1 mai 1999
Astazi, am apucat sa ne plimbam prin oras. Era o zi frumoasa, linistita si ne-am dus sa mancam pe Skadarlija. Aceasta este una din strazile celebre ale Belgradului. Veche, pavata cu bolovani rotunjiti de vreme, strada e plina de carciumi. Toate isi datoreaza celebritatea personalitatilor care obisnuiau, in diferite epoci, sa manance si sa bea un pahar de vin in ele. Ne-am asezat pe terasa uneia si, dupa ce am comandat ceva de mancare, seful de sala si-a dat seama ca suntem romani si ne-a adus “cartea de onoare” a localului, sa ne arate unde a semnat Ion Iliescu. Nu departe de pagina pe care semnase Margaret Thatcher.
In general, era ieftin sa mananci la restaurant (in jur de 10-15 marci germane de persoana) si la fel s-a intamplat in aceasta sambata. Aveam, insa, sa ne convingem ca toti chelnerii din lume sunt la fel. Cand am revenit, dupa mai multe zile, pe Skadarlija, seful de sala a strigat dupa noi si ne-a invitat din nou pe terasa localului sau. De aceasta data, nu ne-a iertat si ne-a inselat cu neobrazare, incarcand nota de plata cu cel putin 100 de dinari (10 marci) de persoana. N-am comentat. Am platit si am plecat, insa a doua zi am trecut din nou prin fata restaurantului sau si, cand ne-a strigat sa venim la el, am clatinat, zambind, din cap si ne-am asezat, ostentativ, pe terasa localului vecin.
Presedintele Bill Clinton a anuntat o inasprire a sanctiunilor comerciale impuse de Statele Unite Iugoslaviei, prin interzicerea operatiunilor de import-export cu Serbia, inclusiv a celor cu produse petroliere, se afirma intr-un comunicat dat publicitatii de Casa Alba si citat de AFP. Printre masurile decise figureaza si inghetarea tuturor bunurilor pe care statul iugoslav le detine in SUA sau sunt sub controlul unor entitati americane. Clinton a luat, totusi, hotararea de a mentine “scutirile, deja in vigoare, de care beneficiaza Muntenegru, datorita sustinerii pe care Statele Unite o acorda guvernului sau multietnic, ales in mod democratic”.
La un moment dat, in timp ce mancam, mi-a sunat telefonul. Era colegul meu de la Timisoara, Tudor Flueras, care m-a intrebat, razand, ce i-am facut lui Ion Cristoiu. N-am stiut ce sa-i raspund si mi-a explicat ca acesta a scris despre noi in editorialul sau de astazi din “Cotidianul“. Curiosi, l-am rugat sa ne trimita articolul prin fax.
“Sorin Bogdan si Mile Carpenisan sunt, dupa o luna de sedere la fata locului, adevarati experti in arta militara. In noptile petrecute pe acoperisul hotelului, m-au invatat ce sa fac la ivirea unei rachete de croaziera, mi-au aratat, dupa zgomotul exploziilor, ce zone ale Belgradului au fost tintite, mi-au atras atentia asupra tacticii folosite de antiaeriana sarba. Au ajuns atat de buni cunoscatori intr-ale razboiului, incat mi-au putut spune, dupa zgomotul avioanelor, tipul lor si, dupa directia de unde veneau, locul de unde plecasera. (…)
In timp ce ditamai jurnalistii occidentali de la CNN, AFP, BBC o sterg de la fata locului cand se zvoneste ca avioanele vor lovi din nou acolo, mai tinerii mei confrati la care, probabil, faimosii gazetari ai Vestului se uita de sus, ca la niste amarati din Est, care n-au in spate decenii de traditie a presei independente, raman, riscandu-si viata. In timp ce bravii jurnalisti occidentali asteapta sa fie dusi de catre oficialitati la locul unde o cladire a fost lovita, ai nostri dau fuga pe strazi si ajung inaintea lor, fara a sovai o clipa la gandul ca ar putea pati ceva in nebunia de la locul unde cladirea a fost lovita. (…)
Dincolo de profesionalism, m-a impresionat la acesti tineri patima de a scrie adevarul, de a relata ceea ce au vazut si nu ceea ce ar dori guvernantii de la Bucuresti. Le-am urmarit seara de seara transmisiile de la Belgrad, cand eram in Romania. Am sesizat imediat stradania de a relata ceea ce au vazut si nu ceea ce ar vrea sa auda unii sau altii. Stand cu ei in zilele si noptile cand am fost la Belgrad, mi-am dat seama de drama pe care o traieste jurnalistul aflat la fata locului. Sunt situatii cand cei de la Bucuresti, inchisi in spatiul stramt al redactiilor si al functiilor, ar vrea sa-i contrazica, fie din necunoastere, fie din antrenarea in tot felul de jocuri. Jurnalistii nostri de la Belgrad nu se lasa pana nu reusesc sa transmita cititorilor si telespectatorilor adevarul despre ce se intampla in Serbia.”
Marturisesc ca editorialul ne-a facut o mare placere, desi am glumit multa vreme pe seama lui. Nu eram noi chiar asa de grozavi cum ne descrisese Ion Cristoiu, dar era primul semn ca vorbele noastre nu se risipesc in vant si cineva intelege ca incercam sa-i ajutam pe romani sa priceapa ce se petrece aici. Cu atat mai important ni s-a parut avertismentul din finalul editorialului:
“De aici, de la sute de kilometri distanta, ii felicit si le promit ca le voi crede relatarile. Sperand din toata inima ca, indiferent de riscurile pe care si le asuma, vor continua sa spuna adevarul. Ii avertizez ca nu numai eu, dar si milioanele de romani care ii asculta si ii urmaresc, isi vor da seama imediat cand vor relata nu ceea ce vad si simt, ci ceea ce vrea sa citeasca sau sa auda guvernantii de la Bucuresti.”
L-am sunat pe Ion Cristoiu si i-am multumit pentru superbul editorial pe care ni l-a dedicat. I-am povestit apoi despre dementa pilotilor NATO, care au bombardat doua autobuze pline de calatori. Abia aflasem ca ieri, la 13:25, pe soseaua Kraljevo-Kragujevac, in dreptul satului Vitanovac, un avion al aliatilor s-a napustit in picaj asupra unui autobuz. Unul din cele doua proiectile lansate a explodat la nici 50 de metri distanta de vehicul. Schijele au ranit 8 pasageri, printre care si o fetita de 7 ani.
Astazi, autobuzul care facea cursa Pristina-Nis a plecat din capitala provinciei Kosovo cu 40 de minute intarziere, din cauza alarmei aeriene. La 12:35, cand trecea peste un pod langa localitatea Luzane, autobuzul in care se aflau 60 de pasageri a fost lovit in plin de un proiectil lansat de un avion NATO. Vehiculul a fost rupt in doua de explozie, jumatatea din fata prabusindu-se in apele raului. Atacul a facut 40 de morti, restul pasagerilor fiind raniti grav. “Racheta nu a atins nimic in afara autobuzului,” povestea Rajko Maksic, un localnic care a fost martor ocular al atacului. “Podul nici nu a fost atins. Am auzit vuietul avionului si explozia. Primul lucru pe care l-am vazut cand am ajuns langa pod a fost cadavrul fara cap al unui copil. Unul dintre supravietuitori se invartea, nauc, in jurul autobuzului. A cazut in genunchi si l-a acoperit cu un sal negru pe tatal sau, care zacea mort pe asfalt.”
La putina vreme dupa atac, la 18 kilometri de Luzane, un avion NATO a bombardat un alt pod, peste care trecea o ambulanta ce venea in ajutorul ranitilor. Desi girofarurile erau vizibile, pilotul a lansat proiectilul in apropierea ambulantei, schijele ranindu-l la cap pe unul dintre medici.
Un oficial al NATO a declarat agentiei Reuters ca podul de langa Luzane nu se afla pe lista tintelor, insa a adaugat: “Asta nu inseamna ca atacul nu a avut loc.” In comunicatul Aliantei, dat publicitatii seara, a fost confirmat atacul. “Aceste greseli sunt inevitabile in conditiile in care exista sute si sute de decolari zilnice ale avioanelor NATO,” a declarat ministrul de Externe italian Lamberto Dini. Generalul Klaus Naumann, presedintele Comitetului militar al NATO, a explicat ca pilotul avionului vizase podul de la Luzane, intr-un moment in care nici un autobuz nu se afla pe el. “Din nenorocire, autobuzul a intrat pe pod in momentul in care acesta era atins de bomba. Noi regretam orice pierdere omeneasca, dar acestea se intampla in cursul operatiunilor militare si eu consider ca, pana acum, noi am depus o munca utila pentru a evita victimele.”
In videoclipul de ma jos, imaginile autobuzului lovit de NATO la Luzane, la minutul 2:02.
Un interviu acordat de Slobodan Milosevic agentiei de presa UPI a fost publicat astazi, atat in ziarele sarbesti, cat si in cele americane. “Nu sunteti pregatiti sa sacrificati vieti pentru a obtine cedarea noastra,” spunea presedintele iugoslav. “In schimb, noi suntem gata sa murim pentru a ne apara drepturile ca natiune suverana.” In interviu, Milosevic a declarat ca sarbii sunt gata sa accepte o forta de mentinere a pacii in Kosovo, dar aceasta sa nu fie inarmata si a repetat cele sapte puncte ale planului de reglementare a crizei.
O echipa de observatori ai OSCE a fost atacata astazi de artileria sarba in satul albanez Letaj, din apropierea frontierei cu provincia Kosovo, a anuntat Andrea Angeli, purtatorul de cuvant al acestei organizatii la Tirana, citat de AFP. Vehiculul OSCE a fost avariat de unul dintre cele 10 obuze de mortier care au lovit satul. Obuzul a explodat la o distanta de 2 metri, insa cei trei observatori nu se aflau in masina in acel moment si nu au fost raniti. Tirurile au durat aproape o ora.
Reverendul american Jesse Jackson s-a intalnit astazi cu Slobodan Milosevic, care i-a promis ca cei trei soldati americani luati prizonieri in 30 martie vor fi eliberati maine dimineata. Milosevic i-a dat lui Jackson o scrisoare catre Bill Clinton, cu oferta de pace a Iugoslaviei. “Presedintele iugoslav mi-a parut un om rezonabil si de buna credinta,” a declarat Jesse Jackson. “Consider ca bombardamentele impotriva Iugoslaviei ar trebui sa inceteze.”
Dupa cum povestea mai tarziu pentru “Los Angeles Times“, Nazir Uddin Khaja, presedintele Consiliului musulmanilor americani, care l-a insotit pe Jackson la Belgrad, la intalnirea cu Slobodan Milosevic, reverendul american i-a invitat pe toti cei prezenti sa formeze un cerc prinzandu-se de maini si sa se roage impreuna. “In mod evident, Milosevic a fost surprins,” spunea Khaja. “Nu stia cum sa reactioneze. Jesse Jackson statea langa el, cu mana intinsa. I-a trebuit multa vreme sa reactioneze. Era vizibil descumpanit.”
Jackson a recitat parabola biblica despre lei si miei, dupa care a expus – in mare – pozitia americanilor. Accentuand asupra situatiei sale de victima, dar – totodata – de “lider vizionar si popular“, Milosevic a spus ca NATO este agresoarea tarii sale. La sfarsitul intalnirii, dupa inca o rugaciune, intrebat daca ii va elibera pe cei 3 prizonieri americani, presedintele iugoslav a replicat laconic: “Voi mai reflecta.” Apoi s-a retras pentru o discutie intre patru ochi cu Jesse Jackson. Au vorbit o ora si jumatate, intr-un birou si in timpul unei plimbari pe aleile gradinii palatului prezidential. Putin mai tarziu, ministrul iugoslav de Externe anunta ca prizonierii vor fi eliberati.
Imediat, Jesse Jackson l-a sunat pe consilierul prezidential Sandy Berger, cerandu-i sa intervina pentru suspendarea bombardamentelor. “Soldatii nostri sunt detinuti intr-o unitate militara,” a spus Jackson. “Imaginati-va ce ironie a sortii ar fi daca acum, cand sunt pe punctul de a se intoarce acasa, unitatea ar fi distrusa de bombele noastre.” Initiativa lui Jackson le-a dat mari batai de cap lui Bill Clinton si oamenilor sai. Presedintele american incercase sa-l convinga pe reverend sa renunte sa mai plece la Belgrad, insa fara succes. Acceptand eliberarea celor trei, Slobodan Milosevic a avut ocazia sa-si reafirme pozitia in favoarea gasirii unei solutii politice si sa accentueze suferintele civililor sarbi care indurau bombardamentele. Si – lucru foarte important – sa anuleze, in ochii americanilor, imaginea unui despot nemilos, pe care i-o creasera mediile occidentale. De remarcat ca, imediat dupa capturarea celor trei, in SUA, sprijinul populatiei in favoarea interventiei militare impotriva Iugoslaviei crescuse cu 5 %.
Un avion american Harrier, care participa la bombardamentele NATO impotriva Iugoslaviei, s-a prabusit in Marea Adriatica azi dupa-amiaza, dar pilotul sau a putut fi recuperat teafar, a anuntat purtatorul de cuvant al Aliantei Jamie Shea, citat de AFP. Accidentul s-a produs la ora 14:15 GMT, la 25 de mile in largul portului Brindisi, in timp ce avionul se intorcea dintr-o misiune de recunoastere. Pilotul, al carui nume nu a fost dat publicitatii, s-a catapultat si a fost recuperat din mare, la bordul unui elicopter, fiind transportat pe nava americana USS Kearsarge. “Tirurile dusmane nu au nici o legatura cu acest incident,” a precizat Jamie Shea.
Spre seara, am trecut pe la Centrul militar de presa, sa ne depunem cererile de acreditare. Armata iugoslava ne anuntase ca trebuie sa ne acreditam din nou, iar astazi era ultima zi. De aceasta data, odata cu cererea, trebuia platita si o taxa de 100 de dinari (10 marci germane). Am completat formularul si unul dintre militarii care l-a preluat ne-a spus sa venim luni, sa ne luam acreditarile.
Postul de televiziune franez TF1 a anuntat in jurnalul de astazi, de la ora 13:00, eliberarea cameramanului sau Eric Vaillant, arestat in 20 aprilie in apropiere de Rozaje (localitate din estul Muntenegrului). El fusese acuzat ca “a filmat fara autorizatie soldati si tehnica ale Armatei iugoslave”.
Alarma a sunat la ora 21:00, insa in prima parte a noptii am avut liniste. Raidurile aeriene au inceput dupa miezul noptii. La 1:10, cinci rachete au distrus complet doua poduri din localitatea Krusevac si podul de cale ferata de langa Kursumlija. La 1:45, am asistat de pe acoperis la cel mai puternic atac din ultima vreme asupra Novi Sad-ului. De cand se incalzise afara, preferam sa stam pe acoperis. Povesteam, mai beam o bere si scrutam orizontul. De aceasta data, “spectacolul” a fost fascinant si ne-a tinut cu sufletul la gura. Am numarat cel putin 10 explozii si, in doua randuri, cate o ciuperca uriasa de foc s-a ridicat deasupra orasului. Sase rachete lovisera din nou rafinaria. Antiaeriana tragea din toate pozitiile, insa fusese coplesita de numarul avioanelor care participau la raid. Un nor imens de fum negru se ridica spre cer in dreptul Novi Sad-ului.
La 2:08, asa cum ne asteptam, avioanele au atacat si Belgradul, insa aici antiaeriana a fost mai puternica si atacul a fost respins, asa ca s-au intors spre Novi Sad. S-au retras catre nord si au bombardat aeroportul din Sombor. Apoi au venit de jos si, dupa ce au bombardat orasul Cacak, au lovit releul postului de radio si repetorul RTS de pe muntele Cer. Raidurile au fost oprite brusc dupa ora 2:14, cand sarbii au doborat un avion F-16, care a cazut la Nakucane, langa Sabac. Studio B a anuntat ca pilotul a fost recuperat abia de al doilea elicopter, pentru ca primul – cu 20 de puscasi marini la bord – ar fi fost, de asemenea, doborat. Pentru a-l putea salva, un al treilea elicopter a trebuit sa deschida focul asupra politistilor sarbi care scormoneau padurea, incercand sa puna ei mana primii pe pilot.
Cand am aflat ora la care fusese doborat, ne-am dat seama ca asistasem la lovirea lui. Priveam spre vest, unde antiaeriana lansa o perdea de proiectile si, la un moment dat, in spatele unui nor marunt, am vazut o explozie puternica. Nu am fost siguri decat dupa ce a fost anuntata doborarea avionului, pe care si NATO a confirmat-o. Inainte de a ne culca, am vazut si imagini de la locul unde se prabusise, in care se vedeau resturile acestuia, arzand in padurea Pocerska Suma. Pe reactorul innegrit se citea inscriptia “General Electric“, iar pe o bucata de fuselaj se distingea desenul unui vultur.
