21 iunie 1999
Astăzi era ziua cea mare. Deși nu aveam transmisie pentru emisiunea de dimineață, m-am trezit devreme și am coborât să beau o cafea și să răsfoiesc ziarele. Trebuia să fac ceva să-mi treacă timpul cât mai repede. Vorbisem la telefon cu Mile Cărpenișan, care mi-a spus că vor încerca să treacă granița în jurul prânzului. Ziarele m-au plictisit. Publicau știri de ieri, pe care le știam deja. “Blic” înșira ultimele incidente provocate de UCK: o bombă detonată lângă statuia lui Vuk Karadzic din fața Facultății de filosofie din Priștina, 3 sârbi uciși și unul rănit la Bijelo Polje, casele sârbilor incendiate la Grace, Nedakovac, Nevoljane și Vrnica, 20 de sârbi baricadați într-o sală de sport la Urosevac și asaltați de gherilele UCK, 100 de apartamente părăsite de sârbi și ocupate de albanezi în Priștina și așa mai departe. Ziarele dedicau o pagină refugiaților sârbi care plecau din Kosovo și una celor care se întorceau în provincie. Noroc cu un interviu cu Bora Djordjevic, legendarul star rock, cunoscut pentru ura împotriva lui Milosevic și ironia necruțătoare cu care își bătea joc de președintele iugoslav. Interviul era plin de tristețe, de această dată, muzicianului părându-i rău că s-au adeverit versurile unui celebru cântec de-al său, care vorbea despre un Belgrad în flăcări.
Și “Vecernje Novosti” povestea pe larg despre întoarcerea refugiaților sârbi în Kosovo și dedica două pagini echipei naționale de baschet, care lua startul în turneul final al Campionatului European, care începea astăzi la Paris. Sârbii au avut întotdeauna baschetbaliști fantastici și toată lumea se așteaptă ca Iugoslavia să ajungă măcar în finală. Cu titlul “Amazoana cu mâinile pătate de sânge“, ziarul prelua un articol dintr-o revistă italiană despre căpitanul Jeannie Flynn, o americancă – pilot pe avioanele de vânătoare F-15 E care au bombardat Iugoslavia. Cu litere groase era tipărit răspunsul femeii la întrebarea dacă are remușcări că bombele lansate de ea i-au ucis, poate, pe unii din cei 2.000 de civili sârbi omorâți în timpul războiului: “În general, ce se întâmplă sub aripile avionului meu nu mă interesează. Mă străduiesc să-mi nimeresc ținta repartizată, însă nu e treaba mea ce reprezintă acea țintă.”
Desigur că din “Politika” nu aveau cum să lipsească articolele despre întoarcerea sârbilor în Kosovo și un interviu despre planurile de reconstrucție a țării, explicate, de această dată, de Dragan Tomic, vicepremier al Guvernului sârb. Pe o pagină întreagă erau înșirate detalii despre profiturile fabuloase obținute de concernele de armament în urma războiului care tocmai se terminase. Pe primul loc erau, bineînțeles, fabricile americane. Pe o altă pagină era publicat episodul 14 dintr-un studiu despre pierderile provocate de sârbi aviației inamice. Detaliile și descrierea exactă a împrejurărilor în care fuseseră doborâte avioanele lăsau cu greu loc de îndoială că nu ar fi fost adevărate.
Mi-a sărit în ochi corespondența transmisă de la București de Milan Petrovic, pe care aveam să-l cunosc când m-am întors acasă și m-a felicitat, împreună cu corespondenta agenției Tanjug, pentru felul în care am relatat de la Belgrad desfășurarea războiului. Cu un reproș: nu le-a mai plăcut atitudinea mea după încheierea păcii, când am insistat foarte mult asupra schimbării de atitudine a sârbilor, care deveniseră ostili președintelui Slobodan Milosevic.
Articolul de azi al lui Petrovic se numea “Bucureștiul și-a pierdut busola” și povestea despre cât de rău trăim după 10 ani de “tranziție“, subliniind că 70 % din populație crede că suntem pe un drum greșit. Ziaristul sârb caracteriza guvernul român drept un adevărat campion al slugărniciei față de NATO și adăuga că acesta a nesocotit voința românilor, care – în proporție de 80 % – s-au declarat împotriva bombardamentelor sălbatice declanșate asupra Iugoslaviei. Articolul se încheia cu un exemplu al fățărniciei regimului de la București care, după ce a ținut partea Alianței Nord-Atlantice, acum insista asupra “prieteniei de veacuri dintre popoarele sârb și român”.
TPI pentru fosta Iugoslavie se află în pragul “paraliziei”, a afirmat președintele uneia dintre cele trei camere de acuzare ale instituției, francezul Claude Jorda, într-un interviu publicat în cotidianul “Liberation“. “Dacă Slobodan Milosevic ne-ar fi predat mâine și ar fi încredințat camerei pe care o prezidez, eu aș fi constrâns să îl las să aștepte 3 ani în închisoare, înainte ca procesul lui să poată începe,” a explicat Jorda. TPI a cerut ajutorul Interpol-ului în vederea desfășurării anchetelor asupra masacrelor, distrugerilor de bunuri și încălcării drepturilor omului în Kosovo. Din echipele Interpol urmează să facă parte specialiști în identificarea victimelor catastrofelor, specialiști în balistică, explozibili, arme și muniții, precum și specialiști în construcții, pentru evaluarea pagubelor. Interpol-ul a subliniat că anchetatorii dispun de puțin timp, întoarcerea refugiaților riscând să compromită strângerea elementelor care ar putea constitui dovezi.
Am plecat spre Media Center, observând că autobuzele circulau din nou. Programul era, totuși, redus: 6:00-10:30, 13:00-17:00 și 18:00-22:00. În afara detaliilor acordului de demilitarizare a UCK, continuau să curgă știri despre refugiații sârbi care se întorc în Kosovo. La Kragujevac, Miodrag Pavlovic, adjunctul ministrului de Finanțe, a împărțit benzină celor 150 de oameni pe care îi conducea înapoi acasă. Un autobuz cu o parte din cei 880 de refugiați ajunși la Mladenovac se întorcea în Kosovo condus de Slobodan Pavlovic, ministru adjunct în guvernul sârb. Zoran Knezevic, ministru federal de Justiție, împreună cu Zivota Covic și Aleksa Jokic, miniștri în guvernul sârb, îi conduceau pe sârbii care se întorceau, cu 15 autobuze, la Pec. Coloana a fost încadrată, la intrarea în provincie, de jeep-urile italienilor din KFOR, care i-au asigurat pe oameni că nu au de ce să se mai teamă.
De la Niș, 500 din cei 2.000 de refugiați se pregăteau să se întoarcă acasă. De la Jagodina, 116 oameni s-au înghesuit în două autobuze care plecau spre Kosovo. Din Kraljevo plecau un autobuz, 10 automobile și câteva tractoare. Alti 200 de refugiați au plecat din Leskovac și s-au oprit la Kosovopolje, așteptând ca militarii KFOR să-i asigure că se pot întoarce în siguranță în satele de unde fugiseră. Oamenii se întorceau mai mult de nevoie, pentru că în Serbia nu prea aveau unde să se adăpostească. Orașul Kragujevac, de exemplu, era plin de refugiați din Kosovo. Erau peste 10.000 și Vesna Pajevic, vicepreședinte al Consiliului local, făcea apeluri zadarnice să li se trimită hrană, medicamente și articole sanitare și atrăgea atenția că – și fără ei – situația socială era foarte grea în zonă, din cauza fabricilor distruse de bombardamente, care au lăsat fără slujbe mii de localnici.
La 12:00, m-am dus în fața clădirii Guvernului federal, unde începeau să se adune refugiații sârbi din Kosovo, pentru a protesta că nimănui nu-i pasă de ei. Oamenii doreau să fie primiți de președintele Serbiei, pentru a-i prezenta solicitările lor: să li se recunoască statutul oficial de refugiați, cu toate drepturile locale, să nu se mai ascundă adevărul despre exodul sârbilor din Kosovo, iar guvernul federal să ceară întrunirea de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, care să condamne atitudinea trupelor KFOR, pentru că au permis “bandelor organizate ale teroriștilor UCK” să intre în Kosovo și să-i prigonească pe sârbi.
Însă a trebuit să stau deoparte, pentru că în fața clădirii era plin de polițiști (mulți în civil), care au spus că protestul nu este autorizat și au interzis oamenilor să se adune în grupuri compacte. Aceștia au început să vocifereze și s-au retras către bulevardul Terazije, încercând să-l blocheze din nou, la fel ca ieri. În fruntea lor era, din nou, Svetozar Fisic, care repeta revendicările la o portavoce. După vreo oră, Fisic a fost luat pe sus dintre demonstranți și băgat într-o dubă a Poliției. Un ofițer superior le-a cerut demonstranților să plece, după care un cordon de 20 de polițiști a început, fără violență, să-i împrăștie. Când i-au văzut, femeile din grupul demonstranților au început să plângă, în timp ce bărbații huiduiau și strigau: “Dovediți-ne că sunteți mai buni decât UCK!”, “Întâi ne-au alungat albanezii din Kosovo, iar acum ne goniți și voi din Belgrad!”
Stăteam puțin retras și mă uitam încremenit cum belgrădenii plecau privirile și grăbeau pasul, înjurându-l printre dinți pe Milosevic. Le simțeam rușinea că nu au curajul să se alăture demonstranților și să-i apere. Era o adevărată dramă, însă toți știam că încă nu era momentul pentru o revoltă de proporții. Războiul sleise energia oamenilor și aveau nevoie de timp să-și recapete puterile, pentru a putea cere socoteală celor vinovați de această tragedie. Într-un sfert de oră, nimic nu mai amintea de manifestația refugiaților și belgrădenii puteau să umble din nou pe Terazije, fără să se simtă umiliți de propria neputință. Câteva ore mai târziu, Svetozar Fisic a fost condamnat în regim de urgență, la 30 de zile de închisoare. 10 pentru încălcarea regimului privind rezidența în vreme de război și 20 pentru încălcarea regimului adunărilor publice.
“Iugoslavia nu răspunde în prezent condițiilor necesare participării la măsurile comerciale autonome, la programul PHARE sau la un acord de asociere și de stabilizare,” au precizat miniștrii Afacerilor Externe ai UE, informează AFP. Ei au subliniat că este nevoie de realizarea unor progrese în ceea ce privește respectarea libertăților democratice și a drepturilor minorităților naționale, inclusiv în Kosovo.
Când mă întorceam de la demonstrație, m-a sunat Mile. Trecuseră cu bine. Vameșii români i-au ajutat și i-au urcat pe Fane Anghel, Sandi Mandici și nea Nelu în mașinile unor bișnițari de benzină, care i-au trecut fără probleme. Mile s-a pus la volanul jeep-ului nostru, a înlocuit sigla ProTV din parbriz cu cea a Antenei 1 și s-a dus cu tupeu în vama sârbească, prezentând acreditarea de război. Vorbea sârbește și, după o scurtă verificare a acreditării, polițiștii și vameșii sârbi l-au lăsat să treacă, spunându-i că are noroc că nu e de la ProTV. Nu observaseră că jeep-ul avea numărul de înmatriculare B-21-PRO.
Dincolo de vamă, îl aștepta Nelu, care i-a luat pe toți în mașina lui, lăsându-l pe Mile să conducă jeep-ul până la Belgrad. Trebuiau să mai treacă de câteva filtre ale Poliției, iar Nelu avea legitimație de partid de la JUL și îl lăsau în pace. Mi-au spus că mă sună din nou când ajung la Belgrad. M-am grăbit să mai aflu noutăți, pentru a-mi face timp să stau și cu ei la o bere, când vor sosi. Mă așteptau știri despre începerea reconstrucției țării. La Vrbas, maiorul Pavle Koporan anunța începerea lucrărilor de curățare a canalului Veliko Backo de resturile podului distrus de rachete, care urma să fie reconstruit.
La Cuprija, ministrul federal de Externe Zivadin Jovanovic, în fruntea unei delegații de militari și reprezentanți ai guvernului, a deschis oficial lucrările de reconstrucție. Centrul orașului fusese bombardat în 8 aprilie și 29 mai, când două blocuri și 25 de case au fost rase de pe fața pământului. Jovanovic le-a promis oamenilor că, până la 1 noiembrie, acestea vor fi ridicate la loc. Delegația oficială, așteptată de câteva sute de membri SPS care agitau drapele naționale și portrete ale lui Slobodan Milosevic, a fost invitată de generalul Dragoljub Ojdanic, șeful Statului Major General al Armatei iugoslave, să traverseze la Mijatovac râul Velika Morava pe un pod de pontoane realizat de militari. Mâine, circul acestor inaugurări urma să se repete la Surdulica, Vladicin Han și Vranje, unde festivitățile vor fi deschise de premierul sârb Mirko Marjanovic.
Surpriza a venit astăzi de la Ministerul Informațiilor, care a anunțat că Guvernul federal a solicitat întrunirea Parlamentului, pentru a decide ridicarea stării de război. “Încetarea agresiunii împotriva Iugoslaviei și desfășurarea forțelor de menținere a păcii ale Națiunilor Unite, care asigură securitatea cetățenilor în Kosovo, sunt suficiente motive pentru ridicarea stării de război,” se spunea în comunicatul oficial. “În aceeași ședință, Guvernul federal va propune mai multe proiecte de lege vizând reconstrucția țării.”
Vestea a fost primită cu bucurie de liderii Opoziției. Vojislav Kostunica, președintele Partidului Democrat din Serbia, a fost singurul care a avertizat că bucuria e prematură. “Ridicarea stării de război ar trebui să ducă la democratizarea vieții politice,” a explicat Kostunica, “dar nu trebuie să uitam că, nici înainte de război, viața social-politică nu a fost strălucită. Țara nu va primi nici un fel de ajutor umanitar, dacă actualul regim nu va fi schimbat.” El a atras atenția că nu se poate vorbi de reconstrucția țării, când 10 milioane de oameni suferă. “Occidentul a impus sancțiunile, izolarea și demonizarea sârbilor, distrugerea economiei și a infrastructurii țării, însă a uitat de cei 650.000 de refugiați pe care îi aveam deja. În continuare, planul țărilor occidentale este clar: se urmărește distrugerea Republicii Federale Iugoslavia!”
Rusia a chemat la o reconstrucție rapidă a regiunii Balcanilor, complet distrusă în urma războiului din Kosovo, potrivit unui document emis de Ministerul de Externe de la Moscova, citat de AFP. În acest text se reiterează condamnarea de către oficialitățile de la Moscova a campaniei bombardamentelor NATO asupra Iugoslaviei, conflict calificat ca “unul dintre cele mai tragice din istoria Europei acestui secol”. Salutând sfârșitul conflictului, comunicatul Ministerului insistă, de asemenea, asupra “aplicării substanțiale și detaliate” a rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU privind provincia Kosovo. “Pagubele provocate economiei și infrastructurii Iugoslaviei depășesc distrugerile provocate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial,” se arată în textul comunicatului.
Între timp, amuzantul joc de-a pisica și șoarecele, dintre regimul de la Belgrad și partidele de Opoziție, continua să-mi descrețească fruntea. Imaginația debordantă și ușurința cu care oamenii lui Slobodan Milosevic jonglau prin hățișul legilor, în timp ce Opoziția se poticnea la fiecare pas, mă amuzau la culme. Ultima găselniță se referea la miniștrii SPO care demisionaseră în 28 aprilie din Guvernul federal, după ce liderul lor, Vuk Draskovic, fusese demis din funcția de vicepremier. Momir Bulatovic a lăsat să se înțeleagă că, la vremea respectivă, le-ar fi respins demisiile, așa că statutul lor era incert. Deși, de două luni, nu își mai îndeplineau atribuțiile, Milan Komnenic și Slobodan Nenadovic erau, din punct de vedere legal, încă deținători ai portofoliilor Informațiilor și Comerțului, iar Milan Bozic era ministru fără portofoliu. Era evidentă intenția lui Bulatovic de a sugera că SPO împarte cu SPS toată responsabilitatea deciziilor luate în timpul întregului război. Vestea i-a descumpănit pe cei de la SPO, iar sârbii au făcut bășcălie de cei 3 “miniștri”, spunând că ar fi în stare să se ducă să-și încaseze salariile pe ultimele două luni.
În această vreme, SPS continua atacurile împotriva SPO, care era cel mai important dintre partidele de Opoziție. La Niș, filiala locală a SPS a acuzat primăria (condusă de SPO) de măsuri “imorale, criminale și lipsite de patriotism”. Veroljub Jovanovic, purtătorul de cuvânt al SPS, a declarat că “fostul funcționar comunist și actual primar al Niș-ului, Branislav Jovanovic, ne-a acuzat că suntem dușmani ai poporului, însă, în timp ce activiștii și membrii partidului nostru luptau pentru Kosovo, el organiza petreceri pentru măscăriciul de Vuk Draskovic”. El a mai spus că, de când coaliția de opoziție “Zajedno” a câștigat alegerile locale în Niș, cotidianul “Narodne Novine” și televiziunea NTV au devenit organele de propagandă ale SPO. Această declarație era, de fapt, un contraatac, după ce ieri, primarul Niș-ului a spus despre întoarcerea refugiaților sârbi în Kosovo că aceștia preferă să înfrunte teroriștii UCK, decât să aibă de-a face cu Poliția lui Slobodan Milosevic.
Atacurile împotriva administrațiilor locale aflate în mâinile Opozitiei l-au făcut pe Vojislav Mihajlovic, primarul Belgradului, să amenințe că va cere Parlamentului Serbiei să organizeze alegeri anticipate în capitala iugoslavă. El a respins toate acuzațiile de corupție și incompetență aduse de SPS și SRS și a spus că nu se teme de noi alegeri, chiar dacă acestea ar fi organizate mâine.
În realitate, ar fi trebuit să se teamă, deoarece rezultatele unui sondaj realizat în perioada 9-14 iunie, de Institutul pentru Studii Politice din Belgrad, nu erau deloc promițătoare. Profesorul Srbobran Brankovic a anunțat că, în continuare, cel mai popular partid din Serbia rămâne SPS, cu 21,9 din opțiuni (cu 9 procente mai puțin decât în luna mai), urmat de SPO, cu 14,7%, SRS, cu 10,5% (față de 15% în luna mai), Partidul Democrat din Serbia (DSS), cu 5,3%, Partidul Democrat (DS), cu 3,2%, Partidul Social Democrat (SD) cu 2,5% și Alianța Civică din Serbia (GSS), cu 2%.
La întrebarea “În cine aveți cea mai mare încredere?”, 15,6% din cei chestionați l-au indicat pe Slobodan Milosevic (față de 30% în luna mai), 10% pe Vuk Draskovic, 8% pe Vojislav Seselj, iar 5% pe Milo Djukanovic. La întrebarea “În cine aveți cea mai mică încredere?”, pe primul loc era nominalizat tot Slobodan Milosevic, cu 21%, urmat de Milo Djukanovic, cu 11%, Zoran Djindjic, cu 8%, Vuk Draskovic și Vojislav Seselj, cu câte 7%. La întrebarea “Credeți că Slobodan Milosevic este vinovat pentru actuala situație din țară?”, 70% au raspuns afirmativ și doar 21% l-au considerat nevinovat. Același procent, 70% din cei chestionați, se declaraseră împotriva prezenței trupelor străine în Kosovo, cele două cifre spunând multe despre motivul pentru care Milosevic pierduse susținerea sârbilor.
“Le cer tuturor locuitorilor provinciei Kosovo, indiferent de originea lor etnică, să dea o șansă păcii și să se întoarcă acasă. KFOR va garanta securitatea tuturor cetățenilor din Kosovo,” a declarat Javier Solana, în deschiderea celui de-al 16-lea colocviu internațional al NATO, desfășurat la Budapesta, “Poporul sârb va profita din plin de avantajele integrării în comunitatea euro-atlantică. Dar pentru aceasta, trebuie să fie instaurate democrația și toleranța. Aceasta nu se va întâmpla în cazul în care Milosevic va rămâne la putere. El este un om al trecutului și nu are loc în Europa de mâine.” Și miniștrii de Externe din țările UE și-au exprimat îngrijorarea față de exodul populației sârbe din Kosovo, îndemnându-i pe etnicii sârbi din provincie să revină la locuințele lor, relatează AFP. “Întoarcerea refugiaților și a persoanelor deportate, garantarea securității pentru toți, precum și judecarea autorilor atrocităților sunt cele mai importante priorități ale comunității internaționale,” se arată în documentul adoptat de miniștrii de Externe din țările UE.
“Sunt indignat când văd albanezi din Kosovo, precum și elemente izolate din UCK, comportându-se într-un fel prea puțin diferit de adversarii lor,” declara astăzi generalul Michael Jackson, într-un interviu acordat postului BBC. “Nu spun că ei comit masacre, eu vorbesc despre incendieri de case și jafuri. Ar face mai bine să nu mai facă astfel de lucruri. Vor strica totul și ar fi păcat.” Șeful KFOR aprecia că aproximativ o treime din sârbi au fugit din Kosovo. Găsea inevitabilă această situație, dar lăsându-se amăgit de convoaiele conduse de miniștrii lui Milosevic, care reveneau în provincie, le considera drept semne încurajatoare.
Încurajatoare pentru sârbi ar fi trebuit să fie atitudinea forțelor KFOR. Însă, pe lângă deruta și nesiguranța oarecum normale, din moment ce se aflau pe un teren necunoscut, militarii din forțele internaționale găseau că este momentul potrivit să-și plătească polițele unor vechi rivalități. Citeam astăzi un articol publicat de cotidianul britanic “The Independent“, scris de un jurnalist englez care asistase ieri la incendierea satului Grecka, situat la nici 15 kilometri de Priștina. Profitând că sâmbătă, sârbii părăsiseră satul, un grup de luptători UCK a dat năvală, devastând și incendiind, pe rând, toate casele. Totul s-a petrecut sub ochii nepăsători ai militarilor francezi și britanici din KFOR. Francezii pretindeau că satul nu se află în sectorul lor, iar britanicii dădeau, la rândul lor, din umeri.
În schimb, astăzi după-amiază, fără a băga de seama – chipurile! – că sunt filmați și fotografiați pas cu pas, James Rubin s-a plimbat prin centrul Priștinei împreună cu liderii UCK Hashim Thaqi, Jakup Krasniqi, Agim Ceku și Rame Buja. Albanezii îi întâmpinau cu aplauze și Rubin îi saluta, acceptând cu modestie recunoștința lor. S-au oprit cu toții pe terasă la “Korso“, cea mai populară cafenea din centru, unde au discutat amical aproape o oră. Lângă masa lor se așezase și Bujar Bukoshi, care, acum câteva luni, era “prim ministru al guvernului kosovar din exil”, însă acesta nu i-a băgat în seamă. La câteva sute de kilometri distanță, în centrul Belgradului, oficialii sârbi îi conduceau pe cei 20 de arhitecți ruși, care veniseră să examineze cum s-ar putea reconstrui clădirile distruse de bombardamente.
Jamie Shea, purtătorul de cuvânt al NATO, spunea astăzi că un număr limitat de militari sârbi vor fi autorizați să revină în Kosovo, când generalul Michael Jackson va considera că este oportun acest lucru. “Acești militari vor putea reveni în săptămânile următoare pentru 3 motive: pentru a asigura securitatea lăcașurilor religioase și culturale sârbe, a mănăstirilor ortodoxe, pentru acțiuni de deminare, precum și pentru o prezență pur simbolică la frontiere,” explica Shea. Câmpurile de mine erau un adevărat coșmar pentru populația și militarii din Kosovo. Ambasadorul american Donald Steinberg, reprezentantul oficial pentru deminări cu caracter umanitar, declara astăzi că, în provincie, ar exista în jur de 800 de zone minate, în special în regiunile de la frontiera cu Albania și Macedonia. El aprecia că vor fi necesari aproape 5 ani pentru ca populația din Kosovo să scape de amenințarea minelor. Deocamdată, geniștii din KFOR s-au concentrat asupra principalelor șosele și poduri, de care aveau, în primul rând, ei nevoie.
Astăzi, la 13:25, în satul Negrovce, de la 30 de kilometri nord de Priștina, doi britanici din KFOR și doi civili au fost spulberati de explozia unor bombe cu fragmentație. Militarii erau dintre celebrii “Gurkhas“, nepalezii din elita Armatei britanice, și fuseseră chemați să dezamorseze o grămadă de bombe neexplodate, adunate de săteni în școală. Soldații nu au vrut să riște viața localnicilor și au încercat să le deplaseze pe un teren viran. Bombele fiind deja mișcate, a fost suficient un gest pripit sau un pas greșit și totul s-a sfârșit cu o explozie îngrozitoare.
Îl înțelegeam foarte bine pe Cătălin Radu Tănase, cu care vorbisem astăzi. Era încă în Priștina și, când a fost să filmeze pentru un reportaj despre oamenii dintr-un sat, în care trebuia să ajungă pe un drum printr-o pădure, l-a lăsat pe albanezul care îl conducea să o ia înainte, iar el și cu Gabi Crețean, cameramanul, au mers cu fereală, la vreo 10 metri distanță și călcând doar pe urmele lăsate de acesta. Ba mai mult, la un moment dat, albanezul l-a cărat pe Cătălin în spinare. Îl avertizasem și eu – deși nu mai era nevoie – să aibă grijă pe unde umblă și, mai ales, să nu cumva să culeagă de pe câmp, ca suvenir, vreun simpatic cilindru galben sau portocaliu. Pentru că n-ar mai fi avut o a doua ocazie. Așa arătau bombele cu fragmentatie.
O bombă cu fosfor, folosită probabil în operațiunea NATO, a fost găsită pe o plajă din Apuglia, sudul Italiei, au declarat surse militare, citate de AFP. Dispozitivul, de tip Mk-25, de fabricație americană recentă, a fost găsit pe plaja din Rodi Garganico, în apropiere de Foggia, de forțele de ordine care patrulează pe litoral. Militarii au recuperat bomba, pe care au distrus-o mai târziu.
Generalul Michael Jackson a anunțat că documentul semnat în cursul nopții cu UCK, referitor la demilitarizarea acestei organizații, “nu este un acord, ci un angajament unilateral din partea UCK, în conformitate cu recomandările Consiliului de Securitate”. În conferința de presă susținută azi-dimineață la Priștina, Jackson și-a exprimat speranța că “toate comandamentele locale ale UCK vor respecta angajamentul comandamentului lor central”, subliniind astfel divergențele din interiorul gherilei kosovare.
Erau destule disensiuni în Kosovo, nu numai între liderii UCK, dar mai ales între ei și membrii Ligii Democratice din Kosovo (LDK) condusa de Ibrahim Rugova. Donika Gervalla, unul din purtătorii de cuvânt ai LDK, a salutat acordul de demilitarizare a UCK. “Cu cât sunt mai puține arme în țară, cu atât este mai bine,” a declarat Gervalla, care speră să nu se ajungă la o luptă pentru putere între liderul guvernului în exil al albanezilor din Kosovo, Bujar Bukoshi, nerecunoscut de comunitatea internațională, și liderul politic al UCK Hashim Thaqi. “Amândoi știu că avem nevoie de orice altceva decât de o ceartă. Vom colabora pentru instaurarea păcii și democrației în Kosovo. Un protectorat ONU, până la primele alegeri libere, este lucrul cel mai bun care ni se poate întâmpla.”
Disensiuni, ba chiar solicitari nepotrivite pentru acest moment, existau și în Serbia. Astăzi, la Subotica, Laszlo Jozsa, vicepreședintele Uniunii Maghiarilor din Vojvodina, a anunțat că va cere autonomia Vojvodinei. “A venit din nou vremea când putem vorbi cu capul pe umeri despre probleme pe care nu am dorit să le zgândărim în timpul războiului, pentru că vedem, mai departe, viitorul nostru tot în cadrul Serbiei și Iugoslaviei,” pretindea Jozsa, “dar este timpul să ne gândim la o organizare teritorială adecvată.” În realitate, nu era deloc momentul pentru așa ceva, ba chiar solicitări de acest fel erau arme excelente în mâna lui Slobodan Milosevic, care continua să avertizeze asupra amenințărilor celor care doresc dispariția Iugoslaviei de pe hartă, el fiind – desigur – unicul salvator al țării.
Despre drama tinerilor din Armata iugoslavă, care au trăit războiul din Kosovo, am mai aflat un exemplu. Astăzi, Tribunalul militar din Niș a condamnat 5 tineri din Aleksandrovac la câte 3 ani de închisoare. Aceștia se aflau la Knin, în Kosovo, și în 18 mai au dezertat, fugind din postul pe care trebuiau să-l păzească, cu arme cu tot. Au fost arestați de Poliția militară, o săptămână mai târziu. La proces, au povestit că erau îngroziți de bombardamentele NATO și se temeau că, având un post izolat, nu vor mai fi anunțați când unitățile Armatei iugoslave se vor retrage și vor rămâne singuri în munți, pradă trupelor NATO sau gherilelor UCK.
Consiliul permanent al NATO a ratificat astăzi acordul semnat vineri, în urma negocierilor dintre Rusia și Statele Unite privind participarea celor aproximativ 3.600 de militari ruși la KFOR, a anunțat un oficial al Alianței, citat de AFP. “Forțele ruse sunt în mod clar controlate de autoritățile civile,” a declarat secretarul american al Apărării William Cohen. “Negocierile ruso-americane au arătat că autoritățile civile ruse dețin în mod clar controlul, lucrând mână în mână cu militarii, pentru a încerca să rezolve unele probleme delicate.”
Când m-a sunat Mile și mi-a spus că au ajuns cu bine la Belgrad, m-am grăbit să vin la hotel “Toplice“. În fața intrării am recunoscut jeep-ul nostru, un Nissan vechi, care trecuse prin multe evenimente la viața lui. Fane Anghel și nea Nelu ședeau în bar, la o cafea cu Mile, Nelu și Sandi. Ne-am îmbrățișat și am rămas cu ei, să ne povestim aventurile. Avuseseră ceva emoții pe drum, pentru că pe șoseaua Pancevo-Belgrad era instalat un baraj permanent al Poliției și Armatei. Trecuseră cu bine de el, cu ajutorul legitimației de partid a lui Nelu și al acreditării de război a lui Mile. Acum, aveam cu toții camere video, însă trebuia să vedem cum puteam să le utilizăm. Dacă am fi ieșit cu ele pe stradă, după doi pași ne-ar fi ridicat prima patrulă de Poliție. Singura posibilitate era să reușim să-i acredităm pe cameramani. Sandi avea legitimatie de Antena 1, Fane venise cu legitimație de presă de la MediafaxTV, așa că ne-am hotărât ca, mâine, Mile să meargă cu ei la Centrul militar de presă.
I-am lăsat să povestească și m-am dus în cameră, să-mi transmit corespondența pentru Știrile ProTV de la 19:30. Mi-au spus că mă așteaptă în noul apartament al lui Mile și că vor pregăti o cină-surpriză. Eu am rămas singur în cameră: Mile se mutase împreună cu Sandi, iar Fane stătea în cameră cu nea Nelu. După transmisie, l-am sunat pe Sergiu Toader, să-i spun că echipa noastră a ajuns cu bine la Belgrad. S-a bucurat și mi-a atras încă o dată atenția să avem grijă să nu dăm de vreo belea. L-am liniștit. Oricum, nu puteam filma nimic, până nu obțineam o acreditare.
Înainte de a coborî la cină, am mai zăbovit să privesc jurnalele de știri de la sârbi. Studio B a înșirat rapid știrile de astăzi și a încheiat cu un pic de propagandă electorală în favoarea SPO. Spuneau că speră că, odată cu ridicarea stării de război, Parlamentul va anula și decretul președintelui Milan Milutinovic, care îi mai ținea pe radicali în guvern. După care au prezentat o declarație a primarului Belgradului, Vojislav Mihajlovic, care acuza regimul lui Milosevic că se teme de alegeri libere și se declara dispus să organizeze alegeri anticipate pentru fotoliul de primar, dacă va mai fi acuzat de corupție și incompetență. Teatru ieftin! Jurnalul RTS nu l-am văzut până la capăt, că era prea enervant. După discursul generalului Dragoljub Ojdanic de la inaugurarea podului de pontoane de la Mijatovac, au început reportajele despre reconstrucția țării, dezarmarea UCK, întoarcerea în Kosovo a refugiaților sârbi etc.
Cina a fost, într-adevăr, grozavă. Am mâncat în apartamentul lui Mile și Sandi. Nelu a adus acolo platouri imense cu brânză, mezeluri, fripturi, roșii, castraveți și ardei gras. Desigur, n-am putut mânca tot. Am ieșit, după aceea, cu toții, pe terasa barului “Plavi jahac“, al muntenegrenilor, și am stat la taclale până pe la 23:00, când trebuia să mai transmit o corespondență, pentru jurnalul de noapte al ProTV. Eram, cu toții, obosiți, așa că, după aceea, ne-am dus la culcare.
Trei sute de avioane care au participat la campania aeriană împotriva Iugoslaviei se vor întoarce la bazele lor din SUA și Europa, începând de marți, a anunțat secretarul american al Apărării William Cohen, citat de AFP. Calendarul exact al întoarcerii la bază va fi fixat de comandantul suprem al forțelor aliate în Europa, generalul american Wesley Clark. Operațiunea se va efectua în două faze, bombardierele B-1 și B-52, precum și avioanele de vânătoare F-117 fiind primele care se vor întoarce la baze, a afirmat șeful Statului Major interarme, generalul Henry Shelton.