traian basescu, vinovatul de serviciu

nici nu s-au racit bine cadavrele celor doi trei oameni omorati in accident de serban huidu, ca s-a gasit vinovatul pentru tragedie: desigur, traian basescu. pentru ca n-a facut la timp autostrazi, sa se dea toti nebunii cu viteza pe ele. numai ca, de aceasta data, vinovatul de serviciu parca nu ajunge.

urmarind aceeasi logica, as adauga si eu cativa vinovati pentru accident. sa zicem, colegii lui huidu, jurnalistii. paparazii erau s-o bage in puscarie pe simona sensual, care conducea cu carnetul suspendat de cate ori i se parea ca o dor silicoanele, dar nu au fost in stare sa-l fotografieze la volan pe huidu, desi toti stiau ca abia reinvata sa vorbeasca si intelege dupa 5 minute ce i se spune. nici unul dintre colegii de la prima tv nu a catadicsit sa-i atraga atentia ca poate n-ar fi cazul sa sofeze o vreme, desi isi dadeau seama ca inca nu-si revenise complet dupa accidentul de la ski. imi amintesc ca, acum vreo 10 ani, cand andreea esca doar isi indoise o aripa la masina, adrian sarbu i-a interzis sa mai conduca si i-a luat sofer.

medicul care il ingrijea si i-a permis sa mai sofeze nu se simte vinovatdeloc ? prietenii lui si familia n-au fost in stare sa-i atraga atentia lui serban huidu ca are o problema ? nici dupa ce s-a imprastiat pe sosea cu motocicleta, nici dupa ce s-a dat cu capul de brazii din austria ? pentru ca mi-e greu sa-mi imaginez ca un om normal, caruia politia ii ia carnetul pentru ca a depasit linia continua in zona brasovului acum 2 ani, nu are o strangere de inima cand mai trece pe acolo si nu incetineste, macar la amintirea neplacutului eveniment. cu atat mai mult cu cat in gipanul cu care a intrat din nou pe contrasens, alaturi de el mai erau doua femei si doi copii.

si apropo de basescu si de autostrazile pe care nu le vom avea niciodata, poate e mai bine asa. cei mai prosti soferi pe care i-am vazut pe autostrazile europene, pe care ii recunosteai de la o posta dupa comportamentul salbatic si haotic erau, bineinteles, romani. nu cumva, daca accidentul s-ar fi intamplat pe autostrada, am fi vorbit acum de sapte morti ?

miss fata de la tara: mihaela musuroi din izbiceni, olt

ultima filmare pentru al doilea sezon din “miss fata de la tara“, reality show-ul pe care prietenii mei de la media factory il produc pentru prima tv, am facut-o la izbiceni. o comuna din oltenia de campie, la cativa kilometri de dunare, condusa de un primar care are ambitia sa impuna rosia de izbiceni ca brand national. toti localnicii cultiva legume si nu cred ca am vazut vreo gradina fara cel putin un solar.

vedeta care trebuia sa aleaga cea mai frumoasa olteanca a fost andrei duban. neobosit, foarte simpatic si permanent pus pe glume. am lucrat foarte bine impreuna, cu toate ca in prima zi de filmare, un vant puternic a lasat fara curent jumatate de judet. spre deosebire de aurelian temisan, cu care – de altfel – e bun prieten, andrei duban nu magnetizeaza la fel de bine sala, dar este naucitor de bun in dialogurile directe cu oamenii din fata sa. e spontan si parca are intotdeauna o poanta pregatita pentru momentul urmator. am remontat secvente din filmarile de la izbiceni si le-am postat pe youtube. unul din cele mai reusite momente a fost proba speciala, filmata in centrul comunei, in plina zi de targ.

finala am organizat-o pe scena centrului cultural “tudor gheorghe”, cel mai tare camin cultural pe care l-am intalnit intr-o comuna din romania. dotat cu mixere de sunet si lumina, cu trei grile de lumini si moving heads, sonorizare impecabila, videoproiector si internet wireless. a fost neincapator pentru cata lume ar fi dorit sa asiste la spectacolul nostru, asa ca am scos doua boxe pe balconul din fata si am proiectat imagini pe un ecran, pentru cei ramasi pe afara. cat de greu i-a fost lui andrei duban sa aleaga cea mai frumoasa fata din izbiceni se poate vedea din secventele urmatoare, in care cele sase concurente danseaza pe ritmuri moderne in tinuta sexy.

celebru pentru tolba plina de bancuri, andrei duban le-a dat tema de casa celor sase concurente sa vina la finala cu un banc a carui poanta sa n-o stie. au urmat momente surprinzatoare, mult gustate de publicul din sala.

proba pentru care concurentele au adus mancaruri traditionale gatite cu mana lor a iesit la fel de bine. andrei a fost in mare forma, a gustat din bucate si a cerut pareri de la cei din sala, care au intrat in jocul lui si au avut replici cu un umor aparte.

desi i-a fost greu sa aleaga, pana la urma, andrei s-a hotarat: mihaela musuroi din izbiceni va reprezenta oltenia in finala din 2 mai a emisiunii “miss fata de la tara“. 14 ani, eleva in clasa a VIII-a, cuminte si muncitoare. 1,72 m si 62 kg. impreuna cu fratele ei, isi ajuta tatal la gradinarit, pentru ca mama lor a fost operata de hernie de disc. ii place literatura, scrie poezii, este infipta ca o olteanca si are intotdeauna o replica intr-un dialog. cred ca va avea mari sanse sa castige luni seara premiul cel mare, de 15.000 de euro.

miss fata de la tara: elena coteanu din dudestii noi, timis

prins in vartejul unor probleme urgente, era sa uit ca in 2 mai e finala de la “miss fata de la tara“, un reality show produs de media factory pentru prima tv. intre timp, formatul a fost cumparat de endemol france, va fi produs din toamna in ucraina de 1plus1 tv, e “optioned” in rusia, iar mai multe companii americane negociaza preluarea lui.

pentru sezonul doi, am filmat in dudestii noi, langa timisoara, cu aurelian temisan. locuita de multi timisoreni, comuna e oarecum tipica pentru banatul de azi: aproape urbanizata, inca sub amprenta gospodarilor nemti care o locuiau candva, curata si civilizata. celebra deja nu doar pentru ca are cel mai tanar primar din tara, ci si pentru ca acesta a ajuns pana in semifinala concursului eurovision. aurelian temisan a fost o surpriza placuta: plin de energie, cu simtul umorului, si-a intrat imediat in rol, desi la inceput se descurca mai greu in dialog cu localnicii intalniti pe strada.

am simtit ca temisan o va alege pe elena coteanu inca de cand am intalnit-o. zambetul superb, dublat de stralucirea unui cristal swarowski infipt in incisiv ne-a cucerit instantaneu pe toti. ii citeai in ochi dorinta de a intra in concurs. avea o poveste interesanta, experienta a doi ani petrecuti in spania, de unde s-a intors pentru ca isi dorea putin mai mult decat o viata de nevasta care gateste si creste copiii, un bun simt banatean, dar si suficient tupeu.

in dimineata finalei, le-am dus pe cele sase candidate in curtea la nea costica, ghidul nostru. le pregatisem o proba speciala amuzanta: sa prinda cinci purcelusi. fara ca restul echipei sa stie, le-am sugerat fetelor ca, la finalul probei, sa le faca o surpriza. elena si lavinia s-au descurcat cel mai bine.

in finala, mi-a placut mult de aurelian temisan. simpatic, profesionist, interactiona foarte bine cu sala, stia sa tina oamenii in priza si reactiona foarte bine la elemente neprevazute. primul: din cauza unei prize supraincarcate, in momentul in care incepea sa cante fanfara adusa de la timisoara sa deschida show-ul, sareau sigurantele panoului electric 🙂 la prima proba, fetele s-au intrecut sa obtina cea mai lunga coaja de mar, din trei incercari. desigur, proba cea mai asteptata a fost dansul modern. din cauza echipamentului fetelor: tricou si pantaloni scurti.

au urmat, printre altele, probele “clasice”: straie si dans populare, apoi mancare traditionala, gatita de concurentele alese. aurelian temisan a fost un showman perfect: a improvizat momente simpatice si a interactionat impecabil cu oamenii din sala.

pentru a prelungi tensiunea si emotiile concurentelor, aurelian temisan a cantat impreuna cu “celebra” formatie a lui nelutu din dudestii noi o piesa superba. apoi a ales fata care va reprezenta banatul in finala din 2 mai pentru “miss fata de la tara”: elena coteanu. cu mari sanse sa castige premiul cel mare, zic eu.

miss fata de la tara: dorina colnita din prundu bargaului

dupa succesul primului sezon al emisiunii “miss fata de la tara“, prima tv a solicitat casei de productie media factory inca o serie. primul care a plecat la filmari a fost dan bordeianu. in bistrita, la prundu bargaului. n-am produs eu acest episod, ci adrian robe aka strumfu, cel care a avut ideea acestui reality show. restul echipei a fost aceeasi. imagine: alin barbu, cornel iancu aka giovanni si eduard brinzea aka edi. sunet: gabi rizescu. asistent de productie: ionut stoian. sef de productie: silvia rosca.

la fel ca in primul sezon, dan bordeianu nu a ales doar o fata frumoasa, autentic de la tara, ci si o poveste. impresionanta, zic eu. tipica pentru viata la tara din acesti ani. dorina colnita, dintr-o familie care lupta din greu cu viata, cu sistemul si cu ghinionul de a se naste intr-o tara in care cei care o conduc nu stiu cum se traieste in mediul rural decat din filme.

pentru ca filmarile sa fie mai spectaculoase, prietenii mei de la media factory au adaugat o proba speciala, cu specific local, prin care trebuie sa treaca fetele selectionate pentru finala locala. cand am vazut ce au nascocit la prundu bargaului, am ramas mut. nu cred ca as fi fost in stare sa o duc pana la capat, insa fetele n-au avut nici o problema ! dorina colnita, fata pe care dan bordeianu a ales-o pana la urma sa participe la finala de la bucuresti, a trecut prin proba speciala cu lejeritatea unui barbat, dar i-au dat lacrimile cand ne-a dezvaluit un detaliu al vietii sale. pentru ca fratele ei sa termine o facultate, intreaga familie a sacrificat multe: cot la cot cu tatal lor, dorina a muncit ca un rob in gospodarie, la animale, dupa lemne in padure, in arsita verii, in umezeala toamnei sau in gerul iernii, iar mama lor a plecat la munca in germania, situatie pe care am intalnit-o frecvent in satele romaniei.

am remontat un fragment din proba speciala la care au fost supuse fetele si cateva imagini din finala. in care dan bordeianu si echipa de productie le-au pus pe fete sa taie ceapa, sa defileze cu romica in brate sau sa jumuleasca contra cronometru cate o gaina. n-am mai vazut asa ceva de cand eram copil si bunica-mea sucea gatul unei oratanii din ograda.

ultima parte a finalei a fost mai feminina. fetele au defilat in rochii de seara, apoi in costume populare mostenite de la bunicile sau mamele lor si au fost invartite intr-un dans popular traditional. pentru dorina, a fost o seara de vis: nu numai ca dan bordeianu a ales-o miss fata de la tara, ci a avut parte si de o surpriza emotionanta, pe care o puteti descoperi in finalul imaginilor urmatoare.

bogdan cosa @ gaudeamus 2010

l-am intalnit la targul de carte gaudeamus 2010 de la romexpo. il cheama bogdan cosa si s-a intretinut la facultate si la master jucand poker. on line si for real. ca sa impartaseasca si altora placerea jocului i-a descris regulile si filosofia presarandu-le in filele unui roman de aventuri. care se va numi, desigur, “poker“. daca as fi producatorul emisiunii “clubul de poker” de la prima tv sau proprietarul vreunui site de poker online, as sponsoriza publicarea si lansarea romanului lui bogdan cosa. as face din ea, o poveste de succes, din care toata lumea ar iesi multumita. e atat de usor…

geamparale din luncavita, dobrogea

in timpul filmarilor pentru reality show-ul “miss fata de la tara“, pe care prietenii mei de la casa de productie media factory l-au realizat pentru prima tv, am filmat momente memorabile. folclor traditional, cantat si jucat din suflet. la luncavita, in tulcea, am gasit ansamblul de fete “ghiocelul” 🙂 care ne-a cantat piesa asta fabuloasa:

apoi, s-au pus pe cantat si jucat geamparale de dobrogea… foarte tare !

pentru cei care au avut rabdare sa priveasca pana aici, o dedicatie speciala: grupul de acordeonisti al lui dumitru costeanu si entuziastul primar din luncavita, stefan ilie, interpretand piesa “ghiocelul“.

muzeul familiei coman din brusturoasa

in timpul filmarilor pentru reality show-ul “miss fata de la tara“, pe care prietenii mei de la media factory in produc pentru prima tv, am descoperit locuri si oameni fascinanti. la brusturoasa de bacau am intalnit familia coman, al carui hobby este colectionarea obiectelor traditionale din zona. imediat, dan bordeianu l-a invitat pe toma coman sa cante la spectacolul din finala pe care am organizat-o pentru alegerea celei mai frumoase fete din zona.

miss fata de la tara: andreea popovici din brusturoasa, bacau

actorul dan bordeianu a ajuns sa filmeze pentru “miss fata de la tara” la brusturoasa, la cativa kilometri de granita istorica dintre moldova si ardeal. o zona superba, in care am avut o problema: la sfarsit de august, majoritatea fetelor erau la treaba, la fanetele de pe dealuri. pe andreea popovici am gasit-o cu ajutorul ghidului ales de noi pentru emisiune, nea simion boia, celebru vornic la nunti prin zona. si andreea se pregatea sa mearga la strans fanul, impreuna cu mama ei, asa ca le-am insotit pe cele doua femei pe dealul de langa sat.

andreea popovici mai are doua surori: una locuieste in brusturoasa, dar cealalta a preferat sa plece in spania, decat sa moara de foame ca profesoara in romania. tatal lor a murit anul trecut de cancer, iar andreea si mama ei au grija de biserica de la poalele dealului si mai fac un banut. desi a terminat facultatea, andreea nu a reusit sa-si dea licenta, pentru ca nu avea destui bani sa-si plateasca taxa de examinare. in a doua zi a filmarilor, fata ne-a dus pana la stana padina de pe dealul ciudamir, la ciobanul gheorghe oprea, o ruda de-a lor. am urcat vreo ora si jumate, dar a meritat: am mancat urda, bulz cu branza de burduf in coaja de brad, stropite cu o tuica buna. desi am crezut ca ne va fi o povara, nea simion boia, in ciuda varstei si a piciorului bolnav, a urcat vioi dealul, ajutandu-se de un baltag, in timp ce noua ne-a iesit limba de-un cot.

pentru finala de la brusturoasa, dan bordeianu a ales 6 fete speciale. ca de obicei, am organizat un mic spectacol la poalele dealului. proba cea mai spectaculoasa a fost cea in care fetele ne-au dovedit cat de bine stiu sa gateasca bucate traditionale. pe mine m-a impresionat nicoleta covaci, cea mai tanara dintre cele 6 finaliste, care i-a adus lui bordeianu doua borcane cu dulceata de cirese si de visine, preparata de mana ei, asa cum a invatat la centrul de promovare a traditiilor din brusturoasa, coordonat de ion zamfir.

la proba costumelor populare, bordeianu le-a pus pe fete sa defileze pe pontonul unui iaz, dupa care le-a trimis sa culeaga mere dintr-o livada in care cu greu zareai cate-un mar pe-o creanga. moment foarte simpatic. alegerea reprezentantei moldovei pentru emisiunea “miss fata de la tara” a fost grea si controversata. pentru ca primarul sorin atonoaie ne-a ajutat sa organizam filmarile din brusturoasa, unii ne-au acuzat chiar ca a fost o decizie politica 🙂 nu a fost nici o influenta, iar explicatiile lui dan bordeianu din finala au fost sincere.

vineri, prima tv va difuza penultimul episod al reality show-ului “miss fata de la tara“, pe care prietenii mei de la media factory l-au produs in ultimele 3 luni. castigatoarea va fi aleasa in 5 noiembrie, intr-o emisiune transmisa in direct, de telespectatorii care vor vota prin sms.

miss fata de la tara: flori badita din polovragi, gorj

cel mai reusit episod din reality show-ul “miss fata de la tara“, pe care imi ajut prietenii de la media factory sa-l produca pentru prima tv a fost filmat cu smiley la polovragi. aici, aleasa pentru finala de la bucuresti este flori badita, o fata pe care am descoperit-o chiar la preselectia din prima seara. venise singura la spectacolul pe care l-am organizat in vatra satului, impreuna cu o gramada de lume din comuna. cineva din politie chiar s-a urzicat si l-a mustruluit pe primar, nemultumit ca nu-i anuntase nimeni de amploarea evenimentului.

finala a fost fabuloasa: un musuroi de oameni la o claca de ciobani si bacite in curtea unei vechi case traditionale, la doina lu’ bebe a lu’ fanel, sub ochiul atent al ghidului nostru, nea gheorghita epure, maestrul de ceremonii al intregii sarbatori. smiley a fost in mare forma, iar cele sase finaliste au fermecat pe toata lumea. imbracate in portul popular al ungurenilor, fetele au oferit un spectacol culinar de bucate traditionale care m-a fascinat. toata lumea rade de mine prin media factory ca am facut fixatie pe mancare 🙂

si n-a fost tot ! urmeaza partea a doua de mancare 🙂 plus doua obiceiuri ale flacailor si fetelor de la clacile din polovragi, transformate intr-un show cu sustinatori si pancarte, fluierasi si bacite care torceau lana. smiley parca a prins puteri gustand din toate bunatatile care i-au trecut pe sub nas si a cantat acompaniat de copiii adunati in curte, care l-au adorat. alegerea a fost foarte greu de facut si am impresia ca unul din marile atu-uri ale castigatoarei, flori badita, este surprinzatoarea ei fotogenie.

am vizitat-o de doua ori pe flori acasa. ne asteptase si in prima zi, dar n-am mai ajuns si la ea. la vizita din dimineata finalei, ne-a asteptat cu tort de biscuiti si sirop de capsuni. am aflat povestea ei, cu fiorul dramatic care te atinge imediat, si am cunoscut-o pe ani, cea mai buna prietena a lui flori. in dimineata dinaintea plecarii, am filmat-o cum se bucura ca are sansa sa-si urmeze un vis. nu-i fotogenica ?