minister de externe

target: Biserica Ortodoxă Sârbă cere demisia lui Milosevic

by

15 iunie 1999

Înainte de a mă cufunda în valurile știrilor despre situația din Kosovo, am trecut și astăzi în revistă ultimele noutăți din Serbia. Cursele companiei aeriene JAT către Muntenegru nu au putut fi încă reluate, pentru că NATO trebuia să declare deschis spațiul aerian iugoslav. Directorul aeroportului din Belgrad, Ljubomir Acimovic, declara că acest lucru se va petrece în curând, mai ales că, deja, companiile Aeroflot din Rusia și Swiss Air din Elveția solicitaseră să-și reia cursele către capitala iugoslavă.

Ziarele sârbești se întreceau în tot felul de inițiative. “Blic” a declanșat, începând de astăzi, o campanie în care îi îndemna pe sârbi să îi transmită împuterniciri pentru a-i reprezenta într-un viitor proces internațional, în care să ceară despăgubiri Alianței Nord-Atlantice pentru pagubele suferite la obiectivele civile. “Vecernje Novosti” solicita sprijinul populației pentru a declara clădirea fostului Comitet Central al Partidului Comunist din Iugoslavia (CK) monument în amintirea agresiunii NATO. Ideea ziarului era de a nu renova niciodată clădirea, lovită de mai multe rachete de-a lungul războiului, pentru a aminti generațiilor despre sălbăticia inamicilor. Inițiativa avea slabe șanse să atragă atenția autorităților iugoslave, care instalaseră deja o nouă antenă pe acoperișul CK, pentru retransmisia programelor televiziunilor locale.

Compania de distribuție a curentului electric în Belgrad (EDS) a anunțat că, în maximum o săptămână, sistemul energetic al capitalei iugoslave va fi stabilizat. Deocamdată, zone mărginașe, precum cartierele Zemun și Novi Beograd, continuau să fie lipsite de curent 3 ore pe zi. Consumul zilnic al Belgradului se ridică în prezent la 10 milioane de kilowațioră (kWh). EDS a anunțat, însă, că nivelul record al consumului de energie din iarna trecută, de 33 de milioane kWh zilnic, nu va putea fi suportat de rețelele avariate de bombardamente. Compania a sfătuit locuitorii capitalei să se orienteze către alte surse de energie, deoarece, la iarnă, nu va putea asigura mai mult curent decât în prezent. EDB a primit ca donație 3 transformatoare de energie electrică, în valoare de 35.000 de mărci germane, pe care urmează să le monteze la Bezanijska Kosa, în locul celor distruse de bombardamente.

Finanțarea reconstrucției Balcanilor se află, în primul rând, în sarcina Europei, a apreciat omul de afaceri de origine ungară George Soros, într-un interviu publicat de cotidianul austriac “Der Standard“. “Este o problemă europeană și recomand să nu se scruteze orizontul american pentru a căuta bani,” a declarat acesta. “În mod natural, instituțiile financiare internaționale – cum ar fi, de pildă, Banca Mondială – joacă, de asemenea, un rol important, însă aceasta nu va mai contribui cu 50 de milioane de dolari, așa cum a făcut în cazul conflictului din Bosnia. Acest lucru va fi făcut de Europa.” Pe de altă parte, Soros a declarat că are un sentiment de responsabilitate personală privind consecințele conflictului din Kosovo și, în nici un caz, unul de victorie.

Când am ajuns la Media Center, am aflat că încă un convoi rusesc intrase în Iugoslavia, venind din Bosnia-Herțegovina. Era alcătuit din 6 camioane în care se aflau 160 de militari, o cisternă cu apă, un vehicul sanitar și alte 3 vehicule militare și aducea alimente și echipament pentru cei aflați deja pe aeroportul Slatina din Priștina. Însoțit de mașini ale Poliției militare iugoslave, convoiul a trecut pe lângă Belgrad la ora 11:00, îndreptându-se spre Kosovo, pe același traseu ca și precedentul.

Parașutiștii ruși de pe aeroportul Slatina au avut ceva emoții azi-noapte, când un necunoscut a lansat o rachetă de tip RPG asupra lor, fără a provoca pagube sau victime. Pentru a preveni evenimente similare sau eventuale atacuri din partea UCK, un purtător de cuvânt al Statului Major al Armatei Ruse a avertizat că militarii săi au dreptul să folosească armamentul din dotare, în cazul în care sunt atacați, chiar dacă nu au fost încă integrați oficial în KFOR. Oficialitățile iugoslave sperau în continuare că Rusia își va mări numărul efectivelor dislocate în Kosovo, 10.000 de militari fiind considerat un minim indispensabil. “Credem că Rusia trebuie să aibă în Kosovo o prezență masivă și echivalentă cu a altor țări, iar trupele rusești trebuie să acționeze sub propriul lor comandament,” a declarat fratele președintelui iugoslav, Borislav Milosevic, care își reprezenta în continuare țara ca ambasador la Moscova. “Trimiterea celor 200 de parașutiști ruși la Priștina nu este decât o prima etapă a acestei operațiuni.”

Desfășurarea parașutiștilor ruși în Kosovo continuă să fie subiectul unor aprinse dezbateri în presa rusă, în timp ce oamenii președintelui Boris Elțîn încercau să acrediteze ideea că acesta n-ar fi fost străin de operațiune. Cotidianul de afaceri “Kommersant” arăta că săptămâna trecută, un grup de 20 de ofițeri superiori ai Statului Major au elaborat în cel mai mare secret un plan alternativ de reglementare a situației din Kosovo. “Tactica aleasă de militarii ruși constă în a acționa repede și cu fermitate, luând în considerare lecția oferită de cel de-al Doilea Război Mondial, conform căreia învingătorii nu sunt judecați,” notează “Kommersant”, citându-l pe unul din autorii planului. Șeful Statului Major Anatoli Kvașnin l-a sunat vineri dimineața pe Boris Elțîn, pentru a-l informa în legătură cu proiectul și a-i cere acordul. Președintele rus l-a aprobat, afirmând că este vorba de un “demers just și în forță”. Faptul că Boris Elțîn l-a înaintat în grad, sâmbătă, pe generalul Viktor Zavarzin dovedește că președintele rus este cel care a inspirat, în primul rând, operațiunea, se arată în cotidianul “Sevodnia“. Ziarul mai notează că acțiunile neașteptate îi stau în fire președintelui rus, putându-se chiar afirma că poartă semnătura sa.

“Mă îndoiesc că decizia de trimitere a parașutiștilor noștri a fost luată cu consimțământul președintelui,” susținea, însă, șeful Comisiei parlamentare pe probleme de politică externă Vladimir Lukin, citat de cotidianul “Izvestia“. “Însuși Boris Elțîn a dat ordin parașutiștilor ruși să se instaleze pe aeroportul din Priștina,” a afirmat Vladimir Putin, șeful FSB, într-un interviu acordat canalului de televiziune RTR. “Boris Elțîn, care este șeful suprem al forțelor armate ruse, era, bineînțeles, la curent cu tot ceea ce se pregătea și a aprobat planul strategic. Aplicarea concretă, oră cu oră, a fost problema executanților. Ei nu au ieșit din cadrul acestui plan. Rușii pot să spună ce vor despre președintele Boris Elțîn. Pot să-l iubească. Pot să-l deteste. Pot să-l blameze sau să-l laude. Dar există un lucru pe care nu i-l pot reproșa: niciodată nu a aruncat responsabilitatea unui ordin asupra celor cărora le-a dat acest ordin.”

Președintele Slobodan Milosevic și-a continuat astăzi turul de forță pentru recâștigarea încrederii populației. Câteva mii de oameni au participat la un alt miting, organizat în fața spitalului din orașul Aleksinac. “Șirul marilor nenorociri petrecute în timpul agresiunii NATO împotriva Iugoslaviei a început aici,” a spus Milosevic. “Aleksinac este un oraș mic, dar brav, cunoscut prin faptul că a dat cel mai mare număr de luptători în toate războaiele de până acum, mai ales în cel de-al Doilea Război Mondial. Într-un astfel de orășel s-au petrecut cele mai mari distrugeri și nenorociri.” Participanții la miting, care fluturau drapelele naționale și portretele lui Milosevic, sub care scria “Slobo, suntem alături de tine!”, au aclamat îndelung discursul președintelui iugoslav. Acesta a fost însoțit în vizita sa de premierul federal Momir Bulatovic, de Zivadin Jovanovic, ministrul federal de Externe, generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, Mirko Marjanovic, primul ministru al Serbiei și de oficialități locale. Acestea le-au prezentat oaspeților macheta cu viitorul complex comercial și de locuințe, care va fi ridicat în locul ruinelor caselor distruse. Milosevic s-a plimbat pe jos pe strada Vuk Karadjic, cel mai grav afectată de bombardamente.

Cu ocazia Zilei Armatei, care se sărbătorește mâine în Iugoslavia, seara, la Centrul “Sava“ din Belgrad, a avut loc un spectacol festiv, la care a participat și Slobodan Milosevic, împreună cu soția sa și ceilalți lideri iugoslavi. El i-a felicitat pe toți militarii Armatei iugoslave, pentru că “au dat dovadă de un înalt patriotism și eroism, în lupta pentru apărarea integrității teritoriale, independenței și suveranității Iugoslaviei” și a spus că “acest război a evidențiat unitatea dintre popor, armată și conducerea țării”. Președintele iugoslav l-a înaintat in grad pe Dragoljub Ojdanic, șeful Statului Major General, acesta devenind primul general de armată din istoria Iugoslaviei. De asemenea, au fost înaintați în grad în mod festiv generalii Spasoje Smiljanic, comandantul Aviației și Apărării Antiaeriene, Blagoje Kovacevic și Vidoje Pantelic, adjuncții lui Ojdanic, precum și Vladimir Lazarevic, comandantul Corpului Priștina. În discursul său, Milosevic a anunțat că “Iugoslavia se va deschide către lume, dar către acea parte progresistă și democratică a lumii, în care, în mod sigur, va intra în curând”.

La festivitate, proaspătul general de armată Dragoljub Ojdanic a ținut un discurs în care a explicat că războiul putea fi evitat numai dacă Iugoslavia ar fi semnat “actul de capitulare” de la Rambouillet. “Poporul sârb nu ar fi acceptat o astfel de capitulare,” a spus Ojdanic. “Nici Iugoslavia, nici poporul sârb și nici armata nu au dorit războiul, dar acesta a fost inevitabil.” El a adăugat că, în timp ce NATO pregătea invadarea terestră a țării, Iugoslavia a reușit să rezolve pașnic criza, trecând responsabilitatea pe umerii Națiunilor Unite. Apoi a mulțumit militarilor pentru eroismul cu care și-au făcut datoria și a adăugat că, prin manevre și tactici adecvate, precum și datorită unei conducerii eficace, Armata iugoslavă a reușit să-și protejeze la maximum oamenii, tehnica militară și rezervele de război.

In discurs, Ojdanic a subliniat că, din punct de vedere tehnico-militar, NATO era de 37 de ori mai puternică decât Armata iugoslavă. “Au fost folosite cele mai moderne avioane din lume, care ne bombardau de la 20.000 de metri,” a spus el, “iar rachetele de croazieră erau lansate de la mii de kilometri depărtare.” Potrivit unui bilanț întocmit de militarii sârbi, NATO a folosit în războiul împotriva Iugoslaviei 1.200 de avioane (dintre care 850 de luptă), care au efectuat 26.300 de zboruri, și au fost lansate 1.000 de rachete de croazieră și peste 2.900 de bombe și proiectile de toate tipurile. Au fost lansate 2.300 de proiectile asupra a 995 de obiective, iar cantitatea totală de explozibil detonată a depășit 21.700 de tone. Ojdanic a anunțat că Armata iugoslavă a reușit să doboare, în total, 61 de avioane ale NATO, 30 de avioane spion fără pilot, 7 elicoptere și 238 de rachete de croazieră. În timpul festivității, a fost păstrat un minut de reculegere în memoria militarilor și civililor uciși în bombardamente și au fost îndelung aplaudați generalii Pavkovic și Lazarevic, considerați adevărați eroi.

Ceva mai devreme, în timpul zilei, generalul Spasoje Smiljanic, comandantul Aviației și Apărării Antiaeriene, anunțase că, mâine, toți militarii care și-au pierdut viața în timpul războiului vor fi decorați post-mortem de către președintele Slobodan Milosevic. El a amintit că unitățile sale au pierdut în război numai 40 de oameni, alți 110 fiind răniți. La rândul său, generalul Momcilo Momcilovic, comandantul Corpului Novi Sad al Armatei iugoslave, a declarat că militarii sârbi și-au dobândit pe merit titlul de învingători morali în acest război. El a afirmat că, în timp ce unitățile sale nu au avut nici o pierdere, au reușit să doboare 5 avioane, 4 avioane spion fără pilot și 95 de rachete de croazieră. De asemenea, în perioada 7 aprilie – 9 iunie, militarii săi au asigurat trecerea Dunării cu ajutorul pontoanelor pentru 1,3 milioane de oameni și 30.000 de autovehicule.

Ironia sorții făcea ca festivitatea de la Centrul “Sava” să coincidă cu finalizarea retragerii Armatei iugoslave din sudul provinciei Kosovo, 40.000 de militari fiind deja în cazărmi. Reprezentanții NATO au confirmat că, așa cum se stabilise la Kumanovo, militarii și polițiștii sârbi evacuaseră complet zona I. Generalul Michael Jackson, comandantul KFOR, s-a declarat mulțumit de felul în care sârbii și-au respectat angajamentele și a anunțat că, până la miezul nopții, KFOR va prelua controlul frontierelor cu Macedonia și Albania și va trece la dezarmarea gherilelor UCK.

Comandantul UCK din Priștina Rustem Mustafer a respins rezoluția ONU privind dezarmarea organizației, a afirmat cotidianul “Financial Times“. UCK intenționează să devina armata unui stat independent numit Kosovo, a precizat acesta. “Va exista o reconstrucție a UCK-ului și ne vom păstra armele și sper că NATO ne va ajuta,” a adăugat Mustafer. Conform declarației lui, NATO nu le-a cerut oamenilor săi să depună armele.

După ce i-a sprijinit de-a lungul întregului război, liderii NATO nu știau exact cum să se poarte cu luptătorii UCK, lăsând această sarcină la latitudinea comandanților locali ai forțelor de menținere a păcii. “KFOR și generalul Michael Jackson dispun, în virtutea acordului încheiat cu autoritățile de la Belgrad, de întreaga autoritate necesară pentru crearea unui mediu sigur în Kosovo,” a declarat Jamie Shea. “Vom face acest lucru, în primul rând, prin cooperare și dialog, dar nu ne așteptăm ca populația din Kosovo să se conformeze acordului militar semnat cu Belgradul.” Pregătindu-le un acord pentru a-i convinge să depună armele, reprezentanții Occidentului tratau UCK la fel ca pe un copil râzgâiat, care nu trebuie urecheat, deși face boacăne toată ziua. “Colaborarea între occidentali și UCK este bună,” a explicat ministrul britanic Clare Short. “Bineînțeles, au existat câteva incidente. Însă conducerea UCK le-a cerut trupelor sale să coopereze și să nu se lanseze în operațiuni de răzbunare. Pe plan global, acest lucru se respectă.”

Văzându-se tratați cu condescendență, luptătorii separatiști și-au luat nasul la purtare și se plimbau îmbrăcați în uniforme, cu armele la vedere, pe străzile orașelor. Se credeau singurii stăpâni ai provinciei Kosovo, uitând că nu aveau nici un merit la învingerea sârbilor, în afara celui că i-au convins pe occidentali să pornească războiul. Astăzi, când un grup de ofițeri britanici din KFOR a cerut să stea de vorbă cu Rustem Mustafer (care își luase numele de “comandantul Remi“, după modelul gherilelor comuniste din America de Sud), acesta le-a transmis să vină mai târziu, pentru că e prea ocupat ca să-i primească.

Orasul Prizren era în pragul anarhiei, câteva sute de luptători UCK defilând pe străzi, alți 1.000 fiind dispuși în împrejurimi. Șeful lor, Redza Ekrem, supranumit “comandantul Drini“, a declarat că orașul e în întregime sub controlul lor, promițând să colaboreze cu trupele KFOR. “Colaborarea” era atât de bună, că militarii germani au fost nevoiți să intervină de mai multe ori, pentru a opri atacurile UCK asupra convoaielor de sârbi care se refugiau sau pentru a potoli mulțimea de albanezi înfierbântați, care arunca cu pietre, cartofi și ouă în acestea. La 13:30, sârbii din localitatea Slovinje, de la 20 de kilometri de Priștina, au fost atacați de luptătorii UCK. După o jumătate de oră de violente schimburi de focuri, albanezii s-au retras. Sârbii i-au acuzat pe militarii KFOR că au refuzat să intervină, deși au fost anunțați de atac.

Forțele UCK au rămas înarmate și în jurul orașului Kacanik. Hajrus Kurtaj, comandantul din zonă, a declarat că ordinul de predare a armamentului trebuie să vină de la conducerea UCK. “Deocamdată, am primit ordinul să ne păstrăm pozițiile,” a explicat Kurtaj. “Suntem o armată bine organizată. Avem un guvern provizoriu condus de Hashim Thaqi, comandanți locali în fiecare oraș, peste întreaga provincie, avem o comandă unică, un stat major, un ministru al Apărării și un premier.” Așa-zisul guvern UCK nici măcar nu era complet. Purtătorul de cuvânt al organizației, Jakup Krasniqi, aducea justificarea că “guvernul” a fost format în condiții grele, câteva portofolii rămânând neocupate. Încercând să stăpânească situația, militarii britanici din KFOR au arestat azi-noapte 5 albanezi din UCK. Ascunși într-o casă, aceștia au împușcat un sârb care trecea prin apropiere. După o scurtă anchetă, britanicii au fost nevoiți să-i elibereze pe toți 5, justificând că nu au atribuții polițienești.

În aceste condiții, riposta sârbilor nu s-a lăsat mult așteptată. După-amiază, pe o stradă din Gnjilane, 13 persoane, dintre care 8 copii, au fost rănite de explozia unei grenade aruncate dintr-un Mercedes negru. Martorii oculari pretindeau că, la volanul mașinii, l-ar fi recunoscut pe un sârb din grupările paramilitare. Răniții au fost duși la postul de prim-ajutor al militarilor francezi din KFOR, iar un copil și un adult, aflați în stare gravă, au fost transportați la un spital din Macedonia. În semn de protest, albanezii din Gnjilane au manifestat în fața comandamentului francez instalat în oraș, după care au defilat, claxonând, pe străzi. Francezii au fost nevoiți să intervină pentru a proteja trecerea unui convoi de sârbi care pleca din localitate, înconjurat de un grup masiv de albanezi care îi înjurau și îi loveau cu pietre.

Ibrahim Rugova și-a anunțat revenirea în Kosovo în următoarele zile și a lansat un apel către luptătorii UCK să dea dovadă de reținere, pentru a nu compromite șansele păcii, relatează AFP. Între el și liderii UCK s-au manifestat și continuă să se manifeste disensiuni profunde, aceștia din urmă acuzându-l de joc dublu, oportunism notoriu și pactizare cu dușmanul. “Categoric că acțiunile UCK pun în pericol acordul de pace și de aceea, eu cer UCK să accepte ordinele venind din partea forțelor KFOR și să coopereze cu acestea,” a afirmat Rugova.

În această dimineață, trupele olandeze din KFOR au descoperit într-o casă din Velika Krusa, un sat de lângă Prizren, rămășițele a ceea ce părea a fi un masacru comis de sârbi. “Deocamdată, știm cu certitudine că este vorba de cel puțin 20 de cadavre arse în întregime,” a afirmat căpitanul Michael Boss. El a blocat imediat accesul în zonă și a anunțat comisarii TPI de la Priștina. Trupele olandeze au fost conduse la locul masacrului de Ismet Tara, un albanez de 36 de ani, care le-a povestit că, la două zile după declanșarea bombardamentelor NATO împotriva Iugoslaviei, paramilitarii sârbi ar fi adunat cel puțin 50 de bărbați albanezi din zonă, pe care i-au zidit de vii în casă, după care au incendiat-o. Cadavrele lor au fost descoperite de luptătorii UCK, în urmă cu 3 săptămâni, aceștia îngropând o parte din ele.

Zvonurile descoperirii altor gropi comune au început să fie răspândite de toată lumea. Majoritatea ziariștilor străini nu vâna decât astfel de subiecte și erau dispuși să dea crezare oricui, numai povestea să fie cât mai îngrozitoare. Albanezii au profitat și le-au umplut capul cu nenorociri. Cătălin Radu Tănase mi-a povestit astăzi că a rămas stupefiat de lecțiile bine învățate ale albanezilor pe care îi întâlnea. Când aflau că este jurnalist străin, oricare albanez începea să se bucure și să strige “NATO! NATO!”, după care izbucnea în plâns și, smulgându-și părul din cap, recita imediat povestea vreunui masacru comis de sârbi și se arăta dispus să-l conducă la o groapă comună. Așa se răspândise și zvonul – preluat imediat de agenția italiană de presă ANSA – că militarii italieni din KFOR ar fi descoperit mai multe gropi comune, dintre care una cu 120 de cadavre. În realitate, membrii UCK i-au condus pe italieni pe un câmp de lângă Pec, unde au găsit 4 cadavre abandonate. Căpitanul Giancarlo Simi a declarat că membrii UCK i-au povestit că trupurile pe care le-a văzut ar fi ale două familii de albanezi, executate de sârbi în a doua jumătate a lunii aprilie. El a mai adăugat că două din cadavrele descoperite păreau ale unor copii împușcați în cap.

Știrile despre gropile comune au adus aminte ziariștilor de celebrul Arkan, liderul grupării paramilitare “Tigrii Serbiei“, care era deja acuzat de crime de război de către TPI, în urma atrocităților comise în timpul războiului din Bosnia. Dându-și seama că nu mai e cazul să pozeze în marele salvator al națiunii, Arkan a acordat un interviu telefonic postului de televiziune Sky News, spunând că nici măcar nu știe unde se află Velika Krusa. “În prezent, mă aflu la Belgrad și, de la începutul conflictului, nu am părăsit acest oraș, nici măcar o zi,” a declarat Arkan. “Noi niciodată nu am ucis civili nevinovați. Am ucis doar soldați, în timpul luptelor. Este o mare diferență.” M-a amuzat discuția și dezamăgirea de pe fața reporterului de la Sky News. De unde să știe, bietul de el, că Arkan nu mai era decât un clovn, bun să ia ochii jurnaliștilor străini, care se retrăsese demult din astfel de operațiuni, iar “tigrii” săi erau, cel mult body-guarzi prin baruri și discoteci?

Un alt grup de 5 refugiați kosovari cazați în stațiunea buzoiană Sărata Monteoru a fost prins de grăniceri în apropierea punctului de frontieră Turnu, încercând să treacă ilegal frontiera româno-ungară, informează Comandamentul Național al Grănicerilor, citat de Mediafax. Kosovarii au declarat că voiau să ajungă în Germania, unde au rude. Cei 5 au venit în România cu un avion pus la dispoziție de UNHCR. Ei dețin documente de identitate întocmite de Oficiul pentru Refugiați din Direcția Generală de Pașapoarte, Străini și Probleme de Migrări.

Zika Djorovic, directorul Vămii din Priștina, a declarat că, din cauza “bandelor de teroriști albanezi”, a închis toate punctele de frontieră cu Macedonia și Albania. Adică și-a retras personalul, lăsându-le de izbeliște. De astăzi, refugiații albanezi au început să se întoarcă în Kosovo. Reprezentanții OSCE și UNHCR au anunțat că aproximativ 1.500 de albanezi au intrat prin punctul de frontieră de la Morina, formând o coloană lungă de 300 de metri, care se deplasa spre Priștina. Alți 2.000 de refugiați au plecat din taberele din Macedonia. Revenirea lor în Kosovo a fost ușurată de Poliția macedoneană și de lucrătorii UNHCR, care le-au făcut acte de identitate celor care au declarat că le-au pierdut sau că le-au fost confiscate de sârbi. 1.100 de oameni plecaseră ieri de la Blace, iar astăzi au fost gata și actele celor din taberele de la Cegrane și Neprosteno.

Deși situația în Kosovo era încă nesigură și drumurile – periculoase, reprezentanții organizațiilor umanitare internaționale și-au dat seama că nu îi mai puteau convinge pe albanezi să rămână în taberele de refugiați. Nici măcar veștile despre moartea unora dintre ei nu îi intimidau. Astăzi, în timp ce se întorceau acasă, doi albanezi au fost uciși de explozia unei mine, în apropierea graniței iugoslavo-macedoneană. Militarii KFOR de la punctul de control Blace au povestit că, după prânz, un bătrân albanez șiroind de sânge a ajuns la ușa gheretei și le-a povestit că doi prieteni ai săi au călcat pe o mină de lângă drum. După ce a primit îngrijiri medicale, bătrânul a plecat înapoi spre Kosovo.

În timp ce refugiații albanezi se întorceau în provincie, sârbii continuau să plece. Deja 24.000 de oameni fugiseră în Serbia, iar 13.000 în Muntenegru. Cea mai mare parte s-a adăpostit la rude sau prieteni, iar unii chiar la a doua casă, pe care o aveau în Serbia. Numai prin punctul de primire al Crucii Roșii Iugoslave de la Beloljina trecuseră 9.000 de refugiați. La Kraljevo, din oră în oră, soseau tot mai mulți. Aseară, părinții militarilor sârbi care urmau să revină acasă se adunaseră pe podul peste Ibru și, în locul coloanei Armatei iugoslave pe care o așteptau, s-au trezit față în față cu un convoi de refugiați din Kosovo.

Azi-noapte, la Prokuplje, sosiseră 150 de sârbi care veneau, după un drum de 12 ore, tocmai de la Brezovica, Urosevac, Priștina și Podujevo. Printre ei se aflau și 30 de gardieni de la închisoarea din Prizren. “Am plecat însoțiți de o ploaie de pietre,” povestea un sârb din convoi. “Am plecat pentru că ofițerii KFOR ne-au spus că nu ne pot garanta securitatea. În timpul războiului, în oraș nu era nici un bărbat albanez. Când au sosit germanii din KFOR, au apărut 3-4.000. I-au întâmpinat pe nemți cu flori și îi salutau cu două degete, în semn de victorie. Deși întotdeauna ne-am purtat bine cu ei, dintr-o dată au devenit ostili.”

În toate orașele din Serbia se anunțau refugiați din Kosovo. La Cacak, unii dintre cei 200 de sârbi care se opriseră aici povesteau că doi bătrâni, soț și soție, au preferat să-și pună capăt zilelor, decât să plece și să-și lase gospodăria în mâinile albanezilor. Bărbatul a împușcat-o pe soția sa, după care și-a zburat creierii. Pe lângă Kragujevac, au trecut deja 3.000 de oameni. 600 s-au înregistrat ca refugiați în oraș, dar restul nu a vrut să se oprească și și-a continuat drumul spre nordul Serbiei. La orele prânzului, pe șoseaua de lângă motelul “Atina“ de la marginea Leskovac-ului, poposiseră 100 de sârbi. Veneau de la Brezovica și își trăgeau sufletul după un drum istovitor, de 25 de ore. Aseară, primele 6 familii care au ajuns aici au ocupat ultimele camere ale hotelului, restul fiind nevoiți să doarmă sub cerul liber sau să plece mai departe. La Mladenovac, se aflau 500 de refugiați sosiți din zona Suva Reka, iar la Novi Sad, alți 400. Într-un convoi de 51 de persoane, care plecaseră de 24 de ore din satul Crmljane de lângă Djakovica și se îndrepta către Pozarevac, pe o femeie a apucat-o durerile facerii. Zuraja Gasi a născut un băiețel în remorca unui tractor și medicii din spitalul de la Zabari, unde au fost duși amândoi, au anunțat că se simt bine.

Bulgaria a protestat față de începerea procesului intentat liderului minorității bulgare, Marko Șukarev, acuzat că a dezertat din Armata iugoslavă, relatează AFP. “Acuzațiile sunt absolut fără fundament. Dorim ca partea iugoslavă să renunțe la acest proces,” a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului bulgar de Externe Radko Vlaikov. În cazul condamnării lui Șukarev, care urmează să fie judecat de un tribunal militar la închisoarea din Niș, Bulgaria se va adresa organizațiilor internaționale. “Marko Șukarev, președinte al Uniunii Democratice a Bulgarilor din Iugoslavia, mobilizat în armata iugoslavă, și-a părăsit temporar unitatea militară pentru că avea nevoie de ajutor medical urgent,” a explicat Radko Vlaikov. Potrivit oficialului bulgar, un număr important și neproporțional de membri ai minorității bulgare din Iugoslavia (care numără între 40 și 50.000 de persoane) a fost mobilizat în timpul războiului din Kosovo.

Situația din Kosovo aproape că i-a isterizat pe politicienii sârbi. Marko Jaksic, președintele Consiliului regional din Kosovo al Partidului Democrat din Serbia, a declarat că, după retragerea Armatei și Poliției iugoslave, peste 80.000 de sârbi ar fi plecat din provincie. “În Metohia s-a terminat cu sârbii,” s-a plâns el. “Situația cea mai dramatică este la Pec, Decani, Prizren și Djakovica. Oamenii au închis spitalele, magazinele, primăriile și mulți dintre ei și-au dat foc la case, înainte de a pleca.” Jaksic a acuzat reprezentanții autorităților locale și republicane că au fost primii care au fugit din Kosovo și a făcut apel la guvernul federal si la comunitatea internațională să facă totul pentru a opri exodul.

La rândul său, Partidul Democrat a atras atenția că forțele internaționale trebuie să protejeze cetățenii sârbi din provincie împotriva atacurilor UCK. “Dacă nu vor reuși, aceasta va duce la creșterea exodului și la destabilizarea provinciei și a întregii regiuni,” avertizau liderii democrați. “Am cerut autorităților să dezvăluie cetățenilor iugoslavi întregul adevăr despre ce se întâmplă acum în Kosovo și despre situația tragică în care se găsește poporul sârb.” Ei nu au pierdut ocazia să-l mai acuze o dată pe premierul Momir Bulatovic că refuză să ridice starea de război, pentru a putea continua suspendarea drepturilor cetățenești, descinderile și perchezițiile împotriva rivalilor politici, precum și a împiedica normalizarea relațiilor cu Republica Muntenegru.

Și Mișcarea pentru Reînnoirea Serbiei (SPO) a reacționat la exodul sârbilor din Kosovo, Vuk Draskovic făcând din nou apel ca aceștia să rămână la casele lor, pentru că în curând se va ridica o Serbie nouă și democratică, în care își vor găsi locul toți locuitorii din provincie. Liderul SPO a calmat agitația provocată de ieșirea radicalilor din guvern, afirmând că partidul său nu va sprijini guvernul socialist minoritar. “Serbia are nevoie de un guvern nou, democratic, pro-european, care să înceapă refacerea țării și procesul unor ample și radicale schimbări democratice,” a spus Draskovic. “Adevărata întrebare nu este dacă SPO va intra in guvern, ci când vor începe aceste schimbări. SPO nu a primit nici un semnal, până acum, că s-ar dori intrarea sa în guvernul Serbiei.” El a adăugat că starea de război trebuie imediat suspendată și, odată cu ea, anulate și o serie de legi nedemocratice, promovate de radicalii din guvern (Legea informațiilor si Legea universităților). De asemenea, ar trebui reluate legăturile cu partidele politice din Muntenegru, care își au locul lor în guvernul federal.

Partidul lui Draskovic nu primise nici o invitație să intre în guvernul sârb dintr-un motiv foarte simplu. Președintele Milan Milutinovic găsise o soluție mult mai eficientă pentru funcționarea în continuare a executivului: a respins demisiile reprezentanților Partidului Radical din Serbia și a emis un decret prin care toți membrii guvernului sunt obligați să rămână pe funcțiile lor, până la normalizarea situației, pentru a asigura buna funcționare și continuitatea conducerii țării.

Toate reacțiile Opoziției îi lăsau reci pe membrii regimului de la Belgrad. Nu la fel au stat lucrurile cu o spectaculoasă ieșire la rampă a Sinodului Bisericii Ortodoxe Sârbe, care a cerut astăzi demisiile președintelui Slobodan Milosevic și ale membrilor guvernului federal. Anii de regim comunist și războaiele din ultimii 10 ani i-au îndepărtat oarecum pe sârbi de biserica națională, fără însă a diminua respectul enorm pe care oamenii continuau să îl aibă față de aceasta. Au avut și norocul unui patriarh deosebit, care a avut întotdeauna harul de a fi alături de popor în momentele de restriște.

“Orice om rațional sfârșește prin a număra problemele interne și dușmanii care ne copleșesc și prin a-și da seama că dezvoltarea țării noastre, în contextul planurilor comunității internaționale, nu poate avea loc cu acest guvern și cu actualele legi,” se spunea în comunicatul Sfântului Sinod. “Conștienți de tragica situație în care se află poporul și țara noastră, cu credință în Dumnezeu și în dreptatea Sa, și nu în cea a manipulatului Tribunal de la Haga, cerem actualului președinte al Iugoslaviei și Guvernului federal să-și depună demisiile, în interesul și pentru mântuirea poporului, pentru ca oameni noi, acceptați de sârbi și de comunitatea internațională, să preia dialogul cu poporul despre viitorul său.” Un semnal că reacția Bisericii Ortodoxe Sârbe i-a deranjat vădit pe Milosevic și oamenii săi l-a dat televiziunea națională iugoslavă. În jurnalul său, RTS a prezentat numai ultima parte a comunicatului Sfântului Sinod, în care se spunea: “Ne adresăm fraților noștri din Kosovo și Metohia, făcând apel la ei să rămână la casele lor, pe teritoriul nostru străbun, amintind vorbele lui Iisus Hristos: Cine va răbda până la capăt, acela se va mântui.”

Grupul de Acțiune pentru Reconstrucția Balcanică solicită autorităților statului român să decidă de urgență ridicarea embargoului cu produse petroliere impus Iugoslaviei pe timpul desfășurării recentului conflict, se arată într-un comunicat al asociației. “În condițiile actuale, când Consiliul de Securitate al ONU a aprobat, prin Rezoluția 1244, planul de pace în Kosovo, embargoul impus de comunitatea internațională, la care țara noastră a aderat, nu-și mai are justificare,” considera grupul. “Ridicarea de urgență a embargoului ar avea efect benefic pentru comunitatea oamenilor de afaceri din România și Iugoslavia, eliminându-se totodată și efectele nocive ale tentativelor de trafic ilegal.”

Când mă pregăteam să plec de la Media Center, Mile Cărpenișan m-a anunțat că îl sunase deputatul Slavomir Gvozdenovic, reprezentantul minorității sârbe în Parlamentul României, care însoțea o delegație a Partidului Național Român ce venise la Belgrad, pentru a analiza situația relațiilor româno-iugoslave și a-și oferi ajutorul la reconstrucția Iugoslaviei. Din delegație făceau parte vicepreședintele partidului, Cezar Corâci, Constantin Drumen și Dorin Iacob și liderii filialelor din județele Arad și Caraș-Severin. Se întâlniseră mai devreme cu vicepreședintele Comisiei pentru relații economice cu străinătatea din Parlamentul iugoslav, Branislav Milanovic, care le explicase că Iugoslavia nu are nevoie de ajutor din partea României, ci trebuie reluate contactele economice dintre cele două țări, chiar și la nivelul scăzut la care erau înainte de război. “Suntem recunoscători poporului român pentru sprijinul moral pe care l-a acordat Iugoslaviei, dar suntem dezamăgiți de atitudinea Guvernului român,” a declarat Milanovic. El a apreciat că România a încălcat Tratatul cu Iugoslavia, permițând intrarea avioanelor NATO în spațiul nostru aerian, dar a adăugat că, probabil, România nu a avut altă variantă.

Delegația PNR a vizitat clădirile bombardate de NATO în Belgrad și urma să se întâlnească cu conducerea SPO, unde ne-a chemat și pe noi. Eu mai aveam treabă, așa că s-a dus numai Mile, urmând să ne întâlnim cu toții mai târziu. În drum spre sediul SPO, mașinile în care se aflau membrii PNR au fost oprite de Poliție lângă podul Brankov, până când a trecut coloana oficială în care se afla președintele Slobodan Milosevic, care se ducea la Centrul “Sava”, la festivitatea dedicată Zilei Armatei. Mile s-a dus la sediul SPO și, când a ajuns, l-a văzut pe Vuk Draskovic stând la o masă a cafenelei din curtea clădirii, alături de soția sa și câțiva prieteni. S-a așezat lângă ei, însă, la un moment dat, și-a dat seama că ora întâlnirii trecuse și a urcat în sala de ședințe a partidului.

Întâlnirea începuse deja, delegația PNR fiind primită doar de vicepreședintele SPO Milan Komnenic. Mile s-a așezat lângă ceilalți români, cărora Komnenic le spunea că relațiile româno-sârbe au toate șansele să revină la normal, întrucât România este singura țară cu care Serbia nu a avut conflicte armate. La un moment dat, toată lumea a împietrit. Președintele PNR Arad s-a trezit vorbind și i-a propus lui Komnenic ca sârbii, împreună cu românii și ungurii, să făurească un Banat mai mare, unind Banatul românesc cu cel sârbesc și unguresc. “Că tot sunteți voi specialiști în a face dintr-o țară mare mai multe țărișoare mai mici,” a glumit el. Komnenic s-a mulțumit să-i arunce nefericitului o privire de gheață și a trecut, plin de tact, peste incident, fără să-l comenteze. El a avertizat că Iugoslavia este încă foarte sensibilă în relațiile cu vecinii săi și că atacul NATO împotriva țării sale este doar preludiul unei acțiuni geostrategice de anvergură. Referindu-se la situația din Kosovo, Komnenic a spus că este inadmisibil ca sârbii să fie obligați să se refugieze, în timp ce forțele KFOR tolerează sălbăticiile albanezilor și permit luptătorilor UCK să umble înarmați pe străzi. Komnenic a încheiat arătând că românii nu trebuie să se teamă de Serbia și a avertizat: “Fiți atenți la unguri!”

După ce întâlnirea s-a terminat, Mile i-a dus pe toți la restaurantul “Tri sesira“ de pe Skadarlija, unde am venit și eu. Ne-am așezat înăuntru, la o masă mare, pentru că afară începuse să plouă. Ne simțeam cam stingheri, pentru că toți ne priveau ca pe niște eroi și ne puneau să le povestim amintiri din război. Noroc cu Slavomir Gvozdenovic, care a ținut să le arate celorlalți că este un sârb adevărat și a chemat lăutarii să ne cânte la masă. În scurtă vreme, atmosfera s-a destins și ne-am simțit foarte bine. La un moment dat, unul dintre membrii PNR l-a sunat pe Virgil Măgureanu să-i spună că totul este în regulă și stau cu mine și cu Mile, într-un restaurant din Belgrad. Muzicanții sârbi s-au prins că este rost de câștigat un ban și nu s-au mai dezlipit de la masa noastră, cântându-ne de toate, de la muzică populară românească, până la vechi balade de război sârbești. În final, cina a fost plătită de membrii PNR, care s-au mirat că totul a costat mai puțin chiar decât banii cu care îi răsplătiseră pe lăutari. Ne-am despărțit de delegația română, care era cazată la hotel “Intercontinental“ și a rămas să ne mai vedem și mâine.

Cand ne-am întors la hotel “Toplice“, ne-am oprit în bar, la o cafea cu Nelu și cu Dule. La un moment dat, Mile mi-a arătat un individ bondoc, îmbrăcat în blugi și cămașă: “I-ai văzut pistolul? Îl avea la spate, înfipt la curea.” Nelu a râs și ne-a spus că tipul este șoferul unui autobuz care face curse regulate către Pec. “Dacă vreți, mergeți după colț și o să-i vedeti autobuzul. O să-l recunoașteți ușor, pentru că e tot ciuruit de gloanțe.” Când l-am văzut, ni s-a aprins imaginația și l-am rugat pe Nelu să-l invite la masa noastră. Sârbul s-a așezat lângă noi. După obrajii roșii, ne-am dat seama că era puțin băut și am început să-l tragem de limbă. Și-a scos pistolul și l-a pus pe masă, fiindcă îl deranja la spate, și a început să ne povestească despre cursele sale către Pec.

Vorbea fără patimă, de parcă ar fi condus autobuzul pe cea mai pașnică autostradă din lume. L-am întrebat dacă nu ne ia și pe noi cu el data viitoare, avertizându-l că eu n-am acreditare de război. “N-ai nevoie decât de unul de-ăsta,” mi-a spus el, arătând spre pistol. Văzând expresia de pe fețele noastre, a râs și a continuat: “Nu-i nimic, am eu destule și pentru voi. Trebuie doar să stați cuminți și, când vă spun eu, să vă lungiți, odată cu ceilalți călători, pe podea.” Ne-a explicat că este ca în filmele western, cu trenurile care străbăteau America și erau atacate de indieni. “Tâmpiții ăia de la UCK stau ascunși în păduri și, când văd autobuzul, încep să tragă,” explica șoferul. “Când dau eu semnalul, călătorii își scot pistoalele sau puștile – ce are fiecare – și încep să tragă de pe geam. Acum mai vreți să veniți?” ne-a întrebat el. Văzând că nu dăm înapoi, ne-a promis că vineri, în zori, când va pleca din nou spre Pec, ne va trezi și ne va lua cu el. “Să vedeți și voi ce înseamnă Kosovo!”

Share

target: țările G-8 finalizează un proiect de rezoluție pentru Consiliul de Securitate al ONU

by

8 iunie 1999

Alarma aeriană s-a ridicat la 6:30. Eu mă trezisem deja, pentru că Mișu Predescu aflase de bombardamentele din noaptea care trecuse și m-a rugat să le relatez în direct, pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. M-am bucurat să fiu din nou în dialog cu Cristi Tabără, povestindu-i prin ce am trecut. Ca să nu pun paie pe foc, am ocolit incidentul cu cei doi polițiști. Și – desigur – povestea cu frumoasa blondă, pe care am hotărât să o păstrăm printre puținele amintiri plăcute din acest război blestemat. Am mai apucat să-i atrag atenția că norul de fum de la Pancevo acoperea tot orizontul și că la Novi Sad, Poliția sârbă a blocat accesul către rafinăria bombardată azi-noapte.

După transmisie, nu m-am mai culcat, pentru că trebuia să-mi împrospătez informațiile. Urma să mai transmit o corespondență și la Știrile ProTV de la ora 13:00. I-am rugat pe colegii de la Bucuresti să mă sune imediat ce află detalii despre reuniunea G-8, care urma să se reia astăzi la Koln, pentru că la noi ajungeau cu întârziere. Mi-au promis că mă vor anunța din timp și că – deocamdata – stiau doar că Madeleine Albright, care trebuia să sosească astăzi la București, și-a amânat vizita, din cauza prelungirii convorbirilor pe marginea planului de pace.

Ofițerii Corpului III al Armatei iugoslave încearcă să îl determine pe Slobodan Milosevic să refuze cererile NATO de a retrage trupele din provincie, a afirmat cotidianul britanic “The Independent“. Potrivit ziarului, “indignarea” acestor ofițeri constituie adevărata cauză a refuzului Serbiei de a-și retrage soldații din Kosovo și de a permite desfășurarea forțelor NATO. Ofițerii cer instituirea unei forțe a ONU, de tipul “Căștilor albastre“, înainte de a-și retrage trupele și materialul de război din Kosovo. Dar articolul evidențiază că poziția fermă a acestor ofițeri are scopul de a sprijini Serbia în cadrul viitoarelor negocieri cu NATO și nu de a slăbi autoritatea președintelui iugoslav.

Ca de obicei, s-a mai găsit un politician care să dea cu bățul în baltă, acum, când toată lumea era concentrată asupra negocierilor de la Koln și din Macedonia: Jozsef Kasza, primarul orașului Subotica și lider al Uniunii Maghiarilor din Vojvodina. El a declarat că dezaprobă întreruperea negocierilor dintre delegațiile militare ale Armatei iugoslave și NATO, pentru că acest lucru nu este în spiritul mandatului acordat săptămâna trecută de Parlamentul sârb. “Nici cererea de prelungire la două săptămâni a perioadei de retragere din Kosovo a Armatei iugoslave nu este conformă cu ce s-a hotărât în Parlament,” a afirmat Kasza. “Ca să nu mai vorbim că Parlamentul ar fi trebuit să adopte un document similar acum 2 luni si jumătate, înainte de începerea războiului…”

Nici Milo Djukanovic, președintele Muntenegrului, nu mai avea răbdare și a solicitat, deși nimeni nu-l băga în seamă în acest moment, oprirea imediată a bombardamentelor. “Comunitatea internațională trebuie să evite ca ultimele tresăriri ale unei politici tragice și ratate să cauzeze noi victime și distrugeri,” a declarat Djukanovic într-o conferință de presă. El a sugerat Belgradului să abolească starea de război și să-i demobilizeze pe rezerviștii din Iugoslavia. Deși acest lucru nici nu era prevăzut de planul de pace, președintele muntenegrean a spus că nu va fi de acord cu o retragere prin Muntenegru a forțelor iugoslave care vor pleca din Kosovo. Apoi a acuzat din nou o parte a conducerii Armatei iugoslave că “s-a pus în serviciul regimului dictatorial al Belgradului și încearcă să destabilizeze Muntenegrul“, având intenția de a suplimenta contingentul de militari aflați în această țară. Toate aceste declarații nu arătau decât totala dezorientare în care se zbăteau politicienii din Iugoslavia, frustrați că sunt excluși de la luarea deciziilor care vor aduce pacea.

Un camion rusesc a adus astăzi la sediul NATO din Bruxelles 1 milion de semnături din 70 de regiuni ale Rusiei, în favoarea unei încetări imediate a bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei, informează AFP. Camionul, pe care era scris “Opriți războiul!“, a fost – în mod simbolic – descărcat de către fostul vicepremier rus Boris Nemțov, care a avut, după aceea, o întrevedere cu secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Javier Solana.

La ora 13:00, s-a anunțat reluarea negocierilor dintre NATO și militarii iugoslavi. De această dată, la nivel de ofițeri de legătură. Se spunea că discuțiile ar avea loc la cafeneaua “Europa 93” de lângă Blace, însă oficialii Alianței Nord-Atlantice au dezmințit informația. Totuși, jurnaliștii străini care stăteau la pândă în zonă au observat, lângă cafeneaua “Paris-Roma” de pe șoseaua dintre Presevo și Tabanovce, 3 jeep-uri britanice, un vehicul militar american și unul francez. După ce i-au așteptat pe sârbi până la ora 11:00, militarii NATO – printre care ziariștii l-au recunoscut pe generalul Bruno Cuche, șeful contingentului francez din Macedonia – s-au urcat în mașini și au plecat.

Oricum, sârbii au făcut bășcălie de coborârea nivelului de reprezentare al celor două părți, spunând că – dacă lucrurile merg tot așa – se va ajunge la negocieri între nevestele șefilor celor două armate, care ar avea mai multe șanse să se înțeleagă. La prânz, Nebojsa Vujovic era încă la Belgrad și a organizat o scurtă conferință de presă, în care a declarat că, azi-noapte, la granița dintre Macedonia și Iugoslavia au avut loc două runde de negocieri, la nivel de experți. El a adăugat că “discuțiile au fost pozitive și au decurs într-un climat favorabil”. Fără alte detalii. Imediat după conferință, Vujovic s-a grăbit să plece către Macedonia, pentru o nouă rundă de negocieri.

Am vorbit din nou în țară. Se făcuse un bilanț al cetățenilor iugoslavi care au intrat în România de la începutul războiului. Peste 2.000, majoritatea venind la rude sau prieteni și intrând în țară cu viză turistică. Pe lângă ei, au fost înregistrați 371 de refugiati, dintre care 124 de albanezi, 233 de sârbi și 14 români proveniți din familii mixte. Am mai primit o știre a agenției Mediafax, în care se anunța că, imediat după începerea atacurilor NATO, sistemul energetic românesc a fost separat de cel iugoslav, ceea ce a permis funcționarea normală a complexului de la Porțile de Fier. “După primele atacuri, la Porțile de Fier s-au simțit șocuri, dar numai de durata câtorva sutimi de secundă. Nu s-au creat disfuncționalități în funcționarea centralei, pentru că s-au declanșat mecanismele de protecție specifice pentru cazuri de urgență,” a declarat Silviu Boghiu, director general al CONEL.

Inițiativa părții române a fost foarte inspirată, sistemul energetic iugoslav fiind una din țintele preferate ale NATO. Într-un interviu acordat cotidianului “Vecernje novosti“, profesorul Nikola Rajakovic, de la Catedra de sisteme electro-energetice a Facultății de Electrotehnică din Belgrad, a afirmat că sistemul energetic național al Serbiei nu va putea fi stabilizat până la sfârșitul anului, deci iarna care va veni va fi dramatic de grea. “Compania de distribuție a energiei electrice din Serbia (EPS) a suferit pagube de sute de milioane de dolari,” a apreciat Rajakovic. “Au fost distruse peste 30 de transformatoare de mare putere și – chiar dacă începem acum tratative cu cele mai mari firme din lume din acest domeniu – cele noi nu vor putea fi puse în funcțiune mai devreme de 1 an. Liniile de înaltă tensiune nu mai suportă sarcini mai mari de 100 de milioane de kilowați-oră pe zi, iar în iarna trecută, se consumau cel puțin 150 de milioane de kilowați-oră zilnic. Vom avea două mari probleme. Una tehnică, pentru că va fi necesar un plan foarte bun de distribuție alternativă a curentului electric, iar alta economică, deoarece prevăd scumpirea drastică a energiei.” Profesorul Rajakovic n-a mai luat în calcul, în cazul în care transformatoarele ar fi achiziționate, și posibilitatea integrarii lor într-un sistem adaptat – în funcție de aparatura procurată – ba din Rusia, ba din Occident.

Astăzi, compania “Elektrovojvodina” a anunțat că, la Novi Sad, continuă să existe mari probleme cu distribuirea energiei și curentul este întrerupt 6 ore pe zi. În zona Backa, apa nu urcă până la robinetele apartamentelor de la etajele superioare ale blocurilor, iar curentul are frecvente căderi de tensiune. După bombardamentul de azi-noapte, cartierul Shanghai a rămas complet fără apă și locuitorii sunt aprovizionați din cisterne. În Novi Sad nu mai există apă caldă. Fusese lovită și centrala termică. Din cauza crizei de carburanți, compania de salubritate nu mai lucrează de două zile, locuitorii orașului fiind rugați să nu arunce gunoiul în jurul containerelor pline.

Slobodan Milosevic “și-a epuizat toată muniția” și va trebui “fie să părăsească rapid Iugoslavia, fie să sfârșească precum Nicolae Ceaușescu“, a afirmat înaltul reprezentant al comunității internaționale pentru Bosnia Carlos Westendorp, citat de AFP. “Armata iugoslavă este furioasă și se întreabă astăzi pentru ce s-a dat războiul, dacă se acceptă aceleași condiții ca acelea dinaintea izbucnirii lui.” Una din cheile păcii în Iugoslavia, susține diplomatul spaniol, este viitorul UCK. “Menținerea sa activă și înarmată în Kosovo este la fel de periculoasă pentru Milosevic, ca și pentru comunitatea internațională.”

Vuk Draskovic a organizat o conferință de presă la sediul SPO, însă nu m-am dus, de teamă că voi fi recunoscut de vreun jurnalist străin sau de vreun ofițer de la Centrul militar de presă. Oricum, am aflat rapid că Draskovic a declarat din nou că oprirea bombardamentelor împotriva Iugoslaviei este “o problemă de ore, cel mult zile” și că – imediat după încheierea războiului – în țară va trebui să înceapă procesul unei mari reforme economice și politice. Întrebat dacă acest lucru se va putea petrece cât timp Slobodan Milosevic va fi la putere, liderul SPO a răspuns în stilul său duplicitar: “Sunt bineveniți toți cei care vor aproba schimbarea și primenirea politicii iugoslave.” Imediat, a avut grija să tragă o limbă și puterilor occidentale: “După retragerea Armatei iugoslave din Kosovo, în provincie nu va exista un vid de autoritate, deoarece forțele Națiunilor Unite vor fi rapid desfășurate. Cea mai mare problemă este dacă UCK va înțelege să nu profite de situație și să nu atace unitățile sârbești care se retrag sau să înceapă prigoana împotriva sârbilor care locuiesc în Kosovo.”

Răspunsul a venit de la Hashim Thaqi, liderul politic al UCK. Acesta stătea la pândă la Koln, așteptând finalul reuniunii G-8. Bine strunit de Madeleine Albright, Thaqi a promis că unitățile UCK nu vor ataca militarii sârbi în retragere și că va stopa ofensiva declanșată în sudul provinciei. El a mai anunțat că urmează să se întâlnească cu Ibrahim Rugova, când acesta va vizita Albania. Însă Paskal Milo, ministrul albanez de Externe, a explicat că Rugova nu va veni la Tirana, pentru că nu i se poate garanta securitatea personală. Și în Albania, unde Ibrahim Rugova nu mai fusese de 2 ani, Puterea și Opoziția își reglau conturile fără să țină cont de interesele naționale. Milo declarase că, atât timp cât Rugova vine să discute cu Sali Berisha, fost președinte și actual lider al Opoziției, Guvernul nu are nici un motiv să-i asigure protecția.

În această vreme, alarma aeriană nu mai fusese ridicată în Kosovo de ieri dimineață. A fost alarma și în Serbia, la Cacak și Niș, însă nu a durat decât 2 ore, în care a fost încă o dată bombardată ferma de la Dobricevo. Alți doi jurnaliști au fost răniți în Kosovo în această dimineață. Un automobil în care se aflau Ron Ben Yishai (de la cotidianul israelian “Yediot ahronoth“), Ivan Cvejic (de la Centrul de presă din Priștina) și Aleksandar Mikic (corespondentul agenției France Presse) a căzut într-o ambuscadă a gherilelor UCK pe șoseaua Urosevac–Kacanik. Ziariștii încercau să ajungă în localitatea Djeneral Jankovic, de la granița cu Macedonia, când separatiștii UCK au tras asupra lor mai multe rafale de arme automate. Yishai și Cvejic au fost răniți, iar Mikic a scăpat ca prin minune nevătămat.

Poliția macedoneană a arestat 7 persoane, în apropiere de granița cu Iugoslavia, în timp ce încercau să lanseze un avion fără pilot echipat cu aparatură pentru fotografiat, a anunțat ministrul macedonean de Interne Pavle Traianov, citat de AFP. Cetățenii israelieni, care pretind că sunt ziariști, au fost interogați de Poliție și apoi eliberați. Fuseseră reținuți în apropiere de localitatea Ramno, la 15 kilometri nord de Skopje. Împreună cu ei a fost arestat și un polițist macedonean care le servea drept ghid. “Avionul fără pilot fusese transportat din Israel pe bucăți,” a precizat Traianov. “Israelienii nu vor fi urmăriți în Justiție, deoarece în momentul arestării lor, nu se aflau într-o zonă interzisă.”

În fine, în această după-amiază, miniștrii de Externe din țările G-8 au convenit la Koln asupra textului unui proiect de rezoluție cu privire la Kosovo, care ar urma să fie prezentat Consiliului de Securitate al ONU. Prima care a prezentat principalele puncte ale proiectului a fost agenția France Presse. Conform textului, Consiliul de Securitate al ONU:

– reafirma integritatea teritorială a Republicii Federale Iugoslavia;

– cere o “autonomie substanțială” pentru Kosovo;

– face referire la capitolul VII al Cartei ONU, care prevede recurgerea la forță, în caz de nevoie;

– cere Belgradului “să pună capăt imediat și într-o manieră care să poată fi verificată a violenței și represiunii în Kosovo”. Cere, de asemenea, Belgradului, “să înceapă retragerea verificabilă a tuturor forțelor militare, de poliție și paramilitare” sârbe, în funcție de care, “va fi sincronizată desfășurarea unei prezențe internaționale de securitate în Kosovo”;

– plasează desfășurarea “prezențelor civile și de securitate” în Kosovo sub auspiciile Națiunilor Unite;

– nu vorbește în mod explicit de NATO, dar “autorizează statele membre și organizațiile internaționale adecvate” să alcătuiască o forță internațională, în termenii definiți de planul de pace comun elaborat de occidentali și ruși și acceptat de Belgrad. Textul prevede, într-o anexă, că este vorba de o “forță cu participarea substanțială a NATO” și plasată “sub un comandament unic“;

– definește misiunea acestei forțe ca fiind, cu precădere, “menținerea și, dacă este nevoie, impunerea încetării focului”, asigurarea retragerii și împiedicarea întoarcerii în Kosovo a forțelor sârbe și iugoslave, demilitarizarea UCK, supravegherea operațiunilor de deminare și asigurarea funcțiilor de grăniceri;

– prevede instituirea unei administrații provizorii, în numele secretarului general al ONU și “cu ajutorul organizațiilor internaționale adecvate”, al cărei scop va fi în special facilitarea tranziției către o autonomie a provinciei, după alegeri;

– cere Republicii Federale Iugoslavia să faciliteze accesul în Kosovo a organizațiilor umanitare;

– cere cooperarea “tuturor celor interesați, inclusiv a prezenței internaționale de securitate” cu Tribunalul Internațional de la Haga;

– fixează la un an mandatul inițial al prezenței civile și de securitate.

Pentru a obține sprijinul Chinei la adoptarea în Consiliul de Securitate a acestui proiect de rezoluție, Martti Ahtisaari s-a dus la Beijing, informându-i pe liderii chinezi despre viziunea occidentală asupra reglementării politice a crizei din Kosovo. După o discuție telefonică cu Boris Elțîn, președintele chinez Jiang Zemin a spus că, în această seară, când se va discuta rezoluția, China va insista să se prevadă explicit respectarea suveranității Iugoslaviei.

NATO nu intenționează să încredințeze Rusiei vreun “sector” în Kosovo, în cadrul desfășurării unei forțe de pace,” a declarat secretarul de stat american Madeleine Albright, citată de AFP. “Este foarte important ca NATO să fie bine reprezentată în toate sectoarele,” consideră Albright. “Nu cred că forțele ruse pot fi plasate sub comandamentul și controlul NATO, însă mă aștept să existe un nivel de colaborare acceptabil, așa cum este cazul în Bosnia,” spunea și Bill Clinton, adăugând că “este foarte important” ca Rusia să participe la KFOR. “Oricum, sârbii nu vor putea în nici un fel să controleze cine va intra în Kosovo,” a completat Madeleine Albright. “Vor exista, probabil, câțiva sârbi la granițe, însă nu vor fi o forță capabilă să controleze accesul în Kosovo.”

Pentru Știrile ProTV de la 19:30, colegii din București m-au rugat să fiu atent la reacțiile cercurilor politice de la Belgrad, după încheierea reuniunii G-8. Era prea devreme pentru reacții oficiale, așa că m-am rezumat să spun că – în general – oamenii obișnuiți consideră că se încearcă tragerea pe sfoară a sârbilor. Ei cred că americanii nu vor introduce proiectul de rezoluție în ședința Consiliului de Securitate, decât după începerea retragerii Armatei iugoslave din Kosovo, pentru a putea intra nestingheriți în provincie și a pune ONU în fața unui fapt împlinit. Sârbii au tot mai mult convingerea că rușii i-au trădat, așa cum se așteptau încă de la început, și că nu vor trimite în Kosovo, găsind tot felul de pretexte, decât un număr mic de militari. Astfel încât, practic, Kosovo va intra sub ocupația NATO, întregul război fiind zadarnic.

În timpul pregătirilor pentru ședința Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, avioanele NATO continuau să bombardeze – e drept că sporadic – localitățile din Kosovo. După ce satul Bunusevac și apoi orașul Vranje au fost ținta a 8 proiectile, alte două au lovit în această după-amiază vârful Pancic, de pe muntele Kopaonik. Au fost atacate apoi satele Dragas și Planeje, de lângă Prizren. La 19:30, patru proiectile au explodat la Berane, lângă Pec, urmate de alte câteva în satul Gorazdevac. La aceeași oră, au fost înregistrate 5 explozii între orașele Urosevac și Stimlje, ceva mai târziu venind din nou rândul zonei satului Planeje.

Premierul francez Lionel Jospin a confirmat împărțirea provinciei Kosovo în 5 “zone multinaționale”, care urmează a fi plasate sub controlul a 5 țări occidentale, informează AFP. Jospin a precizat cele 5 națiuni cadru: Germania, Statele Unite, Franța, Marea Britanie și Italia. Contingentul francez se va desfășura în nordul provinciei Kosovo, în jurul orașului Kosovska Mitrovica. “Atitudinea în privința UCK este extrem de clară. Noi nu suntem de acord ca violențele sârbilor să fie înlocuite de violențele altor forțe,” a precizat Jospin.

La 22:05, sirenele alarmei aeriene sunau din nou, atât la Belgrad, cât și în restul Serbiei. Noi stăteam pe terasa cafenelei de lângă hotel, eu – așteptând Știrile ProTV de la miezul nopții, pentru care aveam pregătită încă o transmisie în direct prin telefon. De o oră, generalul Michael Jackson se întâlnise la Kumanovo cu o delegație iugoslavă condusă de generalul Svetozar Marjanovic, pentru semnarea unui acord tehnico-militar care să stabilească modalitățile de retragere a forțelor sârbe din Kosovo.

Vorbisem cu Lucian Mîndruță despre subiectele intervenției mele și, în afară de povestea bombardamentelor din noaptea trecută, pentru care veniseră imagini de la agențiile de presă, m-a rugat să caut în continuare reacții la reuniunea G-8. În jurnalul de știri al RTS, văzusem din nou strădaniile regimului de la Belgrad de a prezenta proiectul de rezoluție într-o lumină cât mai favorabilă. Deși nu au fost încă prezentate detalii despre textul proiectului, sârbii au început să înțeleagă că, atunci când pierzi un război, cu cât întârzii mai mult semnarea acordului de pace, cu atât primești mai puțin. Oamenii nu mai dau doi bani pe propaganda răsuflată pe care o parte a mass-mediei încearcă să le-o bage pe gât. Despre rezultatul concret al mult trâmbițatei Uniuni Rusia-Belarus-Iugoslavia… apă de ploaie! Despre reacțiile liderilor politici… simple marionete manevrate de Milosevic!

Armata iugoslavă a început pregătirile pentru a-și retrage forțele din Kosovo, chiar dacă nici un soldat nu a părăsit – până în prezent – provincia, a anunțat Pentagonul, citat de AFP. “Am văzut indicii care arată că își mobilizează vehiculele și alte mijloace de transport, dar nu am văzut încă nici un semn că trupele sârbe sau forțele de Poliție sau paramilitare se retrag,” a spus Kenneth Bacon. “Am văzut însă clar că sunt în curs de desfășurare pregătiri de retragere.”

De-a lungul întregii nopți, am ascultat știrile radiourilor iugoslave, care anunțau derularea negocierilor de la Kumanovo. La un moment dat, 3 din membrii delegației iugoslave au plecat în Serbia, pentru a se consulta cu Milosevic. Sârbii nu aveau încredere decât în propriile sisteme de comunicații, de teamă că ar putea fi interceptați de sateliții NATO. Generalii Marjanovic și Jackson au rămas la Kumanovo. După o oră, cei 3 s-au întors. Între timp, s-a încheiat ședința Consiliului de Securitate, cu o rezoluție care urmează să fie votată mâine. Cu excepția slabelor bombardamente din Kosovo și a atacurilor UCK dinspre Albania, în întreaga Iugoslavie era liniște.

Astăzi, când așteptam împreună cu Mile Cărpenișan să ne transmitem corespondențele pentru jurnalele de seară, a căzut pentru prima oară rețeaua GSM din Belgrad. Mai aveam câteva minute până să intrăm în direct. Am sunat în țară și i-am dictat lui Beavis, inginerul de sunet de la ProTV, numărul de telefon al centralei hotelului. Pe Mile l-au sunat primul, la noi în cameră. În criză de timp, am năvălit peste Dobrivoi, care stătea lângă noi și i-am spus recepționerului să-mi dea legătura în camera lui. Când a reușit să mă prindă, Beavis a răsuflat ușurat. A mai apucat să-mi spună: “Atenție! Mai ai 30 de secunde!” și am intrat în direct cu Andreea Esca. Dobrivoi ne privea uimit și nu înțelegea de ce ne agităm atât pentru o transmisie în direct. De unde să știe că, aseară, amândoi – și eu, și Mile – am intrat în direct în același timp? El transmitea pe telefonul din cameră, în timp ce eu – închis în baie, ca să nu ne bruiem relatările.

Dobrivoi ne-a făcut o surpriză: ne-a invitat pe toți la masă, la hotel “Toplice“. Vorbise cu Nelu Madjinca, directorul hotelului și au fost împreună la cumpărături, așa că ne-am trezit cu niște platouri imense, cu brânza, mezeluri și legume, de nu ne mai puteam opri din înghițit. Nelu și Dule râdeau, pentru că venea felul doi: Karadjordjeva snicla – un fel de Cordon bleu în variantă sârbească – pe care, dacă îl mâncai tot, puteai să crăpi. Până și Eugen Mihăescu, un fin gurmand, sensibil la calitatea mâncărurilor, s-a declarat încântat de cina pregătită pentru noi.

Etnicii albanezi din Kosovo sunt constrânși de sârbi să semneze documente prin care renunță la cetățenie, pentru a putea părăsi provincia, a anunțat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, citat de AFP. În acest sens, au fost primite un număr mare de mărturii, culese de la cei aproximativ 500 de refugiați din Kosovo care au sosit luni în Albania și Macedonia.

La un moment dat, ne-am plictisit și am hotărât să căutăm o discotecă, să mai uităm de război. Eugen Mihăescu s-a dus la culcare. Era dezamăgit și hotărâse să se întoarcă în România, pentru că nu voia să vadă deznodământul jalnic al unei bătălii inegale, căreia sârbii îi făcuseră față cu fruntea sus până acum. George Roncea voia să plece și el, pentru că nu mai avea bani. Spera să mai facă rost, pentru a se întoarce cât mai repede. Nu credea că pacea va veni prea curând, convins că militarii sârbi se vor răzvrăti, îl vor da jos pe Milosevic și vor reîncepe luptele cu NATO. Dobrivoi se săturase și el de un război pe care – deși era sârb – nu-l simțea decât ca pe un spectacol de pe urma căruia va câștiga niște bani.

Am găsit repede o discotecă, chiar lângă Trg Republike. La intrare, doi body-guarzi imenși, îmbrăcați complet în negru. Ne-au întrebat dacă suntem înarmați și nu au părut deloc impresionați de zâmbetele noastre ironice. O umflătură sub sacourile lor indica un ditamai pistolul. I-am lăsat să ne percheziționeze fără comentarii. Zărisem pe ușa de la intrare un semn, ca de circulație, care voia să spună că accesul cu arme de foc este interzis. Am intrat și ne-am așezat la o masă mai retrasă, de unde puteam observa tot ce se întâmplă.

Deși arăta excelent, discoteca era pe jumătate goală. În semi-întunericul spart de razele unor lasere, dansau niște fete superbe. N-am îndrăznit să ne apropiem de ele. Observasem privirile de cerber ale tipilor cu care veniseră și știam că sârbii sunt aprigi la mânie, mai ales dacă vrei să le sufli gagicile. Ne-am luat ceva de băut și am ascultat cuminți muzica sârbească, destul de proastă. Mile ne-a amintit că – în general – în discotecile sârbești nu prea se ascultă muzică străină. Eventual, variantele sârbești ale unor hituri răsuflate. După damblaua cu discoteca, ne-am întors la hotel și am adormit liniștiți. Știam că se apropie pacea, așa că, la 6:27, când sirenele au anunțat sfârșitul alarmei aeriene, ne-am întors pe partea cealaltă, bombănind nemulțumiți.

Share

target: Ahtisaari și Cernomîrdin sosesc la Belgrad, pentru a negocia acordul de pace

by

2 iunie 1999

Ne-am trezit destul de devreme și ne-am spălat tot cu apă din sticle. Sistemul energetic național era în continuare destabilizat. Se anunțaseră întreruperi de curent, atât în Belgrad, cât și în toată regiunea Vojvodinei, iar conducerea EPS făcea apeluri către cetățeni să economisească la maximum curentul electric. De aproape 48 de ore, apa la robinete lipsea cu desăvârșire, însă se spunea că, până la sfârșitul zilei, va veni. Astăzi se împlineau 70 de zile de la începutul războiului.

În timp ce stăteam cu Nelu și cu ceilalți, să ne bem cafeaua de dimineață, m-a sunat de la București Sorin Diaconescu, șeful Secției Corespondenți din ProTV. Era un tip foarte simpatic și serios, cu care m-am înțeles întotdeauna foarte bine și aveam mare încredere unul în celălalt. Mă sunase să-mi citească un articol din “Curentul” în care mă lăudau și ne-am amuzat foarte tare că, în același timp, îi critica pe cei de la ProTV, reproșându-le că, deși puteau să creeze vedete de televiziune peste noapte, cu sau fără merite, nu au fost în stare să exploateze poziția mea unică de corespondent de război la Belgrad. Articolul era scris sub pseudonim, însă cred că autorul era Domnica Macri, fosta noastră colegă, care lucra acum pentru “Curentul”.

M-am bucurat de elogiile pe care mi le-a adus, însă mă îngrijora că le reproșa colegilor mei că, în afară de o poză (și aia deformată în momentul în care a fost scanată și pusă pe ecran) și o voce, telespectatorii care mă urmăreau nu știu nimic despre mine. Îngrijorarea venea din faptul că niciodată nu mi-a plăcut publicitatea, considerând că e mult mai important să-mi fac treaba bine și telespectatorii sau cititorii mei să fie cât mai bine informați, decât să-i intoxic cu aparițiile mele pe ecran. Am preferat întotdeauna să pot merge pe stradă și să pot intra într-un loc public, fără a fi bătut la cap de tot felul de oameni, care să dorească să-mi “dezvăluie” câte o știre “senzațională”.

Temerile mi s-au confirmat curând, pentru că reacția colegilor din redacția ProTV a fost imediată și Sergiu Toader m-a sunat de foarte multe ori, rugându-mă să mă gândesc la vreo variantă în care să pot intra în direct prin satelit, cu ajutorul echipelor de televiziune străine care aveau dotarea necesară. Am fost nevoit să-i atrag atenția încă o dată că stăteam la Belgrad incognito, fără acreditare de război, și că, în mod normal, trebuia de multă vreme să mă întorc acasă. Nici o echipă de televiziune nu ar fi fost dispusă să riște expulzarea din Iugoslavia pentru a lucra cu cineva neacreditat și, oricum, erau interzise orice transmisii în direct. Chiar și cele telefonice, care erau tolerate, până când începeau să deranjeze.

Bulgaria va semna în curând un acord cu Alianța Nord-Atlantică, prin care va pune infrastructura sa la dispoziția trupelor NATO care vor participa la o eventuală misiune de menținere a păcii în Kosovo, titrează cotidianul “Sega“. Mai multe publicații bulgare au anunțat în ultimele zile că 20.000 de soldați și o cantitate impresionantă de tehnică militară aparținând NATO va tranzita, în scurt timp, teritoriul Bulgariei. O echipă de 9 ofițeri ai Alianței a sosit duminică la Sofia, pentru a discuta amănuntele acestei operațiuni. Potrivit unui document neoficial dat recent publicității, autoritățile bulgare intenționează să pună gratuit la dispoziția trupelor NATO aeroporturile, porturile, șoselele și căile ferate din țară. O oficialitate din Ministerul bulgar al Apărării susține că acordul privind tranzitarea teritoriului bulgar de trupele NATO va putea intra în vigoare doar după ce se va ajunge la un acord de pace în Kosovo.

Am ajuns la Media Center devreme, însă degeaba. Complexul în care se afla nu avea curent. Folosind o glumă aproape banalizată printre clienții permanenți ai centrului, le-am spus că plec să aduc curentul și m-am dus în piața din apropiere, pentru că îmi era poftă de niște fructe. Căpșunile costau doar 8 dinari kilogramul, adică mai puțin de o marcă germană. Mi-am cumpărat un kilogram și le-am mâncat în timp ce mă plimbam, cascând gura la tarabele pe care găseai tot ce-ți dorea inima, de la blugi la casetofoane sau pastă de dinți. La 11:13, acompaniate de un cor de blesteme, au început să sune sirenele alarmei aeriene. O jumătate de oră mai târziu, s-a auzit vuietul avioanelor și țăranii din piață se uitau chiorâș către cer, încercând să le zărească. Am auzit niște bubuituri, dar nu reușeam să-mi dau seama din ce direcție.

M-am întors pe un drum ocolitor, pe malul râului Sava, pentru că voiam să văd insula Ada Ciganlija, unde era amenajat un ștrand iubit de belgrădeni. Deși era foarte aproape de depozitele “Jugopetrol” din cartierul Cukarica și de Makis – ambele, ținte predilecte ale bombardamentelor – deși eram în plină alarmă, deși se auzeau explozii, ștrandul era plin de lume. N-am zăbovit prea mult, pentru că am zărit pe plajă niște fete ale căror forme mi-au tăiat respirația și mi-am amintit brusc că aveam foarte mult de lucru.

La 12:15, alarma a încetat și a venit curentul la Media Center. Cred că exploziile pe care le-am auzit au marcat atingerea unor obiective militare, pentru că sârbii nu au dat nici un fel de amănunte despre ele. În schimb, s-a anunțat că, între 9:55 și 10:25, Priștina a fost ținta a cel puțin 13 proiectile, care au vizat cartierul Grmija, aeroportul Slatina și releul de televiziune de la Butovacki Breg. La 11:20, au fost bombardate orașele Valjevo, Vranje și Pirot, releul de televiziune de pe Crni Vrh și o fabrică de praf de pușcă de lângă Jagodina. La 11:30, a început un atac puternic asupra fermei de la Dobricevo, în jurul căreia au explodat 10 proiectile. La 12:00, au fost bombardate releul de televiziune din Ljubovija și aeroportul Ponikve, de lângă Uzice. La 12:10, a venit rândul releului de televiziune de la Kraljevo, lovit de 3 rachete, urmat de cel de la Borca, unde au fost avariate mai multe case. La 13:25, cinci proiectile au lovit și releul de la Besna Kobila, de lângă Vranje, după care, până la 14:25, atacurile s-au concentrat asupra orașelor Pristina, Prizren și Djakovica.

La Belgrad, la 12:45, s-a auzit o bubuitură, însă era doar un avion care spărgea bariera sonică în apropiere. La 16:00, în timp ce îmi notam să fiu atent mâine, când în satul său natal, Crljenac, de lângă Pozarevac, va avea loc înmormântarea generalului Velickovic, afară sunau din nou sirenele alarmei aeriene. Avioanele nu au ajuns până la noi, concentrându-se să bombardeze ținte de pe muntele Fruska Gora: releul de la Iriski Venac, hotelul “EPS Vojvodina”, releul TV de la Srbobran și satele Curuga, Nadalja și Buhovac. Alarma a încetat la 16:39, cu puțin înainte de aterizarea la Belgrad a lui Viktor Cernomîrdin și Martti Ahtisaari, care veneau să negocieze cu Slobodan Milosevic condițiile încetării războiului.

Oficialități de la Cartierul General al NATO din Bruxelles au anuntat, în urmă cu două săptămâni, că în eventualitatea măririi efectivelor contingentului care va participa la o misiune de menținere a păcii în Kosovo, Alianța va trebui să găsească alte porturi și șosele – în afara rutei Salonic-Macedonia – pentru a pătrunde în Iugoslavia. Conducerea Alianței Nord-Atlantice negociaza, de câteva zile, cu autoritățile macedonene, dublarea efectivelor aflate pe teritoriul acestei țări, în scopul implementării unui acord de pace în Iugoslavia.

Eugen Mihăescu a venit să-l ajut să transmită încă un eseu pentru “Cotidianul“. Se numea “Senzația asta de a fi o țintă e bizară… mai ales de cum se lasă noaptea” și îl reproduc aici, pentru că exprimă foarte bine sentimentele noastre din aceste zile.

“Sirenele orașului sunaseră prelung și sinistru acum 5 ore. Liniștea sfâșiată cădea peste noi amenințătoare. Ce noapte de coșmar, infernală! De când sunt aici, niciodată n-am suferit așa, n-o s-o uit multă vreme, probabil. Sunt traumatizat. Veneau în valuri succesive. Se fofilau, atacau fără milă. Raidurile lor nu se mai terminau… Nu-i vedeam, dar îi simțeam, de ce sunt în stare criminalii ăștia! Săream în sus din pat de fiecare dată; dacă aș ști unde sunt, dar sunt invizibili. Se pare că, dacă plouă, îi vezi mai ușor, dar acum aerul e uscat și parfumat de teii înfloriți, cu crengile rupte de la ultimele bombardamente. Ți se frânge inima când te uiți la bieții arbori. Sunetul ciudat, prelung, aproape de nedescris al escadrilelor femele (ni s-a spus că sunt cele mai periculoase) îl am în urechi din nopțile precedente, când urmăream proiectilele antiaerienei sârbești fugărind ceva nevăzut. Dar acum gem sub cearșafuri, cu capul sub pernă ca să-mi protejez urechile, limita mea de suportabilitate. În a patra noapte de război, aici, este depășită. Cât va mai dura, oare? De s-ar face ziuă mai repede, să înceteze odată. Număr clipele, minutele, orele și aud prin pernă ticăitul ceasului și inima cu extrasistole din cauza cănilor de cafea îngurgitate. Timpul trece și mai greu în nopți de singurătate, în nopți de insomnie, când nu vreau să iau un somnifer. Îmi trec prin fața ochilor frânturi de viață, imagini uitate, clipe fericite, sunt din ce în ce mai angoasat. Să fie o depresie provocată de război? Nu. Antidepresive n-o să iau. Sunt periculoase. Închid geamul, aprind lumina, deși nu am voie. Nu văd nimic. Cum îi urăsc și cum i-aș privi… Vai de mine, pe cearșaf sunt urme de sânge, sunt ciuruit. Și nu am dezinfectant. Dacă și mâine noapte continuă așa, mă înarmez cu fumigene. Fir-ar mama lor de țânțari nesuferiți, ce au putut să-mi facă în noaptea asta de nesomn! Voi fi mâine toată ziua buimac… Sunet lung de sirenă, sfârșitul alarmei, se crapă de ziuă.” Eugen Mihăescu, Belgrad, 2 iunie 1999.

Am râs în hohote de inspirata parabolă scrisă de domnul Mihăescu, deși, dacă o citeai atent, în afară de un umor necruțător, împrumutat, parcă, de la sârbi, conținea destulă tristețe. L-am invitat să bem o cafea pe terasa din Trg Republike, să admirăm frumusețea sârboaicelor și, pe drum, l-am întrebat dacă nu dorește să-și cumpere o locuință la Belgrad. În general, prețul apartamentelor a scăzut, de la începutul războiului, cu 20-30 %, iar în cartierul Dedinje, o vilă lângă cele ale lui Milosevic sau Arkan se vindea la jumătate de preț. Pentru că nu știai dacă, la sfârșitul războiului, nu vei constata că ai dat banii pe o grămadă de moloz.

Am discutat mult cu Eugen Mihăescu despre ultimul zvon pe care îl auzisem. Era de-a dreptul spectaculos și îl aflasem de la mai mulți ofițeri cu care apucasem să vorbesc la o bere. Cică Slobodan Milosevic ar fi decis să demisioneze din funcție, pentru a pune capăt războiului, însă își va alege cu multă grijă momentul. Ar fi o lovitură politică extraordinară, care l-ar transforma într-un martir și eram convins că sârbii ar ieși în stradă și l-ar alege președinte pe viață. Din păcate, însă, a fost doar o manevră a președintelui iugoslav, orchestrată cu sprijinul serviciilor secrete, pentru a-și da seama cine a mai rămas cu adevărat de partea lui. După câteva zile, a urmat o nouă serie de epurări în rândul apropiaților lui Milosevic, care apucaseră aproape să se încaiere pentru scaunul său.

“Președintele finlandez Martti Ahtisaari merge la Belgrad în numele Uniunii Europene, pentru a se asigura că autoritățile iugoslave înțeleg ceea ce se așteaptă de la ele, că răspund la întrebări și își clarifică poziția,” a declarat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea. “El nu merge acolo pentru a negocia, ci pentru a fi sigur că Milosevic știe foarte bine că trebuie să accepte cele cinci condiții puse de comunitatea internațională, pentru ca NATO să întrerupă bombardamentele. Acestea sunt: încetarea violențelor în Kosovo, retragerea trupelor sârbe și iugoslave din provincie, prezența unei forțe internaționale și de securitate, întoarcerea refugiaților și punerea la punct a unui cadru politic pentru Kosovo.”

Deși la sosirea la Belgrad, Martti Ahtisaari a declarat că este o zi istorică pentru Iugoslavia, iar Viktor Cernomîrdin a spus că au venit cu propuneri concrete, puțină lume își punea speranțe în noua rundă de negocieri. Corespondenții de la Bonn ai mass-mediei iugoslave au caracterizat discuțiile celor doi cu Strobe Talbott drept aproape un fiasco, așa că nu era de mirare o astfel de atitudine. Înainte de a pleca la Belgrad, Cernomîrdin anunța că, astăzi, partea americană a venit cu o serie de propuneri noi, care sunt, în parte, inacceptabile pentru Rusia. El a afirmat că trupele de pace ruse și cele ale NATO, care ar urma să fie desfășurate în Kosovo conform unui plan comun, vor acționa separat, având și comandamente separate.

Replica Alianței Nord-Atlantice a venit imediat. “NATO intenționează să desfășoare în Kosovo o forță de pace unică, cu un comandament unic, reguli de angajare stricte și o abordare comună pentru provincie,” a precizat Jamie Shea. “Nu vom face nimic care ar putea spori riscurile unei împărțiri a provinciei Kosovo, fie ea virtuală sau reală.” Nici adjunctul secretarului de stat american Strobe Talbott nu a confirmat declarațiile emisarului rus. “O forță internațională în Kosovo va fi mai eficientă dacă va participa și Rusia, însă Statele Unite se pronunță împotriva unei structuri a forței de menținere a păcii care să conducă spre calea riscantă a împărțirii provinciei,” a afirmat Talbott, considerând că forțele de menținere a păcii în Kosovo trebuie să aibă un comandament unic, având în centru structura NATO.

“Emisarul rus Viktor Cernomîrdin și președintele finlandez Martti Ahtisaari sunt de acord, în suficientă măsură, asupra condițiilor pe care trebuie să le prezinte, în numele comunității internaționale, în cadrul misiunii lor la Belgrad,” a declarat James Rubin, purtător de cuvânt al Departamentului de stat al SUA. El a afirmat că Statele Unite consideră satisfăcătoare rezultatele discuțiilor pe care le-a avut cu cei doi emisari, pentru pregătirea misiunii lor. “Marea necunoscută este dacă acest front comun între Statele Unite, Uniunea Europeană și Rusia va primi răspunsurile necesare din partea lui Milosevic,” a adăugat Rubin.

Imediat după sosirea la Belgrad, Ahtisaari și Cernomîrdin s-au întâlnit cu Slobodan Milosevic și i-au expus punctele-cheie ale propunerilor de pace. Deși toți jurnaliștii fierbeau, nimeni nu a fost admis să asiste la discuțiile care s-au încheiat la 20:30, urmând să se reia mâine dimineață. Jurnaliștii ruși au reușit să smulgă de la Viktor Cernomîrdin declarația că speră în rezolvarea rapidă a situației. Surse din anturajul său au dezvăluit că nu s-a intrat în detaliile planului de pace, iar Slobodan Milosevic le-a pus celor doi puține întrebări. Emisarii comunității internaționale au hotărât să înnopteze la Belgrad, Cernomîrdin fiind cazat la hotelul “Intercontinental“, iar Ahtisaari la “Hyatt“. În timp ce avionul rusesc a rămas pe pista aeroportului Surcin, Ahrisaari nu a avut prea multă încredere în NATO și și-a trimis aeronava la Budapesta.

N-am reușit să mai aflăm decât că, după discuțiile cu cei doi, Slobodan Milosevic i-a convocat pe toți liderii partidelor parlamentare, cărora le-a expus propunerile de pace. Ce s-a vorbit acolo a rămas învăluit în mister. Dându-ne seama că nu vom afla mai multe în această seară, ne-am hotărât să mergem să mâncăm, deși stăteam ca pe jar. Ne-am oprit tot la “Tri sesira“, pe Skadarlija, și, ca să ne stea mâncarea în gât, la una din mesele de lângă noi, l-am recunoscut pe Nebojsa Vujovic, purtător de cuvânt și adjunct al ministrului federal de Externe. Însoțit de o tânără superbă, cu care a stat de vorbă toată seara. Deși am ciulit urechile, n-am reușit să auzim ce vorbeau, însă după expresia feței femeii, cred că Vujovic îi făcea curte. Oricum, majoritatea celor de pe terasa restaurantului a izbucnit în râs la 22:02, când au sunat sirenele alarmei aeriene, imaginându-ne mutrele lui Cernomîrdin și Ahtisaari când le-au auzit. Și, imediat, toți am început să glumim, la gândul coșmarurilor pe care le vor avea, dacă vom fi bombardați. Ei bine, n-am fost atacați de această dată.

Premierul albanez Pandeli Majko a cerut comunității internaționale “fermitate” în fața regimului de la Belgrad, informează AFP. “Condițiile NATO reprezintă singura cale pentru a se ajunge la o reglementare a crizei din Kosovo, dar ele nu sunt negociabile,” a declarat Majko. “Toate concesiile și compromisurile privitoare la aceste cerințe vor avea consecințe grave asupra regiunii. Comunitatea internațională nu trebuie să piardă timpul și să-și facă iluzii referitoare la Milosevic și la regimul său.”

Parcă pentru a se elibera de frustrarea că nu pot bombarda Belgradul, piloții NATO s-au dezlănțuit în Kosovo, unde au lansat peste 200 de proiectile în această noapte. Bombardamentele s-au concentrat asupra sudului provinciei și a zonei de frontieră din apropiere de Prizren. Atacurile cele mai puternice au avut loc în sectorul Planeje și în zona muntelui Pastrik, unde se dădeau din nou lupte grele între militarii sârbi și luptătorii UCK. NATO avea să anunțe că ar fi distrus, numai în această noapte, cel puțin 32 de piese de artilerie, 9 transportoare de trupe, 6 blindate, 8 poziții de mortiere, 4 vehicule militare și o pozitie de rachete antiaeriene SA-6. Informații dezmințite, desigur, de sârbi.

Chiar dacă au ocolit Belgradul, avioanele NATO au dat târcoale prin apropiere. Am apucat să-mi notez că, la 22:30, doi copii au fost răniți ușor, când un proiectil a lovit o casă din satul Lipa, de lângă Smederevo. Mai multe raiduri aeriene au fost lansate asupra orașului Niș. La Aleksandrovo, 3 proiectile au lovit releul postului local de radio. La 23:15, lângă Velika Plana, au fost bombardate podul peste râul Jesenica, de pe autostrada Niș-Belgrad, precum și un pod de cale ferată. La ora 2:00, bombele au explodat în jurul satelor de pe muntele Fruska Gora, iar sârbii au anunțat că antiaeriana a doborât 3 avioane-spion fără pilot. Unul a căzut la Backa Palanka, unul la Cenaj, iar al treilea la Kovin. Au mai fost bombardate cazarma din Obrenovac, un centru de comandă aeriană din Novi Sad, un releu radio la Novi Pazar, unul de televiziune la Banicka, emițătoarele radio de la Ruma și Srbobran, un pod rutier și o cale ferată la Pirot, instalațiile petroliere de la Maras și Sombor, precum și un depozit de muniții la Kursumlija.

Un tren al Alianței Nord-Atlantice era așteptat să intre în România, în această seară, prin punctul de trecere a frontierei de la Curtici, a precizat pentru Mediafax, Biroul de presă al Ministerului Apărării Naționale. Trenul transportă echipamentele necesare radarului mobil NATO care urmează să fie instalat la Craiova, pentru supravegherea spațiului aerian al României. Aparatura este însoțită de 15 militari ai Alianței.

Când ne-am întors, la hotel ne așteptau o grămadă de surprize. În primul rând, aveam apă. Și rece, și caldă. În al doilea rând, veniseră rușii. Nici n-am intrat bine pe ușă, că ne-au sărit în brațe doi vechi prieteni: Ghiorghi și Ana, cameramanul și fotografa cu care ne petrecusem destule nopți pe acoperiș, în prima parte a războiului. Împreună cu ei era Volodea, un ziarist care, după ce l-am cunoscut, ne-a povestit că, în timpul stagiului militar, luptase în Afghanistan. Era cam morocănos, deși toți trei erau amețiți. Se întorceau de la hotelul “Intercontinental”, unde băuseră cu cei din anturajul lui Cernomîrdin, dar fără să afle nimic de la ei.

Ne-am amintit cum îl rugam pe acoperiș pe Ghiorghi să ne cânte baladele rusești pe care le interpretase Ghenadii Selezniov pe scena din Trg Republike. Am râs cu toții și, după ce am ciocnit o vodkă cu ei, Gheorghi s-a ridicat în picioare și a început să cânte “Podmoskovnie vecera“. Vocea i-a fost repede acoperită de cea a lui Volodea, care s-a dovedit un cântăreț excelent. La început, Mile îl tot stârnea și, cum termina un cantec, îl ruga să-i mai cânte unul. După care nu-l mai puteam opri. Noroc că s-a îmbătat și a plecat să se culce, uitându-și borseta cu actele și o grămadă de bani pe masă. S-a întors după vreo oră, buimac, să și-o recupereze, dar cred că a dormit până atunci în fața ușii, pentru că avea și cheia camerei în borsetă.

În timp ce ne distram cu prietenii noștri, alți doi ruși s-au așezat la o masă. Ziariști și ei. Văzându-ne cântând, după ce Ghiorghi și Volodea au plecat, s-au apucat și ei să cânte. Goliseră împreună prima sticlă de vodkă și, la a doua, își umpleau paharele, se ridicau în picioare și cântau, bățoși, o strofă, după care dădeau paharele peste cap. Din păcate pentru ei, au avut proasta inspirație ca, după primul cântec, să interpreteze Imnul Uniunii Sovietice. Ca și când și-ar fi amintit de toată ura pe care o purtau rușilor, doi sârbi s-au ridicat de la o masă și i-au oprit, atrăgându-le atenția să nu mai scoată un sunet. În prima clipă, rușii au vrut să protesteze, însă s-au ridicat de la o altă masă doi muntenegreni cât un dulap, iar toți ceilalți ne uitam cu dușmănie la ei. Au amuțit, și-au golit sticla și au dispărut în camere.

Ceva mai târziu, a apărut și Dragan, “scriitorul” nostru. Nu putea să lipsească, din moment ce venise atâta lume. I-am povestit noutățile și, după ce ne-a chemat deoparte, ne-a arătat o vestă a trupelor speciale iugoslave. Și eu, și Mile, ne-am rugat de el cel puțin o oră să ne-o vândă, spunându-i că îi dăm oricât pe ea. Era superbă, plină de buzunare și tigheluri, dintr-un material rezistent, vopsit în culori de camuflaj. Ne fascinau mai ales cele 4 buzunare făcute special pentru încărcătoarele pistolului mitralieră. N-a vrut să ne-o vândă, dar ne-a promis că ne va da cadou câte una, la sfârșitul războiului. Din păcate, avea să-și uite promisiunea. Pentru că tot nu voia să ne spună nimic, i-am urat lui Dragan noapte bună și ne-am dus la culcare. La 6:30, ne-au trezit sirenele ce anunțau ridicarea alarmei aeriene, însă am decis să mai dormim două ore, până când urmau să se reia discuțiile dintre Milosevic, Cernomîrdin și Ahtisaari.

O rachetă neidentificată a căzut în nord-vestul Bulgariei, lângă satul Govejdo, din regiunea montană a graniței cu Serbia, transmite postul național de radio. Localnicii au auzit o explozie puternică, după care au descoperit, la aproximativ 1 kilometru vest de sat, un crater cu adâncimea de 2 metri și diametrul de 6 metri. La locul exploziei au fost găsite fragmente din rachetă, care au fost date spre expertiză Ministerului bulgar al Apărării. Nu s-au înregistrat victime sau pagube materiale.

Share

target: vizităm combinatul bombardat de la Pancevo și suntem scuturi vii pentru cel de la Baric

by

18 aprilie 1999

A fost o noapte de coșmar și, la 6:55, când a sunat încetarea alarmei aeriene, nu mai știam dacă visez sau e aievea. N-am apucat să dorm prea mult pentru că, avertizați de Horia Enășel, căruia îi povestisem bombardamentele de azi-noapte, colegii mei mi-au cerut o relatare pentru Știrile ProTV de la ora 13:00, deși era duminică. Presimțind, parcă, ceva, imediat după transmisie, am plecat la Centrul militar de presă. Am aflat că s-a hotărât organizarea unui convoi pentru ca jurnaliștii să vadă cu ochii lor distrugerile de la Pancevo.

NATO a cerut autorităților de la Sofia permisiunea de a folosi spațiul aerian al Bulgariei. Premierul Ivan Kostov i-a convocat pe liderii grupurilor parlamentare pentru consultări, urmând ca, în conformitate cu Constituția, Parlamentul bulgar să se reunească pentru a-și da acordul. La rândul său, președintele Petar Stoianov a cerut Parlamentului să aprobe solicitarea NATO. Conform agenției Mediafax, Alianța Nord-Atlantică a cerut ieri, și autorităților de la București, acces “nelimitat” în spațiul aerian al României pentru aeronavele NATO. Solicitarea se referea exclusiv la folosirea spațiului aerian românesc, nu și la punerea la dispoziția NATO a unor baze aeriene pentru decolarea aparatelor de luptă către Iugoslavia.

Am ajuns la Pancevo pe la ora 15:00, înghesuiți în două autobuze în care am fost avertizați să nu vorbim la telefoanele mobile, să nu filmăm și să nu fotografiem nimic. În timp ce ne apropiam, am văzut cele două coloane de fum negru care continuau să se ridice spre cer. Casele din apropierea combinatului aveau geamurile sparte și locuitorii evacuați azi-noapte nu aveau încă voie să se întoarcă. Când am coborât în fața sediului combinatului petrochimic HIP, un miros înțepător ne-a invadat nările și am simțit un gust amar.

În sala de conferințe a combinatului a fost un adevărat haos. Pentru a putea înregistra declarațiile lui Miralem Dzindo, directorul general de la HIP Pancevo, jurnaliștii s-au cățărat pe scaune, și-au instalat trepiedele camerelor de luat vederi pe mese, s-au călcat în picioare și s-au înjurat ca la ușa cortului. Eu cu Mile Cărpenișan râdeam, pentru că nu aveam nici măcar un reportofon. Dzindo a declarat că, la “Azotara“, o catastrofă de proporții a fost evitată prin golirea, în urmă cu două săptămâni, a rezervoarelor în care erau stocate 20.000 de tone de amoniac. Explozia acestora ar fi șters de pe fața pământului întregul oraș. “Am fost consternați la începutul războiului, când am aflat că fabrica noastră, care produce exclusiv îngrășăminte chimice, ar putea fi ținta bombardamentelor,” a mărturisit Dzindo. “În ultimele zile, a fost lovită de două ori și a fost distrusă. Depozitul principal a fost lovit în plin azi-noapte.” Ca o paranteză, trebuie spus că amoniacul a fost exportat în România, iar de operațiune s-a ocupat firma lui Radu Tinu, fost adjunct al Securității Timiș, acum un prosper om de afaceri.

Autoritățile de la Belgrad au rupt relațiile diplomatice cu Tirana, acuzând Albania că este complice la atacurile aeriene ale NATO asupra Iugoslaviei, a anunțat Ministerul albanez de Externe. Decizia a fost motivată de “angajamentul direct al Albaniei, alături de Statele Unite și NATO, împotriva Republicii Federale Iugoslavia”, se precizează într-un comunicat dat publicității la Tirana.

Directorul HIP Pancevo a precizat că bombardamentele de azi-noapte nu au făcut victime. 50 de persoane din oraș s-au intoxicat cu fum, dar fără urmări grave. “Dacă rezervoarele ar fi fost pline, din cauza exploziei s-ar fi putut produce fosgen, substanță folosită ca gaz toxic de luptă în cele două războaie mondiale. Deși am depășit punctul critic și situația este sub control, în aer s-au degajat mari cantități de dioxine și furan, precum și etil-diclorit (EDC). Aceasta din urmă este o substanță toxică mai grea decât apa, care rămâne în natură vreme de 15 ani și care va ajunge în Dunăre și, de aici, în Marea Neagră.”

Pentru a ne convinge, la conferința de presă a fost adus și dr.Slobodan Tosovic, de la Institutul de Sănătate Publică din Belgrad, care a afirmat că norul de fum de la Pancevo va afecta țările din jurul Iugoslaviei, printre care și România. Sârbii susțin că au prevenit autoritățile din aceste țări, pentru a efectua măsurători de specialitate și a lua măsurile care se impun. El a atras atenția că, pe vremea când era președinte al SUA, Ronald Reagan nu a îndrăznit să bombardeze o fabrică similară în Libia.

Cât despre avertismentele către țările din jur, nu știu ce să spun. În următoarele zile, am fost sunat din țară de mai multe ori, de ofițeri ai SRI Timiș care mă cunoșteau și m-au rugat să le enumăr substanțele despre care sârbii afirmă că s-ar fi degajat în aer. Mi-au justificat că Agenția locală pentru Protecția Mediului nu a descoperit nici un fel de poluare în țară, pentru că nu știu ce substanțe trebuie depistate în aer și măsoară aiurea.

În timpul conferinței de presă a început o ploaie torențială, așa că am tras cu toții de timp, să nu ne ude stropii acizi. În fine, după ce ne-au urcat în cele două autobuze, sârbii ne-au plimbat prin combinatul chimic, oprind de câteva ori în fața unor instalații distruse, pentru ca toată lumea să poată filma și fotografia. De fiecare dată, ne-au avertizat să nu rămânem prea mult pe afară și credeam că o fac din rea-voință, să nu ne lase să filmăm ce dorim. Nici poveste: după 5 minute de stat în aerul care mirosea extrem de ciudat, îmi lăcrimau ochii, mă usturau nările și mă îmbrânceam cu ceilalți să urc mai repede înapoi. M-a durut capul îngrozitor toată noaptea și, a doua zi dimineață, m-am trezit cu același gust amar în gură.

Am putut vedea că, în combinat, totul era răvășit: geamuri sparte, acoperișuri împrăștiate, țevi contorsionate care încă mai fumegau. Câteva instalații imense, adevărate labirinturi de țevi și conducte, păreau devastate de măciuca unui uriaș. De rezervoarele rafinăriei nu ne-am putut apropia, pentru că încă ardeau. Le-am putut filma de la distanță și ne-am dat seama că ele erau sursele celor două coloane de fum negru. Privind de-a lungul acestora, am văzut cum, la mare înălțime, fumul se împrăștia într-un nor imens care acoperea întregul orizont. Și care – culmea! – era dus de vânt către România.

“Alianța Nord-Atlantică nu a putut opri livrările de petrol, care continuă să ajungă la președintele iugoslav Slobodan Milosevic, pe cale maritimă sau terestră,” a declarat cancelarul german Gerhard Schroeder, într-un interviu acordat cotidianului “Washington Post“. “Este inacceptabil. Nu putem să fim în război cu o țară și să lăsăm o conductă care trece printr-o țară membră NATO să furnizeze petrol adversarului,” a afirmat el, referindu-se la Ungaria. “Trebuie să strângem puțin surubul. Este inacceptabil ca noi să facem comerț cu Milosevic, în timp ce soldații noștri își riscă viața.”

“Ungaria nu exportă petrol în Republica Federală Iugoslavia, nici prin intermediul vreunui oleoduct, nici prin alte mijloace și nu permite tranzitarea de petrol pentru Iugoslavia pe teritoriul său,” a replicat purtătorul de cuvânt al Ministerului ungar de Externe Gabor Horvath. Această mică dispută, repede înăbușită chiar de protagoniștii săi, a lăsat să se întrevadă unul din adevărurile războiului din Iugoslavia, care a umplut buzunarele unor oameni de afaceri occidentali cu o grămadă de dolari.

Când am ajuns înapoi la Belgrad, am fugit la hotel și ne-am băgat sub duș, aruncând imediat, la spălătorie, hainele de pe noi. Ne-am transmis corespondențele și am coborât să mâncăm. Cât timp am fost plecați la Pancevo, NATO a bombardat din nou Priștina, Valjevo și Kursumlija, unde a avariat un pod. După cină, am rămas în barul hotelului, la o bere. Alarma aeriană se lăsa așteptată din nou. În schimb, a sunat telefonul de la recepție. Toți jurnaliștii erau chemați la Centrul militar de presă, pentru o conferință extraordinară.

Așa a început o aventură extrem de amuzantă, de care aveam să facem haz zile în șir. La Centrul militar de presă era mare vânzoleală. Nimeni n-a știut ce se întamplă, până când unul dintre ofițerii sârbi nu a venit și ne-a anunțat că se pleacă undeva, lângă Belgrad și trebuie să formăm rapid o coloană din mașinile noastre, pentru a putea fi încadrată pe traseu de mașinile Poliției. Eu și cu Mile nu aveam automobil, dar știam sârbește și l-am convins pe un ofițer să ne ia cu el. Așa ne-am trezit într-un elegant Renault Espace, în care n-a mai urcat nimeni. Pe drum, ofițerul nu ne-a dezvăluit unde mergem, dar ne-am dat seama că ne îndreptam către Obrenovac.

Coloana a oprit lângă un parc, la vreo 30 de kilometri de Belgrad. Am fost conduși într-o sală, unde l-am revăzut pe dr.Slobodan Tosovic, care ni l-a prezentat pe Milan Teskovic, directorul executiv al fabricii de detergenți “Prva Iskra” din Baric. N-am prea înțeles ce voiau să ne explice decât în final. “V-am invitat aici, încercând să evităm o catastrofă,” a spus Teskovic. “Vrem să vedeți că aici se produc doar detergenți și săpun și nici o altă substanță care ar putea folosi industriei de armament. Avem, însă, 170 de tone de acid fluorhidric în două rezervoare care, dacă sunt lovite, vor degaja în atmosferă un nor ucigător, pe care nu-l vom putea controla.” Pentru a înțelege ce s-ar putea întâmpla, sârbii ne-au explicat că americanii au experimentat în deșertul Nevada, eliberând în aer 4 tone de acid fluorhidric, care au distrus orice formă de viață pe o rază de 3 kilometri. După care ne-au invitat să vedem rezervoarele.

Instalațiile fabricii “Prva Iskra” erau, într-adevăr, impresionante. Totul era din inox, iluminat cu becuri cu lumină unidirecțională, părea un imens pom de Crăciun. Când vedeai, însă, rezervoarele, te cam treceau fiorii. Două butoaie din inox, în jurul cărora sârbii au construit două cofraje imense, în care au fost așezați 30.000 de saci cu nisip. Activitatea fabricii fusese stopată și era păstrat doar personalul specializat în intervenții de urgență. Peste tot erau întinse furtune cuplate la hidrante, iar tunurile fixe ale instalațiilor de stingere a incendiilor erau îndreptate către cele două rezervoare.

Hală a fabricii “Prva Iskra”, după ce a fost bombardată de NATO

Pentru noi, surpriza cea mare a fost că puteam filma orice și oricât. Cu o bunavoință suspectă, sârbii sugerau cameramanilor să filmeze și instalația aia, și depozitul celălalt. “Dar rezervorul ăsta l-ați văzut?” venea altul cu propunerea. Dădeau declarații fiecăruia, până când am înțeles: era alarmă aeriană și sârbii își băteau joc de noi. Ne-au adus scuturi vii în jurul fabricii de detergenți. Și-au atins țelul, pentru că jurnaliștii occidentali intraseră în panică. Trăgeau de noi să terminăm și să plecăm mai repede, fugeau prin fabrică după cameramanii rătăciți și urlau, isterici, să plecăm dracului de acolo. M-am sprijinit cu Mile de mașina care ne-a adus și am râs în hohote, împreună cu ofițerul de la volan. După un sfert de oră de urlete, un tip de la un prestigios canal de televiziune internațional a anunțat că ne-am adunat cu toții și putem pleca. Colonelul sârb care conducea delegația a clătinat, impasibil, din cap: “Lipsește cameramanul rus!” În timp ce noi ne tăvăleam pe jos de râs, doi englezi s-au repezit și l-au luat, efectiv, pe sus pe rusul care mai voia să tragă doua cadre în combinat.

Pentru a înțelege mai bine umorul nebun al situației, iată videoclipul promoțional oficial – desigur făcut public cu mult timp după război – al fabricii de “detergenți” de la Baric:

Pe drumul înapoi, coloana s-a menținut disciplinată doar câțiva kilometri, după care jurnaliștii străini au călcat accelerația până în podea, trecând în trombă pe lângă noi și pierzându-se în zare. Am rămas noi, un Mercedes cu patru ziariști sârbi și cele două mașini ale Poliției care încadrau coloana. Cred că restul a ajuns la Belgrad cel puțin cu un sfert de oră înaintea noastră. Pentru a rămâne obiectiv, trebuie, totuși, să adaug că – la nici două ore după ce am plecat – o rachetă lansată dintr-un avion NATO a explodat la mică distanță de fabrica de detergenți. Din fericire, fără să provoace vreo pagubă, în afara unor geamuri sparte.

Cand ne-am întors, Belgradul era deja sub alarmă aeriană. Încă de la ora 17:00, avioanele NATO începuseră bombardamentele în Kosovo. A fost lovit din nou aeroportul Slatina de langa Priștina, turnul de televiziune de pe muntele Goles, iar 6 rachete au distrus ce mai rămăsese din cazarma “Kosovki junaci”. RTS a anunțat că antiaeriana sârbă ar fi doborât două avioane inamice deasupra Priștinei, iar un al treilea s-ar fi prăbușit pe dealul Cicevica. Sârbii chiar au difuzat înregistrarea unei convorbiri radio între pilotul unui avion care se prăbușea și bază.

Un avion F-16 danez care participa la operațiunea “Allied Force” a NATO a aterizat de urgență la Sarajevo în această seară, ca urmare a “unor probleme critice la un motor”, a anunțat Ministerul Apărării din Danemarca, citat de AFP. “Problemele motorului erau de ordin tehnic și nu au fost provocate în cursul luptelor. O echipă de tehnicieni urmează să sosească luni în capitala bosniacă, pentru a înlocui motorul defect.”

De la 1:20, am început să vedem explozii pe muntele Fruska Gora de lângă Novi Sad. O rachetă a lovit podul peste Dunăre care lega Backa Palanka de orașul croat Ilok. La 1:30, a fost bombardată o stațiune turistică de pe malul lacului Palic de lângă Subotica. La 1:50, a fost din nou atacată rafinăria din Novi Sad, iar o rachetă a lovit în plin clădirea Consiliului Executiv Regional al Vojvodinei. Construită în 1939 și considerată un simbol al orașului, clădirea figura în Enciclopedia monumentelor arhitectonice ale Europei. Racheta a lovit-o la nivelul etajului III, a perforat zidul și a explodat în interior, provocând un adevărat dezastru.

Ministrul ungar de Externe Martonyi Janos a afirmat, în timpul unei emisiuni a postului național de televiziune, că Budapesta a solicitat în repetate rânduri Alianței Nord-Atlantice să nu atace, dacă este posibil, orașele din Vojvodina. “Am fost încurcat de bombardarea orașului Subotica. Am cerut o explicație și ni se va da una. Cu toate acestea, înțelegem că NATO nu poate să nu considere Vojvodina drept o potențială țintă militară,” a recunoscut Martonyi. Dubla premisă de la care pornește Ungaria în situatia dată este de a-i proteja pe etnicii maghiari din Vojvodina și de a-și îndeplini îndatoririle în calitate de membră NATO.

NATO se pare că s-a concentrat asupra nordului Iugoslaviei. Între 1:27 și 1:37, 11 rachete au fost lansate asupra fabricii de papetărie din Paracin și, din nou, asupra unei stațiuni turistice din apropiere, folosită ca tabără pentru refugiații sârbi din Bosnia și Croația. Stațiunea a mai fost atacată o dată acum câteva zile și, cu toate că NATO nu a recunoscut atacul, sârbii au evacuat-o total. Mai multe explozii au fost auzite la Sremska Mitrovica, iar la Bogutovacka Banja, lângă Kraljevo, hotelul “Mineral” și 30 de case au fost serios avariate de bombe. La 3:15, pentru a șaptea zi consecutiv, NATO a bombardat orașul Kursumlija. Două poduri, unul rutier și unul feroviar, au devenit inutilizabile în urma loviturilor aeriene. La Belgrad, a fost liniște și am dormit până cu puțin înainte de ridicarea alarmei aeriene, la 6:57. Trebuia să-mi pregătesc transmisia de dimineață.

Share