target: viața la Novi Sad în timpul bombardamentelor NATO

26 mai 1999

Alianța Nord-Atlantică a dezmințit informațiile difuzate de agenția oficială Tanjug, conform cărora unul din avioanele sale de tip Harrier ar fi fost doborât, în noaptea de marți spre miercuri, de apărarea antiaeriană iugoslavă, informează AFP. “Toate avioanele NATO s-au întors la bazele lor, fără a suferi pagube,” se afirmă în comunicatul Alianței. Și Biroul de presă al Ministerului Apărării Naționale român a dezmințit informația potrivit căreia avionul doborât de apărarea antiaeriană iugoslavă s-ar fi prăbușit pe teritoriul românesc.

Imediat după ce m-am trezit, am plecat la Media Center. Mi-am făcut mica plimbare pe Knez Mihailova, privind oamenii care forfoteau pe stradă. Se pregăteau pentru o nouă zi, se grăbeau spre serviciu, își instalau tarabele pe care expuneau spre vânzare tot felul de mărunțișuri. Am trecut pe lângă tinerii care vindeau hărți ale Belgradului și ale Iugoslaviei și care își făceau reclamă cu două hărți desfășurate, pe care însemnaseră cu un marker roșu locurile bombardate de NATO. M-am oprit o clipă în fața unui bătrân cu mustăți stufoase, care vindea insigne ale cetnicilor sârbi și mă cunoștea deja, de când cumpărasem de la el un drapel negru, pe care erau brodate un cap de mort și lozinca “Sa verom u Boga, Sloboda ili smrt” (Cu credință în Dumnezeu, Libertate sau moarte”). Și am mai zăbovit un pic la tarabele cu casete și CD-uri, părându-mi rău, ca de obicei, că nu am destui bani să-mi cumpăr toate albumele cu muzica rock sârbească pe care mi le-aș fi dorit.

Am ajuns la Media Center, mi-am luat o cafea și o apă minerală și m-am așezat în fața computerului, trăgându-mi telefonul aproape. Am constatat rapid că nu toți sârbii au avut o dimineață la fel de liniștită.

Read more