ultima parte pe care am putut s-o recuperez din interviul luat de bogdan ghiu in 1998 lui adrian sarbu explica din secretele si proiectele sale de viitor. elementul unic care a deosebit protv de toate televiziunile din europa de est a fost conceptul de comunicare. la “te uiti si castigi“, primul mesaj pe care protv l-a transmis romanilor, s-a ajuns dupa luni de zile de eforturi si putini au inteles forta lui de comunicare. un alt secret al televiziunii din pache protopopescu 109 a fost capacitatea oamenilor sai de a-si uni fortele in momentele cheie.
in interviu, adrian sarbu rememoreaza purgatoriul prin care a trecut florin calinescu pana si-a gasit locul si nebunia in care s-a trait odata cu lansarea din 1 decembrie 1995. perceptia “shogunului” – cum il poreclisera angajatii – ca sunt in permanenta intarziere fata de proiect a fost motorul care propulsa televiziunea. amuzant este ca, in 1995, sarbu visa ca, in 1997, sa lase protv sa-si vada de drum, iar el sa se apuce sa faca filme. vis care nici dupa un deceniu nu i s-a implinit.
“in 1996, am descoperit ca suntem mai importanti pentru romani decat ne imaginam. sunt convins ca spiritul pro va schimba romania,” se destainuie adrian sarbu in interviu. a avut dreptate sau nu…
in interviul din 1998, nedifuzat pana astazi, adrian sarbu atrage atentia asupra pericolelor care pandeau protv. nu existau profesionisti care sa atraga atentia asupra greselilor pe care le faceau. situatia economica a romaniei facea dificila existenta unei televiziuni de top. “protv este o televiziune prea buna si prea scumpa pentru o economie prea slaba. idealul unei televiziuni este sa fie in direct tot timpul, dar sa aiba calitatea unui film sau a unui serial la care s-a lucrat ani de zile.” odata cu aparitia protv, piata de publicitate a crescut spectaculos, pentru ca toate companiile care functionau dupa legile pietei au avut, in sfarsit, un vehicul de comunicare. insa problema principala era ca investitiile in publicitate nu atrageau venituri pe masura, deoarece puterea de cumparare a romanilor era si este prea mica.
“nu vom putea fi buni foarte mult timp, pentru ca economia romaniei nu ne sustine si vom putea fi mai buni, daca economia isi va reveni.”
cambodgia te fascineaza la fiecare pas. pietele lor sunt fabuloase. cel mai mult mi-a placut piata rusa din phnom penh(russian market adica phsar toul tom pong). atmosfera este foarte roots. tarabe vechi din lemn, scanduri de lemn pe jos si o babilonie de produse printre care esti fericit cand recunosti ceva. marea bariera pe care trebuie s-o depasesti este limba. khmerii nu stiu nici o limba straina. vorbeam cu ei romaneste, fiindca era inutil sa intreb acelasi lucru in engleza, tot n-ar fi inteles nimic. desi preturile sunt ridicole, totul este negociabil. depinde cat de mult zambesti si cat de bine dai din maini. iata cum arata zona de carne, peste si fructe de mare din piata rusa:
dificultatile de comunicare devin tot mai evidente cand ajungi in zonele de fructe sau legume, cand vezi pentru prima oara in viata cam jumatate din produsele de pe tarabe. eram intr-o seara pe terasa restaurantului “on the corner” din phnom penh, al carui proprietar era daniel cholleton, tatal lui marko, tovarasul meu francez de voiaje exotice. impreuna cu niste francezi de varsta a treia. la desert, ni s-a desfacut un dovleac verde care a raspandit o duhoare insuportabila. mie mi-a venit instantaneu toata mancarea in gat, iar francezii s-au vaitat ca nici cea mai apriga branza camembert nu duhneste atat de rau. din dovleacul puturos, au scos fructele pe care le puteti vedea la minutele 4:50 si 9:04 din clipul de mai jos. daca reuseai sa musti din fruct suficient de rapid ca sa nu simti mirosul, gustul magic te vrajea. nemaipomenit ! ca un fel de kiwi cu gust de finetti 🙂
daca la fructe si legume ne-au mai ajutat mama si iubita lui marko, ambele de origine khmera, la dulciuri nici macar ele nu s-au mai descurcat, dupa atatia ani de cand plecasera din cambodgia. este foarte frustrant sa te holbezi la toate bolurile cu chestii gelatinoase, dar diabolic de tentante, pe care sa nu stii sa le combini si nici sa explici vanzatoarei gusturile pe care ai dori sa le simti. eu nici dupa o luna de zile nu am descoperit varianta ideala.
După transmisia de dimineață pentru ProTV, am mai dormit un pic. Prima știre pe care am aflat-o când m-am trezit se referea la începutul retragerii Armatei iugoslave din Kosovo. Sârbii au anunțat că un prim grup de 250 de militari, îmbarcat în două autobuze și un camion, a plecat azi dimineață, la ora 6:15, din localitatea Merdare, îndreptându-se spre Serbia. La 6:45, alte 3 autobuze au plecat în aceeași direcție. Generalul Vladimir Lazarevic, comandantul Corpului Priștina al Armatei iugoslave, a declarat din nou, ziariștilor care au asistat la plecare, că retragerea militarilor din Kosovo este mult îngreunată de bombardamentele care s-au întețit în ultimele două zile. “Din acest motiv, avem nevoie de ceva mai mult timp pentru a ne retrage în cazărmi, conform ordinului Comandantului suprem,” a spus Lazarevic.
Am văzut și imagini filmate la Novi Sad, după bombardamentul de azi-noapte. În jurul televiziunii, erau cratere cu diametrul de 3 metri, iar casele erau brăzdate de schije. Nici un automobil parcat în apropiere nu a scăpat neatins, iar corpul redacțional al clădirii televiziunii încă mai fumega. În oraș era liniște, dar pe liniile de transport urban nu mai circula decât câte un autobuz, de dimineața și până seara, la ora 20:00. Din cauza poluării, a fost interzis pescuitul și în zona Novi Sad-ului, iar locuitorii multor cartiere erau, în continuare, aprovizionați cu apă adusă cu cisternele.
În jurul orei 10:00, în raionul Detașamentului de grăniceri Zlatița, jud.Caraș-Severin, o patrulă l-a descoperit pe Daniel Banjai, cetățean iugoslav în vârstă de 21 de ani, student la Academia de Poliție, care trecuse ilegal granița dinspre Iugoslavia. Potrivit agenției Mediafax, pentru a-l reține, grănicerii au fost nevoiți să execute un foc de avertisment. Extinzând cercetările, ei i-au mai identificat pe Imre Banjai (43 de ani), tatăl lui Daniel, Predrag Lambi (31 de ani), Radovan Miuță (17 ani) și Cristian Vladu (18 ani), ultimii 3 fiind cetățeni români, domiciliați în Zlatița. Cei doi sârbi trecuseră fraudulos frontiera, după ce au plătit 6.000 de mărci germane unei filiere iugoslave cu care se afla în legătură Predrag Lambi, iar românii aveau rolul de a-i călăuzi spre Ungaria.
În drum spre Media Center, am trecut din nou pe lângă chioșcurile din centru, unde am văzut aceleași cozi la țigări. Am aflat că, de astăzi, în Republica Muntenegru au fost scumpite țigările. La rândul lor, vânzătorii stradali au mărit prețul țigărilor străine pe care le aduceau din Muntenegru. Un cartuș de Marlboro a ajuns la 230 de dinari, unul de Winston – la 170 de dinari, iar unul de Pall Mall – la 155 de dinari. Asta în timp ce marca germană se cumpăra cu 10 dinari.
M-am oprit pe terasa din Trg Republike, să beau o cafea. Am cumpărat cotidianul “Politika“, atras de titlul de pe prima pagină. Ziarul îi acuza pe Milo Djukanovic (președintele Muntenegrului) și pe Zoran Djindjic (președintele Partidului Democrat) că și-au vândut sufletele dușmanului. În articol se relata despre vizita lor în Germania, unde au fost primiți de liderii occidentali și se insinua că “cei doi duc o activitate politică subversivă, îndreptată împotriva țării lor, a guvernului și a poporului iugoslav”. Cu multă abilitate, “Politika” l-a citat pe Vuk Draskovic, care spunea despre fostul său aliat din timpul demonstrațiilor anti-Milosevic din anii trecuți că “Zoran Djindjic a dat dovadă de imoralitate, fugind de lângă poporul și partidul său, într-unul dintre cele mai tragice momente din istoria Iugoslaviei”.
Adevărul este că plecarea din Serbia l-a costat foarte scump pe Djindjic. După terminarea războiului, aveam să-l întâlnesc la București, când a vizitat România. L-am întrebat de ce a făcut-o și mi-a povestit că aflase că Slobodan Milosevic întocmise o “listă neagră” cu principalii săi adversari politici, care urmau să fie lichidați în timpul acestui război. Și că, oricum, nu avea nici o posibilitate de a face ceva pentru poporul său, deoarece Milosevic concentrase în mâinile sale toate pârghiile puterii, așa că și-ar fi primejduit viața inutil. Din aceste motive, s-a decis să plece în Muntenegru, unde era în siguranță, și apoi în străinătate. Poate că avea dreptate, însă îmi amintesc ce sentiment de zădărnicie aveam când mai mergeam pe la conferințele de presă, unde vicepreședintele Partidului Democrat ne citea comunicatele trimise prin fax de Djindjic, din Germania sau Franța. Oare acesta nu era pe aceeași “listă neagră”?
Cu multă ironie, ziariștii de la “Politika” scriau că americanii au găsit o nouă explicație a bombardării Ambasadei Chinei: utilizarea unei hărți vechi a Belgradului. Articolul sublinia că ambasada a fost construită în 1992 și 1993, iar înainte, în acel loc se afla un teren viran, așa că o hartă veche nu ar fi arătat nici o urmă de clădire. Pe lângă asta, “Politika” a adăugat că toți diplomații acreditați la Belgrad au fost cel puțin o dată la una din numeroasele recepții organizate de ambasadă, așa că o eroare ar fi fost improbabilă. În continuare, nu era posibil să te apropii de clădirea bombardată, așa că n-am putut să verific dacă era adevărată informația publicată de agenția China Noua, potrivit căreia ambasadorul chinez ar fi descoperit printre ruine o rachetă neexplodată. Deși noi știam că a fost vorba de 3 rachete care au distrus ambasada, de câteva zile, presa chineză vorbește de 5 rachete, dintre care doar 4 au explodat.
Bill Clinton intenționează să îl numească pe amiralul în retragere Joseph Prueher în funcția de ambasador al Statelor Unite în China, a anunțat cotidianul “New York Times“. Prueher, în vârstă de 56 de ani, îl va înlocui pe James Sasser, a cărui plecare fusese programată și pentru care Clinton încerca de 6 luni să găsească un înlocuitor. Numirea sa va fi remisă în 2 săptămâni Senatului, iar audierea va avea loc în iunie. Prueher a fost comandantul Forțelor Aliate din Pacific până în luna martie și a ieșit la pensie la 1 mai.
Când am ajuns la Media Center, Gordana, una din secretare, m-a avertizat că în curând s-ar putea să avem probleme cu accesul la Internet. La fel ca și ceilalți, Gordana se obișnuise cu mine și se amuza când mă poticneam încercând să vorbesc sârbește cât mai corect. Era o femeie înaltă, blondă, la vreo 40 de ani și arăta încă foarte bine. Sunt convins că fusese foarte frumoasă în tinerețe. I-am cerut mai multe amănunte și mi-a arătat o știre a agenției de presă Beta, în care se anunța că Guvernul SUA a cerut providerilor de Internet americani să blocheze accesul firmelor iugoslave la conexiunile prin satelit. O jumătate de oră mai târziu, a venit și răspunsul autorităților iugoslave, care au declarat că această măsură dovedește încă o dată slabiciunea NATO care, văzând că nu poate împiedica adevărul despre agresiunea împotriva Iugoslaviei să fie făcut public, încearcă să taie sârbilor orice cale de comunicare cu lumea.
M-a cuprins panica. Dacă rămânem fără Internet și fără computere, îmi va fi foarte greu să lucrez, mai ales în situația mea, fără acreditare de război. Mă ajuta foarte mult să consult știrile care apăreau de la agențiile de presă sârbești sau străine, să-mi transmit corespondențele pentru agenția Mediafax și informațiile pentru ProTV. În plus, sârbii deschiseseră un site, www.target.co.yu, unde, cu ajutorul tuturor celor care aveau computere în țară, reușeau să difuzeze extrem de rapid informații despre bombardamente. Nici nu voiam să mă gândesc la o astfel de eventualitate și mă rugam să nu se întâmple așa ceva. Și să se întoarcă mai repede Mile Cărpenișan din România.
M-am apucat rapid de treabă. Am aflat că, în Kosovo, bombardamentele au început (sau mai bine zis nici nu au contenit) încă de dimineață. La 8:00, patru bombe cu fragmentație au explodat într-un sat de lângă Djakovica, o alta fiind lansată la Glogovac. O jumătate de oră mai târziu, la nord de Vranje, între satele Srpska Kuca și Karadin, au căzut alte 8 bombe. În timp ce-mi notam aceste date, a sunat alarma aeriană și la noi. Era 14:23. Au urmat alarme la Kragujevac și Novi Sad. Apoi au început să vină știrile despre bombardamente. De la Niș, unde era alarmă încă de dimineață și au fost bombardate aeroportul și viaductul de la Trupalsko sumo, de pe autostrada spre Belgrad. De la Leskovac, unde au fost auzite două explozii și se vedea o coloană de fum ridicându-se dinspre satul Arap. De la Grdelica, unde a explodat o altă bombă, iar alarma nu a mai fost ridicată de 24 de ore. De la Jastrebac, unde 4 rachete au atins releul de televiziune. De la Zitoradja, unde o bombă a explodat lângă o biserică și o alta în centru, lângă sediul televiziunii locale, rănind ușor o persoană. De pe muntele Fruska Gora, unde două proiectile au încercat să lovească trupele ascunse prin păduri. Belgradul a scăpat și de data aceasta, iar alarma a fost ridicată la 16:41.
Manojlo Milovanovic, ministrul Apărării din Republica Srpska, a acuzat NATO că utilizează aeroporturile din Bosnia și Croația pentru a bombarda Iugoslavia. “De exemplu, în 2 mai, în timpul unuia dintre cele mai violente atacuri împotriva Iugoslaviei, 22 de avioane ale NATO au decolat de pe aeroportul de lângă Tuzla,” a afirmat Milovanovic. “În acea zi, cele 22 de avioane au atacat de 9 ori Iugoslavia. Alte aparate decolează de pe aeroporturile croate de la Zagreb-Pleso,Udbina și Pula. NATO nu mai poate pretinde că aviația sa nu survolează teritoriul bosniac. Face acest lucru încă din 24 martie, de la începutul agresiunii.”
Alianța Nord-Atlantică a distrus, de la începutul războiului în Iugoslavia, 100 de aeronave sârbe (avioane și elicoptere), a declarat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, informează AFP. “Este vorba de aparate tip MiG, Galeb și elicoptere,” a adăugat Shea, promițând că va reveni cu informații mai precise. Avioanele NATO au distrus la sol, în noaptea de miercuri spre joi, 5 aparate iugoslave, care s-au adăugat celorlalte 5 avioane MiG-21 neutralizate în noaptea anterioară, a anunțat Alianța Nord-Atlantică. Conform Institutului Internațional de Studii Strategice(IISS) din Londra, Iugoslavia avea, la începutul conflictului, 322 de avioane și 74 de elicoptere militare. Armata iugoslavă dispunea de 47 de avioane MiG-21 F, 17 avioane MiG-21 U și 15 avioane MiG-29. Mai avea 18 avioane Mig-21 R (de recunoastere), 50 de avioane Galeb (de sprijin la sol și de antrenament), 9 avioane Super Galeb G-4 (de vânătoare), 30 de avioane Orao 2 (de sprijin la sol), 20 de avioane Orao (de recunoaștere), 16 avioane Super Galeb (de antrenament), 16 avioane Orao și 25 de avioane Utva (de antrenament). De asemenea, Belgradul mai dispunea de 2 avioane Falcon și 6 avioane Yak-40, 15 avioane AN-26, 4 avioane CL-215 (de transport și luptă împotriva incendiilor) și 32 de avioane Utva-66 (avioane de legătură). Armata iugoslavă mai era dotată cu 14 elicoptere Partizan, 44 de elicoptere Gazelle înarmate și 16 Gazelle neînarmate, susține IISS.
Începând de astăzi, sârbii au anunțat că au introdus obligativitatea vizei de intrare în țară și pentru cetățenii italieni, pe principiul reciprocității. Ei au motivat că doresc să controleze intrarea în Iugoslavia a persoanelor din țările care participă la bombardamente. S-a păstrat neschimbat, deocamdată, regimul diplomaților și al celor care călătoresc în interes de serviciu.
RTS a preluat ștafeta de la ziarul “Politika” și i-a acuzat, în jurnalul din această seară, pe Milo Djukanovic și Zoran Djindjic, de trădare și colaborare cu agresorul. “În vreme ce tot poporul se gândește la apărarea țării, Djukanovic și Djindjic se gândesc la modul în care ei ar putea prelua puterea, sub umbrela NATO,” se spunea în comentariul citit în timp ce pe ecran se derulau imagini de la călduroasa primire făcuta de Gerhard Schroeder. “Cei doi trădători afirmă în fața mentorului lor că singurul mod de a institui o așa-zisă politică democratică în Serbia și Iugoslavia este schimbarea actualei puteri nedemocratice.” După acest adevărat rechizitoriu, care a avut un efect devastator asupra imaginii celor doi politicieni, RTS a prezentat pe larg detalii despre inițiativa Partidului Socialist Popular din Muntenegru, care a demarat o procedură pentru destituirea președintelui Milo Djukanovic, pe care îl acuză de încălcarea Constituției. Partidul este condus de Momir Bulatovic, omul de încredere al lui Milosevic, pe care acesta îl numise prim ministru al Federației Iugoslave.
O serie de ciocniri între Poliție și pacifiștii germani, care blocau accesul într-o clădire din Bielefeld unde ecologiștii urmau să țină un congres extraordinarconsacrat situației din Kosovo, a făcut ca lucrările să fie deschise sub o puternică protecție polițienească, relatează AFP. Aproximativ 450 de persoane au blocat strada care ducea spre clădire, formând cordoane umane și scandând sloganuri ca “Pacifiștii ecologiști asasinează civili”. Deschiderea lucrărilor congresului, prevăzută pentru ora 9:00, a trebuit să fie amânată. Îndreptându-se spre tribună în huiduieli, Joschka Fischer a fost catalogat de unii dintre participanți drept “asasin“, iar vesta îi era încă pătată cu vopsea roșie, deoarece fusese stropit, puțin mai devreme, de către un militant pacifist. În cele din urmă, el a încheiat intervenția în ovații și aplauze, însă nu înainte de a-i convinge pe Verzi să aprobe acțiunea NATO în Iugoslavia. “Ecologiștii nu mai sunt un partid protestatar,” a explicat Fischer. “Ați vrut să fim în Guvern. Era clar că, semnând un acord de coaliție cu Partidul Social Democrat, urma să ne confruntăm cu situații dificile. Dați-mi un exemplu de guvern care a reusit cu succes atâtea acțiuni diplomatice câte am dus noi la îndeplinire.”
După transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30 și jurnalul RTS, am coborât în bar. N-a trecut mult timp și a apărut “scriitorul” Dragan. “Avioanele voastre nu trebuie lovite de antiaeriană, ca se prăbușesc singure,” au fost primele sale cuvinte când m-a văzut. Am zâmbit strâmb, pentru că știam de la colegul meu de la Timișoara, Tudor Flueraș, că un MiG se prăbușise lângă Lipova, în timpul unui zbor de antrenament. Oricum, am preferat să vorbim despre avioane, decât să-mi reproșeze hotărârea de astăzi a guvernului român, care a aprobat ca Societatea Națională de Radiocomunicații să difuzeze programele pentru Balcani ale postului de radio “Vocea Americii“.
Discuția cu Dragan a fost întrerupta la 21:20, de sirenele alarmei aeriene. Am mai vorbit puțin de Djukanovic și Djindjic și, la ora 22:00, după ce au clipit de câteva ori, becurile din hotel s-au stins. Dule, barmanul, ne-a pus pe masă niște lumânări, dar am preferat să urc pe acoperiș, să văd ce se întâmplă. Întregul oraș era scufundat în beznă. Ceva mai târziu, la Radio Pancevo, care a reușit să-și reia emisia cu ajutorul unor generatoare pe motorină, s-a anunțat că NATO a lansat din nou bombe cu grafit asupra liniilor de înaltă tensiune și transformatoarelor de lângă Belgrad. Din când în când, jurnaliștii din Pancevo avertizau că nu se știe câtă motorină mai aveau și cât timp își vor putea continua emisia, dacă avaria nu se remediază.
Președintele finlandez Martti Ahtisaari ar putea să-l însoțească la Belgrad pe emisarul rus pentru Iugoslavia, într-o eventuală misiune comună de mediere a crizei din Kosovo, a anunțat postul național de televiziune YLE. Ahtisaari a fost solicitat să joace un rol, slab definit, de mediator, datorită cunoașterii în profunzime a problemelor din Balcani și a relațiilor bune pe care le are Finlanda cu NATO și cu Rusia.
Ce să se remedieze? La 22:40, a fost scoasă din funcțiune termocentrala “Drmno” de la Kostolac, iar 8 minute mai târziu, au fost avariate toate cele 5 blocuri energetice ale termocentralei “Kolubara” de la Veliko Crljano, de lângă Lazarevac. Sistemul energetic național a fost din nou destabilizat și mai mult de jumătate din țară era în întuneric. Total sau parțial, orașele Niș, Pirot, Aleksinac, Prokuplije, Leskovac, Pancevo, Sabac, Obrenovac și altele au rămas fără curent. Echipele companiei “Elektrodistribucija Serbia” (EDS) au fost trimise imediat pe teren, pentru a remedia avariile.
Am văzut și eu ce înseamnă remediere. În momentul în care norul de grafit și ghemotoacele de fire din aluminiu atingeau instalațiile electrice, se produceau scurt-circuite în serie. Firele de aluminiu se înfășurau, ca un fuior de lână în jurul fusului, pe cablurile de înaltă tensiune. Acestea arătau ca niște imense gogoși ale viermilor de mătase și nu mai puteau fi îndepărtate. Pur și simplu, cablurile trebuiau tăiate și înlocuite. Deja electricienii EDS deveniseră specialiști și, până spre miezul nopții, au reușit să remedieze parțial avariile și centrul Belgradului avea din nou curent.
Cât am stat pe acoperiș, am auzit o bubuitură înfundată dinspre Novi Sad. A fost lovită o stație de transformare și, după câteva flame albăstrui, orașul a dispărut în întuneric. Singurele indicii că mai exista erau tirurile antiaerienei, care luminau orizontul dinspre nord. Am mai văzut două explozii dinspre muntele Fruska Gora, iar o scânteie mai îndepărtată a fost semnul că podul peste canalul Staro Brcko, de pe autostrada spre Sombor, nu mai există.
Tot la 22:30, după un scenariu identic, orașul Niș s-a scufundat în întuneric și majoritatea centralelor telefonice au încetat să funcționeze. Mai multe proiectile cu grafit fuseseră lansate asupra stației de transformare “Niș II” din satul Brzi Brod. Până la miezul nopții, echipele de intervenție au stabilizat și aici situația. Totuși, alarma aeriană ce avea să fie anunțată mâine dimineață, la 9:44, după o întrerupere de numai 4 ore, a găsit 60 % din locuitori fără curent.
“Tiruri sporadice au fost înregistrate joi, în zona de frontieră,” a declarat Andrea Angeli, purtător de cuvânt al OSCE, citat de AFP. Aproximativ 50 de soldați sârbi, intrați pe teritoriul albanez, au fost expulzați de către Poliția de la frontieră albaneză. Cel puțin trei civili albanezi au fost uciși. Opt combatanți răniți ai UCK, dintre care cinci în stare gravă, au fost internați, în noaptea de miercuri spre joi, într-un spital din Bajram Curri, fiind transferați mai târziu, cu ajutorul unui elicopter al Crucii Roșii Internaționale, la un spital militar de la Tirana.
În afară de proiectilele cu grafit, Serbia nu a fost vizată de bombe în această noapte. Cu excepția aeroportului Ponikve, din nordul orașului Uzice, unde au fost auzite 4 explozii puternice, și a provinciei Kosovo. La Priștina, prima bombă a explodat la 21:40. Orașul Djakovica a fost atacat în 3 raiduri, avioanele NATO lansând cel puțin 13 proiectile în zonă. La 1:00, au fost bombardate orașul Pec și muntele Sar. Însă cel mai greu afectat de bombardamente a fost satul Korisa, situat la nord-est de Prizren. Aici, explozia a 8 bombe cu fragmentație a ucis cel puțin 50 de persoane și a rănit grav alte 50. Dar despre această tragedie, aveam să aflu mai multe detalii a doua zi.
Pentru că atacurile au încetat, după ora 1:00 m-am dus la culcare. Am fost trezit la 3:45, de vuietul avioanelor care survolau Belgradul la joasă înălțime. Blestemând războiul, și NATO, și toate avioanele de pe pământ și din cer, am sărit în bocanci și am urcat în fugă pe acoperiș. Antiaeriana trăgea cu furie în toate direcțiile și a reușit să respingă atacul, fără ca Belgradul să fie lovit de bombe. Atent la luptele aeriene, nu am simțit cutremurul de la 3:53. Cu epicentrul la Mionica și intensitatea 3,5 pe scara Richter, seismul nu a avut nici un efect și nu a fost resimțit decât la Valjevo. Oricum, la o astfel de intensitate, nici dacă ar fi avut epicentrul sub hotel, nu l-aș fi simțit. Sau aș fi crezut că e vibrația unei explozii. Când cerul s-a liniștit, m-am dus din nou la culcare. Am mai înjurat o dată la 5:27, când au sunat sirenele de încetare a alarmei aeriene și am mai moțăit o oră, până înainte de transmisia pentru emisiunea de dimineață de la ProTV.
Ibrahim Rugova a afirmat miercuri, în prima zi de la sosirea sa în Germania, că independența provinciei Kosovo rămâne obiectivul principal, relateaza AFP. Acordul pe care albanezii l-au semnat la Rambouillet, pentru o perioadă tranzitorie de 3 ani, constituie un compromis, a declarat Rugova, cu ocazia unei întrevederi cu ministrul de Externe Joschka Fischer. “Vom vedea peste 3 ani ce s-a realizat. Rămâne ca populația să-și decidă ea însăși soarta, la capătul celor 3 ani,” a declarat ministrul german.
Astăzi, ne-am despărțit de Ion Cristoiu și de Lucian Ristea. Se întorceau în țară, deși parcă ar fi vrut să mai stea o zi. Până la urmă, au plecat. Am convenit cu Cristoiu să ne mai sunăm, să-i povestesc ce se mai întâmplă la Belgrad, iar el să-mi spună ce e nou prin țară. Ne-am despărțit cu regret și, cel puțin eu, voi păstra întotdeauna în minte imaginea lui Ion Cristoiu ca acel coleg cu care am înfruntat o noapte de coșmar la Belgrad. Singurul jurnalist român important care a avut curajul să se convingă cu ochii lui de adevărul despre războiul din Iugoslavia.
Noi am luat-o de la capăt. La 10:00, vuiet de avioane și explozii puternice la Podgorica. La 12:20, alarmă aeriană la Cacak, Kraljevo, Kragujevac și Niș. Câteva minute mai târziu, cel de-al doilea pod peste Ibru de la Biljanovac, cel vechi, a fost distrus. Între 15:53 și 17:00, alarmă aeriană la Belgrad. Din fericire, fără bombe. Deși nu am auzit bubuiturile vreunei bătălii aeriene, Studio B a anunțat că, în jurul orei 16:00, antiaeriana sârbă ar fi doborât două avioane ale NATO în zona Pancevo. Poate era gălăgie în oraș…
Grecii nu se dezmint. Ne-am distrat copios aflând peripețiile prin care au trecut convoaiele NATO care încercau să ajungă în Macedonia. La Salonic, militanții împotriva războiului au furat panourile care indicau drumul spre frontieră. Din această cauză, o parte a convoiului NATO, formată din 101 jeep-uri și camioane care ajunseseră în portul Salonic, s-a rătăcit în vechea piață a orașului. Alte 31 de vehicule din acest convoi, care trebuiau transportate cu trenul către Skopje, au fost blocate pe șine de sindicaliștii feroviari, în semn de protest față de atacurile împotriva Iugoslaviei.
Ministrul de Externe Andrei Pleșu a anunțat că Guvernul a fost de acord cu solicitarea Uniunii Europene privind instituirea embargoului petrolier împotriva Iugoslaviei. El a precizat că a prezentat Guvernului poziția comună a Uniunii Europene în legătură cu impunerea embargoului, iar Executivul va adopta măsurile necesare.
Un mare scandal, intens mediatizat, a izbucnit în Bulgaria, după ce la miezul nopții trecute, un proiectil a distrus o casă cu 3 etaje la periferia Sofiei. Din fericire, deși panica a fost foarte mare, nu au existat victime. Expertiza balistică a confirmat că a fost vorba de o rachetă anti-radar de tip HARM, aflata in dotarea NATO. Generalul Kalcio Tenev, adjunct al șefului Statului Major al Aviației bulgare, a declarat că, cu 20 de minute înainte de explozie, un avion al NATO a intrat în spațiul aerian al Bulgariei, racheta fiind lansată de acest aparat. Guvernul bulgar a cerut explicații cartierului general al NATO în legătură cu incidentul. “Un avion a fost reperat de antiaeriana iugoslavă și a lansat o rachetă, într-o situație de legitimă apărare,” a explicat Jamie Shea, purtătorul de cuvânt al Alianței. “Racheta și-a ratat ținta și a aterizat, involuntar, în Bulgaria.”
“Acționând contra apărării anti-aeriene sârbe care, cu bună știință, și-a întrerupt emisia radar, avionul NATO a interceptat semnalul radar puternic al aeroportului bulgar din Sofia,” a apreciat Paul Beaver, analist al revistei militare “Jane’s Defense“.
Fără să înțeleagă elementele “Noii Ordini Mondiale” promovată de marile puteri (în special de SUA), politicieni din diferite țări continuă să se înghesuie cu inițiative personale pentru rezolvarea conflictului din Iugoslavia. Ministrul de Externe al Slovaciei Eduard Kukan a anunțat că acceptă rolul de emisar al Națiunilor Unite în Balcani, pe care i l-a propus Kofi Annan. Secretarul general al ONU a declarat că va alege, pentru un rol similar, între fostul premier suedez Carl Bildt, fostul cancelar austriac Franz Vranitzky și ministrul elvețian de Externe Flavio Cotti. La fel de bine intenționat în naivitatea sa, președintele PD Petre Roman a solicitat social-democraților europeni să susțină, în fața comunității internaționale, organizarea la Timișoara a unei întâlniri cu liderii Opoziției din Iugoslavia, pentru soluționarea politică a conflictului.
“Sper că rușii nu vor încălca embargoul petrolier impus Iugoslaviei, pentru că există consecințe politice și economice, atunci când vrei să sfidezi în mod fățiș hotărârea Uniunii Europene și a NATO,” a avertizat William Cohen, secretarul american al Apărării, citat de AFP. “Rusia acționează în conformitate cu propriile sale decizii și nu este recomandabil pentru nimeni să se angajeze într-o politică de amenințări, pentru că acestea au puține șanse să influențeze poziția noastră, bazată pe Carta ONU,” a replicat ministrul rus de Externe Igor Ivanov. “Deciziile luate de NATO privesc numai țările care fac parte din această alianță.”
Am aflat detalii despre atacul de azi-dimineață asupra Podgoricei. La 10:05, o rachetă NATO a lovit în plin unul din poligoanele Armatei iugoslave de la Radovic, la 10 kilometri nord de capitala Muntenegrului. Posturile de radio au avertizat populația să rămână în adăposturi, pentru că s-ar putea repeta situația de noaptea trecută, când în zonă au fost lansate bombe cu fragmentație. În acel atac, NATO a vizat avioanele, stocurile de carburant, hangarele și radarele de pe aeroportul Golubovac, unde sateliții Alianței depistaseră că sârbii și-au regrupat o parte din avioanele militare.
Între 14:00 și 15:00, aviația NATO a distrus parțial complexul metalurgic “Feronikel” de la Glogovac, de la 30 de kilometri vest de Priștina. Intreprinderea era unul din “pilonii” economiei din Kosovo și avea peste 3.000 de angajați. Sârbii au anunțat că au fost complet distruse clădirea administrativă, unele ateliere și dependințele acestora, întreg complexul fiind învăluit de un nor gros de fum.
O nouă tabără, cu o capacitate de 20.000 de persoane, a fost deschisă azi în Macedonia, pentru a decongestiona aglomerarea provocată de continuarea afluxului de refugiați, a anunțat UNHCR, citată de AFP. Autoritățile macedonene au autorizat în cele din urmă ca organizațiile neguvernamentale să realizeze lucrările sanitare la tabăra de la Cegrane, din apropiere de Tetovo, localitate din nordul țării.
Alarma aeriană a sunat din nou la 20:52. Eram în barul hotelului și George Roncea tocmai ne anunțase că Sorin Roșca-Stănescu refuză să-i mai publice corespondențele din Belgrad în “Ziua“, pentru că erau mult prea partizane. Cam avea dreptate: George era prea impresionat de drama sârbilor pentru a fi obiectiv. Acum, ar fi vrut să rămână cu noi în Iugoslavia, dar Roșca-Stănescu i-a atras atenția că nu îi mai finanțează șederea și n-are decât să-și caute alt ziar ca să-i publice corespondențele. I-am sugerat că singurul care ar putea să-i accepte stilul ar fi Ion Cristoiu, însă l-am avertizat că auzisem zvonuri că acesta urma să fie îndepărtat de la conducerea “Cotidianului“. George s-a hotărât să riște și ne-a spus că mâine îl va suna pe Cristoiu, să-i propună o colaborare.
Îl cunoșteam pe George Roncea din ianuarie 1990, când timișorenii încercau să descopere ce-au făcut “miticii” la Revoluție și invers. Viața ne-a intersectat destinele de multe ori, când prin mișcarea studențească din ’90 și ’91, când prin Moldova și Transnistria, când prin munții Maramureșului înființând Mișcarea pentru România, când prin Slovenia secesionistă, când despărțindu-ne de Marian Munteanu din cauza ciudatei întorsături a destinului acestuia, când prin redacțiile unor ziare. Nici după 35 de ani, nu avea să se schimbe aproape deloc. Un personaj fascinant și un prieten formidabil. Între timp, l-am întâlnit la celălalt capăt al lumii, în 1991 la New York, și pe fratele său Victor și ne-am împrietenit încă înainte de a se întoarce în România, dar și pe sora lor Vera, singura cuminte din familie (?). Nu îmi mai amintesc cum ajunsese George Roncea la Belgrad în aprilie 1999, dar sunt sigur că printr-o întâmplare fabuloasă, ca de obicei, pe care o va povesti el într-o carte.
NATO caută specialiști în domeniul comunicării, pentru revizuirea și îmbunătățirea prezentării de informații despre operațiunile sale în Iugoslavia, se scrie în ediția de joi a revistei germane “Stern“. Secretarul general Javier Solana a lansat un apel țărilor membre, îndemnându-le să recruteze funcționari cu experiență în domeniul relațiilor publice sau jurnalism, pentru a lucra în departamentul de comunicare al NATO la Bruxelles. Solana dorește să modifice în profunzime politica de comunicare a Alianței, care este marcată de discordanțe și rateuri, mai ales după “dezastrul” comunicațional în legătură cu bombardarea, pe 14 aprilie, a unui convoi de civili.
O rachetă antitanc a fost lansată în această seară în direcția unui vehicul blindat al NATO, pe care însă nu l-a nimerit, a anunțat purtătorul de cuvânt al contingentului francez din Macedonia lt.col. Charles de Kersabiek, informează AFP. Racheta a trecut mult deasupra blindatului, în care se afla o patrulă franceză. Incidentul s-a produs la ora 22:40, la 10 kilometri nord de Kumanovo.
Primul atac asupra Belgradului a început la 22:30. Avioanele NATO au trecut de barajul antiaerienei și au bombardat muntele Avala, de la marginea de sud-vest a orașului. O explozie puternică ne-a zguduit și am putut vedea incendiul de acolo. Proiectilele au lovit o antenă de transmisie a programelor televiziunii Studio B, după care au distrus turnul de televiziune al RTS. Turnul – unul din simbolurile Belgradului – era o construcție din beton de 120 de metri înălțime, care se continuă cu o antenă de 200 de metri. Până în zori, programele RTS nu au mai putut fi recepționate, iar Studio B se mai vedea doar prin cablu.
Atacul cel mare a venit, însă, la 2:20. Tocmai hotărâsem să renunțăm să mai stăm pe acoperișul hotelului, pentru că aveam impresia că raidurile au încetat. Când am intrat pe ușa camerei, am auzit afară vuietul năpraznic al unor avioane în picaj, urmat de câteva explozii îngrozitoare. Într-un minut, am fost pe acoperiș și am văzut doar fumul ridicându-se dinspre centrul orașului și antiaeriana care trăgea după avioanele care se îndepărtau.
Zece minute mai târziu, când încercam să ne dăm seama ce clădire a fost lovită, urletele avioanelor în picaj deasupra noastră ne-au făcut să credem că se despică pământul și ne înghite. Ne-am ghemuit pe acoperiș, cu fălcile încleștate și pumnii strânși. Imediat, câteva bubuituri ne-au asurzit și ne-am agățat, instinctiv, de țeava antenei comune, să nu fim aruncați de pe hotel de suflul exploziilor. Am văzut un nor de fum ridicându-se tot dinspre centru și – din nou – antiaeriana.
În cele două raiduri, tactica avioanelor NATO a fost identică. Au coborât în picaj de la mare altitudine, au lansat rachetele și au dispărut. Știau că nici o antiaeriană nu ar fi tras în ele deasupra orașului. Pentru că, dacă le-ar fi nimerit, ar fi căzut la întâmplare peste vreun cartier și ar fi fost dezastru.
După 5 săptămâni de atacuri împotriva Iugoslaviei, Alianța Nord-Atlantică are nevoie de “o optimizare a utilizării dispozitivului său aerian” (700 de avioane) și de noi întăriri, pentru a asigura o permanență de 24 de ore din 24, a declarat la Paris, adjunctul șefului operațiunilor din cadrul Statului Major al armatei, generalul Xavier Delcourt. El a subliniat că deschiderea spațiului aerian al Bosniei va permite o “descongestionare” a mijloacelor aeriene ale Alianței, concentrate până în prezent în zona de vest a teatrului operațiunilor.
Am coborât în holul hotelului. Cu zâmbetul înghețat pe buze, Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice“, ne-a spus: “General Stab și MUP!” Adică Statul Major General al Armatei iugoslave și Ministerul de Interne. M-am urcat în mașina lui, împreună cu Mile Cărpenișan și cu George Roncea, și am plecat spre bulevardul Knez Milosa. Știam că polițiștii nu ne vor lăsa să ne apropiem cu mașina, dar Nelu ne-a replicat: “Hai să le arătăm că și noi cunoaștem Belgradul!” Și ne-a dus pe tot felul de străduțe, până am ajuns pe o stradă paralelă cu Knez Milosa, unde am parcat. Între noi și General Stab era frumoasa clădire a Guvernului federal.
În momentul în care am coborât din mașină, am auzit din nou avioanele în picaj și o bubuitură formidabilă ne-a înțepenit. Pe deasupra noastră șuierau schije și bucăți de beton și, când ne-am dat seama că – dacă ajungeam cu un minut mai devreme – n-am mai fi fost protejați de clădirea guvernului, mi s-au înmuiat genunchii. Nelu zicea ceva și am priceput că ne îndemna să mergem să vedem ce s-a întâmplat. Pe bulevardul Knez Milosa era plin de militari înarmați până în dinți, mașini de pompieri, polițiști și ambulanțe. Luminile girofarurilor iradiau straniu în fumul și praful care învăluia întreaga zonă. Pe trotuar era un covor de cioburi, așa că n-am reușit să ne strecurăm prea aproape de clădirea General Stab. Un militar ne-a auzit pașii și a început să urle, agitând pistolul automat. Ne-am retras la 200 de metri, în intersecția de lângă clădirea în care era sediul Studio B, lângă ceilalți ziariști.
Două autospeciale ale pompierilor au oprit lângă noi. Parbrizele mașinilor păreau imense pânze de paianjen și tabla roșie era găurită peste tot de schije. Ajunseseră la fața locului după primul raid și se aflau în mijlocul bulevardului când avioanele au lovit din nou. Palizi, cei doi pompieri din mașini au alunecat din cabină și au fost strânși în brațe de colegii lor, care doreau, parcă, să se convingă că mai sunt întregi. Era o agitație de nedescris. Câțiva cameramani filmau de zor, deși praful și fumul încă nu se ridicaseră, iar George mă enerva, pentru că făcea poze cu un aparat fără blitz.
Martorii oculari povesteau că au văzut cum, în timpul atacului, trecătorii fuseseră luați – pur și simplu – pe sus de suflul exploziilor și izbiți de ziduri. În imaginile filmate de un cameraman de la Studio B, care reușise, în prima fază, să se apropie, am văzut cadavrul carbonizat al unui polițist, lungit pe spate în mijlocul trotuarului. Alte imagini arătau cadavrul unui trecător, ghemuit lângă bordură într-o baltă de sânge. Cel puțin trei persoane au fost ucise și existau mai mulți răniți.
La un moment dat, când începeam să înțelegem ce s-a întâmplat, militarii și polițiștii dinspre General Stab au început să alerge spre noi, urlând ceva. Când am înțeles ce spun, m-a cuprins groaza. Strigau: “Fugiți! Fugiți! Mai vin o dată!” A fost o panică generală. Toată lumea fugea în toate direcțiile. Urlau unii la alții să nu alerge pe trotuar, să nu le cadă cioburi în cap. Mașinile pompierilor și Poliției manevrau înainte și înapoi, încercând să dispară din zonă. Panica a devenit și mai mare când, deodată, întregul cartier s-a cufundat în întuneric. Pentru a-i deruta pe piloți, fusese luat curentul.
Trebuie să recunosc că și eu, și Mile, și George, și Nelu am reușit să fim mai iuți decât orice mașină pe lângă care am trecut. Alergam ca disperații. În panica creată, am avut un moment de luciditate și am strigat: “Peste tot sunt ținte!” În față era clădirea Parlamentului. În stânga era Primăria și o clădire guvernamentală. În dreapta era Poșta. Înapoi nici nu putea fi vorba. Am izbucnit cu toții într-un râs nervos, aproape isteric. Toate clădirile mai apropiate erau potențiale ținte. Ne-am ascuns într-un gang, peste drum de parcul din fața Parlamentului și am sperat că ne va ocroti Dumnezeu.
În gang se mai refugiaseră câțiva tineri și doi militari. După câteva minute de liniște, am ieșit până lângă bordură. Printre copaci, spre nord, se vedea cum trage antiaeriana. Am intrat în vorbă cu ceilalți, încercând să ne mai facem curaj. La un moment dat, unul dintre tineri a început să râdă și ne-a arătat placa de pe zid. Clădirea în gangul căreia ne-am ascuns era a unui institut de cercetari și proiectări pentru industria aviatică. Tot o potențială țintă! Un alt tânăr s-a aplecat și a ridicat de pe trotuar o bucată de metal. Era o schijă de la primul atac, care ajunsese până aici, la peste 500 de metri de General Stab. În timp ce ne contraziceam dacă schija este sau nu radioactivă, pentru că tânărul voia s-o ia acasă ca amintire, s-a apropiat de noi o mașină de Poliție și ne-a spus că putem pleca: “Ai noștri au respins atacul.”
“Pentru a pune capăt legii junglei în Kosovo, este necesară o prezență internațională al cărui nucleu să fie NATO,” a declarat la Bruxelles Strobe Talbott, adjunct al secretarului american de stat. “Asta nu înseamnă că eventuala forță internațională va fi alcătuită doar de țările membre ale Alianței.”
Ne-am încurcat un pic pe străzi, până am ajuns la mașină. Nelu ne-a dus la hotel. Am încercat să-l sun pe Ion Cristoiu, să-i povestesc ce s-a întâmplat, dar era în tren și nu s-a făcut legătura. Am renunțat. Era ora 5:00 și am adormit instantaneu. O jumătate de oră mai târziu, m-am trezit brusc. Paturile noastre, pereții, mobilierul din jur, întreaga clădire se scutura. M-am uitat spre Mile. Se ridicase și el în fund și mă privea nedumerit. “Ai auzit vreo explozie?” l-am întrebat eu. “Nu.” Nici eu nu auzisem. Brusc, văzând că legănatul continua, am exclamat: “E cutremur!” “Aha,” a spus Mile. “Hai la culcare! Ăsta nu-i așa de periculos!” Mi-am dat seama că avea dreptate și am pus capul la loc pe pernă. Am adormit imediat, legănați de cutremurul care se sfârșea. La 6:09, sirenele sunau încetarea alarmei aeriene. Peste o oră, m-am trezit, am intrat în transmisie directă pentru emisiunea de dimineață de la ProTV și i-a fost foarte greu lui Cristi Tabără să mă oprească, la câte aveam de povestit.
de la o vreme, navighez prin spatiul virtual romanesc, incercand sa invat uneltele astea noi de comunicare si nu pot sa nu observ cat de mult seamana cu viata reala. acelasi haos comunicational care ne impiedica sa functionam mai bine si in realitate. multa flecareala inutila de genul “ma duc pana jos sa pun bilet la loto”, care nu merita nici macar efortul de a te apleca asupra tastaturii ca s-o scrii. o goana absurda dupa “followers”, “friends”, “views” ori cum s-or mai fi numind iluziile ca poti vorbi atator oameni fara sa fii in stare sa le spui ceva.
m-am cam lamurit. exact ca in realitate: nu conteaza numarul celor carora te adresezi, daca mesajul care ajunge la ei e gol. daca n-ai nimic de spus, mai bine taci ! macar isi vor imagina ca gandesti. sau n-ai timp sa te conectezi. altfel, nu vor mai baga in seama ceea ce vrei sa spui si nici macar nu vei merita efortul de a te cauta sa-ti dea eject de pe lista lor.
daca vrei sa comunici ceva, fa-o doar cand stii ceva ce si altii merita sa afle.
e singura intrebare care mi-a ramas pe buze dupa ce am fost aseara la green hours, pentru “o ocazie rara”, proiectul lui mircea florian despre tara motilor. am vazut un film ok pe o tema fascinanta: comunicarea. acum cel putin 50 de ani, in romania oamenii comunicau intre ei cu tulnicul. intotdeauna, fiintele intelegente au simtit nevoia sa comunice. povestea comunicarii prin tulnic este atat de fascinanta, incat mi-am propus sa fac un reportaj complet despre ea, mai mult decat filmul lui marian crisan, care se duce usor in derizoriu, comparand-o cu povestea comunicarii prin internet.
aseara, la green hours, nu a existat nimic din asta. ego-ul lui mircea florian a fost prea mare pentru a pune in valoare misticismul comunicarii prin tulnic. au tinut-o pe ana maria gligor pe un scaun, cu un tulnic in fata, dar nu au reusit s-o integreze intr-un proiect coerent. mi-a parut atat de rau… in plus, ca o imagine sugestiva a vremurilor pe care le traim, pe holul dinspre toaleta, m-am intalnit cu ana maria gligor, inconjurata de niste teenageri, care voiau sa sufle si ei o tura in goarna de lemn. bunul simt al femeii nu i-a putut opri sa screama niste sunete obosite. privirea trista din ochii ei nu ma lasa sa dorm.
cu ocazia zilei libertatii presei, mi-am deschis si eu un blog, ca un semn de recunoastere pentru aceasta forma de jurnalism. voi incerca sa povestesc aici chestiile interesante care mi se intampla si despe care cred ca merita impartasite si altora. treptat, voi incerca sa recuperez dintre amintiri tot ce mi s-a parut relevant. aici voi posta poze si videoclipuri, realizate de mine, de prieteni sau de necunoscuti. pentru ca, intr-o perioada a vietii mele am incercat sa devin muzician de jazz, voi scrie si despre muzica. pentru ca imi plac filmele, ma voi transforma, uneori, si in critic de film. ca vagabond innascut, caruia ii place la nebunie sa calatoreasca, va voi povesti ce am vazut si ce voi mai vedea prin diferite colturi ale planetei.
sunt convins ca, intr-un timp spectaculos de scurt, comunicarea dintre oameni se va muta aproape total pe internet si, ca om de media, nu am nici eu cum sa stau deoparte. asadar, bun gasit in cyberspace !
