prins in vartejul unor probleme urgente, era sa uit ca in 2 mai e finala de la “miss fata de la tara“, un reality show produs de media factory pentru prima tv. intre timp, formatul a fost cumparat de endemol france, va fi produs din toamna in ucraina de 1plus1 tv, e “optioned” in rusia, iar mai multe companii americane negociaza preluarea lui.
pentru sezonul doi, am filmat in dudestii noi, langa timisoara, cu aurelian temisan. locuita de multi timisoreni, comuna e oarecum tipica pentru banatul de azi: aproape urbanizata, inca sub amprenta gospodarilor nemti care o locuiau candva, curata si civilizata. celebra deja nu doar pentru ca are cel mai tanar primar din tara, ci si pentru ca acesta a ajuns pana in semifinala concursului eurovision. aurelian temisan a fost o surpriza placuta: plin de energie, cu simtul umorului, si-a intrat imediat in rol, desi la inceput se descurca mai greu in dialog cu localnicii intalniti pe strada.
am simtit ca temisan o va alege pe elena coteanu inca de cand am intalnit-o. zambetul superb, dublat de stralucirea unui cristal swarowskiinfipt in incisiv ne-a cucerit instantaneu pe toti. ii citeai in ochi dorinta de a intra in concurs. avea o poveste interesanta, experienta a doi ani petrecuti in spania, de unde s-a intors pentru ca isi dorea putin mai mult decat o viata de nevasta care gateste si creste copiii, un bun simt banatean, dar si suficient tupeu.
in dimineata finalei, le-am dus pe cele sase candidate in curtea la nea costica, ghidul nostru. le pregatisem o proba speciala amuzanta: sa prinda cinci purcelusi. fara ca restul echipei sa stie, le-am sugerat fetelor ca, la finalul probei, sa le faca o surpriza. elena si lavinia s-au descurcat cel mai bine.
in finala, mi-a placut mult de aurelian temisan. simpatic, profesionist, interactiona foarte bine cu sala, stia sa tina oamenii in priza si reactiona foarte bine la elemente neprevazute. primul: din cauza unei prize supraincarcate, in momentul in care incepea sa cante fanfara adusa de la timisoara sa deschida show-ul, sareau sigurantele panoului electric 🙂 la prima proba, fetele s-au intrecut sa obtina cea mai lunga coaja de mar, din trei incercari. desigur, proba cea mai asteptata a fost dansul modern. din cauza echipamentului fetelor: tricou si pantaloni scurti.
au urmat, printre altele, probele “clasice”: straie si dans populare, apoi mancare traditionala, gatita de concurentele alese. aurelian temisan a fost un showman perfect: a improvizat momente simpatice si a interactionat impecabil cu oamenii din sala.
pentru a prelungi tensiunea si emotiile concurentelor, aurelian temisan a cantat impreuna cu “celebra” formatie a lui nelutu din dudestii noi o piesa superba. apoi a ales fata care va reprezenta banatul in finala din 2 mai pentru “miss fata de la tara”: elena coteanu. cu mari sanse sa castige premiul cel mare, zic eu.
Înainte de a mă cufunda în valurile știrilor despre situația din Kosovo, am trecut și astăzi în revistă ultimele noutăți din Serbia. Cursele companiei aeriene JAT către Muntenegru nu au putut fi încă reluate, pentru că NATO trebuia să declare deschis spațiul aerian iugoslav. Directorul aeroportului din Belgrad, Ljubomir Acimovic, declara că acest lucru se va petrece în curând, mai ales că, deja, companiile Aeroflot din Rusia și Swiss Air din Elveția solicitaseră să-și reia cursele către capitala iugoslavă.
Ziarele sârbești se întreceau în tot felul de inițiative. “Blic” a declanșat, începând de astăzi, o campanie în care îi îndemna pe sârbi să îi transmită împuterniciri pentru a-i reprezenta într-un viitor proces internațional, în care să ceară despăgubiri Alianței Nord-Atlantice pentru pagubele suferite la obiectivele civile. “Vecernje Novosti” solicita sprijinul populației pentru a declara clădirea fostului Comitet Central al Partidului Comunist din Iugoslavia (CK) monument în amintirea agresiunii NATO. Ideea ziarului era de a nu renova niciodată clădirea, lovită de mai multe rachete de-a lungul războiului, pentru a aminti generațiilor despre sălbăticia inamicilor. Inițiativa avea slabe șanse să atragă atenția autorităților iugoslave, care instalaseră deja o nouă antenă pe acoperișul CK, pentru retransmisia programelor televiziunilor locale.
Compania de distribuție a curentului electric în Belgrad (EDS) a anunțat că, în maximum o săptămână, sistemul energetic al capitalei iugoslave va fi stabilizat. Deocamdată, zone mărginașe, precum cartierele Zemun și Novi Beograd, continuau să fie lipsite de curent 3 ore pe zi. Consumul zilnic al Belgradului se ridică în prezent la 10 milioane de kilowațioră (kWh). EDS a anunțat, însă, că nivelul record al consumului de energie din iarna trecută, de 33 de milioane kWh zilnic, nu va putea fi suportat de rețelele avariate de bombardamente. Compania a sfătuit locuitorii capitalei să se orienteze către alte surse de energie, deoarece, la iarnă, nu va putea asigura mai mult curent decât în prezent. EDB a primit ca donație 3 transformatoare de energie electrică, în valoare de 35.000 de mărci germane, pe care urmează să le monteze la Bezanijska Kosa, în locul celor distruse de bombardamente.
Finanțarea reconstrucției Balcanilor se află, în primul rând, în sarcina Europei, a apreciat omul de afaceri de origine ungară George Soros, într-un interviu publicat de cotidianul austriac “Der Standard“. “Este o problemă europeană și recomand să nu se scruteze orizontul american pentru a căuta bani,” a declarat acesta. “În mod natural, instituțiile financiare internaționale – cum ar fi, de pildă, Banca Mondială – joacă, de asemenea, un rol important, însă aceasta nu va mai contribui cu 50 de milioane de dolari, așa cum a făcut în cazul conflictului din Bosnia. Acest lucru va fi făcut de Europa.” Pe de altă parte, Soros a declarat că are un sentiment de responsabilitate personală privind consecințele conflictului din Kosovo și, în nici un caz, unul de victorie.
Când am ajuns la Media Center, am aflat că încă un convoi rusesc intrase în Iugoslavia, venind din Bosnia-Herțegovina. Era alcătuit din 6 camioane în care se aflau 160 de militari, o cisternă cu apă, un vehicul sanitar și alte 3 vehicule militare și aducea alimente și echipament pentru cei aflați deja pe aeroportul Slatina din Priștina. Însoțit de mașini ale Poliției militare iugoslave, convoiul a trecut pe lângă Belgrad la ora 11:00, îndreptându-se spre Kosovo, pe același traseu ca și precedentul.
Parașutiștii ruși de pe aeroportul Slatina au avut ceva emoții azi-noapte, când un necunoscut a lansat o rachetă de tip RPG asupra lor, fără a provoca pagube sau victime. Pentru a preveni evenimente similare sau eventuale atacuri din partea UCK, un purtător de cuvânt al Statului Major al Armatei Rusea avertizat că militarii săi au dreptul să folosească armamentul din dotare, în cazul în care sunt atacați, chiar dacă nu au fost încă integrați oficial în KFOR. Oficialitățile iugoslave sperau în continuare că Rusia își va mări numărul efectivelor dislocate în Kosovo, 10.000 de militari fiind considerat un minim indispensabil. “Credem că Rusia trebuie să aibă în Kosovo o prezență masivă și echivalentă cu a altor țări, iar trupele rusești trebuie să acționeze sub propriul lor comandament,” a declarat fratele președintelui iugoslav, Borislav Milosevic, care își reprezenta în continuare țara ca ambasador la Moscova. “Trimiterea celor 200 de parașutiști ruși la Priștina nu este decât o prima etapă a acestei operațiuni.”
Desfășurarea parașutiștilor ruși în Kosovo continuă să fie subiectul unor aprinse dezbateri în presa rusă, în timp ce oamenii președintelui Boris Elțîn încercau să acrediteze ideea că acesta n-ar fi fost străin de operațiune. Cotidianul de afaceri “Kommersant” arăta că săptămâna trecută, un grup de 20 de ofițeri superiori ai Statului Major au elaborat în cel mai mare secret un plan alternativ de reglementare a situației din Kosovo. “Tactica aleasă de militarii ruși constă în a acționa repede și cu fermitate, luând în considerare lecția oferită de cel de-al Doilea Război Mondial, conform căreia învingătorii nu sunt judecați,” notează “Kommersant”, citându-l pe unul din autorii planului. Șeful Statului Major Anatoli Kvașnin l-a sunat vineri dimineața pe Boris Elțîn, pentru a-l informa în legătură cu proiectul și a-i cere acordul. Președintele rus l-a aprobat, afirmând că este vorba de un “demers just și în forță”. Faptul că Boris Elțîn l-a înaintat în grad, sâmbătă, pe generalul Viktor Zavarzin dovedește că președintele rus este cel care a inspirat, în primul rând, operațiunea, se arată în cotidianul “Sevodnia“. Ziarul mai notează că acțiunile neașteptate îi stau în fire președintelui rus, putându-se chiar afirma că poartă semnătura sa.
“Mă îndoiesc că decizia de trimitere a parașutiștilor noștri a fost luată cu consimțământul președintelui,” susținea, însă, șeful Comisiei parlamentare pe probleme de politică externă Vladimir Lukin, citat de cotidianul “Izvestia“. “Însuși Boris Elțîn a dat ordin parașutiștilor ruși să se instaleze pe aeroportul din Priștina,” a afirmat Vladimir Putin, șeful FSB, într-un interviu acordat canalului de televiziune RTR. “Boris Elțîn, care este șeful suprem al forțelor armate ruse, era, bineînțeles, la curent cu tot ceea ce se pregătea și a aprobat planul strategic. Aplicarea concretă, oră cu oră, a fost problema executanților. Ei nu au ieșit din cadrul acestui plan. Rușii pot să spună ce vor despre președintele Boris Elțîn. Pot să-l iubească. Pot să-l deteste. Pot să-l blameze sau să-l laude. Dar există un lucru pe care nu i-l pot reproșa: niciodată nu a aruncat responsabilitatea unui ordin asupra celor cărora le-a dat acest ordin.”
Președintele Slobodan Milosevic și-a continuat astăzi turul de forță pentru recâștigarea încrederii populației. Câteva mii de oameni au participat la un alt miting, organizat în fața spitalului din orașul Aleksinac. “Șirul marilor nenorociri petrecute în timpul agresiunii NATO împotriva Iugoslaviei a început aici,” a spus Milosevic. “Aleksinac este un oraș mic, dar brav, cunoscut prin faptul că a dat cel mai mare număr de luptători în toate războaiele de până acum, mai ales în cel de-al Doilea Război Mondial. Într-un astfel de orășel s-au petrecut cele mai mari distrugeri și nenorociri.” Participanții la miting, care fluturau drapelele naționale și portretele lui Milosevic, sub care scria “Slobo, suntem alături de tine!”, au aclamat îndelung discursul președintelui iugoslav. Acesta a fost însoțit în vizita sa de premierul federal Momir Bulatovic, de Zivadin Jovanovic, ministrul federal de Externe, generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, Mirko Marjanovic, primul ministru al Serbiei și de oficialități locale. Acestea le-au prezentat oaspeților macheta cu viitorul complex comercial și de locuințe, care va fi ridicat în locul ruinelor caselor distruse. Milosevic s-a plimbat pe jos pe strada Vuk Karadjic, cel mai grav afectată de bombardamente.
Cu ocazia Zilei Armatei, care se sărbătorește mâine în Iugoslavia, seara, la Centrul “Sava“ din Belgrad, a avut loc un spectacol festiv, la care a participat și Slobodan Milosevic, împreună cu soția sa și ceilalți lideri iugoslavi. El i-a felicitat pe toți militarii Armatei iugoslave, pentru că “au dat dovadă de un înalt patriotism și eroism, în lupta pentru apărarea integrității teritoriale, independenței și suveranității Iugoslaviei” și a spus că “acest război a evidențiat unitatea dintre popor, armată și conducerea țării”. Președintele iugoslav l-a înaintat in grad pe Dragoljub Ojdanic, șeful Statului Major General, acesta devenind primul general de armată din istoria Iugoslaviei. De asemenea, au fost înaintați în grad în mod festiv generalii Spasoje Smiljanic, comandantul Aviației și Apărării Antiaeriene, Blagoje Kovacevic și Vidoje Pantelic, adjuncții lui Ojdanic, precum și Vladimir Lazarevic, comandantul Corpului Priștina. În discursul său, Milosevic a anunțat că “Iugoslavia se va deschide către lume, dar către acea parte progresistă și democratică a lumii, în care, în mod sigur, va intra în curând”.
La festivitate, proaspătul general de armată Dragoljub Ojdanic a ținut un discurs în care a explicat că războiul putea fi evitat numai dacă Iugoslavia ar fi semnat “actul de capitulare” de la Rambouillet. “Poporul sârb nu ar fi acceptat o astfel de capitulare,” a spus Ojdanic. “Nici Iugoslavia, nici poporul sârb și nici armata nu au dorit războiul, dar acesta a fost inevitabil.” El a adăugat că, în timp ce NATO pregătea invadarea terestră a țării, Iugoslavia a reușit să rezolve pașnic criza, trecând responsabilitatea pe umerii Națiunilor Unite. Apoi a mulțumit militarilor pentru eroismul cu care și-au făcut datoria și a adăugat că, prin manevre și tactici adecvate, precum și datorită unei conducerii eficace, Armata iugoslavă a reușit să-și protejeze la maximum oamenii, tehnica militară și rezervele de război.
In discurs, Ojdanic a subliniat că, din punct de vedere tehnico-militar, NATO era de 37 de ori mai puternică decât Armata iugoslavă. “Au fost folosite cele mai moderne avioane din lume, care ne bombardau de la 20.000 de metri,” a spus el, “iar rachetele de croazieră erau lansate de la mii de kilometri depărtare.” Potrivit unui bilanț întocmit de militarii sârbi, NATO a folosit în războiul împotriva Iugoslaviei 1.200 de avioane (dintre care 850 de luptă), care au efectuat 26.300 de zboruri, și au fost lansate 1.000 de rachete de croazieră și peste 2.900 de bombe și proiectile de toate tipurile. Au fost lansate 2.300 de proiectile asupra a 995 de obiective, iar cantitatea totală de explozibil detonată a depășit 21.700 de tone. Ojdanic a anunțat că Armata iugoslavă a reușit să doboare, în total, 61 de avioane ale NATO, 30 de avioane spion fără pilot, 7 elicoptere și 238 de rachete de croazieră. În timpul festivității, a fost păstrat un minut de reculegere în memoria militarilor și civililor uciși în bombardamente și au fost îndelung aplaudați generalii Pavkovic și Lazarevic, considerați adevărați eroi.
Ceva mai devreme, în timpul zilei, generalul Spasoje Smiljanic, comandantul Aviației și Apărării Antiaeriene, anunțase că, mâine, toți militarii care și-au pierdut viața în timpul războiului vor fi decorați post-mortem de către președintele Slobodan Milosevic. El a amintit că unitățile sale au pierdut în război numai 40 de oameni, alți 110 fiind răniți. La rândul său, generalul Momcilo Momcilovic, comandantul Corpului Novi Sad al Armatei iugoslave, a declarat că militarii sârbi și-au dobândit pe merit titlul de învingători morali în acest război. El a afirmat că, în timp ce unitățile sale nu au avut nici o pierdere, au reușit să doboare 5 avioane, 4 avioane spion fără pilot și 95 de rachete de croazieră. De asemenea, în perioada 7 aprilie – 9 iunie, militarii săi au asigurat trecerea Dunării cu ajutorul pontoanelor pentru 1,3 milioane de oameni și 30.000 de autovehicule.
Ironia sorții făcea ca festivitatea de la Centrul “Sava” să coincidă cu finalizarea retragerii Armatei iugoslave din sudul provinciei Kosovo, 40.000 de militari fiind deja în cazărmi. Reprezentanții NATO au confirmat că, așa cum se stabilise la Kumanovo, militarii și polițiștii sârbi evacuaseră complet zona I. Generalul Michael Jackson, comandantul KFOR, s-a declarat mulțumit de felul în care sârbii și-au respectat angajamentele și a anunțat că, până la miezul nopții, KFOR va prelua controlul frontierelor cu Macedonia și Albania și va trece la dezarmarea gherilelor UCK.
Comandantul UCK din PriștinaRustem Mustafer a respins rezoluția ONU privind dezarmarea organizației, a afirmat cotidianul “Financial Times“. UCK intenționează să devina armata unui stat independent numit Kosovo, a precizat acesta. “Va exista o reconstrucție a UCK-ului și ne vom păstra armele și sper că NATO ne va ajuta,” a adăugat Mustafer. Conform declarației lui, NATO nu le-a cerut oamenilor săi să depună armele.
După ce i-a sprijinit de-a lungul întregului război, liderii NATO nu știau exact cum să se poarte cu luptătorii UCK, lăsând această sarcină la latitudinea comandanților locali ai forțelor de menținere a păcii. “KFOR și generalul Michael Jackson dispun, în virtutea acordului încheiat cu autoritățile de la Belgrad, de întreaga autoritate necesară pentru crearea unui mediu sigur în Kosovo,” a declarat Jamie Shea. “Vom face acest lucru, în primul rând, prin cooperare și dialog, dar nu ne așteptăm ca populația din Kosovo să se conformeze acordului militar semnat cu Belgradul.” Pregătindu-le un acord pentru a-i convinge să depună armele, reprezentanții Occidentului tratau UCK la fel ca pe un copil râzgâiat, care nu trebuie urecheat, deși face boacăne toată ziua. “Colaborarea între occidentali și UCK este bună,” a explicat ministrul britanic Clare Short. “Bineînțeles, au existat câteva incidente. Însă conducerea UCK le-a cerut trupelor sale să coopereze și să nu se lanseze în operațiuni de răzbunare. Pe plan global, acest lucru se respectă.”
Văzându-se tratați cu condescendență, luptătorii separatiști și-au luat nasul la purtare și se plimbau îmbrăcați în uniforme, cu armele la vedere, pe străzile orașelor. Se credeau singurii stăpâni ai provinciei Kosovo, uitând că nu aveau nici un merit la învingerea sârbilor, în afara celui că i-au convins pe occidentali să pornească războiul. Astăzi, când un grup de ofițeri britanici din KFOR a cerut să stea de vorbă cu Rustem Mustafer (care își luase numele de “comandantul Remi“, după modelul gherilelor comuniste din America de Sud), acesta le-a transmis să vină mai târziu, pentru că e prea ocupat ca să-i primească.
Orasul Prizren era în pragul anarhiei, câteva sute de luptători UCK defilând pe străzi, alți 1.000 fiind dispuși în împrejurimi. Șeful lor, Redza Ekrem, supranumit “comandantul Drini“, a declarat că orașul e în întregime sub controlul lor, promițând să colaboreze cu trupele KFOR. “Colaborarea” era atât de bună, că militarii germani au fost nevoiți să intervină de mai multe ori, pentru a opri atacurile UCK asupra convoaielor de sârbi care se refugiau sau pentru a potoli mulțimea de albanezi înfierbântați, care arunca cu pietre, cartofi și ouă în acestea. La 13:30, sârbii din localitatea Slovinje, de la 20 de kilometri de Priștina, au fost atacați de luptătorii UCK. După o jumătate de oră de violente schimburi de focuri, albanezii s-au retras. Sârbii i-au acuzat pe militarii KFOR că au refuzat să intervină, deși au fost anunțați de atac.
Forțele UCK au rămas înarmate și în jurul orașului Kacanik. Hajrus Kurtaj, comandantul din zonă, a declarat că ordinul de predare a armamentului trebuie să vină de la conducerea UCK. “Deocamdată, am primit ordinul să ne păstrăm pozițiile,” a explicat Kurtaj. “Suntem o armată bine organizată. Avem un guvern provizoriu condus de Hashim Thaqi, comandanți locali în fiecare oraș, peste întreaga provincie, avem o comandă unică, un stat major, un ministru al Apărării și un premier.” Așa-zisul guvern UCK nici măcar nu era complet. Purtătorul de cuvânt al organizației, Jakup Krasniqi, aducea justificarea că “guvernul” a fost format în condiții grele, câteva portofolii rămânând neocupate. Încercând să stăpânească situația, militarii britanici din KFORau arestat azi-noapte 5 albanezi din UCK. Ascunși într-o casă, aceștia au împușcat un sârb care trecea prin apropiere. După o scurtă anchetă, britanicii au fost nevoiți să-i elibereze pe toți 5, justificând că nu au atribuții polițienești.
În aceste condiții, riposta sârbilor nu s-a lăsat mult așteptată. După-amiază, pe o stradă din Gnjilane, 13 persoane, dintre care 8 copii, au fost rănite de explozia unei grenade aruncate dintr-un Mercedes negru. Martorii oculari pretindeau că, la volanul mașinii, l-ar fi recunoscut pe un sârb din grupările paramilitare. Răniții au fost duși la postul de prim-ajutor al militarilor francezi din KFOR, iar un copil și un adult, aflați în stare gravă, au fost transportați la un spital din Macedonia. În semn de protest, albanezii din Gnjilane au manifestat în fața comandamentului francez instalat în oraș, după care au defilat, claxonând, pe străzi. Francezii au fost nevoiți să intervină pentru a proteja trecerea unui convoi de sârbi care pleca din localitate, înconjurat de un grup masiv de albanezi care îi înjurau și îi loveau cu pietre.
Ibrahim Rugova și-a anunțat revenirea în Kosovo în următoarele zile și a lansat un apel către luptătorii UCK să dea dovadă de reținere, pentru a nu compromite șansele păcii, relatează AFP. Între el și liderii UCK s-au manifestat și continuă să se manifeste disensiuni profunde, aceștia din urmă acuzându-l de joc dublu, oportunism notoriu și pactizare cu dușmanul. “Categoric că acțiunile UCK pun în pericol acordul de pace și de aceea, eu cer UCK să accepte ordinele venind din partea forțelor KFOR și să coopereze cu acestea,” a afirmat Rugova.
În această dimineață, trupele olandeze din KFOR au descoperit într-o casă din Velika Krusa, un sat de lângă Prizren, rămășițele a ceea ce părea a fi un masacru comis de sârbi. “Deocamdată, știm cu certitudine că este vorba de cel puțin 20 de cadavre arse în întregime,” a afirmat căpitanul Michael Boss. El a blocat imediat accesul în zonă și a anunțat comisarii TPI de la Priștina. Trupele olandeze au fost conduse la locul masacrului de Ismet Tara, un albanez de 36 de ani, care le-a povestit că, la două zile după declanșarea bombardamentelor NATO împotriva Iugoslaviei, paramilitarii sârbi ar fi adunat cel puțin 50 de bărbați albanezi din zonă, pe care i-au zidit de vii în casă, după care au incendiat-o. Cadavrele lor au fost descoperite de luptătorii UCK, în urmă cu 3 săptămâni, aceștia îngropând o parte din ele.
Zvonurile descoperirii altor gropi comune au început să fie răspândite de toată lumea. Majoritatea ziariștilor străini nu vâna decât astfel de subiecte și erau dispuși să dea crezare oricui, numai povestea să fie cât mai îngrozitoare. Albanezii au profitat și le-au umplut capul cu nenorociri. Cătălin Radu Tănase mi-a povestit astăzi că a rămas stupefiat de lecțiile bine învățate ale albanezilor pe care îi întâlnea. Când aflau că este jurnalist străin, oricare albanez începea să se bucure și să strige “NATO! NATO!”, după care izbucnea în plâns și, smulgându-și părul din cap, recita imediat povestea vreunui masacru comis de sârbi și se arăta dispus să-l conducă la o groapă comună. Așa se răspândise și zvonul – preluat imediat de agenția italiană de presă ANSA – că militarii italieni din KFOR ar fi descoperit mai multe gropi comune, dintre care una cu 120 de cadavre. În realitate, membrii UCK i-au condus pe italieni pe un câmp de lângă Pec, unde au găsit 4 cadavre abandonate. Căpitanul Giancarlo Simi a declarat că membrii UCK i-au povestit că trupurile pe care le-a văzut ar fi ale două familii de albanezi, executate de sârbi în a doua jumătate a lunii aprilie. El a mai adăugat că două din cadavrele descoperite păreau ale unor copii împușcați în cap.
Știrile despre gropile comune au adus aminte ziariștilor de celebrul Arkan, liderul grupării paramilitare “Tigrii Serbiei“, care era deja acuzat de crime de război de către TPI, în urma atrocităților comise în timpul războiului din Bosnia. Dându-și seama că nu mai e cazul să pozeze în marele salvator al națiunii, Arkan a acordat un interviu telefonic postului de televiziune Sky News, spunând că nici măcar nu știe unde se află Velika Krusa. “În prezent, mă aflu la Belgrad și, de la începutul conflictului, nu am părăsit acest oraș, nici măcar o zi,” a declarat Arkan. “Noi niciodată nu am ucis civili nevinovați. Am ucis doar soldați, în timpul luptelor. Este o mare diferență.” M-a amuzat discuția și dezamăgirea de pe fața reporterului de la Sky News. De unde să știe, bietul de el, că Arkan nu mai era decât un clovn, bun să ia ochii jurnaliștilor străini, care se retrăsese demult din astfel de operațiuni, iar “tigrii” săi erau, cel mult body-guarzi prin baruri și discoteci?
Un alt grup de 5 refugiați kosovari cazați în stațiunea buzoiană Sărata Monteorua fost prins de grăniceri în apropierea punctului de frontieră Turnu, încercând să treacă ilegal frontiera româno-ungară, informează Comandamentul Național al Grănicerilor, citat de Mediafax. Kosovarii au declarat că voiau să ajungă în Germania, unde au rude. Cei 5 au venit în România cu un avion pus la dispoziție de UNHCR. Ei dețin documente de identitate întocmite de Oficiul pentru Refugiați din Direcția Generală de Pașapoarte, Străini și Probleme de Migrări.
Zika Djorovic, directorul Vămii din Priștina, a declarat că, din cauza “bandelor de teroriști albanezi”, a închis toate punctele de frontieră cu Macedonia și Albania. Adică și-a retras personalul, lăsându-le de izbeliște. De astăzi, refugiații albanezi au început să se întoarcă în Kosovo. Reprezentanții OSCE și UNHCR au anunțat că aproximativ 1.500 de albanezi au intrat prin punctul de frontieră de la Morina, formând o coloană lungă de 300 de metri, care se deplasa spre Priștina. Alți 2.000 de refugiați au plecat din taberele din Macedonia. Revenirea lor în Kosovo a fost ușurată de Poliția macedoneană și de lucrătorii UNHCR, care le-au făcut acte de identitate celor care au declarat că le-au pierdut sau că le-au fost confiscate de sârbi. 1.100 de oameni plecaseră ieri de la Blace, iar astăzi au fost gata și actele celor din taberele de la Cegrane și Neprosteno.
Deși situația în Kosovo era încă nesigură și drumurile – periculoase, reprezentanții organizațiilor umanitare internaționale și-au dat seama că nu îi mai puteau convinge pe albanezi să rămână în taberele de refugiați. Nici măcar veștile despre moartea unora dintre ei nu îi intimidau. Astăzi, în timp ce se întorceau acasă, doi albanezi au fost uciși de explozia unei mine, în apropierea graniței iugoslavo-macedoneană. Militarii KFOR de la punctul de control Blace au povestit că, după prânz, un bătrân albanez șiroind de sânge a ajuns la ușa gheretei și le-a povestit că doi prieteni ai săi au călcat pe o mină de lângă drum. După ce a primit îngrijiri medicale, bătrânul a plecat înapoi spre Kosovo.
În timp ce refugiații albanezi se întorceau în provincie, sârbii continuau să plece. Deja 24.000 de oameni fugiseră în Serbia, iar 13.000 în Muntenegru. Cea mai mare parte s-a adăpostit la rude sau prieteni, iar unii chiar la a doua casă, pe care o aveau în Serbia. Numai prin punctul de primire al Crucii Roșii Iugoslave de la Beloljina trecuseră 9.000 de refugiați. La Kraljevo, din oră în oră, soseau tot mai mulți. Aseară, părinții militarilor sârbi care urmau să revină acasă se adunaseră pe podul peste Ibru și, în locul coloanei Armatei iugoslave pe care o așteptau, s-au trezit față în față cu un convoi de refugiați din Kosovo.
Azi-noapte, la Prokuplje, sosiseră 150 de sârbi care veneau, după un drum de 12 ore, tocmai de la Brezovica, Urosevac, Priștina și Podujevo. Printre ei se aflau și 30 de gardieni de la închisoarea din Prizren. “Am plecat însoțiți de o ploaie de pietre,” povestea un sârb din convoi. “Am plecat pentru că ofițerii KFOR ne-au spus că nu ne pot garanta securitatea. În timpul războiului, în oraș nu era nici un bărbat albanez. Când au sosit germanii din KFOR, au apărut 3-4.000. I-au întâmpinat pe nemți cu flori și îi salutau cu două degete, în semn de victorie. Deși întotdeauna ne-am purtat bine cu ei, dintr-o dată au devenit ostili.”
În toate orașele din Serbia se anunțau refugiați din Kosovo. La Cacak, unii dintre cei 200 de sârbi care se opriseră aici povesteau că doi bătrâni, soț și soție, au preferat să-și pună capăt zilelor, decât să plece și să-și lase gospodăria în mâinile albanezilor. Bărbatul a împușcat-o pe soția sa, după care și-a zburat creierii. Pe lângă Kragujevac, au trecut deja 3.000 de oameni. 600 s-au înregistrat ca refugiați în oraș, dar restul nu a vrut să se oprească și și-a continuat drumul spre nordul Serbiei. La orele prânzului, pe șoseaua de lângă motelul “Atina“ de la marginea Leskovac-ului, poposiseră 100 de sârbi. Veneau de la Brezovica și își trăgeau sufletul după un drum istovitor, de 25 de ore. Aseară, primele 6 familii care au ajuns aici au ocupat ultimele camere ale hotelului, restul fiind nevoiți să doarmă sub cerul liber sau să plece mai departe. La Mladenovac, se aflau 500 de refugiați sosiți din zona Suva Reka, iar la Novi Sad, alți 400. Într-un convoi de 51 de persoane, care plecaseră de 24 de ore din satul Crmljane de lângă Djakovica și se îndrepta către Pozarevac, pe o femeie a apucat-o durerile facerii. Zuraja Gasi a născut un băiețel în remorca unui tractor și medicii din spitalul de la Zabari, unde au fost duși amândoi, au anunțat că se simt bine.
Bulgaria a protestat față de începerea procesului intentat liderului minorității bulgare, Marko Șukarev, acuzat că a dezertat din Armata iugoslavă, relatează AFP. “Acuzațiile sunt absolut fără fundament. Dorim ca partea iugoslavă să renunțe la acest proces,” a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului bulgar de Externe Radko Vlaikov. În cazul condamnării lui Șukarev, care urmează să fie judecat de un tribunal militar la închisoarea din Niș, Bulgaria se va adresa organizațiilor internaționale. “Marko Șukarev, președinte al Uniunii Democratice a Bulgarilor din Iugoslavia, mobilizat în armata iugoslavă, și-a părăsit temporar unitatea militară pentru că avea nevoie de ajutor medical urgent,” a explicat Radko Vlaikov. Potrivit oficialului bulgar, un număr important și neproporțional de membri ai minorității bulgare din Iugoslavia (care numără între 40 și 50.000 de persoane) a fost mobilizat în timpul războiului din Kosovo.
Situația din Kosovo aproape că i-a isterizat pe politicienii sârbi. Marko Jaksic, președintele Consiliului regional din Kosovo al Partidului Democrat din Serbia, a declarat că, după retragerea Armatei și Poliției iugoslave, peste 80.000 de sârbi ar fi plecat din provincie. “În Metohia s-a terminat cu sârbii,” s-a plâns el. “Situația cea mai dramatică este la Pec, Decani, Prizren și Djakovica. Oamenii au închis spitalele, magazinele, primăriile și mulți dintre ei și-au dat foc la case, înainte de a pleca.” Jaksic a acuzat reprezentanții autorităților locale și republicane că au fost primii care au fugit din Kosovo și a făcut apel la guvernul federal si la comunitatea internațională să facă totul pentru a opri exodul.
La rândul său, Partidul Democrat a atras atenția că forțele internaționale trebuie să protejeze cetățenii sârbi din provincie împotriva atacurilor UCK. “Dacă nu vor reuși, aceasta va duce la creșterea exodului și la destabilizarea provinciei și a întregii regiuni,” avertizau liderii democrați. “Am cerut autorităților să dezvăluie cetățenilor iugoslavi întregul adevăr despre ce se întâmplă acum în Kosovo și despre situația tragică în care se găsește poporul sârb.” Ei nu au pierdut ocazia să-l mai acuze o dată pe premierul Momir Bulatovic că refuză să ridice starea de război, pentru a putea continua suspendarea drepturilor cetățenești, descinderile și perchezițiile împotriva rivalilor politici, precum și a împiedica normalizarea relațiilor cu Republica Muntenegru.
Și Mișcarea pentru Reînnoirea Serbiei (SPO) a reacționat la exodul sârbilor din Kosovo, Vuk Draskovic făcând din nou apel ca aceștia să rămână la casele lor, pentru că în curând se va ridica o Serbie nouă și democratică, în care își vor găsi locul toți locuitorii din provincie. Liderul SPO a calmat agitația provocată de ieșirea radicalilor din guvern, afirmând că partidul său nu va sprijini guvernul socialist minoritar. “Serbia are nevoie de un guvern nou, democratic, pro-european, care să înceapă refacerea țării și procesul unor ample și radicale schimbări democratice,” a spus Draskovic. “Adevărata întrebare nu este dacă SPO va intra in guvern, ci când vor începe aceste schimbări. SPO nu a primit nici un semnal, până acum, că s-ar dori intrarea sa în guvernul Serbiei.” El a adăugat că starea de război trebuie imediat suspendată și, odată cu ea, anulate și o serie de legi nedemocratice, promovate de radicalii din guvern (Legea informațiilor si Legea universităților). De asemenea, ar trebui reluate legăturile cu partidele politice din Muntenegru, care își au locul lor în guvernul federal.
Partidul lui Draskovic nu primise nici o invitație să intre în guvernul sârb dintr-un motiv foarte simplu. Președintele Milan Milutinovic găsise o soluție mult mai eficientă pentru funcționarea în continuare a executivului: a respins demisiile reprezentanților Partidului Radical din Serbia și a emis un decret prin care toți membrii guvernului sunt obligați să rămână pe funcțiile lor, până la normalizarea situației, pentru a asigura buna funcționare și continuitatea conducerii țării.
Toate reacțiile Opoziției îi lăsau reci pe membrii regimului de la Belgrad. Nu la fel au stat lucrurile cu o spectaculoasă ieșire la rampă a Sinodului Bisericii Ortodoxe Sârbe, care a cerut astăzi demisiile președintelui Slobodan Milosevic și ale membrilor guvernului federal. Anii de regim comunist și războaiele din ultimii 10 ani i-au îndepărtat oarecum pe sârbi de biserica națională, fără însă a diminua respectul enorm pe care oamenii continuau să îl aibă față de aceasta. Au avut și norocul unui patriarh deosebit, care a avut întotdeauna harul de a fi alături de popor în momentele de restriște.
“Orice om rațional sfârșește prin a număra problemele interne și dușmanii care ne copleșesc și prin a-și da seama că dezvoltarea țării noastre, în contextul planurilor comunității internaționale, nu poate avea loc cu acest guvern și cu actualele legi,” se spunea în comunicatul Sfântului Sinod. “Conștienți de tragica situație în care se află poporul și țara noastră, cu credință în Dumnezeu și în dreptatea Sa, și nu în cea a manipulatului Tribunal de la Haga, cerem actualului președinte al Iugoslaviei și Guvernului federal să-și depună demisiile, în interesul și pentru mântuirea poporului, pentru ca oameni noi, acceptați de sârbi și de comunitatea internațională, să preia dialogul cu poporul despre viitorul său.” Un semnal că reacția Bisericii Ortodoxe Sârbe i-a deranjat vădit pe Milosevic și oamenii săi l-a dat televiziunea națională iugoslavă. În jurnalul său, RTS a prezentat numai ultima parte a comunicatului Sfântului Sinod, în care se spunea: “Ne adresăm fraților noștri din Kosovo și Metohia, făcând apel la ei să rămână la casele lor, pe teritoriul nostru străbun, amintind vorbele lui Iisus Hristos: Cine va răbda până la capăt, acela se va mântui.”
Grupul de Acțiune pentru Reconstrucția Balcanică solicită autorităților statului român să decidă de urgență ridicarea embargoului cu produse petroliere impus Iugoslaviei pe timpul desfășurării recentului conflict, se arată într-un comunicat al asociației. “În condițiile actuale, când Consiliul de Securitate al ONU a aprobat, prin Rezoluția 1244, planul de pace în Kosovo, embargoul impus de comunitatea internațională, la care țara noastră a aderat, nu-și mai are justificare,” considera grupul. “Ridicarea de urgență a embargoului ar avea efect benefic pentru comunitatea oamenilor de afaceri din România și Iugoslavia, eliminându-se totodată și efectele nocive ale tentativelor de trafic ilegal.”
Când mă pregăteam să plec de la Media Center, Mile Cărpenișan m-a anunțat că îl sunase deputatul Slavomir Gvozdenovic, reprezentantul minorității sârbe în Parlamentul României, care însoțea o delegație a Partidului Național Român ce venise la Belgrad, pentru a analiza situația relațiilor româno-iugoslave și a-și oferi ajutorul la reconstrucția Iugoslaviei. Din delegație făceau parte vicepreședintele partidului, Cezar Corâci, Constantin Drumen și Dorin Iacob și liderii filialelor din județele Arad și Caraș-Severin. Se întâlniseră mai devreme cu vicepreședintele Comisiei pentru relații economice cu străinătatea din Parlamentul iugoslav, Branislav Milanovic, care le explicase că Iugoslavia nu are nevoie de ajutor din partea României, ci trebuie reluate contactele economice dintre cele două țări, chiar și la nivelul scăzut la care erau înainte de război. “Suntem recunoscători poporului român pentru sprijinul moral pe care l-a acordat Iugoslaviei, dar suntem dezamăgiți de atitudinea Guvernului român,” a declarat Milanovic. El a apreciat că România a încălcat Tratatul cu Iugoslavia, permițând intrarea avioanelor NATO în spațiul nostru aerian, dar a adăugat că, probabil, România nu a avut altă variantă.
Delegația PNR a vizitat clădirile bombardate de NATO în Belgrad și urma să se întâlnească cu conducerea SPO, unde ne-a chemat și pe noi. Eu mai aveam treabă, așa că s-a dus numai Mile, urmând să ne întâlnim cu toții mai târziu. În drum spre sediul SPO, mașinile în care se aflau membrii PNR au fost oprite de Poliție lângă podul Brankov, până când a trecut coloana oficială în care se afla președintele Slobodan Milosevic, care se ducea la Centrul “Sava”, la festivitatea dedicată Zilei Armatei. Mile s-a dus la sediul SPO și, când a ajuns, l-a văzut pe Vuk Draskovic stând la o masă a cafenelei din curtea clădirii, alături de soția sa și câțiva prieteni. S-a așezat lângă ei, însă, la un moment dat, și-a dat seama că ora întâlnirii trecuse și a urcat în sala de ședințe a partidului.
Întâlnirea începuse deja, delegația PNR fiind primită doar de vicepreședintele SPO Milan Komnenic. Mile s-a așezat lângă ceilalți români, cărora Komnenic le spunea că relațiile româno-sârbe au toate șansele să revină la normal, întrucât România este singura țară cu care Serbia nu a avut conflicte armate. La un moment dat, toată lumea a împietrit. Președintele PNR Arad s-a trezit vorbind și i-a propus lui Komnenic ca sârbii, împreună cu românii și ungurii, să făurească un Banat mai mare, unind Banatul românesc cu cel sârbesc și unguresc. “Că tot sunteți voi specialiști în a face dintr-o țară mare mai multe țărișoare mai mici,” a glumit el. Komnenic s-a mulțumit să-i arunce nefericitului o privire de gheață și a trecut, plin de tact, peste incident, fără să-l comenteze. El a avertizat că Iugoslavia este încă foarte sensibilă în relațiile cu vecinii săi și că atacul NATO împotriva țării sale este doar preludiul unei acțiuni geostrategice de anvergură. Referindu-se la situația din Kosovo, Komnenic a spus că este inadmisibil ca sârbii să fie obligați să se refugieze, în timp ce forțele KFOR tolerează sălbăticiile albanezilor și permit luptătorilor UCK să umble înarmați pe străzi. Komnenic a încheiat arătând că românii nu trebuie să se teamă de Serbia și a avertizat: “Fiți atenți la unguri!”
După ce întâlnirea s-a terminat, Mile i-a dus pe toți la restaurantul “Tri sesira“ de pe Skadarlija, unde am venit și eu. Ne-am așezat înăuntru, la o masă mare, pentru că afară începuse să plouă. Ne simțeam cam stingheri, pentru că toți ne priveau ca pe niște eroi și ne puneau să le povestim amintiri din război. Noroc cu Slavomir Gvozdenovic, care a ținut să le arate celorlalți că este un sârb adevărat și a chemat lăutarii să ne cânte la masă. În scurtă vreme, atmosfera s-a destins și ne-am simțit foarte bine. La un moment dat, unul dintre membrii PNR l-a sunat pe Virgil Măgureanu să-i spună că totul este în regulă și stau cu mine și cu Mile, într-un restaurant din Belgrad. Muzicanții sârbi s-au prins că este rost de câștigat un ban și nu s-au mai dezlipit de la masa noastră, cântându-ne de toate, de la muzică populară românească, până la vechi balade de război sârbești. În final, cina a fost plătită de membrii PNR, care s-au mirat că totul a costat mai puțin chiar decât banii cu care îi răsplătiseră pe lăutari. Ne-am despărțit de delegația română, care era cazată la hotel “Intercontinental“ și a rămas să ne mai vedem și mâine.
Cand ne-am întors la hotel “Toplice“, ne-am oprit în bar, la o cafea cu Nelu și cu Dule. La un moment dat, Mile mi-a arătat un individ bondoc, îmbrăcat în blugi și cămașă: “I-ai văzut pistolul? Îl avea la spate, înfipt la curea.” Nelu a râs și ne-a spus că tipul este șoferul unui autobuz care face curse regulate către Pec. “Dacă vreți, mergeți după colț și o să-i vedeti autobuzul. O să-l recunoașteți ușor, pentru că e tot ciuruit de gloanțe.” Când l-am văzut, ni s-a aprins imaginația și l-am rugat pe Nelu să-l invite la masa noastră. Sârbul s-a așezat lângă noi. După obrajii roșii, ne-am dat seama că era puțin băut și am început să-l tragem de limbă. Și-a scos pistolul și l-a pus pe masă, fiindcă îl deranja la spate, și a început să ne povestească despre cursele sale către Pec.
Vorbea fără patimă, de parcă ar fi condus autobuzul pe cea mai pașnică autostradă din lume. L-am întrebat dacă nu ne ia și pe noi cu el data viitoare, avertizându-l că eu n-am acreditare de război. “N-ai nevoie decât de unul de-ăsta,” mi-a spus el, arătând spre pistol. Văzând expresia de pe fețele noastre, a râs și a continuat: “Nu-i nimic, am eu destule și pentru voi. Trebuie doar să stați cuminți și, când vă spun eu, să vă lungiți, odată cu ceilalți călători, pe podea.” Ne-a explicat că este ca în filmele western, cu trenurile care străbăteau America și erau atacate de indieni. “Tâmpiții ăia de la UCK stau ascunși în păduri și, când văd autobuzul, încep să tragă,” explica șoferul. “Când dau eu semnalul, călătorii își scot pistoalele sau puștile – ce are fiecare – și încep să tragă de pe geam. Acum mai vreți să veniți?” ne-a întrebat el. Văzând că nu dăm înapoi, ne-a promis că vineri, în zori, când va pleca din nou spre Pec, ne va trezi și ne va lua cu el. “Să vedeți și voi ce înseamnă Kosovo!”
Nu m-am mai culcat, pentru că trebuia să aflu amănunte despre noaptea ce trecuse. Și, oricum, eram prea surescitat ca să mai pot adormi. Când am început să contabilizez ce s-a întamplat peste noapte în restul Iugoslaviei, m-am luat cu mâinile de cap. Începând cu 20:30, au fost puternic bombardate zonele din jurul Priștinei. La aceeași oră, a fost distrus un pod pe autostrada Niș-Prokuplije. La 22:45, trei rachete lansate din avioane au lovit releul de televiziune din vârful dealului din orașul Vîrșeț de la 5 kilometri de granița cu România, în care trăiesc foarte mulți români. Mile Cărpenișan a sunat-o pe mătușa lui, care locuiește în Vîrșeț, chiar lângă deal și i-a povestit că a fost groaznic. Lângă releu sunt zidurile splendidei cetăți a orașului și pe tot dealul sunt construite casele oamenilor. Antena a fost grav avariată. La fel – 70 de case din jur. Trist e că românii din Banatul sârbesc înjurau guvernul de la București pentru că – spuneau ei – până când România nu a acordat permisiunea de survol avioanelor NATO, localitățile lor nu fuseseră bombardate. Iar Banatul sârbesc nu a fost bombardat niciodată în istorie, nici măcar în cel de-al Doilea Război Mondial. Îmi amintesc și acum expresia de pe fața lui Mile, când mătușa lui i-a spus la telefon: “De când ai voștri îi lasă pe americani să atace dinspre România, nu mai avem liniște noaptea din cauza avioanelor.”
Specialiștii agențiilor de mediu din România au făcut analize ale indicatorilor atmosferici și au constatat că la frontiera româno-sârbă, concentrațiile elementelor chimice din aer au crescut de 10 ori față de parametrii măsurați anterior exploziei de la combinatul din Pancevo. “Substanțele poluante pot afecta, în mod direct și indirect, imediat și pe termen lung, populația din Banat, în special pe cei de lângă frontiera cu Iugoslavia,” a declarat pentru Mediafax, Cosmin Sălăjan, inginer de mediu din cadrul Institutului de Agronomie din Timișoara. Localnicii din Stamora Moravița se plâng că, atunci când bate vântul dinspre Iugoslavia, li se înroșesc fețele și nu prea pot respira. De asemenea, Corpul de Grăniceri din Timișoara a sesizat agenția de mediu că, în noaptea de 20/21 aprilie, militarii de la graniță au acuzat dureri de cap și dificultăți de respirație.
“Analiza efectuată de specialiștii noștri arată că distrugerea instalațiilor petroliere și chimice, precum și cea a gazoductelor iugoslave provoacă o catastrofă ecologică importantă în Europa,” a declarat generalul Leonid Ivașov, șeful Departamentului de cooperare militară internațională din cadrul Ministerului rus al Apărării, citat de Itar-Tass. “Vânturile dinspre nord-est duc aceste gaze spre Marea Adriatică, iar cele dinspre sud și sud-est către Dunăre, care alimentează zece milioane de oameni cu apă potabilă.”
Contaminarea riscă să acopere o suprafață de aproape 8.000 de kilometri patrați, potrivit generalului Viktor Tolstov, specialist in arme chimice. “Ca militari, suntem capabili să înțelegem necesitatea de a distruge instalațiile industriale ale dușmanului, dar atacurile care vor avea consecințe și peste 10 ani nu au nici o explicație din punct de vedere uman,” a subliniat, la rândul său, generalul Boris Alekseiev, însărcinat al Armatei ruse cu securitatea ecologică. “Nici o mișcare ecologistă – nici măcar Greenpeace – nu a solicitat oprirea atacurilor,” a observat Alekseiev, “ceea ce arată că necesitatea politică se află deasupra imperativelor umaniste.”
Deși atitudinea sârbilor față de români a rămas aceeași, s-a schimbat atitudinea față de autoritățile de la București, care sunt acuzate de slugărnicie față de țările occidentale. Toate ziarele de azi au preluat un reportaj al agenției Associated Press despre situația la vămile cu Iugoslavia. În reportaj, sunt descrise cozile formate de românii care vor să ducă benzină la sârbi și măsurile luate de vameși, care interziceau ieșirea din țară cu carburanți peste capacitatea rezervorului. Sunt citate mai multe persoane, care susțineau că traficul cu benzină nu este în favoarea Armatei iugoslave, ci a oamenilor de rând. “Și ei ne-au ajutat la nevoie, pe vremea lui Ceaușescu și în timpul Revoluției din 1989,” explica un român reporterului AP. “De ce să nu-i ajutăm și noi acum, când sunt la necaz?”
Purtătorul de cuvânt al PNȚCD Remus Opriș a declarat agenției Mediafax că discutarea în Parlament a solicitării UE privind instituirea embargoului asupra Iugoslaviei nu este obligatorie, apreciind că acest embargo presupune “nu atât aspecte politice sau aspecte privind Parlamentul, cât mai curând detalii tehnice și administrative ce vor fi stabilite la nivelul ministerelor”. El a arătat că decizia luată de Guvern este în concordanță cu strategia politicii externe românești de integrare în Uniunea Europeană, de acceptare a tuturor standardelor europene și a normelor juridice ale acestui for.”
Mi-am notat în continuare: când a trecut pe deasupra orașului Smederevo, unul din avioanele NATO a fost doborât de antiaeriană și s-a prăbușit lângă Grocka. La 23:30, a fost din nou bombardată rafinăria din Novi Sad, unde a izbucnit un puternic incendiu care lumina cerul și la ora 4:00. La 23:00 și 1:00, NATO a atacat din nou orașul Valjevo, fiind atinse fabrica “Krusik” și zona spitalului din apropiere. La 0:20, un sat de lângă Surdulica a fost lovit de mai multe proiectile, iar la 1:50, cel puțin 17 rachete au fost trase asupra aeroportului Ponikve din Uzice.
NATO a întreprins în ultimele 24 de ore cele mai intense bombardamente asupra Iugoslaviei, avioanele Alianței efectuând peste 600 de decolari, a anunțat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, citat de AFP. Statele Unite au recurs, pentru prima dată de la începutul campaniei împotriva Iugoslaviei, la utilizarea unei bombe de 2.500 de kilograme, capabilă să penetreze și să distrugă adăposturile cele mai rezistente, inclusiv cele subterane, a anunțat Pentagonul. Bomba, numita “bunker buster“, a fost lansată de un aparat de vânătoare F-15E împotriva unui tunel subteran situat în incinta aeroportului din Priștina, a explicat generalul Charles Ward, de la Statul Major Inter-arme. Forțele NATO au început, în urmă cu o săptămână, să bombardeze intrările acestui tunel, iar bombardamentul de joi a distrus ce a mai rămas din avioanele sau munițiile aflate înăuntru.
Studio B a reușit să-și reia programele în eter și am putut vedea imagini filmate azi-noapte. Nici n-am știut că, într-unul dintre atacuri, o rachetă a lovit încă o dată clădirea fostului CK. Dar asta n-a fost nimic. În atacul de la ora 2:00, două rachete și-au greșit ținta și au distrus câteva case și cafeneaua “Berbecul de aur” din cartierul belgradean Vracar. Una dintre ele a căzut peste casa familiei Djuric, în care se aflau doi tineri, Djordje și Dragan, care au fost grav răniți. Un vecin povestea cum a fost proiectat de suflul exploziei, prin geamul deschis, direct în stradă. Prima reacție a fost să încerce să intre înapoi, dar ușa era încuiată. Năuc, și-a dat seama că are doar pijamaua pe el, iar din casa vecinului nu mai rămăseseră decât trei ziduri. A fost distrusă conducta principală de canalizare și apa se revărsa în valuri pe străzi. Dimineața, alimentarea cu apă a cartierului a fost întreruptă și a început îndepărtarea dărâmăturilor. Eroarea rachetelor a fost destul de mare, pentru că Vracar se află la 1 kilometru distanță de centrul orașului.
Centrul seismic iugoslav a precizat că cutremurul de la ora 5:30 a avut intensitatea de 5,4 grade pe scara Richter și a avut epicentrul la Mionica, lângă Valjevo, la 60 de kilometri sud de Belgrad. Nu au fost pagube materiale sau victime, iar o replică a seismului, de 4 grade pe scara Richter, a avut loc azi-dimineață la 9:40, dar nu am sesizat-o.
Totalul răniților din timpul bombardamentelor de azi noapte asupra Belgradului se ridică la 37. Doi funcționari ai Primăriei, Ratko Bulatovic și Nebojsa Starcevic, care făceau parte din Comandamentul Apărării civile și au ajuns printre primii în fața clădirii General Stab, au fost grav răniți de al doilea atac. Lui Bulatovic i-a fost amputat un picior. Dragan Covic, șeful Apărării civile, a scăpat cu viață și povestea cum a fost luat pe sus de suflul exploziei și izbit de ziduri. Tactica NATO de a ataca din nou, la scurtă vreme, clădirile pe care tocmai le-a bombardat mi s-a părut de-a dreptul mârșavă. Toată lumea știa că, după atac, primii care ajung la fața locului sunt pompierii, echipele Apărării civile și… jurnaliștii. Ce sens avea să le pui viața în pericol?
Trei persoane au fost ucise în timpul atacului asupra General Stab. Una era polițistul Nenad Nikolic, care stătea în ghereta din intersecția de lângă General Stab, pentru a păzi clădirea Guvernului. Celelalte două se aflau într-un automobil și tocmai opriseră la culoarea roșie a semaforului, în momentul atacului. Cele mai multe victime (20 din 37) au fost rănite în al doilea atac asupra General Stab. Printre ele, un jurnalist de la cotidianul “Vecernje Novosti“, polițiști și pompieri.
Înaltul Comisar ONU pentru Drepturile Omului Mary Robinson a avertizat că Alianța Nord-Atlantică ar putea fi acuzată în fața Tribunalului pentru crimele de război din fosta Iugoslavie, relatează AFP. Robinson a subliniat că nu pune un semn de egalitate între epurările etnice comise de forțele sârbe și uciderea civililor ca urmare a raidurilor avioanelor NATO, avertizând însă că Alianța Nord-Atlantică trebuie să respecte legislația internațională.
Am plecat să vedem clădirile bombardate azi noapte. Pe bulevardul Knez Milosa, circulația era închisă, pentru că unul din proiectilele care loviseră General Stab nu explodase și geniștii îl căutau printre dărâmături, să-l dezamorseze ori să-l distrugă. Am ajuns, totuși, în intersecția cu bulevardul Nemanjina. Practic, General Stab se afla în două clădiri construite “în oglindă”, în formă de terase. Cea din dreapta avea intrarea turtită de una din bombe și în ambele se căscau găuri imense, la diferite etaje. Toate clădirile din jur au fost afectate, rămânând fără geamuri sau uși, iar placa de bronz a Ministerului de Externe atârna strâmb, agățată doar într-un șurub. Din stradă, puteam vedea cabinetul ministrului. Avea patru găuri în plafon și pereții scrijeliți de schije. Ușa din lemn masiv era smulsă din balamale. Toate geamurile erau sparte și scoase din cercevele, iar portretul președintelui Slobodan Milosevic, care era agățat deasupra biroului, fusese sfâșiat de o schijă. Când mi-am ridicat privirile spre acoperișul clădirii Guvernului federal, am văzut o altă gaură. Superbul imobil, cu cariatide și frize elegante, a rămas fără o parte din acoperiș, iar interiorul era parțial distrus.
Chioșcurile de pe bulevardul Knez Milosa au fost făcute praf și mirosul de fum persista peste tot. Clădirea Centrului de distribuție a curentului electric a fost avariată și întreaga zonă rămăsese fără energie. Ne-am dus către Ministerul de Interne, să pricepem ce a mai putut bombarda NATO acolo. Nimic. Un pilot lansase încă o rachetă în ruinele clădirii, distrusă deja de atâta vreme. Fără nici un efect, nici măcar unul psihologic.
Două avioane de luptă ale NATO au pătruns azi-noapte, între orele 3:22 și 3:28, în spațiul aerian al României, a precizat pentru Mediafax Biroul de presă al Armatei. Cele două aeronave au survolat zona localităților Jimbolia – Teremia Mare și Beba Veche – Foeni, pe o adâncime de 3-5 kilometri față de granița cu Iugoslavia, la executarea manevrei de întoarcere, venind din spațiul iugoslav. Aceasta este a patra intrare a avioanelor NATO în spațiul aerian românesc, după incidentele similare din 25 martie, 5 și 25 aprilie.
Am sunat la ușa Ambasadei Române, să vedem cum s-au “distrat” cei de acolo peste noapte. Bietul Traian Borșan iar se nimerise să fie de servici. Ne-a descris coșmarul de a sta între două ținte intens bombardate. Când ne deschisese, unul dintre angajații ambasadei mi-a șoptit că, în momentul în care au început să cadă bombele, atașatul militar îl îmbrâncea pe Borșan, ca să poată să se strecoare primul sub birou.
La 12:20, stăteam la o cafea cu Traian Borșan și am auzit sirenele alarmei aeriene. Am început să râdem. La prânz, tocmai aterizase la Belgrad Viktor Cernomîrdin și, ca de obicei, NATO își manifesta simpatia pentru implicarea rușilor în rezolvarea crizei iugoslave printr-un atac aerian în apropiere. Alarma a încetat la 15:06, fără să se întâmple ceva semnificativ. Oricum, nimic nu se compara cu noaptea despre care Borșan îmi povestise cât de greu a trecut. Oricât de nebuni ne consideram amândoi, nici eu, nici Mile nu ne-am fi petrecut nopțile în Ambasada României.
Punctul de trecere a frontierei albaneze de la Morine (nord-est) se confruntă cu un nou val de refugiați din Kosovo și peste 2.300 dintre ei au trecut granița în Albania în cursul ultimelor 24 de ore, a anunțat un purtător de cuvânt al UNHCR, citat de AFP. Noul val de refugiați ridică la 6.800 numărul celor care au sosit la Morine de la începutul săptămânii. Afluxul de refugiați s-a reluat luni, după o întrerupere de 10 zile.
La conferința de presă de la Ministerul iugoslav de Externe, purtătorul de cuvânt Nebojsa Vujovic a anunțat că Iugoslavia este gata să accepte o misiune ONU neînarmată în Kosovo. “Modalitățile, mandatul și amploarea unei astfel de prezențe vor fi discutate înainte de deciderea ei de către Consiliul de Securitate, dar poziția noastră este clară: nu vom accepta niciodată o forță militară de ocupație,” a subliniat Vujovic. El a enunțat șapte principii pentru reglementarea crizei: 1. Soluționarea politică a crizei, cu respectarea integrității teritoriale și a suveranității Iugoslaviei și Serbiei; 2. Dialog direct între reprezentanții statului și cei ai grupărilor etnice și naționale, la care comunitatea internațională poate asista ca martor; 3. Egalitate între toate comunitățile etnice; 4. Liberul acces în Kosovo al organizațiilor umanitare, sub egida UNHCR și a Crucii Roșii Internaționale; 5. Adaptarea forțelor de securitate sârbe și iugoslave la condițiile de pace, după retragerea prealabilă a forțelor NATO de la frontierele țării; 6. Începerea unor discuții privind desfășurarea, mandatul și amploarea unei misiuni internaționale a ONU în Kosovo; 7. Reconstrucția economică a întregii Iugoslavii.
“Propunerile formulate vineri de autoritățile de la Belgrad privind rezolvarea crizei din Kosovo nu merită să fie analizate în mod serios,” a afirmat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, citat de AFP. La rândul său, secretarul american de stat Madeleine Albrighta precizat că Statele Unite nu au primit încă din partea guvernului de la Belgrad “nici o ofertă serioasă” pentru reglementarea conflictului din Kosovo.
Am trecut pe la Centrul militar de presă, unde colonelul Milivoje Novkovic vorbea jurnaliștilor despre bombardamentele de azi-noapte. “Atacurile NATO asupra Belgradului au depășit pragul unei logici operative și arată ura și o întunecare psiho-patologică și isterică a rațiunii. Clădirile bombardate noaptea trecută erau nefuncționale încă din 24 martie, de la primul atac, și NATO știa asta.” Cred și acum că avea dreptate.
Am mai aflat amănunte despre raidurile aeriene de astăzi. La 12:30, au fost avariate grav un pod și o hidrocentrală, situate la nord-vest de Uzice. La 14:15, podul peste râul Morava de Vest de lângă Trstenik a fost distrus de 5 proiectile. În timpul atacului, o femeie care traversa podul pe bicicletă a fost ucisă, iar alte 17 persoane rănite. Avioanele aliate au atacat în două rânduri, la 16:00 și la 19:00, podul peste râul Lim, care leagă Republica Muntenegru de provincia Kosovo. Podul a fost grav avariat, iar atacul a făcut 3 morți și 6 răniți printre civili. La 17:00, tot în Muntenegru, a fost bombardat un pod din satul Murina, lângă Berane, în timpul atacului fiind ucise 3 persoane și rănite alte 8. O jumătate de oră mai târziu, un nou raid a provocat moartea a 2 copii, iar satele Murina și Plav au rămas fără curent și apă. Alți 4 oameni și-au pierdut viața în timpul bombardamentelor asupra a două sate, situate la 15 kilometri vest de Priștina.
Secretarul general al NATO Javier Solana a declarat într-un interviu acordat săptămânalului “Der Spiegel“, că Alianța Nord-Atlantică este “pe punctul de a-și atinge scopul campaniei sale aeriene în Iugoslavia”. “Ne aflăm, efectiv, în faza finală. Știu că nu a existat nici o țintă la care Statele Unite să fi renunțat din cauza unei lipse de muniții adecvate și nu cred că acest lucru s-ar putea produce în viitor,” a asigurat generalul Charles Wald, însărcinat cu probleme de planificare în cadrul Statului Major Inter-arme. Generalul Richard Hawley din cadrul Armatei Aerului afirmase joi, într-o conferință de presă, faptul că efectivele aeriene americane desfășurate în Europa în cadrul campaniei NATO împotriva Belgradului riscă să rămână fără proiectile de precizie de tipul JDAM (Joint Direct Attack Munition). El a explicat că Statele Unite au utilizat mai ales muniție JDAM, capabilă să fie ghidată prin satelit și în condiții meteorologice proaste.
Cei 200.000 de locuitori ai Novi Sad-ului sunt, în continuare, aprovizionați cu apă cu ajutorul unor cisterne, pentru că sistemul de canalizare, avariat după distrugerea ultimului pod peste Dunăre, nu a fost încă remediat. Pe lângă aceasta, noxele eliminate în aer după bombardarea rafinăriei au ajuns în pânza freatică și autoritățile insistau să nu fie folosite fântânile din curțile oamenilor.
Astăzi, a sosit la Belgrad și pastorul american Jesse Jackson, care s-a întâlnit cu cei trei militari americani capturați de sârbi în 31 martie. Posturile de televiziune iugoslave au difuzat pe larg imagini de la întâlnire și au insistat asupra declarației lui Jackson, care a spus că, deși sunt izolați și nu pot comunica unul cu celălalt, cei trei au o stare bună de sănătate. Erau, într-adevăr, foarte fericiți să îmbrățișeze un compatriot și începeau să spere că vor fi eliberați. Mișcarea lui Milosevic de a accepta medierea unui celebru pastor american a fost, din nou, foarte inteligentă. Transmise de CNN, imaginile cu Jackson și cei trei au avut un mare impact emoțional în SUA și au putut demonstra că nici dracul nu-i atât de negru, precum îl zugrăveau mass-media occidentale.
La Belgrad a fost ziua alarmelor aeriene. După cea de la prânz, încă una, de o oră, a fost anunțată la 18:49. Și, desigur, la 21:15, cea de seară, devenită deja tradițională. Noi am stat la povești în barul hotelului, în timp ce afară ploua torențial, cu tunete și fulgere. În ciuda alarmei, era clar că Belgradul va avea o noapte liniștită. George Roncea vorbise la telefon cu Ion Cristoiu, care a fost imediat de acord să-i publice în paginile “Cotidianului” corespondențele de la Belgrad. Așa că a demisionat de la “Ziua“.
Furtuna a traversat întreaga Iugoslavie și a îngreunat atacurile NATO. Totuși, la 0:20, alte două proiectile au fost lansate asupra releului TV de pe muntele Fruska Gora de lângă Novi Sad. Între 1:45 și 2:00, când ploaia se mai potolise și am urcat pe acoperiș să respirăm aer curat, am auzit mai multe bubuituri dinspre Pancevo. Unul din proiectilele care au căzut în apropiere de centrul orașului a explodat la capătul străzii Paje Marganovic, între sediul Poliției și un spital. Am distins huruitul unui avion care se îndepărta și am putut vedea câteva tiruri sporadice ale antiaerienei iugoslave și două rachete SAM lansate de sârbi spre avion, fără a-l atinge.
La aceeași oră, releul de televiziune de la periferia orașului Subotica a fost lovit de o rachetă. În următoarele 15 minute, o explozie puternică a fost auzita la Kragujevac și mai multe proiectile au fost lansate asupra aeroportului Ladjevic și a satului Vitanovac, de lângă Kraljevo.
Bill Clinton a vorbit astăzi despre o viitoare reconciliere cu poporul sârb, informează AFP. “Sârbii au fost marii noștri aliați în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ei au stat în calea lui Hitler și au luptat cu mult curaj. Au suferințele lor pe plan istoric, precum toate grupurile etnice din Europa, Asia, Africa sau alte colțuri ale lumii. Sperăm să ne reconciliem cu ei.”
Chiar în timpul atacului de la Pancevo, în maternitatea spitalului, Ana Stojilikovic, o femeie de naționalitate română, a născut doi gemeni, un băiat și o fată. Reporterii televiziunii locale s-au grăbit să o filmeze și aceasta le-a spus: “Nu avem altă vină decât că suntem cetățeni ai Iugoslaviei. Eu sunt de naționalitate română, dar mă simt sârboaică. Mi-am născut copiii în această țară și mi-aș da viața pentru ea.” La 5:10, la Niș se înregistra încă o premieră: primul copil născut într-un adăpost antiaerian. Era băiat și a fost botezat Dusan. La ora aceea, dormeam duși. N-am simțit nici că, la ora 3:00, Belgradul a mai fost zguduit de un cutremur, de 3,5 grade pe scara Richter. N-am auzit nici sirenele ce anunțau încetarea alarmei aeriene, la 6:16. Știam că sâmbăta nu aveam corespondențe de transmis decât la Știrile ProTV de la 19:30.
