lovitura de stat | sorin bogdan's blog

target: Rusia i-a vândut pe sârbi în schimbul reeșalonării datoriei externe

June 18, 2024September 7, 2010 by sorinbogdan

19 iunie 1999

Într-adevăr, astăzi nu circulau autobuzele în Belgrad. Din câte am aflat, transportul în comun era asigurat doar de 60 de tramvaie și 40 de troleibuze. Uimitor, era plin de taximetre, șoferii răspunzând apelului directorului de la compania “Beotaksi“, care îi rugase să circule cât mai mult în acest week-end, pentru a atenua lipsa autobuzelor. Nici cursele interurbane nu puteau fi asigurate de compania “Lasta“, care nu mai primise nici un litru de carburant și a anunțat că autobuzele sale vor circula doar între orele 5:00-8:00 și 17:00-21:00. Autoritățile locale nu știau ce să mai facă și își puneau speranța în promisunea primarului Moscovei, care declarase că va ajuta Belgradul cu 15.000 de tone de carburanți. Cât despre cererea Consiliului local ca Guvernul să-i permită să cumpere combustibil de la firmele particulare, până acum nu exista nici un răspuns.

Toate ziarele pe care le-am citit astăzi scriau despre discuția dintre adjunctul ministrului federal de Externe Nebojsa Vujovic și comandantul KFOR, generalul Michael Jackson. Vujovic fusese la Priștina și îi ceruse lui Jackson să dezarmeze urgent unitățile UCK și să asigure securitatea tuturor locuitorilor din Kosovo. El a acuzat forțele internaționale de pace că nu au reușit să îndeplinească prevederile acordului de la Kumanovo, lăsându-i pe separatiștii albanezi să-i terorizeze și să-i gonească pe sârbi din provincie. “KFOR e martor al atrocităților” titra pe prima pagină cotidianul “Vecernje Novosti“, care era plin de fotografii cu sârbii care se refugiau din Kosovo. Pe două pagini, erau prezentate detalii despre “nelegiuirile” comise de albanezi și erau enumerate numele a 37 de sârbi, uciși sau răpiți de UCK.

Vești ceva mai bune veneau din zona controlată de britanicii din KFOR. Aceștia au instalat posturi de control la toate intrările în Priștina și verificau toate mașinile care soseau ori plecau din oraș. În câteva localități din apropiere, Obilic, Kosovopolje sau Lipljan, de 24 de ore nu au mai fost înregistrate incidente. După ce aducea pe mai multe pagini laude rușilor, pentru acordul de aseară, cotidianul “Politika” publica pe larg fragmente din declarațiile generalului Michael Jackson, care promitea parafarea, astăzi sau mâine, a unui acord de demilitarizare a UCK. Generalul britanic organizase o conferință de presă pentru a anunța că acordul este conform cu prevederile înțelegerilor de la Kumanovo și repeta că, foarte curând, nu vor mai exista motive pentru ca sârbii să fugă din Kosovo. “Știm că le este greu, dar trebuie să aibă încredere în KFOR,” spunea Jackson. “Acum, toată lumea trebuie să înțeleagă că noi asigurăm securitatea locuitorilor din provincie.”

Era foarte amuzant să citești “Politika“. Astăzi – culmea! – scria despre vizita lui Vuk Draskovic la Nis. Desigur, fără a pomeni un cuvânt despre criticile aduse de acesta lui Slobodan Milosevic sau despre declarațiile sale referitoare la schimbările democratice de care are nevoie Iugoslavia. Nu erau amintite decât apelurile sale către sârbii din Kosovo, în care Draskovic le cerea să rămână la casele lor. Regimul de la Belgrad avea nevoie și de vocile Opoziției.

Am citit în numărul de astăzi din “Blic” un interviu al liderului Partidului Democrat din Serbia, Vojislav Kostunica, pe care mi-am propus să-l urmăresc atent, de când Nelu Madjinca îmi sugerase că acesta ar putea fi unul dintre cei care i-ar lua locul lui Slobodan Milosevic. Kostunica spunea că provincia Kosovo nu este încă pierdută pentru Serbia, dar va trebui luptat pentru aceasta. “Va trebui să ducem o luptă acerbă pentru Kosovo, pe două planuri, mediatic și legal,” declara el. “Nu vom putea reuși, până nu se va afla tot adevărul despre ce s-a petrecut în Kosovo, atât înainte de război, cât și în timpul și după terminarea acestuia.” Câtă vreme sârbii se refugiază din Kosovo, Kostunica considera că prioritatea numărul unu nu poate fi organizarea de alegeri libere, iar toți cei care vorbesc de alegeri slujesc interese străine sârbilor. El explica prevederile acordului de pace de la Kumanovo, care nu poate fi favorabil Serbiei sau Iugoslaviei, atât timp cât provincia Kosovo a trecut sub dictatura NATO. “Degeaba ne povestesc cei de la Putere despre forțele Națiunilor Unite, când în acordul de pace se spune foarte clar că trupele NATO vor controla Kosovo și nici un reprezentant al administrației de la Belgrad nu va avea vreo putere,” adăuga Kostunica. “Vor veni alegerile, însă tare mă tem că toți cei care vorbesc acum despre alegeri nu doresc binele sârbilor, ci doar să pună mâna pe Putere.”

O altă veste bună, tot din ziare: lucrătorii companiei de electricitate EPS au finalizat prima fază a reconstrucției stației de transformare Bezanijska Kosa din cartierul Novi Beograd, distrusă de rachetele NATO în ultimele săptămâni de război. Conducerea EPS a anunțat că sistemul energetic al Serbiei va fi stabilizat până la sfârșitul acestei luni și va putea să asigure fără probleme consumul de vară, de 60-70 de milioane de kilowațioră pe zi. De asemenea KFOR a transmis că va asigura securitatea tuturor lucrătorilor EPS care repară instalațiile electrice din Kosovo. Amenințarea EPS că, de luni, electricienii nu vor mai risca să fie atacați de UCK și vor sista reparațiile în provincie, își făcuse efectul. La asta se adăugase ziua de ieri, când Priștina rămăsese fără apă, din cauza problemelor din alimentarea cu electricitate.

“UCK va crea probleme Națiunilor Unite,” a afirmat secretarul general al ONU Kofi Annan, într-un interviu publicat de cotidianul “Le Monde“. “UCK nu este o forță omogenă. Încurajez NATO să-și desfășoare forțele cât mai repede posibil, pentru a stabili ordinea publică și pentru a evita ca UCK să ne împiedice munca în Kosovo. Sarcina încredințată Națiunilor Unite este mult mai dificilă decât cea a militarilor.”

Fiind sâmbătă, nu am stat la Media Center decât până la 13:00. Era program de week-end. Pentru că mai voiam să aflu câte ceva, m-am dus la Internet-cafe-ul de la Dom Omladine și am intrat în dialog pe “mIRC” cu sârbii din alte orașe. Am citit și o grămadă de declarații ale liderilor UCK, care mai de care mai contradictorii, dovedind dezorganizarea și lipsa de coordonare din sânul organizației.

“Proiectul nostru este să ne transformăm mai întâi într-un corp de Poliție care să controleze întreaga provincie Kosovo,” explica purtătorul de cuvânt al UCK Jakup Krasniqi. “Cu timpul, sperăm să devenim Armata provinciei Kosovo, o armată care va supraveghea frontierele și teritoriul nostru și care va fi gata să ne apere în orice circumstanțe.” Krasniqi declara că UCK are în plan demilitarizarea unităților sale, însă aceasta va fi făcută în timp, cu prudență și fără presiuni din alte părți: “NATO nu a putut și nu poate să aibă intenția de a ne dezarma, pentru că acest lucru nu a fost prevăzut în nici un acord. Alianța știe care sunt planurile și cererile noastre.”

Abia citisem această declarație, că un purtător de cuvânt al KFOR anunța că UCK a semnat angajamentul ca luptătorii săi să nu mai poarte arme în marile orașe din Kosovo: “Această decizie este contribuția lor la o mai bună securitate și la o ordine mai stabilă în Kosovo. UCK acceptă, de asemenea, și ca luptătorii săi să nu mai poarte uniforma în sudul provinciei, zonă controlată de trupele germane din KFOR.” Ceva mai târziu, Lirak Qela, care se prezenta drept comandantul forțelor UCK din nordul provinciei Kosovo, afirma că organizația separatistă este nemulțumită de prevederile acordului încheiat ieri la Helsinki asupra rolului Rusiei în KFOR: “Nu suntem mulțumiți, însă trebuie să acceptăm acordul. Totuși, îl vom respecta, deoarece avem încredere că trupele NATO îi vor ține pe ruși sub control.”

“Conform informațiilor mele, Boris Elțîn a aprobat acordul încheiat de militarii nostri la Helsinki,” a asigurat premierul Serghei Stepașin, la postul de televiziune RTR. Elțîn se pregătește să plece la Koln, la summit-ul G-8, cu ocazia căruia se va întâlni cu președintele american Bill Clinton. Cei doi șefi de stat urmează să examineze acordul privind participarea Rusiei la KFOR. “Contingentul rus din Kosovo nu poate să fie subordonat comandamentului NATO,” a declarat emisarul rus Viktor Cernomîrdin, citat de Itar-Tass. “Ar fi irațional.”

Am aflat și prețul pentru care Rusia i-a vândut pe frații săi ortodocși: 100 de miliarde de dolari. În această dimineață, cancelarul german Gerhard Schroeder s-a întâlnit cu premierul rus Serghei Stepașin, cu care a discutat despre datoria externă a Rusiei. “Schroeder împărtășește opiniile mele în privința reeșalonării datoriei fostei URSS,” a afirmat Stepașin, care a precizat că cea mai mare parte a acestei datorii ar trebui restituită Germaniei. Premierul rus spera să obțină reeșalonarea a 100 din cele 140 de miliarde de dolari, care reprezintă datoria externă a Rusiei. Și, bineînțeles, până la urmă, a reușit.

Militarii germani din KFOR nu au fost foarte încântați că o parte din trupele rusești vor sosi în zona controlată de ei. “Prizren este cartierul general al trupelor germane, care controlează sectorul sudic al provinciei, dar este un oraș în care majoritatea populației este albaneză și nu ar fi înțelept ca rușii să se instaleze aici,” a atras atenția generalul Fritz von Korff, comandantul trupelor KFOR din zona de sud a provinciei Kosovo. El era de părere că ar fi mai potrivit ca rușii să fie instalați într-un oraș în care populația sârbă este majoritară și a anunțat că, dacă nu va primi altfel de ordine de la cartierul general al KFOR, va recurge la această soluție, pentru a nu-și crea dureri de cap în plus.

Dovedindu-și proverbiala încăpățânare, militarii ruși au mai provocat un mic incident după-amiază. Pe la ora 15:00, 3 blindate britanice au încercat să intre pe aeroportul Slatina, însă parașutiștii ruși care controlează zona le-au interzis accesul. Englezii au insistat, dar, văzând că rușii se încăpățânează, deși le spuseseră că nu au venit decât pentru a întări dispozitivul de securitate al aeroportului, au făcut cale întoarsă.

Schimburile de focuri care au avut loc în sectorul american din Kosovo au provocat moartea a 8 persoane – sârbi și albanezi, a anunțat un purtător de cuvânt al contingentului american din KFOR, citat de AFP. Pușcașii marini au arestat un sârb care a ucis un membru UCK la Gnjilane. Alte două persoane au fost rănite în urma unei alte serii de tiruri. Între 5 și 7 persoane au fost ucise la nord de Gnjilane, în cursul altor schimburi de focuri, asupra cărora nu existau încă informații complete. “Este un punct fierbinte, unde au loc schimburi constante de focuri. Dar nu noi suntem ținta acestora,” a precizat locotenent colonelul american Robert Taylor.

Deși sporadice, luptele din Kosovo continuau. Aseară, au avut loc confruntări violente între luptători ai UCK și cei grupați în Frontul pentru Apărarea regiunii Gora (GFO), în jurul satelor Orcusa și Krusevo. Oamenii din regiunea muntelui Gora erau niște munteni aprigi, care nu se înțelegeau bine nici măcar cu sârbii, cu atât mai puțin cu albanezii. În timpul luptelor, un muntean a fost rănit, iar 4 albanezi au fost luați prizonieri.

Între timp, am aflat că retragerea Armatei iugoslave din Zona II, cum era numit centrul provinciei Kosovo în acordul de la Kumanovo, era pe cale de a se încheia. Cea mai mare parte a militarilor fusese deja retrasă, rămânând doar un număr mic de soldați și câteva vehicule militare. Retragerea din Zona II ar fi trebuit finalizată până mâine seară, urmând să se treacă la ultima fază. Zona III, din nordul provinciei Kosovo, era mai greu de evacuat, din cauza unor probleme logistice, recunoscute până și de americani. Sârbii anunțaseră că, în această zonă, au în jur de 100 de tancuri care nu mai sunt operaționale, însă ar dori, totuși, să le retragă. Problema era că nu aveau la dispoziție decât 22 de transportoare care ar fi putut să le care de acolo.

Șoselele dinspre Kosovo nu mai erau aglomerate de refugiați, majoritatea sârbilor fugind deja din provincie. Din datele pe care le-am aflat de pe Internet, în sudul provinciei au mai rămas doar 3.500 de sârbi în zona Orahovac, în jur de 100 la Gorazdevac și puțini în jurul orașului Pec. Cei rămași aveau viață grea, pentru că trupele KFOR nu stăpâneau nici acum complet situația. Astăzi, lângă Urosevac, 20 de sârbi au fost răpiți de luptătorii albanezi care au atacat o coloană de refugiați. Doi sârbi au fost împușcați lângă Strazevica și, în această după-amiază, trupele KFOR au salvat cu greu 20 de familii din satul Mursicane, de lângă Stimlje, care erau asediate de UCK.

Discutând pe Internet cu sârbii din alte orașe, am aflat de la o fată din Pirot, fiica redactorului șef al unui ziar local, că refugiații sârbi cazați într-un motel de lângă oraș mănâncă de două zile doar macaroane, cartofi și fasole. Erau 206 de sârbi, majoritatea femei și copii, care trăiau în condiții mizere, fără ca nimeni să se mai intereseze de ei, de când veniseră. Magazia de alimente a motelului era aproape goală și, aflând ce se întâmplă, localnicii începuseră să vină, să le aducă mâncare.

În această vreme, guvernul de la Belgrad a mai născocit o inițiativă tipică pentru sârbi: a ordonat miniștrilor să asigure întoarcerea refugiaților la casele lor din Kosovo, cu ei în fruntea coloanelor. Dacă situația nu ar fi fost dramatică, m-aș fi prăpădit de râs, însă îmi dădeam seama că nu-i de glumă și câțiva sârbi disperați vor fi păcăliți să se întoarcă, pentru ca reporterii RTS să poată înregistra imagini cu miniștrii lui Milosevic care îi ocrotesc pe refugiați. Și, mai ales, pentru a-i convinge pe sârbi că provincia Kosovo încă le aparține, iar trupele KFOR respectă pretențiile Belgradului de a asigura securitatea tuturor locuitorilor.

Milosevic avea mare nevoie ca lumea să vadă că la Kumanovo nu s-a semnat o capitulare, ci un acord de pace, ale cărui paragrafe sunt garantate de ONU și apărate cu arma în mână de militarii din “forța internațională de pace”. Desigur că Televiziunea Naționala a început să prezinte reportaje cu dezarmarea separatiștilor UCK din localitățile din Kosovo și cu sârbi care declarau că abia așteaptă să se întoarcă la casele lor, pe care tocmai le părăsiseră.

Premierul muntenegrean Filip Vujanovic a amenințat cu organizarea unui referendum privind statutul acestei republici, dacă Serbia refuză să o trateze pe picior de egalitate, informează AFP. El a afirmat că există un mare număr de adepți ai independenței Republicii Muntenegru, “din cauza politicii lui Slobodan Milosevic“. Vujanovic este de părere că “ar fi fatal pentru Muntenegru să-și lege viitorul țării de cel al lui Slobodan Milosevic, care trebuie să-și ia locul în banca acuzaților la Tribunalul de la Haga. Muntenegru nu va mai permite să fie reprezentată în Parlamentul federal de deputații care nu reprezintă majoritatea în țară și apără interesele unui singur om, Slobodan Milosevic, sau ale regimului sârb. Nu mai putem permite ca premierul federal să fie președintele unui partid de opoziție muntenegrean și ca el să fie în acest post pentru că este partener de coaliție cu partidul la putere în Serbia.”

Și luptele politice s-au ascuțit. Așa cum mă așteptam, profitând de greșelile Opoziției și de prostia americanilor, care nu înțelegeau aproape nimic din mentalitatea sârbilor, oamenii din partidele de la Putere administrau lovituri necruțătoare. Atacurile au fost declanșate de Ivan Markovic, secretar al partidului Stânga Iugoslavă (JUL, al soției lui Milosevic). Acesta a declarat că, de dragul banilor primiți ca ajutor din SUA, președintele muntenegrean Milo Djukanovic și liderii Opoziției doresc destrămarea Iugoslaviei. Pretextul atacului a fost întâlnirea de la Njivice, dintre emisarul american Robert Gelbard și reprezentanții Opoziției sârbe. Markovic a spus că americanul le-ar fi dat acestora 9 milioane de dolari, pentru a organiza o lovitură de stat și a răsturna guvernul sârb. La această ofensivă s-a alăturat și Partidul Socialist Popular din Muntenegru (SNP), care a acuzat SUA că și-au intensificat activitățile menite să destrame Republica Federală Iugoslavia și că se folosesc pentru aceasta de “ienicerii” din guvernul muntenegrean și de liderii partidelor neparlamentare din Serbia. Replica acuzaților a fost palidă și, din nou, total neinspirată. De la Budapesta, Zoran Djindjic a dezmințit acuzațiile și a spus că diplomatul american s-a întâlnit doar cu Milo Djukanovic, cu fostul premier iugoslav Milan Panic și cu câțiva lideri ai Opoziției și au discutat doar probleme politice, fără să fie vorba de bani.

În nebunia de după război, orgoliul rănit al sârbilor le exacerbase la maximum sentimentele naționale și orice dialog, ca să nu mai vorbim de colaborare cu Occidentul și – mai ales – cu americanii, era privit cu dispreț. Erau ușor de folosit asemenea arme și membrii SNP aveau mare nevoie de ele. Paradoxul în care trăiau sârbii era că un partid ca SNP să facă parte atât din Parlamentul federal, cât și din guvernul iugoslav, ba chiar să dețină și postul de premier federal, în timp ce, în Muntenegru, era în opoziție. Așa că, pentru a mai recupera ceva din neîncrederea muntenegrenilor, nu puteau decât să arate cât de mult le pasă de uneltirile Occidentului împotriva Iugoslaviei.

Vojislav Andric, liderul partidului Noua Democrație (ND), a încercat să atragă atenția asupra pericolului pe care îl reprezentau reportajele – lipsite, în cea mai mare parte, de dovezi – despre gropile comune și atrocitățile săvârșite de sârbi în Kosovo. “Acestea pot fi izvorul unei imense reacții de condamnare din partea comunității internaționale și de satanizare a întregului popor sârb.” El a cerut finalizarea rapidă a anchetelor, cu prezentarea unor dovezi concrete și găsirea adevăraților vinovați, pentru că aceștia pot fi câțiva oameni, dar nu un întreg popor. Din păcate, nimeni nu l-a ascultat și jurnaliștii străini veniți în Kosovo și-au continuat “reportajele senzaționale“, în lipsa cărora șefii lor i-ar fi chemat acasă, lipsindu-i de diurnele grase și sporurile de pericol, pe care le primeau pentru că se aflau într-o zonă în care conflictele armate nu se încheiaseră.

În acest timp, șefii forțelor NATO își savurau victoria. Astăzi, William Cohen, secretarul de stat pentru Apărare al SUA, și generalul Wesley Clark au sosit în Macedonia, de unde au plecat cu un elicopter în Kosovo. Aici, au vizitat orașele Urosevac și Gnjilane, unde erau desfășurați militarii americani din KFOR. Nu am aflat, deocamdată, ce declarații au făcut acolo, dar începusem să mă plictisesc de ele, pentru că nu făceau decât “să-i ridice mingea la fileu” lui Milosevic și să mai pună o lespede pe mormântul Opoziției sârbe.

Președintele PDSR Ion Iliescu consideră că decizia Guvernului de a interzice intrarea lui Slobodan Milosevic pe teritoriul României reprezintă o măsură pripită, un “zel excesiv”, nemotivat din punct de vedere politic. Iliescu crede că această măsură riscă să deterioreze relațiile României cu o țară vecină. “Noi introducem interdicții, o luăm înaintea altora, chiar și a celor care s-au implicat în război. Astfel de decizii sunt niște naivități, infantilisme politice, care aduc prejudicii seriozității și verticalității poziției noastre externe,” a spus Iliescu. “A sosit momentul ca Ion Iliescu să înțeleagă că România nu mai este un loc de refugiu pentru tovarășii de ideologie comunistă și de luptă împotriva intereselor propriilor națiuni sau ale umanității,” i-a replicat Remus Opriș, opinând că liderul PDSR “ar fi dorit să-l consoleze pe Milosevic, plimbându-l, poate, prin sediile PDSR, pentru a-i alina durerea provocată de înfrângerea politicii sale despotice”.

Am aflat de la București o veste despre care îl prevenisem pe George Roncea, când se transferase de la “Ziua” la “Cotidianul“, pentru a putea rămâne corespondent de război la Belgrad: de luni, Ion Cristoiu nu va mai fi director la “Cotidianul”. Oficial, despărțirea s-a făcut amiabil, însă, în realitate, știam de mai multă vreme că liderii PNȚCD nu i-au iertat lui Cristoiu atitudinea sa și a ziarului în timpul războiului din Iugoslavia și i-au impus, până la urmă, lui Ion Rațiu să renunțe la acesta. Ion Cristoiu declara că va continua să-și scrie editorialul de pe prima pagină, însă mă îndoiam că aceasta se va întâmpla sau că va dura prea multă vreme. Am vorbit cu George și mi-a mărturisit că, după plecarea lui Cristoiu, nu știe dacă se va înțelege cu noul director, însă speră ca provizoratul acesta nu va dura prea mult, mai ales că Ion Cristoiu intenționa să deschidă un alt ziar.

Spre seară, m-a sunat Sergiu Toader și mi-a spus că va trimite o echipă de la ProTV, care să încerce să intre în Iugoslavia și să facem împreună un documentar despre tot ce s-a întâmplat în aceste 3 luni. Sergiu insista ca eroul principal al acestui film să fiu eu și ideea mă intimida foarte mult. Găsisem, totuși, o soluție: schițasem un scenariu în care eu să fiu cel care îl conduce pe telespectator prin coșmarul războiului trăit de sârbi. Aveam în jurul meu atâtea personaje, care trăiseră, fiecare în felul său, acest război și nu îmi rămânea decât să leg între ele episoadele pe care le-ar fi descris. L-am asigurat pe Sergiu că voi avea grijă ca echipa noastră să ajungă la Belgrad.

Aveam un plan. L-am sunat pe Ștefan Anghel, cameramanul care urma să vină încoace, împreună cu nea Nelu, șoferul nostru. I-am spus să plece spre Timișoara și să mă sune când ajunge. Vorbisem cu Mile Cărpenișan, care a fost de acord să se ducă în frontieră și să introducă în țară jeep-ul nostru și camera video, spunând că sunt ale lui, pentru că el avea acreditare de război și avea voie să o facă. Era puțin riscant, însă după ce scăpasem de bombardamente, pericolul ca polițiștii sârbi de la frontieră să se prindă de șmecherie și să se înfurie ni se parea ridicol. Exista riscul ca sârbii să-i aplice lui Mile o interdicție de intrare în Iugoslavia pe 2 ani și – în cel mai rău caz – să-i tragă câteva bastoane pe spinare. Perspectiva aventurii ne-a amuzat și toată seara am făcut glume cu Mile, pe seama belelelor pe care ar putea să le aibă, dacă operațiunea eșua. Ba chiar, ca sfidarea să fie completă, Mile s-a hotărât să-l aducă la Belgrad și pe Alexandru Mandici (Sandi), cameramanul lui de la Timișoara. Ne-am culcat bine dispuși, urmând ca mâine, Nelu să-l ducă pe Mile în vama de la Stamora-Moravița, ca să se întâlnească cu echipa noastră, care ajungea la Timișoara.

target: sârbii aprobă planul de pace propus de emisarii internaționali

June 1, 2024July 14, 2010 by sorinbogdan

3 iunie 1999

Ne-am trezit la ora când s-au reluat discuțiile dintre Milosevic și cei doi emisari internaționali. Și asta nu pentru că ne-am fi fixat ceasurile, ci pentru că, la 8:33, au sunat sirenele alarmei aeriene. Debut promițător de dialog, chiar dacă alarma s-a ridicat după 45 de minute. Avioanele nu au venit și acest joc de-a alarma aeriană, care avea să se repete în mod ciudat astăzi, exact în momentele cheie ale zilei, m-a făcut să cred că făcea parte dintr-un război psihologic. Însă n-am reușit să aflu dacă era mânuit de NATO sau de oamenii lui Milosevic. La ora 10:00, discuțiile au fost întrerupte, pentru a se aștepta rezultatul din Parlamentul Serbiei, care fusese convocat în ședință extraordinară, prima de la începutul acestui război.

Această manevră foarte interesantă a lui Slobodan Milosevic era încă o dovadă a flerului său politic. Teoretic, datorită puterilor speciale pe care i le conferise starea de război, președintele iugoslav putea decide singur oprirea ostilităților, însă nu a dorit să-și asume responsabilitatea unei decizii care ulterior ar fi putut să-i fie imputată de sârbi. Așa, Milosevic se va putea ascunde în spatele așa-zisei voințe a poporului, prin glasul reprezentanților săi. De parcă cineva i-a întrebat pe sârbi la început dacă sunt de acord cu războiul. Ca să nu mai vorbim că, deși era vorba de o hotărâre care implica Iugoslavia, pentru a decide aprobarea propunerilor de pace nu a fost convocat Parlamentul federal, din care făceau parte și reprezentanții Muntenegrului, ci doar cel al Serbiei.

La 10:22, ca un subtil avertisment pentru parlamentarii sârbi care își începuseră ședința, au sunat din nou sirenele alarmei aeriene. Sesiunea s-a ținut cu ușile închise, doar cameramanii RTS având voie să filmeze. Imaginile transmise ulterior au fost foarte atent cenzurate, insistându-se în mod special asupra liderilor Opoziției, pentru a sugera contribuția lor la decizia care avea să fie luată. Fiind o zi foarte importantă, am avut mult de lucru. Prima transmisie am făcut-o pentru Știrile ProTV de la ora 13:00, când încă nu știam care este decizia Parlamentului. Am remarcat, însă, interesul redus al sârbilor față de hotărârea care ar fi putut să le aducă pacea, din cauza neîncrederii oamenilor în politicieni.

Era foarte cald, în Trg Republike începuse tradiționalul concert de prânz, la care venea tot mai puțină lume. E drept că nici formațiile care cântau nu erau dintre cele mai bune. Terasele și cafenelele erau pline de oameni, dar, paradoxal, oricât am tras cu urechea în dreapta și-n stânga, n-am auzit pe nimeni discutând despre ceea ce se întâmpla în acel moment în Parlament. Toți vorbeau despre refuzul Irlandei de a acorda viză de intrare în țară fotbaliștilor naționalei iugoslave, cu care irlandezii trebuiau să joace în preliminariile Campionatului European.

“De această dată, dorim să vedem că Slobodan Milosevic acționează, vrem să fim siguri că gândește ceea ce spune, iar operațiunile militare vor continua până când vom avea dovada că își respectă angajamentele, în special cele legate de retragerea trupelor din Kosovo,” a declarat ministrul britanic de Externe Robin Cook, într-un interviu acordat postului de televiziune Sky News, după anunțarea aprobării, de către Parlamentul de la Belgrad, a planului internațional de pace pentru Kosovo. El a respins posibilitatea unei împărțiri a provinciei iugoslave. “Planul nu prevede nici o împărțire. Aceste acorduri se aplică tuturor refugiaților și întregului teritoriu al provinciei Kosovo, în cadrul unui lanț de comandament unificat.”

După două ore și jumătate de dezbateri, Parlamentul Serbiei a aprobat planul de pace propus de Martti Ahtisaari și Viktor Cernomîrdin, cu 136 de voturi pentru, 74 împotrivă și 3 abțineri. În comunicatul care anunța rezultatul votului, se spunea că planul de pace garantează suveranitatea și integritatea teritorială a Iugoslaviei, confirmă rolul ONU și este baza pentru realizarea păcii. Voturile împotrivă au aparținut reprezentanților Partidului Radical din Serbia (SRS), al cărui lider, Vojislav Seselj, a convocat imediat o conferință de presă, în care a anunțat că partidul său se retrage din Guvernul federal, deoarece nu dorește să fie părtaș la aprobarea invadării provinciei Kosovo de către trupele NATO. “Am votat împotrivă, deoarece acesta este planul de pace al NATO,” a explicat Seselj. “Nu puteam accepta această variantă de pace, care prevede retragerea Armatei iugoslave din Kosovo înainte de oprirea bombardamentelor. Nu putem accepta prevederi identice cu acordul de la Rambouillet, care nu a fost semnat niciodată.”

Convorbirile dintre Slobodan Milosevic și cei doi emisari internaționali au fost reluate imediat după anunțarea rezultatului ședinței parlamentarilor și au durat mai puțin de o oră. Nici nu prea aveau ce să mai discute, din moment ce președintele iugoslav pasase responsabilitatea Parlamentului. Acesta le-a spus celor doi că se supune decizie poporului și aprobă, la rândul său, planul de pace. Milosevic nu a apărut la televiziune pentru a anunța această decizie istorică și s-a mulțumit să transmită un comunicat de presă, aproape identic cu cel al parlamentarilor, în care se repetau prețioasele lozinci despre garantarea suveranității și integrității teritoriale și despre marea implicare a ONU în rezolvarea problemelor din Kosovo și Metohia, care aveau să se dovedească niște vorbe goale, după nici o lună de zile.

Vestea era foarte importantă și ProTV și-a întrerupt programul normal, pentru o ediție specială a Știrilor, la 14:30 (ora României). Transmisia mea a fost scurtă și am relatat despre deciziile Parlamentului și a lui Milosevic, fără a putea să spun ceva despre reacțiile provocate la Belgrad. Ahtisaari și Cernomîrdin au plecat imediat către Koln, respectiv către Moscova, decolând de pe aeroportul Surcin. Cernomîrdin a fost nevoit să aștepte 20 de minute în avion, până s-a ridicat alarma aeriană, la 14:46. Interesant că, în timpul alarmei, am auzit de 3 ori, la 13:26, 14:02 și 14:16, bubuituri despre care Comandamentul Apărării civile a susținut că ar fi fost avioane NATO care au spart bariera sonică în apropiere. Cred că mințeau, pentru că detunăturile păreau a fi ale unor explozii și o coloană de fum albicios se ridica dinspre cartierul Zvezdara, unde se afla o cazarmă a Armatei iugoslave.

De altfel, deși raidurile aeriene păreau să fi ocolit Belgradul în această dimineață, NATO a bombardat restul țării și, în special, provincia Kosovo, unde, în ultimele 24 de ore explodaseră peste 200 de proiectile. Între 8:15 și 8:30, fusese lovit satul Novo Brdo, de lângă Prizren. La 10:15, două proiectile explodaseră la Decani, iar alte zece au lovit localitatea Radnicki. Între 10:15 și 10:30, patru bombe au fost lansate asupra fabricii de confecții “Stok” de la Kula. În același timp, au fost atacate împrejurimile Novi Sad-ului, turnul de televiziune de la Srbobran, releul de radio și emițătorul de la Vrbas și, ceva mai târziu, releul de televiziune de pe muntele Rudnik. La ora 13:00, a venit rândul localității Boljevac, cartierului Grmija din Priștina și orașului Niș. La 13:10, a fost bombardat satul Ravna Reka, de lângă Despotovac. La 13:40, a fost lovit releul RTS și emițătorul TV de la Caribrod, de pe muntele Kozarica, precum și un alt releu de televiziune, de pe muntele Crni Vrh, de lângă Pirot. Ceva mai târziu, o explozie a rănit un bărbat la Sombor.

Operațiunile NATO împotriva Iugoslaviei vor continua, a declarat purtătorul de cuvânt al Alianței, Jamie Shea, la puțin timp după acceptarea de către Parlamentul sârb și Președinția iugoslavă a planului internațional de pace pentru Kosovo, relatează AFP. “NATO urmărește îndeaproape evoluția situației de la Belgrad,” a adăugat el, precizând că Alianța nu va face nici un comentariu înainte de a primi un raport asupra discuțiilor avute de emisarii internaționali cu președintele Slobodan Milosevic.

Înainte de plecare, Martti Ahtisaari nu a declarat decât că e mulțumit de rezultatele obținute la Belgrad și că va organiza o conferință de presă la sosirea sa la Koln. “Plec la Koln și sper că, în curând, vor avea loc contacte militare, pentru începerea implementării planului de pace și a retragerii Armatei iugoslave din Kosovo, ceea ce va da semnalul suspendării operațiunilor militare împotriva Iugoslaviei,” a ținut el să precizeze. Irjo Lausipuro, purtătorul său de cuvânt, a adăugat că misiunea lor a fost un succes. La rândul său, Valentin Sergheev, consilierul lui Cernomîrdin, a spus că, în zilele următoare se așteaptă încetarea bombardamentelor.

În prima fază, nici cei doi emisari internaționali, nici autoritățile iugoslave nu au dat publicității varianta oficială a documentului semnat la Belgrad. Neoficial, s-a spus că acesta ar conține 10 puncte, printre care încetarea ostilităților, retragerea integrală a forțelor iugoslave din Kosovo și reîntoarcerea refugiaților. Referitor la viitoarele forțe de menținere a păcii, s-a păstrat precizarea că acestea vor avea “comandă și structuri de control comune”, fiind puse sub egida ONU și alcătuite după modelul trupelor SFOR din Bosnia, din 48.000 de militari ai NATO și 10.000 de militari ruși. De asemenea, se menționa că, în baza principiilor convenite de G-8, Consiliul de Securitate al ONU urma să emită o rezoluție de urgență care să pună capăt conflictului, urmând ca, în viitor, să se discute posibilitatea ca un număr limitat de militari și polițiști sârbi să poată reveni în Kosovo.

Atât eu, cât și Mile, am auzit unele zvonuri conform cărora, deși la întâlnirea dintre Slobodan Milosevic și cei doi emisari internaționali a participat și generalul Dragoljub Ojdanic, șeful Marelui Stat Major, însoțit de alți generali, conducerea Armatei iugoslave nu este de acord cu planul de pace, pe care îl consideră o tradare. Ba chiar se vorbea, printre militarii mai radicali, de varianta unei lovituri de stat. Zvonurile erau credibile, având în vedere că, înainte de a sosi la Belgrad, până și cei doi emisari internaționali fuseseră de acord că unele puncte ale planului de pace erau dincolo de orice logică militară și au fost eliminate, după ce aceștia au refuzat să plece în Iugoslavia cu propuneri inacceptabile și nerealiste.

Oricum, războiul trebuia oprit cumva. Un bilanț publicat astăzi anunța că, până acum, numai în Belgrad au fost avariate sau distruse peste 1.000 de clădiri, printre care 69 de școli și 47 de grădinițe. Cel mai greu afectate erau cartierele Zvezdara și Rakovica, unde bombele avariaseră 150, respectiv 606 cladiri. Sistemul energetic național funcționa în regim de avarie, alimentând continuu doar obiectivele prioritare. Unele orașe aveau curent după un program alternativ: 2-3 ore da, 2-3 ore nu, iar altele, cum ar fi Pozarevac-ul – orașul natal al lui Milosevic – aveau curent doar 2-3 ore în timpul zilei, plus de-a lungul întregii nopți. În Belgrad, distribuirea apei potabile s-a normalizat relativ, rezerva orașului ajungând la 48 % din capacitate.

“În adâncul inimilor noastre, noi, militarii, nu suntem mulțumiți de numeroase dispoziții care au fost decise în cadrul acestor discuții, pentru că multe lucruri nu sunt clare,” a declarat generalul rus Leonid Ivașov, la întoarcerea sa de la Belgrad, unde îl însoțise pe emisarul rus. “Totul depinde de bunul plac al NATO,” s-a plâns generalul, însărcinat cu cooperarea internațională în cadrul Ministerului Apărării. “Nu există disensiuni între diplomați și conducătorii militari ruși, în ceea ce privește reglementarea conflictului din Kosovo,” a declarat ministrul rus al Afacerilor Externe Igor Ivanov, citat de Itar-Tass.

Eugen Mihăescu mi-a adus încă un mic eseu, să-l trimitem la “Cotidianul“. Mă amuza că, deși îi spusesem să apeleze la ajutorul meu oricând are nevoie, de fiecare dată când venea, părea foarte încurcat că mă deranjează și nu mai știa cum să-și ceară scuze că mă întrerupe din lucru. Astăzi, articolul său se intitula “Banda celor patru” și era descrierea unui desen imaginar.

“Astă noapte a fost liniște, boieri mari în oraș, nu s-a bombardat. Diseară, însă, își vor lua revanșa pentru timpul pierdut. Pentru că am desenat mai mult decât am scris, așa cum alții au scris mai mult decât au citit, iată, azi vă trimit un desen. Întâi chenarul, subțire și precis ca o muchie de lamă, care să delimiteze spațiul pe hârtia albă, apoi vă schițez din vârful peniței cariatidele sculptate de marele Mestrovici, frumoasele belgrădence, monumentale, dar zvelte, cu mersul lor mlădios, știind să poarte capul sus, ca niște adevărate prințese. Sunt singure, se plimbă câte două. Knejii sunt plecați la armată. Ce complexe de neșters, teribile, au lăsat ele domnișoarei Korbel, alias Albright! Apoi această curcă, Madeleine, o desenez aici, la colțul de jos al hârtiei. Uitați-vă cu cine seamănă și nu mă miră. Are un aer de familie cu Ana Pauker. Pe cine să mai desenăm lângă ea? Pe băiețelul ăsta, filfizon de cancelarie imperială, Rubin, piatră prețioasă sau simplu ciob de sifon ciugulit de distinsa orătanie. Hai să mâzgălim lângă el și pe nevastă-sa, această femeie “expirată” ca pachetele de supă Knorr ce se vând pe tarabele iraniene, că de acolo vine numita Christiana Amanpour a CNN-ului. Deci, să vă explic acum desenul și să-l citim ca la ei, de la dreapta la stânga. Amanpour îl cucerește pe Rubin și se căsătorește cu el la Roma, anul trecut. Rubin o cucerește mai demult pe bătrâna curcă și baba, la rândul ei, pe Clinton, la bucătărie, cu chiftele și lecții de politică externă, încă de pe vremea campaniei prezidențiale din ’92. Deci, “cherchez la femme”, cum zice franțuzul. Ați găsit femeia? “La femme”, Amanpour, e însă musulmană și e în strânse legături cu UCK. Băiețoaica e în pierdere de viteză pe micul ecran și vrea un show al ei pe scena lumii. De fapt, asta vrea și baba Albright și iată că au “SHOW-ul” lângă noi, în Balcani. Clinton vrea să devină, după ce îi expiră și lui “termenul”, președintele Serbiei, pentru că a realizat ceva: 1) i-a unit mai mult ca niciodată pe sârbi; 2) i-a alungat pe albanezi din Kosovo… și 3) a distrus tot ce era vechi și trebuia înlocuit. (E ultimul banc care circulă pe aici.) Vi se pare că desenul nu are sens? Oricum, am fost dintotdeauna puțin suprarealist: “Domnul doctor e nebun / Strânge pietre de pe drum / Și le dă pe la copii / Și zice că-s jucării / Și le dă pe la cucoane / Și zice că sunt bomboane.” Trăim, de fapt, într-o lume suprarealistă, unde impostorii se numesc, ei singuri, filosofi și dau lecții de morală unui popor de moraliști. Un adevărat filosof, NIETZSCHE, zicea: arta e dorința de a fi diferit, dorința de a fi în altă parte. Din altă parte, din Serbia, vă trimit desenul ăsta.” Eugen Mihăescu, Belgrad, 3 iunie 1999.

Fie că nu l-a citit cu atenție, fie că nu l-a priceput, Ion Cristoiu l-a sunat mai târziu pe domnul Mihăescu, să-l întrebe când trimite desenul. Ne-am distrat copios când ne-a povestit pățania și cum s-a chinuit să-i lămurească figura de stil. “Cotidianul” avea un nou corespondent la Belgrad: astăzi s-a întors prietenul meu, George Roncea. În perioada în care a lipsit, ne-a povestit că a fost până în Grecia, unde a participat la o conferință despre războiul din Iugoslavia și a stat de vorbă cu foarte mulți tineri, care erau foarte porniți împotriva NATO și – în special – împotriva americanilor și îi ajutau cum puteau pe sârbi. George s-a întors în Serbia aproape pe cont propriu, cu niște bani puși de el deoparte, la care a contribuit și Ion Cristoiu, din buzunarul său. Nu știa cât va reuși să stea și făcea economii cum putea.

Purtătorul de cuvânt din Germania al UCK Sabri Kicmari nu crede în voința de pace a președintelui iugoslav Slobodan Milosevic și a cerut continuarea bombardamentelor NATO în Iugoslavia. “Anunțarea de către Milosevic a acceptării condițiilor de pace ale G-8 este o știre rusească, difuzată în scopul de a diviza comunitatea internațională,” a afirmat Kicmari, într-o declarație acordată postului de radio german MDR Info, cu sediul la Leipzig. “UCK se așteaptă de la NATO să nu oprească bombardamentele, atât timp cât nu s-au retras din Kosovo toate forțele sârbe.”

În mod cu totul neobișnuit – pentru că au un alt specific – am intrat în direct prin telefon și la Știrile ProTV de la ora 17:00, când am putut să creionez un pic și primele reacții după votul de astăzi din Parlament. Mai multe detalii am dat în principalul jurnal, de la ora 19:30, când am prezentat și câteva din prevederile planului de pace. Deoarece am stat toată ziua la Media Center, în fața calculatorului și a telefoanelor, nu am apucat să-mi dau seama ce spun oamenii obișnuiți, ci consemnasem doar declarațiile oficiale. Reacțiile erau, în general, de tipul corului antic: cu rare excepții, liderii politici sârbi ridicau în slăvi înțelepciunea președintelui iugoslav și nu scăpau ocazia să-și tragă unii altora lovituri sub centură.

Desigur, Partidul Socialist din Serbia (SPS) a salutat gestul liderului său de a aproba planul de pace, considerând că acest acord va determina “încetarea bombardamentelor criminale, asigurând, în același timp, menținerea integrității și suveranității naționale“. Partidul Stângii Iugoslave (JUL), al soției lui Milosevic, declara că planul de pace conține toate principiile convenite de reprezentanții Uniunii Europene și ai Rusiei. “Votul de astăzi din Parlament oferă motivele încheierii unui acord de pace care va stopa bombardamentele,” perora și Zarko Jovanovic, liderul Partidului Noua Democrație, adăugând că “principiile aprobate asigură integritatea și suveranitatea țării și rolul ONU în rezolvarea politică a crizei din Kosovo“.

Partidul Democrat (DS) a salutat aprobarea planului de pace, comentând însă, că această soluție ar fi trebuit găsită înainte de începerea bombardamentelor. “În acest moment, cel mai important lucru este emiterea de urgență a unei rezoluții ONU, care să oprească războiul,” se arată într-un comunicat al DS. Vuk Draskovic, președintele Miscării pentru Reînnoirea Serbiei (SPO), a organizat o conferință de presă imediat după aprobarea planului de pace, declarând, pompos: “Este o zi mare pentru pacea și viitorul Serbiei și Iugoslaviei. De astăzi, nu mai suntem dușmani cu țările NATO. Aprobarea planului de pace nu înseamnă doar încetarea războiului, ci și un nou început pentru Iugoslavia. SPO va contribui la democratizarea țării și la normalizarea relațiilor cu Muntenegru, SUA și Uniunea Europeană.” Nici el nu a vrut să analizeze detaliile planului de pace, însă a repetat că asigură integritatea și suveranitatea țării și garantează oprirea bombardamentelor. Străduindu-se să risipească orice bănuială, Draskovic a povestit că, la întâlnirea de aseară, Slobodan Milosevic doar i-a informat pe liderii partidelor parlamentare despre conținutul planului de pace, fără să le recomande cum să voteze. Și, desigur, nu a scăpat ocazia să-l atace pe vechiul său rival, Vojislav Seselj, cu care se chinuia să împartă electoratul cu opțiuni naționaliste, acuzând parlamentarii SRS că au votat împotriva păcii.

Singurul care a spus lucrurilor pe nume a fost Dragan Veselinov, președintele Coaliției “Vojvodina“, care a acuzat că planul de pace înseamnă, de fapt, un act de capitulare, cu care nu poate fi de acord. “În discursul său din Parlament, Milan Milutinovic a vorbit despre venirea rușilor, despre venirea militarilor NATO, dar nu a spus nimic despre comanda acestor trupe,” a atras atenția Veselinov. “Probabil că a avut un lapsus, pentru că – după mine – acordul prevede o comandă comună. Cei care au votat planul de pace au semnat, de fapt, capitularea. Noi, cei din Vojvodina, nu vom semna niciodată așa ceva. Nu avem nici un motiv să ajutăm acest guvern să scape din situația catastrofală în care singur s-a băgat.”

Seara, și Parlamentul Republicii Muntenegru a adoptat o rezoluție prin care aproba principiile G-8 ca bază pentru reglementarea crizei din Kosovo, sub egida ONU. Documentul, propus de președintele Milo Djukanovic, condamna “orice folosire a forței și violenței în reglementarea problemei provinciei Kosovo și își exprimă regretele pentru numeroasele victime și distrugeri provocate de acest conflict”. Din cauza acestui paragraf și a respingerii unei alte rezoluții, propusă de Partidul Socialist Popular (SNP), aliat al lui Milosevic, care solicita condamnarea agresiunii NATO împotriva Iugoslaviei, comisă prin încălcarea Cartei ONU, cei 26 de reprezentanți ai acestui partid au votat împotrivă.

UCK va aproba planul de pace propus Belgradului de G-8, a anunțat liderul politic al organizației separatiste, Hashim Thaqi, la postul de televiziune german ZDF. “UCK este gata să conlucreze la transformarea politică și militară în provincia Kosovo,” a declarat Thaqi, ocolind răspunsul la întrebarea referitoare la posibilitatea depunerii armelor de către membrii UCK.

Am început să aflăm tot mai multe detalii despre conținutul planului de pace, care confirmă temerile celor ce îl asimilau unei capitulări. În dosul expresiilor diplomatice folosite, se ascundeau prevederi foarte clare. Sârbii aveau la dispoziție o săptămână pentru a-și retrage din Kosovo trupele, armamentul și artileria antiaeriană. După retragere, urma să fie creată o zonă-tampon, cu lățimea de 25 de kilometri, între Serbia și Kosovo, în care era interzisă prezența oricăror forțe militare sârbești. Kosovo urma să fie administrată de reprezentanții desemnați de ONU, iar după retragere, va fi permisă întoarcerea unui număr mic de polițiști și grăniceri sârbi, dotați cu armament ușor, care vor avea datoria să mențină legătura cu misiunea civilă internațională, să încercuiască și să curețe câmpurile de mine și să ocupe funcții administrative în localitățile locuite de sârbi în câteva puncte-cheie de pe frontieră. Era greu de crezut că acest lucru va fi posibil, odată cu întoarcerea refugiaților albanezi, protejați de forțele NATO.

Ne-am uitat la jurnalele de știri ale RTS, care au prezentat imagini de la ședința Parlamentului. Am remarcat că Vuk Draskovic stătea în primul rând al sălii, încadrat – în stânga – de premierul sârb Mirko Marjanovic și de președintele Serbiei Milan Milutinovic, iar – în dreapta – de Ljubisa Ristic, lider al JUL și de ministrul de Interne Vlajko Stojiljkovic. Deja, la Belgrad se vorbea că, în cazul în care Vojislav Seselj și partidul său se vor retrage din guvernul federal, locul lor va fi luat de Vuk Draskovic și de SPO. Un semnal sugestiv l-a dat și RTS, din ale cărei imagini au lipsit cu desăvârșire parlamentarii radicali. Ca și când nu ar fi participat la ședință. Privind jurnalul, am observat că, după ce, vreme de 71 de zile, toate știrile despre bombardamente au început – fără excepție – cu sintagmele “aviația criminală a NATO” sau “agresiunea nemiloasă împotriva Iugoslaviei”, în această seară, se vorbea, sec, doar despre bombardamente.

Astăzi, nu am ratat nici un jurnal ProTV. M-au sunat și am transmis și pentru Știrile de la miezul nopții, când Lucian Mîndruță insista să mă întrebe care sunt reacțiile oamenilor. I-am explicat că singurii care au fost cuprinși de euforie au fost jurnaliștii străini, care se bucurau, probabil, că scapă de război. Își pregăteau bagajele, iar un ziarist francez caracteriza momentul actual spunând că “suntem în pericol de pace“. Sârbii nu cred că pericolul e chiar atât de mare, deși – pentru a doua oară de la începutul războiului – la Belgrad nu a fost alarmă. Am povestit celor de acasă că aici, peste tot, pe stradă, în cafenele, în parcuri sau în taxi, lumea nu vorbește decât de aprobarea planului de pace. În general, oamenii erau nemulțumiți, dar neputincioși. Toți se întrebau ce rost au avut 71 de zile de bombardamente și suferințe, dacă pacea se va încheia în aceleași condiții ca acelea din acordul de la Rambouillet. Le puteam citi dezamăgirea pe chipuri, după ce au suportat cu stoicism și îndârjire lipsurile și nenorocirile provocate de bombe. Și tot mai mulți încep să considere acordul de pace drept un act de capitulare.

“Odată ce toate trupele regimului de la Belgrad vor fi retrase, vom putea lua în considerare o situație în care un număr mic de soldați să poată fi din nou desfășurați în Kosovo,” a declarat Alastair Campbell, purtătorul de cuvânt al premierului britanic Tony Blair, informează AFP. Rusia a insistat asupra posibilității ca Belgradul să-și poată menține un număr de militari în Kosovo. Soldații care ar fi autorizați să se reîntoarcă în Kosovo ar avea de îndeplinit misiuni de legătură sau de supraveghere a mănăstirilor ortodoxe din provincie. Pe de altă parte, Campbell a repetat că Londra se opune cu fermitate unei împărțiri sau unei divizări de facto a provinciei Kosovo.

Pentru că era o seară liniștită, ne-am hotărât să mergem în cartierul Zemun, la restaurantele de pe malul Dunării, să mâncăm pește. Am luat un taxi și am ajuns pe faleză, unde ne-am plimbat o jumătate de oră, admirând din nou fetele frumoase care treceau pe lângă noi, plimbându-și câinii sau strângându-și în brațe prietenii. Într-un final, la sugestia lui Eugen Mihaescu, am ales un restaurant a cărui terasă ne lăsa să privim Dunărea și o parte din Belgrad. Alegerea a fost cât se poate de inspirată. Eu și George Roncea am fost singurii care am cerut întâi o ciorbă de pește. Când chelnerul a venit cu ceaunul imens, din care se ridica un miros irezistibil, Mile, Dobrivoi și domnul Mihaescu n-au mai stat pe gânduri, cerând și ei farfurii. Nici unul dintre noi nu-și amintea să fi mâncat vreodată o ciorbă atât de bună. La felul doi, Eugen Mihăescu l-a rugat pe chelner să ne aducă, pe o tavă, diferite feluri de pește. Când s-a întors cu comanda, ne-am îngrozit: după ce golisem ceaunul cu ciorbă și ne gândeam chiar să renunțăm la felul doi, chelnerul a sosit cu o tavă ovală, lungă de cel puțin 1 metru, pe care erau înșirate vreo 10 feluri de pește prăjit. Mai mare, mai mic, gătit la grătar sau în tigaie, acompaniat de cartofi fierți, salată și mujdei, arăta senzațional. Amuzat de figurile noastre speriate, chelnerul ne-a mai adus o sticlă de vin și s-a scuzat, dându-și seama că suntem străini, că așa se mănâncă în Serbia. Nu găsesc cuvintele pentru a descrie minunăția pe care am mâncat-o și nu voi uita niciodată această cină. Deși, la un moment dat, nu mai puteam înghiți nici un bob de mazăre, nu ne-am lăsat până nu am golit toată tava. Era păcat să lași pe masă altceva decât oasele. Când am cerut nota de plată… altă surpriză: tot ce mâncasem, la care se adăugaseră două sticle de vin, niște vodkă și cafele, costa 500 de dinari. Adică 50 de mărci germane. Nu de persoană, ci în total !

La un moment dat, chelnerul ne-a întrebat dacă știm bancul cu sârbul pe care, nemaiavând ce mânca, îl trimite nevasta la pescuit. Norocos, acesta prinde un somn și îl aduce acasă. Îi spune nevestei să-l arunce în tigaie, însă aceasta îi atrage atenția că nu mai au butelie de 3 săptămâni. “Nu-i nimic, îl faci pe plită,” îi spune el soției, însă aceasta îi amintește că, din cauza bombardamentelor, nu au curent. După ce femeia îi spune că n-au nici cărbuni, să-l facă la grătar, sârbul se enerveaza, ia peștele (care auzise întreaga conversație) și îl aruncă înapoi în Dunăre. Fericit, somnul începe să aplaude și să scandeze numele celui căruia îi datora viața: “Slobo! Slobo!”

Emisarul rus Viktor Cernomîrdin consideră că principalul rezultat al negocierilor cu autoritățile de la Belgrad este faptul că eforturile de pace au fost plasate acum sub controlul Națiunilor Unite, informează Interfax. “Cel mai important este că am reușit să plasăm procesul de pace din Balcani în sfera juridică a Națiunilor Unite,” a declarat el.

La 21:43, în timp ce stăteam pe terasa restaurantului, am observat că antiaeriana din jurul Belgradului trăgea după un avion. Am crezut că n-am auzit noi sirenele, însă, când l-am sunat pe Nelu Madjinca, la hotel, acesta ne-a confirmat că nu era alarmă aeriană. La 22:30, antiaeriana trăgea din nou, cu putere, ba chiar s-a anunțat că ar fi doborât un avion-spion fără pilot. Și, totuși, nici o sirenă, deși – altădată – nici nu intrau bine avioanele în spațiul aerian iugoslav, că se și dădea alarma. Însă acum, pentru a-i convinge pe oameni că pacea adusă de providențialul lor președinte este aproape, autoritățile au riscat și nu au declanșat sirenele, închipuindu-și – probabil – că nu toată lumea va observa tirurile antiaerienei. Scârbiți de această cinică ipocrizie, ne-am întors la hotel.

De altfel, bombardamentele din această noapte aveau să fie mai puțin intense, deși vremea era favorabilă. Atacurile s-au concentrat asupra provinciei Kosovo și a sudul Serbiei. La 19:40, patru proiectile au lovit releul de televiziune de la Trgoviste, din zona orașului Vranje, alte trei explodând la Novo Brdo. Un sfert de oră mai târziu, a fost bombardată regiunea Prizren-ului, unde a fost avariată fabrica “Bismut”. La 20:15, a fost bombardat satul Korak, iar între 21:32 și 21:45, au avut loc 5 raiduri aeriene asupra satului Markovic, de lângă Kursumlija, unde alarma nu mai fusese ridicată de 48 de ore. La 22:00, în zona localității Zur, la 12 kilometri sud de Prizren, au explodat 18 proiectile. La miezul nopții, 3 bombe au lovit satul Kacanik, de lângă Priștina, și satul Planeja, de lângă Dragas. Ceva mai târziu, mai multe explozii au fost auzite în satul Velika Grabovnica, de lângă Leskovac, iar la 3:40, artileria antiaeriană din jurul orașului Sabac a ripostat împotriva unor avioane care survolau regiunea.

“NATO estimează că numărul de morți și răniți înregistrat în rândul forțelor armate sârbe depășește cu mult cifra de 10.000,” a precizat colonelul Konrad Freytag, purtător de cuvânt militar al Alianței. El a reamintit faptul că autoritățile de la Belgrad au dat publicității, cu câteva zile în urmă, cifra de 1.800 de morți și răniți din cadrul armatei, precizând, însă, că evaluarea făcută de NATO se referă la cifre mult mai mari.

Cand ne-am întors la hotel, ne-a întâmpinat Jelena, o sârboaică de treabă, care îl înlocuia pe Boban, tânărul care vindea noaptea la buticul din hotel. Deși încercase din răsputeri să se ascundă, acesta fusese încorporat acum 3 săptămâni. Noroc cu Nelu, care îi aranjase să fie trimis la o unitate de transporturi din Belgrad. Îi povestisem lui Eugen Mihăescu despre drama Jelenei. Aceasta era văduvă și avea un singur băiat, care fusese luat în armată, iar unitatea lui ajunsese în Kosovo, chiar în zona frontierei cu Albania, unde se dădeau cele mai grele lupte și cădeau bombe zi și noapte. La începutul războiului, Jelena vorbea cu băiatul la telefon de 2-3 ori pe săptămână. Apoi, primea scrisori de la el. La un moment dat, vreme de aproape o lună de zile, Jelena n-a mai avut nici o veste de la fiul ei. Biata femeie nu mai avea somn, era trasă la față și plângea tot timpul. Ne îndrăgise, pe mine și pe Mile, și mai stătea de vorbă cu noi, spunându-ne că îi amintim de copilul ei, care e cam de vârsta noastră.

Dacă în primele zile, o întrebam ce mai face băiatul, când perioada în care nu avea nici o veste de la el a început să se lungească tot mai mult, n-am mai întrebat-o, ba chiar evitam să aducem vorba despre război. La un moment dat, am început chiar să ne ferim de ea, pentru că durerea care i se citea pe față era atât de mare, încât ne dădeau lacrimile. Disperată, la un moment dat s-a dus la Statul Major și a dat buzna peste un general, implorându-l să o ajute să primească o veste de la băiat. Acesta i-a promis câte în lună și-n stele, însă femeia era convinsă că băiatul ei a murit și comandanții săi încearcă să-i ascundă asta. Pentru că nu mai putea dormi, l-a rugat pe patronul buticului să o lase să lucreze în tura de noapte. Ajunsesem să nu mai coborâm în bar seara, pentru că venea la masa noastră și povestea, până nu o podidea plânsul, amintiri despre fiul său.

Acum câteva seri, când mă întorceam cu Mile de la barul muntenegrenilor de lângă noi, Jelena parcă se născuse a doua oară. Ne-a luat în brațe, ne-a pupat și ne-a spus, plângând de bucurie, că a sunat-o băiatul și e sănătos. Ne-a așezat la o masă și ne-a adus două beri, promițându-ne că, la prima leafă, o să ne facă cinste cu o sticlă de whisky. I-am mulțumit și am stat cu ea la taclale, molipsiți de fericirea ei. În seara asta, era din nou bucuroasă, pentru că fiul ei o sunase și i-a spus că, în câteva zile, va veni acasă. Apoi, cu voce scăzută, Jelena ne-a spus că jos, în Kosovo, au murit foarte mulți soldați și că fiul ei va încerca să aducă poze de pe front. “Și uite pentru ce au murit toți copiii ăia!” a exclamat ea, referindu-se la planul de pace aprobat astăzi. Am dat, triști, din cap și ne-am dus să ne culcăm. Aveam sentimentul că, în următoarele zile, situația va evolua spectaculos și trebuia să fim cu ochii în patru.

Trenul Alianței Nord-Atlantice, care a transportat la Craiova echipamentele necesare instalării radarului mobil NATO a sosit azi, în jurul orei 13:00, în stația Pielești, la circa 10 kilometri de Craiova, informează corespondentul Mediafax. Conform documentelor vamale, greutatea încărcăturii militare, care a fost însoțită de 15 militari americani, a fost de aproximativ 174 de tone. Numeroase aparate digitale, generatoare și alte componente ale radarului mobil, 5 autospeciale militare și circa 10 containere sigilate au fost transportate în 20 de vagoane. Comandorul Mircea Grosu, șeful aerodromului din Craiova, a declarat că radarul mobil va fi montat în incinta UM 01820 din Craiova, unde, în urmă cu 2 ani, din cauza unui accident produs în timpul testării la sol a unui nou tip de explozibil, și-au pierdut viața 16 militari români.

target: NATO bombardează două convoaie cu refugiați albanezi la Djakovica

April 10, 2024April 30, 2010 by sorinbogdan

14 aprilie 1999

Azi dimineață, era să înnebunesc de ciudă. Sirenele de încetare a alarmei aeriene au sunat la 7:04, exact cu 1 minut înainte ca eu să intru în direct în emisiunea de dimineață de la ProTV. Mile Cărpenișan se prăpădea de râs, însă și lui i-ar fi plăcut să aibă ca fundal sunetul sirenelor în timp ce își transmitea corespondența.

La ora 9:00, a sosit la Belgrad Aleksandr Lukașenko, președintele Republicii Belarus. Acesta a declarat la aeroport că vizita sa are ca scop stabilirea modalităților concrete de aderare a Iugoslaviei la Uniunea Rusia-Belarus și că speră ca rezultatul final al vizitei sale să aducă pacea în Iugoslavia. Lukașenko a fost îmbrățișat cu multă căldură de Slobodan Milosevic, la reședința acestuia unde, imediat, au început convorbirile oficiale. Venirea lui Lukașenko a dat ocazia unei premiere: pentru prima oară de la începutul războiului, Milosevic apărea în fața jurnaliștilor străini. E drept, fără să facă vreo declarație. După discuții, președintele Belarus a vizitat Academia Militară de Medicină, avariată luni noaptea de suflul unei explozii în apropiere.

Parca în semn de bun venit, la ora 10:00, o bubuitură puternică a zguduit centrul Belgradului, urmată, la câteva minute, de sirenele alarmei aeriene. Sârbii au anunțat că ar fi fost vorba de un avion al NATO care ar fi spart bariera sonică la joasă înălțime, în apropierea capitalei iugoslave. Pentru că această explicație era întotdeauna folosită când vreun proiectil NATO atingea un obiectiv militar, ne-am interesat și am aflat că, într-adevăr, o rachetă lovise cazarma “Topcider” din cartierul Novi Beograd. La 9:58, o explozie puternică fusese auzită și la Novi Sad, tot înaintea sirenelor alarmei aeriene, care a fost declanșată și la Niș, Kragujevac și Cacak. La Belgrad nu au mai căzut bombe și alarma a fost ridicată la 12:30.

Dacă președintele Bill Clinton a fost mult mai preocupat, la începutul anului, de procedura de destituire din funcție pe care o inițiase Congresul împotriva sa, decât de o rezolvare a crizei din Kosovo, agenția Itar-Tass a dezvăluit că nici Boris Elțîn nu stă pe roze. Deputații ruși au votat să amâne pentru 15 mai dezbaterea privind destituirea din funcție a lui Elțîn, care este acuzat de genocid împotriva poporului rus, dizolvarea URSS în 1991, ruinarea Armatei și a complexului militaro-industrial, atac armat împotriva Parlamentului revoltat în 1993 și declanșarea războiului din Cecenia în 1994.

Tot astăzi, a sosit în capitala iugoslavă Gregor Gysi, lider al Partidului Socialismului Democratic din Germania. “În locul bombelor, trebuie să-și spună cuvântul diplomația,” a cuvântat Gysi, după ce a vizitat ce a mai rămas din uzinele “Zastava” din Kragujevac. “Atacul NATO împotriva Iugoslaviei a fost declanșat ușor, dar va fi greu de oprit. Partidul meu se străduiește să găsească o soluție pașnică de oprire a conflictului.” Omul politic german a promis că va povesti în Parlament ce a văzut aici.

Pe la ora 11:00, avioanele NATO au atacat orașul Prizren. Două proiectile au explodat în apropierea unei cazarme, fără a produce victime. Centrul de presă din Priștina a comunicat că, azi-noapte, sârbii au reușit să doboare încă un avion-spion fără pilot, care s-a prăbușit lângă cimitirul ortodox din Kosovo Polje. Cei care l-au văzut povesteau că avionul purta însemnele Armatei germane.

Profitând de vizita lui Aleksandr Lukașenko la Belgrad, Vojislav Seselj a ținut să se remarce, declarând că, în aceste momente, toate forțele militare, politice, economice și culturale trebuie să strângă rândurile în jurul Iugoslaviei, Rusiei și Belarus, pentru apărarea intereselor vitale ale lumii ortodoxe slave. “Azi, popoarele sârb, rus și belarus trebuie să se unească împotriva imperialismului de tip neo-nazist al SUA și al sateliților săi politici și militari,” aprecia Seselj.

Cancelarul german Gerhard Schroeder a propus la Strasbourg un “plan Marshall” pentru Balcani, cu ocazia sesiunii lunare a Parlamentului European. “Europa trebuie să considere Balcanii ca o parte integrantă a continentului,” a declarat Schroeder, citat de AFP. “Acest plan va costa scump Europa, dar bineînțeles, mult mai puțin decât ar costa-o continuarea războiului.”

Pe la prânz, în timp ce stăteam în fața computerului la Media Center, am auzit o voce cunoscută. M-am întors și am văzut-o pe fosta mea colegă Domnica Macri, care acum lucra la “Curentul“. Ne-am îmbrățișat, bucuroși de revedere și am băut împreună o cafea. Pentru că – tot de la “Curentul – erau la Belgrad și Daniel Uncu și Alexandru Mihăilă, ea scria mai mult reportaje. Din păcate, nici unul dintre noi nu avea prea multă vreme pentru povești, mai ales că, de dimineață, mă sunaseră colegii de la ProFM care doreau, și ei, o corespondență pentru știri.

După-amiază, Domnica s-a dus la înmormântarea lui Slavko Curuvija. Câteva zeci de jurnaliști sârbi au participat la funeralii. La mormânt, Ljiljana Smajlovic, redactor la săptămânalul “Evropljanin“, și-a amintit că, la începutul crizei iugoslave, Curuvija le-a spus în redacție două lucruri: “Niciodată să nu dați înapoi în fața cenzurii!” și “Bombardarea Serbiei este ilegală, nelegitimă și imorală“.

Trei jurnalisti britanici ai televiziunii BBC, trimiși la granița cu Kosovo, au fost jefuiți astăzi în nord-estul Albaniei, de doi bărbați mascați, înarmați cu mitraliere Kalașnikov. Reporterul Jeremy Bowen, cameramanul Vaughan Smith și un translator au fost jefuiți de tot ce aveau asupra lor: echipament de filmare, veste și bani, însă au reușit să ascundă caseta pe care o filmaseră de-a lungul zilei. Au revenit în orașul Kukes, de unde și-au transmis corespondența.

Astăzi, au reapărut tensiuni între conducerea Republicii Muntenegru și cea a Serbiei. Primul ministru muntenegrean Filip Vujanovic a declarat chiar că țara sa este gata să se apere în fața unui atac al Armatei iugoslave împotriva instituțiilor democratice din această țară. La rândul său, ministrul de Interne Vukașin Maras a avertizat în legătură cu pericolul izbucnirii unui război civil, în cazul în care Armata iugoslavă ar încerca o lovitură de stat în Muntenegru. De unde a pornit tot scandalul? Marina iugoslavă de război comunicase că, până pe 16 aprilie, navigația în apele teritoriale iugoslave a fost interzisă, “din cauza amenințărilor tot mai intense ale NATO la adresa Iugoslaviei”. În funcție de evoluția situației, interdicția ar putea fi menținută.

Este incredibil cât de mărunți sunt politicienii, indiferent de gravitatea situației în care se află țara lor! În realitate, de-a lungul întregului razboi, în spatele tensiunilor dintre Serbia și Muntenegru nu au stat decât vechi ranchiuni și rivalități politice, dar mai ales disperarea clasei politice muntenegrene că își pierde imensa sursă de bani care era contrabanda. Pentru că Muntenegru era patria contrabandei: cu țigări, cu mașini furate, cu carburanți sau droguri. Aici puteam cumpăra un jeep aproape nou cu 7-8.000 DM, însă puteam ieși cu el din Iugoslavia doar pe riscul meu. De aici veneau țigările care aprovizionau piața neagră din întreaga Iugoslavie. De aici veneau armele. Și tot pe aici se aproviziona Iugoslavia cu combustibil, în ciuda embargoului. Și, desigur, pentru a închide ochii, procente grase din aceste afaceri intrau în buzunarele politicienilor.

Un raport al CIA, publicat de AFP, îl caracteriza pe Milo Djukanovic (care acum poza în toată presa străină drept marele dizident care rezista în fața președintelui iugoslav) ca un individ care și-a construit cariera în umbra lui Slobodan Milosevic. În 1991, el susținea cu entuziasm bombardarea Dubrovnikului, după ce a dobândit o avere colosală încălcând embargoul impus Iugoslaviei și controlând contrabanda cu bunuri interzise.

Și ca să înțeleagă toată lumea care era miza tensiunilor dintre Muntenegru și Serbia, trebuie să mai adaug ceva. După ce NATO a impus un embargo petrolier împotriva Iugoslaviei, menit să lase armata lui Milosevic fără carburanți, realitatea a confirmat ipocrizia cu care era tratat războiul. Sârbii au continuat să fie aprovizionați cu petrol, și nu atât de către Rusia, pe care o acuzau liderii occidentali, ci chiar de navele țărilor membre NATO. Potrivit informațiilor dezvăluite de serviciile secrete americane, numai în luna aprilie, din cele 7 cargouri petroliere care au fost descărcate în portul muntenegrean Bar, două aveau pavilion britanic, unul – olandez, iar celelalte patru aparțineau unei familii de armatori greci. O dovadă în plus că războiul este o afacere extrem de profitabilă pentru toată lumea și că Muntenegru a avut rolul său în această afacere.

În fine, RTS a arătat mai multe imagini de la întâlnirea Milosevic – Lukașenko. La finalul discuțiilor, președintele iugoslav i-a mulțumit celui din Belarus pentru efortul de a veni la Belgrad. El a reafirmat “poziția pacifistă a Iugoslaviei“, considerând că rezolvarea conflictului din regiune poate veni doar din plan politic. I-a înmânat documentele oficiale care conțineau cererea de aderare la Uniunea Rusia-Belarus și o scrisoare pentru Boris Elțîn. “Se încearcă să se justifice această agresiune prin grija față de drepturile omului, dar, de fapt, se încalcă toate drepturile omului și toate normele internaționale,” a repetat Slobodan Milosevic, la sfârșitul întâlnirii cu Aleksandr Lukașenko. “În fața acestei agresiuni, nu avem decât o soluție: să ne apărăm țara. Este absurd, la acest sfârșit de secol XX, ca să poată ezita cineva între o abordare multietnică, multiculturală și multireligioasă a problemei din Kosovo și o abordare nazistă care favorizează o comunitate, pe care dorește să o impună drept stăpâna tuturor celorlalte.”

Înainte de a pleca, Alekasandr Lukașenko a declarat: “Sper că vizita mea a apropiat pacea, măcar cu doi-trei pași. Președintele Slobodan Milosevic este gata să accepte prezența în Kosovo a unor observatori, cu condiția ca aceștia să fie neînarmați și să provină din țări care nu participă la agresiunea NATO împotriva Iugoslaviei.”

Agenția Itar-Tass a anunțat că Boris Elțîn l-a numit pe Viktor Cernomîrdin în funcția nou-creată de reprezentant personal al președintelui Rusiei pentru Iugoslavia. “Criza din Iugoslavia are nevoie de soluții mai puțin ortodoxe,” a declarat Dimitri Iakușin, secretarul de presă al lui Elțin, care a precizat că Cernomîrdin este cel mai în măsură pentru a găsi astfel de soluții.

Dar imaginile care ne-au șocat cel mai mult au fost filmate de APTN și apoi, de televiziunea iugoslavă, în apropierea orașului Djakovica din Metohia. Aici, doua coloane de refugiați au fost atacate de avioanele NATO. Atacurile au avut loc între orele 13:00 și 14:00. Prima coloană de refugiați a fost surprinsă între satele Madanaj și Meha, la câțiva kilometri de Djakovica, iar a doua, tot în plin câmp, între Prizren și Djakovica. Din relatările sârbilor, în cele două coloane se aflau câteva sute de refugiați albanezi care se întorceau la casele lor. Avioanele au atacat convoaiele în două raiduri, cel puțin 75 de oameni fiind uciși și alți 25 răniți.

Cele două convoaie erau însoțite de polițiști sârbi, dintre care 3 au fost răniți, în timp ce încercau să se ascundă în casele răzlețe din apropiere. Albanezii care au scăpat cu viață povesteau că au încercat să se culce la pământ, crezând că avioanele vor doar să îi sperie. Apoi au privit, împietriți de groază, bombele care cădeau din cer. Primii care au ajuns la fața locului au fost reporterii APTN. Imaginile pe care le-au filmat au făcut, instantaneu, înconjurul lumii. Bărbați și femei plângeau și rătăceau dezorientați, printre remorcile zdrobite ale tractoarelor, în care s-au aflat oameni și bruma de lucruri pe care o luaseră cu ei. Polițiștii sârbi alergau, cărând în brațe copii răniți sau șocați. Cadavre carbonizate erau împrăștiate în iarbă, printre oale și roți de tractor. Totul era un amestec de mizerie și durere, de sânge și groază.

După apariția pe posturile occidentale de televiziune a imaginilor de la Djakovica, premierul britanic Tony Blair a afirmat la Bruxelles că responsabilitatea pentru moartea civililor din Kosovo revine complet președintelui iugoslav Slobodan Milosevic. Subliniind că nu dispune de informații precise, Blair a declarat că nu se pot lua în serios acuzațiile aduse de autoritățile sârbe. Ba chiar un oficial al NATO care a dorit să-și păstreze anonimatul a declarat pentru AFP că avioane sârbe ar fi survolat miercuri zona din Kosovo unde bombardamentele aeriene au provocat moartea mai multor refugiați. “Avem impresia că este o înscenare a sârbilor,” a declarat acesta.

Mai târziu, NATO a recunoscut că a bombardat, din greșeală, “un vehicul civil” aflat într-un convoi în sud-vestul provinciei Kosovo, dar nu a putut preciza numărul victimelor. “În urma anchetei preliminare, NATO confirmă faptul că e posibil ca unul dintre avioanele sale să fi lansat din greșeală o bombă asupra unui vehicul civil aflat într-un convoi,” precizează un comunicat.

Alarma a sunat la 20:40. Am coborât în barul hotelului, simțind nevoia să bem ceva. Nici măcar Boban, băiatul care lucra noaptea la buticul deschis în holul hotelului, nu mai era la fel de vorbăreț. Boban era din Valjevo și ne ținea, tot timpul, la curent cu ce se întâmpla la el acasă. Era scund, dar bine legat și avea pielea mai măslinie. De câte ori ne vedea, fața i se lumina de un zâmbet cald. Nu a fost greu să ne împrietenim, mai ales că ne amuzam împreună de cei doi jurnaliști cehi, care au reușit să-i golească rezerva de Ballantine’s. Buticul era al fratelui său, care îi semăna: la fel de negricios, puțin mai înalt, dar bine clădit. Boban a făcut primul pas în prietenia cu noi, când ne-a lăsat să citim gratis ziarele locale pe care le primea în fiecare dimineață. Seara, l-am invitat să bea cu noi o cafea și am început să o bârfim pe frumoasa blondă care locuia în hotel și sucise mințile tuturor, dar nu răspundea avansurilor nimănui.

În această seară, n-am stat prea mult la bârfe cu Boban, pentru că a zdrăngănit vitrina dinspre strada. Am dat o fugă până pe acoperiș. Se auzeau bubuituri seci dinspre sudul orașului. Câteva proiectile au explodat pe dealul Strazevica. Studio B a arătat câteva imagini, cu o grădiniță și magazinul “Beograd”, rămase fără geamuri și vitrine. Oricum, cerul continua să fie acoperit cu nori, ceea ce ne liniștea puțin. Rareori, avioanele NATO îndrăzneau să coboare sub plafonul de nori, de teama antiaerienei.

Pe la 1:30, am auzit din nou avioanele. Norii se mai risipiseră și am văzut una din cele mai grele bătălii de până acum, între antiaeriană și avioanele care atacau în valuri. Cerul era luminat ca ziua, din cauza exploziilor și a dârelor argintii ale tirurilor antiaerienei. Câteva avioane au reușit să treacă prin pânza de foc și au lovit mai multe ținte din Belgrad. Am auzit 4 sau 5 explozii puternice, una după alta, care au acoperit bubuiturile surde ale tunurilor sârbilor. Avioanele au dispărut și peste Belgrad s-a lăsat o liniște grea. Auzeam cum oamenii din blocurile din jur deschid geamurile și șușotesc îngrijorați, scrâșnind, tot la două vorbe, câte-o înjurătură. Un fum gros se ridica dinspre cartierul Rakovica și, când am ajuns pe colina Kalemegdan, am zărit un incendiu și în direcția suburbiei Zemun. Cred că aici a fost din nou atins un obiectiv militar important, fiindcă sârbii nu au comunicat nimic. În schimb, în Rakovica, au recunoscut că a fost lovită cazarma de pe strada Patriarhul Dimitrie. Aici, vreme de o oră, au continuat să se audă zeci de explozii, probabil din cauza muniției rămasă în depozite. Comandamentul Apărării civile i-a rugat pe oameni să stea în adăposturi și, până în zori, curentul a rămas întrerupt.

NATO intreprinde o anchetă în rândul propriilor efective pentru a-i găsi pe cel sau cei care au informat Belgradul despre atacurile aeriene plănuite de aliați, scria miercuri cotidianul german “Suddeutsche Zeitung“. Ziarul dezvăluie că un spion intern a informat Belgradul în legătură cu viitoarele ținte ale tirurilor aliate. Ministerul iugoslav de Interne a putut astfel să fie evacuat în noaptea de 3 aprilie, chiar înainte ca sediul să fie bombardat de Alianță, adaugă cotidianul. În noaptea precedentă, numeroși funcționari încă mai lucrau în clădire. Această scurgere de informații a mai permis Poliției sârbe să blocheze un pod cu doar câteva minute înaintea bombardării lui și, de asemenea, soldaților dintr-o cazarmă să evacueze clădirea cu puțin timp înaintea atacurilor.

Dar, după cum au putut observa corespondenții de presă străini aflați la Belgrad, nici o clădire oficială nu a mai fost folosită începând cu 24 martie, așa că toate supozițiile oficialilor NATO pleacă de la premiza că generalii sârbi ar fi atât de demenți încât să continue să lucreze în clădirile oficiale, la fel ca pe timp de pace.

Mult mai grele au fost bombardamentele în restul țării. În satul Pavlovac de lângă Vranje, o fată de 14 ani și un bărbat de 65 de ani au fost uciși de explozia unei bombe. La 20:35, trei proiectile au lovit Priștina, dintre care unul a explodat lângă releul de televiziune de pe muntele Goleș. La 21:30, șase proiectile au fost lansate dintr-un avion, distrugând podul peste râul Toplica, de la intrarea în Kursumlija și rănind 3 civili. La miezul nopții, au căzut bombe la Boljevac, unde sârbii susțin că nu există obiective militare.

La 0:10, două explozii puternice s-au auzit în centrul orașului Kragujevac. De această dată, a fost lovită cazarma “Vojvod Putnik”, fiind avariate o școală, teatrul și mai multe clădiri din apropiere. La 0:16, locuitorii din Cacak și împrejurimi au rămas fără programele televiziunii iugoslave, după ce releul TV a fost lovit. Incendiul izbucnit pe deal lumina întreaga zonă. La 0:20, a fost lovit și releul de pe muntele Zlatibor. La aceeași oră, a fost bombardat și satul Pribjevic, situat la 14 kilometri de Valjevo. Două minute mai târziu, două proiectile loveau podul peste Morava de Vest din satul Javik, la câțiva kilometri de Krusevac.

La ora 4:00, al doilea raid asupra Krusevac-ului a vizat un pod de cale ferată, fabrica constructoare de mașini “14 octombrie” și sala de sport, mai mulți civili fiind răniți. La 2:00, satul Samoil de lângă Kraljevo a fost atins de 10 proiectile. La 0:45 și 4:45, avioanele NATO au lovit în două rânduri partea de nord și aeroportul orașului Niș.

Ministerul macedonean al Apărării a cerut luarea unor măsuri de asanare și dezinfecție la punctul de frontieră de la Blace, unde mii de refugiați din Kosovo așteaptă să intre în Macedonia. “UNHCR, în concordanță cu Ministerul macedonean de Externe, trebuie să rezolve problema asanării și dezinfecției la nivelul postului de frontieră de la Blace, care constituie o potențială sursă de epidemie,” a anunțat ministerul. Armata americană va construi două tabere pentru adăpostirea a aproximativ 20.000 de refugiați în Albania, lângă granița cu Macedonia, a precizat coordonatorul ajutorului american pentru Kosovo J. Brian Atwood, citat de AFP.

Televiziunile și radiourile iugoslave au anunțat că, în această noapte, antiaeriana ar fi doborât mai multe avioane inamice. Sârbii susțin că, în atacul de la 0:20 asupra regiunii Zlatibor, un avion NATO a fost doborât, iar pilotul s-a catapultat. Un altul ar fi explodat în aer, lângă Gorazde. Unul ar fi explodat pe muntele Majevica, când încerca să aterizeze de urgență în Bosnia-Herțegovina, pe aeroportul din Tuzla, controlat de forțele SFOR. Tot lângă Tuzla, pe dealul Kadijina Cesma, a mai căzut un avion, alte câteva fiind zărite în zonă, încercând să-l găsească pe pilotul care se parașutase. Un al cincilea ar fi căzut lângă Pale, capitala Republicii Srpska, după ce a încercat fără succes să aterizeze la Sarajevo. În regiune s-ar fi prăbușit și două elicoptere americane, nimerite de antiaeriana sârbă și doar doi militari din cei 37 aflați la bord ar fi reușit să scape cu viață.

Martori oculari ne-au povestit că au vazut cum un avion lovit de sârbi ar fi căzut lângă Pancevo, însă nu există o confirmare oficială. În schimb, colonelul Aleksandr Olinik, care a făcut parte din ultima delegație oficială rusă, a declarat unui ziar din Moscova că însuși președintele Slobodan Milosevic i-ar fi spus că sârbii au doborât până acum nu mai puțin de 36 avioane inamice și 119 rachete de croazieră. După atâtea nenorociri, am adormit visând numai bombe și avioane în picaj.

target: rugova se întâlnește cu milosevic la belgrad

March 31, 2024April 15, 2010 by sorinbogdan

1 aprilie 1999

La 10:40, când ieșeam din hotel “Toplice”, sirenele anunțau ridicarea alarmei aeriene, după mai bine de 27 de ore. În Belgrad – nimic schimbat. Obsedat de ideea că prețurile ar trebui s-o ia razna într-o țară aflată în război, am fost surprins că mă înșelam. Aruncându-mi privirea pe tarabele din piață, la fel de pline ca altădată, am reținut că merele se vindeau tot cu 15 dinari (1,5 DM) kilogramul, iar brânza cu 20 de dinari.

Azi-noapte, un grup de 26 de persoane de diferite naționalități (12 din Irak, 3 din Sri Lanka, 5 din Nigeria, 2 din Macedonia și câte unul din Ghana, Bulgaria, Cehia și România) au fost găsite de grănicerii români într-o barcă, plutind pe Dunăre în dreptul localității Dubova, la 70 de km de Turnu Severin, conform corespondentului Mediafax. Ei au spus că au fost reținuți de Poliție când au cerut să li se reînnoiască vizele de ședere în țară, urcați în barcă și abandonați. Șase dintre ei nu aveau acte de identitate, iar românul a fost arestat, deoarece era dat în urmărire generală pentru furt.

În Trg Republike, oamenii începeau să se adune la concert. Astăzi, urmau să cânte Riblja Corba, una din formațiile legendare în Iugoslavia, Van Gogh, un excelent grup de muzică alternativă și Crni Biseri. Surprizele zilei au venit, însă, din Rusia. Pe scenă a urcat cea mai bună trupă rusească a momentului, pe nume Na-Na, care cânta un pop-rock destul de penibil și a fost aplaudată mai mult pentru gestul făcut, decât pentru calitatea muzicii.

Când să plecăm, Mile Cărpenișan a observat mai multe mașini oficiale, din care au coborât niște bărbați îmbrăcați în costume negre, însoțiți de ministrul iugoslav al Culturii și de câțiva militari. Prezentatorul concertului a anunțat că în fața noastră se afla Serghei Baburin, vicepreședintele Dumei din Rusia, care sosise în această dimineață la Belgrad, cu autocarul, pentru a vedea cu ochii lui efectele bombardamentelor și a discuta cum i-ar putea ajuta pe sârbi. “Parlamentul nostru dorește să oblige Occidentul să-și schimbe poziția și să oprească bombardamentele,” a spus Baburin. “Procesul de la Rambouillet a murit, trebuie să găsim o altă structură. Aceasta este poziția Rusiei.” După care, ne-a lăsat cu gura căscată: cu o superbă voce de tenor, vicepreședintele Dumei a cântat “Podmoskovnie vecera“, o frumoasă baladă rusească. Sârbii au fost foarte încântați că, dacă tot nu le trimiteau arme, rușii măcar le descrețesc frunțile și îi ajută să uite de necazul prin care trec.

Am aflat că, puțin mai devreme, președintele Serbiei Milan Milutinovic a stat de vorbă cu monseniorul Jean-Louis Tauran, ministrul de Externe al Vaticanului, care a sosit, și el, la Belgrad. Acesta încearcă o mediere a conflictului și s-a întâlnit, mai târziu, cu Milosevic și cu patriarhul Pavle, capul Bisericii Ortodoxe Sârbe. Pavle și Papa Ioan Paul al II-lea vor face apel în favoarea încetării focului cu ocazia celor două sărbători pascale.

“Potrivit unui comunicat al Pentagonului, trupele iugoslave utilizează pentru atacarea avioanelor NATO rachete sol-aer de proveniență românească. Departamentul de stat al SUA a înaintat un protest autorităților de la București, acuzându-le că au furnizat armament antiaerian Belgradului, în perioada 1994-1996, cât timp Iugoslavia se afla sub embargo internațional. Partea absurdă a opiniei experților americani, care au ajuns la această concluzie după ce au cercetat resturile unei rachete lansate de sârbi, căzută pe teritoriul Albaniei, este că aceștia susțin că “avionul invizibil” ar fi fost doborât de sârbi cu o astfel de rachetă, lansată de la… Jimbolia. Agenția Națională pentru Controlul Exporturilor Strategice din România a respins acuzațiile, menționând că sârbii ar fi putut intra în posesia rachetelor sol-aer românești doar prin intermediul unui alt stat.” Această știre, publicată pe prima pagină a numărului de azi al cotidianului “Evenimentul zilei“, i-a umplut de groază pe unii cititori, pe alții – de mândrie, iar pe alții i-a făcut să se cutremure de râs. Era o simplă glumă de 1 aprilie.

Am trecut pe la Centrul militar de presă. Acesta se afla într-o sală mare, la etajul întâi al unei clădiri din Trg Republike. În hol erau aduse câteva zeci de scaune, iar 4 televizoare funcționau non-stop și puteai urmări chiar și CNN sau Sky News. Era plin de ziariști străini, care completau cereri de acreditare, scriau sau vorbeau la telefon. Vreo doi adormiseră, cu cotul sprijinit pe marginea scaunului și scăpaseră din mâini buletinul editat, în fiecare zi, de agenția oficială de presă Tanjug. La un moment dat, dintr-un alt birou a ieșit Sanja Sarac, superba tânără care ne întâmpinase la Ministerul Informațiilor, în primele noastre zile la Belgrad. Ne-a recunoscut și a stat câteva minute de vorbă cu noi, spre furia câtorva englezi care se chinuiseră, până atunci, să îi intre în grații și s-o invite seara, la un pahar de vin.

Ne-am întâlnit aici cu Adelin Petrișor, care lucra pe atunci la TVR și cu Olimpiu Gheorghiu, care lucra pe atunci pentru APTN. Bucuroși că vedeam doi români, ne-am dus spre ei, însă nu păreau la fel de încântați de întâlnire. Abia ne-au salutat, așa că i-am lăsat în plata Domnului și am plecat spre Media Center.

Cotidianul “Delo” din Slovenia a anuntat ca doi din angajatii sai, reporterul Vili Einspieler si fotograful Tomi Lombar, au fost arestati marți în Iugoslavia, la 20 de kilometri de frontiera cu Muntenegru. Ei au fost opriți de membri ai milițiilor paramilitare sârbe, care au pretins că cei doi nu au acreditare. Au fost reținuți și anchetați timp de 18 ore, bătuți cu brutalitate și expulzați. Nu înainte de a li se confisca echipamentul, mașina și actele de identitate.

Am aflat că, după multă vreme, la Priștina era o dimineață liniștită, cu toate că în unele cartiere nu este curent electric. În schimb, la Pec, la 9:30, o bombă a căzut la nici 50 de metri de clădirea Patriarhiei. Mai târziu, și la Priștina au reînceput bombardamentele și câteva rachete au explodat lângă mănăstirea Gracanica, unul din monumentele aflate în patrimoniul cultural al omenirii. La Prokuplje, 3 școli, un spital și mai multe clădiri civile au fost afectate de bombe.

Toată lumea vorbea de distrugerea podului Varadinsk de la Novi Sad. Explozia a avariat clădirile din jur, printre care un muzeu. O parte din oraș a rămas fără apă, deoarece, pe sub scheletul de metal al podului, treceau conducte de alimentare, cabluri de curent și de telefon. Traficul fluvial pe Dunare a fost blocat de rămășițele podului care s-au prăbușit în apă.

Foarte încântati erau sârbii de capturarea celor 3 militari americani și își băteau joc de NATO, subliniind că aruncă în linia întâi numai băieți de emigranți. Asta, apropo de numele cu rezonanță mexicană a doi dintre cei prinși. Vuk Draskovic a declarat că aceștia nu vor păți nimic și vor fi judecați corect, conform unei proceduri democratice, cu respectarea Convenției de la Geneva privind prizonierii de război. Mai târziu, Milan Bozic, ministru fără portofoliu în guvernul iugoslav, a precizat că cei trei soldați nu vor fi judecați și vor fi eliberați după încetarea ostilităților.

Statele Unite au anuntat că militarii americani capturați de sârbi trebuie tratați ca prizonieri de război și au cerut Iugoslaviei să autorizeze Comitetul Internațional al Crucii Roșii să îi viziteze. Pentagonul a comunicat datele oficiale ale prizonierilor: sergentul Andrew A.Ramirez (24 de ani), originar din Los Angeles, care a intrat în armata americană în iulie 1992, sergentul Christopher Stone (25 de ani), originar din Michigan, înrolat în august 1991, căsătorit și tatăl unui copil, și Steven M.Gonzales (24 de ani), originar din Texas, înrolat în septembrie 1996.

La ora 15:00, din nou a sunat alarma aeriană, dar nu a ținut decât o oră și nu s-a întâmplat nimic deosebit în Belgrad. Noi, însă, la fel ca restul ziariștilor, stăteam țintuiți în fața televizoarelor. După ce ieri dezmințise că ar fi fost asasinat, Ibrahim Rugova a sosit astăzi la Belgrad și s-a întâlnit cu Slobodan Milosevic! Nimeni nu a știut de întâlnirea celor doi și doar reporterii RTS au avut voie să filmeze. Imaginile îi arătau pe cei doi surâzători, stând liniștiți de vorbă, însă sonorul fusese tăiat și înlocuit cu un comentariu din studio. Crainica spunea că Rugova și Milosevic au căzut de acord că soluția conflictului din Kosovo nu poate fi decât una politică și au semnat un comunicat comun. Nu au existat nici un fel de reacții oficiale la această importantă întâlnire, care a surprins pe toată lumea. Oamenii obișnuiți nu s-au lăsat prea mult impresionați de aceasta și, auzind știrea că cei doi lideri s-au împăcat, doi bătrâni ce își sorbeau, liniștiți, cafeaua pe o terasă lângă noi, au mormăit: “Pentru câte zile?”

Comunitatea internațională și-a exprimat îndoiala că Ibrahim Rugova și Slobodan Milosevic s-ar fi întâlnit și ar fi semnat comunicatul comun, americanii sugerând că imaginile prezentate de RTS ar fi din arhivă, anunță AFP. Secretarul general al NATO Javier Solana a declarat că se îndoiește că liderul albanez acționează liber, iar Jakup Krasniqi, purtătorul de cuvânt al UCK, a fost de aceeași parere: “Este posibil să fi fost forțat să declare că NATO trebuie să înceteze bombardarea sârbilor. Dacă însă, a declarat deliberat acest lucru, atunci a comis un act de înaltă trădare față de poporul său.” Pentru a se convinge de opinia lui Rugova, Richard Holbrooke, trimisul special al SUA în Balcani, a cerut guvernului de la Belgrad să autorizeze o întâlnire cu personalități internaționale.

Astăzi, printr-un decret prezidențial, comandantul Armatei II din Iugoslavia, staționată in Muntenegru, generalul Radoslav Martinovic, a fost înlocuit cu generalul Milorad Obradovic și numit simplu consilier la Ministerul Apărării. Înlocuirea a fost considerată suspectă la Washington, James Rubin declarând că este un semn că președintele iugoslav se îndoiește de loialitatea forțelor sale din regiune. Asociind știrea cu tot felul de zvonuri vehiculate prin Balcani, oficialii NATO au apreciat că Milosevic pregătește o lovitură de stat în Muntenegru, pentru a-l îndepărta de la putere pe Milo Djukanovic, considerat de Occident un opozant al său. Reprezentanții NATO se bazau pe ultimele declarații ale lui Djukanovic, care ceruse ca țara sa să nu fie bombardată pentru greselile Belgradului. Uitau, însă, că acesta a mers ani de zile cot la cot cu Milosevic.

Astăzi, s-a anunțat că se amână reînceperea cursurilor gimnaziale, care trebuia să aibă loc luni, deoarece peste 120 de cladiri ale Ministerului Învățământului au fost avariate de boăbardamente. Sârbii au întocmit un plan pe 6 luni, pentru a putea face față războiului. Sunt optimiști și ministrul Dejan Kovacevic a declarat ca firmele sârbești pot repara distrugerile provocate de bombe.

Primele măsuri luate ne-au înfuriat. Restaurantele erau obligate să închidă la ora 19:00 și numai unele baruri de noapte pot funcționa, cu condiția să-și afișeze orarul aprobat de autorități. Au lăsat barurile, pentru că majoritatea aparțin unor influenți mafioți sau chiar ale rudelor celor din guvern. Ca să nu mai vorbim de discoteca “Madona“ a lui Marko Milosevic, fiul președintelui iugoslav.

Vuk Draskovic a declarat că NATO este precum un crocodil care, după ce își înghite prada, varsă lacrimi amare. Spunea că acordul semnat de Rugova și Milosevic este semnalul începerii negocierilor dintre sârbi și albanezi, așa că bombardamentele nu își mai au rostul. “Până la începerea atacurilor aeriene, în Kosovo nu au existat refugiați, case distruse, bombardamente și oameni dormind în adăposturi,” a spus el. Un comunicat de azi al guvernului iugoslav susținea aceeași idee, foarte adevărată, de altfel: “Coloane de civili disperați fug din Kosovo in toate direcțiile, pentru a scăpa de bombele agresorilor și de moarte. Sub pretextul dorinței de a împiedica o catastrofă umanitară, NATO a creat una generală, de proporții nebănuite. Peste 8 milioane de persoane își petrec timpul în adăposturi antiaeriene, lipsiți de apă, alimente și electricitate.” La Priștina s-a anunțat că peste 60.000 de locuitori (dintre care 35.000 albanezi) au părăsit, deja, orașul.

Observatorii OSCE de la frontiera dintre Albania și Kosovo au declarat pentru AFP că foarte mulți albanezi care vin din Priștina susțin că sârbii îi forțează să părăsească orașul, trecând din casă în casă și obligându-i să urce în autobuzele pregătite. Aproape 10.000 de refugiați din Kosovo erau adunați astăzi, la punctul de trecere a frontierei cu Macedonia de la Blace, spre disperarea polițiștilor și grănicerilor macedoneni, care nu mai fac față situației. SUA au anunțat că vor acorda un ajutor de urgență pentru refugiați, în valoare de 50 de milioane de dolari. În acest timp, ministrul de Externe german Joschka Fischer afirma că refugiații sunt o consecință a războiului etnic dus de armata iugoslavă, într-o campanie planificată din timp, având ca scop destabilizarea întregii regiuni a Balcanilor.

Comandamentul Armatei III din Iugoslavia, care se află în Kosovo, a afișat astăzi, un avertisment adresat “bandelor UCK”, în care se spune: “Albanezi, predați la timp armele care v-au fost distribuite ! Noi le vom întoarce împotriva celor care doresc răul nostru, al tuturor. Profitați de acest apel. Mâine va fi prea târziu. Nu vă lăsați înșelați de promisiunile referitoare la un stat independent. Voi nu însemnați nimic în ochii tiranilor mondiali, drept pentru care vă bombardează pe voi, pe femeile și pe copiii voștri. Tot ce îi interesează este teritoriul pe care vor să ni-l ia tuturor. Albanezi, nu permiteți unei adunături de mercenari să vă ducă la moarte. Nu le urmați ideile nebune. Nu acceptați să atacați armata, pe concetățenii și vecinii voștri!”

La RTS s-a anunțat că armata a lichidat grupurile de “teroriști albanezi” din centrul provinciei Kosovo, din localitățile Dragobilje, Ovcarevo, Obrinje, Prekaz, Lapasnica, Pagarusa, Malisevo și de pe muntele Cicavica. Reporterul RTS din Kosovo relata că soldații UCK își aruncă armele și uniformele și își abandonează bazele.

Cotidianul “Washington Post” a afirmat că guvernul american are în vedere parașutarea de ajutoare umanitare pentru rebelii albanezi care opun rezistență ofensivei forțelor sârbe. James Rubin, purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat, a recunoscut că se află în legătură permanentă cu Hassim Thaqi, liderul politic al UCK, care i-a solicitat acest ajutor. Din păcate, însă, această operațiune ar fi fost foarte periculoasă, din cauza eficienței artileriei antiaeriene iugoslave și din cauză că nu pot ști exact unde se află gherilele albaneze. Rubin a refuzat să comenteze afirmațiile cotidianului american, potrivit cărora UCK ar fi solicitat sprijin în arme grele și muniție.

Agenția Tanjug a anunțat că, noaptea trecută, antiaeriana sârbă de pe muntele Tara ar fi doborât un avion și două elicoptere NATO, cu 50 de pușcași marini la bord. NATO a dezmințit imediat informația, însă sârbii au revenit cu amănunte credibile. Avionul ar fi fost lovit deasupra capitalei Republicii Muntenegru. Trei vânători muntenegreni au găsit, în apropiere de localitatea Oradjenica, din masivul Pastrovacka Gora, un rucsac cu însemnele US Air Force, având înscris numele pilotului: Jenny Haley (se pare, o femeie).

Am reușit să aflăm, de la unii ofițeri pe care îi cunoștea Nelu Madjinca, amănunte despre doborârea celor două elicoptere. Acestea au fost trimise pentru a-l recupera pe pilotul avionului doborât și au fost interceptate de radarele sârbilor. Ofițerul de pe radar a anunțat comandamentul și și-a chemat colegii să vadă cum acționează antiaeriana. După 15 minute de așteptare în zadar, ofițerul a sunat din nou la comandament și i s-a spus să stea liniștit, că totul este în regulă. Sârbii i-au lăsat pe membrii echipelor de recuperare să-l găsească pe pilot și au deschis focul când cele două elicoptere au încercat să se ridice de la sol. Cel care povestise întâmplarea nu știa ce s-au auzit mai tare, exploziile elicopterelor sau urletele lor de bucurie.

Un alt avion de tip F-117 A a aterizat de urgență, azi-dimineață, pe aeroportul din Zagreb, având mari probleme.

AFP a anunțat, citând surse ale Poliției din Salonic, că doi soldați germani ai unei unități NATO staționată în Macedonia au fost răniți și repatriați spre Frankfurt, trecând prin Salonic. Ei au fost aduși cu o ambulanță și trimiși în Germania, la bordul unui avion C-130. Ministrul german al Apărării a confirmat informația, însă a precizat că cei doi au fost victimele unui “accident de muncă“, fără legătură cu situația din regiune.

Seara, după ce ne-am transmis corespondențele, am dat o fugă până la podul peste Dunăre dinspre Pancevo. Câteva sute de sârbi au venit aici, iar un preot a oficiat o slujbă, invocându-L pe Dumnezeu să apere podul de bombele dușmanilor. Atmosfera era impresionantă și puteam vedea pe fețele oamenilor că nu au fost trimiși de nimeni aici, ci chiar credeau că ceea ce fac îi va determina pe liderii NATO să le lase podul în pace. Și sperau că Dumnezeu îl va ocroti. În momentul în care își făceau cruce, sirenele alarmei aeriene au început să sune. Era ora 21:00.

Pentagonul a ordonat trimiterea a încă 13 bombardiere F-117 A Stealth (“avioanele invizibile”) pentru a participa la raidurile împotriva Iugoslaviei. Ele vor decola de la baza Holloman din New Mexico și sunt așteptate să ajungă în zona de conflict în acest week-end. Cu acestea, numărul avioanelor invizibile americane angajate în Operațiunea “Allied Force” va ajunge la 24, preciza AFP.

Am apucat să mai vedem câteva știri ale RTS. Insistau, din nou, asupra demonstrațiilor din diverse orașe de pe glob, împotriva atacării Iugoslaviei. Una dintre ele, la care au participat mii de persoane, a avut loc la Berlin, dar nu a fost prezentată de televiziunea iugoslava. Era a albanezilor și lozincile sunau cam așa: “Opriți genocidul și epurarea etnică în Kosovo!“, “Libertate pentru Kosovo!”…

În această seară, la Salonic, o studentă de la Facultatea de Arte a fost arestată, după ce a încercat să detoneze un dispozitiv exploziv artizanal lângă consulatul american. Fata avea o geantă cu mai multe tuburi cu gaz și benzina și a încercat să le dea foc. Polițistul de gardă a oprit-o și doar un tub a explodat, fără a răni pe cineva. Tânăra voia să protesteze astfel împotriva bombardării Iugoslaviei.

Pe la miezul nopții, au început să vină vești despre raidurile aeriene. La 22:40, 3 rachete loviseră o cazarmă a Armatei iugoslave din orașul Vranje (300 km sud de Belgrad), fără a face victime. O explozie a fost auzită și lângă satul Pepeljevac, pe șoseaua Niș-Priștina. În satul Samokovo, o rachetă a lovit casa familiei Stefanovic, omorând un bărbat și rănind alți doi. În zona aeroportului Slatina de langă Priștina, au fost lansate mai multe bombe cu fragmentație. Mai mulți civili de naționalitate albaneză au fost răniți în bombardamentele asupra satului Logavce.

La 1:27, am urcat pe acoperișul hotelului, pentru că se auzeau avioanele care survolau Belgradul. Antiaeriana a tras câteva rafale, după care s-a făcut din nou liniște și ne-am dus la culcare.