20 iunie 1999
Ne-am trezit devreme în această dimineață, deși era duminică. Am trecut pe la biserica Patriarhiei, de lângă noi, după care Mile Cărpenișan a plecat, cu mașina lui Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru, către România. Eram amândoi ușor încordați de gândul operațiunii pe care o pusesem la cale. Fane Anghel și nea Nelu urmau să ajungă în această după-amiază la Timișoara, iar Mile trebuia să încerce să-i bage în Iugoslavia mâine dimineață. Mile a ajuns fără probleme acasă și m-a sunat după ce s-a întâlnit cu colegii mei. Mai aveam o noapte până la marea încercare.
În Iugoslavia, lucrurile evoluau în direcții stranii, cum numai aici se putea întâmpla. N-am avut ce citi în ziarele de astăzi, pe care, dacă le răsfoiai, aveai impresia că totul e în regulă și nimic deosebit nu s-a întâmplat în ultimele 3 luni. Doar în “Vecernje Novosti” am găsit câteva pagini anti-NATO, în care se explicau ițele încurcate ale unei conspirații mondiale, căreia sârbii au îndrăznit să-i stea în cale. Atunci, Guvernul Mondial condus de SUA a declanșat Primul Război Mondial Anti-creștin, dar sârbii au rezistat în fața bombardamentelor, apărând steagul Creștinismului. Teoria o mai citisem și în alte cărți și nu aveam nici un chef să o mai văd o dată, așa că am preferat să răsfoiesc numărul de azi din “Blic“, plin de poze sexy și istorii amuzante. N-aș fi citit “Politika“, dacă prima pagină nu mi-ar fi amintit de parodia care se desfășura astăzi.
Totul a început aseară, când în Jurnalul RTS, vicepremierul sârb Milovan Bojic a cerut sârbilor să se întoarcă în Kosovo, spunând că miniștrii sârbi se vor pune în fruntea coloanelor care se întorc, pentru a le demonstra că nu au de ce să se teamă și pentru a le da încredere în trupele KFOR. Bojic le-a spus sârbilor că acum e momentul să se întoarcă, deoarece, peste 48 de ore, casele lor vor fi ocupate de albanezii care revin în valuri în Kosovo. Guvernul Serbiei le-a pus la dispoziție carburanții și ajutoarele necesare reîntoarcerii în provincie.
Secretarul general al NATO Javier Solana a decis astăzi încetarea oficială a campaniei aeriene a Alianței Nord-Atlantice împotriva Iugoslaviei, relatează AFP. “Acționând sub autoritatea încredințată de Consiliul NATO, am decis să punem capăt imediat campaniei aeriene pe care am suspendat-o la 10 iunie 1999,” a anunțat Solana. “Am fost informat de către comandantul suprem al forțelor aliate în Europa, generalul Wesley Clark, că toate forțele militare și de Poliție sârbe au părăsit provincia Kosovo, conform acordului tehnico-militar semnat de către comandantul KFOR și de către reprezentanții guvernului iugoslav la 9 iunie.” Louis Garneau, purtătorul de cuvânt al KFOR, a declarat: “Comandantul KFOR, generalul Michael Jackson, a primit confirmarea scrisă din partea autorităților de la Belgrad că toate forțele iugoslave s-au retras din Kosovo.”
Deși mi se părea incredibil, circul a început. La prânz, o primă coloană de 30 de refugiați sârbi, avându-l în frunte pe Borislav Milacic, ministrul republican de Finanțe, a plecat din Kragujevac. În același timp, din Niș au plecat către provincia pe care abia o părăsiseră alte două coloane cu 1.000 de refugiați sârbi (dintre care 80 de medici), în frunte cu Dragoljub Jankovic, ministrul Justiției, și cu Leposava Milicevic, ministrul Sănătății. Oamenii se urcau veseli în autobuze, după ce dădeau interviuri reporterilor RTS și ridicau 3 degete, în semn de salut, când mașinile plecau claxonând, în aplauzele celor aduși să-i conducă. Îi priveam stupefiat pe cei care – până ieri – spuneau că au fugit din Kosovo pentru că teroriștii UCK îi omoară, iar acum explicau că n-au nevoie de nimic, numai să ajungă odată înapoi acasă. Poate cel mult de benzină și puțină hrană.
Desigur, Televiziunea Națională a transformat aceste plecări într-un straniu marș triumfal, de parcă oamenii ar fi plecat spre Tărâmul Făgăduinței și nu unde îi aștepta teroarea albanezilor sau – în cel mai bun caz – protecția KFOR împotriva foștilor vecini și prieteni. După ce au atras atentia cât de disciplinată și organizată este Armata iugoslavă, care s-a retras din Kosovo, reporterii RTS ne-au bombardat cu reportaje despre întoarcerea refugiaților. Alți 500 au plecat de la Krusevac spre Kosovo. Alți 720 au plecat din Kraljevo, în frunte cu Branislav Ivkovic, ministrul Învățământului. Alți 300 au plecat din Rudare, conduși de ministrul Turismului și Sportului.
Erau încercări disperate ale regimului lui Slobodan Milosevic de a le arăta sârbilor că situația se normalizează în provincie și în întreaga țară. Tabloul acesta suprarealist era întregit cu imagini de la inaugurarea unui pod de pontoane la Mijatovac, care va asigura traversarea peste râul Velika Morava, până la ridicarea unui nou pod, în locul celui distrus de bombardamente. Cu imagini de la Valjevo și Sremska Mitrovica, unde locuitorii îi întâmpinau cu bucurie pe militarii sârbi care se înapoiau din Kosovo. Cu informația că au apărut deja oameni de afaceri din Elveția, Germania și Italia, dornici să investească în Iugoslavia. Cu declarația lui Massimo D’Alema despre necesitatea dezarmării formațiunilor UCK și ajutării sârbilor să-și reconstruiască podurile și centralele electrice. Desigur, “uitând” să amintească de condiționarea ajutorului de plecarea de la putere a lui Milosevic.
Toate jurnalele RTS repetau aceleași teme, iar la 22:30, aveau să anunțe că toți militarii Armatei iugoslave s-au retras din Kosovo, îndeplinindu-și obligațiile asumate în acordul de la Kumanovo. Și că primele coloane de refugiați care se întorc în Kosovo au ajuns deja la Priștina. Apoi au prezentat imagini de la întâlnirea dintre Nebojsa Vujovic și generalul Michael Jackson, în care adjunctul ministrului iugoslav de Externe i-a atras atenția că, în timpul în care în provincie s-au aflat militarii și polițiștii sârbi, nu a fost niciodată haos și anarhie, cerându-i să dezarmeze teroriștii UCK și să asigure granițele țării împotriva pătrunderii bandelor de criminali albanezi. Jurnalul s-a încheiat cu un montaj cu bombardamente, pe fondul căruia se făcea apel la toți cetățenii iugoslavi să pună umărul la reconstrucția patriei.
Poate m-aș fi lăsat păcălit și aș fi crezut că este vorba doar de o acțiune de propagandă, dacă nu mi-aș fi amintit de vorbele “scriitorului” Dragan. În ultima noapte în care l-am văzut, când se parafase pacea de la Kumanovo, mi-a spus că forțele speciale sârbe se vor întoarce în Kosovo foarte curând. A refuzat să-mi explice cum o vor face, atâta vreme cât trupele KFOR s-au desfășurat deja, dar mi-a spus să fiu atent la ce va urma. Și ce altă acoperire mai bună puteau găsi, decât cea a oamenilor care se întorc la casele lor? Pentru că, oricât de patrioți ar fi sârbii, nu sunt chiar atât de nebuni să se bage singuri în gura lupului, mai ales când acesta este albanez.
Președintele francez Jacques Chirac nu a exclus, într-un interviu pentru CNN, posibilitatea acordării unui ajutor occidental pentru reconstrucția anumitor centrale electrice din Serbia. “Suntem dispuși să acordăm sârbilor un ajutor umanitar. Sunt centralele electrice umanitare? Se poate, pentru că ele produc energie, ca să încălzim iarna locuințele,” a declarat Chirac. “Este un lucru pe care va trebui să-l discutăm.” Președintele francez a exclus, pe de altă parte, orice ajutor acordat pentru reconstrucția podurilor: “Nu putem ajuta o țară să se reconstruiască, dacă aceasta nu este o democrație.”
Primul politician din Opoziție care a sesizat cinica manipulare pe care o încercau cei de la Putere a fost Vladan Batic, liderul Partidului Creștin Democrat din Serbia – un partid “de buzunar” – și coordonator al Uniunii pentru Schimbare, o alianță de partide care începea să-și facă loc pe scena politică. El a explicat că pretențiile Guvernului că ar fi create toate condițiile pentru ca sârbii să se întoarcă la casele lor din Kosovo nu sunt decât pură demagogie. “Aceleași persoane care, prin politica lor păguboasă, i-au obligat pe sârbi să-și lase casele în care locuiau de secole, îi conving acum, prin amenințări și santaj, să se întoarcă în Kosovo,” spunea el.
În acest timp, liderii partidelor care încă mai însemnau ceva pentru sârbi păreau orbiți și lansau apeluri aberante sau își trăgeau de zor lovituri sub centură. Partidul Radical din Serbia (SRS) s-a apucat să acuze conducerea Primăriei Belgradului că, din cauza nepriceperii, a afacerilor și a matrapazlâcurilor pe care le-a făcut, a adus capitala în pragul colapsului. “Niciodată, în toată istoria Belgradului, orașul nu a fost condus de astfel de infractori nevolnici,” spuneau liderii SRS. “Au arătat că le pasă mai puțin de oraș decât le păsa celor care l-au condus în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.” Ei au dezvăluit că, în timpul bombardamentelor, inspectorii Ministerului de Interne i-au arestat și anchetat pe câțiva dintre consilierii municipali ai Mișcării pentru Reînnoirea Serbiei (SPO), din cauza unor dubioase afaceri cu carburanți.
Desigur, cei de la SPO au dezmințit acuzațiile, iar președintele Consiliului municipal, Spasoje Krunic, le-a calificat drept mincinoase și primitive. De altfel, conducerea SPO s-a întâlnit astăzi într-o ședință, în care s-a făcut apel încă o dată la sârbi să se întoarcă la casele lor din Kosovo. Liderii SPO au acuzat Guvernul că nu a spus nimic despre exodul masiv al sârbilor din provincie și că RTS nu a arătat nici o imagine a coloanelor de refugiați. Concluziile ședinței de astăzi spuneau totul despre deruta și lipsa de realism a SPO, care nu înțelegea că nu este momentul potrivit pentru a schimba guvernul sau președintele. Se vorbea din nou că trebuie ridicată starea de război, că trebuie anulate legile nedemocratice, că efectivele Poliției și Armatei trebuie reduse la nivelul dinainte de război și că trebuie reluate legăturile diplomatice cu SUA, Franța, Germania și Marea Britanie.
În timp ce oamenii se zbăteau să-și revină după lunile de bombardamente, SPO spunea că este cazul formării, atât la nivel republican, cât și federal, a unor guverne provizorii, cu largă deschidere democratică, alcătuite din tehnocrați, care să asigure obținerea ajutoarelor necesare pentru reconstrucția țării și organizarea de alegeri libere, după normele europene. “De mâine, toți membrii și activiștii SPO vor începe o campanie puternică pentru popularizarea acestor principii,” anunța SPO. “Cerem schimbări pașnice, dar, dacă regimul nu este în stare să se schimbe, trebuie să facem tot posibilul pentru a determina schimbarea lui.”
SRS plângea cu lacrimi de crocodil de grija sârbilor, spunând că acum, “atitudinea bandiților din SUA și Uniunea Europeană, care închid ochii la suferințele sârbilor din Kosovo, este în perfectă armonie cu caracterul celor care – până mai ieri – bombardau civili nevinovați“. “Bătălia pentru eliberarea patriei va continua, până la victoria finală, până când ultimul soldat străin va fi alungat de pe teritoriul Serbiei,” anunțau, pompos, liderii SRS. “Un astfel de țel nu poate fi atins fără ca poporul să-și păstreze unitatea și fără să-i alungăm pe trădătorii care găsesc tot felul de scuze pentru crimele comise de dușmani și le oferă, cu umilință, servicii complete în fiecare zi.”
Bill Clinton a declarat, într-un interviu acordat televiziunii CNN, că el apreciase, înainte de începerea campaniei NATO împotriva Iugoslaviei, “la 50 % șansele de a-l învinge pe Slobodan Milosevic după mai puțin de o săptămână de bombardamente“. Întrebat dacă și-a imaginat vreun moment, ordonând bombardarea Iugoslaviei, că războiul va dura 79 de zile, Clinton a răspuns: “Știam și că, dacă el va hotărî să suporte pedeapsa atacurilor aeriene, acestea vor dura câtva timp. Nu mă gândeam la o durată anume, dar știam că ar putea fi nevoie de mult timp.”
Poate că nu m-ar fi iritat atât de mult războiul acesta surd declanșat de Vuk Draskovic și Vojislav Seselj și l-aș fi pus pe seama eternei rivalități dintre cei doi și a încheierii războiului, care le permitea acum să-și dea frâu liber sentimentelor. Însă, pe la prânz, în timp ce mă plimbam pe Terazije, în centrul Belgradului, am văzut o mulțime de oameni care bloca circulația. Erau vreo 200 de refugiați sârbi din zona orașelor Prizren, Djakovica și Orahovac, care protestau împotriva atitudinii guvernanților față de ei. “După tot ce am pătimit înainte de plecarea în bejenie, acum, în Serbia, nimeni nu se mai uită la noi,” se auzea glasul unuia dintre ei, care vorbea la portavoce. Îl chema Svetozar Fisic. “Am ajuns la Belgrad flămânzi și sfârșiți de puteri. Acum ne spun să ne întoarcem. Unde? În brațele UCK?” Fețele oamenilor exprimau disperare și Fisic îi chema să vină mâine, cât mai mulți, în fața clădirii Guvernului federal, pentru a-și spune păsurile.
Nu m-au impresionat atât de mult chipurile refugiaților, cât indiferența din ochii belgrădenilor. Îmi era greu să înțeleg, însă observasem și altă dată că oamenii din Serbia îi tratau cu dispreț, indiferență și chiar ură pe refugiații din Croația, Bosnia și, acum, Kosovo. “Nu sunt de-ai noștri, sunt izbeglice (refugiați),” spunea chiar și Nelu despre ei. Iar cuvântul nu suna ca un simplu substantiv, ci avea puternice nuanțe peiorative, pe care nu puteam să le pricep deloc.
Dacă acest incident a trecut aproape neobservat, nu s-a întâmplat la fel cu cel de ieri, de lângă Kragujevac. În jur de 100 de rezerviști au blocat șoseaua spre Topola, în fața cafenelei “Sumski put” din satul Petrovac, așezându-se pe asfalt, în jurul unui camion pe care îl puseseră de-a curmezișul șoselei. Cereau să li se plătească soldele, pe care nu le-au mai primit de două luni de zile. Generalul maior Zivomir Smiljkovic, comandantul Corpului Kragujevac al Armatei iugoslave, a sosit la ora 14:00 la fața locului și, abia după 3 ore de discuții aprinse, a reușit să deblocheze drumul, promițându-le rezerviștilor că își vor primi soldele până vineri. Această demonstrație era un semnal periculos, care arăta că fondurile pentru armată sunt pe sfârșite. Oamenii lui Milosevic trebuiau să facă repede rost de bani, pentru a nu lăsa aceste nemulțumiri să fie scânteia care să aprindă butoiul de pulbere reprezentat de dușmănia dintre Armata și Poliția sârbă. Pe de o parte, era greu de reprimat un amplu protest al militarilor, care, odată scăpați din infernul bombardamentelor NATO, nu se mai temeau de nimic. Pe de altă parte, o intervenție în forță a Poliției împotriva militarilor nu numai că n-ar fi fost posibilă, însă, cu siguranță, ar fi degenerat într-un necruțător război civil.
Trupele KFOR au descoperit că aproximativ 60.000 de albanezi din Kosovo au fost deținuți în sate bombardate și transformate în lagăre de concentrare de către forțele iugoslave în nordul provinciei, a informat publicația “Sunday Telegraph“. Familiile albaneze au fost arestate în munții unde se refugiaseră și au fost închise, la jumătatea lunii aprilie, în satele distruse aflate în apropiere de Podujevo. Persoanele internate în lagărul cunoscut sub numele de Sajkovac ar fi urmat să fie folosite ca scuturi umane, în cazul unei intervenții terestre a NATO. Trimisul special al ziarului a afirmat că acești refugiați au fost supuși unei izolări totale timp de două luni. Fiecare dintre ei, inclusiv copiii, au primit o cartelă cu numele, numărul propriu și cu sectorul de lagăr în care era deținut. Orice fugar risca să fie luat drept țintă de catre trăgătorii de elită, ascunși după dealuri.
Situația era cu atât mai complicată, cu cât sârbii se vedeau puși să se descurce singuri. Astăzi, la încheierea reuniunii de la Koln a liderilor țărilor G-8, s-a anunțat că, dacă vrea să beneficieze de ajutor internațional pentru reconstrucție, președintele Slobodan Milosevic va trebui să pună în aplicare reforme democratice în țară. Ei au cerut Belgradului să se conformeze principiilor Pactului de stabilitate în Balcani, în special în privința democratizării țării și a respectării drepturilor omului. “Un ajutor internațional acordat reconstrucției Iugoslaviei este imposibil atât timp cât la conducerea acestei țări se află Slobodan Milosevic,” concluziona Gerhard Schroeder.
Declarația finală a summit-ului G-8 de la Koln era semnata și de Rusia, care obținuse tot ce își dorise în urma conflictului din Iugoslavia, așa că sârbii erau din nou singuri în fața lumii întregi. Dimitri Iakușin, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, anunțase că Rusia își va relua relațiile cu NATO de îndată ce Alianța va anunța încheierea oficială a operațiunii sale militare împotriva Iugoslaviei. Colac peste pupăză, nici ajutoarele promise nu păreau de mare perspectivă, liderii G-8 avertizând că realizarea obiectivelor Pactului de stabilitate în Balcani revine, în primul rând, țărilor din regiune, ajutorul din exterior neputând substitui propriile eforturi. “Insistăm ca toate părțile aflate în confict în Kosovo să respecte încetarea focului și să se conformeze în totalitate termenilor rezoluției 1244 a Națiunilor Unite și acordului tehnico-militar,” se arată în declarația finală a summit-ului.
Încet, dar sigur, trupele KFOR începeau să pună stăpânire pe haosul din Kosovo. Astăzi, la Kosovoska Mitrovica, soldații francezi au arestat 10 luptători UCK, pentru că jefuiau casele și magazinele părăsite de sârbi. Germanii din KFOR au eliberat la Prizren 2 albanezi, răpiți de UCK pentru că ar fi colaborat cu sârbii. Spre seară, britanicilor din KFOR nu le-au trebuit decât 10 minute să ajungă în cartierul Dardanija din Priștina, pentru a potoli câțiva luptători separatiști, care deschiseseră focul asupra locuințelor unor sârbi, omorându-l pe unul dintre ei și dispărând la adăpostul întunericului.
Generalul Michael Jackson a confirmat în această seară că retragerea Armatei iugoslave din Kosovo a fost încheiată, cu 12 ore chiar mai devreme decât era prevăzută, și, începând din acest moment, singura forță militară din provincie este KFOR. El a adăugat că aeroportul Slatina va rămâne închis cel puțin 8 zile, până la finalizarea unui acord la nivel înalt privind controlul său.
Puțin după miezul nopții, într-un cort bine păzit din Cartierul general al KFOR de la periferia Priștinei, în prezența purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA James Rubin, generalul Jackson și liderul politic al UCK Hashim Thaqi au semnat acordul privind demilitarizarea imediată și dezarmarea progresivă a UCK. Acordul stipula că, în termen de 3 luni, UCK trebuie să predea KFOR întreg armamentul său, cu excepția armelor ușoare. Începând de maine, în nici un moment, UCK nu mai este autorizată să poarte arme, indiferent de ce tip, la mai puțin de 2 kilometri de șoselele principale, de orașe sau de granițele exterioare ale provinciei. În decurs de 4 zile, UCK își va desființa toate pozițiile de luptă, fortificațiile și punctele de control de pe șosele și va delimita câmpurile de mine și capcanele instalate de separatiștii albanezi. În termen de 30 de zile, UCK era obligată să stocheze, în locuri inventariate de KFOR, toate armele de calibru superior celui de 12,7 mm, iar în termen de 90 de zile, să predea toate armele automate de calibru inferior.
Acordul stipulează ca “UCK să înceteze focul, să se dezangajeze din zonele de conflict, să se demilitarizeze și să se reintegreze în societatea civilă, să renunțe la folosirea forței și să pună capăt oricărui act de beligeranță, să accepte să nu-i atace, reține sau intimida pe civilii din Kosovo, să nu atace, încalce sau confiște proprietatea civililor din Kosovo.” Comunitatea internațională va lua în considerare posibilitatea ca luptătorii UCK să se alăture unei noi forțe de Poliție ce va fi constituita în Kosovo după modelul Gărzii naționale din diferite state americane, se preciza în document.
Înainte de a semna acordul, Hashim Thaqi a avut mai multe întrevederi între patru ochi cu James Rubin, care i-a spus că secretarul de stat Madeleine Albright i-a cerut personal să o reprezinte la semnarea acordului de demilitarizare, ca garanție că “libertatea pe care a câștigat-o UCK va fi apărată“. Imediat după semnarea documentului, atât Albright, cât și Bill Clinton, l-au sunat pe Thaqi, pentru a-i saluta “curajul” de a accepta transformarea UCK și a-i spune cât de mândri sunt de el.
“UCK va participa la un nou proces politic prin care va fi definit statutul Kosovo,” a declarat Thaqi după semnarea acordului, la care fusese asistat de alți trei lideri ai mișcării sale – Agim Ceku, Jakup Krasniqi și Rame Buja. “Retragerea președintelui iugoslav Slobodan Milosevic și procesul declanșat de forțele NATO și KFOR constituie o mare victorie, care deschide pentru noi perspective diferite.” La rândul său, generalul Michael Jackson a spus că “astăzi ne aflăm într-un moment crucial al misiunii noastre, pentru a stabili un climat permanent de pace și securitate pentru întreaga populație din Kosovo”.