franta

afrika (3): plecarea spre tanger

by

joi, 11 ianuarie 2007

ne-am trezit dis-de-dimineata si am fost instantaneu cuprinsi de febra plecarii. pentru mine, era o experienta in plus, pentru ca, dintre cei 8 francezi, nu il cunosteam mai bine decat pe marko. ne-am imprietenit in vara, la radio d’ici din saint julien molin molette, la stagiul anual de initiere in radio jurnalism. el era realizator, mc si dj la cateva emisiuni, tehnician, it-ist si sufletul oricarei petreceri. afemeiat incorigibil, are un baietel minunat cu una din marile sale iubiri, care sta – deocamdata – mai mult la ea. simtul aventurii il are in sange de la parintii sai. tata: un francez care, la 65 de ani, avea sa-si lichideze gospodaria si sa-si cumpere un micut restaurant in phnom penh, decis sa-si petreaca restul vietii in raiul cambodgian. mama: una din rarele metise ale generatiei sale, nascuta in cambodgia, cu tata francez, crescuta si educata intr-un pension din franta inca de la 7-8 ani. cu marko, fratele meu francez, aveam sa calatoresc in multe locuri in urmatorii ani si sunt convins ca vom mai petrece impreuna voiaje exotice in viitor. numai in ultimele luni, mi-am ros unghiile de ciuda ca n-am putut veni cu el cateva saptamani in india sau de revelion la marrakech.

marko mai fusese in senegal si el aranjase reperele calatoriei noastre. doua din automobilele cu care plecam isi aveau deja cumparator in mauritania. acesta ne astepta la granita cu marocul si urma sa ne dea banii si sa ne traverseze desertul pana la granita cu senegalul, unde ne astepta rod, prietenul si ghidul nostru prin raiul senegalez. singura obligatie era sa poposim intr-un sat din maroc, unde mecanicul cumparatorului verifica masinile si inlocuia eventualele piese defecte. peugeot-ul nostru era una dintre masinile vandute. cealalta era un mercedes 200 diesel, gri-petrol, cumparata de jean-louis, singura care nu avea portbagaj, in care mai mergeau alex si pat. senzatia micului nostru convoi era un mercedes combi, modelul cobra, vopsit ca o zebra, echipata inclusiv cu talpici de aluminiu pentru iesirea din nisip, al carui portbajaj imens de pe acoperis continea pana si o minimotoreta. la volan: seb. pasageri: cei doi flo. pentru ca in senegal nu se putea intra cu o astfel de vechitura, ei aveau sa se desparta de noi la nouakchott si sa continue spre mali si burkina faso.

ne-am intalnit intr-o benzinarie de langa annonay si am plecat spre sud. era o dimineata primavaratica si, pe cat ne apropiam de marsilia, se simtea tot mai placut blandetea climei mediteraneene. plecam spre tanger din portul sete cu ferryboat-ul “biladi“. ne-am lasat masinile la coada si am dat o raita prin oras. am gasit deschisa terasa de la nelasko cafe, unde am lenevit cu bere, tigari si chill pana la apus. dintr-un supermarket ne-am luat de mancare si – tipic frantuzesc, 10 sticle de sampanie. am reusit chiar sa gasesc 3 casete pentru camera video. dupa inca “una mica” in barul portului, ne-am urcat in masini si – fara sa asteptam prea mult la coada – am fost inghititi de maruntaiele imense ale ferry-boat-ului.

prima oara pe un astfel de vas, mi-a fost ciuda ca nu aveam destula baterie sa filmez cum se aliniaza in el masini de toate tipurile si varstele, de la ultimul tip de mercedes, pana la camionete supraincarcate cu intregi gospodarii. un anunt in engleza, franceza, germana si araba te ajuta sa-ti asiguri masina: “trageti frana de mana. lasati masina in viteza. incuiati usile. identificati iesirea dumneavoastra.” ca se iesim mai ieftin, ne cumparaseram bilete fara loc de dormit, cu gandul la legenda ca vom da o spaga si vom gasi cusete libere. fara grija de a ne cauta locurile, ne-am catarat urgent pe puntea din spate a vasului si am deschis sampania in cinstea plecarii. aveam inclusiv pahare speciale de sampanie din plastic ! au fost aprinse niste joint-uri si iata-ne stapanii lumii !

petrecerea noastra, la care s-au mai lipit, timid, cativa pasageri, s-a incheiat pe puntea superioara a ferryboat-ului, care era amenajata special pentru a face plaja in timpul zilei. pe mocheta verde erau zeci de balansoare comode, iar intregul perimetru era inconjurat de panouri cu ferestre de plexiglas, ca sa nu te infioare briza. ideal pentru un pui de somn. fiindca speram sa-mi gasesc un sac de dormit misto in bazarele marocane, m-am invelit cu o patura moale, dar subtire, adusa de marko dintr-un voiaj in tunisia. spre dimineata, m-a luat frigul, asa ca am ratacit un pic prin saloanele vasului, pana am gasit un fotoliu liber in care sa adorm din nou.

am si filmat cateva momente din aceasta zi:

Share

afrika (1): grazie, alitalia !

by

nu stiu cati ati avut ocazia sa dati peste o aventura ca a mea. inca din vara lui 2007, cand l-am auzit pe prietenul meu francez, marko, vorbind despre aceasta calatorie, am stiut ca vreau s-o fac. ideea era ca el, impreuna cu cativa prieteni, urmau sa ia niste masini ieftine din franta si sa le duca sa le vanda unora care ii asteptau in mauritania si care ii vor duce pana in senegal, unde ii asteptau alti prieteni, cu care vor ajunge si prin mali si burkina faso si se vor distra foarte misto.

din momentul in care am auzit prima oara ideea, i-am zis lui marko: “i’m in !”. am mai discutat prin mail si, in sfarsit, pe la sfarsitul lui noiembrie, mi-a zis ca totul e pregatit. inca nu credea ca vin si a explodat de bucurie cand i-am scris ca mi-am cumparat deja biletele de avion. urma sa ajung in lyon marti, 9 ianuarie 2007 si sa plecam spre mediterana joi dimineata.

pana sa plec, mi-am facut bagajele, iar marko m-a convins ca, in afara de pastile impotriva malariei, nu ne trebuie nimic. am luat, totusi, cu mine si niste tablete pentru dezinfectat apa, ca s-o poti bea, la o adica. am recitit micul manual pentru mers in zone de conflict al englezilor din sas, la care am fost intr-un training pentru jurnalisti, ca sa-mi amintesc niste chestii misto invatate acolo si m-am straduit sa fac rost de o camera video digitala, ca sa filmez tot tripul.

a dracului camera, ca greu s-a dat plecata de acasa ! parca simtea ceva ! complicat de explicat, insa a fost nevoie de eforturile a patru oameni care s-au trezit dis de dimineata, pentru a-mi aduce camera, incarcatorul  si cei trei acumulatori de rezerva, fiindca toate erau imprastiate la adrese diferite din bucuresti. plus al cincilea, prietenul meu dan moga, care m-a dus cu masina la aeroport. avionul meu pleca la ora 13.00 de pe otopeni, facea o escala la milano, unde schimbam aeronava, si ajungeam la lyon la 16.45. ceea ce s-a si intamplat. fara peripetii. doar ca am plecat din bucuresti cu jumatate de ora intarziere, din cauza cetei de pe otopeni, incat la milano abia am prins legatura spre lyon. unde ma astepta marko, asa cum ne intelesesem.

numai ca de povestea cu ceata mi-am amintit abia cand am ajuns si am constatat ca bagajele mele nu au prins avionul. compania alitalia ! adevarul e ca, de atunci, toti care imi auzeau povestea (pana si in senegal !) se mirau ca nu stiam ca astfel de lucruri se intampla tot timpul cand zbori cu alitalia. va fa-n culo ! mi-au dat o bucata de hartie pe care erau scrise niste chestii si niste numere de telefon, le-am lasat adresa la care sa-mi aduca bagajele a doua zi si ne-am carat. marko m-a luat de la aeroport cu masina lui si am plecat spre zona din ardeche in care se afla si saint julien molin molette, oraselul unde ma duc eu in fiecare vara, de 13 ani, pentru ca acolo exista un post de radio unde, impreuna cu proprietarul lui si niste nemti, organizez un training de radio pentru romani, nemti si francezi.

cele doua nopti si o zi petrecute in franta, pana sa plecam, au fost foarte dinamice. o alergatura continua. oricum, primul popas il tin minte. e unul traditional la francezii mei, cand le vine un musafir. la o cabana din lemn, pe dealuri, cu o camera de zi imensa, in care locuia o familie de prieteni, unde am stat o seara intreaga la povesti si chill out. am dormit la marko, unde mai era un tanar, care cred ca nu prea avea unde sa stea si il lasa acesta la el, contra a jumatate din chirie si cheltuieli. marko statea si el intr-o casa misto, cu o camera mare cu semineu pe lemne si dormitoare la etaj, curte cu hambar, in care era parcat un peugeot 405. in stare foarte buna. modelul pe care –  il lauda marko – atunci cand a iesit pe piata, l-au avut presedintele frantei si ministrii din guvern. adica, acum vreo 20 de ani.

pe masina era montat un portbagaj confectionat din rame de duraluminiu unite cu buloane, pe care am pus patru lazi de plastic, pline cu piese de masina adunate din schrott, doua radiatoare de renault si o roata in stare foarte buna, legate bine, infasurate intr-o panza impermeabila, prinsa si aia cu niste curele. in portbagaj am inghesuit si o cutie de viteza de mercedes din care inca sa mai scurgea ulei. asta era una din masinile cu care plecam. rod, un prieten de-al lui marko care ne astepta in senegal, aranjase sa luam masina pe gratis de la unul care voia sa scape de ea. asa ca, pe noi doi si pe fred, cel de-al treilea pasager din masina, nu ne-a costat decat cate 200 de euro: piesele inlocuite si revizia tehnica facuta inainte de plecare, plus transportul cu ferryboat-ul de la sete, un port de langa marsilia, si pana la tanger.

apropo de paranoia cu eventualele boli de care te poti molipsi prin tarile africane, am un sfat: vorbiti cu un medic sau chiar un farmacist francez ! vor sti exact ce sa va recomande, pentru a nu arunca bani si a va umfla fundul cu injectii inutile. eu am fost intr-o farmacie din annonay in care, dupa ce am enumerat tarile prin care vom merge, omul a verificat ceva in computer si mi-a dat pastile anti-malarie, de luat una pe zi, cu o saptamana inainte de a ajunge in zona respectiva, de-a lungul intregului sejur si inca doua saptamani dupa intoarcerea acasa. de preferinta, la aceeasi ora. plus un sfat, pe cat de esential, pe atat de banal: atentie maxima la igiena personala ! adica, spalat pe maini inainte de masa etc.

Share

zbor cu parapanta in masivul pilat, ardeche, franta

by

in vacanta din franta de anul acesta, prietenul meu louis m-a dus sa-i vad gasca de parapantisti. locuiesc prin ardeche si se aduna, dupa ce termina serviciul sau in week-end sau cand au chef pe o coasta din masivul pilat, de unde se lanseaza cu parapantele deasupra vaii rhonului. am fost doua zile la rand, i-am si filmat, dar louis a avut ghinion: prima oara treceam intamplator prin zona si nu avea parapanta, iar a doua zi vantul era prea puternic pentru incepatori. oricum, un sfat pentru neinitiati: nu stati prea mult prin preajma celor atinsi de virusul zborului cu parapanta ! se ia !

Share

o zi pe coasta de azur

by

dintr-o adevarata calatorie prin sudul frantei nu poate lipsi coasta de azur. care trebuie strabatuta de la saint tropez pana la san remo pe soseaua de pe malul marii. oricine doreste sa vada cum trebuie sa arate o zona de litoral nu are decat sa traverseze riviera franceza. dupa ora 10:00, se merge adesea bara la bara, insa nu ai nici un motiv de graba. statiunile sunt superbe. cand descoperi plaja care-ti place, iti cauti un loc de parcare printre cele special amenajate pe marginea soselei si te bucuri de soare si mediterana. locurile mele preferate se afla inainte de cannes: cateva plaje micute, neamenajate, strajuite de stanci rosii de zeci de metri inaltime. lume putina si civilizata, fara salvamari, dar si fara muzici enervante. doar zgomotul valurilor.

cafeaua de dimineata o poti bea pe o terasa a portului din saint raphael. cand ti se face foame, poti gasi un restaurant intr-unul din oraselele prin care treci. exista mall-uri si supermarket-uri pentru pasionati. merita sa faci o promenada la cannes pe croisette si sa-ti incerci rabdarea pe plaja de pietricele rotunde si fierbinti de la nisa. o ultima baie in monaco si, daca nu pierzi prea multa vreme cascand gura in monte carlo, poti sa-ti iei cina in san remo. anul acesta, ne grabeam si, de la cannes, am urcat direct pe autostrada spre italia.

Share

le ville de saint tropez

by

saint tropez nu este locul meu preferat pentru plaja. exista pe coasta de azur colturi mult mai frumoase. desigur, daca vrei sa vezi ultimele trenduri in materie de fitze si o tona de gagici misto adulmecandu-si potentiala prada, e mai potrivit sa stai la soare la saint tropez. oraselul, insa este minunat si are un aer mai proaspat, mai vioi si mai tanar decat alte locatii din sudul frantei. merita macar o plimbare. gasesti mici restaurante pline de farmec, ateliere ale unor artisti in cautarea celebritatii, magazine ale marilor nume din fashion sau dughene de suveniruri cu personalitate.

oricat ar parea de ciudat, o vacanta pe coasta de azur nu costa cat se lauda “vedetele” in ziarele colorate din romania. desigur, daca ai furat destul cat sa-ti permiti un sejur intr-o vila la saint tropez, nimic nu te impiedica. iti recomand doar sa rogi un prieten francez sa faca rezervarile, deoarece agentii de turism francezi s-au shmekerit si au preturi mult umflate pentru ciocoii cei noi de la rasarit. pentru cei ce se multumesc sa doarma intr-un cort sau chiar pe plaja, sunt suficiente variante decente. mancarea e mai ieftina decat in romania. bineinteles, nu la restaurantele de lux. iar viata de noapte din cluburi merita traita din plin. macar ca sa nu ramana neconsolate bancurile de sirene necajite ca l-au ratat din nou pe enrique iglesias sau pe christiano ronaldo 😉

Share

le port de saint tropez

by

portul din saint tropez este o feerie. plimbarea pe chei trebuie sa inceapa din apropierea parcarii de la intrarea in oras. aici, acosteaza barcute simple sau cu panze, dar, treptat, incep sa apara iahturile. la inceput mai modeste, pentru oameni normali, care chiar navigheaza cu ele. apoi, din dreptul unui careu inconjurat cu un lant, in interiorul caruia este parcat de obicei un cabriolet cu numere de monaco, incepe sirul navelor de lux. adica spectacolul opulentei. iahturi aduse in portul din saint tropez pentru ca proprietarii lor sa cineze in vazul miilor de gura-casca din toata lumea ori sa ciocneasca pahare de sampanie cu niste exemplare superbe, cu adevarat aparute din spuma marii.

mi-a placut intotdeauna sa lenevesc seara pe terasele din port si sa admir defilarea femeilor pe chei. unele, cu picioare pana-n gat dezgolite de rochita de vara care trebuie sa le puna in evidenta si decolteul, adesea siliconat, se clatina pe tocuri incercand sa emane aerul sigur al unei destinatii precise. cele mai multe dau tarcoale iahturilor ingrozitor de mari, incercand sa se faca remarcate. cele “din provincie” par mai proaspete, insa toalele de pe ele au o eleganta chinuita, asortata aiurea cu cizme inalte si – evident – doar viseaza la printul din poveste. victime sigure pana si pentru papagalul dintr-un chrysler alb cabrio, cu numere de olt, care nu am inteles cui a dat spaga de il lasasera anul trecut sa intre pana in port.

din fericire, din tot acest amalgam, rasar destule fapturi minunate, al caror farmec nu e estompat de sandalele fara toc sau de un tricou simplu, ci e pus in valoare de licarirea jucausa din privire si rasetele cristaline provocate de penibilul pe care il poate atinge luxul unei ambarcatiuni pe care tocmai o fotografiaza.

Share

fete de l’ete @ la versanne, franta

by

unul din reportajele facute de participantii la stagiul de initiere in radio jurnalism de la radio d’ici din saint julien molin molette (franta) a fost despre sarbatoarea dintr-un sat vecin. la fete de l’ete de la versanne este un fel de ruga, cum se spune in banat la sarbatoarea anuala care se tine de hramul bisericii. e un prilej pentru ca localnicii si rudele lor imprastiate prin alte parti sa se reuneasca si sa socializeze. am surprins un moment din sarbatoare, cu cateva din elementele traditionale locului.

Share

stagiu de radio jurnalism @ radio d’ici. franta. a treia emisiune

by

abia acum am apucat sa montez povestea celei de-a treia emisiuni in direct a participantilor la stagiul de initiere in radio jurnalism de la radio d’ici din saint julien molin molette. ca de obicei, emisiunea a iesit bine, chiar daca stagiarii n-au apucat sa termine toate reportajele. s-au descurcat cu butoanele si au fost relaxati. la final, erau un pic tristi ca pleaca. pareau, totodata, usurati ca au scapat de corvoada unor datorii zilnice, uitand ca, la varsta lor, greul abia acum incepe.

7 romani au avut o vacanta de 12 zile, in care s-au putut juca de-a jurnalistii, impreuna cu tineri de varsta lor din franta si germania, intr-un studio de radio adevarat. ocazie care ti se ofera o data in viata, vara, la radio d’ici din saint julien molin molette, franta.

Share

birdy nam nam live @ les authentiks 2009, vienne, france

by

festivalul les authentiks 2009 din orasul vienne din franta. 22 iulie 2009. prima seara de festival a fost incheiata de birdy nam nam. dj pone, crazy b, dj need si little mike, adica cei 4 muzicieni parizieni care au primit in 2002 titlul de dmc world dj team champions. electro turntable, mixat impresionant, combinat cu un joc inspirat de lumini care parea anume regizat pentru theatre antique.

pe birdy nam nam ii mai vazusem vara trecuta la arenele romane din bucuresti, cand recitalul lui gojira de dupa concertul lor a fost oprit de niste jandarmi tembeli, fara sa stie nici ei sa explice bine de ce. si atunci au fost impecabili. se simte ca au mixat ani de zile pe scenele underground-ului parizian. in 2000, dj pone si crazy b castigasera, sub numele scratch action hiro the dmc world dj team championship. 2 ani mai tarziu, au obtinut inca o data titlul, sub numele actual, cooptandu-i in formatie pe dj need si little mike.

si-au luat numele de la o scena cu peter sellers din celebrul film “the party“. dincolo de anecdotica, ramane show-ul. complet, irepetabil, fascinant prin acuratetea cu care cei 4 dj se sincronizeaza, chiar daca amesteca ritmurile sau mixeaza decalat. jocul de lumini este inteligent si la fel de bine sincronizat cu muzica, iar reactia publicului – pe masura. rareori m-am simtit atat de bine ca in vulcanul starnit pe lespezile din fata scenei din theatre antique, unde talpile iti vibreaza in ritmul muzicii.

Share

puppetmastaz live @ festival les authentiks 2009, vienne, france

by

festivalul les authentiks 2009 din orasul vienne, franta. 22 iulie 2009. cea de-a treia trupa care a urcat pe scena de la theatre antique a fost puppetmastaz, unii din cei mai importanti reprezentanti ai curentului gangstoy rap/hip-hop. un adevarat spectacol: ascunsi in dosul unui paravan, membrii trupei cantau impecabil, in timp ce manuiau niste papusi care interpretau diverse roluri.

puppetmastaz s-au infiintat la inceputul anilor ’90, la initiativa lui mr.maloke, un new yorkez rezident in berlin. o parte a papusilor grupului au interpretat roluri in formidabilul film al lui peter jackson “meet the feebles“. de atunci, puppetmastaz au scos o gramada de albume de succes (ceea ce demonstreaza calitatea muzicii interpretate de artistii-papusari), insa punctul forte al grupului sunt show-urile live.

inainte de inceperea festivalului, am avut parte de o conferinta de presa inedita, la care, ghemuiti dupa o canapea, liderii grupului au raspuns intrebarilor tot prin gura papusilor. sandra, una din tinerele participante la stagiul de initiere in radio jurnalism de la saint julien molin molette, si-a luat inima in dinti si i-a rugat sa-i spuna care a fost cea mai tampita intrebare care li s-a pus la vreo conferinta de presa. raspunsul cinic al lui wizard the lizard a cazut ca un dus rece: “pai, cred ca exact asta !”

Share