Feed on
Posts
Comments

4 aprilie 1999

Astazi este Pastele catolic, iar la noi, la ortodocsi, se sarbatoresc Floriile. Bisericile din Belgrad sunt pline. Oameni cu crengute inmugurite in maini au umplut strazile. E ciudat, mai ales ca, de la 11:06 pana la 13:26, a fost din nou alarma aeriana la Belgrad. Nu a bubuit nimic, dar am simtit aceeasi neliniste, mai ales ca, de doua nopti, Aliatii lovesc orasul.

Un inalt responsabil al Centrului de Studii Internationale si Strategice, citat de numarul de astazi al cotidianului “Chicago Tribune“, a declarat ca, deja, costurile interventiei militare in Kosovo au depasit, pentru americani, 500 de milioane de dolari. Pe de alta parte, Robin Cook a declarat postului de televiziune BBC ca o interventie terestra impotriva Iugoslaviei ar necesita doua luni de pregatiri.

De Florii, sarbii au tinut sa-si arate superioritatea fata de dusmanii care ii bombardau. Cateva mii de belgradeni au marsaluit catre centrul orasului si au depus zeci de buchete de flori in fata sediilor ambasadelor tarilor din NATO. Ale caror geamuri au fost sparte tot de ei si ale caror ziduri au fost pictate cu sloganuri anti-occidentale. Pe strada Knez Mihailova, unde au acces doar pietonii, a fost desfasurat un sul de hartie lung de 170 de metri, pe care oricine putea sa deseneze sau sa scrie mesaje impotriva razboiului. Toti cei care treceau ingenuncheau sa scrie ceva.

AFP a dezvaluit o mica drama, petrecuta cu ministrul german de Externe Joschka Fischer. Acesta, in varsta de 50 de ani, ar fi trebuit sa se casatoreasca astazi, cu o studenta la jurnalistica in varsta de 29 de ani, insa a fost nevoit sa amane ceremonia, deoarece era prea preocupat de criza din Kosovo.

Predrag Vasic, directorul Sistemului de electrocentrale din Belgrad, a declarat ca termocentrala din cartierul Novi Beograd, distrusa azi-noapte, era un obiectiv civil si asigura caldura si apa calda pentru aproape 1 milion de locuitori. El sustinea ca, pana la inceputul sezonului rece, se vor stradui sa o reconstruiasca.

Apropo de distrugeri, podul “Sloboda” din Novi Sad, care a fost facut praf ieri, era cel mai nou din cele trei ale orasului. Dat in folosinta in 23 octombrie 1981, podul avea 1.312 metri lungime, 27,6 metri inaltime, iar deschiderea cea mai mare avea peste 60 de metri lungime. Pe langa cele 4 benzi ale soselei, mai avea si doua linii de cale ferata. Toate sunt acum pe fundul Dunarii.

Cand am ajuns in Trg Republike, concertul de pranz incepuse deja. Astazi, cantau doar trupe de rock: DDT, Sankt Petersburg, Tanja, Oktobar si Zabranjeno Pusenje. Ultima, sub numele No Smoking (adica “Fumatul interzis”, cum se traducea si numele sarbesc), avea sa cante, in toamna lui 1999, la Bucuresti, cu Emir Kusturica, la premiera filmului sau “Pisica neagra, martanul alb“, iar la conferinta de presa dinaintea concertului, liderul formatiei avea sa se vaite cat de persecutat au fost ei de autoritatile iugoslave.

In piata a venit o delegatie a sarbilor din Romania, condusa de deputatul Slavomir Gvozdenovici. Dupa ce si-au exprimat solidaritatea cu poporul iugoslav, membrii delegatiei s-au dus la sediul Uniunii Scriitorilor din Iugoslavia. Ne-am bucurat sa ne intalnim cu Raico Cornea, corespondentul TVR in Iugoslavia si un bun coleg si prieten. El fusese in Kosovo pana acum o saptamana, de unde a fost nevoit sa se intoarca in tara. Ne-a povestit cum a fost la primele bombardamente asupra Pristinei, cand suflul exploziei unei bombe ce a cazut in apropiere a spulberat geamurile unui restaurant in care incerca sa manance si l-a rasturnat cu tot cu scaun.

Azi, Media Center era inchis, asa ca, pentru a-mi transmite stirile catre agentia de presa Mediafax, aveam nevoie de un fax. Am gasit unul la hotel “Moscova. Cand a auzit ca sunt ziarist roman, sarbul care era de servici m-a intrebat: “Voi, romanii, ce fel de religie sunteti ?” Cand i-am spus ca marea majoritate suntem ortodocsi, s-a luminat la fata si mi-a transmis stirile. Nu inainte de a striga catre receptioner ce aflase de la mine.

La Centrul militar de presa, ne-am intalnit din nou cu Adelin Petrisor. De aceasta data, nu mi s-a mai parut arogant. Ne-a dat numarul de telefon mobil si cel al camerei de hotel (statea la “Intercontinental“, un hotel mult mai scump si mai luxos ca al nostru, asezat langa “Hyatt”) si ne-am inteles sa tinem legatura.

novi sad

Apropo de informatii, sarbii au anuntat ca astazi, un avion al NATO, de tip F-16, aflat in misiune de patrulare deasupra Iugoslaviei, a fost nevoit sa aterizeze de urgenta pe aeroportul din Sarajevo, unde pilotul a declarat ca a avut probleme tehnice.

Tot azi, ministrii de Externe ai Germaniei, Frantei, Marii Britanii, Italiei si Statelor Unite s-au intalnit la Bonn, pentru a discuta despre situatia din Kosovo. Ei au declarat ca s-au inteles sa nu desfasoare trupe NATO in provincie si sa propuna Iugoslaviei ca negocierile privind statului Kosovo sa nu mai aiba ca punct de plecare acordul de la Rambouillet.

Cat despre soarte razboiului, 12 bombardiere de tip F-117 A (“avioane invizibile”) sunt pregatite sa decoleze de pe o baza aeriana din Germania, pentru a bombarda Iugoslavia. Se vorbeste aici ca, la noapte, avioanele NATO vor lovi sudul tarii (provincia Kosovo), dar ca ar putea fi vizat si un pod din Belgrad.

Intotdeauna, duminica este o zi mai relaxata pentru mine, pentru ca am doar un jurnal de stiri important, cel de la 19:30, dar este destul de dificil sa transmit un fax, pentru ca Media Center este inchis. Si, nu in ultimul rand, oamenii pe care ii pot intreba cate ceva sunt mai greu de gasit. Azi chiar imi era ciuda, pentru ca nu puteam sa verific o informatie a agentiei oficiale iugoslave Tanjug, care a anuntat ca un prim grup de voluntari rusi ar fi ajuns la Novi Sad. Era prima stire despre acest subiect, desi, de mai multe ori, cazacii din Transnistria au declarat ca vor veni sa lupte alaturi de sarbi si peste 200 sunt inscrisi pe listele de voluntari.

La 20:20, dupa ce imi transmisesem corespondenta la ProTV si am apucat sa mancam, a sunat din nou alarma aeriana. Prin hotel “Toplice se raspandise zvonul ca 11 rachete Tomahawk au fost lansate spre Belgrad. Nu prea le dadeam crezare, dar ascultam cu urechile ciulite o eventuala bubuitura. A inceput, insa, “distractia” in restul tarii. La 21:30, bombele cadeau la Stari Trg, langa Kosovska Mitrovica. Avioanele s-a intors, in urmatoarele doua ore, inca de doua ori, bombardand din greu. In atacul de la 23:30, releul TV din apropiere a fost lovit de doua rachete, o alta distrugand un pod. La 22:00, au fost auzite explozii la Novi Sad, unde, astazi, fusese bombardat sediul televiziunii. La 23:10, a fost lovit satul Gracanica, iar la Gnjilane au fost auzite alte 6 bubuituri. Podul peste raul Ibru, de pe autostrada Raska-Kraljevo, a fost lovit in plin de 7 proiectile, in jurul orei 23:30, si se pare ca exista mai multi raniti.

Iata un reportaj facut de sarbi, la 10 ani de la bombardarea televiziunii din Novi Sad:

La noi, la Belgrad, bubuiturile au inceput sa se auda la 2:20. Dupa ce inghetasem de frig pe acoperis, am coborat in barul hotelului, unde Dule ne astepta, cu un zambet ironic pe buze si o cafea fierbinte. Abia am apucat sa ne incalzim un pic, cand vitrina fara benzi izolante, de care tot timpul ne feream, a inceput sa zdrangane. Am luat repede liftul si am ajuns pe acoperis.

In timpul alarmelor aeriene, de cate ori foloseam liftul aveam o strangere de inima. Nu-mi era frica, dar nici nu mi-ar fi placut sa raman blocat cateva ore acolo. Ca sa ajungem pe acoperis, trebuia sa intram in casa liftului, pe a carei usa – ironia sortii – era lipit un afis cu sigla fortelor de mentinere a pacii din Bosnia. Ne strecuram, cu grija, pe langa imensele roti dintate care ridicau si coborau ascensorul si ieseam pe acoperis. Ca sa vedem mai bine, Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice“, ne-a sprijinit o scara de metal, pe care ne cataram pana pe casa liftului.

In seara aceasta, pe acoperis ne astepta Gheorghii, ziaristul rus de la NTV, care tropaia marunt din picioare pe langa trepiedul camerei video. Desi eram deja in aprilie, noptile erau inca racoroase. Gheorghii ne-a aratat directia aeroportului Surcin, de unde veneau bubuiturile. Artileria antiaeriana a sarbilor tragea din greu si, dupa vreo 10 minute, s-a lasat linistea. Atacul nu a facut mari pagube la aeroport, insa a produs mare panica la Spitalul municipal, langa care s-au auzit explozii. Cateva posturi de radio au pretins ca un avion al NATO ar fi fost doborat in apropierea orasului Obrenovac. La 2:35, sarbii au anuntat ca exista pericolul unei contaminari in localitatea Lucani, unde a fost bombardat combinatul “Milan Blagojev.

Pentru prima oara, am observat ca, pe cer, deasupra Belgradului, patru stele se miscau. Erau satelitii care coordonau operatiunile NATO. De-a lungul razboiului, am invatat sa-i distingem imediat. Erau niste stele evident mai stralucitoare, care ramaneau fixe multa vreme si, dintr-o data, incepeau sa se miste cu o viteza foarte mare. De exemplu, cand le vedeam stralucind deasupra Novi Sad-ului, eram siguri ca incep atacurile acolo. Dupa ce incepeau sa se deplaseze spre Belgrad, ni se zburlea parul in cap, pentru ca urmau atacurile asupra capitalei iugoslave.

Intre doua bombardamente, mi-a atras atentia un reportaj prezentat de postul de televiziune Studio B. Cenzurat, desigur, de Armata. Erau prezentate distrugerile provocate de bombardamente si cateva unitati militare iugoslave. Intr-una dintre ele, am vazut cum militarii sarbi au recuperat o racheta neexplodata si, dupa ce au dezamorsat-o, au legat-o de catargul pe care flutura drapelul unitatii. Mai departe, reporterul de la Studio B a intrat intr-un buncar subteran. Initial, am crezut ca a uitat camera pornita, pentru ca, in timp ce strabatea mai multe culoare pentru a ajunge in centrul de comanda, vedeam imagini ale unor avioane. Dupa ce a luat cateva interviuri unor piloti, care declarau, plini de entuziasm, ca abia asteapta sa decoleze ca sa-i spulbere pe dusmani, reporterul a revenit in sala in care erau garate avioanele si le-a filmat fara rezerve.

La 3:30, posturile de radio au anuntat ca mai multe cladiri din orasul Nis au fost cuprinse de flacari. Avioanele NATO au lansat cel putin 10 bombe asupra zonei industriale, concentrandu-se asupra fabricii de tigari (a doua ca marime din Europa). Au fost, insa, avariate si cladirile din jur. Au fost lovite si doua cazarme, dintre care una a explodat intr-o jerba de flacari. 20 de minute mai tarziu, trei proiectile au atins aeroportul.

Am mai stat putin si ne-am hotarat sa mergem la culcare. N-am apucat sa ne bagam in pat, cand, la 4:15, am auzit afara mai multe explozii puternice. Am sarit inapoi in bocanci si am fugit pe acoperis. Si eu si Mile uram cel mai tare situatiile de acest gen. De multe ori, in noptile mai grele sau in cele in care nu se intampla nimic, preferam sa atipim imbracati, uitandu-ne la televizor, si sa facem un dus si sa ne bagam in pat abia dupa ora 4:00.

Cand am ajuns pe acoperis, era spectacol. Nici nu mai stiam incotro sa intoarcem capul. Panza de foc a antiaerianei invaluise Belgradul de jur-imprejur. Cu toate acestea, bubuiturile exploziilor veneau din toate directiile. Ne uitam catre cartierele Lipovica si Rakovica, unde bombele cadeau langa fabrica “1 mai” si o manastire. Se lumina apoi cerul dinspre colina Avala, unde o explozie a produs un incendiu puternic. Brusc, trebuia sa ne intoarcem 180 de grade, pentru ca un proiectil lovise o cazarma din suburbia Zemun. Cel putin asa se anuntase initial. Mai tarziu, Comandamentul Apararii civile a revenit si a spus ca a fost lovita sala de sport de langa Comandamentul Aviatiei si Apararii Antiaeriene. Cladirea era chiar pe strada principala din Zemun, Tar Dusan, si suflul exploziei a spart toate geamurile si vitrinele pe o raza de peste 100 de metri. Ce noapte !