18 iunie 1999
“In week-end-ul asta nu vor circula autobuzele ! O sa fie tot mai greu.” Acestea sunt cuvintele cu care ne-a intampinat Nelu la cafeaua de dimineata. Tocmai mancasem o omleta. Problema nu aparuse din cauza Primariei, care avea bani sa cumpere carburanti, ci a guvernului, care nu mai avea de unde sa o aprovizioneze. Cantitatea livrata abia daca putea sa acopere necesarul pentru functionarea sistemului de alimentare cu apa si masinile Salubritatii. Adevarul era ca mai exista inca motorina pentru agricultura si poate ca s-ar fi gasit si pentrul transportul in comun, insa regimul de la Belgrad gasise un nou instrument de a sicana Opozitia. Primaria era condusa de partidul lui Vuk Draskovic si pentru problemele din transport, lumea il injura pe primarul Mihajlovic. In plus, era un subtil avertisment catre populatie. In acest fel, liderii SPS demonstrau sustinatorilor Opozitiei ca nu ajunge sa castige mici felii din tortul Puterii, atat timp cat fraiele erau in mainile altcuiva. Reactia conducerii Primariei era slaba, deocamdata, multumindu-se sa faca apel la Guvern sa le permita achizitionarea de carburanti de pe piata libera, nu doar din sistemul de stat.
Oricum, m-am mirat suficient ca au reusit sa repare rapid sistemul de aprovizionare cu apa. Astazi, rezerva Belgradului a atins 85 % din capacitatea normala, ceea ce anula orice problema. Primaria a anuntat ca va incepe deratizarea si dezinsectia, iar in cateva zile vom scapa de tantari, pentru ca vor putea fi pulverizate substante chimice din avion. Cand ma gandeam ca la noi, ne luptam in fiecare vara cu tantarii, fara ca vreunui primar sa-i pese, ma umfla rasul amintindu-mi ca, spre finalul razboiului, edilii oraselor iugoslave isi cereau scuze locuitorilor ca nu puteau ridica avioane, sa faca dezinsectia la timp.
Pentru a da inca un semnal sarbilor ca reconstructia a inceput, s-a anuntat si organizarea unei licitatii pentru refacerea cladirii Guvernului, greu avariata de bombe, dupa proiectul lui Nikolai Krasnov, arhitectul care a ridicat-o. Autoritatile isi demonstrau si grija pentru provincia Kosovo, pentru a arata ca inca mai apartine Serbiei. Ministrul Industriei, anunta azi ca Pristina va ramane fara curent si apa, daca trupele KFOR nu vor asigura securitatea lucratorilor companiei de electricitate EPS. Erau necesare lucrari de reparatii la instalatiile de la Belacevac si Dobro Selo, la termocentralele Kosovo A si B si la liniile de inalta tensiune, insa toate se aflau in zonele in care UCK isi facea de cap. Covic spunea ca Serbia are capacitatea de a livra energie electrica tuturor consumatorilor din Kosovo, insa instalatiile trebuie reparate. Inca un mic instrument de presiune.
Initiativa sindicalistilor de la FIAT nu a trecut neobservata si ziarele si-au facut datoria, continuand sa sugereze ca uzinele italiene ar putea deveni partener pentru fabrica de automobile “Zastava” din Kragujevac. Incepeam sa cred ca, in intermedierea afacerii, politicienii de la Putere au fost mana in mana cu cei din Opozitie, pentru ca ideea cu FIAT prea era indusa din toate partile. Lucrurile nu stateau la fel, in schimb, in turism. Principala zona turistica era superbul litoral al Adriaticii, aflat in Muntenegru. Aici erau prognozate pierderi de 100 de milioane de marci in acest an, deoarece nu se putea conta nici macar pe 20 % din turistii de anul trecut. Velibor Zolak, directorul agentiei de turism a Muntenegrului, ii prevenea pe sarbi ca, atat timp cat hotelurile muntenegrene platesc curentul in valuta, ii va considera pe sarbi turisti straini, percepandu-le tarife ca atare. In Iugoslavia era mentinut dublul regim turistic, cu tarife diferentiate pentru sarbi, fata de straini.
Washingtonul a cerut in mod oficial, cetatenilor sarbi din Kosovo sa nu paraseasca provincia si sa aiba incredere in KFOR, informeaza AFP. Apelul a fost lansat de purtatorul de cuvant al Departamentului de Stat, James Foley, care a afirmat ca “NATO si KFOR sunt hotarate sa creeze in Kosovo un climat de securitate, care sa fie la fel de benefic pentru fiecare dintre comunitatile care traiesc acolo”.
Patriarhul Pavle obtinuse ieri de la generalul Michael Jackson promisiuni ferme ca militarii KFOR vor proteja asezarile si bisericile sarbilor, vizate in mod special de separatistii albanezi, care vedeau in ele un simbol al culturii celor pe care ii urau pentru greselile conducatorilor lor. Secretarul general al NATO Javier Solana promitea ca, in maximum 4 luni, UCK nu va mai detine nici o arma. Hashim Thaqi, liderul UCK, ii ruga pe sarbi sa revina la casele lor, pentru ca nu au de ce sa se teama. Apeluri zadarnice, pentru ca exodul continua. 15.000 de oameni plecasera din regiunea Dragas, anunta un ziar, adaugand ca sediul Politiei sarbe din localitate a devenit cartier general al UCK. Refugiatii povesteau ca terasele din piata centrala a orasului erau pline de luptatori UCK, cu armele la vedere, iar incidentele continuau.
Pe de o parte, se anunta ca germanii din KFOR le-au pus in vedere separatistilor albanezi sa nu mai poarte arme, anuntandu-l pe Ekrem Rexha, cel ce isi spunea “comandantul Drini“, ca vor dezarma orice luptator UCK care va umbla inarmat pe strazile Prizren-ului. Pe de alta, un baiat de 16 ani a fost ucis in timpul unui atac lansat de UCK impotriva unui convoi de refugiati sarbi care se intorcea in Kosovo venind din Muntenegru. Erau vreo 50 de sarbi din Pec, care nu au vrut sa tina cont de avertismentele politistilor muntenegreni si au cazut intr-o ambuscada organizata de UCK langa satul Savine Vode, la 5 kilometri de granita cu Muntenegru. Sarbii aveau si ei arme si au tras impotriva atacatorilor, omorand doi dintre ei.
Germanii din KFOR si-au luat treaba in serios si au intrat peste luptatorii UCK care ocupasera sediile Politiei si Primariei din Prizren. Cu aceasta ocazie, au eliberat 15 persoane “arestate” de albanezi si au confiscat o racheta, 50 de pistoale mitraliera Kalasnikov, catuse, pistoale si munitie. In cladire, germanii au gasit cadavrul unui barbat de 70 de ani, legat cu lanturi de un scaun si omorat in bataie. Inca de marti, de cand au venit, luptatorii UCK au inceput sa perchezitioneze case si sa ii “aresteze” pe sarbi sau pe tigani, acuzati ca ar fi colaborat cu sarbii. Incidentul i-a iritat pe disciplinatii militari germani, care le-au pus inca o data in vedere albanezilor ca nimeni nu mai are voie sa umble inarmat prin oras.
La Pristina, trupele KFOR au adunat pana acum 200 de automate si 172 de pistoale. La Srbica, insa, luptatorii UCK au navalit cu masinile pe strazi si au inceput sa traga rafale de mitraliera, pentru a-i teroriza pe localnici. Militarii francezi din Kosovska Mitrovica au trimis rapid cateva blindate si tancuri, cerandu-le albanezilor sa-si predea armele. Informatia o aflasem prin Internet, de pe “mirc“. Sarbul care o anuntase spunea ca, in jurul pranzului, militarii KFOR si luptatorii UCK stateau fata in fata si negociau aprins dezarmarea.
Pe de o parte, Guvernul iugoslav a deschis azi la Pristina un birou al Comitetului pentru Cooperare cu KFOR, condus de Stanimir Vukicevic, reprezentant al Ministerului de Externe. Comitetul fusese creat pe 11 iunie, de Guvernul iugoslav, la conducerea acestuia fiind numit Nebojsa Vujovic, adjunctul ministrului federal de Externe. Pe de alta, un sarb a fost impuscat langa sediul Politiei din Pristina si dus in stare grava la spital de militarii KFOR. Mai tarziu, un granicer iugoslav a fost ranit de tiruri de arma provenind dinspre teritoriul Albaniei, la postul de frontiera muntenegrean de la Bozaj.
La Zegra, puscasii marini americani au dezarmat 200 de albanezi, iar la Gnjilane – alti 116. Dupa ce au fost sechestrati 3 zile, fratii Boban si Slavisa Krstic din Pristina, rapiti de albanezi, au reusit sa scape si se ascundeau la niste prieteni. La Kojlovica, un albanez, insotit de cei 3 fii ai sai, a intrat in curtea lui Dragan Jovanovic, pe care l-a omorat, gloantele ranind-o grav si pe mama sarbului, care incercase sa-si apere fiul cu propriul trup. La Vucitrn, sarbii rezistau in fata asediului declansat de albanezi inca de aseara, iar trupele KFOR intarziau interventia, desi fusesera anuntate. In satul Janjevo, insa, albanezii cucerisera sediul Politiei si nu se stia nimic despre familia lui Josip Ivanovic, care locuia alaturi. Nici despre Djakelj Djukaj, seful organizatiei din Pec a partidului Stanga Iugoslava (JUL), nu se mai stia nimic dupa ce fusese rapit de UCK.
Dupa pranz, nu mi-au mai venit din Kosovo decat vesti proaste. Azi-noapte, pe la ora 3:00, in fata cartierului KFOR din capitala Macedoniei, Skopje, explodase o bomba ce fusese amplasata sub o furgoneta din parcare. Atentatul nu a fost revendicat de nimeni, insa nici nu a provocat victime sau pagube materiale. Luptatorii UCK au blocat intrarea in spitalul din Pristina si nu au mai lasat pe nimeni sa intre sau sa iasa din cladire. In jurul spitalului, s-au adunat cateva zeci de medici albanezi, care cereau cu vehementa sa fie lasati sa acorde asistenta medicala bolnavilor. Trupele KFOR chemate la fata locului nu intelegeau ce se intampla si nu stiau cum sa actioneze. Membrii UCK venisera sa-i opreasca pe putinii medici sarbi care mai ramasesera la Pristina sa mai aiba acces in spital, spunand ca au destui medici albanezi. Acestia, la randul lor, nu doreau sa se desparta de colegii lor sarbi, alaturi de care ingrijisera atati raniti si bolnavi in timpul bombardamentelor.
Militarii francezi din KFOR au intervenit pentru a-i scoate din manastirea Devic pe luptatorii separatisti care o ocupasera de cateva zile. Cand i-au vazut venind, albanezii au inceput sa scandeze “NATO ! NATO !” si s-au retras. In manastire mai ramasesera 9 calugarite si un calugar. Maica Anastasija, stareta manastirii, a povestit ca duminica dimineata, 30 de albanezi inarmati, purtand uniformele UCK, au navalit si s-au instalat aici, terorizandu-le si vandalizand lacasul. Desi existau zvonuri ca una din calugarite – cea mai tanara – ar fi fost violata, stareta a negat, spunand ca doar au fost amenintate si terorizate.
“Au spus ca vor sterge toate semnele prezentei noastre,” a povestit calugarul aflat la Devic. “Nimeni nu a fost batut, doar au tras cu mitralierele pe deasupra capetelor noastre.” Albanezii au spart geamurile care protejau icoanele, iar pe una din ele au gravat semnul UCK. Picturile murale – foarte vechi si conservate cu grija, manastirea datand din secolul al XV-lea – au fost zgariate si acoperite cu grafitti, iar piatra funerara a Sfantului Ioanichie, aflata intr-una dintre capele, a fost sfaramata. Au fost distruse lustrele, cadelnitele, diademele si crucile de argint, iar banii maicutelor, doua masini si patru tractoare au fost furate. Azi-dimineata, protejati de fortele speciale norvegiene, arhiepiscopul de Pec si mai multi preoti sarbi au venit sa vada ce s-a intamplat si au plecat indurerati, fara sa faca nici o declaratie.
Haosul din regiune isi punea amprenta si pe situatia din taberele de refugiati albanezi, care se goleau pe masura ce oamenii se intorceau la casele lor. Profitand ca atentia tuturor era indreptata spre Kosovo, un grup de 20 de albanezi inarmati au incercat, in doua randuri, sa jefuiasca tabara de la Kukes, in timpul atacului fiind ranit un paznic. “Satenii au invadat tabara prima oara in cursul noptii de miercuri spre joi, apoi, a doua oara, joi dupa-amiaza,” a declarat Anita Kwok, purtator de cuvant al organizatiei umanitare “Medecins sans frontieres“. Ea a spus ca ambele tentative de atac au esuat, iar Politia ii urmareste pe faptasi. “Am inceput sa transferam refugiatii intr-o alta tabara, unde le putem asigura mai bine securitatea.” La Kukes au mai ramas 2.000 de refugiati albanezi, majoritatea intentionand sa se intoarca in Kosovo cat mai curand.
Orasul Urosevac este pustiu. Circa 20.000 de sarbi si-au parasit locuintele, refugiindu-se in Serbia de teama UCK. “Ieri, odata cu sosirea americanilor, in Urosevac au intrat si luptatorii UCK, acestia instalandu-se imediat in sediile Primariei si Politiei,” a povestit Miroslav Cemerikic, unul dintre refugiati. “Au mai ramas doar cativa batrani, care nu au vrut in ruptul capului sa-si paraseasca gospodariile.” Cemerikic a spus ca luptatorii UCK au atacat convoaiele de refugiati sarbi, rapind 50 de barbati.
Soren Jessen-Petersen, adjunct al Inaltului comisar ONU pentru refugiati, a declarat ca, in ultimele 3-4 zile, in Kosovo s-au intors peste 50.000 de refugiati albanezi, insa au plecat tot atatia sarbi. El spera ca venirea patriarhului Pavle la Pec sa opreasca exodul sarbilor si ca 90 % dintre albanezii din taberele de refugiati vor reveni la casele lor inainte de caderea iernii. “Nu exista nici un motiv ca sarbii care nu au fost implicati in comiterea de faradelegi sa plece din Kosovo,” a incercat Petersen sa explice. “Dimpotriva, stim ca multi dintre ei i-au ajutat pe albanezi sa se ascunda din fata fortelor paramilitare sarbe.” Stia el, dar acum, cine mai avea vreme sa-i aleaga pe sarbii buni de cei rai ? Cuprinsi de euforia victoriei, luptatorii UCK simteau nevoia sa plateasca anii de umilinte si de teroare la care fusesera supusi.
Patriarhul Pavle a fost intampinat cu bucurie de sarbii ramasi la Pec. Adresandu-se militarilor din KFOR, Pavle le-a explicat: “Mitropolitul Amfilohije a spus ca Patriarhia din Pec este Westminster-ul sarbilor, Notre Dame-ul sarbilor, Ierusalim-ul sarbilor. Daca nu dezarmati UCK-ul si ii lasati sa ne terorizeze, nici aici nu va mai ramane vreun sarb.” La Pec mai erau cativa calugari, doi preoti si cam 100 de localnici. La manastirea Decani mai erau 22 de calugari si 17 sateni, iar la manastirea Gracanica – episcopul Artemije si monahii de la Prizren.
Consiliul ambasadorilor al NATO a mandatat KFOR sa acorde asistenta anchetatorilor TPI aflati in provincie, a declarat procurorul Louise Arbour, citat de AFP. “Consiliul a acordat o sustinere explicita activitatilor Tribunalului,” a explicat Arbour la sediul NATO din Bruxelles. Ea a precizat, totodata, ca 10 anchetatori ai TPI se afla deja in Kosovo si ca noi echipe din Marea Britanie, Statele Unite, Canada si Franta urmeaza sa soseasca in zilele urmatoare.
Viata politica din Serbia imi dadea senzatia de dezorganizare si improvizatie. Din cand in cand, cate un politician mai avea o zvacnire de realism, cum s-a intamplat astazi cu Zoran Djindjic, presedintele Partidului Democrat. Acesta a participat la Viena la o conferinta numita “Cealalta Iugoslavie“, unde a spus ca atacurile aeriene ale Aliantei Nord-Atlantice impotriva Iugoslaviei au complicat lupta politica. “Inainte de razboi, Milosevic era deja destabilizat. Daca razboiul nu ar fi avut loc, pariez ca Milosevic ar fi fost inlaturat pana in anul 2000. Acum va fi ceva mai complicat,” a explicat el. “Ma astept ca, in aceasta toamna, sa existe revendicari sociale si economice, revendicari legitime.” Djindjic a atras atentia ca popularitatea lui Milosevic nu a crescut in urma razboiului, ci este doar o aparenta creata cu ajutorul mass-mediei din Serbia, atent supravegheata si manipulata de presedintele iugoslav. “Trebuie sa gasim mijloacele de a schimba peisajul mediatic din Serbia, pentru ca – in caz contrar – viitoarele alegeri se vor desfasura la fel ca in anii trecuti, adica trucate si manipulate,” a spus Djindjic.
Liderul SPO Vuk Draskovic si-a continuat turneul prin tara, sperand sa-i convinga pe sarbi ca merita sa-i ia locul lui Slobodan Milosevic. Am vazut imagini de la vizita sa la Nis. Desigur, doar la Studio B. Draskovic a mers pe jos pe strazi catre teatrul din centrul orasului, unde era asteptat de sustinatorii sai. Oamenii se opreau pe strada si l-au aplaudat frenetic cand a imbratisat cativa soldati sarbi, intalniti “intamplator” pe drum. In sala mare a teatrului din Nis, Vuk Draskovic a cerut inca o data organizarea de alegeri libere si a adus acuzatii dure la adresa liderilor radicali, vechii sai dusmani. “Nu poate exista reconstructie fara o schimbare politica,” a afirmat el. “Trebuie sa dam un semnal Occidentului, sa-i spunem: “Priviti ! Aceasta belea pleaca de pe capul nostru !” si – in 5 ani – Serbia va deveni o Elvetie a Balcanilor. Nu se poate reconstrui tara fara bani si nu vor veni bani, fara schimbari democratice. Daca vom incerca sa construim ce a daramat NATO doar cu lozinci, drapele si cantece patriotice, vom avea nevoie de 30 de ani !”
Ceilalti actori de pe scena politica au iesit si ei, putin, la rampa. In numele Partidului Democrat, vicepresedintele Slobodan Vuksanovic a cerut din nou tuturor formatiunilor din Opozitie sa se uneasca. Liderul partidului Noua Democratie Svetozar Krstic a spus ca, pana la organizarea de alegeri anticipate, tara ar trebui condusa de un guvern de tehnocrati. Coalitia Sumadija a anuntat la Kragujevac ca a strans deja cateva sute de semnaturi pe o petitie in care se cere demisia lui Slobodan Milosevic. Partidul Democrat din Serbia acuza Uniunea Europeana pentru mentinerea nejustificata a sanctiunilor impotriva Iugoslaviei, care nu servesc decat regimului Milosevic, pentru ca poate arata cu degetul catre un Occident nemilos, ce doreste nimicirea definitiva a sarbilor.
In acest timp, Slobodan Milosevic il primea la palatul prezidential pe celebrul muzician grec Mikis Theodorakis, multumindu-i pentru sustinerea acordata Iugoslaviei in timpul razboiului. Presedintele iugoslav nu era prea ingrijorat de initiativele oponentilor sai. Stia cum sa opreasca mediatizarea acestora. La Cacak, de exemplu, Consiliul local se zbatea fara sanse ca Ministerul federal al Informatiilor sa legalizeze dreptul postului local de radio Joker sa utilizeze frecventa pe care a folosit-o in timpul razboiului. Frecventa pe care acesta functionase fusese preluata de RTS in 23 aprilie, o saptamana mai tarziu, Consiliul local autorizand radioul sa functioneze pe alta. Atunci, Joker servea intereselor lui Milosevic. Acum, insa, nu mai era nevoie de el si ministerul ameninta ca-i va opri emisia.
“Am ajuns la un acord in termenii ceruti de NATO si Rusia,” a declarat William Cohen, care a semnat documentul in aceasta seara, la Helsinki, impreuna cu ministrul rus de Externe Igor Ivanov, relateaza AFP. “Fortele rusesti vor ramane sub controlul national rusesc si vor avea un reprezentant in cadrul comandamentului KFOR,” a spus Ivanov. Maresalul Igor Sergheev, ministrul rus al Apararii, a declarat, la randul sau: “Am gasit o solutie alternativa pentru sectorul nostru, care ne permite sa participam din plin la procesul de pace, pastrand controlul trupelor noastre. Suntem multumiti de aceasta solutie.” Precizand termenii compromisului, William Cohen a explicat: “Trupele rusesti se vor afla sub controlul tactic al KFOR si sub control operational rusesc“. Potrivit Itar-Tass, rezultatul acestor negocieri a fost posibil datorita noilor dispozitii date ministrilor sai de catre Boris Eltin.
Asteptam cu totii rezultatul negocierilor de la Helsinki, insa acesta a venit prea tarziu pentru ca eu sa pot aduna reactiile sarbilor, ca sa le povestesc la Stirile de la 19:30. Am transmis doar detalii despre ziua care a trecut, insa am ramas atent sa aflu ce s-a intamplat acolo. Ceva mai devreme, Javier Solana se declarase optimist in privinta negocierilor, care plecau de la premisa ca ambele parti doreau ca Rusia sa faca parte din KFOR.
Pentru a-si putea asigura participarea la KFOR, Rusia a trebuit sa cedeze in mai multe puncte majore si acordul incheiat parea mai favorabil Aliantei Nord-Atlantice. Pana la urma, dupa ce negocierile au batut pasul pe loc 3 zile, tocmai din aceasta cauza, rusii au abandonat pretentia de a avea un sector operational independent in Kosovo. Trupele rusesti vor fi repartizate in 3 din cele 5 sectoare stabilite de NATO in Kosovo: american (estul provinciei), francez (nord) si german (sud). Asa cum banuiau si sarbii, fara sa creada in promisiunile lui Milosevic si ale Moscovei, prezenta rusilor in Kosovo nu va fi decat una simbolica. De la cei 10.000 de soldati pe care se laudau ca ii vor trimite in provincie, in acord nu se mai mentiona decat de un contingent rusesc de 3.600 de oameni.
Cea de-a treia pretentie cruciala a rusilor, privind comanda trupelor din Kosovo, a fost rezolvata printr-o singura propozitie: “Trupele rusesti se vor afla sub controlul tactic al KFOR si sub control operational rus.” Adica, rusii isi vor comanda soldatii, insa ordinele vor veni de la comandamentul general al KFOR, controlat de NATO, desi aici au fost cooptati si oficiali rusi. Targul a fost facut rapid, la ordinul lui Boris Eltin, care avea nevoie de el, ca atu in discutiile de duminica cu Bill Clinton, de la incheierea summit-ului G-8 de la Koln, pentru a mai cere sprijin financiar pentru economia in agonie a Rusiei.
“Militarii rusi nu sunt deloc satisfacuti de acordurile incheiate la Helsinki,” avea sa scrie cotidianul moscovit “Segodnia” in numarul sau de maine. “Aceste acorduri prevad crearea unui stat major unificat al KFOR, in care NATO sa joace un rol de prima mana. S-a promis Rusiei ca, in acest comandament unificat, vor fi inclusi mai multi ofiteri rusi. Inca nu putem sa ne dam seama care vor fi prerogativele concrete ale reprezentantilor rusi in statul major al KFOR si nici cine va da ordine militarilor rusi.”
Nemultumirea era justificata. Acordul revitaliza Consiliul comun NATO-Rusia, care dadea dreptul rusilor sa supravegheze – fara veto – actiunile NATO. Rusia suspendase activitatea consiliului, odata cu lansarea operatiunilor NATO impotriva Iugoslaviei, iar acum, pentru Kosovo, schimburile de informatii vor ramane la nivel de consultari. Rusii vor avea un general, asistat de 10 ofiteri, la Cartierul general al NATO de la Mons, si un general si cativa ofiteri in Cartierul general al KFOR de la Pristina. Ca desfasurari de forte, rusii vor pastra comandamentul aeroportului Slatina, sustinuti logistic de 600 de militari. Vor avea 1.500 de militari in sectorul american, 750 in cel francez si alti 750 in cel german.
Ca de obicei, vocea oficialilor de la Belgrad era agentia de presa iugoslava Tanjug, care a anuntat ca acordul de la Helsinki era multumitor, deoarece confirma “caracterul international” al fortei de mentinere a pacii in Kosovo. Limbajul folosit in comentariul agentiei confirma eforturile oficialitatilor de la Belgrad de a convinge populatia ca nu a pierdut definitiv provincia Kosovo. KFOR era denumita “forta internationala de pace sub egida Natiunilor Unite“, iar generalul Michael Jackson nu era decat “comandantul fortelor occidentale din cadrul trupelor de pace ale ONU”. Oamenii de rand insa, nu s-au lasat pacaliti si au inteles ca rusii i-au lasat de izbeliste din nou. Si-au dat seama ca rusii nu mai aveau forta de a tine piept NATO si ar fi acceptat orice compromis care i-ar fi scos basma curata din aceasta poveste. Desi prezenta rusilor in Kosovo era fluturata ca o incurajare pentru sarbi ca sa ramana in provincie, acestia stiau ca, daca ar fi sa ramana, tot la militarii NATO trebuiau sa apeleze pentru protectie.
Vicepresedintele PNR Virgil Magureanu a declarat in cadrul unei conferinte de presa la Cluj ca partidul sau nu este de acord cu decizia actualei Puteri de a-l declara pe Slobodan Milosevic si pe apropiatii acestuia persoane indezirabile in Romania, transmite corespondentul Mediafax. Magureanu a afirmat ca nimeni nu a solicitat opinia Executivului din Romania referitoare la Milosevic, motiv pentru care Puterea nu trebuia sa se pronunte asupra acestei probleme. “Atitudinea denota obedienta si lacheism,” a spus Magureanu, subliniind ca partidul pe care il conduce va pastra relatiile de buna vecinatate cu tarile din apropierea Romaniei.
Seara, m-a sunat Sergiu Toader, directorul Stirilor ProTV, sa afle daca totul e in regula cu mine si m-a anuntat ca mi-a trimis niste bani prin Ambasada Romaniei. M-a rugat sa-i confirm cateva detalii pe care le aflase despre viata Mirei Markovic, nevasta lui Milosevic. Ca de obicei, serviciile secrete inclinau sa atribuie comportamentul sotilor Milosevic unor tare din copilarie si raspandeau tot felul de zvonuri, preluate de anumiti ziaristi. Zvonuri care trebuiau verificate, pentru ca, uneori, aveau un sambure de adevar. L-a intrebat pe Nelu si acesta mi-a povestit ca, intr-adevar, viata Mirei Markovic a fost foarte marcata de moartea dramatica a mamei sale. Aceasta se indragostise de un partizan, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, si, cand a ramas insarcinata, a coborat din munti la Pozarevac, sa nasca. Dupa ce a adus-o pe lume, mama Mirei a fost torturata de nemti si apoi executata de partizanii sarbi, pentru tradare. Fata a fost crescuta la o manastire. Nelu imi spunea ca mama Mirei Markovic ar fi fost de origine romana. Cert insa, era ca moartea mamei sale a marcat-o foarte tare pe viitoarea sotie a presedintelui iugoslav, ea revenind adesea asupra acestui subiect, intr-un jurnal pe care l-a publicat la o editura din Belgrad.
Sergiu insista sa gaseasca o solutie pentru a face transmisii live, cu imagini, de la Belgrad. I-am explicat inca o data ca nimeni nu risca sa o faca pentru mine, care nu mai aveam acreditare de la Centrul militar de presa, atata vreme cat mai este in vigoare starea de razboi. Sergiu incepuse sa ma ingrijoreze, de cand aparusera criticile la adresa ProTV, pe motiv ca nu exploateaza suficient imaginea mea, cand atata lume imi aprecia transmisiile. Il intelegeam si il aprobam, doar ca ma deranja ca era vorba de mine si ma ingrozea ideea de a deveni o “vedeta ProTV“. Mi-a spus ca ar fi dorit sa-mi trimita un cameraman la Belgrad, sa ma filmeze peste tot pe unde mi-am petrecut noptile si zilele in acest razboi, incercand sa reeditam tot ce se intamplase atunci. Singura problema era ca, pentru a veni cu camera video in Iugoslavia, echipa ProTV avea nevoie de viza de intrare in tara. O aberatie inventata de autoritatile de la Belgrad pentru jurnalisti, deoarece nici un cetatean roman nu avea nevoie de viza pentru a intra in Iugoslavia. In timp ce vorbeam, Mile mi-a facut cu ochiul si a ridicat doua degete. M-am prins imediat ce voia sa zica. I-am spus lui Sergiu sa trimita echipa, pentru ca voi aranja eu intrarea lor in tara, insa nu-i pot explica la telefon cum voi face. A ras si mi-a raspuns ca o va trimite, insa m-a rugat sa am grija.
Inainte de a inchide telefonul, i-am povestit si lui pataniile unui subofiter britanic, Gordon Easton, care plecase aseara de la Salonik, cu gandul de a ajunge in Kosovo. Tipul era un specialist scotian in fotografierea de gropi comune si, dupa ce s-a urcat la volanul Land Rover-ului din dotare, in loc sa plece spre nord, catre Kosovo, a luat-o spre sud, a condus 1.000 de kilometri fara sa observe nimic neobisnuit si a ajuns astazi intr-o piata din Atena, unde s-a apucat sa intrebe care e drumul spre Pristina. Un echipaj al Politiei l-a condus imediat la sediu si a chemat diplomatii Ambasadei Marii Britanii, care i-au dat subofiterului toate indrumarile necesare. Acesta a multumit politistilor pentru ospitalitate si s-a urcat in masina, demarand in hohotele de ras ale ziaristilor greci, care aflasera de incident.