7 mai 1999
In aceasta dimineata, alarma s-a ridicat la 6:04. Cu putin inainte de transmisia mea pentru emisiunea de dimineata. Singura din aceasta zi, pentru ca sosirea papei Ioan Paul II la Bucuresti, de o importanta deosebita pentru relatiile dintre Bisericile Catolica si Ortodoxa, a eclipsat razboiul din Iugoslavia, care intrase – de altfel – intr-un fel de stereotipie care ne dadea mari batai de cap. Era foarte greu sa spui ceva nou in fiecare zi. Pentru ca, in afara de evenimente majore, relatarile noastre ar fi trebuit sa se transforme intr-un bilant sec, lung si plicticos, al pagubelor produse zi si noapte de bombele Aliantei Nord-Atlantice.
Foarte interesant a fost sondajul publicat astazi de cotidianul “Politika“, un fel de purtator de cuvant al guvernului de la Belgrad. Nu stiu cat de adevarat era acest sondaj realizat de societatea IPRESS, pe un esantion de 754 de persoane din 7 cele mai bombardate orase iugoslave. Mai ales ca el corespundea suspect de mult cu atitudinea lui Slobodan Milosevic. Insa era si un semnal ca acesta incearca sa manipuleze opinia publica iugoslava, pregatind-o pentru a accepta un viitor acord de pace. Potrivit sondajului, 75,1 % din cei chestionati considera acceptabila o misiune internationala de mentinere a pacii neinarmata in Kosovo. 43,1 % dintre iugoslavi ar accepta o anumita forma de retragere a fortelor militare sarbe din Kosovo, insa 44,2 % nici nu vor sa auda de asa ceva. Si, daca tot am vorbit de sondaje, potrivit cotidianului “Magyar Hirlap“, citat de presa iugoslava de astazi, 72 % dintre cetatenii unguri se opun lansarii atacurilor aeriene impotriva Iugoslaviei cu avioane care sa decoleze din Ungaria. Asta in ajunul sosirii la baza militara de la Taszar a celor 24 de avioane de vanatoare F-18 ale NATO.
NATO a anuntat joi ca a neutralizat in Kosovo 20 % din blindatele si artileria grea de care dispun fortele sarbe, relateaza AFP. “Acest procent este rezultatul operatiunilor din ultimele doua saptamani. Inainte, am avut probleme din cauza vremii nefavorabile. Nu este nevoie sa distrugem in proportie de 100 % fortele iugoslave pentru a le determina sa se retraga din Kosovo,” a afirmat purtatorul de cuvant al NATO Jamie Shea. “Le-am blocat si le-am izolat, iar acum vom trece la distrugerea lor,” a precizat si generalul german Walter Jertz, purtator de cuvant militar al NATO, care a prezentat, pentru prima data dupa 24 martie, un bilant al celor 6 saptamani de bombardamente. Avioanele Aliantei au reusit sa distruga mai mult de jumatate din stocurile de munitii ale fortelor armate sarbe in Kosovo, a mai precizat Jertz.
Mile m-a lasat singur. S-a hotarat sa profite de monotonia ce parea sa se instaleze aici si sa dea o fuga pana acasa, unde avea mai multe probleme de rezolvat. Pentru ca ma grabeam sa aflu ultimele noutati, iar Nelu urma sa-l duca cu masina pana la granita, ne-am luat ramas bun dimineata. Mi-a atras atentia sa am mare grija, avand in vedere clandestinitatea in care ma aflam, in lipsa acreditarii de razboi. Am plecat spre Media Center si, pe drum, mi-am dat seama cat de mult imi va lipsi. Dupa cate zile si nopti de cosmar infruntaseram impreuna, eram ca doi frati. Camarazi de razboi. La 11:17, sirenele mi-au amintit, din nou, de Mile: era alarma si ei erau pe drum. Opt minute mai tarziu, 3 explozii puternice s-au auzit dinspre cartierul Rakovica, de unde se ridicau coloane de fum.
Avioanele NATO si-au continuat zborul spre sud, lansand 3 proiectile asupra releului de pe muntele Ovcar, de langa Cacak. Programele RTS nu s-au mai putut receptiona in zona. Alte 4 rachete au explodat la Sjenica, in Sandzak. La 14:15, a fost lansat un atac puternic asupra regiunii Novi Sad-ului. Antiaeriana a reusit cu greu sa alunge avioanele inamice, care au lansat 7 bombe de mare putere asupra releului TV de pe muntele Fruska Gora. Locuitorii Novi Sad-ului au fost rugati insistent sa ramana in adaposturi pana la terminarea alarmei. Afland de acest atac, mi-a fost teama pentru Mile, care se indrepta, cu masina lui Nelu, catre frontiera romana, in timp ce intreaga regiune era vizata de raidurile aeriene. L-am sunat si m-a linistit. Ajunsese fara probleme in tara.
“Amiaza neagra la Nis !” aveau sa scrie ziarele sarbesti de a doua zi. Pentru ca la 11:30, o serie de proiectile au explodat exact in centrul orasului. O bomba cu fragmentatie a nimerit langa piata de pe strada Aneta Andrejevic, unde locuitorii isi faceau, linistiti, cumparaturile. Imaginile pe care le-au filmat cameramanii care au ajuns la fata locului aratau scene oribile. Case complet distruse sau pe jumatate daramate. Balti de sange. Militari care carau raniti spre ambulante. Cadavre decapitate. Automobile transformate in mormane de fiare ce fumegau. Barbati ingroziti si femei plangand disperate. Explozia a facut 12 morti si 60 de raniti, care au ajuns cu greu la spitalul clinic, deoarece o alta bomba explodase chiar in parcarea acestuia. Toate cele 10 sali de operatie ale spitalului au fost ocupate imediat.
“Asa niste criminali n-am vazut,” striga dr.Cedo Kutlesic, directorul spitalului din Nis. “Nu stiu cat de ticalos poti sa fii, ca sa bombardezi ditamai spitalul sau o piata plina de civili nevinovati !” Doi dintre cei morti in piata sedeau, inainte de atac, pe terasa cafenelei “Tri fenjera“. Apucasera sa-si savureze, fara sa stie, ultima cafea si ultima tigare. Cateva secunde mai tarziu, se zvarcoleau in agonie pe pavajul plin de sange. Unul dintre ei avea ambele picioare retezate deasupra genunchilor.
“Pana in prezent, nu avem informatii asupra eventualelor victime rezultate in urma bombardamentelor,” a declarat generalul Walter Jertz, citat de AFP, iar Jamie Shea a precizat ca nici spitalul, nici zona centrala a orasului Nis nu erau tintele atacului, care viza aeroportul si un releu radio. NATO a anuntat ca a deschis o ancheta, pentru a lamuri daca informatiile privind inregistrarea unor victime in randul civililor sunt adevarate.
In ciuda dramelor provocate printre sarbi de acest razboi, autoritatile iugoslave continuau sa refuze capitularea. Astazi, Srdja Bozovic, presedintele Camerei Republicilor a Parlamentului federal, care a facut o vizita la Kiev, a declarat: “Ideea unei retrageri a fortelor armate iugoslave din Kosovo este complet de neinteles pentru noi si aceasta cerinta este irealizabila. De asemenea, este inacceptabila pentru noi trimiterea oricarei armate straine, pentru a garanta un plan de pace in Kosovo.”
Aceasta atitudine era impartasita si de oamenii simpli, pe care i-am auzit comentand imaginile de cosmar ale bombardamentului de la Nis. Ei considerau inacceptabile conditiile din proiectul de acord al G-8 si blestemau Rusia ca s-a alaturat declaratiilor ultimative ale NATO, cerand Natiunilor Unite, in acest fel, sa legalizeze bombardamentele impotriva Iugoslaviei. Asa cum si-au dat seama inca de la inceput, ei spuneau ca Rusia si-a atins telul, obtinand un sprijin financiar masiv din partea Occidentului pentru economia sa in deriva. De aceea, neincrederea sarbilor in sprijinul Rusiei nu a putut fi clintita de promisiunile facute la Belgrad de atatia oficiali rusi. Imi amintesc o pancarta pe care un sarb a adus-o la unul din concertele de protest din centrul Belgradului: “Rusilor, va multumim ca nu ne bombardati si voi !”
“Ibrahim Rugova nu are nici un mandat pentru a negocia problema provinciei Kosovo,” a declarat Jakup Krasniqi, purtator de cuvant al UCK, postului de televiziune albanez Klan. “Doar Armata de Eliberare din Kosovo si guvernul provizoriu pot decide soarta provinciei. Politica pasnica a esuat si orice solutie care merge in acest sens este acum imposibila. Dupa masacrele comise si sangele varsat de regimul de la Belgrad, este foarte dificil sa se gaseasca o solutie impreuna cu Serbia si Federatia iugoslava. Ceea ce Rugova trebuie sa faca mai intai este sa ia distanta fata de declaratiile pe care le-a facut cand era ostaticul lui Milosevic, sa se pronunte in mod deschis pentru continuarea loviturilor aeriene si sa ceara retragerea tuturor fortelor sarbe din Kosovo.”
Odata cu plecarea lui Mile, ramasesem singurul care stia sarbeste dintre jurnalistii romani de la Belgrad. Mai erau, cu mine in hotel, George Roncea, o ziarista de la “Telegraf” si pictorii Tavi Penda si Bogdan Stihi. Mile m-a sunat seara, intrigat ca nu mi-a auzit corespondenta pentru Stirile ProTV. L-am linistit, bombanind, nemultumit si eu ca n-am putut povesti despre cele intamplate la Nis. Mile incepea sa regrete ca nu e aici. Si avea sa aiba de ce.
La 21:08, cand a sunat alarma aeriana, m-am urcat pe acoperis. Eram singur si m-am asezat zgribulit, pentru ca era cam frig, pe unul din scaunele pe care le adusesem acolo, pentru orele lungi de asteptare. In urechea stanga, aveam casca radioului cu baterii, la care ascultam Radio Pancevo, care difuza muzica buna si, aproape intotdeauna, stirile cele mai proaspete. La 21:20, antiaeriana a inceput sa traga cu inversunare in toate directiile. Cateva clipe mai tarziu, am auzit doua bubuituri din directia aeroportului Surcin. Apoi cerul a fost luminat de mai multe flame albastre si capitala iugoslava s-a cufundat in intuneric. Avioanele NATO lansasera, din nou, bombe cu grafit asupra transformatoarelor centralelor de la Obrenovac, Resnik, Lestane si Bezaniska kosa, dezechilibrand sistemul energetic national. De aceasta data, nici in Muntenegru nu au avut curent electric.
Dupa cateva minute, la geamurile blocurilor din jur a a aparut licarirea lumanarilor. Am coborat in holul hotelului, sa ma incalzesc un pic. Am baut o cafea impreuna cu ceilalti, dupa care m-am dus inapoi pe acoperis. La 23:40, avioanele NATO s-au aruncat in picaj, de la mare inaltime, asupra orasului. Urletul infernal al motoarelor a fost acoperit de mai multe bubuituri puternice. Antiaeriana s-a dezlantuit, incercand sa le nimereasca in timp ce se indepartau de Belgrad, ridicandu-se inapoi dupa nori. Atacul s-a repetat, identic, un sfert de ora mai tarziu. Nici nu mai stiam incotro sa privesc. Dinspre cartierul Novi Beograd se vedeau flacarile unui incendiu. Dinspre centru se ridicau coloane de fum. Am vazut avioanele care se ridicau, urmarite de buchetele de trasoare si proiectile antiaeriene, trase din toate partile de militarii sarbi.
Radio Pancevo a anuntat, dupa cateva minute, ca au fost lovite, inca o data, cladirile Ministerului de Interne, a Statului Major General (General Stab) si a Guvernului Serbiei. Am privit spre centru si am distins cu greu prin bezna sediul televiziunii Studio B, din dreapta caruia se inalta norul de fum. Postul de radio continua sa anunte tintele lovite si, deodata, nu mi-a venit sa cred urechilor. Spuneau ca rachetele au lovit hotel “Jugoslavija” si… Ambasada Chinei. Am ascultat cu atentie inca o data: auzisem bine. M-a pufnit rasul si am coborat, alergand, cele 6 etaje ale hotelului.
“Ce credeti ca au bombardat astia ?” am strigat catre Nelu si ceilalti sarbi din bar, care ma priveau nedumeriti. Au dat din umeri. “Ambasada Chinei !” A fost o clipa de liniste, dupa care hohotele de ras au facut sa se zguduie geamurile ca la bombardament. Dupa ce si-a sters lacrimile din coltul ochilor, Nelu m-a batut pe spate si a zis: “Hai sa te duc pana acolo !” Era destul de departe si, pe drum, am ascultat posturile de radio, care relatau ca doua rachete au distrus aripa stanga a hotelului “Jugoslavija”, in care se aflau birourile si bucataria, iar alte 3 proiectile au lovit in plin ambasada, situata la 5-600 de metri de hotel. Din primele informatii, 4 chinezi au fost ucisi, 15 raniti si alti 4 se afla sub daramaturile cladirii.
N-am putut sa ne apropiem de ambasada, pentru ca militarii sarbi facusera o cordon si nu lasau sa treaca decat masinile oficiale, pompierii, Politia si ambulantele. Era prima data cand nu permiteau nimanui sa se apropie de un obiectiv bombardat. Alteori, cel putin in prima faza, ne lasau in pace. Nu si de aceasta data. Am privit de la distanta, cum pompierii evacuau persoanele din ambasada, cu ajutorul scarilor de pe masinile lor. In jurul cladirii partial daramate, roiau mai multi chinezi, ale caror strigate catre cei prinsi intre daramaturi mi se pareau stranii onomatopee hazlii. Poate parea cinic, dar simtul umorului (uneori impins la extrem) ne-a salvat adesea, de-a lungul acestui razboi, de momentele in care ne venea sa ne luam campii si sa plecam incotro vedeam cu ochii.
O racheta lansata de aviatia NATO a cazut in aceasta noapte in Bulgaria, fara a provoca victime, a anuntat Ministerul Bulgar de Interne, citat de AFP. Racheta, avand o lungime de 4 metri, o greutate de 360 de kilograme si o raza de actiune de 20-25 de kilometri, a ajuns in apropierea satului Lulin, la 20 de kilometri vest de Sofia si la 50 de kilometri de frontiera bulgaro-iugoslava. Fragmente din aceasta racheta de tip HARM, care viza radarele apararii antiaeriene iugoslave, au fost expuse in curtea Ministerului bulgar de Interne.
Ne-am intors la hotel, traversand in viteza raul Sava pe podul Brankov, Nelu cu ochii atintiti la sosea, eu cu privirea spre cer. Nu stiai niciodata cand vine racheta. Deja, in zona centrala a orasului revenise curentul electric. Am trecut prin zona bulevardului Knez Milosa. Cladirea Ministerului federal de Interne, care fusese deja bombardata la inceputul razboiului, era partial prabusita, iar o bucata imensa de beton fusese proiectata la vreo 20 de metri. Soseaua era acoperita de cioburi pana la General Stab. Intre cele doua sedii, nici o cladire nu mai avea geamurile intregi. Dosare si foi de hartie erau imprastiate peste tot. Firele troleibuzelor atarnau rupte si intregul bulevard era cufundat in intuneric.
Ministerul Afacerilor Externe nu mai avea usi, iar ferestrele fusesera smulse din cercevele. In traiectoria sa catre General Stab, una dintre rachete a lovit cladirea Guvernului Serbiei, distrugandu-i acoperisul si partea superioara a fatadei. Pompierii inca se luptau cu flacarile, iar politistii care inchideau circulatia s-au rastit la noi sa ne caram din zona. Trecand pe langa blocul “Beogradanka”, la al carui ultim etaj se afla televiziunea Studio B, am putut vedea urmele schijelor ce au brazdat panourile metalice si au strapuns geamurile protejate cu folie.
Am ajuns la hotel “Toplice” si m-am urcat pe acoperis. Era deja frig, vreo 10 grade Celsius si ma imbracasem mai gros, pentru ca batea si un vant taios. Dupa o tactica binecunoscuta deja de toata lumea, avioanele NATO au atacat din nou, la 1:50. Dupa vuietul surd, se aflau la mare inaltime si tirurile antiaerienei iugoslave nu le puteau atinge. Un avion a coborat in picaj si, pana sa-l vad, am auzit 3 explozii puternice. Una dinspre Novi Beograd, unde o racheta a explodat in fata intrarii principale a hotelului “Jugoslavija”, iar celelalte doua – dinspre centru, unde bombardasera din nou General Stab. Am zarit, cateva clipe, avionul ce se ridica spre cer, luminat de trasoarele antiaerienei.
Din fericire, echipele de interventie de la General Stab s-au retras la timp. La Ambasada Chinei, insa, cautarile eventualilor supravietuitori continuau. Un reporter al unui post de radio, cuprins de spaima si el, relata ca toti se asteptau, din moment in moment, ca ambasada sa fie lovita din nou. Ministrul Goran Matic, primul ministru sarb Mirko Marjanovic si ministrul de Externe Zivadin Jovanovic, sositi la fata locului, au fost sfatuiti sa plece.
I-am sunat pe cei de acasa si eram destul de panicat. Peter Barabas, producatorul executiv de la ProTV, care aflase stirea de la CNN, spunea ca se astepta la consecinte din cele mai grave. Mi-a transmis ca, dimineata, la prima ora, vom face o editie speciala a Stirilor ProTV. Ion Cristoiu, care aflase si el ce s-a intamplat, ma sunase sa-i povestesc amanunte. Imi amintesc ca i-am spus ca Mirko Marjanovic a declarat ca bombardarea Ambasadei Chinei este cea mai mare barbarie imaginabila si ca ne aflam in pragul izbucnirii celui de-al Treilea Razboi Mondial. Cristoiu i-a dat dreptate, zicand ca, de aceasta data, greseala NATO nu va fi trecuta asa usor cu vederea si mi-a spus ca, la solicitarea Chinei, s-a intrunit de urgenta Consiliul de Securitate al ONU.
Am coborat in camera, sa ma incalzesc un pic, insa la ora 3:00, am auzit din nou vuietul avioanelor. Am urcat pe acoperis si am vazut tirurile antiaerienei inspre nordul orasului. La 3:08, o explozie ingrozitoare, cum nu mai auzisem pana atunci, a cutremurat, efectiv, cladirea. A urmat inca una si inca una si apoi o serie de 3 bufnituri. Geamurile tuturor cladirilor zdranganeau sinistru. Parca eram in Iad. Ca sa nu cad de pe casa liftului, m-am prins cu mana de un horn. Cladirea se cutremura atat de tare, ca m-am speriat, am coborat pe scara metalica si m-am ghemuit pe platforma acoperisului. Antiaeriana tragea in draci, dar seria de bubuituri continua. Nu mai stiu cate au fost. Ajunsesem cu socotitul la 8, dar apoi am pierdut sirul. La 3:28, am simtit aerul vibrand sub presiunea unor explozii infernale, de-mi clantaneau dintii in gura.
Privirea imi incremenise la orizont, unde proiectilele antiaerienei pareau siraguri de margele ce alunecau, pe un fir nevazut, spre cer. Zgomotul avioanelor s-a mai estompat, dar se auzeau, infundate, tunurile grele ce aparau Novi Sad-ul. Dupa care au plecat. Imi tremurau genunchii si abia acum mi-am dat seama ca revenise curentul si la noi in hotel. Am coborat si am deschis televizorul. Studio B transmitea imagini filmate la Ambasada Chinei. Ambasadorul Pan Gian Lin spunea ca atacul nu putea fi considerat o eroare, deoarece cladirea se afla la mare distanta de orice obiectiv militar sau de alt fel. “Reactia tarii mele va fi pe masura,” ameninta el. Ministrul iugoslav de Externe sublinia ca bombardarea ambasadei este inca o lovitura data de NATO diplomatiei, cea care ar fi trebuit sa gaseasca o solutie rapida pentru stoparea acestui razboi nedrept.
Studio B anunta ca mai multi trecatori au fost raniti de schijele proiectilelor ce au lovit General Stab. La hotel “Jugoslavija”, erau cazati doar 7 turisti, dintre care unul, care nu a apucat sa coboare in adapost, si-a pierdut viata. Unul dintre mortii de la Ambasada Chinei era Shao Yung Juan, ziarist la agentia “China Noua“. Stiam ca jurnalistii chinezi nu sunt cazati la hotel, ci stateau in apartamentele ambasadei si ii intalnisem de atatea ori pe strazi, dupa ce vreun obiectiv era bombardat. Cei care au scapat erau raniti la cap, piept si maini.
Am aflat si explicatia pentru bubuiturile cutremuratoare de la ora 3:00. NATO lansase o serie de bombe de 2,5 tone, ghidate prin laser, care perforeaza armaturi de beton si blindaje si abia dupa aceea explodeaza, sub pamant. Incercau sa nimereasca buncarele amplasate in zona dintre aeroporturile Batajnica si Surcin, de la marginea Belgradului. Asa cum aflasem si noi, NATO stia ca acolo se afla mai multe buncare, de constructie speciala, de unde Slobodan Milosevic si generalii sarbi coordonau apararea impotriva atacurilor aeriene.
La 4:15, a cazut emisia postului Studio B, dar si-a revenit dupa cateva minute. Facand un scurt bilant al atacurilor din restul tarii, sarbii au amintit ca, intre 1:05 si 1:45, escadrilele NATO au bombardat, in mai multe raiduri, satele din nord-vestul orasului Paracin. La 2:30, instalatiile companiei Beopetrol de la Bogutovac, de langa Kraljevo, au fost atinse de bombe si un pod de cale ferata a fost transformat in fiare inutile. La 2:45, venind dinspre Ungaria, mai multe avioane au bombardat aerodromul din Sombor. La 3:15, mai multe case au fost avariate la Novi Pazar si se spunea ceva despre cateva spitale belgradene atinse de bombe.
La 4:30, am auzit din nou bubuiturile unor explozii indepartate si iar s-a luat curentul. A revenit la ora 5:00, cand am privit ce filmasera reporterii de la televiziunea BK. La 6:15, sirenele anuntau incetarea alarmei aeriene, dar nu reuseam sa adorm. Ma durea capul, aveam febra si, de cate ori inchideam ochii, vedeam strafulgerarile exploziilor si imi aminteam de infernul din ultimele ore.
