schije | sorin bogdan's blog

target: cum a scăpat NATO de bombele expirate

May 21, 2024July 1, 2010 by sorinbogdan

25 mai 1999

Am început ziua mult mai destins, pentru că aveam curent și apă caldă la discreție. În plus, camerista mi-a bătut la ușă, chiar când mă pregăteam să cobor, spunându-mi să-i las rufele murdare la spălat. Era o binefacere de care nu mai avusesem parte de aproape o săptămână și nu prea mai aveam haine curate. Tariful pentru spălatul și uscatul rufelor era ridicol, în jur de 5-10 mărci germane, în funcție de cantitate. Era suficient să le las grămadă pe pătură și, dimineața, când venea să schimbe așternuturile (cam o dată la două zile), camerista le lua și le găseam seara, aranjate pe pat și mirosind frumos.

La cafea, când am răsfoit ziarele de astăzi, mi-a sărit în ochi un bilanț al Comandamentului Apărării civile, care anunța că, de la începutul războiului, perioada în care au sunat sirenele în Belgrad (anunțând alarma aeriană sau ridicarea ei) totaliza 3 ore și 38 de minute. Anunțul m-a amuzat, deși, aparent, nu era nimic de râs, însă așa de mult mă obișnuisem și eu cu sirenele, încât mi s-ar fi parut ciudat să nu sune într-o seară sau dimineață.

M-am dus la Media Center și am aflat de la ceilalți sârbi că au apărut din nou probleme la Cacak. Ieri, Poliția a reținut 5 persoane, pentru 24 de ore, sub acuzația că au organizat adunări populare neautorizate și ar fi înființat “Parlamentul cetățenilor“, fapte interzise de Legea marțială. Cei reținuți erau Mirjana Hercog, medic pediatru, Vera Barach, secretar al Primăriei, Nada Despotovic, profesoară, Milan Bozovic, profesor pensionar, și Vesna Bjelic, ziaristă, și au fost interogați timp de mai multe ore. Auzind vestea, în jur de 50 de locuitori ai orașului s-au adunat în jurul Judecătoriei unde se aflau cei 5, în semn de solidaritate cu aceștia. Mă gândeam că autoritățile nu vor risca escaladarea tensiunilor de la Cacak și, cu toate că i-ar fi putut arunca în închisoare, nu îi vor pedepsi prea dur. Într-adevăr, astăzi, la ora 11:00, toți au fost puși în libertate. La Belgrad, Vuk Obradovic, președintele partidului Democrația Socială, a protestat împotriva demiterii din funcție a primarului din Cacak și a prigoanei instituite împotriva liderilor locali ai Opoziției.

Comandantul suprem al forțelor aliate în Europa, generalul american Wesley Clark, și-a reafirmat opoziția față de o eventuală oprire a atacurilor aeriene ale NATO în Iugoslavia, într-un interviu publicat în cotidianul spaniol “El Pais“. “Din punct de vedere militar, o pauză nu ar aduce nici un succes,” a declarat el. “Dimpotrivă, ar prezenta două inconveniente: sârbii își vor continua operațiunea lor de purificare etnică în Kosovo și își vor reorganiza apărarea antiaeriană, sporind riscurile pentru piloții noștri, la o reluare a bombardamentelor.” În cursul ultimelor zile, Olanda, Grecia și Republica Cehă au cerut, după Italia, o suspendare a bombardamentelor.

Liderul Partidului Democrat Zoran Djindjic a profitat de tulburările de la Cacak și a dat un interviu cotidianului german “Tageszeitung“, în care confirma nemulțumirile unei părți a populației față de continuarea războiului. Deși n-a mai revenit în Serbia, Djindjic s-a hazardat să facă tot felul de afirmații, care nu prea aveau nici o legătură cu realitatea din țară. “Există un puternic curent în favoarea păcii în rândul populației iugoslave,” a asigurat el. “Cea mai mare parte a oamenilor ar fi fericiți dacă Milosevic sau oricine altcineva ar accepta planul de pace.” Djindjic a confirmat și dezertările din Armata iugoslavă, explicând că ar fi o formă de protest împotriva războiului. “Soldații sunt cazați prost, există probleme de hrană și de igienă. Și, după două luni de război, ei nu înțeleg prea bine ce se petrece, nici ce sens au toate acestea,” spunea Djindjic. A avut, însă, bunul simț să nu vorbească despre “succesul” operațiunilor NATO și să atragă atenția liderilor occidentali că “este dificil să te opui regimului, când bombele cad și lovesc obiective civile”. După care a început să bată câmpii, neștiind să evalueze dacă Slobodan Milosevic se pregătește pentru un război de lungă durată sau pentru negocierea păcii, considerând, însă, că o eventuală intervenție terestră a trupelor NATO ar fi o opțiune realistă.

Pentru a mai atenua puțin efectul acestui interviu, a cărui copie am primit-o de la un membru al conducerii Partidului Democrat, Zoran Djindjic a trimis prin fax și un comunicat, în care se declara în favoarea adoptării imediate a planului G-8 pentru Kosovo. El s-a lăudat că ar fi vorbit la telefon despre aceasta cu Carl Bildt, unul din emisarii speciali pentru Balcani ai Națiunilor Unite, cu care ar fi convenit să încerce accelerarea activităților diplomatice pentru adoptarea principiilor G-8, ca bază pentru elaborarea unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU. “Poziția iresponsabilă a regimului de la Belgrad față de planul G-8 prelungește agonia Iugoslaviei,” se arată în comunicat. “Civilii, care nu au nici o legătură cu politica lui Milosevic, sunt primele victime ale acestui război. Oricum, fără democratizarea Iugoslaviei și a Balcanilor, nici după încheierea războiului, nu va fi pace în această regiune.” Tragi-comic în aceste comunicate și discuții era faptul că nici Djindjic, care nu avea absolut nici o influență în cercurile Puterii de la Belgrad, nici Carl Bildt, care nu era actorul principal al disputelor diplomatice pentru încheierea războiului, nu contau în jocurile politice ale momentului.

De parcă ar fi fost înțeleși, un alt personaj care se zbătea ca peștele pe uscat, având, totuși, meritul că a rămas la Belgrad, suferind alături de ceilalți, s-a apucat tot astăzi să dea interviuri presei străine. Este vorba de Vuk Draskovic care, misterios ca un magician și fără a oferi argumente în sprijinul afirmațiilor sale, prevedea că războiul se va sfârși în maximum 8 zile. “După încheierea războiului, în Iugoslavia se vor organiza alegeri anticipate,” afirma Draskovic în interviul acordat cotidianului francez “Le Parisien“, pe care mi l-au arătat fetele de la Media Center. “Mi se pare evident că Slobodan Milosevic nu își va schimba politica. Prin urmare, este important ca un număr cât mai mare de militanți care l-au susținut să vină de partea mea.” În finalul interviului, care mi-a amintit că liderul SPO era un talentat scriitor, acesta estima, rememorând vremurile când era considerat unul dintre exponenții naționalismului sârb, că va fi dificil ca Iugoslavia să accepte condițiile impuse de NATO și, mai ales, retragerea Armatei iugoslave din Kosovo și prezența în provincie a unor trupe străine.

Rivalitatea dintre grupurile din interiorul UCK amenință să se transforma într-un fratricid, avertizează ziarul “Albania“, cotidian al Opoziției albaneze. Acesta afirma că, în ultimul timp, se manifestă o creștere a tensiunilor dintre facțiunea armată a conducătorului politic Hashim Thaqi și cea loială liderului moderat Ibrahim Rugova. Cele două grupări și-au organizat propriile lor guverne ale regiunii Kosovo și propriile armate. Într-un incident din data de 22 mai, militarii din UCK le-au cerut simpatizanților lui Rugova să-și depună armele și să li se supună. “Atlfel, vom apela la forță,” au amenințat aceștia. În Albania, guvernul îl sprijină pe Thaqi, în timp ce principalul partid de opoziție îl sprijină pe Rugova. “Fratricidul, această tragedie care s-a manifestat în Albania în proporții catastrofale în al Doilea Război Mondial, bate din nou la ușile noastre,” comentează ziarul albanez.

După ce m-au lăsat să mă amuz cu aceste interviuri, care mai de care mai fanteziste, fetele mi-au întins o știre a agenției France Presse, care venea ca o bomboană pe colivă. Aflat în vizită la Londra, la invitația lui Tony Blair și a lui Robin Cook, președintele Muntenegrului Milo Djukanovic dădea asigurări că de la Belgrad vin semnale clare care indică o posibilă acceptare a planului G-8. În opinia sa, semnalele ar fi venit nu numai de la liderii Opoziției, ci și din anturajul lui Milosevic, ba chiar din partea președintelui iugoslav. “De exemplu, anunțul lui Milosevic că ar vrea să-și retragă armata din Kosovo,” explica, sigur pe el, Djukanovic. “Chiar dacă nu a făcut-o, este important că a început să anunțe asemenea măsuri, ceea ce arată că Milosevic e tot mai conștient că nu poate duce un război împotriva întregii lumi.”

Toate aceste declarații hazardate nu erau decât simple speculații, iar cei ce le făceau încercau să-și aroge merite sau influențe pe care nu le aveau. Eram, în continuare, consternat de lipsa de viziune politică a liderilor Opoziției sârbe și îmi explicam tot mai ușor de ce Milosevic îi juca pe degete. Aceștia nu reușeau să înțeleagă ce se întâmplă în propria lor țară, nu își înțelegeau propriul popor și – ceea ce era cu atât mai trist – erau incapabili să acționeze eficient și credibil într-o situație de criză majoră. Măcar dacă ar fi citit cu atenție cotidianul “Politika“, și tot ar fi înțeles mai multe despre ce se petrecea la Belgrad.

Militanți ruși și ucraineni pentru drepturile omului, foști dizidenți sovietici, au criticat atacurile NATO împotriva Iugoslaviei, într-o scrisoare deschisă difuzată pe Internet și adresată “prietenilor și celor din țările occidentale care împărtășesc aceleași idei”, informează AFP. Mesajul este semnat de nume mari ale disidenței sovietice, precum Serghei Kovalev sau Liudmila Alekseeva. “Este trist să constatăm că există divergențe serioase legate de legalitatea, necesitatea și justificarea utilizării forței militare NATO în Iugoslavia,” se afirmă în scrisoare. Foștii disidenți se întrebau care va fi prețul unei eventuale victorii a NATO, subliniind similitudinea dintre această operațiune și războiul ruso-cecen care s-a soldat, între 1994 și 1996, cu zeci de mii de morți. Aleksandr Zinoviev a declarat că, prin războiul dus de NATO împotriva Serbiei, “țările occidentale manifestă un totalitarism mai teribil și mai periculos decât cel al lui Hitler sau Stalin. Impunerea sistemelor capitaliste în țările fostului bloc sovietic și în Uniunea Sovietică nu a condus la extinderea democrației occidentale, ci la o extindere a Occidentului.”

Am aflat că ieri, Riccardo Sessa, ambasadorul Italiei la Belgrad, a revenit în capitala iugoslavă, preluându-și atribuțiile oficiale. Sessa părăsise Belgradul înainte de 24 martie, odată cu personalul celorlalte ambasade ale țărilor care fac parte din NATO, cu excepția ambasadorului Greciei, care a rămas. Întoarcerea ambasadorului italian mi s-a părut cel puțin ciudată în contextul actual, deși Italia nu era considerată de sârbi printre principalii agresori. Totuși, aceștia nu uitau că, tocmai de pe bazele NATO din Italia, decolau zilnic majoritatea avioanelor care le bombardau țara. M-am hotărât să urmăresc cu atenție ce se va întâmpla în continuare și, spre sfârșitul războiului, aveam să înțeleg motivul ciudatei întoarceri.

Cugetările mi-au fost întrerupte la 12:15 de sirenele care anunțau din nou alarmă aeriană la Belgrad. Între 12:26 și 12:35, orașul Kragujevac a fost ținta a două raiduri aeriene, fiind lovită o uzină de la periferie. Între 12:50 și 13:40, zece bombe de mare putere au explodat la Novi Pazar. În același interval, 4 rachete au lovit satul Volujak, de lângă Knin, în Kosovo. O persoană a fost rănită în timpul atacului asupra satului Ribare, de lângă Jagodina, când au fost distruse câteva case și un automobil. Începând cu ora 13:00, avioanele NATO au lansat alte două raiduri asupra orașului Sabac, unde proiectilele au lovit încă o dată cazarma “Mika Mitrovic”, situată lângă un parc din centrul orașului. Au fost avariate școala “Laza Lazarevic” și alte clădiri civile din apropiere.

La 13:07, am auzit 3-4 bubuituri dinspre sudul Belgradului. La Zvecka, lângă Obrenovac, fusese lovită una din stațiile de emisie ale postului național de radio. La 14:30, orașul Bar, port din Muntenegru, a fost atacat de avioane care au lansat proiectile asupra flotei de război sârbești din Marea Adriatică și asupra satului Crni rat, care a fost învăluit de un nor de fum. La aceeași oră, în jurul Belgradului se auzeau din nou bubuituri. Erau bombardate satul Makis, unde era conducta principală de apă, și aeroportul Batajnica. Zece minute mai târziu, două explozii puternice au zguduit clădirea Media Center. Imediat, a sunat telefonul și Viktor s-a luat cu mâinile de cap. Era bunica sa, care făcea tărăboi că NATO a bombardat din nou cartierul Rakovica, în care locuiau, și suflul exploziilor i-au spart două geamuri de la balcon. La 15:30, o explozie puternică s-a auzit la Niș, fără să se spună dacă a provocat pagube.

Noi eram deja relaxați, pentru că la Belgrad sirenele sunaseră încetarea alarmei aeriene la 15:39. Relaxarea nu a ținut prea mult, pentru că, la 15:52, o detunătură puternică făcea geamurile întregii clădiri să zdrăngăne sinistru. Comandamentul Apărării civile a anunțat că fusese un avion care a spart bariera sonică la joasă înălțime. Cred că spuneau adevărul, deoarece, câteva minute mai târziu, o bombă de mare putere exploda la Novi Sad, avariind un transformator electric și lăsând fără curent și apă o bună parte din oraș.

Patru ruși care luptau alături de sârbi împotriva UCK au fost uciși în Kosovo în cursul ultimelor luni, a afirmat Binak Gashi, într-un interviu publicat de cotidianul “Vremia“. “Avem dovezi: documentele lor de identitate se află la statul nostru major,” a afirmat Gashi, care fusese intervievat la Kukes, în nordul Albaniei. “Este o realitate faptul că ofițerii ruși luptă alături de sârbi.” Binak Gashi a confirmat, pe de altă parte, că UCK colaborează cu Alianța Nord-Atlantică, “informându-i pe militarii NATO despre amplasarea trupelor sârbe”.

Abia acum începeau să curgă și alte informații despre distrugerile provocate de bombardamentul din această după-amiază. Și care începuse chiar mai devreme, în jurul orașului Kraljevo, unde 3 proiectile au lovit satul Jarcujak, iar alte 3 – depozitele “Jugopetrol” de la Bogutovac. În timpul atacului asupra orașului Sabac, câteva case au fost, efectiv, demolate de suflul exploziilor, iar schijele au ucis o femeie care tocmai își parca mașina în fața casei și au rănit grav 6 persoane. La 13:30, fusese avariat turnul de televiziune de lângă Presevo. La 14:00, un copil de 5 ani a fost rănit de o explozie la Vucitrn, iar o oră mai târziu, 4 explozii au fost auzite în satele din jurul localității Bujanovac.

La 17:10, au început să se audă bubuituri la Priștina. Începea iureșul în Kosovo. Aici, puținii jurnaliști care au mai rămas (sau mai bine zis, care au avut voie să rămână) s-au mutat în hotelul “Park“, pentru că hotelul “Grand“, unde locuiau până nu demult, a fost parțial distrus de bombe. Deși câteva din camerele de la ultimul etaj al hotelului “Park” aveau ca acoperiș cerul liber, jurnaliștii au rămas aici, atrași de oferta directorului. Acesta a avut inspirația să-i anunțe că telefoanele din hotel încă mai funcționau și pot să le folosească gratuit. Deși nota de plată pe luna aprilie s-a ridicat la 7.000 de mărci germane, directorul nu a renunțat la ideea sa și, probabil, își recupera paguba din banii încasați pe cazarea și mâncarea oferită.

N-am mai reușit să țin pasul cu ritmul bombardierelor NATO. Abia am apucat să-mi notez că, după 18:30, la Bujanovac au explodat 15 proiectile. Că alte 5 sate, de lângă Vranje și Prizren, au fost intens bombardate. Și că Djakovica a rămas fără apă, după ce o rachetă a nimerit conducta principală de alimentare. Mai târziu, s-a anunțat că, în numai două ore, au fost numărate cel puțin 30 de explozii în Kosovo.

NATO a acceptat cererea autorităților militare elene de a suspenda sosirea trupelor Alianței în portul Salonic, în timpul campaniei electorale și a desfășurării alegerilor pentru Parlamentul European, relatează AFP. Statul major al Armatei elene a cerut NATO să suspende sosirea trupelor în Salonic, în perioada 3-15 iunie, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului Dimitris Reppas. “Cererea a fost acceptată,” a precizat el. Portul Salonic este punctul cheie în cadrul operațiunilor de întărire a contingentelor NATO din Macedonia, datorită calității instalațiilor de aici, precum și datorită apropierii de frontiera aflată la o distanță de 30 de kilometri.

În această seară, n-am transmis nimic pentru Știrile ProTV. A fost singura oară când nu au funcționat telefoanele mobile exact când aveam nevoie. Căzuse rețeaua și avaria a fost remediată abia după ce jurnalul nostru se încheiase. Mi-a părut rău, mai ales că, pe lângă bombardamentele din ultimele 24 de ore, mai voiam să anunț că mâine urma să înceapă la Belgrad procesul lui Steve Pratt și Peter Wallace, cei doi australieni de la organizația umanitară CARE International, care recunoscuseră că erau, de fapt, spioni ai NATO. Odată cu ei, era judecat în regim de urgență și un cetățean iugoslav, acuzat de complicitate. Îngrijorat că nu mi-a auzit corespondența, Mile Cărpenișan m-a sunat de la Timișoara, să mă întrebe ce s-a întâmplat.

La 22:48, destul de târziu pentru ultimele zile, sirenele anunțau alarmă aeriană la Belgrad. În Kosovo, nu era nevoie să mai sune alarma, pentru că bombardamentele nu conteniseră o clipă. La 20:00, trei proiectile loviseră un sat de lângă Lipljan, iar alte șapte explodaseră între satele Drenja și Jab, de lângă Istok. La 21:20, au fost bombardate satele Strpca, de pe muntele Sar, și Konjuh, de lângă Prizren. La 21:50, avioanele NATO au lansat, în 3 raiduri, 10 bombe asupra unei ferme de animale din satul Komoran, la 15 kilometri sud-vest de Priștina.

Între 23:15 și 23:45, bombardamentele s-au concentrat asupra Priștinei, unde au fost auzite 3 explozii puternice. Apoi s-au mutat în zona Prizren, 6 rachete lovind localitatea Lebane și 4 – satul Grmja. La 0:45, opt proiectile au lovit Veliko Grabovnica, un sat de lângă Leskovac, care a mai fost atacat de două ori, la 1:38 și 2:15. Mi-am notat 2 explozii puternice, care au afectat satul Markovic, de lângă Kursumlija. Pentru că, deja, trebuia să mă concentrez asupra a ceea ce se întampla în restul Serbiei.

Peste 50 % dintre refugiații din Kosovo sosiți în Albania și Macedonia au mai puțin de 18 ani, iar 40 % dintre aceștia au mai puțin de 14 ani, a afirmat purtătorul de cuvânt al NATO, Jamie Shea, care a vorbit despre o “generație pierdută“, relatează AFP. “Aproximativ 20.000 de refugiați au vârste sub 1 an, iar din luna martie, s-au născut 1.000 de copii în taberele de refugiați,” a precizat Shea. “Acești copii s-au născut fără incubatoare, fără electricitate, fără asistență medicală, fără apă, fără un acoperiș deasupra capului, fără nimic. Ei au, totuși, mai multe șanse decât copiii din Belgrad. NATO nu dorește să facă rău nici unui copil, dar nenorocirea este că albanezii din Kosovo nu au de ales între un incubator care să funcționeze cu electricitatea lui Slobodan Milosevic și un incubator fără electricitate. Ei nu au, pur și simplu, incubatoare, pentru că au fost izgoniți de acasă și trăiesc în taberele de refugiați.” În opinia lui Shea, regimul de la Belgrad dispune de câteva generatoare de siguranță pentru a face față întreruperilor de curent electric. “Le-ar putea utiliza pentru a alimenta spitalele, școlile sau armata,” a adăugat el.

Atacurile începuseră încă de la 22:10, când antiaeriana Niș-ului a respins primul raid asupra orașului. La 23:07, a fost bombardat aeroportul Ponikve de la Uzice și satele din regiunea muntelui Zlatibor. Singur pe acoperișul hotelului “Toplice“, așteptam atacul asupra Belgradului. La 0:20, am văzut intrând în acțiune antiaeriana Novi Sad-ului. Fără prea mare eficiență, pentru că 5 explozii succesive au luminat cerul dinspre nord. Radio Novosti a anunțat că proiectilele au lovit, pentru a treia oară, clădirea Televiziunii Novi Sad. Sau mai bine zis, ruinele acesteia. Exploziile au provocat un incendiu puternic și au avariat casele din apropiere.

Fără să vină spre noi, avioanele au continuat să atace regiunea Novi Sad-ului, până spre ora 1:00, lansând rachete asupra releului de televiziune de la Iriski Venac și a satelor de pe muntele Fruska Gora. La 1:10, barăcile părăsite ale unei ferme de lângă satul Ralje au fost făcute una cu pământul. La 1:15, când s-au întors către Niș, avioanele au mai lansat câteva proiectile asupra viaductului de la Veliko Plano, de pe autostrada spre Belgrad. De la 1:20, atacurile s-au concentrat asupra portului Prahovo, de pe malul Dunării. Nu mai puțin de 10 proiectile au lovit depozitele “Jugopetrol”, unde au fost rănite mai multe persoane. Apoi a fost bombardat orașul Negotin, de lângă granița cu România.

NATO va avea, începând de joi, o forță permanenă de deminare în Marea Mediterana, a anunțat Comandamentul de Sud al Alianței Nord-Atlantice (AFSOUTH), citat de AFP. Această forță, numita Mine Counter Measures Force Mediteranean (MCMFM), va fi dotată cu opt detectoare de mine și o navă de susținere, fiind puse la dispoziția NATO de Belgia, Germania, Grecia, Italia, Marea Britanie, Spania, Turcia și SUA.

Cred că avioanele s-au retras în spațiul aerian al Bulgariei, îndreptându-se spre bazele aeriene din Turcia, pentru că au continuat să aștearnă un covor de bombe tot mai spre estul țării. La 1:30, 15 proiectile de mare putere au lovit depozitele “Jugopetrol” și transformatorul de energie electrică al unei fabrici din orașul Bor, de pe Valea Timocului. Legăturile telefonice cu această regiune, locuită de foarte multi etnici români, au fost întrerupte, așa că n-am putut afla mai multe detalii. Între 2:30 și 2:50, a fost atacată zona orașului Pirot. Aici, 4 explozii puternice au răsunat în cartierul Tanasko Rajic, de la periferie, și una în satul Izvor din apropiere. De asemenea, cel puțin 2 rachete au lovit releul de televiziune de pe Crni Vrh, de la 10 kilometri de oraș.

La scurtă vreme după atacul asupra portului Prahovo, sârbii au anunțat că antieriana ar fi reușit să doboare un avion inamic, care s-ar fi prăbușit pe teritoriul românesc, în apropierea confluenței cu granița iugoslavă și bulgară. Se adăuga că oamenii din Prahovo au văzut cum malul românesc al Dunării era survolat de elicopterele de recuperare ale NATO, căutându-l pe pilotul care se catapultase. Cam la aceeași oră, s-a anunțat că, deasupra satului Bojevac de lângă Pozarevac, ar fi fost doborât încă un avion al NATO, de tip Harrier. Puțin mai târziu, sârbii au revenit, precizând că fusese vorba de un aparat de tip Tornado, cu doi piloți la bord, care au reușit, și ei, să se catapulteze. Înainte de a se prăbuși în regiunea satului Petrovac, piloții au decuplat rezervoarele avionului, care au fost găsite lângă Aleksandrovac. Ajutați de localnicii care cunoșteau mai bine regiunea, militarii sârbi au organizat mai multe potere, pentru a-i captura pe piloți înainte de a fi recuperați de elicoptere.

Liderul UCK Hashim Thaqi a anunțat că acceptă ideea unui protectorat internațional în Kosovo, ca un pas intermediar până la independența provinciei. El a declarat că durata presupusului protectorat nu are importanță, dar a subliniat că acesta trebuie să fie temporar și să reprezinte o fază tranzitorie spre independența provinciei. La sfârșitul săptămânii, Thaqi își manifestase dorința unei întrevederi urgente cu Rugova, la Tirana, pentru a pune capăt dezacordurilor dintre ei, însă, până în prezent, acesta nu a dat nici un răspuns.

Nu puteam să înțeleg de ce piloții NATO insistau să lovească – așa cum au făcut și în această seară cu ruinele Televiziunii Novi Sad – ținte deja atinse în atacurile anterioare. Nu numai eu, ci și alți colegi cu care am stat de vorbă mai târziu, am ajuns la concluzia că această îndârjire cu care semănau bombe peste tot nu servea decât pentru a consuma cât mai multă muniție, pentru a stimula producția de armament. Și, așa cum, nu o dată, sârbii au atras atenția, arătând resturile unor proiectile pe care scria că trebuiau utilizate până în 1998 sau chiar 1985, Aliații scăpau în acest fel de niște bombe expirate. A căror distrugere, ținând cont de standardele ecologice, la mare preț în Occident, ar fi costat o grămadă de bani.

Cel mai bun exemplu al acestei risipe era depozitul “Jugopetrol” din cartierul belgradean Cukarica. Baraca din tablă ondulată așezată pe schelet metalic, cu butoaiele goale din interior și cu rezervorul de carburanți îngropat în pământ nu costau mai mult de 100.000 de dolari, oricât aș exagera. Ei bine, depozitul fusese lovit de cel puțin 10 proiectile, dintre care numai primele două rachete Tomahawk costau 1 milion de dolari bucata.

SUA exercită presiuni asupra Ucrainei, cerându-i să oprească tranzitarea petrolului destinat Iugoslaviei prin porturile sale la Dunăre, a anunțat Pentagonul, citat de AFP. “Aviația NATO a început să distrugă centrele petroliere de stocare și rafinăriile iugoslave, dar Belgradul încă se aprovizionează cu produse petroliere pe Dunăre,” a afirmat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Kenneth Bacon. “Credem că o parte a petrolului provine din Rusia și trece prin porturile ucrainene, de aceea dorim să vorbim cu reprezentanții ucraineni, în speranța că îi vom determina să oprească această tranzitare.”

După ce atacul asupra Novi Sad-ului a încetat, am coborât în cameră, căutând un post de televiziune de unde să mai aflu noutăți. Ceva mai devreme, vorbisem la telefon cu prietenul meu, Tudor Flueraș, corespondentul din Timișoara al “Evenimentului zilei“. El mi-a povestit că 48 de refugiați albanezi, cazați într-o tabără de pe Valea Minișului, din județul Caraș-Severin, s-au supărat pe condițiile oferite și, fără să anunțe pe nimeni, s-au urcat în tren și au plecat spre București, unde doreau să ceară să fie duși în altă țară. În urma lor au lăsat un adevărat dezastru. Au tras un chef de pomină, distrugând dormitoarele și grupurile sanitare și spărgând toate geamurile taberei. Cpt. Dan Bortiș de la IPJ Caraș-Severin a declarat că pagubele se ridică la câteva zeci de milioane.

Mi-a mai povestit de un raport al serviciilor secrete chineze, dezvăluit de cotidianul “The New York Times“, potrivit căruia bombardarea Ambasadei Chinei din Belgrad a fost un act deliberat. Chinezii afirmau că bombele – cunoscute sub inițialele JDAM, cel mai avansat tip de proiectile utilizat de armata americană – erau ghidate prin GPS, cu ajutorul unei rețele de sateliți. Una dintre ele a lovit exact camera de cifru, de unde erau transmise comunicațiile codate către Beijing, iar alta a explodat în biroul atașatului militar. Deși a insistat, i-am explicat că nu-i pot dezvălui acum, la telefon, motivul real al bombardării ambasadei chineze.

O hartă greșită a fost cauza bombardării de către forțele NATO a Ambasadei Chinei de la Belgrad, în noaptea de 7/8 mai, a precizat generalul Wesley Clark, într-un raport remis secretarulului general al Alianței, Javier Solana, citat de AFP. În acest raport, care se prezintă sub forma unei scrisori foarte detaliate, Comandamentul Suprem al Forțelor NATO din Europa insista să precizeze că eroarea a fost cauzată de actualizarea greșită a unei hărți mai vechi a capitalei iugoslave.

Căutând un post sârbesc de radio, am dat peste frecvența Radio România Actualități și am ascultat știrile din țară. Președintele Emil Constantinescu se întâlnise azi cu Richard Schifter, consilier special al secretarului de stat american, și i-a explicat că România dorește să se implice în reconstrucția Iugoslaviei, având capacități excedentare în producția de ciment, oțel și energie electrică. Potrivit purtătorului de cuvânt prezidențial Răsvan Popescu, șeful statului român a insistat că nu trebuie să se repete “experiența ratată” a Bosniei, a cărei reconstructie s-a făcut prin limitarea importurilor la țările Uniunii Europene. Schifter s-a arătat interesat de posibilitatea ca în planul de reconstrucție a sud-estului Europei, să se acorde o importanță deosebită refacerii drumurilor din România, ca alternativă la rutele iugoslave. Simple promisiuni, fără nici o acoperire!

Înainte de a mă culca, m-au sunat colegii de la emisiunea de dimineață de la ProTV și mi-au spus că pot dormi liniștit, pentru că nu doresc o corespondență telefonică de la mine, decât dacă se întâmplă ceva ieșit din comun. N-am mai insistat să-i lămuresc că n-au dreptate, gândindu-mă că, poate, eu eram cel care greșea, fiind total absorbit de evenimentele la care eram martor. M-am trezit, totuși, la 6:00, și am ascultat știrile la un post de radio, îngrijorat să nu se fi întâmplat ceva important prin alt oraș și eu să nu știu. Nu am remarcat nimic și m-am culcat la loc, în timp ce, la 6:23, sunau sirenele de încetare a alarmei aeriene.

Nicosia a interzis astăzi intrarea unui ministru sârb pe teritoriul cipriot, ca măsură în cadrul sancțiunilor adoptate de UE împotriva Iugoslaviei, a anunțat seful diplomației cipriote, Ioannis Kasoulides, citat de AFP. Ministrul sârb fără portofoliu Bogoljub Karic sosise pe aeroportul din Larnaka, venind de la Budapesta, însoțit de soția sa, a precizat Kasoulides. Oficialul, care vizitează frecvent Ciprul, conduce Karic Banka, o instituție financiară cu sediul la Limassol. Guvernul cipriot a decis, în aprilie, să respecte sancțiunile decise de UE împotriva Belgradului, în ciuda simpatiei opiniei publice din Cipru pentru iugoslavi. “Este un lucru bun că ministrul sârb și soția sa, care încercau să părăsească Iugoslavia, au descoperit că nu exista zone sigure în care să fie bineveniți,” a declarat Jamie Shea, care a reamintit că acesta era “unul dintre bancherii președintelui Milosevic și a jucat, cu siguranță, un rol în furnizarea de fonduri pentru a-l ajuta să acceadă la putere, la sfârșitul anilor ’80”.

target: NATO bombardează un spital din Belgrad

May 14, 2024June 23, 2010 by sorinbogdan

19 mai 1999

În această dimineață, în timp ce îmi beam cafeaua în barul hotelului, i-am văzut cam agitați pe cei câțiva sârbi care erau de-ai casei. N-am reușit să aflu prea multe de la ei, însă, cu voce scăzută, mi-au sugerat să mă interesez ce se întâmplă la Krusevac. După tonul lor, părea ceva serios, așa că m-am dus la Media Center și m-am pus pe telefoane și pe Internet. Am aflat că, ieri și alaltăieri, în acel oraș au avut loc demonstrații neautorizate, în care s-a cerut întoarcerea acasă a militarilor desfășurați în Kosovo. Participanții erau părinții celor care luptă pe front și au cerut Armatei iugoslave să asigure întoarcerea acasă a copiilor lor. Reacția oficială, care a confirmat, astfel, manifestațiile, nu a întârziat. Comandamentul Garnizoanei din Krusevac a dat publicității un comunicat în care îi acuză pe organizatorii demonstrațiilor de colaboraționism cu dușmanii țării. Se spunea că aceștia au deturnat sentimentele firești ale părinților ostașilor care luptă în Kosovo, punând în pericol apărarea țării și subminând unitatea armatei. Acuzațiile erau grave, în contextul stării de război, care permitea măsuri dure împotriva demonstranților. “O retragere mai rapidă a trupelor noastre din Kosovo nu este posibilă, fără a pune în pericol viețile militarilor, din cauza bombardamentelor NATO,” se preciza în comunicat. “Trebuie să menținem, cu orice preț, unitatea Armatei.” Demonstrațiile au fost caracterizate drept violente, însă autoritățile au avut prudența ca, deocamdată, să nu comunice nici o măsură împotriva organizatorilor.

“Deși nu au înregistrat pierderi umane semnificative, am fost anunțați de către serviciile noastre de informații că trupelor sârbe le este din ce în ce mai greu să acționeze,” a declarat adjunctul comandantului celulei operaționale din cadrul Ministerului britanic al Apărării, generalul de aviatie John Day. “Forțele președintelui iugoslav sunt din ce în ce mai slăbite în Serbia și, mai ales, în Kosovo.” Aproximativ o treime din tancurile și artileria grea, precum și 69 % dintre avioanele armatei iugoslave din Kosovo au fost distruse în urma bombardamentelor NATO, a afirmat purtătorul de cuvânt militar al NATO Walter Jertz. “Informațiile furnizate de presă arată că Poliția din orașul sârb Krusevac a recurs în ultimele zile la măsuri coercitive pentru a controla manifestațiile femeilor și copiilor împotriva unei noi mobilizări și a deplasărilor familiilor lor din provincia Kosovo,” a precizat Jamie Shea. “În jur de 500 de soldați al Armatei iugoslave din Kosovo au luat cunoștință de aceste manifestări și au dezertat, pentru a li se alătura sau pentru a-și susține propriile familii.”

Contextul, într-adevăr, nu era cel mai fericit pentru represalii. Serbia începea să fie afectată de criza unor alimente de bază, cum ar fi zahărul și uleiul. De câteva zile, încurajate și de zvonuri, am văzut cozi tot mai mari în jurul magazinelor alimentare, unde oamenii așteptau ulei sau zahăr. În orașul Zajecar din estul țării, începând de ieri, uleiul și zahărul au fost raționalizate și pot fi cumpărate doar pe cartele. Rația lunară a fost stabilită la o jumătate de litru de ulei, respectiv o jumătate de kilogram de zahăr de persoană. De asemenea, locuitorii nu au dreptul să cumpere mai mult de 5 pâini de persoană. La aceasta se adaugă întreruperile de energie electrică, programate, vreme de mai multe ore zilnic, în majoritatea localităților.

Criza din Iugoslavia continua să fie o sursă de câștig pentru românii care își umpleau mașinile cu de toate, treceau granița și câștigau un ban. Aceste afaceri nu erau lipsite de riscuri. Astăzi, autoritățile din Pozarevac au anunțat că cetățeanul român Ion Pavel a fost condamnat la 2 luni de închisoare de Judecătoria din Veliko Gradiste, pentru contrabandă cu carburanți. El fusese prins de grănicerii sârbi, după ce trecuse clandestin Dunărea, cu o barcă cu motor în care avea 1.000 de litri de benzină. Atât benzina, cât și barca, au fost confiscate, iar lui Pavel i-a fost aplicată și o interdicție de a mai intra în Iugoslavia, pe o perioadă de 2 ani.

Pe la ora 11:00, Viktor Dimic, prietenul meu de la Media Center, mi-a spus că s-a adunat din nou lumea în fața sediului Partidului Democrat (DS). Am alergat pe bulevardul Proleterska brigada, însă, până am ajuns, sediul era deja înconjurat de forțe ale Poliției și demonstranții – împrăștiați. I-am întrebat pe colegii care au ajuns mai devreme și mi-au povestit că 2-300 de oameni se adunaseră în fata clădirii, strigând “Trădătorii!“, “Fasciștii!” și “Nu dăm Kosovo!”. Zidurile erau mânjite cu vopsea roșie și gălbenușuri de ou, iar câteva geamuri fuseseră sparte de pietre. Tot cu vopsea roșie, au scris “Coloana a cincea” și “Acesta este și sângele vostru”, iar pe o pancartă aruncată pe trotuar am putut citi “Fățarnicilor, sunteți la fel ca ei!”

Când demonstrația s-a potolit, din sediu a ieșit Slobodan Vuksanovic, vicepreședintele partidului, care ne-a spus că au organizat echipe de permanență care să apere clădirea, însă, în aceste condiții, nu mai pot desfășura ședințele partidului. “Vedeți? Acesta este rezultatul emisiunilor de la RTS,” a exclamat el, acuzând membrii partidului Stânga Iugoslavă (JUL), al soției lui Milosevic, că au organizat totul. “Majoritatea demonstranților au fost aduși aici cu autobuzul,” acuza Vuksanovic. “Erau aceleași persoane care au devastat, în primele zile de război, sediile ambasadelor și centrelor culturale ale țărilor din NATO și aceiași oameni care au organizat contra-demonstrația de acum 2 ani, din centrul Belgradului, împotriva susținătorilor Opoziției. Cu o jumătate de oră înainte ca manifestanții să ajungă în fața sediului DS, în apropiere au oprit mai multe automobile de ultimul tip, marca BMW și Mercedes, din care au coborât băieți solizi, tunși scurt, îmbrăcați în haine negre din piele, care au dat tonul.”

Îl priveam pe Slobodan Vuksanovic și îmi era milă de el. Era palid și vocea îi tremura. Știam bine ce riscă, în tensiunea care se acumulase la Belgrad după atâtea zile de bombardamente. Era suficientă o scânteie și nu mai rămânea piatră pe piatră din clădirea partidului. Deocamdată, cei care manevrau din umbră aceste demonstrații se jucau, însă dădeau de înțeles că pot, oricând, să facă în așa fel încât Poliția să ajungă, “din nefericire”, puțin prea târziu. În acest timp, în liniștitele capitale occidentale, Zoran Djindjic, președintele DS, dădea interviuri fulminante și îi trimitea lui Vuksanovic, prin fax, comunicate pe care acesta ni le citea la conferințele de presă.

Astăzi, Djindjic a declarat săptămânalului “Reporter“, care apare in Bosnia, că, dacă în Kosovo au fost comise crime de război, președintele Slobodan Milosevic trebuie chemat în fața Tribunalului de la Haga. “Trebuie ca Milosevic să se retragă din proprie inițiativă sau să îl facem să se retragă și să punem problema responsabilității sale, când războiul va lua sfârșit,” spunea el. “Fiecare zi de război ne face să ne întoarcem mai mulți ani pe calea dezvoltării.” Djindjic nu crede că președintele iugoslav este pregătit să facă un compromis în ceea ce privește cele trei probleme-cheie: retragerea forțelor sale din Kosovo, desfășurarea unei forțe internaționale și întoarcerea refugiaților. El a recunoscut, totuși, că Belgradul dă semne că vrea să negocieze și că atitudinea sa “nu mai este la fel de fermă astăzi, cum era la început”. Îi era ușor să vorbească, fiind la adăpost, însă cred că atitudinea sa din aceste zile, când sârbii nu aveau nici un chef să dezlege încurcatele ițe ale politicii, era total greșită. Îmi amintea de un alt personaj implicat în conflictul din Kosovo, a cărui imagine de pierzător începea să se contureze tot mai clar: Ibrahim Rugova.

Ibrahim Rugova s-a pronunțat pentru dezarmarea UCK, în cazul retragerii forțelor sârbe din provincie, relatează săptămânalul “Die Woche” din Hamburg. Apostol al non-violenței, Rugova a pledat, de asemenea, împotriva vânzării de arme către UCK. “Dacă se pune la punct o forță internațională pentru Kosovo, nu avem nevoie de trupe de etnici albanezi înarmați,” a declarat acesta. Liderul albanez s-a arătat pregătit, de voie – de nevoie, să înceapă negocieri cu Slobodan Milosevic, declarând: “Va fi greu, dar nu există altă soluție. Trebuie să negociem cu liderii poporului sârb.” Pe de altă parte, el a deplâns lupta pentru putere dintre Liga Democratică din Kosovo, pe care o conduce, și UCK, mult mai radicală în acțiuni, afirmând că “dacă această luptă va continua, lucrurile ar putea deveni tragice”.

M-am întors la Media Center, pentru că, în alte părți ale Iugoslaviei, continuau să cadă bombe. Încă de la 9:20, avioanele NATO au survolat, timp de aproape o oră, zona localității Bujanovac, asupra căreia au lansat cel puțin 16 proiectile. În aceeași perioadă, au fost auzite explozii la Vranje și Prizren. Șapte rachete au lovit satul Zagradska Hoca, distrugând din temelie mai multe case. Alte cinci bombe au explodat lângă o piață de la marginea Prizren-ului, însă nu s-a comunicat dacă au existat victime.

În schimb, la 10:15, când a fost bombardat centrul orașului Gnjilane, 4 persoane au fost ucise și alte 11 grav rănite. Victimele se aflau în restaurantul “Mladost”, în fața căruia a explodat o bombă. Într-o clipă, vitrinele s-au spart în mii de cioburi și nimeni nu s-a putut feri din calea lor și a ploii de schije. Importante distrugeri au suferit sediul primăriei și clădirile din apropiere, iar în parcarea intreprinderii “Binacka Morava” au fost distruse toate camioanele și utilajele. Centrul de presă din Priștina a subliniat că, în zonă, nu se aflau nici un fel de obiective al Armatei sau Poliției.

Cu puțin înainte de ora 13:00, trei proiectile au căzut în orașul Pec, unul dintre ele distrugând hotelul “Park”. Alte două rachete au lovit satul Belacevac și, ceva mai târziu, 4 explozii au fost semnalate în satul Pomazetin. La aceeași oră, în satul Lubista de lângă Prizren, câteva case erau transformate în ruine. La 13:15, trei proiectile au lovit clădirea închisorii Istok de lângă Priștina. Primele informații pe care le-am primit vorbeau de un număr neprecizat de morți și răniți printre deținuții închiși acolo. Între 13:11 și 14:58, asupra localității Raska din centrul Serbiei, a fost lansat cel mai dur atac de la începutul războiului. Cel puțin 25 de proiectile au explodat între satele Nikoljac și Supnje de la periferie, iar schije și bucăți de beton de la casele distruse au ajuns până în centru. Nici aici nu se știa, deocamdată, dacă sunt morți sau răniți.

Deși majoritatea acestor localități, în special cele din Kosovo, nu avea adăposturi antieriene, numărul victimelor bombardamentelor ar putea să pară destul de mic. În realitate, cele mai multe erau părăsite de locuitorii lor – în mare parte etnici albanezi care s-au refugiat peste graniță – iar NATO le bombarda pentru că sateliții spion observaseră trupele Armatei iugoslave dispuse în jurul caselor. Fără prea mare succes, deoarece mobilitatea militarilor sârbi era deosebită, ajutată și de faptul că rachetele sol-aer sau tunurile anti-aeriene erau montate pe șasiuri de camion sau pe transportoare blindate, fiind deplasate în permanență și bine camuflate prin păduri. Niciodată nu rămâneau prea multe ore în același loc.

La 16:20, o explozie puternică a fost auzită în dreptul satului Secerane, situat în estul orașului Sabac, pe șoseaua spre Drenovac. Atacul i-a luat prin surprindere pe locuitori, pentru că alarma aeriană nu a sunat decât după prima detonație. Nici la Belgrad nu au sunat sirenele, deși la 16:35, o bubuitură a zguduit geamurile clădirilor din centru. Apărarea civilă a anunțat că a fost un avion care a depășit bariera sonică la joasă altitudine și înclin să cred că așa a fost, pentru că nu am simțit vibrația exploziei propagată prin sol. Din aceleași motive, o bubuitură similară a fost auzită, 20 de minute mai devreme și la Cacak.

“În anumite condiții, NATO este în mod clar deschisă ideii de încetare a focului,” a declarat Javier Solana, citat de cotidianul “Suddeutsche Zeitung“. “Președintele iugoslav Slobodan Milosevic trebuie să dea un semnal clar că trupele sârbe se vor retrage total din Kosovo.” Întrebat ce înțelege prin “semnal clar”, secretarul general al NATO a precizat că Milosevic trebuie să înceapă să-și retragă trupele, iar acest lucru să fie verificabil. “El se poate adresa NATO oricând, spunând că dorește începerea negocierilor de pace.”

Bubuitura din această după-amiază ne-a amuzat foarte tare, pentru că, la ora 15:00, tocmai sosise la Belgrad Viktor Cernomîrdin, însărcinatul special al președintelui Boris Elțîn în problema iugoslavă. Și ca de obicei în aceste situații, piloții NATO i-au salutat sosirea prin spargerea pragului sonic în apropiere. Cernomîrdin a fost așteptat la aeroportul Surcin de premierul sârb Mirko Marjanovic și de ministrul iugoslav de Externe Zivadin Jovanovic. Ieri, emisarul rus discutase cu președintele finlandez Martti Ahtisaari și cu secretarul de stat adjunct american Strobe Talbott, despre soluționarea crizei din Balcani. La sosire, el a declarat că, în acest moment, cea mai importantă este găsirea unei variante de compromis pentru oprirea bombardamentelor. Deși era așteptat de Slobodan Milosevic, nu m-a impresionat prea tare sosirea lui Cernomîrdin, mai ales că aflasem că, cu toate că era ditamai emisarul special al lui Elțîn, nu a avut curajul să-și lase avionul cu care a sosit să-l aștepte la Belgrad și l-a trimis la Budapesta, urmând să-l cheme spre seară, pentru a se întoarce acasă.

A fost imposibil să aflu ceva despre discuțiile dintre Cernomîrdin și Milosevic până a venit timpul corespondenței pentru Știrile ProTV de la 19:30. Ziariștii străini se zbăteau ca peștii pe uscat, doar-doar vreun oficial sârb va scăpa vreo vorbă despre convorbiri. Eu, oricum, nu mai aveam acreditare de război, așa că m-am mulțumit să-mi notez anunțul făcut de agenția Tanjug, potrivit căruia, la 16:45, antiaeriana sârbă a mai doborât un avion spion fără pilot al NATO, care s-a prăbușit în regiunea orașului Urosevac. Le-am mai transmis celor de acasă sentimentul pe care îl aveam că președintele iugoslav pregătește încheierea unui acord de pace, deoarece astăzi, ca la un semnal, majoritatea liderilor politici, inclusiv cei din Opoziție, a început să caracterizeze drept acceptabile principiile enunțate de G-8 pentru rezolvarea crizei.

Corpul II al Armatei iugoslave, staționat în Muntenegru, a atras atenția, în această după-amiază, că “teroriștii din așa-zisa UCK își înăresc activitatea în vederea folosirii teritoriului muntenegrean pentru operațiuni inamice”. Se anunța că militarii sârbi au anihilat, la Plav, o filieră de infiltrare a albanezilor în Kosovo, arestând, cu această ocazie, 19 membri UCK. În satul Cukuric din regiunea Tuzi, au fost confiscate 5 kilograme de droguri, “a căror vânzare era destinată finanțării acțiunilor UCK”, iar în trecătoarea Cakor, dintre Kosovo și Muntenegru, a fost descoperit un depozit al separatiștilor albanezi, în care se aflau 3 mortiere, 4 lansatoare de grenade, puști automate, mitraliere grele și muniție. Făcând aluzie la Poliția din Muntenegru, loială președintelui Milo Djukanovic, comunicatul Corpului II al Armatei iugoslave sugera că ar avea nevoie ca aceasta să i se alăture în operațiunile împotriva atacurilor teroriste ale UCK.

În frunte cu Sergio Vieira de Mello, însărcinat cu probleme umanitare în cadrul ONU, o misiune a Națiunilor Unite de evaluare a efectelor bombardamentelor asupra populației a vizitat, condusă, desigur, de oficialii sârbi, orașele Niș, Cuprija, Aleksinac, Cacak și Kragujevac. Aveau ce vedea! S-au întors foarte marcați și au declarat: “Copiii nu mai merg la școală și asta ne îngrijorează foarte mult. Multe orașe au rămas fără nici o posibilitate de a asigura încălzirea locuințelor și aceasta ne îngrijorează, pentru că va provoca mari probleme iarna viitoare. În plus, aprovizionarea cu apă și comunicațiile sunt grav perturbate.” Deocamdată, au fost doar niște evaluări preliminarii, misiunea ONU urmând să plece în Kosovo, unde va evalua separat nevoile umanitare și probleme legate de viitoarea reconstrucție a provinciei, răvășită de bombardamente.

“În acest stadiu, rolul lui Carl Bildt și al meu este de a intra în contact cu toate părțile implicate, cu toate guvernele, pentru a obține cât mai multe informații în vederea unui viitor rol al ONU,” a declarat Eduard Kukan, unul din cei doi emisari ai ONU pentru Balcani, citat de AFP. “Nu aș dori să fac concurență misiunii lui Ahtisaari și Cernomîrdin. Unele dintre statele membre cred că noi trebuie să jucăm un rol activ numai după adoptarea unei rezoluții a Consiliului de Securitate, în vreme ce altele preferă un rol mai activ al ONU și al nostru încă de pe acum.”

Până să se încheie discuțiile dintre Cernomîrdin și Milosevic, au sunat sirenele ce anunțau începerea alarmei aeriene. Era 21:35. Nu-mi venea să cred! NATO ataca Belgradul în timp ce emisarul președintelui Boris Elțîn încă nu plecase! Dar atacurile au mai întârziat puțin și Cernomîrdin și-a chemat avionul și a decolat spre Moscova. Agenția Tanjug a difuzat un comunicat oficial, preluat, imediat, de toate posturile de radio și televiziune, care nu prea aducea nimic nou. Cei doi au ajuns la concluzia că “soluția crizei din Kosovo nu poate fi decât politică și în cadrul ONU, cu participarea activă și directă a Belgradului la elaborarea diferitelor opțiuni, având ca punct de pornire principiile G-8“. Emisarul rus a adăugat că țara sa cere, în primul rând, încetarea bombardamentelor, pentru a permite negocieri între Iugoslavia și ONU, care să rezolve criza. Cernomîrdin a afirmat că se va întoarce la Belgrad luni, dupa ce va mai discuta cu Martti Ahtisaari și Strobe Talbott.

Nu doar eu aveam impresia că Slobodan Milosevic caută să obțină pacea, ci aceleași semnale le-au primit și liderii occidentali. Am privit știrile de la Sky News, pentru că Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru, a reușit să orienteze, în sfârșit, antena satelit de pe acoperiș și să prindă acest canal de televiziune. “Milosevic are o serie întreagă de probleme și există informații de la Belgrad și din regiune conform cărora încearcă să obțină un acord,” declara purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Joe Lockhart. “Vedem, cu fiecare zi ce trece, apropiindu-se șansele unei soluționări a conflictului din Kosovo, atât pe plan diplomatic, cât și pe plan militar,” spunea președintele francez Jacques Chirac, care remarca îmbunătățirea relațiilor dintre Rusia și membrii NATO. Iar asta ar putea permite adoptarea unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU, acceptată și de sârbi.

Serviciile secrete britanice (MI6) doreau să îl asasineze pe președintele iugoslav Slobodan Milosevic în 1992, potrivit unor noi acuzații aduse de fostul agent “renegat” Richard Tomlinson, care a oferit detalii suplimentare despre pretinsul proiect, pentru a-și susține acuzațiile. “Exista un plan de a-l ucide în 1992,” a declarat el într-un interviu acordat postului britanic de televiziune Channel 4. Fostul spion al MI6 susținea că a citit personal un document de 3 pagini redactat de serviciile secrete, care sugera 3 scenarii pentru a-l elimina pe Milosevic, pe atunci doar președinte al Serbiei. Primul dintre ele propunea folosirea unor “grupuri de opoziție din Serbia”, pentru a-l asasina pe Milosevic într-un atentat cu bombă. Într-a doua ipoteză, soldații de elită ai SAS ar fi îndeplinit misiunea, iar în ultima variantă, MI6 ar fi aranjat aparențele unui accident de mașină.

La noi, cerul era senin și mă așteptam la o noapte grea. Din păcate, presimțirile nu m-au înșelat. Iureșul a început la miezul nopții. Am numărat 3 atacuri în 30 de minute. Antiaeriana trăgea din greu, dar fără efect. Am văzut 7 sau 8 explozii înspre cartierul Rakovica și alte câteva dinspre aeroportul Surcin, de unde abia plecase Cernomîrdin. A fost distrus un hangar la Makis, pe vechiul drum spre Obrenovac, și au fost bombardate, din nou, vechile hale ale Combinatului chimic “Prva Iskra” din Baric. Piloții NATO au tras asupra unei pompe de benzină și a cazarmei din cartierul Dedinje.

Al doilea raid a început la 0:55. Venind dinspre nord, avioanele NATO au lovit întâi împrejurimile aeroportului Batajnica. Apoi, două explozii îngrozitoare m-au făcut să scap din mână ceașca cu cafea. Urmate de încă patru sau cinci. Rachetele au vizat obiective din cartierele Topcider și Dedinje. După câteva minute, Comandamentul Apărării civile a anunțat, la un post de radio, că una dintre rachete a lovit o aripă a spitalului “Dragisa Misovic“ din Dedinje. M-am dus repede cu Nelu până acolo. Mai erau ziariști, însă Poliția nu ne-a lăsat să ne apropiem prea mult. Din locul în care mă aflam, am văzut clădirea bombardată și câteva camioane ale Armatei iugoslave, pline cu soldați, care plecau în grabă. Chiar dacă, mai târziu, Jamie Shea avea să declare că una din cele 7 rachete ghidate prin laser care au fost lansate asupra unor obiective militare din cartier a avut o “eroare de ghidaj“, mi-am dat seama ce s-a întâmplat. Nu fusese nici o eroare. Sârbii își adăpostiseră militarii în curtea spitalului și n-au apucat să-i retragă suficient de repede, fiind surprinși de atac.

Precizia unei rachete a lăsat, într-adevăr, de dorit, distrugând secția de neurologie a spitalului și sălile de operație ale secțiilor de chirurgie și ginecologie. Trei pacienți, internați la Neurologie, și-au pierdut viața în explozie, iar alți 11 au fost răniți. Au mai fost ușor răniți și pacienții altor secții, printre care câțiva copii și o parte din personalul medical. Dându-și seama că putem vedea militarii care pleacă, polițiștii sârbi ne-au făcut semn să mergem în fața spitalului și am putut asista la evacuarea pacienților. Imaginea era impresionantă. Întâi mamele cu nou-născuții din maternitate, apoi ceilalți bolnavi, au fost duși pe tărgi sau în brațe de militari și polițiști, până la clinica “Narodni front” din apropiere. Dr. Radisa Scepanovic, directorul spitalului “Dragisa Misovic”, a ieșit în fața jurnaliștilor străini, revoltat că racheta NATO a lovit în plin o unitate medicală în care se aflau peste 1.000 de pacienți. Ștafeta declarațiilor a fost preluată de dr. Milovan Bojic, director al Institutului de boli cardio-vasculare și vicepremier al Guvernului Serbiei, care a acuzat NATO de crime împotriva umanității, deoarece, potrivit Convenției de la Geneva, spitalele nu pot fi bombardate.

Explozia a avariat și Ambasada Suediei, a cărei cladire se afla în apropiere. M-am luat după jurnaliștii occidentali, care l-au abordat pe ambasadorul Mats Staffansson. Acesta ieșise în stradă și spunea: “Am avut noroc. Două schije mari s-au înfipt în pereții din reședința ambasadei, însă noi ne aflam în cealaltă aripă. S-a crăpat plafonul în câteva camere, s-au spart 9 ferestre și suflul a scos din balamale câteva uși.” Înalt și blond, ambasadorul se străduia să pară calm, dar încă nu reușea să-și stăpânească tremurul mâinilor.

Cancelarul german Gerhard Schroeder a cerut Alianței Nord-Atlantice să prezinte raportul despre bombardarea, pe 8 mai, a Ambasadei Chinei la Belgrad, a declarat o sursă diplomatică, citată de AFP. “Așteptăm în continuare raportul privind bombardarea ambasadei chineze,” a afirmat Schroeder în fața celor 19 ambasadori ai țărilor membre, care au participat la reuniunea Consiliului NATO. Cancelarul german a mai cerut acest raport și comandantului suprem al forțelor aliate în Europa, generalul Wesley Clark, cu care s-a întâlnit dimineața.

“Hai să mergem,” mi-a spus Nelu, “până nu mai vin ăștia o dată.” Am ajuns la hotel și m-am uitat la televizor, ascultând posturile de radio, în speranța că voi afla ce s-a mai întâmplat. Nu numai Belgradul, ci și restul localităților din nordul Serbiei au fost pe lista țintelor NATO. La 0:30, șase explozii de mică intensitate au fost auzite pe coastele muntelui Fruska Gora. În același timp, nu mai puțin de 18 proiectile au fost lansate asupra orașului Sabac și a muntelui Cer, unde se afla un releu de televiziune. La 0:40, pentru prima dată de la începutul războiului, a fost bombardat orașul Kikinda, situat la nici 10 kilometri de granița cu România. Mile Cărpenișan era la Timișoara și m-a sunat să-mi spună că bubuiturile au băgat groaza în bănățenii din localitățile românești Teremia, Comloșu Mare și Jimbolia.

La ora 1:00, trei proiectile au distrus podul de la Banatski Dvor, peste canalul Bega Veche. Podul se afla pe șoseaua ce lega Timișoara de orașul Zrenjenin, iar traficul rutier, liniile de comunicație și legăturile telefonice cu România au fost întrerupte. Au urmat depozitele companiei “Naftagaz” din Sombor, lovite de 4 proiectile. Tot la 1:30, trei rachete au vizat stația meteo și emițătorul radio de la Palic, de lângă Subotica. Din fericire, meteorologii de serviciu nu au fost răniți, dar satele din apropiere au rămas fără curent. În același timp, 5 proiectile au fost lansate asupra emițătorului Radio Novi Sad din Srbobran și alte câteva asupra emițătorului radio din Vrbas, exploziile avariind cel puțin 20 de case din zonă. De asemenea, în apropierea centrului comunei Zablje, a căzut o rachetă care nu a mai explodat.

Când mă pregăteam să mă culc, am auzit din nou afară vuietul avioanelor. Era 2:47. Am urcat repede pe acoperiș, dar două explozii infernale mi-au tăiat cheful să mai urc și pe casa liftului. A urmat încă o serie de bubuituri și nu știam ce e mai înfricoșător, zgomotul care îmi făcea urechile să țiuie sau vibrația exploziei, care clătina hotelul “Toplice“. După tirurile antiaerienei, mi-am dat seama că avioanele NATO lansau din nou proiectile anti-buncăr asupra regiunii de lângă Batajnica. Atacul a durat cam un sfert de oră, după care avioanele s-au îndreptat spre Novi Sad, bombardând satele de pe muntele Fruska Gora.

Am urmărit tirurile antiaerienei de acolo, care încerca să alunge avioanele inamice, apoi s-a lăsat liniștea și m-am dus la culcare. Până la 5:09, când a sunat încetarea alarmei, am mai prins două ore de somn. Și încă două, până la întâlnirea telefonică cu Cristi Tabără, pentru emisiunea de dimineață de la ProTV.

Camera Reprezentanților a SUA a votat, marți seara, eliberarea unui fond de urgență de 14,6 miliarde de dolari pentru a finanța operațiunile de război împotriva Iugoslaviei, relatează AFP. Fondurile de urgență cuprind peste 11 miliarde de dolari destinați campaniei aeriene împotriva Iugoslaviei, menținerii ansamblului armatei americane în stare de luptă și ajutorării umanitare a refugiaților din Kosovo și a țărilor care îi primesc. Proiectul de lege prevede mai mult decât dublul a ceea ce solicita președintele american pentru finanțarea războiului împotriva Iugoslaviei.

target: sârbii și planul de pace al G-8

May 12, 2024June 22, 2010 by sorinbogdan

18 mai 1999

Astăzi, încă de dimineață, am urmărit cu sufletul la gură, alături de sârbi, odiseea celor doi soldați capturați de UCK și predați americanilor, care au fost aduși la o bază militară din Germania și eliberați. Boban Milenkovic și Sefko Dairovic au ajuns întâi la Budapesta, escortați de reprezentanții Crucii Roșii Internaționale. De aici, au fost aduși cu mașinile până la graniță și predați, pe teritoriul ungar, reprezentanților Armatei iugoslave. Deși, aproape din oră în oră, veneau știri despre drumul lor spre Iugoslavia, nu aveam să mai aud nimic de ei după sosirea în țară. Iar singurul comentariu oficial a fost făcut de Nebojsa Vujovic, purtătorul de cuvânt al Ministerului iugoslav de Externe, care a apreciat eforturile Crucii Roșii Internaționale de a obține eliberarea lor.

Oricum, deja un incident mult mai grav mi-a atras atenția și m-a obligat să mă duc, ferindu-mă să dau ochii cu polițiștii sârbi, până la sediul central al Partidului Democrat (DS). De dimineață, un grup de tineri a atacat clădirea, au spart geamurile și a aruncat cu vopsea roșie pe ziduri, pe care, apoi, au scris “Este vina voastră!”. Reacția mi s-a părut normală, după campania pe care RTS și cotidianul “Politika” o duc împotriva liderului DS Zoran Djindjic și a lui Milo Djukanovic, acuzați că au pactizat cu dușmanii. Și după interviul apărut astăzi în cotidianul francez “Le Monde“. Deși avertiza că o eventuală intervenție terestră a NATO în Kosovo ar fi o catastrofă, din cauza pierderilor imense care le-ar provoca în ambele tabere și susținea că încă mai există șansa rezolvării politice a crizei iugoslave, Djindjic repeta: “Campania loviturilor aeriene împotriva Iugoslaviei a fost o greșeală care nu a făcut decât să întărească poziția președintelui Slobodan Milosevic.” El a pretins că, împreună cu Milo Djukanovic, ar fi obținut de la Occident promisiunea că va fi întocmit un “plan Marshall” de reconstrucție a Iugoslaviei, dar a adăugat că, după încheierea războiului, speră că Milosevic nu va mai fi un partener de dialog pentru comunitatea internațională, așa cum s-a întâmplat după acordul de la Dayton.

De la sediul DS, m-am dus la sediul SPO, pentru că aflasem că, la conferința de presă, vine Vuk Draskovic. Într-adevăr, a venit și – în stilul caracteristic – uitând că nimeni din cei aflați la putere nu-l mai bagă în seamă, a cerut guvernului iugoslav, cu multă emfază, să analizeze principiile propunerii de pace înaintată de Grupul celor 7 țări industrializate + Rusia (G-8). El a spus că inițiativa G-8 se bazează pe principiile enunțate de grupul de contact, cu care Iugoslavia fusese de acord înaintea negocierilor de la Rambouillet. “Sper că, în curând, pe baza acestor principii, să fie formulată o rezoluție a Națiunilor Unite, care să fie discutată cu conducerea Federației Iugoslave,” a declarat Draskovic.

Cineva i-a atras atenția că vicepremierul federal Vojislav Seselj, liderul Partidului Radical din Serbia (SRS), criticase propunerile G-8, ceea ce ar putea fi un semnal că nici guvernul nu le va accepta. “Cred că războiul din Iugoslavia își trăiește ultimele clipe,” a sunat replica lui Vuk Draskovic. “Forțele extremiste, reprezentate de Seselj, duc o politică de izolare a Iugoslaviei de restul lumii și de transformare a Serbiei într-un adevărat gulag. Sper că nu vor avea succes.” Draskovic a deplâns vandalizarea sediului DS, însă erau lacrimi de crocodil. Nu s-a abținut să nu mai câștige un punct în bătălia cu fostul său aliat, Zoran Djindjic, explicând că membrii DS ar trebui să se distanțeze de afirmațiile liderului lor. “Nimeni nu deține licențe de patriotism,” a declamat Draskovic, “iar în Iugoslavia, puterea poate fi schimbată doar prin voința poporului și nu prin decrete impuse din străinătate.”

Dincolo de vechea sa dușmănie față de Djindjic, Draskovic se pare că aflase ce se discuta în cercurile Puterii de la Belgrad. Pentru că, puțin mai târziu, Nebojsa Vujovic a declarat că guvernul țării sale este deschis dialogului pe tema principiilor adoptate de G-8 privind reglementarea conflictului din Kosovo. “Declarația G-8 reprezintă un element al procesului de pace și suntem deschiși față de aceasta, în ciuda unor rezerve,” a anunțat el. “Avem, însă, nevoie de explicații suplimentare legate de concretizarea acestor principii.” Vujovic a adăugat că, mâine, când este așteptat la Belgrad Viktor Cernomîrdin, autoritățile iugoslave vor putea examina mai concret inițiativa G-8.

După Vujovic, a ieșit la rampă președintele Serbiei Milan Milutinovic, care a estimat că propunerile G-8 referitoare la Kosovo sunt acceptabile pentru Iugoslavia. Pentru a transmite acest mesaj, el a apelat la o convorbire telefonică cu Lamberto Dini, ministrul italian de Externe. Ca de obicei, Slobodan Milosevic a rămas în umbră, preferând să-și exprime poziția indirect, prin vocile oamenilor săi. Era proverbială prudența cu care Milosevic abordează problemele delicate, având grijă să cadă, totdeauna, în picioare.

“Semnalele Belgradului sunt interesante. Ei doresc, probabil, să evite pierderile,” a subliniat un oficial de la Departamentul de Stat al SUA, citat de AFP. “O soluție diplomatică poate interveni rapid. Ea este acum în mâinile președintelui Slobodan Milosevic.” El a mai declarat că nu crede, totuși, că acesta este gata să accepte toate condițiile NATO. Mai mulți reprezentanți ai Departamentului de Stat au afirmat că, fie și dacă președintele iugoslav va accepta liniile directoare propuse de G-8, bombardamentele NATO tot vor continua, atât timp cât Belgradul nu accepta condițiile impuse de Alianța Atlanticului de Nord.

Până la promisa venire a păcii, la 15:48, sirenele anunțau alarmă aeriană în Belgrad. Și nu numai: alarma sunase și la Cacak, Pancevo, Novi Sad, Kragujevac și Bor. Deja, la Valjevo, raidurile aeriene asupra fabricii “Krusik“ au ucis o bătrână de 70 de ani și l-au rănit grav pe fiul acesteia. Cei doi nu mai apucaseră să ajungă la un adăpost antiaerian și au fost atinși de schije. Alte 11 persoane au fost rănite în satul Donje Grabovnica, aflat în apropierea fabricii. În zonă a fost întrerupt curentul electric și bombele căzute au avariat o serie de clădiri civile, printre care și spitalul din Valjevo. Bombardamente grele au fost concentrate în Kosovo, asupra localităților Prizren, Suva Reka și Sremska Mitrovica.

Între 15:55 și 16:05, șase explozii de mică putere au fost semnalate în preajma satelor de pe muntele Fruska Gora. La 16:00, trei proiectile au nimerit în plin cazarma “Mika Mitrovic” din orașul Sabac, de la 60 de kilometri de Belgrad. Cazarma, din dreptul căreia se ridicau nori groși de fum, se afla la nici 100 de metri de cartierul Trkaliste, unde au fost avariate mai multe clădiri. Alte 2 explozii au fost auzite pe muntele Cer, de lângă Sabac. La 16:20, am simțit vibrațiile mai multor explozii. Comandamentul Apărării civile a anunțat că bombele au vizat aeroportul Surcin, însă fără a-l atinge. Mințeau, pentru că am aflat că bombele explodaseră, de fapt, în apropiere de Obrenovac. La 17:16, ne-am destins total, pentru că alarma aeriană a încetat.

Tocmai aflasem că, în week-end-ul care a trecut, în centrul comercial din Pozarevac, orașul natal al lui Slobodan Milosevic, a avut loc o explozie. Buticul “Kobra”, situat lângă sediul filialei locale a JUL, a fost distrus de o deflagrație provocată – se pare – de o grenadă de mână. Autoritățile au ținut secretă explozia, pentru că nu au reușit să-l depisteze pe cel care a aruncat grenada, însă, până la urmă, s-a aflat.

“Noi așteptăm ca NATO să își trimită elicopterele Apache în Kosovo,” a declarat purtătorul de cuvânt al UCK, Jakup Krasniqi, cotidianului german “Suddeutsche Zeitung“. “Dacă Alianța nu trimite ea însăși trupe la sol, atunci va trebui să ridice embargoul vânzărilor de arme pentru UCK. Noi suntem o armată și putem să luptăm cu trupele sârbe la sol. Avem mai mulți luptători decât arme, în jur de 60.000 de oameni. Suntem astăzi mult mai puternici decât înainte.” Secretarul general al NATO Javier Solana a amintit, însă, într-un interviu acordat aceluiași ziar, că exclude, pentru moment, o intervenție terestră în Iugoslavia. “Toate opțiunile sunt în discuție,” a declarat Solana. “Dar pentru moment, nu a fost luată nici o decizie în ceea ce privește o intervenție a trupelor terestre. NATO pleacă de la principiul că obiectivele fixate vor fi atinse prin intermediul atacurilor aeriene.”

Bombele lansate de piloții NATO în apele Mării Adriatice continuă să facă valuri. Seara, când am coborât în barul hotelului, Boban mi-a dat să citesc cotidianul “Politika“, unde scria că avioanele NATO au lansat în mare sute de bombe neutilizate în misiuni. Un pescar sârb, pe nume Ilja Rafajlovic, pescuise ieri, în largul portului muntenegrean Becic, două astfel de bombe. Erau protejate de un ambalaj metalic special și nu au explodat, fiind predate geniștilor Armatei iugoslave. Deja Guvernul croat a cerut explicații oficiale Alianței Nord Atlantice în legătură cu abandonarea proiectilelor neutilizate în mare. NATO a răspuns că este o procedură obișnuită, bombele fiind dezactivate înainte de a fi aruncate în mare și, oricum, sunt lansate în apele internaționale.

În timp ce croații aveau probleme cu bombele abandonate în mare, în județul Caraș-Severin cădeau ploi acide, din cauza poluării provocate de bombardarea terminalului petrolier de la Prahovo. Aciditatea precipitațiilor era mult crescută și Mile Cărpenișan m-a sunat să-mi spună că, pe lângă Reșița și de-a lungul Dunării, frunzele copacilor păreau arse.

Încă 100 de refugiați albanezi din Kosovo, dintre cei arestați la sfârșitul săptămânii în Muntenegru, au fost eliberați astăzi. Militarii îi îmbarcaseră în două autobuze, cu care i-au dus într-o tabără din Rozaje, în estul țării, pentru a le verifica identitatea. Sârbii căutau printre ei membri UCK și, în virtutea stării de război, nici un bărbat între 18 și 65 de ani nu avea voie să părăsească Iugoslavia fără permisiunea autorităților militare. Pentru că Republica Muntenegru refuza să aplice această dispoziție, mulți albanezi încercau să ajungă în această țară, de unde să plece în Albania.

“În cele două cazuri pe care le-am examinat, autoritățile sârbe au încercat să ascundă existența unor gropi comune,” a declarat Jamie Shea, citat de AFP. “Pe 14 mai, forțele sârbe au exhumat 5 cadavre ale unor albanezi din Kosovo, dintr-o groapă comună aflată în apropiere de Glogovac. Rămășițele pământești ale unor civili de origine albaneză din Kosovo, uciși pe 18 aprilie în apropiere de Lipljan, aflate într-o altă groapă comună, au fost, de asemenea, deshumate. Locuitorii localității au fost obligați să îngroape din nou corpurile, în morminte separate. La sfârșitul lui 1995, pe măsură ce încheierea acordului de la Dayton se apropia, în Bosnia au avut loc mai multe operațiuni de acest fel.”

M-a sunat din nou Corina Hădărean, care mi-a spus că minireportajul nostru de ieri dimineață a avut succes și mi-a sugerat să mai pregătesc unul, despre cum arată un week-end sub bombe, pentru că avea destule imagini cu care să-l ilustreze. Mi-a trimis, ca idee, prin fax, un articolaș apărut azi în “Evenimentul zilei“, în care o ziaristă scria că “traseistele” din Iugoslavia percep spor de pericol la tarifele pentru sex. Tipa scria că prostituatele ar percepe 50 de mărci germane pe oră, din cauza primejdiei la care se expun. Cică “fetițele” și-ar desfășura activitatea la marginea șoselelor, iar când se aude alarma aeriană, o șterg spre hoteluri, unde se oferă amatorilor de sex sub bombe.

Articolul era pură invenție. Fata fusese până la Pancevo, împreună cu o delegație oficială din Timișoara. Pentru că nu a știut ce să scrie mai spectaculos, a inventat această istorie. În realitate, nu stătea nici dracu’ pe marginea șoselelor iugoslave, nici dacă nu era alarma aeriană, pentru că veneau imediat patrulele Poliției care te expediau de acolo. Asta daca nu te arestau, sub acuzația de spionaj. Ca să nu mai vorbim că automobilele care circulau pe șosele erau atât de rare, încât prostituatele ar fi așteptat în zadar să apară vreun client. Pe de altă parte, biata ziaristă nu avea de unde să știe că puțină lume mai intră în adăposturile antiaeriene, așa că nimeni n-ar fi dat un ban în plus, ca spor de pericol. Și nu în ultimul rând, interesându-mă de tarifele “fetițelor”, am aflat că au rămas la fel de stabile ca prețurile produselor alimentare, înghețate de guvernul iugoslav. Dacă ar fi avut spirit de observație, ar fi putut să scrie un reportaj superb despre românii care aduceau benzină în piața improvizată între vamă și orașul Vîrșeț, unde șirul mașinilor care așteptau să intre în țarcul în care aveau voie să-și comercializeze marfa atingea lungimea de 3 kilometri.

Ibrahim Rugova a declarat, cu ocazia unei întrevederi cu secretarul general al NATO Javier Solana, că trebuie să se continue cu distrugerea obiectivelor militare din Kosovo, evocând eventualitatea ca NATO să adauge o ofensivă terestră campaniei sale aeriene, informează AFP. “NATO va decide în legătură cu o altă opțiune, dacă Belgradul nu acceptă condițiile comunității internaționale,” a spus el. “Înțelegem tot ceea ce va trebui făcut.” Tot mai iritați de ofensiva diplomatică a lui Rugova, liderii UCK au reacționat dur, prin vocea lui Jakup Krasniqi. El a declarat că “anumite cercuri din Occident încearcă să învie un mort politic, în persoana lui Ibrahim Rugova”.

La 22:32, au sunat sirenele alarmei aeriene. Câteva minute mai târziu, frumoasa studentă blondă care locuia cu noi în hotel a venit speriată și ne-a spus că are impresia că Belgradul a fost din nou bombardat. Ciudat, pentru că nu auzisem nimic. Însă ea ieșise să se plimbe puțin prin parcul de lângă hotelul nostru și, auzind sirenele, s-a grăbit să se întoarcă. Chiar când ieșea din parc, a auzit șuierăturile a două rachete Tomahawk, urmate de două bufnituri seci. Deși nu prea ne venea să-i dăm crezare, am urcat până pe acoperiș și, într-adevăr, dinspre râul Sava se vedea fumul unui incendiu. Atacul a fost confirmat de Comandamentul Apărării civile, care a precizat că rachetele au lovit un depozit de carburanți al “Jugopetrol” din cartierul Cukarica. Ne-am dus până acolo, dar am fost dezamăgiți. Depozitul era, de fapt, o baracă de tablă plină cu butoaie goale și două cisterne îngropate în pământ. Până am ajuns noi, pompierii aproape că au stins incendiul. Nu auzisem bubuiturile pentru că depozitul era pe malul Savei și sunetul fusese atenuat de colina Kalemegdan.

În schimb, în comuna Suva Reka din Kosovo, o bombă de mare putere explodase la 21:10. Detonația a fost atât de mare, încât s-a auzit și la Priștina, deși până acolo erau 63 de kilometri! Mai târziu, vremea s-a stricat și norii înșirați pe cerul Iugoslaviei au anulat majoritatea misiunilor aeriene ale NATO. Doar 58 de avioane din cele 425 care decolaseră în această noapte au reușit să bombardeze Iugoslavia, fiind atinse un depozit de muniție la Valjevo și releele de la Prepolac și Lojinca. Într-un comunicat al NATO s-a precizat că ar fi distrus la sol 6 avioane Galeb, aflate pe un aeroport de lângă Prizren. Desigur că sârbii nu au pomenit nimic despre asta și nici nu am reușit să aflăm dacă era adevărat. Oricum, văzând că e liniște, m-am dus la culcare și m-au trezit sirenele de suspendare a alarmei aeriene, la 5:48. După transmisia pentru emisiunea de dimineață de la ProTV, m-am culcat la loc, presimțind că va urma o zi agitată.

Germania a suspendat zborurile deasupra Iugoslaviei a avioanelor spion fără pilot, după pierderea celui de-al patrulea aparat de acest fel, a anunțat Ministerul german al Apărării, citat de AFP. Conform unui purtător de cuvânt al ministerului, misiunile avioanelor fără pilot ale Armatei germane nu vor fi reluate decât după ce va fi aflată cauza pierderii celui de-al patrulea aparat.

target: tragedia de la Korisa

May 8, 2024June 15, 2010 by sorinbogdan

14 mai 1999

M-am trezit la 9:00, când la Leskovac sunau sirenele alarmei aeriene. Au urmat, pe rând, alarme la Niș, Kragujevac, Cacak și, la 12:02, la Belgrad. La noi, alarma a fost ridicată după numai 13 minute și Comandamentul Apărării civile a anunțat că sirenele sunaseră dintr-o greșeală. 🙂 La prânz, primele avioane au fost auzite survoland orașul Niș. Ceva mai târziu, două proiectile au lovit, încă o dată, viaductul de la Trupalsko sumo, de pe autostrada spre Belgrad. Tot atunci, au căzut două bombe în satul Donje Sinkovce de lângă Leskovac, urmate de altele, în clisura Grdelica. Aici, a fost din nou lovit de rachete podul de cale ferată peste râul Bistrica (cel pe care a fost bombardat trenul de calatori, în “eroarea” din 12 aprilie). La 12:10, a fost bombardat cartierul de nord al orașului Pirot, unde se află o cazarmă a Armatei iugoslave, împrejurimile satului Izvor și ale mănăstirii Sf.Jovan. La 12:47, mai multe proiectile explodau în zona orașului Kursumlija. Două dintre ele au lovit podul și viaductul din satul Visoka, iar al treilea – podul peste râurile Kosanice și Toplica, provocând mari distrugeri.

La 13:14, a fost bombardat și centrul orașului Kragujevac. Două explozii puternice au fost auzite la marginea Parcului Central, unde se află cazarma “Milan Blagojev” a Armatei iugoslave. În momentul atacului, prin parc se plimbau mai multi trecători, în special femei și copii care n-au apucat să ajungă în adăposturile antiaeriene, însă doar 3 persoane au fost rănite. Deja sârbii știau să ocolească clădirile care puteau fi vizate de bombe. La 13:30, pe autostrada Belgrad-Niș, în apropiere de Jagodina, piloții NATO au luat la ochi alte două poduri. Primul, lângă satul Mijatovic, a fost lovit de 4 proiectile, iar al doilea, peste pârâul Lugomir, de alte două. Totul în 20 de minute. La 14:00, la Biljanovac s-a auzit o explozie puternică, la periferia Priștinei a fost nimerit un magazin, iar la 14:30, un alt proiectil a lovit orașul Aleksinac.

O nouă rachetă, a șasea de la începutul atacurilor aeriene ale NATO în Iugoslavia, a căzut pe teritoriul Bulgariei, în apropierea satului Varbovo, la 10 kilometri de frontiera bulgaro-iugoslavă, fără a provoca victime sau pagube materiale, a anunțat Ministerul de Interne, citat de AFP. Este vorba, probabil, de o rachetă sârbă lansată spre un avion NATO, deoarece poartă inscripții în limba rusă.

Între 14:05 și 15:32, a fost alarmă la Belgrad și Novi Sad. Am simțit o singură bubuitură și se pare că o rachetă a avariat turnul de televiziune de pe muntele Avala, pentru că RTS nu a mai avut emisie până spre seară. Însă pe mine mă preocupa Korisa. Imaginile filmate acolo erau înfiorătoare. În jurul unei ferme devastată de exploziile celor 8 bombe cu fragmentație, era plin de cadavre sfârtecate sau carbonizate, amestecate printre bagaje, tractoare și remorci care încă fumegau. Comandamentul Apărării civile din Kosovo și Metohia a anunțat că atacul a făcut cel puțin 100 de morți și 50 de răniți, majoritatea internați în stare gravă în spitalul din Prizren.

Atacul asupra fermei de la Korisa a început la ora 1:00 și a durat aproape 3 ore. În curtea și hambarele fermei se adunaseră în jur de 400 de albanezi, care se ascunseseră până atunci în pădurile învecinate, de teama sârbilor și a bombardamentelor. Îngroziți, au început să alerge, încercând să scape, orbiți de fulgerele bombelor care explodau peste tot, însă nu aveau unde să se ascundă.

“Suntem în plină anchetă și luăm acest subiect foarte în serios,” a declarat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea. El a confirmat că avioanele NATO au acționat în aceasta regiune, dar nu a putut preciza locul precis asupra căruia aviația a lansat atacuri în noaptea de joi spre vineri.

Cu această reacție, a început sarabanda declarațiilor oficialilor NATO, care încercau să iasă basma curată în fața ororii trezită în opinia publică internațională de imaginile transmise de la Korisa. Sârbii le-au preluat pe toate și au reușit să amplifice și mai mult ura oamenilor împotriva celor care îi bombardau. Nici nu a fost greu. “Acum dispunem de informații potrivit cărora etnicii albanezi sunt adunați și conduși sub poduri pentru ca, în cazul în care NATO le atacă, acești oameni să fie prezentați ca victime din rândul civililor,” a precizat secretarul de stat pentru Apărare al Marii Britanii John Spellar. Ministrul german al Apărării a anunțat că există indicii că Milosevic a utilizat albanezii drept scuturi umane la Korisa. “Ceea ce știm este că civilii se aflau pe coline, că au coborât de pe acestea și s-au așezat în apropierea unei clădiri despre care sârbii trebuie să fi știut că era o țintă,” a declarat Kenneth Bacon, care a recunoscut că ferma a fost bombardată de 3 avioane americane. “Am văzut soldați care intrau și ieșeau din vehicule militare aflate în parcare. În urma observațiilor și a altor informații pe care le-am obținut, considerăm că acest scut a fost utilizat de militari și Poliția specială. Era vorba de o țintă militară. Ea trebuia atinsă și a fost.”

“Alianta a identificat Korisa ca fiind o tabără militară și un post de comandament incluzând echipament militar. Un vehicul blindat pentru transportul trupelor și mai mult de 10 piese de artilerie au fost observate în acea zonă,” se precizează într-un comunicat al NATO, citat de Reuters. “Avioanele care au participat la atac au observat o poziție militară camuflată înainte de a executa bombardamentul.”

Acest comunicat conține sâmburele de adevăr de la care s-a născut tragedia. Însă adevărul complet este mult mai crunt și arată prostia și inconștiența comandanților NATO, cu nimic mai prejos decât cinismul sârbilor. Ce se întâmplase, de fapt? De câteva zile, sârbii au declanșat o operațiune de recuperare a refugiaților albanezi ascunși prin pădurile din zona Prizren-ului. Îi încurcau și îi enervau. După ce au adunat vreo 400, i-au încolonat, pentru a-i conduce spre casele lor. Aseară, când a apus soarele, militarii sârbi le-au spus albanezilor că nu mai pot circula noaptea, pentru că-i periculos și vor poposi la ferma de la Korisa. Au “uitat” să le spună un amănunt. Până ieri după-amiază, ferma fusese folosită (pentru scurtă vreme) drept tabără pentru militarii sârbi. Cu ajutorul sateliților, NATO a observat vehiculele militare și soldații care roiau prin zonă. Obiectivul a fost marcat pe hărți drept țintă și transmis piloților, împreună cu ordinul de a-l bombarda. Ca aproape la fiecare eroare, ofițerii NATO nu au mai verificat, încă o dată, înainte de a declanșa atacul, dacă militarii sârbi se mai aflau la Korisa. Pentru că ar fi observat că, după-amiază, sârbii au ridicat tabăra și s-au ascuns în altă parte. În locul lor, au fost aduși să se odihnească bieții albanezi, care au fost făcuți scrum.

Bombele cu fragmentație de tipul celor care au provocat cel puțin 100 de victime în atacul asupra satului Korisa sunt de două tipuri: anti-materiale și anti-personal, relatează AFP. Doar cele anti-personal sunt interzise prin convențiile internaționale, conform unui responsabil NATO, care susține că utilizează în Iugoslavia numai bombe cu fragmentație anti-materiale. De partea iugoslavă, o sursă militară din Kosovo a apreciat că “tuburile de culoare galbenă și cele denumite “parașute”, care se pot găsi împrăștiate aproape peste tot în provincie, par să indice că cea mai mare parte a bombelor cu fragmentație lansate de către NATO provin de la un sistem de tipul CBU-87“. Potrivit anuarului britanic “Jane’s Defense“, sistemul CBU-87, de fabricație americană, conține 202 minibombe cu fragmentație. Ele sunt plasate într-un distribuitor care este lansat din avion. La o anumită altitudine, distribuitorul dă drumul bombelor, dar nu toate explodează după atingerea solului. Astfel se face că aceste bombe, mici, de formă cilindrică și culoare galbenă, pot rămâne neexplodate, constituind adevărate capcane pentru persoanele neavizate sau care le ating din greșeală. Explozia lor provoacă o ploaie de schije împrejur.

Ca și când nu ar fi de ajuns că le folosesc, americanii se mai și distrează când lansează bombe cu fragmentație. După o veche tradiție a militarilor, mâzgălesc pe bombe tot felul de mesaje. Astăzi, Veroljub Jovanovic, purtătorul de cuvânt al filialei Niș a SPS, a prezentat ziariștilor câteva proiectile neexplodate din bombele cu fragmentație lansate ieri asupra orașului. Pe ele era scris, cu un marker de culoare roșie, următorul mesaj: “Do you still wanna be a Serb now? Run faster!” Adică, “Dacă vrei să mai fii sârb, atunci fugi mai repede!”

Pagubele provocate de bombe în Iugoslavia sunt greu de estimat. În numărul de astăzi, cotidianul “Blic” anunța că numai pagubele provocate de distrugerea podurilor depășesc 2 miliarde de dolari. Bombardamentele au distrus deja 30 de poduri de șosea și cale ferată și viaducte, iar prețul construcției unui metru patrat de pod se ridică la aproape 2.000 de dolari.

Cererea Guvernului SUA de a bloca accesul la satelit pentru firmele ce asigură legăturile de Internet ale sârbilor a provocat un adevărat scandal internațional. Compania “Loral Space & Communications” din New York a anunțat că ar putea bloca accesul Iugoslaviei la unul din sateliții săi, care deservește cel puțin doi mari provideri de Internet din Serbia. Pe de altă parte, cererea guvernului american a fost respinsă de majoritatea celorlalte firme. “În acest moment, Internet-ul a rămas una din puținele surse obiective de informații despre războiul din Iugoslavia,” a declarat Jim Dempsey, directorul Centrului pentru democrație și tehnologie de la Washington. Oricum, Vladan Aleksic, directorul de marketing al provider-ului iugoslav EU-Net, a asigurat că legăturile Internet ale Iugoslaviei și utilizarea poștei electronice vor fi posibile în continuare, chiar dacă va fi blocat accesul prin satelit. “Desigur, providerii care au doar conexiuni prin satelit își vor înceta, temporar, activitatea, până la realizarea unei conexiuni alternative,” a explicat el.

Fostul secretar de stat american Alexander Haig a denunțat “înfrângerea din Kosovo”, într-un articol publicat astăzi de cotidianul “The Washington Post“. “Președintele a vorbit de o altă Bosnie, ca și cum ar fi vorba de un alt triumf,” scria Haig, referindu-se la recenta declarație a lui Bill Clinton, care a preconizat pentru Kosovo un sistem asemănător celui din Bosnia. “Dar “o altă Bosnie” înseamnă un nou acord cu Slobodan Milosevic, o încetare a focului care va amplifica operațiunile de epurare etnică ale forțelor sârbe în această regiune și nu asigură decât întoarcerea câtorva refugiați,” a afirmat Haig, care a semnat acest articol împreună cu președintele Foreign Policy Research Institute, Harvey Sicherman. În opinia fostului secretar de stat, Kosovo este “o Bosnie în plus”, al cărei viitor se conturează deja: “o forță internațională supervizată de Consiliul de Securitate al ONU, în care rușii vor patrula în zonele de interes vital pentru sârbi, iar NATO va fi însărcinată cu supravegherea UCK, în contul lui Milosevic“.

Problema poluării din cauza bombardamentelor din Iugoslavia devine tot mai acută în țările din jur. Astăzi, Tudor Flueraș, corespondentul “Evenimentului zilei” la Timișoara, m-a sunat să-mi spună că, din cauza dotării slabe, Agenția pentru protecția mediului Timiș nu poate să măsoare decât concentrațiile de dioxid de sulf, de azot, acid clorhidric și amoniac. El era îngrijorat deoarece Consulatul iugoslav de la Timișoara anunțase că, la Pancevo, gradul de poluare cu substanțe cancerigene este de 10 până la 600 de ori mai mare decât cel admis și avertizase că și românii vor fi afectați. Însă un cercetător biolog din Timișoara era de părere că zona de vest a României nu este în pericol, deoarece este protejată de munții din sudul țării și de curenții de aer de pe Dunăre. Tudor Flueraș m-a întrebat ce părere am și dacă mă simt bine. Ce era să-i spun? Numai la poluare nu-mi stătea mie gândul. Și, oricum, nu-i puteam descrie norul imens care se răspandise spre România, după ce NATO a bombardat combinatul chimic de la Pancevo. Niciodată nu mai văzusem un nor de fum de 100 de kilometri lungime și 30 lățime…

Se pare că poluarea nu-i lasă nici pe bulgari să doarmă. Într-un ziar citisem o notiță despre Evdokia Maneva, ministrul bulgar al Mediului, care avertiza că, față de luna martie, în aprilie, radioactivitatea a crescut de 8 ori, fără a deveni, deocamdată, periculoasă. Până acum, în Bulgaria, singurele efecte ale poluării au fost ploile acide și ciupercile crescute pe unele plante.

NATO a utilizat bombe cu uraniu neîmbogățit în timpul bombardamentelor din Iugoslavia, a recunoscut generalul german Walter Jertz, purtătorul de cuvânt militar al Alianței, citat de AFP. “Uraniul a fost utilizat de câteva ori în trecut, datorită eficacității sale pentru anumite ținte, dar acest uraniu nu este puternic radioactiv, iar același nivel de radioactivitate poate fi găsit și în sol sau roci,” pretindea Jertz.

Apropo de poluare, un alt prieten, medicul Virgil Negomireanu din Timișoara, un excelent homeopat, care mă scăpase cu câteva pastile de o gastrită care mă chinuise luni de zile, m-a sunat și el, să mă întrebe cum mă simt. I-am spus că nu am nimic și, oricum, m-a liniștit: “Când te întorci acasă, nu uita să mă suni! Am preparat pentru tine un remediu foarte bun împotriva poluării și radioactivității.” Ne-am întâlnit după război și, într-adevăr, mi-a dat pastilele pregătite. Nu știu dacă au anihilat efectele poluării la care am fost expus, însă m-am simțit excelent după ce le-am luat și mi-a dispărut orice urmă a oboselii acumulate la Belgrad.

Revenind la războiul din Iugoslavia, sârbii au anunțat că noul comandant al Statului Major al UCK este fostul general de brigadă al Armatei croate, Agim Ceku. Absolvent al Academiei Militare din Belgrad, Ceku a fost căpitan într-un corp de artilerie al Armatei iugoslave, după care a trecut de partea croaților, parcurgând toate gradele ierarhiei militare, până la cel de general de brigadă. El cunoștea strategia și tactica sârbilor, de la care a învățat arta războiului. Primele sale declarații vizau moralul Armatei iugoslave, despre care spunea că ar fi la pământ, precum și problemele pe care le înfruntau luptătorii UCK: lipsa de armament și logistică. Auzind vestea, doi muntenegreni care veșnic jucau șah în barul hotelului “Toplice“, au comentat ironic: “Așa ne trebuie! Noi l-am învățat carte și acum ne omoară copiii în Kosovo, după ce ni i-a omorât în Croația.”

N-am mai apucat să relatez în această seară la ProTV despre bombardamentele de după-amiază. Au avut loc târziu și, oricum, abia mi-am găsit cuvintele pentru a descrie tragedia de la Korisa. Îmi părea rău că nu am putut dezvălui motivul real al erorii piloților NATO. Riscam să mă aresteze Poliția și să mă expulzeze. Oricum, după transmisie mi-am notat ultimele atacuri. La 18:00, a fost bombardat Djakovica. La 19:20, la Niș s-au auzit două explozii, după care sârbii au anunțat că ar fi doborât un avion inamic în zona Drenica, pilotul reușind să se catapulteze. Alte două bombe au explodat la Lipljan, la 19:30. O jumătate de oră mai târziu, a venit randul satului Zur (de lângă Prizren) și Nerodimlje (de lângă Urosevac), unde au căzut 8 proiectile. Și, desigur, periferia Priștinei.

Avioane ale NATO au lansat în câteva rânduri, în Marea Adriatică, bombe pe care, din motive tehnice, nu le-au putut direcționa împotriva țintelor din Iugoslavia, a recunoscut generalul Walter Jertz, citat de AFP. “Din rațiuni de securitate, piloții nu mai pot ateriza având aceste bombe la bord, pentru că ele pot exploda la aterizare și, din acest motiv, au fost aruncate în Adriatica,” a precizat Jertz. Guvernul italian a cerut Alianței “toate informațiile necesare pentru a se face lumină în privința bombelor neexplodate aflate în apele internaționale ale Adriaticii,” se arată într-un comunicat al președinției Consiliului italian.

La noi, orele treceau și nu mai sunau sirenele alarmei aeriene. Afară era furtună, cu ploaie torențială, tunete și fulgere. Nici un avion nu putea zbura pe o astfel de vreme. Furtuna avea să traverseze, venind dinspre nord, întreaga Iugoslavie, împiedicând raidurile NATO, dar provocând o grămadă de pagube. Era ceva ciudat cu furtuna asta. Nu mai văzusem așa ceva. Norii erau vineți, iar fulgerele și tunetele – deosebit de multe și violente. N-am stat afară, deși nu mă speriau prea tare zvonurile despre ploile acide, însă n-avea nici un sens să le verific pe pielea mea. Am profitat de acest mic răgaz și am vorbit la telefon cu Mile Cărpenișan, care se grăbea să-și rezolve problemele și să se întoarcă la Belgrad.

Am crezut că furtuna va anula atacurile din această noapte, însă la 1:23, urletele sirenelor m-au contrazis. Până la 5:10, Belgradul a fost sub alarmă aeriană, însă nu a fost atacat. Două raiduri puternice au fost lansate, începând cu 1:10, asupra orașului Cacak. Cel puțin 9 proiectile au lovit obiective din zona industrială, atacul fiind concentrat asupra fabricii “Cer“, care a fost grav avariată și asupra unei alte uzine. Incendiile izbucnite aici au luminat cerul și după 3 ore, în ciuda eforturilor pompierilor. În același timp, aviația NATO a lansat mai multe rachete asupra localităților Ladjevic și Leskovac, de lângă Kraljevo, și mai multe explozii au fost auzite la Kragujevac, unde antiaeriana a reușit să respingă atacul. La 1:50, mai multe proiectile au lovit din nou aeroportul civil și militar Ponikve, situat la 20 de kilometri de Uzice.

Cu puțin înainte de miezul nopții, la Niș a fost întrerupt curentul, din cauza unei intervenții la sistemul energetic, în scopul remedierii avariilor provocate de bombardamentele cu grafit de ieri noapte. În același timp, atacurile au continuat asupra regiunii Priștinei, fiind lovite aeroportul Slatina și muntele Goles.

Zece avioane Mirage F1CT au decolat astăzi, de la baza aeriana 132 din Colmar-Meyenheim din estul Franței, îndreptându-se spre baza militară din Istrana, în Italia, pentru a participa la operațiunile din Iugoslavia, informează AFP. Conform comandantului bazei, colonelul Roger Renard, aceste aparate, care decolează în grupuri de câte două, sunt avioane de vânătoare și de atac la sol și au misiunea de a bombarda. Aceste patrule fac parte din escadrila de vânătoare Normandia-Niemen și implică un efectiv de 80 de persoane.

Rușii și grecii continuă să rămână, cel puțin la nivel declarativ, de partea sârbilor. În jurnalele de noapte ale televiziunii Studio B, singura care mai îndrăznește să emită buletine de știri după căderea întunericului, s-a precizat că, în ciuda crizei politice din Rusia, autoritățile de la Moscova cer americanilor să oprească bombardamentele și susțin opinia lui Milosevic, care nu acceptă ca, din structura viitoarei forțe de menținere a păcii în Kosovo, să facă parte militari înarmați provenind din țările care participă la bombardamente.

La rândul lor, grecii acuză NATO că nu respectă culoarele stabilite pentru operațiuni umanitare în Kosovo. Alaltăieri, o porțiune de șosea situată la 5 kilometri de Niș, pe unde urma să treacă o mașină care transporta echipament al filialei elene a organizației “Medecins sans frontieres“, a fost bombardată de avioanele aliate. Odysseas Voudouris, președintele filialei, a protestat, pentru că traseul fusese semnalat oficialităților NATO, prin intermediul ministrului de Externe, iar mașina purta steagul organizației și avea drapelul grec pictat pe capotă.

De asemenea, în această seară, peste 200 de polițiști greci au demonstrat pe străzile Atenei, până la Ambasada SUA, în semn de protest față de atacurile NATO împotriva Iugoslaviei. Erau îmbrăcați în uniforme, purtau în mâini trandafiri și scandau “Americanii – ucigași ai popoarelor!” și “Serbia! Serbia!”.

Încercând să recupereze prestigiul pierdut în perioada în care s-a aflat la Priștina, Ibrahim Rugova a început un turneu prin capitalele europene. El dorește să obțină revenirea refugiaților la căminele lor și participarea NATO la viitoarele forțe de menținere a păcii în Kosovo. Astăzi, Rugova s-a întâlnit, la Londra, cu reprezentanții politici ai etnicilor albanezi, cărora le-a confirmat că intenționeaza să coordoneze viitoarele structuri politice din provincie. Lupta se anunță dificilă, deoarece Hashim Thaqi și ceilalți lideri ai UCK nu au pierdut vremea până acum și au reușit deja să obțină recunoașterea NATO ca reprezentanți ai albanezilor.

Consiliul de Securitate al ONU și-a exprimat în această seară, “consternarea și preocuparea” față de bombardarea ambasadei chineze din Belgrad de către aviația NATO, informează AFP. Agenția precizează că a fost nevoie de negocieri non-stop de-a lungul întregii zile, pentru ca Statele Unite și China să se pună de acord asupra textului acestei prime reacții oficiale, care a obținut unanimitatea celor 15 membri ai Consiliului. S-a mai subliniat necesitatea unei anchete exhaustive și că se așteaptă rezultatele anchetei deschise de NATO.

target: NATO cere deconectarea de la internet a sârbilor

May 7, 2024June 10, 2010 by sorinbogdan

13 mai 1999

După transmisia de dimineață pentru ProTV, am mai dormit un pic. Prima știre pe care am aflat-o când m-am trezit se referea la începutul retragerii Armatei iugoslave din Kosovo. Sârbii au anunțat că un prim grup de 250 de militari, îmbarcat în două autobuze și un camion, a plecat azi dimineață, la ora 6:15, din localitatea Merdare, îndreptându-se spre Serbia. La 6:45, alte 3 autobuze au plecat în aceeași direcție. Generalul Vladimir Lazarevic, comandantul Corpului Priștina al Armatei iugoslave, a declarat din nou, ziariștilor care au asistat la plecare, că retragerea militarilor din Kosovo este mult îngreunată de bombardamentele care s-au întețit în ultimele două zile. “Din acest motiv, avem nevoie de ceva mai mult timp pentru a ne retrage în cazărmi, conform ordinului Comandantului suprem,” a spus Lazarevic.

Am văzut și imagini filmate la Novi Sad, după bombardamentul de azi-noapte. În jurul televiziunii, erau cratere cu diametrul de 3 metri, iar casele erau brăzdate de schije. Nici un automobil parcat în apropiere nu a scăpat neatins, iar corpul redacțional al clădirii televiziunii încă mai fumega. În oraș era liniște, dar pe liniile de transport urban nu mai circula decât câte un autobuz, de dimineața și până seara, la ora 20:00. Din cauza poluării, a fost interzis pescuitul și în zona Novi Sad-ului, iar locuitorii multor cartiere erau, în continuare, aprovizionați cu apă adusă cu cisternele.

În jurul orei 10:00, în raionul Detașamentului de grăniceri Zlatița, jud.Caraș-Severin, o patrulă l-a descoperit pe Daniel Banjai, cetățean iugoslav în vârstă de 21 de ani, student la Academia de Poliție, care trecuse ilegal granița dinspre Iugoslavia. Potrivit agenției Mediafax, pentru a-l reține, grănicerii au fost nevoiți să execute un foc de avertisment. Extinzând cercetările, ei i-au mai identificat pe Imre Banjai (43 de ani), tatăl lui Daniel, Predrag Lambi (31 de ani), Radovan Miuță (17 ani) și Cristian Vladu (18 ani), ultimii 3 fiind cetățeni români, domiciliați în Zlatița. Cei doi sârbi trecuseră fraudulos frontiera, după ce au plătit 6.000 de mărci germane unei filiere iugoslave cu care se afla în legătură Predrag Lambi, iar românii aveau rolul de a-i călăuzi spre Ungaria.

În drum spre Media Center, am trecut din nou pe lângă chioșcurile din centru, unde am văzut aceleași cozi la țigări. Am aflat că, de astăzi, în Republica Muntenegru au fost scumpite țigările. La rândul lor, vânzătorii stradali au mărit prețul țigărilor străine pe care le aduceau din Muntenegru. Un cartuș de Marlboro a ajuns la 230 de dinari, unul de Winston – la 170 de dinari, iar unul de Pall Mall – la 155 de dinari. Asta în timp ce marca germană se cumpăra cu 10 dinari.

M-am oprit pe terasa din Trg Republike, să beau o cafea. Am cumpărat cotidianul “Politika“, atras de titlul de pe prima pagină. Ziarul îi acuza pe Milo Djukanovic (președintele Muntenegrului) și pe Zoran Djindjic (președintele Partidului Democrat) că și-au vândut sufletele dușmanului. În articol se relata despre vizita lor în Germania, unde au fost primiți de liderii occidentali și se insinua că “cei doi duc o activitate politică subversivă, îndreptată împotriva țării lor, a guvernului și a poporului iugoslav”. Cu multă abilitate, “Politika” l-a citat pe Vuk Draskovic, care spunea despre fostul său aliat din timpul demonstrațiilor anti-Milosevic din anii trecuți că “Zoran Djindjic a dat dovadă de imoralitate, fugind de lângă poporul și partidul său, într-unul dintre cele mai tragice momente din istoria Iugoslaviei”.

Adevărul este că plecarea din Serbia l-a costat foarte scump pe Djindjic. După terminarea războiului, aveam să-l întâlnesc la București, când a vizitat România. L-am întrebat de ce a făcut-o și mi-a povestit că aflase că Slobodan Milosevic întocmise o “listă neagră” cu principalii săi adversari politici, care urmau să fie lichidați în timpul acestui război. Și că, oricum, nu avea nici o posibilitate de a face ceva pentru poporul său, deoarece Milosevic concentrase în mâinile sale toate pârghiile puterii, așa că și-ar fi primejduit viața inutil. Din aceste motive, s-a decis să plece în Muntenegru, unde era în siguranță, și apoi în străinătate. Poate că avea dreptate, însă îmi amintesc ce sentiment de zădărnicie aveam când mai mergeam pe la conferințele de presă, unde vicepreședintele Partidului Democrat ne citea comunicatele trimise prin fax de Djindjic, din Germania sau Franța. Oare acesta nu era pe aceeași “listă neagră”?

Cu multă ironie, ziariștii de la “Politika” scriau că americanii au găsit o nouă explicație a bombardării Ambasadei Chinei: utilizarea unei hărți vechi a Belgradului. Articolul sublinia că ambasada a fost construită în 1992 și 1993, iar înainte, în acel loc se afla un teren viran, așa că o hartă veche nu ar fi arătat nici o urmă de clădire. Pe lângă asta, “Politika” a adăugat că toți diplomații acreditați la Belgrad au fost cel puțin o dată la una din numeroasele recepții organizate de ambasadă, așa că o eroare ar fi fost improbabilă. În continuare, nu era posibil să te apropii de clădirea bombardată, așa că n-am putut să verific dacă era adevărată informația publicată de agenția China Noua, potrivit căreia ambasadorul chinez ar fi descoperit printre ruine o rachetă neexplodată. Deși noi știam că a fost vorba de 3 rachete care au distrus ambasada, de câteva zile, presa chineză vorbește de 5 rachete, dintre care doar 4 au explodat.

Bill Clinton intenționează să îl numească pe amiralul în retragere Joseph Prueher în funcția de ambasador al Statelor Unite în China, a anunțat cotidianul “New York Times“. Prueher, în vârstă de 56 de ani, îl va înlocui pe James Sasser, a cărui plecare fusese programată și pentru care Clinton încerca de 6 luni să găsească un înlocuitor. Numirea sa va fi remisă în 2 săptămâni Senatului, iar audierea va avea loc în iunie. Prueher a fost comandantul Forțelor Aliate din Pacific până în luna martie și a ieșit la pensie la 1 mai.

Când am ajuns la Media Center, Gordana, una din secretare, m-a avertizat că în curând s-ar putea să avem probleme cu accesul la Internet. La fel ca și ceilalți, Gordana se obișnuise cu mine și se amuza când mă poticneam încercând să vorbesc sârbește cât mai corect. Era o femeie înaltă, blondă, la vreo 40 de ani și arăta încă foarte bine. Sunt convins că fusese foarte frumoasă în tinerețe. I-am cerut mai multe amănunte și mi-a arătat o știre a agenției de presă Beta, în care se anunța că Guvernul SUA a cerut providerilor de Internet americani să blocheze accesul firmelor iugoslave la conexiunile prin satelit. O jumătate de oră mai târziu, a venit și răspunsul autorităților iugoslave, care au declarat că această măsură dovedește încă o dată slabiciunea NATO care, văzând că nu poate împiedica adevărul despre agresiunea împotriva Iugoslaviei să fie făcut public, încearcă să taie sârbilor orice cale de comunicare cu lumea.

M-a cuprins panica. Dacă rămânem fără Internet și fără computere, îmi va fi foarte greu să lucrez, mai ales în situația mea, fără acreditare de război. Mă ajuta foarte mult să consult știrile care apăreau de la agențiile de presă sârbești sau străine, să-mi transmit corespondențele pentru agenția Mediafax și informațiile pentru ProTV. În plus, sârbii deschiseseră un site, www.target.co.yu, unde, cu ajutorul tuturor celor care aveau computere în țară, reușeau să difuzeze extrem de rapid informații despre bombardamente. Nici nu voiam să mă gândesc la o astfel de eventualitate și mă rugam să nu se întâmple așa ceva. Și să se întoarcă mai repede Mile Cărpenișan din România.

M-am apucat rapid de treabă. Am aflat că, în Kosovo, bombardamentele au început (sau mai bine zis nici nu au contenit) încă de dimineață. La 8:00, patru bombe cu fragmentație au explodat într-un sat de lângă Djakovica, o alta fiind lansată la Glogovac. O jumătate de oră mai târziu, la nord de Vranje, între satele Srpska Kuca și Karadin, au căzut alte 8 bombe. În timp ce-mi notam aceste date, a sunat alarma aeriană și la noi. Era 14:23. Au urmat alarme la Kragujevac și Novi Sad. Apoi au început să vină știrile despre bombardamente. De la Niș, unde era alarmă încă de dimineață și au fost bombardate aeroportul și viaductul de la Trupalsko sumo, de pe autostrada spre Belgrad. De la Leskovac, unde au fost auzite două explozii și se vedea o coloană de fum ridicându-se dinspre satul Arap. De la Grdelica, unde a explodat o altă bombă, iar alarma nu a mai fost ridicată de 24 de ore. De la Jastrebac, unde 4 rachete au atins releul de televiziune. De la Zitoradja, unde o bombă a explodat lângă o biserică și o alta în centru, lângă sediul televiziunii locale, rănind ușor o persoană. De pe muntele Fruska Gora, unde două proiectile au încercat să lovească trupele ascunse prin păduri. Belgradul a scăpat și de data aceasta, iar alarma a fost ridicată la 16:41.

Manojlo Milovanovic, ministrul Apărării din Republica Srpska, a acuzat NATO că utilizează aeroporturile din Bosnia și Croația pentru a bombarda Iugoslavia. “De exemplu, în 2 mai, în timpul unuia dintre cele mai violente atacuri împotriva Iugoslaviei, 22 de avioane ale NATO au decolat de pe aeroportul de lângă Tuzla,” a afirmat Milovanovic. “În acea zi, cele 22 de avioane au atacat de 9 ori Iugoslavia. Alte aparate decolează de pe aeroporturile croate de la Zagreb-Pleso, Udbina și Pula. NATO nu mai poate pretinde că aviația sa nu survolează teritoriul bosniac. Face acest lucru încă din 24 martie, de la începutul agresiunii.”

Alianța Nord-Atlantică a distrus, de la începutul războiului în Iugoslavia, 100 de aeronave sârbe (avioane și elicoptere), a declarat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, informează AFP. “Este vorba de aparate tip MiG, Galeb și elicoptere,” a adăugat Shea, promițând că va reveni cu informații mai precise. Avioanele NATO au distrus la sol, în noaptea de miercuri spre joi, 5 aparate iugoslave, care s-au adăugat celorlalte 5 avioane MiG-21 neutralizate în noaptea anterioară, a anunțat Alianța Nord-Atlantică. Conform Institutului Internațional de Studii Strategice (IISS) din Londra, Iugoslavia avea, la începutul conflictului, 322 de avioane și 74 de elicoptere militare. Armata iugoslavă dispunea de 47 de avioane MiG-21 F, 17 avioane MiG-21 U și 15 avioane MiG-29. Mai avea 18 avioane Mig-21 R (de recunoastere), 50 de avioane Galeb (de sprijin la sol și de antrenament), 9 avioane Super Galeb G-4 (de vânătoare), 30 de avioane Orao 2 (de sprijin la sol), 20 de avioane Orao (de recunoaștere), 16 avioane Super Galeb (de antrenament), 16 avioane Orao și 25 de avioane Utva (de antrenament). De asemenea, Belgradul mai dispunea de 2 avioane Falcon și 6 avioane Yak-40, 15 avioane AN-26, 4 avioane CL-215 (de transport și luptă împotriva incendiilor) și 32 de avioane Utva-66 (avioane de legătură). Armata iugoslavă mai era dotată cu 14 elicoptere Partizan, 44 de elicoptere Gazelle înarmate și 16 Gazelle neînarmate, susține IISS.

Începând de astăzi, sârbii au anunțat că au introdus obligativitatea vizei de intrare în țară și pentru cetățenii italieni, pe principiul reciprocității. Ei au motivat că doresc să controleze intrarea în Iugoslavia a persoanelor din țările care participă la bombardamente. S-a păstrat neschimbat, deocamdată, regimul diplomaților și al celor care călătoresc în interes de serviciu.

RTS a preluat ștafeta de la ziarul “Politika” și i-a acuzat, în jurnalul din această seară, pe Milo Djukanovic și Zoran Djindjic, de trădare și colaborare cu agresorul. “În vreme ce tot poporul se gândește la apărarea țării, Djukanovic și Djindjic se gândesc la modul în care ei ar putea prelua puterea, sub umbrela NATO,” se spunea în comentariul citit în timp ce pe ecran se derulau imagini de la călduroasa primire făcuta de Gerhard Schroeder. “Cei doi trădători afirmă în fața mentorului lor că singurul mod de a institui o așa-zisă politică democratică în Serbia și Iugoslavia este schimbarea actualei puteri nedemocratice.” După acest adevărat rechizitoriu, care a avut un efect devastator asupra imaginii celor doi politicieni, RTS a prezentat pe larg detalii despre inițiativa Partidului Socialist Popular din Muntenegru, care a demarat o procedură pentru destituirea președintelui Milo Djukanovic, pe care îl acuză de încălcarea Constituției. Partidul este condus de Momir Bulatovic, omul de încredere al lui Milosevic, pe care acesta îl numise prim ministru al Federației Iugoslave.

O serie de ciocniri între Poliție și pacifiștii germani, care blocau accesul într-o clădire din Bielefeld unde ecologiștii urmau să țină un congres extraordinar consacrat situației din Kosovo, a făcut ca lucrările să fie deschise sub o puternică protecție polițienească, relatează AFP. Aproximativ 450 de persoane au blocat strada care ducea spre clădire, formând cordoane umane și scandând sloganuri ca “Pacifiștii ecologiști asasinează civili”. Deschiderea lucrărilor congresului, prevăzută pentru ora 9:00, a trebuit să fie amânată. Îndreptându-se spre tribună în huiduieli, Joschka Fischer a fost catalogat de unii dintre participanți drept “asasin“, iar vesta îi era încă pătată cu vopsea roșie, deoarece fusese stropit, puțin mai devreme, de către un militant pacifist. În cele din urmă, el a încheiat intervenția în ovații și aplauze, însă nu înainte de a-i convinge pe Verzi să aprobe acțiunea NATO în Iugoslavia. “Ecologiștii nu mai sunt un partid protestatar,” a explicat Fischer. “Ați vrut să fim în Guvern. Era clar că, semnând un acord de coaliție cu Partidul Social Democrat, urma să ne confruntăm cu situații dificile. Dați-mi un exemplu de guvern care a reusit cu succes atâtea acțiuni diplomatice câte am dus noi la îndeplinire.”

După transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30 și jurnalul RTS, am coborât în bar. N-a trecut mult timp și a apărut “scriitorul” Dragan. “Avioanele voastre nu trebuie lovite de antiaeriană, ca se prăbușesc singure,” au fost primele sale cuvinte când m-a văzut. Am zâmbit strâmb, pentru că știam de la colegul meu de la Timișoara, Tudor Flueraș, că un MiG se prăbușise lângă Lipova, în timpul unui zbor de antrenament. Oricum, am preferat să vorbim despre avioane, decât să-mi reproșeze hotărârea de astăzi a guvernului român, care a aprobat ca Societatea Națională de Radiocomunicații să difuzeze programele pentru Balcani ale postului de radio “Vocea Americii“.

Discuția cu Dragan a fost întrerupta la 21:20, de sirenele alarmei aeriene. Am mai vorbit puțin de Djukanovic și Djindjic și, la ora 22:00, după ce au clipit de câteva ori, becurile din hotel s-au stins. Dule, barmanul, ne-a pus pe masă niște lumânări, dar am preferat să urc pe acoperiș, să văd ce se întâmplă. Întregul oraș era scufundat în beznă. Ceva mai târziu, la Radio Pancevo, care a reușit să-și reia emisia cu ajutorul unor generatoare pe motorină, s-a anunțat că NATO a lansat din nou bombe cu grafit asupra liniilor de înaltă tensiune și transformatoarelor de lângă Belgrad. Din când în când, jurnaliștii din Pancevo avertizau că nu se știe câtă motorină mai aveau și cât timp își vor putea continua emisia, dacă avaria nu se remediază.

Președintele finlandez Martti Ahtisaari ar putea să-l însoțească la Belgrad pe emisarul rus pentru Iugoslavia, într-o eventuală misiune comună de mediere a crizei din Kosovo, a anunțat postul național de televiziune YLE. Ahtisaari a fost solicitat să joace un rol, slab definit, de mediator, datorită cunoașterii în profunzime a problemelor din Balcani și a relațiilor bune pe care le are Finlanda cu NATO și cu Rusia.

Ce să se remedieze? La 22:40, a fost scoasă din funcțiune termocentrala “Drmno” de la Kostolac, iar 8 minute mai târziu, au fost avariate toate cele 5 blocuri energetice ale termocentralei “Kolubara” de la Veliko Crljano, de lângă Lazarevac. Sistemul energetic național a fost din nou destabilizat și mai mult de jumătate din țară era în întuneric. Total sau parțial, orașele Niș, Pirot, Aleksinac, Prokuplije, Leskovac, Pancevo, Sabac, Obrenovac și altele au rămas fără curent. Echipele companiei “Elektrodistribucija Serbia” (EDS) au fost trimise imediat pe teren, pentru a remedia avariile.

Am văzut și eu ce înseamnă remediere. În momentul în care norul de grafit și ghemotoacele de fire din aluminiu atingeau instalațiile electrice, se produceau scurt-circuite în serie. Firele de aluminiu se înfășurau, ca un fuior de lână în jurul fusului, pe cablurile de înaltă tensiune. Acestea arătau ca niște imense gogoși ale viermilor de mătase și nu mai puteau fi îndepărtate. Pur și simplu, cablurile trebuiau tăiate și înlocuite. Deja electricienii EDS deveniseră specialiști și, până spre miezul nopții, au reușit să remedieze parțial avariile și centrul Belgradului avea din nou curent.

Cât am stat pe acoperiș, am auzit o bubuitură înfundată dinspre Novi Sad. A fost lovită o stație de transformare și, după câteva flame albăstrui, orașul a dispărut în întuneric. Singurele indicii că mai exista erau tirurile antiaerienei, care luminau orizontul dinspre nord. Am mai văzut două explozii dinspre muntele Fruska Gora, iar o scânteie mai îndepărtată a fost semnul că podul peste canalul Staro Brcko, de pe autostrada spre Sombor, nu mai există.

Tot la 22:30, după un scenariu identic, orașul Niș s-a scufundat în întuneric și majoritatea centralelor telefonice au încetat să funcționeze. Mai multe proiectile cu grafit fuseseră lansate asupra stației de transformare “Niș II” din satul Brzi Brod. Până la miezul nopții, echipele de intervenție au stabilizat și aici situația. Totuși, alarma aeriană ce avea să fie anunțată mâine dimineață, la 9:44, după o întrerupere de numai 4 ore, a găsit 60 % din locuitori fără curent.

“Tiruri sporadice au fost înregistrate joi, în zona de frontieră,” a declarat Andrea Angeli, purtător de cuvânt al OSCE, citat de AFP. Aproximativ 50 de soldați sârbi, intrați pe teritoriul albanez, au fost expulzați de către Poliția de la frontieră albaneză. Cel puțin trei civili albanezi au fost uciși. Opt combatanți răniți ai UCK, dintre care cinci în stare gravă, au fost internați, în noaptea de miercuri spre joi, într-un spital din Bajram Curri, fiind transferați mai târziu, cu ajutorul unui elicopter al Crucii Roșii Internaționale, la un spital militar de la Tirana.

În afară de proiectilele cu grafit, Serbia nu a fost vizată de bombe în această noapte. Cu excepția aeroportului Ponikve, din nordul orașului Uzice, unde au fost auzite 4 explozii puternice, și a provinciei Kosovo. La Priștina, prima bombă a explodat la 21:40. Orașul Djakovica a fost atacat în 3 raiduri, avioanele NATO lansând cel puțin 13 proiectile în zonă. La 1:00, au fost bombardate orașul Pec și muntele Sar. Însă cel mai greu afectat de bombardamente a fost satul Korisa, situat la nord-est de Prizren. Aici, explozia a 8 bombe cu fragmentație a ucis cel puțin 50 de persoane și a rănit grav alte 50. Dar despre această tragedie, aveam să aflu mai multe detalii a doua zi.

Pentru că atacurile au încetat, după ora 1:00 m-am dus la culcare. Am fost trezit la 3:45, de vuietul avioanelor care survolau Belgradul la joasă înălțime. Blestemând războiul, și NATO, și toate avioanele de pe pământ și din cer, am sărit în bocanci și am urcat în fugă pe acoperiș. Antiaeriana trăgea cu furie în toate direcțiile și a reușit să respingă atacul, fără ca Belgradul să fie lovit de bombe. Atent la luptele aeriene, nu am simțit cutremurul de la 3:53. Cu epicentrul la Mionica și intensitatea 3,5 pe scara Richter, seismul nu a avut nici un efect și nu a fost resimțit decât la Valjevo. Oricum, la o astfel de intensitate, nici dacă ar fi avut epicentrul sub hotel, nu l-aș fi simțit. Sau aș fi crezut că e vibrația unei explozii. Când cerul s-a liniștit, m-am dus din nou la culcare. Am mai înjurat o dată la 5:27, când au sunat sirenele de încetare a alarmei aeriene și am mai moțăit o oră, până înainte de transmisia pentru emisiunea de dimineață de la ProTV.

Ibrahim Rugova a afirmat miercuri, în prima zi de la sosirea sa în Germania, că independența provinciei Kosovo rămâne obiectivul principal, relateaza AFP. Acordul pe care albanezii l-au semnat la Rambouillet, pentru o perioadă tranzitorie de 3 ani, constituie un compromis, a declarat Rugova, cu ocazia unei întrevederi cu ministrul de Externe Joschka Fischer. “Vom vedea peste 3 ani ce s-a realizat. Rămâne ca populația să-și decidă ea însăși soarta, la capătul celor 3 ani,” a declarat ministrul german.

target: de ce a fost bombardată Ambasada Chinei ?

May 3, 2024June 2, 2010 by sorinbogdan

8 mai 1999

Am reușit să dorm câteva ore și, după ce m-am trezit, am dat o fugă să văd la lumina zilei locurile lovite de bombe. Era o zi splendidă de primăvară și nimic nu părea să amintească de coșmarul din noaptea care trecuse. Nimic, până am ajuns la Ambasada Chinei. Era ora 10:00 și, cu o oră mai devreme, echipele de intervenție ale Apărării civile reușiseră să-l scoată de sub dărâmături pe atașatul militar chinez, care a fost internat de urgență în spital, fiind rănit la torace. Clădirea încă mai fumega și pompierii sârbi se străduiau să stingă un ultim focar de incendiu din interior. Primele două etaje au ars complet, iar fațada dinspre sud se dărâmase. Un stâlp de înaltă tensiune se prăbușise peste grilajul care înconjura ambasada și nu mai exista nici un geam întreg. Liu Chi Chan, consilierul cultural al ambasadei, zicea că în momentul bombardamentului, în clădire se aflau 30 de persoane. Patru și-au pierdut viața și cinci au fost grav rănite.

Două din rachetele lansate de avioanele NATO au lovit în plin clădirea, iar a treia a explodat între cancelarie și reședință, provocând un crater cu circumferința de 2 metri și adâncimea de 5 metri. Acoperișul Academiei de Teatru, aflată la 100 de metri de ambasadă, s-a prăbușit, iar 12 autocare ale companiei aeriene iugoslave JAT, parcate în apropiere, au fost complet distruse. Majoritatea imobilelor dintre ambasadă și hotelul “Jugoslavija” avea geamurile sparte și urme de schije pe ziduri. Toată ziua, locul dezastrului a fost vizitat de oficialități iugoslave. Când am ajuns eu acolo, Ljubisa Ristic, președintele Comisiei de politică externă a Parlamentului iugoslav, tocmai declara că “după acest bombardament, Organizația Națiunilor Unite va înceta, probabil, să mai existe”. La un post de radio am auzit că, după 4 ore de discuții furtunoase, membrii Consiliului de Securitate al ONU s-au declarat “bulversați și adânc preocupați de acest atac, soldat cu victime și pagube materiale”.

NATO a recunoscut că a luat drept țintă, din greșeală, ambasada Chinei la Belgrad, confundând-o cu o altă clădire vecină, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Alianței Jamie Shea, citat de AFP. “Nu am bombardat deliberat ambasada chineză din capitala iugoslavă. Ținta vizată era imobilul care adăpostește Direcția federală pentru Armament,” a precizat oficialul NATO. “Cele două clădiri sunt foarte aproape una de alta.” Invitat să fie mai precis, Jamie Shea a recunoscut că ambasada a fost confundată cu o altă clădire și a fost programată din eroare ca obiectiv al bombardamentelor din noaptea de vineri spre sâmbătă. “Este vorba de nimic mai mult și nimic mai puțin decât un teribil accident,” a insistat el. “Regretăm profund pierderile umane.”

Am urmărit, ușor amuzat, seria de explicații pe care avea să le dea NATO, ca justificare a bombardării Ambasadei Chinei. Una mai fantezistă și mai puerilă decât cealaltă, ușor de demontat de orice om serios care cunoștea, cât de cât, situația din teren. Singura care se apropia de adevăr era – culmea! – chiar prima, existentă într-un comunicat neobișnuit de lung, dat publicității la Bruxelles în această dimineață: “Raidurile vizau afectarea coordonării naționale a operațiunilor militare ale Poliției speciale în provincia Kosovo, în special centrul de comanda Dobanovci. Acesta este folosit drept reședință de către președintele Slobodan Milosevic, iar la subsolul clădirii există un important buncăr.”

Ei bine, adevărul era că NATO aflase că, la subsolul Ambasadei Chinei se afla unul dintre cele mai bine dotate buncăre din Belgrad, de unde, cu ajutorul experților chinezi și în colaborare cu rușii, Milosevic și generalii sârbi coordonau toate operațiunile militare. Informațiile esențiale erau recepționate de la sateliți, cu ajutorul imenselor antene instalate la ambasada. Americanilor nu le-a fost greu să-și dea seama ce se petrecea acolo și au decis să bombardeze ambasada. Nu își imaginau că vor distruge buncărul, dar au făcut imposibil accesul în interior. Se pare că, exact în momentul bombardamentului, înăuntru se afla chiar Pavle Bulatovic, ministrul iugoslav al Apărării. Ironia sorții a făcut ca acest adevăr, nerostit oficial de nimeni și publicat abia câteva luni mai târziu în presa mainstream, să-i impiedice pe chinezi să aibă o reacție pe măsura gestului sfidător al NATO. Așa cum foarte bine au evaluat experții militari care au decis bombardarea ambasadei, incidentul avea să se stingă încet. Tărăboiul făcut de chinezi era praf în ochii opiniei publice mondiale, ei știind că amenințarea dezvăluirii oficiale a motivului real al atacului îi va împiedica să recurgă la gesturi radicale.

Președintele rus Boris Elțîn s-a declarat “indignat de actul barbar și inuman al bombardării ambasadei Chinei din Belgrad,” potrivit adjunctului Administrației prezidențiale, Serghei Prihodko, care se afla la Beijing, informează agenția Itar-Tass. “În numele tuturor rușilor, indignați de acțiunile NATO, fac apel încă o dată la țările membre ale Alianței să pună capăt vărsării de sânge, să oprească atacurile și să meargă pe calea negocierilor de pace,” se precizează în textul semnat de șefului statului rus. “Distrugerea unei ambasade străine nu este doar un act de vandalism, dar și o violare grosolană a dreptului internațional.”

La 4-500 de metri de Ambasada Chinei, hotelul “Jugoslavija” încă mai fumega. Aripa din stânga, în care se aflau birourile administrative și bucătăria, era făcută praf, iar intrarea nu mai putea fi folosită. Una din rachetele care l-a lovit a spulberat vitrinele imense și s-a înfipt, cu precizie, exact în recepție. O a doua a explodat în holul hotelului. Din cei 7 turiști cazați la “Jugoslavija”, doar unul și-a pierdut viața, ceilalți reușind să se adăpostească la timp. Victima era Andjelko Gala Nincic, un activist al filialei din Republica Srpska al SPS (Partidul Socialist din Serbia, condus de Milosevic). Am aflat și un amănunt de culoare: hotelul aparținea companiei ruse “Metropol“, al cărui director general era chiar Vladimir Ljubicic, fostul ministru sârb al Turismului. În garajul hotelului se aflau 25 de automobile nou-nouțe ale reprezentanței firmei Nissan la Belgrad, valorând aproape 500.000 de mărci germane și 20 de automobile ale firmei Hertz, care închiriază mașini. Toate au fost făcute praf.

M-am dus în centru, pe bulevardul Knez Milosa, să văd cladirea General Stab. Câteva cratere imense se căscau din zidurile groase, iar circulația mașinilor și a pietonilor pe trotuarul din apropiere era interzisă, pentru că se bănuia că una din rachetele care a lovit clădirea nu a explodat. Peste drum, sediul Guvernului Serbiei era aproape distrus. Din una dintre cele mai vechi si mai frumoase clădiri ale Belgradului mai rămăsese fațada și o parte din interior. Acoperișul și frizele de sus erau prăbușite, iar cariatidele care le sprijineau – ciobite de schije.

Bombardamentul a avariat și o clinică universitară, clinica de urologie și spitalul “Sf.Sava”, fără a face victime, deoarece pacienții fuseseră evacuați în adăposturile antiaeriene. Spasoje Krunic, președintele Comitetului executiv al Consiliului local al Belgradului, îi rugase dimineața pe locuitorii orașului să nu circule prin centru și să stea în adăposturi în timpul alarmelor aeriene. Și, mai ales, să nu se ducă la locurile bombardate, chiar dacă doresc să dea o mână de ajutor la căutarea supraviețuitorilor.

Ministrul rus al Afacerilor Externe Igor Ivanov a calificat bombardamentul NATO asupra clădirii ambasadei chineze din Belgrad drept “o provocare strigătoare la cer și o sfidare la adresa comunității internaționale”, informează agentia rusă Interfax. Șeful diplomației ruse și-a anulat în ultimul moment, sâmbătă dimineața, din ordinul președintelui Elțîn, vizita pe care urma s-o efectueze în Marea Britanie. Pe de altă parte, ministrul rus de Externe a atras atenția că “UCK se pregătește pentru lansarea, în scurt timp, a unei provocări de mare anvergură în provincia Kosovo, pentru a torpila reglementarea politică a crizei iugoslave”.

Am avut mult de lucru astăzi. După o corespondență pentru Știrile de la ora 13:00, mi s-a transmis să mă pregătesc pentru o ediție specială a Știrilor ProTV, care a fost difuzată la ora 14:15. Până atunci, am reușit să termin și o înregistrare telefonică pentru ProFM. Ediția specială a fost prezentată, la București, de Lucian Mîndruță. În dialogul cu el, după ce am dat o grămadă de detalii despre bombardamentul din noaptea ce a trecut, n-a avut de lucru și m-a întrebat ce știu despre lovirea hotelului “Jugoslavija”, pentru că – spunea el – NATO susținea că acolo se afla cartierul general al “Tigrilor“, formațiunea paramilitară a lui Zeljko Raznatovic-Arkan. “Este o mare prostie,” i-am replicat eu. “Toată lumea știe că Arkan locuiește la hotelul “Hyatt“, unde, în fiecare seară, stă la palavre cu jurnaliștii străini și dă interviuri pe bani la CNN și la alte posturi de televiziune.”

Mi-am dat seama că replica mea a fost cam dură, însă nu m-am putut abține, pentru că puțin lipsise să nu dezvălui motivul real al bombardării hotelului. Și, având în vedere situația mea (fără acreditare de război), nu știu care ar fi fost consecințele. Adevărul era că, în hotelul “Jugoslavija” se afla unul dintre centrele de comunicații ale Statului major al Armatei iugoslave. NATO l-a descoperit din cauza prostiei unuia dintre ofițerii care îl comanda. Venea în fiecare dimineață cu mașina oficială la hotel. Probabil că unul dintre “ziariștii” occidentali acreditați la Belgrad (într-un război, acoperirea de jurnalist este ideală pentru orice agent secret) observase mașina, pe al cărui număr de înmatriculare erau inițialele “VJ” (Vojska Jugoslavije, adică Armata Iugoslaviei) și a transmis informația către NATO. Astfel, hotelul a fost bombardat.

Mai târziu, la sfârșitul războiului, aveam să aflăm și unde era cel de-al doilea centru de comunicații al Armatei iugoslave și de ce nu a fost descoperit. Oricum, informația cu “Tigrii” lui Arkan era absolut stupidă, mai ales că se știa la Belgrad că formațiunea paramilitară a acestuia nu a acționat în Kosovo în timpul acestui război. “Tigrii” și-au avut rolul lor în războaiele din Croația și Bosnia și – poate – în operațiunile de anihilare ale luptătorilor UCK din Kosovo, care avuseseră loc în 1998, cu acordul tacit al puterilor occidentale. Cu “plinul” făcut, nu erau curioși să se bage în gura lupului acum.

Oricum, Arkan a profitat rapid de explicația lansată de NATO, pentru a se băga un pic în seamă. I-a chemat pe jurnaliștii străini în fața hotelului “Jugoslavija”, unde a pozat cu o sabie gigantică în mână, cu care amenința că îi va nimici pe dușmani. Paloșul, lung de aproape un metru și jumătate și cântărind 30 de kilograme, aparținuse ultimului rege muntenegrean, Nikola. Sunt convins că, după acest circ, Arkan a avut grija să mărească suma pentru care acorda interviuri jurnaliștilor occidentali. Doar îi crescuse cota!

După corespondența din ediția specială a știrilor, m-a sunat Mile Cărpenișan din România. Mi-a spus că i-a plăcut cum “i-am tras-o” lui Mîndruță, pe care nu îl putea suferi deloc. La fel ca multă lume din țară care simpatiza cu sârbii, Mile îl considera pe Lucian pro-american și se enerva că această atitudine a lui se putea observa pe ecran. Mile trebuia să meargă la București, să-și rezolve problemele legate de decontul lui, să mai ia niște bani și să se întoarcă la Belgrad. Ardea de nerăbdare să vină înapoi și îmi tot atrăgea atenția să am grijă să nu pățesc ceva până se întoarce.

Posturile de televiziune sârbești au anunțat că vineri, la Lipljan, o localitate la 30 de kilometri sud de Priștina, a fost descoperit cadavrul lui Fehmi Agani, consilierul liderului albanez Ibrahim Rugova. Acesta fusese răpit de luptătorii UCK, pentru a nu-l însoți pe Rugova la Belgrad, la negocierile cu Slobodan Milosevic și a fost, ulterior, executat în semn de avertisment. În 29 martie, NATO anunțase că Agani și Baton Haxhiu, redactorul șef al cotidianului de limbă albaneză din Kosovo “Koha Ditore“, ar fi fost uciși de sârbi. Câteva zile mai târziu, cei doi au apărut în public și au dezmințit știrea. Ba chiar Haxhiu a plecat în Germania, unde a și rămas.

Ministrul britanic de Externe Robin Cook a declarat astăzi că a luat legătura cu fiul lui Fehmi Agani, care i-a confirmat asasinarea tatălui său și i-ar fi spus că este convins că acesta a fost ucis de Poliția sârbă, nu de UCK. Sârbii, însă, nu aveau nici un motiv să facă așa ceva. Profesor de sociologie la Universitatea din Priștina, Fehmi Agani (66 de ani) a fost unul din membrii fondatori ai Ligii Democratice din Kosovo (LDK), partidul lui Ibrahim Rugova. În 1998, acesta l-a desemnat să poarte negocieri cu regimul de la Belgrad, pentru soluționarea tensiunilor tot mai acute din Kosovo. A făcut, apoi, parte din delegația albaneză care a participat la negocierile de la Rambouillet și Paris, din februarie 1999. Povestind într-un interviu acordat cotidianului francez “La Croix” despre aceste negocieri, Agani a recunoscut că, așa cum susțineau și sârbii, la Rambouillet, cu rare excepții, delegațiile sârbă și albaneză nu au avut contacte directe. “Un membru al delegației sârbe a venit la mine și mi-a spus că a fost odinioară elevul meu. Nu știu dacă este adevărat, dar de atunci, nu am mai avut nici un contact,” povestea Agani, confirmând, indirect, că puterile occidentale au încercat să impună sârbilor acordul de la Rambouillet. Toate aceste declarații și atitudinea lui Fehmi Agani au deranjat liderii UCK, care nu s-a sfiit să-l elimine, pentru că în acest moment, nu aveau nevoie de astfel de oameni.

Ibrahim Rugova s-a declarat fără echivoc pentru un statut de autonomie al provinciei Kosovo în cadrul Iugoslaviei, a declarat Viktor Cernomîrdin, citat de Itar-Tass, adăugând că liderul albanez susține și dezarmarea luptătorilor UCK. “Este o greșeală politică să înarmezi combatanții separatiști albanezi din Kosovo, pentru a trebui apoi să-i dezarmezi,” a apreciat Cernomîrdin. Oficiali ruși au afirmat în mai multe rânduri că dețin informații care dovedesc că NATO a asigurat armamentul necesar UCK. Ibrahim Rugova și reprezentantul special al președintelui rus pentru Iugoslavia s-au întâlnit în această seară în Germania, după discuțiile acestuia cu cancelarul Gerhard Schroeder.

Pentru continuitatea acestei povestiri, am lăsat deoparte ce s-a întâmplat de-a lungul acestei zile. Care a fost departe de o zi liniștită. La Belgrad, între 14:20 și 15:11, a fost alarmă aeriană, însă fără atacuri. Ele s-au concentrat asupra estului țării, La 14:25, a fost distrus podul peste râul Velika Morava al autostrăzii spre Niș, aflat în porțiunea dintre Jagodina și Cuprija. Inițial, posturile de radio au anunțat că, în timpul bombardamentului, pe pod s-ar fi aflat un automobil al unei delegații române care mergea cu ajutoare spre Niș. Reporterii citau martori oculari care ar fi afirmat că mașina, în care se aflau 4 persoane, ar fi fost proiectată în aer vreo 30 de metri, după care a căzut înapoi pe pod. În primul moment, am înghețat, însă în continuarea știrii se preciza că doar doi dintre români ar fi fost ușor răniți.

Am sunat la Ambasada României, dar nimeni nu știa nimic. Ambasadorul Alexandru Cornea mi-a promis că va suna imediat la spitalul din Cuprija și se va interesa de soarta compatrioților noștri. Ceva mi se părea, totuși, ciudat, știind stilul sârbilor de a exagera proporțiile incidentelor de acest fel. Nu puteam să înțeleg cum de nimeni nu a pățit nimic, după ce au zburat prin aer 30 de metri. Nici un tanc n-ar fi rezistat. M-am lămurit la unul dintre buletinele de știri ale televiziunii Studio B, când am văzut imaginile transmise de la fața locului. Practic, automobilul – un Cielo albastru cu însemnele Crucii Roșii pe el – mergea cu viteză pe autostradă, într-o regiune aflată sub bombardamente. Avioanele NATO au bombardat podul cu câteva minute înainte ca mașina să intre pe el. Podul era dublu, cele două sensuri de mers ale autostrăzii fiind despărțite. Racheta a lovit în plin una din părți, explozia făcând ca plăcile de beton “să înflorească” și să se ridice, ca niște ziduri perpendiculare pe șosea. Automobilul cu cei 4 români a intrat pe pod înainte ca polițiștii sârbi să închidă traficul. Când a observat obstacolul, șoferul a frânat, însă din cauza vitezei, s-a ciocnit frontal cu “barajul” de beton. Izbitura nu a fost foarte puternică. Din imagini, am putut observa că automobilul era doar ușor avariat în față.

La aceeași oră, NATO a bombardat cazarma “Vojvod Putnik” din Kragujevac. Trei proiectile au explodat în centrul orașului, avariind serios spitalul, policlinica studențească și mai multe case. Pentru că alarma aeriană a sunat abia la 5 minute după începerea atacului, localnicii nu s-au ascuns în adăposturi și au fost surprinși pe străzi de schijele care zburau în toate direcțiile. 20 dintre ei au fost răniți, din fericire, ușor. La Bogutovac, însă, după ce au bombardat un pod de cale ferată, piloții Aliantei au distrus din temelii gara.

Între 16:02 și 16:15, orașul Niș a fost din nou ținta unei adevărate ploi de bombe, care încercau să nimerească “Podul de beton” din centru. Podul nu a fost distrus, dar 7 persoane au fost rănite și au fost serios avariate clădirile de pe o rază de 200 de metri. Printre ele: Consulatul Greciei, clădirea rectoratului, gara și o școală. Alte bombe au vizat, din nou, instalațiile companiilor Jugopetrol și Energogaz, aeroportul și zona industrială din nord-vestul orașului. Nici în Kosovo nu a fost liniște, fiind atacate regiunile Priștinei și a orașului Djakovica.

Seara, după ce am transmis ultimele noutăți pentru Știrile ProTV de la 19:30, m-am uitat la jurnalul RTS, în care se amintea că atât Slobodan Milosevic, cât și soția sa Mira Markovic, au transmis condoleanțe profunde președintelui chinez Jiang Zemin, pentru cei 4 morți de la ambasadă și s-a precizat că 5 din cei 20 de răniți sunt în continuare în stare gravă. Au fost prezentate pe larg reacțiile internaționale la bombardarea ambasadei chineze, accentuându-se, desigur, cele în care atacul era condamnat. Ne-am amuzat cu toții privind imaginile transmise de la Beijing, unde 2.000 de chinezi – majoritatea studenți – încercuiseră Ambasada SUA, sub privirile a circa 100 de polițiști. Toate geamurile clădirii au fost sparte cu pietre, iar manifestanții scandau “Criminalii!” și “Sângele trebuie răzbunat cu sânge!” Toți știam că o asemenea manifestație nu poate avea loc spontan în China.

“NATO a nesocotit convențiile de la Viena în privința relațiilor diplomatice și normele care guvernează relațiile internaționale și a atacat în mod fățiș ambasada Chinei,” a declarat Comisia pentru Afaceri Externe a Adunării Naționale a Poporului din China, într-un comunicat difuzat de agenția “China Nouă“. “Este vorba de un act de hegemonie pură, pe care poporul chinez nu-l va tolera niciodată. Acesta este cel mai mare dezastru umanitar de la sfârșitul războiului rece.”

Credeam că, după “gafa” de aseară, NATO va face o pauză. M-am înșelat: la 21:04 sunau din nou sirenele alarmei aeriene. Belgradul a avut, totuși, o noapte liniștită. Atacurile aeriene au început în Kosovo, la 22:10, când zona orașului Decani a fost bombardată. A urmat muntele Goles, de lângă Lipljan. La 22:25, au fost bombardate releele TV de pe muntele Kosmaj și întreaga regiune Mladenovac, situată la 50 de kilometri sud de Belgrad, nu a mai putut recepționa programele televiziunilor. Alte două proiectile au distrus releele TV de pe muntele Rudnik, întrerupând recepționarea postului local de televiziune și ale posturilor Politika și Pink, care retransmiteau jurnalele RTS în regiunea Gornji Milanovac. Două raiduri aeriene deosebit de puternice s-au abătut asupra orașului Uzice, la 22:35 și 22:50, când bombele au distrus complet clădirea poștei din centru, avariind serios imobilele din jur și blocând legăturile telefonice. La aceleași ore, un proiectil a lovit sediul Poliției din Valjevo, iar un altul, pentru a nu știu câta oară, fabrica “Krusik“. O femeie a fost rănită și incendiul a fost stins cu greu de pompieri. A fost atins și releul de pe muntele Cer, de lângă Sabac, iar poșta din Kragujevac a fost lovită de o rachetă care nu a explodat, dar a străbătut acoperișul și trei planșee de beton, înainte de a se înfige în pivniță.

Papa Ioan Paul al II-lea și patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Teoctist au solicitat astăzi, într-o declarație comună semnată la Palatul Patriarhiei din București, tuturor părților implicate în conflictul cu Iugoslavia, depunerea armelor și reluarea negocierilor pentru pace. “În numele lui Dumnezeu, Tatăl tuturor oamenilor, cerem insistent părților angajate în conflict să depună armele și îndemnăm insistent părțile prezente să facă gesturi profetice, pentru ca o nouă artă de a trăi în Balcani, marcată de respectul tuturor pentru fraternitate și conviețuire, să fie posibilă pe acest pământ mult iubit. Aceasta va fi în ochii lumii un semn puternic, care va arăta că, împreună cu întreaga Europă, teritoriul Republicii Federale Iugoslavia poate deveni un loc al păcii, al libertății și al concordiei pentru toți locuitorii săi.”

target: NATO bombardează un autobuz cu călători la Luzane

April 26, 2024May 26, 2010 by sorinbogdan

1 mai 1999

Astăzi, am apucat să ne plimbăm prin oraș. Era o zi frumoasă, liniștită și ne-am dus să mâncăm pe Skadarlija. Aceasta este una din străzile celebre ale Belgradului. Veche, pavată cu bolovani rotunjiți de vreme, strada e plină de cârciumi. Toate își datorează celebritatea personalităților care obișnuiau, în diferite epoci, să mănânce și să bea un pahar cu vin în ele. Ne-am așezat pe terasa uneia și, după ce am comandat ceva de mâncare, șeful de sală și-a dat seama că suntem români și ne-a adus “cartea de onoare” a localului, să ne arate unde a semnat Ion Iliescu. Nu departe de pagina pe care semnase Margaret Thatcher.

În general, era ieftin să mănânci la restaurant (în jur de 10-15 mărci germane de persoană) și la fel s-a întâmplat în această sâmbătă. Însă aveam să ne convingem că toți chelnerii din lume sunt la fel. Când am revenit, după mai multe zile, pe Skadarlija, șeful de sală a strigat dupa noi și ne-a invitat din nou pe terasa localului său. De această dată, nu ne-a iertat și ne-a înșelat cu neobrăzare, încărcând nota de plată cu cel puțin 100 de dinari (10 mărci) de persoană. N-am comentat. Am plătit și am plecat, însă a doua zi am trecut din nou prin fața restaurantului său și, când ne-a strigat să venim la el, am clătinat, zâmbind, din cap și ne-am așezat, ostentativ, pe terasa localului vecin.

Președintele Bill Clinton a anunțat o înăsprire a sancțiunilor comerciale impuse de Statele Unite Iugoslaviei, prin interzicerea operațiunilor de import-export cu Serbia, inclusiv a celor cu produse petroliere, se afirmă într-un comunicat dat publicității de Casa Alba și citat de AFP. Printre măsurile decise, figurează și înghețarea tuturor bunurilor pe care statul iugoslav le deține în SUA sau sunt sub controlul unor entități americane. Clinton a luat, totuși, hotărârea de a menține “scutirile, deja în vigoare, de care beneficiază Muntenegru, datorită susținerii pe care Statele Unite o acordă guvernului său multietnic, ales în mod democratic”.

La un moment dat, în timp ce mâncam, mi-a sunat telefonul. Era colegul meu de la Timișoara, Tudor Flueraș, care m-a întrebat, râzând, ce i-am făcut lui Ion Cristoiu. N-am știut ce să-i răspund și mi-a explicat că acesta a scris despre noi în editorialul său de astăzi din “Cotidianul“. Curioși, l-am rugat să ne trimită articolul prin fax.

“Sorin Bogdan și Mile Cărpenișan sunt, după o lună de ședere la fața locului, adevărați experți în arta militară. În nopțile petrecute pe acoperișul hotelului, m-au învățat ce să fac la ivirea unei rachete de croazieră, mi-au arătat, după zgomotul exploziilor, ce zone ale Belgradului au fost țintite, mi-au atras atenția asupra tacticii folosite de antiaeriana sârbă. Au ajuns atât de buni cunoscători într-ale războiului, încât mi-au putut spune, după zgomotul avioanelor, tipul lor și, după direcția de unde veneau, locul de unde plecaseră. (…)

În timp ce ditamai jurnaliștii occidentali de la CNN, AFP, BBC o șterg de la fața locului când se zvonește că avioanele vor lovi din nou acolo, mai tinerii mei confrați la care, probabil, faimoșii gazetari ai Vestului se uită de sus, ca la niște amărâți din Est, care n-au în spate decenii de tradiție a presei independente, rămân, riscându-și viața. În timp ce bravii jurnaliști occidentali așteaptă să fie duși de către oficialități la locul unde o clădire a fost lovită, ai noștri dau fuga pe străzi și ajung înaintea lor, fără a șovăi o clipă la gândul că ar putea păți ceva în nebunia de la locul unde clădirea a fost lovită. (…)

Dincolo de profesionalism, m-a impresionat la acești tineri patima de a scrie adevărul, de a relata ceea ce au văzut și nu ceea ce ar dori guvernanții de la București. Le-am urmărit seară de seară transmisiile de la Belgrad, când eram în România. Am sesizat imediat strădania de a relata ceea ce au văzut și nu ceea ce ar vrea să audă unii sau alții. Stând cu ei în zilele și nopțile când am fost la Belgrad, mi-am dat seama de drama pe care o trăiește jurnalistul aflat la fața locului. Sunt situații când cei de la București, închiși în spațiul strâmt al redacțiilor și al funcțiilor, ar vrea să-i contrazică, fie din necunoaștere, fie din antrenarea în tot felul de jocuri. Jurnaliștii noștri de la Belgrad nu se lasă până nu reușesc să transmită cititorilor și telespectatorilor adevărul despre ce se întâmplă în Serbia.”

Mărturisesc că editorialul ne-a făcut o mare plăcere, deși am glumit multă vreme pe seama lui. Nu eram noi chiar așa de grozavi cum ne descrisese Ion Cristoiu, dar era primul semn că vorbele noastre nu se risipesc în vânt și cineva înțelege că încercăm să-i ajutăm pe români să priceapă ce se petrece aici. Cu atât mai important ni s-a părut avertismentul din finalul editorialului:

“De aici, de la sute de kilometri distanță, îi felicit și le promit că le voi crede relatările. Sperând din toată inima că, indiferent de riscurile pe care și le asumă, vor continua să spună adevărul. Îi avertizez că nu numai eu, dar și milioanele de români care îi ascultă și îi urmăresc, își vor da seama imediat când vor relata nu ceea ce văd și simt, ci ceea ce vrea să citească sau să audă guvernanții de la București.”

L-am sunat pe Ion Cristoiu și i-am mulțumit pentru superbul editorial pe care ni l-a dedicat. I-am povestit apoi despre demența piloților NATO, care au bombardat două autobuze pline de călători. Abia aflasem că ieri, la 13:25, pe șoseaua Kraljevo-Kragujevac, în dreptul satului Vitanovac, un avion al aliaților s-a năpustit în picaj asupra unui autobuz. Unul din cele două proiectile lansate a explodat la nici 50 de metri distanță de vehicul. Schijele au rănit 8 pasageri, printre care și o fetiță de 7 ani.

Astăzi, autobuzul care făcea cursa Priștina-Niș a plecat din capitala provinciei Kosovo cu 40 de minute întârziere, din cauza alarmei aeriene. La 12:35, când trecea peste un pod lângă localitatea Luzane, autobuzul în care se aflau 60 de pasageri a fost lovit în plin de un proiectil lansat de un avion NATO. Vehiculul a fost rupt în două de explozie, jumătatea din față prăbușindu-se în apele râului. Atacul a făcut 40 de morți, restul pasagerilor fiind răniți grav. “Racheta nu a atins nimic în afara autobuzului,” povestea Rajko Maksic, un localnic care a fost martor ocular al atacului. “Podul nici nu a fost atins. Am auzit vuietul avionului și explozia. Primul lucru pe care l-am văzut când am ajuns lângă pod a fost cadavrul fără cap al unui copil. Unul dintre supraviețuitori se învârtea, năuc, în jurul autobuzului. A căzut în genunchi și l-a acoperit cu un șal negru pe tatăl său, care zăcea mort pe asfalt.”

La puțină vreme după atac, la 18 kilometri de Luzane, un avion NATO a bombardat un alt pod, peste care trecea o ambulanță care venea în ajutorul răniților. Deși girofarurile erau vizibile, pilotul a lansat proiectilul în apropierea ambulanței, schijele rănindu-l la cap pe unul dintre medici.

Un oficial al NATO a confirmat agenției Reuters că podul de lângă Luzane nu se afla pe lista țintelor, însă a adăugat: “Asta nu înseamnă că atacul nu a avut loc.” În comunicatul Alianței, dat publicității seara, a fost confirmat atacul. “Aceste greșeli sunt inevitabile în condițiile în care există sute și sute de decolari zilnice ale avioanelor NATO,” a declarat ministrul de Externe italian Lamberto Dini. Generalul Klaus Naumann, președintele Comitetului militar al NATO, a explicat că pilotul avionului vizase podul de la Luzane, într-un moment în care nici un autobuz nu se afla pe el. “Din nenorocire, autobuzul a intrat pe pod în clipa în care acesta era atins de bombă. Noi regretăm orice pierdere omenească, dar acestea se întâmplă în cursul operațiunilor militare și eu consider că, până acum, noi am depus o muncă utilă pentru a evita victimele.”

În videoclipul de mai jos, imaginile autobuzului lovit de NATO la Luzane, la minutul 2:02.

Un interviu acordat de Slobodan Milosevic agenției de presă UPI a fost publicat astăzi, atât în ziarele sârbești, cât și în cele americane. “Nu sunteți pregătiți să sacrificați vieți pentru a obține cedarea noastră,” avertiza președintele iugoslav. “În schimb, noi suntem gata să murim pentru a ne apăra drepturile ca națiune suverană.” În interviu, Milosevic a confirmat că sârbii sunt gata să accepte o forță de menținere a păcii în Kosovo, dar aceasta să nu fie înarmată și a repetat cele șapte puncte ale planului de reglementare a crizei.

O echipa de observatori ai OSCE a fost atacată astăzi de artileria sârbă în satul albanez Letaj, din apropierea frontierei cu provincia Kosovo, a anunțat Andrea Angeli, purtătorul de cuvânt al acestei organizații la Tirana, citat de AFP. Vehiculul OSCE a fost avariat de unul dintre cele 10 obuze de mortier care au lovit satul. Obuzul a explodat la o distanță de 2 metri, însă cei trei observatori nu se aflau în mașină în acel moment și nu au fost răniți. Tirurile au durat aproape o oră.

Reverendul american Jesse Jackson s-a întâlnit astăzi cu Slobodan Milosevic, care i-a promis că cei trei soldați americani luați prizonieri în 30 martie vor fi eliberați mâine dimineață. Milosevic i-a dat lui Jackson o scrisoare către Bill Clinton, cu oferta de pace a Iugoslaviei. “Președintele iugoslav mi-a părut un om rezonabil și de bună credință,” a povestit Jesse Jackson. “Consider că bombardamentele împotriva Iugoslaviei ar trebui să înceteze.”

După cum povestea mai târziu pentru “Los Angeles Times“, Nazir Uddin Khaja, președintele Consiliului musulmanilor americani, care l-a însoțit pe Jackson la Belgrad, la întâlnirea cu Slobodan Milosevic, reverendul american i-a invitat pe toți cei prezenți să formeze un cerc prinzându-se de mâini și să se roage împreună. “În mod evident, Milosevic a fost surprins,” își amintea Khaja. “Nu știa cum să reacționeze. Jesse Jackson stătea lângă el, cu mâna întinsă. I-a trebuit multă vreme să reacționeze. Era vizibil descumpănit.”

Jackson a recitat parabola biblică despre lei și miei, după care a expus – în mare – poziția americanilor. Accentuând asupra situației sale de victimă, dar – totodată – de “lider vizionar și popular“, Milosevic a repetat că NATO este agresoarea țării sale. La sfârșitul întâlnirii, după încă o rugăciune, întrebat dacă îi va elibera pe cei 3 prizonieri americani, președintele iugoslav a replicat laconic: “Voi mai reflecta.” Apoi s-a retras pentru o discuție între patru ochi cu Jesse Jackson. Au vorbit o oră și jumătate, într-un birou și în timpul unei plimbări pe aleile grădinii palatului prezidențial. Puțin mai târziu, ministrul iugoslav de Externe anunța că prizonierii vor fi eliberați.

Imediat, Jesse Jackson l-a sunat pe consilierul prezidențial Sandy Berger, cerându-i să intervină pentru suspendarea bombardamentelor. “Soldații noștri sunt deținuți într-o unitate militară,” a atras atenția Jackson. “Imaginați-vă ce ironie a sorții ar fi dacă acum, când sunt pe punctul de a se întoarce acasă, unitatea ar fi distrusă de bombele noastre.” Inițiativa lui Jackson le-a dat mari bătăi de cap lui Bill Clinton și oamenilor săi. Președintele american încercase să-l convingă pe reverend să renunțe să mai plece la Belgrad, însă fără succes. Acceptând eliberarea celor trei, Slobodan Milosevic a avut ocazia să-și reafirme poziția în favoarea găsirii unei soluții politice și să accentueze suferințele civililor sârbi care îndurau bombardamentele. Și – lucru foarte important – să anuleze, în ochii americanilor, imaginea unui despot nemilos, pe care i-o creaseră mediile occidentale. De remarcat că, imediat după capturarea celor trei, în SUA, sprijinul populației în favoarea intervenției militare împotriva Iugoslaviei crescuse cu 5 %.

Un avion american Harrier, care participa la bombardamentele NATO împotriva Iugoslaviei, s-a prăbușit în Marea Adriatică azi după-amiază, dar pilotul său a putut fi recuperat teafăr, a anunțat purtătorul de cuvânt al Alianței Jamie Shea, citat de AFP. Accidentul s-a produs la ora 14:15 GMT, la 25 de mile în largul portului Brindisi, în timp ce avionul se întorcea dintr-o misiune de recunoaștere. Pilotul, al cărui nume nu a fost dat publicității, s-a catapultat și a fost recuperat din mare, la bordul unui elicopter, fiind transportat pe nava americană USS Kearsarge. “Tirurile dușmane nu au nici o legătură cu acest incident,” a precizat Jamie Shea.

Spre seară, am trecut pe la Centrul militar de presă, să ne depunem cererile de acreditare. Armata iugoslavă ne anunțase că trebuie să ne acreditam din nou, iar astăzi era ultima zi. De această dată, pe lângă cerere, trebuia plătită și o taxă de 100 de dinari (10 mărci germane). Am completat formularul și unul dintre militarii care l-a preluat ne-a spus să venim luni, să ne luam acreditările.

Postul de televiziune francez TF1 a anunțat în jurnalul de astăzi, de la ora 13:00, eliberarea cameramanului său Eric Vaillant, arestat în 20 aprilie în apropiere de Rozaje (localitate din estul Muntenegrului). El fusese acuzat că “a filmat fără autorizație soldați și tehnică ale Armatei iugoslave”.

Alarma a sunat la ora 21:00, însă în prima parte a nopții am avut liniște. Raidurile aeriene au început după miezul nopții. La 1:10, cinci rachete au distrus complet două poduri din localitatea Krusevac și podul de cale ferată de lângă Kursumlija. La 1:45, am asistat de pe acoperiș la cel mai puternic atac din ultima vreme asupra Novi Sad-ului. De când se încălzise afară, preferam să stăm pe acoperiș. Povesteam, mai beam o bere și scrutam orizontul. De această dată, “spectacolul” a fost fascinant și ne-a ținut cu sufletul la gură. Am numărat cel puțin 10 explozii și, în două rânduri, câte o ciupercă uriașă de foc s-a ridicat deasupra orașului. Șase rachete loviseră din nou rafinăria. Antiaeriana trăgea din toate pozițiile, însă fusese copleșită de numărul avioanelor care participau la raid. Un nor imens de fum negru se ridica spre cer în dreptul Novi Sad-ului.

La 2:08, așa cum ne așteptam, avioanele au atacat și Belgradul, însă aici antiaeriana a fost mai puternică și atacul a fost respins, așa că s-au întors spre Novi Sad. S-au retras către nord și au bombardat aeroportul din Sombor. Apoi au venit de jos și, după ce au bombardat orașul Cacak, au lovit releul postului de radio și repetorul RTS de pe muntele Cer. Raidurile au fost oprite brusc după ora 2:14, când sârbii au doborât un avion F-16, care a căzut la Nakucani, lângă Sabac. Studio B a anunțat că pilotul a fost recuperat abia de al doilea elicopter, pentru că primul – cu 20 de pușcași marini la bord – ar fi fost, de asemenea, doborât. Pentru a-l putea salva, un al treilea elicopter a trebuit să deschidă focul asupra polițiștilor sârbi care scormoneau pădurea, încercând să pună ei mâna primii pe pilot.

Când am aflat ora la care fusese doborât, ne-am dat seama că asistasem la lovirea lui. Priveam spre vest, unde antiaeriana lansa o perdea de proiectile și, la un moment dat, în spatele unui nor mărunt, am văzut o explozie puternică. Nu am fost siguri decât după ce a fost anunțată doborârea avionului, pe care și NATO a confirmat-o. Înainte de a ne culca, am văzut și imagini de la locul unde se prăbușise, în care se vedeau resturile acestuia, arzând în pădurea Pocerska Suma. Pe reactorul înnegrit se citea inscripția “General Electric“, iar pe o bucată de fuselaj se distingea desenul unui vultur.

target: trecem pe lângă moarte, când NATO bombardează Statul Major

April 24, 2024May 21, 2010 by sorinbogdan

29 aprilie 1999

Astăzi, ne-am despărțit de Ion Cristoiu și de Lucian Ristea. Se întorceau în țară, deși parcă ar fi vrut să mai stea o zi. Până la urmă, au plecat. Am convenit cu Cristoiu să ne mai sunăm, să-i povestesc ce se mai întâmplă la Belgrad, iar el să-mi spună ce e nou prin țară. Ne-am despărțit cu regret și, cel puțin eu, voi păstra întotdeauna în minte imaginea lui Ion Cristoiu ca acel coleg cu care am înfruntat o noapte de coșmar la Belgrad. Singurul jurnalist român important care a avut curajul să se convingă cu ochii lui de adevărul despre războiul din Iugoslavia.

Noi am luat-o de la capăt. La 10:00, vuiet de avioane și explozii puternice la Podgorica. La 12:20, alarmă aeriană la Cacak, Kraljevo, Kragujevac și Niș. Câteva minute mai târziu, cel de-al doilea pod peste Ibru de la Biljanovac, cel vechi, a fost distrus. Între 15:53 și 17:00, alarmă aeriană la Belgrad. Din fericire, fără bombe. Deși nu am auzit bubuiturile vreunei bătălii aeriene, Studio B a anunțat că, în jurul orei 16:00, antiaeriana sârbă ar fi doborât două avioane ale NATO în zona Pancevo. Poate era gălăgie în oraș…

Grecii nu se dezmint. Ne-am distrat copios aflând peripețiile prin care au trecut convoaiele NATO care încercau să ajungă în Macedonia. La Salonic, militanții împotriva războiului au furat panourile care indicau drumul spre frontieră. Din această cauză, o parte a convoiului NATO, formată din 101 jeep-uri și camioane care ajunseseră în portul Salonic, s-a rătăcit în vechea piață a orașului. Alte 31 de vehicule din acest convoi, care trebuiau transportate cu trenul către Skopje, au fost blocate pe șine de sindicaliștii feroviari, în semn de protest față de atacurile împotriva Iugoslaviei.

Ministrul de Externe Andrei Pleșu a anunțat că Guvernul a fost de acord cu solicitarea Uniunii Europene privind instituirea embargoului petrolier împotriva Iugoslaviei. El a precizat că a prezentat Guvernului poziția comună a Uniunii Europene în legătură cu impunerea embargoului, iar Executivul va adopta măsurile necesare.

Un mare scandal, intens mediatizat, a izbucnit în Bulgaria, după ce la miezul nopții trecute, un proiectil a distrus o casă cu 3 etaje la periferia Sofiei. Din fericire, deși panica a fost foarte mare, nu au existat victime. Expertiza balistică a confirmat că a fost vorba de o rachetă anti-radar de tip HARM, aflata in dotarea NATO. Generalul Kalcio Tenev, adjunct al șefului Statului Major al Aviației bulgare, a declarat că, cu 20 de minute înainte de explozie, un avion al NATO a intrat în spațiul aerian al Bulgariei, racheta fiind lansată de acest aparat. Guvernul bulgar a cerut explicații cartierului general al NATO în legătură cu incidentul. “Un avion a fost reperat de antiaeriana iugoslavă și a lansat o rachetă, într-o situație de legitimă apărare,” a explicat Jamie Shea, purtătorul de cuvânt al Alianței. “Racheta și-a ratat ținta și a aterizat, involuntar, în Bulgaria.”

“Acționând contra apărării anti-aeriene sârbe care, cu bună știință, și-a întrerupt emisia radar, avionul NATO a interceptat semnalul radar puternic al aeroportului bulgar din Sofia,” a apreciat Paul Beaver, analist al revistei militare “Jane’s Defense“.

Fără să înțeleagă elementele “Noii Ordini Mondiale” promovată de marile puteri (în special de SUA), politicieni din diferite țări continuă să se înghesuie cu inițiative personale pentru rezolvarea conflictului din Iugoslavia. Ministrul de Externe al Slovaciei Eduard Kukan a anunțat că acceptă rolul de emisar al Națiunilor Unite în Balcani, pe care i l-a propus Kofi Annan. Secretarul general al ONU a declarat că va alege, pentru un rol similar, între fostul premier suedez Carl Bildt, fostul cancelar austriac Franz Vranitzky și ministrul elvețian de Externe Flavio Cotti. La fel de bine intenționat în naivitatea sa, președintele PD Petre Roman a solicitat social-democraților europeni să susțină, în fața comunității internaționale, organizarea la Timișoara a unei întâlniri cu liderii Opoziției din Iugoslavia, pentru soluționarea politică a conflictului.

“Sper că rușii nu vor încălca embargoul petrolier impus Iugoslaviei, pentru că există consecințe politice și economice, atunci când vrei să sfidezi în mod fățiș hotărârea Uniunii Europene și a NATO,” a avertizat William Cohen, secretarul american al Apărării, citat de AFP. “Rusia acționează în conformitate cu propriile sale decizii și nu este recomandabil pentru nimeni să se angajeze într-o politică de amenințări, pentru că acestea au puține șanse să influențeze poziția noastră, bazată pe Carta ONU,” a replicat ministrul rus de Externe Igor Ivanov. “Deciziile luate de NATO privesc numai țările care fac parte din această alianță.”

Am aflat detalii despre atacul de azi-dimineață asupra Podgoricei. La 10:05, o rachetă NATO a lovit în plin unul din poligoanele Armatei iugoslave de la Radovic, la 10 kilometri nord de capitala Muntenegrului. Posturile de radio au avertizat populația să rămână în adăposturi, pentru că s-ar putea repeta situația de noaptea trecută, când în zonă au fost lansate bombe cu fragmentație. În acel atac, NATO a vizat avioanele, stocurile de carburant, hangarele și radarele de pe aeroportul Golubovac, unde sateliții Alianței depistaseră că sârbii și-au regrupat o parte din avioanele militare.

Între 14:00 și 15:00, aviația NATO a distrus parțial complexul metalurgic “Feronikel” de la Glogovac, de la 30 de kilometri vest de Priștina. Intreprinderea era unul din “pilonii” economiei din Kosovo și avea peste 3.000 de angajați. Sârbii au anunțat că au fost complet distruse clădirea administrativă, unele ateliere și dependințele acestora, întreg complexul fiind învăluit de un nor gros de fum.

O nouă tabără, cu o capacitate de 20.000 de persoane, a fost deschisă azi în Macedonia, pentru a decongestiona aglomerarea provocată de continuarea afluxului de refugiați, a anunțat UNHCR, citată de AFP. Autoritățile macedonene au autorizat în cele din urmă ca organizațiile neguvernamentale să realizeze lucrările sanitare la tabăra de la Cegrane, din apropiere de Tetovo, localitate din nordul țării.

Alarma aeriană a sunat din nou la 20:52. Eram în barul hotelului și George Roncea tocmai ne anunțase că Sorin Roșca-Stănescu refuză să-i mai publice corespondențele din Belgrad în “Ziua“, pentru că erau mult prea partizane. Cam avea dreptate: George era prea impresionat de drama sârbilor pentru a fi obiectiv. Acum, ar fi vrut să rămână cu noi în Iugoslavia, dar Roșca-Stănescu i-a atras atenția că nu îi mai finanțează șederea și n-are decât să-și caute alt ziar ca să-i publice corespondențele. I-am sugerat că singurul care ar putea să-i accepte stilul ar fi Ion Cristoiu, însă l-am avertizat că auzisem zvonuri că acesta urma să fie îndepărtat de la conducerea “Cotidianului“. George s-a hotărât să riște și ne-a spus că mâine îl va suna pe Cristoiu, să-i propună o colaborare.

Îl cunoșteam pe George Roncea din ianuarie 1990, când timișorenii încercau să descopere ce-au făcut “miticii” la Revoluție și invers. Viața ne-a intersectat destinele de multe ori, când prin mișcarea studențească din ’90 și ’91, când prin Moldova și Transnistria, când prin munții Maramureșului înființând Mișcarea pentru România, când prin Slovenia secesionistă, când despărțindu-ne de Marian Munteanu din cauza ciudatei întorsături a destinului acestuia, când prin redacțiile unor ziare. Nici după 35 de ani, nu avea să se schimbe aproape deloc. Un personaj fascinant și un prieten formidabil. Între timp, l-am întâlnit la celălalt capăt al lumii, în 1991 la New York, și pe fratele său Victor și ne-am împrietenit încă înainte de a se întoarce în România, dar și pe sora lor Vera, singura cuminte din familie (?). Nu îmi mai amintesc cum ajunsese George Roncea la Belgrad în aprilie 1999, dar sunt sigur că printr-o întâmplare fabuloasă, ca de obicei, pe care o va povesti el într-o carte.

NATO caută specialiști în domeniul comunicării, pentru revizuirea și îmbunătățirea prezentării de informații despre operațiunile sale în Iugoslavia, se scrie în ediția de joi a revistei germane “Stern“. Secretarul general Javier Solana a lansat un apel țărilor membre, îndemnându-le să recruteze funcționari cu experiență în domeniul relațiilor publice sau jurnalism, pentru a lucra în departamentul de comunicare al NATO la Bruxelles. Solana dorește să modifice în profunzime politica de comunicare a Alianței, care este marcată de discordanțe și rateuri, mai ales după “dezastrul” comunicațional în legătură cu bombardarea, pe 14 aprilie, a unui convoi de civili.

O rachetă antitanc a fost lansată în această seară în direcția unui vehicul blindat al NATO, pe care însă nu l-a nimerit, a anunțat purtătorul de cuvânt al contingentului francez din Macedonia lt.col. Charles de Kersabiek, informează AFP. Racheta a trecut mult deasupra blindatului, în care se afla o patrulă franceză. Incidentul s-a produs la ora 22:40, la 10 kilometri nord de Kumanovo.

Primul atac asupra Belgradului a început la 22:30. Avioanele NATO au trecut de barajul antiaerienei și au bombardat muntele Avala, de la marginea de sud-vest a orașului. O explozie puternică ne-a zguduit și am putut vedea incendiul de acolo. Proiectilele au lovit o antenă de transmisie a programelor televiziunii Studio B, după care au distrus turnul de televiziune al RTS. Turnul – unul din simbolurile Belgradului – era o construcție din beton de 120 de metri înălțime, care se continuă cu o antenă de 200 de metri. Până în zori, programele RTS nu au mai putut fi recepționate, iar Studio B se mai vedea doar prin cablu.

Atacul cel mare a venit, însă, la 2:20. Tocmai hotărâsem să renunțăm să mai stăm pe acoperișul hotelului, pentru că aveam impresia că raidurile au încetat. Când am intrat pe ușa camerei, am auzit afară vuietul năpraznic al unor avioane în picaj, urmat de câteva explozii îngrozitoare. Într-un minut, am fost pe acoperiș și am văzut doar fumul ridicându-se dinspre centrul orașului și antiaeriana care trăgea după avioanele care se îndepărtau.

Zece minute mai târziu, când încercam să ne dăm seama ce clădire a fost lovită, urletele avioanelor în picaj deasupra noastră ne-au făcut să credem că se despică pământul și ne înghite. Ne-am ghemuit pe acoperiș, cu fălcile încleștate și pumnii strânși. Imediat, câteva bubuituri ne-au asurzit și ne-am agățat, instinctiv, de țeava antenei comune, să nu fim aruncați de pe hotel de suflul exploziilor. Am văzut un nor de fum ridicându-se tot dinspre centru și – din nou – antiaeriana.

În cele două raiduri, tactica avioanelor NATO a fost identică. Au coborât în picaj de la mare altitudine, au lansat rachetele și au dispărut. Știau că nici o antiaeriană nu ar fi tras în ele deasupra orașului. Pentru că, dacă le-ar fi nimerit, ar fi căzut la întâmplare peste vreun cartier și ar fi fost dezastru.

După 5 săptămâni de atacuri împotriva Iugoslaviei, Alianța Nord-Atlantică are nevoie de “o optimizare a utilizării dispozitivului său aerian” (700 de avioane) și de noi întăriri, pentru a asigura o permanență de 24 de ore din 24, a declarat la Paris, adjunctul șefului operațiunilor din cadrul Statului Major al armatei, generalul Xavier Delcourt. El a subliniat că deschiderea spațiului aerian al Bosniei va permite o “descongestionare” a mijloacelor aeriene ale Alianței, concentrate până în prezent în zona de vest a teatrului operațiunilor.

Am coborât în holul hotelului. Cu zâmbetul înghețat pe buze, Nelu Madjinca, directorul de la “Toplice“, ne-a spus: “General Stab și MUP!” Adică Statul Major General al Armatei iugoslave și Ministerul de Interne. M-am urcat în mașina lui, împreună cu Mile Cărpenișan și cu George Roncea, și am plecat spre bulevardul Knez Milosa. Știam că polițiștii nu ne vor lăsa să ne apropiem cu mașina, dar Nelu ne-a replicat: “Hai să le arătăm că și noi cunoaștem Belgradul!” Și ne-a dus pe tot felul de străduțe, până am ajuns pe o stradă paralelă cu Knez Milosa, unde am parcat. Între noi și General Stab era frumoasa clădire a Guvernului federal.

În momentul în care am coborât din mașină, am auzit din nou avioanele în picaj și o bubuitură formidabilă ne-a înțepenit. Pe deasupra noastră șuierau schije și bucăți de beton și, când ne-am dat seama că – dacă ajungeam cu un minut mai devreme – n-am mai fi fost protejați de clădirea guvernului, mi s-au înmuiat genunchii. Nelu zicea ceva și am priceput că ne îndemna să mergem să vedem ce s-a întâmplat. Pe bulevardul Knez Milosa era plin de militari înarmați până în dinți, mașini de pompieri, polițiști și ambulanțe. Luminile girofarurilor iradiau straniu în fumul și praful care învăluia întreaga zonă. Pe trotuar era un covor de cioburi, așa că n-am reușit să ne strecurăm prea aproape de clădirea General Stab. Un militar ne-a auzit pașii și a început să urle, agitând pistolul automat. Ne-am retras la 200 de metri, în intersecția de lângă clădirea în care era sediul Studio B, lângă ceilalți ziariști.

Două autospeciale ale pompierilor au oprit lângă noi. Parbrizele mașinilor păreau imense pânze de paianjen și tabla roșie era găurită peste tot de schije. Ajunseseră la fața locului după primul raid și se aflau în mijlocul bulevardului când avioanele au lovit din nou. Palizi, cei doi pompieri din mașini au alunecat din cabină și au fost strânși în brațe de colegii lor, care doreau, parcă, să se convingă că mai sunt întregi. Era o agitație de nedescris. Câțiva cameramani filmau de zor, deși praful și fumul încă nu se ridicaseră, iar George mă enerva, pentru că făcea poze cu un aparat fără blitz.

Martorii oculari povesteau că au văzut cum, în timpul atacului, trecătorii fuseseră luați – pur și simplu – pe sus de suflul exploziilor și izbiți de ziduri. În imaginile filmate de un cameraman de la Studio B, care reușise, în prima fază, să se apropie, am văzut cadavrul carbonizat al unui polițist, lungit pe spate în mijlocul trotuarului. Alte imagini arătau cadavrul unui trecător, ghemuit lângă bordură într-o baltă de sânge. Cel puțin trei persoane au fost ucise și existau mai mulți răniți.

La un moment dat, când începeam să înțelegem ce s-a întâmplat, militarii și polițiștii dinspre General Stab au început să alerge spre noi, urlând ceva. Când am înțeles ce spun, m-a cuprins groaza. Strigau: “Fugiți! Fugiți! Mai vin o dată!” A fost o panică generală. Toată lumea fugea în toate direcțiile. Urlau unii la alții să nu alerge pe trotuar, să nu le cadă cioburi în cap. Mașinile pompierilor și Poliției manevrau înainte și înapoi, încercând să dispară din zonă. Panica a devenit și mai mare când, deodată, întregul cartier s-a cufundat în întuneric. Pentru a-i deruta pe piloți, fusese luat curentul.

Trebuie să recunosc că și eu, și Mile, și George, și Nelu am reușit să fim mai iuți decât orice mașină pe lângă care am trecut. Alergam ca disperații. În panica creată, am avut un moment de luciditate și am strigat: “Peste tot sunt ținte!” În față era clădirea Parlamentului. În stânga era Primăria și o clădire guvernamentală. În dreapta era Poșta. Înapoi nici nu putea fi vorba. Am izbucnit cu toții într-un râs nervos, aproape isteric. Toate clădirile mai apropiate erau potențiale ținte. Ne-am ascuns într-un gang, peste drum de parcul din fața Parlamentului și am sperat că ne va ocroti Dumnezeu.

În gang se mai refugiaseră câțiva tineri și doi militari. După câteva minute de liniște, am ieșit până lângă bordură. Printre copaci, spre nord, se vedea cum trage antiaeriana. Am intrat în vorbă cu ceilalți, încercând să ne mai facem curaj. La un moment dat, unul dintre tineri a început să râdă și ne-a arătat placa de pe zid. Clădirea în gangul căreia ne-am ascuns era a unui institut de cercetari și proiectări pentru industria aviatică. Tot o potențială țintă! Un alt tânăr s-a aplecat și a ridicat de pe trotuar o bucată de metal. Era o schijă de la primul atac, care ajunsese până aici, la peste 500 de metri de General Stab. În timp ce ne contraziceam dacă schija este sau nu radioactivă, pentru că tânărul voia s-o ia acasă ca amintire, s-a apropiat de noi o mașină de Poliție și ne-a spus că putem pleca: “Ai noștri au respins atacul.”

“Pentru a pune capăt legii junglei în Kosovo, este necesară o prezență internațională al cărui nucleu să fie NATO,” a declarat la Bruxelles Strobe Talbott, adjunct al secretarului american de stat. “Asta nu înseamnă că eventuala forță internațională va fi alcătuită doar de țările membre ale Alianței.”

Ne-am încurcat un pic pe străzi, până am ajuns la mașină. Nelu ne-a dus la hotel. Am încercat să-l sun pe Ion Cristoiu, să-i povestesc ce s-a întâmplat, dar era în tren și nu s-a făcut legătura. Am renunțat. Era ora 5:00 și am adormit instantaneu. O jumătate de oră mai târziu, m-am trezit brusc. Paturile noastre, pereții, mobilierul din jur, întreaga clădire se scutura. M-am uitat spre Mile. Se ridicase și el în fund și mă privea nedumerit. “Ai auzit vreo explozie?” l-am întrebat eu. “Nu.” Nici eu nu auzisem. Brusc, văzând că legănatul continua, am exclamat: “E cutremur!” “Aha,” a spus Mile. “Hai la culcare! Ăsta nu-i așa de periculos!” Mi-am dat seama că avea dreptate și am pus capul la loc pe pernă. Am adormit imediat, legănați de cutremurul care se sfârșea. La 6:09, sirenele sunau încetarea alarmei aeriene. Peste o oră, m-am trezit, am intrat în transmisie directă pentru emisiunea de dimineață de la ProTV și i-a fost foarte greu lui Cristi Tabără să mă oprească, la câte aveam de povestit.

target: problemele și bucuriile corespondenților de război

April 12, 2024May 4, 2010 by sorinbogdan

16 aprilie 1999

Astăzi, Ibrahim Rugova a venit din nou la Belgrad. S-a întâlnit la prânz cu președintele Serbiei Milan Milutinovic și cu vicepremierul Guvernului federal Nikola Sainovic. Discuțiile au fost inaccesibile presei și au durat două ore. La Priștina, atacurile aeriene s-au reluat încă de dimineață. Între 9:40 și 10:30, în oraș au fost auzite 16 explozii, în zonele aeroportului Slatina, a turnului de televiziune de pe muntele Goles și în suburbiile Magura (populată de mineri) și Grmija. Despre convorbirile cu Rugova, s-a lăsat să se înțeleagă că s-ar fi negociat o rezolvare politică a crizei, în spiritul acordului semnat la 1 aprilie cu Slobodan Milosevic. Mai târziu, după ce posturile de radio au amintit că, la 10:10, două proiectile au avariat fabrica de textile “Yumco” din Vranje, iar la 11:10, satul Zmejevo de lângă Klina a fost bombardat, cabinetul președintelui Serbiei a anunțat că, la discuțiile cu Rugova, s-a repetat că trebuie să înceteze bombardamentele și că rezolvarea conflictului se poate face doar prin dialog direct cu reprezentanții legitimi ai grupurilor etnice care trăiesc în Kosovo, pe principiul respectării drepturilor tuturor.

“Rugova este prizonier de război, deci ceea ce a spus sau scris nu are valoare,” a afirmat Bardhyl Mahmuti, reprezentant politic al UCK, citat de Reuters. Și Donika Gervalla, purtătorul de cuvânt în străinătate al Ligii Democratice din Kosovo, partid condus de Rugova, a afirmat că acesta este “100 % prizonier și ostatic personal al lui Milosevic“. Deși sunt cunoscute concepțiile pacifiste ale liderului kosovar, pentru care a și fost poreclit “Gandhi al Balcanilor“, liderii occidentali nu cred că Ibrahim Rugova a strâns de bună voie mâna lui Milosevic și ar fi cerut “încetarea bombardamentelor“.

Dragoljub Jakic, directorul McDonald’s Iugoslavia, a anunțat că restaurantul de pe Terazije, care fusese devastat de demonstranți la începutul războiului, va fi redeschis mâine. Compania a declanșat o adevărată campanie, în care a explicat sârbilor că – în afara numelui – nimic nu este american în aceste restaurante, nici ingredientele mâncărurilor, nici angajații, nici investiția. El a condamnat aspru agresiunea NATO împotriva Iugoslaviei și a anunțat că McDonald’s va ajuta cu alimente victimele bombardamentelor. Mâine, la reluarea activității, în fața restaurantului de pe Terazije, vor fi împărțiți gratuit 3.000 de hamburgeri.

Astăzi, între 14:45 și 15:04, în Belgrad a fost alarmă aeriană, însă nu am auzit nici un fel de bubuituri. Probabil că avioanele NATO doar s-au apropiat periculos de mult de capitala iugoslavă și Armata a preferat să prevină populația de eventualitatea unui bombardament. În restul țării, alarmele nu au sunat în zadar. Între 10:00 și 11:30, orasul Bujanovac și satul Bogdanovac, din apropiere, au fost lovite de 20 de proiectile. La 10:18, a fost bombardat satul Ribnica de lângă Kraljevo, iar la 13:35, trei civili au fost răniți de schijele bombelor care au explodat la Novi Pazar.

La Media Center, l-am primit cu aplauze și urale pe Viktor Dimic, unul din băieții care au grijă de rețeaua de computere pe care o folosim. Viktor locuiește în cartierul Rakovica, țintă frecventă a raidurilor aeriene și este eroul nostru. Mai în glumă, mai în serios, în fiecare dimineață îl pipăim, să vedem dacă mai este întreg și îi facem cinste cu un suc. El are suficient simț al umorului să nu se supere, însă ne-a povestit câ s-a săturat de atâtea bombe. Blocul lui e brăzdat de schije, are două geamuri sparte la apartament, iar ușa balconului nu se mai închide, de când a fost smulsă din balamale de suflul unei explozii apropiate. Făcând haz de necaz, mi-a mărturisit că este exasperat de bunica lui. Când nu-i acasă și cartierul este bombardat, bătrâna îl sună, să se vaite că i se sparg borcanele cu murături din cămară.

În timp ce un avion NATO ateriza de urgență pe aeroportul Petrovac din Skopje, comunicând că a avut probleme la un motor, am aflat de la niște prieteni din Novi Sad că, între picioarele podurilor distruse, Armata a montat niște schele, pe care oamenii să poată, totuși, traversa Dunărea. Două camioane militare au testat improvizația și se pare că schela a rezistat.

Astăzi, a izbucnit în Marea Britanie un imens scandal. Oficialitățile britanice l-au acuzat pe corespondentul BBC la Belgrad John Simpson, că ar fi vehiculat fără discernământ propaganda sârbă. Acuzațiile sunt aberante: cică Simpson ar fi citat în întregime declarațiile sârbilor privind pagubele provocate de bombardamente și ar fi “simplificat” lucrurile, afirmând că războiul a dus la solidarizarea poporului sârb în jurul lui Slobodan Milosevic. Fără prea multe discuții, directorul adjunct al BBC, Richard Ayre a declarat: “Aduc un omagiu curajului lui John Simpson și obiectivității reportajelor sale. Este esențial ca publicul să poată dispune de o descriere realistă a atmosferei de la Belgrad și nu doar de ceea ce guvernele țărilor din NATO vor să audă.”

De altfel, BBC mai fusese acuzat, în timpul războiului din Golf, din cauza modului obiectiv și lipsit de obediență față de NATO în care a relatat desfășurarea conflictului. Nu ne-am putut abține și seara, ne-am dus până la hotelul “Hyatt“, ne-am luat inima-n dinți și i-am strâns mâna lui John Simpson. Era în bar, înconjurat de jurnaliștii străini, împreună cu care am făcut o bășcălie îngrozitoare de iritarea guvernului britanic. Corespondentul BBC nu făcuse altceva decât mine sau Mile Cărpenișan. Relatase declarațiile oficialilor de la Belgrad despre pagubele suferite și constatase ceea ce vedeam și noi la tot pasul. Sârbii erau uniți ca un zid în jurul președintelui lor. Nu o dată, oameni simpli mi-au spus: “Da, suntem cu președintele. Nu contează că-l cheamă Milosevic, este război, NATO ne bombardează țara. Acum ne apărăm, iar el este comandantul suprem al Armatei. Când s-o termina războiul, om vedea și de ce am ajuns aici, și cine e vinovat, și ne-om socoti și cu el.”

Statele Unite vor dota taberele de refugiați kosovari din Macedonia și din Albania cu telefoane celulare și conexiuni Internet, pentru a ajuta familiile care sunt separate să-și regăsească rudele, a anunțat Agenția americană pentru Dezvoltare Internațională (USAID). “Încercăm să reunim familiile despărțite,” a declarat J.Brian Atwood, directorul USAID. “Instalăm telefoane celulare în tabere, cu care oamenii să poată suna. Încercăm să instalăm și o rețea Internet, pentru același motiv.” Scopul USAID este de a creea cel puțin un site Internet pentru fiecare din cele 32 de tabere de refugiați care vor fi instalate în Albania.

Rușii s-au ofuscat astăzi și au acuzat autoritățile iugoslave că se poartă “absurd” cu jurnaliștii. O echipă a postului de televiziune RTR a fost arestată de Poliție la Belgrad, după ce a filmat o clădire bombardată de NATO, și expulzată din țară. Nu aveau aprobare de la Centrul militar de presă. Rușii acuză că o altă echipa a RTR, care venise acum două săptămâni în Iugoslavia, a fost ținută 36 de ore la granița cu Ungaria, iar o echipa de la ORT a cerut în zadar, încă din 5 aprilie, permisiunea de a veni să filmeze. Un purtător de cuvânt al postului ORT presupunea că motivul este un reportaj anti-Milosevic difuzat cu un an în urmă. Păi, în cazul ăsta, eu sau Mile ar trebui să fim arși pe rug, pentru câte reportaje de la demonstrațiile Opoziției împotriva lui Milosevic am transmis.

Și ziariștii străini aflați în Muntenegru trebuie să obțină acreditare tot de la Centrul militar de presă de la Belgrad. Comandamentul Corpului II al Armatei Iugoslave a anunțat că, “potrivit reglementarilor în vigoare în timpul stării de război”, nu recunosc acreditările eliberate de Secretariatul pentru Informații al guvernului de la Podgorica. Și sunt convins că este așa, pentru că mi s-a transmis că o echipă a ProTV, care a încercat să intre în Muntenegru fără acreditare de la Belgrad, era să fie arestată.

Oricum, m-a cam mirat atitudinea rușilor, mai ales că știam de statutul special pe care îl aveau aici, de la Gheorghii și colegii lui. Desigur, atât timp cât respectau regulile jocului. Sau – mă rog – se prefăceau, la fel ca noi, că le respectă. Că statul și filmatul de pe acoperișul hotelului numai legal nu era! De altfel, de astăzi, când am aflat că, noaptea trecută, o bucată dintr-o rachetă lovită de artileria antiaeriană iugoslavă a căzut peste un bloc din cartierul Rakovica, provocând un crater cât un apartament, ne-a cam luat frica.

Noroc cu cei doi “Havel”, ziariștii cehi de la Prima! Cu o naivitate dezarmantă, s-au dus la Centrul militar de presă, unde oamenii de la cenzură trebuie să vizioneze și să aprobe orice caseta pe care vrei să o scoți din țară sau să o transmiți prin satelit, și le-au dat la vizionare filmările făcute noaptea pe acoperișul hotelului. A ieșit un scandal imens și puțin a lipsit ca “Lolek” și “Bolek” să fie arestați. Desigur, au rămas fără casetă și au fost avertizați că, la următoarea greșeală, vor avea de ales între a fi expulzați sau legați de un pod de pe lista țintelor NATO.

Supărați, cehii s-au îmbătat și și-au comandat, prin telefon, două prostituate. Când am coborât din camera de hotel, Mile și cu Nelu (directorul hotelului nostru) se străduiau să-l convingă pe unul dintre ei, care dorea să mai plătească 150 DM pentru încă o partidă de sex, să nu cheme aceeași fată. N-a fost chip. După ce ne-am stricat de râs văzând-o pe prostituata aleasă de primul (cam bătrână și urâtă), am stat să vedem de ce insista cehul pentru aceeași fată. Când a venit, i-am dat dreptate. Merita banii.

Spre necazul nostru, aventura cehului nu s-a terminat aici. În următoarele seri, n-a mai fost chip să-l atragem la bar, să stam la un pahar. Se îmbrăca la patru ace, cu un boboc de trandafir la butonieră, cumpăra o sticlă de vin și aștepta, sprijinit de recepție, să vina un taxi. Nu a vrut să ne dezvăluie taina lui, dar am aflat-o repede, de la proxenetul care livra fetele. Prostituata se îndrăgostise de ceh și acesta o vizita în fiecare seară, fără să-l mai coste nici un ban.

Într-un apel televizat adresat națiunii, președintele bulgar Petar Stoianov, care va începe mâine o vizită în Statele Unite, a afirmat că Bulgaria are interese pe termen lung care nu coincid cu interesele celor ce conduc în prezent Iugoslavia. “Astăzi, mai mult ca niciodată, interesele noastre coincid cu cele ale lumii libere occidentale, ale cărei valori sunt apărate de Alianța Nord-Atlantică,” a încheiat Stoianov.

O vie emoție a produs printre sârbi anunțul făcut de purtătorul de cuvânt al Casei Albe P.J.Crowley, că forțele armate americane dețin un ofițer al Armatei iugoslave, capturat de UCK. Se pare că, într-adevăr, în noaptea de miercuri spre joi, în timpul luptelor din apropiere de localitatea Junik din Kosovo, UCK a reușit să captureze un ofițer sârb. Acesta a fost predat Guvernului albanez, care l-a livrat americanilor. Susan Hansen, purtător de cuvânt al Pentagonului, a dezvăluit că este vorba de un locotenent sârb de 21 de ani din batalionul Prva Ceta Drugi, precizând că acesta va fi tratat conform Convenției de la Geneva și va fi eliberat la sfârșitul ostilităților. Apropo de militarii sârbi, astăzi, ministrul german al Apărării Rudolf Scharping a declarat că doar 25 % dintre soldații sârbi mai au moralul ridicat. De unde o fi știind, habar n-am, că noi n-am auzit de așa ceva. Oricum, se pare că noi n-am întâlnit decât militari din cele 25 de procente, pe ceilalți i-or fi ținând sârbii la sanatoriu, să-și refacă moralul.

Secretarul american al Apărării William Cohen a confirmat astăzi că “un număr semnificativ” de rezerviști se pregătesc să răspundă ordinului de mobilizare. Cohen nu a precizat nici o cifră, refuzând să confirme informațiile potrivit cărora ar putea cere președintelui să autorizeze mobilizarea a circa 33.000 de rezerviști. AFP apreciază că aceasta ar fi cea mai importantă mobilizare după războiul din Golf din anii 1990 și 1991, când au fost mobilizați aproape 230.000 de rezerviști americani.

Un adevărat balamuc a fost provocat de cele două rezervoare de avion găsite ieri în județul Timiș. Astăzi, la Timișoara au sosit atașații militari de la ambasadele SUA, Franței și Marii Britanii. Aceștia au ținut să vadă rezervoarele și păreau preocupați de o eventuală poluare a zonei unde au fost descoperite. Deși autoritățile locale au pretins că nu ar fi adevărat, ministrul Apărării Naționale Victor Babiuc și șeful Statului Major General generalul Constantin Degeratu au confirmat posibilitatea ca avioane ale NATO să fi patruns în spațiul aerian românesc. Ei au declarat că au date contradictorii de la radare, însă unele indică pătrunderea în spațiul românesc, pe o distanță de 2 kilometri. Degeratu a confirmat că, nici un moment, bateriile de apărare antiaeriană românești nu au primit comanda de a le ataca.

La Timișoara se aflau, încă din prima zi de conflict, doi ofițeri NATO, trimiși tocmai pentru a rezolva astfel de situații, însă militarii din garnizoană au dezvăluit că – în mod clar – în zona frontierei cu Iugoslavia au avut loc operațiuni de recuperare a unor piloți care s-au catapultat. Toți prietenii de la Timișoara cu care am vorbit până acum mi-au mărturisit că au început să-și imagineze cum e la Belgrad în timpul raidurilor aeriene, pentru că, de la o vreme, nu mai pot dormi din cauza vuietului avioanelor NATO care survoleaza Banatul în fiecare noapte. Armata Română, însă, a comunicat că, doar în 25 martie și în 5 aprilie, două avioane au evoluat la peste 6.000 de metri, între Beba Veche și Jimbolia, în spațiul nostru aerian și – probabil – se aflau în pericol. Oricum, s-a apreciat că situațiile se încadrau în cele aprobate de Parlamentul României, așa că totul era în regulă.

Conform unei declarații a ministrului de Interne Pavle Trajanov, Poliția macedoneană a confiscat, în apropiere de Lojane (localitate situată la 3 kilometri de granița cu Iugoslavia), 308 piese de armament. Grenadele, pistoalele automate și mitralierele au fost descoperite în remorca unui tractor condus de doi albanezi, care au reușit să fugă. Armele proveneau din Albania și erau destinate luptătorilor UCK. Sârbii au amintit că, de mai multe ori, în perchezițiile efectuate la Lojane de polițiștii macedoneni, au fost găsite rachete sol-aer, grenade și mine anti-tanc.

UCK a afirmat astăzi că 45 de civili din Kosovo au fost masacrați în cursul unei ambuscade a forțelor sârbe. Potrivit unui comunicat al agenției UCK, Kosovapress, masacrul ar fi fost comis ieri, în regiunea Pec, și doar 5 civili ar fi reușit să supraviețuiască. “În ciuda tuturor acțiunilor brutale ale Armatei iugoslave destinate să elimine UCK, aceasta, la fel ca pasărea Phoenix, renaște din cenușă,” a declarat Jamie Shea. Purtătorul de cuvânt al NATO a precizat că Alianța nu are legături cu UCK și nu le-a furnizat arme. “Ei fac rost de arme din altă parte,” susținea Shea. “Este problema lor, nu a Alianței.”

Astăzi, deputații ruși au votat masiv în favoarea aderării Iugoslaviei la Uniunea Rusia-Belarus. M-am luat cu mâinile de cap, auzind vestea. Iar o să înceapă isteria în țară, iar o să mă sune de la București, să-mi ceară reacții la acest vot… Oricum votul înseamnă ceva, dar la Moscova. Conform unui sondaj, cota de popularitate a Statelor Unite în rândul populației ruse a scăzut, de la începerea bombardamentelor împotriva Iugoslaviei, de la 57 % la 14 %. Ponderea persoanelor care au declarat că nu-i agreează pe americani a crescut la 72 de procente (față de 28 %, câți erau înainte de 24 martie). 70 % dintre ruși cred că raidurile NATO reprezintă o amenințare directă pentru securitatea Rusiei, însă 86 % spun că Rusia nu ar trebui să se implice în conflict.

Secretarul general al NATO Javier Solana a invitat Rusia să își reia cooperarea cu Alianța, declarând că operațiunea militară va continua în Iugoslavia, atât timp cât Slobodan Milosevic “nu va accepta exigențele comunității internaționale”. Într-o scrisoare deschisă adresată rușilor și publicată în numărul de astăzi al cotidianului “Kommersant“, Solana a asigurat că toate acțiunile militare ale NATO “sunt destinate obținerii unei soluții politice stabile la problema din Kosovo“. “Toți membrii Alianței s-ar bucura dacă Rusia ar juca un rol constructiv, potrivit cu greutatea sa politică, în soluționarea crizei din Kosovo.”

În seara asta, NATO iar ne-a pus nervii la încercare. Alarma aeriană a sunat abia la 23:05, când deja începusem să ne îngrijorăm. Nu știu daca e doar o superstiție, dar de câte ori alarma a întârziat, am avut parte de nopți grele. Îmi amintesc primele seri ale războiului, când nu trecea ora 20:00, că deja eram sub alarmă. Acum ne putem considera veterani și râdem cu poftă când ne amintim câte necazuri i-am pricinuit lui Adelin Petrișor într-una din primele seri de bombardamente. Stăteam cu Mile în cameră, pentru că nu știam că ne putem urca pe acoperiș. Afară se tot auzeau bubuituri înfundate, pe care ne-am apucat să le numărăm. La un moment dat, am ajuns la 37 doar într-o jumătate de oră. Desigur că, și eu, și Mile, am povestit asta în relatările noastre. Acum, când am ajuns să deosebim bubuiturile chiar și în somn, i-am amintit lui Mile de seara aceea și ne-am tăvălit de râs. Bubuiturile le făcea liftul, când pornea sau se oprea. Și bietul Adelin primise o mustrare aprigă de la ai lui, pe motiv că noi am povestit cât de grea a fost noaptea la Belgrad, iar el a dormit și nu a auzit nimic.

Ne-am urcat pe acoperiș, să verificăm dacă totul e în regulă. Nu se vedea nimic. Ne-am dus până pe Kalemegdan, să privim spre Novi Beograd. Era ora 1:45 și am auzit “Serbia! Serbia!” dinspre podul Brankov. Era incredibil! Sârbii stăteau pe pod la ora aia, pentru a-l apăra. Câteva zeci de oameni și-au pus în piept niște inimi roșii din plastic, pe care scria “I love YU” și care aveau în interior un beculeț ce clipea intermitent. Era felul lor de a se face văzuți de avioane, cu inimile alea în piept. Am plecat, tulburați, de acolo.

La 2:10, la Valjevo, avioanele NATO lansau 5 proiectile de mare putere asupra fabricii “Krusik“. Incendiul care a izbucnit a fost potolit abia în zori. Una din liniile de producție a fost complet distrusă, iar pagube mari s-au înregistrat în cartierul rezidențial Kolubara. La 2:35, patru bombe cădeau pe aeroportul Ponikve de langa Uzice. La 4:45, am fost treziți de o bubuitură. Până să ajungem pe acoperiș, am mai auzit două explozii. La 5:39, încă două bubuituri, una după alta, încheiau noaptea. La 6:30, sirenele sunau sfârșitul alarmei aeriene.

target: NATO distruge podul “Sloboda” din Novi Sad

April 16, 2024April 17, 2010 by sorinbogdan

3 aprilie 1999

N-am apucat să dorm prea mult. La 7:31, sirenele sunau încetarea alarmei și, pe la 8:30, m-au sunat din nou din țară, să mă pregătesc pentru o nouă ediție specială a Stirilor ProTV, la ora 9:00. Ce puteam să fac? M-am spălat pe față și m-am dus să văd, la lumina zilei, urmările bombardamentelor. Era o sâmbătă frumoasă, cu un soare straniu de optimist, care mă făcea să mă bucur că iarna s-a terminat. Mă simțeam vinovat că, în coșmarul care mă înconjura și al cărui martor fusesem azi-noapte, nu puteam să nu mă bucur că afară mirosea a primăvară.

Doua rachete NATO au căzut, în această dimineață, la 8:10, în masivul muntos Dajti din Albania, la 10 kilometri de Tirana. Exploziile nu au provocat victime sau pagube materiale, conform AFP. Alte două rachete mai căzuseră, în 25 martie, tot în Albania, la Elbasan și Durres, fără a exploda.

Am ajuns pe bulevardul Knez Milosa și, apropiindu-mă de ruinele celor două ministere, m-am întristat la loc și am simțit golul din stomac pe care îl simțisem azi-noapte. Mirosul de ars mă copleșea și parcă mă înnegrea pe dinăuntru. O clipă, mi-a părut rău că l-am lăsat pe Mile Cărpenișan să doarmă. Parcă, cu el alături, m-aș fi simțit mai puțin singur.

Pe bulevard, oameni necăjiți adunau cioburile geamurilor sparte de suflul exploziilor și lipeau benzi adezive late pe geamurile rămase întregi. La colțurile străzilor, sârbii bombăneau și îi înjurau pe “neonazistii de americani”, privind cu ochi goi spre capătul bulevardului. Aici, în intersecția de lângă Ambasada Germaniei, strada era barată de un cordon de polițiști care nu îi lăsau pe curioși să se apropie. Văzând un jurnalist sârb că trece de baraj, după ce a vorbit cu un ofițer căruia îi arătase acreditarea de război, mi-am scos-o și eu pe a mea, mi-am luat inima-n dinți și l-am rugat să mă lase și pe mine să trec. Surprinzător, după ce a verificat că nu am nici un aparat foto în geantă, polițistul m-a lăsat să trec.

Am ajuns până lângă clădirile care încă fumegau. Arătau dezolant și îmi transmiteau și mie aceeași senzație. Ministerul republican de Interne era o ruină. Jumătate dintr-o clădire cu 6-7 etaje nu mai exista, iar pavilionul care făcea trecerea spre un alt corp de clădire se prăbușise, strivit parcă de un pumn uriaș. De mai bine de 14 ore, pompierii nu plecaseră. Din când în când, ici-colo, mai răbufneau flăcări, dar de mici dimensiuni, stinse repede cu furtunele. Clădirea Ministerului federal de Interne a rămas în picioare. Racheta care o lovise a intrat la nivelul etajului întâi, din lateral și a explodat în interior, provocând mari distrugeri. I-am dat ocol, alunecând pe noroiul format de apa cu care a fost stins incendiul, călcând peste formulare și resturi de dosare împrăștiate de suflul exploziei. Am ajuns pe strada paralelă cu bulevardul Knez Milosa și priveam, uimit, clădirile de la câțiva metri de sediile ministerelor, rămase neatinse. Mă gândeam cu groază cum ar fi fost azi-noapte, dacă aș fi locuit aici. Și nu-mi puteam desprinde privirile de pe fețele locatarilor strânși în fața blocului. Nu păreau deloc îngroziți. M-am așezat pe bordură și am stat, minute în șir, privindu-i și ascultând ce vorbeau. Se întrebau de unde să-și cumpere geamuri noi, o babă se văita că i s-au spart toate vazele și bibelourile din sufragerie, un tânăr înjura și își curăța mașinuța de moloz. O “Zastava” amărâtă – varianta sârbească a unui vechi model de Fiat. Din când în când, se oprea și trăgea câteva șuturi într-o aripă îndoită de un bolovan. Dacă aș fi putut uita noaptea care trecuse, m-aș fi simțit ca în aproape oricare sâmbătă.

M-am ridicat și am revenit pe bulevardul Knez Miloșa, pășind mecanic, cu gândul rămas la oamenii de lângă care tocmai plecasem. M-am cutremurat când m-am gandit la inconștiența pe care trebuia să o ai, ca și comandant al NATO, pentru a ordona lovituri asupra unor sedii aflate lângă clădiri locuite de oameni nevinovați. Nu cred că aș fi avut curajul să mă încred în niște mecanisme ucigătoare coordonate de circuite electronice care se pot defecta. Și era suficientă o eroare minoră pentru ca traiectoria lor – având în vedere că au fost lansate de la sute de kilometri – să devieze 10-20 de metri. Deviere banală într-un poligon, dar care ar fi provocat o adevărată tragedie în centrul capitalei iugoslave.

“Ordinul criminal de a bombarda centrul Belgradului, în apropierea unui spital, a unei grădinițe de copii și a unor blocuri de locuințe este iresponsabil,” se arată într-un comunicat al Ministerului rus de Externe, publicat de agenția Itar-Tass. “Capitalele țărilor NATO ar trebui să-și dea seama de consecințele grele pe care le vor antrena acțiunile iresponsabile care pun în pericol viața unor cetățeni ruși.”

Am sunat la ușa Ambasadei României și m-am bucurat de bucuria portarului, încântat că mă vede. În capul scărilor a apărut, cu ochii încercănați, Traian Borșan, care m-a îmbrățișat și m-am simțit, din nou, foarte bine. Bucuria lor de a vedea că un alt român se interesează ce mai fac, când ei aveau datoria (îndeplinită cu brio) de a ne purta nouă de grijă, îmi încălzea sufletul. Ne-am așezat în salonul cu pereții crăpați de la un cutremur mai vechi și am stat la o cafea. Traian Borșan mi-a confirmat că sârbii nu au anunțat nici o victimă a bombardamentelor de azi-noapte. Nici un mort, nici un rănit. Adevărul e că, încă din prima noapte de război, am observat că majoritatea clădirilor oficiale erau cufundate în beznă noaptea și nici în timpul zilei nu se observa prea multă agitație la intrările lor. Toți sârbii știau că aceste clădiri sunt pe lista țintelor NATO și doar un comandant dement și-ar fi lăsat oamenii să moară degeaba înăuntru.

Am ascultat împreună știrile la Radio Beograd și una dintre ele m-a pus pe gânduri. Sârbii au acuzat NATO că au transformat, cu cinism, bombardarea Belgradului într-un show de televiziune, programând atacul de azi-noapte cu puțină vreme înainte de principalele emisiuni de știri din SUA, pentru ca CNN (care a profitat, imediat, de asta) să aibă știri senzaționale în prime time.

Circa 400 de persoane s-au adunat astăzi, în jurul orei 14:00, pe platoul din fața Teatrului Național din București, la un miting organizat de Uniunea Sârbilor din România și au pornit într-un marș de protest prin oraș, anunță Mediafax. În Piața Unirii din Timișoara, a fost organizat un miting similar, la care au participat 2.500 de oameni. Purtau ținte în piept, au cântat cântece patriotice sârbești și au plecat într-un marș al tăcerii prin centrul orașului.

Dramatismul bombardamentului de azi-noapte a fost foarte subtil speculat de propaganda sârbă. A fost difuzată știrea că, în maternitatea de lângă cele două ministere bombardate, în noaptea care a trecut s-au născut 12 copii. Chiar în momentul primei explozii, o femeie aducea pe lume un băiețel, iar o oră mai târziu, în adăpostul antiaerian în care au fost evacuate pacientele maternității, a fost asistată încă o naștere. În toate programele de știri s-a insistat îndelung asupra imaginilor cu femeile speriate care își strângeau, plângând, copiii la piept și fugeau din maternitate. Alte imagini, în nuanțe de gri, albastru și portocaliu (din cauza luminii proaste a neoanelor), arătau femeile lungite în adăpost, cu fețe palide și ochi încercănați, mângâindu-și bebelușii pentru a-i liniști.

Autoritatile de la Skopje au avertizat că nu mai pot primi refugiați în Macedonia, pentru că, deja, peste 50.000 de oameni au intrat în țară. Grecia a refuzat cererea Înaltului comisar ONU pentru refugiați, Sadako Ogata, să preia 20.000 din refugiați. Pentru a face față situației, conducerea Alianței Nord-Atlantice a decis trimiterea în Albania și Macedonia a unor forțe armate care să asigure aprovizionarea cu ajutoare umanitare a refugiaților albanezi.

Refugiați au ajuns și în Romania, dar nu albanezi sau sârbi, ci chinezi. 211 de cetățeni chinezi au fost cazați la hotelul “Roman” din Băile Herculane, ei sosind cu autobuzele din Iugoslavia. Majoritatea sunt studenți sau oameni de afaceri și au părăsit Iugoslavia la recomandarea guvernului de la Beijing. Conducerea stațiunii Băile Herculane a pregătit încă trei hoteluri pentru cazarea eventualilor refugiați din spațiul iugoslav.

BBC a difuzat astăzi pretinse imagini ale unui masacru comis de forțele sârbe în orașul Krusa-Emahde, din apropiere de Prizren. Ziariștii BBC au spus ca au obținut această casetă de la Milain Bellanica, un refugiat albanez care afirma că masacrul s-a soldat cu peste 100 de morti, din care el a identificat 26. Imaginile arătau 10 cadavre zăcând în bălți de sânge, pe străzi sau pe câmp. Bellanica pretindea că a filmat morții chiar după plecarea forțelor sârbe, “pentru ca fiul meu, nepotul meu și generația următoare să nu uite niciodată ce au făcut sârbii poporului albanez”.

“Acesta este exact tipul de atrocități care subliniază necesitatea unor acțiuni militare și întărește hotărârea noastră de a o duce până la capăt, până când Kosovo se debarasează de o astfel de represiune,” a declarat șeful diplomației britanice Robin Cook.

Slobodan Milosevic i-a adunat astăzi pe toți miniștrii și persoanele cu responsabilități înalte din stat. “Bombele agresorilor nu vor înfrânge sufletul unui oraș erou,” a afirmat el, în deschiderea ședinței. Au discutat, apoi, situația de criză și modul de reacție în eventualitatea unor noi atacuri asupra capitalei. S-a ordonat curățarea și verificarea tuturor hidrantelor de pe străzi, în special a celor din apropierea clădirilor vizate de bombardamente. Militarii au început să inspecteze toate adăposturile antiaeriene și s-a insistat să se recomande populației să rămână în acestea în timpul alarmelor.

Colonelul Dusan Stanizan a declarat că NATO continuă să lanseze asupra localităților sârbești, în special în Kosovo, bombe cu fragmentație de tip BLU/97AB, interzise de convențiile internaționale și a arătat mai multe componente neexplodate ale acestora. El a explicat că aceste bombe sunt, practic, containere care conțin câte 210 proiectile de dimensiunea unor conserve de Coca-Cola, dotate cu o mică parașută. Lansate din avion, containerele se deschid la o anumită altitudine, dispersând proiectilele pe o arie de 1 kilometru patrat. Acestea explodează simultan, la 3-4 metri deasupra solului, împrăștiind o ploaie ucigătoare de schije de care nu te poți feri. Pe lângă asta, de obicei, 20-30 % din proiectile nu explodează și rămân pe sol, devenind adevărate capcane mortale pentru nefericitul care le atinge. NATO a dezmințit, prompt, prin vocea lui Jamie Shea, că ar utiliza acest tip de bombe în timpul operațiunilor din Iugoslavia.

Ediția de astăzi a cotidianului “Washington Post” a anunțat că înalți responsabili militari ai țărilor NATO studiază varianta trimiterii de trupe terestre în Kosovo. Aceștia consideră că, după ce forțele sârbe vor fi suficient de slăbite de bombardamente, operațiunea terestră le-ar da “lovitura de grație”. În continuare, prezența militarilor NATO în Kosovo ar putea asigura întoarcerea refugiaților la casele lor, după ce sârbii își vor retrage trupele.

Am mai transmis, astăzi, pentru știrile de la ora 13:00 și pentru cele de la ora 19:30. Apoi am coborât să mâncăm și ne-am întors în cameră, să vedem ce mai spun sârbii în jurnalele RTS. Cu o satisfacție greu disimulată, crainica a anunțat că ziarul grecesc “Athinaiki” din Atena a publicat știrea că 19 containere, conținând tot atâtea cadavre ale unor militari americani, au fost aduse în secret din Macedonia în Grecia și expediate, pe calea aerului, în SUA. Pe lângă imaginile bombardamentelor de azi-noapte, pe care le-au condamnat cu asprime, sârbii s-au plâns că trupele SFOR, a căror destinație este menținerea păcii în Bosnia, au distrus o porțiune a căii ferate dintre Belgrad și portul Bar. Incidentul s-a petrecut pe teritoriul Republicii Srpska, lângă Rijeka și, in imaginile pe care le-am văzut, șinele erau distruse pe o lungime de 10 kilometri. Din păcate, operațiunea trupelor SFOR a făcut și o victimă. Impiegatul care avea în grijă calea ferată i-a văzut pe atacatori și a încercat să-i împiedice, fiind împușcat pe loc.

Generalul american Montgomery Meigs, comandantul trupelor SFOR, a confirmat operațiunea, care a avut ca scop împiedicarea mișcărilor de trupe iugoslave. “Un grup de persoane a deschis focul cu arme AK-47 asupra forțelor NATO, care au ripostat,” a justificat Meigs uciderea impiegatului și a adăugat că linia ferată va fi repusă în funcțiune de SFOR, după încetarea ostilităților.

La 20:02, a sunat alarma aeriană. Ca de obicei. Și, tot ca de obicei, am urcat pe acoperiș, pentru un “tur de orizont de control”. Imediat, am observat că, dinspre Novi Sad, se vede un incendiu și un nor de fum. Am dat mai multe telefoane și am aflat ceea ce posturile de radio au început să anunțe, câteva minute mai târziu: la 19:50, fusese distrus al doilea pod peste Dunăre din Novi Sad, podul “Sloboda“, dinspre cartierul Sremska Kamenica. Din primele informații, am înțeles că podul a fost rupt în două de două rachete, care l-au lovit în plin și că – în momentul atacului – pe pod se aflau mai multe autovehicule civile. Artileria antiaeriană a ripostat împotriva avioanelor care atacau în picaj și sârbii se lăudau că ar fi doborât unul dintre ele.

Podul “Sloboda” era cel mai nou dintre cele trei construite în Novi Sad peste Dunăre. Se pare că atacul a luat prin surprindere apărarea antiaeriană a sârbilor, alarma sunând după ce podul a fost lovit. La postul de televiziune Studio B se spunea că există 7 răniți, care au fost internați în Spitalul municipal. Din cauza distrugerii conductelor care treceau pe sub pod, o parte din oraș (circa 30.000 de oameni) a rămas, din nou, fără alimentare cu apă. A mai fost distrus, la Backa Palanka, un pod care lega malul sârbesc de malul croat al Dunării.

Islamiștii iordanieni au acuzat Statele Unite și ceilalți membri ai NATO că ar conspira, împreună cu președintele Slobodan Milosevic, pentru a debarasa Europa de musulmani. Într-un comunicat al Mișcării Fraților Musulmani din Iordania, citat de AFP, se arată că singurele victime ale raidurilor NATO sunt albanezii musulmani din Kosovo și cheamă toți liderii popoarelor arabe să susțină și să aline suferințele kosovarilor.

Pe posturile de televiziune au început să apară primele imagini și declarații ale martorilor oculari de la Novi Sad. Atacul i-a luat, într-adevăr, prin surprindere pe sârbi. Un avion al NATO a coborat în picaj, lansând asupra podului “Sloboda” o rachetă care l-a avariat destul de serios. Pe pod se aflau câteva autoturisme și un autobuz, din fericire, fără călători. Unul dintre răniți, care traversa chiar atunci podul cu bicicleta, povestea că a auzit vuietul asurzitor al avionului în picaj, apoi o bubuitură, însoțită de o flacără orbitoare și s-a trezit sub roțile unui automobil care fusese turtit de un stâlp al podului. Nu înțelegea ce s-a întâmplat și a auzit din nou avionul. Mai mulți trecători de pe mal i-au strigat să sară în Dunăre. Fără să judece sfatul, s-a târât până pe marginea podului și s-a aruncat în apele fluviului. Era sub apă când a auzit o bufnitură înfundată și, pe lângă el, au început să cadă bolovani. A ieșit să ia o gură de aer și a văzut, paralizat de spaimă, cum tronsonul principal al podului se prăbușește în Dunăre. Câțiva pescari au sărit într-o barcă și – spre norocul său – l-au salvat, pentru că nu se mai simțea în stare să ajungă la mal. Bărbatul care își povestise aventura era tânăr, iar pe fața sa încă se mai putea citi o buimăceală ușor amuzantă. Parcă nici acum nu înțelegea prea bine ce s-a întâmplat.

Vibrațiile exploziei au rupt podul – lung de 1,5 kilometri – de la nivelul plăcilor de dilatare. Capetele podului parcă ar fi fost tăiate cu foarfeca și dale imense de beton s-au prăbușit în apele fluviului. Pe o parte a podului, care încă se mai afla pe pilonii de susținere, se pot vedea carcasele calcinate a trei mașini.

Am auzit, de afară, niște bubuituri înfundate și ne-am dus, din nou, pe acoperiș. Artileria antiaeriană din partea de sud a Belgradului țesea o perdea de proiectile luminoase pe cer. Avioanele inamice au lansat mai multe proiectile spre cartierul Dedinje (“Cartierul Primăverii” al capitalei iugoslave) unde se afla reședința președintelui Slobodan Milosevic și a celebrului Arkan. Numai una dintre rachete și-a atins ținta, restul fiind distruse în aer.

Spectacolul era senzațional. Avioanele NATO nu se vedeau. Le ghiceam doar, după direcția spre care trăgea antiaeriana. Când lansau rachetele, vedeam pe cer câte o scânteie portocalie, care era urmată, la 10-20 de secunde, de bubuitura exploziei. Dacă racheta era lovită de sârbi, se spărgea într-o ploaie de scântei.

Ne-am hotărât să mergem până pe Kalemegdan, colina pe care se afla vechea cetate a Belgradului, care era aproape de noi. De aici, puteam vedea mai bine cartierele Novi Beograd și Dedinje. Am traversat parcul de pe Kalemegdan și am ajuns pe marginea dinspre Dunăre a colinei. Acolo erau câteva zeci de curioși, printre care am vazut câțiva polițiști și niște indivizi în haine de piele, din buzunarul cărora se auzeau piuiturile unor stații de emisie-recepție. Dinspre Dedinje, se vedea un incendiu și cineva ne-a spus că a fost lovită clădirea Academiei de Medicină Militară.

Ne-am întors la hotel. Când am ajuns pe strada noastră, am auzit câteva șuierături ciudate deasupra noastra, patru sau cinci. “Jebiga! Ce-a fost asta?” a exclamat Mile. Ne-am uitat, intrigați, unul la altul. Parcă unul din locatarii de la ultimul etaj al clădirii pe lângă care treceam ar fi desumflat brusc camera unui cauciuc de tractor. Am realizat ce se întâmpla peste câteva secunde, când am auzit mai multe bubuituri puternice, de undeva din spatele nostru, însă destul de departe. Era 4:32. Având în minte strigătele polițiștilor din noaptea trecută, am sărit de pe trotuar în mijlocul drumului. Geamurile clădirilor de pe stradă încă mai zdrăngăneau. Rachetele trecuseră pe deasupra capetelor noastre !

Am fugit în hotel și am urcat pe acoperiș. Un nor de fum se ridica dinspre vestul orașului. Programul postului Studio B a fost, ca de obicei, întrerupt de Comandamentul Apărării civile, care a anunțat că 5 rachete au lovit centrala termică a cartierului Novi Beograd. Alte proiectile au lovit 3 rezervoare cu motorină și generatorul electric al combinatului chimic HIP Pancevo, unde au fost răniți ușor patru muncitori. Raidurile nocturne au mai distrus 5 instalații de rafinare ale Jugopetrol în Smederevo și un depozit al Beopetrol din Kraljevo.

Era a doua noapte albă și, la ora 6:00, am coborât în cameră să ne culcăm. Înainte de a adormi, cu gândul la mirosul de benzină arsă ce se răspândise până la noi, am mai auzit, la televizorul care funcționa non-stop, vestea că incendiul de la centrala termică a fost localizat. Eram atât de obosiți, că sirenele de încetare a alarmei aeriene, care au sunat la 7:13, nu au reușit să ne mai trezească.