target: petrecerea militarilor sârbi veniți în permisie din Kosovo

22 iunie 1999

Prima noastră grijă în această dimineață era să obținem acreditări de la Centrul militar de presă pentru Fane Anghel, nea Nelu și Sandi Mandic, ca să putem filma în Belgrad. Din păcate, eu nu puteam merge cu ei, așa că s-a dus doar Mile Cărpenișan. I-am așteptat pe terasa de lângă Media Center, unde am răsfoit ziarele, cu o cafea în față. Începusem să mă cam plictisesc de ziarele sârbești, care erau atât de previzibile și, cu rare excepții, publicau știri pe care le aflasem deja, încă de ieri. În numărul de astăzi din “Blic“, de exemplu, singurele noutăți erau despre ruși. Prima – despre gazul rusesc. În acest moment, sârbii produceau doar 75.000 de metri cubi de gaz metan pe oră, față de necesarul de 180.000 de metri cubi pe oră. Și, deodată, compania rusească “Gazprom” și-a amintit că nu poate livra gaze sârbilor, atât timp cât ungurii mențin embargoul împotriva Iugoslaviei. De parcă nu le-ar fi livrat non-stop în timpul războiului, fără permisiunea nimănui, prin aceeași conductă care traversa, într-adevăr, teritoriul ungar. Cea de-a doua știre era despre arhitecții ruși veniți la Belgrad, care au apreciat că atât clădirea Statului Major General, cât și cea a Ministerului de Interne, va trebui demolate și reconstruite. Evitând să pomenească de unde va veni finanțarea, Konstantin Zatulin, consilierul primarului Moscovei, a declarat că toate orașele Rusiei se vor implica în procesul de reconstrucție a Iugoslaviei. “Vecernje Novosti” era și mai plicticos: insista pe două pagini asupra întoarcerii sârbilor la casele lor din Kosovo și, pe alte două, asupra stadiului strângerii recoltei de grâu.

Noroc că Mile și cu ceilalți s-au întors repede de la Centrul militar de presă. Fără nici un rezultat, deocamdată. Au depus cererile și li s-a spus să vină mâine pentru acreditari. Am observat pe fața lui Mile o ușoară îngrijorare: nu îi plăcuse că ofițerul care le preluase cererile i-a întrebat de ce au intrat în țară ca simpli turiști și nu au urmat procedura instituită pentru jurnaliști. Le-a inventat el scuza că nu știau că ziariștii au alt regim decât ceilalți cetățeni români și – aparent – sârbul a fost mulțumit de răspuns. Oricum, trebuia să așteptăm rezultatul până mâine.

Taberele de refugiați albanezi de la Kukes erau aproape goale azi-dimineață, a constatat AFP. Doar câteva persoane mai sunt găzduite în cele 3 tabere care, în momentele de vârf ale exodului de refugiați din Kosovo, au adăpostit mai multe zeci de mii de oameni. Directorii acestor tabere au decis, totuși, să păstreze mai multe zeci de corturi instalate, pentru a primi eventuali refugiați aflați în tranzit spre frontieră.

În Kosovo, deși în scădere, incidentele continuau. Toți cei 40 de locuitori care mai rămăseseră în satul Slivovo, din estul provinciei, s-au refugiat astăzi la mănăstirea Gracanica, din cauza atacurilor gherilelor UCK. Ieri după-amiază, în urma unui atac prelungit al albanezilor asupra oamenilor din sat, 4 sârbi au fost uciși. Cei care au venit la mănăstire au spus că Biserica a rămas singura forță din provincie care se mai luptă, uneori sprijinită de KFOR, pentru apărarea sârbilor din Kosovo.

La ora 11:30, Bozidar Jovanovic, casier la “Elektro-Kosmet“, a fost împușcat în plină stradă, lângă școala “Djevet Doda” din centrul Priștinei, la nici 150 de metri de o intersecție în care era amplasat un tanc al KFOR. Doi civili s-au apropiat de el și, de la mică distanță, au tras 4 focuri de armă. Gloanțele l-au rănit pe sârb în piept, picior și mână, iar agresorii au dispărut înainte ca militarii KFOR să intervină.

Centrul de presă din Priștina a dat publicității un bilanț, conform căruia, în ultimele 12 zile, cel puțin 140 de sârbi au fost răpiți în Kosovo. Cei mai mulți erau din regiunea orașelor Orahovac, Pec și Urosevac. Printre cei răpiți era și Nenad Pavlovic, un băiat de numai 15 ani. Cei care au făcut bilanțul au declarat, înainte de a preda listele cu numele acestora la comandamentul KFOR, că numărul celor răpiți ar putea fi mult mai mare, însă doar pentru ei existau martori oculari care au putut povesti ce s-a întâmplat.

Trupele KFOR au reușit astăzi să elibereze 50 de sârbi, care fuseseră luați de pe stradă sau din coloanele de refugiați și încarcerați de UCK în celulele închisorii din Prizren. Și ei au fost duși la mănăstirea Gracanica, care a devenit un ultim loc de refugiu pentru sârbi. “I-am vizitat pe acești oameni, dintre care unii încă mai poartă urme ale unor răni – ochi învinețiți, contuzii – ceea ce indică faptul că au fost bătuți,” a povestit purtătorul de cuvânt al UNHCR, Chris Janowski. “Ei au fost deținuți de UCK în închisoarea din Prizren, după plecarea armatei sârbe. Trebuie să vorbim cu ei pentru a vedea ce vor să facă. Sunt oameni care se simt total amenințați în Kosovo, din cauza experiențelor pe care le-au trăit, și ar putea fi evacuați din provincie și reinstalați în altă parte.”

Din nou, comandanții KFOR s-au plâns că nu au destui militari pentru a stavili haosul și anarhia din provincie. Numai în ultimele 3 zile, peste 300 de apartamente din Priștina au fost ocupate de luptătorii UCK, iar numărul automobilelor pe care aceștia le-au “confiscat” nu se mai cunoaște. În jurul prânzului, cadavrele a 6 sârbi, răpiți recent de membrii UCK, au fost descoperite pe un câmp din apropiere de Obilic. Unul dintre ei era Nenad Pavlovic, adolescentul a carui răpire tocmai fusese anunțată ceva mai devreme. Fusese împușcat în cap, alături de tatăl său și 4 vecini.

Azi-noapte, la Pec, o patrulă a italienilor din KFOR a fost atacată de un grup de luptători UCK. După cum a anunțat un purtător de cuvânt al contingentului italian, militarii îi surprinseseră pe albanezi în timp ce se pregăteau să lanseze o rachetă asupra unui depozit de cereale din apropierea taberei. După un schimb de focuri, luptătorii UCK au fugit, incidentul terminându-se fără morți sau răniți. De altfel, acordul de demilitarizare semnat de Hashim Thaqi nu era recunoscut de toți comandanții UCK. Astăzi, Rustem Mustafa, așa-numitul “comandant Remi“, a declarat că acordul nu prevede ca UCK să-și predea armele. “Acestea vor fi depuse în ordine, în locuri aflate sub controlul UCK, pe care KFOR va avea dreptul să le inspecteze,” a spus Rustem, care era șeful gherilelor UCK ce acționau în sudul provinciei. “Cei care cred că UCK va fi desființată se grăbesc. Prioritară este transformarea noastră într-o armată regulată, ceea ce e altceva.”

Rușii erau cei mai nemulțumiți de statutul gherilelor albaneze. “UCK trebuie să fie dezarmată în totalitate și apoi dizolvată,” declara azi emisarul rus Viktor Cernomîrdin. “Jongleriile cu vorbele “dezarmare” și “demilitarizare” nu sunt extrem de inteligente. Rezoluția ONU privind reglementarea situației din Kosovo prevede demilitarizarea UCK, nu dezarmarea acesteia.”

Trebuie să rămânem în Kosovo, din punct de vedere militar și din punct de vedere al comunității internaționale, pentru operațiunile cu caracter civil, atât timp cât va fi necesar, adică atât timp cât vom avea nevoie pentru reconstrucția fizică în Kosovo, dar și pentru reconstrucția morală,” a declarat Javier Solana la postul de radio France-Info. “N-aș vrea să dau un număr specific de ani, dar cred că vorbim probabil de mai mult de 3 ani.”

Astăzi, Bill Clinton a sosit în Macedonia. Amintindu-mi de prezicerile babei care a înviat din morți la Smederevo, l-am sunat pe Horia Enășel și i-am spus să fie cu ochii în patru, pentru că s-ar putea ca sârbii să încerce un atentat asupra președintelui american. Horia a râs, dar i-am amintit că baba a greșit doar cu câteva zile data încheierii păcii și eram convins că zvonul fusese lansat de serviciile secrete iugoslave, așa că n-ar fi fost de mirare împlinirea, cu câteva zile mai târziu, și a celeilalte preziceri, care spunea că Bill Clinton va fi asasinat.

Din fericire, nu s-a întâmplat nimic. Președintele american a vizitat tabăra de la Stenkovac, unde a fost întâmpinat ca un erou de refugiații albanezi. El i-a rugat să aibă răbdare și să nu se întoarcă în Kosovo, până când geniștii KFOR nu vor demina toate drumurile. “V-am promis că vă veți întoarce în condiții de securitate în Kosovo și că îi vom ajuta pe locuitori să-și reconstruiască viețile și comunitățile, vom ajuta Kosovo și toate țările din regiune să-și clădească un viitor mai bun, bazat pe respectarea drepturilor omului,” a spus Clinton și a promis că NATO va interveni, așa cum a făcut-o împotriva Iugoslaviei, în oricare parte a lumii unde vreun popor va fi prigonit. “Nu vom permite unor indivizi să treacă la atac numai din cauza diferențelor etnice, de religie sau de rasă. Vom împiedica acest lucru.” În stilul președinților americani, Clinton a vizitat spre seară și taberele militarilor din SUA.

În acest timp, la Belgrad continuau protestele împotriva situației din Kosovo. Partidul Noua Democrație (ND) a solicitat KFOR să aplice cu hotărâre rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU. Desigur, drama sârbilor din Kosovo era folosită la Belgrad împotriva regimului lui Slobodan Milosevic. “Nu este moral ca nenorocirea poporului sârb din Kosovo să ajungă obiect de târguială politică,” se spunea în comunicatul ND. “Nu înțelegem atitudinea vicepremierului Milan Bozic care, până ieri, spunea “Nu!” forțelor internaționale de menținere a păcii în Kosovo, iar astăzi îi mulțumește generalului Michael Jackson, de parcă acesta ar fi mântuitorul sârbilor.”

Mult mai tranșant era, ca de obicei, Momcilo Trajkovic, șeful filialei din Kosovo a SPO, care spunea că situația din provincie este catastrofală: “În majoritatea zonelor, nu a rămas nici urmă din suveranitatea Serbiei și Iugoslaviei asupra provinciei Kosovo. Granița cu Albania este complet deschisă și, pe acolo, intră criminalii albanezi care jefuiesc și incendiază casele sârbilor. La Prizren, Djakovica, Orahovac, Decani, Drenica, nu mai există nici sârbi, nici urme ale autorității statului sârb. În Kosovo nu mai circulă dinarul, ci marca germană și leka albaneza. Poporul sârb nu știe nimic despre această mare tragedie, despre care trebuie să vorbim și pentru care trebuie să-i tragem la răspundere pe cei vinovați.” Trajkovic a acuzat regimul de la Belgrad de manipularea sârbilor din Kosovo, care au ajuns la cheremul teroriștilor albanezi. “Liderii partidelor tratează problema refugiaților sârbi din Kosovo ca în campania electorală, încercând să adune procente pentru a câștiga alegerile,” spunea Trajkovic. “La îndemnurile lor, sârbii se întorc, deși fără mari speranțe, în Kosovo și, când văd ce e acolo, vor să plece din nou. Nu îi mai îndemnați să se întoarcă, pentru că doar își amărăsc sufletul degeaba și creaza tensiuni printre cei care încă nu au plecat.”

Statele Unite se pronunță împotriva independenței provinciei Kosovo, susținând acordarea unei autonomii substanțiale acestei regiuni, a declarat azi la București secretarul de stat american Madeleine Albright, citată de Mediafax. Șefa diplomației americane a precizat că Washingtonul dorește dezvoltarea unui proces politic în Kosovo și a promis că în provincie se va instaura o administrație civilă, sub supravegherea ONU, urmând să fie organizate alegeri democratice.

Am sunat în țară și am aflat mai multe despre vizita lui Madeleine Albright la București. O vizită de 3 ore, în care ne-a mângâiat pe creștet și ne-a dat certificat de bună purtare. “Atitudinea autorităților de la București în timpul crizei din Iugoslavia este un semn că România va fi un membru de valoare al NATO,” ne-a lăudat ea, remarcând că am făcut progrese, atât pe plan economic, cât și politic. Secretarul de stat american a recunoscut că România a suferit pagube serioase din cauza conflictului cu Iugoslavia, însă nu a pomenit nimic despre cum și dacă le vom recupera vreodată. Singura încurajare mai concretă a fost anunțul că Washingtonul sprijină candidatura României pentru preluarea, în 2001, a președinției OSCE. Profitând de înalta vizită, chiar și așa scurtă cum a fost, ministrul de Externe Andrei Pleșu a explicat, cu modestie, că atitudinea noastră față de conflictul din Iugoslavia a servit intereselor naționale și a cerut ca România să fie prima țară care să înceapă procesul de aderare la NATO, în cadrul următoarei etape de extindere a organizației.

Mult mai folositoare pentru România ar fi fost reluarea relațiilor cu sârbii. Astăzi, Partidul Național Român a cerut ridicarea embargoului impus Iugoslaviei, precum și revenirea asupra Hotărârii de Guvern privind interzicerea accesului președintelui Slobodan Milosevic pe teritoriul României. “PNR consideră ca normalizarea relațiilor cu Iugoslavia este unul din interesele strategice ale României și se încadrează în procesul integrării și cooperării regionale, indispensabil dezvoltării economice a țării,” se arată într-un comunicat emis de conducerea partidului. Cererea a trecut aproape neobservată. Guvernul român aștepta în continuare recomandări de la UE, pentru a iniția procedura de ridicare a embargoului.

Ar fi fost bine dacă ne-am fi mișcat mai repede. Sârbii aveau mari probleme și ar fi trecut cu vederea atitudinea României din timpul războiului. Era nevoie de atâtea și puteam profita pentru a contribui la reconstrucție. Svetozar Simic, director în Ministerul Comunicațiilor, a anunțat un bilanț al bombardamentelor asupra stațiilor de radio și televiziune, releelor și sediilor poștelor, care au fost ținta a 420 de atacuri aeriene, în timp ce repetoarele RTS au fost lovite de 36 de ori. În timpul celor 3 luni de război, programele televiziunilor au dispărut de pe ecrane de cel puțin 400 de ori, în timp ce NATO încerca să le acopere cu programele special concepute pentru sârbi și difuzate din avioane care zburau la mare altitudine sau de pe teritoriul țărilor vecine Iugoslaviei (România, Ungaria, Bosnia-Herțegovina și Albania).

Simic a ținut să remarce că, din momentul în care sediile și releele RTS au devenit ținta raidurilor aeriene, majoritatea stațiilor locale de radio și televiziune a preluat programele postului național. Excepție au făcut doar câteva localități, în care organele locale au refuzat să coopereze. Norocul Iugoslaviei că este țara cu cele mai multe posturi de radio și televiziune din Europa, altfel sârbii ar fi aflat cu greu ce se întâmpla în zilele de război. Acum, Ministerul Comunicațiilor avea ca prioritate repararea sau înlocuirea releelor distruse de bombe, deoarece o treime din locuitori nu putea recepționa programele RTS. Și, ceea ce considerau foarte important: în sudul provinciei Kosovo, televiziunea națională nu se vedea deloc.

Un alt domeniu în care puteam interveni la reconstrucție era cel al transporturilor feroviare. În timpul războiului, căile ferate au fost bombardate de 180 de ori, cel puțin 125 de obiective ale companiei de transport feroviar fiind lovite de bombe. Au fost distruse 18 poduri de cale ferată, 9 viaducte, 3 tunele și 38 de stații și au fost avariate grav liniile electrice și sistemele de semnalizare. Conform unui alt bilanț, în regiunea Zlatibor, în jurul orașului Uzice, au căzut peste 1.200 de proiectile. Adică, cel puțin 750 de grame de explozibil pe cap de locuitor. Pagubele provocate de bombe depășesc 2-300 de milioane de mărci germane (la care se adăugau alte 120 de milioane, din cauza distrugerilor la infrastructura urbană), fiind distruse 40 de case, 5 poduri, instalațiile Jugopetrol de la Pozega, posta din Uzice, ferma de la Peșter și centrul de recreere de pe muntele Zlatibor.

Și, deocamdată, programul de reconstrucție se limita la ceremonii. La Kraljevo, în fața rudelor și prietenilor acestora, a reprezentanților Armatei iugoslave și ai autorităților locale, preoții au oficiat o slujbă de pomenire în memoria celor 40 (cum spuneau cifrele oficiale) de militari și polițiști sârbi din oraș uciși în Kosovo. Aceasta încă era o acțiune decentă. Azi-dimineață, premierul sarb Mirko Marjanovic s-a dus la Surdulica, pentru inaugurarea lucrărilor de reconstrucție a sanatoriului bombardat în 30 mai. El a dezvelit o placă pe care erau înscrise data de astăzi și cuvintele “Începutul reconstrucției țării după agresiunea criminală a NATO”. Înainte de a pleca spre Vladicin Han și Vranje, pentru ceremonii similare, Marjanovic a spus: “Mergem mai departe. Vom reconstrui tot ce a fost distrus. Politica de pace a Iugoslaviei și a președintelui său, marele om politic Slobodan Milosevic, a învins.”

“Problema lui Milosevic va fi rezolvată, pe termen scurt, de decizia populatiei sârbe și, pe termen mediu, de decizia Tribunalului Penal International,” a declarat ministrul francez al Apărării Alain Richard la postul de radio Europe 1, dar a refuzat să ia poziție în privința îndepărtării de la putere a președintelui iugoslav. Richard este convins că “regula jocului”, care constă în răsturnarea cu forța armelor a liderilor care nu plac”, nu este bună în relațiile internaționale.

În timp ce oamenii lui Milosevic își vedeau de treabă, Opoziția continua să acționeze haotic. Vuk Draskovic cerea din nou formarea unui guvern de tranziție, care să elaboreze legile necesare organizării de alegeri democratice la toate nivelurile: “Atât timp cât SPO, cel mai mare partid de opoziție, are reprezentanți în fiecare sat, în poporul sârb se poate sădi sămânța schimbării. Îi avertizez pe Slobodan Milosevic și pe cei din guvern că Serbia se va democratiza, fie că doresc, fie că nu doresc asta. Iar dacă oricum, acest lucru se va petrece, e mai bine să se întâmple acum.”

În această vreme, Dragan Veselinov, președintele Coaliției “Vojvodina, de Opoziție, a cerut Comisiei Europene să anuleze vizele necesare pentru ca locuitorii Vojvodinei să poată călători în Occident. “Tot locuitori ai Vojvodinei îi consider și pe cei din Zemun, Novi Beograd și Pancevo,” a precizat, stupid, Veselinov. Iar argumentul suprem pentru a-și justifica solicitarea era că Slobodan Milosevic nu a câștigat niciodată alegerile în Vojvodina, deci locuitorii provinciei sunt mai cu moț decât ceilalți sârbi: “Eliberarea Vojvodinei de povara vizelor ar accelera comerțul, pătrunderea noilor tehnologii și a capitalului străin.”

La fel de important se credea și Nebojsa Covic, președintele Alternativei Democratice (DA), un alt partid “de buzunar”, care a anunțat astăzi că a ieșit din Uniunea pentru Schimbare. “În ultimele 3 luni, interesele partidului nostru nu au fost îndeplinite în cadrul acestei alianțe,” și-a justificat Covic gestul. “Suntem în continuare încrezători în scopul nostru comun de schimbare a sistemului economic și politic, care se poate face doar prin schimbarea actualului guvern. Rămânem, oricum, deschiși la dialog și gata, în măsura posibilităților, să contribuim la unirea și întărirea forțelor de Opoziție.” Ciudată opțiune pentru unire!

Nici radicalii nu stăteau deoparte în aceste zile. Astăzi, cereau reformarea urgentă a sistemului politic din țară și pedepse aspre împotriva celor care dețin monopolul unor activități economice. Văzându-se înlăturați de la tortul puterii, liderii SRS s-au gândit să solicite liberalizarea sistemului economic, revitalizarea sistemului comercial și legi care să protejeze investițiile străine. Nu era greu de înțeles de ce. Printre măsurile considerate de radicali cele mai importante erau cele de privatizare a complexelor agro-industriale. Vojislav Seselj, președintele SRS, a explicat că reprezentanții din guvern ai partidului său au rămas pe funcții, deși inițial demisionaseră, deoarece Parlamentul încă nu a numit alți miniștri, și nu din cauza decretului președintelui sârb Milan Milutinovic. “În acest moment, dezbatem în conducerea partidului dacă ne retragem sau nu din politică,” a declarat, patetic, Seselj.  “SPS și JUL insistă să rămânem în guvern. Deși ne sunt rivale, nu au altă alternativă. De SPO fug toți, ca de dracu’.”

Alte partide își continuau protestele împotriva măsurilor represive ale regimului. Slobodan Vuksanovic, vicepreședintele Partidului Democrat (DS), a cerut eliberarea imediata a lui Svetozar Fisic, liderul refugiaților din Kosovo care protestaseră zilele trecute în Belgrad. “Fisic a fost printre ultimii sârbi care au părăsit Prizren-ul, după ce a luptat atâta timp, ca militar, pentru apărarea provinciei,” a declarat Vuksanovic. “Cât timp sute de mii de sârbi din Krajna, Bosnia și Kosovo au ajuns refugiați din cauza politicii dezastruoase a lui Milosevic, este un cinism fără margini să condamni pe cineva pentru că le apără drepturile.”

La Cacak, în ciuda interdicțiilor impuse de Poliție, s-au adunat deja peste 10.000 de semnături pe o petiție care cerea stoparea represiunii împotriva primarului Velimir Ilic și redeschiderea postului local de televiziune. Pentru că polițiștii nu îi mai lăsau să se adune în piețe, oamenii strângeau semnături la sediile partidului Noua Democrație, în cafenele, restaurante și magazine, fiind hotărâți să nu se dea bătuți.

În alt colț al țării, la Niș, șeful Poliției l-a avertizat pe primarul Branislav Jovanovic să nu-i mai denigreze pe polițiști. Acesta declarase ziarului local că nimeni nu crede în cifrele comunicate de oficialități despre morții din războiul care tocmai se terminase. “Niciodată, Ministerul de Interne nu a ascuns numărul victimelor din rândul polițiștilor,” a replicat colonelul Zdravko Skakavac. “Toți cei 9 polițiști din Niș care au pierit în Kosovo sunt eroi curajoși, care și-au jertfit, pentru apărarea patriei, tot ce au avut mai scump: viața lor.”

În vârtejul acestor confruntări politice, am aflat că peste 1 milion de pensionari sârbi suferă de foame și supraviețuiesc din cerșit sau vânzându-și lucrurile. Mai mult de jumătate dintre ei au pensii de 4-500 de dinari pe lună, iar 10 % chiar mai mici. Milan Djuric, liderul Sindicatului independent al pensionarilor, a anunțat că va organiza, pe 1 iulie, un miting de protest în centrul Belgradului, deoarece guvernul a respins inițiativa lui, de a distribui pensionarilor cupoane, cu care aceștia să-și acopere cheltuielile locative.

Atacurile aeriene ale NATO împotriva Iugoslaviei au provocat un grav dezastru umanitar. Ar fi normal ca țările NATO să înceapă reconstrucția întregii regiuni a Balcanilor, inclusiv a Iugoslaviei,” a afirmat la Beijing purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe, Zhang Qiyue. “China se opune excluderii Iugoslaviei din proiectele de reconstrucție și – în plus – legăturii stabilite între reconstrucție și persoana care se află la putere la Belgrad.”

Când am plecat spre hotel, să mă pregătesc pentru Știrile ProTV de la ora 19:30, am văzut o grămadă de polițiști adunați în jurul terasei unui bar, la câțiva pași de clădirea Operei, în plin centrul orașului. Un automobil BMW era proptit într-un stâlp, iar mesele și scaunele zăceau răsturnate, lângă o baltă de sânge. Oamenii povesteau că șoferul BMW-ului s-a apropiat, încet, de bar, a scos un pistol și a început să tragă asupra unor tineri de la o masă, rănindu-l grav pe unul dintre ei. A urmat un schimb de focuri și șoferul a intrat cu mașina în stâlp. Culmea! Profitând de panica generală, a reușit să dispară. Era una din obișnuitele răfuieli mafiote, care nu se terminau niciodată în Belgrad.

Cu câteva seri în urmă, într-un bar de lângă hotelul nostru, după ora închiderii, intrase un alt necunoscut care, fără să scoată o vorbă, s-a dus la barman și i-a tras 3 gloanțe în cap. Nimeni nu a reușit să-i zărească fața și asasinul s-a făcut nevăzut. Clienții obișnuiți ai localului ne-au povestit că barmanul intrase într-o rețea de traficanți de droguri și – probabil – și-a înșelat partenerii. Polițiștii s-au învârtit o vreme în zonă, dar nu au reușit să afle mare lucru. Noi eram bucuroși că nu călcasem niciodată în acel bar, pentru că ni s-a părut că era prea multă lume dubioasă înăuntru. Altfel, ne-am fi trezit interogați de Poliție și asta ne-ar mai fi lipsit.

Când am ajuns la hotel, am rămas puțin în bar, cu Mile și ceilalți colegi. Zâmbind pe sub mustață, Mile mi-a spus: “Vezi că te caută o gagică!” Până să-mi dau seama ce se întâmplă, m-am trezit față în față cu Lia Lucia Epure, o ziaristă din Timișoara care acum lucra pentru TVR. “Vai! Ce mă bucur că te văd! Te-am urmărit cu sufletul la gură tot războiul și m-am rugat să nu ți se întâmple ceva!” mi-a spus Lia, în timp ce mă îmbrățișa și mă pupa pe ambii obraji. Am rămas fără replică, deoarece, mai ales în ultima vreme, Lia fusese foarte supărată pe mine, din cauza procurorului Constanța Cârstea, pe care ea o transformase într-un erou al luptei anti-corupție din România, iar eu am susținut, de la început, că întreaga poveste era un bluf. Lia era însoțită de Petru Cârdu, un chipeș poet de limba română din Serbia, și venise să facă niște reportaje pentru TVR Timișoara. I-am sfătuit să-și obțină acreditare de război, ca să nu aibă probleme. După ce au plecat, Mile mi-a spus, ironic: “Nu știam că vă înțelegeți atât de bine!” Am izbucnit amândoi în râs.

Zece avioane britanice Harrier s-au întors astăzi la baza lor de la Wittering, în estul Angliei, venind de la Gioia del Colle, din Italia, după 4 luni în serviciul Operațiunii Forța Aliată, relatează AFP. Piloții avioanelor Harrier, aparate cu decolare verticală, au fost întâmpinați cu căldură de familiile lor, după o scurtă survolare a bazei. Aceste avioane au fost trimise deasupra provinciei Kosovo în 19 februarie, înaintea începerii atacurilor aeriene împotriva Iugoslaviei, și au luat parte la 850 de misiuni, pe timp de zi și de noapte. În același timp, alte 3 avioane de alimentare VC 10 s-au întors la baza de la Brize Norton, la vest de Londra.

În cameră, jucându-mă cu telecomanda, am prins Sky News, unde am văzut un reportaj vădit tendențios din Kosovo, despre înmormântarea unui tânăr albanez care ar fi fost împușcat de un lunetist sârb. Reporterul britanic spunea ca albanezul ar fi avut dovezi despre locurile unde s-ar afla mai multe gropi comune, acesta fiind motivul asasinatului. La înmormântare, sicriul a fost purtat de 6 albanezi în uniforme UCK, care au tras mai multe rafale cu pistoalele mitralieră pe care le purtau la vedere, deși se semnase acordul de demilitarizare. Reporterul de la Sky declama patetic că ura dintre sârbi și albanezi trebuie să înceteze și spunea că imamul care oficia slujba de înmormântare cerea rudelor să nu caute să răzbune moartea tânărului. Doar că sunetul reportajului nu-l lăsa pe telespectator să înțeleagă cuvintele.

A reapărut controversa despre mercenarii ruși implicați în luptele din Kosovo. “Știm că rușii au participat,” a declarat astăzi Kenneth Bacon, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, la o conferință de presă. “Credem că voluntari ruși, mercenari, au participat de partea forțelor paramilitare și a celorlalte forțe sârbe. Pentagonul nu dispune de probe confirmate privind numărul de ruși implicați sau zonele în care au intervenit aceștia.” Cotidianul new-yorkez “Newsday“, ai cărui corespondenți trimiși în Kosovo au scris o grămadă de articole despre atrocitățile din provincie, majoritatea dovedite, ulterior, pure invenții, anunțase că în jur de 60 de voluntari ruși au participat la uciderea a sute de albanezi din Kosovo și la distrugerea unor sate, în jurul orașului Prizren. “Newsday” afirma că mercenarii ruși, care nu erau militari activi și acționau reuniți într-o unitate din forțele speciale ale Ministerului sârb al Afacerilor Externe, au participat la purificarea etnică în cel puțin 7 sate din jurul localității Orahovac: Velika Krusa, Pirane, Samodraza, Korisa, Bela Crkva, Pusto Selo și Drenovac. Ziariștii pretindeau că ar avea informațiile de la albanezi și de la cineva care lucra pentru serviciile de securitate sârbești. Lucru greu de crezut, din două motive: în Kosovo, unde se aflau cei doi ziariști de la “Newsday”, nu prea găseai securiști sârbi și – chiar dacă i-ar fi găsit – aceștia nici n-ar fi stat de vorbă cu un ziarist american, cu atât mai puțin să le dezvăluie vreun secret.

Rusia a jucat un rol cheie în oprirea ostilităților din Balcani,” a afirmat secretarul general al ONU Kofi Annan. “Acțiunile Moscovei au permis votarea rezoluției Consiliului de Securitate referitoare la Kosovo. Lumea le este recunoscătoare lui Boris Elțîn, lui Viktor Cernomîrdin și lui Igor Ivanov pentru rolul pe care l-au jucat în procesul de reglementare a conflictului.”

Înainte de a coborî din cameră, am aflat că sârbii încercau marea cu degetul, testând vigilența forțelor de menținere a păcii. KFOR a transmis Belgradului un protest, deoarece azi-noapte, 5 tancuri sârbești au intrat în zona de securitate dintre Kosovo și Serbia. Imediat ce au primit protestul, sârbii și-au retras tancurile, însă NATO a avertizat Armata iugoslavă să nu mai facă manevre în zona de securitate, cu o lățime de 5 kilometri, care fusese stabilită prin acordul de la Kumanovo.

Am plecat în oraș, să mâncăm pe Skadarlija. Și nu ne-a părut rău. Nea Nelu și cu Fane Anghel erau uimiți că în Serbia se mai găsea mâncare, deoarece auziseră că murim de foame și mă sunaseră, înainte de a veni, să mă întrebe dacă n-ar trebui să aducă cu ei niște conserve. Când ne-am întors și am trecut pe lângă “Plavi jahac“, barul muntenegrenilor de lângă hotelul nostru, înăuntru era chef. “Hai și noi!” le-am spus celorlalți, însă Mile, care știa că sârbii pot deveni foarte violenți la beție, era de părere să renunțăm. Totuși, am intrat să văd ce se întâmplă. Când m-au văzut, muntenegrenii mi-au arătat singura masă goală, invitându-ne să rămânem. I-am chemat și pe ceilalți și, după câteva minute, ne-am dat seama că petrecerea era în cinstea unor tineri aflați în permisie, proaspăt întorși din Kosovo, unde au stat tot războiul. Ne-am bucurat că am rămas. A fost fantastic. Unul dintre ei avea o chitară și nu l-au lăsat să plece, până când n-au epuizat toate hiturile marilor formații rock sârbești. Am stat în bar până foarte târziu și am cântat împreună cu ei. Nu ne puteam abține. Degajau atâta forță și bucurie de viață încât te copleșeau. Înainte de a pleca, au cântat pentru noi un vechi cântec de luptă sârbesc. A fost o seară de neuitat.

Share

target: Rusia i-a vândut pe sârbi în schimbul reeșalonării datoriei externe

19 iunie 1999

Într-adevăr, astăzi nu circulau autobuzele în Belgrad. Din câte am aflat, transportul în comun era asigurat doar de 60 de tramvaie și 40 de troleibuze. Uimitor, era plin de taximetre, șoferii răspunzând apelului directorului de la compania “Beotaksi“, care îi rugase să circule cât mai mult în acest week-end, pentru a atenua lipsa autobuzelor. Nici cursele interurbane nu puteau fi asigurate de compania “Lasta“, care nu mai primise nici un litru de carburant și a anunțat că autobuzele sale vor circula doar între orele 5:00-8:00 și 17:00-21:00. Autoritățile locale nu știau ce să mai facă și își puneau speranța în promisunea primarului Moscovei, care declarase că va ajuta Belgradul cu 15.000 de tone de carburanți. Cât despre cererea Consiliului local ca Guvernul să-i permită să cumpere combustibil de la firmele particulare, până acum nu exista nici un răspuns.

Toate ziarele pe care le-am citit astăzi scriau despre discuția dintre adjunctul ministrului federal de Externe Nebojsa Vujovic și comandantul KFOR, generalul Michael Jackson. Vujovic fusese la Priștina și îi ceruse lui Jackson să dezarmeze urgent unitățile UCK și să asigure securitatea tuturor locuitorilor din Kosovo. El a acuzat forțele internaționale de pace că nu au reușit să îndeplinească prevederile acordului de la Kumanovo, lăsându-i pe separatiștii albanezi să-i terorizeze și să-i gonească pe sârbi din provincie. “KFOR e martor al atrocităților” titra pe prima pagină cotidianul “Vecernje Novosti“, care era plin de fotografii cu sârbii care se refugiau din Kosovo. Pe două pagini, erau prezentate detalii despre “nelegiuirile” comise de albanezi și erau enumerate numele a 37 de sârbi, uciși sau răpiți de UCK.

Vești ceva mai bune veneau din zona controlată de britanicii din KFOR. Aceștia au instalat posturi de control la toate intrările în Priștina și verificau toate mașinile care soseau ori plecau din oraș. În câteva localități din apropiere, Obilic, Kosovopolje sau Lipljan, de 24 de ore nu au mai fost înregistrate incidente. După ce aducea pe mai multe pagini laude rușilor, pentru acordul de aseară, cotidianul “Politika” publica pe larg fragmente din declarațiile generalului Michael Jackson, care promitea parafarea, astăzi sau mâine, a unui acord de demilitarizare a UCK. Generalul britanic organizase o conferință de presă pentru a anunța că acordul este conform cu prevederile înțelegerilor de la Kumanovo și repeta că, foarte curând, nu vor mai exista motive pentru ca sârbii să fugă din Kosovo. “Știm că le este greu, dar trebuie să aibă încredere în KFOR,” spunea Jackson. “Acum, toată lumea trebuie să înțeleagă că noi asigurăm securitatea locuitorilor din provincie.”

Era foarte amuzant să citești “Politika“. Astăzi – culmea! – scria despre vizita lui Vuk Draskovic la Nis. Desigur, fără a pomeni un cuvânt despre criticile aduse de acesta lui Slobodan Milosevic sau despre declarațiile sale referitoare la schimbările democratice de care are nevoie Iugoslavia. Nu erau amintite decât apelurile sale către sârbii din Kosovo, în care Draskovic le cerea să rămână la casele lor. Regimul de la Belgrad avea nevoie și de vocile Opoziției.

Am citit în numărul de astăzi din “Blic” un interviu al liderului Partidului Democrat din Serbia, Vojislav Kostunica, pe care mi-am propus să-l urmăresc atent, de când Nelu Madjinca îmi sugerase că acesta ar putea fi unul dintre cei care i-ar lua locul lui Slobodan Milosevic. Kostunica spunea că provincia Kosovo nu este încă pierdută pentru Serbia, dar va trebui luptat pentru aceasta. “Va trebui să ducem o luptă acerbă pentru Kosovo, pe două planuri, mediatic și legal,” declara el. “Nu vom putea reuși, până nu se va afla tot adevărul despre ce s-a petrecut în Kosovo, atât înainte de război, cât și în timpul și după terminarea acestuia.” Câtă vreme sârbii se refugiază din Kosovo, Kostunica considera că prioritatea numărul unu nu poate fi organizarea de alegeri libere, iar toți cei care vorbesc de alegeri slujesc interese străine sârbilor. El explica prevederile acordului de pace de la Kumanovo, care nu poate fi favorabil Serbiei sau Iugoslaviei, atât timp cât provincia Kosovo a trecut sub dictatura NATO. “Degeaba ne povestesc cei de la Putere despre forțele Națiunilor Unite, când în acordul de pace se spune foarte clar că trupele NATO vor controla Kosovo și nici un reprezentant al administrației de la Belgrad nu va avea vreo putere,” adăuga Kostunica. “Vor veni alegerile, însă tare mă tem că toți cei care vorbesc acum despre alegeri nu doresc binele sârbilor, ci doar să pună mâna pe Putere.”

O altă veste bună, tot din ziare: lucrătorii companiei de electricitate EPS au finalizat prima fază a reconstrucției stației de transformare Bezanijska Kosa din cartierul Novi Beograd, distrusă de rachetele NATO în ultimele săptămâni de război. Conducerea EPS a anunțat că sistemul energetic al Serbiei va fi stabilizat până la sfârșitul acestei luni și va putea să asigure fără probleme consumul de vară, de 60-70 de milioane de kilowațioră pe zi. De asemenea KFOR a transmis că va asigura securitatea tuturor lucrătorilor EPS care repară instalațiile electrice din Kosovo. Amenințarea EPS că, de luni, electricienii nu vor mai risca să fie atacați de UCK și vor sista reparațiile în provincie, își făcuse efectul. La asta se adăugase ziua de ieri, când Priștina rămăsese fără apă, din cauza problemelor din alimentarea cu electricitate.

UCK va crea probleme Națiunilor Unite,” a afirmat secretarul general al ONU Kofi Annan, într-un interviu publicat de cotidianul “Le Monde“. “UCK nu este o forță omogenă. Încurajez NATO să-și desfășoare forțele cât mai repede posibil, pentru a stabili ordinea publică și pentru a evita ca UCK să ne împiedice munca în Kosovo. Sarcina încredințată Națiunilor Unite este mult mai dificilă decât cea a militarilor.”

Fiind sâmbătă, nu am stat la Media Center decât până la 13:00. Era  program de week-end. Pentru că mai voiam să aflu câte ceva, m-am dus la Internet-cafe-ul de la Dom Omladine și am intrat în dialog pe “mIRC” cu sârbii din alte orașe. Am citit și o grămadă de declarații ale liderilor UCK, care mai de care mai contradictorii, dovedind dezorganizarea și lipsa de coordonare din sânul organizației.

“Proiectul nostru este să ne transformăm mai întâi într-un corp de Poliție care să controleze întreaga provincie Kosovo,” explica purtătorul de cuvânt al UCK Jakup Krasniqi. “Cu timpul, sperăm să devenim Armata provinciei Kosovo, o armată care va supraveghea frontierele și teritoriul nostru și care va fi gata să ne apere în orice circumstanțe.” Krasniqi declara că UCK are în plan demilitarizarea unităților sale, însă aceasta va fi făcută în timp, cu prudență și fără presiuni din alte părți: “NATO nu a putut și nu poate să aibă intenția de a ne dezarma, pentru că acest lucru nu a fost prevăzut în nici un acord. Alianța știe care sunt planurile și cererile noastre.”

Abia citisem această declarație, că un purtător de cuvânt al KFOR anunța că UCK a semnat angajamentul ca luptătorii săi să nu mai poarte arme în marile orașe din Kosovo: “Această decizie este contribuția lor la o mai bună securitate și la o ordine mai stabilă în Kosovo. UCK acceptă, de asemenea, și ca luptătorii săi să nu mai poarte uniforma în sudul provinciei, zonă controlată de trupele germane din KFOR.” Ceva mai târziu, Lirak Qela, care se prezenta drept comandantul forțelor UCK din nordul provinciei Kosovo, afirma că organizația separatistă este nemulțumită de prevederile acordului încheiat ieri la Helsinki asupra rolului Rusiei în KFOR: “Nu suntem mulțumiți, însă trebuie să acceptăm acordul. Totuși, îl vom respecta, deoarece avem încredere că trupele NATO îi vor ține pe ruși sub control.”

“Conform informațiilor mele, Boris Elțîn a aprobat acordul încheiat de militarii nostri la Helsinki,” a asigurat premierul Serghei Stepașin, la postul de televiziune RTR. Elțîn se pregătește să plece la Koln, la summit-ul G-8, cu ocazia căruia se va întâlni cu președintele american Bill Clinton. Cei doi șefi de stat urmează să examineze acordul privind participarea Rusiei la KFOR. “Contingentul rus din Kosovo nu poate să fie subordonat comandamentului NATO,” a declarat emisarul rus Viktor Cernomîrdin, citat de Itar-Tass. “Ar fi irațional.”

Am aflat și prețul pentru care Rusia i-a vândut pe frații săi ortodocși: 100 de miliarde de dolari. În această dimineață, cancelarul german Gerhard Schroeder s-a întâlnit cu premierul rus Serghei Stepașin, cu care a discutat despre datoria externă a Rusiei. “Schroeder împărtășește opiniile mele în privința reeșalonării datoriei fostei URSS,” a afirmat Stepașin, care a precizat că cea mai mare parte a acestei datorii ar trebui restituită Germaniei. Premierul rus spera să obțină reeșalonarea a 100 din cele 140 de miliarde de dolari, care reprezintă datoria externă a Rusiei. Și, bineînțeles, până la urmă, a reușit.

Militarii germani din KFOR nu au fost foarte încântați că o parte din trupele rusești vor sosi în zona controlată de ei. “Prizren este cartierul general al trupelor germane, care controlează sectorul sudic al provinciei, dar este un oraș în care majoritatea populației este albaneză și nu ar fi înțelept ca rușii să se instaleze aici,” a atras atenția generalul Fritz von Korff, comandantul trupelor KFOR din zona de sud a provinciei Kosovo. El era de părere că ar fi mai potrivit ca rușii să fie instalați într-un oraș în care populația sârbă este majoritară și a anunțat că, dacă nu va primi altfel de ordine de la cartierul general al KFOR, va recurge la această soluție, pentru a nu-și crea dureri de cap în plus.

Dovedindu-și proverbiala încăpățânare, militarii ruși au mai provocat un mic incident după-amiază. Pe la ora 15:00, 3 blindate britanice au încercat să intre pe aeroportul Slatina, însă parașutiștii ruși care controlează zona le-au interzis accesul. Englezii au insistat, dar, văzând că rușii se încăpățânează, deși le spuseseră că nu au venit decât pentru a întări dispozitivul de securitate al aeroportului, au făcut cale întoarsă.

Schimburile de focuri care au avut loc în sectorul american din Kosovo au provocat moartea a 8 persoane – sârbi și albanezi, a anunțat un purtător de cuvânt al contingentului american din KFOR, citat de AFP. Pușcașii marini au arestat un sârb care a ucis un membru UCK la Gnjilane. Alte două persoane au fost rănite în urma unei alte serii de tiruri. Între 5 și 7 persoane au fost ucise la nord de Gnjilane, în cursul altor schimburi de focuri, asupra cărora nu existau încă informații complete. “Este un punct fierbinte, unde au loc schimburi constante de focuri. Dar nu noi suntem ținta acestora,” a precizat locotenent colonelul american Robert Taylor.

Deși sporadice, luptele din Kosovo continuau. Aseară, au avut loc confruntări violente între luptători ai UCK și cei grupați în Frontul pentru Apărarea regiunii Gora (GFO), în jurul satelor Orcusa și Krusevo. Oamenii din regiunea muntelui Gora erau niște munteni aprigi, care nu se înțelegeau bine nici măcar cu sârbii, cu atât mai puțin cu albanezii. În timpul luptelor, un muntean a fost rănit, iar 4 albanezi au fost luați prizonieri.

Între timp, am aflat că retragerea Armatei iugoslave din Zona II, cum era numit centrul provinciei Kosovo în acordul de la Kumanovo, era pe cale de a se încheia. Cea mai mare parte a militarilor fusese deja retrasă, rămânând doar un număr mic de soldați și câteva vehicule militare. Retragerea din Zona II ar fi trebuit finalizată până mâine seară, urmând să se treacă la ultima fază. Zona III, din nordul provinciei Kosovo, era mai greu de evacuat, din cauza unor probleme logistice, recunoscute până și de americani. Sârbii anunțaseră că, în această zonă, au în jur de 100 de tancuri care nu mai sunt operaționale, însă ar dori, totuși, să le retragă. Problema era că nu aveau la dispoziție decât 22 de transportoare care ar fi putut să le care de acolo.

Șoselele dinspre Kosovo nu mai erau aglomerate de refugiați, majoritatea sârbilor fugind deja din provincie. Din datele pe care le-am aflat de pe Internet, în sudul provinciei au mai rămas doar 3.500 de sârbi în zona Orahovac, în jur de 100 la Gorazdevac și puțini în jurul orașului Pec. Cei rămași aveau viață grea, pentru că trupele KFOR nu stăpâneau nici acum complet situația. Astăzi, lângă Urosevac, 20 de sârbi au fost răpiți de luptătorii albanezi care au atacat o coloană de refugiați. Doi sârbi au fost împușcați lângă Strazevica și, în această după-amiază, trupele KFOR au salvat cu greu 20 de familii din satul Mursicane, de lângă Stimlje, care erau asediate de UCK.

Discutând pe Internet cu sârbii din alte orașe, am aflat de la o fată din Pirot, fiica redactorului șef al unui ziar local, că refugiații sârbi cazați într-un motel de lângă oraș mănâncă de două zile doar macaroane, cartofi și fasole. Erau 206 de sârbi, majoritatea femei și copii, care trăiau în condiții mizere, fără ca nimeni să se mai intereseze de ei, de când veniseră. Magazia de alimente a motelului era aproape goală și, aflând ce se întâmplă, localnicii începuseră să vină, să le aducă mâncare.

În această vreme, guvernul de la Belgrad a mai născocit o inițiativă tipică pentru sârbi: a ordonat miniștrilor să asigure întoarcerea refugiaților la casele lor din Kosovo, cu ei în fruntea coloanelor. Dacă situația nu ar fi fost dramatică, m-aș fi prăpădit de râs, însă îmi dădeam seama că nu-i de glumă și câțiva sârbi disperați vor fi păcăliți să se întoarcă, pentru ca reporterii RTS să poată înregistra imagini cu miniștrii lui Milosevic care îi ocrotesc pe refugiați. Și, mai ales, pentru a-i convinge pe sârbi că provincia Kosovo încă le aparține, iar trupele KFOR respectă pretențiile Belgradului de a asigura securitatea tuturor locuitorilor.

Milosevic avea mare nevoie ca lumea să vadă că la Kumanovo nu s-a semnat o capitulare, ci un acord de pace, ale cărui paragrafe sunt garantate de ONU și apărate cu arma în mână de militarii din “forța internațională de pace”. Desigur că Televiziunea Naționala a început să prezinte reportaje cu dezarmarea separatiștilor UCK din localitățile din Kosovo și cu sârbi care declarau că abia așteaptă să se întoarcă la casele lor, pe care tocmai le părăsiseră.

Premierul muntenegrean Filip Vujanovic a amenințat cu organizarea unui referendum privind statutul acestei republici, dacă Serbia refuză să o trateze pe picior de egalitate, informează AFP. El a afirmat că există un mare număr de adepți ai independenței Republicii Muntenegru, “din cauza politicii lui Slobodan Milosevic“. Vujanovic este de părere că “ar fi fatal pentru Muntenegru să-și lege viitorul țării de cel al lui Slobodan Milosevic, care trebuie să-și ia locul în banca acuzaților la Tribunalul de la Haga. Muntenegru nu va mai permite să fie reprezentată în Parlamentul federal de deputații care nu reprezintă majoritatea în țară și apără interesele unui singur om, Slobodan Milosevic, sau ale regimului sârb. Nu mai putem permite ca premierul federal să fie președintele unui partid de opoziție muntenegrean și ca el să fie în acest post pentru că este partener de coaliție cu partidul la putere în Serbia.”

Și luptele politice s-au ascuțit. Așa cum mă așteptam, profitând de greșelile Opoziției și de prostia americanilor, care nu înțelegeau aproape nimic din mentalitatea sârbilor, oamenii din partidele de la Putere administrau lovituri necruțătoare. Atacurile au fost declanșate de Ivan Markovic, secretar al partidului Stânga Iugoslavă (JUL, al soției lui Milosevic). Acesta a declarat că, de dragul banilor primiți ca ajutor din SUA, președintele muntenegrean Milo Djukanovic și liderii Opoziției doresc destrămarea Iugoslaviei. Pretextul atacului a fost întâlnirea de la Njivice, dintre emisarul american Robert Gelbard și reprezentanții Opoziției sârbe. Markovic a spus că americanul le-ar fi dat acestora 9 milioane de dolari, pentru a organiza o lovitură de stat și a răsturna guvernul sârb. La această ofensivă s-a alăturat și Partidul Socialist Popular din Muntenegru (SNP), care a acuzat SUA că și-au intensificat activitățile menite să destrame Republica Federală Iugoslavia și că se folosesc pentru aceasta de “ienicerii” din guvernul muntenegrean și de liderii partidelor neparlamentare din Serbia. Replica acuzaților a fost palidă și, din nou, total neinspirată. De la Budapesta, Zoran Djindjic a dezmințit acuzațiile și a spus că diplomatul american s-a întâlnit doar cu Milo Djukanovic, cu fostul premier iugoslav Milan Panic și cu câțiva lideri ai Opoziției și au discutat doar probleme politice, fără să fie vorba de bani.

În nebunia de după război, orgoliul rănit al sârbilor le exacerbase la maximum sentimentele naționale și orice dialog, ca să nu mai vorbim de colaborare cu Occidentul și – mai ales – cu americanii, era privit cu dispreț. Erau ușor de folosit asemenea arme și membrii SNP aveau mare nevoie de ele. Paradoxul în care trăiau sârbii era că un partid ca SNP să facă parte atât din Parlamentul federal, cât și din guvernul iugoslav, ba chiar să dețină și postul de premier federal, în timp ce, în Muntenegru, era în opoziție. Așa că, pentru a mai recupera ceva din neîncrederea muntenegrenilor, nu puteau decât să arate cât de mult le pasă de uneltirile Occidentului împotriva Iugoslaviei.

Vojislav Andric, liderul partidului Noua Democrație (ND), a încercat să atragă atenția asupra pericolului pe care îl reprezentau reportajele – lipsite, în cea mai mare parte, de dovezi – despre gropile comune și atrocitățile săvârșite de sârbi în Kosovo. “Acestea pot fi izvorul unei imense reacții de condamnare din partea comunității internaționale și de satanizare a întregului popor sârb.” El a cerut finalizarea rapidă a anchetelor, cu prezentarea unor dovezi concrete și găsirea adevăraților vinovați, pentru că aceștia pot fi câțiva oameni, dar nu un întreg popor. Din păcate, nimeni nu l-a ascultat și jurnaliștii străini veniți în Kosovo și-au continuat “reportajele senzaționale“, în lipsa cărora șefii lor i-ar fi chemat acasă, lipsindu-i de diurnele grase și sporurile de pericol, pe care le primeau pentru că se aflau într-o zonă în care conflictele armate nu se încheiaseră.

În acest timp, șefii forțelor NATO își savurau victoria. Astăzi, William Cohen, secretarul de stat pentru Apărare al SUA, și generalul Wesley Clark au sosit în Macedonia, de unde au plecat cu un elicopter în Kosovo. Aici, au vizitat orașele Urosevac și Gnjilane, unde erau desfășurați militarii americani din KFOR. Nu am aflat, deocamdată, ce declarații au făcut acolo, dar începusem să mă plictisesc de ele, pentru că nu făceau decât “să-i ridice mingea la fileu” lui Milosevic și să mai pună o lespede pe mormântul Opoziției sârbe.

Președintele PDSR Ion Iliescu consideră că decizia Guvernului de a interzice intrarea lui Slobodan Milosevic pe teritoriul României reprezintă o măsură pripită, un “zel excesiv”, nemotivat din punct de vedere politic. Iliescu crede că această măsură riscă să deterioreze relațiile României cu o țară vecină. “Noi introducem interdicții, o luăm înaintea altora, chiar și a celor care s-au implicat în război. Astfel de decizii sunt niște naivități, infantilisme politice, care aduc prejudicii seriozității și verticalității poziției noastre externe,” a spus Iliescu. “A sosit momentul ca Ion Iliescu să înțeleagă că România nu mai este un loc de refugiu pentru tovarășii de ideologie comunistă și de luptă împotriva intereselor propriilor națiuni sau ale umanității,” i-a replicat Remus Opriș, opinând că liderul PDSR “ar fi dorit să-l consoleze pe Milosevic, plimbându-l, poate, prin sediile PDSR, pentru a-i alina durerea provocată de înfrângerea politicii sale despotice”.

Am aflat de la București o veste despre care îl prevenisem pe George Roncea, când se transferase de la “Ziua” la “Cotidianul“, pentru a putea rămâne corespondent de război la Belgrad: de luni, Ion Cristoiu nu va mai fi director la “Cotidianul”. Oficial, despărțirea s-a făcut amiabil, însă, în realitate, știam de mai multă vreme că liderii PNȚCD nu i-au iertat lui Cristoiu atitudinea sa și a ziarului în timpul războiului din Iugoslavia și i-au impus, până la urmă, lui Ion Rațiu să renunțe la acesta. Ion Cristoiu declara că va continua să-și scrie editorialul de pe prima pagină, însă mă îndoiam că aceasta se va întâmpla sau că va dura prea multă vreme. Am vorbit cu George și mi-a mărturisit că, după plecarea lui Cristoiu, nu știe dacă se va înțelege cu noul director, însă speră ca provizoratul acesta nu va dura prea mult, mai ales că Ion Cristoiu intenționa să deschidă un alt ziar.

Spre seară, m-a sunat Sergiu Toader și mi-a spus că va trimite o echipă de la ProTV, care să încerce să intre în Iugoslavia și să facem împreună un documentar despre tot ce s-a întâmplat în aceste 3 luni. Sergiu insista ca eroul principal al acestui film să fiu eu și ideea mă intimida foarte mult. Găsisem, totuși, o soluție: schițasem un scenariu în care eu să fiu cel care îl conduce pe telespectator prin coșmarul războiului trăit de sârbi. Aveam în jurul meu atâtea personaje, care trăiseră, fiecare în felul său, acest război și nu îmi rămânea decât să leg între ele episoadele pe care le-ar fi descris. L-am asigurat pe Sergiu că voi avea grijă ca echipa noastră să ajungă la Belgrad.

Aveam un plan. L-am sunat pe Ștefan Anghel, cameramanul care urma să vină încoace, împreună cu nea Nelu, șoferul nostru. I-am spus să plece spre Timișoara și să mă sune când ajunge. Vorbisem cu Mile Cărpenișan, care a fost de acord să se ducă în frontieră și să introducă în țară jeep-ul nostru și camera video, spunând că sunt ale lui, pentru că el avea acreditare de război și avea voie să o facă. Era puțin riscant, însă după ce scăpasem de bombardamente, pericolul ca polițiștii sârbi de la frontieră să se prindă de șmecherie și să se înfurie ni se parea ridicol. Exista riscul ca sârbii să-i aplice lui Mile o interdicție de intrare în Iugoslavia pe 2 ani și – în cel mai rău caz – să-i tragă câteva bastoane pe spinare. Perspectiva aventurii ne-a amuzat și toată seara am făcut glume cu Mile, pe seama belelelor pe care ar putea să le aibă, dacă operațiunea eșua. Ba chiar, ca sfidarea să fie completă, Mile s-a hotărât să-l aducă la Belgrad și pe Alexandru Mandici (Sandi), cameramanul lui de la Timișoara. Ne-am culcat bine dispuși, urmând ca mâine, Nelu să-l ducă pe Mile în vama de la Stamora-Moravița, ca să se întâlnească cu echipa noastră, care ajungea la Timișoara.

Share

target: Opoziția sârbă, slabă și imatură, în fața regimului Milosevic

17 iunie 1999

Încă de dimineață, am plecat cu Mile Cărpenișan la muncă. Deja aveam senzația că suntem acasă și începusem să avem tabieturi și să lucrăm în regim regulat. După ce ne trezeam, coboram să mâncăm ceva în restaurantul hotelului, mai ales de când directorul Nelu Madjinca își amintise să ne spună că micul dejun este inclus în prețul camerei. Nu știa nici el cum de a uitat atâtea săptămâni să ne atragă atenția. După micul dejun, de cele mai multe ori preferam să mergem la Media Center, unde cafeaua era foarte bună și o puteam savura în liniște, răsfoind ziarele. Mile pleca apoi la Centrul militar de presă, să mai afle câte ceva și de acolo, însă păstram tot timpul legătura și ne anunțam dacă se întâmpla ceva deosebit.

Astăzi, majoritatea ziarelor se lăuda cu “odlikovanje” pe care le-au primit, pentru merite deosebite în sprijinirea luptei pentru apărarea patriei. Simțeam deja cum reînvie concurența, pentru că articolele erau scrise de parcă fiecare publicație ar fi fost singura care a primit decorație. Nu era o simplă medalie, pentru că Guvernul Serbiei a anunțat că toate mijloacele de informare în masă care au sprijinit eforturile Armatei iugoslave în acest război vor fi scutite de impozite pe o perioadă de 6 luni. În rest, știrile semănau foarte mult. Cu excepția, desigur, a cotidianului pro-guvernamental “Politika“, unde citeam azi pagini întregi de omagii dedicate Armatei iugoslave și enorm de multă propagandă pentru cei de la Putere, combinată cu critici dure la adresa Opoziției.

Sârbii erau foarte îngrijorați pentru bisericile și mănăstirile din Kosovo, care erau incendiate de separatiștii albanezi. Blic” amintea că majoritatea erau declarate de UNESCO monumente ale patrimoniului universal și, după ce au fost avariate de schijele bombelor NATO căzute în apropiere, acum erau profanate și distruse de albanezi. “Vecernje novosti” începuse de mai multe zile un serial, în care făcea un bilanț al distrugerilor suferite de lăcașele de cult din Iugoslavia. Era impresionant, iar imaginile publicate – cutremurătoare. Mauro del Vecchio, comandantul forțelor italiene din KFOR, a anunțat că militarii săi vor apăra toate mănăstirile și bisericile care reprezintă un simbol pentru sârbi.

Adevărul era că ziarele pe care le citeam ne ajutau să ieșim din clișeele în care – fără voie – începusem să intrăm de când se terminase războiul. Era foarte greu să-ți muți atenția de la problemele din Kosovo, de la refugiați, violențe, trupe KFOR, UCK și paramilitarii sârbi, de la lupta politică dintre Milosevic și firava Opoziție sârbă, și să-ți amintești că viața de zi cu zi are și alte valențe. Era vremea recoltei, se făcuse grâul și țăranii se întrebau care va fi prețul pe care îl va stabili Guvernul pentru un kilogram. Oamenii ar fi trebuit să se pregătească de plecarea în vacanțe și apăruseră cozi în fața Ambasadei Greciei, singura țară din Spațiul Schengen care acorda fără probleme vize de intrare sârbilor. Mâine, un grup de jurnaliști sârbi și străini a fost invitat să participe la cursa inaugurală, care marca reluarea zborurilor companiei aeriene iugoslave JAT între Belgrad și stațiunea Tivat din Muntenegru. Se terminau cursurile școlilor și se apropiau examenele de admitere. Și, din nou, un colț al ziarului, în care citeam programul întreruperilor de curent de astăzi din Belgrad, ne amintea de război. Iar pe pagina următoare, citeam promisiunea că, în luna iulie, problemele de aprovizionare cu energie electrică vor fi mai mici.

Ne-am amuzat în această dimineață, când am citit că Arkan este indignat de hotărârea UEFA de a nu permite participarea echipei sale de fotbal, FC Obilic, în cupele europene. Motivul invocat de forul european era faptul că el este acuzat de crime de război. “Nu înțeleg ce legătură au aceste acuzații împotriva mea cu Obilic, pentru că eu nu mai am nici o funcție în conducerea acestuia,” explica Arkan. “Vreme de doi ani am fost președintele clubului, însă acum președinte este soția mea. Asta înseamnă că UEFA are ceva împotriva ei. Eu nu mai sunt nici măcar consilierul ei. Am fost doar până la 1 ianuarie.”

Premierul ungar Viktor Orban a declarat că susține planul de autonomie propus de minoritatea maghiară din Vojvodina după conflictul din Kosovo, informează AFP. El a făcut apel la încheierea unui acord asupra statutului acestei comunități formate din 300.000 de persoane, al cărei lider, Jozsef Kasza, a declarat că planul de autonomie a fost elaborat în comun de maghiarii din Vojvodina și experții Guvernului ungar.

Mai mult decat autonomia, visul independenței li se părea tot mai aproape liderilor albanezi din Kosovo. “UCK este, până în prezent, o armată de eliberare și poate să se transforme într-o armată de apărare a unui Kosovo liber,” declara astăzi Hashim Thaqi, liderul politic al UCK. “Autodeterminarea rămâne unul din scopuri, unul din visele albanezilor.” El a asigurat că dorește un Kosovo multietnic, în care va da sârbilor garanții că reprezintă o valoare pentru societatea albaneză. “Însă cel care are sânge pe mâini, sânge de copil, cel care a comis masacre, indiferent că este sârb, țigan sau rus, nu poate fi iertat,” spunea Thaqi. Simțindu-se “cu sacii în căruță”, el a refuzat să vorbească despre relațiile cu Ibrahim Rugova, despre care a spus că va trebui să colaboreze cu UCK, dând de înțeles că balanța forțelor politice nu mai este înclinată în favoarea acestuia. Înțelegând că riscă să dispară din viața politică a provinciei, Rugova a trimis-o la Priștina pe Edita Tahiri, care a anunțat că a venit pentru a deschide un birou al Ligii Democratice din Kosovo (LDK), urmând să sosească și el în cel mai scurt timp. Edita Tahiri a declarat că independența provinciei Kosovo rămâne un obiectiv al LDK. “Continuăm pe calea unui stat independent numit Kosovo,” a spus ea, pledând în favoarea creării unui guvern care să-i reunească pe reprezentanții tuturor partidelor, ai UCK și pe intelectualii cunoscuți.

În acest timp, mii de refugiați albanezi continuau să se întoarcă în Kosovo, provocând enorme blocaje de circulație pe șoseaua dintre Kukes și Prizren. Cei 55 de kilometri de șosea erau, efectiv, ocupați de camioane, tractoare, automobile, căruțe și alte vehicule, încărcate cu bagajele celor ce se întorceau acasă. Din cauza aglomerației, distanța era parcursă în 7 ore și, când un vehicul venea din sens opus sau vreo mașină avea o pană de cauciuc, coloana se oprea, blocând circulația. În ciuda acestor greutăți, refugiații albanezi erau bucuroși că se întorc acasă.

Refugiații care veneau din Albania, intrând în Kosovo pe la Morina, formau o coloană de 30 de kilometri lungime. Reprezentanții UNHCR încercau din răsputeri să monitorizeze trecerea lor și să întocmească acte celor care nu mai aveau. Deși nu prea aveau idee ce a mai rămas din casele lor, refugiații se încăpățânau să se întoarcă în Kosovo. Nu mai contau avertismentele KFOR că zona este minată, că majoritatea satelor dintre Prizren și Djakovica, unde sârbii și separatiștii UCK s-au luptat până în ultimul moment, sunt arse. În afară de Prizren, care nu prea era afectat de bombardamente, însă puține magazine mai erau deschise și, oricum, majoritatea avea rafturile goale, cele mai multe localități din sudul provinciei, care au fost părăsite de locuitorii lor, au fost devastate în timpul celor 3 luni de război.

Forțele KFOR încă nu reușiseră să ocupe pozițiile stabilite înainte de intrarea în Kosovo și nu puteau stăpâni haosul. Francezii ajunseseră abia azi dimineață la ora 8:00 în Kosovska Mitrovica, unde își amenajau cartierul general. Tancurile Leclerc, care aveau să sprijine desfășurarea soldaților, au avut nevoie de 13 ore ca să ajungă din tabăra de la Kumanovo. În timp ce francezii se desfășurau în Kosovska Mitrovica, doi militari italieni deveneau primele victime din rândul forțelor internaționale de menținere a păcii în Kosovo. Au fost grav răniți de explozia unei mine.

Comandantul suprem al Forțelor aliate în Europa, generalul Wesley Clark, a avertizat în legătură cu riscul ca anumite grupuri paramilitare iugoslave să rămână în Kosovo. “Armata se retrage repede, soldații sunt grăbiți, Poliția se întoarce, de asemenea, iar noi îi supraveghem îndeaproape,” a declarat generalul american, într-un interviu acordat BBC la Bruxelles. “În ceea ce privește anumite grupuri paramilitare, nu este clar dacă s-au retras toate sau nu, iar noi vom verifica aceasta foarte amănunțit în următoarele săptămâni.”

Mi-am amintit că, ultima oară când l-am văzut, în seara când s-a semnat pacea, “scriitorul” Dragan ne-a avertizat să urmărim cu atenţie ce se va întâmpla în perioada aceasta şi vom înţelege că sârbii nu vor renunţa niciodată la Kosovo. El ne-a sugerat că membrii forţelor speciale sârbe se vor întoarce, incognito, în provincie şi aveam să-mi dau seama foarte repede că nu ne-a minţit. 

Până una-alta, soldații britanici din KFOR au stabilit un perimetru de securitate în jurul sediului Poliției din Priștina, pentru a permite anchetatorilor Tribunalului Penal Internațional să caute dovezi ale unor eventuale crime de război. Occidentalii afirmaseră de mai multe ori că de aici ar fi fost coordonate operațiunile de epurare etnică a albanezilor din Kosovo. Puțină lume mai spera să descopere eventuale probe în sediul Poliției din Priștina, pentru că sârbii au avut destul timp să le distrugă. Mai mulți martori oculari au povestit chiar că, în ultimele 3 zile, i-au văzut pe polițiștii sârbi arzând dosare.

În cursul după-amiezii, britanicii din KFOR au anunțat că ar fi descoperit un adevărat centru de tortură în fostul sediu al Poliției sârbe din Priștina. “Am găsit aici cuțite, bastoane, bâte de baseball având gravate sloganuri sârbești, o cutie plină cu mănuși de box americane, elemente pornografice barbare și droguri,” a declarat un reprezentant al KFOR. “Cel mai surprinzător este că această clădire nu pare să fi fost un centru de detenție special pentru victimele forțelor sârbe, ci doar un cartier general obișnuit al Poliției. Altădată, actele barbare comise aici erau, probabil, aproape o chestiune de rutină.”

Acum, după retragerea militarilor sârbi, situația se schimbase și victimele violențelor erau sârbii. Azi-dimineață, au fost descoperite cadavrele a doi sârbi, Vlastimir și Persa Stanisavljevic, care au fost executați de UCK în casa lor din satul Sofalija, nu departe de Priștina. După-amiază, ignorând prezența trupelor KFOR, aproape în centrul Priștinei, luptătorii UCK au deschis focul asupra unui automobil înmatriculat în Niș, ucigându-l pe șofer. Incidente de acest fel erau frecvente, membrii UCK trăgând asupra oricărui automobil în care li se părea că ar circula vreun sârb.

Din acest motiv, în apropiere de localitatea Stimlje, doi jurnaliști britanici și călăuza lor au fost răniți de gloanțele trase dintr-o pădure asupra lor. Reporterul Simon Houston și fotograful Chris Wyatt, de la cotidianul “Daily Record” din Glasgow, precum și călăuza lor, albanezul Xherdet Shabani, se întorceau cu un automobil de la Stimlje, când mai mulți necunoscuți au început să tragă cu pistoale automate asupra lor. “Cred că erau albanezi din UCK și ne-au confundat cu sârbii care se refugiază din Kosovo,” povestea Houston. “Călăuza ne-a spus să nu oprim și am călcat pe accelerație, în timp ce ei trăgeau în noi. Mi-am dat seama ce se întâmplă, doar când o așchie m-a lovit în cap.”

În acest timp, în Serbia războiul făcea victime și după semnarea acordului de pace. Dimineață, Veselka Ristic, o femeie de 54 de ani din satul Veliko Vojlovce, de lângă Leskovac, a ieșit să-și sape grădina. După o jumătate de oră, vecinii au auzit o explozie și, când s-au dus să vadă ce s-a întâmplat, au găsit-o pe femeie sfârtecată de explozia unei bombe cu fragmentație. Una dintre miile de bombe nedetonate, împrăștiate peste tot în Iugoslavia, dar mai ales în Kosovo.

Neutralizarea bombelor lansate în Marea Adriatică de avioanele NATO, din cauza unor dificultăți întâmpinate la întoarcerea din misiunile împotriva Iugoslaviei, va începe în scurt timp, a anunțat Statul Major al Marinei italiene, citat de AFP. Bombele a căror recuperare nu prezintă pericol vor fi pescuite și aduse pe uscat pentru a fi detonate, iar cele irecuperabile vor fi neutralizate la fața locului. O sursă judiciară a anunțat că Marina militară italiană a comunicat Parchetului din Veneția că este imposibil să se recupereze bombele, din motive de securitate. “Detonarea la fața locului, prin încărcături explozibile ghidate de la distanță și reducerea impactului asupra mediului înconjurator vor fi asigurate prin tehnici sofisticate ale marinei,” se explica într-un comunicat. El precizează că geniștii italieni au reperat până în prezent 23 de bombe, după cercetarea a 95 % din teritoriul care le-a fost repartizat. Primele bombe au fost găsite din întâmplare, în 10 mai, de către pescarii din regiune, trei dintre aceștia fiind răniți de explozia unui proiectil. Circa 160 de bombe au fost aruncate în nordul și în sudul Mării Adriatice din avioanele aliate.

În Serbia continuau să apară bilanțuri ale pagubelor provocate de bombardamente. Maiorul Milomir Mijatovic, comandantul aeroportului Ponikve de lângă Uzice, care a fost ținta raidurilor aeriene încă din prima zi de război, a declarat că pe aeroport au căzut 470 de proiectile. El a explicat că, deși apărarea antiaeriană era asigurată majoritar din rezerviști, aceștia au reușit să respingă o bună parte din cele 36 de raiduri aeriene ale NATO, fără ca vreun sârb să fie ucis. Slobodan Bosiljkov, directorul principalei rafinării din Serbia, cea de la Pancevo, a anunțat că pagubele provocate de bombardamentele NATO depășesc 650 de milioane de dolari. Încă din primele zile de război, au fost distruse dispozitivele de alimentare și principalele instalații ale rafinăriei. Deși a fost imediat închisă, rafinăria a fost bombardată în continuare, astfel încât, în prezent, cei 1.700 de angajați au rămas fără locuri de muncă.

Apropo de distrugeri și de reconstrucție, povestea vinderii fabricii “Zastava” din Kragujevac începea să se confirme. Astăzi, Milan Beko, președintele Consiliului de administrație, a anunțat că pregătește un plan de reconstrucție a fabricii. “Guvernul trebuie să se decidă dacă îl pune în aplicare,” a declarat el. “Repunerea în funcțiune a fabricii este necesară din rațiuni economico-sociale.” După care, ca din întâmplare, Beko a pomenit că italienii de la FIAT ar putea deveni parteneri de perspectivă pentru “Zastava”. El a povestit că a luat legătura cu ambasadorul Italiei la Belgrad, pentru că militarii italieni au primit supravegherea regiunii din jurul orașului Pec. Aici, se află fabrica “Ramiz Sadic”, unde se găsește unica presă de caroserii de camion din Balcani, care ar putea începe să lucreze imediat pentru “Zastava”. Și – încă o simplă coincidență! – reprezentanții confederației sindicale “Cobas“, care reprezintă interesele muncitorilor din concernele FIAT și Alfa Romeo, au sosit astăzi la Kragujevac și i-au înmânat lui Milan Beko o donație de 200.000 de mărci germane pentru angajații de la “Zastava”. După care au declarat că intenționează să mai strângă, pentru a-i ajuta, încă 1 milion de marci.

Duma de Stat a Rusiei a votat în unanimitate o rezoluție prin care cere ca secretarul general al NATO, Javier Solana, să fie judecat pentru “crime împotriva umanității“, relatează AFP. Deputații au votat, cu 299 de voturi pentru, nici unul împotrivă și nici o abținere, o propunere a vicepreședintelui camerei, Serghei Baburin, reprezentant al formațiunii Puterea Poporului, apropiat de comuniștii care dețin majoritatea în Dumă. “Luând decizia de a lansa o acțiune militară împotriva Republicii Federale Iugoslavia, înalții reprezentanți ai NATO – și, în special, Solana – au înfăptuit o crimă militară și trebuie să răspundă pentru crimele împotriva umanității comise în cadrul acestei agresiuni,” se afirmă în textul votat de deputați.

Situația politică în Serbia a rămas neschimbată. În timp ce Opoziția solicita ridicarea stării de război și demisia lui Slobodan Milosevic, formațiunile de la Putere nici nu voiau să audă despre așa ceva. Partidul Democratic Reformist din Vojvodina a anunțat că va începe, împreună cu alte 6 formațiuni care alcătuiesc Uniunea Partidelor Democratice, strângerea de semnături prin care va cere demisia președintelui iugoslav. Partidul Noua Democrație a comunicat că situația din Kosovo și Metohia nu mai poate fi tolerată și a făcut apel la Națiunile Unite să asigure securitatea locuitorilor din provincie și să dezarmeze gherilele UCK: “Televiziunea națională iugoslavă închide ochii și se preface că nu știe că în Metohia nu a mai rămas nici un sârb și că prigoana și crimele care se petrec în Kosovo vor determina ca această regiune, care a aparținut de veacuri Serbiei, să rămână fără sârbi.”

Partidul Democrat din Serbia a atras atenția că rezoluția ONU privind demilitarizarea UCK nu prevede și dezarmarea acestei formațiuni. “Rezoluția conține termenul demilitarizare, dar nu spune nimic despre dezarmarea UCK,” a declarat Vojislav Kostunica, președintele partidului. “Ieri, la Kosovopolje, generalul Michael Jackson a greșit spunând că militarii KFOR îi dezarmează pe teroriștii UCK. Până acum, i-au dezarmat doar pe luptătorii izolați întâlniți pe șosele, însă nu au intrat în nici o bază a acestora, unde se află munți de armament.”

Ivica Dacic, purtătorul de cuvânt al SPS, a solicitat sârbilor să rămână în Kosovo și să aștepte ca forțele internaționale de menținere a păcii să-și îndeplinească misiunea și să le asigure o viață normală. El a subliniat că reprezentanții comunității internaționale s-ar fi convins că, în Kosovo, factorul de destabilizare îl reprezintă bandele de teroriști și separatiști albanezi. “Starea de război va fi ridicată când se va finaliza implementarea planului de pace, conform înțelegerilor tehnico-militare,” a răspuns el formațiunilor din Opoziție. Întrebat despre activitatea executivului, în condițiile în care membrii SRS și-au depus demisiile, Dacic a răspuns că Guvernul Serbiei funcționează normal, iar radicalii trebuie să rămână pe posturile lor, în interesul statului și al poporului.

Într-adevăr, Partidul Radical din Serbia (SRS) a organizat astăzi o conferință de presă, anunțând că rămâne în guvern, însă nu din cauza decretului președintelui Milan Milutinovic, ci doar pentru a asigura funcționarea acestuia până la ridicarea stării de război și formarea unui alt guvern. “Atât timp cât era în vigoare starea de război, nu era nevoie de un decret prezidențial pentru a-i menține în guvern pe miniștrii radicali,” a precizat Vojislav Seselj. “Miniștrii noștri își vor continua activitatea până la numirea unui alt guvern, însă trebuie să amintesc că ei ocupă doar portofolii tehnice. De acum încolo, discuțiile cu SPS și JUL se vor axa numai pe astfel de probleme.”Ministrii SRS nu participaseră la ședintele de guvern din ultimele două zile, în semn de protest, însă au anunțat că vor lua parte la ședințele viitoare. Seselj a atras atenția că SRS nu are nevoie de aprobarea Parlamentului pentru a se retrage din guvern, mai ales că acesta se va întruni abia la 1 octombrie. El a adăugat că nu Guvernul Serbiei a vândut Kosovo și și-a exprimat încrederea că provincia va scăpa de sub cizma cotropitorilor și va reveni sub autoritatea guvernelor sârb și iugoslav. “SRS dorește organizarea alegerilor anticipate la toate nivelurile,” a anunțat Seselj, “însă acest lucru nu este posibil, atât timp cât Kosovo este sub ocupație.”

China a respins explicațiile date de Statele Unite pentru bombardarea, luna trecută, a ambasadei Beijing-ului la Belgrad, a informat agenția China Nouă. Explicațiile furnizate ieri de subsecretarul de stat american Thomas Pickering ministrului chinez al Afacerilor Externe Tang Jiaxuan “nu sunt convingătoare” și “de aceea, guvernul și poporul chinez nu pot accepta concluzia potrivit căreia bombardamentul a fost o greșeală“, a precizat agenția de presă chineză. Șeful diplomației chineze a invitat din nou Statele Unite să furnizeze “o explicație satisfăcătoare” în privința bombardamentului din 7 mai.

Interesant este cât de mult i-a deranjat pe cei de la Putere comunicatul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe, prin care se cerea demisiile guvernului și a președintelui Milosevic. Ivica Dacic dădea lecții de morală: “Fiecare biserică trebuie să fie alături de popor și de organele statului și nu să se pună împotriva intereselor lor.” Vojislav Seselj se prefăcea nepăsător: “Întotdeauna, implicarea bisericii în politică a avut efecte minime. Nu uitați că toți cei care au agitat spiritele în Sfântul Sinod au pierdut apoi alegerile.”

Apelul lansat de Biserica Ortodoxă Sârbă era considerat de către Opoziție un factor în plus de presiune asupra lui Milosevic. “Biserica nu poate să provoace plecarea sa, dar are o anumită influență în societate,” comenta Vesna Pesic. “Oamenii încep să ajungă la concluzia că nu au nici un viitor cu Milosevic.” Spre deosebire de alți lideri ai Opoziției, fosta președintă a Alianței Civice din Serbia avea rezerve cu privire la sfârșitul politic al președintelui iugoslav. Ea era de părere că s-ar putea ca Iugoslavia să-și continue drumul pe panta descendentă pe care se află în ultimii 10 ani și că, înainte de orice alegeri, ar fi binevenit ca Milosevic să mai piardă din putere. “Am ajuns la sfârșitul chestiunii naționale sârbe. Cu Kosovo este pentru a treia oară, după Croația și Bosnia, când sârbii sunt expulzați dintr-un teritoriu,” amintea ea. “Acum, avem în Serbia minorități reduse, mai ușor de administrat. Putem să ne concentrăm asupra unei alte noțiuni a națiunii, mai politică, și să nu ne mai referim tot la etnicitate.”

La rândul său, Zoran Djindjic se străduia să convingă comunitatea internațională să nu izoleze Serbia din cauza președintelui Slobodan Milosevic. “Ar fi tragic dacă, după război, sârbii vor fi victimele păcii,” a declarat el la Budapesta. “Milosevic nu este singura problemă din Iugoslavia. După democratizarea țării, trebuie să apară figuri noi pe scena politică sârbă. Nu indivizii trebuie să câștige, ci un nou concept politic.” Președintele Partidului Democrat a explicat că, dacă alegerile vor fi organizate rapid, ar putea fi câștigate din nou de Slobodan Milosevic, datorită mașinăriei de propagandă pe care o are la dispoziție. El spera ca, în câteva luni, Opoziția să câștige încrederea oamenilor și viitoarele alegeri: “Există speranța ca un nou concept politic democratic să poată fi pus în practică în Iugoslavia, fără vărsare de sânge.”

Problema Opoziției rămânea lipsa de răbdare. Sperând că vor putea profita de conjunctura favorabilă a declinului popularității lui Slobodan Milosevic, liderii Opoziției se pripeau și făceau greșeală după greșeală. Astăzi, am aflat detalii despre întâlnirea de sâmbătă, din orașul muntenegrean Njivice, dintre ei și emisarul american pentru Balcani Robert Gelbard. La reuniune au participat fostul premier iugoslav Milan Panic, fostul guvernator al băncii centrale Dragoslav Avramovic, liderul Partidului Democrat Zoran Djindjic, președintele partidului Social Democrația Vuk Obradovic, liderul Alianței Civice Goran Svilanovic și președintele Partidului Democrat Creștin Vladan Batic, adică liderii coaliției “Alianța pentru Schimbare“, alături de personalități marcante din guvernul Muntenegrului.

“SUA doresc să încurajeze procesul democratic din Serbia, cu condiția ca Opoziția să dea dovadă de coeziune,” le-a spus Robert Gelbard, care a subliniat, însă, că “răsturnarea lui Milosevic de la putere este problema poporului său, nu a guvernului american”. El a evocat posibilitatea de a promite o recompensă celor care vor ajuta la aducerea președintelui Slobodan Milosevic în fața TPI, adăugând că nici premierul Momir Bulatovic nu va scăpa de inculparea pentru crime de război, “deoarece a condus guvernul federal în timp ce în Kosovo au fost comise crime abominabile”. În afară de promisiuni și sfaturi, liderii Opozitiei sârbe nu au primit nimic. În schimb, întâlnirea lor cu reprezentantul american avea să fie bine speculată de presa subordonată Puterii de la Belgrad, care i-a acuzat fățiș de trădare și pactizare cu cei care au bombardat Iugoslavia, acuzații suficient de serioase ca să-i compromită în fața sârbilor.

Eram dezamăgit de atitudinea liderilor Opoziției, mai ales că, într-adevăr, conjunctura politică le era favorabilă. Săptămânalul “NIN” a publicat rezultatele unui sondaj telefonic, conform căruia mai puțin de 50 % dintre sârbi sunt de acord cu afirmațiile lui Slobodan Milosevic, conform cărora Serbia a învins Alianța Nord-Atlantică. Din 200 de apeluri telefonice gratuite, recepționate din întreaga Serbie (mai puțin Kosovo și Metohia), numai 46 % dintre cei care au sunat au fost de părere că Serbia a ieșit învingătoare din acest război. Ceva mai mult de o treime dintre cei chestionați erau de acord cu planul de pace Cernomîrdin-Ahtisaari și numai 41 % credeau că condițiile impuse de acesta sunt mai bune decât cele prevăzute în acordul de la Rambouillet. Printre țările considerate de sârbi drept prietene se numără Grecia (52 % dintre cei intervievați) și Rusia (48,5 %). Conform sondajului, doar 29,5 % dintre sârbi cred că Rusia îi va ajuta cel mai mult după terminarea războiului. 52 % sunt de părere că sârbii din Kosovo nu doresc să-și părăsească gospodăriile și să se refugieze din provincie, iar 64 % nu cred că sârbii ar fi comis crimele de război de care sunt acuzați.

Discuțiile ruso-americane legate de participarea Rusiei la KFOR au fost reluate astăzi la Helsinki, informează AFP. “Șeful statului rus dezaprobă categoric refuzul occidentalilor de a acorda Rusiei un sector din Kosovo și va căuta mijloacele prin care să se opună acestui lucru,” i-a transmis Boris Elțîn, la telefon, ministrului Apărării Igor Sergheev, care se afla la Helsinki. La sfârșitul discuțiilor de astăzi, ministrul Afacerilor Externe Igor Ivanov a declarat că Rusia și Statele Unite nu au rezolvat încă problema staționării trupelor ruse în Kosovo, dar au ajuns la un acord privind participarea Moscovei la structurile de comandă ale KFOR. El nu a precizat dacă Rusia a acceptat, până la urmă, să își pună trupele sub comanda NATO – așa cum cereau Statele Unite – sau dacă s-a găsit o eventuală formulă mai suplă. Convorbirile au fost întrerupte în timpul nopții, după 8 ore de negocieri, fără încheierea vreunui acord, chiar dacă ministrul american a vorbit despre “progrese în toate domeniile”.

Am reușit să citesc pe Internet o revistă a presei ruse de astăzi, care vorbea despre dificultățile pe care le întâmpină Rusia pentru a-și aproviziona și a-și întări efectivele aflate în Kosovo. Cotidianul “Sevodnia” titra pe prima pagină: “Pentru a intra în Kosovo, soldații ruși ai păcii trebuie să facă înconjurul lumii”. Articolul sublinia că tentativele Ministerului de Externe și ale Statului Major al Armatei Ruse, de a obține un culoar aerian din partea Ungariei, României și Bulgariei pentru a ajunge la Priștina, nu au nici o perspectivă de succes. “De la extinderea NATO spre est, întregul spațiu aerian al Europei este controlat de facto de Alianță,” nota, la rândul său, cotidianul “Nezavisimaia Gazeta“. “Nu există o fraternitate slavă în nici o altă parte decât în Rusia, Belarus și, în parte, în Ucraina. Bulgarii, polonezii, cehii vor face tot ce le va ordona cel mai puternic. Iar țările care nu sunt încă membre ale NATO o vor face cu și mai mare ardoare decât cele care sunt deja membre. Rusia a apărat singură Iugoslavia. Ea s-a trezit unica disidentă din lumea întreagă. Poate să fie mândră, însă în stadiul actual al economiei ruse este imposibil să transforme această solitudine orgolioasă într-o contrapondere reală față de Statele Unite.”

După transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, m-am interesat la București și am aflat că, într-adevăr, autoritățile române au respins printr-o notă verbală solicitarea Federației Ruse, adresată în 13 iunie, privind survolarea teritoriului nostru de către 6 avioane cu echipament militar. Viorel Ardeleanu, directorul Direcției NATO din Ministerul de Externe, a declarat în plenul Parlamentului că se poate reveni asupra solicitării Federației Ruse, doar în momentul în care va exista o notificare în acest sens din partea NATO. De altfel, încă de la început, Rusia nu și-a pus mari speranțe în obținerea acordului de survol din partea României și solicitarea sa nu a avut, conform uzanțelor diplomatice și militare, un caracter oficial. S-a făcut printr-o notă verbală, iar refuzul țării noastre a fost transmis printr-o modalitate similară.

O altă veste pe care am auzit-o în timp ce îmi așteptam rândul la Știri m-a făcut să mă bucur că “scriitorul” Dragan nu mai trece pe la hotel “Toplice. Nu știu cum i-aș fi justificat decizia de astăzi a Guvernului, care a hotărât să interzică accesul pe teritoriul României pentru Slobodan Milosevic, membrii familiei sale și demnitarii din guvernele Iugoslaviei și Serbiei. În total, hotărârea de guvern viza 284 de cetățeni iugoslavi, dintre care 105 membri ai guvernului, 65 de politicieni și 114 persoane care au sprijinit regimul de la Belgrad. Până și Nelu a auzit de această inițiativă a României și m-a întrebat ce i-a apucat pe cei de la București, pentru că nimeni nu ne ceruse o astfel de hotărâre și nici o altă țară nu anunțase, deocamdată, ceva similar.

Deși nu le-au aprobat rușilor trecerea prin spațiul lor aerian, autoritățile bulgare au decis astăzi ridicarea embargoului impus în 22 martie Iugoslaviei, privind exportul și tranzitul produselor petroliere. Principalul punct de frontieră cu Iugoslavia, cel de la Kalotina, a fost redeschis, iar directorul unei companii private de transport rutier a anunțat că autobuzele sale vor relua, de azi, cursele între Sofia și Niș, care ar putea fi prelungite până la Belgrad, pe șoselele secundare care nu au fost avariate de bombardamente.

Militarii NATO aflați la Timișoara pentru a coordona survolarea teritoriului românesc de către avioane ale Alianței vor rămâne în România “cât timp NATO și România vor dori să colaboreze pentru supravegherea operațiunilor aeriene în Balcani,” a declarat agenției Mediafax, David Asjes, ofițer al Armatei americane. Acordul tehnic încheiat între România și NATO nu prevede, potrivit lui Asjes, un termen fix pentru încheierea misiunii. Ofițerul american a arătat că facilitățile oferite de aeroportul din Timișoara “sunt tot ceea ce trebuie” pentru îndeplinirea misiunii echipei NATO. Specialiștii Alianței dețin propriul sistem de recunoaștere amic-inamic a avioanelor și primesc date de la Sistemul Integrat de Supraveghere a Spațiului Aerian (ASOC) de care dispune România.

Seara, înainte de a coborî la cină, am urmărit jurnalul RTS. A meritat! În loc să vorbească despre toate aceste probleme pe care mi le notasem de-a lungul întregii zile, despre refugiații din Kosovo care continuau să sosească în valuri în toate localitățile Serbiei sau măcar despre întâlnirea dintre generalul Michael Jackson și patriarhul Pavle, care a ajuns la Priștina, jurnalul conținea doar propagandă. Ba chiar se anunțase că situația de la Priștina și Kosovopolje s-ar fi normalizat! Oricum, începutul a fost cel puțin amuzant pentru cineva care a apucat să trăiască într-un regim totalitar.

RTS a reluat, pur și simplu, discursul lui Slobodan Milosevic, rostit zilele trecute la inaugurarea lucrărilor de reconstrucție a podului peste Dunăre de la Beska. După care crainica a prezentat un mesaj primit prin fax, de la nu știu ce firmă din Elveția, care dorea să finanțeze reconstrucția podului. A urmat un apel al Guvernului federal către sârbii din Kosovo, care erau rugați să nu părăsească provincia, fiind asigurați că forțele internaționale de menținere a păcii îi vor dezarma pe luptătorii UCK. Desigur, mesajul începea cu sublinierea că Iugoslavia și-a îndeplinit, până acum, toate obligațiile asumate prin acordul de pace. A urmat un reportaj din Kosovo, în care generalul Jonathan Bailey, adjunctul comandantului KFOR, ținea un discurs în fața sârbilor dintr-o localitate din Kosovo și îi asigura că îi va proteja pe toți și nu va tolera amenințări și acțiuni criminale. Spre marea satisfacție a sârbilor, care l-au aplaudat furtunos, generalul a folosit expresia “așa-numita UCK“, atunci când a vorbit de demilitarizarea organizației separatiste. Am mai privit puțin și, când au început să curgă știrile despre liderii și presa internațională care dezavuau acțiunile UCK și cereau rezolvarea urgentă a situației din Kosovo, m-am plictisit și am plecat să mănânc.

După cină, am ieșit cu Mile la barul muntenegrenilor de lângă hotel, unde am ascultat liniștiți muzică bună la Radio Nostalgija, iar eu mi-am pregătit corespondența pentru Știrile ProTV de la miezul nopții. În care, pe lângă un rezumat al zilei, am adăugat informația că patriarhul Pavle a sosit în această seară la sediul Patriarhiei din Pec, unde va rămâne în continuare, alături de credincioșii sârbi care s-au refugiat aici. La sosire, el le-a reamintit oamenilor care l-au întâmpinat de vorbele lui Iisus: “Cei care vor îndura până la capăt, aceia se vor mântui.”

Share

target: sârbii refuză să-mi prelungească acreditarea de război

6 mai 1999

Astăzi, în Iugoslavia este mare sărbătoare: Djurdjevdan (Sf.Gheorghe). Sârbii s-au dus la biserică și, pe străzi, lumea poartă buchete de flori în mâini. În Trg Republike, câteva zeci de mii de oameni s-au adunat la tradiționalul concert de protest, unde au cântat “Ederlezi“, o melodie populară care a devenit celebră în toată lumea, după ce a fost folosită de Goran Bregovic într-unul din filmele lui Emir Kusturica, “Vremea tiganilor“. Nici măcar alarma aeriană (de la 12:50 până la 13:30) nu a tulburat atmosfera de sărbătoare.

În timpul alarmei, nu au fost atacuri asupra Belgradului. La 11:30, o fabrică de la Lipljan a fost bombardată, după care 2 proiectile au explodat în satul Nocaj, lângă Sremska Mitrovica. Mai multe explozii au fost semnalate pe muntele Zlatibor și în nord-vestul orașului Uzice.

În cotidianul independent “Blic“, pediatrul și psihologul Oliver Vidojevic a dat câteva sfaturi părinților, pentru a-i feri pe copii de traumele provocate de război. El îi sfătuia să nu intre niciodată în panică în fața celor mici, care simt imediat starea lor, iar în timpul alarmelor aeriene, să-i ducă spre adăposturi inventând tot felul de motive. Mamele erau sfătuite să doarmă, întotdeauna, alături de cei mici. În familiile cu copii mărișori, care puteau și singuri să înțeleagă ce se întâmplă, părinții erau sfătuiți să nu-i lase pe aceștia să se uite la jurnalele de știri, dar să le răspundă tuturor întrebărilor pe care le pun despre război, fără a-i speria. În general, copiii trebuiau stimulați să se joace în continuare și, având în vedere că școala era întreruptă, să încerce să învețe, totuși, la materiile preferate.

“Președintele iugoslav Slobodan Milosevic nu a reușit să scoată identitatea voastră din istorie. El nu va reuși nici să vă scoată din țara voastră. Vă veți întoarce acasă,” a promis Bill Clinton refugiaților albanezi din tabăra de la Ingelheim (Germania), adăugând: “Lucrăm intens la asta.” Hillary Clinton s-a deplasat ieri la Fort Dix, pentru a le ura bun venit primilor refugiați din Kosovo sosiți în Statele Unite, declarând că aceștia se bucură de toată simpatia americanilor, relatează AFP. “Dorim să aflați că poporul american este extrem de supărat și dezamagit din cauza a ceea ce vi s-a întâmplat în aceste ultime săptămâni. Vrem să vă arătăm că sufletele și casele noastre vă sunt deschise,” le-a spus Hillary Clinton. Refugiații și-au petrecut prima noapte de la sosirea pe teritoriul american în barăcile militare special reamenajate, unde au fost aduse jucării pentru copii și televizoare. Un alt grup de 400 de refugiați urma să sosească vineri, tot la Fort Dix.

Ambasadorul Iugoslaviei la ONU Vladislav Jovanovic s-a întâlnit astăzi la New York cu Sergio Vieira de Mello, coordonatorul ONU pentru probleme umanitare, căruia i-a comunicat acordul guvernului de la Belgrad pentru o misiune de evaluare umanitară a Națiunilor Unite pe teritoriul iugoslav. Jovanovic a confirmat că guvernul iugoslav va oferi toate facilitățile reprezentanților celor 12 agenții specializate ale ONU, care ar urma, timp de 10 zile, să efectueze o serie de acțiuni de evaluare în Kosovo, dar și în restul țării.

M-am dus iarăși la Centrul militar de presă, pentru a-mi ridica acreditarea cea nouă. Zâmbind încurcat, tipul care trebuia să mi-o dea mi-a spus că-i pare rău, dar cererea mea de acreditare nu a fost aprobată. L-am întrebat motivul, dar nu știa. Pentru că începusem să ne împrietenim, s-a dus, totuși, să afle. A venit cu o femeie de la Ministerul Informațiilor, care a stat de vorbă cu mine. Am încercat să-i explic că nu am relatat nimic neadevărat și mi-a spus că “ei” știu tot ce am transmis în corespondențele mele. “Nu avem nimic cu tine, personal,” mi-a explicat ea. “Nu are rost să comentăm dacă e bine sau rău ce ai transmis tu. Doar că postul de televiziune la care lucrezi este american și nu merită să aibă un corespondent aici.”

Mile Cărpenișan a sărit imediat în ajutorul meu și i-a explicat femeii că eu sunt, de fapt, un adevărat prieten al sârbilor și nu are sens o astfel de măsură. Ea a dat din umeri și a spus că-i pare rău. Atunci am întrebat-o dacă este posibil să mă acreditez pentru agenția de presă Mediafax. Răspunsul a fost simplu: “Desigur. Cu condiția să nu mai transmiți nimic pentru ProTV. Nu are rost să încerci să ne păcălești, pentru că vom afla imediat și va fi rău.” “În această situație, mâine ar trebui să mă întorc acasă,” am spus eu. “Da. Îmi pare rău,” mi-a răspuns ea și a plecat.

Ciudat, dar nu eram nici surprins, nici speriat de noua situație în care mă aflam. De fapt, începusem să bănuiesc că așa se va întâmpla, încă din momentul în care începuseră să-mi spună că nu-mi găsesc acreditarea, în timp ce ale celorlalți erau gata. Am plecat, împreună cu Mile și cu George Roncea, să bem o cafea și să ne sfătuim ce-i de făcut. Ei erau foarte îngrijorați de soarta mea, dar mie parcă mi se luase o piatră de pe inimă și mă simțeam chiar foarte bine. Le-am explicat că nici prin cap nu-mi trece să plec acasă. Îmi voi împacheta bagajele și, dacă vor veni să mă aresteze, i-am rugat să anunțe Ambasada României, să încerce să mă scoată din belea. La 14:25, au sunat sirenele alarmei aeriene și am izbucnit în râs. Noi ne băteam capul cum să ieșim din noua încurcătură, iar ăștia veneau să ne bombardeze. Până la urmă, nu s-a întâmplat nimic și alarma s-a ridicat la 15:53.

Avioanele au atacat, în schimb, Novi Sad-ul. La 14:20, două proiectile au explodat între școala “Svetozar Markovic Toza și două clădiri civile, provocând un crater imens și rănind 4 persoane. Școala a devenit inutilizabilă, iar în cele două clădiri nu se mai poate locui. O altă bombă a explodat lângă parcarea din zona Detelinara, distrugând 10 automobile. Ceva mai târziu, alte câteva bombe au căzut în pădurile de pe muntele Fruska Gora, unde, nu știu de ce, pentru că nimeni nu ne-a confirmat această ipoteză, dar tot timpul am fost convins că se află ascunse trupele și tehnica militară ale Armatei iugoslave. Nu găseam nici un alt motiv pentru frecvența cu care era bombardată zona.

Secretarul american al Apărării William Cohen a ordonat desfășurarea a 176 de aparate de zbor suplimentare pentru a participa la operațiunile militare ale NATO în Iugoslavia, a anunțat joi Pentagonul, citat de AFP. Comandantul suprem al forțelor NATO in Europa, Wesley Clark, ceruse unele întăriri, iar aceste noi avioane vor duce la 800 numărul de aparate americane angajate în operațiunea “Forța Aliată.

Am sunat la București și mi-am anunțat colegii despre noua situație în care mă aflam. Brusc, au devenit toți îngrijorați și m-au sfătuit să mă întorc. Le-am spus să stea liniștiți, că n-are ce să mi se întâmple, însă îi anunțasem pentru a-i preveni că ar putea să apară posibilitatea să mă întorc acasă. Vrând-nevrând. Am sunat și la Ambasada României din Belgrad și i-am povestit lui Traian Borșan, prevenindu-l – mai în glumă, mai în serios – că s-ar putea ivi ocazia să mă caute prin închisorile sârbești. Mi-a promis că va vorbi cu generalul sârb care ținea legătura cu corpul diplomatic, pentru a încerca să mă ajute.

Puțin mai târziu, m-a sunat Sergiu Toader, directorul Știrilor ProTV. I-am explicat și lui să stea liniștit, că n-am ce să pățesc și m-a oprit: “Stai puțin, ca să te bag în teleconferință și cu Adrian Sârbu.” “Ascultă, nea Sorine,” mi-a spus Sârbu. “Te întorci imediat acasă, pentru că n-am nevoie de eroi la Belgrad. Îi dai dracului, cu războiul lor, pentru că nu vreau să pățești ceva, doar ca să avem noi corespondențe de la Belgrad!” Am reușit, cu mare greutate, să-l conving să mă lase să stau în continuare, explicându-i că, la cel mai mic semn că aș fi în pericol, îmi voi lua bagajele și mă voi întoarce. În cel mai rău caz, m-aș putea alege cu o bătaie bună și cu câteva zile de închisoare. S-a oferit să vorbească cu ambasadorul Iugoslaviei la București, dar i-am explicat că acesta nu are nici o putere, toate deciziile luându-se de către generalii de la Belgrad. Fără a fi complet convins că e bine ce fac, Adrian Sârbu a acceptat și mi-a spus: “Bine! Dar ai grijă de tine și, te rog încă o dată, fără eroisme inutile. Nu uita că, pentru mine, tu ești mai important decât acest război.”

Stăteam pe terasa unei cafenele din Trg Republike. Era o frumoasă zi de primăvară, cu cer senin. În jurul meu, oamenii se plimbau liniștiți, de parcă nimic rău nu se întâmpla. Un copil se juca pe marginea unei fântâni arteziene, sub privirile amuzate ale celor de pe terasă. Am căzut pe gânduri, așteptând ca soarele ce mă încălzea plăcut să dispară după acoperișurile clădirilor din jur. Încercam să-mi dau seama dacă aveam dreptate și cât era nebunie sau încăpățânare prostească în hotărârea mea. Îmi era puțin teamă, dar știam, în același timp, că nu pot pleca acum. După ce atâția oameni, acasă, credeau în mine. Devenisem ușor paranoic, cred, dar era o înverșunare pozitivă. Pusesem prea mult suflet în acest război blestemat și mi se părea nedrept că sârbii voiau să mă trimită acasă. “Nu plec niciunde, n-aveți decât să mă arestați,” m-am trezit rostind cu voce tare, în timp ce mă ridicam de la masă, trezind privirile curioase ale celor din jur. Am zâmbit, ușor stânjenit și am plecat agale spre hotel.

Miniștrii de Externe ai celor 7 cele mai industrializate țări ale lumii și Rusia (G-8) au participat astăzi la Bonn la lucrările reuniunii asupra statutului provinciei Kosovo și au pus bazele unui plan de pace susținut de o rezoluție a ONU, a anunțat Ministerul german de Externe, citat de AFP. Ședința a fost precedată de o întrevedere a secretarului de stat american Madeleine Albright cu ministrul rus de Externe Igor Ivanov. Planul de pace nu menționează participarea NATO la forța internațională, dar nici nu prevede un acord prealabil cu autoritățile de la Belgrad, cum a susținut, în permanență, Rusia. Miniștrii ar urma să-i împuternicească pe directorii politici să stabilească etapele pentru punerea în aplicare a unui plan de pace și în cel mai scurt timp, ambasadorii la ONU ai țărilor membre G-8 vor vota o rezoluție a Consiliului de Securitate, care să legitimeze prezența internațională în regiune.

Entuziasmul care a cuprins pe toată lumea după întâlnirea de la Bonn a G-8 nu a fost împărtășit aici, la Belgrad. De altfel, de câte ori vreun lider politic rus pleca din capitala iugoslavă și trâmbița că are un plan de pace, sârbii îl aduceau cu picioarele pe pământ, declarând, inflexibili, că nici o negociere nu poate fi făcută peste capetele lor. Și în cel mai recent interviu, acordat acum o săptămână agenției de presă UPI, președintele Slobodan Milosevic repetase că Iugoslavia a fost si este, oricând, de acord cu prezența unei forțe de supraveghere a păcii în Kosovo, cu condiția ca aceasta să fie sub controlul ONU și fără ca membrii ei să fie înarmați. “Nu vom accepta nimic care să semene cu o forță de ocupație,” insista Milosevic, reamintind cele 6 puncte pe care un acord de pace va trebui să le conțină. Întrebat dacă Iugoslavia este pregătită să facă față altor bombardamente, în cazul în care tratativele diplomatice eșuează, Milosevic a spus: “Fiecare zi este deja prea mult. Dacă, însă, NATO insistă să ocupe Iugoslavia, nu avem încotro. Noi, sârbii, suntem uniți când e vorba de suveranitatea și integritatea noastră națională. Pentru noi, aceasta este o problemă de viață și de moarte.”

Cunoscându-i pe sârbi, știam că Milosevic avea dreptate. Cuvintele lui exprimau foarte bine ceea ce credeau oamenii obișnuiți. La Belgrad plutea o atmosferă suprarealistă. Lumea vorbea că războiul se va sfârși în curând, nu înainte, însă, ca NATO să distrugă tot ce și-a planificat încă de la începutul conflictului. Crezând (oare?) că bombardamentele, combinate cu propaganda împotriva președintelui iugoslav, îi vor face pe sârbi să se revolte împotriva politicii acestuia, liderii occidentali s-au înșelat. El a reușit să răstoarne în favoarea sa toată această propagandă și, pe zi ce trecea, începea să fie considerat de sârbi un al doilea Tito. Cât privește Opoziția, absolut toți oamenii cu care am stat de vorbă m-au întrebat: “Care Opoziție?

Bilal Sherifi a anunțat la TiranaUCK respinge acordul G-8, considerând mai multe puncte ale acestuia total inacceptabile. “UCK este pentru independența provinciei Kosovo și pentru condamnarea lui Milosevic, nu pentru o autonomie care să recunoască suveranitatea și integritatea teritorială a Iugoslaviei. Orice altă soluție, în afara independenței, va agrava instabilitatea regiunii și tragedia din Kosovo,” a mai spus acesta, citat de AFP, subliniind că reprezintă poziția oficială a UCK. “Dacă NATO nu este în măsură să intervină, atunci trebuie ca UCK  să fie înarmată și lăsată să se bată. Credem că G-8, prin acest acord, nu va reuși să întrerupă războiul din Kosovo. Ba din contră, el va prelungi durata vieții regimului barbar al președintelui Milosevic, care amenință pacea din întreaga regiune.”

Înainte de corespondența mea pentru Știrile ProTV de la 19:30, am avut o scurtă discuție cu colegii de la București, care ar fi dorit să spunem ce mi s-a întâmplat. M-am enervat puțin, pentru că, după ce inițial se speriaseră și m-au chemat acasă, acum voiau să profite de spectaculosul noii mele situații. I-am potolit și au înțeles imediat că era o idee tâmpită, care chiar m-ar fi pus în pericol. “Beavis“, sunetistul nostru, a făcut bășcălie de mine, după care m-a sfătuit: “Bă, nu fii tâmpit și vino acasă, până nu ți se întâmplă ceva! Ai făcut destul acolo, n-are rost să riști.” L-am liniștit și pe el și mi-am văzut de treabă.

Alarma a sunat la 21:05 și am așteptat cu nerăbdare să apară, ca în fiecare seară, “scriitorul” nostru, Dragan. I-am povestit ce mi s-a întâmplat și i-am cerut sfatul. S-a uitat lung la mine și mi-a spus: “Rămâi liniștit, dar nu te mai duce pe la Centrul militar de presă. N-are ce să ți se întâmple.” Și mi-a dat numărul lui de telefon, sfătuindu-mă să-l sun imediat, dacă mi se întâmplă ceva.

Ne-am relaxat cu toții și am început să glumim. George Roncea, care era un înrăit colecționar de arme albe, i-a arătat lui Dragan cuțitul său. Semăna cu un cuțit de vânătoare, dar era făurit în nu știu ce ateliere celebre și îl costase o grămadă de bani. Au început să discute despre cuțite și pumnale și ne-au exasperat, când pe mine, când pe Mile, care eram nevoiți să traducem ce spun, ca să se poată înțelege. În cele din urmă, Dragan a scos un cuțit de care, când l-a văzut, George a rămas teribil de impresionat și nu s-a lăsat până nu l-a convins să facă schimb cu al lui. Spre amuzamentul nostru, i-a mai dat și vreo 50 de mărci germane, ca să-l convingă să accepte schimbul.

În timp ce noi încă ne distram de “afacere”, Dragan și-a scos ceasul de la mână și l-a întrebat pe George dacă știe ce este. Semăna sau chiar era, nu-mi mai amintesc, un ceas rusesc “Poljot“, cum se găseau pe vremuri și în magazinele noastre. Dar George ne-a explicat că e nu știu ce marcă. Într-un acces de generozitate, Dragan i l-a dăruit. Impresionat, George i l-a dat pe al lui, care era – evident – mai valoros. Dar se simțeau frați de cruce.

A fost bine, pentru că, la un moment dat, Dragan a scos din buzunar un glonte și ne-a întrebat dacă știm ce este. Ne-am holbat la el, pentru că nu mai văzusem așa ceva. Vârful era scobit, ca un crater de vulcan, iar în mijloc avea un ac dintr-un metal extrem de dur. “Este special pentru vestele anti-glonț,” ne-a explicat “scriitorul” nostru. “Dar ăsta știți ce este?” și a mai scos un glonte din buzunar. Acesta avea, în loc de vârf, o capsulă de culoare albastră, dintr-un plastic special, cu un lichid ciudat în interior. “E un glonte otrăvit,” ne-a risipit, tot el, nedumerirea. Apoi l-a luat și l-a băgat înapoi, într-o cartușieră în care mai avea 5 gloanțe. “Și ce faci cu ele?” l-am întrebat eu. “Ai cu ce să le folosești sau le arunci cu mâna în dușmani?”

A început să râdă și ne-a chemat pe hol, într-un colț mai întunecat. A scos din servieta-diplomat de care nu se despărțea niciodată un ditamai pistolul, cu butoiaș, și mi l-a întins. Nu înainte de a verifica să nu aibă glonte pe țeavă. Am rămas cu gura căscată. Eu ca eu, dar George și mai ales Mile, care era înnebunit după arme de foc, nu mai voiau să-l lase din mâini. Dragan i-a lăsat să-i admire revolverul, apoi ne-a urat noapte bună, apoi a urcat la el în cameră. Pentru că Nelu îi repartizase și lui o cameră în hotel. Desigur, gratuit.

Ne-am bucurat  că Dragan s-a luat cu vorba și nu ne-a mai bătut obrazul pentru hotărârea de azi guvernului român, care a decis “interzicerea vânzării, furnizării sau exportului, directe sau indirecte, a petrolului și produselor petroliere, provenind sau nu din România, către orice persoană sau organizație din Iugoslavia”. Excepție făceau cazurile în care erau prezentate dovezi convingătoare că aceste activități servesc unor scopuri umanitare. Dragan n-a uitat și ne-a reproșat această hotărâre mai târziu, când a avut grijă să sublinieze că, abia după luarea ei, autoritățile române au solicitat Uniunii Europene instrucțiunile de aplicare a embargoului petrolier asupra Iugoslaviei.

Ministrul bulgar de Interne Bogomil Bonev a declarat cotidianului “Trud” că la granița bulgaro-iugoslavă a fost “întărit controlul”, pentru a fi împiedicate operațiunile de export clandestin în Iugoslavia. Conform informațiilor difuzate de cotidienele bulgare, traficul la frontiera bulgaro-iugoslavă este, practic, blocat. Embargoul ONU împotriva Iugoslaviei din perioada 1992-1996 a antrenat un trafic clandestin condus atât de grupurile mafiote bulgare, cât și de șomerii din regiunile de graniță, care revindeau la prețuri de contrabandă conținutul rezervoarelor vehiculelor.

Postul național Îe televiziune a continuat să mediatizeze vizita lui Ibrahim Rugova în Italia, sugerând că se află acolo în calitate de mediator al unui acord de pace. “În timpul șederii în Kosovo, am avut întrevederi cu autoritățile de la Belgrad, am discutat despre un proces de găsire a unei soluții politice și de creare a unui climat de încredere,” a declarat astăzi Rugova într-o conferință de presă organizată la Roma. “Eu sunt alesul kosovarilor, eu reprezint acest popor, dar în fiecare societate pluralistă există divergențe. Eu sunt un om al păcii, al rezistenței non-violente și cer sprijinul vostru, al presei. Am muncit 10 ani ca să putem trăi cu toții împreună în Kosovo, albanezi și sârbi. Nu există un conflict între cele două etnii – albaneză și sârbă – în Kosovo, noi am avut un conflict cu forțele sârbe.”

Reacțiile la declarațiile lui Rugova nu au întârziat să apară. Așa-numitul guvern provizoriu din Kosovo, condus de Hashim Thaqi, în care partidul lui Rugova a fost invitat să ocupe 4 posturi, dar nu a făcut-o niciodată, i-a cerut acestuia explicații publice despre atitudinea și împrejurările luării sale ca ostatic la Priștina și Belgrad. Thaqi pretindea ca Rugova să renege acordul semnat cu Milosevic și să își afișeze clar sprijinul pentru lupta dusă de UCK pentru obținerea independenței provinciei Kosovo.

UCK și-a sporit efectivele de la începutul atacurilor NATO și are în prezent între 8.000 și 10.000 de combatanți, a anunțat joi Pentagonul, citat de AFP. “Ei primesc recruți, după toate aparențele provenind din rândul refugiaților, mai ales din Albania,” a adăugat Kenneth Bacon, purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării. “Ei continuă să lupte în Kosovo și continuă, de asemenea, să înregistreze pierderi. Sunt depășiți ca număr și ca dotare de forțele sârbe. Ne-au declarat că vor continua să cumpere arme de pe piața internațională.”

În această noapte, avioanele NATO au atacat din nou localitățile din nordul și estul Iugoslaviei, venind dinspre România și Bulgaria. La 23:40, vameșii și ceferiștii din Stamora-Moravita au tras o spaimă pe cinste. Două bubuituri îngrozitoare i-au făcut să se arunce la pământ, ferindu-se cu greu de cioburile geamurilor sparte din gară. NATO lansase două proiectile asupra unui pod amărât de cale ferată și a liniilor de înaltă tensiune aferente, de pe magistrala feroviară Timișoara-Belgrad. Cunoșteam bine podul, peste care am trecut de câte ori am mers cu trenul la Belgrad. Avea vreo 10 metri și trecea peste un canal. Se afla lângă satul Vatin, la 14 kilometri de Vîrșeț și la numai 1 kilometru de gara din Stamora Moravița. A fost distrus complet de racheta care l-a lovit. Nu au fost victime. Doar satul Vatin a rămas fără curent.

După lovirea podului, principala legătură feroviară dintre România și Iugoslavia a fost întreruptă. A fost, evident, dovada cea mai clară (și aveau să mai vină și altele) că Alianța Nord-Atlantică nu avea încredere în autorități, în ciuda declarațiilor oficialilor români că – de această dată – embargoul impus Iugoslaviei va fi respectat cu strictețe. Și-au luat imediat măsuri de precauție, după ce actuala putere a dezvăluit metodele de încălcare a embargoului precedent. După ce a distrus combinatul chimic de la Pancevo (legat prin celebra conductă subterană de combinatul “Solventul” din Timișoara), NATO a distrus și podetul peste care ar fi putut trece garniturile de tren încărcate cu carburanți.

Acum, că tot a trecut atâta vreme și poveștile mele nu vor mai produce același efect, trebuie să spun că, după sfârșitul ăzboiului, când m-am întors în țară, am aflat că precauțiile aliaților nu au fost fără temei. De suficiente ori, autoritățile vamale de la Stamora-Moravița au primit ordine telefonice să nu controleze anumite microbuze. Acestea erau încărcate cu carburanți și erau destinate militarilor iugoslavi. Microbuzele treceau prin cele două vămi și erau preluate de ofițeri sârbi, descărcate în unitățile militare și trimise înapoi. Desigur, cantitățile erau simbolice față de nevoile Armatei iugoslave, dar erau suficiente pentru ca ofițerii sârbi să se mai miște puțin pe șosele. Și să nu uite că românii erau, totuși, cu sufletul alături de ei.

Dupa ce au distrus podul de la Vatin, avioanele NATO au continuat să bombardeze zona. Pentru a doua oară în ultimele 12 ore, a fost lovită zona satului Nocaj, de lângă Sremska Mitrovica, unde se ascundeau, probabil, militarii sârbi. La 23:25, câteva proiectile au explodat în Sabac, un orășel la câțiva kilometri sud de Belgrad și, la un sfert de oră după miezul nopții, 4 rachete au fost trase asupra Pozarevac-ului, orașul natal al lui Slobodan Milosevic. Ironia sorții face ca toate aceste localități, bombardate de avioane venind dinspre România, să fie locuite de etnici români. Totuși, zona muntoasă din nordul Iugoslaviei nu a fost bombardata atât de crunt pe cat ma asteptam. Ceea ce înseamnă că sistemul de culegere de informații al NATO era lamentabil. Pentru că exact aici au fost ascunse, de-a lungul întregului razboi, cele mai importante unitati militare srbești, pregătite să înfrunte o eventuală invazie terestră dinspre România și Ungaria.

Avioanele venite dinspre Bulgaria au atacat, în doua rânduri, orașul Niș. Primul raid a avut loc între 2:45 și 3:10, iar al doilea – între 4:10 și 4:25. Au fost bombardate zona industrială din nord-vestul orașului și aeroportul, unde a izbucnit un puternic incendiu. Sârbii au anunțat că ar fi doborât două din avioanele inamice, dar n-au mai revenit cu amănunte, cum făceau de obicei.

În Kosovo, avioanele NATO au “zburdat” din nou. Începând cu miezul nopții, au lansat 3 atacuri asupra Priștinei. Patru rachete au lovit, la ora 4:00, un sat de lângă Surdulica, iar la 1:00, a fost bombardat Podujevo. Mai devreme, raidurile NATO vizaseră Muntenegrul. Două rachete au explodat în zona de vărsare a râului Kotor în mare, în golfurile peninsulei Lustica, unde se află o mare parte a flotei și Marinei militare iugoslave. În același timp, antiaeriana a reușit să respingă un atac asupra capitalei Podgorica.

În urma unei îndelungate dezbateri, Camera Reprezentanților a SUA, controlată de republicani, a aprobat cu 311 voturi “pentru”, față de 105 “împotrivă”, acordarea unui buget de urgență de 12,9 miliarde de dolari, destinat în special să acopere costurile de război și să consolideze aparatul militar, relatează AFP. Președintele Bill Clinton, care nu solicitase decât 6 miliarde de dolari pentru războiul cu Iugoslavia, poate refuza deblocarea unei părți a sumei votată de Cameră. În același timp, Camera s-a pronunțat împotriva retragerii forțelor americane din Balcani, în urma unei dezbateri furtunoase ce a ilustrat multiple diviziuni existente în sânul ambelor partide, în privința continuării conflictului.

Democrații i-au acuzat pe republicani că vor să joace pe două planuri, refuzând să susțină politica militară a președintelui democrat, însă căutând, pe de altă parte, să dubleze cheltuielile militare. Costul bombardamentelor, estimat de Casa Albă, se ridică la 718 milioane de dolari pe lună, în timp ce raportul Biroului pentru buget al Congresului estimează aceste cheltuieli la circa 1 miliard de dolari lunar.

Share

target: legenda avioanelor NATO distruse de sârbi la Tirana și Tuzla

26 aprilie 1999

De astăzi, programele RTS sunt transmise în direct de toate posturile de televiziune private din Iugoslavia. De la 6:30 la 10:30 – programul de dimineață, după care buletinele de știri de la 17:00, 19:30 și 22:30. Amuzant este că, deși situația a debutat dimineață, abia pe la prânz s-au întâlnit directorii posturilor private și au hotărât, “din proprie inițiativă”, acest lucru. Pe lângă asta, s-a anunțat decizia autorităților militare de a acorda prioritate absolută și exclusivitate de filmare în toate situațiile deosebite pentru reporterii RTS. De parcă nu s-ar fi întâmplat chiar așa încă din prima zi de război

În buletinul de știri din emisiunea de dimineață a RTS, a fost prezentată opinia unui cartograf olandez, care a demolat, cu exemple concrete, acuzațiile NATO conform cărora au fost făcute, cu ajutorul sateliților, mai multe fotografii ale unor gropi comune din satele Pusto Selo și Izbica din Kosovo. Prima poză arăta un teren viran, iar în a doua se vedea ceva care semăna cu un șir de gropi proaspăt săpate. Comparând cele două imagini, cartograful a fost foarte explicit: “Fie albanezii din Kosovo au avut timp, între două masacre, să construiască în câteva nopți o casă, fie fotografia este trucată.” Pentru a nu lăsa loc de nici un fel de dubii, RTS a prezentat imagini filmate de o echipă a sa în acel loc, în care, în mod evident, nu existau nici un fel de gropi.

Societatea Ziariștilor din România (SZR) a condamnat bombardarea de către NATO a radio-televiziunii de stat iugoslave, se arată într-un comunicat remis astăzi agenției Mediafax. “Aceste fapte s-au întâmplat cu numai câteva zile înainte de Ziua Mondiala a Libertatii Presei și este cu atât mai grav cu cât, pe harta neagră a asasinării jurnaliștilor aflați în misiune se mai adaugă aici, într-o Europă civilizată, noi pete de sânge,” precizează documentul semnat de Cornelius Popa, președintele SZR. “Un act de o asemenea barbarie nu a avut loc până acum în nici una din zonele de conflict ale planetei, nici măcar în Irak, și este cu atât mai reprobabil cu cât el este comis de trupe ale unei alianțe militare care pretinde că reprezintă civilizația și democrația.”

La prânz, împreună cu ceilalți colegi, români sau străini, ne-am dus la înmormântarea a șase dintre jurnaliștii de la RTS uciși vineri noaptea. A fost o procesiune impresionantă, sicriele fiind, efectiv, acoperite cu florile aruncate de cei veniți să-i conducă pe ultimul drum.

După-amiază, am avut o mare surpriză: m-a sunat Ion Cristoiu! M-a anunțat că vine la Belgrad și m-a întrebat dacă aș putea să-l ajut să se cazeze undeva. I-am explicat că locuri la hoteluri sunt și poate alege între “Hyatt“, “Intercontinental” sau “Metropol“, unde sunt condiții excelente. Mi-a răspuns că dorește să stea la același hotel cu noi, ceilalți jurnaliști români. L-am asigurat că nu-i nici o problemă să-i rezervăm o cameră. Am fost foarte emoționat fiindcă lucrasem pentru “Evenimentul zilei” aproape din prima zi în care Ion Cristoiu înființase ziarul și, practic, îi datorez o mare parte din experiența mea jurnalistică.

Pentru că m-am plâns de reproșurile pe care mi le-au făcut sârbii, de când România a aprobat folosirea spațiului său aerian de către aviația NATO și, mai ales, de când țara noastră s-a oferit prima să susțină embargoul petrolier impus de NATO Iugoslaviei, colegii mi-au trimis de la București rezultatele unui sondaj de opinie, realizat luna aceasta de IMAS. Ne-am mai spălat rușinea. Conform sondajului, 75,8 % dintre români sunt împotriva intervenției militare a NATO în Iugoslavia, în timp ce doar 14,9 % o aprobă. Nu le-am mai arătat sârbilor că, până și în aceste condiții, 56,9 procente dintre români se pronunță în favoarea intrării țării noastre în NATO, opinie considerată ca o dovadă de maturitate și luciditate.

Cele 15 țări membre ale Uniunii Europene au decis să înăsprească sancțiunile impuse Belgradului, în primul rând prin neacordarea de vize membrilor conducerii statului și susținătorilor acestora, informează AFP. Printre celelalte măsuri sunt enumerate excluderea Iugoslaviei din toate evenimentele sportive internaționale care se desfășoară pe teritoriul UE, extinderea deciziei de înghețare a bunurilor statului iugoslav aflate în străinătate, extinderea asupra sectorului privat a interdicției asupra creditelor pentru export, extinderea interdicției privind investițiile în Iugoslavia, extinderea embargoului asupra exporturilor către Iugoslavia și interzicerea efectivă a zborurilor între UE și Iugoslavia.

Astăzi, sârbii au permis unei delegații a Comitetului Internațional al Crucii Roșii să-i viziteze pe cei trei militari americani luați prizonieri de sârbi. “Momentul cel mai important a fost când ne-am privit în ochi și ne-am strâns mâinile,” ne-a povestit, după întâlnire, Cornelio Sommaruga, președintele Crucii Roșii Internaționale. “Aș fi incapabil să vă redau ce au simțit ei.” Sommaruga a confirmat că, măcar aparent, cei trei sunt sănătoși.

Guvernul federal a decis astăzi că Armata iugoslavă are dreptul de a rechiziționa toate bunurile necesare pentru apărarea patriei. Hotărârea de guvern, care a intrat imediat în vigoare, stipulează că, în caz de necesitate, proprietarii sunt obligați să pună la dispoziția militarilor iugoslavi toate bunurile mobile și imobile, în special stațiile service, pompele de benzină și depozitele de carburanți, echipamentele destinate difuzării de emisiuni radio și TV, precum și echipamentele de tipărire a cărților și ziarelor. Este o amenințare voalată la adresa ziarelor, posturilor de radio și televiziune private. În caz că nu adoptă o atitudine convenabilă, reprezentanții Armatei pot veni imediat și, în virtutea hotărârii de guvern, pot să le confiște aparatura. Hotărârea a fost un nou motiv de tensiune între Serbia și Muntenegru. Ministrul muntenegrean al economiei Vojin Djukanovic a declarat că va refuza să o aplice, considerând-o nelegitimă. Totuși, el nu a exclus posibilitatea ca “anumite resurse să fie puse la dispoziția armatei, dar numai cu acordul Guvernului muntenegrean“.

Un elicopter american AH-64 Apache s-a prăbușit, în mod accidental, în apropiere de Tirana, iar cei doi membri ai echipajului au fost scoși nevătămați dintre resturile aparatului, a anunțat Pentagonul, citat de AFP. Elicopterul participa la “operațiuni de antrenament de rutină“, la circa 40 de kilometri nord-est de Tirana, în momentul în care s-a produs accidentul, la ora locală 22:20. Un purtător de cuvânt de la Departamentul american al Apărării, colonelul Richard Bridges, a confirmat că accidentul nu a fost cauzat de “vreun tir al dușmanului”.

Vestea prăbușirii elicopterului Apache ne-a adus-o Dragan, “scriitorul”. A fost difuzată și de posturile de radio sârbești, după vreo două ore. Stăteam cu Mile Cărpenișan în barul hotelului și așteptam sirenele alarmei aeriene. “Cad și singure, fără să le doborâm noi,” ne-a spus Dragan, zâmbind pe sub mustața stufoasă. “Vă dați seama ce-o să fie dacă vor îndrăzni să se apropie de Kosovo.” După ce a mai băut o bere, ne-a dat de înțeles că, în ciuda dezmințirilor NATO, antiaeriana sârbă n-ar fi tocmai străină de prăbușirea elicopterului.

De altfel, Dragan ne-a mai povestit niște întâmplări pe care le-am auzit, mai târziu, și de la alți sârbi. Poveștile au devenit rapid foarte populare și era suficient să pomenești unui sârb de avioane și de Tuzla sau Tirana, că începea să râdă cu subînțeles. Dragan pretindea că, într-o zi, pilotul unui MiG-29 sârbesc a atacat prin surprindere avioanele NATO aflate pe aeroportul din Tuzla, distrugând la sol 17 aparate. Cea de-a doua poveste era asemănătoare. Sârbii au aflat, de la rușii care monitorizau prin satelit situația din Iugoslavia, când AWACS-ul nu a funcționat vreme de 15 minute. În acest interval, două avioane sârbești au atacat, zburând la joasă înălțime, aeroportul din Tirana și au distrus la sol cel puțin 10 avioane ale NATO.

Nu știu dacă istoriile erau adevărate, însă este interesant că au apărut exact când oficialii NATO anunțau că suplimentează numărul avioanelor pe care le vor folosi în raidurile împotriva Iugoslaviei. Oricum, și dacă nu erau adevărate, nu am putut să nu remarc abilitatea cu care serviciile secrete iugoslave au răspândit zvonurile, precum și momentul bine ales. Cu toate că Dragan nu ne-a mințit niciodată când ne-a plasat câte-un pont.

Președintele Jacques Chirac i-a explicat lui Boris Elțîn, în timpul unei lungi conversații telefonice având ca subiect problema Kosovo, că este în continuare necesară “accentuarea presiunilor exercitate asupra autorităților de la Belgrad”, relatează AFP.

Președintele Slobodan Milosevic l-a trimis astăzi pe vicepremierul federal Zoran Lilic, responsabil cu problemele de securitate, în Libia. Acesta i-a transmis colonelului Muammar al Gaddafi un mesaj în care i-a cerut să intervină pentru o reglementare a crizei din Iugoslavia. Milosevic și-ar dori ca soldații libieni să facă parte dintr-o viitoare forță de menținere a păcii în Kosovo.

Alarma a sunat la 23:12. Ne-am urcat pe acoperiș și, după o jumătate de oră, am putut urmări un puternic atac aerian asupra Novi Sad-ului. Timp de 20 de minute, antiaeriana orașului a tras din toate pozițiile asupra avioanelor care bombardau coastele muntelui Fruska Gora. Cred că în pădurile de pe munte sunt ascunse trupele iugoslave, altfel nu-mi explic înverșunarea cu care NATO bombardează zona. În același timp, au fost bombardate aeroporturile din Sombor și Kraljevo, localitățile Uzice, Cacak și Sabac și podul peste râul Istok din Backa Palanka.

Secretarul american al Apărării William Cohen a ordonat trecerea a 30 de avioane de alimentare suplimentare sub comanda NATO, urmând să se angajeze în acțiunile de bombardament împotriva Iugoslaviei, a anunțat Pentagonul, citat de AFP. Aceste întăriri, care vor fi trimise începând de sâmbătă, au fost cerute de comandantul Forțelor Aliate în Europa, generalul Wesley Clark, a anunțat purtătorul de cuvânt al Pentagonului Kenneth Bacon, adăugând, totodată, că va fi necesară mobilizarea rezerviștilor.

La 1:05, când coborâsem în bar, să ne încălzim puțin, o bubuitură groaznică ne-a făcut să sărim de la mese. Am constatat cu mândrie că războiul ne crease niște reflexe perfecte. În clipa în care am auzit bubuitura, eram deja ascunși: eu sub o masă, Mile după un stâlp. Geamul dinspre stradă încă mai vibra când eram din nou în picioare, iar Dule, barmanul, se ridica zâmbind senin de după pult.

De pe acoperiș, se vedea o dâră de fum dinspre Novi Beograd și am alergat pe colina Kalemegdan, de unde puteam vedea ce s-a întâmplat. NATO bombardase din nou clădirea fostului Comitet Central al Partidului Comunist (CK), acum centrul “USCE. De această dată, două proiectile au lovit acoperișul pe care se aflau câteva relee de emisie și antene satelit ale televiziunilor și radiourilor care funcționau în clădire, înainte de a fi bombardată acum câteva zile. Blocul CK arăta sinistru, cufundat în întuneric și cu vârful învăluit într-un nor de fum. Proiectilele nu au fost incendiare și nu a fost nevoie de intervenția pompierilor.

Dupa ce ne-am lamurit că nu se întâmplase nimic grav (comparativ cu dezastrele din ultimele zile), ne-am dus la culcare. La Studio B, am văzut imagini ale momentului în care al doilea proiectil a lovit CK și am aflat că, pe la 23:45, asupra unei cazarme din Kumanovo (Macedonia) în care se aflau trupe NATO, au fost aruncate două grenade de mână. Soldații din gardă nu au apucat să reacționeze și cele două automobile ale atentatorilor au dispărut în întuneric.

Am adormit și am avut noroc cu sirenele de încetarea a alarmei aeriene de la 6:16, care m-au trezit la timp ca să-mi pregătesc corespondența pentru emisiunea de dimineață de la ProTV.

Share