3 aprilie 1999
N-am apucat sa dorm prea mult. La 7:31, sirenele sunau incetarea alarmei si, pe la 8:30, m-au sunat din nou din tara, sa ma pregatesc pentru o noua editie speciala a Stirilor ProTV, la ora 9:00. Ce puteam sa fac ? M-am spalat pe fata si m-am dus sa vad, la lumina zilei, urmarile bombardamentelor. Era o sambata frumoasa, cu un soare straniu de optimist, care ma facea sa ma bucur ca iarna s-a terminat. Ma simteam vinovat ca, in cosmarul ce ma inconjura si al carui martor fusesem azi-noapte, nu puteam sa nu ma bucur ca afara mirosea a primavara.
Doua rachete NATO au cazut, in aceasta dimineata, la 8:10, in masivul muntos Dajti din Albania, la 10 kilometri de Tirana. Exploziile nu au provocat victime sau pagube materiale, conform AFP. Alte doua rachete au mai cazut, in 25 martie, tot in Albania, la Elbasan si Durres, fara a exploda.
Am ajuns pe bulevardul Knez Milosa si, apropiindu-ma de ruinele celor doua ministere, m-am intristat la loc si am simtit golul din stomac pe care il simtisem azi-noapte. Mirosul de ars ma coplesea si parca ma innegrea pe dinauntru. O clipa, mi-a parut rau ca l-am lasat pe Mile Carpenisan sa doarma. Parca, cu el alaturi, m-as fi simtit mai putin singur.
Pe bulevard, oameni necajiti adunau cioburile geamurilor sparte de suflul exploziilor si lipeau benzi adezive late pe geamurile ramase intregi. La colturile strazilor, sarbii bombaneau si ii injurau pe neonazistii de americani, privind cu ochi goi spre capatul bulevardului. Aici, in intersectia de langa Ambasada Germaniei, strada era barata de un cordon de politisti care nu ii lasau pe curiosi sa se apropie. Vazand un jurnalist sarb ca trece de baraj, dupa ce a vorbit cu un ofiter caruia i-a aratat acreditarea de razboi, mi-am scos-o si eu pe a mea, mi-am luat inima-n dinti si l-am rugat sa ma lase si pe mine sa trec. Surprinzator, dupa ce a verificat ca nu am nici un aparat foto in geanta, politistul m-a lasat sa trec.
Am ajuns pana langa cladirile care inca mai fumegau. Aratau dezolant si imi transmiteau si mie aceeasi senzatie. Ministerul republican de Interne era o ruina. Jumatate dintr-o cladire cu 6-7 etaje nu mai exista, iar pavilionul care facea trecerea spre un alt corp de cladire se prabusise, strivit parca de un pumn urias. De mai bine de 14 ore, pompierii inca nu plecasera. Din cand in cand, ici-colo, mai rabufneau flacari, dar de mici dimensiuni, stinse repede cu furtunele. Cladirea Ministerului federal de Interne a ramas in picioare. Racheta care o lovise a intrat la nivelul etajului intai, din lateral, si a explodat in interior, provocand mari distrugeri. Am inconjurat-o, alunecand pe noroiul format de apa cu care a fost stins incendiul, calcand peste formulare si resturi de dosare, imprastiate de suflul exploziei. Am ajuns pe strada paralela cu bulevardul Knez Milosa si priveam, uimit, cladirile de la cativa metri de sediile ministerelor, ramase neatinse. Ma gandeam cu groaza cum ar fi fost azi-noapte, daca as fi locuit aici. Si nu-mi puteam desprinde privirile de pe fetele locatarilor, stransi in fata blocului. Nu pareau deloc ingroziti. M-am asezat pe bordura si am stat, minute intregi, privindu-i si ascultand ce vorbeau. Se intrebau de unde sa-si cumpere geamuri noi, o baba se vaita ca i s-au spart toate vazele si bibelourile din sufragerie, un tanar injura si isi curata masinuta de moloz. O “Zastava” amarata – varianta sarbeasca a unui vechi model de Fiat. Din cand in cand se oprea si tragea cateva suturi intr-o aripa indoita de un bolovan. Daca as fi putut uita noaptea care a trecut, m-as fi simtit ca in aproape oricare sambata.
M-am ridicat si am revenit pe bulevardul Knez Milosa, pasind mecanic, cu gandul ramas la oamenii de langa care tocmai plecasem. M-am cutremurat cand m-am gandit la inconstienta pe care trebuia sa o ai, ca si comandant al NATO, pentru a ordona lovituri asupra unor sedii aflate langa cladiri locuite de oameni nevinovati. Nu cred ca as fi avut curajul sa ma incred in niste mecanisme ucigatoare, coordonate de circuite electronice care se pot defecta. Si era suficienta o eroare minora pentru ca traiectoria lor – avand in vedere ca au fost lansate de la sute de kilometri – sa devieze 10-20 de metri. Deviere banala intr-un poligon, dar care ar fi provocat o adevarat tragedie in centrul capitalei iugoslave.
“Ordinul criminal de a bombarda centrul Belgradului, in apropierea unui spital, a unei gradinite de copii si a unor blocuri de locuinte, este iresponsabil,” se arata intr-un comunicat al Ministerului rus de Externe, publicat de agentia Itar-Tass. “Capitalele tarilor NATO ar trebui sa-si dea seama de consecintele grele pe care le vor antrena actiunile iresponsabile care pun in pericol viata unor cetateni rusi.”
Am sunat la usa Ambasadei Romaniei si m-am bucurat de bucuria portarului, incantat ca ma vede. In capul scarilor a aparut, cu ochii incercanati, Traian Borsan, care m-a imbratisat si m-am simtit, din nou, foarte bine. Bucuria lor de a vedea ca un alt roman se intereseaza ce mai fac, cand ei aveau datoria (indeplinita cu brio) de a ne purta noua de grija, imi incalzea sufletul. Ne-am asezat in salonul cu peretii crapati de la un cutremur mai vechi si am stat la o cafea. Traian Borsan mi-a confirmat ca sarbii nu au anuntat nici o victima a bombardamentelor de azi-noapte. Nici un mort, nici un ranit. Adevarul e ca, inca din prima noapte de razboi, am observat ca majoritatea cladirilor oficiale erau cufundate in intuneric si nici in timpul zilei nu se observa prea multa agitatie la intrarile lor. Toti sarbii stiau ca aceste cladiri sunt pe lista tintelor NATO si doar un comandant dement si-ar fi lasat oamenii sa moara degeaba inauntru.
Am ascultat impreuna stirile la Radio Beograd si una dintre ele m-a pus pe ganduri. Sarbii au acuzat NATO ca au transformat, cu cinism, bombardarea Belgradului intr-un show de televiziune, programand atacul de azi-noapte cu putina vreme inainte de principalele emisiuni de stiri din SUA, pentru ca CNN (care a profitat, imediat, de asta) sa aiba stiri senzationale in prime time.
Circa 400 de persoane s-au adunat astazi, in jurul orei 14:00, pe platoul din fata Teatrului National din Bucuresti, la un miting organizat de Uniunea Sarbilor din Romania, si au pornit intr-un mars de protest prin oras, anunta Mediafax. In Piata Unirii din Timisoara, a fost organizat un miting similar, la care au participat 2.500 de oameni. Purtau tinte in piept, au cantat cantece patriotice sarbesti si au plecat intr-un mars al tacerii prin centrul orasului.
Dramatismul bombardamentului de azi-noapte a fost foarte subtil speculat de propaganda sarba. A fost difuzata stirea ca, in materintatea de langa cele doua ministere bombardate, in noaptea care a trecut s-au nascut 12 copii. Chiar in momentul primei explozii, o femeie aducea pe lume un baietel, iar, o ora mai tarziu, in adapostul antiaerian in care au fost evacuate pacientele maternitatii, a fost asistata inca o nastere. In toate programele de stiri s-a insistat indelung asupra imaginilor cu femeile speriate, care isi strangeau, plangand, copiii la piept si fugeau din maternitate. Alte imagini, in nuante de gri, albastru si portocaliu (din cauza luminii proaste a neoanelor), aratau femeile lungite in adapost, cu fete palide si ochi incercanati, mangaindu-si bebelusii pentru a-i linisti.
Autoritatile de la Skopje au avertizat ca nu mai pot primi refugiati in Macedonia, pentru ca, deja, peste 50.000 de oameni au intrat in tara. Grecia a refuzat cererea Inaltului comisar ONU pentru refugiati, Sadako Ogata, sa preia 20.000 din refugiati. Pentru a face fata situatiei, conducerea Aliantei Nord-Atlantice a decis trimiterea in Albania si Macedonia a unor forte armate care sa asigure aprovizionarea cu ajutoare umanitare a refugiatilor albanezi.
Refugiati au ajuns si in Romania, dar nu albanezi sau sarbi, ci chinezi. 211 de cetateni chinezi au fost cazati la hotelul “Roman” din Baile Herculane, ei sosind cu autobuzele din Iugoslavia. Majoritatea sunt studenti sau oameni de afaceri si au parasit Iugoslavia la recomandarea guvernului de la Beijing. Conducerea statiunii Baile Herculane a pregatit inca trei hoteluri, pentru cazarea eventualilor refugiati din spatiul iugoslav.
BBC a difuzat astazi pretinse imagini ale unui masacru comis de fortele sarbe in orasul Krusa-Emahde, din apropiere de Prizren. Ziaristii BBC au spus ca au obtinut aceasta caseta de la Milain Bellanica, un refugiat albanez care afirma ca masacrul s-a soldat cu peste 100 de morti, din care el a identificat 26. Imaginile aratau vreo 10 cadavre zacand in balti de sange, pe strazi sau pe camp. Bellanica pretindea ca ar fi filmat mortii chiar dupa plecarea fortelor sarbe, “pentru ca fiul meu, nepotul meu si generatia urmatoare sa nu uite niciodata ceea ce au facut sarbii poporului albanez”. “Acesta este exact tipul de atrocitati care subliniaza necesitatea unor actiuni militare si intareste hotararea noastra de a o duce pana la capat, pana cand Kosovo se debaraseaza de o astfel de represiune,” a declarat seful diplomatiei britanice Robin Cook.
Slobodan Milosevic i-a adunat astazi pe toti ministrii si persoanele cu responsabilitati inalte din stat. “Bombele agresorilor nu vor infrange sufletul unui oras erou,” a spus el, in deschiderea sedintei. Au discutat, apoi, situatia de criza si modul de reactie in eventualitatea unor noi atacuri asupra capitalei. S-a ordonat curatarea si verificarea tuturor hidrantelor de pe strazi, in special a celor din apropierea cladirilor vizate de bombardamente. Militarii au inceput sa inspecteze toate adaposturile antiaeriene si s-a insistat sa se recomande populatiei sa ramana in acestea in timpul alarmelor.
Colonelul Dusan Stanizan a declarat ca NATO continua sa lanseze asupra localitatilor sarbesti, in special in Kosovo, bombe cu fragmentatie de tip BLU/97AB, interzise de conventiile internationale, si a aratat mai multe componente neexplodate ale acestora. El a explicat ca aceste bombe sunt, practic, containere care contin cate 210 proiectile de dimensiunea unor conserve de Coca-Cola, dotate cu o mica parasuta. Lansate din avion, containerele se deschid la o anumita altitudine, dispersand proiectilele pe o arie de 1 kilometru patrat. Acestea explodeaza simultan, la 3-4 metri deasupra solului, imprastiind o ploaie ucigatoare de schije de care nu te poti feri. Pe langa aceasta, de obicei, 20-30 % din proiectile nu explodeaza si raman pe sol, devenind adevarate capcane mortale pentru nefericitul care le atinge. NATO a dezmintit, prompt, prin vocea lui Jamie Shea, ca utilizeaza acest tip de bombe in timpul operatiunilor din Iugoslavia.
Editia de astazi a cotidianului “Washington Post” a anuntat ca inalti responsabili militari ai tarilor NATO studiaza varianta trimiterii de trupe terestre in Kosovo. Acestia considera ca, dupa ce fortele sarbe vor fi suficient de slabite de bombardamente, operatiunea terestra le-ar da “lovitura de gratie”. In continuare, prezenta militarilor NATO in Kosovo ar putea asigura intoarcerea refugiatilor la casele lor, dupa ce sarbii isi vor retrage trupele.
Am mai transmis, astazi, pentru stirile de la ora 13:00 si pentru cele de la ora 19:30. Am coborat sa mancam si ne-am intors in camera, sa vedem ce mai spun sarbii in jurnalele RTS. Cu o satisfactie greu disimulata, crainica a anuntat ca ziarul grecesc “Athinaiki” din Atena a publicat stirea ca 19 containere, continand tot atatea cadavre ale unor militari americani, au fost aduse in secret din Macedonia in Grecia si expediate, pe calea aerului, in SUA. Pe langa imaginile bombardamentelor de azi-noapte, pe care le-au condamnat cu asprime, sarbii s-au plans ca trupele SFOR, a caror destinatie este mentinerea pacii in Bosnia, au distrus o portiune a caii ferate dintre Belgrad si portul Bar. Incidentul s-a petrecut pe teritoriul Republicii Srpska, langa Rijeka, si, in imaginile pe care le-am vazut, sinele erau distruse pe o lungime de 10 kilometri. Din pacate, operatiunea trupelor SFOR au facut si o victima. Sarbii spun ca impiegatul care avea in grija calea ferata i-a vazut pe atacatori si a incercat sa-i impiedice, fiind impuscat pe loc.
Generalul american Montgomery Meigs, comandantul trupelor SFOR, a confirmat operatiunea, care a avut ca scop impiedicarea miscarilor de trupe iugoslave. “Un grup de persoane a deschis focul cu arme AK-47 asupra fortelor NATO, care au ripostat,” a justificat Meigs uciderea impiegatului si a adaugat ca linia ferata va fi repusa in functiune de SFOR, dupa incetarea ostilitatilor.
La 20:02, a sunat alarma aeriana. Ca de obicei. Si, tot ca de obicei, am urcat pana pe acoperis, pentru un “tur de orizont de control”. Imediat, am observat ca, dinspre Novi Sad, se vede un incendiu si un nor de fum. Am dat mai multe telefoane si am aflat ceea ce posturile de radio au inceput sa anunte, cateva minute mai tarziu: la 19:50, fusese distrus al doilea pod peste Dunare din Novi Sad, podul “Sloboda“, dinspre cartierul Sremska Kamenica. Din primele informatii, am inteles ca podul a fost rupt in doua de doua rachete, care l-au lovit in plin, si ca – in momentul atacului – pe pod se aflau mai multe autovehicule civile. Artileria antiaeriana a ripostat impotriva avioanelor care atacau in picaj si sarbii se laudau ca ar fi doborat unul dintre ele.
Podul “Sloboda” era cel mai nou dintre cele trei construite in Novi Sad peste Dunare. Se pare ca atacul a luat prin surprindere apararea antiaeriana a sarbilor, alarma sunand dupa ce podul a fost lovit. La postul de televiziune Studio B se spunea ca exista 7 raniti, care au fost internati in Spitalul municipal. Din cauza distrugerii conductelor care treceau pe sub pod, o parte din oras (circa 30.000 de oameni) a ramas, din nou, fara alimentare cu apa. A mai fost distrus, la Backa Palanka, un pod care lega malul sarbesc de malul croat al Dunarii.
Islamistii iordanieni au acuzat Statele Unite si ceilalti membri ai NATO ca ar conspira, impreuna cu presedintele Slobodan Milosevic, pentru a debarasa Europa de musulmani. Intr-un comunicat al Miscarii Fratilor Musulmani din Iordania, citat de AFP, se arata ca singurele victime ale raidurilor NATO sunt albanezii musulmani din Kosovo si cheama toti liderii poparelor arabe sa sustina si sa aline suferintele kosovarilor.
Pe posturile de televiziune au inceput sa apara primele imagini si declaratii ale martorilor oculari de la Novi Sad. Se pare ca atacul i-a luat, intr-adevar, prin surprindere pe sarbi. Un avion al NATO a coborat in picaj, lansand asupra podului “Sloboda” o racheta care l-a avariat destul de serios. Pe pod se aflau cateva autoturisme si un autobuz, din fericire, fara calatori. Unul dintre raniti, care traversa chiar atunci podul cu bicicleta, a spus ca a auzit vuietul asurzitor al avionului in picaj, apoi o bubuitura, insotita de o flacara orbitoare, si s-a trezit sub rotile unui automobil care fusese turtit de un stalp al podului. Nu intelegea ce s-a intamplat si a auzit din nou avionul. Mai multi trecatori de pe mal i-au strigat sa sara in Dunare. Fara sa judece sfatul, s-a tarat pana pe marginea podului si s-a aruncat in apele fluviului. Era sub apa cand a auzit o bufnitura infundata si, pe langa el, au inceput sa cada bolovani. A iesit sa ia o gura de aer si a vazut, paralizat de spaima, cum tronsonul principal al podului se prabuseste in Dunare. Cativa pescari au sarit intr-o barca si – spre norocul sau – l-au salvat, pentru ca nu se mai simtea in stare sa ajunga la mal. Barbatul ce isi povestise aventura era tanar, iar pe fata sa inca se mai putea citi o buimaceala usor amuzanta. Parca nici acum nu intelegea prea bine ce s-a intamplat.
Vibratiile exploziei au rupt podul – lung de 1,5 kilometri – de la nivelul placilor de dilatare. Capetele podului parca ar fi fost taiate cu foarfeca si dale imense de beton s-au prabusit in apele fluviului. Pe o parte a podului, care inca se mai afla pe pilonii de sustinere, se pot vedea carcasele calcinate a trei masini.
Am auzit, de afara, niste bubuituri infundate si ne-am dus, din nou, pe acoperis. Artileria antiaeriana din partea de sud a Belgradului tesea o perdea de proiectile luminoase pe cer. Avioanele inamice au lansat mai multe proiectile spre cartierul Dedinje (“Cartierul Primaverii” al capitalei iugoslave) unde se afla resedinta presedintelui Slobodan Milosevic si a celebrului Arkan. Numai una din rachete si-a atins tinta, restul fiind distruse in aer.
Spectacolul era senzational. Avioanele NATO nu se vedeau. Le ghiceam doar, dupa directia spre care tragea antiaeriana. Cand lansau rachetele, vedeam pe cer cate o scanteie portocalie, care era urmata, la 10-20 de secunde, de bubuitura exploziei. Daca racheta era lovita de sarbi, se spargea intr-o ploaie de scantei.
Ne-am hotarat sa mergem pana pe Kalemegdan, colina pe care se afla vechea cetate a Belgradului, care era aproape de noi. De aici, puteam vedea mai bine cartierele Novi Beograd si Dedinje. Am traversat parcul de pe Kalemegdan si am ajuns pe marginea dinspre Dunare a colinei. Acolo erau cateva zeci de curiosi, printre care am vazut cativa politisti si niste indivizi in haine de piele, din buzunarul carora se auzeau piuiturile unor statii de emisie-receptie. Dinspre Dedinje se vedea un incendiu si cineva ne-a spus ca a fost lovita cladirea Academiei de Medicina Militara.
Ne-am intors la hotel. Cand am ajuns pe strada noastra, am auzit cateva suieraturi ciudate deasupra noastra, patru sau cinci. “Jebiga ! Ce-a fost asta ?” a exclamat Mile. Ne-am uitat, intrigati, unul la altul. Parca unul din locatarii de la ultimul etaj al cladirii pe langa care treceam ar fi desumflat brusc camera unui cauciuc de tractor. Am realizat ce se intampla peste cateva secunde, cand am auzit mai multe bubuituri puternice, de undeva din spatele nostru, insa destul de departe. Era 4:32. Avand in minte strigatele politistilor din noaptea trecuta, am sarit de pe trotuar in mijlocul drumului. Geamurile cladirilor de pe strada inca mai zdranganeau. Rachetele trecusera pe deasupra capetelor noastre !
Am fugit in hotel si am urcat pe acoperis. Un nor de fum se ridica dinspre vestul orasului. Programul postului Studio B a fost, ca de obicei, intrerupt de Comandamentul Apararii civile, care a anuntat ca 5 rachete au lovit centrala termica a cartierului Novi Beograd. Alte proiectile au lovit 3 rezervoare cu motorina si generatorul electric al combinatului chimic HIP Pancevo, unde au fost raniti usor patru muncitori. Raidurile nocturne au mai distrus 5 instalatii de rafinare ale Jugopetrol in Smederevo si un depozit al Beopetrol din Kraljevo.
Era a doua noapte alba si, la ora 6:00, am coborat in camera sa ne culcam. Inainte de a adormi, cu gandul la mirosul de benzina arsa ce se raspandise pana la noi, am mai auzit, la televizorul care functiona non-stop, vestea ca incendiul de la centrala termica a fost localizat. Eram atat de obositi, ca sirenele de incetare a alarmei aeriene, care au sunat la 7:13, nu au reusit sa ne mai trezeasca.