Feed on
Posts
Comments

6 mai 1999

Astazi, in Iugoslavia este mare sarbatoare: Djurdjevdan (Sf.Gheorghe). Sarbii s-au dus la biserica si, pe strazi, lumea poarta buchete de flori in maini. In Trg Republike, cateva zeci de mii de oameni s-au adunat la traditionalul concert de protest, unde au cantat “Ederlezi“, o melodie populara care a devenit celebra in toata lumea, dupa ce a fost folosita de Goran Bregovic intr-unul din filmele lui Emir Kusturica, “Vremea tiganilor“. Nici macar alarma aeriana (de la 12:50 pana la 13:30) nu a tulburat atmosfera de sarbatoare.

In timpul alarmei, nu au fost atacuri asupra Belgradului. La 11:30, insa, o fabrica de la Lipljan a fost bombardata, dupa care 2 proiectile au explodat in satul Nocaj, langa Sremska Mitrovica. Mai multe explozii au fost semnalate pe muntele Zlatibor si in nord-vestul orasului Uzice.

In cotidianul independent “Blic“, pediatrul si psihologul Oliver Vidojevic a dat cateva sfaturi parintilor, pentru a-i feri pe copii de traumele provocate de razboi. El ii sfatuia sa nu intre niciodata in panica in fata celor mici, care simt imediat starea lor, iar in timpul alarmelor aeriene, sa-i duca spre adaposturi inventand tot felul de motive. Mamele erau sfatuite sa doarma, intotdeauna, alaturi de cei mici. In familiile cu copii marisori, care puteau si singuri sa inteleaga ce se intampla, parintii erau sfatuiti sa nu-i lase pe acestia sa se uite la jurnalele de stiri, dar sa le raspunda tuturor intrebarilor pe care le pun despre razboi, fara a-i speria. In general, copiii trebuiau stimulati sa se joace in continuare si, avand in vedere ca scoala era intrerupta, sa incerce sa invete, totusi, la materiile preferate.

“Presedintele iugoslav Slobodan Milosevic nu a reusit sa scoata identitatea voastra din istorie. El nu va reusi nici sa va scoata din tara voastra. Va veti intoarce acasa,” a promis Clinton refugiatilor albanezi din tabara de la Ingelheim (Germania), adaugand: “Lucram intens la asta.” Hillary Clinton s-a deplasat ieri la Fort Dix, pentru a le ura bun venit primilor refugiati din Kosovo sositi in Statele Unite, declarand ca acestia se bucura de toata simpatia americanilor, relateaza AFP. “Dorim sa aflati ca poporul american este extrem de dezamagit si de suparat din cauza a ceea ce vi s-a intamplat in aceste ultime saptamani. Vrem sa va aratam ca sufletele si casele noastre va sunt deschise,” a spus Hillary Clinton. Refugiatii si-au petrecut prima noapte de la sosirea pe teritoriul american in baracile militare special reamenajate, unde au fost aduse jucarii pentru copii si televizoare. Un alt grup de 400 de refugiati urma sa soseasca vineri, tot la Fort Dix.

Ambasadorul Iugoslaviei la ONU Vladislav Jovanovic s-a intalnit astazi la New York cu Sergio Vieira de Mello, coordonatorul ONU pentru probleme umanitare, caruia i-a comunicat acordul guvernului de la Belgrad pentru o misiune de evaluare umanitara a Natiunilor Unite pe teritoriul iugoslav. Jovanovic a confirmat ca guvernul iugoslav va oferi toate facilitatile reprezentantilor celor 12 agentii specializate ale ONU, care ar urma, timp de 10 zile, sa efectueze o serie de actiuni de evaluare in Kosovo si in restul tarii.

M-am dus iarasi la Centrul militar de presa, pentru a-mi ridica acreditarea cea noua. Zambind incurcat, tipul care trebuia sa mi-o dea mi-a spus ca-i pare rau, dar cererea mea de acreditare nu a fost aprobata. L-am intrebat motivul si mi-a spus ca nu stie. Pentru ca incepusem sa ne imprietenim, s-a dus, totusi, sa afle. A venit cu o femeie de la Ministerul Informatiilor, care a stat de vorba cu mine. Am incercat sa-i explic ca nu am relatat nimic neadevarat si mi-a spus ca “ei” stiu tot ce am transmis in corespondentele mele. “Nu avem nimic cu tine, personal,” mi-a explicat ea. “Nu are rost sa comentam daca e bine sau rau ce ai transmis tu. Doar ca postul de televiziune la care lucrezi este american si nu merita sa aiba un corespondent aici.”

Mile a sarit imediat in ajutorul meu si i-a explicat femeii ca eu sunt, de fapt, un adevarat prieten al sarbilor si nu are sens o astfel de decizie. Ea a dat din umeri si a spus ca-i pare rau. Atunci am intrebat-o daca este posibil sa ma acreditez pentru agentia de presa Mediafax. Raspunsul a fost simplu: “Desigur. Cu conditia sa nu mai transmiti nimic pentru ProTV. Nu are rost sa incerci sa ne pacalesti, pentru ca vom afla imediat si va fi rau.” “In aceasta situatie, maine ar trebui sa ma intorc acasa,” am spus eu. “Da. Imi pare rau,” mi-a raspuns ea si a plecat.

Ciudat, dar nu eram nici surprins, nici speriat de noua situatie in care ma aflam. De fapt, incepusem sa banuiesc ca asa se va intampla, inca din momentul in care au inceput sa-mi spuna ca nu-mi gasesc acreditarea, in timp ce ale celorlalti erau gata. Am plecat, impreuna cu Mile si cu George Roncea, sa bem o cafea si sa ne sfatuim ce-i de facut. Ei erau foarte ingrijorati de soarta mea, dar mie parca mi se luase o piatra de pe inima si ma simteam chiar foarte bine. Le-am spus ca nici prin cap nu-mi trece sa plec acasa. Imi voi impacheta bagajele si, daca vor veni sa ma aresteze, i-am rugat sa anunte Ambasada Romaniei, sa incerce sa ma scoata din belea. La 14:25, au sunat sirenele alarmei aeriene si am izbucnit in ras. Noi ne bateam capul cum sa iesim din noua incurcatura, iar astia veneau sa ne bombardeze. Pana la urma, nu s-a intamplat nimic si alarma s-a ridicat la 15:53.

Avioanele au atacat, in schimb, Novi Sad-ul. La 14:20, doua proiectile au explodat intre scoala “Svetozar Markovic Toza si doua cladiri civile, provocand un crater imens si ranind 4 persoane. Scoala a devenit inutilizabila, iar in cele doua cladiri nu se mai poate locui. O alta bomba a explodat langa parcarea din zona Detelinara, distrugand 10 automobile. Ceva mai tarziu, alte cateva bombe au cazut in padurile de pe muntele Fruska Gora, unde, nu stiu de ce, pentru ca nimeni nu ne-a confirmat aceasta ipoteza, dar tot timpul am fost convins ca se afla ascunse trupele si tehnica militara ale Armatei iugoslave. Nu gaseam nici un alt motiv pentru frecventa cu care era bombardata zona.

Secretarul american al Apararii William Cohen a ordonat desfasurarea a 176 de aparate de zbor suplimentare pentru a participa la operatiunile militare ale NATO in Iugoslavia, a anuntat joi Pentagonul, citat de AFP. Comandantul suprem al fortelor NATO in Europa, Wesley Clark, ceruse unele intariri, iar aceste noi avioane vor duce la 800 numarul de aparate americane angajate in operatiunea “Forta Aliata.

Am sunat la Bucuresti si mi-am anunta colegii despre noua situatie in care ma aflam. Brusc, au devenit toti ingrijorati si m-au sfatuit sa ma intorc. Le-am spus sa stea linistiti, ca n-are ce sa mi se intample, insa ii anuntasem pentru a-i preveni ca ar putea sa apara posibilitatea sa ma intorc acasa. Vrand-nevrand. Am sunat si la Ambasada Romaniei din Belgrad si i-am povestit lui Traian Borsan, prevenindu-l – mai in gluma, mai in serios – ca s-ar putea ivi ocazia sa ma caute prin inchisorile sarbesti. Mi-a promis ca va vorbi cu generalul sarb care tinea legatura cu corpul diplomatic, pentru a incerca sa ma ajute.

Putin mai tarziu, m-a sunat Sergiu Toader, directorul Stirilor ProTV. I-am explicat si lui sa stea linistit, ca n-am ce sa patesc si mi-a spus: “Stai putin, ca sa te bag in teleconferinta si cu Adrian Sarbu.” “Asculta, Sorine,” mi-a spus Sarbu. “Te intorci imediat acasa, pentru ca n-am nevoie de eroi la Belgrad. Ii dai dracului, cu razboiul lor, pentru ca nu vreau sa patesti ceva, doar ca sa avem noi corespondente de la Belgrad !” Am reusit, cu mare greutate, sa-l conving sa ma lase sa stau in continuare, explicandu-i ca, la cel mai mic semn ca as fi in pericol, imi voi lua bagajele si ma voi intoarce. In cel mai rau caz, m-as putea alege cu o bataie buna si cu cateva zile de inchisoare. S-a oferit sa vorbeasca cu ambasadorul Iugoslaviei la Bucuresti, dar i-am explicat ca acesta nu are nici o putere, toate deciziile luandu-se de catre generalii de la Belgrad. Fara a fi complet convins ca e bine ce fac, Adrian Sarbu a acceptat si mi-a spus: “Bine ! Dar ai grija de tine si, te rog inca o data, fara eroisme inutile. Nu uita ca, pentru mine, tu esti mai important decat acest razboi.”

Eram pe terasa unei cafenele din Trg Republike. Era o frumoasa zi de primavara, cu cer senin. In jurul meu, oamenii se plimbau linistiti, de parca nimic nu se intampla. Un copil se juca pe marginea unei fantani arteziene, sub privirile amuzate ale celor de pe terasa. Am cazut pe ganduri, asteptand ca soarele ce ma incalzea placut sa dispara dupa acoperisurile cladirilor din jur. Incercam sa-mi dau seama daca aveam dreptate si cat era nebunie sau incapatanare prosteasca in hotararea mea. Imi era putin teama, dar stiam, in acelasi timp, ca nu pot pleca acum. Dupa ce atatia oameni, acasa, credeau in mine. Devenisem usor paranoic, cred, dar era o inversunare pozitiva. Pusesem prea mult suflet in acest razboi blestemat si mi se parea nedrept ca sarbii voiau sa ma trimita acasa. “Nu plec niciunde, n-aveti decat sa ma arestati,” m-am trezit rostind cu voce tare, in timp ce ma ridicam de la masa, trezind privirile curioase ale celor din jur. Am zambit, usor stanjenit, si am plecat agale spre hotel.

Ministrii de Externe ai celor 7 cele mai industrializate tari ale lumii si Rusia (G-8) au participat astazi la Bonn la lucrarile reuniunii asupra statutului provinciei Kosovo si au pus bazele unui plan de pace sustinut de o rezolutie a ONU, a anuntat Ministerul german de Externe, citat de AFP. Sedinta a fost precedata de o intrevedere a secretarului de stat american Madeleine Albright cu ministrul rus de Externe Igor Ivanov. Planul de pace nu mentioneaza participarea NATO la forta internationala, dar nici nu prevede un acord prealabil cu autoritatile de la Belgrad, cum a sustinut, in permanenta, Rusia. Ministrii ar urma sa-i imputerniceasca pe directorii politici sa stabileasca etapele pentru punerea in aplicare a unui plan de pace si in cel mai scurt timp, ambasadorii la ONU ai tarilor membre G-8 vor vota o rezolutie a Consiliului de Securitate, care sa legitimeze prezenta internationala in regiune.

Entuziasmul care a cuprins pe toata lumea dupa intalnirea de la Bonn a G-8 nu a fost impartasit aici, la Belgrad. De altfel, de cate ori vreun lider politic rus pleca din capitala iugoslava si trambita ca are un plan de pace, sarbii il aduceau cu picioarele pe pamant, declarand, inflexibili, ca nici o negociere nu poate fi facuta peste capetele lor. Si astazi, intr-un interviu acordat agentiei de presa UPI, presedintele Slobodan Milosevic a declarat ca Iugoslavia a fost si este, oricand, de acord cu prezenta unei forte de supraveghere a pacii in Kosovo, cu conditia ca aceasta sa fie sub controlul ONU si fara ca membrii ei sa fie inarmati. “Nu vom accepta nimic care sa semene cu o forta de ocupatie,” spunea Milosevic, reamintind cele 6 puncte pe care un acord de pace va trebui sa le contina. Intrebat daca Iugoslavia este pregatita sa faca fata altor bombardamente, in cazul in care tratativele diplomatice esueaza, Milosevic a spus: “Fiecare zi este deja prea mult. Daca, insa, NATO insista sa ocupe Iugoslavia, nu avem incotro. Noi, sarbii, suntem uniti cand e vorba de suveranitatea si integritatea noastra nationala. Pentru noi, aceasta este o problema de viata si de moarte.

Cunscandu-i pe sarbi, stiam ca Milosevic avea dreptate. Cuvintele lui exprimau foarte bine ceea ce credeau oamenii obisnuiti. La Belgrad plutea o atmosfera suprarealista. Lumea vorbea ca razboiul se va sfarsi in curand, nu inainte, insa, ca NATO sa distruga tot ce si-a planificat inca de la inceputul conflictului. Crezand (oare ?) ca bombardamentele, combinate cu propaganda impotriva presedintelui iugoslav, ii vor face pe sarbi sa se revolte impotriva politicii acestuia, liderii occidentali s-au inselat. El a reusit sa rastoarne in favoarea sa toata aceasta propaganda si, pe zi ce trecea, incepea sa fie considerat de sarbi un al doilea Tito. Cat priveste Opozitia, absolut toti oamenii cu care am stat de vorba m-au intebat: “Care Opozitie ?

Bilal Sherifi a anuntat la Tirana ca UCK respinge acordul G-8, considerand mai multe puncte ale acestuia total inacceptabile. “UCK este pentru independenta provinciei Kosovo si pentru condamnarea lui Milosevic si nu pentru o autonomie care sa recunoasca suveranitatea si integritatea teritoriala a Iugoslaviei. Orice alta solutie, in afara independentei, va agrava instabilitatea regiunii si tragedia din Kosovo,” a mai spus acesta, citat de AFP, subliniind ca reprezinta pozitia oficiala a UCK. “Daca NATO nu este in masura sa intervina, atunci trebuie ca UCK  sa fie inarmata si lasata sa se bata. Credem ca G-8, prin acest acord, nu va reusi sa intrerupa razboiul din Kosovo. Ba din contra, el va prelungi durata vietii regimului barbar al presedintelui Milosevic, care ameninta pacea din intreaga regiune.”

Inainte de corespondenta mea pentru Stirile de la 19:30, am avut o scurta discutie cu cei de la Bucuresti, care ar fi dorit sa spunem ce mi s-a intamplat. M-am enervat putin, pentru ca, dupa ce s-au speriat si m-au chemat acasa, acum voiau sa profite de spectaculosul noii mele situatii. I-am potolit si au inteles imediat ca era o idee tampita, care chiar m-ar fi pus in pericol. “Beavis“, sunetistul nostru a facut bascalie de mine, dupa care mi-a spus: “Ba, nu fii tampit si vino acasa, pana nu ti se intampla ceva ! Ai facut destul acolo, n-are rost sa risti.” L-am linistit si pe el si mi-am vazut de treaba.

Alarma a sunat la 21:05 si am asteptat cu nerabdare sa apara, ca in fiecare seara, “scriitorul” nostru, Dragan. I-am povestit ce mi s-a intamplat si i-am cerut sfatul. S-a uitat lung la mine si mi-a spus: “Ramai linistit, dar nu te mai duce pe la Centrul militar de presa. N-are ce sa ti se intample.” Si mi-a dat numarul lui de telefon, sfatuindu-ma sa-l sun imediat, daca mi se intampla ceva. Ne-am relaxat cu totii si am inceput sa glumim. George Roncea, care era un inrait colectionar de arme albe, i-a aratat lui Dragan cutitul sau. Semana cu un cutit de vanatoare, dar era facut in nu stiu ce ateliere celebre si il costase o gramada de bani. Au inceput sa discute despre cutite si pumnale si ne-au exasperat, cand pe mine, cand pe Mile, care eram nevoiti sa traducem ce spun, ca sa se poata intelege. In cele din urma, Dragan a scos un cutit de care, cand George l-a vazut, a ramas teribil de impresionat si nu s-a lasat pana nu l-a convins sa faca schimb cu al lui. Spre amuzamentul nostru, i-a mai dat si vreo 50 de marci germane, ca sa-l convinga sa accepte schimbul.

In timp ce noi inca ne distram de “afacere”, Dragan si-a scos ceasul de la mana si l-a intrebat pe George daca stie ce este. Semana sau chiar era, nu-mi mai amintesc, un ceas rusesc “Poljot“, cum se gaseau pe vremuri si in magazinele noastre. Dar George ne-a explicat ca e nu stiu ce marca. Intr-un acces de generozitate, Dragan i l-a daruit. Impresionat, George i l-a dat pe al lui, care era – evident – mai valoros. Dar se simteau frati de cruce. A fost bine, pentru ca, la un moment dat, Dragan a scos din buzunar un glonte si ne-a intrebat daca stim ce este. Ne-am holbat la el, pentru ca nu mai vazusem asa ceva. Varful era scobit, ca un crater de vulcan, iar in mijloc avea un ac dintr-un metal extrem de dur. “Este special pentru vestele anti-glont,” ne-a explicat “scriitorul” nostru. “Dar asta stiti ce este ?” si a mai scos un glonte din buzunar. Acesta avea, in loc de varf, o capsula de culoare albastra, dintr-un plastic special, cu un lichid ciudat in interior. “E un glonte otravit,” ne-a risipit, tot el, nedumerirea. Apoi l-a luat si l-a bagat inapoi, intr-o cartusiera in care mai avea 5 gloante. “Si ce faci cu ele ?” l-am intrebat eu. “Ai cu ce sa le folosesti sau le arunci cu mana in dusmani ?” A inceput sa rada si ne-a chemat pe hol, intr-un colt mai intunecat. A scos din servieta-diplomat de care nu se despartea niciodata un ditamai pistolul, cu butoias, si mi l-a intins. Nu inainte de a verifica sa nu aiba un glonte pe teava. Am ramas cu gura cascata. Eu ca eu, dar George si mai ales Mile, care era innebunit dupa arme de foc, nu mai voiau sa-l lase din maini. Dragan i-a lasat sa-i admire revolverul, apoi ne-a urat noapte buna si a urcat la el in camera. Pentru ca Nelu ii repartizase si lui o camera in hotel. Desigur, pe gratis.

Ne-am bucurat  ca Dragan s-a luat cu vorba si nu ne-a mai aratat obrazul pentru hotararea de azi guvernului roman, care a decis “interzicerea vanzarii, furnizarii sau exportului, directe sau indirecte, a petrolului si produselor petroliere, provenind sau nu din Romania, catre orice persoana sau organizatie din Iugoslavia”. Exceptie faceau cazurile in care erau prezentate dovezi convingatoare ca aceste activitati servesc unor scopuri umanitare. Dragan n-a uitat si ne-a reprosat aceasta hotarare mai tarziu, cand a avut grija sa sublinieze ca, abia dupa luarea ei, autoritatile romane au solicitat Uniunii Europene instructiunile de aplicare a embargoului petrolier asupra Iugoslaviei.

Ministrul bulgar de Interne Bogomil Bonev a declarat cotidianului “Trud” ca la granita bulgaro-iugoslava a fost “intarit controlul”, pentru a fi impiedicate operatiunile de export clandestin in Iugoslavia. Conform informatiilor difuzate de cotidienele bulgare, traficul la frontiera bulgaro-iugoslava este practic blocat. Embargoul ONU impotriva Iugoslaviei din perioada 1992-1996 a antrenat un trafic clandestin condus atat de grupurile mafiote bulgare, cat si de somerii din regiunile de granita, care revindeau la preturi de contrabanda continutul rezervoarelor vehiculelor.

Postul national de televiziune a continuat sa mediatizeze vizita lui Ibrahim Rugova in Italia, sugerand ca este acolo in calitate de mediator al unui acord de pace. “In timpul sederii in Kosovo, am avut intrevederi cu autoritatile de la Belgrad, am discutat despre un proces de gasire a unei solutii politice si de creare a unui climat de incredere,” a spus astazi Rugova intr-o conferinta de presa organizata la Roma. “Eu sunt alesul kosovarilor, eu reprezint acest popor, dar in fiecare societate pluralista exista divergente. Eu sunt un om al pacii, al rezistentei non-violente si cer sprijinul vostru, al presei. Am muncit 10 ani ca sa putem trai cu totii impreuna in Kosovo, albanezi si sarbi. Nu exista un conflict intre cele doua etnii – albaneza si sarba – in Kosovo, noi am avut un conflict cu fortele sarbe.”

Reactiile la declaratiile lui Rugova nu au intarziat sa apara. Asa-numitul guvern provizoriu din Kosovo, condus de Hashim Thaqi, in care partidul lui Rugova a fost invitat sa ocupe 4 posturi, dar nu a facut-o niciodata, i-a cerut acestuia sa dea explicatii publice despre atitudinea si imprejurarile luarii sale ca ostatic la Pristina si Belgrad. Thaqi pretindea ca Rugova sa renege acordul semnat cu Milosevic si sa isi afiseze clar sprijinul pentru lupta dusa de UCK pentru obtinerea independentei provinciei Kosovo.

UCK si-a sporit efectivele de la inceputul atacurilor NATO si cuprinde in prezent intre 8.000 si 10.000 de combatanti, anuntat joi Pentagonul, citat de AFP. “Ei primesc recruti, dupa toate aparentele provenind din randul refugiatilor, mai ales din Albania,” a adaugat Kenneth Bacon, purtatorul de cuvant al Departamentului Apararii. “Ei continua sa se lupte in Kosovo si continua, de asemenea, sa inregistreze pierderi. Sunt depasiti ca numar si ca dotare de fortele sarbe. Ne-au declarat ca vor continua sa cumpere arme de pe piata internationala.”

In aceasta noapte, avioanele NATO au atacat din nou localitatile din nordul si estul Iugoslaviei, venind dinspre Romania si Bulgaria. La 23:40, vamesii si ceferistii din Stamora-Moravita au tras o spaima pe cinste. Doua bubuituri ingrozitoare i-au facut sa se arunce la pamant, ferindu-se cu greu de cioburile geamurilor sparte din gara. NATO lansase doua proiectile asupra unui pod amarat de cale ferata si a liniilor de inalta tensiune aferente, de pe magistrala feroviara Timisoara-Belgrad. Cunosteam bine podul, peste care am trecut de cate ori am mers cu trenul la Belgrad. Avea vreo 10 metri si trecea peste un canal. Se afla langa satul Vatin, la 14 kilometri de Virset si la numai 1 kilometru de gara din Stamora Moravita. A fost distrus complet de racheta care l-a lovit. Nu au fost victime. Doar satul Vatin a ramas fara curent.

Dupa lovirea podului, principala legatura feroviara dintre Romania si Iugoslavia a fost intrerupta. A fost, evident, dovada cea mai clara (si aveau sa mai vina si altele) ca Alianta Nord-Atlantica nu avea incredere in autoritati, in ciuda declaratiilor oficialilor romani ca – de aceasta data – embargoul impus Iugoslaviei va fi respectat cu strictete. Si-au luat imediat masuri de precautie, dupa ce actuala putere a dezvaluit metodele de incalcare a embargoului precedent. Dupa ce a distrus combinatul chimic de la Pancevo (legat prin celebra conducta subterana de combinatul “Solventul” din Timisoara), NATO a distrus si podetul peste care ar fi putut trece garniturile de tren incarcate cu carburanti.

Acum, ca tot a trecut atata vreme si povestile mele nu vor mai produce acelasi efect, trebuie sa spun ca, dupa sfarsitul razboiului, cand m-am intors in tara, am aflat ca precautiile aliatilor nu au fost fara temei. De suficiente ori, autoritatile vamale de la Stamora-Moravita au primit ordine telefonice sa nu controleze anumite microbuze. Acestea erau incarcate cu carburanti si erau destinate militarilor iugoslavi. Microbuzele treceau prin cele doua vami si erau preluate de ofiteri sarbi, descarcate in unitatile militare si trimise inapoi. Desigur, cantitatile erau simbolice fata de nevoile Armatei iugoslave, dar erau suficiente pentru ca ofiterii sarbi sa se mai miste putin pe sosele. Si sa nu uite ca romanii erau, totusi, cu sufletul alaturi de ei.

Dupa ce au distrus podul de la Vatin, avioanele NATO au continuat sa bombardeze zona. Pentru a doua oara in ultimele 12 ore, a fost lovita zona satului Nocaj, de langa Sremska Mitrovica, unde se ascundeau, probabil, militarii sarbi. La 23:25, cateva proiectile au explodat in Sabac, un orasel la cativa kilometri sud de Belgrad si, la un sfert de ora dupa miezul noptii, 4 rachete au fost trase asupra Pozarevac-ului, orasul natal al lui Slobodan Milosevic. Ironia sortii face ca toate aceste localitati, bombardate de avioane venind dinspre Romania, sa fie locuite de etnici romani. Totusi, zona muntoasa din nordul Iugoslaviei nu a fost bombardata atat de crunt pe cat ma asteptam. Ceea ce inseamna ca sistemul de culegere de informatii al NATO era lamentabil. Pentru ca exact aici au fost ascunse, de-a lungul intregului razboi, cele mai importante unitati militare sarbesti, pregatite sa infrunte o eventuala invazie terestra dinspre Romania si Ungaria.

Avioanele venite dinspre Bulgaria au atacat, in doua randuri, orasul Nis. Primul raid a avut loc intre 2:45 si 3:10, iar al doilea – intre 4:10 si 4:25. Au fost bombardate zona industriala din nord-vestul orasului si aeroportul, unde a izbucnit un puternic incendiu. Sarbii au anuntat ca ar fi doborat doua din avioanele inamice, dar n-au mai revenit cu amanunte, cum faceau de obicei. In Kosovo, avioanele NATO au “zburdat” din nou. Incepand cu miezul noptii, au lansat 3 atacuri asupra Pristinei. Patru rachete au lovit, la ora 4:00, un sat de langa Surdulica, iar la 1:00, a fost bombardat Podujevo. Mai devreme, raidurile NATO vizasera Muntenegrul. Doua rachete au explodat in zona de varsare a raului Kotor in mare, in golfurile peninsulei Lustica, unde se afla o mare parte a flotei si Marinei militare iugoslave. In acelasi timp, antiaeriana a reusit sa respinga un atac asupra capitalei Podgorica.

In urma unei indelungate dezbateri, Camera Reprezentantilor a SUA, controlata de republicani, a aprobat cu 311 voturi “pentru”, fata de 105 “impotriva”, acordarea unui buget de urgenta de 12,9 miliarde de dolari, destinat in special sa acopere costurile de razboi si sa consolideze aparatul militar, relateaza AFP. Presedintele Bill Clinton, care nu solicitase decat 6 miliarde de dolari pentru razboiul cu Iugoslavia, poate refuza deblocarea unei parti a sumei votata de Camera. In acelasi timp, Camera s-a pronuntat impotriva retragerii fortelor americane din Balcani, in urma unei dezbateri furtunoase ce a ilustrat multiple diviziuni existente in sanul ambelor partide, in privinta continuarii conflictului.

Democratii i-au acuzat pe republicani ca vor sa joace pe doua planuri, refuzand sa sustina politica militara a presedintelui demorcrat, insa cautand, pe de alta parte, sa dubleze cheltuielile militare. Costul bombardamentelor, estimat de Casa Alba, se ridica la 718 milioane de dolari pe luna, in timp ce raportul Biroului pentru buget al Congresului estimeaza aceste cheltuieli la circa 1 miliard de dolari lunar.