franta

massilia sound system live @ festival les authentiks 2009, vienne, france

by

festivalul les authentiks 2009 din orasul vienne, franta. 22 iulie 2009. dupa hip-hop-erii de la karlit & kabok, au urcat pe scena massilia sound system. un adevarat fenomen artistic. o atitudine. un spirit aparte. stilul – un amestec de reggae, ragga si muzica traditionala din sudul frantei, adesea cantata in dialectul provensal.

au inceput sa cante in 1980. un deceniu mai tarziu, devenisera un simbol al spiritului marsiliei. dupa inca zece ani, cei doi mc, papet-j si moussu t, primeau, in numele grupului, titlurile de cavaleri ai artelor. fata de karlit & kabok, care nu se mai opreau din vorbe, evident simpatizati de organizatori si de jurnalistii locali, fiind din vienne, membrii massilia sound system au fost intimidanti pentru moderatorul conferintei de presa. mi-ar fi placut sa-i ascult mai mult, dar incepuse festivalul si in deschidere, era un proiect muzical al lui papet-j, unul din liderii grupului, asa ca s-au dus sa-l asculte.

show-ul lor a fost de mare tinuta. cu 2 dj si un ghitarist fenomenal, cei 3 mc din fata au facut o atmosfera foarte simpatica. au introdus un sir de fete frumoase care au adus halbe de bere pentru publicul din primele randuri. au cantat toate hit-urile grupului si i-au pus de spectatori sa faca “trenuletul” pe ritmuri de farandola.

Share

karlit & kabok live @ festival les authentiks 2009, vienne, france – la moustafette

by

asa cum am mai scris, miercuri, 22 iulie 2009, am ajuns la a opta editie a festivalului les authentiks din orasul francez vienne, la 50 de km sud de lyon. peste 5.000 de oameni au venit in theatre antique, un vechi amfiteatru construit in coasta unui munte pe vremea romanilor. o locatie incredibila, cu o acustica perfecta, ajutata foarte putin de sound system-ul bine calibrat, in care toata vara se organizeaza concerte sau festivaluri.

dupa show-ul din deschidere, cu rit vs. papet-j, au urcat pe scena karlit & kabok: un grup de electro hip-hop din vienne, devenit celebru cu “la moustafette“. este o piesa contestatara, in care cei doi ironizeaza duba politiei franceze si pe ocupantii ei. bine ritmata, piesa a devenit rapid un hit foarte fredonat, aproape un imn de protest, mai ales in jumatatea de sud a frantei.

Share

stagiu de radio jurnalism @ radio d’ici, franta. a doua emisiune

by

participantii din acest an la stagiul de initiere in radio jurnalism de la radio d’ici din saint julien molin molette, franta, au rasturnat statisticile din anii trecuti. de obicei, prima emisiune iesea bine si ii facea sa se umfle in pene si sa creada ca radioul e floare la ureche. din acest motiv, a doua era catastrofala, ca un dus rece. abia atunci reuseau sa se mobilizeze, pentru cea de-a treia, care era reusita.

poate si fiindca grupul roman a dominat numeric stagiarii din acest an, de aceasta data, prima emisiune a fost varza. dezorganizare totala. cei ce au ales sa joace rolul de tehnicieni aveau impresia ca mixerul din fata lor era o jucarie. stagiarii nu au functionat ca o echipa, le-a lipsit rigoarea si seriozitatea, asa ca dusul rece a venit inca de la inceput. pentru cea de-a doua au muncit pe branci pana noaptea tarziu, asa ca satisfactia din final a fost binemeritata.

Share

festival les authentiks 2009 @ vienne, france

by

inca o seara de exceptie in theatre antique din vienne, franta: prima zi a festivalului les authentiks. inceputa un pic cu stangul. am intarziat la conferinta de presa. am dat peste un bodyguard care nu intelegea de ce unul dintre noi 4 are reportofon profesional, dar nu poarta ecuson de presa. la conferinta, nu erau permise camerele video si, in plus, mai era si un bou care facea pe moderatorul si dialoga cu artistii in locul ziaristilor, pe care ii lasa sa puna doar 2-3 intrebari in final.
in discutia cu presa, karlit & kabok au facut pe nebunii, stiindu-se favoriti deoarece erau din vienne. puppetmastaz au venit cu papusile, pe care le-au manuit ascunsi dupa o canapea. sandra din berlin, una dintre stagiarele de la saint julien molin molette, a reusit sa puna mana pe microfon si sa-i roage sa improvizeze o strofa pentru radio d’ici. au fost simpatici ca i-au indeplinit rugamintea, dar sarcastici cand i-au raspuns care este cea mai tampita intrebare care li s-a pus intr-o conferinta de presa: “aceasta ar fi una dintre ele”. dupa ei, au venit doi dintre vocalisti de la massilia sound system, care n-au mai apucat sa spuna mare lucru, pentru ca deja incepuse concertul si nu se mai intelegea nimic.
festivalul a fost deschis de rit vs. papet-j, cu un hip-hop/rock’n’roll de incalzire. au urmat, spre satisfactia localnicilor, karlit & kabok, al caror hit “la mustafette” a devenit un adevarat imn de protest, pentru ca face bascalie de dubele politiei. am filmat-o, dar pana o urc pe youtube, merge si videoclipul:

dupa ei, in uralele publicului, au urcat pe scena massilia sound system, cu un show de reggae/hip-hop. amfiteatrul roman din vienne aproape ca s-a umplut cu cei 4-5.000 de spectatori, iar soarele a apus la timp ca sa pot filma fara probleme. vremea a fost impecabila si am reusit sa surprind pe caseta o gramada de portrete de fete frumoase. massilia sound system a cantat si “oai e libertat“, piesa care le-a devenit deviza. deocamdata, iata o inregistrare video mai veche, din concertul de la marsilia:

nemtii de la puppetsmastaz + un englez au cantat ascunsi dupa un paravan deasupra caruia s-au jucat cu 32 de papusi. a fost un adevarat spectacol de teatru, realizat in timp ce cantau un hip-hop de mare calitate. putin cam clasic, dar plin de energie si umor. pana am timp sa pun filmarile mele, iata-i live dintr-un alt concert:

recitalul celor 4 dj de la birdy nam nam a fost un exemplu de maiestrie. a sunat incredibil si ne-a trecut prin toata muzica ultimilor 20 de ani, de la techno la d’n’b si electro. spre final, s-au dezlantuit total, folosind din plin o ingenioasa instalatie de lumini montata pe niste gratare metalice asezate in spatele lor si pe lateral.

in curand, in exclusivitate, video de la festival !

Share

safari park @ peaugres, franta

by

i-am invatat pe participantii la stagiul de radio jurnalism de la radio d’ici, saint julien molin molette, franta, cum se lucreaza in viteza. au facut un reportaj la safari park-ul din peaugres, langa annonay, in regiunea ardeche. in jumatate de ora, pentru ca trebuia sa mai ajungem intr-un loc, pentru un alt reportaj. au putut simti frustrarea pe care o au, uneori, reporterii care lucreaza in ritmul de stiri cand nu pot savura frumusetea unui loc in care fac o filmare. au apucat sa stea de vorba cu christele vitaud, directoarea parcului, si cu cecile dubois, una dintre ingrijitoarele animalelor, sa smulga niste pareri de la vizitatori si sa traga cu coada ochiului la animalele ce-si faceau siesta la umbra.

safari park din peaugres este o bijuterie in acest domeniu: un parc de 80 de hectare, infiintat acum 35 de ani, cu doua trasee, unul pe jos si unul cu masina. animale in libertate, despartite de oamenii care se plimba printre ele de tunele sau custi din sticla – pentru cele periculoase – sau de simple cabluri electrificate, inofensive pentru oameni, dar enervante pentru salbaticiuni – pentru cele prietenoase. peste tot au gasit cate-o varianta ingenioasa de a te aduce cat mai aproape de animale, fara a le stanjeni. foarte spectaculos este felul in care francezii au pus in valoarea atractiile parcului, transformandu-le in instrumente de educatie pentru cei mici. la fiecare pas intalnesti avertismente amuzante sa nu dai de mancare animalelor. copiii sunt condusi de cate un ingrijitor in tarcuri cu caprioare si capre salbatice, pe care le pot mangaia. in alta parte este amenajat un tarc, in care pustii pot invata sa mulga vaca la o macheta din plastic. traseul pentru masini este o nebunie. nu cred ca o sa vad vreodata asa ceva in romania.

Share

reggae fever festival @ theatre antique, vienne, franta w/ alborosie, gentleman, patrice & buju banton

by

cum in romania muzica reggae inca nu are destul public pentru a fi bagata in seama de promoterii care organizeaza concerte, am profitat, ca in fiecare vara de cand merg in franta, de unul din festivalurile din apropiere. theatre antique din orasul vienne, de langa lyon, este unul din cele mai potrivite locuri pentru un concert: un vechi amfiteatru roman sapat in stanca, cu o acustica perfecta. peste 5.000 de oameni au venit la reggae fever festival, desi biletul de intrare era cam scump (33 de euro) si o bere la halba de jumate costa 5 euro.

am ajuns putin cam tarziu pentru alborosie, insa la timp pentru recitalul celor de la gentleman & far east band. roots reggae pe apus de soare, cu niste bunaciuni cu picioare pana in gat la backing vocals.

am dansat inconjurat de oameni veniti sa se bucure de muzica, cu sau fara freza rasta, si am admirat frumusetile locale, regretand ca – in general – la festivalurile de reggae prea multa lume vine cu perechea.

pentru ca nici eu, nici cei doi prieteni si tovarasi de calatorii in africa, marko si fred, nu eram prea mari fani patrice, ne-am gasit locuri in partea de sus a amfiteatrului, de unde ai o priveliste magnifica spre vienne si dealurile din jur. ne-am asezat pe stancile care radiau caldura acumulata peste zi, fara nici o grija ca norii vinetii ai unei furtuni care cobora pe valea rhone-ului dinspre lyon pareau sa ne ameninte festivalul. de aici, puteai simti energia pozitiva acumulata picatura cu picatura din miile de evenimente artistice petrecute in amfiteatru de-a lungul secolelor, care a reusit sa crape furtuna in doua, facand-o sa ne ocoleasca. usor ametiti de valatucii fumului de marijuana si hasis care se ridicau din toate partile, ne-am bucurat de sonorizarea perfecta. e greu sa descrii felul in care suna basul in theatre antique: sunetul este ajutat de vibratia pe care o simti in corp cand stai asezat pe lespezile calde, provocand o senzatie inegalabila.

pentru buju banton am coborat din nou in fata scenei, unde ritmurile basului care te patrund prin talpi l-ar face fericit si pe un cersetor surd.

toata lumea din jurul tau respecta regula de aur “pass the dutchie on the left hand side“, iar presiunea aerului nu mai lasa fumul sa se ridice. ca orice furtuna ce se respecta, n-a putut sa treaca pe langa noi fara sa ne arate de ce ar fi fost in stare si ne-a plouat torential 5 minute. “thank you, jah, for your blessing”, a strigat buju banton si 5.000 de oameni au dansat in ploaie pe ritmuri de ragga.

am ramas peste noapte la prietenul meu marko, care locuieste in fosta casa din annonay a unuia dintre fratii montgolfier, ce au inventat balonul cu aer cald cu care oamenii si-au implinit pentru prima oara visul de a zbura. un alt loc magic, incarcat de istorie si vibratii pozitive, de la fereastra caruia ai o priveliste superba peste intreaga vale a rhone-ului.

Share

euro-trip (2) saint julien molin molette – prima seara

by

dupa o calatorie de 3 zile prin europa, am ajuns luni seara la destinatia noastra: oraselul saint julien molin molette din franta. despre drum, voi povesti in zilele urmatoare, pentru ca a fost o experienta frumoasa. am sosit la timp pentru petrecerea pregatita de christine, fiica lui louis perego, directorul de la radio d’ici. ea va pleca foarte curand pe insula mayotte, din arhipelagul canare, unde a primit un job. asa ca si-a invitat prietenii la o petrecere de ramas bun. se muta intr-un loc de basm, impreuna cu copiii si cu bastien, iubitul ei. cu aceasta ocazie, voi avea inca o destinatie spectaculoasa pentru o viitoare calatorie africana.

petrecerile din curtea sediului radio d’ici au intotdeauna o atmosfera speciala. 2-300 de prieteni care locuiesc in regiunea franceza ardeche de la sud de lyon au venit sa isi ia la revedere de la christine. fiecare a adus mancaruri exotice, am baut pastise, bere si vin si am avut doua concerte live: cu un grup local de jazz si cafe concert, dupa care un pic de electro punk cu les anes animent. am postat deja pe youtube un mic exemplu:

in zilele urmatoare, voi pastra un mic jurnal cu fotografii si video despre cele 12 zile pe care le vom petrece in franta. din experienta celor 12 ani in care, in fiecare vara, aduc 6 tineri romani sa participe la acest stagiu trinational de initiere in radio jurnalism, pot anticipa o buna parte din impresii. romanii nu imi mai produc decat rareori surprize: sunt ipocriti, complexati si plini de prejudecati, au o gramada de idei extrem de interesante, dar nu sunt in stare sa duca una pana la capat, stramba din nas si fac bascalie criticand defectele celorlalti, insa dovedesc o lipsa de civilizatie de te lasa cu gura cascata, racnind precum ciobanii la stana in puterea noptii, se prefac interesati de tot ce le povestesti, insa prefera sa joace “cruce” sau “septic” in microbuz in timp ce traverseaza o tara ca elvetia, iar in loc sa profite de ocazia unica in care se afla, avand la dispozitie un post de radio, incearca sa se fofileze exact ca functionarii din aparatul de stat. si as putea continua asa pe multe pagini…

ei bine, nici cei din grupul de anul asta nu fac exceptie !

Share

euro-trip (1) bucuresti – saint julien molin molette (franta), via timisoara

by

maine plec in anualul euro-trip. din bucuresti pana in saint julien molin molette, franta, via timisoara. in vara lui 1996, pe cand eram la un training la radio pluriel din lyon, l-am insotit pe louis perego, unul dintre cei de acolo, sa faca un reportaj. descoperise o mica asezare intemeiata cu 1.000 de ani i.c. de un trib de liguri, la 75 de km de lyon. fost centru al tesatoriilor de matase din zona, st.julien era amenintat cu disparitia in anii ’70, din cauza industrializarii si a marfurilor din china. localnicii au tinut sfat si unul dintre ei a venit cu ideea: “il transformam intr-un orasel al artistilor !” de atunci este primar si in localitate s-au asezat toti cei care s-au angajat sa organizeze evenimente culturale, primind in schimb fostele tesatorii la un pret simbolic. asa a devenit st.julien un centru cultural al regiunii.

pe drumul de intoarcere, louis perego mi-a marturisit ca s-a indragostit de mica asezare. anul urmator, primise deja fosta scoala de fete, in care s-a mutat cu familia si cativa prieteni si a instalat un post de radio local cu emisiuni realizate de localnici sub coordonarea sa. vara, impreuna cu la ligue de l’enseignement en france, asociatia interkulturelles netzwerk din berlin si societatea timisoara, a obtinut prima finantare din partea OFAJ (Oficiul Franco-German pentru Tineret) ca sa organizam la st.julien primul training de radio pentru tineri din franta, germania si romania. de atunci, in fiecare vara, eu aduc 6 tineri pana in 25 de ani din romania, carora li se alatura 6 din germania si, impreuna cu 6 din franta, au la dispozitie tot ce le trebuie ca sa realizeze, sub coordonarea noastra, o emisiune de o ora care se transmite in direct la radio d’ici. deviza “radio – plaisir et stress” spune totul despre aceste 2 saptamani ale trainingului: o mica vacanta intr-o regiune minunata a frantei, in care ne jucam de-a radio-ul.

iata un videoclip al formatiei de electro-punk les anes animent, din care o parte este filmat de mine in curte la radio d’ici, in 27 iulie 2007, in fata stagiarilor de atunci:

sambata dimineata, impreuna cu prietenul meu marius ghilezan si cu 4 baieti si 3 fete din romania, ne vom urca intr-un microbuz inchiriat din timisoara si vom pleca spre st.julien. ne-am propus sa ne oprim putin la viena, sa cascam gura la schonbrunn, un pic la salzburg, sa vizitam cetatea si apoi sa dormim la o prietena de-a mea care locuieste la munchen. apoi plecam spre lyon, cu gandul sa poposim cel putin la strasbourg si baden-baden, unde isi faceau vacantele boierii romani de odinioara. la st.julien vom ajunge duminica seara sau luni dimineata. daca tot avem o camera video, aparate foto si aspiratii jurnalistice, ne-am propus sa transforma euro-trip-ul nostru intr-un mic spectacol multimedia, pe un un blog pe care-l vom construi special, dar si aici.

Share

un paris pe care poate nu-l cunoasteti…

by

in primul rand, fata de anul trecut, franta s-a schimbat. francezii s-au indragostit de biciclete. au fost ajutati, desigur, de municipalitatea care a impartit trotuarele in doua, oferind jumatate biciclistilor, si de programul velib‘ – o cartela/abonament care iti ofera acces la zeci de biciclete care asteapta in niste locatii speciale amplasate peste tot prin oras.


calauza mea cand merg la paris este un prieten drag: artistul roman eugen mihaescu. intotdeauna, imi arata colturi ale orasului fara de care as fi ramas doar cu superficiala satisfactie a turistului si cu cateva strazi descoperite intamplator si imposibil de regasit.


nu stiu cum arata bucurestiul cand cineva l-a poreclit “micul paris“, insa comparatia nu rezista nici 5 minute. strazi largi si verzi, stilul arhitectonic al cartierelor, mentinut indiferent de vechimea cladirilor, traficul aglomerat, insa nu sufocat, trotuarele curate, dar pe care trebuie sa te feresti sa calci in vreun cacat de caine, biciclistii care iti multumesc cand te feresti, lasandu-i sa treaca, desi tu umblai pe banda rezervata lor, nimic nu seamana.


si la paris, exista oameni cu bani, care pot sa-si satisfaca aroganta de a avea propria strada… insa pe cele doua porti grele din fier forjat de la capetele strazii, poti citi numarul hotararii prin care primaria a acceptat restrictionarea accesului. iar decizia, evident, nu ingreuneaza traficul in cartier.


fata de balcanicul dorobanti, fitzele de paris au alte dimensiuni. aici, nu impresionezi cu o masina de serie, oricat ar fi de costisitoare. eventual cu o alfa romeo giulietta, cu caroserie desenata de nuccio bertone.


monumentele parisului sunt discrete si integrate perfect in peisajul citadin. intr-un colt de strada, aproape ingropat in iedera abia observi monumentul dedicat de rodin lui victor hugo. care a provocat un mare scandal in epoca, pentru ca autoritatilor nu le-a placut ca eroul national al frantei era infatisat ca un batran cu carnea flescaita ce oprea cu un gest hotarat comentariile din jur, pentru a-si auzi muzele, care pareau mai degraba niste nimfete ce-i sopteau cuvinte perverse la ureche.


pe vremea cand traia, era suficient sa notezi la destinatar “a monsieur hugo, en son avenue, paris” si scrisoarea ajungea la destinatie. de ziua lui, pe sub balcon ii treceau zeci de mii de oameni, sa-i spuna la multi ani. cand a murit, doua milioane de francezi l-au insotit pe ultimul drum, intre arcul de triumf si panteon. se spune ca, in noaptea care a urmat, prostituatele din paris au prestat servicii gratuite, in memoria celui pe care l-au considerat un adevarat protector.


arondismentul XVI este printre cele mai exclusiviste din paris. e aproape imposibil sa-ti cumperi un apartament aici, oricati bani ai avea. am fost uimit sa aflu ca un roman a reusit, totusi, sa-si cumpere unul chiar in cladirea in care a locuit andre citroen intre 1919 si 1935. se numeste adrian costea si a devenit celebru odata cu scandalul albumului “eterna si fascinanta romanie“.


cateva strazi mai incolo, poti descoperi locuinta mariei callas, sub balconul careia suspina miliardarul onassis, cand diva era suparata ca o tradeaza cu midinetele din paris.


dupa ce bei o cafea pe bulevardul saint germain, la “cafe de flore“, desigur, poti face o plimbare prin cartierul latin. nu rezisti si mai iei o bere, ca sa stai alaturi de boema pariziana pe terasa bistroului “la palette“, unde veneau odinioara picasso, cezanne sau braque.


aici, daca nimeresti un chelner mai morocanos nu trebuie sa te superi. este jean-francois, patronul localului, care nu se codeste sa-si serveasca clientii, desi este pictat intr-unul din tablourile dinauntru. pe terasa este o explozie de tinerete si energie, care a inspirat-o pe miss.tic, una din artistii-graferi ai parisului sa-si lase amprenta pe zidul de vis-a-vis.

grafitti by miss.tic
la cativa pasi, treci pe langa galeria zlotowski, specializata in arta de avangarda de la inceputul secolului xx, cu precadere in cubism.


in vitrina altei galerii, descoperi lucrari de andre francois, un mare grafician nascut in 1915 la timisoara, cavaler al legiunii de onoare a frantei.


pe o straduta ingusta, descoperi “l’hotel“. capatana de tap infipta deasupra intrarii si o placa de marmura iti aminteste ca aici a murit, in 30 noiembrie 1900, oscar wilde.


interiorul e somptuos si fascinant, cu o scara interioara ametitoare.


spre sfarsitul anilor ’70, puteai vedea iesind din saloanele hotelului un batran aproape orb, cu ten masliniu, condus de mana de o adolescenta cu trasaturi asiatice. era jorge luis borges, oaspete frecvent la “l’hotel” pana cu 2 ani inainte de a muri.


desigur, o plimbare prin paris ar fi o ipocrizie fara sa ajungi pe esplanada de la trocadero. aici, in dimineata unei zile de iunie din 1940, l-au adus pe hitler, sa vada panorama. cand i-a revenit respiratia, dictatorul german a facut un gest larg catre arhitectii care il insoteau si le-a spus: “vreau, la berlin, ceva si mai maret !”

Share

inutil si stupid: formularul despre gripa porcina A H1N1, primit la aterizarea in bucuresti

by

formularul de declarare a starii de sanatate tiparit de ministerul sanatatii din romania este o aberatie inutila si plina de greseli. l-am primit in avion, inainte de aterizarea la bucuresti. nu am putut sa nu remarc ca, inainte de a ajunge la paris, nimeni nu mi-a dat sa completez nimic. probabil ca francezii n-au auzit de pandemia ah1n1…

pe hartia primita de la stewardese sunt 3 intrebari. prima: “ati calatorit intr-o tara in care au fost inregistrate cazuri de gripa “porcina“ ?” cazuri au fost inregistrate in toate tarile din lume. deci, si in franta. confuz, o intreb pe stewardesa ce sa scriu. este la fel de nedumerita. vine alta si ma sfatuieste sa bifez optiunea “da”. ma uit la francezul de langa mine. bifase optiunea “nu”.

la intrebarea urmatoare, poti marca un x pe cele DOUA optiuni: daca ai febra sau daca ai simptome respiratorii. sau ambele. un rand mai jos, esti sfatuit sa te adresezi personalului medical din punctul de frontiera, daca ai raspuns “da” la oricare din cele TREI puncte ale intrebarii 2. imi sterg ochelarii, ma frec la ochi, ma uit si pe verso, numar pe degete si tot DOUA puncte imi ies la socoteala.

in fine. cobor din avion, ajung la biroul politiei de frontiera al aeroportului bucuresti-baneasa. o blonda draguta in uniforma albastru deschis imi verifica pasaportul. imi spune bun venit si face semn urmatorului pasager. ies din aeroport cu formularul ministerului in mana. nu mi-l ceruse nimeni…

Share