punct de frontiera

target: Rusia i-a vândut pe sârbi în schimbul reeșalonării datoriei externe

by

19 iunie 1999

Într-adevăr, astăzi nu circulau autobuzele în Belgrad. Din câte am aflat, transportul în comun era asigurat doar de 60 de tramvaie și 40 de troleibuze. Uimitor, era plin de taximetre, șoferii răspunzând apelului directorului de la compania “Beotaksi“, care îi rugase să circule cât mai mult în acest week-end, pentru a atenua lipsa autobuzelor. Nici cursele interurbane nu puteau fi asigurate de compania “Lasta“, care nu mai primise nici un litru de carburant și a anunțat că autobuzele sale vor circula doar între orele 5:00-8:00 și 17:00-21:00. Autoritățile locale nu știau ce să mai facă și își puneau speranța în promisunea primarului Moscovei, care declarase că va ajuta Belgradul cu 15.000 de tone de carburanți. Cât despre cererea Consiliului local ca Guvernul să-i permită să cumpere combustibil de la firmele particulare, până acum nu exista nici un răspuns.

Toate ziarele pe care le-am citit astăzi scriau despre discuția dintre adjunctul ministrului federal de Externe Nebojsa Vujovic și comandantul KFOR, generalul Michael Jackson. Vujovic fusese la Priștina și îi ceruse lui Jackson să dezarmeze urgent unitățile UCK și să asigure securitatea tuturor locuitorilor din Kosovo. El a acuzat forțele internaționale de pace că nu au reușit să îndeplinească prevederile acordului de la Kumanovo, lăsându-i pe separatiștii albanezi să-i terorizeze și să-i gonească pe sârbi din provincie. “KFOR e martor al atrocităților” titra pe prima pagină cotidianul “Vecernje Novosti“, care era plin de fotografii cu sârbii care se refugiau din Kosovo. Pe două pagini, erau prezentate detalii despre “nelegiuirile” comise de albanezi și erau enumerate numele a 37 de sârbi, uciși sau răpiți de UCK.

Vești ceva mai bune veneau din zona controlată de britanicii din KFOR. Aceștia au instalat posturi de control la toate intrările în Priștina și verificau toate mașinile care soseau ori plecau din oraș. În câteva localități din apropiere, Obilic, Kosovopolje sau Lipljan, de 24 de ore nu au mai fost înregistrate incidente. După ce aducea pe mai multe pagini laude rușilor, pentru acordul de aseară, cotidianul “Politika” publica pe larg fragmente din declarațiile generalului Michael Jackson, care promitea parafarea, astăzi sau mâine, a unui acord de demilitarizare a UCK. Generalul britanic organizase o conferință de presă pentru a anunța că acordul este conform cu prevederile înțelegerilor de la Kumanovo și repeta că, foarte curând, nu vor mai exista motive pentru ca sârbii să fugă din Kosovo. “Știm că le este greu, dar trebuie să aibă încredere în KFOR,” spunea Jackson. “Acum, toată lumea trebuie să înțeleagă că noi asigurăm securitatea locuitorilor din provincie.”

Era foarte amuzant să citești “Politika“. Astăzi – culmea! – scria despre vizita lui Vuk Draskovic la Nis. Desigur, fără a pomeni un cuvânt despre criticile aduse de acesta lui Slobodan Milosevic sau despre declarațiile sale referitoare la schimbările democratice de care are nevoie Iugoslavia. Nu erau amintite decât apelurile sale către sârbii din Kosovo, în care Draskovic le cerea să rămână la casele lor. Regimul de la Belgrad avea nevoie și de vocile Opoziției.

Am citit în numărul de astăzi din “Blic” un interviu al liderului Partidului Democrat din Serbia, Vojislav Kostunica, pe care mi-am propus să-l urmăresc atent, de când Nelu Madjinca îmi sugerase că acesta ar putea fi unul dintre cei care i-ar lua locul lui Slobodan Milosevic. Kostunica spunea că provincia Kosovo nu este încă pierdută pentru Serbia, dar va trebui luptat pentru aceasta. “Va trebui să ducem o luptă acerbă pentru Kosovo, pe două planuri, mediatic și legal,” declara el. “Nu vom putea reuși, până nu se va afla tot adevărul despre ce s-a petrecut în Kosovo, atât înainte de război, cât și în timpul și după terminarea acestuia.” Câtă vreme sârbii se refugiază din Kosovo, Kostunica considera că prioritatea numărul unu nu poate fi organizarea de alegeri libere, iar toți cei care vorbesc de alegeri slujesc interese străine sârbilor. El explica prevederile acordului de pace de la Kumanovo, care nu poate fi favorabil Serbiei sau Iugoslaviei, atât timp cât provincia Kosovo a trecut sub dictatura NATO. “Degeaba ne povestesc cei de la Putere despre forțele Națiunilor Unite, când în acordul de pace se spune foarte clar că trupele NATO vor controla Kosovo și nici un reprezentant al administrației de la Belgrad nu va avea vreo putere,” adăuga Kostunica. “Vor veni alegerile, însă tare mă tem că toți cei care vorbesc acum despre alegeri nu doresc binele sârbilor, ci doar să pună mâna pe Putere.”

O altă veste bună, tot din ziare: lucrătorii companiei de electricitate EPS au finalizat prima fază a reconstrucției stației de transformare Bezanijska Kosa din cartierul Novi Beograd, distrusă de rachetele NATO în ultimele săptămâni de război. Conducerea EPS a anunțat că sistemul energetic al Serbiei va fi stabilizat până la sfârșitul acestei luni și va putea să asigure fără probleme consumul de vară, de 60-70 de milioane de kilowațioră pe zi. De asemenea KFOR a transmis că va asigura securitatea tuturor lucrătorilor EPS care repară instalațiile electrice din Kosovo. Amenințarea EPS că, de luni, electricienii nu vor mai risca să fie atacați de UCK și vor sista reparațiile în provincie, își făcuse efectul. La asta se adăugase ziua de ieri, când Priștina rămăsese fără apă, din cauza problemelor din alimentarea cu electricitate.

“UCK va crea probleme Națiunilor Unite,” a afirmat secretarul general al ONU Kofi Annan, într-un interviu publicat de cotidianul “Le Monde“. “UCK nu este o forță omogenă. Încurajez NATO să-și desfășoare forțele cât mai repede posibil, pentru a stabili ordinea publică și pentru a evita ca UCK să ne împiedice munca în Kosovo. Sarcina încredințată Națiunilor Unite este mult mai dificilă decât cea a militarilor.”

Fiind sâmbătă, nu am stat la Media Center decât până la 13:00. Era  program de week-end. Pentru că mai voiam să aflu câte ceva, m-am dus la Internet-cafe-ul de la Dom Omladine și am intrat în dialog pe “mIRC” cu sârbii din alte orașe. Am citit și o grămadă de declarații ale liderilor UCK, care mai de care mai contradictorii, dovedind dezorganizarea și lipsa de coordonare din sânul organizației.

“Proiectul nostru este să ne transformăm mai întâi într-un corp de Poliție care să controleze întreaga provincie Kosovo,” explica purtătorul de cuvânt al UCK Jakup Krasniqi. “Cu timpul, sperăm să devenim Armata provinciei Kosovo, o armată care va supraveghea frontierele și teritoriul nostru și care va fi gata să ne apere în orice circumstanțe.” Krasniqi declara că UCK are în plan demilitarizarea unităților sale, însă aceasta va fi făcută în timp, cu prudență și fără presiuni din alte părți: “NATO nu a putut și nu poate să aibă intenția de a ne dezarma, pentru că acest lucru nu a fost prevăzut în nici un acord. Alianța știe care sunt planurile și cererile noastre.”

Abia citisem această declarație, că un purtător de cuvânt al KFOR anunța că UCK a semnat angajamentul ca luptătorii săi să nu mai poarte arme în marile orașe din Kosovo: “Această decizie este contribuția lor la o mai bună securitate și la o ordine mai stabilă în Kosovo. UCK acceptă, de asemenea, și ca luptătorii săi să nu mai poarte uniforma în sudul provinciei, zonă controlată de trupele germane din KFOR.” Ceva mai târziu, Lirak Qela, care se prezenta drept comandantul forțelor UCK din nordul provinciei Kosovo, afirma că organizația separatistă este nemulțumită de prevederile acordului încheiat ieri la Helsinki asupra rolului Rusiei în KFOR: “Nu suntem mulțumiți, însă trebuie să acceptăm acordul. Totuși, îl vom respecta, deoarece avem încredere că trupele NATO îi vor ține pe ruși sub control.”

“Conform informațiilor mele, Boris Elțîn a aprobat acordul încheiat de militarii nostri la Helsinki,” a asigurat premierul Serghei Stepașin, la postul de televiziune RTR. Elțîn se pregătește să plece la Koln, la summit-ul G-8, cu ocazia căruia se va întâlni cu președintele american Bill Clinton. Cei doi șefi de stat urmează să examineze acordul privind participarea Rusiei la KFOR. “Contingentul rus din Kosovo nu poate să fie subordonat comandamentului NATO,” a declarat emisarul rus Viktor Cernomîrdin, citat de Itar-Tass. “Ar fi irațional.”

Am aflat și prețul pentru care Rusia i-a vândut pe frații săi ortodocși: 100 de miliarde de dolari. În această dimineață, cancelarul german Gerhard Schroeder s-a întâlnit cu premierul rus Serghei Stepașin, cu care a discutat despre datoria externă a Rusiei. “Schroeder împărtășește opiniile mele în privința reeșalonării datoriei fostei URSS,” a afirmat Stepașin, care a precizat că cea mai mare parte a acestei datorii ar trebui restituită Germaniei. Premierul rus spera să obțină reeșalonarea a 100 din cele 140 de miliarde de dolari, care reprezintă datoria externă a Rusiei. Și, bineînțeles, până la urmă, a reușit.

Militarii germani din KFOR nu au fost foarte încântați că o parte din trupele rusești vor sosi în zona controlată de ei. “Prizren este cartierul general al trupelor germane, care controlează sectorul sudic al provinciei, dar este un oraș în care majoritatea populației este albaneză și nu ar fi înțelept ca rușii să se instaleze aici,” a atras atenția generalul Fritz von Korff, comandantul trupelor KFOR din zona de sud a provinciei Kosovo. El era de părere că ar fi mai potrivit ca rușii să fie instalați într-un oraș în care populația sârbă este majoritară și a anunțat că, dacă nu va primi altfel de ordine de la cartierul general al KFOR, va recurge la această soluție, pentru a nu-și crea dureri de cap în plus.

Dovedindu-și proverbiala încăpățânare, militarii ruși au mai provocat un mic incident după-amiază. Pe la ora 15:00, 3 blindate britanice au încercat să intre pe aeroportul Slatina, însă parașutiștii ruși care controlează zona le-au interzis accesul. Englezii au insistat, dar, văzând că rușii se încăpățânează, deși le spuseseră că nu au venit decât pentru a întări dispozitivul de securitate al aeroportului, au făcut cale întoarsă.

Schimburile de focuri care au avut loc în sectorul american din Kosovo au provocat moartea a 8 persoane – sârbi și albanezi, a anunțat un purtător de cuvânt al contingentului american din KFOR, citat de AFP. Pușcașii marini au arestat un sârb care a ucis un membru UCK la Gnjilane. Alte două persoane au fost rănite în urma unei alte serii de tiruri. Între 5 și 7 persoane au fost ucise la nord de Gnjilane, în cursul altor schimburi de focuri, asupra cărora nu existau încă informații complete. “Este un punct fierbinte, unde au loc schimburi constante de focuri. Dar nu noi suntem ținta acestora,” a precizat locotenent colonelul american Robert Taylor.

Deși sporadice, luptele din Kosovo continuau. Aseară, au avut loc confruntări violente între luptători ai UCK și cei grupați în Frontul pentru Apărarea regiunii Gora (GFO), în jurul satelor Orcusa și Krusevo. Oamenii din regiunea muntelui Gora erau niște munteni aprigi, care nu se înțelegeau bine nici măcar cu sârbii, cu atât mai puțin cu albanezii. În timpul luptelor, un muntean a fost rănit, iar 4 albanezi au fost luați prizonieri.

Între timp, am aflat că retragerea Armatei iugoslave din Zona II, cum era numit centrul provinciei Kosovo în acordul de la Kumanovo, era pe cale de a se încheia. Cea mai mare parte a militarilor fusese deja retrasă, rămânând doar un număr mic de soldați și câteva vehicule militare. Retragerea din Zona II ar fi trebuit finalizată până mâine seară, urmând să se treacă la ultima fază. Zona III, din nordul provinciei Kosovo, era mai greu de evacuat, din cauza unor probleme logistice, recunoscute până și de americani. Sârbii anunțaseră că, în această zonă, au în jur de 100 de tancuri care nu mai sunt operaționale, însă ar dori, totuși, să le retragă. Problema era că nu aveau la dispoziție decât 22 de transportoare care ar fi putut să le care de acolo.

Șoselele dinspre Kosovo nu mai erau aglomerate de refugiați, majoritatea sârbilor fugind deja din provincie. Din datele pe care le-am aflat de pe Internet, în sudul provinciei au mai rămas doar 3.500 de sârbi în zona Orahovac, în jur de 100 la Gorazdevac și puțini în jurul orașului Pec. Cei rămași aveau viață grea, pentru că trupele KFOR nu stăpâneau nici acum complet situația. Astăzi, lângă Urosevac, 20 de sârbi au fost răpiți de luptătorii albanezi care au atacat o coloană de refugiați. Doi sârbi au fost împușcați lângă Strazevica și, în această după-amiază, trupele KFOR au salvat cu greu 20 de familii din satul Mursicane, de lângă Stimlje, care erau asediate de UCK.

Discutând pe Internet cu sârbii din alte orașe, am aflat de la o fată din Pirot, fiica redactorului șef al unui ziar local, că refugiații sârbi cazați într-un motel de lângă oraș mănâncă de două zile doar macaroane, cartofi și fasole. Erau 206 de sârbi, majoritatea femei și copii, care trăiau în condiții mizere, fără ca nimeni să se mai intereseze de ei, de când veniseră. Magazia de alimente a motelului era aproape goală și, aflând ce se întâmplă, localnicii începuseră să vină, să le aducă mâncare.

În această vreme, guvernul de la Belgrad a mai născocit o inițiativă tipică pentru sârbi: a ordonat miniștrilor să asigure întoarcerea refugiaților la casele lor din Kosovo, cu ei în fruntea coloanelor. Dacă situația nu ar fi fost dramatică, m-aș fi prăpădit de râs, însă îmi dădeam seama că nu-i de glumă și câțiva sârbi disperați vor fi păcăliți să se întoarcă, pentru ca reporterii RTS să poată înregistra imagini cu miniștrii lui Milosevic care îi ocrotesc pe refugiați. Și, mai ales, pentru a-i convinge pe sârbi că provincia Kosovo încă le aparține, iar trupele KFOR respectă pretențiile Belgradului de a asigura securitatea tuturor locuitorilor.

Milosevic avea mare nevoie ca lumea să vadă că la Kumanovo nu s-a semnat o capitulare, ci un acord de pace, ale cărui paragrafe sunt garantate de ONU și apărate cu arma în mână de militarii din “forța internațională de pace”. Desigur că Televiziunea Naționala a început să prezinte reportaje cu dezarmarea separatiștilor UCK din localitățile din Kosovo și cu sârbi care declarau că abia așteaptă să se întoarcă la casele lor, pe care tocmai le părăsiseră.

Premierul muntenegrean Filip Vujanovic a amenințat cu organizarea unui referendum privind statutul acestei republici, dacă Serbia refuză să o trateze pe picior de egalitate, informează AFP. El a afirmat că există un mare număr de adepți ai independenței Republicii Muntenegru, “din cauza politicii lui Slobodan Milosevic“. Vujanovic este de părere că “ar fi fatal pentru Muntenegru să-și lege viitorul țării de cel al lui Slobodan Milosevic, care trebuie să-și ia locul în banca acuzaților la Tribunalul de la Haga. Muntenegru nu va mai permite să fie reprezentată în Parlamentul federal de deputații care nu reprezintă majoritatea în țară și apără interesele unui singur om, Slobodan Milosevic, sau ale regimului sârb. Nu mai putem permite ca premierul federal să fie președintele unui partid de opoziție muntenegrean și ca el să fie în acest post pentru că este partener de coaliție cu partidul la putere în Serbia.”

Și luptele politice s-au ascuțit. Așa cum mă așteptam, profitând de greșelile Opoziției și de prostia americanilor, care nu înțelegeau aproape nimic din mentalitatea sârbilor, oamenii din partidele de la Putere administrau lovituri necruțătoare. Atacurile au fost declanșate de Ivan Markovic, secretar al partidului Stânga Iugoslavă (JUL, al soției lui Milosevic). Acesta a declarat că, de dragul banilor primiți ca ajutor din SUA, președintele muntenegrean Milo Djukanovic și liderii Opoziției doresc destrămarea Iugoslaviei. Pretextul atacului a fost întâlnirea de la Njivice, dintre emisarul american Robert Gelbard și reprezentanții Opoziției sârbe. Markovic a spus că americanul le-ar fi dat acestora 9 milioane de dolari, pentru a organiza o lovitură de stat și a răsturna guvernul sârb. La această ofensivă s-a alăturat și Partidul Socialist Popular din Muntenegru (SNP), care a acuzat SUA că și-au intensificat activitățile menite să destrame Republica Federală Iugoslavia și că se folosesc pentru aceasta de “ienicerii” din guvernul muntenegrean și de liderii partidelor neparlamentare din Serbia. Replica acuzaților a fost palidă și, din nou, total neinspirată. De la Budapesta, Zoran Djindjic a dezmințit acuzațiile și a spus că diplomatul american s-a întâlnit doar cu Milo Djukanovic, cu fostul premier iugoslav Milan Panic și cu câțiva lideri ai Opoziției și au discutat doar probleme politice, fără să fie vorba de bani.

În nebunia de după război, orgoliul rănit al sârbilor le exacerbase la maximum sentimentele naționale și orice dialog, ca să nu mai vorbim de colaborare cu Occidentul și – mai ales – cu americanii, era privit cu dispreț. Erau ușor de folosit asemenea arme și membrii SNP aveau mare nevoie de ele. Paradoxul în care trăiau sârbii era că un partid ca SNP să facă parte atât din Parlamentul federal, cât și din guvernul iugoslav, ba chiar să dețină și postul de premier federal, în timp ce, în Muntenegru, era în opoziție. Așa că, pentru a mai recupera ceva din neîncrederea muntenegrenilor, nu puteau decât să arate cât de mult le pasă de uneltirile Occidentului împotriva Iugoslaviei.

Vojislav Andric, liderul partidului Noua Democrație (ND), a încercat să atragă atenția asupra pericolului pe care îl reprezentau reportajele – lipsite, în cea mai mare parte, de dovezi – despre gropile comune și atrocitățile săvârșite de sârbi în Kosovo. “Acestea pot fi izvorul unei imense reacții de condamnare din partea comunității internaționale și de satanizare a întregului popor sârb.” El a cerut finalizarea rapidă a anchetelor, cu prezentarea unor dovezi concrete și găsirea adevăraților vinovați, pentru că aceștia pot fi câțiva oameni, dar nu un întreg popor. Din păcate, nimeni nu l-a ascultat și jurnaliștii străini veniți în Kosovo și-au continuat “reportajele senzaționale“, în lipsa cărora șefii lor i-ar fi chemat acasă, lipsindu-i de diurnele grase și sporurile de pericol, pe care le primeau pentru că se aflau într-o zonă în care conflictele armate nu se încheiaseră.

În acest timp, șefii forțelor NATO își savurau victoria. Astăzi, William Cohen, secretarul de stat pentru Apărare al SUA, și generalul Wesley Clark au sosit în Macedonia, de unde au plecat cu un elicopter în Kosovo. Aici, au vizitat orașele Urosevac și Gnjilane, unde erau desfășurați militarii americani din KFOR. Nu am aflat, deocamdată, ce declarații au făcut acolo, dar începusem să mă plictisesc de ele, pentru că nu făceau decât “să-i ridice mingea la fileu” lui Milosevic și să mai pună o lespede pe mormântul Opoziției sârbe.

Președintele PDSR Ion Iliescu consideră că decizia Guvernului de a interzice intrarea lui Slobodan Milosevic pe teritoriul României reprezintă o măsură pripită, un “zel excesiv”, nemotivat din punct de vedere politic. Iliescu crede că această măsură riscă să deterioreze relațiile României cu o țară vecină. “Noi introducem interdicții, o luăm înaintea altora, chiar și a celor care s-au implicat în război. Astfel de decizii sunt niște naivități, infantilisme politice, care aduc prejudicii seriozității și verticalității poziției noastre externe,” a spus Iliescu. “A sosit momentul ca Ion Iliescu să înțeleagă că România nu mai este un loc de refugiu pentru tovarășii de ideologie comunistă și de luptă împotriva intereselor propriilor națiuni sau ale umanității,” i-a replicat Remus Opriș, opinând că liderul PDSR “ar fi dorit să-l consoleze pe Milosevic, plimbându-l, poate, prin sediile PDSR, pentru a-i alina durerea provocată de înfrângerea politicii sale despotice”.

Am aflat de la București o veste despre care îl prevenisem pe George Roncea, când se transferase de la “Ziua” la “Cotidianul“, pentru a putea rămâne corespondent de război la Belgrad: de luni, Ion Cristoiu nu va mai fi director la “Cotidianul”. Oficial, despărțirea s-a făcut amiabil, însă, în realitate, știam de mai multă vreme că liderii PNȚCD nu i-au iertat lui Cristoiu atitudinea sa și a ziarului în timpul războiului din Iugoslavia și i-au impus, până la urmă, lui Ion Rațiu să renunțe la acesta. Ion Cristoiu declara că va continua să-și scrie editorialul de pe prima pagină, însă mă îndoiam că aceasta se va întâmpla sau că va dura prea multă vreme. Am vorbit cu George și mi-a mărturisit că, după plecarea lui Cristoiu, nu știe dacă se va înțelege cu noul director, însă speră ca provizoratul acesta nu va dura prea mult, mai ales că Ion Cristoiu intenționa să deschidă un alt ziar.

Spre seară, m-a sunat Sergiu Toader și mi-a spus că va trimite o echipă de la ProTV, care să încerce să intre în Iugoslavia și să facem împreună un documentar despre tot ce s-a întâmplat în aceste 3 luni. Sergiu insista ca eroul principal al acestui film să fiu eu și ideea mă intimida foarte mult. Găsisem, totuși, o soluție: schițasem un scenariu în care eu să fiu cel care îl conduce pe telespectator prin coșmarul războiului trăit de sârbi. Aveam în jurul meu atâtea personaje, care trăiseră, fiecare în felul său, acest război și nu îmi rămânea decât să leg între ele episoadele pe care le-ar fi descris. L-am asigurat pe Sergiu că voi avea grijă ca echipa noastră să ajungă la Belgrad.

Aveam un plan. L-am sunat pe Ștefan Anghel, cameramanul care urma să vină încoace, împreună cu nea Nelu, șoferul nostru. I-am spus să plece spre Timișoara și să mă sune când ajunge. Vorbisem cu Mile Cărpenișan, care a fost de acord să se ducă în frontieră și să introducă în țară jeep-ul nostru și camera video, spunând că sunt ale lui, pentru că el avea acreditare de război și avea voie să o facă. Era puțin riscant, însă după ce scăpasem de bombardamente, pericolul ca polițiștii sârbi de la frontieră să se prindă de șmecherie și să se înfurie ni se parea ridicol. Exista riscul ca sârbii să-i aplice lui Mile o interdicție de intrare în Iugoslavia pe 2 ani și – în cel mai rău caz – să-i tragă câteva bastoane pe spinare. Perspectiva aventurii ne-a amuzat și toată seara am făcut glume cu Mile, pe seama belelelor pe care ar putea să le aibă, dacă operațiunea eșua. Ba chiar, ca sfidarea să fie completă, Mile s-a hotărât să-l aducă la Belgrad și pe Alexandru Mandici (Sandi), cameramanul lui de la Timișoara. Ne-am culcat bine dispuși, urmând ca mâine, Nelu să-l ducă pe Mile în vama de la Stamora-Moravița, ca să se întâlnească cu echipa noastră, care ajungea la Timișoara.

Share

target: Opoziția sârbă, slabă și imatură, în fața regimului Milosevic

by

17 iunie 1999

Încă de dimineață, am plecat cu Mile Cărpenișan la muncă. Deja aveam senzația că suntem acasă și începusem să avem tabieturi și să lucrăm în regim regulat. După ce ne trezeam, coboram să mâncăm ceva în restaurantul hotelului, mai ales de când directorul Nelu Madjinca își amintise să ne spună că micul dejun este inclus în prețul camerei. Nu știa nici el cum de a uitat atâtea săptămâni să ne atragă atenția. După micul dejun, de cele mai multe ori preferam să mergem la Media Center, unde cafeaua era foarte bună și o puteam savura în liniște, răsfoind ziarele. Mile pleca apoi la Centrul militar de presă, să mai afle câte ceva și de acolo, însă păstram tot timpul legătura și ne anunțam dacă se întâmpla ceva deosebit.

Astăzi, majoritatea ziarelor se lăuda cu “odlikovanje” pe care le-au primit, pentru merite deosebite în sprijinirea luptei pentru apărarea patriei. Simțeam deja cum reînvie concurența, pentru că articolele erau scrise de parcă fiecare publicație ar fi fost singura care a primit decorație. Nu era o simplă medalie, pentru că Guvernul Serbiei a anunțat că toate mijloacele de informare în masă care au sprijinit eforturile Armatei iugoslave în acest război vor fi scutite de impozite pe o perioadă de 6 luni. În rest, știrile semănau foarte mult. Cu excepția, desigur, a cotidianului pro-guvernamental “Politika“, unde citeam azi pagini întregi de omagii dedicate Armatei iugoslave și enorm de multă propagandă pentru cei de la Putere, combinată cu critici dure la adresa Opoziției.

Sârbii erau foarte îngrijorați pentru bisericile și mănăstirile din Kosovo, care erau incendiate de separatiștii albanezi. “Blic” amintea că majoritatea erau declarate de UNESCO monumente ale patrimoniului universal și, după ce au fost avariate de schijele bombelor NATO căzute în apropiere, acum erau profanate și distruse de albanezi. “Vecernje novosti” începuse de mai multe zile un serial, în care făcea un bilanț al distrugerilor suferite de lăcașele de cult din Iugoslavia. Era impresionant, iar imaginile publicate – cutremurătoare. Mauro del Vecchio, comandantul forțelor italiene din KFOR, a anunțat că militarii săi vor apăra toate mănăstirile și bisericile care reprezintă un simbol pentru sârbi.

Adevărul era că ziarele pe care le citeam ne ajutau să ieșim din clișeele în care – fără voie – începusem să intrăm de când se terminase războiul. Era foarte greu să-ți muți atenția de la problemele din Kosovo, de la refugiați, violențe, trupe KFOR, UCK și paramilitarii sârbi, de la lupta politică dintre Milosevic și firava Opoziție sârbă, și să-ți amintești că viața de zi cu zi are și alte valențe. Era vremea recoltei, se făcuse grâul și țăranii se întrebau care va fi prețul pe care îl va stabili Guvernul pentru un kilogram. Oamenii ar fi trebuit să se pregătească de plecarea în vacanțe și apăruseră cozi în fața Ambasadei Greciei, singura țară din Spațiul Schengen care acorda fără probleme vize de intrare sârbilor. Mâine, un grup de jurnaliști sârbi și străini a fost invitat să participe la cursa inaugurală, care marca reluarea zborurilor companiei aeriene iugoslave JAT între Belgrad și stațiunea Tivat din Muntenegru. Se terminau cursurile școlilor și se apropiau examenele de admitere. Și, din nou, un colț al ziarului, în care citeam programul întreruperilor de curent de astăzi din Belgrad, ne amintea de război. Iar pe pagina următoare, citeam promisiunea că, în luna iulie, problemele de aprovizionare cu energie electrică vor fi mai mici.

Ne-am amuzat în această dimineață, când am citit că Arkan este indignat de hotărârea UEFA de a nu permite participarea echipei sale de fotbal, FC Obilic, în cupele europene. Motivul invocat de forul european era faptul că el este acuzat de crime de război. “Nu înțeleg ce legătură au aceste acuzații împotriva mea cu Obilic, pentru că eu nu mai am nici o funcție în conducerea acestuia,” explica Arkan. “Vreme de doi ani am fost președintele clubului, însă acum președinte este soția mea. Asta înseamnă că UEFA are ceva împotriva ei. Eu nu mai sunt nici măcar consilierul ei. Am fost doar până la 1 ianuarie.”

Premierul ungar Viktor Orban a declarat că susține planul de autonomie propus de minoritatea maghiară din Vojvodina după conflictul din Kosovo, informează AFP. El a făcut apel la încheierea unui acord asupra statutului acestei comunități formate din 300.000 de persoane, al cărei lider, Jozsef Kasza, a declarat că planul de autonomie a fost elaborat în comun de maghiarii din Vojvodina și experții Guvernului ungar.

Mai mult decat autonomia, visul independenței li se părea tot mai aproape liderilor albanezi din Kosovo. “UCK este, până în prezent, o armată de eliberare și poate să se transforme într-o armată de apărare a unui Kosovo liber,” declara astăzi Hashim Thaqi, liderul politic al UCK. “Autodeterminarea rămâne unul din scopuri, unul din visele albanezilor.” El a asigurat că dorește un Kosovo multietnic, în care va da sârbilor garanții că reprezintă o valoare pentru societatea albaneză. “Însă cel care are sânge pe mâini, sânge de copil, cel care a comis masacre, indiferent că este sârb, țigan sau rus, nu poate fi iertat,” spunea Thaqi. Simțindu-se “cu sacii în căruță”, el a refuzat să vorbească despre relațiile cu Ibrahim Rugova, despre care a spus că va trebui să colaboreze cu UCK, dând de înțeles că balanța forțelor politice nu mai este înclinată în favoarea acestuia. Înțelegând că riscă să dispară din viața politică a provinciei, Rugova a trimis-o la Priștina pe Edita Tahiri, care a anunțat că a venit pentru a deschide un birou al Ligii Democratice din Kosovo (LDK), urmând să sosească și el în cel mai scurt timp. Edita Tahiri a declarat că independența provinciei Kosovo rămâne un obiectiv al LDK. “Continuăm pe calea unui stat independent numit Kosovo,” a spus ea, pledând în favoarea creării unui guvern care să-i reunească pe reprezentanții tuturor partidelor, ai UCK și pe intelectualii cunoscuți.

În acest timp, mii de refugiați albanezi continuau să se întoarcă în Kosovo, provocând enorme blocaje de circulație pe șoseaua dintre Kukes și Prizren. Cei 55 de kilometri de șosea erau, efectiv, ocupați de camioane, tractoare, automobile, căruțe și alte vehicule, încărcate cu bagajele celor ce se întorceau acasă. Din cauza aglomerației, distanța era parcursă în 7 ore și, când un vehicul venea din sens opus sau vreo mașină avea o pană de cauciuc, coloana se oprea, blocând circulația. În ciuda acestor greutăți, refugiații albanezi erau bucuroși că se întorc acasă.

Refugiații care veneau din Albania, intrând în Kosovo pe la Morina, formau o coloană de 30 de kilometri lungime. Reprezentanții UNHCR încercau din răsputeri să monitorizeze trecerea lor și să întocmească acte celor care nu mai aveau. Deși nu prea aveau idee ce a mai rămas din casele lor, refugiații se încăpățânau să se întoarcă în Kosovo. Nu mai contau avertismentele KFOR că zona este minată, că majoritatea satelor dintre Prizren și Djakovica, unde sârbii și separatiștii UCK s-au luptat până în ultimul moment, sunt arse. În afară de Prizren, care nu prea era afectat de bombardamente, însă puține magazine mai erau deschise și, oricum, majoritatea avea rafturile goale, cele mai multe localități din sudul provinciei, care au fost părăsite de locuitorii lor, au fost devastate în timpul celor 3 luni de război.

Forțele KFOR încă nu reușiseră să ocupe pozițiile stabilite înainte de intrarea în Kosovo și nu puteau stăpâni haosul. Francezii ajunseseră abia azi dimineață la ora 8:00 în Kosovska Mitrovica, unde își amenajau cartierul general. Tancurile Leclerc, care aveau să sprijine desfășurarea soldaților, au avut nevoie de 13 ore ca să ajungă din tabăra de la Kumanovo. În timp ce francezii se desfășurau în Kosovska Mitrovica, doi militari italieni deveneau primele victime din rândul forțelor internaționale de menținere a păcii în Kosovo. Au fost grav răniți de explozia unei mine.

Comandantul suprem al Forțelor aliate în Europa, generalul Wesley Clark, a avertizat în legătură cu riscul ca anumite grupuri paramilitare iugoslave să rămână în Kosovo. “Armata se retrage repede, soldații sunt grăbiți, Poliția se întoarce, de asemenea, iar noi îi supraveghem îndeaproape,” a declarat generalul american, într-un interviu acordat BBC la Bruxelles. “În ceea ce privește anumite grupuri paramilitare, nu este clar dacă s-au retras toate sau nu, iar noi vom verifica aceasta foarte amănunțit în următoarele săptămâni.”

Mi-am amintit că, ultima oară când l-am văzut, în seara când s-a semnat pacea, “scriitorul” Dragan ne-a avertizat să urmărim cu atenţie ce se va întâmpla în perioada aceasta şi vom înţelege că sârbii nu vor renunţa niciodată la Kosovo. El ne-a sugerat că membrii forţelor speciale sârbe se vor întoarce, incognito, în provincie şi aveam să-mi dau seama foarte repede că nu ne-a minţit. 

Până una-alta, soldații britanici din KFOR au stabilit un perimetru de securitate în jurul sediului Poliției din Priștina, pentru a permite anchetatorilor Tribunalului Penal Internațional să caute dovezi ale unor eventuale crime de război. Occidentalii afirmaseră de mai multe ori că de aici ar fi fost coordonate operațiunile de epurare etnică a albanezilor din Kosovo. Puțină lume mai spera să descopere eventuale probe în sediul Poliției din Priștina, pentru că sârbii au avut destul timp să le distrugă. Mai mulți martori oculari au povestit chiar că, în ultimele 3 zile, i-au văzut pe polițiștii sârbi arzând dosare.

În cursul după-amiezii, britanicii din KFOR au anunțat că ar fi descoperit un adevărat centru de tortură în fostul sediu al Poliției sârbe din Priștina. “Am găsit aici cuțite, bastoane, bâte de baseball având gravate sloganuri sârbești, o cutie plină cu mănuși de box americane, elemente pornografice barbare și droguri,” a declarat un reprezentant al KFOR. “Cel mai surprinzător este că această clădire nu pare să fi fost un centru de detenție special pentru victimele forțelor sârbe, ci doar un cartier general obișnuit al Poliției. Altădată, actele barbare comise aici erau, probabil, aproape o chestiune de rutină.”

Acum, după retragerea militarilor sârbi, situația se schimbase și victimele violențelor erau sârbii. Azi-dimineață, au fost descoperite cadavrele a doi sârbi, Vlastimir și Persa Stanisavljevic, care au fost executați de UCK în casa lor din satul Sofalija, nu departe de Priștina. După-amiază, ignorând prezența trupelor KFOR, aproape în centrul Priștinei, luptătorii UCK au deschis focul asupra unui automobil înmatriculat în Niș, ucigându-l pe șofer. Incidente de acest fel erau frecvente, membrii UCK trăgând asupra oricărui automobil în care li se părea că ar circula vreun sârb.

Din acest motiv, în apropiere de localitatea Stimlje, doi jurnaliști britanici și călăuza lor au fost răniți de gloanțele trase dintr-o pădure asupra lor. Reporterul Simon Houston și fotograful Chris Wyatt, de la cotidianul “Daily Record” din Glasgow, precum și călăuza lor, albanezul Xherdet Shabani, se întorceau cu un automobil de la Stimlje, când mai mulți necunoscuți au început să tragă cu pistoale automate asupra lor. “Cred că erau albanezi din UCK și ne-au confundat cu sârbii care se refugiază din Kosovo,” povestea Houston. “Călăuza ne-a spus să nu oprim și am călcat pe accelerație, în timp ce ei trăgeau în noi. Mi-am dat seama ce se întâmplă, doar când o așchie m-a lovit în cap.”

În acest timp, în Serbia războiul făcea victime și după semnarea acordului de pace. Dimineață, Veselka Ristic, o femeie de 54 de ani din satul Veliko Vojlovce, de lângă Leskovac, a ieșit să-și sape grădina. După o jumătate de oră, vecinii au auzit o explozie și, când s-au dus să vadă ce s-a întâmplat, au găsit-o pe femeie sfârtecată de explozia unei bombe cu fragmentație. Una dintre miile de bombe nedetonate, împrăștiate peste tot în Iugoslavia, dar mai ales în Kosovo.

Neutralizarea bombelor lansate în Marea Adriatică de avioanele NATO, din cauza unor dificultăți întâmpinate la întoarcerea din misiunile împotriva Iugoslaviei, va începe în scurt timp, a anunțat Statul Major al Marinei italiene, citat de AFP. Bombele a căror recuperare nu prezintă pericol vor fi pescuite și aduse pe uscat pentru a fi detonate, iar cele irecuperabile vor fi neutralizate la fața locului. O sursă judiciară a anunțat că Marina militară italiană a comunicat Parchetului din Veneția că este imposibil să se recupereze bombele, din motive de securitate. “Detonarea la fața locului, prin încărcături explozibile ghidate de la distanță și reducerea impactului asupra mediului înconjurator vor fi asigurate prin tehnici sofisticate ale marinei,” se explica într-un comunicat. El precizează că geniștii italieni au reperat până în prezent 23 de bombe, după cercetarea a 95 % din teritoriul care le-a fost repartizat. Primele bombe au fost găsite din întâmplare, în 10 mai, de către pescarii din regiune, trei dintre aceștia fiind răniți de explozia unui proiectil. Circa 160 de bombe au fost aruncate în nordul și în sudul Mării Adriatice din avioanele aliate.

În Serbia continuau să apară bilanțuri ale pagubelor provocate de bombardamente. Maiorul Milomir Mijatovic, comandantul aeroportului Ponikve de lângă Uzice, care a fost ținta raidurilor aeriene încă din prima zi de război, a declarat că pe aeroport au căzut 470 de proiectile. El a explicat că, deși apărarea antiaeriană era asigurată majoritar din rezerviști, aceștia au reușit să respingă o bună parte din cele 36 de raiduri aeriene ale NATO, fără ca vreun sârb să fie ucis. Slobodan Bosiljkov, directorul principalei rafinării din Serbia, cea de la Pancevo, a anunțat că pagubele provocate de bombardamentele NATO depășesc 650 de milioane de dolari. Încă din primele zile de război, au fost distruse dispozitivele de alimentare și principalele instalații ale rafinăriei. Deși a fost imediat închisă, rafinăria a fost bombardată în continuare, astfel încât, în prezent, cei 1.700 de angajați au rămas fără locuri de muncă.

Apropo de distrugeri și de reconstrucție, povestea vinderii fabricii “Zastava” din Kragujevac începea să se confirme. Astăzi, Milan Beko, președintele Consiliului de administrație, a anunțat că pregătește un plan de reconstrucție a fabricii. “Guvernul trebuie să se decidă dacă îl pune în aplicare,” a declarat el. “Repunerea în funcțiune a fabricii este necesară din rațiuni economico-sociale.” După care, ca din întâmplare, Beko a pomenit că italienii de la FIAT ar putea deveni parteneri de perspectivă pentru “Zastava”. El a povestit că a luat legătura cu ambasadorul Italiei la Belgrad, pentru că militarii italieni au primit supravegherea regiunii din jurul orașului Pec. Aici, se află fabrica “Ramiz Sadic”, unde se găsește unica presă de caroserii de camion din Balcani, care ar putea începe să lucreze imediat pentru “Zastava”. Și – încă o simplă coincidență! – reprezentanții confederației sindicale “Cobas“, care reprezintă interesele muncitorilor din concernele FIAT și Alfa Romeo, au sosit astăzi la Kragujevac și i-au înmânat lui Milan Beko o donație de 200.000 de mărci germane pentru angajații de la “Zastava”. După care au declarat că intenționează să mai strângă, pentru a-i ajuta, încă 1 milion de marci.

Duma de Stat a Rusiei a votat în unanimitate o rezoluție prin care cere ca secretarul general al NATO, Javier Solana, să fie judecat pentru “crime împotriva umanității“, relatează AFP. Deputații au votat, cu 299 de voturi pentru, nici unul împotrivă și nici o abținere, o propunere a vicepreședintelui camerei, Serghei Baburin, reprezentant al formațiunii Puterea Poporului, apropiat de comuniștii care dețin majoritatea în Dumă. “Luând decizia de a lansa o acțiune militară împotriva Republicii Federale Iugoslavia, înalții reprezentanți ai NATO – și, în special, Solana – au înfăptuit o crimă militară și trebuie să răspundă pentru crimele împotriva umanității comise în cadrul acestei agresiuni,” se afirmă în textul votat de deputați.

Situația politică în Serbia a rămas neschimbată. În timp ce Opoziția solicita ridicarea stării de război și demisia lui Slobodan Milosevic, formațiunile de la Putere nici nu voiau să audă despre așa ceva. Partidul Democratic Reformist din Vojvodina a anunțat că va începe, împreună cu alte 6 formațiuni care alcătuiesc Uniunea Partidelor Democratice, strângerea de semnături prin care va cere demisia președintelui iugoslav. Partidul Noua Democrație a comunicat că situația din Kosovo și Metohia nu mai poate fi tolerată și a făcut apel la Națiunile Unite să asigure securitatea locuitorilor din provincie și să dezarmeze gherilele UCK: “Televiziunea națională iugoslavă închide ochii și se preface că nu știe că în Metohia nu a mai rămas nici un sârb și că prigoana și crimele care se petrec în Kosovo vor determina ca această regiune, care a aparținut de veacuri Serbiei, să rămână fără sârbi.”

Partidul Democrat din Serbia a atras atenția că rezoluția ONU privind demilitarizarea UCK nu prevede și dezarmarea acestei formațiuni. “Rezoluția conține termenul demilitarizare, dar nu spune nimic despre dezarmarea UCK,” a declarat Vojislav Kostunica, președintele partidului. “Ieri, la Kosovopolje, generalul Michael Jackson a greșit spunând că militarii KFOR îi dezarmează pe teroriștii UCK. Până acum, i-au dezarmat doar pe luptătorii izolați întâlniți pe șosele, însă nu au intrat în nici o bază a acestora, unde se află munți de armament.”

Ivica Dacic, purtătorul de cuvânt al SPS, a solicitat sârbilor să rămână în Kosovo și să aștepte ca forțele internaționale de menținere a păcii să-și îndeplinească misiunea și să le asigure o viață normală. El a subliniat că reprezentanții comunității internaționale s-ar fi convins că, în Kosovo, factorul de destabilizare îl reprezintă bandele de teroriști și separatiști albanezi. “Starea de război va fi ridicată când se va finaliza implementarea planului de pace, conform înțelegerilor tehnico-militare,” a răspuns el formațiunilor din Opoziție. Întrebat despre activitatea executivului, în condițiile în care membrii SRS și-au depus demisiile, Dacic a răspuns că Guvernul Serbiei funcționează normal, iar radicalii trebuie să rămână pe posturile lor, în interesul statului și al poporului.

Într-adevăr, Partidul Radical din Serbia (SRS) a organizat astăzi o conferință de presă, anunțând că rămâne în guvern, însă nu din cauza decretului președintelui Milan Milutinovic, ci doar pentru a asigura funcționarea acestuia până la ridicarea stării de război și formarea unui alt guvern. “Atât timp cât era în vigoare starea de război, nu era nevoie de un decret prezidențial pentru a-i menține în guvern pe miniștrii radicali,” a precizat Vojislav Seselj. “Miniștrii noștri își vor continua activitatea până la numirea unui alt guvern, însă trebuie să amintesc că ei ocupă doar portofolii tehnice. De acum încolo, discuțiile cu SPS și JUL se vor axa numai pe astfel de probleme.”Ministrii SRS nu participaseră la ședintele de guvern din ultimele două zile, în semn de protest, însă au anunțat că vor lua parte la ședințele viitoare. Seselj a atras atenția că SRS nu are nevoie de aprobarea Parlamentului pentru a se retrage din guvern, mai ales că acesta se va întruni abia la 1 octombrie. El a adăugat că nu Guvernul Serbiei a vândut Kosovo și și-a exprimat încrederea că provincia va scăpa de sub cizma cotropitorilor și va reveni sub autoritatea guvernelor sârb și iugoslav. “SRS dorește organizarea alegerilor anticipate la toate nivelurile,” a anunțat Seselj, “însă acest lucru nu este posibil, atât timp cât Kosovo este sub ocupație.”

China a respins explicațiile date de Statele Unite pentru bombardarea, luna trecută, a ambasadei Beijing-ului la Belgrad, a informat agenția China Nouă. Explicațiile furnizate ieri de subsecretarul de stat american Thomas Pickering ministrului chinez al Afacerilor Externe Tang Jiaxuan “nu sunt convingătoare” și “de aceea, guvernul și poporul chinez nu pot accepta concluzia potrivit căreia bombardamentul a fost o greșeală“, a precizat agenția de presă chineză. Șeful diplomației chineze a invitat din nou Statele Unite să furnizeze “o explicație satisfăcătoare” în privința bombardamentului din 7 mai.

Interesant este cât de mult i-a deranjat pe cei de la Putere comunicatul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe, prin care se cerea demisiile guvernului și a președintelui Milosevic. Ivica Dacic dădea lecții de morală: “Fiecare biserică trebuie să fie alături de popor și de organele statului și nu să se pună împotriva intereselor lor.” Vojislav Seselj se prefăcea nepăsător: “Întotdeauna, implicarea bisericii în politică a avut efecte minime. Nu uitați că toți cei care au agitat spiritele în Sfântul Sinod au pierdut apoi alegerile.”

Apelul lansat de Biserica Ortodoxă Sârbă era considerat de către Opoziție un factor în plus de presiune asupra lui Milosevic. “Biserica nu poate să provoace plecarea sa, dar are o anumită influență în societate,” comenta Vesna Pesic. “Oamenii încep să ajungă la concluzia că nu au nici un viitor cu Milosevic.” Spre deosebire de alți lideri ai Opoziției, fosta președintă a Alianței Civice din Serbia avea rezerve cu privire la sfârșitul politic al președintelui iugoslav. Ea era de părere că s-ar putea ca Iugoslavia să-și continue drumul pe panta descendentă pe care se află în ultimii 10 ani și că, înainte de orice alegeri, ar fi binevenit ca Milosevic să mai piardă din putere. “Am ajuns la sfârșitul chestiunii naționale sârbe. Cu Kosovo este pentru a treia oară, după Croația și Bosnia, când sârbii sunt expulzați dintr-un teritoriu,” amintea ea. “Acum, avem în Serbia minorități reduse, mai ușor de administrat. Putem să ne concentrăm asupra unei alte noțiuni a națiunii, mai politică, și să nu ne mai referim tot la etnicitate.”

La rândul său, Zoran Djindjic se străduia să convingă comunitatea internațională să nu izoleze Serbia din cauza președintelui Slobodan Milosevic. “Ar fi tragic dacă, după război, sârbii vor fi victimele păcii,” a declarat el la Budapesta. “Milosevic nu este singura problemă din Iugoslavia. După democratizarea țării, trebuie să apară figuri noi pe scena politică sârbă. Nu indivizii trebuie să câștige, ci un nou concept politic.” Președintele Partidului Democrat a explicat că, dacă alegerile vor fi organizate rapid, ar putea fi câștigate din nou de Slobodan Milosevic, datorită mașinăriei de propagandă pe care o are la dispoziție. El spera ca, în câteva luni, Opoziția să câștige încrederea oamenilor și viitoarele alegeri: “Există speranța ca un nou concept politic democratic să poată fi pus în practică în Iugoslavia, fără vărsare de sânge.”

Problema Opoziției rămânea lipsa de răbdare. Sperând că vor putea profita de conjunctura favorabilă a declinului popularității lui Slobodan Milosevic, liderii Opoziției se pripeau și făceau greșeală după greșeală. Astăzi, am aflat detalii despre întâlnirea de sâmbătă, din orașul muntenegrean Njivice, dintre ei și emisarul american pentru Balcani Robert Gelbard. La reuniune au participat fostul premier iugoslav Milan Panic, fostul guvernator al băncii centrale Dragoslav Avramovic, liderul Partidului Democrat Zoran Djindjic, președintele partidului Social Democrația Vuk Obradovic, liderul Alianței Civice Goran Svilanovic și președintele Partidului Democrat Creștin Vladan Batic, adică liderii coaliției “Alianța pentru Schimbare“, alături de personalități marcante din guvernul Muntenegrului.

“SUA doresc să încurajeze procesul democratic din Serbia, cu condiția ca Opoziția să dea dovadă de coeziune,” le-a spus Robert Gelbard, care a subliniat, însă, că “răsturnarea lui Milosevic de la putere este problema poporului său, nu a guvernului american”. El a evocat posibilitatea de a promite o recompensă celor care vor ajuta la aducerea președintelui Slobodan Milosevic în fața TPI, adăugând că nici premierul Momir Bulatovic nu va scăpa de inculparea pentru crime de război, “deoarece a condus guvernul federal în timp ce în Kosovo au fost comise crime abominabile”. În afară de promisiuni și sfaturi, liderii Opozitiei sârbe nu au primit nimic. În schimb, întâlnirea lor cu reprezentantul american avea să fie bine speculată de presa subordonată Puterii de la Belgrad, care i-a acuzat fățiș de trădare și pactizare cu cei care au bombardat Iugoslavia, acuzații suficient de serioase ca să-i compromită în fața sârbilor.

Eram dezamăgit de atitudinea liderilor Opoziției, mai ales că, într-adevăr, conjunctura politică le era favorabilă. Săptămânalul “NIN” a publicat rezultatele unui sondaj telefonic, conform căruia mai puțin de 50 % dintre sârbi sunt de acord cu afirmațiile lui Slobodan Milosevic, conform cărora Serbia a învins Alianța Nord-Atlantică. Din 200 de apeluri telefonice gratuite, recepționate din întreaga Serbie (mai puțin Kosovo și Metohia), numai 46 % dintre cei care au sunat au fost de părere că Serbia a ieșit învingătoare din acest război. Ceva mai mult de o treime dintre cei chestionați erau de acord cu planul de pace Cernomîrdin-Ahtisaari și numai 41 % credeau că condițiile impuse de acesta sunt mai bune decât cele prevăzute în acordul de la Rambouillet. Printre țările considerate de sârbi drept prietene se numără Grecia (52 % dintre cei intervievați) și Rusia (48,5 %). Conform sondajului, doar 29,5 % dintre sârbi cred că Rusia îi va ajuta cel mai mult după terminarea războiului. 52 % sunt de părere că sârbii din Kosovo nu doresc să-și părăsească gospodăriile și să se refugieze din provincie, iar 64 % nu cred că sârbii ar fi comis crimele de război de care sunt acuzați.

Discuțiile ruso-americane legate de participarea Rusiei la KFOR au fost reluate astăzi la Helsinki, informează AFP. “Șeful statului rus dezaprobă categoric refuzul occidentalilor de a acorda Rusiei un sector din Kosovo și va căuta mijloacele prin care să se opună acestui lucru,” i-a transmis Boris Elțîn, la telefon, ministrului Apărării Igor Sergheev, care se afla la Helsinki. La sfârșitul discuțiilor de astăzi, ministrul Afacerilor Externe Igor Ivanov a declarat că Rusia și Statele Unite nu au rezolvat încă problema staționării trupelor ruse în Kosovo, dar au ajuns la un acord privind participarea Moscovei la structurile de comandă ale KFOR. El nu a precizat dacă Rusia a acceptat, până la urmă, să își pună trupele sub comanda NATO – așa cum cereau Statele Unite – sau dacă s-a găsit o eventuală formulă mai suplă. Convorbirile au fost întrerupte în timpul nopții, după 8 ore de negocieri, fără încheierea vreunui acord, chiar dacă ministrul american a vorbit despre “progrese în toate domeniile”.

Am reușit să citesc pe Internet o revistă a presei ruse de astăzi, care vorbea despre dificultățile pe care le întâmpină Rusia pentru a-și aproviziona și a-și întări efectivele aflate în Kosovo. Cotidianul “Sevodnia” titra pe prima pagină: “Pentru a intra în Kosovo, soldații ruși ai păcii trebuie să facă înconjurul lumii”. Articolul sublinia că tentativele Ministerului de Externe și ale Statului Major al Armatei Ruse, de a obține un culoar aerian din partea Ungariei, României și Bulgariei pentru a ajunge la Priștina, nu au nici o perspectivă de succes. “De la extinderea NATO spre est, întregul spațiu aerian al Europei este controlat de facto de Alianță,” nota, la rândul său, cotidianul “Nezavisimaia Gazeta“. “Nu există o fraternitate slavă în nici o altă parte decât în Rusia, Belarus și, în parte, în Ucraina. Bulgarii, polonezii, cehii vor face tot ce le va ordona cel mai puternic. Iar țările care nu sunt încă membre ale NATO o vor face cu și mai mare ardoare decât cele care sunt deja membre. Rusia a apărat singură Iugoslavia. Ea s-a trezit unica disidentă din lumea întreagă. Poate să fie mândră, însă în stadiul actual al economiei ruse este imposibil să transforme această solitudine orgolioasă într-o contrapondere reală față de Statele Unite.”

După transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, m-am interesat la București și am aflat că, într-adevăr, autoritățile române au respins printr-o notă verbală solicitarea Federației Ruse, adresată în 13 iunie, privind survolarea teritoriului nostru de către 6 avioane cu echipament militar. Viorel Ardeleanu, directorul Direcției NATO din Ministerul de Externe, a declarat în plenul Parlamentului că se poate reveni asupra solicitării Federației Ruse, doar în momentul în care va exista o notificare în acest sens din partea NATO. De altfel, încă de la început, Rusia nu și-a pus mari speranțe în obținerea acordului de survol din partea României și solicitarea sa nu a avut, conform uzanțelor diplomatice și militare, un caracter oficial. S-a făcut printr-o notă verbală, iar refuzul țării noastre a fost transmis printr-o modalitate similară.

O altă veste pe care am auzit-o în timp ce îmi așteptam rândul la Știri m-a făcut să mă bucur că “scriitorul” Dragan nu mai trece pe la hotel “Toplice“. Nu știu cum i-aș fi justificat decizia de astăzi a Guvernului, care a hotărât să interzică accesul pe teritoriul României pentru Slobodan Milosevic, membrii familiei sale și demnitarii din guvernele Iugoslaviei și Serbiei. În total, hotărârea de guvern viza 284 de cetățeni iugoslavi, dintre care 105 membri ai guvernului, 65 de politicieni și 114 persoane care au sprijinit regimul de la Belgrad. Până și Nelu a auzit de această inițiativă a României și m-a întrebat ce i-a apucat pe cei de la București, pentru că nimeni nu ne ceruse o astfel de hotărâre și nici o altă țară nu anunțase, deocamdată, ceva similar.

Deși nu le-au aprobat rușilor trecerea prin spațiul lor aerian, autoritățile bulgare au decis astăzi ridicarea embargoului impus în 22 martie Iugoslaviei, privind exportul și tranzitul produselor petroliere. Principalul punct de frontieră cu Iugoslavia, cel de la Kalotina, a fost redeschis, iar directorul unei companii private de transport rutier a anunțat că autobuzele sale vor relua, de azi, cursele între Sofia și Niș, care ar putea fi prelungite până la Belgrad, pe șoselele secundare care nu au fost avariate de bombardamente.

Militarii NATO aflați la Timișoara pentru a coordona survolarea teritoriului românesc de către avioane ale Alianței vor rămâne în România “cât timp NATO și România vor dori să colaboreze pentru supravegherea operațiunilor aeriene în Balcani,” a declarat agenției Mediafax, David Asjes, ofițer al Armatei americane. Acordul tehnic încheiat între România și NATO nu prevede, potrivit lui Asjes, un termen fix pentru încheierea misiunii. Ofițerul american a arătat că facilitățile oferite de aeroportul din Timișoara “sunt tot ceea ce trebuie” pentru îndeplinirea misiunii echipei NATO. Specialiștii Alianței dețin propriul sistem de recunoaștere amic-inamic a avioanelor și primesc date de la Sistemul Integrat de Supraveghere a Spațiului Aerian (ASOC) de care dispune România.

Seara, înainte de a coborî la cină, am urmărit jurnalul RTS. A meritat! În loc să vorbească despre toate aceste probleme pe care mi le notasem de-a lungul întregii zile, despre refugiații din Kosovo care continuau să sosească în valuri în toate localitățile Serbiei sau măcar despre întâlnirea dintre generalul Michael Jackson și patriarhul Pavle, care a ajuns la Priștina, jurnalul conținea doar propagandă. Ba chiar se anunțase că situația de la Priștina și Kosovopolje s-ar fi normalizat! Oricum, începutul a fost cel puțin amuzant pentru cineva care a apucat să trăiască într-un regim totalitar.

RTS a reluat, pur și simplu, discursul lui Slobodan Milosevic, rostit zilele trecute la inaugurarea lucrărilor de reconstrucție a podului peste Dunăre de la Beska. După care crainica a prezentat un mesaj primit prin fax, de la nu știu ce firmă din Elveția, care dorea să finanțeze reconstrucția podului. A urmat un apel al Guvernului federal către sârbii din Kosovo, care erau rugați să nu părăsească provincia, fiind asigurați că forțele internaționale de menținere a păcii îi vor dezarma pe luptătorii UCK. Desigur, mesajul începea cu sublinierea că Iugoslavia și-a îndeplinit, până acum, toate obligațiile asumate prin acordul de pace. A urmat un reportaj din Kosovo, în care generalul Jonathan Bailey, adjunctul comandantului KFOR, ținea un discurs în fața sârbilor dintr-o localitate din Kosovo și îi asigura că îi va proteja pe toți și nu va tolera amenințări și acțiuni criminale. Spre marea satisfacție a sârbilor, care l-au aplaudat furtunos, generalul a folosit expresia “așa-numita UCK“, atunci când a vorbit de demilitarizarea organizației separatiste. Am mai privit puțin și, când au început să curgă știrile despre liderii și presa internațională care dezavuau acțiunile UCK și cereau rezolvarea urgentă a situației din Kosovo, m-am plictisit și am plecat să mănânc.

După cină, am ieșit cu Mile la barul muntenegrenilor de lângă hotel, unde am ascultat liniștiți muzică bună la Radio Nostalgija, iar eu mi-am pregătit corespondența pentru Știrile ProTV de la miezul nopții. În care, pe lângă un rezumat al zilei, am adăugat informația că patriarhul Pavle a sosit în această seară la sediul Patriarhiei din Pec, unde va rămâne în continuare, alături de credincioșii sârbi care s-au refugiat aici. La sosire, el le-a reamintit oamenilor care l-au întâmpinat de vorbele lui Iisus: “Cei care vor îndura până la capăt, aceia se vor mântui.”

Share

target: Milosevic inaugurează reconstrucția podului de la Beska

by

14 iunie 1999

Astăzi, am încercat să văd dacă se instalează primele semne ale revenirii la o viață normală în Iugoslavia. Erau încă firave și copleșite, parcă, de greutatea problemelor aduse de război. Autoritățile făceau eforturi colosale sa refacă măcar câteva din simbolurile acestei normalități. Nu știu cum au reușit, dar astăzi s-a anunțat redeschiderea liniei ferate dintre Belgrad și Niș, dupa ce sâmbătă fusese redeschis traseul dintre Niș și Sofia. Se circulă cu restricții pe anumite porțiuni, însă se circulă. De mâine, compania aeriană iugoslavă JAT a anunțat că își va relua zborurile spre stațiunea Tivat din Muntenegru, de unde se putea ajunge, tot pe calea aerului, la Podgorica. Zborul nu dura decât două ore, iar prețul unui bilet dus-întors era de 1.300 de dinari (aproximativ 130 de mărci germane).

În drum spre Media Center, am observat că semafoarele din intersecții funcționau din nou. De câteva săptămâni, fuseseră oprite, pentru că întreruperile de curent le dereglaseră și nici un șofer nu mai pricepea dacă funcționează sau nu. De altfel, problemele refacerii sistemului energetic național erau cele mai mari. După ce m-au impresionat prin îndârjirea și rapiditatea cu care reparau transformatoarele și liniile de înaltă tensiune avariate de bombe, electricienii sârbi au anunțat că nu vor pleca din Kosovo. În ciuda terorii UCK, ei au hotărât să înceapă să remedieze și distrugerile din provincie.

Din nou au apărut în paginile ziarelor știri despre fabrica “Zastava” din Kragujevac. Milan Beko, președintele Consiliului de administrație, a anunțat că a depus pe masa guvernului sârb un plan de reconstrucție a fabricii, prevăzut să dureze doi ani. “Va fi greu, dar nu imposibil,” aprecia Beko. “Cel puțin 21 de bombe au lovit în plin halele noastre, însă trebuie să dăm de lucru celor 85.000 de muncitori pe care îi avem.” Nu a suflat, însă, nici un cuvânt despre afacerea cu FIAT.

Oricum, până când situația să revină la normal, trebuia să mai treacă multă vreme. O altă mare problemă era lipsa carburanților. Nebojsa Atanackovic, membru în Consiliul Petrolului din Camera de Comerț a Iugoslaviei, a anunțat azi că nu se va renunța la sistemul cartelelor pentru cumpărarea de combustibil, deoarece liberalizarea vânzării de benzină ar epuiza rezervele țării în câteva zile. El a afirmat că s-ar putea renunța la bonurile pentru motorină, deoarece – oricum – aceasta nu se mai găsește la nici o pompă. O eventuală soluție ar putea fi scumpirea carburanților cu 50 %, ceea ce ar stimula importurile.

Și, apropo de starea de normalitate, am fost extrem de impresionat când am trecut pe lângă una din fântânile de pe Knez Mihailova. De jur împrejurul acesteia, la inițiativa nu știu cui, câteva zeci de copii își aduseseră jucăriile de care nu mai aveau nevoie și le vindeau. Voiau să adune bani pentru ajutorarea copiilor refugiaților care veneau din Kosovo. M-am oprit și eu lângă ei și am negociat cu un puști de vreo 5 ani, pentru o mașinuță cu 3 roți. După ce ne-am jucat de-a vânzătorul și clientul, i-am dat – așa cum făcea majoritatea oamenilor – 50 de dinari și l-am sfătuit să-i cumpere mașinuței încă o roată, ca să o poată vinde cuiva.

Mai mulți diplomați au salutat ingenioasă lovitură dată la sfârșitul săptămânii trecute de Rusia, care a reușit să ia prin surprindere organizația militară cea mai puternică din lume, trimițând la Priștina, înaintea sosirii trupelor aliate, câteva sute de militari ruși, informează AFP. “Militarii ruși au venit puțin mai devreme decât era prevazut,” a subliniat, cu umor, Jamie Shea. Purtătorul de cuvânt a fost pe punctul de a spune că Alianța nu are neapărat nevoie de aeroportul pe care au fost desfășurate trupele rusești, care reprezintă, totuși, un punct strategic foarte important pentru operațiunea lansată în Kosovo. “Rușii au jucat bine cu puține cărți,” a recunoscut un diplomat. “Au reușit o mișcare ingenioasă, o manevră frumoasă.”

Circul din jurul aeroportului Slatina din Priștina continua și astăzi, situația atingând culmi ale ridicolului. Ministrul britanic de Externe Robin Cook s-a făcut de râs, într-un interviu acordat postului de radio BBC și preluat de toată lumea, pretinzând că NATO nici nu are nevoie de aeroportul din Priștina și rușii nu au decât să și-l păstreze, pentru că tot nu îl pot folosi. El afirma că misiunea cea mai importantă a KFOR în acest moment este menținerea încetării focului în Kosovo. La rândul său, generalul Michael Jackson i-a făcut pe jurnaliștii de la Priștina să râdă în hohote, afirmând că este fericit să lase aeroportul Slatina în mâinile rușilor. “Sincer, acum, când am văzut terenul, cred că aeroportul este prea departe de oraș. Eram îngrijorat în legătură cu eventualele materiale explozive,” a declarat el în timpul unei conferințe de presă. Generalul uitase că toată lumea a văzut cât a fost de furios sâmbătă, când a descoperit că aeroportul fusese deja ocupat de ruși. În plus, deja avusese două întâlniri cu generalul Zavarzin, pentru a discuta despre folosirea în comun a pistelor acestuia.

Între timp, americanii încercau din răsputeri să ajungă la un compromis cu rușii, referitor la modalitățile de desfășurare în comun a forțelor din Kosovo. Astăzi, Bill Clinton l-a mai sunat o dată pe Boris Elțîn, după ce discuția de ieri fusese apreciată drept constructivă. La rândul său, vicepreședintele Al Gore a discutat cu premierul Serghei Stepașin, iar secretarul de stat Madeleine Albright anunțase că va vorbi cu ministrul rus de Externe Igor Ivanov. Până când politicienii vor ajunge la o soluție, reprezentanții NATO au decis să reglementeze imediat problema prezenței rușilor în Kosovo. Ei intenționau să ofere Rusiei să aleagă între o zonă de responsabilitate în cadrul unui sector și statutul de observator în cele 5 sectoare definite deja. În plus, militarii ruși ar putea beneficia de o poziție privilegiată pe lângă generalul Michael Jackson, comandantul KFOR.

Socotelile liderilor NATO erau oarecum realiste, deoarece rușii nu aveau cum să-și suplimenteze sau să-și aprovizioneze trupele de pe aeroportul Slatina. Deja militarii ruși din SFOR, care staționau lângă granița iugoslavă, s-au întors la Bijeljina. Bulgaria a anunțat că nu-și va deschide spațiul aerian pentru trecerea avioanelor rusești spre Kosovo, decât după încheierea unui acord cu NATO, privind comandamentul comun al trupelor KFOR. “Un astfel de acord va evita orice risc de divizare a provinciei Kosovo,” a declarat ministrul bulgar de Externe Nadejda Mihailova. “Doar așa Balcanii nu vor mai fi balcanizați, nu vor mai fi divizați în zone de influență, ci vor adera uniți la structurile europene și euroatlantice.” Nici România nu va acorda drept de survol aeronavelor rusești, decât cu acordul Consiliului de Securitate al ONU, a anunțat președintele Emil Constantinescu. El a precizat că – și dacă acest lucru se va întâmpla – solicitarea Rusiei va trebui să fie aprobată de Parlament, la fel ca în cazul cererii similare a NATO, de la începutul războiului.

Pentru Kosovo, NATO intenționează să rămână în schema bosniacă, conform unui diplomat citat de AFP. “Alianța vrea să-si păstreze unitatea de comandament a forței de pace și să evite orice împărțire a provinciei prin crearea unui sector independent care să fie încredințat rușilor,” a subliniat un reprezentant al NATO, păstrându-și anonimatul. “Este exclus ca rușii să fie stăpâni în regatul lor în Kosovo și – în plus – ei nu vor avea un sector operațional independent,” a asigurat NATO, care așteaptă să vadă dacă Rusia trimite, într-adevăr, în Kosovo între 2.000 și 10.000 de militari, așa cum a anunțat.

Desfășurarea militarilor KFOR încă nu se încheiase. Abia în această dimineață, primii soldați italieni au ajuns la Pec, unde urmau să-și instaleze cartierul general. Când blindatele Regimentului 18 “Bersaglieri” din Brigada “Garibaldi“ au intrat în oraș, străzile acestuia păreau pustii. Nici francezii nu ajunseseră la Kosovska Mitrovica, urmând să sosească acolo abia mâine, când expiră termenul pentru retragerea din acea zonă a forțelor iugoslave.

În ciuda tuturor incidentelor și disensiunilor, sârbii își continuau retragerea din Kosovo, conform acordului de la Kumanovo. Astăzi a început retragerea Corpului Priștina al Armatei iugoslave, din capitala provinciei plecând prima coloană de vehicule militare. Deși în număr mai mic decât în zilele precedente, pe șoselele din Kosovo puteau fi văzute în continuare convoaie militare. 20 de camioane cu soldați se deplasau pe șoseaua Priștina–Kosovska Mitrovica, iar pe drumul dintre Priștina și Podujevo circulau 10 camioane, mai multe blindate și o baterie de artilerie antiaeriană. În mai multe locuri, pe marginea șoselelor, zeci de soldați sârbi așteptau grupați camioanele care să-i ducă acasă. În această după-amiază, poliţiştilor sârbi le-a fost greu să controleze traficul în Podujevo, trebuind să descurce traseele militarilor Armatei Iugoslave de cele ale trupelor KFOR, care tocmai intrau în oraş.

Peste tot, însă, în spatele convoaielor militare se adunaseră coloane la fel de lungi cu vehicule civile. Exodul sârbilor din Kosovo a căpătat proporţii îngrijorătoare.  Autorităţile de la Belgrad, generalii din KFOR, autorităţile locale şi liderii politici iugoslavi fac zadarnic apeluri la oameni să rămână la casele lor. În ultimele 2-3 zile, cel puţin 15.000 de locuitori din Kosovo, majoritatea sârbi, şi-au părăsit gospodăriile, de teama UCK. O parte a ajuns în Muntenegru, dar cei mai mulţi s-au îndreptat către Serbia. Situaţia cea mai critică este în regiunile localităţilor Orahovac, Urosevac, Klina şi Istok. În Iugoslavia existau deja peste 700.000 de refugiaţi sârbi în urma războaielor din Croaţia şi Bosnia-Herţegovina. 

Crucea Roşie Iugoslavă a organizat puncte de primire şi ajutorare a refugiaţilor în localităţile Vranje, Beloljina, Blace, Kraljevo, Kragujevac, Uzice şi Nis, unde aceştia primesc alimente, carburanţi şi articole sanitare. În faţa motelului “Nais” din Niș, sunt pregătite 40 de corturi mari şi 10 mai mici, pentru ca refugiaţii să aibă unde să înnopteze. La punctele de primire au fost trimise mari cantităţi de alimente. Autorităţile din Niș se tem că hotelurile din zonă, deja pline cu refugiaţii din Croaţia şi Bosnia, vor deveni supraaglomerate din cauza noilor veniţi. 

Crucea Roşie Iugoslava a trimis ajutoare la Kursumlija, Novi Pazar, Zubin Potok şi Leposavic, pentru că nu se mai putea face faţă cu forţe locale. Pe lângă Kraljevo, în drum spre centrul Serbiei, continuau să treacă refugiaţi sârbi în maşini şi tractoare cu numere de înmatriculare din Djakovica, Prizren şi Pec. Deja 26 de persoane ajunseseră în oraşul Smederevo, cazându-se la rude sau prieteni. Până la ora 14.00, la Kragujevac sosiseră 70 de refugiaţi, însă zeci de tractoare, camioane şi automobile din Pec, Prizren şi Gnjilane se aflau pe drum. Deşi pregătiseră locuri de cazare pentru 3.000 de oameni, autorităţile locale se temeau că nu vor fi de ajuns. Temerile au fost justificate. Înainte de căderea serii, câteva mii de refugiaţi au ajuns la marginea oraşului, 600 fiind deja cazaţi în adăposturile improvizate. “Nu avem capacitatea de a-i caza, hrăni şi ajuta pe refugiaţi,” se plângea Vesna Pajevic, vicepreşedintele Consiliului local. “Avem mare nevoie de alimente, medicamente şi adăposturi. Gândiţi-vă că, la Kragujevac, există deja peste 70.000 de şomeri, după distrugerea fabricii Zastava.”

Deşi se afla în nordul ţării, zeci de sârbi din Kosovo ajunseseră până şi la Pozarevac, oraşul natal al lui Slobodan Milosevic. Au fost cazaţi în sala de sport, unde erau adăpostiţi, încă de la începutul războiului, alţi 350 de refugiaţi. Şi în sala de sport din Mladenovac au fost cazaţi 200 de refugiaţi, veniţi de lângă Suva Reka. Cu 40 de copii după ei, aceştia îşi părăsiseră casele vineri dimineaţă şi au ajuns abia astăzi. Disperaţi, oamenii au spus că mâine vor pleca spre Belgrad şi se vor instala în faţa Parlamentului federal. 

O altă coloană venită de la Suva Reka a ajuns în această seară şi în capitala iugoslavă, oprindu-se în cartierul Bubanj Potok, de la periferie. Erau plecaţi de vineri de la prânz şi avuseseră mari probleme pe drum, nimeni nevoind să-i ajute să-şi alimenteze maşinile cu carburanţi. Aflând de ei, Bratislava Morina, ministrul pentru problemele refugiaţilor, a ajuns imediat la faţa locului şi i-a ajutat să se cazeze la hotelul “Kolare”.  

Autorităţile şi Biserica Ortodoxă Sârbă au făcut din nou apel la oameni să nu plece din Kosovo. Zoran Andjelkovic, guvernatorul provinciei, explica în zadar că locul şi funcţiile Armatei şi Poliţiei Iugoslave vor fi preluate de forţele internaţionale, că structurile puterii civile funcţionează în continuare, pentru că nimeni nu părea să-l mai asculte. Nici măcar declaraţia lui Javier Solana, care cerea sârbilor să nu plece din provincie, pentru că trupele KFOR le vor garanta securitatea, nu mai făcea doi bani. 

 

Secretarul general Kofi Annan a pus bazele Administraţiei Interimare a Naţiunilor Unite pentru Kosovo (UNMIK), având autoritatea civilă de a supraveghea reconstrucţia în Kosovo şi întoarcerea refugiaţilor, relatează DPA. UNMIK se va ocupa de problemele administrative, de cele umanitare, de instituţiile care vor fi create de OSCE şi de reconstrucţia promovată de Uniunea Europeană. SUA au alocat 1,6 milioane de dolari pentru finanţarea deminării de urgenţă a provinciei Kosovo, astfel ca refugiaţii albanezi să se poată întoarce în condiţii de securitate, a anunţat Departamentul de Stat, citat de AFP. Această decizie, care va permite organizarea unei operaţiuni de deminare de 4 luni, reprezintă o prelungire a contractului cu compania RONCO care desfăşoară în prezent operaţiuni similare în Bosnia şi în Croaţia. Contractul prevede mobilizarea a 6 echipe de deminare, adică în total 75 de deminatori, medici, infirmiere, gestionari, gardieni şi 12 câini antrenaţi să descopere minele.

Sârbii fugeau de teama luptătorilor UCK. Zilnic, erau anunţate tot mai multe incidente provocate de aceştia. Azi-noapte, UCK a atacat unităţile iugoslave care se retrăgeau din Djakovica, Gotovusa şi Strpce. Ignorând apelurile UNHCR, formaţiunile UCK au obligat sute de refugiaţi albanezi să se întoarcă în Kosovo. 50 de luptători separatişti au preluat punctul de trecere a frontierei de la Morina şi făceau pe grănicerii. Degeaba le explica Johann Fritsch, purtătorul de cuvânt al contingentului german din KFOR că şoseaua dintre Morina şi Prizren este nesigură, gherilele UCK îi mânau ca pe oi pe conaţionalii lor, trimiţându-i cu forţa acasă. Tensiunile din taberele de refugiaţi explodaseră aseară la Tetovo, când doi civili şi doi poliţişti au fost răniţi. Câteva sute de refugiaţi albanezi din tabără se luaseră la harţă cu etnicii sârbi care locuiau în zonă, fiind nevoie de intervenţia în forţă a Poliţiei, după ce au fost incendiate câteva automobile. 

Situaţia cea mai delicată era, însă, la Prizren. După retragerea trupelor sârbe, peste 300 de luptători UCK au intrat în oraş, preluând controlul asupra mai multor cartiere. S-au apucat să facă ordine, percheziţionând toate locuinţele şi vehiculele sârbilor, pentru a confisca arme şi muniţie. “Controlăm cartierul Bavdharana cu circa 200 de combatanţi, în timp ce alţi 70 acţionează în nord-estul oraşului, în cartierul Kurila, iar alţi 70 în est,” a declarat comandantul Beqir Ahmetas. Şi-au ales drept cartier general clădirea Casei ofiţerilor din centrul oraşului, în timp ce militarii germani din KFOR,  depăşiţi de situaţie, şedeau în stradă, unii pălăvrăgind cu albanezii îmbrăcaţi în uniformele UCK. În oraş, mai erau câteva zeci de familii de sârbi, care aşteptau forţele speciale ale Poliţiei Iugoslave, pentru a le proteja plecarea.

Militarii din contingentul britanic au fost mult mai inspiraţi, acţionând rapid şi în forţă, de câte ori gherilele UCK provocau incidente. În momentul în care circa 70 de luptători albanezi au intrat în oraşul Kacanik, deschizând focul asupra sârbilor adunaţi în centru şi pregătiţi să plece spre nord, britanicii i-au trimis la faţa locului pe temuţii soldaţi nepalezi Ghurkas. Aceştia şi-au îndeplinit misiunea în câteva minute, înconjurându-i pe albanezi şi ordonându-le – fără drept de apel – să predea imediat armele. 

Când în zonă nu erau trupele KFOR, luptătorii UCK îşi făceau singuri dreptate. După-amiază, un convoi de sârbi care pleca de la Priştina a fost oprit la Kojlovica, de şase albanezi înarmaţi care purtau emblemele UCK. Ei i-au scos din coloană pe Dragan Jovanovic (29 de ani), Boban Krstic (26 de ani) şi Slavisa Krstic (30 de ani) şi i-au executat în faţa familiilor lor. În această dimineaţă, tot la Kojlovica, separatiştii albanezi îl împuşcaseră pe Ivan Nikic. De asemenea, lângă Urosevac, îl răniseră grav pe Abdul Musa, un albanez care făcea parte din Poliţia sârbă. 

Alţi trei sârbi au fost ucişi după-amiază, în timp ce se deplasau între două cartiere din Priştina. La 19:30, în faţa locuinţei sale din cartierul Taslidje, a fost găsit mort Ilja Sukic, lucrător la Radioteleviziunea din Priştina. “A fost ucis de teroriştii albanezi, în timp ce se pregătea să intre în automobilul din faţa casei,” au precizat martori oculari, care au anunţat că alţi trei civili au fost răpiţi. 

Mişcarea pentru Reînnoirea Serbiei (SPO) a criticat vehement lipsa de reacţie a trupelor KFOR în faţa violenţelor unităţilor UCK. “Misiunea trupelor internaţionale de menţinere a păcii nu este de a face paradă în faţa camerelor de televiziune. KFOR trebuie să aducă pacea şi să asigure securitatea tuturor celor care trăiesc în Kosovo. Din păcate, UCK profită de retragerea Armatei Iugoslave şi îi atacă pe sârbi. Din acest motiv, mulţi dintre ei au preferat să-şi ducă familiile în Serbia.” 

 

Cei şase refugiaţi kosovari care au fost prinşi săptămâna trecută trecând fraudulos graniţa româno–ungară au fost reţinuţi din nou, de către grănicerii din Oradea, informează Comandamentul Naţional de Grăniceri, citat de Mediafax. Ei au fost predaţi Serviciului pentru străini şi probleme de migrări din cadrul IJP Bihor, care se va ocupa de scoaterea lor din România. Aceiaşi refugiaţi, cetăţeni iugoslavi de origine albaneză, au fost prinşi în 10 iunie, de către grănicerii din Arad, când încercau să treacă ilegal frontiera româno-ungară, prin punctul Turnu. În momentul în care au fost prinşi, refugiaţii au încercat să îi mituiască pe grăniceri cu 300 de mărci. Ei au declarat că doreau să ajungă la familiile lor, care se află în Ungaria şi Germania.

Astăzi am avut de pregătit doar două corespondenţe, una pentru ProFM şi alta pentru Ştirile ProTV de la 19.30. Mi-a fost destul de greu să selectez din câte se întâmplaseră de-a lungul zilei numai în Kosovo. Ca să nu mai vorbim de viaţa politică din Iugoslavia, care era în fierbere. La ora 10:00, la Belgrad se întrunise Consiliul de conducere al Partidului Radical din Serbia (SRS) şi, după o scurtă dezbatere, a decis în unanimitate ieşirea din Guvernul Serbiei. “SRS rămâne fidel politicii şi ideologiei sale, precum şi deciziei pe care a luat-o săptămâna trecută, de a ieşi din guvern când primul soldat din ţările NATO va păşi pe teritoriul ţării,” a declarat preşedintele partidului, Vojislav Seselj. “Între timp, forţele de ocupaţie au intrat în Kosovo şi continuă să-i ucidă pe sârbi, iar din provincie se refugiază mii de oameni. Acolo unde nu mai există Poliţia şi Armata Iugoslave, nu mai este menţinută nici suveranitatea ţării.” 

O oră mai târziu, cei 15 membri SRS îşi prezentau demisia din guvernul în care intraseră  în 24 martie 1998, alături de Partidul Socialist din Serbia (SPS) şi de Stânga Iugoslavă (JUL). După anunţarea demisiei, Tomislav Nikolic, care ocupase postul de vicepremier, a declarat: “În curând, acest guvern va cădea, se vor organiza noi alegeri şi vom vedea cine a avut dreptate.” Radicalii mizau că această manevră le va spori capitalul politic, bazându-se pe nemulţumirea sârbilor faţă de condiţiile acordului de pace şi evoluţia situaţiei din ultimele zile. Puţină lume observase că radicalii îşi păstraseră locurile din Guvernul federal, unde Vojislav Seselj ocupa fotoliul de vice-prim-ministru, prea confortabil pentru a-l părăsi aşa uşor. 

Retragerea SRS din guvern a provocat o vie agitaţie la Belgrad, deşi politicienii mai realişti spuneau că nu este decât o furtună într-un pahar cu apă. Partidul Noua Democraţie aprecia că e o simplă manevră politică a radicalilor. “Ieşirea SRS din guvern nu înseamnă mare lucru pentru Serbia,” considera şi Slobodan Vuksanovic, vicepreşedintele Partidului Democrat. “Situaţia este aceeaşi ca şi înainte de intrarea lor în guvern, când, în parlament, susţineau guvernul socialist minoritar. Probabil că aşa vor face şi de acum înainte.”  

Precizând că nu doreşte să o comenteze, Vojislav Kostunica, preşedintele Partidului Democrat din Serbia, a declarat că ieşirea radicalilor din guvern era de aşteptat. “În continuare, există trei variante. Prima ar fi ca SRS să susţină în parlament guvernul socialist minoritar. A doua ar fi ca SPO să susţină guvernul socialist, în schimbul susţinerii oferite în cadrul Consiliului local al Belgradului. Iar a treia ar fi ca – pur şi simplu – SPO să ia locul radicalilor în guvern.” 

Această ultimă variantă a provocat panică în lumea politică, toţi ştiindu-l în stare pe Vuk Draskovic de o asemenea ispravă. “Fac apel la Vuk Draskovic să nu intre în guvern,” a declarat Vladan Batic, coordonator al coaliţiei de opoziţie “Uniunea pentru Schimbare”. “Dacă acesta îi ia locul lui Seselj în guvern, putem spune adio cuvântului opoziţie.” Şi panica nu s-a dovedit fără temei, după-amiază SPO anunţând că, duminică, îşi va întruni consiliul director, pentru a analiza evenimentele din ultima perioadă (încheierea păcii şi ieşirea SRS din guvern) şi a decide ce trebuie făcut în continuare. 

O parte din cei 11 refugiaţi sârbi cazaţi într-un hotel din Turda nu intenţionează să se întoarcă în Iugoslavia, de teama represaliilor, transmite corespondentul Mediafax. Ei au fugit din ţară când au început bombardamentele, au intrat în România la jumătatea lunii aprilie şi au stat la o gazdă, în Arad, până li s-au terminat banii. Doi dintre refugiaţi au dezertat din Armata iugoslavă şi spun că vor să plece în Spania, Danemarca, Israel, sau Portugalia, neavând curajul să se mai întoarcă în patrie, de teamă să nu fie arestaţi sau împuşcaţi.

Al doilea eveniment care mi-a atras atenţia a fost produs de Slobodan Milosevic, care a pornit cu avânt să-şi recâştige prestigiul şifonat de sfârşitul acestui război. La ora 11:00, fusese anunţat un mare miting organizat cu ocazia inaugurării lucrărilor de reconstrucţie a podului peste Dunăre de la Beska, din apropiere de Novi Sad. La manifestaţie au fost aduşi peste 5.000 de oameni, care purtau portretele lui Milosevic, sub care scria “Inima ta ne este dragă şi nouă”, “Gândurile tale sunt şi ale noastre”. Pe pancartele din jur se putea citi “Trăiască Ministerul de Interne al Iugoslaviei!”, “Trăiască Armata Iugoslavă!”, “Poduri noi pentru un secol nou”, “Adevăr, dreptate, victorie!” şi “Slobo, suntem mai departe alături de tine!”. Adevărul este că niciodată, românii, de exemplu, nu s-au simţit atât de apropiaţi de preşedintele lor, fie el Ceauşescu, Iliescu sau Constantinescu, ca să-l strige “Nicu”, “Nelu” sau “Milu”, aşa cum sârbii îi spuneau lui Milosevic “Slobo”. 

Sosirea preşedintelui iugoslav a fost îndelung aclamată de mulţimea care îl aştepta. Era însoţit de Milan Milutinovic, preşedintele Serbiei, Momir Bulatovic, premierul Guvernului federal, generalul Dragoljub Ojdanic, şeful Statului Major General al Armatei, Gorica Gajevic, secretar general al Partidului Socialist din Serbia, şi Bosko Perosevic, preşedintele Consiliului regional al Vojvodinei. “Doresc ca, împreună cu toţi cetăţenii Iugoslaviei, să încep un proces rapid de reconstrucţie şi de refacere a ţării,” a spus Milosevic. “Sunt sigur că refacerea acestui pod nu va dura mai mult de 40 de zile. În timpul acestui război, am demonstrat că poporul nostru, în lupta sa unică şi eroică, a reuşit să-şi apere patria.” 

După discursul aclamat îndelung de oamenii aduşi la miting cu autobuzele, Milosevic a vizitat standul cu planul de reconstrucţie a podului de la Beska, lângă care era expusă şi o machetă a podului de şosea şi cale ferată, prevăzut să fie terminat în 6 luni la Novi Sad. Podul de la Beska, ridicat în anii ’70, fusese unul din cele mai mari poduri din beton armat din lume. A fost realizat de Branko Zezelj, inginerul care a proiectat şi podul din Novi Sad ce avea să-i poarte numele, până când a fost prăbuşit în valurile Dunării de rachetele NATO. Nu am putut să nu remarc inteligenţa celor care au ales podul de la Beska pentru a fi primul de pe lista reconstrucţiei, deoarece fusese lovit numai de două rachete. Una îl avariase uşor, iar cealaltă a rupt în două doar ultimul arc, care unea pilonii de malul fluviului. În afară de faptul că era relativ uşor de reparat, podul de la Beska mai avea un atu, dezvăluit de Milosevic în finalul discursului său: “Încă din timpul bombardamentelor, în secret, am reconstruit bucăţile distruse, care urmează doar să mai fie montate.”

Bill Clinton l-a sunat în această după-amiază pe premierul Radu Vasile, mulţumindu-i pentru atitudinea adoptată de autorităţile de la Bucureşti în timpul crizei din Kosovo, a declarat agenţiei Mediafax purtătorul de cuvânt al Guvernului, Adriana Săftoiu. Statele Unite vor sprijini un amplu program, în care se va implica personal şeful administraţiei americane, de dezvoltare stabilă şi de prosperitate pentru zona Balcanilor, inclusiv în România.

În timp ce îmi aşteptam rândul pentru a transmite corespondenţa pentru Ştirile ProTV de la 19.30, am auzit un reportaj despre vizita preşedintelui Muntenegrului, Milo Djukanovic, în România şi Bulgaria. Acesta încerca să convingă pe toată lumea de diferenţele existente între regimul său şi cel de la Belgrad, sperând să obţină un statut privilegiat în relaţiile cu comunitatea internaţională. În discuţiile cu preşedintele Emil Constantinescu, acesta i-a explicat că România este interesata ca Iugoslavia să devină un stat democratic şi prosper şi i-a spus că speră ca eforturile sale să contribuie la reaşezarea Iugoslaviei în rândul ţărilor Europei. 

În Bulgaria, Milo Djukanovic declarase că Muntenegru nu va rămâne în cadrul Federaţiei Iugoslave, decât cu condiţia ca aceasta să se democratizeze. “Sunt două posibilităţi: fie o reconstrucţie democratică a Iugoslaviei şi o schimbare a sistemului legislativ în vederea garantării intereselor naţionale strategice ale Muntenegrului, fie o întărire a Mişcării pentru Independenţa Muntenegrului şi căutarea unei soluţii radicale. Dacă Serbia rămâne ostatica politicii iugoslave duse în cursul ultimului deceniu, Muntenegru nu-şi va sacrifica interesele naţionale şi îşi va căuta un alt statut.” Preşedintele muntenegrean a descris regimul de la Belgrad ca fiind “regimul autocratic cel mai ortodox din Europa, care a condus Iugoslavia la izolare“. 

După ce ne-am transmis corespondenţele, am mâncat la hotel şi ne-am dus pe terasa “Plato”, de lângă Facultatea de filosofie. Era un loc foarte plăcut, unde puteam asculta live muzică de jazz de foarte bună calitate. Barul era aşezat la etajul întâi, iar la parter era amplasată o imensă librărie. Vara, formaţia care cânta avea un loc amenajat chiar deasupra intrării librăriei, în aer liber, astfel încât puteai să stai la mesele de pe terasă şi să asculţi muzica. Am rămas la “Plato” vreme îndelungată, povestind şi făcând pronosticuri despre ce se va mai întâmpla în Iugoslavia. 

Când ne-am întors la hotel, ne aştepta, fericită, Jelena. O sunase din nou fiul ei şi i-a spus că unitatea sa se retrage din Kosovo şi va ajunge în curând la Paracin. Au putut vorbi mai mult şi băiatul i-a povestit că, în cele 5 săptămâni în care nu auzise nimic despre el,  s-au aflat la Kjev, lângă Gnjilane. Îi trimisese mamei sale o scrisoare, pe care aceasta n-a primit-o niciodată, în care îi spusese că este greu, dar o rugase să nu-şi facă griji pentru el. Făcând haz de necaz, adăugase că, în timp ce ei stăteau ascunşi sub pământ, probabil că toată lumea citea în “Vojska”, revista Armatei Iugoslave, că militarii sârbi se află în marş victorios către Washington. Acum i-a povestit că, la un moment dat, au fost nevoiţi să reziste 2 zile şi 2 nopţi fără apă şi hrană, însă întreaga unitate a avut grijă de un căţel albanez, pe care îl adoptaseră drept mascotă. Printre cei care au plecat în permisie din unitatea lui a fost şi un băiat din Valjevo, pe care părinţii nu au mai vrut să-l lase să se întoarcă pe front. Războiul, însă, îl maturizase şi le-a explicat că, dacă el nu se întoarce din permisie, nimeni din unitatea lui nu va mai avea voie să-şi vadă familia până la sfârşitul războiului. Băiatul acela nu a mai apucat venirea păcii, fiind ucis de glonţul unui lunetist albanez.  

Share

target: prima zi de pace

by

10 iunie 1999

Dialogul cu Cristi Tabără, în timpul transmisiei mele pentru emisiunea de dimineață, a fost, poate pentru prima oară, unul destins. I-am povestit, pe scurt, euforia din noaptea care trecuse. Față de cele relatate în transmisia de la miezul nopții, am adăugat că, după anunțarea veștii că războiul s-a terminat, de bucurie, rafalele de arme automate au răsunat în Priștina vreme de 15 minute. Au sunat sirenele și s-a tras cu antiaeriana în toate orașele Iugoslaviei. Primăria Belgradului a aprins globurile ce iluminau centrul, care nu mai fuseseră folosite de când a fost avariat sistemul energetic național. Mai mulți ziariști străini (chiar și români), dintre cei care au scos nasurile din camerele de hotel doar pentru a merge la conferințele de presă, s-au speriat văzând trasoarele antiaerienei și au transmis în relatările lor din această dimineață că Belgradul a fost din nou bombardat. Încă nu aflaseră ca e pace.

Cristi Tabără a râs și mi-a mulțumit pentru toate relatările mele din timpul acestui război, adăugând: “Dă-mi voie să fiu primul care te invită în emisiunea lui, când te vei întoarce acasă! Te așteptăm și îți promit că vom realiza împreună o emisiune întreagă, în care vom putea vorbi pe îndelete și vei putea povesti și acele lucruri care, așa cum m-ai lăsat să înțeleg, nu puteai să le spui cât timp te aflai acolo.” Am acceptat, desigur.

Nu m-am mai culcat după transmisie, deoarece mai aveam încă una pentru Știrile ProTV de la prânz. Am coborât bine dispus în bar, i-am cerut lui Dule o cafea tare și, când mi-a adus-o, l-am întrebat dacă nu doarme niciodată. A zâmbit, ușor flatat, și a mormăit că are șapte vieți și nu are nevoie de somn. Toate ziarele de astăzi publicau fotografii de la bucuria de pe străzile capitalei iugoslave. Dar – ceea ce m-a cam surprins – și textele integrale ale documentelor semnate la Kumanovo, inclusiv cele două anexe. La fel ca majoritatea sârbilor, am aflat din paginile sportive rezultatul meciului de aseară, cu Malta, în care Iugoslavia câștigase cu 4-1.

Am observat, în cotidianul “Blic“, primele apeluri către sârbii din Kosovo, în care erau rugați să nu-și părăsească gospodăriile, pentru că vor fi ocrotiți de forțele internaționale de menținere a păcii. Încă de ieri după-amiază, doi din cei mai aprigi sârbi care locuiau în provincie, Momcilo Trajkovic și episcopul Artemije, au venit înaintea sutelor de oameni adunați în fața unei săli de sport din Priștina, rugându-i să rămână la casele lor. “Cerem protecția forțelor internaționale, pentru a putea să rămânem la casele noastre,” spunea Trajkovic. “Violența și răzbunările nu sunt o rezolvare pentru criza din Kosovo.” La rândul său, episcopul Artemije le-a atras atenția oamenilor că acesta este un moment istoric pentru existența sârbilor în provincie. “Cei care rămân aici își vor dovedi adevăratul patriotism, în spiritul sfinților și martirilor Serbiei,” spunea el. “Dacă plecăm acum, nu ne vom mai putea întoarce niciodată.”

Văzându-și visul aproape realizat, reprezentanții UCK se grăbeau și ei să asigure pe toată lumea că nu vor începe vendetele. “Țelul UCK este retragerea soldaților și a forțelor paramilitare sârbe, iar după aprobarea rezoluției Consiliului de Securitate, vom continua lupta noastră pentru independență,” a declarat Jakup Krasniqi, purtătorul de cuvânt al organizației separatiste. “Acordul de pace putea fi încheiat la Rambouillet, fără bombardamente sau masacre. Civilii sârbi din Kosovo au toate garanțiile din partea noastră că drepturile lor vor fi respectate. Credem că cei care au masacrat locuitorii provinciei vor pleca singuri din Kosovo. Sperăm că SUA și NATO vor reuși să mențină ordinea și liniștea, pentru că Poliția locală nu va reuși.”

Înaltul comisar al ONU pentru Refugiați Sadako Ogata a apreciat, într-un interviu publicat în cotidianul francez “Le Figaro“, că peste 400.000 de refugiați se vor întoarce în Kosovo până în luna septembrie. “În primul rând, vom facilita întoarcerea celor din tabare și a celor care trăiesc în vecinătatea frontierelor. Acest lucru poate fi realizat în cursul următoarelor 3 luni,” a afirmat Ogata, “dar o întoarcere masivă și dezorganizată nu va fi un lucru bun.” UNHCR se declară “îngrijorat” de soarta sârbilor care trăiesc în Kosovo. “Mulți dintre ei au fugit deja din provincie, iar alții ar putea, de asemenea, să dorească să plece (…) Trebuie să ne îngrijim de toți, de cei care doresc să plece sau să rămână. Trebuie să le asigurăm propria lor securitate. Acest lucru va fi – fără îndoială – foarte dificil la început.”

Pentru Știrile prânzului, n-am avut prea multe noutăți. Atmosfera la Belgrad era calmă și așteptam să înceapă concertul maraton promis de autorități, ca să văd dacă mi se împlinesc previziunile. Deja aflasem că unele formații refuză să participe. Mai erau puține minute până la deschiderea concertului, însă în piață nu se adunase lume aproape deloc. Sârbii reveneau, încet-încet, cu picioarele pe pământ. Știau că războiul a fost prețul rămânerii la putere a lui Milosevic și mai știau că acordul de pace va însemna sfârșitul domniei acestuia. Mai aveau, însă, de așteptat, cu același stoicism cu care înfruntaseră bombardamentele, apariția unui om politic, altul decât marionetele actualului președinte, pentru a le canaliza imensul potențial către reconstrucția țării.

Ajungând la Media Center, am ciocnit un pahar cu Viktor și cu cele două femei alături de care am fost tot războiul. Eram bucuroși că am scăpat și, deja, ei își făceau planuri de viitor. După ce am stat puțin de vorbă, m-am așezat în fața computerului, pentru că aveam mult de lucru. Declarațiile politice curgeau în valuri, întrerupte doar de știri despre ce se întâmpla în capitalele occidentale. Se aștepta ca, în curând, Javier Solana să anunțe încetarea oficială a raidurilor aeriene și votul din reuniunea Consiliului de Securitate al ONU. Am pregătit încă o sinteză a evenimentelor din ultimele 24 de ore, pentru ProFM.

În jurul orei 14:00, la un restaurant situat în partea macedoneană a punctului de frontieră de la Blace, au început discuțiile tehnice dintre ofițerii NATO și reprezentanții Poliției și Armatei iugoslave, în vederea pregătirii intrării în Kosovo a forței internaționale de pace. Acestea se refereau la aspectele practice ale operațiunii: schimb de frecvențe radio, coduri, hărți, desemnarea ofițerilor de legătură, stabilirea itinerariilor și a procedurilor pentru intrarea în Kosovo a forțelor NATO.

Primii militari din cadrul KFOR vor intra, probabil, în provincia sârbă în această seară, după votarea unei rezoluții ONU, a declarat un oficial NATO, citat de AFP. “Trupele britanice vor fi primele care vor intra în provincie,” a declarat Tony Blair. “KFOR va avea de înfruntat pericole reale. Nu pot garanta că nu se vor înregistra și pierderi de vieți umane.” Se referea la pericolul pe care îl reprezintă minele și elementele sârbe nemulțumite din cauza înfrângerii suferite.

Reacțiile politice la semnarea păcii aveau toate accentele din manualele de retorică. Cel mai ridicol a fost Zivorad Smiljanic, președintele Adunării regionale a Vojvodinei, care i-a trimis lui Slobodan Milosevic o telegramă în care îl felicita “pentru obținerea încă unei victorii și pentru că a deschis drumul păcii în Iugoslavia”. Penibilul situației a fost oarecum salvat de Dragan Veselinov, președintele Coaliției Vojvodina, care, după ce a precizat că salută încetarea războiului și încheierea acordului de pace, a declarat: “Ne-am luptat 77 de zile, iar acum am semnat un acord mai prost decât cel de la Rambouillet și suntem nevoiți să primim în Kosovo de două ori mai multe trupe străine decât prevedea acel acord. Este timpul ca Slobodan Milosevic să plece, pentru că, atât timp cât va fi el la putere, nimeni nu ne va ajuta să ne refacem țara.”

Vuk Draskovic își făcea binecunoscutul slalom între pozițiile pro și contra președintelui iugoslav. Aseară, într-un interviu transmis în direct de BBC, întrebat de viitoarea soartă a lui Milosevic, liderul SPO a răspuns: “Din păcate, președintele a fost ales de popor. Voința poporului este voința lui Dumnezeu. El poate fi schimbat doar prin votul alegătorilor.” Ei bine, astăzi, în cotidianul “Jutarnji list” din Zagreb, i-a apărut o declarație de alt tip, conform căreia regimul de la Belgrad trebuie schimbat, iar noul premier federal ar trebui să fie actualul președinte al Muntenegrului, Milo Djukanovic. “Dacă nu vor avea loc schimbări democratice în Serbia și Muntenegru, SPO nu va intra în nici un guvern,” afirma Draskovic. Referindu-se la situația din Kosovo, el a adăugat că “ambele părți – și forțele sârbe, și UCK – au făcut mult rău, însă fiecare crimă trebuie tratată individual. Sunt împotriva ideilor promovate de unii idioți, ca liderii Partidului Radical din Serbia, care erau de părere că sârbii trebuie să plece din Kosovo, odată cu Armata iugoslavă.” Și, pentru a completa circul, tot astăzi, Draskovic și-a infirmat declarațiile din ziar, pretextând că ar fi inventate.

Inventate sau nu, vorbele sale n-au rămas fără ecou. Vojislav Seselj, liderul radicalilor, a repetat astăzi că partidul său va părăsi guvernul, în momentul în care primul soldat din NATO va păși pe teritoriul provinciei Kosovo, o hotărâre definitivă urmând să fie luată în 14 iunie. “După ieșirea noastră din executiv, există două variante,” a explicat Seselj. “Prima este ca SPO să intre în coaliție cu Partidul Socialist din Serbia (SPS, al lui Milosevic) și cu Stânga Iugoslavă (JUL, al soției lui Milosevic). Cea de-a doua este organizarea de noi alegeri. Atunci, poporul va putea analiza ce a făcut fiecare politician în ultimele 77 de zile.”

Și Partidul Democrat cerea noi alegeri. Într-un comunicat trimis la Belgrad prin fax de Zoran Djindjic, se vorbea de coalizarea partidelor de opoziție din Serbia, care să solicite alegeri anticipate și înlocuirea lui Slobodan Milosevic. Schimbările democratice din Serbia erau văzute și de Adem Demaci, fostul lider politic al UCK, ca o condiție pentru ca sârbii și albanezii din Kosovo să poată trăi mai departe împreună.

Am fost atent, amintindu-mi de sfatul lui Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru, la Vojislav Kostunica, președintele micuțului Partid Democrat din Serbia. Acesta a făcut o declarație fără echivoc. “Acordul tehnico-militar semnat la Kumanovo este un pas important pentru oprirea bombardamentelor, dar și unul, la fel de mare, către pierderea suveranității Iugoslaviei asupra provinciei Kosovo,” aprecia Kostunica. “Conform textului viitoarei rezoluții a Consiliului de Securitate, în Kosovo se va instaura regimul dictaturii militare a NATO. Așa numitul KFOR nu răspunde în fața nimănui, dar îi trage pe toți la răspundere. Prin această rezoluție, organizația teroristă auto-intitulată UCK este legalizată și, despre ea, se spune că va fi demilitarizată, însă nu dezarmată. De astăzi, Kosovo rămâne în interiorul Serbiei doar pe hartă.”

“Demilitarizarea UCK nu va fi o sarcină ușoară. Ea se află înscrisă în rezoluția ONU. Înțelegem acum de ce liderii americani încearcă să obțină de la liderii UCK garanții pentru respectarea rezoluției,” a declarat Jacques Huntzinger, ambasadorul Franței în Macedonia, făcând aluzie la discuțiile lui Madeleine Albright cu reprezentanții gherilei. “Poziția Statelor Unite față de toți participanții la conflictul din Balcani, inclusiv față de UCK, este identică,” a precizat Strobe Talbott, care a discutat la Moscova despre participarea Rusiei la forța de menținere a păcii în Iugoslavia. “UCK trebuie să respecte condițiile păcii care au fost definite.”

În timp ce îmi selectam toate aceste declarații, Viktor a venit și m-a întrerupt, trăgându-mă în fața unui televizor. La RTS, apăruse Slobodan Milosevic, pentru o declarație oficială. Avea o față imobilă și o poziție rigidă și se adresa poporului în cel mai autentic limbaj de lemn. În jurul nostru se strânseseră toți sârbii din Media Center și, efectiv, n-am putut fi atent la vorbele lui Milosevic, pentru că aceștia îi parafrazau, plini de ironie, fiecare cuvânt. Îmi aminteam de comentariile pe care le făceam noi, când mai vedeam câte un discurs al lui Nicolae Ceaușescu. Însă cinismul lui Milosevic depășea orice închipuire. “Am dovedit că avem o armată de neînvins,” a spus el, “cea mai puternică armată din lume.”

După câteva secunde, sârbii au slobozit un potop de înjurături la adresa șefului statului. Acesta avea tupeul să pretindă că pierderile totale ale sârbilor în acest război se ridică la 462 de militari și 114 polițiști. Și aceasta în contextul în care toată lumea vorbea de 8-10.000 de soldați morți în timpul bombardamentelor și toți știam iadul de foc pe care au fost nevoiți să-l înfrunte militarii din sudul provinciei Kosovo, mai ales în ultima perioadă. Cu lacrimi în ochi, un sârb înalt, cu o stufoasă mustață căruntă, mi-a spus că nu-l vor uita niciodată pe Slobodan Milosevic, cel care, după moartea lui Tito, a preluat o Iugoslavie prosperă, cea mai mare țară din estul Europei, și a reușit să o aducă în situația de astăzi, după ce a pierdut, pe rând, Slovenia, Croația, Bosnia, Macedonia și, acum, Kosovo. Discursul lui Milosevic s-a încheiat cu urarea “Srecan vam mir!“, adică “Pace fericită!”. Imediat, formula a fost preluată, în bășcălie, de toți tinerii, care, în loc de “Bună ziua!”, au început să se salute cu “Srecan vam mir!”.

Pentru a șterge repede deplorabila impresie produsă de președintele iugoslav, RTS a difuzat, imediat, un reportaj despre întoarcerea primilor militari din Kosovo. Era impresionant. Niște imagini de-a dreptul cutremurătoare cu soldați obosiți, care nu apucau să-și dea rucsacii jos din spate, pentru că nu-și mai descleștau brațele din jurul iubitelor sau al părinților, care îi îmbrățișau plângând în hohote, de bucurie că băieții lor au scăpat cu viață. Nimic nu mai conta. Îmi amintesc și acum chipul unei tinere, care spunea cât de mult se bucură că, de acum înainte, poate culege liniștită o floare de pe câmp și poate privi seara stelele pe cer, împreună cu prietenul ei care s-a întors de la război.

NATO a anunțat, azi după-amiază, că asistă la o “mișcare de retragere” din provincia Kosovo a forțelor iugoslave, după ce mai multe informații referitoare la această retragere au fost date publicității la prânz, informează AFP. “Așteptăm din partea comandamentului militar să ne spună că această mișcare este în conformitate cu acordul militar semnat ieri și că ea va continua,” a declarat purtătorul de cuvânt al Alianței. “NATO a decis, astăzi, să suspende bombardamentele asupra Iugoslaviei, după ce a constatat începerea retragerii trupelor iugoslave din Kosovo, în conformitate cu acordul militar încheiat miercuri,” a anunțat secretarul general al NATO Javier Solana.

Risipind orice speculație, Armata iugoslavă a început retragerea din Kosovo. Sârbii aveau 11 zile pentru retragere, iar, în prima fază, trebuiau să plece acasă 6.000 de militari și 50 de tancuri. Așa cum anunțase generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, primele unități militare au început să se retragă din provincie la 12:15, urmând ca primele unități de Poliție să plece de la Kosovska Mitrovica în jurul orei 15:00. Deja de ieri, un prim grup de polițiști sârbi s-au retras din regiunea Pomoravlje, unde acționaseră împotriva gherilelor UCK, și au sosit la Jagodina.

La 12:15, o primă coloană de 10 vehicule militare a plecat de la Merdare, pe șoseaua spre Podujevo. Din coloană făceau parte 3 camioane, un autobuz cu militari, unul cu civili și mai multe autoturisme. În apropiere, mai așteptau încă 50 de vehicule militare. O oră mai târziu, pe șoseaua Merdare-Podujevo, putea fi văzută o coloană de circa 100 de vehicule militare, printre care o baterie antiaeriană și câteva lansatoare de rachete sol-aer, iar la Podujevo erau deja adunate 30 de camioane și un grup de 50 de militari. La ora 16:00, de la Kosovska Mitrovica a plecat o coloană de 30 de camioane, jeep-uri și autobuze ale Poliției.

Generalul Pavkovic a declarat ca marea problema sunt cele 80.000 de mine plantate de sârbi în zona graniței cu Albania, care vor trebui dezamorsate împreună cu geniștii NATO. “Aceste câmpuri de mine erau ultimele garanții că teroriștii UCK nu vor încerca să intre în Kosovo,” a explicat el. “În provincie nu trebuie lăsat nici un moment de vid de autoritate, între retragerea Armatei iugoslave și intrarea forțelor de menținere a păcii.”

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat planul de pace pentru Kosovo, care autorizează desfășurarea imediată a forțelor NATO în provincie, relatează AFP. Rezoluția conferă Națiunilor Unite administrarea civilă a provinciei Kosovo. China a fost singurul membru al Consiliului de Securitate care s-a abținut de la vot, ceilalți 14 votând în favoarea rezoluției. Adjunctul secretarului de stat american Strobe Talbott este așteptat mâine la Bruxelles, pentru a prezenta un raport referitor la întrevederile sale la Moscova privind viitoarea participare a Rusiei la KFOR, a anunțat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea. “Avem speranța că vom ajunge la un rezultat care va satisface ambele părți, așa cum s-a întâmplat în Bosnia,” a declarat Shea. “Este clar că rușii doresc să facă parte din această forță și NATO va da dovadă de flexibilitate în acest sens.”

Pentru Știrile ProTV de la 19:30, am avut destul de povestit. A trebuit să vorbesc foarte repede, pentru a apuca să spun tot ce aveam de gând. În final, nu m-am putut abține să nu adaug că am avut dreptate: nici una din marile formații de rock din Iugoslavia nu a venit să cânte în Trg Republike, la concertul maraton plănuit de autorități în cinstea “victoriei“. Și bine au făcut, pentru că oamenii au profitat de lipsa de inspirație a organizatorilor, ignorând – ostentativ – scena pe care evoluau anemic niște formații de mâna a treia. Sârbii dovedeau că sunt realiști și nu bravează inutil, la comanda președintelui lor. Chiar dacă, aseară, s-au bucurat că totul s-a terminat, ca niște oameni normali, care nu au nici un motiv să iubească războiul. Spre uimirea și bucuria mea, răspunsul Andreei Esca a venit spontan: “Într-adevăr, au dovedit că nu iubesc războiul, dar și că sunt niște oameni care își iubesc patria!” Am fost impresionat de aceasta reacție. Simțeam că nu am stat 3 luni degeaba la Belgrad.

Cât mi-am așteptat rândul pentru a-mi transmite corespondența, am ascultat și celalalte știri, toate legate – desigur – de încheierea războiului din Iugoslavia. Semnarea acordului de la Kumanovo i-a bucurat pe refugiații albanezi cazați în stațiunea buzoiană Sărata Monteoru. “Noi, refugiații din România, așteptam de mult vestea păcii. Nu avem, însă încredere în regimul Milosevic și cred că în aceste 11 zile, cât este termenul de retragere a trupelor sârbe din Kosovo, militarii sârbi se vor deda la masacre. Așteptăm ca Armata sârbă să se retragă cu adevărat și atunci bucuria noastră va fi mai mare,” a declarat unul dintre ei. “Nu am unde să mă întorc, pentru că de 30 de ani locuiesc și muncesc în Iugoslavia. Îmi este frică să mă întorc, pentru că nimeni nu îmi garantează siguranța. Cred că voi pleca în Canada sau Danemarca,” spunea altul. La sosirea în stațiunea buzoiană, Bairam Hasani, refugiatul albanez cel mai îndrăgit de localnici, spunea că îi place mult în România și chiar și-ar dori să rămână aici, însă la aflarea veștii că în Kosovo este acum pace, l-a cuprins dorul de casă și era nerăbdător să se întoarcă.

Colonelul Maximilian Turza, de la Oficiul pentru Refugiați din cadrul Ministerului de Interne, a declarat că și refugiații sârbi din România vor să se întoarcă acasă. Deja a primit 20 de cereri de repatriere de la aceștia, în timp ce albanezii din Kosovo aflați în Romania nu vor să se întoarcă, în ciuda faptului că ONU a încheiat acordul de pace cu Iugoslavia.

Ambasadorul Sergiu Celac a anunțat că un buget anual de 5 miliarde de euro a fost deja aprobat să fie alocat statelor din Balcani afectate în urma războiului – Albania, Macedonia, Bosnia-Herțegovina și Croația – din partea Comisiei Europene. Pentru refacerea infrastructurii rutiere din regiune vor fi alocate 12 miliarde de dolari, iar pentru cea feroviară – 7 miliarde. Alte 25 de miliarde de dolari sunt prevăzute de Banca Europeană pentru Investiții pentru finalizarea proiectelor de refacere a infrastructurilor de transport și a celor energetice din zona de sud-est a Europei. Conform Bancii Mondiale, pagubele suferite în urma războiului de Serbia, Muntenegru și provincia Kosovo sunt estimate la circa 100 miliarde de dolari, în timp ce pentru România, Bulgaria, Slovacia și Ungaria, nivelul estimat al pierderilor este de 2,5 – 2,7 miliarde de dolari.

Un număr de peste 100 de asociații și organizații guvernamentale din România s-au grăbit să fie primele la împărțirea tortului și au înființat Grupul de Acțiune pentru Reconstrucția Balcanică. Acesta își propune să sprijine participarea firmelor private românești la procesul de reconstrucție a Iugoslaviei și a întregii zone a Europei de Sud-Est. Grupul va colecta toate ofertele de participare la reconstrucție, va acorda consultanță firmelor care doresc să se implice în acest proces și va organiza contacte în spațiul iugoslav pentru evaluarea primelor urgențe și oportunități. Un alt obiectiv al inițiativei este contactarea organismelor financiare internaționale care și-au anunțat intenția de a aloca fonduri pentru reconstrucția Iugoslaviei, în vederea promovării ofertei românești. Antreprenorii români cred că au toate șansele să câștige licitațiile sau să participe la proiecte în calitate de subcontractori.

Iugoslavia a fost invitată, astăzi, să participe la Pactul pentru stabilitate în Balcani, adoptat de 40 de țări și organizații, cu condiția ca această țară să adere la principiile democrației, relatează AFP. Participanții au declarat că “Republica Federală Iugoslavia va fi binevenită în cadrul Pactului pentru stabilitate, ca membru cu drepturi depline, după reglementarea politică a crizei din Kosovo, ținând cont de necesitatea ca toți participanții să respecte principiile și obiectivele acestui pact”. Semnatarii au anunțat că “vor examina modalitățile prin care Republica Muntenegru să poată deveni una dintre primele beneficiare al pactului”.

În această seară, Consiliul Permanent al NATO a dat ordinul de intrare în Kosovo a forței internaționale de pace. Primii militari care vor pătrunde în provincie sunt membrii comando-urilor britanice și franceze, pentru a pregăti venirea celorlalte unități, care vor sosi începând de mâine. Desfășurarea întregii forțe internaționale este prevăzută să dureze mai multe săptămâni.

Debarcarea a 2.200 de pușcași marini americani care vor participa la KFOR a început în portul Litohoro, la sud de Salonic. Ei se vor deplasa direct la Skopje, în vederea desfășurării în Kosovo. Poliția greacă a dispersat un grup de 500 de comuniști care și-au petrecut noaptea în port, manifestând împotriva forțelor americane și a implicării lor în criza din Iugoslavia.

Jucându-mă cu telecomanda, m-am oprit puțin să văd jurnalul de la Sky News, unde se spunea că sârbii ar fi ras cu buldozerul un cimitir din Izbica, încercând să ascundă dovezile atrocităților comise în regiune. Kenneth Bacon, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, declara că dețin imagini care confirmă mai multe mărturii ale unor refugiați albanezi, potrivit cărora forțele sârbe au intrat în 3 iunie în Izbica, dotate cu buldozere și au început să dezgroape cadavrele celor uciși de forțele de securitate începând cu jumătatea lunii martie. “Nu avem imagini ale buldozerelor la fața locului,” spunea Bacon. “Ceea ce avem noi este un cimitir care a fost fie acoperit, fie excavat, într-un fel sau altul.” Cuvintele lui erau ilustrate cu o fotografie făcută din satelit și datată 15 mai, care arată un câmp pe care păreau aliniate ceea ce analiștii au considerat a fi 143 de morminte. Într-o a doua fotografie, datată 3 iunie, în zona “mormintelor” se vedea o vastă suprafață întunecată. Ar fi fost, într-adevăr, impresionant, dacă nu ar fi fost vorba de un fals grosolan, pentru care toate televiziunile care au preluat știrea și-au cerut scuze. Însă au făcut-o mult mai târziu, după ce știrea se întipărise în conștiința opiniei publice, consolidând imaginea de criminali a sârbilor. Imagine de care NATO avea atât de multă nevoie, cel puțin în aceste zile.

Președintele Bill Clinton a proclamat în această seară, într-un discurs televizat adresat națiunii, victoria NATO în conflictul din Kosovo. “Pot să anunț poporul american că am obținut o victorie pentru o lume mai sigură, pentru valorile noastre democratice și pentru o Americă mai puternică,” a declarat Clinton. “Statele Unite și-au asumat în mod clar costul celei mai mari părți a campaniei militare. Noi am avut tehnologia care trebuia să domine și a dominat. Cred că acum este cel mai corect ca europenii să plătească cea mai mare parte a reconstrucției,” a spus secretarul de stat Madeleine Albright, la încheierea unei serii de reuniuni la Koln ale miniștrilor Afacerilor Externe din cadrul G-8. Bill Clinton declarase, la rândul său, că europenii trebuie să asigure cea mai mare parte a finanțării reconstrucției.

I-am invitat pe Nelu și pe Mile la o bere în Trg Republike. Voiam neapărat să-mi transmit de acolo corespondența pentru Știrile ProTV de la miezul nopții, ca să se audă în fundal muzica de la așa-zisul concert maraton. Am găsit cu greu o masă pe terasa restaurantului “Ruski car“, de unde puteam urmări ce se întâmpla în întreaga piață. Era ciudat. Toate mesele erau pline, însă, în afara unui grup de puștani, nimeni nu stătea în fața scenei, în ciuda eforturilor unui animator de a atrage lumea mai aproape.

Cu puțin înainte de a intra în direct cu Lucian Mîndruță, cu telefonul la ureche, m-am îndepărtat de difuzoare, până când Beavis (inginerul de sunet de la ProTV) mi-a confirmat că fundalul sonor din piață nu mai îmi acoperă vocea. Cu ajutorul lui, am reușit să echilibrez nivelul de sunet, de parcă am fi lucrat cu un mixer invizibil. După ce am rezumat ultimele informații despre retragerea din Kosovo și reacțiile politice de astăzi, Lucian m-a întrebat ce-i cu gălăgia care se auzea în jurul meu. Am povestit în jurnal metoda inedită a sârbilor de a protesta împotriva regimului de la Belgrad, boicotând concertul maraton din Trg Republike. Când îmi încheiam relatarea, prezentatorul de pe scenă tocmai anunța că “maratonul” se va termina la miezul nopții. Situația devenise mult prea ridicolă și ar fi fost culmea să-i lase pe bieții muzicanți să cânte până dimineața, în fața unei piețe goale. Oamenii și-au terminat berea și au plecat, încet, acasă. Ne-am întors și noi la hotel, să ne culcăm. Eram rupți de oboseală.

“Slobodan Milosevic trebuie să se ducă la Haga și să se prezinte în fața TPI pentru crime de război. Iată ce ar trebui să facă,” a considerat Madeleine Albright, într-un interviu acordat CNN. “Sârbii știu acum că au fost conduși de cineva care a contribuit la distrugerea lor. Acum, trebuie ca o Serbie democratică, în care sunt aplicate principiile democrației, să fie acceptată în sânul comunității euro-atlantice. Dar Milosevic nu a manifestat niciodată semne de respect față de principiile democratice.”

Share

target: polițiștii sârbi ne găsesc pe acoperișul hotelului “Toplice”

by

7 iunie 1999

Consiliul permanent al NATO a constatat un blocaj în discuțiile dintre militarii aliați și cei iugoslavi, în privința unei retrageri a forțelor iugoslave din Kosovo, și a luat decizia să apeleze la G-8 pentru soluționarea acestor diferende, informează AFP. “Consiliul permanent al NATO a reținut că partea iugoslavă și-a modificat atitudinea duminică, imediat după sosirea la Kumanovo a atașatului militar rus la Belgrad, în calitate de observator,” au precizat surse diplomatice din cadrul Alianței. Modificarea punctului de vedere iugoslav pare a fi consecința unei înăspriri a poziției ruse. “E o problemă la Moscova.”

Doborâți de oboseală, am dormit mai mult. La 10:19, am fost treziți de o bubuitură puternică. “Ai auzit-o și tu?” m-a întrebat Mile Cărpenișan. Nici n-am apucat să coborâm din camere, că la 10:41, încă o bubuitură zguduia zidurile clădirilor, urmată de vuietul unor avioane care se îndepărtau. Explicația Comandamentului Apărării civile, cu spargerea barierei sonice în apropiere, ne-a făcut să zâmbim. Simțisem cu toții vibrațiile exploziilor. Ne-am grăbit către Media Center, să aflăm ultimele știri despre negocierile de pace.

În locul lor, am aflat mai multe vești proaste. Șase militari ai Corpului III al Armatei iugoslave au fost condamnați la câte 6 luni de închisoare, pentru că, după ce au fost lăsați să meargă acasă în permisii, au refuzat să se mai întoarcă pe front. Alți doi au primit aceeași pedeapsă pentru că au fugit din unitate. Și încă doi au fost condamnați la 9 luni de închisoare, pentru că și-au părăsit unitățile și s-au apucat să jefuiască oamenii dintr-un sat din Kosovo. Guvernul iugoslav a anunțat două înlocuiri în conducerea Armatei: gen.col. Ratomir Ristic a fost numit adjunct al ministrului Apărării, iar gen.mr. Jugoslav Kodjopeljic – locțiitor al ministrului Apărării pentru probleme militar-economice. Agenția independentă de presă Beta, care a transmis câteva comentarii în care sublinia discordanțele dintre realitate și modul în care presa controlată de guvernul de la Belgrad prezintă situația din ultimele zile, și-a oprit astăzi, timp de mai multe ore, difuzarea știrilor prin Internet, din cauza unei ciudate “defecțiuni tehnice“.

Delegațiile militare ale NATO și Iugoslaviei au stabilit un “mecanism” de a rămâne în legătură “la un nivel de lucru mai scăzut”, a declarat purtătorul de cuvânt al Alianței Jamie Shea, citat de AFP. “Acest lucru nu presupune, în mod necesar, existența unor întâlniri, ci numai contacte periodice care se pot concretiza prin telefon sau prin fax,” a precizat Shea. “În caz că iugoslavii își schimbă părerea, credeți-mă că știu ce număr să formeze.”

Am vorbit cu profesorul Lucian Pavel, care a fost din nou la Novi Sad, să-și țină cursurile de limba română, și mi-a povestit că, pe o serie de blocuri din oraș, conducerea Armatei iugoslave a lipit anunțuri prin care interzicea accesul locatarilor în clădiri. Motivul era că structura de rezistență a acestora a fost serios avariată de bombele căzute în apropiere și se puteau prăbuși oricând, din cauza vreunei explozii mai apropiate.

Răsfoind ziarele de astăzi, mi-a atras atenția o știre din cotidianul “Danas“, în care era prezentată scrisoarea deschisă a locuitorilor unui imobil din Niș, în care aceștia cereau demontarea de pe acoperișul clădirii a emițătoarelor RTS, de teamă că va fi bombardată de avioanele NATO. “Emițătoarele au fost amplasate pe acoperiș acum o săptămână, fără să fim anunțați sau să ni se ceară acordul,” se menționa în scrisoare. “De când cineva a decis să plaseze această “bombă atomică” deasupra capetelor noastre, trăim cu toții cu teama că vom muri sub dărâmături.” M-am înfiorat, amintindu-mi că, și pe un acoperiș de lângă hotel “Toplice“, apăruseră de mai multă vreme două antene parabolice, mascate cu o folie de plastic.

Vojislav Seselj, liderul Partidului Radical din Serbia (SRS), a prezis zile foarte grele pentru Iugoslavia, dacă planul de pace va fi aprobat. Într-un interviu pe care l-am citit în cotidianul “Glas javnosti“, Seselj spunea o grămadă de adevăruri, însă pe un ton mult prea agresiv ca să poată fi credibil. “Cred că trebuia să rezistăm până la capăt. Agresiunea ar fi încetat inevitabil într-o zi. Am plătit un preț prea mare pentru a renunța să apărăm Kosovo,” spunea el. “Planul este extrem de nefavorabil Serbiei și radicalii nu îi vor accepta pe ocupanții americani, englezi, germani și francezi și – cu atât mai mult – nu vor accepta retragerea totală a Armatei și Poliției noastre din Kosovo. În viitor, situația Iugoslaviei va fi foarte dificilă. Va exista hrană, însă va trebui raționalizată aprovizionarea, multe persoane vor rămâne fără slujbe și nu vor avea cu ce să își cumpere mâncare.” Liderul SRS reproșa că planul de pace nu menționează că provincia Kosovo face parte din Serbia și nici nu vorbește de integritatea teritorială a țării. Însă, parcă pentru a-și lipsi de credibilitate afirmațiile, Seselj nu s-a abținut să nu se dea în spectacol, ironizând Tribunalul de la Haga, care încă nu l-a pus pe lista criminalilor de război: “TPI îi pune pe listă pe cei cărora le este frică să ajungă la Haga. De ani de zile aspir să merg acolo și degeaba!”

O altă personalitate a spațiului iugoslav, un adevărat înțelept, ale cărui vorbe – din păcate – au fost rareori ascultate, făcea tot azi, o scurtă analiză a situației din Kosovo. Fostul lider politic al UCK Adem Demaci declara că albanezii din provincie sunt marii pierzători ai acestui război. “Acum, nu este exclus un exod masiv al sârbilor care trăiesc în Kosovo,” spunea el. “Comunitatea internațională nu va reuși nimic, niciodată, dacă sârbii și albanezii nu vor reuși să se înțeleagă.” Demaci, care nu a părăsit o clipă Priștina, a criticat dur atitudinea celorlalți lideri ai albanezilor din Kosovo: “Când bombele au început să cadă, au fugit cu toții. Mulți dintre ei au averi imense și au pierdut în ochii poporului. Înainte de război, spuneau că sunt gata să accepte soarta hărăzită de Dumnezeu, însă au plecat cu toții și se lăfăie în birouri elegante și sigure din Occident. La fel ca liderii UCK, și Ibrahim Rugova și-a pierdut reputația pe care o avea în rândul oamenilor obișnuiți, pentru că n-a știut să aleagă momentul când s-a dus să negocieze cu Milosevic. După care a plecat din țară…”

“Primul meu obiectiv îl reprezintă întoarcerea refugiaților,” a declarat Ibrahim Rugova, într-o conferință de presă susținută împreună cu premierul spaniol Jose Maria Aznar. “Este nevoie de oameni care să contribuie la reconstrucția provinciei, cu ajutorul altor țări. Sunt gata să colaborez cu administrația internațională, cu NATO, cu toate părțile implicate, atât civile, cât și militare.” Referindu-se la atitudinea Armatei de Eliberare din Kosovo, Rugova a subliniat că “mulți dintre membrii UCK îl susțin și îl ascultă ca pe un președinte“.

După prânz, am făcut o pauză și m-am plimbat prin Belgrad. Am observat că orașul, atât de curat până acum, începea să fie năpădit de gunoaie. Mai târziu, am aflat că mașinile companiei de salubritate nu mai au carburanți și nu mai pot ieși pe străzi. Voiam să mă plimb, pentru că de dimineață observasem ceva ciudat. Într-adevăr, oamenii aveau alt mers și altă privire, față de ultimele zile. Odată cu impasul negocierilor, sârbilor parcă le-a mai venit inima în piept. Aveam senzația stranie că se bucură că bombardamentele s-au reluat, dintr-o speranță nebună că războiul va avea un alt sfârșit și nu vor pierde totul.

În Kosovo, raidurile aeriene se reluaseră încă de dimineață, când au fost bombardate localitățile Priștina, Pec și Strpce. La 16:04, sunau sirenele alarmei aeriene și în Belgrad, după majoritatea orașelor Serbiei. La 16:15, cinci proiectile au lovit satul Mrsac, de lângă Kraljevo. Cinci minute mai târziu, alte 7 proiectile au explodat la Dobricevo. Cinci bombe au lovit pulberăria de la Jagodina, iar alte opt au avariat casele satului Vinorac, din apropiere. La 17:30, șapte explozii puternice au fost semnalate la Sjenica, iar la 17:45, a fost bombardată ferma “Ekofarm” din satul Donja Budriga, de lângă Gnjilane. În urma exploziilor, 3 ciobani care pășteau o turmă de 2.500 de oi au murit pe loc.

De-a lungul după-amiezii, NATO a lansat peste 60 de proiectile asupra provinciei Kosovo. Localitățile vizate au fost Prizren, Srbica, Priștina, Glogovac și Vucitrn. După ora 15:00, o escadrilă de bombardiere B-52 a lansat, vreme de 5 ore, zeci de bombe cu fragmentație asupra pozițiilor Armatei iugoslave de la granița cu Albania, în raioanele Morina și Vrbnica, de pe muntele Pastrik. Sârbii au anunțat, însă, că bombardamentele nu au reușit să provoace pe linia frontului breșe prin care să se infiltreze teroriștii UCK. La 18:40, când îmi așteptam rândul să-mi transmit corespondența pentru Știrile ProTV, s-a ridicat alarma aeriană la Belgrad, fără să fim atacați.

NATO a finalizat planul de operațiuni prevăzut pentru viitoarea forță internațională de securitate în Kosovo (KFOR), informează AFP, citând surse de la sediul din Bruxelles. Planul a fost aprobat de Comitetul militar al Alianței și urmează să fie confirmat la nivel politic, de Consiliul Permanent. Conține “reguli de angajament” (adica reguli de deschidere a focului) pentru cei 50.000 de militari care vor face parte din KFOR și precizează viitoarele misiuni ale acesteia în provincia sârbă. De asemenea, planul prevede ca această forță să îi poată aresta pe criminalii de război care au fost dați în urmărire de Tribunalul de la Haga.

În timpul jurnalului, l-am auzit transmițând din Albania pe Cătălin Radu Tănase, care fusese trimis acolo să povestească despre negocierile de pace și apoi – dacă va fi posibil – să intre în Kosovo, odată cu trupele NATO. Am vorbit cu colegii din țară și le-am cerut numărul lui de telefon mobil, pentru a ține legătura și a ne coordona relatările, în funcție de ce află fiecare dintre noi. Cu această ocazie, de la București m-au anunțat să mă pregătesc pentru încă o transmisie în această seară, pentru Știrile de la miezul nopții. Toată lumea aștepta rezultatul întâlnirii de la Bonn, dintre miniștrii de Externe ai țărilor G-8, care lucrau la un proiect de rezoluție pe care să-l propună Consiliului de Securitate al ONU.

Deși la noi informațiile ajungeau cam greu, de această dată, radiourile sârbești au urmărit pas cu pas ce se întâmpla la Bonn. SUA solicitase o reuniune a Consiliului de Securitate pentru ora 19:00 GMT, însă discuțiile pe marginea proiectului de rezoluție mergeau foarte greu. La un moment dat, Igor Ivanov a solicitat o pauză, pentru a se putea consulta cu guvernul de la Moscova, din cauza a două puncte ce ridicau dificultăți majore. În același timp, Gunter Pleuger, director politic în Ministerul german de Externe, se afla la Beijing, încercând să obțină sprijinul Chinei la votarea rezoluției Consiliului de Securitate.

Se făcuse destul de târziu și miniștrii de Externe ai G-8 mai avea de finalizat încă 5 din cele 33 de paragrafe ale proiectului. Până la urmă, finalizarea documentului a fost amânată. După cum a anunțat ministrul britanic de Externe Robin Cook, dacă nu intervine nimic, mâine, la Koln, G-8 urma să finalizeze proiectul de rezoluție, textul fiind imediat comunicat Consiliului de Securitate, ai cărui membri își vor începe consultările neoficiale. În același timp, vor continua discuțiile tehnico-militare de la granița cu Macedonia, dintre reprezentanții NATO și cei ai Armatei iugoslave. În continuare, scenariul propus prevedea începerea retragerii verificabile a tuturor forțelor sârbe din Kosovo, suspendarea bombardamentelor NATO, votul oficial al Consiliului de Securitate pentru adoptarea rezoluției, urmat de intrarea primelor trupe NATO în Kosovo. Acest scenariu urma să permită ONU să acorde G-8 autoritatea morală (chiar dacă nu și cea juridică), pentru ca sârbii să poată accepta acordul militar.

Kremlinul a refuzat să comenteze o informație difuzată pe prima pagină a cotidianului britanic “Daily Telegraph“, potrivit căreia lucrările G-8 de la Berlin au fost prelungite din cauza faptului că Boris Elțîn dormea, în timp ce delegația rusă încerca să ia legătura cu el. “Am auzit această informație la televiziune,” a declarat un purtător de cuvânt al Kremlinului, refuzând să facă orice alt comentariu pe această temă. Cotidianul a subliniat că “tentativele lui Ivanov de a obține acordul la cel mai înalt nivel la Moscova s-au soldat cu un eșec”.

În această vreme, la cafeneaua “Farigi” de la postul de frontieră iugoslavo-macedonean de la Presevo–Tabanovce, avea loc o întâlnire între o delegație iugoslavă condusă de Nebojsa Vujovic și una americană, în frunte cu generalul Robert Foglesong, din cadrul US Air Force. Discuțiile au durat 3 ore, s-au încheiat cu puțin înainte de ora 22:00 și urmau să fie reluate mâine. Totuși, un purtător de cuvânt al bazei NATO de la Skopje a dezmințit că întâlnirea ar fi avut loc. “Este complet fals,” a spus acesta. “Nu avem cunoștință de o astfel de reuniune. Nu era prevăzută nici o întâlnire între militari în această seară.”

Așteptând transmisia pentru Știrile de la miezul nopții, am stat de vorbă cu Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru. Discuția a ajuns inevitabil la subiectul Milosevic și l-am întrebat cine ar putea să ia locul președintelui iugoslav la viitoarele alegeri, anticipate sau nu. Mă îndoiam că vreunul dintre liderii de acum ai Opoziției ar avea autoritatea morală sau popularitatea să câștige un scrutin. Nelu mi-a spus: “Există unul, numai nu-l știi tu, pentru că n-a ieșit încă în față. Este un om adevărat și va ieși când va fi momentul.” Insistând să aflu numele misteriosului personaj, Nelu mi-a răspuns: “Vojislav Kostunica“. Adică președintele micuțului Partid Democrat din Serbia (DSS), desprins din Partidul Democrat (DS) al lui Zoran Djindjic. Într-adevăr, mi-am amintit de numele lui, pentru că reținusem chiar astăzi o declarație foarte interesantă a acestuia, care – la fel ca Adem Demaci – spunea că, odată cu retragerea forțelor sârbe din Kosovo și venirea trupelor de menținere a păcii, s-ar putea declanșa un exod masiv al sârbilor din provincie. Comentând declarația purtătorului de cuvânt al Pentagonului, Kenneth Bacon, care spunea că sârbii sunt liberi să plece din Kosovo, dacă vor, Kostunica a atras atenția: “Această afirmație arată că reprezentanții SUA au luat deja în calcul varianta plecării sârbilor din provincie și aceasta nu îi deranjează. Oricum, odată cu retragerea militarilor noștri, în Kosovo nu va mai fi loc și pentru sârbi.”

Un număr de 2.000 de pușcași marini americani, îmbarcați la bordul a trei nave staționate în apele teritoriale grecești, continuau să aștepte autorizația autorităților pentru a debarca și a pleca apoi, cu autobuzele, spre Macedonia, de unde ar urma să fie desfășurați în Kosovo, informează AFP. Un reprezentant al Guvernului elen a declarat că pușcașii marini nu vor fi autorizați să tranziteze teritoriul Greciei decât după ce se vor înregistra progrese “palpabile” în negocierile pe care comandanții NATO le poartă cu reprezentanții Armatei iugoslave asupra modalităților de retragere a trupelor sârbe din Kosovo.

La 23:29, au sunat sirenele alarmei aeriene. După 20 de minute, am urcat repede pe acoperiș, pentru că afară se auzeau bubuiturile unor explozii. Avioanele NATO veneau dinspre nord. Au atacat întâi satele Bukovac, Brankovac și Beska, de pe muntele Fruska Gora. Vedeam tirurile antiaerienei, care încerca să stăvilească atacul. La un moment dat, o serie de 10 explozii imense au luminat cerul dinspre rafinăria de la marginea Novi Sad-ului. A izbucnit un incendiu foarte mare, care avea să fie stins abia spre dimineață, și un nor de fum s-a ridicat deasupra orașului. O bombă cu fragmentație a explodat în mijlocul cartierului Shanghai, de lângă rafinarie, omorând un bărbat de 30 de ani și rănind grav alte 6 persoane (printre care un copil de 6 ani). Câteva zeci de persoane au suferit răni ușoare, 5 case au fost complet distruse și cel puțin 50 – avariate.

În afară de noi, pe acoperiș urcase pentru prima dată și Teodora, corespondenta postului Radio România Actualități, care sosise de puțină vreme la Belgrad. Grupul nostru era destul de mare și cam gălăgios. Am încercat de câteva ori să le atrag atenția să vorbească mai încet, pentru că am putea avea probleme, însă era imposibil să ne reținem exclamațiile de spaimă sau oroare, când vedeam ce se întâmplă. “Uite, acolo!” striga Eugen Mihăescu. “Încă una în dreapta!” exclama Dobrivoi, într-una din rarele nopți în care urcase și el pe acoperiș. “Dă-te la o parte, să pot face poze!” se agita George Roncea. “Atenție! Țineți-vă de ceva, că s-ar putea să explodeze lângă noi!” zbieram și eu. Mile se învârtea ca un leu în cușcă, de pe un colț pe altul al acoperișului.

Avioanele NATO zburau la mare înălțime și coborau în picaj, lansând rapid câteva rachete, după care se ridicau din nou. Pe lângă artileria obișnuită, sârbii trăgeau din plin cu tunurile antiaeriene de mare calibru. La un moment dat, au lansat un snop de rachete sol-aer, reușind să doboare două rachete care se îndreptau către aeroportul Batajnica. Câteva minute mai târziu, am înlemnit. Am văzut pe cer două explozii puternice, urmate, la câteva secunde, de alte două, la nivelul solului. Radio Pancevo, pe care îl ascultam cu o ureche, a anunțat că fuseseră doborâte două din avioanele inamice.

Am privit neputincioși una din rachetele aer-sol care se îndreptau către Pancevo, fără ca antiaeriana să o poată lovi. La un moment dat, steluța din coada rachetei, care ne permitea să-i urmărim traiectoria s-a stins. “Atenție la Pancevo!” am strigat eu. “O să lovească rafinăria!” Ultimele cuvinte mi-au fost acoperite de o bubuitură puternică și o imensă ciupercă de foc ne-a luminat fețele. Parcă în acel moment ar fi răsărit soarele de după dealul care ne despărțea de Pancevo. Abia după vreo 5 minute, flacăra a coborât puțin, continuând să coloreze în portocaliu întregul orizont. “Mama lor de criminali!” a exclamat Eugen Mihăescu. În timp ce bubuiturile se întețeau dinspre aeroportul Batajnica, avioanele au lansat încă 3 rachete aer-sol către rafinăria din Pancevo. Deși păreau că plutesc atât de lent către țintă, sârbii nu au reușit să le doboare. Încă 3 explozii și-au ridicat ciupercile de foc de după deal, întețind incendiul de la cele 4 rezervoare care au fost lovite. Un nor imens de fum s-a înălțat pe cer și simțeam deja miros de motorină arsă.

Ministerul Finanțelor al Marii Britanii a respins ferm o cerere prin care Ministerul Apărării solicita o suplimentare a bugetului cu suma de 1,2 miliarde de lire sterline, pentru a putea face față cheltuielilor legate de continuarea operațiunilor din Kosovo, potrivit cotidianului “The Independent“. Ministrul Finanțelor Gordon Brown a replicat că cea mai mare parte a cheltuielilor legate de aceste operațiuni trebuie acoperită din bugetul ce revine Ministerului Apărării. “Dacă forțele armate nu-și pot rezolva singure, în cadrul bugetului de care dispun, problemele cu care se confruntă, atunci care mai este menirea lor?” a întrebat el.

În timp ce îi înjuram furioși pe piloții americani, am auzit zdrăngănitul scării de metal cu ajutorul căreia ne urcam pe casa liftului. Crezând că este Teodora, care tocmai coborâse până în cameră, m-am apropiat să o ajut. Am înghețat cu mâna întinsă: pe scară urca un polițist sârb, în timp ce altul striga să coborâm imediat. Am mai apucat să le spun celorlalți să scape cumva de lanternele pe care le avea fiecare, că sârbul a și ajuns lângă noi. Mile a intervenit imediat și i-a spus că suntem ziariști români și urmărim atacurile ticăloșilor de americani, însă polițistul ne-a cerut, pe un ton răstit, să coborâm imediat în holul hotelului.

Aveam inima cât un purice, pentru că eram singurul care nu îmi puteam justifica prezența la Belgrad, deoarece nu mai aveam acreditare de război. În câteva clipe, mi s-au derulat în minte viitoarele variante ale aventurii mele în Iugoslavia. Mă și vedeam arestat, “scuturat” un pic, ca să-mi vină mintea la cap, eventual băgat puțin la pușcărie și, în fine, făcut pachet și expulzat în România. Îmi imaginam privirile ofițerilor de la Centrul militar de presă, clătinând neîncrezători din cap, în timp ce aș fi încercat să-i conving că nu înțelesesem bine că trebuia să mă întorc acasă, după ce mi-au refuzat prelungirea acreditării de război. Doar fuseseră destul de clari… În timp ce coboram scările, am profitat de neatenția polițistului din spatele meu și, simuland că m-am dezechilibrat, m-am sprijinit cu mâna dreaptă de niște cutii de carton depozitate lângă ușa de la casa liftului, lăsând, discret, să-mi alunece lanterna în spatele lor. Înțelesesem că polițiștii erau furioși, crezând că semnalizăm piloților inamici poziția noastră, cu ajutorul lanternelor.

Am coborât pe scări, pentru că Nelu blocase, ca de obicei, lifturile. Ajunși la etajul nostru, le-am cerut polițiștilor să mă lase să-mi iau actele din cameră. În timp ce le explicam că n-am pe unde să dispar și le arătam că nu am nici o legitimație la mine, l-am observat pe Eugen Mihăescu strecurându-se pe holul dinspre camera sa. Am continuat să gesticulez și i-am strigat lui Mile să le explice sârbilor ce doresc, că mie mi se împleticea limba în gură. Până la urmă, m-au lăsat, însă m-au avertizat să cobor imediat, agitându-mi pe sub nas bastoanele de cauciuc, pentru a fi mai convingători.

Am intrat în cameră și m-am uitat de jur-imprejur, căutând o idee salvatoare. Aveam pașaportul la mine, însă nu-l arătasem polițiștilor. Am luat vechea acreditare de război, dar, când să ies pe ușă, m-am gândit că e mai rău dacă o văd. Am ascuns-o într-un pachet de țigări și mi-am înfipt în piept, lângă insigna cu simbolul “Target“, pe care o purtam tot timpul, încă o insignă metalică, simbolizând vechea stemă regală a Serbiei. Inspirație salvatoare, pentru că, în momentul în care am ajuns la recepție, situația se lămurise, în special cu ajutorul lui Nelu. Acesta înțelesese imediat despre ce a fost vorba: umblând de năuc să ne caute pe acoperiș, șoferul Teodorei își aprinsese de mai multe ori lanterna, pentru că se tot împiedica de sârmele care ancorau antenele. Sârbii care locuiau în jurul hotelului au observat semnalele luminoase și au anunțat imediat Poliția, spunând că niște spioni semnalizează către piloții NATO de pe hotel “Toplice“. Până am sosit și eu, polițiștii au găsit deja lanterna tâmpitului de șofer și, după ce i-au dat cu ea peste cap, i-au confiscat-o. Au verificat acreditările tuturor și le-au găsit în regulă. Văzând că Mile glumea deja cu polițiștii sârbi, m-am îndreptat cu tupeu către ei, având în mână pașaportul și legitimația de presă de la ProTV. Zărindu-mi insignele din piept, unul din polițiști a dat, cu lehamite, din mână și a spus: “Ăsta-i de-al nostru!” După ce au dat peste cap paharele de whisky, aduse imediat de Nelu, au plecat. Nu înainte de a ne atrage atenția că, dacă mai facem gălăgie sau umblăm cu lanternele aprinse pe acoperiș, ne ia mama dracului.

target

După ce au ieșit pe ușă, am așteptat să se îndepărteze și am izbucnit în hohote isterice de râs. Apoi Mile s-a repezit și i-a băgat mâna în gât bietului șofer de la Radio România Actualități. Abia i-am descleștat degetele din beregata omului, care dădea deja ochii peste cap. L-am tras pe Mile deoparte și mi-am înfipt eu mâna în gâtul nenorocitului. “Dacă te mai prind pe acoperiș, te arunc cu mâna mea de acolo!” i-am urlat, lipindu-mi fața de mutra lui îngrozită. I-am dat drumul și a dispărut într-o clipă pe scari. M-am așezat pe un scaun, pentru că nu puteam să-mi mai stăpânesc tremurul genunchilor, și i-am cerut lui Dule un whisky cu gheață. “Nu sunteți nici unul normal!” mi-a spus acesta, când mi-a adus paharul. Am început să râdem din nou și să facem mișto unul de altul, amintindu-ne de fețele pe care le-am făcut când au apărut polițiștii. Fără să-l vadă nimeni, George Roncea își lăsase aparatul foto pe acoperiș.

Deodată, Mile s-a schimbat la față: “Unde-i Mihăescu?” I-am spus că l-am văzut când dispărea spre camera lui. “Aha! Bine că s-a cărat, să dăm numai noi de belea!” Marturisesc că, pe moment, m-am enervat și eu. Însă în clipa următoare, am înțeles de ce se făcuse nevăzut. “Băi, Mile, tu îți dai seama în ce belea am fi intrat, dacă îi vedeau ăștia pașaportul american?” În acel moment, am izbucnit din nou în râs și toată lumea s-a relaxat. L-am sunat pe Eugen Mihăescu în cameră și i-am spus că pericolul a trecut. Când a venit la bar, ne-a găsit tăvălindu-ne pe jos de râs: ne închipuiam ce fețe ar fi făcut polițiștii sârbi, când i-ar fi văzut pașaportul și câtă bătaie am fi luat până s-ar fi lămurit lucrurile.

O britanică în vârstă de 28 de ani va face parte din primele contingente militare care vor fi trimise în Kosovo, după retragerea forțelor sârbe, în calitate de comandant al unei echipe de vehicule blindate ce trebuiau să deschidă calea celorlalte trupe. În vehiculele ultra-sofisticate numite “Mamba negre” (de la șarpele cu același nume), căpitanul Verity Orrell-Jones și oamenii săi vor trebui să demineze drumurile din provincie după plecarea soldaților sârbi, informează cotidianul “The Guardian“. Absolventă de chimie, cpt.Orrell-Jones a părăsit Universitatea din Bristol pentru a intra în rândurile armatei britanice, în urmă cu 6 ani.

Cât am zăbovit în bar, am apucat să-mi notez că, în Kosovo, avioanele NATO au lansat, în 3 raiduri, 14 proiectile asupra localității Decani. După ora 22:30, mai multe bombe au explodat lângă Djakovica, iar ceva mai târziu, exploziile a 11 rachete aveau să rănească 4 săteni din Donje Budriga, lângă Gnjilane. Nici noi nu am avut un răgaz prea mare, pentru că, la 1:34, a început al doilea raid aerian asupra Belgradului. Ne-am luat paharele și am fugit pe acoperiș, ajungând la timp pentru a observa cum a fost încă o dată lovită rafinăria de la Novi Sad. Între timp, norul de fum care se ridica de la Pancevo se întinsese pe o distanță de cel puțin 20 de kilometri, iar vântul îl împingea spre România. Deși afară mirosea urât, autoritățile iugoslave au anunțat că norul nu conține substanțe toxice. Antiaeriana dinspre cartierele Zvezdara și Kotez a reușit să respingă atacul, care nu a fost la fel de intens ca precedentul. Una din rachetele lansate de piloții NATO a fost lovită în aer și s-a prăbușit, fără să explodeze, în grădina unui sârb, după ce i-a dărâmat acoperișul casei.

După ce avioanele s-au retras, ne-am hotărât să mergem la culcare. Împreună cu Mile și cu George Roncea, am mai rămas puțin pe acoperiș, pentru a fi siguri că atacul nu se va relua. Vorbeam aproape în șoaptă și priveam orizontul, cu ajutorul unor binocluri de operetă, pe care le cumpărasem foarte ieftin de la o tarabă din centrul Belgradului. Nu aveau o putere prea mare, însă ne bucurasem ca niște copii când le-am găsit și ne simțeam mai bine dotați pentru război. Am mai pufnit o dată în râs, când Mile ne-a explicat ce ne-ar fi făcut polițiștii, dacă ne-ar fi găsit și cu binoclurile la noi.

Deodată, am observat mișcare la unul din geamurile blocului de peste drum de hotel. Ne-am ghemuit la pământ și am privit, magnetizați, un spectacol fascinant. O tânără blondă se dezbrăca în fața ferestrei. Nu știu dacă ne observase mai devreme, însă își scotea hainele cu niște gesturi atât de lascive, de parcă ne-ar fi simțit privirile. Când și-a scos tricoul, pentru a-și pune cămașa de noapte, a rămas o clipă în dreptul ferestrei, legănând către noi o superbă pereche de sâni. Și-a ridicat cămașa deasupra capului și, după o secundă de ezitare, a lăsat-o să i se prelingă de-a lungul trupului. Semn că reprezentația se terminase, a tras draperiile și nu i-am mai văzut decât umbra, în timp ce se lăsa în brațele unui bărbat care o aștepta în pat. Deși nu ne fusese destinat, spectacolul ne-a iuțit bătăile inimii și am coborât în camere, adormind cu gândul la sânii frumoasei blonde. Am fost atenți la fereastra fermecată și în nopțile care au urmat, dar – ca orice întâmplare magică – nu s-a mai repetat.

Share

target: NATO bombardează Închisoarea Dubrava din Istok

by

21 mai 1999

În această dimineață, iar am fost de două ori prezent în emisiunea lui Cristi Tabără. Prima dată, au difuzat reportajul înregistrat despre week-end-ul sub bombe, după care am intrat în dialog cu Tabără, povestind despre ce s-a mai întâmplat în noaptea care a trecut. Ideea Corinei Hădărean cu reportajele de atmosfera i-a inspirat și pe colegii de la ProFM, care m-au sunat și ei, rugându-mă să le transmit ceva similar, tot despre viața de zi cu zi a sârbilor în vreme de război.

Când am ajuns la Media Center, știrile despre bombardamentele NATO curgeau aproape non-stop. Profitând de vremea bună, avioanele Alianței au atacat încă de dimineață. Între 8:25 și 10:00, șase proiectile au lovit zona localității Zubin Potok, de pe muntele Mokra Gora din Kosovo. După 9:25, trei proiectile au căzut în satul Dobrevo, din regiunea Kosovopolje. Cinci minute mai târziu, o explozie puternică a fost auzită la Urosevac. La 10:55, alte 4 proiectile au lovit satul Visebaba, de lângă Pozega. La 11:00, o altă explozie a răsunat pe muntele Kosmaj, la sud de Belgrad. La aceeași oră, 3 rachete loveau, din nou, depozitele “Jugopetrol” din portul dunărean Prahovo. La 11:03, au fost lovite depozitele din Smederevo. Bombele au rănit 7 persoane, dintre care 4 copii, iar un fum negru se putea vedea cu ochiul liber, ridicându-se dinspre orașul situat la vreo 50 de kilometri de capitala iugoslavă. Între 11:05 și 11:10, a fost bombardată zona industrială a orașului Bor și satul Majdanpek. Tot atunci, alte 4 proiectile au lovit, încă o data, podul peste Jesenica de la Veliko Plano, de pe autostrada Niș-Belgrad. Între 11:02 și 12:05, a fost alarmă și la Belgrad. Câteva bubuituri puternice au răsunat aici, dar erau provocate de avioane care au spart bariera sonică la joasă înălțime și s-au auzit în Novi Sad, Cacak și Kragujevac.

Premierul bulgar Ivan Kostov a declarat azi, într-un discurs susținut în fața Parlamentului, că încheierea păcii în Iugoslavia este iminentă, relatează AFP. “Sunt convins că este iminentă încheierea unei păci, în conformitate cu modelul propus de comunitatea internațională,” a afirmat Kostov.

cer instelat in serbia

Cele mai grave atacuri din această dimineață au fost concentrate asupra închisorii “Dubrava“ din Istok, o localitatea de lângă Priștina. Raidurile au început la 8:30 și au durat două ore, cel puțin 15 proiectile lovind închisoarea. Primele informații vorbeau de 10 morți (9 deținuți și 1 gardian) și cel puțin 2 răniți. Aleksander Rakocevic, directorul închisorii, a declarat că, în momentul în care avioanele au început să survoleze zona, cel puțin 300 de deținuți din cei 1.000 aflați la Istok erau în curte. Majoritatea celor închisi în penitenciarul de maximă securitate de la Istok (unul din cele mai moderne din Iugoslavia) sunt albanezi bănuiți că ar face parte din UCK, ceea ce a făcut pe toată lumea să creadă că NATO a bombardat închisoarea pentru a-i ajuta să fugă. Mai multe clădiri au fost grav avariate, iar în incinta închisorii se căscau cratere cu diametrul de 10 metri. Zidurile au fost sparte de bombe în mai multe locuri și s-ar părea că mai mulți deținuți au reușit să evadeze pe acolo, în haosul creat.

Un al doilea raid a avut loc la ora 13:00, când un grup de jurnaliști fusese adus să vadă cu ochii lor efectele bombardamentului de dimineață. Puțin a lipsit ca aceștia să fie răniți, la 14:00, de un al treilea atac aerian, declanșat exact când jurnaliștii părăseau penitenciarul. Mai târziu, posturile de radio aveau să anunțe că numărul morților se apropie de 25, iar 10 răniți, dintre care 4 gardieni, au fost internați în spitalul din Priștina. Agențiile iugoslave de presă au preluat declarațiile colonelului Konrad Freytag, care a recunoscut că Istok se afla pe lista țintelor NATO din această zi. Fără a da amănunte, generalul a precizat că a fost vizată “o țintă militară semnificativă, care ar putea fi un complex de securitate”.

Într-adevăr, întrebând mai multă lume, aveam să aflu că sârbii au folosit o aripă a închisorii drept centru de comandă pentru militari, iar o parte din soldați erau aduși să se odihnească acolo. Pe lângă asta, sateliții americani au observat în curte vehicule militare, datele transmise determinându-i pe strategii NATO să treacă închisoarea pe lista țintelor. Ceea ce nu știau ei era că sârbii prevăzuseră asta și nu își țineau blindatele în curte decât scurtă vreme, în aria în care se aflau pavilioanele cu deținuți albanezi, în timp ce activitățile militare se desfășurau într-o secțiune mult mai îndepărtată, care – de altfel – nici nu a fost atinsă de bombe.

Cele 24 de elicoptere AH-64 Apache nu au fost desfășurate în Albania pentru a participa la luptă, ci în speranța că prezența lor îl va face pe președintele Slobodan Milosevic să cedeze, au declarat surse militare, citate în ediția de azi a cotidianului “The Washington Post“. Când generalul Wesley Clark a cerut elicopterele, decizia de desfășurare a fost luată presupunându-se că simpla lor prezență îl va determina pe Milosevic să se așeze la masa negocierilor, a declarat un reprezentant militar. “Dacă am fi vrut, într-adevăr, să le folosim în luptă, am fi trimis elicoptere Longbow,” a adăugat sursa citată, referindu-se la versiunea cea mai performantă a elicopterelor AH-64. “Este evident că au fost desfășurate pentru a impresiona, nu pentru a lupta.” Conform cotidianului citat, consilierii în probleme militare ai lui Bill Clinton au știut că elicopterele Apache nu vor fi utilizate niciodată în Iugoslavia, riscurile ca aparatele să fie doborâte de rachetele sol-aer SAM-7 ale sârbilor fiind prea mari. Pentagonul a dat, însă, asigurări că cele 24 de elicoptere americane trimise în Albania vor fi utilizate, respingând informațiile apărute în presă. “Sunt gata să meargă acolo. La momentul oportun, ele vor fi utilizate,” a declarat lt.col. Guy Shields.

După prânz, am sunat la Ambasada României, pentru că știam că Traian Borșan urma să se întoarcă din țară, unde fusese într-o mică vacanță de câteva zile și îmi aducea niște bani. Erau ca o mană cerească, pentru că, de mai bine de o săptămână, rămăsesem lefter. Nu numai că nu-i mai plătisem lui Nelu Madjinca nici cazarea, nici masa, dar mă și împrumutasem de la el, ca să am un ban în buzunar. Într-adevăr, Borșan s-a întors și am ieșit împreună pe o terasă, la o bere. Mi-a dat banii și mi-a spus ce mai e pe acasă. Mi-a povestit o grămadă despre fetița lui, Sabina, de care îi era cel mai dor. De câte ori îl suna soția, o cerea și pe ea la telefon, iar fetița îl întreba ce mai fac prietenii pe care și-i făcuse la grădinița din Belgrad, unde fusese până la începutul războiului, când familiile diplomaților noștri au fost evacuate. I-am povestit peripețiile prin care am trecut de când a plecat și mi-a confirmat o bănuială, sugerându-mi să mă interesez de ce Pavle Bulatovic, ministrul federal al Apărării, nu mai apăruse de la o vreme în public. Așa cum am aflat mai târziu, acesta fusese rănit când NATO a bombardat Ambasada Chinei, în buncărul căreia se afla, împreună cu mai mulți generali din comanda Armatei iugoslave.

Traian Borșan mi-a povestit despre îngrijorarea autorităților române de mediu, care monitorizau efectele raidurilor aeriene ale NATO asupra terminalului petrolier de la Prahovo. Chiar astăzi, bulgarii anunțaseră că o nouă pată de petrol, a șaptesprezecea de la începutul războiului, a apărut pe Dunăre. Avea cam 5 kilometri lungime și 200 de metri lățime și s-a scurs în Dunăre în regiunea Timocului. O comisie română s-a deplasat pe fluviu, constatând că proiectilele NATO au lovit locul de ancorare a navelor din terminalul petrolier, însă norii de fum s-au deplasat spre Iugoslavia. Probele prelevate din apă și din aer nu au indicat depășiri ale cotelor admise.

I-am spus lui Borșan că nu aveam încredere în măsurătorile făcute de ai noștri, povestindu-i cum îmi cereau ajutorul cei de la SRI, pentru a comunica agențiilor pentru protecția mediului ce compuși chimici să măsoare în aer. Mi-a confirmat și el că, în ultimele zile, în zona de vest a țării, la granița cu Iugoslavia, s-a constatat creșterea acidității apei de ploaie. În județul Caraș-Severin, frunzele copacilor erau arse, cea mai afectată specie fiind fagul. În mai multe sate, un sfert din familiile de albine au murit din cauza poluării, iar ploi acide au fost semnalate și în județul Timiș. Traian Borșan mi-a spus că ei transmit cât mai multe date agențiilor de mediu din România, pentru că, în lipsa unei informații, oricât de vagi, care să-i pună pe specialiști pe o pistă bună, și a aparaturii performante, din cele aproape 300.000 de substanțe grele aflate în atmosferă, este extrem de greu de depistat care e cea poluantă.

Comisia Europeană a propus extinderea sancțiunilor aeriene impuse Iugoslaviei ca urmare a conflictului din Kosovo, a anunțat un purtător de cuvânt citat de AFP. Până în prezent, sancțiunile vizau interzicerea curselor companiilor aeriene iugoslave între Belgrad și țările membre ale UE. Comisia Europeană a propus extinderea acestei masuri și pentru liniile aeriene din alte țări, o decizie finală în acest sens urmând să fie luată de către Consiliul de Miniștri al UE. În plus, Comisia Europeană propune ca avioanelor companiilor iugoslave să li se interzică total decolarea și aterizarea în spațiul UE, indiferent de destinația finală, iar singurele excepții să fie cele privind urgențele și obiectivele umanitare.

Astăzi, s-a întors la Belgrad Sergio Vieira de Mello, însoțit de cei 15 experți care alcătuiesc misiunea ONU care evalueaza necesitățile umanitare din Iugoslavia. Spre norocul meu, au organizat o conferință de presă chiar la Media Center, așa că am putut să-i ascult fără să mă expun să fiu recunoscut de cei de la Centrul militar de presă. Au fost câteva zile în Kosovo și povesteau că au văzut, în localitatea General Jankovic de la granița cu Macedonia, sute de tractoare și remorci abandonate de refugiații albanezi. Aceștia au locuit mai multe zile în aer liber, până când macedonenii au redeschis punctul de trecere a frontierei și au trecut pe jos, lăsându-le acolo. Sârbii i-au asigurat pe observatorii ONU că vehiculele vor fi protejate, până la întoarcerea proprietarilor.

La Urosevac, unul din puținele orașe din Kosovo unde nu au avut loc lupte între forțele sârbe și separatiștii UCK, observatorii ONU au întâlnit o coloană de albanezi care ca au fugit din satele lor, dorind să ajungă în Macedonia cu trenul, dar Poliția sârbă i-a întors din gară. La periferia orașului, mai multe case erau arse, iar câteva magazine – distruse de bombe. Într-un alt magazin, au văzut la vânzare un colet umanitar din Programul Alimentar Mondial al ONU, iar oficialii Crucii Roșii iugoslave, care îi însoțeau, nu au putut să le explice cum a ajuns acolo.

Pe drumul dintre Priștina și frontiera macedoneană, Sergio Vieira de Mello a observat că soldații sârbi erau transportați cu vehicule civile, iar un camion militar sârbesc era camuflat cu o imensă emblemă de culoare albastra a UNHCR. Observatorii ONU nu au putut vizita decât unul din satele albaneze pe lângă care au trecut, Muhageri Babuc, care era pustiu, dar casele erau intacte. Înainte de a se întoarce la Belgrad, au donat, simbolic, Crucii Rosii locale, 10 tone de alimente pentru copii, de Mello declarând că ONU intenționează să înceapă trimiterea de ajutoare umanitare, în ciuda conflictului aflat în desfășurare.

Peste 500 de refugiați albanezi din Kosovo au sosit, în această dimineață, cu 6 autobuze, la postul de frontieră de la Blace, principalul punct de trecere dintre Albania și Macedonia, a anunțat UNHCR, citat de AFP. “Persoane care fuseseră nevoite să își părăsească locuințele și care s-au aflat pe drumuri timp de aproximativ o lună au fost jefuite de oameni mascați, care le-au luat bijuteriile și banii. Poliția le-a cerut bani și mai mulți dintre ei, neputând plăti, au fost uciși,” a declarat purtătorul de cuvânt al UNHCR, Ron Redmond.

Spre seară, raidurile NATO au fost reluate. După ce, la ora 16:00, au fost auzite explozii la Novi Pazar, Uzice și Pancevo, la 18:00 a venit rândul localitatilor Niș, Leskovac și Pirot. Martorii oculari au povestit că unul dintre avioanele care au bombardat Pirot-ul a fost atins de antiaeriană și s-a retras fumegând, în spațiul aerian al Bulgariei. În același timp, 6 rachete au lovit sediul Poliției din centrul orașului Djakovica, fiind ucis un civil și răniți alți 4, aflați într-un automobil care circula pe o stradă din apropiere. La 19:05, timp de 20 de minute, 16 proiectile au lovit diverse ținte din Kosovo, vizând zona aeroportului Slatina, a muntelui Goles de lângă Priștina și satele Stara Baruta și Berkovo, din regiunea Prizren-ului. La ora 20:00, piloții NATO au lansat încă 2 proiectile asupra închisorii Istok, de această dată, fără să provoace victime.

După transmisia de seară, am mâncat și m-am dus să-i înapoiez datoria lui Nelu Madjinca. I-am mulțumit din suflet, pentru că nu știu ce m-aș fi făcut fără banii lui. Mi-a răspuns să stau liniștit și, de câte ori am vreo problemă, să nu mă codesc să-i cer ajutorul. Am ciocnit o bere și m-a întrebat când se întoarce Mile Cărpenișan. Știam că acesta și-a cam rezolvat problemele pe acasă și urma să ajungă la Belgrad săptămâna viitoare. Nelu mi-a spus că, din păcate, pentru perioada cât am stat singur în cameră, va trebui să-mi ia niște bani în plus, deoarece nu poate justifica reducerea din tarif. Nu erau decât vreo 5 mărci germane în plus pe zi, așa că i-am spus să stea linștit. Oricum, de când nu mai aveam acreditare de război, îi plăteam întotdeauna în avans cazarea, ca să nu rămână în pagubă, dacă cumva m-ar fi arestat Poliția și m-ar fi expulzat din Iugoslavia. În timp ce stăteam de vorbă, în cabinetul lui de director, afară au sunat sirenele alarmei aeriene. Era 21:54.

Un reprezentant militar al UCK a anunțat că separatiștii albanezi au ucis un ofițer rus aflat în Kosovo, a relatat canalul de televiziune rusesc NTV, care a prezentat imagini ce înfățișau cadavrul unui bărbat îmbrăcat în uniformă sârbă. Un ofițer din brigada 138 a UCK a arătat jurnaliștilor actele găsite asupra ofițerului ucis, care demonstrau că este vorba de un cetățean rus. Acesta deținea documente ale Ministerului rus pentru Situații de Urgență, un act de ofițer trecut în rezervă și o importantă sumă în ruble. Ministerul a confirmat că bărbatul ucis în Kosovo era unul dintre colaboratorii săi, dar a afirmat că acesta plecase din proprie inițiativă, ca voluntar, pentru a se alătura armatei iugoslave. Vitali Bulah, născut în 1965, nu însoțea nici un convoi umanitar și a ajuns în Iugoslavia prin propriile mijloace.

Abia au încetat sirenele alarmei, că am și auzit primele bubuituri. L-am lăsat pe Nelu și am urcat pe acoperiș, însă n-am mai apucat să văd decât tirurile antiaerienei, după care s-a lăsat liniștea. Știam că, puțin mai devreme, 5 proiectile au lovit o cazarmă din Prizren, iar înainte de miezul nopții, NATO bombarda Priștina. Tot atunci au început și raidurile asupra nordului și centrului Serbiei. Au căzut bombe la Smederevo, fiind anunțați mai mulți răniți, în Lazarevac și Sabac. Aici, au fost avariate clădirile administrației locale, Primăria, mai multe depozite și magazine și toate casele au rămas fără geamuri. Un al doilea atac, după ora 2:00, avea să ridice la 16 numărul proiectilelor trase asupra Sabac-ului.

Între 0:30 și 1:00, a fost rândul nostru, deși cerul era acoperit cu nori plumburii. Antiaeriana trăgea în toate direcțiile, dinspre Rakovica și Obrenovac se auzeau bubuituri, iar flăcările exploziilor luminau cerul minute în șir. Încă două proiectile au fost trase asupra amărâtului de depozit “Jugopetrol” de la Cukarica, deși era deja făcut praf de cele două raiduri din nopțile precedente. De această dată, au fost rupte și firele tramvaiului care trecea prin apropiere. După ce au lovit Lipovica, Rasnik, Batajnica și Avala, toate – zone de la periferie, piloții NATO au renunțat la încercarea de a străpunge barajul antiaerienei și s-au retras spre nord. Imediat, am numărat 3 explozii dinspre Novi Sad. Satele Mandjelos și Iriski Venac, de pe muntele Fruska Gora, fuseseră lovite mai devreme. A urmat regiunea dintre Sremska Mitrovica și Belgrad, asupra căreia erau din nou lansate proiectile de mare putere, ce căutau să atingă buncărele subterane.

Bill Clinton a semnat astăzi o lege prin care se alocă 15 miliarde de dolari pentru cheltuieli de urgență, în special cele legate de operațiunile militare din Kosovo, transmite AFP. Clinton ceruse doar 6 miliarde de dolari, dar Congresul a introdus și alte cheltuieli, mărind suma acordată de două ori și jumătate. Președintele american a apreciat că votarea fondurilor de urgență va transmite un mesaj clar președintelui Milosevic asupra determinării Congresului și a poporului american privitor la rezolvarea conflictului din zonă. Din această sumă, 12 miliarde de dolari vor fi destinate finanțării operațiunilor militare și umanitare din provincia Kosovo, precum și cheltuielilor militare diverse, din care anumite sume sunt considerate inutile de Casa Albă.

La 2:15, am auzit din nou vuietul avioanelor și am alergat pe acoperiș. De această dată, atacul a durat aproape o oră. Și a început spectaculos. Abia am pășit pe acoperiș, când cerul s-a luminat de 2-3 flame albăstrui, urmate de o explozie și de întuneric. S-a luat curentul din nou. Cu casca de la micul aparat de radio în ureche, am reușit să prind frecvența postului de radio Novosti, care, în ultima vreme, devenise cel mai prompt la anunțarea știrilor. Nu s-a dezmințit nici de această dată: pana de curent se datora bombardării termocentralei “Kolubara” de la Veliko Crljeni și a celei de la Kovilovo. Însă NATO nu a mai aruncat bombe cu grafit, ci proiectile obișnuite, care au distrus parțial instalațiile electrice și au rănit cel puțin 12 muncitori.

Bombe cu grafit au fost lansate, în același timp, asupra termocentralei de la Veliko Gradiste, de lângă Pozarevac, și asupra instalatiilor hidrocentralei de la Bajina Basta. Până la 3:15, avioanele au tot survolat Belgradul, dar la mare altitudine, ferindu-se de tirurile antiaerienei, care nu au contenit o clipă. Am coborât, bâjbâind, pe scări, pentru că îmi uitasem lanterna în cameră și am răsuflat ușurat când am văzut sticlele din plastic pline cu apă, care îmi zâmbeau, complice, din baie. Robinetele secaseră, desigur. Am aprins lumânarea de pe noptiera și, când mă gândeam să mă culc, am auzit din nou avioanele. Era 3:45.

De pe acoperiș, am urmărit din nou luptele dintre antiaeriană și avioanele inamice. Câteva bubuituri s-au auzit dinspre Batajnica, unde a fost atinsă și pista aeroportului. Două obuze au explodat la Makis, o suburbie a Belgradului unde se afla uzina de apă. La Radio Novosti au început să anunțe efectele bombardamentelor din orele precedente. Între 1:00 și 4:00, avusese loc cel mai puternic atac asupra regiunii Sremska Mitrovica, fiind avariată șoseaua Mandjelos-Lezimir, satele din zona Iriski Venac, Stara Pazova și Batajnica. La 2:30, un pilot s-a întors să desăvârșească distrugerea podului peste canalul Bega Veche de la Zitizde, de pe șoseaua dintre Zrenjanin și Timișoara, asupra căruia a lansat încă 3 proiectile. La 2:42, mai multe explozii au răsunat la marginea orașului Bor. Au fost avariate clădirile bibliotecii centrale, magazinele din jur, gara și stația de transformare a curentului, întregul bazin carbonifer rămânând în beznă. De la 3:54, timp de o jumătate de oră, asupra zonei industriale a orașului Sombor a căzut un covor de bombe. Au fost avariate două fabrici, 20 de case și magazine, iar un nor de fum negru acoperise orașul.

Când atacul asupra Belgradului a încetat, am coborât să mă culc. Înainte de a adormi, mi-am mai notat câteva informații despre noaptea ce se sfârșea. La 2:00, au fost bombardate cu grafit și instalațiile electrice de la Niska Banja, de lângă Niș. La 3:45, încă două proiectile au lovit stația meteo și emițătorul radio de la Palic și, în continuare, avioanele au bombardat turnul de televiziune de la Iriski Venac și satul Mandjelos. După una din cele mai puternice bătălii aeriene de până acum, am adormit buștean. M-au trezit sirenele de încetare a alarmei aeriene, la 6:18. Venise și curentul. Era sâmbătă, nu aveam nimic de transmis până seara, așa că am adormit la loc.

Ministrul german de Externe Joschka Fischer a anunțat că va cere Alianței Nord-Atlantice o nouă verificare a listei obiectivelor militare din Iugoslavia, după ce mai multe reprezentanțe diplomatice din Belgrad au fost atinse de bombele NATO, informează AFP. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat al Statelor Unite, James Rubin, a replicat că loviturile aeriene asupra Iugoslaviei sunt cele mai precise intreprinse vreodată. “Din punctul nostru de vedere, campania aeriană a NATO reprezintă, în mod clar, utilizarea celei mai precise și selective forțe aeriene din istorie,” a declarat Rubin. El a amintit că, potrivit NATO, doar 12 bombe și-au ratat ținta, dintr-un total de aproximativ 10.000 lansate în Iugoslavia. “Ceea ce înseamnă 0,12 %, o zecime din 1 %,” a precizat purtătorul de cuvânt american.

Share

target: viața la Belgrad în timpul bombardamentelor

by

15 mai 1999

Astăzi, fiind sâmbătă, am dormit mai mult. Când m-am trezit, aerul era curat, după furtuna de azi-noapte și străzile erau pline de crengi de copac rupte de vânt. Care – trebuie să spun și asta – au dispărut până după amiază, fiind măturate de angajații Salubrității. M-am dus la Media Center, grăbindu-mă să aflu până în prânz, când închideau, ce s-a mai întâmplat. Atacurile NATO au continuat în Kosovo și în vestul Serbiei. După ora 7:00, avioanele aliate au bombardat regiunea orașului Kursumlija. La 7:15, a fost lovit încă o dată podul peste râurile Kosanice și Toplica. Trei minute mai târziu, încă un proiectil a fost tras în viaductul de la Visoka. Probabil că bombardamentele din zilele trecute nu le-au distrus complet și piloții s-au întors să-și finalizeze treaba. La 7:45, o rachetă Tomahawk a explodat între satele Pepeljevac și Mackovac, mai multe case fiind grav avariate.

Duma de Stat a votat împotriva proiectului de destituire a președintelui rus Boris Elțîn, au declarat agenției Interfax, surse neoficiale de la Moscova. Unul dintre cele cinci capete de acuzare, referitor la declanșarea războiului din Cecenia, care avea șanse să fie adoptat, a fost votat de 283 de deputați, adică mai puțin de majoritatea de două treimi necesară. Nici celelalte capete de acuzare nu au avut mai mult succes: destrămarea URSS în 1991 a primit 239 de voturi, asaltul armat asupra Parlamentului din 1993 – 263 de voturi și acuzatia de genocid împotriva poporului rus – 238 de voturi.

Sirenele au anunțat alarme aeriene la Cacak (9:55) și Kragujevac (10:07). Începând cu ora 10:20, avioanele NATO au bombardat Valea Timocului, regiune locuită în majoritate de etnici români. Pentru prima oară de la începutul războiului, bombele au lovit orașul Bor. Ținta atacurilor au fost instalațiile companiei “Jugopetrol”, de unde s-au auzit 3 explozii puternice și se ridicau nori de fum. Primele informații anunțau că au fost distruse turnul de apă, clădirea centrală a companiei și 4 rezervoare de carburanți. Alte rachete au fost lansate, din nou, asupra instalațiilor “Jugopetrol” din portul dunărean Prahovo. Două explozii au fost auzite în localitatea Boljevac, iar între 10:25 și 10:35, mai multe case din satele Valakonje și Bukovo au fost distruse de bombe.

Circulația pe autostrada Belgrad-Niș a fost întreruptă între Jagodina și Cuprija, după ce, la 10:20, a fost bombardat încă o dată podul peste râul Lugomir. Podul a devenit inutilizabil pentru traficul rutier, iar satele din jur și regiunea industrială a orașului Jagodina au rămas fără curent. La 12:50, s-a dat alarma și la Novi Sad, semn că atacurile se apropiau de noi. Într-adevăr, la 13:17, sirenele sunau alarma aeriană la Belgrad. Nici nu s-au stins bine ecourile lor, că am auzit bubuituri în nordul capitalei. Mai multe proiectile au căzut lângă satul Lisicje Zarko. Sârbii au anunțat că antiaeriana ar fi doborât un avion inamic în zona satului Padinska Skela. N-am reușit să aflu dacă era adevărat, însă la 14:54, alarma a încetat. Au fost ridicate alarmele și la Novi Sad, Cacak, Niș și în restul Serbiei. Ceea ce înseamnă că sârbii s-ar putea să fi spus adevărul, deoarece, de câte ori susțineau că au doborât un avion inamic, atacurile NATO erau suspendate o vreme.

Autoritățile iugoslave au anunțat că, de mâine dimineață, va fi reluat traficul feroviar internațional între Subotica și Szeged. Muncitorii au reușit să îndepărteze de pe linia ferată resturile viaductului șoselei ce ducea spre punctul de frontieră cu Ungaria de la Horgos, care fusese avariat acum 3 nopți.

Rusia își va modifica poziția referitoare la conflictul din Kosovo, dacă în zilele care urmează nu încetează bombardamentele în Iugoslavia, a declarat ministrul rus de Externe Igor Ivanov, citat de AFP. Boris Elțîn amenințase, în ultimele zile, că Rusia va părăsi procesul de negocieri privind situația din Kosovo, fără a stabili, totuși, un termen-limită. “Intensificarea loviturilor aeriene – pe de o parte – și discuțiile privind reglementarea – pe de alta – sunt două lucruri contradictorii,” a explicat Ivanov.

După prânz, m-a sunat Corina Hădărean, de la Departamentul Externe al Știrilor ProTV. M-a anunțat că Mișu Predescu, redactorul șef și producătorul general al emisiunii de dimineață, a hotărât să nu mai preia corespondențele mele. Susținea că oamenii s-au săturat să audă, în fiecare dimineață, despre bombe și nenorociri. Așa că, în afara unor situații deosebite, puteam să dorm liniștit. Corina mi-a spus că adunase, de pe agențiile de presă, foarte multe imagini din Iugoslavia și îi părea rău să nu le folosim cumva. M-a rugat să înregistrăm, periodic, corespondențe de atmosferă, pe diverse teme, în funcție de imaginile pe care le arhivase.

Mi-a plăcut ideea și i-am pregătit o corespondență despre viața în timpul bombardamentelor în capitala iugoslavă. Am și înregistrat-o astăzi. I-am povestit cât de ușor s-au adaptat sârbii la viața de război, astfel încât, dacă vreun străin ar fi ajuns la Belgrad, fără să știe ce se întâmplă, n-ar sesiza nimic deosebit față de orice altă capitală europeană. Poate că s-ar mira că numărul automobilelor de pe străzi este cam mic și, din când în când, se aud urletele lungi ale unor sirene. Pe care, însă, dacă s-ar uita în jur și ar vedea că nimeni nu le bagă în seamă, ar crede că fac parte din vreo tradiție locală, la fel ca melopeele muezinilor din țările islamice, când îi cheamă pe credincioși la rugăciune. Suspendate la începutul războiului, cursurile facultăților au fost reluate treptat. În schimb, anul școlar pentru ciclul gimnazial a fost declarat încheiat, iar elevii din ultimul an vor susține examenul de bacalaureat după terminarea războiului.

Am povestit despre magazinele pline cu de toate, cu prețurile înghețate de guvern, despre mesele copioase, la prețuri de nimic, pe care le puteam savura în fiecare restaurant. Despre moda “Target”, care a umplut piețele și străzile cu tricouri, insigne, brichete și ceasuri, toate imprimate cu celebra țintă, devenită acum un simbol al protestelor împotriva bombardării Iugoslaviei. Despre penele de curent, ale căror consecințe au început să-i îngrijoreze pe oameni, care vorbeau despre epidemii și alte nenorociri. Și, mai ales, despre dârzenia și simțul umorului, două din calitățile care i-au ajutat pe sârbi să treacă peste toate nenorocirile provocate de bombardamente. Și despre artă, prin care sârbii au reușit să înlăture unul din cele mai mari pericole care îi pândește pe oameni în război: singurătatea. Acest război – dimpotrivă! – i-a unit și mai mult pe sârbi și n-am putut să nu amintesc vorbele unui adolescent din Belgrad care îmi spunea că niciodată nu a simțit în jurul său atâta căldură, ca în aceste zile grele.

După ce am înregistrat această corespondență, mi-am notat încă o știre. Militarii unei unități care staționase în satul Kojlovica, de lângă Priștina, s-au retras în cazarma lor din Niș. Colonelul Novkovic, purtător de cuvânt al Armatei iugoslave, a declarat că retragerea este, în continuare, îngreunată de bombardamentele non-stop asupra provinciei Kosovo. “Deși se cere retragerea trupelor noastre din Kosovo, ca o condiție pentru încetarea bombardamentelor, NATO face tot ce este posibil pentru a împiedica acest lucru,” a explicat el.

Mai târziu, Radisa Djordjevic, șeful Direcției de navigație fluvială din Iugoslavia, a anunțat că, din cauza distrugerii celor 4 poduri peste Dunăre, aproximativ 150 de nave sub pavilion străin sunt blocate în nordul Serbiei. “Este vorba de vapoare germane, austriece, bulgărești, ucrainene și românești, transportând peste 500.000 de tone de marfă și având la bord în jur de 450 de marinari,” a precizat Djordjevic. Aflasem că, de curând, șase marinari români, blocați de o săptămână pe ambarcațiunea lor în portul Prahovo, au lansat mesaje SOS în sticle aruncate în Dunăre. Unul dintre mesaje a fost recuperat de un pescar român din Giurgiu. Pe el scria “Suntem complet izolați și rezervele noastre de hrană și apă potabilă sunt pe sfârșite. Avem nevoie de ajutor!” Ziariștii au dat năvală peste armatorul vasului, care s-a apărat, susținând că marinarii au rezerve suficiente și, oricum, va trimite pe cineva la Prahovo, să vadă care este situația.

Împărțit între atâtea evenimente, nici n-am apucat să-mi dau seama când a trecut ziua. Mi-am transmis corespondența pentru Știrile ProTV de la 19:30, după care am coborât, ca de obicei, să mănânc și să stau de vorbă cu ceilalți români, în barul hotelului. La 22:00 a sunat alarma aeriană. Am urcat pe acoperiș, să scrutez orizontul și am rămas stupefiat. În afară de centrul orașului, întreg Belgradul era cufundat în întuneric. Nu vedeam nici luminile de la Pancevo, nici cele de la Novi Sad. Intrigat, am ascultat posturile de radio și m-am dumirit. Deși cerul era acoperit de nori și începuse să plouă, la 21:23, piloții NATO au lansat din nou bombe cu grafit asupra transformatoarelor de la marginea Belgradului. Apoi asupra celor de la termocentrala Kolubara A din Veliki Crljani. Apoi asupra stației de transformare a complexului metalurgic “Sartid 1913” de la Smederevo, unde a izbucnit un incendiu localizat după o oră.

Până am aflat ce se întâmplase, au început bubuiturile. Opt explozii puternice, în serii de câte două. Spre nord, pe drumul către Zrenjanin, se vedea un incendiu. Fusese lovit rezervorul unei benzinării particulare de la Kovilovo. Patru proiectile de mare putere au cutremurat pământul, explodând în câmp, între Sremska Mitrovica și aeroportul Batajnica. NATO încerca, din nou, să nimerească buncărele de unde Milosevic și conducerea armatei coordonau operațiunile militare. Alte două proiectile au lovit chiar aeroportul. După care am văzut mai multe explozii pe coastele muntelui Fruska Gora de lângă Novi Sad.

Au continuat raidurile NATO împotriva obiectivelor de pe Valea Timocului. Șase muncitori au fost răniți când rachetele au lovit stația de transformare a curentului electric care alimenta complexul minier de la Bor. Unul dintre ei, rănit la coloana vertebrală, a fost internat în spital, ceilalți având nevoie doar de îngrijiri ușoare. Exploziile au provocat pagube importante și în oraș, vitrinele magazinelor fiind făcute țăndări și mai multe cladiri fiind serios avariate.

Pe la miezul nopții, ud și înghețat de frig, am coborât de pe acoperiș. Atacul părea să înceteze. Când am ajuns în cameră: surpriză! Deși încă era curent, apă la robinet – ioc! Noroc că aveam vreo 10 sticle cu apă în baie, păstrate pentru astfel de momente. Mă învățasem de la întreruperile anterioare. Mile Cărpenișan încă nu se întorsese din România și cei 20 de litri de apă din sticle îmi ajungeau vreo 2 zile, dacă îi foloseam cu atenție. M-am chinuit să mă spăl și m-am culcat, blestemând bombele aliaților. La 5:30, când a sunat încetarea alarmei aeriene, m-am întors pe partea cealaltă și am adormit într-o clipă. La aceeași oră, locuitorii Priștinei auzeau și ei, pentru prima oară în ultimele 10 zile, sirenele de încetare a alarmei aeriene. Aproape că uitaseră acest sunet, care venea ca o mântuire. Numai ieri, între 7:15 și 17:00, în Kosovo explodaseră peste 90 de proiectile de toate tipurile.

O eventuală separare a provinciei sârbe Kosovo ar putea amenința Macedonia și numeroase alte țări, a declarat președintele Kiro Gligorov, într-un interviu publicat în cotidianul independent “Dnevnik“. “Un mare număr de țări europene au un Kosovo la frontiere. Problemele naționale de astăzi nu se reglementează prin “cucerire” de teritorii,” a subliniat șeful statului macedonean. De asemenea. Kiro Gligorov a precizat că macedonenii “nu cred că refugiații se vor întoarce acasă sau cel puțin, nu toți”. Autoritățile de la Skopje se tem de o destabilizare economică, socială și demografică din cauza celor 234.000 de refugiați care se află pe teritoriul țării.

https://www.youtube.com/watch?v=WgZBGpxu-S4

Share

target: urmările bombardamentului asupra General Stab

by

30 aprilie 1999

Nu m-am mai culcat, pentru că trebuia să aflu amănunte despre noaptea ce trecuse. Și, oricum, eram prea surescitat ca să mai pot adormi. Când am început să contabilizez ce s-a întamplat peste noapte în restul Iugoslaviei, m-am luat cu mâinile de cap. Începând cu 20:30, au fost puternic bombardate zonele din jurul Priștinei. La aceeași oră, a fost distrus un pod pe autostrada Niș-Prokuplije. La 22:45, trei rachete lansate din avioane au lovit releul de televiziune din vârful dealului din orașul Vîrșeț de la 5 kilometri de granița cu România, în care trăiesc foarte mulți români. Mile Cărpenișan a sunat-o pe mătușa lui, care locuiește în Vîrșeț, chiar lângă deal și i-a povestit că a fost groaznic. Lângă releu sunt zidurile splendidei cetăți a orașului și pe tot dealul sunt construite casele oamenilor. Antena a fost grav avariată. La fel – 70 de case din jur. Trist e că românii din Banatul sârbesc înjurau guvernul de la București pentru că – spuneau ei – până când România nu a acordat permisiunea de survol avioanelor NATO, localitățile lor nu fuseseră bombardate. Iar Banatul sârbesc nu a fost bombardat niciodată în istorie, nici măcar în cel de-al Doilea Război Mondial. Îmi amintesc și acum expresia de pe fața lui Mile, când mătușa lui i-a spus la telefon: “De când ai voștri îi lasă pe americani să atace dinspre România, nu mai avem liniște noaptea din cauza avioanelor.”

Specialiștii agențiilor de mediu din România au făcut analize ale indicatorilor atmosferici și au constatat că la frontiera româno-sârbă, concentrațiile elementelor chimice din aer au crescut de 10 ori față de parametrii măsurați anterior exploziei de la combinatul din Pancevo. “Substanțele poluante pot afecta, în mod direct și indirect, imediat și pe termen lung, populația din Banat, în special pe cei de lângă frontiera cu Iugoslavia,” a declarat pentru Mediafax, Cosmin Sălăjan, inginer de mediu din cadrul Institutului de Agronomie din Timișoara. Localnicii din Stamora Moravița se plâng că, atunci când bate vântul dinspre Iugoslavia, li se înroșesc fețele și nu prea pot respira. De asemenea, Corpul de Grăniceri din Timișoara a sesizat agenția de mediu că, în noaptea de 20/21 aprilie, militarii de la graniță au acuzat dureri de cap și dificultăți de respirație.

“Analiza efectuată de specialiștii noștri arată că distrugerea instalațiilor petroliere și chimice, precum și cea a gazoductelor iugoslave provoacă o catastrofă ecologică importantă în Europa,” a declarat generalul Leonid Ivașov, șeful Departamentului de cooperare militară internațională din cadrul Ministerului rus al Apărării, citat de Itar-Tass. “Vânturile dinspre nord-est duc aceste gaze spre Marea Adriatică, iar cele dinspre sud și sud-est către Dunăre, care alimentează zece milioane de oameni cu apă potabilă.”

Contaminarea riscă să acopere o suprafață de aproape 8.000 de kilometri patrați, potrivit generalului Viktor Tolstov, specialist in arme chimice. “Ca militari, suntem capabili să înțelegem necesitatea de a distruge instalațiile industriale ale dușmanului, dar atacurile care vor avea consecințe și peste 10 ani nu au nici o explicație din punct de vedere uman,” a subliniat, la rândul său, generalul Boris Alekseiev, însărcinat al Armatei ruse cu securitatea ecologică. “Nici o mișcare ecologistă – nici măcar Greenpeace – nu a solicitat oprirea atacurilor,” a observat Alekseiev, “ceea ce arată că necesitatea politică se află deasupra imperativelor umaniste.”

Deși atitudinea sârbilor față de români a rămas aceeași, s-a schimbat atitudinea față de autoritățile de la București, care sunt acuzate de slugărnicie față de țările occidentale. Toate ziarele de azi au preluat un reportaj al agenției Associated Press despre situația la vămile cu Iugoslavia. În reportaj, sunt descrise cozile formate de românii care vor să ducă benzină la sârbi și măsurile luate de vameși, care interziceau ieșirea din țară cu carburanți peste capacitatea rezervorului. Sunt citate mai multe persoane, care susțineau că traficul cu benzină nu este în favoarea Armatei iugoslave, ci a oamenilor de rând. “Și ei ne-au ajutat la nevoie, pe vremea lui Ceaușescu și în timpul Revoluției din 1989,” explica un român reporterului AP. “De ce să nu-i ajutăm și noi acum, când sunt la necaz?”

Purtătorul de cuvânt al PNȚCD Remus Opriș a declarat agenției Mediafax că discutarea în Parlament a solicitării UE privind instituirea embargoului asupra Iugoslaviei nu este obligatorie, apreciind că acest embargo presupune “nu atât aspecte politice sau aspecte privind Parlamentul, cât mai curând detalii tehnice și administrative ce vor fi stabilite la nivelul ministerelor”. El a arătat că decizia luată de Guvern este în concordanță cu strategia politicii externe românești de integrare în Uniunea Europeană, de acceptare a tuturor standardelor europene și a normelor juridice ale acestui for.”

Mi-am notat în continuare: când a trecut pe deasupra orașului Smederevo, unul din avioanele NATO a fost doborât de antiaeriană și s-a prăbușit lângă Grocka. La 23:30, a fost din nou bombardată rafinăria din Novi Sad, unde a izbucnit un puternic incendiu care lumina cerul și la ora 4:00. La 23:00 și 1:00, NATO a atacat din nou orașul Valjevo, fiind atinse fabrica “Krusik” și zona spitalului din apropiere. La 0:20, un sat de lângă Surdulica a fost lovit de mai multe proiectile, iar la 1:50, cel puțin 17 rachete au fost trase asupra aeroportului Ponikve din Uzice.

NATO a întreprins în ultimele 24 de ore cele mai intense bombardamente asupra Iugoslaviei, avioanele Alianței efectuând peste 600 de decolari, a anunțat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, citat de AFP. Statele Unite au recurs, pentru prima dată de la începutul campaniei împotriva Iugoslaviei, la utilizarea unei bombe de 2.500 de kilograme, capabilă să penetreze și să distrugă adăposturile cele mai rezistente, inclusiv cele subterane, a anunțat Pentagonul. Bomba, numita “bunker buster“, a fost lansată de un aparat de vânătoare F-15E împotriva unui tunel subteran situat în incinta aeroportului din Priștina, a explicat generalul Charles Ward, de la Statul Major Inter-arme. Forțele NATO au început, în urmă cu o săptămână, să bombardeze intrările acestui tunel, iar bombardamentul de joi a distrus ce a mai rămas din avioanele sau munițiile aflate înăuntru.

Studio B a reușit să-și reia programele în eter și am putut vedea imagini filmate azi-noapte. Nici n-am știut că, într-unul dintre atacuri, o rachetă a lovit încă o dată clădirea fostului CK. Dar asta n-a fost nimic. În atacul de la ora 2:00, două rachete și-au greșit ținta și au distrus câteva case și cafeneaua “Berbecul de aur” din cartierul belgradean Vracar. Una dintre ele a căzut peste casa familiei Djuric, în care se aflau doi tineri, Djordje și Dragan, care au fost grav răniți. Un vecin povestea cum a fost proiectat de suflul exploziei, prin geamul deschis, direct în stradă. Prima reacție a fost să încerce să intre înapoi, dar ușa era încuiată. Năuc, și-a dat seama că are doar pijamaua pe el, iar din casa vecinului nu mai rămăseseră decât trei ziduri. A fost distrusă conducta principală de canalizare și apa se revărsa în valuri pe străzi. Dimineața, alimentarea cu apă a cartierului a fost întreruptă și a început îndepărtarea dărâmăturilor. Eroarea rachetelor a fost destul de mare, pentru că Vracar se află la 1 kilometru distanță de centrul orașului.

Centrul seismic iugoslav a precizat că cutremurul de la ora 5:30 a avut intensitatea de 5,4 grade pe scara Richter și a avut epicentrul la Mionica, lângă Valjevo, la 60 de kilometri sud de Belgrad. Nu au fost pagube materiale sau victime, iar o replică a seismului, de 4 grade pe scara Richter, a avut loc azi-dimineață la 9:40, dar nu am sesizat-o.

Totalul răniților din timpul bombardamentelor de azi noapte asupra Belgradului se ridică la 37. Doi funcționari ai Primăriei, Ratko Bulatovic și Nebojsa Starcevic, care făceau parte din Comandamentul Apărării civile și au ajuns printre primii în fața clădirii General Stab, au fost grav răniți de al doilea atac. Lui Bulatovic i-a fost amputat un picior. Dragan Covic, șeful Apărării civile, a scăpat cu viață și povestea cum a fost luat pe sus de suflul exploziei și izbit de ziduri. Tactica NATO de a ataca din nou, la scurtă vreme, clădirile pe care tocmai le-a bombardat mi s-a părut de-a dreptul mârșavă. Toată lumea știa că, după atac, primii care ajung la fața locului sunt pompierii, echipele Apărării civile și… jurnaliștii. Ce sens avea să le pui viața în pericol?

Trei persoane au fost ucise în timpul atacului asupra General Stab. Una era polițistul Nenad Nikolic, care stătea în ghereta din intersecția de lângă General Stab, pentru a păzi clădirea Guvernului. Celelalte două se aflau într-un automobil și tocmai opriseră la culoarea roșie a semaforului, în momentul atacului. Cele mai multe victime (20 din 37) au fost rănite în al doilea atac asupra General Stab. Printre ele, un jurnalist de la cotidianul “Vecernje Novosti“, polițiști și pompieri.

Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului Mary Robinson a avertizat că Alianța Nord-Atlantică ar putea fi acuzată în fața Tribunalului pentru crimele de război din fosta Iugoslavie, relatează AFP. Robinson a subliniat că nu pune un semn de egalitate între epurările etnice comise de forțele sârbe și uciderea civililor ca urmare a raidurilor avioanelor NATO, avertizând însă că Alianța Nord-Atlantică trebuie să respecte legislația internațională.

Am plecat să vedem clădirile bombardate azi noapte. Pe bulevardul Knez Milosa, circulația era închisă, pentru că unul din proiectilele care loviseră General Stab nu explodase și geniștii îl căutau printre dărâmături, să-l dezamorseze ori să-l distrugă. Am ajuns, totuși, în intersecția cu bulevardul Nemanjina. Practic, General Stab se afla în două clădiri construite “în oglindă”, în formă de terase. Cea din dreapta avea intrarea turtită de una din bombe și în ambele se căscau găuri imense, la diferite etaje. Toate clădirile din jur au fost afectate, rămânând fără geamuri sau uși, iar placa de bronz a Ministerului de Externe atârna strâmb, agățată doar într-un șurub. Din stradă, puteam vedea cabinetul ministrului. Avea patru găuri în plafon și pereții scrijeliți de schije. Ușa din lemn masiv era smulsă din balamale. Toate geamurile erau sparte și scoase din cercevele, iar portretul președintelui Slobodan Milosevic, care era agățat deasupra biroului, fusese sfâșiat de o schijă. Când mi-am ridicat privirile spre acoperișul clădirii Guvernului federal, am văzut o altă gaură. Superbul imobil, cu cariatide și frize elegante, a rămas fără o parte din acoperiș, iar interiorul era parțial distrus.

Chioșcurile de pe bulevardul Knez Milosa au fost făcute praf și mirosul de fum persista peste tot. Clădirea Centrului de distribuție a curentului electric a fost avariată și întreaga zonă rămăsese fără energie. Ne-am dus către Ministerul de Interne, să pricepem ce a mai putut bombarda NATO acolo. Nimic. Un pilot lansase încă o rachetă în ruinele clădirii, distrusă deja de atâta vreme. Fără nici un efect, nici măcar unul psihologic.

Două avioane de luptă ale NATO au pătruns azi-noapte, între orele 3:22 și 3:28, în spațiul aerian al României, a precizat pentru Mediafax Biroul de presă al Armatei. Cele două aeronave au survolat zona localităților Jimbolia – Teremia Mare și Beba Veche – Foeni, pe o adâncime de 3-5 kilometri față de granița cu Iugoslavia, la executarea manevrei de întoarcere, venind din spațiul iugoslav. Aceasta este a patra intrare a avioanelor NATO în spațiul aerian românesc, după incidentele similare din 25 martie, 5 și 25 aprilie.

Am sunat la ușa Ambasadei Române, să vedem cum s-au “distrat” cei de acolo peste noapte. Bietul Traian Borșan iar se nimerise să fie de servici. Ne-a descris coșmarul de a sta între două ținte intens bombardate. Când ne deschisese, unul dintre angajații ambasadei mi-a șoptit că, în momentul în care au început să cadă bombele, atașatul militar îl îmbrâncea pe Borșan, ca să poată să se strecoare primul sub birou.

La 12:20, stăteam la o cafea cu Traian Borșan și am auzit sirenele alarmei aeriene. Am început să râdem. La prânz, tocmai aterizase la Belgrad Viktor Cernomîrdin și, ca de obicei, NATO își manifesta simpatia pentru implicarea rușilor în rezolvarea crizei iugoslave printr-un atac aerian în apropiere. Alarma a încetat la 15:06, fără să se întâmple ceva semnificativ. Oricum, nimic nu se compara cu noaptea despre care Borșan îmi povestise cât de greu a trecut. Oricât de nebuni ne consideram amândoi, nici eu, nici Mile nu ne-am fi petrecut nopțile în Ambasada României.

Punctul de trecere a frontierei albaneze de la Morine (nord-est) se confruntă cu un nou val de refugiați din Kosovo și peste 2.300 dintre ei au trecut granița în Albania în cursul ultimelor 24 de ore, a anunțat un purtător de cuvânt al UNHCR, citat de AFP. Noul val de refugiați ridică la 6.800 numărul celor care au sosit la Morine de la începutul săptămânii. Afluxul de refugiați s-a reluat luni, după o întrerupere de 10 zile.

La conferința de presă de la Ministerul iugoslav de Externe, purtătorul de cuvânt Nebojsa Vujovic a anunțat că Iugoslavia este gata să accepte o misiune ONU neînarmată în Kosovo. “Modalitățile, mandatul și amploarea unei astfel de prezențe vor fi discutate înainte de deciderea ei de către Consiliul de Securitate, dar poziția noastră este clară: nu vom accepta niciodată o forță militară de ocupație,” a subliniat Vujovic. El a enunțat șapte principii pentru reglementarea crizei: 1. Soluționarea politică a crizei, cu respectarea integrității teritoriale și a suveranității Iugoslaviei și Serbiei; 2. Dialog direct între reprezentanții statului și cei ai grupărilor etnice și naționale, la care comunitatea internațională poate asista ca martor; 3. Egalitate între toate comunitățile etnice; 4. Liberul acces în Kosovo al organizațiilor umanitare, sub egida UNHCR și a Crucii Roșii Internaționale; 5. Adaptarea forțelor de securitate sârbe și iugoslave la condițiile de pace, după retragerea prealabilă a forțelor NATO de la frontierele țării; 6. Începerea unor discuții privind desfășurarea, mandatul și amploarea unei misiuni internaționale a ONU în Kosovo; 7. Reconstrucția economică a întregii Iugoslavii.

“Propunerile formulate vineri de autoritățile de la Belgrad privind rezolvarea crizei din Kosovo nu merită să fie analizate în mod serios,” a afirmat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, citat de AFP. La rândul său, secretarul american de stat Madeleine Albright a precizat că Statele Unite nu au primit încă din partea guvernului de la Belgrad “nici o ofertă serioasă” pentru reglementarea conflictului din Kosovo.

Am trecut pe la Centrul militar de presă, unde colonelul Milivoje Novkovic vorbea jurnaliștilor despre bombardamentele de azi-noapte. “Atacurile NATO asupra Belgradului au depășit pragul unei logici operative și arată ura și o întunecare psiho-patologică și isterică a rațiunii. Clădirile bombardate noaptea trecută erau nefuncționale încă din 24 martie, de la primul atac, și NATO știa asta.” Cred și acum că avea dreptate.

Am mai aflat amănunte despre raidurile aeriene de astăzi. La 12:30, au fost avariate grav un pod și o hidrocentrală, situate la nord-vest de Uzice. La 14:15, podul peste râul Morava de Vest de lângă Trstenik a fost distrus de 5 proiectile. În timpul atacului, o femeie care traversa podul pe bicicletă a fost ucisă, iar alte 17 persoane rănite. Avioanele aliate au atacat în două rânduri, la 16:00 și la 19:00, podul peste râul Lim, care leagă Republica Muntenegru de provincia Kosovo. Podul a fost grav avariat, iar atacul a făcut 3 morți și 6 răniți printre civili. La 17:00, tot în Muntenegru, a fost bombardat un pod din satul Murina, lângă Berane, în timpul atacului fiind ucise 3 persoane și rănite alte 8. O jumătate de oră mai târziu, un nou raid a provocat moartea a 2 copii, iar satele Murina și Plav au rămas fără curent și apă. Alți 4 oameni și-au pierdut viața în timpul bombardamentelor asupra a două sate, situate la 15 kilometri vest de Priștina.

Secretarul general al NATO Javier Solana a declarat într-un interviu acordat săptămânalului “Der Spiegel“, că Alianța Nord-Atlantică este “pe punctul de a-și atinge scopul campaniei sale aeriene în Iugoslavia”. “Ne aflăm, efectiv, în faza finală. Știu că nu a existat nici o țintă la care Statele Unite să fi renunțat din cauza unei lipse de muniții adecvate și nu cred că acest lucru s-ar putea produce în viitor,” a asigurat generalul Charles Wald, însărcinat cu probleme de planificare în cadrul Statului Major Inter-arme. Generalul Richard Hawley din cadrul Armatei Aerului afirmase joi, într-o conferință de presă, faptul că efectivele aeriene americane desfășurate în Europa în cadrul campaniei NATO împotriva Belgradului riscă să rămână fără proiectile de precizie de tipul JDAM (Joint Direct Attack Munition). El a explicat că Statele Unite au utilizat mai ales muniție JDAM, capabilă să fie ghidată prin satelit și în condiții meteorologice proaste.

Cei 200.000 de locuitori ai Novi Sad-ului sunt, în continuare, aprovizionați cu apă cu ajutorul unor cisterne, pentru că sistemul de canalizare, avariat după distrugerea ultimului pod peste Dunăre, nu a fost încă remediat. Pe lângă aceasta, noxele eliminate în aer după bombardarea rafinăriei au ajuns în pânza freatică și autoritățile insistau să nu fie folosite fântânile din curțile oamenilor.

Astăzi, a sosit la Belgrad și pastorul american Jesse Jackson, care s-a întâlnit cu cei trei militari americani capturați de sârbi în 31 martie. Posturile de televiziune iugoslave au difuzat pe larg imagini de la întâlnire și au insistat asupra declarației lui Jackson, care a spus că, deși sunt izolați și nu pot comunica unul cu celălalt, cei trei au o stare bună de sănătate. Erau, într-adevăr, foarte fericiți să îmbrățișeze un compatriot și începeau să spere că vor fi eliberați. Mișcarea lui Milosevic de a accepta medierea unui celebru pastor american a fost, din nou, foarte inteligentă. Transmise de CNN, imaginile cu Jackson și cei trei au avut un mare impact emoțional în SUA și au putut demonstra că nici dracul nu-i atât de negru, precum îl zugrăveau mass-media occidentale.

La Belgrad a fost ziua alarmelor aeriene. După cea de la prânz, încă una, de o oră, a fost anunțată la 18:49. Și, desigur, la 21:15, cea de seară, devenită deja tradițională. Noi am stat la povești în barul hotelului, în timp ce afară ploua torențial, cu tunete și fulgere. În ciuda alarmei, era clar că Belgradul va avea o noapte liniștită. George Roncea vorbise la telefon cu Ion Cristoiu, care a fost imediat de acord să-i publice în paginile “Cotidianului” corespondențele de la Belgrad. Așa că a demisionat de la “Ziua“.

Furtuna a traversat întreaga Iugoslavie și a îngreunat atacurile NATO. Totuși, la 0:20, alte două proiectile au fost lansate asupra releului TV de pe muntele Fruska Gora de lângă Novi Sad. Între 1:45 și 2:00, când ploaia se mai potolise și am urcat pe acoperiș să respirăm aer curat, am auzit mai multe bubuituri dinspre Pancevo. Unul din proiectilele care au căzut în apropiere de centrul orașului a explodat la capătul străzii Paje Marganovic, între sediul Poliției și un spital. Am distins huruitul unui avion care se îndepărta și am putut vedea câteva tiruri sporadice ale antiaerienei iugoslave și două rachete SAM lansate de sârbi spre avion, fără a-l atinge.

La aceeași oră, releul de televiziune de la periferia orașului Subotica a fost lovit de o rachetă. În următoarele 15 minute, o explozie puternică a fost auzita la Kragujevac și mai multe proiectile au fost lansate asupra aeroportului Ladjevic și a satului Vitanovac, de lângă Kraljevo.

Bill Clinton a vorbit astăzi despre o viitoare reconciliere cu poporul sârb, informează AFP. “Sârbii au fost marii noștri aliați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ei au stat în calea lui Hitler și au luptat cu mult curaj. Au suferințele lor pe plan istoric, precum toate grupurile etnice din Europa, Asia, Africa sau alte colțuri ale lumii. Sperăm să ne reconciliem cu ei.”

Chiar în timpul atacului de la Pancevo, în maternitatea spitalului, Ana Stojilikovic, o femeie de naționalitate română, a născut doi gemeni, un băiat și o fată. Reporterii televiziunii locale s-au grăbit să o filmeze și aceasta le-a spus: “Nu avem altă vină decât că suntem cetățeni ai Iugoslaviei. Eu sunt de naționalitate română, dar mă simt sârboaică. Mi-am născut copiii în această țară și mi-aș da viața pentru ea.” La 5:10, la Niș se înregistra încă o premieră: primul copil născut într-un adăpost antiaerian. Era băiat și a fost botezat Dusan. La ora aceea, dormeam duși. N-am simțit nici că, la ora 3:00, Belgradul a mai fost zguduit de un cutremur, de 3,5 grade pe scara Richter. N-am auzit nici sirenele ce anunțau încetarea alarmei aeriene, la 6:16. Știam că sâmbăta nu aveam corespondențe de transmis decât la Știrile ProTV de la 19:30.

Share

target: reacții la bombardarea televiziunii din Belgrad

by

23 aprilie 1999

Nu dormisem deloc, dar care jurnalist ar mai fi putut dormi, după tot ce s-a întâmplat? Mă gândeam la vorbele lui Vuk Draskovic. Într-un interviu acordat BBC-ului, remarcase că este pentru prima dată când în acest război mediatic dintre NATO și Iugoslavia s-a tras cu bombe adevărate. Ce s-a întâmplat la Belgrad arată cât de mare și de temut este puterea presei. După o lună de bombardamente nimicitoare, în disperare de cauză, NATO a încercat să astupe gura jurnaliștilor sârbi cu rachete Tomahawk, sub pretextul că reprezintă avangarda propagandei iugoslave. Ca și când, ceea ce difuzează posturile de televiziune occidentale nu este tot propagandă sau încercare de manipulare a opiniei publice. Cine poate discerne ce este adevărat și ce nu din ceea ce se întampla în Iugoslavia, dacă o alianță militară, care pretinde că reprezintă cele mai avansate țări din lume din punctul de vedere al democrației și al libertății de exprimare, îi omoară pe jurnaliștii din tabăra adversă?

Atacul asupra RTS era cu atât mai lipsit de onestitate, cu cât cei care au murit sau au fost răniți nu erau redactorii sau realizatorii de emisiuni (care ar putea fi – la o adică – acuzați de manipularea opiniei publice în favoarea lui Milosevic), ci cei care asigurau funcționarea aparaturii și emisia. Adică tehnicienii care nu aveau nici în clin, nici în mânecă cu conținutul ce se difuza pe post. Cei care apăsau niște butoane și nu dictau politica editorială a postului de televiziune.

“Atacul împotriva RTS și a rețelei sale de relee din Republica Federală Iugoslavia este o tentativă evidentă de a închide un întreg popor într-un lagăr de concentrare informațională,” a afirmat într-un comunicat Ministerul Informațiilor din Republica Srpska. “Mijloacele de informare în masă sunt un drept suveran al oricărei țări și este clar că NATO atacă nu numai bazele suveranității Republicii Federale Iugoslavia, ci și fundamentele drepturilor omului și ale dreptului la informare.”

La 7:15, RTS și-a emis știrile din studiourile postului de televiziune Studio B. La ora 10:00, m-am simțit mândru că sunt coleg de breaslă cu jurnaliștii de la RTS. Au reușit să-și reia emisia pe unul din canalele proprii. Nu cred că există o replică mai potrivită la tot ceea ce s-a întâmplat azi-noapte.

Ne-am dus să vedem cum arăta sediul televiziunii la lumina zilei. Echipele de descarcerare continuau să sape sub dărâmături, ajutate de buldozere și excavatoare, căutând eventuali supraviețuitori. În afara departamentului de emisie, au fost serios avariate și celelalte două corpuri de clădire. Pompierii se chinuiau să ridice o imensă placă de beton, sub care se credea că s-ar mai afla oameni. Sute de belgrădeni veneau, ca într-un pelerinaj, la sediul RTS și lăsau câte o floare lângă zid.

La Centrul militar de presă, câțiva ziariști italieni au scris un protest față de bombardarea televiziunii iugoslave, pe care l-au afișat pe un panou. Am fost primul român care și-a pus semnătura alături de ei (Mile Cărpenișan e pe jumătate sârb). Până seara, nu mai era loc pe foaia de hârtie și cineva a agățat încă una lângă ea. La Media Center, un jurnalist olandez a alcătuit un alt protest, în care scria că, așa cum NATO a bombardat sediul RTS, și sârbii ar avea dreptul să bombardeze hotelurile “Hyatt” și “Intercontinental“, unde locuiau și scriau majoritatea corespondenților de presă străini. După ce l-a terminat, l-a semnat și – fără să spună o vorbă – s-a uitat la mine și mi-a întins foaia de hârtie. Mi-am pus numele lângă al lui și i-am dat-o înapoi.

Casa Alba a respins criticile formulate de ministrul de Externe italian Lamberto Dini la adresa atacului de joi noaptea al aviației NATO asupra sediului RTS, relatează AFP. “Noi considerăm că sediul televiziunii sârbe reprezinta un obiectiv militar, pentru că regimul tiranic al lui Slobodan Milosevic folosește din plin televiziunea în scopuri propagandistice, de dezinformare și de instigare a celor mai agresive spirite naționaliste,” a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe Joe Lockhart. Adresându-se unor jurnaliști italieni prezenți la summit-ul NATO de la Washington, Lamberto Dini calificase atacul aviației americane drept “un act dezastruos” pe care el, personal, îl dezaproba cu tărie. Ulterior, Dini a revenit asupra declarației inițiale, pe care a pus-o pe seama “reacției emoționale”.

După-amiază, corespondentul ARD Klaus Below i-a invitat pe toți jurnaliștii străini în salonul hotelului “Hyatt”. Peste 100 de persoane s-au adunat să-și exprime condoleanțe familiilor colegilor sârbi uciși azi-noapte. Unul după altul, în tăcere, corespondenții ZDF, NBC, BBC, Reuters, AFP, Stern, Corriere de la Serra, Le Figaro, toți am semnat o scrisoare de protest și condoleanțe, în care se spunea, printre altele, că aceasta este “o demonstrație că jurnaliștii nu sunt doar niște vânători de senzații, ci oameni, cu sentimente și lacrimi”.

Astăzi, într-un interviu acordat televiziunii ruse ORT, Slobodan Milosevic și-a prezentat “oferta de pace” pe care o propunea Occidentului. “După încetarea bombardamentelor, Iugoslavia este gata să accepte o misiune civilă de observatori în Kosovo, sub egida ONU, pentru că nu avem nimic de ascuns. Desigur, fără nici un reprezentant al țărilor care participă la agresiunea împotriva țării noastre.” Ieri, împreună cu Viktor Cernomîrdin, Milosevic redactase oferta de pace, care avea șase puncte. În afara observatorilor internaționali, sârbii erau de acord cu o reducere a forțelor militare și polițienești din Kosovo, odată cu retragerea forțelor NATO de la frontierele Iugoslaviei, reluarea negocierilor privind cadrul politic al viitoarei autonomii a provinciei Kosovo, întoarcerea refugiaților, furnizarea unui ajutor umanitar și cooperarea internațională pentru reconstrucția economiei Iugoslaviei.

“Aceasta ofertă este insuficientă și nu corespunde cererilor NATO,” a declarat Tony Blair, citat de BBC. “Dar, dacă este un indiciu privind faptul că Milosevic își dă seama că vom continua eforturile până când cererile vor fi îndeplinite, atunci trebuie să ținem cont de acest indiciu.” La rândul lor, Bill Clinton a primit cu prudență oferta lui Milosevic, afirmând că ea reprezintă un “prim pas”, iar Jacques Chirac a considerat că propunerile prezentate lui Viktor Cernomîrdin sunt “absolut insuficiente“.

I-am sunat pe cei de la Ambasada Romaniei, să văd ce mai fac, și Traian Borșan mi-a spus că autoritățile de la Belgrad le-au transmis un protest față de decizia Parlamentului de a autoriza accesul aviației NATO în spațiul nostru aerian. În protest, era strecurată și o amenințare voalată. Se preciza că, pentru această decizie, consecințele revin în totalitate României. Tot Traian Borșan mi-a dezvăluit că, potrivit unei evaluări transmise de guvern Fondului Monetar International, în urma conflictului din Iugoslavia, România a pierdut 730 de milioane de dolari.

Astăzi, m-au sunat niște prieteni din țară și mi-au povestit o aberație care numai la noi, din prea multă slugărnicie, se putea întâmpla. Cotidianul “Național” a dezvăluit că Viorel Popescu, directorul de canale al postului Radio România Actualități a interzis difuzarea melodiei “Iugoslavia“, compusă de Cornel Fugaru și interpretată de Monica Anghel. Motivul invocat de Popescu este că “prin textul ei “tendențios“, melodia lezează interesele NATO în Iugoslavia”. Potrivit articolului, piesa a fost difuzată în premieră de Radio Romantic și zeci de mesaje telefonice au solicitat repetarea ei. Prietenii mi-au trimis prin fax textul piesei și cele mai “tendențioase” versuri mi s-au părut acestea: “Iugoslavia! Iugoslavia! / Ești Golgota ce-o urcăm încet spre cer. / Iugoslavia! Iugoslavia! Pentru tine pacea lumii astăzi cer…”

130 de cetățeni germani, membri ai unor organizații pacifiste gen “Mamele împotriva războiului“, au ajuns la Subotica, urmând ca mâine să sosească la Belgrad. “Convoiul păcii”, cum a fost intitulată acțiunea, a fost intens mediatizat de televiziunile iugoslave. Germanii au plecat de la Dresda și doresc să participe la concertele de prânz din Trg Republike și la cele organizate seara, pe podul Brankov. Presa iugoslavă scrie că ei cer încetarea imediată a bombardamentelor și reluarea negocierilor sub egida ONU.

Summit-ul NATO s-a deschis astăzi, la Washington, cu un consiliu de război consacrat situației din Kosovo, relatează AFP. Bill Clinton, care a luat cuvântul în deschiderea lucrărilor, a declarat că liderii NATO “vor trimite un mesaj de unitate și fermitate” președintelui iugoslav Slobodan Milosevic. “Alianța își va continua campania aeriană atât timp cât va fi necesar,” a afirmat președintele american. Miniștrii Apărării din statele membre ale Alianței au căzut de acord asupra intensificării blocadei economice împotriva Iugoslaviei, cu accent pe embargoul asupra livrărilor de petrol, precum și sporirea intensității loviturilor aeriene.

“Raidurile aeriene contra Iugoslaviei reprezintă o violare flagrantă și persistentă a cel puțin 7 din cele 10 principii fundamentale ale relațiilor internaționale, stabilite de Actul final de la Helsinki,” se arată în nota scrisă adresată de Rusia țărilor NATO.

Culmea! Speriați de ce le povestisem și – cred eu – de indignarea mea, colegii de la ProTV nu au avut curajul să mă lase să transmit în direct și mi-au cerut să înregistrăm corespondența pentru Știrile de la 19:30. Au încercat să inventeze tot felul de motive și îmi tot repetau că au prea multe transmisii în direct și nu au posibilitatea tehnică să le realizeze, așa că trebuia să renunțe la mine. L-am sunat pe Sergiu Toader, șeful de la Știri, și i-am explicat că, oricum, nu voi spune pentru înregistrare altceva decât aș fi spus în direct. După care l-am amenințat că, dacă aflu că a tăiat vreo propoziție din ce am transmis, de mâine să-și caute alt corespondent la Belgrad. Mi-a răspuns că e o prostie și, într-adevăr, nu a eliminat nici un cuvânt. Însă incidentul m-a întors pe dos și mai tare. Chiar dacă nu era chiar așa, l-am perceput ca o încercare de a mă cenzura.

În seara asta, în timp ce stăteam la masă cu Mile, Nelu (directorul hotelului) și “scriitorul” Dragan, a venit vorba de elicopterele doborâte de sârbi. Presupunând că ar fi adevărat, nu-mi dădeam seama cum justificau generalii americani moartea unor soldați, în fața familiilor acestora, atât timp cât ei negau că vreun aparat ar fi fost distrus de antiaeriana iugoslavă. “Foarte simplu,” ne-a răspuns Dragan și ne-a întins o știre AFP. “Un elicopter al Armatei americane care transporta 11 soldați s-a prăbușit joi, la Fort Campbell (în statul Kentucky), în cursul unui exercițiu de antrenament. Șapte persoane și-au pierdut viața, iar alte patru au fost grav rănite, potrivit unui bilanț al armatei.” Și urmau detalii, destul de vagi, ale accidentului. “Având în vedere că operațiunile militare sunt secrete și accesul în bazele militare americane este interzis, aceste accidente pot fi inventate,” ne-a explicat Dragan. “Oricum, familiile soldaților morți nu știu unde se aflau aceștia. Ei au murit în Iugoslavia, cadavrele au fost duse în SUA, după care serviciile secrete au înscenat accidentul.”

Întărirea controlului la granițe de către sârbi a limitat, în ultimele săptămâni, comerțul clandestin dintre România și Iugoslavia, însă traficanții români au început să-și pregătească bărcile și canistrele cu benzină în așteptarea zilelor faste, se arată într-un comentariu al AFP. “Embargoul care a lovit Iugoslavia la începutul anilor ’90 a creat adevărați profesioniști ai traficului cu benzină, care nu așteaptă decât momentul propice pentru a-și relua această îndeletnicire,” a declarat maiorul Ștefan Mihalache, comandantul grănicerilor de la Moldova Nouă. Cea mai mare parte a locuitorilor acestei mici localități de pescari, situată pe Dunare, a făcut avere între 1992 și 1996, prin contrabanda către Iugoslavia cu enorme cantități de carburanți, cu acordul tacit al autorităților române din acea perioadă, afirmă AFP.

Potrivit comandantului grănicerilor, “sârbii au întărit supravegherea pe Dunăre, iar cei care acostează pe malul vecin sunt imediat interogați“. La rândul lor, autoritățile române au luat măsuri vizând împiedicarea reluării contrabandei și au confiscat în special ambarcațiuni, dar sătenii dispun încă de motoare puternice și de mijloace de comunicare performante.

De la începutul intervenției NATO, principalul punct de graniță dintre România și Iugoslavia, cel de la Stamora-Moravița, este, în cea mai mare parte a timpului, pustiu. “În medie, 50 de automobile trec granița într-o zi,” a precizat șeful vămii, Teodor Ioja. “Cea mai mare parte a mașinilor are portbagajul gol, ceea ce înseamnă că este vorba de mici traficanți, care fac plinul înainte de a trece granița, pentru a vinde benzina în Serbia.” Previziunile sunt, însă, optimiste. “Pe măsură ce războiul se prelungește, sârbii vor avea nevoie de de toate. Și românii s-au descurcat întotdeauna, când a fost vorba să câștige bani făcând afaceri,” spune maiorul Mihalache.

În seara asta, alarma a sunat la 22:14 și, cu toate că după-amiază, avioanele NATO au lansat cel puțin 15 proiectile asupra Priștinei, Belgradul a avut o noapte liniștită. Am căzut într-un somn de plumb, fără vise și n-am auzit nici măcar sirenele de încetare a alarmei, la 6:15.

Pentagonul a ordonat dislocarea în Albania a unui număr suplimentar de tancuri, vehicule blindate și piese de artilerie, care să contribuie la protecția și, totodată, la sporirea eficienței de atac a celor 24 de elicoptere Apache, relatează AFP. Noile dislocări vor proveni din Germania și SUA și vor include o companie de infanterie blindată (14 vehicule blindate de tip Bradley), o companie de tancuri grele (15 tancuri M-1 Abrams), o baterie de 8 tunuri de 155 mm, o baterie de lansatoare de rachete, o companie pentru luptă anti-tanc și mai multe grupuri de specialiști în culegere de informații.

Share

target: NATO bombardează televiziunea din Belgrad

by

22 aprilie 1999

Ne-am trezit chiar înainte de știrile RTS de la ora 10:00, când am aflat ce a fost cu bubuiturile de la ora 4:00. Trei rachete lansate de NATO au făcut praf reședința lui Slobodan Milosevic din cartierul Dedinje. “Casa albă”, cum a fost numită, încă de pe vremea lui Tito, reședința președinților iugoslavi se afla pe strada Uzicka 15, într-o zonă superbă, inundată de verdeață. În cartier mai erau și vilele altor personalități importante din Serbia, ale unor celebri interlopi precum Arkan, dar și casele unor oameni obișnuiți. Dedinje a fost ținta bombardamentelor NATO încă de la începutul războiului. Majoritatea locuitorilor din cartier a preferat să se refugieze pe la rude sau prieteni. Prețul unei locuințe în această zonă a scăzut la 40 % din valoarea de la începutul războiului, iar unii și-ar fi vândut casele și cu 10.000 de mărci germane (de 10-15 ori mai puțin decât valoarea reală), numai să găsească vreun client dispus să-și riște banii.

Imaginile prezentate de RTS arătau că reședința lui Milosevic a fost aproape complet distrusă. O rachetă a lovit biroul președintelui, una a explodat în sufragerie, iar a treia a nimerit exact în dormitorul prezidențial. O mare parte din clădire s-a prăbușit din cauza exploziilor. Cu o undă de ironie în glas, crainica RTS a adăugat că “nici președintele, nici familia sa nu erau acasă“.

Potrivit AFP, mulți membri ai Congresului american se plâng de faptul că președintele francez Jacques Chirac a obținut un drept de veto asupra țintelor vizate de raidurile aeriene. NATO a dezmințit acest lucru, iar secretarul american al Apărării William Cohen a recunoscut că președintele Clinton aproba, el însuși, anumite ținte. “Vestea bună este că suntem în sânul unei alianțe,” a comentat senatorul Joseph Biden. “Vestea cea rea este că suntem în sânul unei alianțe în care toate deciziile sunt luate prin consens.” La rândul său, senatorul republican Ted Stevens a acuzat aliații europeni că sunt responsabili pentru restricțiile pe care NATO le-a impus în alegerea țintelor vizate de bombardamente. “Trebuie ca acestea să înceteze! Suntem în război!” a exclamat el.

Tot la știri s-a anunțat că, la ora 11:00, în zona Batajnica vor fi detonate câteva proiectile neexplodate, rămase din atacul de azi-noapte. L-am mai văzut și pe Viktor Cernomîrdin, însărcinatul special cu problema iugoslavă al președintelui rus Boris Elțîn, care sosise la Belgrad pentru o vizită de o zi și, imediat, a intrat într-o convorbire oficială cu Milosevic. Ca toți ceilalți emisari ruși, la sosire, Cernomîrdin a promis că va încerca să găsească o soluție de stopare a tragediei din Iugoslavia.

Pentru că agențiile străine de știri au tot insistat, în ultimele zile, asupra mișcărilor de trupe ale NATO în Macedonia și Albania, unde se sugera că se pregătește un atac terestru, sprijinit de celebrele elicoptere anti-tanc Apache, sârbii au venit cu o replică. Generalul Slobodan Kovacevic, comandantul Unităților de mecanizate și blindate ale Armatei iugoslave, a anunțat că trupele sale nu au suferit, până acum, nici o pierdere și că tancurile sârbești sunt cele mai bune din lume. “Cunoscând bine terenul, cu oamenii pe care îi avem și – pe deasupra – bazându-ne pe patriotismul și calitatea lor morală, putem garanta că ne vom apăra cu hotărâre țara,” a asigurat el.

Și generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, a ieșit la rampă, declarând că, până acum, unitățile sale ar fi doborât 16 avioane inamice, 5 elicoptere, 4 avioane-spion fără pilot și 46 de rachete de croazieră. Alte 3 avioane și 52 de rachete de croazieră au fost doborâte de unitățile Corpului I, după cum a anunțat comandantul acestuia, generalul Srboljub Trajkovic.

Până acum, n-am prea auzit ca militarii sârbi să fi suferit pierderi. Am aflat însă, neoficial, că ar mai avea doar 5 avioane MiG-29, singurele capabile să facă față aparatelor moderne ale NATO, dar le țin ascunse în bunkerele subterane. În paginile de mică publicitate ale ziarelor am văzut destul de des pozele unor militari, deasupra unor anunțuri seci, în care se menționa că și-au dat viața pentru patrie. Însă am remarcat dispariția unui vechi obicei la sârbi. Cel de a lipi pe garduri, pe pomi sau pe panourile de afișaj, pătrățele de hârtie cu chenar negru și o mică fotografie, pentru a anunța moartea celor dragi. Acestea au dispărut – pur și simplu – și bănuiesc că autoritățile au interzis lipirea lor.

https://www.youtube.com/watch?v=lRL5j0qBACc

Astăzi, raidurile NATO în sud au început devreme. La 10:25, au fost auzite detonații puternice în zona localității Cetinje din Muntenegru, însă oficialii Armatei iugoslave au anunțat că se datorau unor avioane inamice care au spart bariera sonică la joasă înălțime. La 10:30, după prima noapte liniștită din ultimele săptămâni, Priștina a fost zguduită de câteva explozii. Atacurile s-au întețit aici și, între 14:40 și 15:00, în zona capitalei provinciei Kosovo au căzut nu mai puțin de 30 de proiectile.

Secretarul general al NATO Javier Solana a autorizat comandamentul militar să revadă și să actualizeze planurile unei intervenții terestre in provincia Kosovo, se arată în numărul de azi al cotidianului “The Washington Post“. “Circumstanțele coflictului ne obligă la a-i arăta Guvernului iugoslav că toate opțiunile sunt luate în calcul,” avertiza Solana, care crede, totuși, că actualele lovituri aeriene împotriva Iugoslaviei vor fi suficiente. Totuși, viceamiralul britanic Ian Garnett a recunoscut că bombardamentele NATO au un efect limitat asupra tancurilor, artileriei și vehiculelor militare sârbești și considera că intervenția elicopterelor Apache ar putea fi necesară și decisivă.

Ghennadii Selezniov, președintele Dumei de stat, a promis din nou că Rusia va acorda ajutor tehnic Iugoslaviei, în cazul unei intervenții terestre a forțelor NATO în Kosovo. “Dacă Iugoslavia ar fi dispus de cel puțin o baterie rusească de apărare antiaeriană S-300, ar fi putut doborî 20-30 de avioane de vânătoare ale NATO în fiecare noapte, iar bombardamentele ar fi încetat de multă vreme,” a afirmat Selezniov. Știrea, preluată imediat de mass-media iugoslavă, i-a lăsat reci pe sârbi, care s-au convins de mult cât se pot baza pe “frații” ruși.

Ministrul ungar al Economiei Attila Chikan a recunoscut că unele livrări de petrol au fost efectuate din Ungaria spre Iugoslavia. “Au existat livrări de petrol, transportate cu vapoare și camioane-cisternă, după ce petrolul a ajuns aici prin conducte. S-au făcut, dar nu se poate vorbi de cantități importante,” a admis Chikan, citat de cotidianul “Nepszava“. Embargoul ONU împotriva Iugoslaviei nu include produse petroliere, dar livrarea de petrol Iugoslaviei, în condițiile bombardării rafinăriilor și oleoductelor devine bizară. Presa ungară a informat despre unele date neconfirmate, care atestă că cel puțin 8.000 de tone de petrol brut din Rusia au fost transportate cu vaporul spre Iugoslavia, via Ungaria.

Au continuat tensiunile dintre Serbia și Muntenegru. Ministrul de Interne muntenegrean Vukasin Maras a respins cererea militarilor sârbi de a trece trupele sale în subordinea lor. “Nu există nici un motiv sau bază legală pentru o astfel de hotărâre,” a explicat Maras. “Până acum, în Muntenegru nu au existat situații care să nu poată fi rezolvate de forțele de Poliție.”

Astăzi, premierul iugoslav Momir Bulatovic s-a dus la Podgorica, unde oamenii săi au mobilizat 10.000 de simpatizanți ai președintelui Slobodan Milosevic la un mare miting anti-NATO. Milosevic făcuse o mișcare foarte inteligentă, când l-a numit pe Bulatovic (care este lider al Partidului Socialist Popular din Muntenegru și rival al președintelui Milo Djukanovic) în funcția de prim ministru al Guvernului federal. A păstrat aparența că acordă importanță Muntenegrului, deși guvernul federal nu are prea mari competențe, și a reușit să dezbine clasa politică muntenegreană. De altfel, tensiunile din ultima vreme dintre Serbia și Muntenegru sunt alimentate în mare măsură chiar de această situație.

Milan Komnenic, ministrul federal al Informațiilor, ne-a chemat la o conferință de presă. A început, desigur, cu informația că gherilele UCK continuă să atace frontiera dintre Albania și Iugoslavia. S-a amintit că teroriștii albanezi sunt pregătiți și înarmați de țările occidentale și că o intervenție terestră a NATO va fi destinată să deschidă culoarele prin care UCK să pătrundă în Kosovo. De aceea, s-au luat câteva măsuri speciale de finanțare a Armatei iugoslave. Totodată, Komnenic a făcut un scurt bilanț al bombardamentelor, arătând că, până acum, și-au pierdut viața 517 civili (dintre care 13 copii), alți 4.500 fiind răniți. Fără a da cifre, a fost pentru prima oară când un oficial iugoslav a recunoscut că și Armata a avut ceva pierderi, însă nesemnificative.

Milan Komnenic a adăugat că NATO a lansat nu mai puțin de 7.200 de lovituri aeriene împotriva Iugoslaviei. Pentru a ne face o imagine asupra dramei sârbilor, a adăugat că peste 100.000 de oameni nu mai au apă curentă, aproape 500.000 au rămas fără slujbe, iar 400.000 de sârbi au plecat din Belgrad, unii în străinătate, iar alții – în zone pe care le-au considerat mai sigure. El ne-a anunțat că viitoarea conferință de presă o va organiza la sediul SPO, pentru că Palatul federal în care ne aflam nu mai prezintă siguranță, având în vădere ultimele atacuri ale NATO.

Nu a terminat bine Komnenic, că a venit Goran Matic, ministru fără portofoliu în Guvernul iugoslav, care a declarat că bombardarea reședinței lui Slobodan Milosevic este un atentat la viața președintelui unei țări suverane. “Este un act criminal fără precedent în istorie, o crimă împotriva umanității,” a exclamat Matic, adăugând că, “potrivit standardelor internaționale, atacul este un act terorist, care trebuie sancționat ca atare”. Amintind despre bombardarea clădirii CK, Matic a afirmat că NATO a distrus stațiile radio și TV aflate acolo, deoarece intenționează să-și branșeze releele pe frecvențele folosite de acestea, pentru a-și difuza propriile programe în limba sârbă, menite să demoralizeze poporul.

Nici Vojislav Seselj, liderul Partidului Radical din Serbia (SRS), nu a scăpat ocazia să iasă la rampă, condamnând bombardarea “Casei albe”. El a adăugat, însă, ceva interesant: “De azi înainte, alături de țările NATO, în rândul țărilor agresoare au intrat și România, și Bulgaria.”

Lui Vuk Draskovic i-a ieșit un “porumbel” pe gură. Într-o conferință de presă, el a declarat că “după terminarea războiului, când albanezii din Kosovo se vor întoarce acasă, vom construi un pod al reconcilierii între ei și noi. Toți cei care au comis crime de război vor trebui pedepsiți.” Era prima oară când un oficial iugoslav spunea așa ceva (iar Draskovic era vicepremier al Guvernului federal, chiar dacă nu avea nici o putere reală) și asta avea să-l coste destul de scump. Fără să judece prea mult consecințele unei astfel de declarații, Jamie Shea, purtătorul de cuvânt al NATO, s-a grăbit să o aprecieze drept “încurajatoare“.

Franța s-a angajat să finanțeze 60 % din costurile pentru relansarea cotidianului de limbă albaneză din Kosovo, “Koha Ditore“, care va fi distribuit gratuit refugiaților din taberele din Albania și Macedonia. Donația se va ridica la 600.000 de franci francezi. “Koha Ditore” nu a mai fost editat din 23 martie, când sediul său de la Priștina a fost distrus și incendiat de forțele paramilitare sârbe. Redactorul șef Baton Haxhiu considera că ziarul îi poate informa pe refugiați despre evoluția conflictului din Kosovo, dar va și contribui la dezamorsarea conflictelor interetnice, mai ales în Macedonia, unde raporturile dintre refugiați și populația băștinașă sunt tensionate.

După atâtea declarații, îmi fierbea creierul și am ieșit să mă plimb puțin prin centru. Primul lucru pe care l-am văzut a fost o coadă imensă, de 2-300 de persoane, care își așteptau rândul să cumpere țigări “Lord” sau “West“. Câțiva polițiști păstrau ordinea și îi alungau pe țiganii care veniseră să cumpere și ei, pentru a le vinde mai târziu pe piața neagră, la suprapreț. N-am avut parte de liniște. La 15:15, au sunat sirenele alarmei aeriene. Nu a durat decât până la 16:09, însă m-am dus la Media Center, să aflu dacă s-a întâmplat ceva.

La 15:20, avioanele NATO atacaseră din nou Novi Sad-ul. După ce au lansat două bombe în zona rafinăriei, s-au îndreptat către ținta principală: podul Zezeljev, pe care l-au lovit cu patru proiectile. Podul nu a fost distrus, dar a fost grav avariat. Se pare că, în momentul atacului, pe pod erau oameni, însă nu se știe dacă cineva a fost rănit. Armata și Poliția au blocat imediat accesul pe pod.

Astăzi, o parte a personalului Ambasadei României la Belgrad a plecat acasă, evacuând bunurile de valoare existente în clădire. Femeile fuseseră trimise în țară în 23 martie, cu o zi înainte de începerea bombardamentelor, când multe ambasade își evacuaseră personalul. Acum, la Belgrad a mai rămas Traian Borșan, secretarul I al ambasadei, ambasadorul Alexandru Cornea, chiar dacă nu a fost nici acum acreditat de președintele Milosevic, și câțiva diplomați.

Nu știu dacă evacuarea de azi a avut vreo legătură cu faptul că Parlamentul României a adoptat, cu 225 de voturi “pentru”, 21 “împotrivă” și 99 de abțineri, hotărârea privind aprobarea cererii Alianței Nord-Atlantice de acordare a accesului fără restricții în spațiul nostru aerian. Constantin Degeratu, șeful Statului Major General al Armatei române a sigurat în plenul Parlamentului că, din consultările cu NATO, a rezultat că statul român își va păstra suveranitatea deplină și controlul asupra spațiului aerian, chiar dacă Parlamentul României aprobă cererea de survol. El a adăugat că se vor încheia acorduri care să permită operațiunile militare ale NATO în spațiul aerian românesc, menținându-se traficul civil intern și internațional al României.

Alianța Nord-Atlantică va avea acces liber la o zonă din spațiul aerian bulgar care se întinde pe o distanță situată între 120 și 150 de kilometri la est de frontiera cu Iugoslavia, a declarat premierul Ivan Kostov, la întoarcerea din Belgia, unde a discutat cu reprezentanți de rang înalt din cadrul NATO. Conform corespondentului Mediafax, cele două părți au convenit ca avioanele NATO să nu survoleze marile orașe din această zonă, ca Sofia, Plovdiv (sud), Vrața (vest) și centrala nucleară de la Kozlodui. Marile aeroporturi bulgare rămân deschise aviației civile, “un regim special” fiind prevăzut pentru cel din Sofia.

Pentru a treia oară de la începutul bombardamentelor împotriva Iugoslaviei, resturile unei rachete lansate în direcția Serbiei au căzut astăzi, în jurul orei 17:00, în apropierea satului bulgar Babița, de lângă frontieră. După ce a survolat satul, cu un șuierat sinistru, racheta a explodat, izbindu-se de o stâncă situată la 350 de metri de case. Un țăran aflat în apropiere a fost aruncat la pământ de suflul exploziei, dar nu a pățit nimic.

Apropo de aceste rachete, care au stârnit adesea hazul în Iugoslavia, trebuie spus că sunt proiectile anti-radar. Lansate din avion, rachetele au un dispozitiv computerizat capabil să depisteze radarele inamicului și să se îndrepte către ele, distrugându-le. Cum sârbii își închid radarele în timpul atacurilor NATO, rachetele depistează, uneori, cele mai apropiate radare, care se întâmplă să fie ale bulgarilor. Totuși, pentru a evita o eroare, rachetele sunt prevăzute cu un sistem electronic, care le face să se dezamorseze și să se prăbușească fără a exploda, dacă nu își ating ținta într-un anumit interval de timp. Acesta este calculat în funcție de momentul în care racheta se activează și de viteza cu care se deplasează, astfel încât să nu lovească ținte din afara teritoriului iugoslav.

Agenția de presă independentă Beta a citat un apel adresat comunității internaționale de mai mulți intelectuali și economiști din Opoziția sârbă, reuniți sub titulatura G-17 Plus, în care aceștia avertizau NATO că atacurile sale întăresc popularitatea președintelui Slobodan Milosevic. Ei au apreciat că bombardamentele au plasat forțele de Opoziție “între ciocanul NATO și nicovala regimului de la Belgrad”. “Regimul actual este întărit de atacurile NATO, care au împins oamenii să se adune sub același drapel, pentru a face față unei agresiuni străine,” se menționează în apel. “Nu trebuie să fii foarte inteligent, ca să înțelegi că distrugerea uzinelor și a infrastructurii nu îi produce nici o daună, cu atât mai puțin politică, lui Milosevic. El nu muncește în uzine și nici nu e cel mai mare utilizator al podurilor distruse.”

“Nu îl vizăm pe președintele Milosevic sau poporul sârb,” a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului Kenneth Bacon, citat de “The New York Times“. “Noi îi vizăm pe militari și infrastructura care susține instrumentele de represiune din Kosovo. Nu există nici o modificare în politica noastră.”

Forțele sârbe au escortat un convoi de 840 de albanezi din Kosovo, care au sosit astăzi, în punctul de trecere a frontierei iugoslavo-albaneze de la Morine. Majoritatea refugiaților a povestit că au plecat din Kosovska Mitrovica și au mers pe jos trei zile și trei nopți, în marș forțat. Sârbii i-au obligat să se oprească la Zrze, la 120 de kilometri de graniță, unde au rămas patru zile, înainte de a pleca cu autobuzele spre Albania. Tot astăzi, am avut o confirmare că zonele de frontieră sunt minate, trei soldați macedoneni fiind internați în stare gravă în spitalul din Skopje, după ce au călcat pe o mină, lângă satul Malino, foarte aproape de granița iugoslavă. Această situație face cu atât mai periculoasă aventura refugiaților albanezi care încearcă să fugă din Kosovo.

“Vom accepta pe teritoriul american până la 20.000 de refugiați albanezi fără adăpost, pe cei care au legături strânse de familie în Statele Unite și pe cei care sunt în mod particular vulnerabili, până ce se vor putea întoarce la căminele lor în siguranță,” a declarat vicepreședintele Al Gore, subliniind că primirea refugiaților este temporară. Conform AFP, organizațiile umanitare americane i-au scris la începutul lunii președintelui Clinton, pentru a critica planul de a-i adăposti pe refugiați la baza navală americană Guantanamo din Cuba.

Seara, am coborât la cină și ne-am luat cu vorba, uitând că televiziunile iugoslave au anunțat că vor difuza interviul pe care Slobodan Milosevic l-a acordat canalului american CBS. Ne-am amintit abia la 22:30, când a sunat alarma aeriană. Nici noi, dar nici mulți dintre sârbi n-au apucat să vadă interviul. La Cacak, oamenii au ieșit din case și au privit cu groază incendiul de la releul de televiziune de pe muntele Ovcar. Lângă Kraljevo, a fost lovit releul de la Kopaonik, iar la Jagodina – releul de pe Crni Vrh. Toate trei, în numai 10 minute, de la 22:50 la 23:00. La aceeași oră, o explozie cumplită i-a îngrozit pe locuitorii din Uzice, unde o rachetă a distrus poșta din mijlocul orașului. În afara releelor TV, NATO s-a concentrat asupra podurilor. Au fost luate la rând podurile de cale ferată de la Ostruznica, Bogutovac și Krusevac.

Ministrul francez de externe Hubert Vedrine a exclus, pentru moment, posibilitatea participării secretarului general al ONU Kofi Annan la medierea conflictului din Kosovo, relatează AFP. “Nu consider că este necesară o mediere în acest stadiu. În nici un caz, din partea secretarului general al ONU.”

La ora 2:00, am descoperit că RTS a reluat interviul acordat pentru CBS de Milosevic. Șase minute mai târziu, am auzit afară urletele motoarelor unui avion în picaj, urmat de șuieratul unei rachete și o explozie puternică. Și apoi vuietul avionului care se ridica spre cer. Pe ecranul televizorului, chipul președintelui iugoslav a înghețat, după care a fost înlocuit de “purici”. Am alergat pe acoperiș și, ca de obicei, ne-am aruncat privirile înspre cele trei direcții care ne îngrijorau: podul spre Pancevo, clădirea Studio B și clădirea RTS. Din direcția celei din urmă, se ridica un nor de fum și pe blocurile din jur începeau să se vadă reflexiile girofarurilor.

Am coborât în holul hotelului, unde au ajuns și Florin Dobre, Narcisa Iorga și Radu Vioreanu. Eram mai tulburat ca niciodată. Nu-mi venea să cred că au bombardat televiziunea. Voiam să ajung mai repede acolo, să mă conving că nu-i adevărat. Înainte de a pleca, Narcisa i-a spus lui Florin să lase camera video la hotel. În acel moment, mi-a sărit țandăra și am șuierat, pe un ton care nu admitea nici o replică: “Fără cameră, nu ieșiți din hotel! Iar mâine vă faceți bagajele și plecați acasă!” Cred că aveam o față destul de răvășită, pentru că nu au îndrăznit să comenteze. Florin mi-a zâmbit complice, a luat camera video și am plecat spre televiziune. Mile Cărpenișan nu spunea nimic, dar îl simțeam la fel de tulburat.

Erau vreo 20 de minute de mers pe jos până la sediul RTS și nu știam cum să ajung mai repede. Îmi venea să fac cumva să zbor, mă enervau Narcisa și Florin că rămâneau în urmă și eram foarte furios. În Trg Republike, m-am pus în fața unui taxi și Mile l-a convins pe șofer să ne ia pe toți. Am ajuns pe strada Aberdareva. Avusesem dreptate. Loviseră televiziunea.

Am coborât din taxi și i-am spus lui Florin: “Din acest moment, cât stăm aici, asculți doar de mine!” M-am uitat în jur, am văzut că mai erau cameramani și i-am zis: “Filmează tot ce poți!” Imaginea era de coșmar. Șase autospeciale ale pompierilor, 10 ambulanțe, mașini de Poliție, toate cu girofarurile aprinse. Trotuarele se umpluseră cu locuitorii din zonă. Polițiștii urlau să nu stăm lângă clădiri, pentru că de sus continuau să cadă cioburi de la geamurile sparte de suflul exploziei. Alarma de la magazinele de peste drum, care aveau vitrinele țăndări, piuia obsedant. Peste tot se lăsase un fum înțepător.

Pompierii întindeau furtunele și aruncau apă spre clădirea fumegândă. Din sediul televiziunii ieșeau, împleticindu-se sau sprijiniți de colegi, angajații RTS. Derutați, refuzau să urce în ambulanțe și se repezeau înapoi, strigând numele unor colegi mai apropiați. M-am strecurat lângă o ambulanță, unde un tânăr căruia îi curgea un firicel de sânge din urechi repeta, nefiresc de tare, aceeași poveste. “Nu știu cum s-a întâmplat… Eram în regia de emisie, am auzit un pocnet, am văzut o lumină orbitoare și am căzut lângă perete… Când s-a risipit fumul, vedeam afară. Nu mai exista nici un zid, nimic…”

Nu-mi dădeam seama unde a nimerit racheta. Clădirea televiziunii era cufundată în întuneric și avea toate geamurile sparte. Prin fumul care o învăluia, se vedeau razele unor lanterne. Pe holuri, prin studiouri, alergau oameni cu stingătoare în mâini. În pragul fiecărei încăperi, strigau: “E cineva aici?” Ușile studiourilor erau smulse din balamale și monitoare sparte erau împrăștiate peste tot. Și, totuși, nu se vedea unde a lovit racheta.

Am fugit pe lângă biserica Sf.Mark, în spatele televiziunii, unde se vedea agitație. Erau militari, pompieri, gură-cască și vreo doi cameramani, care filmau buldozerele aduse acolo. Atunci am văzut unde lovise racheta: exact în regia de emisie. Întreaga aparatură de emisie se afla în aripa unui vechi teatru de păpuși. Clădirea părea tăiată, de sus până jos, cu un cuțit uriaș. Printre betoanele distruse, amestecate cu cabluri și bucăți de fier, se vedea o parte a studiourilor de emisie. Proiectilul decupase jumătate din clădire, dezgolind o parte din interior, unde se vedeau mesele de montaj, cu scaunele răsturnate și câteva monitoare care încă mai pâlpâiau.

Pompierii încercau să degajeze molozul, dirijând cu grijă buldozerele. La un moment dat, au început să strige după o targă. Printre dărâmături, atârna corpul unui om, agățat cu picioarele în sus printre niște fiare. Agitația era inutilă. Din cap i se scurgea un șuvoi gros de sânge, care întuneca praful de pe jos.

M-am intors pe strada Aberdareva, chiar când medicii băgau în ambulanță un bărbat cu piciorul complet zdrobit. L-am vazut pe Florin Dobre care filma, printre alți cameramani și fotografi, și m-am dus lângă el, să-i “țin spatele”. Printre ceilalți ziariști am văzut-o pe Narcisa și i-am strigat: “Vino și fă un stand-up!” Mi-a răspuns că nu are microfon. “Cu microfonul de pe cameră!” Mi-am dat seama că nu avea nici un pic de experiență de televiziune, pentru că stand-up-ul a fost dezastruos. “Mai fă unul!” Nici al doilea nu a fost mai grozav, așa că am lăsat-o baltă.

Câțiva polițiști au venit la noi și ne-au spus să plecăm. I-am repetat lui Florin să asculte doar ce îi spun eu și să filmeze mai departe. Îi știam prea bine pe polițiștii sârbi. După alte 10 minute, un alt polițist a venit și ne-a spus că ajunge cât am filmat. Am rămas până când un al treilea polițist a venit și a urlat, agitând un baston de cauciuc: “Cărați-vă de aici în p…. mamelor voastre! V-am spus o dată să plecați, fir-ați ai dracului cu televiziunile voastre blestemate!” Într-adevăr, ăsta era semnalul de plecare. Ne-am retras încet, la fel ca restul ziariștilor și am plecat la hotel. Pe drum, n-am fost în stare să scoatem nici un cuvânt.

Ne-am uitat câteva minute la Studio B, unde se anunța un prim bilanț al bombardării televiziunii naționale: cel puțin un mort și 18 răniți. Însă nimeni nu știa exact numărul celor dispăruți. Comandamentul Apărării Civile făcea apel la locuitorii Belgradului să nu mai vină spre televiziune, pentru că avioanele NATO se apropiau într-un nou atac și exista posibilitatea ca sediul RTS să fie iar lovit. Ne-am urcat, imediat, pe acoperiș.

Federația Internațională a Jurnaliștilor (IFJ), cu sediul la Bruxelles, a condamnat bombardarea cartierului general al RTS și a acuzat NATO că și-a încălcat angajamentele. Aidan White, secretarul general al IJF, s-a declarat șocat, mai ales că primise asigurări scrise de la Jamie Shea că Alianța va evita victimele civile și în special jurnaliștii.

La ora 4:00, am auzit două explozii și am fost orbiți de două flame albăstrui. Imediat, o jumătate din oraș s-a cufundat în beznă. Fuseseră lovite transformatoarele de energie electrică din Zemun și Resnik. Imediat, antiaeriana sârbă a început să tragă cu furie spre cerul de unde venea vuietul unor avioane. Tot orașul era acoperit de un nor dens de fum. În anumite zone, fumul avea culoarea portocalie și nu ne dădeam seama dacă este din cauza vreunui incendiu sau e doar reflexia iluminatului public rămas în funcțiune. La 4:20, am mai auzit o bubuitură. Încă un sfert din iluminatul stradal s-a stins și au dispărut jumătate din luminile podului spre Pancevo. Nebunia s-a terminat abia pe la 5:00, când s-a luminat de ziuă. La 6:22, sirenele anunțau încetarea alarmei aeriene. Când Cristi Tabără m-a întrebat ce s-a întâmplat peste noapte la Belgrad, mi-am dat drumul și în vocea mea se cunoștea toată revolta pe care o simțeam.

Share