20 iunie 1999
Ne-am trezit devreme in aceasta dimineata, desi era duminica. Am trecut pe la biserica Patriarhiei, de langa noi, dupa care Mile a plecat, cu masina lui Nelu, catre Romania. Eram amandoi usor incordati de gandul operatiunii pe care o pusesem la cale. Fane Anghel si nea Nelu urmau sa ajunga in aceasta dupa-amiaza la Timisoara, iar Mile trebuia sa incerce sa-i bage in Iugoslavia maine dimineata. Mile ajunsese fara probleme acasa si m-a sunat dupa ce s-a intalnit cu colegii mei. Mai aveam o noapte pana la marea incercare.
In Iugoslavia, lucrurile evoluau in directii stranii, cum numai aici se putea intampla. N-am avut ce citi in ziarele de astazi, pe care, daca le rasfoiai, aveai impresia ca totul e in regula si nimic deosebit nu s-a intamplat in ultimele 3 luni. Doar in “Vecernje Novosti” am gasit cateva pagini anti-NATO, in care se explicau itele incurcate ale unei conspiratii mondiale, careia sarbii au indraznit sa-i stea in cale. Atunci, Guvernul Mondial condus de SUA a declansat Primul Razboi Mondial Anti-crestin, insa sarbii au rezistat in fata bombardamentelor, aparand steagul Crestinismului. Teoria o mai citisem si in alte carti si nu aveam nici un chef sa o mai vad o data, asa ca am preferat sa rasfoiesc numarul de azi din “Blic“, plin de poze sexy si istorii amuzante. N-as fi citit “Politika“, daca prima pagina nu mi-ar fi amintit de parodia care se desfasura astazi.
Totul a inceput aseara, cand in Jurnalul RTS, vicepremierul sarb Milovan Bojic a cerut sarbilor sa se intoarca in Kosovo, spunand ca ministrii sarbi se vor pune in fruntea coloanelor care se intorc, pentru a le demonstra ca nu au de ce sa se teama si pentru a le da incredere in trupele KFOR. Bojic le-a spus sarbilor ca acum e momentul sa se intoarca, deoarece, peste 48 de ore, casele lor vor fi ocupate de albanezii care revin in valuri in Kosovo. Guvernul Serbiei le-a pus la dispozitie carburantii si ajutoarele necesare reintoarcerii in provincie.
Secretarul general al NATO Javier Solana a decis astazi incetarea oficiala a campaniei aeriene a Aliantei Nord-Atlantice impotriva Iugoslaviei, relateaza AFP. “Actionand sub autoritatea incredintata de Consiliul NATO, am decis sa punem capat imediat campaniei aeriene pe care am suspendat-o la 10 iunie 1999,” a anuntat Solana. “Am fost informat de catre comandantul suprem al fortelor aliate in Europa, generalul Wesley Clark, ca toate fortele militare si de Politie sarbe au parasit provincia Kosovo, conform acordului tehnico-militar semnat de catre comandantul KFOR si de catre reprezentantii guvernului iugoslav la 9 iunie.” Louis Garneau, purtatorul de cuvant al KFOR, a declarat: “Comandantul KFOR, generalul Michael Jackson, a primit confirmarea scrisa din partea autoritatilor de la Belgrad ca toate fortele iugoslave s-au retras din Kosovo.”
Desi mi se parea incredibil, circul a inceput. La pranz, o prima coloana de 30 de refugiati sarbi, avandu-l in frunte pe Borislav Milacic, ministrul republican de Finante, a plecat din Kragujevac. In acelasi timp, din Nis au plecat catre provincia pe care abia o parasisera alte doua coloane cu 1.000 de refugiati sarbi (dintre care 80 de medici), in frunte cu Dragoljub Jankovic, ministrul Justitiei, si cu Leposava Milicevic, ministrul Sanatatii. Oamenii se urcau veseli in autobuze, dupa ce dadeau interviuri reporterilor RTS si ridicau 3 degete, in semn de salut, cand masinile plecau claxonand, in aplauzele celor adusi sa-i conduca. Ii priveam stupefiat pe cei care – pana ieri – spuneau ca au fugit din Kosovo pentru ca teroristii UCK ii omoara, iar acum explicau ca n-au nevoie de nimic, numai sa ajunga odata inapoi acasa. Poate cel mult de benzina si putina hrana.
Desigur, Televiziunea Nationala a transformat aceste plecari intr-un straniu mars triumfal, de parca oamenii ar fi plecat pe Taramul Fagaduintei si nu unde ii astepta teroarea albanezilor sau – in cel mai bun caz – protectia KFOR impotriva fostilor vecini si prieteni. Dupa ce au atras atentia cat de disciplinata si organizata este Armata iugoslava, care s-a retras din Kosovo, reporterii RTS ne-au bombardat cu reportaje despre intoarcerea refugiatilor. Alti 500 au plecat de la Krusevac spre Kosovo. Alti 720 au plecat din Kraljevo, in frunte cu Branislav Ivkovic, ministrul Invatamantului. Alti 300 au plecat din Rudare, condusi de ministrul Turismului si Sportului.
Erau incercari disperate ale regimului lui Slobodan Milosevic de a le arata sarbilor ca situatia se normalizeaza in provincie si in intreaga tara. Tabloul acesta suprarealist era intregit cu imagini de la inaugurarea unui pod de pontoane la Mijatovac, care va asigura traversarea peste raul Velika Morava, pana la ridicarea unui nou pod, in locul celui distrus de bombardamente. Cu imagini de la Valjevo si Sremska Mitrovica, unde locuitorii ii intampinau cu bucurie pe militarii sarbi care se inapoiau din Kosovo. Cu informatia ca au aparut deja oameni de afaceri din Elvetia, Germania si Italia, dornici sa investeasca in Iugoslavia. Cu declaratia lui Massimo D’Alema despre necesitatea dezarmarii formatiunilor UCK si ajutorarii sarbilor sa-si reconstruiasca podurile si centralele electrice. Desigur, “uitand” sa aminteasca de conditionarea ajutorului de plecarea de la Putere a lui Milosevic.
Toate jurnalele RTS repetau aceleasi teme, iar la 22:30, aveau sa anunte ca toti militarii Armatei iugoslave s-au retras din Kosovo, indeplinindu-si obligatiile asumate in acordul de la Kumanovo. Si ca primele coloane de refugiati care se intorc in Kosovo au ajuns deja la Pristina. Apoi au prezentat imagini de la intalnirea dintre Nebojsa Vujovic si generalul Michael Jackson, in care adjunctul ministrului iugoslav de Externe i-a atras atentia ca, in timpul in care in provincie s-au aflat militarii si politistii sarbi, nu a fost niciodata haos si anarhie, cerandu-i sa dezarmeze teroristii UCK si sa asigure granitele tarii impotriva patrunderii bandelor de criminali albanezi. Jurnalul s-a incheiat cu un montaj cu bombardamente, pe fondul caruia se facea apel la toti cetatenii iugoslavi sa puna umarul la reconstructia tarii.
Poate m-as fi lasat pacalit si as fi crezut ca este vorba doar de o actiune de propaganda, daca nu mi-as fi amintit de vorbele “scriitorului” Dragan. In ultima noapte in care l-am vazut, cand se semnase pacea de la Kumanovo, mi-a spus ca fortele speciale sarbe se vor intoarce in Kosovo foarte curand. A refuzat sa-mi explice cum o vor face, atata vreme cat trupele KFOR s-au desfasurat deja, si mi-a spus sa fiu atent la ce va urma. Si ce alta acoperire mai buna puteau gasi, decat cea a oamenilor care se intorc la casele lor ? Pentru ca, oricat de patrioti ar fi sarbii, nu sunt chiar atat de nebuni sa se bage singuri in gura lupului, mai ales cand acesta este albanez.
Presedintele francez Jacques Chirac nu a exclus, intr-un interviu pentru CNN, posibilitatea acordarii unui ajutor occidental pentru reconstructia anumitor centrale electrice din Serbia. “Suntem dispusi sa acordam sarbilor un ajutor umanitar. Sunt centralele electrice umanitare ? Se poate, pentru ca ele produc energie, ca sa incalzim iarna locuintele,” a declarat Chirac. “Este un lucru pe care va trebui sa-l discutam.” Presedintele francez a exclus, pe de alta parte, orice ajutor acordat pentru reconstructia podurilor: “Nu putem ajuta o tara sa se reconstruiasca, daca aceasta nu este o democratie.”
Primul politician din Opozitie care a sesizat cinica manipulare pe care o incercau cei de la Putere a fost Vladan Batic, liderul Partidului Crestin Democrat din Serbia – un partid “de buzunar” – si coordonator al Uniunii pentru Schimbare, o alianta de partide care incepea sa-si faca loc pe scena politica. El a explicat ca pretentiile Guvernului ca ar fi create toate conditiile pentru ca sarbii sa se intoarca la casele lor din Kosovo nu sunt decat pura demagogie. “Aceleasi persoane care, prin politica lor paguboasa, i-au obligat pe sarbi sa-si lase casele in care locuiau de secole, ii conving acum, prin amenintari si santaj, sa se intoarca in Kosovo,” spunea el.
In acest timp, liderii partidelor care inca mai insemnau ceva pentru sarbi pareau orbiti si lansau apeluri aberante sau isi trageau de zor lovituri sub centura. Partidul Radical din Serbia (SRS) s-a apucat sa acuze conducerea Primariei Belgradului ca, din cauza nepriceperii, a afacerilor si a matrapazlacurilor pe care le-a facut, a adus capitala in pragul colapsului. “Niciodata, in toata istoria Belgradului, orasul nu a fost condus de astfel de infractori nevolnici,” spuneau liderii SRS. “Au aratat ca le pasa mai putin de oras decat le pasa celor care l-au condus in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.” Ei au dezvaluit ca, in timpul bombardamentelor, inspectorii Ministerului de Interne i-au arestat si anchetat pe cativa dintre consilierii municipali ai Miscarii pentru Reinnoirea Serbiei (SPO), din cauza unor dubioase afaceri cu carburanti.
Desigur, cei de la SPO au dezmintit acuzatiile, iar presedintele Consiliului municipal, Spasoje Krunic, le-a calificat drept mincinoase si primitive. De altfel, conducerea SPO s-a intalnit astazi intr-o sedinta, in care s-a facut apel inca o data la sarbi sa se intoarca la casele lor din Kosovo. Liderii SPO au acuzat Guvernul ca nu a spus nimic despre exodul masiv al sarbilor din provincie si ca RTS nu a aratat nici o imagine a coloanelor de refugiati. Concluziile sedintei de astazi spuneau totul despre deruta si lipsa de realism a SPO, care nu intelegea ca nu este momentul potrivit pentru a schimba guvernul sau presedintele. Se vorbea din nou ca trebuie ridicata starea de razboi, ca trebuie anulate legile nedemocratice, ca efectivele Politiei si Armatei trebuie reduse la nivelul dinainte de razboi si ca trebuie reluate legaturile diplomatice cu SUA, Franta, Germania si Marea Britanie.
In timp ce oamenii se zbateau sa-si revina dupa lunile de bombardamente, SPO spunea ca este cazul formarii, atat la nivel republican, cat si federal, a unor guverne provizorii, cu larga deschidere democratica, alcatuite din tehnocrati, care sa asigure obtinerea ajutoarelor necesare pentru reconstructia tarii si organizarea de alegeri libere, dupa normele europene. “De maine, toti membrii si activistii SPO vor incepe o campanie puternica pentru popularizarea acestor principii,” anunta SPO. “Cerem schimbari pasnice, dar, daca regimul nu este in stare sa se schimbe, trebuie sa facem tot posibilul pentru a determina schimbarea lui.”
SRS plangea cu lacrimi de crocodil de grija sarbilor, spunand ca acum, “atitudinea banditilor din SUA si Uniunea Europeana, care inchid ochii la suferintele sarbilor din Kosovo, este in perfecta armonie cu caracterul celor care – pana mai ieri – bombardau civili nevinovati“. “Batalia pentru eliberarea patriei va continua, pana la victoria finala, pana cand ultimul soldat strain va fi alungat de pe teritoriul Serbiei,” anuntau, pompos, liderii SRS. “Un astfel de tel nu poate fi atins fara ca poporul sa-si pastreze unitatea si fara sa-i alungam pe tradatorii care gasesc tot felul de scuze pentru crimele comise de dusmani si le ofera, cu umilinta, servicii complete in fiecare zi.”
Bill Clinton a declarat, intr-un interviu acordat televiziunii CNN, ca el apreciase, inainte de inceperea campaniei NATO impotriva Iugoslaviei, “la 50 % sansele de a-l invinge pe Slobodan Milosevic dupa mai putin de o saptamana de bombardamente“. Intrebat daca si-a imaginat vreun moment, ordonand bombardarea Iugoslaviei, ca razboiul va dura 79 de zile, Clinton a raspuns: “Stiam si ca, daca el va hotara sa suporte pedeapsa atacurilor aeriene, acestea vor dura catva timp. Nu ma gandeam la o durata precisa, dar stiam ca ar putea fi nevoie de mult timp.”
Poate ca nu m-ar fi iritat atat de mult razboiul acesta surd declansat de Vuk Draskovic si Vojislav Seselj si l-as fi pus pe seama eternei rivalitati dintre cei doi si a incheierii razboiului, care le permitea acum sa-si dea frau liber sentimentelor. Insa, pe la pranz, in timp ce ma plimbam pe Terazije, in centrul Belgradului, am vazut o multime de oameni care bloca circulatia. Erau vreo 200 de refugiati sarbi din zona oraselor Prizren, Djakovica si Orahovac, care protestau impotriva atitudinii guvernantilor fata de ei. “Dupa tot ce am patimit inainte de plecarea in bejenie, acum, in Serbia, nimeni nu se mai uita la noi,” se auzea glasul unuia dintre ei, care vorbea la portavoce. Il chema Svetozar Fisic. “Am ajuns la Belgrad flamanzi si sfarsiti de puteri. Acum ne spun sa ne intoarcem. Unde ? In bratele UCK ?” Fetele oamenilor exprimau disperare si Fisic ii chema sa vina maine, cat mai multi, in fata cladirii Guvernului federal, pentru a-si spune pasurile.
Nu m-au impresionat atat de mult chipurile refugiatilor, cat indiferenta din ochii belgradenilor. Imi era greu sa inteleg, insa observasem si alta data ca oamenii din Serbia ii tratau cu dispret, indiferenta si chiar ura pe refugiatii din Croatia, Bosnia si, acum, Kosovo. “Nu sunt de-ai nostri, sunt izbeglice (refugiati),” spunea chiar si Nelu despre ei. Iar cuvantul nu suna ca un simplu substantiv, ci avea puternice nuante peiorative, pe care nu puteam sa le pricep deloc.
Daca acest incident a trecut aproape neobservat, nu s-a intamplat la fel cu cel de ieri, de langa Kragujevac. In jur de 100 de rezervisti au blocat soseaua spre Topola, in fata cafenelei “Sumski put” din satul Petrovac, asezandu-se pe asfalt, in jurul unui camion pe care il pusesera de-a curmezisul soselei. Cereau sa li se plateasca soldele, pe care nu le-au mai primit de doua luni de zile. Generalul maior Zivomir Smiljkovic, comandantul Corpului Kragujevac al Armatei iugoslave, a sosit la ora 14:00 la fata locului si, abia dupa 3 ore de discutii aprinse, a reusit sa deblocheze drumul, promitandu-le rezervistilor ca isi vor primi soldele pana vineri. Aceasta demonstratie era un semnal periculos, care arata ca fondurile pentru armata sunt pe sfarsite. Oamenii lui Milosevic trebuiau sa faca repede rost de bani, pentru a nu lasa aceste nemultumiri sa fie scanteia care sa aprinda butoiul de pulbere reprezentat de dusmania dintre Armata si Politia sarba. Pe de o parte, era greu de reprimat un amplu protest al militarilor, care, odata scapati din infernul bombardamentelor NATO, nu se mai temeau de nimic. Pe de alta parte, o interventie in forta a Politiei impotriva militarilor nu numai ca n-ar fi fost posibila, insa, cu siguranta, ar fi degenerat intr-un necrutator razboi civil.
Trupele KFOR au descoperit ca aproximativ 60.000 de albanezi din Kosovo au fost detinuti in sate bombardate si transformate in lagare de concentrare de catre fortele iugoslave in nordul provinciei, a informat publicatia “Sunday Telegraph“. Familiile albaneze au fost arestate in muntii unde se refugiasera si au fost inchise, la jumatatea lunii aprilie, in satele distruse aflate in apropiere de Podujevo. Persoanele internate in lagarul cunoscut sub numele de Sajkovac ar fi urmat sa fie folosite ca scuturi umane, in cazul unei interventii terestre a NATO. Trimisul special al ziarului a afirmat ca acesti refugiati au fost supusi unei izolari totale timp de doua luni. Fiecare dintre ei, inclusiv copiii, au primit o cartela cu numele, numarul propriu si cu sectorul de lagar in care era detinut. Orice fugar risca sa fie luat drept tinta de catre tragatorii de elita, ascunsi dupa dealuri.
Situatia era cu atat mai complicata, cu cat sarbii se vedeau pusi sa se descurce singuri. Astazi, la incheierea reuniunii de la Koln a liderilor tarilor G-8, s-a anuntat ca, daca vrea sa beneficieze de ajutor international pentru reconstructie, presedintele Slobodan Milosevic va trebui sa puna in aplicare reforme democratice in tara. Ei au cerut Belgradului sa se conformeze principiilor Pactului de stabilitate in Balcani, in special in privinta democratizarii tarii si a respectarii drepturilor omului. “Un ajutor international acordat reconstructiei Iugoslaviei este imposibil atat timp cat la conducerea acestei tari se afla Slobodan Milosevic,” declara Gerhard Schroeder.
Declaratia finala a summit-ului G-8 de la Koln era semnata si de Rusia, care obtinuse tot ce isi dorise in urma conflictului din Iugoslavia, asa ca sarbii erau din nou singuri in fata lumii intregi. Dimitri Iakusin, purtatorul de cuvant al Kremlinului, anuntase ca Rusia isi va relua relatiile cu NATO de indata ce Alianta va anunta incheierea oficiala a operatiunii sale militare impotriva Iugoslaviei. Colac peste pupaza, nici ajutoarele promise nu pareau de mare perspectiva, liderii G-8 avertizand ca realizarea obiectivelor Pactului de stabilitate in Balcani revine, in primul rand, tarilor din regiune, ajutorul din exterior neputand substitui propriile eforturi. “Insistam ca toate partile aflate in confict in Kosovo sa respecte incetarea focului si sa se conformeze in totalitate termenilor rezolutiei 1244 a Natiunilor Unite si acordului tehnico-militar,” se arata in declaratia finala a summit-ului.
Incet, dar sigur, trupele KFOR incepeau sa puna stapanire pe haosul din Kosovo. Astazi, la Kosovoska Mitrovica, soldatii francezi au arestat 10 luptatori UCK, pentru ca jefuiau casele si magazinele parasite de sarbi. Germanii din KFOR au eliberat la Prizren 2 albanezi, rapiti de UCK pentru ca ar fi colaborat cu sarbii. Spre seara, britanicilor din KFOR nu le-au trebuit decat 10 minute sa ajunga in cartierul Dardanija din Pristina, pentru a potoli cativa luptatori separatisti, care deschisesera focul asupra locuintelor unor sarbi, omorandu-l pe unul dintre ei si disparand la adapostul intunericului.
Generalul Michael Jackson a confirmat in aceasta seara ca retragerea Armatei iugoslave din Kosovo a fost incheiata, cu 12 ore chiar mai devreme decat era prevazuta, si, incepand din acest moment, singura forta militara din provincie este KFOR. El a adaugat ca aeroportul Slatina va ramane inchis cel putin 8 zile, pana la finalizarea unui acord la nivel inalt privind controlul sau.
Putin dupa miezul noptii, intr-un cort bine pazit din cartierul general al KFOR de la periferia Pristinei, in prezenta purtatorului de cuvant al departamentului de Stat al SUA James Rubin, generalul Jackson si liderul politic al UCK Hashim Thaqi au semnat acordul privind demilitarizarea imediata si dezarmarea progresiva a UCK. Acordul stipula ca, in termen de 3 luni, UCK trebuie sa predea KFOR intreg armamentul sau, cu exceptia armelor usoare. Incepand de maine, in nici un moment, UCK nu mai este autorizata sa poarte arme, indiferent de ce tip, la mai putin de 2 kilometri a soselele principale, de orase sau de granitele exterioare ale provinciei. In decurs de 4 zile, UCK isi va desfiinta toate pozitiile de lupta, fortificatiile si punctele de control de pe sosele si va delimita campurile de mine si capcanele instalate de separatistii albanezi. In termen de 30 de zile, UCK era obligata sa stocheze in locuri inventariate de KFOR toate armele de calibru superior celui de 12,7 mm, iar in termen de 90 de zile, sa predea toate armele automate de calibru inferior.
Acordul stipuleaza ca “UCK sa inceteze focul, sa se dezangajeze din zonele de conflict, sa se demilitarizeze si sa se reintegreze in societatea civila, sa renunte la folosirea fortei si sa puna capat oricarui act de beligeranta, sa accepte sa nu-i atace, retine sau intimida pe civilii din Kosovo, sa nu atace, incalce sau confiste proprietatea civililor din Kosovo.” Comunitatea internationala va lua in considerare posibilitatea ca luptatorii UCK sa se alature unei noi forte de Politie ce va fi constituita in Kosovo dupa modelul Garzii nationale din diferite state americane, se preciza in document.
Inainte de a semna acordul, Hashim Thaqi a avut mai multe intrevederi intre patru ochi cu James Rubin, care i-a spus ca secretarul de stat Madeleine Albright i-a cerut personal sa o reprezinte la semnarea acordului de demilitarizare, ca garantie ca “libertatea pe care a castigat-o UCK va fi aparata“. Imediat dupa semnarea documentului, atat Albright, cat si Bill Clinton l-au sunat pe Thaqi, pentru a-i saluta “curajul” de a accepta transformarea UCK si a-i spune cat de mandri sunt de el.
“UCK va participa la un nou proces politic prin care va fi definit statutul Kosovo,” a declarat Thaqi dupa semnarea acordului, la care fusese asistat de alti trei lideri ai miscarii sale – Agim Ceku, Jakup Krasniqi si Rame Buja. “Retragerea presedintelui iugoslav Slobodan Milosevic si procesul declansat de fortele NATO si KFOR constituie o mare victorie, care deschide pentru noi perspective diferite.” La randul sau, generalul Michael Jackson a spus ca “astazi ne aflam intr-un moment crucial al misiunii noastre, pentru a stabili un climat permanent de pace si securitate pentru intreaga populatie din Kosovo”.