nici nu s-au racit bine cadavrele celor doi trei oameni omorati in accident de serban huidu, ca s-a gasit vinovatul pentru tragedie: desigur, traian basescu. pentru ca n-a facut la timp autostrazi, sa se dea toti nebunii cu viteza pe ele. numai ca, de aceasta data, vinovatul de serviciu parca nu ajunge.
urmarind aceeasi logica, as adauga si eu cativa vinovati pentru accident. sa zicem, colegii lui huidu, jurnalistii. paparazii erau s-o bage in puscarie pe simona sensual, care conducea cu carnetul suspendat de cate ori i se parea ca o dor silicoanele, dar nu au fost in stare sa-l fotografieze la volan pe huidu, desi toti stiau ca abia reinvata sa vorbeasca si intelege dupa 5 minute ce i se spune. nici unul dintre colegii de la prima tvnu a catadicsit sa-i atraga atentia ca poate n-ar fi cazul sa sofeze o vreme, desi isi dadeau seama ca inca nu-si revenise complet dupa accidentul de la ski. imi amintesc ca, acum vreo 10 ani, cand andreea esca doar isi indoise o aripa la masina, adrian sarbu i-a interzis sa mai conduca si i-a luat sofer.
medicul care il ingrijea si i-a permis sa mai sofeze nu se simte vinovatdeloc ? prietenii lui si familia n-au fost in stare sa-i atraga atentia lui serban huidu ca are o problema ? nici dupa ce s-a imprastiat pe sosea cu motocicleta, nici dupa ce s-a dat cu capul de brazii din austria ? pentru ca mi-e greu sa-mi imaginez ca un om normal, caruia politia ii ia carnetul pentru ca a depasit linia continua in zona brasovului acum 2 ani, nu are o strangere de inima cand mai trece pe acolo si nu incetineste, macar la amintirea neplacutului eveniment. cu atat mai mult cu cat in gipanul cu care a intrat din nou pe contrasens, alaturi de el mai erau doua femei si doi copii.
si apropo de basescu si de autostrazile pe care nu le vom avea niciodata, poate e mai bine asa. cei mai prosti soferi pe care i-am vazut pe autostrazile europene, pe care ii recunosteai de la o posta dupa comportamentul salbatic si haotic erau, bineinteles, romani. nu cumva, daca accidentul s-ar fi intamplat pe autostrada, am fi vorbit acum de sapte morti ?
În această dimineață, în timp ce îmi beam cafeaua în barul hotelului, i-am văzut cam agitați pe cei câțiva sârbi care erau de-ai casei. N-am reușit să aflu prea multe de la ei, însă, cu voce scăzută, mi-au sugerat să mă interesez ce se întâmplă la Krusevac. După tonul lor, părea ceva serios, așa că m-am dus la Media Center și m-am pus pe telefoane și pe Internet. Am aflat că, ieri și alaltăieri, în acel oraș au avut loc demonstrații neautorizate, în care s-a cerut întoarcerea acasă a militarilor desfășurați în Kosovo. Participanții erau părinții celor care luptă pe front și au cerut Armatei iugoslave să asigure întoarcerea acasă a copiilor lor. Reacția oficială, care a confirmat, astfel, manifestațiile, nu a întârziat. Comandamentul Garnizoanei din Krusevac a dat publicității un comunicat în care îi acuză pe organizatorii demonstrațiilor de colaboraționism cu dușmanii țării. Se spunea că aceștia au deturnat sentimentele firești ale părinților ostașilor care luptă în Kosovo, punând în pericol apărarea țării și subminând unitatea armatei. Acuzațiile erau grave, în contextul stării de război, care permitea măsuri dure împotriva demonstranților. “O retragere mai rapidă a trupelor noastre din Kosovo nu este posibilă, fără a pune în pericol viețile militarilor, din cauza bombardamentelor NATO,” se preciza în comunicat. “Trebuie să menținem, cu orice preț, unitatea Armatei.” Demonstrațiile au fost caracterizate drept violente, însă autoritățile au avut prudența ca, deocamdată, să nu comunice nici o măsură împotriva organizatorilor.
“Deși nu au înregistrat pierderi umane semnificative, am fost anunțați de către serviciile noastre de informații că trupelor sârbe le este din ce în ce mai greu să acționeze,” a declarat adjunctul comandantului celulei operaționale din cadrul Ministerului britanic al Apărării, generalul de aviatie John Day. “Forțele președintelui iugoslav sunt din ce în ce mai slăbite în Serbia și, mai ales, în Kosovo.” Aproximativ o treime din tancurile și artileria grea, precum și 69 % dintre avioanele armatei iugoslave din Kosovo au fost distruse în urma bombardamentelor NATO, a afirmat purtătorul de cuvânt militar al NATO Walter Jertz. “Informațiile furnizate de presă arată că Poliția din orașul sârb Krusevac a recurs în ultimele zile la măsuri coercitive pentru a controla manifestațiile femeilor și copiilor împotriva unei noi mobilizări și a deplasărilor familiilor lor din provincia Kosovo,” a precizat Jamie Shea. “În jur de 500 de soldați al Armatei iugoslave din Kosovo au luat cunoștință de aceste manifestări și au dezertat, pentru a li se alătura sau pentru a-și susține propriile familii.”
Contextul, într-adevăr, nu era cel mai fericit pentru represalii. Serbia începea să fie afectată de criza unor alimente de bază, cum ar fi zahărul și uleiul. De câteva zile, încurajate și de zvonuri, am văzut cozi tot mai mari în jurul magazinelor alimentare, unde oamenii așteptau ulei sau zahăr. În orașul Zajecar din estul țării, începând de ieri, uleiul și zahărul au fost raționalizate și pot fi cumpărate doar pe cartele. Rația lunară a fost stabilită la o jumătate de litru de ulei, respectiv o jumătate de kilogram de zahăr de persoană. De asemenea, locuitorii nu au dreptul să cumpere mai mult de 5 pâini de persoană. La aceasta se adaugă întreruperile de energie electrică, programate, vreme de mai multe ore zilnic, în majoritatea localităților.
Criza din Iugoslavia continua să fie o sursă de câștig pentru românii care își umpleau mașinile cu de toate, treceau granița și câștigau un ban. Aceste afaceri nu erau lipsite de riscuri. Astăzi, autoritățile din Pozarevac au anunțat că cetățeanul român Ion Pavel a fost condamnat la 2 luni de închisoare de Judecătoria din Veliko Gradiste, pentru contrabandă cu carburanți. El fusese prins de grănicerii sârbi, după ce trecuse clandestin Dunărea, cu o barcă cu motor în care avea 1.000 de litri de benzină. Atât benzina, cât și barca, au fost confiscate, iar lui Pavel i-a fost aplicată și o interdicție de a mai intra în Iugoslavia, pe o perioadă de 2 ani.
Pe la ora 11:00, Viktor Dimic, prietenul meu de la Media Center, mi-a spus că s-a adunat din nou lumea în fața sediului Partidului Democrat (DS). Am alergat pe bulevardul Proleterska brigada, însă, până am ajuns, sediul era deja înconjurat de forțe ale Poliției și demonstranții – împrăștiați. I-am întrebat pe colegii care au ajuns mai devreme și mi-au povestit că 2-300 de oameni se adunaseră în fata clădirii, strigând “Trădătorii!“, “Fasciștii!” și “Nu dăm Kosovo!”. Zidurile erau mânjite cu vopsea roșie și gălbenușuri de ou, iar câteva geamuri fuseseră sparte de pietre. Tot cu vopsea roșie, au scris “Coloana a cincea” și “Acesta este și sângele vostru”, iar pe o pancartă aruncată pe trotuar am putut citi “Fățarnicilor, sunteți la fel ca ei!”
Când demonstrația s-a potolit, din sediu a ieșit Slobodan Vuksanovic, vicepreședintele partidului, care ne-a spus că au organizat echipe de permanență care să apere clădirea, însă, în aceste condiții, nu mai pot desfășura ședințele partidului. “Vedeți? Acesta este rezultatul emisiunilor de la RTS,” a exclamat el, acuzând membrii partidului Stânga Iugoslavă (JUL), al soției lui Milosevic, că au organizat totul. “Majoritatea demonstranților au fost aduși aici cu autobuzul,” acuza Vuksanovic. “Erau aceleași persoane care au devastat, în primele zile de război, sediile ambasadelor și centrelor culturale ale țărilor din NATO și aceiași oameni care au organizat contra-demonstrația de acum 2 ani, din centrul Belgradului, împotriva susținătorilor Opoziției. Cu o jumătate de oră înainte ca manifestanții să ajungă în fața sediului DS, în apropiere au oprit mai multe automobile de ultimul tip, marca BMW și Mercedes, din care au coborât băieți solizi, tunși scurt, îmbrăcați în haine negre din piele, care au dat tonul.”
Îl priveam pe Slobodan Vuksanovic și îmi era milă de el. Era palid și vocea îi tremura. Știam bine ce riscă, în tensiunea care se acumulase la Belgrad după atâtea zile de bombardamente. Era suficientă o scânteie și nu mai rămânea piatră pe piatră din clădirea partidului. Deocamdată, cei care manevrau din umbră aceste demonstrații se jucau, însă dădeau de înțeles că pot, oricând, să facă în așa fel încât Poliția să ajungă, “din nefericire”, puțin prea târziu. În acest timp, în liniștitele capitale occidentale, Zoran Djindjic, președintele DS, dădea interviuri fulminante și îi trimitea lui Vuksanovic, prin fax, comunicate pe care acesta ni le citea la conferințele de presă.
Astăzi, Djindjic a declarat săptămânalului “Reporter“, care apare in Bosnia, că, dacă în Kosovo au fost comise crime de război, președintele Slobodan Milosevic trebuie chemat în fața Tribunalului de la Haga. “Trebuie ca Milosevic să se retragă din proprie inițiativă sau să îl facem să se retragă și să punem problema responsabilității sale, când războiul va lua sfârșit,” spunea el. “Fiecare zi de război ne face să ne întoarcem mai mulți ani pe calea dezvoltării.” Djindjic nu crede că președintele iugoslav este pregătit să facă un compromis în ceea ce privește cele trei probleme-cheie: retragerea forțelor sale din Kosovo, desfășurarea unei forțe internaționale și întoarcerea refugiaților. El a recunoscut, totuși, că Belgradul dă semne că vrea să negocieze și că atitudinea sa “nu mai este la fel de fermă astăzi, cum era la început”. Îi era ușor să vorbească, fiind la adăpost, însă cred că atitudinea sa din aceste zile, când sârbii nu aveau nici un chef să dezlege încurcatele ițe ale politicii, era total greșită. Îmi amintea de un alt personaj implicat în conflictul din Kosovo, a cărui imagine de pierzător începea să se contureze tot mai clar: Ibrahim Rugova.
Ibrahim Rugova s-a pronunțat pentru dezarmarea UCK, în cazul retragerii forțelor sârbe din provincie, relatează săptămânalul “Die Woche” din Hamburg. Apostol al non-violenței, Rugova a pledat, de asemenea, împotriva vânzării de arme către UCK. “Dacă se pune la punct o forță internațională pentru Kosovo, nu avem nevoie de trupe de etnici albanezi înarmați,” a declarat acesta. Liderul albanez s-a arătat pregătit, de voie – de nevoie, să înceapă negocieri cu Slobodan Milosevic, declarând: “Va fi greu, dar nu există altă soluție. Trebuie să negociem cu liderii poporului sârb.” Pe de altă parte, el a deplâns lupta pentru putere dintre Liga Democratică din Kosovo, pe care o conduce, și UCK, mult mai radicală în acțiuni, afirmând că “dacă această luptă va continua, lucrurile ar putea deveni tragice”.
M-am întors la Media Center, pentru că, în alte părți ale Iugoslaviei, continuau să cadă bombe. Încă de la 9:20, avioanele NATO au survolat, timp de aproape o oră, zona localității Bujanovac, asupra căreia au lansat cel puțin 16 proiectile. În aceeași perioadă, au fost auzite explozii la Vranje și Prizren. Șapte rachete au lovit satul Zagradska Hoca, distrugând din temelie mai multe case. Alte cinci bombe au explodat lângă o piață de la marginea Prizren-ului, însă nu s-a comunicat dacă au existat victime.
În schimb, la 10:15, când a fost bombardat centrul orașului Gnjilane, 4 persoane au fost ucise și alte 11 grav rănite. Victimele se aflau în restaurantul “Mladost”, în fața căruia a explodat o bombă. Într-o clipă, vitrinele s-au spart în mii de cioburi și nimeni nu s-a putut feri din calea lor și a ploii de schije. Importante distrugeri au suferit sediul primăriei și clădirile din apropiere, iar în parcarea intreprinderii “Binacka Morava” au fost distruse toate camioanele și utilajele. Centrul de presă din Priștina a subliniat că, în zonă, nu se aflau nici un fel de obiective al Armatei sau Poliției.
Cu puțin înainte de ora 13:00, trei proiectile au căzut în orașul Pec, unul dintre ele distrugând hotelul “Park”. Alte două rachete au lovit satul Belacevac și, ceva mai târziu, 4 explozii au fost semnalate în satul Pomazetin. La aceeași oră, în satul Lubista de lângă Prizren, câteva case erau transformate în ruine. La 13:15, trei proiectile au lovit clădirea închisorii Istok de lângă Priștina. Primele informații pe care le-am primit vorbeau de un număr neprecizat de morți și răniți printre deținuții închiși acolo. Între 13:11 și 14:58, asupra localității Raska din centrul Serbiei, a fost lansat cel mai dur atac de la începutul războiului. Cel puțin 25 de proiectile au explodat între satele Nikoljac și Supnje de la periferie, iar schije și bucăți de beton de la casele distruse au ajuns până în centru. Nici aici nu se știa, deocamdată, dacă sunt morți sau răniți.
Deși majoritatea acestor localități, în special cele din Kosovo, nu avea adăposturi antieriene, numărul victimelor bombardamentelor ar putea să pară destul de mic. În realitate, cele mai multe erau părăsite de locuitorii lor – în mare parte etnici albanezi care s-au refugiat peste graniță – iar NATO le bombarda pentru că sateliții spion observaseră trupele Armatei iugoslave dispuse în jurul caselor. Fără prea mare succes, deoarece mobilitatea militarilor sârbi era deosebită, ajutată și de faptul că rachetele sol-aer sau tunurile anti-aeriene erau montate pe șasiuri de camion sau pe transportoare blindate, fiind deplasate în permanență și bine camuflate prin păduri. Niciodată nu rămâneau prea multe ore în același loc.
La 16:20, o explozie puternică a fost auzită în dreptul satului Secerane, situat în estul orașului Sabac, pe șoseaua spre Drenovac. Atacul i-a luat prin surprindere pe locuitori, pentru că alarma aeriană nu a sunat decât după prima detonație. Nici la Belgrad nu au sunat sirenele, deși la 16:35, o bubuitură a zguduit geamurile clădirilor din centru. Apărarea civilă a anunțat că a fost un avion care a depășit bariera sonică la joasă altitudine și înclin să cred că așa a fost, pentru că nu am simțit vibrația exploziei propagată prin sol. Din aceleași motive, o bubuitură similară a fost auzită, 20 de minute mai devreme și la Cacak.
“În anumite condiții, NATO este în mod clar deschisă ideii de încetare a focului,” a declarat Javier Solana, citat de cotidianul “Suddeutsche Zeitung“. “Președintele iugoslav Slobodan Milosevic trebuie să dea un semnal clar că trupele sârbe se vor retrage total din Kosovo.” Întrebat ce înțelege prin “semnal clar”, secretarul general al NATO a precizat că Milosevic trebuie să înceapă să-și retragă trupele, iar acest lucru să fie verificabil. “El se poate adresa NATO oricând, spunând că dorește începerea negocierilor de pace.”
Bubuitura din această după-amiază ne-a amuzat foarte tare, pentru că, la ora 15:00, tocmai sosise la Belgrad Viktor Cernomîrdin, însărcinatul special al președintelui Boris Elțîn în problema iugoslavă. Și ca de obicei în aceste situații, piloții NATO i-au salutat sosirea prin spargerea pragului sonic în apropiere. Cernomîrdin a fost așteptat la aeroportul Surcin de premierul sârb Mirko Marjanovic și de ministrul iugoslav de Externe Zivadin Jovanovic. Ieri, emisarul rus discutase cu președintele finlandez Martti Ahtisaari și cu secretarul de stat adjunct american Strobe Talbott, despre soluționarea crizei din Balcani. La sosire, el a declarat că, în acest moment, cea mai importantă este găsirea unei variante de compromis pentru oprirea bombardamentelor. Deși era așteptat de Slobodan Milosevic, nu m-a impresionat prea tare sosirea lui Cernomîrdin, mai ales că aflasem că, cu toate că era ditamai emisarul special al lui Elțîn, nu a avut curajul să-și lase avionul cu care a sosit să-l aștepte la Belgrad și l-a trimis la Budapesta, urmând să-l cheme spre seară, pentru a se întoarce acasă.
A fost imposibil să aflu ceva despre discuțiile dintre Cernomîrdin și Milosevic până a venit timpul corespondenței pentru Știrile ProTV de la 19:30. Ziariștii străini se zbăteau ca peștii pe uscat, doar-doar vreun oficial sârb va scăpa vreo vorbă despre convorbiri. Eu, oricum, nu mai aveam acreditare de război, așa că m-am mulțumit să-mi notez anunțul făcut de agenția Tanjug, potrivit căruia, la 16:45, antiaeriana sârbă a mai doborât un avion spion fără pilot al NATO, care s-a prăbușit în regiunea orașului Urosevac. Le-am mai transmis celor de acasă sentimentul pe care îl aveam că președintele iugoslav pregătește încheierea unui acord de pace, deoarece astăzi, ca la un semnal, majoritatea liderilor politici, inclusiv cei din Opoziție, a început să caracterizeze drept acceptabile principiile enunțate de G-8 pentru rezolvarea crizei.
Corpul II al Armatei iugoslave, staționat în Muntenegru, a atras atenția, în această după-amiază, că “teroriștii din așa-zisa UCK își înăresc activitatea în vederea folosirii teritoriului muntenegrean pentru operațiuni inamice”. Se anunța că militarii sârbi au anihilat, la Plav, o filieră de infiltrare a albanezilor în Kosovo, arestând, cu această ocazie, 19 membri UCK. În satul Cukuric din regiunea Tuzi, au fost confiscate 5 kilograme de droguri, “a căror vânzare era destinată finanțării acțiunilor UCK”, iar în trecătoarea Cakor, dintre Kosovo și Muntenegru, a fost descoperit un depozit al separatiștilor albanezi, în care se aflau 3 mortiere, 4 lansatoare de grenade, puști automate, mitraliere grele și muniție. Făcând aluzie la Poliția din Muntenegru, loială președintelui Milo Djukanovic, comunicatul Corpului II al Armatei iugoslave sugera că ar avea nevoie ca aceasta să i se alăture în operațiunile împotriva atacurilor teroriste ale UCK.
În frunte cu Sergio Vieira de Mello, însărcinat cu probleme umanitare în cadrul ONU, o misiune a Națiunilor Unite de evaluare a efectelor bombardamentelor asupra populației a vizitat, condusă, desigur, de oficialii sârbi, orașele Niș, Cuprija, Aleksinac, Cacak și Kragujevac. Aveau ce vedea! S-au întors foarte marcați și au declarat: “Copiii nu mai merg la școală și asta ne îngrijorează foarte mult. Multe orașe au rămas fără nici o posibilitate de a asigura încălzirea locuințelor și aceasta ne îngrijorează, pentru că va provoca mari probleme iarna viitoare. În plus, aprovizionarea cu apă și comunicațiile sunt grav perturbate.” Deocamdată, au fost doar niște evaluări preliminarii, misiunea ONU urmând să plece în Kosovo, unde va evalua separat nevoile umanitare și probleme legate de viitoarea reconstrucție a provinciei, răvășită de bombardamente.
“În acest stadiu, rolul lui Carl Bildt și al meu este de a intra în contact cu toate părțile implicate, cu toate guvernele, pentru a obține cât mai multe informații în vederea unui viitor rol al ONU,” a declarat Eduard Kukan, unul din cei doi emisari ai ONU pentru Balcani, citat de AFP. “Nu aș dori să fac concurență misiunii lui Ahtisaari și Cernomîrdin. Unele dintre statele membre cred că noi trebuie să jucăm un rol activ numai după adoptarea unei rezoluții a Consiliului de Securitate, în vreme ce altele preferă un rol mai activ al ONU și al nostru încă de pe acum.”
Până să se încheie discuțiile dintre Cernomîrdin și Milosevic, au sunat sirenele ce anunțau începerea alarmei aeriene. Era 21:35. Nu-mi venea să cred! NATO ataca Belgradul în timp ce emisarul președintelui Boris Elțîn încă nu plecase! Dar atacurile au mai întârziat puțin și Cernomîrdin și-a chemat avionul și a decolat spre Moscova. Agenția Tanjug a difuzat un comunicat oficial, preluat, imediat, de toate posturile de radio și televiziune, care nu prea aducea nimic nou. Cei doi au ajuns la concluzia că “soluția crizei din Kosovo nu poate fi decât politică și în cadrul ONU, cu participarea activă și directă a Belgradului la elaborarea diferitelor opțiuni, având ca punct de pornire principiile G-8“. Emisarul rus a adăugat că țara sa cere, în primul rând, încetarea bombardamentelor, pentru a permite negocieri între Iugoslavia și ONU, care să rezolve criza. Cernomîrdin a afirmat că se va întoarce la Belgrad luni, dupa ce va mai discuta cu Martti Ahtisaari și Strobe Talbott.
Nu doar eu aveam impresia că Slobodan Milosevic caută să obțină pacea, ci aceleași semnale le-au primit și liderii occidentali. Am privit știrile de la Sky News, pentru că Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru, a reușit să orienteze, în sfârșit, antena satelit de pe acoperiș și să prindă acest canal de televiziune. “Milosevic are o serie întreagă de probleme și există informații de la Belgrad și din regiune conform cărora încearcă să obțină un acord,” declara purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Joe Lockhart. “Vedem, cu fiecare zi ce trece, apropiindu-se șansele unei soluționări a conflictului din Kosovo, atât pe plan diplomatic, cât și pe plan militar,” spunea președintele francez Jacques Chirac, care remarca îmbunătățirea relațiilor dintre Rusia și membrii NATO. Iar asta ar putea permite adoptarea unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU, acceptată și de sârbi.
Serviciile secrete britanice (MI6) doreau să îl asasineze pe președintele iugoslav Slobodan Milosevic în 1992, potrivit unor noi acuzații aduse de fostul agent “renegat” Richard Tomlinson, care a oferit detalii suplimentare despre pretinsul proiect, pentru a-și susține acuzațiile. “Exista un plan de a-l ucide în 1992,” a declarat el într-un interviu acordat postului britanic de televiziune Channel 4. Fostul spion al MI6 susținea că a citit personal un document de 3 pagini redactat de serviciile secrete, care sugera 3 scenarii pentru a-l elimina pe Milosevic, pe atunci doar președinte al Serbiei. Primul dintre ele propunea folosirea unor “grupuri de opoziție din Serbia”, pentru a-l asasina pe Milosevic într-un atentat cu bombă. Într-a doua ipoteză, soldații de elită ai SAS ar fi îndeplinit misiunea, iar în ultima variantă, MI6 ar fi aranjat aparențele unui accident de mașină.
La noi, cerul era senin și mă așteptam la o noapte grea. Din păcate, presimțirile nu m-au înșelat. Iureșul a început la miezul nopții. Am numărat 3 atacuri în 30 de minute. Antiaeriana trăgea din greu, dar fără efect. Am văzut 7 sau 8 explozii înspre cartierul Rakovica și alte câteva dinspre aeroportul Surcin, de unde abia plecase Cernomîrdin. A fost distrus un hangar la Makis, pe vechiul drum spre Obrenovac, și au fost bombardate, din nou, vechile hale ale Combinatului chimic “Prva Iskra” din Baric. Piloții NATO au tras asupra unei pompe de benzină și a cazarmei din cartierul Dedinje.
Al doilea raid a început la 0:55. Venind dinspre nord, avioanele NATO au lovit întâi împrejurimile aeroportului Batajnica. Apoi, două explozii îngrozitoare m-au făcut să scap din mână ceașca cu cafea. Urmate de încă patru sau cinci. Rachetele au vizat obiective din cartierele Topcider și Dedinje. După câteva minute, Comandamentul Apărării civile a anunțat, la un post de radio, că una dintre rachete a lovit o aripă a spitalului “Dragisa Misovic“ din Dedinje. M-am dus repede cu Nelu până acolo. Mai erau ziariști, însă Poliția nu ne-a lăsat să ne apropiem prea mult. Din locul în care mă aflam, am văzut clădirea bombardată și câteva camioane ale Armatei iugoslave, pline cu soldați, care plecau în grabă. Chiar dacă, mai târziu, Jamie Shea avea să declare că una din cele 7 rachete ghidate prin laser care au fost lansate asupra unor obiective militare din cartier a avut o “eroare de ghidaj“, mi-am dat seama ce s-a întâmplat. Nu fusese nici o eroare. Sârbii își adăpostiseră militarii în curtea spitalului și n-au apucat să-i retragă suficient de repede, fiind surprinși de atac.
Precizia unei rachete a lăsat, într-adevăr, de dorit, distrugând secția de neurologie a spitalului și sălile de operație ale secțiilor de chirurgie și ginecologie. Trei pacienți, internați la Neurologie, și-au pierdut viața în explozie, iar alți 11 au fost răniți. Au mai fost ușor răniți și pacienții altor secții, printre care câțiva copii și o parte din personalul medical. Dându-și seama că putem vedea militarii care pleacă, polițiștii sârbi ne-au făcut semn să mergem în fața spitalului și am putut asista la evacuarea pacienților. Imaginea era impresionantă. Întâi mamele cu nou-născuții din maternitate, apoi ceilalți bolnavi, au fost duși pe tărgi sau în brațe de militari și polițiști, până la clinica “Narodni front” din apropiere. Dr. Radisa Scepanovic, directorul spitalului “Dragisa Misovic”, a ieșit în fața jurnaliștilor străini, revoltat că racheta NATO a lovit în plin o unitate medicală în care se aflau peste 1.000 de pacienți. Ștafeta declarațiilor a fost preluată de dr. Milovan Bojic, director al Institutului de boli cardio-vasculare și vicepremier al Guvernului Serbiei, care a acuzat NATO de crime împotriva umanității, deoarece, potrivit Convenției de la Geneva, spitalele nu pot fi bombardate.
Explozia a avariat și Ambasada Suediei, a cărei cladire se afla în apropiere. M-am luat după jurnaliștii occidentali, care l-au abordat pe ambasadorul Mats Staffansson. Acesta ieșise în stradă și spunea: “Am avut noroc. Două schije mari s-au înfipt în pereții din reședința ambasadei, însă noi ne aflam în cealaltă aripă. S-a crăpat plafonul în câteva camere, s-au spart 9 ferestre și suflul a scos din balamale câteva uși.” Înalt și blond, ambasadorul se străduia să pară calm, dar încă nu reușea să-și stăpânească tremurul mâinilor.
Cancelarul german Gerhard Schroeder a cerut Alianței Nord-Atlantice să prezinte raportul despre bombardarea, pe 8 mai, a Ambasadei Chinei la Belgrad, a declarat o sursă diplomatică, citată de AFP. “Așteptăm în continuare raportul privind bombardarea ambasadei chineze,” a afirmat Schroeder în fața celor 19 ambasadori ai țărilor membre, care au participat la reuniunea Consiliului NATO. Cancelarul german a mai cerut acest raport și comandantului suprem al forțelor aliate în Europa, generalul Wesley Clark, cu care s-a întâlnit dimineața.
“Hai să mergem,” mi-a spus Nelu, “până nu mai vin ăștia o dată.” Am ajuns la hotel și m-am uitat la televizor, ascultând posturile de radio, în speranța că voi afla ce s-a mai întâmplat. Nu numai Belgradul, ci și restul localităților din nordul Serbiei au fost pe lista țintelor NATO. La 0:30, șase explozii de mică intensitate au fost auzite pe coastele muntelui Fruska Gora. În același timp, nu mai puțin de 18 proiectile au fost lansate asupra orașului Sabac și a muntelui Cer, unde se afla un releu de televiziune. La 0:40, pentru prima dată de la începutul războiului, a fost bombardat orașul Kikinda, situat la nici 10 kilometri de granița cu România. Mile Cărpenișan era la Timișoara și m-a sunat să-mi spună că bubuiturile au băgat groaza în bănățenii din localitățile românești Teremia, Comloșu Mare și Jimbolia.
La ora 1:00, trei proiectile au distrus podul de la Banatski Dvor, peste canalul Bega Veche. Podul se afla pe șoseaua ce lega Timișoara de orașul Zrenjenin, iar traficul rutier, liniile de comunicație și legăturile telefonice cu România au fost întrerupte. Au urmat depozitele companiei “Naftagaz” din Sombor, lovite de 4 proiectile. Tot la 1:30, trei rachete au vizat stația meteo și emițătorul radio de laPalic, de lângă Subotica. Din fericire, meteorologii de serviciu nu au fost răniți, dar satele din apropiere au rămas fără curent. În același timp, 5 proiectile au fost lansate asupra emițătorului Radio Novi Sad din Srbobran și alte câteva asupra emițătorului radio din Vrbas, exploziile avariind cel puțin 20 de case din zonă. De asemenea, în apropierea centrului comunei Zablje, a căzut o rachetă care nu a mai explodat.
Când mă pregăteam să mă culc, am auzit din nou afară vuietul avioanelor. Era 2:47. Am urcat repede pe acoperiș, dar două explozii infernale mi-au tăiat cheful să mai urc și pe casa liftului. A urmat încă o serie de bubuituri și nu știam ce e mai înfricoșător, zgomotul care îmi făcea urechile să țiuie sau vibrația exploziei, care clătina hotelul “Toplice“. După tirurile antiaerienei, mi-am dat seama că avioanele NATO lansau din nou proiectile anti-buncăr asupra regiunii de lângă Batajnica. Atacul a durat cam un sfert de oră, după care avioanele s-au îndreptat spre Novi Sad, bombardând satele de pe muntele Fruska Gora.
Am urmărit tirurile antiaerienei de acolo, care încerca să alunge avioanele inamice, apoi s-a lăsat liniștea și m-am dus la culcare. Până la 5:09, când a sunat încetarea alarmei, am mai prins două ore de somn. Și încă două, până la întâlnirea telefonică cu Cristi Tabără, pentru emisiunea de dimineață de la ProTV.
Camera Reprezentanților a SUA a votat, marți seara, eliberarea unui fond de urgență de 14,6 miliarde de dolari pentru a finanța operațiunile de război împotriva Iugoslaviei, relatează AFP. Fondurile de urgență cuprind peste 11 miliarde de dolari destinați campaniei aeriene împotriva Iugoslaviei, menținerii ansamblului armatei americane în stare de luptă și ajutorării umanitare a refugiaților din Kosovo și a țărilor care îi primesc. Proiectul de lege prevede mai mult decât dublul a ceea ce solicita președintele american pentru finanțarea războiului împotriva Iugoslaviei.
Am reușit să dorm câteva ore și, după ce m-am trezit, am dat o fugă să văd la lumina zilei locurile lovite de bombe. Era o zi splendidă de primăvară și nimic nu părea să amintească de coșmarul din noaptea care trecuse. Nimic, până am ajuns la Ambasada Chinei. Era ora 10:00 și, cu o oră mai devreme, echipele de intervenție ale Apărării civile reușiseră să-l scoată de sub dărâmături pe atașatul militar chinez, care a fost internat de urgență în spital, fiind rănit la torace. Clădirea încă mai fumega și pompierii sârbi se străduiau să stingă un ultim focar de incendiu din interior. Primele două etaje au ars complet, iar fațada dinspre sud se dărâmase. Un stâlp de înaltă tensiune se prăbușise peste grilajul care înconjura ambasada și nu mai exista nici un geam întreg. Liu Chi Chan, consilierul cultural al ambasadei, zicea că în momentul bombardamentului, în clădire se aflau 30 de persoane. Patru și-au pierdut viața și cinci au fost grav rănite.
Două din rachetele lansate de avioanele NATO au lovit în plin clădirea, iar a treia a explodat între cancelarie și reședință, provocând un crater cu circumferința de 2 metri și adâncimea de 5 metri. Acoperișul Academiei de Teatru, aflată la 100 de metri de ambasadă, s-a prăbușit, iar 12 autocare ale companiei aeriene iugoslave JAT, parcate în apropiere, au fost complet distruse. Majoritatea imobilelor dintre ambasadă și hotelul “Jugoslavija” avea geamurile sparte și urme de schije pe ziduri. Toată ziua, locul dezastrului a fost vizitat de oficialități iugoslave. Când am ajuns eu acolo, Ljubisa Ristic, președintele Comisiei de politică externă a Parlamentului iugoslav, tocmai declara că “după acest bombardament, Organizația Națiunilor Unite va înceta, probabil, să mai existe”. La un post de radio am auzit că, după 4 ore de discuții furtunoase, membrii Consiliului de Securitate al ONU s-au declarat “bulversați și adânc preocupați de acest atac, soldat cu victime și pagube materiale”.
NATO a recunoscut că a luat drept țintă, din greșeală, ambasada Chinei la Belgrad, confundând-o cu o altă clădire vecină, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Alianței Jamie Shea, citat de AFP. “Nu am bombardat deliberat ambasada chineză din capitala iugoslavă. Ținta vizată era imobilul care adăpostește Direcția federală pentru Armament,” a precizat oficialul NATO. “Cele două clădiri sunt foarte aproape una de alta.” Invitat să fie mai precis, Jamie Shea a recunoscut că ambasada a fost confundată cu o altă clădire și a fost programată din eroare ca obiectiv al bombardamentelor din noaptea de vineri spre sâmbătă. “Este vorba de nimic mai mult și nimic mai puțin decât un teribil accident,” a insistat el. “Regretăm profund pierderile umane.”
Am urmărit, ușor amuzat, seria de explicații pe care avea să le dea NATO, ca justificare a bombardării Ambasadei Chinei. Una mai fantezistă și mai puerilă decât cealaltă, ușor de demontat de orice om serios care cunoștea, cât de cât, situația din teren. Singura care se apropia de adevăr era – culmea! – chiar prima, existentă într-un comunicat neobișnuit de lung, dat publicității la Bruxelles în această dimineață: “Raidurile vizau afectarea coordonării naționale a operațiunilor militare ale Poliției speciale în provincia Kosovo, în special centrul de comanda Dobanovci. Acesta este folosit drept reședință de către președintele Slobodan Milosevic, iar la subsolul clădirii există un important buncăr.”
Ei bine, adevărul era că NATO aflase că, la subsolul Ambasadei Chinei se afla unul dintre cele mai bine dotate buncăre din Belgrad, de unde, cu ajutorul experților chinezi și în colaborare cu rușii, Milosevic și generalii sârbi coordonau toate operațiunile militare. Informațiile esențiale erau recepționate de la sateliți, cu ajutorul imenselor antene instalate la ambasada. Americanilor nu le-a fost greu să-și dea seama ce se petrecea acolo și au decis să bombardeze ambasada. Nu își imaginau că vor distruge buncărul, dar au făcut imposibil accesul în interior. Se pare că, exact în momentul bombardamentului, înăuntru se afla chiar Pavle Bulatovic, ministrul iugoslav al Apărării. Ironia sorții a făcut ca acest adevăr, nerostit oficial de nimeni și publicat abia câteva luni mai târziu în presa mainstream, să-i impiedice pe chinezi să aibă o reacție pe măsura gestului sfidător al NATO. Așa cum foarte bine au evaluat experții militari care au decis bombardarea ambasadei, incidentul avea să se stingă încet. Tărăboiul făcut de chinezi era praf în ochii opiniei publice mondiale, ei știind că amenințarea dezvăluirii oficiale a motivului real al atacului îi va împiedica să recurgă la gesturi radicale.
Președintele rus Boris Elțîn s-a declarat “indignat de actul barbar și inuman al bombardării ambasadei Chinei din Belgrad,” potrivit adjunctului Administrației prezidențiale, Serghei Prihodko, care se afla la Beijing, informează agenția Itar-Tass. “În numele tuturor rușilor, indignați de acțiunile NATO, fac apel încă o dată la țările membre ale Alianței să pună capăt vărsării de sânge, să oprească atacurile și să meargă pe calea negocierilor de pace,” se precizează în textul semnat de șefului statului rus. “Distrugerea unei ambasade străine nu este doar un act de vandalism, dar și o violare grosolană a dreptului internațional.”
La 4-500 de metri de Ambasada Chinei, hotelul “Jugoslavija” încă mai fumega. Aripa din stânga, în care se aflau birourile administrative și bucătăria, era făcută praf, iar intrarea nu mai putea fi folosită. Una din rachetele care l-a lovit a spulberat vitrinele imense și s-a înfipt, cu precizie, exact în recepție. O a doua a explodat în holul hotelului. Din cei 7 turiști cazați la “Jugoslavija”, doar unul și-a pierdut viața, ceilalți reușind să se adăpostească la timp. Victima era Andjelko Gala Nincic, un activist al filialei din Republica Srpska al SPS (Partidul Socialist din Serbia, condus de Milosevic). Am aflat și un amănunt de culoare: hotelul aparținea companiei ruse “Metropol“, al cărui director general era chiar Vladimir Ljubicic, fostul ministru sârb al Turismului. În garajul hotelului se aflau 25 de automobile nou-nouțe ale reprezentanței firmei Nissan la Belgrad, valorând aproape 500.000 de mărci germane și 20 de automobile ale firmei Hertz, care închiriază mașini. Toate au fost făcute praf.
M-am dus în centru, pe bulevardul Knez Milosa, să văd cladirea General Stab. Câteva cratere imense se căscau din zidurile groase, iar circulația mașinilor și a pietonilor pe trotuarul din apropiere era interzisă, pentru că se bănuia că una din rachetele care a lovit clădirea nu a explodat. Peste drum, sediul Guvernului Serbiei era aproape distrus. Din una dintre cele mai vechi si mai frumoase clădiri ale Belgradului mai rămăsese fațada și o parte din interior. Acoperișul și frizele de sus erau prăbușite, iar cariatidele care le sprijineau – ciobite de schije.
Bombardamentul a avariat și o clinică universitară, clinica de urologie și spitalul “Sf.Sava”, fără a face victime, deoarece pacienții fuseseră evacuați în adăposturile antiaeriene. Spasoje Krunic, președintele Comitetului executiv al Consiliului local al Belgradului, îi rugase dimineața pe locuitorii orașului să nu circule prin centru și să stea în adăposturi în timpul alarmelor aeriene. Și, mai ales, să nu se ducă la locurile bombardate, chiar dacă doresc să dea o mână de ajutor la căutarea supraviețuitorilor.
Ministrul rus al Afacerilor Externe Igor Ivanov a calificat bombardamentul NATO asupra clădirii ambasadei chineze din Belgrad drept “o provocare strigătoare la cer și o sfidare la adresa comunității internaționale”, informează agentia rusă Interfax. Șeful diplomației ruse și-a anulat în ultimul moment, sâmbătă dimineața, din ordinul președintelui Elțîn, vizita pe care urma s-o efectueze în Marea Britanie. Pe de altă parte, ministrul rus de Externe a atras atenția că “UCK se pregătește pentru lansarea, în scurt timp, a unei provocări de mare anvergură în provincia Kosovo, pentru a torpila reglementarea politică a crizei iugoslave”.
Am avut mult de lucru astăzi. După o corespondență pentru Știrile de la ora 13:00, mi s-a transmis să mă pregătesc pentru o ediție specială a Știrilor ProTV, care a fost difuzată la ora 14:15. Până atunci, am reușit să termin și o înregistrare telefonică pentru ProFM. Ediția specială a fost prezentată, la București, de Lucian Mîndruță. În dialogul cu el, după ce am dat o grămadă de detalii despre bombardamentul din noaptea ce a trecut, n-a avut de lucru și m-a întrebat ce știu despre lovirea hotelului “Jugoslavija”, pentru că – spunea el – NATO susținea că acolo se afla cartierul general al “Tigrilor“, formațiunea paramilitară a lui Zeljko Raznatovic-Arkan. “Este o mare prostie,” i-am replicat eu. “Toată lumea știe că Arkan locuiește la hotelul “Hyatt“, unde, în fiecare seară, stă la palavre cu jurnaliștii străini și dă interviuri pe bani la CNN și la alte posturi de televiziune.”
Mi-am dat seama că replica mea a fost cam dură, însă nu m-am putut abține, pentru că puțin lipsise să nu dezvălui motivul real al bombardării hotelului. Și, având în vedere situația mea (fără acreditare de război), nu știu care ar fi fost consecințele. Adevărul era că, în hotelul “Jugoslavija” se afla unul dintre centrele de comunicații ale Statului major al Armatei iugoslave. NATO l-a descoperit din cauza prostiei unuia dintre ofițerii care îl comanda. Venea în fiecare dimineață cu mașina oficială la hotel. Probabil că unul dintre “ziariștii” occidentali acreditați la Belgrad (într-un război, acoperirea de jurnalist este ideală pentru orice agent secret) observase mașina, pe al cărui număr de înmatriculare erau inițialele “VJ” (Vojska Jugoslavije, adică Armata Iugoslaviei) și a transmis informația către NATO. Astfel, hotelul a fost bombardat.
Mai târziu, la sfârșitul războiului, aveam să aflăm și unde era cel de-al doilea centru de comunicații al Armatei iugoslave și de ce nu a fost descoperit. Oricum, informația cu “Tigrii” lui Arkan era absolut stupidă, mai ales că se știa la Belgrad că formațiunea paramilitară a acestuia nu a acționat în Kosovo în timpul acestui război. “Tigrii” și-au avut rolul lor în războaiele din Croația și Bosnia și – poate – în operațiunile de anihilare ale luptătorilor UCK din Kosovo, care avuseseră loc în 1998, cu acordul tacit al puterilor occidentale. Cu “plinul” făcut, nu erau curioși să se bage în gura lupului acum.
Oricum, Arkan a profitat rapid de explicația lansată de NATO, pentru a se băga un pic în seamă. I-a chemat pe jurnaliștii străini în fața hotelului “Jugoslavija”, unde a pozat cu o sabie gigantică în mână, cu care amenința că îi va nimici pe dușmani. Paloșul, lung de aproape un metru și jumătate și cântărind 30 de kilograme, aparținuse ultimului rege muntenegrean, Nikola. Sunt convins că, după acest circ, Arkan a avut grija să mărească suma pentru care acorda interviuri jurnaliștilor occidentali. Doar îi crescuse cota!
După corespondența din ediția specială a știrilor, m-a sunat Mile Cărpenișan din România. Mi-a spus că i-a plăcut cum “i-am tras-o” lui Mîndruță, pe care nu îl putea suferi deloc. La fel ca multă lume din țară care simpatiza cu sârbii, Mile îl considera pe Lucian pro-american și se enerva că această atitudine a lui se putea observa pe ecran. Mile trebuia să meargă la București, să-și rezolve problemele legate de decontul lui, să mai ia niște bani și să se întoarcă la Belgrad. Ardea de nerăbdare să vină înapoi și îmi tot atrăgea atenția să am grijă să nu pățesc ceva până se întoarce.
Posturile de televiziune sârbești au anunțat că vineri, la Lipljan, o localitate la 30 de kilometri sud de Priștina, a fost descoperit cadavrul lui Fehmi Agani, consilierul liderului albanez Ibrahim Rugova. Acesta fusese răpit de luptătorii UCK, pentru a nu-l însoți pe Rugova la Belgrad, la negocierile cu Slobodan Milosevic și a fost, ulterior, executat în semn de avertisment. În 29 martie, NATO anunțase că Agani și Baton Haxhiu, redactorul șef al cotidianului de limbă albaneză din Kosovo “Koha Ditore“, ar fi fost uciși de sârbi. Câteva zile mai târziu, cei doi au apărut în public și au dezmințit știrea. Ba chiar Haxhiu a plecat în Germania, unde a și rămas.
Ministrul britanic de Externe Robin Cook a declarat astăzi că a luat legătura cu fiul lui Fehmi Agani, care i-a confirmat asasinarea tatălui său și i-ar fi spus că este convins că acesta a fost ucis de Poliția sârbă, nu de UCK. Sârbii, însă, nu aveau nici un motiv să facă așa ceva. Profesor de sociologie la Universitatea din Priștina, Fehmi Agani (66 de ani) a fost unul din membrii fondatori ai Ligii Democratice din Kosovo(LDK), partidul lui Ibrahim Rugova. În 1998, acesta l-a desemnat să poarte negocieri cu regimul de la Belgrad, pentru soluționarea tensiunilor tot mai acute din Kosovo. A făcut, apoi, parte din delegația albaneză care a participat la negocierile de la Rambouillet și Paris, din februarie 1999. Povestind într-un interviu acordat cotidianului francez “La Croix” despre aceste negocieri, Agani a recunoscut că, așa cum susțineau și sârbii, la Rambouillet, cu rare excepții, delegațiile sârbă și albaneză nu au avut contacte directe. “Un membru al delegației sârbe a venit la mine și mi-a spus că a fost odinioară elevul meu. Nu știu dacă este adevărat, dar de atunci, nu am mai avut nici un contact,” povestea Agani, confirmând, indirect, că puterile occidentale au încercat să impună sârbilor acordul de la Rambouillet. Toate aceste declarații și atitudinea lui Fehmi Agani au deranjat liderii UCK, care nu s-a sfiit să-l elimine, pentru că în acest moment, nu aveau nevoie de astfel de oameni.
Ibrahim Rugova s-a declarat fără echivoc pentru un statut de autonomie al provinciei Kosovo în cadrul Iugoslaviei, a declarat Viktor Cernomîrdin, citat de Itar-Tass, adăugând că liderul albanez susține și dezarmarea luptătorilor UCK. “Este o greșeală politică să înarmezi combatanții separatiști albanezi din Kosovo, pentru a trebui apoi să-i dezarmezi,” a apreciat Cernomîrdin. Oficiali ruși au afirmat în mai multe rânduri că dețin informații care dovedesc că NATO a asigurat armamentul necesar UCK. Ibrahim Rugova și reprezentantul special al președintelui rus pentru Iugoslavia s-au întâlnit în această seară în Germania, după discuțiile acestuia cu cancelarul Gerhard Schroeder.
Pentru continuitatea acestei povestiri, am lăsat deoparte ce s-a întâmplat de-a lungul acestei zile. Care a fost departe de o zi liniștită. La Belgrad, între 14:20 și 15:11, a fost alarmă aeriană, însă fără atacuri. Ele s-au concentrat asupra estului țării, La 14:25, a fost distrus podul peste râul Velika Morava al autostrăzii spre Niș, aflat în porțiunea dintre Jagodina și Cuprija. Inițial, posturile de radio au anunțat că, în timpul bombardamentului, pe pod s-ar fi aflat un automobil al unei delegații române care mergea cu ajutoare spre Niș. Reporterii citau martori oculari care ar fi afirmat că mașina, în care se aflau 4 persoane, ar fi fost proiectată în aer vreo 30 de metri, după care a căzut înapoi pe pod. În primul moment, am înghețat, însă în continuarea știrii se preciza că doar doi dintre români ar fi fost ușor răniți.
Am sunat la Ambasada României, dar nimeni nu știa nimic. Ambasadorul Alexandru Cornea mi-a promis că va suna imediat la spitalul din Cuprija și se va interesa de soarta compatrioților noștri. Ceva mi se părea, totuși, ciudat, știind stilul sârbilor de a exagera proporțiile incidentelor de acest fel. Nu puteam să înțeleg cum de nimeni nu a pățit nimic, după ce au zburat prin aer 30 de metri. Nici un tanc n-ar fi rezistat. M-am lămurit la unul dintre buletinele de știri ale televiziunii Studio B, când am văzut imaginile transmise de la fața locului. Practic, automobilul – un Cielo albastru cu însemnele Crucii Roșii pe el – mergea cu viteză pe autostradă, într-o regiune aflată sub bombardamente. Avioanele NATO au bombardat podul cu câteva minute înainte ca mașina să intre pe el. Podul era dublu, cele două sensuri de mers ale autostrăzii fiind despărțite. Racheta a lovit în plin una din părți, explozia făcând ca plăcile de beton “să înflorească” și să se ridice, ca niște ziduri perpendiculare pe șosea. Automobilul cu cei 4 români a intrat pe pod înainte ca polițiștii sârbi să închidă traficul. Când a observat obstacolul, șoferul a frânat, însă din cauza vitezei, s-a ciocnit frontal cu “barajul” de beton. Izbitura nu a fost foarte puternică. Din imagini, am putut observa că automobilul era doar ușor avariat în față.
La aceeași oră, NATO a bombardat cazarma “Vojvod Putnik” din Kragujevac. Trei proiectile au explodat în centrul orașului, avariind serios spitalul, policlinica studențească și mai multe case. Pentru că alarma aeriană a sunat abia la 5 minute după începerea atacului, localnicii nu s-au ascuns în adăposturi și au fost surprinși pe străzi de schijele care zburau în toate direcțiile. 20 dintre ei au fost răniți, din fericire, ușor. La Bogutovac, însă, după ce au bombardat un pod de cale ferată, piloții Aliantei au distrus din temelii gara.
Între 16:02 și 16:15, orașul Niș a fost din nou ținta unei adevărate ploi de bombe, care încercau să nimerească “Podul de beton” din centru. Podul nu a fost distrus, dar 7 persoane au fost rănite și au fost serios avariate clădirile de pe o rază de 200 de metri. Printre ele: Consulatul Greciei, clădirea rectoratului, gara și o școală. Alte bombe au vizat, din nou, instalațiile companiilor Jugopetrol și Energogaz, aeroportul și zona industrială din nord-vestul orașului. Nici în Kosovo nu a fost liniște, fiind atacate regiunile Priștinei și a orașului Djakovica.
Seara, după ce am transmis ultimele noutăți pentru Știrile ProTV de la 19:30, m-am uitat la jurnalul RTS, în care se amintea că atât Slobodan Milosevic, cât și soția sa Mira Markovic, au transmis condoleanțe profunde președintelui chinezJiang Zemin, pentru cei 4 morți de la ambasadă și s-a precizat că 5 din cei 20 de răniți sunt în continuare în stare gravă. Au fost prezentate pe larg reacțiile internaționale la bombardarea ambasadei chineze, accentuându-se, desigur, cele în care atacul era condamnat. Ne-am amuzat cu toții privind imaginile transmise de la Beijing, unde 2.000 de chinezi – majoritatea studenți – încercuiseră Ambasada SUA, sub privirile a circa 100 de polițiști. Toate geamurile clădirii au fost sparte cu pietre, iar manifestanții scandau “Criminalii!” și “Sângele trebuie răzbunat cu sânge!” Toți știam că o asemenea manifestație nu poate avea loc spontan în China.
“NATO a nesocotit convențiile de la Viena în privința relațiilor diplomatice și normele care guvernează relațiile internaționale și a atacat în mod fățiș ambasada Chinei,” a declarat Comisia pentru Afaceri Externe a Adunării Naționale a Poporului din China, într-un comunicat difuzat de agenția “China Nouă“. “Este vorba de un act de hegemonie pură, pe care poporul chinez nu-l va tolera niciodată. Acesta este cel mai mare dezastru umanitar de la sfârșitul războiului rece.”
Credeam că, după “gafa” de aseară, NATO va face o pauză. M-am înșelat: la 21:04 sunau din nou sirenele alarmei aeriene. Belgradul a avut, totuși, o noapte liniștită. Atacurile aeriene au început în Kosovo, la 22:10, când zona orașului Decani a fost bombardată. A urmat muntele Goles, de lângă Lipljan. La 22:25, au fost bombardate releele TV de pe muntele Kosmaj și întreaga regiune Mladenovac, situată la 50 de kilometri sud de Belgrad, nu a mai putut recepționa programele televiziunilor. Alte două proiectile au distrus releele TV de pe muntele Rudnik, întrerupând recepționarea postului local de televiziune și ale posturilor Politika și Pink, care retransmiteau jurnalele RTS în regiunea Gornji Milanovac. Două raiduri aeriene deosebit de puternice s-au abătut asupra orașului Uzice, la 22:35 și 22:50, când bombele au distrus complet clădirea poștei din centru, avariind serios imobilele din jur și blocând legăturile telefonice. La aceleași ore, un proiectil a lovit sediul Poliției din Valjevo, iar un altul, pentru a nu știu câta oară, fabrica “Krusik“. O femeie a fost rănită și incendiul a fost stins cu greu de pompieri. A fost atins și releul de pe muntele Cer, de lângă Sabac, iar poșta din Kragujevac a fost lovită de o rachetă care nu a explodat, dar a străbătut acoperișul și trei planșee de beton, înainte de a se înfige în pivniță.
Papa Ioan Paul al II-lea și patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Teoctist au solicitat astăzi, într-o declarație comună semnată la Palatul Patriarhiei din București, tuturor părților implicate în conflictul cu Iugoslavia, depunerea armelor și reluarea negocierilor pentru pace. “În numele lui Dumnezeu, Tatăl tuturor oamenilor, cerem insistent părților angajate în conflict să depună armele și îndemnăm insistent părțile prezente să facă gesturi profetice, pentru ca o nouă artă de a trăi în Balcani, marcată de respectul tuturor pentru fraternitate și conviețuire, să fie posibilă pe acest pământ mult iubit. Aceasta va fi în ochii lumii un semn puternic, care va arăta că, împreună cu întreaga Europă, teritoriul Republicii Federale Iugoslavia poate deveni un loc al păcii, al libertății și al concordiei pentru toți locuitorii săi.”
actrita anca sigartau si luptatorul de k1 ionut atodireseiaka pitbull au filmat pentru emisiunea “aruncati din tren” la medgidia. cei doi au muncit o zi intreaga si au strans bani pentru a-l ajuta pe alexandru netejoru, un tanar de 19 ani din comuna castelu, cu fata distrusa in urma unui accident de circulatie. baiatul se intorcea cu prietenii de la munte cand, in dreptul comunei breaza, i-a explodat un cauciuc si s-a rasturnat cu masina. ghinionul a facut ca automobilul sa aiba o trapa de sticla in plafon, care s-a spart si l-a desfigurat. in primele zile, alexandru a suferit si o pareza pe partea dreapta, insa aceasta s-a retras partial. a trecut prin mai multe operatii de refacere a fetei si, in prezent, poarta o cagula de protectie. i-a fost transplantata o portiune de piele, pentru a acoperi osul de pe partea dreapta a capului, unde tesuturile au fost complet distruse. il mai asteapta inca o operatie plastica peste 6 luni si, dupa alte 6 luni, medicii vor putea estima daca mai ar fi nevoie de inca una. pana atunci, baiatul merge saptamanal la bucuresti, pentru niste injectii speciale, care costa 150 de euro/sedinta.
anca sigartausi ionut atodiresei au reusit sa stranga, dupa o zi de munca in medgidia, 8.900 lei si 300 de euro, pentru a-l ajuta pe alexandru netejoru. in plus, in 9 februarie 2010, cu sprijinul primariei medgidia, anca sigartau va reveni in oras, impreuna cu 1q sapro, cu un spectacol de teatru, la care au fost invitati toti oamenii de suflet care doresc si pot sa-l ajute sa adune suma de 7.000 de euro, necesara operatiei decisive.
