugoslav Slobodan Milosevic, pe cale maritima sau terestra,” a declarat cancelarul german Gerhard Schroeder, intr-un interviu acordat cotidianului “Washington Post“. “Este inacceptabil. Nu putem sa fim in razboi cu o tara si sa lasam o conducta care trece printr-o tara membra NATO sa furnizeze petrol adversarului,” a afirmat el, referindu-se la Ungaria. “Trebuie sa strangem putin surubul. Este inacceptabil ca noi sa facem comert cu Milosevic, in timp ce soldatii nostri isi risca viata.”

“Ungaria nu exporta petrol in Republica Federala Iugoslavia, nici prin intermediul vreunui oleoduct, nici prin alte mijloace si nu permite tranzitarea de petrol pentru Iugoslavia pe teritoriul sau,” a replicat purtatorul de cuvant al Ministerului ungar de Externe Gabor Horvath. Aceasta mica disputa, repede inabusita chiar de protagonistii sai, a lasat sa se intrevada unul din adevarurile razboiului din Iugoslavia, care a umplut buzunarele unor oameni de afaceri occidentali cu o gramada de dolari.

Cand am ajuns inapoi la Belgrad, am fugit la hotel si ne-am bagat sub dus, aruncand imediat, la spalatorie, hainele de pe noi. Ne-am transmis corespondentele si am coborat sa mancam. Cat timp am fost plecati la Pancevo, NATO a bombardat din nou Pristina, Valjevo si Kursumlija, unde a avariat un pod. Dupa cina, am ramas in barul hotelului, la o bere. Alarma aeriana se lasa asteptata din nou. In schimb, a sunat telefonul de la receptie. Toti jurnalistii erau chemati la Centrul militar de presa, pentru o conferinta extraordinara.

Asa a inceput o aventura extrem de amuzanta, de care aveam sa facem haz zile in sir. La Centrul militar de presa era mare vanzoleala. Nimeni n-a stiut ce se intampla, pana cand unul dintre ofiterii sarbi nu a venit si ne-a spus ca se pleaca undeva, langa Belgrad, si sa formam rapid o coloana din masinile noastre, pentru a putea fi incadrata pe traseu de masinile Politiei. Eu si Mile nu aveam automobil, dar stiam sarbeste si l-am convins pe un ofiter sa ne ia cu el. Asa ne-am trezit intr-un elegant Renault Espace, in care n-a mai urcat nimeni. Pe drum, ofiterul nu ne-a dezvaluit unde mergem, dar ne-am dat seama ca ne indreptam catre Obrenovac.

Coloana a oprit langa un parc, la vreo 30 de kilometri de Belgrad. Am fost condusi intr-o sala, unde l-am revazut pe dr.Slobodan Tosovic, care ni l-a prezentat pe Milan Teskovic, directorul executiv al fabricii de detergenti “Prva Iskra” din Baric. N-am prea inteles ce voiau sa ne explice decat in final. “V-am invitat aici, incercand sa evitam o catastrofa,” a spus Teskovic. “Vrem sa vedeti ca aici se produc doar detergenti si sapun si nici o alta substanta care ar putea folosi industriei de armament. Avem, insa, 170 de tone de acid fluorhidric in doua rezervoare care, daca sunt lovite, vor degaja in atmosfera un nor ucigator, pe care nu-l vom putea controla.” Pentru a intelege ce s-ar putea intampla, sarbii ne-au spus ca americanii au experimentat in desertul Nevada, eliberand in aer 4 tone de acid fluorhidric, care a distrus orice forma de viata pe o raza de 3 kilometri. Dupa care ne-au invitat sa vedem rezervoarele.

Instalatiile fabricii “Prva Iskra” erau, intr-adevar, impresionante. Totul era din inox, iluminat cu becuri cu lumina unidirectionala, parea un imens pom de Craciun. Cand vedeai, insa, rezervoarele, te cam treceau fiorii. Doua butoaie din inox, in jurul carora sarbii au construit doua cofraje imense, in care au fost asezati 30.000 de saci cu nisip. Activitatea fabricii fusese stopata si era pastrat doar personalul specializat in interventii de urgenta. Peste tot erau intinse furtune cuplate la hidrante, iar tunurile fixe ale instalatiilor de stingere a incendiilor erau indreptate catre cele doua rezervoare.

Pentru noi, surpriza cea mare a fost ca puteam filma orice si oricat. Cu o bunavointa suspecta, sarbii sugerau cameramanilor sa filmeze si instalatia aia, si depozitul celalalt. “Dar rezervorul asta l-ati vazut ?” venea altul cu propunerea. Dadeau declaratii fiecaruia, pana cand am inteles: era alarma aeriana si sarbii isi bateau joc de noi. Ne-au adus scuturi vii in jurul fabricii de detergenti. Si-au atins telul, pentru ca jurnalistii occidentali intrasera in panica. Trageau de noi sa terminam si sa plecam mai repede, fugeau prin fabrica dupa cameramanii rataciti si urlau, isterici, sa plecam dracului de acolo. M-am sprijinit cu Mile de masina care ne-a adus si am ras in hohote, impreuna cu ofiterul de la volan. Dupa un sfert de ora de urlete, un tip de la un prestigios canal de televiziune international a spus ca ne-am adunat cu totii si putem pleca. Colonelul sarb care conducea delegatia a clatinat, impasibil, din cap: “Lipseste cameramanul rus !” In timp ce noi ne tavaleam pe jos de ras, doi englezi s-au repezit si l-au luat, efectiv, pe sus pe rusul care mai voia sa traga doua cadre in combinat.

Pe drumul inapoi, coloana s-a mentinut disciplinata doar cativa kilometri, dupa care jurnalistii straini au calcat acceleratia pana in podea, trecand in tromba pe langa noi si pierzandu-se in zare. Am ramas noi, un Mercedes cu patru ziaristi sarbi si cele doua masini ale Politiei care incadrau coloana. Cred ca restul a ajuns la Belgrad cel putin cu un sfert de ora inaintea noastra. Pentru a ramane obiectiv, trebuie, totusi, sa spun ca – la nici doua ore dupa ce am plecat – o racheta lansata dintr-un avion NATO a explodat la mica distanta de fabrica de detergenti. Din fericire, fara sa provoace vreo paguba, in afara unor geamuri sparte.

Cand ne-am intors, Belgradul era deja sub alarma aeriana. Inca de la ora 17:00, avioanele NATO au inceput bombardamentele in Kosovo. A fost lovit din nou aeroportul Slatina de langa Pristina, turnul de televiziune de pe muntele Goles, iar 6 rachete au distrus ce mai ramasese din cazarma “Kosovki junaci”. RTS a anuntat ca antiaeriana sarba ar fi doborat doua avioane inamice deasupra Pristinei, iar un al treilea s-ar fi prabusit pe dealul Cicevica. Sarbii chiar au difuzat inregistrarea unei convorbiri radio intre pilotul unui avion ce se prabusea si baza.

Un avion F-16 danez care participa la operatiunea “Allied Force” a NATO a aterizat de urgenta la Sarajevo in aceasta seara, ca urmare a “unor probleme critice la un motor”, a anuntat Ministerul Apararii din Danemarca, citat de AFP. “Problemele motorului erau de ordin tehnic si nu au fost provocate in cursul luptelor. O echipa de tehnicieni urmeaza sa soseasca luni in capitala bosniaca, pentru a inlocui motorul defect.”

De la 1:20, am inceput sa vedem explozii pe muntele Fruska Gora de langa Novi Sad. O racheta a lovit podul peste Dunare care lega Backa Palanka de orasul croat Ilok. La 1:30, a fost bombardata o statiune turistica de pe malul lacului Palic de langa Subotica. La 1:50, a fost din nou atacata rafinaria din Novi Sad, iar o racheta a lovit in plin cladirea Consiliului Executiv Regional al Vojvodinei. Construita in 1939 si considerata un simbol al orasului, cladirea figura in Enciclopedia monumentelor arhitectonice ale Europei. Racheta a lovit-o la nivelul etajului III, a perforat zidul si a explodat in interior, provocand un adevarat dezastru.

Ministrul ungar de Externe Martonyi Janos a afirmat, in timpul unei emisiuni a postului national de televiziune, ca Budapesta a solicitat in repetate randuri Aliantei Nord-Atlantice sa nu atace, daca este posibil, orasele din Vojvodina. “Am fost incurcat de bombardarea orasului Subotica. Am cerut o explicatie si ni se va da una. Cu toate acestea, intelegem ca NATO nu poate sa nu considere Vojvodina drept o potentiala tinta militara,” a spus Martonyi. Dubla premisa de la care porneste Ungaria in situatia data este de a-i proteja pe etnicii maghiari din Vojvodina si de a-si indeplini indatoririle in calitate de membra NATO.

NATO se pare ca s-a concentrat asupra nordului Iugoslaviei. Intre 1:27 si 1:37, 11 rachete au fost lansate asupra fabricii de papetarie din Paracin si, din nou, asupra unei statiuni turistice din apropiere, folosita ca tabara pentru refugiatii sarbi din Bosnia si Croatia. Statiunea a mai fost atacata o data acum cateva zile si, cu toate ca NATO nu a recunosctu atacul, sarbii au evacuat-o total. Mai multe explozii au fost auzite la Sremska Mitrovica, iar la Bogutovac, langa Kraljevo, hotelul “Mineral” si 30 de case au fost serios avariate de bombe. La 3:15, pentru a saptea zi consecutiv, NATO a bombardat orasul Kursumlija. Doua poduri, unul rutier si unul feroviar, au devenit inutilizabile in urma loviturilor aeriene. La Belgrad, a fost liniste si am dormit pana cu putin inainte de ridicarea alarmei aeriene, la 6:57. Trebuia sa-mi pregatesc transmisia de dimineata.

Share