Feed on
Posts
Comments

19 iunie 1999

Intr-adevar, astazi nu circulau autobuzele in Belgrad. Din cate am aflat, transportul in comun era asigurat doar de 60 de tramvaie si 40 de troleibuze. Uimitor, era plin de taximetre, soferii raspunzand apelului directorului de la compania “Beotaksi“, care ii rugase sa circule cat mai mult in acest week-end, pentru a atenua lipsa autobuzelor. Nici cursele interurbane nu putea fi asigurate de compania “Lasta“, care nu mai primise nici un litru de carburant si a anuntat ca autobuzele sale vor circula doar intre orele 5:00-8:00 si 17:00-21:00. Autoritatile locale nu stiau ce sa mai faca si isi puneau speranta in promisunea primarului Moscovei, care declarase ca va ajuta Belgradul cu 15.000 de tone de carburanti. Cat despre cererea Consiliului local ca Guvernul sa-i permita sa cumpere combustibil de la firmele particulare, pana acum nu exista nici un raspuns.

Toate ziarele pe care le-am citit astazi scriau despre discutia dintre adjunctul ministrului federal de Externe Nebojsa Vujovic si comandantul KFOR, generalul Michael Jackson. Vujovic fusese la Pristina si ii ceruse lui Jackson sa dezarmeze urgent unitatile UCK si sa asigure securitatea tuturor locuitorilor din Kosovo. El a acuzat fortele internationale de pace ca nu au reusit sa indeplineasca prevederile acordului de la Kumanovo, lasandu-i pe separatistii albanezi sa-i terorizeze si sa-i goneasca pe sarbi din provincie. “KFOR e martor al atrocitatilor” titra pe prima pagina cotidianul “Vecernje Novosti“, care era plin de fotografii cu sarbii care se refugiau din Kosovo. Pe doua pagini, erau prezentate detalii despre “nelegiuirile” comise de albanezi si erau enumerate numele a 37 de sarbi, ucisi sau rapiti de UCK.

Vesti ceva mai bune veneau din zona controlata de britanicii din KFOR. Acestia au instalat posturi de control la toate intrarile in Pristina si verificau toate masinile care soseau ori plecau din oras. In cateva localitati din apropiere, Obilic, Kosovopolje sau Lipljan, de 24 de ore nu au mai fost inregistrate incidente. Dupa ce aducea pe mai multe pagini laude rusilor, pentru acordul de aseara, cotidianul “Politika” publica pe larg fragmente din declaratiile generalului Michael Jackson, care promitea parafarea, astazi sau maine, a unui acord de demilitarizare a UCK. Generalul britanic organizase o conferinta de presa pentru a anunta ca acordul este conform cu prevederile intelegerilor de la Kumanovo si repeta ca, foarte curand, nu vor mai exista motive pentru ca sarbii sa fuga din Kosovo. “Stim ca le este greu, dar trebuie sa aiba incredere in KFOR,” spunea Jackson. “Acum, toata lumea trebuie sa inteleaga ca noi asiguram securitatea locuitorilor din provincie.”

Era foarte amuzant sa citesti “Politika“. Astazi – culmea ! – scria despre vizita lui Vuk Draskovic la Nis. desigur, fara a pomeni un cuvant despre criticile aduse de acesta lui Slobodan Milosevic sau despre declaratiile sale referitoare la schimbarile democratice de care are nevoie Iugoslavia. Nu erau amintite decat apelurile sale catre sarbii din Kosovo, in care Draskovic le cerea sa ramana la casele lor. Regimul de la Belgrad avea nevoie si de vocile Opozitiei.

Am citit in numarul de astazi din “Blic” un interviu al liderului Partidului Democrat din Serbia, Vojislav Kostunica, pe care mi-am propus sa-l urmaresc atent, de cand Nelu imi sugerase ca acesta ar putea fi unul dintre cei care i-ar putea lua locul lui Slobodan Milosevic. Kostunica spunea ca provincia Kosovo nu este inca pierduta pentru Serbia, dar va trebui luptat pentru aceasta. “Va trebui sa ducem o lupta acreba pentru Kosovo, pe doua planuri, mediatic si legal,” declara el. “Nu vom putea reusi, pana nu se va afla tot adevarul despre ce s-a petrecut in Kosovo, atat inainte de razboi, cat si in timpul si dupa terminarea acestuia.” Cata vreme sarbii se refugiaza din Kosovo, Kostunica spunea ca prioritatea numarul unu nu poate fi organizarea de alegeri libere, iar toti cei care vorbesc de alegeri slujesc interese straine sarbilor. El explica prevederile acordului de pace de la Kumanovo, care nu poate fi favorabil Serbiei sau Iugoslaviei, atat timp cat provincia Kosovo a trecut sub dictatura NATO. “Degeaba ne povestesc cei de la Putere despre fortele Natiunilor Unite, cand in acordul de pace se spune foarte clar ca trupele NATO vor controla Kosovo si nici un reprezentant al administratiei de la Belgrad nu va avea vreo putere,” adauga Kostunica. “Vor veni alegerile, insa tare ma tem ca toti cei care vorbesc acum despre alegeri nu doresc binele sarbilor, ci doar sa puna mana pe Putere.”

O alta veste buna, tot din ziare: lucratorii companiei de electricitate EPS au anuntat ca au finalizat prima faza a reconstructiei statiei de transformare Bezanijska Kosa din cartierul Novi Beograd, distrusa de rachetele NATO in ultimele saptamani de razboi. Conducerea EPS a anuntat ca sistemul energetic al Serbiei va fi stabilizat pana la sfarsitul acestei luni si va putea sa asigure fara probleme consumul de vara, de 60-70 de milioane de kilowatiora pe zi. De asemenea KFOR a transmis ca va asigura securitatea tuturor lucratorilor EPS care repara instalatiile electrice din Kosovo. Amenintarea EPS ca, de luni, electricienii nu vor mai risca sa fie atacati de UCK si vor sista reparatiile in provincie, isi facusera efectul. La asta se adaugase ziua de ieri, cand Pristina ramasese fara apa, din cauza poroblemelor din aprovizionarea cu curent electric.

UCK va crea probleme Natiunilor Unite,” a afirmat secretarul general al ONU Kofi Annan, intr-un interviu publicat de cotidianul “Le Monde“. “UCK nu este o forta omogena. Incurajez NATO sa-si desfasoare fortele cat mai repede posibil, pentru a stabili ordinea publica si pentru a evita ca UCK sa ne impiedice munca in Kosovo. Sarcina incredintata Natiunilor Unite este mult mai dificila decat cea a militarilor.”

Fiind sambata, nu am stat la Media Center decat pana la 13:00. Era program de week-end. Pentru ca mai voiam sa aflu cate ceva, m-am dus la Internet-cafe-ul de la Dom Omladine si am intrat in dialog pe “mirc” cu sarbii din alte orase. Am citit o gramada de declaratii ale liderilor UCK, care mai de care mai contradictorii, dovedind dezorganizarea si lipsa de coordonare din sanul organizatiei.

“Proiectul nostru este sa ne transformam mai intai intr-un corp de Politie care sa controleze intreaga provincie Kosovo,” spunea purtatorul de cuvant al UCK Jakup Krasniqi. “Cu timpul, speram sa devenim Armata provinciei Kosovo, o armata care va supraveghea frontierele si teritoriul nostru si care va fi gata sa ne apere in orice circumstante.” Krasniqi declara ca UCK are in plan demilitarizarea unitatilor sale, insa aceasta va fi facuta in timp, cu prudenta si fara presiuni din alte parti: “NATO nu a putut si nu poate sa aiba intentia de a ne dezarma, pentru ca acest lucru nu a fost prevazut in nici un acord. Alianta stie care sunt planurile si cererile noastre.”

Abia citisem aceasta declaratie, ca un purtator de cuvant al KFOR anunta ca UCK a semnat angajamentul ca luptatorii sai sa nu mai poarte arme in marile orase din Kosovo: “Aceasta decizie este contributia lor la o mai buna securitate si la o ordine mai stabila in Kosovo. UCK accepta, de asemenea si ca luptatorii sai sa nu mai poarte uniforma in sudul provinciei, zona controlata de trupele germane din KFOR.” Ceva mai tarziu, Lirak Qela, care se prezenta drept comandantul fortelor UCK din nordul provinciei Kosovo, afirma ca organizatia separatista este nemultumita de prevederile acordului incheiat ieri la Helsinki asupra rolului Rusiei in KFOR: “Nu suntem multumiti, insa trebuie sa acceptam acordul. Totusi, il vom respecta, deoarece avem incredere ca trupele NATO ii vor tine pe rusi sub control.”

“Conform informatiilor mele, Boris Eltin a aprobat acordul incheiat de militarii nostri la Helsinki,” a asigurat premierul Serghei Stepasin, la postul de televiziune RTR. Eltin se pregateste sa plece la Koln, la summit-ul G-8, cu ocazia caruia se va intalni cu presedintele american Bill Clinton. Cei doi sefi de stat urmeaza sa examineze acordul privind participarea Rusiei la KFOR. “Contingentul rus din Kosovo nu poate sa fie subordonat comandamentului NATO,” a declarat emisarul rus Viktor Cernomirdin, citat de Itar-Tass. “Ar fi irational.”

Am aflat si pretul pentru care Rusia i-a vandut pe fratii sai ortodocsi: 100 de miliarde de dolari. In aceasta dimineata, cancelarul german Gerhard Schroeder s-a intalnit cu premierul rus Serghei Stepasin, cu care a discutat despre datoria externa a Rusiei. “Schroeder impartaseste opiniile mele in privinta reesalonarii datoriei fostei URSS,” a afirmat Stepasin, care a precizat ca cea mai mare parte a acestei datorii ar trebui restituita Germaniei. Premierul rus a anuntat ca spera sa obtina reesalonarea a 100 din cele 140 de miliarde de dolari, care reprezinta datoria externa a Rusiei. Si, bineinteles, pana la urma, a reusit.

Militarii germani din KFOR nu au fost foarte incantati ca o parte din trupele rusesti vor sosi in zona controlata de ei. “Prizren este cartierul general al trupelor germane, care controleaza sectorul sudic al provinciei, dar este un oras in care majoritatea populatiei este albaneza si nu ar fi intelept ca rusii sa se instaleze aici,” a atras atentia generalul Fritz von Korff, comandantul trupelor KFOR din zona de sud a provinciei Kosovo. El era de parere ca ar fi mai potrivit ca rusii sa fie instalati intr-un oras in care populatia sarba este majoritara si a anuntat ca, daca nu va primi altfel de ordine de la cartierul general al KFOR, va recurge la aceasta solutie, pentru a nu-si crea dureri de cap in plus.

Dovedindu-si proverbiala incapatanare, militarii rusi au mai provocat un mic incident dupa-amiaza. Pe la ora 15:00, 3 blindate britanice au incercat sa intre pe aeroportul Slatina, insa parasutistii rusi care controleaza zona le-au interzis accesul. Englezii au insistat, dar, vazand ca rusii se incapataneaza, desi le spusesera ca nu au venit decat pentru a intari dispozitivul de securitate al aeroportului, au facut cale intoarsa.

Schimburile de focuri care au avut loc in sectorul american din Kosovo au provocat moartea a 8 persoane – sarbi si albanezi, a anuntat un purtator de cuvant al contingentului american din KFOR, citat de AFP. Puscasii marini au arestat un sarb care a ucis un membru UCK la Gnjilane. Alte doua persoane au fost ranite in urma unei altei serii de tiruri. Intre 5 si 7 persoane au fost ucise la nord de Gnjilane, in cursul altor schimburi de focuri, asupra carora nu existau inca informatii complete. “Este un punct fierbinte, unde au loc schimburi constante de focuri. Dar nu noi suntem tinta acestora,” a precizat locotenent colonelul american Robert Taylor.

Desi sporadice, luptele din Kosovo continuau. Aseara, au avut loc confruntari violente intre luptatori ai UCK si cei grupati in Frontul pentru Apararea regiunii Gora (GFO), in jurul satelor Orcusa si Krusevo. Oamenii din regiunea muntelui Gora erau niste munteni aprigi, care nu se intelegeau bine nici macar cu sarbii, cu atat mai putin cu albanezii. In timpul luptelor, un muntean a fost ranit, iar 4 albanezi au fost luati prizonieri.

Intre timp, am aflat ca retragerea Armatei iugoslave din Zona II, cum era numit centrul provinciei Kosovo in acordul de la Kumanovo, era pe cale de a se incheia. Cea mai mare parte a militarilor fusese deja retrasa, ramanand doar un numar mic de soldati si cateva vehicule militare. Retragerea din Zona II ar fi trebuit finalizata pana maine seara, urmand sa se trece la ultima faza. Zona III, din nordul provinciei Kosovo, era mai greu de evacuat, din cauza unor probleme logistice, recunoscute pana si de americani. Sarbii anuntasera ca, in aceasta zona, au in jur de 100 de tancuri care nu mai sunt operationale, insa ar dori, totusi, sa le retraga. Problema era ca nu aveau la dispozitie decat 22 de transportoare care ar fi putut sa le care de acolo.

Soselele dinspre Kosovo nu mai erau aglomerate de refugiati, majoritatea sarbilor fugind deja din provincie. Din datele pe care le-am aflat de pe Internet, in sudul provinciei au mai ramas doar 3.500 de sarbi in zona Orahovac, in jur de 100 de Gorazdevac si putini in jurul orasului Pec. Cei ramasi aveau viata grea, pentru ca trupele KFOR nu stapaneau nici acum complet situatia. Astazi, langa Urosevac, 20 de sarbi au fost rapiti de luptatorii albanezi care au atacat o coloana de refugiati. Doi sarbi au fost impuscati langa Strazevica si, in aceasta dupa-amiaza, trupele KFOR au salvat cu greu 20 de familii din satul Mursicane, de langa Stimlje, care erau asediate de UCK.

Discutand pe Internet cu sarbii din alte orase, am aflat de la o fata din Pirot, fiica redactorului sef al unui ziar local, ca refugiatii sarbi cazati intr-un motel de langa oras mananca de doua zile doar macaroane, cartofi si fasole. Erau 206 de sarbi, majoritatea femei si copii, care traiau in conditii mizere, fara ca nimeni sa se mai intereseze de ei, de cand venisera. Magazia de alimente a motelului era aproape goala si, afland ce se intampla, localnicii incepusera sa vina, sa le aduca de mancare.

In aceasta vreme, guvernul de la Belgrad a mai nascocit o initiativa tipica pentru sarbi: a ordonat ministrilor sa asigure intoarcerea refugiatilor la casele lor din Kosovo, cu ei in fruntea coloanelor. Daca situatia nu ar fi fost dramatica, m-as fi prapadit de ras, insa imi dadeam seama ca nu-i de gluma si cateva sarbi disperati vor fi pacaliti sa se intoarca, pentru ca reporterii RTS sa poata inregistra imagini cu ministrii lui Milosevic care ii ocrotesc pe refugiati. Si, mai ales, pentru a-i convinge pe sarbi ca provincia Kosovo inca le apartine, iar trupele KFOR respecta pretentiile Belgradului de a asigura securitatea tuturor locuitorilor. Milosevic avea mare nevoie ca lumea sa vada ca la Kumanovo nu s-a semnat o capitulare, ci un acord de pace, ale carui paragrafe sunt garantate de ONU si aparate cu arma in mana de militarii din “forta internationale de pace”. Desigur ca Televiziunea Nationala a inceput sa prezinte reportaje cu dezarmarea separatistilor UCK din localitatile din Kosovo si cu sarbi care declarau ca abia asteapta sa se intoarca la casele lor, pe care tocmai le parasisera.

Premierul muntenegrean Filip Vujanovic a amenintat cu organizarea unui referendum privind statutul acestei republici, daca Serbia refuza sa o trateze pe picior de egalitate, informeaza AFP. El a afirmat ca exista un mare numar de adepti ai independentei Republicii Muntenegru, “din cauza politicii lui Slobodan Milosevic“. Vujanovic este de parere ca “ar fi fatal pentru Muntenegru sa-si lege viitorul tarii de cel al lui Slobodan Milosevic, care trebuie sa-si ia locul in banca acuzatilor la Tribunalul de la Haga. Muntenegru nu va mai permite sa fie reprezentata in Parlamentul federal de deputatii care nu reprezinta majoritatea in tara si apara interesele unui singur om, Slobodan Milosevic, sau ale regimului sarb. Nu mai putem permite ca premierul federal sa fie presedintele unui partid de opozitie muntenegrean si ca el sa fie in acest post pentru ca este partener de coalitie cu partidul la putere in Serbia.”

Si luptele politice s-au ascutit. Asa cum ma asteptam, profitand de greselile Opozitiei si de prostia americanilor, care nu intelegeau aproape nimic din mentalitatea sarbilor, oamenii din partidele de la Putere administrau lovituri necrutatoare. Atacurile au fost declansate de Ivan Markovic, secretar al partidului Stanga Iugoslava (JUL, al sotiei lui Milosevic). Acesta a declarat ca, de dragul banilor primiti ca ajutor din SUA, presedintele muntenegrean Milo Djukanovic si liderii Opozitiei doresc destramarea Iugoslaviei. Pretextul atacului a fost intalnirea de la Njivice, dintre emisarul american Richard Gelbard si reprezentantii Opozitiei sarbe. Markovic a spus ca americanul le-ar fi dat acestora 9 milioane de dolari, pentru a organiza o lovitura de stat si a rasturna guvernul sarb. La aceasta ofensiva s-a alaturat si Partidul Socialist Popular din Muntenegru (SNP), care a acuzat SUA ca si-au intensificat activitatile menite sa destrame Republica Federala Iugoslavia si ca se folosesc pentru aceasta de “ienicerii” din guvernul muntenegrean si de liderii partidelor neparlamentare din Serbia. Replica acuzatilor a fost palida si, din nou, total neinspirata. De la Budapesta, Zoran Djindjic a dezmintit acuzatiile si a spus ca diplomatul american s-a intalnit doar cu Milo Djukanovic, cu fostul premier iugoslav Milan Panic si cu cativa lideri ai Opozitiei si au discutat doar probleme politice, fara sa fie vorba de bani.

In nebunia de dupa razboi, orgoliul ranit al sarbilor le exacerbase la maximum sentimentele nationale si orice dialog, ca sa nu mai vorbim de colaborare cu Occidentul si – mai ales – cu americanii, era privit cu dispret. Erau usor de folosit asemenea arme si membrii SNP aveau mare nevoie de ele. Paradoxul in care traiau sarbii era ca un partid ca SNP sa faca parte atat din Parlamentul federal, cat si din guvernul iugoslav, ba chiar sa detina si postul de premier federal, in timp ce, in Muntenegru, era in opozitie. Asa ca, pentru a mai recupera ceva din neincrederea muntenegrenilor, nu puteau decat sa arate cat de mult le pasa de uneltirile Occidentului impotriva Iugoslaviei.

Vojislav Andric, liderul partidului Noua Democratie (ND), a incercat sa atraga atentia asupra pericolului pe care il reprezentau reportajele – lipsite, in cea mai mare parte, de dovezi – despre gropile comune si atrocitatile savarsite de sarbi in Kosovo. “Acestea pot fi izvorul unei imense reactii de condamnare din partea comunitatii internationale si de satanizare a intregului popor sarb,” spunea Andric. El a cerut finalizarea rapida a anchetelor, cu prezentarea unor dovezi concrete si gasirea adevaratilor vinovati, pentru ca acestia pot fi cativa oameni, dar nu un intreg popor. Din pacate, nimeni nu l-a ascultat si jurnalistii straini veniti in Kosovo si-au continuat “reportajele senzationale“, in lipsa carora sefii lor i-ar fi chemat acasa, lipsindu-i de diurnele grase si sporurile de pericol, pe care le primeau pentru ca se aflau intr-o zona in care conflictele armate nu se incheiasera.

In acest timp, sefii fortelor NATO isi savurau victoria. Astazi, William Cohen, secretarul de stat pentru Aparare al SUA, si generalul Wesley Clark au sosit in Macedonia, de unde au plecat cu un elicopter in Kosovo. Aici, au vizitat orasele Urosevac si Gnjilane, unde erau desfasurati militarii americani din KFOR. Nu am aflat, deocamdata, ce declaratii au facut acolo, dar incepusem sa ma plictisesc de ele, pentru ca nu faceau decat “sa-i ridice mingea la fileu” lui Milosevic si sa mai puna o lespede pe mormantul Opozitiei sarbe.

Presedintele PDSR Ion Iliescu considera ca decizia Guvernului de a interzice intrarea lui Slobodan Milosevic pe teritoriul Romaniei reprezinta o masura pripita, un “zel excesiv”, nemotivat din punct de vedere politic. Iliescu a declarat ca aceasta masura risca sa deterioreze relatiile Romaniei cu o tara vecina. “Noi introducem interdictii, o luam inaintea altora, chiar si a celor care s-au implicat in razboi. Astfel de decizii sunt niste naivitati, infantilisme politice, care aduc prejudicii seriozitatii si verticalitatii pozitiei noastre externe,” a spus Iliescu. “A sosit momentul ca Ion Iliescu sa inteleaga ca Romania nu mai este un loc de refugiu pentru tovarasii de ideologie comunista si de lupta impotriva intereselor propriilor natiuni sau ale umanitatii,” i-a replicat Remus Opris, opinand ca liderul PDSR “ar fi dorit sa-l consoleze pe Milosevic, plimbandu-l, poate, prin sediile PDSR, pentru a-i alina durerea provocata de infrangerea politicii sale despotice”.

Am aflat de la Bucuresti o veste despre care il prevenisem pe George Roncea, cand se transferase de la “Ziua” la “Cotidianul“, pentru a putea ramane corespondent de razboi la Belgrad: de luni, Ion Cristoiu nu va mai fi director la “Cotidianul”. Oficial, despartirea s-a facut amiabil, insa, in realitate, stiam de mai multa vreme ca liderii PNTCD nu i-au iertat lui Cristoiu atitudinea sa si a ziarului, in timpul razboiului din Iugoslavia, si i-au impus, pana la urma, lui Ion Ratiu sa renunte la acesta. Ion Cristoiu declara ca va continua sa-si scrie editorialul de pe prima pagina, insa ma indoiam ca aceasta se va intampla sau ca va dura prea multa vreme. Am vorbit cu George si mi-a marturisit ca, dupa plecarea lui Cristoiu, nu stie daca se va intelege cu noul director, insa spera ca provizoratul acesta nu va dura prea mult, mai ales ca Ion Cristoiu intentiona sa deschida un alt ziar.

Spre seara, m-a sunat Sergiu Toader si mi-a spus ca va trimite o echipa de la ProTV, care sa incerce sa intre in Iugoslavia si sa facem impreuna un documentar despre tot ce s-a intamplat in aceste 3 luni. Sergiu insista ca eroul principal al acestui film sa fiu eu si ideea ma intimida foarte mult. Gasisem, totusi, o solutie: schitasem un scenariu in care eu sa fiu cel care il conduce pe telespectator prin cosmarul razboiului trait de sarbi. Aveam in jurul meu atatea personaje, care traisera, fiecare in felul sau, acest razboi si nu imi ramanea decat sa leg intre ele episoadele pe care le-ar fi descris. L-a asigurat pe Sergiu ca voi avea grija ca echipa noastra sa ajunga la Belgrad.

Aveam un plan. L-am sunat pe Stefan Anghel, cameramanul care urma sa vina incoace, impreuna cu nea Nelu, soferul nostru. I-am spus sa plece spre Timisoara si sa ma sune cand ajunge. Vorbisem cu Mile, care a fost de acord sa se duca in frontiera si sa introduca in tara jeep-ul nostru si camera video, spunand ca sunt ale lui, pentru ca el avea acreditare de razboi si avea voie sa o faca. Era putin riscant, insa dupa ce scapasem de bombardamente, pericolul ca politistii sarbi de la frontiera sa se prinda de smecherie si sa se infurie ni se parea ridicol. Exista riscul ca sarbii sa-i aplice lui Mile o interdictie de intrare in Iugoslavia pe 2 ani si – in cel mai rau caz – sa-i traga cateva bastoane pe spinare. Perspectiva aventurii ne-a amuzat si toata seara am facut glume cu Mile, pe seama belelelor pe care ar putea sa le aiba, daca operatiunea esua. Ba chiar, ca sfidarea sa fie completa, Mile s-a hotarat sa-l aduca la Belgrad si pe Alexandru Mandici (Sandi), cameramanul lui de la Timisoara. Ne-am culcat bine dispusi, urmand ca maine, Nelu sa-l duca pe Mile in vama de la Stamora-Moravita, ca sa se intalneasca cu echipa noastra, care ajungea la Timisoara.