target: militarii ruși intră primii în Kosovo

11 iunie 1999

Deja, programul nostru cotidian s-a schimbat. Nu mai trebuia să mă trezesc în zori, pentru că nu mai aveam de transmis corespondențe decât pentru Știrile ProTV de la 19:30 sau 0:00. Evenimentele nu se mai derulau la fel de rapid și accentul cădea în aceste zile pe retragerea militarilor sârbi din Kosovo, concomitent cu intrarea trupelor KFOR, pe bilanțurile războiului și pe viața politică. Acum nu mai aveam nevoie de viteză de reacție, ci de discernământ și capacitate de sinteză. Am ajuns la concluzia că activitatea de corespondent de război solicită la maximum toate calitățile de care are nevoie cineva pentru a fi un bun jurnalist.

Mi-am făcut obiceiul de a răsfoi, în fiecare dimineață, ziarele sârbești. Pe de o parte, cotidianul pro-guvernamental “Politika“, în care, dacă erai atent, puteai să găsești toate nuanțele politicii lui Milosevic. Iar pe de altă parte, cotidianele independente, care încercau timid să ofere o imagine obiectivă asupra evenimentelor. Dacă știai să citești printre rânduri, era ușor să reconstitui tabloul real al Iugoslaviei.

Numărul de azi din “Politika” semăna cu “Scînteia” din zilele congreselor PCR. Pagini întregi erau pline de telegrame de felicitare adresate lui Slobodan Milosevic și de reportaje despre vitejia poporului sârb. Erau reproduse pe larg conferințele de presă de ieri ale Partidului Socialist din Serbia și ale Stângii Iugoslave, în timp ce conferințele Miscarii pentru Reînnoirea Serbiei (SPO) și Partidului Radical din Serbia (SRS) erau tratate pe scurt. Bineînțeles că lipseau referirile la acuzațiile împotriva lui Milosevic, la ieșirea radicalilor din guvern sau la schimbările de care vorbeau liderii Opoziției.

Toate ziarele reproduceau discursul de ieri al lui Slobodan Milosevic. L-am citit, în speranța că voi găsi ceea ce îmi scăpase când l-am urmărit în direct la televizor. Efort inutil. Pagini întregi și multe fotografii erau dedicate retragerii din Kosovo și am remarcat, în cotidianul “Blic“, o poză care ilustra foarte bine suspendarea oficială a bombardamentelor. Fotografia înfățișa un bărbat care desprindea de pe vitrina magazinului benzile izolante care o protejaseră de suflul exploziilor apropiate. Încă un simbol al războiului – ferestrele acoperite cu benzi izolante – care rămânea o simplă amintire. Am mai remarcat o primă aluzie la fabrica “Zastava” din Kragujevac, despre care aflasem că ar fi fost vândută italienilor de la FIAT, într-un articol în care economistul Jovan Rankovic scria că uzina ar trebui privatizată. Pregătea terenul pentru anunțul oficial. Și nu în cele din urmă, am găsit în “Vecernje novosti“, harta împărțirii provinciei Kosovo între trupele țărilor care coordonau forțele KFOR.

“Aceste lovituri împotriva Iugoslaviei vor descuraja probabil NATO să se angajeze într-o nouă eventuală operațiune în afara granițelor statelor membre ale Alianței,” considera Joseph Cirincione, de la centrul de analiză politică din Washington, Carnegie Endowment for International Peace. “Partenerii NATO, inclusiv Statele Unite, au fost surprinși de amploarea luată de acest conflict cu Serbia, care nu este o putere militară foarte importantă.” Campania NATO împotriva Iugoslaviei a durat 79 de zile. Ea a mobilizat, în final, o armada de 1.100 de avioane, cea mai mare parte fiind americane. “Perspectiva de a desfășura operațiuni similare cu cea împotriva Iugoslaviei în afara Balcanilor, mult mai în estul Europei sau în Mediterana, depășește înțelegerea,” subliniază și Daniel Goure, de la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS). “Atacurile NATO împotriva Iugoslaviei au provocat pagube considerabile pentru credibilitatea NATO în calitate de organizație militară. Faptul că o alianță, creată pentru a se opune Uniunii Sovietice și pentru a duce un al Treilea Război Mondial, este mulțumită că a rămas unită într-un conflict minor nu mi se pare o mare victorie.” Contraamiralul Eugene Carroll, de la Centrul pentru informare în materie de apărare, spunea: “Chiar dacă și-au atins obiectivele, s-ar putea considera că victoria țărilor NATO nu este deplină, din cauza duratei conflictului. Bombardamentele erau prevăzute să dureze numai 3 zile. Este o eroare tragică.” Ofițerul a calificat estimarea inițială a NATO pentru durata operațiunii drept “rizibilă”.

Retragerea Armatei iugoslave a continuat și astăzi. O coloană de peste 200 de vehicule militare, cu o lungime de câțiva kilometri, se deplasează pe șoseaua PriștinaPodujevo. Printre mașini, puteau fi văzute 50 de lansatoare mobile de rachete SAM-6, 20 de lansatoare de rachete SA-20, 10 radare și alte elemente de artilerie antiaeriană, un mare număr de camioane și autobuze pline cu soldați și 10 tractoare cu remorcile pline de bagajele unor civili. În coloană se aflau și multe autoturisme civile, cu numere de înmatriculare de Djakovica și Prizren, precum și câteva autobuze pline cu copii și femei, care plecaseră încă de dimineață de la Djakovica. Ei au declarat că se refugiaza în Serbia, de teama luptătorilor UCK.

Ceva mai devreme, pe aceeași șosea, fusese văzută o coloană de 50-100 autovehicule militare, printre care câteva cărau tunurile grele, de tip “Praga“, ale antiaerienei. În dreptul localităților Luzane și Prugovac, în locul podurilor distruse peste râuri, au fost ridicate câteva treceri improvizate. În această dimineață, în orașul Leskovac au ajuns câteva zeci de autobuze cu militari care se întorceau în garnizoană. De bucurie, la sosire au claxonat prelung și au tras câteva rafale de arme automate. Foarte mulți dintre locuitorii localităților părăsite de Armată și de Poliție – atât sârbi, cât și albanezi – au declarat că se tem pentru siguranța lor și că s-ar refugia în Serbia, dacă nu ar trebui să-și părăsească agoniseala de o viață și să rămână pe drumuri.

Generalul Nebojsa Pavkovic, comandantul Corpului III al Armatei iugoslave, a mulțumit astăzi soldaților săi pentru eroismul de care au dat dovadă în timpul războiului. Făcând un scurt bilanț, el a anunțat că unitățile sale au pierdut 161 de militari, iar 299 au fost răniți. Au fost distruse 13 tancuri (dintre care 7 de către aviația NATO), 6 transportoare blindate, 8 baterii de antiaeriană și un radar. La rândul lor, militarii Corpului III au doborât 34 de avioane inamice, 25 de avioane-spion fără pilot, 5 elicoptere și 52 de rachete de croazieră.

Pe aeroportul Slatina din Priștina, puteau fi văzute pregătiri intense de retragere. Militarii sârbi încărcau diverse echipamente în 40 de camioane cu remorcă, aliniate lângă pistă. Dar surpriza cea mai mare, care avea să-i lase cu gura căscată, atât pe jurnaliști, cât și pe liderii NATO, a venit din partea aviației iugoslave. În această după-amiază, din buncărele subterane ale aeroportului, crunt bombardate de-a lungul întregului război, au fost scoase 6 avioane MiG-21, care au decolat și, după ce au survolat Priștina la joasă altitudine, s-au îndreptat către Serbia. Nimănui nu-i venea să creadă că nu visează. A fost momentul în care analiștii militari au început să-și pună primele semne de întrebare asupra veridicității datelor oferite de NATO despre distrugerile provocate Armatei iugoslave.

Aeroportul Internațional Timișoara a fost redeschis pentru cursele interne și cele externe operate de compania TAROM, după o întrerupere de peste două luni a activității. Aeroportul fusese închis în 25 martie, printr-o decizie a Ministerului Transporturilor, în urma avertizărilor primite din partea organismului european de control al traficului aerian Eurocontrol și a Centrului Operațional NATO, pentru siguranța traficului aerian în zona de frontieră. Valoarea pierderilor suferite de aeroport ca urmare a neoperării curselor regulate se ridică la 120.000 de dolari, a declarat agenției Mediafax, Marian Chivu, directorul operațional al Aeroportului Timișoara.

Acuzațiile la adresa președintelui iugoslav au început să se întețească. Goran Svilanovic, președintele Alianței Civice din Serbia, aprecia că acest moment reprezintă sfârșitul carierelor politice ale lui Slobodan Milosevic și Vojislav Seselj. “Serbia nu poate ieși din acest război cu Milosevic și Seselj la putere,” a afirmat el. “Cetățenii Serbiei trebuie să fie gata să iasă în stradă și în piețe, pentru a apăra dreptul lor și al copiilor lor de a trăi în pace, într-o țară liberă și bogată.” La rândul său, Ljiljana Lucic, vicepreședinte al Partidului Democrat, spera că Serbia nu va irosi șansa păcii: “Fără schimbări politice și plecarea de la Putere a protagoniștilor politicii dezastruoase de până acum, Serbia nu va avea nici pace, nici viitor.”

Aflat în continuare în străinătate, Zoran Djindjic, liderul Partidului Democrat, a cerut organizarea în toamnă de alegeri anticipate. “Alegerile de anul viitor vin prea târziu, iar Iugoslavia nu are nici un viitor, dacă Slobodan Milosevic rămâne președinte,” afirma el. “Trebuie să încercăm, în sfârșit, după 12 ani de mizerie, să luăm un nou și un mai bun start.” El a precizat că mâine, este prevăzută o întâlnire între oamenii politici sârbi și președintele muntenegrean Milo Djukanovic, al cărui rol îl considera esențial în viitor. “Noi nu avem nevoie decât de câteva săptămâni și de accesul la câteva mijloace de informare în masă, pentru a explica oamenilor ce s-a întâmplat,” a asigurat el. “Ceea ce vor povesti soldații angajați în conflict va demonstra că acest război a fost inutil și că ar fi putut să fie evitat.” Potrivit lui Djindjic, izolarea economică și politică va constitui o problemă atât de serioasă, încât oamenii nu vor avea decât o singură alternativă: “Cu Milosevic – nici un viitor. Fără Milosevic – susținere internațională, reconstrucție și, poate, un viitor mai bun.”

Vuk Draskovic a organizat o conferință de presă la sediul SPO, în care a declarat că desfășurarea forțelor internaționale de menținere a păcii în Kosovo este o bună ocazie pentru NATO de a arăta că nu susține terorismul și separatismul albanez. El a cerut sârbilor să nu plece din Kosovo, însă a recunoscut că este posibil ca un anumit număr de oameni să se refugieze din provincie, odată cu retragerea Armatei și Poliției. Draskovic a cerut, și el, schimbări în guvernele sârb și iugoslav, spunând că “acordul de pace este actul de capitulare al politicii dezastruoase din ultimii 10 ani, care a adus Iugoslaviei atâtea conflicte interne și internaționale.”

Reacții similare veneau și din celelalte părți ale Iugoslaviei. Miodrag Vukovic, lider al Partidului Democrat Socialist din Muntenegru, atrăgea atenția să nu se piardă ocazia pentru declanșarea schimbărilor democratice în țară. “Sperăm că Serbia nu va cădea dintr-o nenorocire într-alta, pentru că asta ar însemna sfârșitul ei,” avertiza el. Faik Jasari, președintele Partidului Inițiativei Democratice din Kosovo (KDI) a declarat la Priștina că, din cauza războiului, “cel mai mult au avut de suferit albanezii, pentru că nu au știut unde îi duce politica păguboasă a lui Ibrahim Rugova“. Jasari a subliniat că, spre deosebire de Liga Democratică din Kosovo, care a părăsit provincia, KDI a rămas și i-a ajutat pe cei care nu s-au putut refugia în străinătate. De această dată, el a promis că va contribui la întoarcerea acasă a cel puțin 100.000 de albanezi, dar a atras atenția că ideea transformării provinciei Kosovo într-o republică este “o farsă nedorită”.

De altă părere era Gjergj Dedaj, vicepreședintele așa-zisului Parlament al albanezilor din Kosovo. “După plecarea trupelor sârbe, vom construi un sistem democratic, pentru a permite poporului din Kosovo să hotărască, prin referendum, viitorul provinciei,” afirma el. “Dacă poporul se pronunță în favoarea independenței, decizia trebuie respectată. Viitorul provinciei este în Europa, nu în interiorul Iugoslaviei.” Dedaj uita că posibilitatea unui referendum, prevăzut în acordurile de la Rambouillet, care nu au fost semnate de sârbi, nu a fost inclusă și în acordurile de la Kumanovo.

Poate cel mai plastic a zugrăvit situația din aceste zile Vojislav Andric, lider al partidului Noua Democrație (ND), care a declarat că, “în numele viitorului țării noastre, ND așteaptă ca premierii guvernului sârb și iugoslav să demisioneze. Serbia are nevoie de oameni noi și de o politică nouă, al cărui țel să fie democratizarea țării, o reformă eficace și reintegrarea în Europa și în lume. Activitatea de până acum a celor două guverne a fost inversul acestei politici. Ieri, Slobodan Milosevic a salutat victoria. Tot ieri, și președintele american Bill Clinton a salutat victoria. Am tras concluzia că nici unul nu a participat la acest război, pentru că nu cunosc răspunsul la întrebarea cine pe cine a învins.”

Întreaga agitație a fost potolită, în câteva minute, de Ivica Dacic, purtătorul de cuvânt al Partidului Socialist din Serbia (SPS, condus de Milosevic), care a repetat că sfârșitul războiului arată victoria politicii de pace a președintelui iugoslav. “Nu există nici un motiv pentru schimbări în guvern,” a explicat, tranșant, Dacic. “Coaliția noastră cu Partidul Radical din Serbia și cu Stânga Iugoslavă rămâne la fel de unită și solidă.”

“Ofițerii britanici sunt extrem de furioși din cauza armatei americane,” a anunțat un ziarist de la postul de televiziune Sky News, care însoțește contingentul britanic ce urma să intre în Kosovo. Militarii americani sunt acuzați că ar fi încercat, cu bună știință, din motive pur mediatice, să întârzie intrarea în Kosovo a trupelor britanice și franceze, în scopul de a fi primii care ajung în provincia sârbă. Cotidianul londonez “Evening Standard” relatează că trupele britanice se pregăteau, în noaptea de joi spre vineri, să treacă frontiera dintre Macedonia și Kosovo, dar au fost împiedicate de ordinele date de americani, ale căror trupe nu erau pregătite încă. “În Kosovo se duc două războaie: unul împotriva sârbilor, iar celălalt pentru dominație în domeniul relațiilor publice, dus cu americanii, care vor să obțină toată gloria,” a adăugat un jurnalist de la “Daily Mail“, care însoțește, și el, coloana de blindate britanice. “Este o afirmație nefondată,” a dezmințit premierul britanic Tony Blair. “Deplasările de trupe și momentul în care KFOR va intra în provincie sunt probleme operaționale, tranșate de comandantul KFOR, generalul Michael Jackson.”

În străinătate, au fost reluate speculațiile și estimările privind prețul reconstrucției Iugoslaviei. Un grup de analiști militari a întocmit un studiu conform căruia bombardarea Iugoslaviei a costat țările NATO peste 5 miliarde de dolari, dar va fi nevoie de mai mulți bani pentru întreținerea forțelor de menținere a păcii și reconstruirea podurilor și șoselelor distruse. Prețul armelor utilizate în acest război a fost fabulos: 1 milion de dolari pentru fiecare rachetă de croazieră, 130.000-300.000 pentru fiecare rachetă anti-tanc și 100.000 pentru fiecare rachetă ghidată prin laser. În timpul războiului, numai SUA au folosit 1.000 de avioane, 24 de elicoptere Apache, 18 sisteme de lansare a rachetelor de croazieră și 5.500 de militari. Americanii au plătit cea mai mare parte a cheltuielilor militare, adică în jur de 3 miliarde de dolari.

Toată lumea era de acord că pacea va fi și mai scumpă. Va trebui întocmit un buget al operațiunilor de desfășurare în Kosovo a celor 50.000 de militari din KFOR, care vor asigura întoarcerea refugiaților albanezi la casele lor. Se apreciază că SUA vor avea nevoie de 3,5 miliarde de dolari anual, pentru întreținerea celor 7.000 de militari ai săi, Germania – de 310 milioane de dolari numai în 1999, pentru cei 8.500 de militari, iar Franța – de până la 640 de milioane de dolari în acest an, pentru cei 7.000 de militari desfășurați. Ministerul german al Apărării estima bugetul trupelor sale din Kosovo pentru anul 2000 la aproape 2 miliarde de mărci. Reconstrucția economică a țărilor din Balcani va costa Uniunea Europeana aproximativ 35 de miliarde de dolari. Albania, Bosnia-Herțegovina, Croația, Macedonia și România au solicitat deja, Fondului Monetar International, un ajutor de 2,2 miliarde.

În timp ce miniștrii de Externe ai țărilor G-8 anunțau că au început să lucreze la un “plan Marshall” pentru țările sud-estului Europei, rușii aruncau din nou cu promisiuni. Magnatul Dragomir Karic, președintele companiei iugoslave “BK Group International“, s-a întors din Rusia și s-a oprit la Novi Sad, unde a stat de vorbă cu președintele Consiliului local, Stevan Vrbaski. Karic a anunțat că primarul Moscovei, Iuri Lujkov, intenționează să finanțeze, ca donație pentru orașul Novi Sad, ridicarea unui pod nou peste Dunăre. Acesta ar urma să fie terminat înainte de venirea iernii și va fi construit de firma rusească “Trans-Stroy“, care a finalizat un pod similar în 100 de zile. Conform promisiunii, noul pod va avea atât șosea, cât și linii ferate, și va înlocui podul Varadin, prăbușit în apele Dunării de rachetele NATO.

UE exclude, deocamdată, acordarea vreunui ajutor financiar Iugoslaviei pentru reconstrucția infrastructurilor distruse de atacurile aeriene ale NATO, a afirmat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, citat de AFP. “Excludem, deocamdată, Belgradul de la orice transfer financiar. Nu putem concepe, la ora actuală, ideea de a-l ajuta pe Slobodan Milosevic,” a precizat acesta. Pe de altă parte, el a afirmat că Biroul Umanitar al Uniunii Europene (ECHO) a alocat recent un ajutor de urgență de 50 de milioane de euro pentru planul de întoarcere și repatriere a refugiaților din Kosovo.

Am înregistrat o corespondență pentru buletinul de știri al ProFM, continuând, apoi, să-mi notez informațiile care veneau din toate părțile. La Belgrad, s-a anunțat că obiectivele prioritare ale următoarelor zile sunt aprovizionarea cu combustibil și salubrizarea orașului. Cineva a avut curiozitatea să calculeze că, în cele 77 de zile de război, au fost anunțate 146 de alarme aeriene, Belgradul fiind sub alarmă un total de 774 de ore. În zona Moravica din Serbia, bilanțul pagubelor era estimat la 1,5 miliarde de dolari. Cel mai greu avariate erau fabricile “Tehnicki remont“, “Sloboda” și “Cer“, care au fost, practic, închise și au lăsat pe drumuri 10.000 de muncitori, afectând indirect alte 30.000 de persoane, membre ale familiilor acestora. A venit un bilanț și de la Sabac, unde Zoran Lazic, vicepreședintele Consiliului local, a declarat că pagubele la cele 394 de obiective civile lovite de bombe se ridică la 10 milioane de mărci germane.

La ora 15:00, la Media Center, stația care difuza în surdină emisiunile unui post de radio a fost – efectiv – închisă. Era retransmisă declarația de ieri a lui Slobodan Milosevic și sârbii nu mai suportau să o audă încă o dată. Am ieșit și eu să mă plimb puțin prin centru, să mă mai limpezesc la minte, după avalanșa de informații pe care o acumulasem. În Trg Republike, cu ajutorul unor macarale, câțiva muncitori demontau scena pe care urcaseră formațiile care veneau să cânte la concertele de protest împotriva războiului. Dar ce m-a surprins cel mai mult a fost dispariția tuturor tarabelor pe care se vindeau până acum suveniruri de război, vederi cu podurile distruse de la Novi Sad și insigne cu simbolul “Target“. Mi s-a povestit că, dis-de-dimineață, a venit Poliția și i-a gonit cu brutalitate pe toți vânzătorii ambulanți, punându-le în vedere să nu mai apară pe acolo.

În magazine au reapărut zahărul și detergenții, iar tutungeriile au primit țigări. Majoritatea angajaților magazinelor dădeau jos fâșiile de benzi izolante de pe vitrine, pregătindu-le pentru revenirea la normalitate. Au rămas doar cele de pe geamurile Facultății de filosofie, care fuseseră aplicate cu simț artistic, închipuind ciudate labirinturi care nu duceau nicăieri.

“Relațiile dintre Rusia și NATO sunt înghețate pentru moment,” a declarat președintele Boris Elțîn, citat de agenția Interfax. “Noi am făcut tot ceea ce trebuia să facem pentru a restabili pacea în Iugoslavia. Țările din NATO trebuie să procedeze la fel.” Militarii ruși și americani au discutat, ieri și azi, la Moscova, pentru a defini modalitățile participării Rusiei la forța de pace internațională din Kosovo, dar negocierile nu s-au soldat cu un acord. “Noi nu vom implora Statele Unite să ne dea un sector anume. Dacă nu vom ajunge la un acord, vom defini, împreună cu Iugoslavia, sectorul pe care îl vom controla,” a precizat generalul Leonid Ivașov, unul din militarii ruși cei mai ostili Alianței Nord-Atlantice.

Cel mai spectaculos moment al acestei zile a fost, însă, odiseea intrării rușilor în Kosovo. La ora 13:00, m-a sunat Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru și mi-a spus că, dacă vrem să vedem ceva frumos, să fugim imediat în zona centrului “Sava“, pe lângă care trecea șoseaua de centură a Belgradului. Din păcate, deși ne-am aruncat într-un taxi, noi am ajuns puțin cam târziu și n-am văzut decât câteva zeci de sârbi, urcând în 3 autocare care îi aduseseră acolo, prin grija Partidului Socialist. În depărtare, pe autostrada spre Niș, se mai zăreau câteva vehicule militare rusești, încadrate de mașini ale Poliției sârbe. Pierdusem “emoționantul” moment al traversării Belgradului de către coloana de militari ruși ce venea din Bosnia-Herțegovina, în aplauzele oamenilor aduși să-i vadă. Și ratasem clipa în care o femeie a aruncat, cu un gest teatral, trei trandafiri pe botul unuia dintre camioane.

Totul începuse dimineața, când, fără știrea nimănui, o coloană de 41 de vehicule militare rusești, la bordul cărora se aflau 200 de militari din contingentul SFOR de la Tuzla, au plecat din Bosnia-Herțegovina către Iugoslavia. Vehiculele erau în culori de camuflaj, iar litera “K” din sigla KFOR era proaspăt vopsită, în locul literei “S” din sigla SFOR. Rușii au intrat în Iugoslavia la ora 10:30, fiind așteptați la graniță de mașini ale Poliției sârbe, un Mercedes alb cu numerele de înmatriculare ale Armatei iugoslave și o limuzină BMW, cu geamuri fumurii și numere de corp diplomatic. Acestea au încadrat coloana rusească, pe care au condus-o spre Belgrad. La 12:20, convoiul a poposit la Simanovci, la 30 de kilometri de capitala iugoslavă. După o scurtă pauză, și-a reluat drumul, traversând cartierul belgrădean Bubanj Potok și îndreptându-se spre Niș.

Statele Unite au primit asigurări din partea Moscovei că trupele ruse trimise în Republica Federală Iugoslavia nu vor pătrunde în Kosovo fără un acord prealabil, a afirmat vicepreședintele american Al Gore, citat de AFP. “Noi nu știam că se vor duce în Iugoslavia,” a recunoscut Al Gore. “Dar nu au ajuns în Kosovo și am primit asigurări că nici nu o vor face.” Vicepreședintele american a precizat că secretarul de stat Madeleine Albright a discutat pe această temă cu omologul său rus Igor Ivanov. “Avem mai multe canale de comunicare active și credem că totul va decurge bine,” a mai spus Gore.

De două zile, adjunctul secretarului de stat american Strobe Talbott negocia cu ministru rus de Externe Igor Ivanov despre statutul trupelor rusești din KFOR, dar cele două părți nu reușeau să se înțeleagă. Azi-dimineață, Talbott a părăsit Moscova, fără nici un rezultat, îndreptându-se spre Bruxelles. Când a aflat că rușii au intrat deja în Serbia și se duc spre Kosovo, Talbott și-a întors din zbor avionul și a revenit la Moscova, solicitând o nouă întrevedere cu Ivanov. Ceva mai devreme, Viktor Cernomîrdin, emisarul rus pentru Iugoslavia, declarase agenției Itar-Tass că “trupele rusești vor avea propria lor zonă de responsabilitate, care se va situa, cel mai probabil, în apropiere de frontiera administrativă dintre Kosovo și Serbia”.

La ora 16:00, coloana rușilor trecea prin Jagodina, ajungând, la 16:45, la Cuprija. La Bruxelles, generalul Wesley Clark convocase comandamentul NATO, pentru a decide poziția Alianței în raport cu situația nou creată. Deja se știa că, din coloana militarilor ruși făceau parte 15 transportoare blindate, 10 camioane, câteva jeep-uri și vehicule sanitare, iar în această dimineață, alți 1.000 de militari ruși aterizaseră la Tuzla, pregătindu-se să plece spre Serbia în zilele următoare. La ora 19:30, convoiul rușilor a ajuns la Niș, a poposit lângă motelul “Nais“, a alimentat cu benzină și a plecat mai departe. La 21:00, rușii intraseră deja în Kosovo, au traversat localitatea Prokuplje și se îndreptau către Priștina, însoțiți de mașini ale Poliției și Armatei iugoslave și aplaudați de localnici.

În acest timp, oficialii de la Moscova jucau teatru. În prima fază, ei i-au asigurat pe occidentali că militarii se vor opri la Niș, așteptând să-și coordoneze intrarea în Kosovo cu cea a trupelor NATO care veneau din Macedonia și Albania. Mai târziu, ministrul de Externe rus declara că militarii nu au primit ordinul de a intra în provincie. “Însă din păcate, acest lucru s-a întâmplat,” a spus Ivanov, adăugând că le-a cerut să se retragă la Niș. Derutați, reprezentanții NATO bravau. “Alianța Nord-Atlantică nu consideră o dramă sosirea trupelor rusești în Kosovo înaintea primelor unități ale NATO și susține participarea Rusiei la KFOR,” declara Jamie Shea.

La 1:30, militarii ruși au ajuns la Priștina, unde au fost întâmpinați de circa 2.000 de locuitori, care îi așteptau în stradă încă de la ora 22:00, când văzuseră în jurnalul RTS că aceștia se îndreptau spre ei. Sârbii din capitala provinciei i-au primit cu urale și aplauze și au tras focuri de pistol și rafale de arme automate de bucurie. Un grup de femei a oferit flori soldaților, iar pe primul transportor blindat s-au cățărat mai mulți tineri, care fluturau drapelele naționale ale Serbiei, Iugoslaviei, Greciei și Rusiei. La geamuri și în balcoane puteau fi văzuți zeci de oameni care strigau “Serbia! Serbia!” și ridicau trei degete, semnul salutului tradițional ortodox. Rușii s-au oprit în apropierea aeroportului Slatina, la 10 kilometri de Priștina, unde și-au făcut tabăra. Dacă până acum mai existau dubii că acest marș forțat ar fi o eroare, misterul a început să se risipească în momentul în care, din BMW-ul cu geamuri fumurii, a coborât generalul Viktor Zavarzin, atașatul militar rus la Comandamentul NATO din Bruxelles.

“Am venit să pregătim aeroportul pentru sosirea avioanelor ruse și după aceea vom pleca,” a declarat unul dintre soldații ruși, afirmând că acest contingent va rămâne două săptămâni la Priștina. Surse din cadrul Statului Major General al Armatei iugoslave au declarat că Serbia este direct interesată ca militarii ruși să fie primii participanți la forța internațională care intră în regiune. În realitate, sârbii erau interesați ca întreg complexul subteran de la aeroportul Slatina, care s-a dovedit de nestrăpuns, în ciuda bombardamentelor NATO, să fie preluat de ruși și să nu cadă în mâinile Alianței. Și toate speculațiile aveau să se risipească mâine, când Boris Elțîn nu numai că a anunțat că aprobă operațiunea, dar l-a avansat pe Zavarzin la gradul de general colonel, pentru că a îndeplinit-o cu succes.

Atitudinea sârbilor din Priștina față de sosirea rușilor în Kosovo se datora, în principal, neîncrederii în militarii NATO și mai puțin dragostei față de ruși. Oamenii nu credeau că militarii care, timp de aproape 3 luni, le-au aruncat mii de tone de bombe în cap și i-au ajutat pe teroriștii UCK să atace granițele dinspre Albania, îi vor proteja împotriva prigoanei pe care o vor institui gherilele albaneze, îndată ce vor intra în provincie. De altfel, pe tot drumul lor spre Kosovo, rușii nu au fost aclamați decât de grupuri mici de sârbi, trimise de șefii de la partid, ca să dea bine în cadrele filmate de RTS. În general, oamenilor nu le convenea intrarea intempestivă a rușilor în Kosovo și spuneau că, potrivit obiceiului lor, aceștia au venit primii, dar vor avea grijă să plece ultimii. Cea mai sugestivă remarcă despre venirea rușilor am auzit-o pe stradă, trecând pe lângă doi bătrâni care comentau evenimentul. Unul dintre ei, care purta pe cap tradiționala bonetă a soldaților sârbi, îi amintea celuilalt că Tito s-a luptat 50 de ani ca Iugoslavia să nu intre în ghearele rușilor, în timp ce Slobodan Milosevic i-a adus, de bunăvoie, în doar câteva ore.

Ministrul german al Apărării Rudolf Scharping a declarat într-un interviu acordat postului de televiziune ARD, că europenii nu sunt destul de bine reprezentați în Alianța Nord-Atlantică. “În cadrul NATO, Statele Unite beneficiază de o reprezentare prea mare, în raport cu Europa,” a spus el. “Angajamentul trupelor germane în cadrul KFOR va fi o intreprindere foarte riscantă la început și va dura mai mulți ani.”

Mile Cărpenișan a sosit înaintea mea la hotel, unde l-a găsit pe Ioan Mărgărit, care venise la Belgrad din partea săptămânalului economic “Capital“. După ce ne-am transmis corespondențele pentru jurnalele de seară, am plecat toți trei să mâncăm pe Skadarlija, la “Tri sesira“. De această dată, ne-au cam păcălit la nota de plată. Pentru niște vodkă, o tavă cu brânzeturi și mezeluri, apă minerală, bere și câte 10 mititei, ne-au luat nu mai puțin de 800 de dinari (adica vreo 80 de mărci germane). Supărați, i-am spus în față șefului de sală că nu vom mai reveni vreodată pe acolo și ne vom sfătui toți prietenii să-l ocolească. Dându-și seama că știam prețurile, acesta și-a cerut scuze, promițând că nu se va mai întâmpla așa ceva niciodată.

Am plecat spre “Toplice” și, pe drum, ne-am oprit să-i arătăm lui Mărgărit unul din cele mai frumoase baruri pe care le-am văzut vreodată. Botezat “Soho” de cel care l-a deschis, în amintirea cartierului din New York unde locuise mai multi ani, barul l-a umplut de admirație chiar și pe Eugen Mihăescu, alături de care îl descoperisem. Avea forma literei “U”, pentru că trebuia să ocolească scara de intrare a blocului la parterul căruia era amenajat. Totul – de la mobilier, la pereții albi și la formele de metal care te dirijau de-a lungul lui – era plin de eleganță și bun gust. În plus, patronul a avut inspirația de a-i pune pereții la dispoziția artiștilor plastici, periodic aici fiind vernisate diverse expoziții. Până zilele trecute, fusese expusă o colecție de afișe, iar acum, erau așezate niște fotografii imense, cu nuduri aproape obscene, însă extrem de frumoase și de o bună calitate artistică.

La hotel, ne aștepta Traian Borșan, secretarul I al Ambasadei României la Belgrad. Se plictisea și el, de când se terminase războiul și scăpase de teroarea exploziilor de lângă sediul ambasadei și a venit să ne viziteze. Am stat la un pahar de vorbă, însă, la un moment dat, discuția noastră a început să se transforme într-o dispută. Subiectul era – desigur – politica guvernului român. Față de războiul din Iugoslavia, dar și în general. Traian Borșan ținea partea executivului, pe care îl reprezenta la Belgrad, în timp ce noi încercam să-i demolăm argumentele. Deși reușeam, ne enerva că nu puteam să-l convingem că aveam dreptate. Până la urmă, eu am plecat la culcare și i-am lăsat certându-se. Mile a venit în cameră aproape în zori și, pentru că mă trezisem când a intrat, mi-a povestit că puțin a lipsit să nu se încaiere toți trei. Noroc cu Nelu, care a apărut și el la un moment dat și, după ce a stat deoparte și s-a amuzat, s-a băgat să-i despartă când au sărit de pe scaune.

Un avion militar britanic a explodat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 23:15, la doar câteva sute de metri de tabăra de refugiați de la Kukes, o persoană fiind grav rănită, informează AFP. “Avionul, un Hercules C-130, transporta 12 soldați și s-a prăbușit la aterizare,” a declarat purtătorul de cuvânt al forțelor NATO la Kukes, lt.col. Helge Eriksen. Contrar afirmațiilor acestuia, unii martori oculari susțineau că avionul încerca să decoleze. O catastrofă a fost însă evitată, avionul prăbușindu-se în imediata apropiere a unei tabere de refugiați unde acorda asistență organizația umanitară “Medecins sans frontieres“. Zona a fost imediat înconjurată de membrii Forței de pace din Albania. Pista aeroportului fusese inaugurată miercurea trecută, prin aterizarea unui C-130, după ce fusese prelungită cu 500 de metri, pentru a facilita aterizarea avioanelor mari.

Share

target: sârbii semnează acordul de pace cu NATO

9 iunie 1999

Întrevederea dintre emisarii iugoslavi și delegația NATO, care a început aseară la Kumanovo, în nordul Macedoniei, continua încă în zori, putând aduce rezultate, relatează AFP. Purtătorul de cuvânt al Alianței, comandantul american Tray Kate, a declarat la ora 7:00 că NATO “este optimistă cu prudență” în privința reușitei întrevederii. Potrivit unei surse occidentale, discuțiile s-au referit în special la calendarul și etapizarea procesului de retragere sârbă din Kosovo și al sosirii NATO în provincie.

După ce ne-am trezit, ne-am luat rămas bun de la Eugen Mihăescu, George Roncea și Dobrivoi. Nelu Madjinca urma să-i ducă cu mașina lui până la graniță, unde domnul Mihăescu era așteptat de niște prieteni. Îmi părea foarte rău că pleacă, în special el, pentru că mă obișnuisem atât de mult cu lungile plimbări pe străzile Belgradului, în care îmi povestea fragmente din viața sa. Era atât de plastic și de savuros, încât nici acum nu-mi iese din minte ideea de a-l ruga să mă lase să-i redactez o carte autobiografică. Este păcat, la amintirile pe care le are, la oamenii pe care i-a cunoscut, ca toate acestea să nu fie scrise undeva.

Înainte de a pleca, am umblat pe străzile Belgradului, să ne fotografiem în diferite locuri, pentru a avea câte o amintire. Ne-am dus lângă clădirea Statului Major General și ne-am fotografiat lângă sediul Guvernului. Eugen Mihăescu l-a rugat pe Dobrivoi să-i fotografieze una din cariatidele care sprijineau acoperișul distrus de bombe. Era o imagine superbă, cu statuia unei femei care, în loc să țină în brațe marginea acoperișului, își ridica mâinile spre cer. Desigur că, imediat ce ne-au văzut, militarii care supravegheau zona au sărit să ne verifice acreditarile de război. Eu m-am ținut deoparte și, pentru a nu avea probleme, Dobrivoi obținuse de la Centrul militar de presă o autorizație care îi permitea să fotografieze majoritatea clădirilor avariate de bombe din Belgrad. Așa că eram în regulă.

După aceea, ne-am fotografiat pe acoperișul hotelului, unde am stat atâtea nopți împreună, privind cerul înroșit de tirurile antiaerienei și al rachetelor NATO. Cu simțul său artistic deosebit, Eugen Mihăescu ne-a aranjat frumos, pentru ca fotografiile să iasă cât mai bine. Nu știu nici acum de ce fotografiile alea n-au mai ajuns la noi niciodată.

Ziua, privit de pe acoperiș, Belgradul arăta ciudat. Un oraș liniștit, aproape banal, înconjurat de Dunăre și de Sava, înverzit de parcuri. Din locul unde ne aflam, nu puteam zări decât cu greutate clădirile înnegrite de flăcările incendiilor și brăzdate de schijele proiectilelor. Ne-am mai îmbrățișat o dată și i-am lăsat să plece. Dacă pe Eugen Mihăescu îl înțelegeam, pe George – nu… Am încercat să-i scot din cap ideea că finalul războiului n-ar fi aproape, dar n-am reușit. În exaltarea lui, spera în continuare într-o minune. Dar minunile nu se petrec decât în povești.

NATO a dezmințit declarațiile șefului Statului Major al Armatei germane, generalul Hans-Peter von Kirchbach, privind suspendarea operațiunilor militare împotriva Iugoslaviei, relatează AFP. “Operațiunile continuă,” a afirmat Jamie Shea. “Ne aflam încă în luptă în momentul în care am părăsit cartierul general al forțelor aliate din Europa,” a afirmat, la rândul său, purtătorul de cuvânt militar al NATO, generalul german Walter Jertz. El a tradus în engleză declarația făcută de generalul von Kirchbach, explicând că acesta a dorit să spună că bombardamentele erau “practic” pe punctul de a fi încheiate.

Parcă peste tot mirosea a pace în Belgrad. Era o zi frumoasă de vară. Oamenii se plimbau liniștiți și doar pe la cafenele comentau, ușor blazați, ultimele știri despre negocierile de la Kumanovo. Ziarele își schimbaseră aspectul mohorât. Începând de astăzi, cotidianul “Blic” își modificase formatul și, în paginile din mijloc, în loc de fotoreportaje despre război, publica programul complet al televiziunilor, cu pozele color ale starurilor din filmele difuzate. Deja de câteva zile, televiziunile își modificaseră sigla pe care o mențineau pe ecran în timpul alarmelor aeriene. Din sigla imensă de la început, pe care scria “Vazdusni opasnost“, nu mai rămăsese decât discreta siluetă a unui avion, iar programul nu mai era întrerupt pentru comunicatele marțiale ale Comandamentului Apărării civile. De altfel, formulele de început și de sfârșit ale acestor comunicate, de o gravitate aproape ridicolă, deveniseră acum subiect de poante, intrând în limbajul uzual al tinerilor și, mai ales, al animatorilor posturilor de radio. De câte ori auzeam expresiile “Paznja, paznja, beogradjani…” sau “Gotovo!“, care indicau începutul, respectiv sfârșitul acestor comunicate, zâmbeam cu nostalgie și tristețe. Nu erau amintirile pe care și le-ar fi dorit un om normal, dar erau amintirile noastre. Ale noastre și ale sârbilor.

Se făcuse foarte cald la Belgrad și, în sfârșit, au montat o instalație de aer condiționat la Media Center. Eram fericit că totul funcționa aici, pentru că, la Internet-cafe-ul de la Dom Omladine, după ce s-au prins că suntem străini, au mărit tariful la 45 de dinari/oră, adică aproape 5 mărci germane. Ne-am jurat să nu mai călcăm pe acolo, nici măcar în zilele în care Media Center era închis. Între două transmisii, am apucat să dau o fugă până în piață, unde două sârboaice simpatice mă așteptau, să-mi vândă o pereche de pantaloni scurți negri, cu buzunare laterale. Cu două zile în urmă, găsisem o pereche similară, însă erau prea mari și îmi promiseseră că îmi vor căuta și numărul meu. Când m-am întors, m-am oprit la o frizerie, unde femeia care mă tundea pentru a treia oară de când eram la Belgrad m-a recunoscut și m-a întrebat: “Tot așa de scurt ca data trecută?” Am zâmbit și, cât m-a tuns, am pălăvrăgit vrute și nevrute. Fără să amintim o clipă de război.

Deja mă simțeam ca acasă la Belgrad. Blocat aici, fără posibilitatea de a trimite cuiva cheile de la apartamentul în care locuiam la Timișoara, ca să-mi trimită haine, am fost nevoit să economisesc din puținii bani pe care îi primeam, pentru a-mi cumpăra tot ce aveam nevoie. O pereche de blugi, câteva tricouri de vară, chiloți, șosete, pantaloni scurți. Și, desigur, n-am rezistat până nu am adunat suficienți bani să-mi cumpăr o pereche de ghete și una de bocanci, care m-au fermecat de când le-am văzut prima oară. Când m-am întors acasă, am aflat cât de îngrijorate erau vecinele mele pentru soarta mea. Două doamne în vârstă, care mă considerau un fel de fiu adoptiv. Doamna Lucia Baliga, vecina mea de palier, urmărea tot ce transmiteam de la Belgrad și avea grijă să-mi plătească curentul și întreținerea la timp. O altă doamnă, care stătea în casa de lângă mine, s-a dus o dată până la sediul TVR Timișoara, unde credea că lucrez, să întrebe de numărul meu de telefon, pentru că voia să mă anunțe că mi s-a desumflat una din roțile mașinii, pe care o țineam parcată în fața casei. Cred că, dacă ar fi știut că mașina nici măcar nu era încuiată, nu ar mai fi avut somn noaptea. Noroc că Timișoara este un oraș liniștit, iar mașina mea – un vechi Mercedes Coupe – nu-i tenta prea mult pe hoți.

NATO cheltuiește în războiul din Kosovo 42 de milioane de lire sterline zilnic, 12 % din această sumă fiind furnizată de Marea Britanie, potrivit opiniei unui expert britanic în probleme de apărare, Paul Beaver, dintr-un articol publicat de revista “Jane’s Defence“. “Trebuie continuate cheltuielile la un nivel similar sau mai ridicat, chiar dacă proiectele incluse în planul de pace prevăd încetarea rapidă a campaniei aeriene,” a adăugat expertul. “Din totalul cheltuielilor NATO, 5 milioane de lire pe zi revin Marii Britanii, în timp ce Ministerul Apărării a anunțat până acum că este vorba de costuri de numai 1,3 milioane de lire pe zi. Va fi o problemă în momentul în care se va decide cine, de la Whitehall, va plăti.”

Așa cum mă așteptam, astăzi au apărut reacții la ultimele evenimente. Liderii tuturor partidelor politice din Iugoslavia salută apropierea păcii, dar sunt tot mai îngrijorați de soarta sârbilor care trăiesc în Kosovo. Majoritatea nu are încredere în capacitatea viitoarelor forțe de menținere a păcii de a dezarma formațiunile UCK și de a împiedica prigonirea sârbilor din provincie. Azi-dimineață, generalul Vladimir Lazarevic, comandantul Corpului Priștina al Armatei iugoslave, a declarat că, sprijiniți de forțele speciale NATO, teroriștii UCK au continuat să atace militarii sârbi de la granița cu Albania, însă atacurile au fost respinse.

Partidul Radical din Serbia (SRS) a comunicat că interesele vitale ale locuitorilor din Kosovo și Metohia pot fi apărate doar în interiorul Serbiei. Dragoljub Stankovic, membru în Colegiul director al partidului, a declarat că Vuk Draskovic și partidul său (Mișcarea pentru Reînnoirea Serbiei, SPO) au început o campanie acerbă pentru eliminarea SRS de pe scena politică. “SPO controlează posturile de televiziune Studio B din Belgrad și NTV din Niș, care sunt defetiste și încearcă să-i convingă pe sârbi că au câștigat acest război,” spunea Stankovic.

Gorica Gajevic, secretarul general al Partidului Socialist din Serbia (SPS, condus de Slobodan Milosevic), a declarat azi, într-un discurs ținut la Universitatea din Priștina, că “Iugoslavia se află în pragul păcii” și a lăudat poporul sârb pentru bravura și curajul de care a dat dovadă în acest război. Partidul Democrat (DS) afirmă că este nevoie ca întreaga comunitate internațională să asigure securitatea oamenilor din Kosovo, după retragerea Armatei și Poliției iugoslave. “Trebuie prevenite, prin măsuri ferme, o nouă tragedie umanitară și exodul sârbilor din provincie, iar un rol important îi revine aici Bisericii Ortodoxe Sârbe,” scria în comunicatul DS.

Goran Svilanovic, președintele Alianței Civice din Serbia (GSS) a afirmat, tranșant, că Serbia și Kosovo au fost distruse, iar oamenii – bombardați, numai pentru că Slobodan Milosevic a ținut să se mențină la putere cu orice preț și nu din dorința de a apăra provincia. “Pentru asta, Milosevic va trebui să răspundă în fața Parlamentului federal,” cerea Svilanovic. În aceeași notă, Centrul Democratic Iugoslav a cerut ca poporul sârb să afle întregul adevăr despre acordul de pace și nu să-i fie prezentată o variantă cosmetizată a acestuia, pentru a judeca tot ce conține documentul și a-l compara cu acordul de la Rambouillet.

Laureatul Premiului Nobel pentru Pace Elie Wiesel l-a avertizat pe Bill Clinton în privința riscurilor “unei băi de sânge” ale cărei victime ar fi sârbii, după ce refugiații albanofoni din Kosovo se vor întoarce acasă, relatează AFP. Președintele american i-a cerut scriitorului să meargă în taberele de refugiați din Albania și Macedonia pentru a examina situația umanitară. “Am constatat o teribilă tristețe, durere și ură,” a povestit Elie Wiesel. “Mă tem de consecințele urii care există acum în rândul victimelor. Iar NATO și trupele americane vor trebui să servească drept paravan viu, pentru a împiedica o baie de sânge. Ceea ce am văzut nu este foarte încurajator. Victimele au suferit prea multe cruzimi și călăii au comis prea multe brutalități. E nevoie de mult timp pentru ca ei să reînvețe să trăiască împreună, ca înainte de 1989.” Wiesel crede că va exista cu siguranță un exod al sârbilor din Kosovo. “Sârbii deja nu se mai simt în securitate și se tem,” a explicat el.

Poate că declarațiile partidelor politice par destul de dure, însă problema lor principală este audiența scăzută pe care o au în rândul populației și – mai ales – slaba lor mediatizare la nivel național. Dar despre catastrofa adusă de acest război, vorbeau mult mai elocvent datele despre victimele și pagubele provocate de bombe. Conform unor bilanțuri provizorii, bombardamentele de până acum ar fi făcut peste 2.000 de morți și 5.000 de răniți printre civili. Numai în Belgrad, pagubele provocate de bombe variază între 3 și 5 miliarde de dolari, după aprecierile primarului Milan Bozic. “Sistemele vitale ale Belgradului sunt – cât de cât – funcționale, însă avem mari probleme la transportul în comun și rezervele de carburanți sunt pe sfârșite,” explica Bozic. În capitala iugoslavă, din cauza avariilor la sistemul energetic, încă mai existau cartiere cu dificultăți în alimentarea cu energie electrică. A fost întocmit un program de întrerupere a distribuirii energiei, care prevede pauze de câte 3 ore, la fiecare 7-8 ore.

Începând de astăzi, la Kragujevac sunt programate pauze de 6 ore în distribuirea curentului, la fel ca în Novi Sad. Caslav Popovic, președintele Consiliului local din Novi Sad, a afirmat că orașul a suferit pagube de peste 600 de milioane de dolari, fără a le socoti pe cele datorate distrugerii rafinăriei, care nu au fost calculate deocamdată. Numai pentru reconstrucția celor 3 poduri peste Dunăre ar fi nevoie de 300 de milioane de dolari, iar ridicarea altui sediu pentru televiziune este estimată la 38 de milioane de dolari. Casele și blocurile de locuințe au suferit pagube de 7,5 milioane de dolari, iar sistemul comunal – de alte 3 milioane. Astăzi, partea dinspre Sremska a orașului continuă să fie alimentată cu apă din 9 cisterne, iar – din lipsă de carburanți – după mai multe zile de pauză, doar 11 mașini ale Salubrității au ieșit pe străzi.

În întreaga Iugoslavie, din cauza bombardării capacităților economice, au rămas fără locuri de muncă peste 500.000 de oameni, situația afectând alte 1,6 milioane de persoane, membre ale familiilor acestora. Interesant este că, deși, inițial, țările occidentale anunțaseră că reconstrucția Iugoslaviei va costa cel putin 35 de miliarde de mărci germane și că se pregătește un fel de “plan Marshall“, în ultimele zile, nimeni nu a mai amintit decât de costurile misiunii de menținere a păcii în Kosovo. Misiune pusă tot mai mult sub semnul întrebării de către sârbi, mai ales după ultimele reacții ale Moscovei. “Marele frate” a uitat de promisiunile făcute până acum sârbilor, astăzi Boris Elțîn rugându-se la telefon de președintele chinez Jiang Zemin să nu uzeze de dreptul său de veto în ședința Consiliului de Securitate al ONU. Și, colac peste pupăză, după ce s-au lăudat că vor trimite 10.000 de militari pentru forța de menținere a păcii în Kosovo, rușii au început deja să se vaite că nu au de unde să facă rost de cele 150 de milioane de dolari, cât ar costa, anual, întreținerea lor.

Forțele iugoslave au suferit pierderi grele, atât umane, cât și materiale, de la acceptarea de către autoritățile de la Belgrad a planului de pace pentru Kosovo, a afirmat purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea, citat de AFP. El l-a acuzat pe Slobodan Milosevic că se joacă cu viețile soldaților. “De joia trecută, Armata iugoslavă a pierdut 29 de tancuri, 93 de transportoare de trupe, 209 piese de artilerie, 11 poziții de apărare antiaeriană, 86 de mortiere, precum și nenumărate alte poziții și vehicule,” a precizat Jamie Shea. “Acestea sunt niște pierderi pe care nici o armată nu le poate suporta pe termen lung, rămânând în același timp operațională. Dar chiar mai importantă este pierderea vieților mai multor soldați. Dacă Milosevic ar fi acceptat imediat planul internațional de pace pentru Kosovo, acești soldați ar fi fost acum acasă, în Serbia.”

Într-o zi atât de agitată, sârbii aproape că au uitat de preliminariile Campionatului European de fotbal Euro 2000. După ce ieri, reprezentativa de tineret a bătut Malta cu 7-0, în această seară, la Salonic, în Grecia, urma meciul naționalei de seniori. Însă toată lumea era cu ochii spre Kumanovo. Aici, se desfășura un adevărat “meci al greilor”. Delegația iugoslavă era compusă din gen.col. Svetozar Marjanovic, adjunct al șefului Statului Major General, Nebojsa Vujovic, adjunct al ministrului federal de Externe, gen. Blagoje Kovacevic, adjunct al Statului Major General, gen. Mladen Karanovic, seful Apărării Antiaeriene, gen. Ljubomir Draganjac, șef al Departamentului Logistic, generalii Obrad Stevanovic și Slobodan Miletic, din Ministerul de Interne, și ofiterii Branko Krga și Milan Djakovic. Nici de partea cealaltă, delegația NATO nu era mai prejos: generalul Michael Jackson, generalul francez Bruno Cuche, generalul german Fritz von Korff (comandant al Brigazii 12 Tancuri), generalul Mauro del Vecchio (adjunct al șefului contingentului italian), generalii britanici Bill Rollo (comandant al Brigăzii 4) și Adrian Freer (comandant al Brigăzii 5 aeropurtate) și generalul american John Craddock (comandantul contingentului american din Macedonia).

Întrerupte la ora 10:00, discuțiile au fost reluate la 13:45, când generalul Svetozar Marjanovic și Nebojsa Vujovic s-au întors la Kumanovo, după ce s-au consultat cu Belgradul. Sârbii au reușit să obțină un răgaz suplimentar pentru retragerea din Kosovo, peste cele 7 zile oferite de NATO. Până și ministrul francez al Apărării, Alain Richard, s-a văzut nevoit să recunoască dificultățile retragerii sârbilor din Kosovo, mai ales că Armata iugoslavă își îngropase o bună parte din dispozitiv, pentru a face față unei eventuale intervenții terestre. La ora 17:00, negocierile s-au întrerupt încă o dată, Marjanovic și Vujovic plecând din nou în Iugoslavia.

De-a lungul întregii zile, în aproape toată țara fusese liniște. Doar câteva explozii izolate în Kosovo, în regiunea localităților Dragas, Orahovac și Gora. După plecarea celor doi, se părea că negocierile au intrat într-un nou impas. Mi-am transmis corespondența pentru Știrile ProTV de la 19:30, lăsând ambiguitatea să plutească și deasupra relatării mele. M-am înțeles cu colegii de la București să rămânem pe fază și – dacă se întâmplă ceva – să luăm legătura urgent. Știam doar că, după o scurtă consultare cu Milosevic, reprezentanții iugoslavi l-au sunat pe generalul Michael Jackson și au cerut reluarea urgentă a negocierilor de la Kumanovo.

Martti Ahtisaari a declarat la Helsinki că acordul asupra modalităților de retragere a forțelor iugoslave din Kosovo este iminent. “Suntem foarte aproape de un acord și nu aș fi surprins să se ajungă la el chiar astăzi,” a afirmat președintele finlandez la postul “Radio Nova“.

Am coborât să mâncăm ceva în restaurantul hotelului. Nu ne puteam permite să plecăm în altă parte, până nu aflam ce se întâmplă la Kumanovo. În restaurant, telefonul mobil funcționa foarte prost și trebuia să mi-l țin pe pervazul unui geam. Eram la masă cu Mile Cărpenișan, “scriitorul” Dragan și cu “secretara” sa, superba Maya. La un moment dat, cu puțin înainte de ora 21:00, telefonul a început să zbârnâie. Era Peter Barabas, producătorul executiv al Știrilor ProTV. “S-a semnat acordul de pace!” mi-a strigat el. “Intri în direct în 2 minute!”

N-am apucat să-i răspund, pentru că m-a lăsat pe linie cu Beavis. “Hai, mă, că s-a terminat,” i-am auzit vocea tărăgănată. “Vii și tu acasă. Ți-am pregătit un CD cu jocuri pe computer… o minunăție. Ai și un joc în care acțiunea se petrece în Iugoslavia.” I-am strigat lui Mile că războiul s-a terminat și am ieșit în fugă în stradă, unde era destul de liniște și aveam recepție maximă la telefon. Am auzit genericul Știrilor ProTV și vocea lui Lucian Mîndruță, care spunea că întrerupem programul obișnuit pentru o ediție specială dedicată războiului din Iugoslavia. I-am urlat lui Beavis să-mi spună ce se întâmplă. “Habar n-am,” mi-a răspuns el. “Văd niște imagini preluate de la CNN… un general american… şi un ofiţer într-o uniformă de camuflaj… Cred că e un sârb de-al tău, dar nu înțeleg ce spune. Vezi că intri în direct!”

Mi-am dat seama doar că s-a semnat acordul de pace și am auzit vocea lui Lucian: “Suntem în legătură directă cu Sorin Bogdan, corespondentul nostru la Belgrad. Ce se întâmplă la voi?” Am explicat că aici, în Iugoslavia, nimeni nu aflase, deocamdată, că războiul s-a terminat. Privind în jur, am improvizat o relatare de culoare, descriind atmosfera aparent calmă de aici. Nimeni nu știa nimic, însă așteptam cu sufletul la gură reacția sârbilor la auzul veștii. Din fericire, ediția specială a Știrilor nu a durat prea mult, pentru că nici la București nu se știau prea multe detalii. După transmisie, ne-am înțeles să ne ținem la curent cu situația și să mă pregătesc pentru încă o transmisie în direct la miezul nopții. Adică la ora 23:00, ora Iugoslaviei. Mai aveam două ore. Am alergat în cameră și am început să mut de pe un canal pe altul al posturilor iugoslave de televiziune.

AFP prezintă principalele puncte al “Acordului militar tehnic” încheiat la Kumanovo, între reprezentanții NATO și cei ai Belgradului:

retragerea forțelor terestre iugoslave și intrarea sincronizată a KFOR în provincie: Belgradul se angajează să procedeze la o retragere pe etape a “tuturor forțelor sale terestre din Kosovo către localitățile din Serbia”. În retragere, forțele iugoslave “vor degaja toate căile de comunicație, ridicând toate minele și alte obstacole”. Intrarea și desfășurarea forțelor internaționale de securitate în Kosovo (KFOR) vor fi sincronizate cu retragerea forțelor iugoslave.

suspendarea atacurilor NATO: “loviturile aeriene ale NATO vor fi suspendate”, dacă se verifică faptul că forțele iugoslave situate în zona “a treia” (în nordul provinciei) au evacuat zona, pe rute precise, în 24 de ore de la semnarea acordului. “Va urma suspendarea atacurilor, cu condiția ca clauzele acestui acord să fie aplicate în totalitate și cu condiția ca în Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite să fie adoptată foarte rapid rezoluția” referitoare la o desfășurare a KFOR, pentru a se evita “un vid în materie de securitate”.

evacuarea totală a forțelor terestre iugoslave din Kosovo în decurs de 11 zile: după 11 zile de la semnarea acordului, “toate forțele terestre iugoslave vor trebui să-și fi încheiat retragerea din Kosovo” și să se fi repliat la 5 kilometri dincolo de granițele provinciei. Anterior, toate forțele Belgradului vor trebui să evacueze zona “unu” (din sud) în decurs de 6 zile, iar zona “doi” (din centru) în 9 zile.

oprirea atacurilor NATO: campania aeriană va fi definitiv încheiată odată cu “retragerea completă a forțelor iugoslave”.

retragerea forțelor aeriene și ale apărării antiaeriene în decurs de 3 zile: la 3 zile de la încheierea acordului, toate aparatele iugoslave, precum și radarele, totalitatea rachetelor sol-aer și a artileriei antiaeriene din Kosovo vor trebui repliate către Serbia, într-o zonă situată la 25 de kilometri de granițele provinciei.

defășurarea KFOR: forțele KFOR vor fi desfășurate, vor opera fără obstacole în Kosovo și vor dispune de autoritatea de a lua toate măsurile necesare pentru a stabili și a menține un mediu de securitate pentru toți cetățenii din Kosovo.

definirea forțelor sârbe: tot personalul Republicii Federale Iugoslavia care dispune de o capacitate militară, inclusiv trupele armatei regulate, grupurile civile înarmate, asociațiile paramilitare, armata aerului, garda națională, poliția de frontieră, militarii în rezervă, poliția militară, serviciile de informații, precum și personalul Ministerului de Interne, forțele de intervenție și orice alt grup care va fi desemnat de comandantul KFOR.

În sfârșit, la 21:56, Studio B a fost prima televiziune care a dat știrea semnării acordului tehnico-militar de la Kumanovo, preluând imagini de la Sky News. A urmat postul de televiziune BK, transmițând în jurnalul de la ora 22:00 imagini cu declarația de la Kumanovo a generalului Svetozar Marjanovic, dată în fața jurnaliștilor străini: “Delegația Armatei iugoslave a încheiat negocierile cu reprezentanții forțelor internaționale ale Națiunilor Unite. Negocierile au fost foarte dificile, dar în final am reușit să semnăm acordul, un acord de pace. Ceea ce înseamnă că războiul s-a sfârșit și că politica păcii a fost mai puternică, politică promovată de Iugoslavia și de președintele Slobodan Milosevic. Am arătat, de-a lungul acestor negocieri, că suntem cu adevărat deschiși și că dorim să asigurăm securitatea tuturor cetățenilor din Kosovo și Metohia. Forțele internaționale de menținere a păcii vor prelua controlul în provincie, cu obligația de a asigura întreaga securitate în zonă. Vă mulțumesc foarte mult și cred că nu este timp pentru a vă răspunde la întrebări.”

Punctul culminant al știrilor a fost jurnalul RTS. Deși mă așteptam la o ediție specială, nici vorbă de așa ceva! La 22:30, a început jurnalul RTS, preluat de toate posturile iugoslave și de câteva posturi de radio. După generic, a apărut o crainică, vizibil emoționată, ale cărei prime cuvinte au fost: “Agresiunea împotriva Iugoslaviei a încetat! Politica de pace a președintelui Slobodan Milosevic a învins!” Restul introducerii nu l-am mai auzit, fiindcă râdeam cu gura până la urechi. Hohote de râs răsunau din toate blocurile din jurul hotelului. Când m-am liniștit, am continuat să privesc jurnalul. De emoție, prezentatoarea a anunțat că, la Bonn, G-8 a hotărât oprirea bombardamentelor. După care și-a cerut scuze, precizând că reuniunea avusese loc la Koln. A continuat cu prezentarea reuniunii Consiliului de Securitate al ONU, subliniind poziția Chinei, care a impus întâi încetarea bombardamentelor, pentru a vota rezoluția. S-a insistat că se garantează suveranitatea și integritatea teritorială a Serbiei și Iugoslaviei. În continuare, a fost prezentată declarația generalului Marjanovic, preluată tot de la Sky News. Apoi poziția Rusiei, subliniindu-se că militarii pe care rușii îi vor trimite în Kosovo nu vor fi sub comanda NATO, fiind convenită dubla comandă a forțelor internaționale de pace.

Mai aveam puțin și trebuia să intru în direct pentru Știrile ProTV de la miezul nopții. Am avut inspirația să urc pe acoperiș și, când Lucian Mîndruță mi-a dat legătura, am început, într-un ritm care nu-i permitea să mă întrerupă: “Doamnelor și domnilor, mă aflu din nou pe acoperișul hotelului “Toplice“, de unde am urmărit vreme de 77 de zile și nopți luptele aeriene dintre aviația NATO și antiaeriana iugoslavă. Trebuie să vă spun că, acum, la Belgrad, se trage. Trage antiaeriana Belgradului, trag tunurile grele, trage antiaeriana Novi Sad-ului!” Am lăsat o mică pauză, după care am continuat: “De această dată, însă, se trage de bucurie! Nu mă aflu în Piața Republicii, pentru că nu m-ați putea auzi. Acolo e un vacarm de nedescris. Explodează petarde, se trage cu pistolul și chiar cu pușca mitralieră. Coloane de mașini se îndreaptă claxonând spre centru. Sute de tineri flutură drapelele Serbiei și Iugoslaviei și scandeaza: Kosovo e Serbia! E o adevărată nebunie aici, la Belgrad, și cred că în toată Iugoslavia!”

Lucian n-a avut de lucru și m-a întrerupt, amintindu-mi că, în relatările mele anterioare, susținusem că sârbii nu sunt deloc mulțumiți de condițiile impuse de NATO pentru încetarea bombardamentelor. I-am replicat imediat: “Da, Lucian, este adevărat. Însă bucuria de acum dovedește că sârbii nu sunt un popor de nebuni, care iubesc războiul și bombardamentele. Acum se bucură că demența s-a terminat, că nu se vor mai culca și nici nu se vor mai trezi odată cu sirenele alarmei aeriene, că vor privi spre cer pentru a vedea stelele, nu avioanele aducătoare de moarte. Mâine, sunt convins că această bucurie va fi din nou înlocuita cu tristețea pierderii acestui război.” Și am adăugat că poate cel mai bine definește această atitudine a sârbilor ultimul banc pe care l-am auzit astăzi la Belgrad, în care se spunea că, într-o dimineață, Mira Markovic, soția lui Milosevic, năvălește în dormitor strigând: “Slobo! Slobo! Trezește-te! E plină curtea de soldați!” La care Milosevic îi răspunde, calm: “Stai liniștită, dragă. Nu sunt militari, sunt grănicerii noștri.”

Liderul politic al UCK Hashim Thaqi “i-a dat asigurări marți, lui Madeleine Albright, că unitățile militare ale organizației nu vor ataca forțele sârbe”, a afirmat Sabri Kicmari, reprezentantul în Germania al organizației, citat de postul de televiziune ARD. În plus, el a pledat pentru instaurarea de structuri democratice și organizarea unui referendum prin care locuitorii provinciei să-și poată decide singuri viitorul. “Vom accepta toate drepturile sârbilor care trăiesc în Kosovo,” a adăugat Kicmari. “În regiunea unde rușii vor avea comandamentul, noi nu putem garanta că oamenii noștri se vor întoarce și că nu vor exista dificultăți. Unitățile noastre din regiunea comandată de ruși nu se vor dezarma.”

“Scopul nostru este să combatem aparatul represiv sârb. Sârbii și muntenegrenii pot să rămână la noi, drepturile lor vor fi respectate. Vom accepta o prezență internațională pentru a supraveghea respectarea drepturilor minorităților în  Kosovo. Nu intenționăm să repetăm erorile regimului precedent,” a afirmat și Bardhyl Mahmuti, într-un interviu acordat postului de radio France-Info. “Nu credem că vor fi răzbunări, însă nu sunt excluse cazurile izolate. Vom face eforturi pentru a împiedica orice tentativă de răzbunare, dar nimeni nu poate să pretindă că poate controla întreaga populație, pentru că este vorba de o populație masacrată și deportată.”

Am coborât de pe acoperiș și i-am povestit lui Mile despre transmisia pe care o făcusem. Mă aștepta în barul hotelului, la masă cu Dragan și Maya. I-am îndemnat să mergem și noi în Trg Republike, să vedem fiesta. Ne-am urcat în mașina Mayei, însă a trebuit să parcăm pe o stradă laterală, pentru că Poliția blocase accesul spre centru. Am mers pe jos, contemplând bucuria sârbilor, care strigau, se îmbrățișau și aruncau petarde, fluturând făclii colorate. Toti reporterii străini năvăliseră să filmeze și înregistrau declarațiile oamenilor. Nu am văzut nici o oficialitate în centru, cu excepția ministrului federal al Culturii, care a fost imediat asaltat de reporteri. Toată lumea era fericită că războiul s-a terminat și autoritățile anunțaseră, pentru mâine, un concert maraton în Trg Republike, de la prânz până a doua zi, cu toate formațiile care au cântat la tradiționalele concerte de protest împotriva bombardamentelor NATO.

Când atmosfera s-a mai liniștit, ne-am întors la hotel. Dragan ne-a întrebat dacă am observat bucuria din declarațiile lui Javier Solana, Jacques Chirac, Tony Blair și Bill Clinton, la fel de mare ca a sârbilor. Erau evident fericiți că războiul, care începuse să-i încurce foarte mult, se terminase. Cel puțin din acest punct de vedere, sârbii se pot considera câștigătorii morali ai bătăliei. Încet-încet, tristețea de pe fața lui Dragan ne-a molipsit și pe noi. “Ce veți face în continuare?” l-am întrebat eu. “Știi bine că, odată cu războiul, ați pierdut și Kosovo.” A zâmbit cu subînțeles și mi-a răspuns: “Dimpotrivă! Războiul abia acum începe. 400.000 dintre ai noștri sunt pregătiți să plece în Kosovo.” Însă această ipoteză nu m-a convins deloc. Nici chiar zvonul că Corpul III al Armatei iugoslave ar refuza să se retragă din Kosovo. Slobodan Milosevic controla prea bine totul, pentru a permite defecțiuni de acest fel.

“Al dracului geam!” am exclamat eu, privind spre vitrina dinspre stradă, pe care Nelu se încăpățânase să nu lipească bandă izolantă. “A rezistat tot războiul!” Am pufnit cu toții în râs, după care ne-am poticnit într-o discuție fără sfârșit, despre motivul pentru care, din cauza suflului exploziilor, geamurile se spărgeau întotdeauna către exterior. Până la urmă, nimeni n-a putut explica logic de ce, iar Maya l-a luat pe Dragan de braț și au plecat împreună. A fost ultima oară când l-am văzut în carne și oase pe “scriitorul” nostru. Aveam să-l mai văd, câteva zile mai târziu, la televizor, în imaginile prezentate de RTS, când Slobodan Milosevic a decorat o parte din ofițerii Armatei, Poliției și Serviciilor secrete, pentru merite deosebite. Era îmbrăcat în uniforma de la Serviciul de Contraspionaj militar și stătea în rândul trei al ofițerilor cărora președintele iugoslav le strângea mâna, mulțumindu-le pentru felul în care și-au făcut datoria. Îmi amintesc că ne-am amuzat, gândindu-ne cât de ușor se câștigă decorațiile, stând la taclale la o bere, cu niște jurnaliști români.

OSCE a anunțat că ar putea să nu joace decât un rol secundar în acțiunea de punere în aplicare a unui acord de pace în Kosovo, informează AFP. OSCE, care a desfășurat 1.400 de observatori în cursul precedentei sale misiuni de verificare în Kosovo (KVM), a decis azi să trimită o nouă misiune în Kosovo, cu un nou mandat. “OSCE s-a pregătit în vederea unui rol important în cadrul unei misiuni de aplicație civilă,” se arată într-un comunicat al organizației.

La propunerea lui Mile, ne-am hotărât să ne mutăm pe terasa barului de lângă parc, unde eram deja de-ai casei și puteam asculta Radio Nostalgija, un post care difuza muzică excelentă. Nelu, care voia să vină și el, a cam strâmbat din nas, dar i-am spus că a câștigat destui bani de la noi, așa că puteam să bem o dată și în altă parte. Oricum, nu voiam să mai zăbovim mult, pentru că eu fusesem anunțat că voi intra în direct și în emisiunea de dimineață de la ProTV, așa că trebuia să mă trezesc devreme.

Înainte de a pleca, ne-am oprit o clipă, pentru că la televizor apăruse lt.col. Stojan Konjikovac, care a dezmințit o declarație a generalului american Charles Wald, care afirmase că, cu numai câteva ore înainte de semnarea acordului de pace, bombardiere B-52 atacaseră forțele sârbe din sud-vestul provinciei Kosovo, distrugând mai multe vehicule militare. “Aflată în imposibilitatea de a înregistra succese militare, propaganda agresorului răspândește minciuni potrivit cărora bombardierele strategice B-52 au făcut numeroase victime în cursul bombardării a două batalioane ale Armatei iugoslave,” a precizat ofițerul sârb. “Forțele armate iugoslave rezistă solid pe liniile de apărare și am luat măsuri pentru a-i proteja pe oamenii noștri care sunt pe pozițiile de pe muntele Pastrik.”

Ne-am așezat la o masă de pe terasa barului, cu o bere în față, depănând amintiri amuzante de pe vremea bombardamentelor. La un moment dat, Nelu și-a amintit că promisese să ne spuna ceva important, în exclusivitate, după ce războiul se va încheia. “Știți ce aveam noi la etajul doi la hotel “Toplice“?” Am dat din umeri. “Al doilea centru de comunicații al Statului Major General!” În clipa următoare, i-am sărit la gât, iar Mile a scos cuțitul. Ne-am abținut cu greu, sub privirile uimite ale muntenegrenilor de la bar, care nu înțelegeau ce se întâmplă. Primul centru de comunicații fusese la hotel “Jugoslavija“, motiv pentru care NATO bombardase clădirea. “Ești nebun!” i-am spus eu. “Am fost tot războiul o țintă sigură!”

Nelu a așteptat să ne mai calmăm, după care ne-a povestit cum îl sunaseră de la Statul Major General și, într-o noapte și o zi, au instalat centrul de comunicații. “Era în zilele când voi știați că verificăm centrala telefonică a hotelului,” ne-a explicat el și mi-am amintit că băusem o bere cu unul din “tehnicienii” care făceau verificarea și chiar păstrasem cartea lui de vizită. Falsă, desigur. “Nu vă mai enervați, pentru că nu a observat nimeni,” ne-a replicat Nelu. “Nici chiar voi, care umblați prin hotel ca acasă. Cum vă imaginați că doar la “Toplice” se putea sta pe acoperiș, fără să vă aresteze?” Nelu ne-a spus că a avut tot timpul grijă să nu observe nimeni ceva suspect. Centrala era deservită doar de câte 2 oameni, care lucrau în schimburi de câte 12 ore.

Ne-a povestit că i-a observat cu atenție, când schimbau turele și nu a descoperit nimic suspect, fiind îmbrăcați civil și părând niște simpli clienți ai hotelului, mereu alții. “Ba da, v-ați fi dat seama, dacă ați fi fost atenți,” și-a amintit Nelu. “Încuiați, ca militarii, purtau toți același tip de geantă, pe care o aveau de la unitate. Până când m-am prins și le-am atras atenția.” Acum am înțeles de ce se isterizase Nelu, când i-am povestit de militarii care instalaseră și apoi păzeau ceva, îmbrăcați în uniforme, în clădirea de lângă noi. Și cum a reușit, cu un simplu telefon, să îi facă să se îmbrace în civil. Apoi mi-am amintit ce scandal i-a făcut unui prieten de-al său, care parcase un gigantic jeep, cu numerele de înmatriculare ale Armatei iugoslave, în fața hotelului, și coborâse, în uniformă, să-l viziteze. Nu înțelesesem atunci motivul pentru care își obligase prietenul să-și parcheze jeep-ul câteva străzi mai încolo, pentru o vizită de o oră, cât să bea împreună o bere. Crezusem că bombardamentele l-au făcut paranoic.

N-am mai stat mult la povești, pentru că Nelu ne stricase toată seara, cu știrea lui. Abia când ne-am întors la hotel, văzându-l amărât, l-am bătut pe umăr și i-am spus: “Nu fii supărat pe noi. Știm că altul n-ar fi făcut atâtea să ne ajute și – fără tine – eram de mult acasă. Îți mulțumim.” S-a luminat la față și n-am scăpat până nu ne-a făcut cinste cu încă o bere, în barul hotelului. Am acceptat, cu condiția să nu ne mai dezvăluie nimic în seara aceasta. Ne era de ajuns. Când ne-am înveselit, ne-a mai spus doar că, la camera 206, era centrul de cartier al Comandamentului Apărării civile. N-am mai avut nici o reacție. Față de centrul de transmisiuni, era floare la ureche.

Share

target: polițiștii sârbi ne găsesc pe acoperișul hotelului “Toplice”

7 iunie 1999

Consiliul permanent al NATO a constatat un blocaj în discuțiile dintre militarii aliați și cei iugoslavi, în privința unei retrageri a forțelor iugoslave din Kosovo, și a luat decizia să apeleze la G-8 pentru soluționarea acestor diferende, informează AFP. “Consiliul permanent al NATO a reținut că partea iugoslavă și-a modificat atitudinea duminică, imediat după sosirea la Kumanovo a atașatului militar rus la Belgrad, în calitate de observator,” au precizat surse diplomatice din cadrul Alianței. Modificarea punctului de vedere iugoslav pare a fi consecința unei înăspriri a poziției ruse. “E o problemă la Moscova.”

Doborâți de oboseală, am dormit mai mult. La 10:19, am fost treziți de o bubuitură puternică. “Ai auzit-o și tu?” m-a întrebat Mile Cărpenișan. Nici n-am apucat să coborâm din camere, că la 10:41, încă o bubuitură zguduia zidurile clădirilor, urmată de vuietul unor avioane care se îndepărtau. Explicația Comandamentului Apărării civile, cu spargerea barierei sonice în apropiere, ne-a făcut să zâmbim. Simțisem cu toții vibrațiile exploziilor. Ne-am grăbit către Media Center, să aflăm ultimele știri despre negocierile de pace.

În locul lor, am aflat mai multe vești proaste. Șase militari ai Corpului III al Armatei iugoslave au fost condamnați la câte 6 luni de închisoare, pentru că, după ce au fost lăsați să meargă acasă în permisii, au refuzat să se mai întoarcă pe front. Alți doi au primit aceeași pedeapsă pentru că au fugit din unitate. Și încă doi au fost condamnați la 9 luni de închisoare, pentru că și-au părăsit unitățile și s-au apucat să jefuiască oamenii dintr-un sat din Kosovo. Guvernul iugoslav a anunțat două înlocuiri în conducerea Armatei: gen.col. Ratomir Ristic a fost numit adjunct al ministrului Apărării, iar gen.mr. Jugoslav Kodjopeljic – locțiitor al ministrului Apărării pentru probleme militar-economice. Agenția independentă de presă Beta, care a transmis câteva comentarii în care sublinia discordanțele dintre realitate și modul în care presa controlată de guvernul de la Belgrad prezintă situația din ultimele zile, și-a oprit astăzi, timp de mai multe ore, difuzarea știrilor prin Internet, din cauza unei ciudate “defecțiuni tehnice“.

Delegațiile militare ale NATO și Iugoslaviei au stabilit un “mecanism” de a rămâne în legătură “la un nivel de lucru mai scăzut”, a declarat purtătorul de cuvânt al Alianței Jamie Shea, citat de AFP. “Acest lucru nu presupune, în mod necesar, existența unor întâlniri, ci numai contacte periodice care se pot concretiza prin telefon sau prin fax,” a precizat Shea. “În caz că iugoslavii își schimbă părerea, credeți-mă că știu ce număr să formeze.”

Am vorbit cu profesorul Lucian Pavel, care a fost din nou la Novi Sad, să-și țină cursurile de limba română, și mi-a povestit că, pe o serie de blocuri din oraș, conducerea Armatei iugoslave a lipit anunțuri prin care interzicea accesul locatarilor în clădiri. Motivul era că structura de rezistență a acestora a fost serios avariată de bombele căzute în apropiere și se puteau prăbuși oricând, din cauza vreunei explozii mai apropiate.

Răsfoind ziarele de astăzi, mi-a atras atenția o știre din cotidianul “Danas“, în care era prezentată scrisoarea deschisă a locuitorilor unui imobil din Niș, în care aceștia cereau demontarea de pe acoperișul clădirii a emițătoarelor RTS, de teamă că va fi bombardată de avioanele NATO. “Emițătoarele au fost amplasate pe acoperiș acum o săptămână, fără să fim anunțați sau să ni se ceară acordul,” se menționa în scrisoare. “De când cineva a decis să plaseze această “bombă atomică” deasupra capetelor noastre, trăim cu toții cu teama că vom muri sub dărâmături.” M-am înfiorat, amintindu-mi că, și pe un acoperiș de lângă hotel “Toplice“, apăruseră de mai multă vreme două antene parabolice, mascate cu o folie de plastic.

Vojislav Seselj, liderul Partidului Radical din Serbia (SRS), a prezis zile foarte grele pentru Iugoslavia, dacă planul de pace va fi aprobat. Într-un interviu pe care l-am citit în cotidianul “Glas javnosti“, Seselj spunea o grămadă de adevăruri, însă pe un ton mult prea agresiv ca să poată fi credibil. “Cred că trebuia să rezistăm până la capăt. Agresiunea ar fi încetat inevitabil într-o zi. Am plătit un preț prea mare pentru a renunța să apărăm Kosovo,” spunea el. “Planul este extrem de nefavorabil Serbiei și radicalii nu îi vor accepta pe ocupanții americani, englezi, germani și francezi și – cu atât mai mult – nu vor accepta retragerea totală a Armatei și Poliției noastre din Kosovo. În viitor, situația Iugoslaviei va fi foarte dificilă. Va exista hrană, însă va trebui raționalizată aprovizionarea, multe persoane vor rămâne fără slujbe și nu vor avea cu ce să își cumpere mâncare.” Liderul SRS reproșa că planul de pace nu menționează că provincia Kosovo face parte din Serbia și nici nu vorbește de integritatea teritorială a țării. Însă, parcă pentru a-și lipsi de credibilitate afirmațiile, Seselj nu s-a abținut să nu se dea în spectacol, ironizând Tribunalul de la Haga, care încă nu l-a pus pe lista criminalilor de război: “TPI îi pune pe listă pe cei cărora le este frică să ajungă la Haga. De ani de zile aspir să merg acolo și degeaba!”

O altă personalitate a spațiului iugoslav, un adevărat înțelept, ale cărui vorbe – din păcate – au fost rareori ascultate, făcea tot azi, o scurtă analiză a situației din Kosovo. Fostul lider politic al UCK Adem Demaci declara că albanezii din provincie sunt marii pierzători ai acestui război. “Acum, nu este exclus un exod masiv al sârbilor care trăiesc în Kosovo,” spunea el. “Comunitatea internațională nu va reuși nimic, niciodată, dacă sârbii și albanezii nu vor reuși să se înțeleagă.” Demaci, care nu a părăsit o clipă Priștina, a criticat dur atitudinea celorlalți lideri ai albanezilor din Kosovo: “Când bombele au început să cadă, au fugit cu toții. Mulți dintre ei au averi imense și au pierdut în ochii poporului. Înainte de război, spuneau că sunt gata să accepte soarta hărăzită de Dumnezeu, însă au plecat cu toții și se lăfăie în birouri elegante și sigure din Occident. La fel ca liderii UCK, și Ibrahim Rugova și-a pierdut reputația pe care o avea în rândul oamenilor obișnuiți, pentru că n-a știut să aleagă momentul când s-a dus să negocieze cu Milosevic. După care a plecat din țară…”

“Primul meu obiectiv îl reprezintă întoarcerea refugiaților,” a declarat Ibrahim Rugova, într-o conferință de presă susținută împreună cu premierul spaniol Jose Maria Aznar. “Este nevoie de oameni care să contribuie la reconstrucția provinciei, cu ajutorul altor țări. Sunt gata să colaborez cu administrația internațională, cu NATO, cu toate părțile implicate, atât civile, cât și militare.” Referindu-se la atitudinea Armatei de Eliberare din Kosovo, Rugova a subliniat că “mulți dintre membrii UCK îl susțin și îl ascultă ca pe un președinte“.

După prânz, am făcut o pauză și m-am plimbat prin Belgrad. Am observat că orașul, atât de curat până acum, începea să fie năpădit de gunoaie. Mai târziu, am aflat că mașinile companiei de salubritate nu mai au carburanți și nu mai pot ieși pe străzi. Voiam să mă plimb, pentru că de dimineață observasem ceva ciudat. Într-adevăr, oamenii aveau alt mers și altă privire, față de ultimele zile. Odată cu impasul negocierilor, sârbilor parcă le-a mai venit inima în piept. Aveam senzația stranie că se bucură că bombardamentele s-au reluat, dintr-o speranță nebună că războiul va avea un alt sfârșit și nu vor pierde totul.

În Kosovo, raidurile aeriene se reluaseră încă de dimineață, când au fost bombardate localitățile Priștina, Pec și Strpce. La 16:04, sunau sirenele alarmei aeriene și în Belgrad, după majoritatea orașelor Serbiei. La 16:15, cinci proiectile au lovit satul Mrsac, de lângă Kraljevo. Cinci minute mai târziu, alte 7 proiectile au explodat la Dobricevo. Cinci bombe au lovit pulberăria de la Jagodina, iar alte opt au avariat casele satului Vinorac, din apropiere. La 17:30, șapte explozii puternice au fost semnalate la Sjenica, iar la 17:45, a fost bombardată ferma “Ekofarm” din satul Donja Budriga, de lângă Gnjilane. În urma exploziilor, 3 ciobani care pășteau o turmă de 2.500 de oi au murit pe loc.

De-a lungul după-amiezii, NATO a lansat peste 60 de proiectile asupra provinciei Kosovo. Localitățile vizate au fost Prizren, Srbica, Priștina, Glogovac și Vucitrn. După ora 15:00, o escadrilă de bombardiere B-52 a lansat, vreme de 5 ore, zeci de bombe cu fragmentație asupra pozițiilor Armatei iugoslave de la granița cu Albania, în raioanele Morina și Vrbnica, de pe muntele Pastrik. Sârbii au anunțat, însă, că bombardamentele nu au reușit să provoace pe linia frontului breșe prin care să se infiltreze teroriștii UCK. La 18:40, când îmi așteptam rândul să-mi transmit corespondența pentru Știrile ProTV, s-a ridicat alarma aeriană la Belgrad, fără să fim atacați.

NATO a finalizat planul de operațiuni prevăzut pentru viitoarea forță internațională de securitate în Kosovo (KFOR), informează AFP, citând surse de la sediul din Bruxelles. Planul a fost aprobat de Comitetul militar al Alianței și urmează să fie confirmat la nivel politic, de Consiliul Permanent. Conține “reguli de angajament” (adica reguli de deschidere a focului) pentru cei 50.000 de militari care vor face parte din KFOR și precizează viitoarele misiuni ale acesteia în provincia sârbă. De asemenea, planul prevede ca această forță să îi poată aresta pe criminalii de război care au fost dați în urmărire de Tribunalul de la Haga.

În timpul jurnalului, l-am auzit transmițând din Albania pe Cătălin Radu Tănase, care fusese trimis acolo să povestească despre negocierile de pace și apoi – dacă va fi posibil – să intre în Kosovo, odată cu trupele NATO. Am vorbit cu colegii din țară și le-am cerut numărul lui de telefon mobil, pentru a ține legătura și a ne coordona relatările, în funcție de ce află fiecare dintre noi. Cu această ocazie, de la București m-au anunțat să mă pregătesc pentru încă o transmisie în această seară, pentru Știrile de la miezul nopții. Toată lumea aștepta rezultatul întâlnirii de la Bonn, dintre miniștrii de Externe ai țărilor G-8, care lucrau la un proiect de rezoluție pe care să-l propună Consiliului de Securitate al ONU.

Deși la noi informațiile ajungeau cam greu, de această dată, radiourile sârbești au urmărit pas cu pas ce se întâmpla la Bonn. SUA solicitase o reuniune a Consiliului de Securitate pentru ora 19:00 GMT, însă discuțiile pe marginea proiectului de rezoluție mergeau foarte greu. La un moment dat, Igor Ivanov a solicitat o pauză, pentru a se putea consulta cu guvernul de la Moscova, din cauza a două puncte ce ridicau dificultăți majore. În același timp, Gunter Pleuger, director politic în Ministerul german de Externe, se afla la Beijing, încercând să obțină sprijinul Chinei la votarea rezoluției Consiliului de Securitate.

Se făcuse destul de târziu și miniștrii de Externe ai G-8 mai avea de finalizat încă 5 din cele 33 de paragrafe ale proiectului. Până la urmă, finalizarea documentului a fost amânată. După cum a anunțat ministrul britanic de Externe Robin Cook, dacă nu intervine nimic, mâine, la Koln, G-8 urma să finalizeze proiectul de rezoluție, textul fiind imediat comunicat Consiliului de Securitate, ai cărui membri își vor începe consultările neoficiale. În același timp, vor continua discuțiile tehnico-militare de la granița cu Macedonia, dintre reprezentanții NATO și cei ai Armatei iugoslave. În continuare, scenariul propus prevedea începerea retragerii verificabile a tuturor forțelor sârbe din Kosovo, suspendarea bombardamentelor NATO, votul oficial al Consiliului de Securitate pentru adoptarea rezoluției, urmat de intrarea primelor trupe NATO în Kosovo. Acest scenariu urma să permită ONU să acorde G-8 autoritatea morală (chiar dacă nu și cea juridică), pentru ca sârbii să poată accepta acordul militar.

Kremlinul a refuzat să comenteze o informație difuzată pe prima pagină a cotidianului britanic “Daily Telegraph“, potrivit căreia lucrările G-8 de la Berlin au fost prelungite din cauza faptului că Boris Elțîn dormea, în timp ce delegația rusă încerca să ia legătura cu el. “Am auzit această informație la televiziune,” a declarat un purtător de cuvânt al Kremlinului, refuzând să facă orice alt comentariu pe această temă. Cotidianul a subliniat că “tentativele lui Ivanov de a obține acordul la cel mai înalt nivel la Moscova s-au soldat cu un eșec”.

În această vreme, la cafeneaua “Farigi” de la postul de frontieră iugoslavo-macedonean de la PresevoTabanovce, avea loc o întâlnire între o delegație iugoslavă condusă de Nebojsa Vujovic și una americană, în frunte cu generalul Robert Foglesong, din cadrul US Air Force. Discuțiile au durat 3 ore, s-au încheiat cu puțin înainte de ora 22:00 și urmau să fie reluate mâine. Totuși, un purtător de cuvânt al bazei NATO de la Skopje a dezmințit că întâlnirea ar fi avut loc. “Este complet fals,” a spus acesta. “Nu avem cunoștință de o astfel de reuniune. Nu era prevăzută nici o întâlnire între militari în această seară.”

Așteptând transmisia pentru Știrile de la miezul nopții, am stat de vorbă cu Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru. Discuția a ajuns inevitabil la subiectul Milosevic și l-am întrebat cine ar putea să ia locul președintelui iugoslav la viitoarele alegeri, anticipate sau nu. Mă îndoiam că vreunul dintre liderii de acum ai Opoziției ar avea autoritatea morală sau popularitatea să câștige un scrutin. Nelu mi-a spus: “Există unul, numai nu-l știi tu, pentru că n-a ieșit încă în față. Este un om adevărat și va ieși când va fi momentul.” Insistând să aflu numele misteriosului personaj, Nelu mi-a răspuns: “Vojislav Kostunica“. Adică președintele micuțului Partid Democrat din Serbia (DSS), desprins din Partidul Democrat (DS) al lui Zoran Djindjic. Într-adevăr, mi-am amintit de numele lui, pentru că reținusem chiar astăzi o declarație foarte interesantă a acestuia, care – la fel ca Adem Demaci – spunea că, odată cu retragerea forțelor sârbe din Kosovo și venirea trupelor de menținere a păcii, s-ar putea declanșa un exod masiv al sârbilor din provincie. Comentând declarația purtătorului de cuvânt al Pentagonului, Kenneth Bacon, care spunea că sârbii sunt liberi să plece din Kosovo, dacă vor, Kostunica a atras atenția: “Această afirmație arată că reprezentanții SUA au luat deja în calcul varianta plecării sârbilor din provincie și aceasta nu îi deranjează. Oricum, odată cu retragerea militarilor noștri, în Kosovo nu va mai fi loc și pentru sârbi.”

Un număr de 2.000 de pușcași marini americani, îmbarcați la bordul a trei nave staționate în apele teritoriale grecești, continuau să aștepte autorizația autorităților pentru a debarca și a pleca apoi, cu autobuzele, spre Macedonia, de unde ar urma să fie desfășurați în Kosovo, informează AFP. Un reprezentant al Guvernului elen a declarat că pușcașii marini nu vor fi autorizați să tranziteze teritoriul Greciei decât după ce se vor înregistra progrese “palpabile” în negocierile pe care comandanții NATO le poartă cu reprezentanții Armatei iugoslave asupra modalităților de retragere a trupelor sârbe din Kosovo.

La 23:29, au sunat sirenele alarmei aeriene. După 20 de minute, am urcat repede pe acoperiș, pentru că afară se auzeau bubuiturile unor explozii. Avioanele NATO veneau dinspre nord. Au atacat întâi satele Bukovac, Brankovac și Beska, de pe muntele Fruska Gora. Vedeam tirurile antiaerienei, care încerca să stăvilească atacul. La un moment dat, o serie de 10 explozii imense au luminat cerul dinspre rafinăria de la marginea Novi Sad-ului. A izbucnit un incendiu foarte mare, care avea să fie stins abia spre dimineață, și un nor de fum s-a ridicat deasupra orașului. O bombă cu fragmentație a explodat în mijlocul cartierului Shanghai, de lângă rafinarie, omorând un bărbat de 30 de ani și rănind grav alte 6 persoane (printre care un copil de 6 ani). Câteva zeci de persoane au suferit răni ușoare, 5 case au fost complet distruse și cel puțin 50 – avariate.

În afară de noi, pe acoperiș urcase pentru prima dată și Teodora, corespondenta postului Radio România Actualități, care sosise de puțină vreme la Belgrad. Grupul nostru era destul de mare și cam gălăgios. Am încercat de câteva ori să le atrag atenția să vorbească mai încet, pentru că am putea avea probleme, însă era imposibil să ne reținem exclamațiile de spaimă sau oroare, când vedeam ce se întâmplă. “Uite, acolo!” striga Eugen Mihăescu. “Încă una în dreapta!” exclama Dobrivoi, într-una din rarele nopți în care urcase și el pe acoperiș. “Dă-te la o parte, să pot face poze!” se agita George Roncea. “Atenție! Țineți-vă de ceva, că s-ar putea să explodeze lângă noi!” zbieram și eu. Mile se învârtea ca un leu în cușcă, de pe un colț pe altul al acoperișului.

Avioanele NATO zburau la mare înălțime și coborau în picaj, lansând rapid câteva rachete, după care se ridicau din nou. Pe lângă artileria obișnuită, sârbii trăgeau din plin cu tunurile antiaeriene de mare calibru. La un moment dat, au lansat un snop de rachete sol-aer, reușind să doboare două rachete care se îndreptau către aeroportul Batajnica. Câteva minute mai târziu, am înlemnit. Am văzut pe cer două explozii puternice, urmate, la câteva secunde, de alte două, la nivelul solului. Radio Pancevo, pe care îl ascultam cu o ureche, a anunțat că fuseseră doborâte două din avioanele inamice.

Am privit neputincioși una din rachetele aer-sol care se îndreptau către Pancevo, fără ca antiaeriana să o poată lovi. La un moment dat, steluța din coada rachetei, care ne permitea să-i urmărim traiectoria s-a stins. “Atenție la Pancevo!” am strigat eu. “O să lovească rafinăria!” Ultimele cuvinte mi-au fost acoperite de o bubuitură puternică și o imensă ciupercă de foc ne-a luminat fețele. Parcă în acel moment ar fi răsărit soarele de după dealul care ne despărțea de Pancevo. Abia după vreo 5 minute, flacăra a coborât puțin, continuând să coloreze în portocaliu întregul orizont. “Mama lor de criminali!” a exclamat Eugen Mihăescu. În timp ce bubuiturile se întețeau dinspre aeroportul Batajnica, avioanele au lansat încă 3 rachete aer-sol către rafinăria din Pancevo. Deși păreau că plutesc atât de lent către țintă, sârbii nu au reușit să le doboare. Încă 3 explozii și-au ridicat ciupercile de foc de după deal, întețind incendiul de la cele 4 rezervoare care au fost lovite. Un nor imens de fum s-a înălțat pe cer și simțeam deja miros de motorină arsă.

Ministerul Finanțelor al Marii Britanii a respins ferm o cerere prin care Ministerul Apărării solicita o suplimentare a bugetului cu suma de 1,2 miliarde de lire sterline, pentru a putea face față cheltuielilor legate de continuarea operațiunilor din Kosovo, potrivit cotidianului “The Independent“. Ministrul Finanțelor Gordon Brown a replicat că cea mai mare parte a cheltuielilor legate de aceste operațiuni trebuie acoperită din bugetul ce revine Ministerului Apărării. “Dacă forțele armate nu-și pot rezolva singure, în cadrul bugetului de care dispun, problemele cu care se confruntă, atunci care mai este menirea lor?” a întrebat el.

În timp ce îi înjuram furioși pe piloții americani, am auzit zdrăngănitul scării de metal cu ajutorul căreia ne urcam pe casa liftului. Crezând că este Teodora, care tocmai coborâse până în cameră, m-am apropiat să o ajut. Am înghețat cu mâna întinsă: pe scară urca un polițist sârb, în timp ce altul striga să coborâm imediat. Am mai apucat să le spun celorlalți să scape cumva de lanternele pe care le avea fiecare, că sârbul a și ajuns lângă noi. Mile a intervenit imediat și i-a spus că suntem ziariști români și urmărim atacurile ticăloșilor de americani, însă polițistul ne-a cerut, pe un ton răstit, să coborâm imediat în holul hotelului.

Aveam inima cât un purice, pentru că eram singurul care nu îmi puteam justifica prezența la Belgrad, deoarece nu mai aveam acreditare de război. În câteva clipe, mi s-au derulat în minte viitoarele variante ale aventurii mele în Iugoslavia. Mă și vedeam arestat, “scuturat” un pic, ca să-mi vină mintea la cap, eventual băgat puțin la pușcărie și, în fine, făcut pachet și expulzat în România. Îmi imaginam privirile ofițerilor de la Centrul militar de presă, clătinând neîncrezători din cap, în timp ce aș fi încercat să-i conving că nu înțelesesem bine că trebuia să mă întorc acasă, după ce mi-au refuzat prelungirea acreditării de război. Doar fuseseră destul de clari… În timp ce coboram scările, am profitat de neatenția polițistului din spatele meu și, simuland că m-am dezechilibrat, m-am sprijinit cu mâna dreaptă de niște cutii de carton depozitate lângă ușa de la casa liftului, lăsând, discret, să-mi alunece lanterna în spatele lor. Înțelesesem că polițiștii erau furioși, crezând că semnalizăm piloților inamici poziția noastră, cu ajutorul lanternelor.

Am coborât pe scări, pentru că Nelu blocase, ca de obicei, lifturile. Ajunși la etajul nostru, le-am cerut polițiștilor să mă lase să-mi iau actele din cameră. În timp ce le explicam că n-am pe unde să dispar și le arătam că nu am nici o legitimație la mine, l-am observat pe Eugen Mihăescu strecurându-se pe holul dinspre camera sa. Am continuat să gesticulez și i-am strigat lui Mile să le explice sârbilor ce doresc, că mie mi se împleticea limba în gură. Până la urmă, m-au lăsat, însă m-au avertizat să cobor imediat, agitându-mi pe sub nas bastoanele de cauciuc, pentru a fi mai convingători.

Am intrat în cameră și m-am uitat de jur-imprejur, căutând o idee salvatoare. Aveam pașaportul la mine, însă nu-l arătasem polițiștilor. Am luat vechea acreditare de război, dar, când să ies pe ușă, m-am gândit că e mai rău dacă o văd. Am ascuns-o într-un pachet de țigări și mi-am înfipt în piept, lângă insigna cu simbolul “Target“, pe care o purtam tot timpul, încă o insignă metalică, simbolizând vechea stemă regală a Serbiei. Inspirație salvatoare, pentru că, în momentul în care am ajuns la recepție, situația se lămurise, în special cu ajutorul lui Nelu. Acesta înțelesese imediat despre ce a fost vorba: umblând de năuc să ne caute pe acoperiș, șoferul Teodorei își aprinsese de mai multe ori lanterna, pentru că se tot împiedica de sârmele care ancorau antenele. Sârbii care locuiau în jurul hotelului au observat semnalele luminoase și au anunțat imediat Poliția, spunând că niște spioni semnalizează către piloții NATO de pe hotel “Toplice“. Până am sosit și eu, polițiștii au găsit deja lanterna tâmpitului de șofer și, după ce i-au dat cu ea peste cap, i-au confiscat-o. Au verificat acreditările tuturor și le-au găsit în regulă. Văzând că Mile glumea deja cu polițiștii sârbi, m-am îndreptat cu tupeu către ei, având în mână pașaportul și legitimația de presă de la ProTV. Zărindu-mi insignele din piept, unul din polițiști a dat, cu lehamite, din mână și a spus: “Ăsta-i de-al nostru!” După ce au dat peste cap paharele de whisky, aduse imediat de Nelu, au plecat. Nu înainte de a ne atrage atenția că, dacă mai facem gălăgie sau umblăm cu lanternele aprinse pe acoperiș, ne ia mama dracului.

target

După ce au ieșit pe ușă, am așteptat să se îndepărteze și am izbucnit în hohote isterice de râs. Apoi Mile s-a repezit și i-a băgat mâna în gât bietului șofer de la Radio România Actualități. Abia i-am descleștat degetele din beregata omului, care dădea deja ochii peste cap. L-am tras pe Mile deoparte și mi-am înfipt eu mâna în gâtul nenorocitului. “Dacă te mai prind pe acoperiș, te arunc cu mâna mea de acolo!” i-am urlat, lipindu-mi fața de mutra lui îngrozită. I-am dat drumul și a dispărut într-o clipă pe scari. M-am așezat pe un scaun, pentru că nu puteam să-mi mai stăpânesc tremurul genunchilor, și i-am cerut lui Dule un whisky cu gheață. “Nu sunteți nici unul normal!” mi-a spus acesta, când mi-a adus paharul. Am început să râdem din nou și să facem mișto unul de altul, amintindu-ne de fețele pe care le-am făcut când au apărut polițiștii. Fără să-l vadă nimeni, George Roncea își lăsase aparatul foto pe acoperiș.

Deodată, Mile s-a schimbat la față: “Unde-i Mihăescu?” I-am spus că l-am văzut când dispărea spre camera lui. “Aha! Bine că s-a cărat, să dăm numai noi de belea!” Marturisesc că, pe moment, m-am enervat și eu. Însă în clipa următoare, am înțeles de ce se făcuse nevăzut. “Băi, Mile, tu îți dai seama în ce belea am fi intrat, dacă îi vedeau ăștia pașaportul american?” În acel moment, am izbucnit din nou în râs și toată lumea s-a relaxat. L-am sunat pe Eugen Mihăescu în cameră și i-am spus că pericolul a trecut. Când a venit la bar, ne-a găsit tăvălindu-ne pe jos de râs: ne închipuiam ce fețe ar fi făcut polițiștii sârbi, când i-ar fi văzut pașaportul și câtă bătaie am fi luat până s-ar fi lămurit lucrurile.

O britanică în vârstă de 28 de ani va face parte din primele contingente militare care vor fi trimise în Kosovo, după retragerea forțelor sârbe, în calitate de comandant al unei echipe de vehicule blindate ce trebuiau să deschidă calea celorlalte trupe. În vehiculele ultra-sofisticate numite “Mamba negre” (de la șarpele cu același nume), căpitanul Verity Orrell-Jones și oamenii săi vor trebui să demineze drumurile din provincie după plecarea soldaților sârbi, informează cotidianul “The Guardian“. Absolventă de chimie, cpt.Orrell-Jones a părăsit Universitatea din Bristol pentru a intra în rândurile armatei britanice, în urmă cu 6 ani.

Cât am zăbovit în bar, am apucat să-mi notez că, în Kosovo, avioanele NATO au lansat, în 3 raiduri, 14 proiectile asupra localității Decani. După ora 22:30, mai multe bombe au explodat lângă Djakovica, iar ceva mai târziu, exploziile a 11 rachete aveau să rănească 4 săteni din Donje Budriga, lângă Gnjilane. Nici noi nu am avut un răgaz prea mare, pentru că, la 1:34, a început al doilea raid aerian asupra Belgradului. Ne-am luat paharele și am fugit pe acoperiș, ajungând la timp pentru a observa cum a fost încă o dată lovită rafinăria de la Novi Sad. Între timp, norul de fum care se ridica de la Pancevo se întinsese pe o distanță de cel puțin 20 de kilometri, iar vântul îl împingea spre România. Deși afară mirosea urât, autoritățile iugoslave au anunțat că norul nu conține substanțe toxice. Antiaeriana dinspre cartierele Zvezdara și Kotez a reușit să respingă atacul, care nu a fost la fel de intens ca precedentul. Una din rachetele lansate de piloții NATO a fost lovită în aer și s-a prăbușit, fără să explodeze, în grădina unui sârb, după ce i-a dărâmat acoperișul casei.

După ce avioanele s-au retras, ne-am hotărât să mergem la culcare. Împreună cu Mile și cu George Roncea, am mai rămas puțin pe acoperiș, pentru a fi siguri că atacul nu se va relua. Vorbeam aproape în șoaptă și priveam orizontul, cu ajutorul unor binocluri de operetă, pe care le cumpărasem foarte ieftin de la o tarabă din centrul Belgradului. Nu aveau o putere prea mare, însă ne bucurasem ca niște copii când le-am găsit și ne simțeam mai bine dotați pentru război. Am mai pufnit o dată în râs, când Mile ne-a explicat ce ne-ar fi făcut polițiștii, dacă ne-ar fi găsit și cu binoclurile la noi.

Deodată, am observat mișcare la unul din geamurile blocului de peste drum de hotel. Ne-am ghemuit la pământ și am privit, magnetizați, un spectacol fascinant. O tânără blondă se dezbrăca în fața ferestrei. Nu știu dacă ne observase mai devreme, însă își scotea hainele cu niște gesturi atât de lascive, de parcă ne-ar fi simțit privirile. Când și-a scos tricoul, pentru a-și pune cămașa de noapte, a rămas o clipă în dreptul ferestrei, legănând către noi o superbă pereche de sâni. Și-a ridicat cămașa deasupra capului și, după o secundă de ezitare, a lăsat-o să i se prelingă de-a lungul trupului. Semn că reprezentația se terminase, a tras draperiile și nu i-am mai văzut decât umbra, în timp ce se lăsa în brațele unui bărbat care o aștepta în pat. Deși nu ne fusese destinat, spectacolul ne-a iuțit bătăile inimii și am coborât în camere, adormind cu gândul la sânii frumoasei blonde. Am fost atenți la fereastra fermecată și în nopțile care au urmat, dar – ca orice întâmplare magică – nu s-a mai repetat.

Share

target: NATO bombardează Închisoarea Dubrava din Istok

21 mai 1999

În această dimineață, iar am fost de două ori prezent în emisiunea lui Cristi Tabără. Prima dată, au difuzat reportajul înregistrat despre week-end-ul sub bombe, după care am intrat în dialog cu Tabără, povestind despre ce s-a mai întâmplat în noaptea care a trecut. Ideea Corinei Hădărean cu reportajele de atmosfera i-a inspirat și pe colegii de la ProFM, care m-au sunat și ei, rugându-mă să le transmit ceva similar, tot despre viața de zi cu zi a sârbilor în vreme de război.

Când am ajuns la Media Center, știrile despre bombardamentele NATO curgeau aproape non-stop. Profitând de vremea bună, avioanele Alianței au atacat încă de dimineață. Între 8:25 și 10:00, șase proiectile au lovit zona localității Zubin Potok, de pe muntele Mokra Gora din Kosovo. După 9:25, trei proiectile au căzut în satul Dobrevo, din regiunea Kosovopolje. Cinci minute mai târziu, o explozie puternică a fost auzită la Urosevac. La 10:55, alte 4 proiectile au lovit satul Visebaba, de lângă Pozega. La 11:00, o altă explozie a răsunat pe muntele Kosmaj, la sud de Belgrad. La aceeași oră, 3 rachete loveau, din nou, depozitele “Jugopetrol” din portul dunărean Prahovo. La 11:03, au fost lovite depozitele din Smederevo. Bombele au rănit 7 persoane, dintre care 4 copii, iar un fum negru se putea vedea cu ochiul liber, ridicându-se dinspre orașul situat la vreo 50 de kilometri de capitala iugoslavă. Între 11:05 și 11:10, a fost bombardată zona industrială a orașului Bor și satul Majdanpek. Tot atunci, alte 4 proiectile au lovit, încă o data, podul peste Jesenica de la Veliko Plano, de pe autostrada Niș-Belgrad. Între 11:02 și 12:05, a fost alarmă și la Belgrad. Câteva bubuituri puternice au răsunat aici, dar erau provocate de avioane care au spart bariera sonică la joasă înălțime și s-au auzit în Novi Sad, Cacak și Kragujevac.

Premierul bulgar Ivan Kostov a declarat azi, într-un discurs susținut în fața Parlamentului, că încheierea păcii în Iugoslavia este iminentă, relatează AFP. “Sunt convins că este iminentă încheierea unei păci, în conformitate cu modelul propus de comunitatea internațională,” a afirmat Kostov.

cer instelat in serbia

Cele mai grave atacuri din această dimineață au fost concentrate asupra închisorii “Dubrava din Istok, o localitatea de lângă Priștina. Raidurile au început la 8:30 și au durat două ore, cel puțin 15 proiectile lovind închisoarea. Primele informații vorbeau de 10 morți (9 deținuți și 1 gardian) și cel puțin 2 răniți. Aleksander Rakocevic, directorul închisorii, a declarat că, în momentul în care avioanele au început să survoleze zona, cel puțin 300 de deținuți din cei 1.000 aflați la Istok erau în curte. Majoritatea celor închisi în penitenciarul de maximă securitate de la Istok (unul din cele mai moderne din Iugoslavia) sunt albanezi bănuiți că ar face parte din UCK, ceea ce a făcut pe toată lumea să creadă că NATO a bombardat închisoarea pentru a-i ajuta să fugă. Mai multe clădiri au fost grav avariate, iar în incinta închisorii se căscau cratere cu diametrul de 10 metri. Zidurile au fost sparte de bombe în mai multe locuri și s-ar părea că mai mulți deținuți au reușit să evadeze pe acolo, în haosul creat.

Un al doilea raid a avut loc la ora 13:00, când un grup de jurnaliști fusese adus să vadă cu ochii lor efectele bombardamentului de dimineață. Puțin a lipsit ca aceștia să fie răniți, la 14:00, de un al treilea atac aerian, declanșat exact când jurnaliștii părăseau penitenciarul. Mai târziu, posturile de radio aveau să anunțe că numărul morților se apropie de 25, iar 10 răniți, dintre care 4 gardieni, au fost internați în spitalul din Priștina. Agențiile iugoslave de presă au preluat declarațiile colonelului Konrad Freytag, care a recunoscut că Istok se afla pe lista țintelor NATO din această zi. Fără a da amănunte, generalul a precizat că a fost vizată “o țintă militară semnificativă, care ar putea fi un complex de securitate”.

Într-adevăr, întrebând mai multă lume, aveam să aflu că sârbii au folosit o aripă a închisorii drept centru de comandă pentru militari, iar o parte din soldați erau aduși să se odihnească acolo. Pe lângă asta, sateliții americani au observat în curte vehicule militare, datele transmise determinându-i pe strategii NATO să treacă închisoarea pe lista țintelor. Ceea ce nu știau ei era că sârbii prevăzuseră asta și nu își țineau blindatele în curte decât scurtă vreme, în aria în care se aflau pavilioanele cu deținuți albanezi, în timp ce activitățile militare se desfășurau într-o secțiune mult mai îndepărtată, care – de altfel – nici nu a fost atinsă de bombe.

Cele 24 de elicoptere AH-64 Apache nu au fost desfășurate în Albania pentru a participa la luptă, ci în speranța că prezența lor îl va face pe președintele Slobodan Milosevic să cedeze, au declarat surse militare, citate în ediția de azi a cotidianului “The Washington Post“. Când generalul Wesley Clark a cerut elicopterele, decizia de desfășurare a fost luată presupunându-se că simpla lor prezență îl va determina pe Milosevic să se așeze la masa negocierilor, a declarat un reprezentant militar. “Dacă am fi vrut, într-adevăr, să le folosim în luptă, am fi trimis elicoptere Longbow,” a adăugat sursa citată, referindu-se la versiunea cea mai performantă a elicopterelor AH-64. “Este evident că au fost desfășurate pentru a impresiona, nu pentru a lupta.” Conform cotidianului citat, consilierii în probleme militare ai lui Bill Clinton au știut că elicopterele Apache nu vor fi utilizate niciodată în Iugoslavia, riscurile ca aparatele să fie doborâte de rachetele sol-aer SAM-7 ale sârbilor fiind prea mari. Pentagonul a dat, însă, asigurări că cele 24 de elicoptere americane trimise în Albania vor fi utilizate, respingând informațiile apărute în presă. “Sunt gata să meargă acolo. La momentul oportun, ele vor fi utilizate,” a declarat lt.col. Guy Shields.

După prânz, am sunat la Ambasada României, pentru că știam că Traian Borșan urma să se întoarcă din țară, unde fusese într-o mică vacanță de câteva zile și îmi aducea niște bani. Erau ca o mană cerească, pentru că, de mai bine de o săptămână, rămăsesem lefter. Nu numai că nu-i mai plătisem lui Nelu Madjinca nici cazarea, nici masa, dar mă și împrumutasem de la el, ca să am un ban în buzunar. Într-adevăr, Borșan s-a întors și am ieșit împreună pe o terasă, la o bere. Mi-a dat banii și mi-a spus ce mai e pe acasă. Mi-a povestit o grămadă despre fetița lui, Sabina, de care îi era cel mai dor. De câte ori îl suna soția, o cerea și pe ea la telefon, iar fetița îl întreba ce mai fac prietenii pe care și-i făcuse la grădinița din Belgrad, unde fusese până la începutul războiului, când familiile diplomaților noștri au fost evacuate. I-am povestit peripețiile prin care am trecut de când a plecat și mi-a confirmat o bănuială, sugerându-mi să mă interesez de ce Pavle Bulatovic, ministrul federal al Apărării, nu mai apăruse de la o vreme în public. Așa cum am aflat mai târziu, acesta fusese rănit când NATO a bombardat Ambasada Chinei, în buncărul căreia se afla, împreună cu mai mulți generali din comanda Armatei iugoslave.

Traian Borșan mi-a povestit despre îngrijorarea autorităților române de mediu, care monitorizau efectele raidurilor aeriene ale NATO asupra terminalului petrolier de la Prahovo. Chiar astăzi, bulgarii anunțaseră că o nouă pată de petrol, a șaptesprezecea de la începutul războiului, a apărut pe Dunăre. Avea cam 5 kilometri lungime și 200 de metri lățime și s-a scurs în Dunăre în regiunea Timocului. O comisie română s-a deplasat pe fluviu, constatând că proiectilele NATO au lovit locul de ancorare a navelor din terminalul petrolier, însă norii de fum s-au deplasat spre Iugoslavia. Probele prelevate din apă și din aer nu au indicat depășiri ale cotelor admise.

I-am spus lui Borșan că nu aveam încredere în măsurătorile făcute de ai noștri, povestindu-i cum îmi cereau ajutorul cei de la SRI, pentru a comunica agențiilor pentru protecția mediului ce compuși chimici să măsoare în aer. Mi-a confirmat și el că, în ultimele zile, în zona de vest a țării, la granița cu Iugoslavia, s-a constatat creșterea acidității apei de ploaie. În județul Caraș-Severin, frunzele copacilor erau arse, cea mai afectată specie fiind fagul. În mai multe sate, un sfert din familiile de albine au murit din cauza poluării, iar ploi acide au fost semnalate și în județul Timiș. Traian Borșan mi-a spus că ei transmit cât mai multe date agențiilor de mediu din România, pentru că, în lipsa unei informații, oricât de vagi, care să-i pună pe specialiști pe o pistă bună, și a aparaturii performante, din cele aproape 300.000 de substanțe grele aflate în atmosferă, este extrem de greu de depistat care e cea poluantă.

Comisia Europeană a propus extinderea sancțiunilor aeriene impuse Iugoslaviei ca urmare a conflictului din Kosovo, a anunțat un purtător de cuvânt citat de AFP. Până în prezent, sancțiunile vizau interzicerea curselor companiilor aeriene iugoslave între Belgrad și țările membre ale UE. Comisia Europeană a propus extinderea acestei masuri și pentru liniile aeriene din alte țări, o decizie finală în acest sens urmând să fie luată de către Consiliul de Miniștri al UE. În plus, Comisia Europeană propune ca avioanelor companiilor iugoslave să li se interzică total decolarea și aterizarea în spațiul UE, indiferent de destinația finală, iar singurele excepții să fie cele privind urgențele și obiectivele umanitare.

Astăzi, s-a întors la Belgrad Sergio Vieira de Mello, însoțit de cei 15 experți care alcătuiesc misiunea ONU care evalueaza necesitățile umanitare din Iugoslavia. Spre norocul meu, au organizat o conferință de presă chiar la Media Center, așa că am putut să-i ascult fără să mă expun să fiu recunoscut de cei de la Centrul militar de presă. Au fost câteva zile în Kosovo și povesteau că au văzut, în localitatea General Jankovic de la granița cu Macedonia, sute de tractoare și remorci abandonate de refugiații albanezi. Aceștia au locuit mai multe zile în aer liber, până când macedonenii au redeschis punctul de trecere a frontierei și au trecut pe jos, lăsându-le acolo. Sârbii i-au asigurat pe observatorii ONU că vehiculele vor fi protejate, până la întoarcerea proprietarilor.

La Urosevac, unul din puținele orașe din Kosovo unde nu au avut loc lupte între forțele sârbe și separatiștii UCK, observatorii ONU au întâlnit o coloană de albanezi care ca au fugit din satele lor, dorind să ajungă în Macedonia cu trenul, dar Poliția sârbă i-a întors din gară. La periferia orașului, mai multe case erau arse, iar câteva magazine – distruse de bombe. Într-un alt magazin, au văzut la vânzare un colet umanitar din Programul Alimentar Mondial al ONU, iar oficialii Crucii Roșii iugoslave, care îi însoțeau, nu au putut să le explice cum a ajuns acolo.

Pe drumul dintre Priștina și frontiera macedoneană, Sergio Vieira de Mello a observat că soldații sârbi erau transportați cu vehicule civile, iar un camion militar sârbesc era camuflat cu o imensă emblemă de culoare albastra a UNHCR. Observatorii ONU nu au putut vizita decât unul din satele albaneze pe lângă care au trecut, Muhageri Babuc, care era pustiu, dar casele erau intacte. Înainte de a se întoarce la Belgrad, au donat, simbolic, Crucii Rosii locale, 10 tone de alimente pentru copii, de Mello declarând că ONU intenționează să înceapă trimiterea de ajutoare umanitare, în ciuda conflictului aflat în desfășurare.

Peste 500 de refugiați albanezi din Kosovo au sosit, în această dimineață, cu 6 autobuze, la postul de frontieră de la Blace, principalul punct de trecere dintre Albania și Macedonia, a anunțat UNHCR, citat de AFP. “Persoane care fuseseră nevoite să își părăsească locuințele și care s-au aflat pe drumuri timp de aproximativ o lună au fost jefuite de oameni mascați, care le-au luat bijuteriile și banii. Poliția le-a cerut bani și mai mulți dintre ei, neputând plăti, au fost uciși,” a declarat purtătorul de cuvânt al UNHCR, Ron Redmond.

Spre seară, raidurile NATO au fost reluate. După ce, la ora 16:00, au fost auzite explozii la Novi Pazar, Uzice și Pancevo, la 18:00 a venit rândul localitatilor Niș, Leskovac și Pirot. Martorii oculari au povestit că unul dintre avioanele care au bombardat Pirot-ul a fost atins de antiaeriană și s-a retras fumegând, în spațiul aerian al Bulgariei. În același timp, 6 rachete au lovit sediul Poliției din centrul orașului Djakovica, fiind ucis un civil și răniți alți 4, aflați într-un automobil care circula pe o stradă din apropiere. La 19:05, timp de 20 de minute, 16 proiectile au lovit diverse ținte din Kosovo, vizând zona aeroportului Slatina, a muntelui Goles de lângă Priștina și satele Stara Baruta și Berkovo, din regiunea Prizren-ului. La ora 20:00, piloții NATO au lansat încă 2 proiectile asupra închisorii Istok, de această dată, fără să provoace victime.

După transmisia de seară, am mâncat și m-am dus să-i înapoiez datoria lui Nelu Madjinca. I-am mulțumit din suflet, pentru că nu știu ce m-aș fi făcut fără banii lui. Mi-a răspuns să stau liniștit și, de câte ori am vreo problemă, să nu mă codesc să-i cer ajutorul. Am ciocnit o bere și m-a întrebat când se întoarce Mile Cărpenișan. Știam că acesta și-a cam rezolvat problemele pe acasă și urma să ajungă la Belgrad săptămâna viitoare. Nelu mi-a spus că, din păcate, pentru perioada cât am stat singur în cameră, va trebui să-mi ia niște bani în plus, deoarece nu poate justifica reducerea din tarif. Nu erau decât vreo 5 mărci germane în plus pe zi, așa că i-am spus să stea linștit. Oricum, de când nu mai aveam acreditare de război, îi plăteam întotdeauna în avans cazarea, ca să nu rămână în pagubă, dacă cumva m-ar fi arestat Poliția și m-ar fi expulzat din Iugoslavia. În timp ce stăteam de vorbă, în cabinetul lui de director, afară au sunat sirenele alarmei aeriene. Era 21:54.

Un reprezentant militar al UCK a anunțat că separatiștii albanezi au ucis un ofițer rus aflat în Kosovo, a relatat canalul de televiziune rusesc NTV, care a prezentat imagini ce înfățișau cadavrul unui bărbat îmbrăcat în uniformă sârbă. Un ofițer din brigada 138 a UCK a arătat jurnaliștilor actele găsite asupra ofițerului ucis, care demonstrau că este vorba de un cetățean rus. Acesta deținea documente ale Ministerului rus pentru Situații de Urgență, un act de ofițer trecut în rezervă și o importantă sumă în ruble. Ministerul a confirmat că bărbatul ucis în Kosovo era unul dintre colaboratorii săi, dar a afirmat că acesta plecase din proprie inițiativă, ca voluntar, pentru a se alătura armatei iugoslave. Vitali Bulah, născut în 1965, nu însoțea nici un convoi umanitar și a ajuns în Iugoslavia prin propriile mijloace.

Abia au încetat sirenele alarmei, că am și auzit primele bubuituri. L-am lăsat pe Nelu și am urcat pe acoperiș, însă n-am mai apucat să văd decât tirurile antiaerienei, după care s-a lăsat liniștea. Știam că, puțin mai devreme, 5 proiectile au lovit o cazarmă din Prizren, iar înainte de miezul nopții, NATO bombarda Priștina. Tot atunci au început și raidurile asupra nordului și centrului Serbiei. Au căzut bombe la Smederevo, fiind anunțați mai mulți răniți, în Lazarevac și Sabac. Aici, au fost avariate clădirile administrației locale, Primăria, mai multe depozite și magazine și toate casele au rămas fără geamuri. Un al doilea atac, după ora 2:00, avea să ridice la 16 numărul proiectilelor trase asupra Sabac-ului.

Între 0:30 și 1:00, a fost rândul nostru, deși cerul era acoperit cu nori plumburii. Antiaeriana trăgea în toate direcțiile, dinspre Rakovica și Obrenovac se auzeau bubuituri, iar flăcările exploziilor luminau cerul minute în șir. Încă două proiectile au fost trase asupra amărâtului de depozit “Jugopetrol” de la Cukarica, deși era deja făcut praf de cele două raiduri din nopțile precedente. De această dată, au fost rupte și firele tramvaiului care trecea prin apropiere. După ce au lovit Lipovica, Rasnik, Batajnica și Avala, toate – zone de la periferie, piloții NATO au renunțat la încercarea de a străpunge barajul antiaerienei și s-au retras spre nord. Imediat, am numărat 3 explozii dinspre Novi Sad. Satele Mandjelos și Iriski Venac, de pe muntele Fruska Gora, fuseseră lovite mai devreme. A urmat regiunea dintre Sremska Mitrovica și Belgrad, asupra căreia erau din nou lansate proiectile de mare putere, ce căutau să atingă buncărele subterane.

Bill Clinton a semnat astăzi o lege prin care se alocă 15 miliarde de dolari pentru cheltuieli de urgență, în special cele legate de operațiunile militare din Kosovo, transmite AFP. Clinton ceruse doar 6 miliarde de dolari, dar Congresul a introdus și alte cheltuieli, mărind suma acordată de două ori și jumătate. Președintele american a apreciat că votarea fondurilor de urgență va transmite un mesaj clar președintelui Milosevic asupra determinării Congresului și a poporului american privitor la rezolvarea conflictului din zonă. Din această sumă, 12 miliarde de dolari vor fi destinate finanțării operațiunilor militare și umanitare din provincia Kosovo, precum și cheltuielilor militare diverse, din care anumite sume sunt considerate inutile de Casa Albă.

La 2:15, am auzit din nou vuietul avioanelor și am alergat pe acoperiș. De această dată, atacul a durat aproape o oră. Și a început spectaculos. Abia am pășit pe acoperiș, când cerul s-a luminat de 2-3 flame albăstrui, urmate de o explozie și de întuneric. S-a luat curentul din nou. Cu casca de la micul aparat de radio în ureche, am reușit să prind frecvența postului de radio Novosti, care, în ultima vreme, devenise cel mai prompt la anunțarea știrilor. Nu s-a dezmințit nici de această dată: pana de curent se datora bombardării termocentralei “Kolubara” de la Veliko Crljeni și a celei de la Kovilovo. Însă NATO nu a mai aruncat bombe cu grafit, ci proiectile obișnuite, care au distrus parțial instalațiile electrice și au rănit cel puțin 12 muncitori.

Bombe cu grafit au fost lansate, în același timp, asupra termocentralei de la Veliko Gradiste, de lângă Pozarevac, și asupra instalatiilor hidrocentralei de la Bajina Basta. Până la 3:15, avioanele au tot survolat Belgradul, dar la mare altitudine, ferindu-se de tirurile antiaerienei, care nu au contenit o clipă. Am coborât, bâjbâind, pe scări, pentru că îmi uitasem lanterna în cameră și am răsuflat ușurat când am văzut sticlele din plastic pline cu apă, care îmi zâmbeau, complice, din baie. Robinetele secaseră, desigur. Am aprins lumânarea de pe noptiera și, când mă gândeam să mă culc, am auzit din nou avioanele. Era 3:45.

De pe acoperiș, am urmărit din nou luptele dintre antiaeriană și avioanele inamice. Câteva bubuituri s-au auzit dinspre Batajnica, unde a fost atinsă și pista aeroportului. Două obuze au explodat la Makis, o suburbie a Belgradului unde se afla uzina de apă. La Radio Novosti au început să anunțe efectele bombardamentelor din orele precedente. Între 1:00 și 4:00, avusese loc cel mai puternic atac asupra regiunii Sremska Mitrovica, fiind avariată șoseaua Mandjelos-Lezimir, satele din zona Iriski Venac, Stara Pazova și Batajnica. La 2:30, un pilot s-a întors să desăvârșească distrugerea podului peste canalul Bega Veche de la Zitizde, de pe șoseaua dintre Zrenjanin și Timișoara, asupra căruia a lansat încă 3 proiectile. La 2:42, mai multe explozii au răsunat la marginea orașului Bor. Au fost avariate clădirile bibliotecii centrale, magazinele din jur, gara și stația de transformare a curentului, întregul bazin carbonifer rămânând în beznă. De la 3:54, timp de o jumătate de oră, asupra zonei industriale a orașului Sombor a căzut un covor de bombe. Au fost avariate două fabrici, 20 de case și magazine, iar un nor de fum negru acoperise orașul.

Când atacul asupra Belgradului a încetat, am coborât să mă culc. Înainte de a adormi, mi-am mai notat câteva informații despre noaptea ce se sfârșea. La 2:00, au fost bombardate cu grafit și instalațiile electrice de la Niska Banja, de lângă Niș. La 3:45, încă două proiectile au lovit stația meteo și emițătorul radio de la Palic și, în continuare, avioanele au bombardat turnul de televiziune de la Iriski Venac și satul Mandjelos. După una din cele mai puternice bătălii aeriene de până acum, am adormit buștean. M-au trezit sirenele de încetare a alarmei aeriene, la 6:18. Venise și curentul. Era sâmbătă, nu aveam nimic de transmis până seara, așa că am adormit la loc.

Ministrul german de Externe Joschka Fischer a anunțat că va cere Alianței Nord-Atlantice o nouă verificare a listei obiectivelor militare din Iugoslavia, după ce mai multe reprezentanțe diplomatice din Belgrad au fost atinse de bombele NATO, informează AFP. Purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat al Statelor Unite, James Rubin, a replicat că loviturile aeriene asupra Iugoslaviei sunt cele mai precise intreprinse vreodată. “Din punctul nostru de vedere, campania aeriană a NATO reprezintă, în mod clar, utilizarea celei mai precise și selective forțe aeriene din istorie,” a declarat Rubin. El a amintit că, potrivit NATO, doar 12 bombe și-au ratat ținta, dintr-un total de aproximativ 10.000 lansate în Iugoslavia. “Ceea ce înseamnă 0,12 %, o zecime din 1 %,” a precizat purtătorul de cuvânt american.

Share

target: sârbii refuză să-mi prelungească acreditarea de război

6 mai 1999

Astăzi, în Iugoslavia este mare sărbătoare: Djurdjevdan (Sf.Gheorghe). Sârbii s-au dus la biserică și, pe străzi, lumea poartă buchete de flori în mâini. În Trg Republike, câteva zeci de mii de oameni s-au adunat la tradiționalul concert de protest, unde au cântat “Ederlezi“, o melodie populară care a devenit celebră în toată lumea, după ce a fost folosită de Goran Bregovic într-unul din filmele lui Emir Kusturica, “Vremea tiganilor“. Nici măcar alarma aeriană (de la 12:50 până la 13:30) nu a tulburat atmosfera de sărbătoare.

În timpul alarmei, nu au fost atacuri asupra Belgradului. La 11:30, o fabrică de la Lipljan a fost bombardată, după care 2 proiectile au explodat în satul Nocaj, lângă Sremska Mitrovica. Mai multe explozii au fost semnalate pe muntele Zlatibor și în nord-vestul orașului Uzice.

În cotidianul independent “Blic“, pediatrul și psihologul Oliver Vidojevic a dat câteva sfaturi părinților, pentru a-i feri pe copii de traumele provocate de război. El îi sfătuia să nu intre niciodată în panică în fața celor mici, care simt imediat starea lor, iar în timpul alarmelor aeriene, să-i ducă spre adăposturi inventând tot felul de motive. Mamele erau sfătuite să doarmă, întotdeauna, alături de cei mici. În familiile cu copii mărișori, care puteau și singuri să înțeleagă ce se întâmplă, părinții erau sfătuiți să nu-i lase pe aceștia să se uite la jurnalele de știri, dar să le răspundă tuturor întrebărilor pe care le pun despre război, fără a-i speria. În general, copiii trebuiau stimulați să se joace în continuare și, având în vedere că școala era întreruptă, să încerce să învețe, totuși, la materiile preferate.

“Președintele iugoslav Slobodan Milosevic nu a reușit să scoată identitatea voastră din istorie. El nu va reuși nici să vă scoată din țara voastră. Vă veți întoarce acasă,” a promis Bill Clinton refugiaților albanezi din tabăra de la Ingelheim (Germania), adăugând: “Lucrăm intens la asta.” Hillary Clinton s-a deplasat ieri la Fort Dix, pentru a le ura bun venit primilor refugiați din Kosovo sosiți în Statele Unite, declarând că aceștia se bucură de toată simpatia americanilor, relatează AFP. “Dorim să aflați că poporul american este extrem de supărat și dezamagit din cauza a ceea ce vi s-a întâmplat în aceste ultime săptămâni. Vrem să vă arătăm că sufletele și casele noastre vă sunt deschise,” le-a spus Hillary Clinton. Refugiații și-au petrecut prima noapte de la sosirea pe teritoriul american în barăcile militare special reamenajate, unde au fost aduse jucării pentru copii și televizoare. Un alt grup de 400 de refugiați urma să sosească vineri, tot la Fort Dix.

Ambasadorul Iugoslaviei la ONU Vladislav Jovanovic s-a întâlnit astăzi la New York cu Sergio Vieira de Mello, coordonatorul ONU pentru probleme umanitare, căruia i-a comunicat acordul guvernului de la Belgrad pentru o misiune de evaluare umanitară a Națiunilor Unite pe teritoriul iugoslav. Jovanovic a confirmat că guvernul iugoslav va oferi toate facilitățile reprezentanților celor 12 agenții specializate ale ONU, care ar urma, timp de 10 zile, să efectueze o serie de acțiuni de evaluare în Kosovo, dar și în restul țării.

M-am dus iarăși la Centrul militar de presă, pentru a-mi ridica acreditarea cea nouă. Zâmbind încurcat, tipul care trebuia să mi-o dea mi-a spus că-i pare rău, dar cererea mea de acreditare nu a fost aprobată. L-am întrebat motivul, dar nu știa. Pentru că începusem să ne împrietenim, s-a dus, totuși, să afle. A venit cu o femeie de la Ministerul Informațiilor, care a stat de vorbă cu mine. Am încercat să-i explic că nu am relatat nimic neadevărat și mi-a spus că “ei” știu tot ce am transmis în corespondențele mele. “Nu avem nimic cu tine, personal,” mi-a explicat ea. “Nu are rost să comentăm dacă e bine sau rău ce ai transmis tu. Doar că postul de televiziune la care lucrezi este american și nu merită să aibă un corespondent aici.”

Mile Cărpenișan a sărit imediat în ajutorul meu și i-a explicat femeii că eu sunt, de fapt, un adevărat prieten al sârbilor și nu are sens o astfel de măsură. Ea a dat din umeri și a spus că-i pare rău. Atunci am întrebat-o dacă este posibil să mă acreditez pentru agenția de presă Mediafax. Răspunsul a fost simplu: “Desigur. Cu condiția să nu mai transmiți nimic pentru ProTV. Nu are rost să încerci să ne păcălești, pentru că vom afla imediat și va fi rău.” “În această situație, mâine ar trebui să mă întorc acasă,” am spus eu. “Da. Îmi pare rău,” mi-a răspuns ea și a plecat.

Ciudat, dar nu eram nici surprins, nici speriat de noua situație în care mă aflam. De fapt, începusem să bănuiesc că așa se va întâmpla, încă din momentul în care începuseră să-mi spună că nu-mi găsesc acreditarea, în timp ce ale celorlalți erau gata. Am plecat, împreună cu Mile și cu George Roncea, să bem o cafea și să ne sfătuim ce-i de făcut. Ei erau foarte îngrijorați de soarta mea, dar mie parcă mi se luase o piatră de pe inimă și mă simțeam chiar foarte bine. Le-am explicat că nici prin cap nu-mi trece să plec acasă. Îmi voi împacheta bagajele și, dacă vor veni să mă aresteze, i-am rugat să anunțe Ambasada României, să încerce să mă scoată din belea. La 14:25, au sunat sirenele alarmei aeriene și am izbucnit în râs. Noi ne băteam capul cum să ieșim din noua încurcătură, iar ăștia veneau să ne bombardeze. Până la urmă, nu s-a întâmplat nimic și alarma s-a ridicat la 15:53.

Avioanele au atacat, în schimb, Novi Sad-ul. La 14:20, două proiectile au explodat între școala “Svetozar Markovic Toza și două clădiri civile, provocând un crater imens și rănind 4 persoane. Școala a devenit inutilizabilă, iar în cele două clădiri nu se mai poate locui. O altă bombă a explodat lângă parcarea din zona Detelinara, distrugând 10 automobile. Ceva mai târziu, alte câteva bombe au căzut în pădurile de pe muntele Fruska Gora, unde, nu știu de ce, pentru că nimeni nu ne-a confirmat această ipoteză, dar tot timpul am fost convins că se află ascunse trupele și tehnica militară ale Armatei iugoslave. Nu găseam nici un alt motiv pentru frecvența cu care era bombardată zona.

Secretarul american al Apărării William Cohen a ordonat desfășurarea a 176 de aparate de zbor suplimentare pentru a participa la operațiunile militare ale NATO în Iugoslavia, a anunțat joi Pentagonul, citat de AFP. Comandantul suprem al forțelor NATO in Europa, Wesley Clark, ceruse unele întăriri, iar aceste noi avioane vor duce la 800 numărul de aparate americane angajate în operațiunea “Forța Aliată.

Am sunat la București și mi-am anunțat colegii despre noua situație în care mă aflam. Brusc, au devenit toți îngrijorați și m-au sfătuit să mă întorc. Le-am spus să stea liniștiți, că n-are ce să mi se întâmple, însă îi anunțasem pentru a-i preveni că ar putea să apară posibilitatea să mă întorc acasă. Vrând-nevrând. Am sunat și la Ambasada României din Belgrad și i-am povestit lui Traian Borșan, prevenindu-l – mai în glumă, mai în serios – că s-ar putea ivi ocazia să mă caute prin închisorile sârbești. Mi-a promis că va vorbi cu generalul sârb care ținea legătura cu corpul diplomatic, pentru a încerca să mă ajute.

Puțin mai târziu, m-a sunat Sergiu Toader, directorul Știrilor ProTV. I-am explicat și lui să stea liniștit, că n-am ce să pățesc și m-a oprit: “Stai puțin, ca să te bag în teleconferință și cu Adrian Sârbu.” “Ascultă, nea Sorine,” mi-a spus Sârbu. “Te întorci imediat acasă, pentru că n-am nevoie de eroi la Belgrad. Îi dai dracului, cu războiul lor, pentru că nu vreau să pățești ceva, doar ca să avem noi corespondențe de la Belgrad!” Am reușit, cu mare greutate, să-l conving să mă lase să stau în continuare, explicându-i că, la cel mai mic semn că aș fi în pericol, îmi voi lua bagajele și mă voi întoarce. În cel mai rău caz, m-aș putea alege cu o bătaie bună și cu câteva zile de închisoare. S-a oferit să vorbească cu ambasadorul Iugoslaviei la București, dar i-am explicat că acesta nu are nici o putere, toate deciziile luându-se de către generalii de la Belgrad. Fără a fi complet convins că e bine ce fac, Adrian Sârbu a acceptat și mi-a spus: “Bine! Dar ai grijă de tine și, te rog încă o dată, fără eroisme inutile. Nu uita că, pentru mine, tu ești mai important decât acest război.”

Stăteam pe terasa unei cafenele din Trg Republike. Era o frumoasă zi de primăvară, cu cer senin. În jurul meu, oamenii se plimbau liniștiți, de parcă nimic rău nu se întâmpla. Un copil se juca pe marginea unei fântâni arteziene, sub privirile amuzate ale celor de pe terasă. Am căzut pe gânduri, așteptând ca soarele ce mă încălzea plăcut să dispară după acoperișurile clădirilor din jur. Încercam să-mi dau seama dacă aveam dreptate și cât era nebunie sau încăpățânare prostească în hotărârea mea. Îmi era puțin teamă, dar știam, în același timp, că nu pot pleca acum. După ce atâția oameni, acasă, credeau în mine. Devenisem ușor paranoic, cred, dar era o înverșunare pozitivă. Pusesem prea mult suflet în acest război blestemat și mi se părea nedrept că sârbii voiau să mă trimită acasă. “Nu plec niciunde, n-aveți decât să mă arestați,” m-am trezit rostind cu voce tare, în timp ce mă ridicam de la masă, trezind privirile curioase ale celor din jur. Am zâmbit, ușor stânjenit și am plecat agale spre hotel.

Miniștrii de Externe ai celor 7 cele mai industrializate țări ale lumii și Rusia (G-8) au participat astăzi la Bonn la lucrările reuniunii asupra statutului provinciei Kosovo și au pus bazele unui plan de pace susținut de o rezoluție a ONU, a anunțat Ministerul german de Externe, citat de AFP. Ședința a fost precedată de o întrevedere a secretarului de stat american Madeleine Albright cu ministrul rus de Externe Igor Ivanov. Planul de pace nu menționează participarea NATO la forța internațională, dar nici nu prevede un acord prealabil cu autoritățile de la Belgrad, cum a susținut, în permanență, Rusia. Miniștrii ar urma să-i împuternicească pe directorii politici să stabilească etapele pentru punerea în aplicare a unui plan de pace și în cel mai scurt timp, ambasadorii la ONU ai țărilor membre G-8 vor vota o rezoluție a Consiliului de Securitate, care să legitimeze prezența internațională în regiune.

Entuziasmul care a cuprins pe toată lumea după întâlnirea de la Bonn a G-8 nu a fost împărtășit aici, la Belgrad. De altfel, de câte ori vreun lider politic rus pleca din capitala iugoslavă și trâmbița că are un plan de pace, sârbii îl aduceau cu picioarele pe pământ, declarând, inflexibili, că nici o negociere nu poate fi făcută peste capetele lor. Și în cel mai recent interviu, acordat acum o săptămână agenției de presă UPI, președintele Slobodan Milosevic repetase că Iugoslavia a fost si este, oricând, de acord cu prezența unei forțe de supraveghere a păcii în Kosovo, cu condiția ca aceasta să fie sub controlul ONU și fără ca membrii ei să fie înarmați. “Nu vom accepta nimic care să semene cu o forță de ocupație,” insista Milosevic, reamintind cele 6 puncte pe care un acord de pace va trebui să le conțină. Întrebat dacă Iugoslavia este pregătită să facă față altor bombardamente, în cazul în care tratativele diplomatice eșuează, Milosevic a spus: “Fiecare zi este deja prea mult. Dacă, însă, NATO insistă să ocupe Iugoslavia, nu avem încotro. Noi, sârbii, suntem uniți când e vorba de suveranitatea și integritatea noastră națională. Pentru noi, aceasta este o problemă de viață și de moarte.”

Cunoscându-i pe sârbi, știam că Milosevic avea dreptate. Cuvintele lui exprimau foarte bine ceea ce credeau oamenii obișnuiți. La Belgrad plutea o atmosferă suprarealistă. Lumea vorbea că războiul se va sfârși în curând, nu înainte, însă, ca NATO să distrugă tot ce și-a planificat încă de la începutul conflictului. Crezând (oare?) că bombardamentele, combinate cu propaganda împotriva președintelui iugoslav, îi vor face pe sârbi să se revolte împotriva politicii acestuia, liderii occidentali s-au înșelat. El a reușit să răstoarne în favoarea sa toată această propagandă și, pe zi ce trecea, începea să fie considerat de sârbi un al doilea Tito. Cât privește Opoziția, absolut toți oamenii cu care am stat de vorbă m-au întrebat: “Care Opoziție?

Bilal Sherifi a anunțat la TiranaUCK respinge acordul G-8, considerând mai multe puncte ale acestuia total inacceptabile. “UCK este pentru independența provinciei Kosovo și pentru condamnarea lui Milosevic, nu pentru o autonomie care să recunoască suveranitatea și integritatea teritorială a Iugoslaviei. Orice altă soluție, în afara independenței, va agrava instabilitatea regiunii și tragedia din Kosovo,” a mai spus acesta, citat de AFP, subliniind că reprezintă poziția oficială a UCK. “Dacă NATO nu este în măsură să intervină, atunci trebuie ca UCK  să fie înarmată și lăsată să se bată. Credem că G-8, prin acest acord, nu va reuși să întrerupă războiul din Kosovo. Ba din contră, el va prelungi durata vieții regimului barbar al președintelui Milosevic, care amenință pacea din întreaga regiune.”

Înainte de corespondența mea pentru Știrile ProTV de la 19:30, am avut o scurtă discuție cu colegii de la București, care ar fi dorit să spunem ce mi s-a întâmplat. M-am enervat puțin, pentru că, după ce inițial se speriaseră și m-au chemat acasă, acum voiau să profite de spectaculosul noii mele situații. I-am potolit și au înțeles imediat că era o idee tâmpită, care chiar m-ar fi pus în pericol. “Beavis“, sunetistul nostru, a făcut bășcălie de mine, după care m-a sfătuit: “Bă, nu fii tâmpit și vino acasă, până nu ți se întâmplă ceva! Ai făcut destul acolo, n-are rost să riști.” L-am liniștit și pe el și mi-am văzut de treabă.

Alarma a sunat la 21:05 și am așteptat cu nerăbdare să apară, ca în fiecare seară, “scriitorul” nostru, Dragan. I-am povestit ce mi s-a întâmplat și i-am cerut sfatul. S-a uitat lung la mine și mi-a spus: “Rămâi liniștit, dar nu te mai duce pe la Centrul militar de presă. N-are ce să ți se întâmple.” Și mi-a dat numărul lui de telefon, sfătuindu-mă să-l sun imediat, dacă mi se întâmplă ceva.

Ne-am relaxat cu toții și am început să glumim. George Roncea, care era un înrăit colecționar de arme albe, i-a arătat lui Dragan cuțitul său. Semăna cu un cuțit de vânătoare, dar era făurit în nu știu ce ateliere celebre și îl costase o grămadă de bani. Au început să discute despre cuțite și pumnale și ne-au exasperat, când pe mine, când pe Mile, care eram nevoiți să traducem ce spun, ca să se poată înțelege. În cele din urmă, Dragan a scos un cuțit de care, când l-a văzut, George a rămas teribil de impresionat și nu s-a lăsat până nu l-a convins să facă schimb cu al lui. Spre amuzamentul nostru, i-a mai dat și vreo 50 de mărci germane, ca să-l convingă să accepte schimbul.

În timp ce noi încă ne distram de “afacere”, Dragan și-a scos ceasul de la mână și l-a întrebat pe George dacă știe ce este. Semăna sau chiar era, nu-mi mai amintesc, un ceas rusesc “Poljot“, cum se găseau pe vremuri și în magazinele noastre. Dar George ne-a explicat că e nu știu ce marcă. Într-un acces de generozitate, Dragan i l-a dăruit. Impresionat, George i l-a dat pe al lui, care era – evident – mai valoros. Dar se simțeau frați de cruce.

A fost bine, pentru că, la un moment dat, Dragan a scos din buzunar un glonte și ne-a întrebat dacă știm ce este. Ne-am holbat la el, pentru că nu mai văzusem așa ceva. Vârful era scobit, ca un crater de vulcan, iar în mijloc avea un ac dintr-un metal extrem de dur. “Este special pentru vestele anti-glonț,” ne-a explicat “scriitorul” nostru. “Dar ăsta știți ce este?” și a mai scos un glonte din buzunar. Acesta avea, în loc de vârf, o capsulă de culoare albastră, dintr-un plastic special, cu un lichid ciudat în interior. “E un glonte otrăvit,” ne-a risipit, tot el, nedumerirea. Apoi l-a luat și l-a băgat înapoi, într-o cartușieră în care mai avea 5 gloanțe. “Și ce faci cu ele?” l-am întrebat eu. “Ai cu ce să le folosești sau le arunci cu mâna în dușmani?”

A început să râdă și ne-a chemat pe hol, într-un colț mai întunecat. A scos din servieta-diplomat de care nu se despărțea niciodată un ditamai pistolul, cu butoiaș, și mi l-a întins. Nu înainte de a verifica să nu aibă glonte pe țeavă. Am rămas cu gura căscată. Eu ca eu, dar George și mai ales Mile, care era înnebunit după arme de foc, nu mai voiau să-l lase din mâini. Dragan i-a lăsat să-i admire revolverul, apoi ne-a urat noapte bună, apoi a urcat la el în cameră. Pentru că Nelu îi repartizase și lui o cameră în hotel. Desigur, gratuit.

Ne-am bucurat  că Dragan s-a luat cu vorba și nu ne-a mai bătut obrazul pentru hotărârea de azi guvernului român, care a decis “interzicerea vânzării, furnizării sau exportului, directe sau indirecte, a petrolului și produselor petroliere, provenind sau nu din România, către orice persoană sau organizație din Iugoslavia”. Excepție făceau cazurile în care erau prezentate dovezi convingătoare că aceste activități servesc unor scopuri umanitare. Dragan n-a uitat și ne-a reproșat această hotărâre mai târziu, când a avut grijă să sublinieze că, abia după luarea ei, autoritățile române au solicitat Uniunii Europene instrucțiunile de aplicare a embargoului petrolier asupra Iugoslaviei.

Ministrul bulgar de Interne Bogomil Bonev a declarat cotidianului “Trud” că la granița bulgaro-iugoslavă a fost “întărit controlul”, pentru a fi împiedicate operațiunile de export clandestin în Iugoslavia. Conform informațiilor difuzate de cotidienele bulgare, traficul la frontiera bulgaro-iugoslavă este, practic, blocat. Embargoul ONU împotriva Iugoslaviei din perioada 1992-1996 a antrenat un trafic clandestin condus atât de grupurile mafiote bulgare, cât și de șomerii din regiunile de graniță, care revindeau la prețuri de contrabandă conținutul rezervoarelor vehiculelor.

Postul național Îe televiziune a continuat să mediatizeze vizita lui Ibrahim Rugova în Italia, sugerând că se află acolo în calitate de mediator al unui acord de pace. “În timpul șederii în Kosovo, am avut întrevederi cu autoritățile de la Belgrad, am discutat despre un proces de găsire a unei soluții politice și de creare a unui climat de încredere,” a declarat astăzi Rugova într-o conferință de presă organizată la Roma. “Eu sunt alesul kosovarilor, eu reprezint acest popor, dar în fiecare societate pluralistă există divergențe. Eu sunt un om al păcii, al rezistenței non-violente și cer sprijinul vostru, al presei. Am muncit 10 ani ca să putem trăi cu toții împreună în Kosovo, albanezi și sârbi. Nu există un conflict între cele două etnii – albaneză și sârbă – în Kosovo, noi am avut un conflict cu forțele sârbe.”

Reacțiile la declarațiile lui Rugova nu au întârziat să apară. Așa-numitul guvern provizoriu din Kosovo, condus de Hashim Thaqi, în care partidul lui Rugova a fost invitat să ocupe 4 posturi, dar nu a făcut-o niciodată, i-a cerut acestuia explicații publice despre atitudinea și împrejurările luării sale ca ostatic la Priștina și Belgrad. Thaqi pretindea ca Rugova să renege acordul semnat cu Milosevic și să își afișeze clar sprijinul pentru lupta dusă de UCK pentru obținerea independenței provinciei Kosovo.

UCK și-a sporit efectivele de la începutul atacurilor NATO și are în prezent între 8.000 și 10.000 de combatanți, a anunțat joi Pentagonul, citat de AFP. “Ei primesc recruți, după toate aparențele provenind din rândul refugiaților, mai ales din Albania,” a adăugat Kenneth Bacon, purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării. “Ei continuă să lupte în Kosovo și continuă, de asemenea, să înregistreze pierderi. Sunt depășiți ca număr și ca dotare de forțele sârbe. Ne-au declarat că vor continua să cumpere arme de pe piața internațională.”

În această noapte, avioanele NATO au atacat din nou localitățile din nordul și estul Iugoslaviei, venind dinspre România și Bulgaria. La 23:40, vameșii și ceferiștii din Stamora-Moravita au tras o spaimă pe cinste. Două bubuituri îngrozitoare i-au făcut să se arunce la pământ, ferindu-se cu greu de cioburile geamurilor sparte din gară. NATO lansase două proiectile asupra unui pod amărât de cale ferată și a liniilor de înaltă tensiune aferente, de pe magistrala feroviară Timișoara-Belgrad. Cunoșteam bine podul, peste care am trecut de câte ori am mers cu trenul la Belgrad. Avea vreo 10 metri și trecea peste un canal. Se afla lângă satul Vatin, la 14 kilometri de Vîrșeț și la numai 1 kilometru de gara din Stamora Moravița. A fost distrus complet de racheta care l-a lovit. Nu au fost victime. Doar satul Vatin a rămas fără curent.

După lovirea podului, principala legătură feroviară dintre România și Iugoslavia a fost întreruptă. A fost, evident, dovada cea mai clară (și aveau să mai vină și altele) că Alianța Nord-Atlantică nu avea încredere în autorități, în ciuda declarațiilor oficialilor români că – de această dată – embargoul impus Iugoslaviei va fi respectat cu strictețe. Și-au luat imediat măsuri de precauție, după ce actuala putere a dezvăluit metodele de încălcare a embargoului precedent. După ce a distrus combinatul chimic de la Pancevo (legat prin celebra conductă subterană de combinatul “Solventul” din Timișoara), NATO a distrus și podetul peste care ar fi putut trece garniturile de tren încărcate cu carburanți.

Acum, că tot a trecut atâta vreme și poveștile mele nu vor mai produce același efect, trebuie să spun că, după sfârșitul ăzboiului, când m-am întors în țară, am aflat că precauțiile aliaților nu au fost fără temei. De suficiente ori, autoritățile vamale de la Stamora-Moravița au primit ordine telefonice să nu controleze anumite microbuze. Acestea erau încărcate cu carburanți și erau destinate militarilor iugoslavi. Microbuzele treceau prin cele două vămi și erau preluate de ofițeri sârbi, descărcate în unitățile militare și trimise înapoi. Desigur, cantitățile erau simbolice față de nevoile Armatei iugoslave, dar erau suficiente pentru ca ofițerii sârbi să se mai miște puțin pe șosele. Și să nu uite că românii erau, totuși, cu sufletul alături de ei.

Dupa ce au distrus podul de la Vatin, avioanele NATO au continuat să bombardeze zona. Pentru a doua oară în ultimele 12 ore, a fost lovită zona satului Nocaj, de lângă Sremska Mitrovica, unde se ascundeau, probabil, militarii sârbi. La 23:25, câteva proiectile au explodat în Sabac, un orășel la câțiva kilometri sud de Belgrad și, la un sfert de oră după miezul nopții, 4 rachete au fost trase asupra Pozarevac-ului, orașul natal al lui Slobodan Milosevic. Ironia sorții face ca toate aceste localități, bombardate de avioane venind dinspre România, să fie locuite de etnici români. Totuși, zona muntoasă din nordul Iugoslaviei nu a fost bombardata atât de crunt pe cat ma asteptam. Ceea ce înseamnă că sistemul de culegere de informații al NATO era lamentabil. Pentru că exact aici au fost ascunse, de-a lungul întregului razboi, cele mai importante unitati militare srbești, pregătite să înfrunte o eventuală invazie terestră dinspre România și Ungaria.

Avioanele venite dinspre Bulgaria au atacat, în doua rânduri, orașul Niș. Primul raid a avut loc între 2:45 și 3:10, iar al doilea – între 4:10 și 4:25. Au fost bombardate zona industrială din nord-vestul orașului și aeroportul, unde a izbucnit un puternic incendiu. Sârbii au anunțat că ar fi doborât două din avioanele inamice, dar n-au mai revenit cu amănunte, cum făceau de obicei.

În Kosovo, avioanele NATO au “zburdat” din nou. Începând cu miezul nopții, au lansat 3 atacuri asupra Priștinei. Patru rachete au lovit, la ora 4:00, un sat de lângă Surdulica, iar la 1:00, a fost bombardat Podujevo. Mai devreme, raidurile NATO vizaseră Muntenegrul. Două rachete au explodat în zona de vărsare a râului Kotor în mare, în golfurile peninsulei Lustica, unde se află o mare parte a flotei și Marinei militare iugoslave. În același timp, antiaeriana a reușit să respingă un atac asupra capitalei Podgorica.

În urma unei îndelungate dezbateri, Camera Reprezentanților a SUA, controlată de republicani, a aprobat cu 311 voturi “pentru”, față de 105 “împotrivă”, acordarea unui buget de urgență de 12,9 miliarde de dolari, destinat în special să acopere costurile de război și să consolideze aparatul militar, relatează AFP. Președintele Bill Clinton, care nu solicitase decât 6 miliarde de dolari pentru războiul cu Iugoslavia, poate refuza deblocarea unei părți a sumei votată de Cameră. În același timp, Camera s-a pronunțat împotriva retragerii forțelor americane din Balcani, în urma unei dezbateri furtunoase ce a ilustrat multiple diviziuni existente în sânul ambelor partide, în privința continuării conflictului.

Democrații i-au acuzat pe republicani că vor să joace pe două planuri, refuzând să susțină politica militară a președintelui democrat, însă căutând, pe de altă parte, să dubleze cheltuielile militare. Costul bombardamentelor, estimat de Casa Albă, se ridică la 718 milioane de dolari pe lună, în timp ce raportul Biroului pentru buget al Congresului estimează aceste cheltuieli la circa 1 miliard de dolari lunar.

Share

target: cu Ion Cristoiu prin Belgrad

27 aprilie 1999

Am intrat în atmosfera de război încă de dimineață, după ce am aflat că, în ultimele ore, asupra Priștinei au fost lansate peste 50 de proiectile. La ora 8:00, a fost întrerupt traficul rutier între capitala provinciei Kosovo și orașul Kosovska Mitrovica, după ce podul peste râul Lab a fost spulberat de o serie de patru explozii.

Avioane ale NATO au utilizat baze militare din Ungaria în timpul operațiunilor asupra Iugoslaviei, a anunțat astăzi purtătorul de cuvânt al Ministerului ungar al Apărării, Erdelyi Lajos, citat de AFP. La rândul său, premierul Viktor Orban a confirmat că avioanele Alianței au utilizat spațiul aerian ungar în cadrul misiunilor lor în Iugoslavia.

Aveam probleme cu banii, pentru că mi se terminaseră și le-am spus colegilor de la București să-l sune pe Ion Cristoiu și să-mi mai trimită prin el. Deja, de câteva zile, mâncam pe banii lui Mile Cărpenișan, iar Nelu Madjinca mă ținea la hotel pe datorie. Ceva mai târziu, m-a sunat Cristoiu și mi-a spus să stau liniștit, că a primit banii pentru mine și mi-i aduce.

Mă gândeam la acuta nevoie de comunicare a sârbilor, dovedită și de felul în care urmăresc, cu sufletul la gură, eforturile RTS de a-și relua emisia. Slobodan Milosevic nu a mai apărut la televizor să spună poporului care este situația și care sunt perspectivele. Și cred că cel mai mare pericol pentru regimul de la Belgrad este adâncirea prăpastiei apărută între clasa politică și oamenii obișnuiți. Aceasta ar trebui să fie adevărata semnificație a celor spuse de Vuk Draskovic în ultimul interviu, cu mențiunea că și el face parte din această clasă politică.

În timp ce îmi notam aceste considerații, m-a sunat Mile și mi-a spus să vin repede la sediul SPO, pentru că Draskovic organizează o conferință de presă. Am alergat până pe strada Knez Mihailova, lângă clădirile devastate ale centrelor culturale german și britanic, și am urcat la etajul I, unde era sediul SPO. Mi se părea că toți ziariștii din Belgrad se adunaseră acolo. Cu mare greutate, am reușit să mă strecor până în pragul ușii, însă n-am putut înainta mai departe. Câteva clipe mai târziu, mi-am dat seama că pe spatele meu se sprijineau deja doi cameramani și un fotograf, iar eu îmi țineam coatele pe umerii unei japoneze micuțe, care își nota de zor vorbele lui Draskovic.

Liderul SPO s-a arătat uimit că interviul său de la Studio B a stârnit atâtea valuri, deoarece “99 % din afirmațiile mele au fost, de-a lungul vremii, declarate oficial de Guvernul federal, iar o parte dintre ele au fost spuse chiar de președintele Slobodan Milosevic, în interviul acordat recent la CBS“, de aceea nu exista nici un motiv să ia în calcul o eventuală demisie din guvern. Draskovic a adăugat că procentul rămas îi aparține și se referă la componența unor eventuale trupe de menținere a păcii în Kosovo. “Poporul sârb nu trebuie să vadă în ONU un inamic. Suntem membrii ONU și suntem obligați să acceptam rezoluțiile Consiliului de Securitate. Este adevărat că nu aș dori să văd în Kosovo soldați din țările NATO, nici înarmați, nici neînarmați, dar asta e o opinie personală.”

Încă de la începutul conferinței de presă, am înțeles ce va urma. După cum prevăzusem, Vuk Draskovic dădea înapoi, așa că am început să fiu mai atent la fețele jurnaliștilor străini adunați să-l asculte. Și, pe măsură ce vicepremierul iugoslav vorbea, aceștia erau tot mai stupefiați. La un moment dat, japoneza în spatele căreia stăteam s-a întors către mine și m-a întrebat, uluită, dacă am înțeles același lucru.

Congresul american a propus dublarea cheltuielilor de urgență solicitate de Administrația Clinton pentru a face față crizei din Kosovo, relatează AFP. Guvernul ceruse Congresului să aprobe cheltuieli suplimentare în valoare de aproximativ 6 miliarde de dolari, în special pentru costurile războiului împotriva Iugoslaviei și ajutorarea refugiaților din Kosovo. Comisia de relații pentru Camera Reprezentanților a prezentat, însă, propriul proiect de lege, care prevede ca 11,9 miliarde de dolari (din care 11,2 miliarde pentru cheltuieli de apărare) să fie acordate cheltuielilor pentru situația creată în urma conflictului din Kosovo.

Nu putem învinge NATO,” a afirmat Draskovic. “Nu avem dreptul de a avea astfel de ambiții, trebuie să realizăm că lumea de azi este adesea condusa de ei, prin legea forței și nu prin forța legii.” El a pretins că a stat de vorbă, atât cu Viktor Cernomîrdin, cât și cu Slobodan Milosevic și că emisarul rus a promis că va aduce în fața Consiliului de Securitate al ONU decizia președintelui iugoslav de a accepta trupe străine în Kosovo. Întrebat când a vorbit ultima oară cu Milosevic, Draskovic a început să se bâlbâie și a dat mai multe răspunsuri, ceea ce m-a convins definitiv că totul e un bâlci.

Vădit încurcat, liderul SPO a încercat să schimbe subiectul și a început să tune și să fulgere împotriva cenzurii militare. După difuzarea interviului său, reprezentanții Armatei au venit la Studio B, intenționând să rămână acolo, pentru a viziona toate materialele care urmează să intre pe post. Studio B este o televiziune privată și aparține Primăriei Belgradului, care era controlată în 1999 de SPO. Draskovic a venit în toiul nopții la televiziune și, uzând de calitatea sa de vicepremier al Guvernului federal, a reușit să-i dea afară pe militari. “Ce să caute Armata la Studio B?” a exclamat Vuk Draskovic. “Afară cu cenzura din redacții! Țara nu este a unui singur partid, Armata nu aparține unui singur partid. Acesta nu este nici războiul Partidului Socialist (SPS, condus de Milosevic), nici războiul Partidului Stângii Iugoslave (JUL, condus de nevasta lui Milosevic), este războiul întregului popor.” Draskovic a adăugat că, în cel mai bun caz, îi poate invita pe oamenii de la cenzură la o cafenea din centrul orașului.

Fără să vreau, mi-a revenit în minte reacția lui Draskovic din primele zile de război, după expulzarea jurnaliștilor străini, când i-a invitat înapoi. A doua zi, ministrul Informațiilor a precizat că decizia de expulzare rămâne în vigoare și că afirmațiile lui Draskovic sunt vorbe în vânt.

Statele Unite au apreciat comentariile critice al vicepremierului iugoslav, dar nu sunt convinse că ele indică apariția unor divergențe în sânul conducerii Guvernului iugoslav, a afirmat James Rubin, purtător de cuvânt al Departamentului de stat. “În măsura în care comentariile lui Draskovic reflectă o recunoaștere a realității, care până acum a lipsit, totul este bine,” a declarat oficialul american. “Dar măsura în care el reprezintă conducerea de la Belgrad este o chestiune încă rămasă în suspensie și mă feresc să mă exprim în legătură cu acest subiect.”

Singurul lucru interesant și nou pe care l-a spus vicepremierul iugoslav a fost legat de profitorii de război. El a pomenit, fără a fi prea explicit, în ciuda insistențelor jurnaliștilor, că, în timp ce sârbii înfruntă nenorocirile războiului, există anumite persoane apropiate puterii de la Belgrad, care își umplu buzunarele de pe urma crizei în care se zbate țara. Draskovic a atras atenția că adevărații profitori de pe urma războiului nu sunt bișnițarii care vând câțiva litri de benzină, țigări sau alimente pe piața neagră, despre care scriu ziarele, ci “acele mâini invizibile care extrag sume imense din anumite conturi, pentru interese obscure”.

În prima fază, conferința de presă nu a trezit foarte multe reacții la Belgrad. Dusan Mihajlovic, președintele Partidului Noua Democrație, a confirmat că Draskovic nu a spus nimic nou: “Este adevărat că nu putem lupta împotriva întregii lumi fără să întrebăm poporul dacă este de acord,” a confirmat el. La rândul său, Nebojsa Covic, președintele partidului Alternativa Democratică, a afirmat că multe din părerile lui Draskovic sunt niște naivități și reacția lui arată că nu a fost în stare să le impună în ședințele Guvernului federal. Vojislav Seselj, liderul Partidului Radical din Serbia, eternul rival al lui Draskovic, a replicat că nici un om serios din Serbia și Iugoslavia nu va accepta vreodată prezența unor trupe străine în Kosovo, pentru că aceasta ar însemna ocuparea țării. De asemenea, într-un comunicat oficial al Armatei iugoslave s-a precizat că nu a existat nici o clipă intenția de a ocupa Studio B.

Fără să-i pese de afirmațiile lui Vuk Draskovic, președintele Slobodan Milosevic a decorat și înaintat în grad astăzi, de Ziua Iugoslaviei, mai multi ofițeri, printre care și pilotii răniți sau morți în bătăliile aeriene. Generalul Spasoje Smiljanic, comandantul Aviatiei și Apărării antiaeriene, a trimis cu această ocazie un mesaj de felicitare președintelui iugoslav, în care anunța că unitățile sale nu au suferit pierderi importante, însă au obținut rezultate foarte bune. Condamnând atacurile NATO asupra unor obiective civile, generalul Smiljanic a raportat că, în afara “avionului invizibil” F-117 A, doborât pentru prima dată într-un război, în cele 34 de zile ale conflictului, artileria antiaeriană sârbă a distrus 34 de avioane inamice. Desigur, conform unei “tradiții” de care noi, românii, am scăpat, liderii sârbi i-au transmis telegrame de felicitare lui Slobodan Milosevic, președintele Serbiei menționând că “țara este alături de tine”. Singurul șef de stat străin care l-a felicitat pe Milosevic de Ziua Iugoslaviei a fost Boris Elțîn.

Sergio Vieira de Mello, responsabilul pentru probleme umanitare al ONU, a atras atenția că embargoul petrolier impus de NATO împotriva Iugoslaviei va afecta în primul rând populatia civilă și nu forțele armate sârbe, relatează AFP. SUA vor decide în zilele următoare interzicerea tuturor exporturilor de bunuri spre Iugoslavia, inclusiv a produselor petroliere, accentuând sancțiunile care se află deja în curs de aplicare, a anunțat Departamentul de stat. NATO trebuie “să poată utiliza amenințarea cu forța” pentru respectarea embargoului petrolier impus Iugoslaviei, inspectând petrolierele din Marea Adriatică, a afirmat comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, generalul Wesley Clark. Pe de altă parte, compania rusă Gazprom va continua să aprovizioneze Iugoslavia, căreia îi furnizează 3 milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi, a anunțat conducerea companiei, citată de AFP. Gazul este livrat prin conducta care traversează Ucraina și Ungaria.

Între timp, NATO a mai distrus un pod la Kursumlija și a bombardat, în jurul orei 17:00, împrejurimile Priștinei. La prânz, un atac aerian asupra localității Surdulica a distrus peste 300 de case, un spital și sistemul de canalizare, a ucis cel puțin 16 civili, alți 11 fiind grav răniți. Preveniți de iminența unui atac, oamenii se refugiaseră prin adăposturi sau în pivnițe, iar legăturile telefonice au fost întrerupte. Patru proiectile însă, au lovit un obiectiv special și două obiective civile din centrul orașului, însă alte câteva au ratat țintele, provocând distrugerile anunțate de sârbi. Au mai fost atacate regiunea Sipcanik de lângă Podgorica și podul peste râul Brvenica, de pe autostrada Kraljevo-Raska.

Seara, după transmisia pentru Știrile ProTV de la 19:30, am coborât în barul hotelului și, la puțină vreme, a sosit Ion Cristoiu. Era însoțit de Lucian Ristea, care lucra și el la “Cotidianul“. Imediat ce a ajuns, Cristoiu mi-a dat plicul cu banii de la ProTV, iar noi l-am chemat pe Nelu (pe care îl avertizasem deja că urma să sosească unul din cei mai importanți jurnaliști români) și acesta l-a condus în apartamentul pe care i-l pregătise.

La jurnalul de știri de la Studio B, conducerea postului a protestat împotriva încercării Armatei iugoslave de a prelua controlul televiziunii și a redat pe larg fragmente din conferința de presă a lui Vuk Draskovic. Slobodan Tomovic, consilier al ministrului Sănătății, a făcut azi o declarație care ne-a cam pus pe gânduri. “Creșterea nivelului de radioactivitate din Kosovo demonstrează că agresorul a început să utilizeze proiectile cu uraniu neîmbogățit,” a afirmat el. Asta mai lipsea! S-a anunțat decizia Guvernului federal de a scumpi tarifele interne pe calea ferată, serviciile de poștă, telegraf și telefon, precum și o serie de medicamente. Sârbii au fost înștiințați că rația de benzină pe luna mai va fi de numai 20 de litri, având prioritate angajații Telekom Serbia, Beopetrol și autoritățile locale.

Autoritățile din județul Timiș susțin că sunt pregătite să înfrunte un nou val de contrabandă cu produse petroliere la frontiera româno-iugoslavă, după ce, în timpul războiului din Bosnia, traficanții au reușit să treacă peste graniță cantități importante de combustibil, în ciuda embargoului impus statului vecin și a întăririi activității grănicerești, informează corespondentul Mediafax. Constantin Ostaficiuc, subprefectul de Timiș, a dat asigurări că, în privința celebrei conducte de la Solventul, prin care în perioada primului embargo s-au scurs sute de tone de carburant către Pancevo, problema e rezolvată, aceasta fiind întreruptă în mai multe locuri.

“Vine embargoul, începe contrabanda!” titra pe prima pagină cotidianul “Evenimentul zilei“. Tudor Flueraș, corespondentul din Timișoara al ziarului, scria că peste 200 de mașini trec zilnic în Iugoslavia, prin punctul de frontieră de la Stamora-Moravița. “Traficanții spun că în Iugoslavia se caută mai mult motorina decât benzina,” relata acesta. “Cei care au Dacii și-au modificat sistemul de alimentare. Inventivitate românească. Rezervorul Daciei este umplut ochi cu motorină, iar motorul este alimentat dintr-o sticlă cu benzină, plasată strategic sub capota din față. Prin dopul găurit al sticlei iese un furtun de cauciuc care ajunge la carburator, transformând Dacia într-o adevărată bombă pe roți. În vamă miroase a benzină ca într-o rafinărie.”

Pentru că tot nu sunase alarma aeriană, ne-am hotărât să-i propunem lui Ion Cristoiu să facem o plimbare prin centrul orașului. Era o seară foarte frumoasă și nu era răcoare deloc. L-am condus pe strada Knez Mihailova, i-am arătat centrele culturale devastate și i-am povestit tot ce văzusem la Belgrad până atunci. Aveam sentimentul că suntem stăpânii orașului și ne bucuram ca niște copii când oaspetele nostru se minuna cât de liniștiți se plimbă oamenii pe străzi și cât de curată este capitala iugoslavă. Observându-i reacțiile, am înțeles și mai acut cât de important era pentru români tot ceea ce făceam noi aici și cât de mare era responsabilitatea pe care o aveam.

Am poposit pe terasa unei cafenele de lângă biserica Patriarhiei, unde am stat de vorbă aproape două ore. Îi povesteam cum este când încep bombardamentele și îi dădeam sfaturi ce să facă și ce nu, în timpul unui atac aerian. Ne simțeam foarte importanți și, totodată, începeam să ne neliniștim, pentru că nu mai suna odată alarma aeriană. Era “cireașa de pe tort” și abia așteptam să-i vedem reacția. Deși pare absurd, dar nu mai aveam răbdare și ne rugam să vină avioanele. Așa că am râs cu jumătate de gură când Cristoiu ne-a spus, în glumă: “Mă, voi ne amețiți pe noi cu povești despre bombardamente și, când colo, stați aici și chefuiți pe banii lui Sârbu și ai lui Voiculescu!” Mă uitam la Mile, el la mine și turbam de ciudă. Ca să ne revanșăm, i-am arătat sateliții NATO. Într-adevăr, înspre Novi Sad se vedeau pe cer trei “stele” mai strălucitoare decât celelalte, care s-au despărțit și s-au deplasat, în 10 minute, pe niște distanțe considerabile pe bolta cerească.

Într-un final, ne-am întors bosumflați la hotel și Ion Cristoiu s-a dus în cameră, să mai scrie ceva. Am rămas în barul hotelului, bombănind supărați că, tocmai în noaptea asta, atacurile NATO au ocolit Belgradul. Când să mergem și noi la culcare, la 1:10, s-au auzit, în sfârșit, sirenele alarmei aeriene. L-am sunat în cameră și am convenit că, dacă observăm ceva pe acoperiș, să-l chemăm imediat.

Noaptea a fost destul de liniștită la Belgrad, deși, la 5 minute de la anunțarea alarmei, antiaeriana iugoslavă a respins cu greu un atac. Am auzit o explozie dinspre zona aeroportului Batajnica și alte 7 proiectile au lovit cazarma unei unități de elită din cartierul Topcider. Se pare că norii de pe cerul Iugoslaviei au împiedicat avioanele NATO să-și îndeplinească misiunile, deoarece au mai fost semnalate atacuri doar la Pozega și Cacak. La Belgrad, alarma a încetat la 6:31.

Scriitorul rus Aleksandr Soljenițîn a afirmat că nu trebuie avută “iluzia că scopul NATO este de a-i apăra pe etnicii albanezi din Kosovo,” informeaza Itar-Tass. “Dacă ceea ce îi îngrijorează cu adevărat este protecția oprimaților, atunci ar fi putut, în ultimii 40-50 de ani, să îi protejeze pe kurzi… Nu au făcut-o, pentru că Turcia este aliata lor,” a afirmat laureatul Premiului Nobel pentru Literatură. “NATO ne-a făcut să pășim într-o nouă epocă, la fel cum s-a întâmplat și când Hitler a părăsit Societatea Națiunilor, în 1935. În noua eră care a început, cel mai puternic dictează.”

Share

target: rachetele NATO lovesc fostul comitet central

20 aprilie 1999

La Belgrad, alarma aeriană înceta la 6:25. La cele notate peste noapte, am mai adăugat câteva informații. RTS a anunțat că antiaeriana sârbă a mai doborât două avioane. Primul, un avion-spion fără pilot, ar fi căzut lângă Tetovo, iar al doilea s-ar fi prăbușit lângă satul Donje Jelovce. În plus, un lucru grav, ale cărui cauze trebuie să le verific: astăzi, legăturile telefonice dintre Serbia și Muntenegru au fost întrerupte, fără să se dea vreo explicație oficială. Însă am aflat că primul ministru iugoslav Momir Bulatovic a purtat o lungă discuție telefonică cu omologul său muntenegrean, Filip Vujanovic.

Un motiv al tensiunilor dintre cele două membre ale Federației Iugoslave poate fi și faptul că Armata iugoslavă a blocat astăzi unicul punct de frontieră dintre Muntenegru și Croația, Debeli Brijeg din zona demilitarizată Prevlaka, aflată sub control ONU. Militarii au cerut Poliției muntenegrene să le transfere imediat controlul asupra punctului de frontieră, însă polițiștii au refuzat și așteptau o decizie a guvernului de la Podgorica. Ministrul muntenegrean de Externe Branko Perovic a apreciat că, prin operațiunea Armatei iugoslave, sunt violate acordul privind normalizarea relațiilor cu Croația și Rezolutia 772 a Consiliului de Securitate, acuzând că 2-300 de soldați sârbi au pătruns în zona demilitarizată. Un reprezentant al misiunii ONU a declarat, însă, că Armata iugoslavă este prezentă în zonă de 7 ani, doar că, astăzi, s-a mutat în alt loc.

O altă explicație a tensiunii dintre Muntenegru și Serbia ar putea fi incidentele petrecute duminică seara, la Kaludjerska Laz, lângă Rozaje (estul Muntenegrului). Comandamentul Corpului II al Armatei iugoslave a anunțat că o unitate militară iugoslavă a fost atacată de un important grup de teroriști albanezi din UCK, care se deplasa într-o coloană de refugiați. “În urma unei acțiuni hotărâte a Armatei, grupul terorist a fost anihilat și 4 persoane au fost lichidate,” s-a precizat în comunicatul difuzat de RTS. Nu știu cât a fost de satisfăcătoare explicația aceasta, mai ales că martorii oculari povesteau că printre morți se numără o femeie de 70 de ani și un băiat de 13 ani, iar printre soldații sârbi care “au făcut ordine” au fost văzuți și militari din forțele speciale.

În urma confruntărilor care au avut loc ieri, în apropiere de postul de frontieră Padesh, în interiorul provinciei Kosovo, doi rebeli din UCK au fost uciși și alți 15 – răniți, a precizat Andrea Angeli, purtătorul de cuvânt al OSCE.

În această dimineață, a sosit la Belgrad Alexei II, patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse. Autoritățile române au dat dovadă de bunăvoință și au permis avionului care îl transporta pe patriarh să survoleze spațiul nostru aerian. Împreună cu Pavle, patriarhul Bisericii Ortodoxe Sârbe, Alexei II a oficiat o liturghie arhierească pe platoul din fața Catedralei Sf.Sava. Peste 50.000 de oameni au asistat la slujbă. În primele rânduri, puteau fi văzuți înalți oficiali iugoslavi, premierul Momir Bulatovic și președintele Serbiei Milan Milutinovic. La finalul slujbei, Alexei II i-a dăruit patriarhului Pavle icoana Sfântului Serafim Sorovski, cel mai respectat sfânt din Rusia.

Patriarhul rus a rostit un lung mesaj de sprijin pentru poporul sârb și a cerut lumii întregi să se unească pentru a opri acest război sălbatic și nedrept. “Bombele și rachetele NATO au ca țintă să schimbe sistemul instaurat în lume după cel de-al Doilea Război Mondial, care a fost plătit cu multe jertfe. Acum, se dorește instaurarea unei noi ordini mondiale, întemeiată pe forță.”

Astăzi, Bosko Perosevic, președintele Consiliului Executiv Regional al Vojvodinei a declarat că, după bombardarea celor de la Pancevo și Novi Sad, Serbia nu mai dispune de nici o rafinărie. Din lipsă de carburanți, la Novi Sad, autobuzele nu mai circulă decât în orele de vârf și transportul în comun este complet suspendat în timpul week-end-ului.

Guvernul american a acceptat să achite, la terminarea războiului, 25 % din costurile reconstrucției din Balcani, a afirmat un senator republican, citat de cotidianul “The New York Times“, adăugând că aceasta ar fi fost inacceptabil pentru Congres. “Uniunea Europeană are obligația de a se ocupa de reconstrucție, SUA asumându-și o bună parte din cheltuielile militare,” a declarat senatorul de Kansas Pat Roberts. El susținea că Guvernul are intenția de a plăti “25 % din costul reconstruirii a ceea ce în prezent SUA încearcă să distrugă, în cadrul unui mini-plan Marshall“. “Congresul (cu majoritate republicană) nu și-a dat acordul și nici nu trebuie să o facă,” a adăugat Roberts. “Nu noi trebuie să susținem economic Uniunea Europeană.”

De astăzi, sârbii au început să se uite urât la noi, jurnaliștii români. Câțiva, cu care ne împrietenisem, ne-au arătat obrazul. Asta deoarece Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat cererea NATO privind accesul fără restricții în spațiul aerian al României. Deși transmisă încă de sâmbătă, autoritățile de la București au recunoscut abia ieri că au primit-o. Și Guvernul a aprobat cererea NATO, iar joi, urmează să se întrunească cele două camere ale Parlamentului pentru a aproba și ele.

Înaintea ședinței CSAT, președintele Emil Constantinescu s-a întâlnit cu liderii tuturor partidelor parlamentare, care au avut păreri divergente. Toți reprezentanții coaliției majoritare au fost de acord să aprobe cererea NATO. Ion Diaconescu, președintele PNȚCD, a găsit și o ciudată explicație, spunând că aprobarea nu ar implica încălcarea Tratatului româno-iugoslav, întrucât acțiunea NATO nu este o agresiune, nefiind calificată în acest fel de Consiliul de Securitate al ONU. La rândul lor, ministrul Apărării Naționale Victor Babiuc și ministrul de Externe Andrei Pleșu au amintit că, deși Rusia a insistat, Consiliul de Securitate a respins un proiect de rezoluție în care se solicita ca NATO să fie definită drept agresor. Toți trei se făceau că uită că nimeni nu a cerut părerea Consiliului de Securitate când au fost declanșate bombardamentele.

Liderul PDSR Ion Iliescu a declarat, după întâlnirea de la Cotroceni, că partidul său continuă să susțină declarația adoptată de Parlament anul trecut ca urmare a solicitării NATO, potrivit căreia avioanele Alianței pot utiliza spațiul aerian românesc “numai în situații de urgență și neprevăzute“. El considera că nu există argumente în plus față de cele care au dus la hotărârea precedentă a Parlamentului. Iliescu era de părere că România ar trebui să obțină mai întâi, de la NATO, garanții de securitate și oricum – pe termen lung – “vecinii sunt aliații și prietenii noștri”.

Comentând decizia CSAȚ, Dragomir Radenkovic, prim-consilier al Ambasadei Iugoslaviei la București, a declarat că aceasta “poate fi interpretată ca o violare a articolului 7 din Acordul de prietenie, cooperare și bună vecinătate, semnat în 1996, de autoritățile de la Belgrad și București”. Acest articol prevede că nici una din părțile semnatare nu va permite unui terț stat să-i folosească teritoriul pentru a declanșa o agresiune împotriva celeilalte părți.

Mai multe mii de persoane, între care un mare număr de intelectuali de stânga, au manifestat astăzi în piața centrală a Sofiei, cerând oprirea intervenției militare a NATO contra Iugoslaviei, anunță corespondentul Mediafax. Manifestația a fost organizată la chemarea unui grup de 40 intelectuali bulgari, care s-au alăturat apelului lansat de compozitorul grec Mikis Theodorakis. Manifestanții, care purtau pancarte cu sloganuri anti-NATO, cereau îndeosebi ca Guvernul de la Sofia să respingă cererea NATO de deschidere a spațiului aerian bulgar pentru avioanele de luptă nord-atlantice.

În această seară, alarma aeriană a sunat la Belgrad la 20:45. Deja, la ora 19:00, în apropiere de Vucitrn (oraș situat la 25 de kilometri de Priștina) antiaeriana sârbă doborâse un avion-spion fără pilot, care lua ultimele date înaintea atacului de noapte. Noi stăteam ca pe ghimpi, pentru că, de la Centrul militar de presă ni se promisese, pentru seara asta, o deplasare la Izbica, ca să ne convingem cu ochii noștri că groapa comună pe care oficialii NATO au declarat că au descoperit-o cu ajutorul sateliților este o invenție. Nu prea știam ce să facem, deoarece, din cauza bombardamentelor non-stop, deplasarea unui convoi de mașini prin Kosovo presupune un risc serios chiar și pe timp de zi. Nici eu, nici Mile nu prea aveam chef ca prietenii și rudele noastre să audă de la Jamie Shea că am fost “pagube colaterale inevitabile într-un astfel de conflict”, așa că ne-am propus să refuzăm generoasa invitație a militarilor sârbi. Din fericire, n-a mai fost cazul, pentru că și ei s-au răzgândit.

Secretarul de stat american Madeleine Albright a admis pentru AFP că, pentru moment, aliații pierd războiul mediatic dus cu Belgradul. Ea a explicat că autoritățile de la Belgrad au bruiat mesajele pe care NATO a încercat să le transmită din țările vecine, prin intermediul radioului sau prin satelit. Albright a recunoscut că ea însăși a încercat, fără prea mare succes, să difuzeze mesaje în sârbo-croată. “Nu sunt foarte populară acolo, deci nu știu dacă a fost util să fac acest lucru. În schimb, regimul președintelui Milosevic deține o mașinărie propagandistică extrem de bine pusă la punct și menține un control foarte strict.”

Cred că nu spun o noutate, amintind că Madeleine Albright este unul din personajele cele mai detestate aici, la Belgrad. Percepută ca unul dintre artizanii cei mai îndârjiți ai războiului, ea a fost descrisă adesea ca un monstru însetat de sânge, a cărei ură față de sârbi are cauze patologice, care ar putea fi descoperite de psihanaliști. Pentru susținerea acestei ipoteze, sârbii au amintit că, între 1939 și 1941, chiar ei au fost cei care au salvat de la moarte familia actualei secretar de stat al SUA. Tatăl Madeleinei Albright era ambasadorul Cehiei la Belgrad. Fiind evrei, au fost prigoniți de naziști și ascunși, în stațiunea Vranicka Banja, de familia Ribnikar. Ironia sorții face ca actualul cotidian controlat de puterea de la Belgrad, “Politika“, să fie fondat de unul din membrii acestei familii, Vladislav Ribnikar. După ce au salvat-o de la moarte, sârbii au ajutat familia lui Albright să ajungă în SUA. De multe ori, în vitrinele unor magazine din centrul Belgradului, am văzut o poză a Madeleinei Albright, când era mică, alături de familia care o salvase. Și nu o dată ne-am amuzat închipuindu-ne că ura ei față de sârbi ar putea veni de la vreo bătaie primită, când era copil, pentru că a făcut vreo poznă sau a furat dulceața din cămară.

Spitalul universitar din Priștina este lipsit de hrană, medicamente și echipamente medicale, deși primește 40 de pacienți pe zi. Situația a fost confirmată și de organizația umanitară “Medecins du monde” din Grecia. “Cea mai mare parte a personalului medical și paramedical a părăsit spitalul și nu au mai rămas decât doi sau trei medici de origine albaneză, care lucrează 24 de ore din 24, în condiții foarte dificile,” s-a anunțat într-un comunicat al grecilor. “Nu am văzut nici o diferență între tratarea pacienților de origine albaneză sau sârbă, deși aceștia reprezintă un procent important al populației spitalizate. În mai multe cazuri, albanezi și sârbi se află în același salon.”

O mare parte din ajutorul umanitar internațional trimis în Albania este deturnat de grupările mafiote în direcția rețelelor economiei paralele, dezvăluie mai multe surse de la Tirana. “Da, sunt deturnări. Ele există din cauza lipsei de organizare și coordonare,” recunoaște Arben Demeti, ministrul autorităților locale, citat de AFP. “O parte din ajutor este efectiv deturnat și trecută în alte mâini.”

“Zeci de camioane dispar zilnic între portul Durres și Tirana,” se plânge un diplomat occidental care a cerut să rămână anomim. “În fața amplorii acestor deturnări, asociațiile umanitare au părăsit deja anumite regiuni.” Ziarul de opoziție “Koha Jone” confirma că din 10 rații umanitare intrate în țară, numai 3 ajung la refugiații din Kosovo. Forțele de Poliție, în curs de reorganizare, nu dispun decât de foarte puține vehicule și au de supravegheat o populație care a pus mâna, în urmă cu doi ani, pe mai mult de un milion de arme ușoare. Regiuni întregi, atât în nord, cât și în sud, nu sunt conduse decât de legea clanurilor și a bandelor mafiote.

Seara părea liniștită. Fiind extrem de frig, am renunțat să mai stăm pe acoperiș și ne-am dus la culcare. La 3:15, am fost treziți de niște explozii puternice și am urcat repede pe acoperiș. Dinspre cartierul Novi Beograd se ridica un fum imens. Am alergat pe colina Kalemegdan și am văzut clădirea fostului Comitet Central al Partidului Comunist din Iugoslavia (numită, simplu, de belgradeni “CK“) în flăcări. Incendiul cuprinsese, inițial, parterul, primele etaje și ultimul nivel.

Adevărul este că mă așteptam de mult ca NATO să lovească această clădire, care era o țintă ideală. Avea 21 de etaje și era complet izolată. În jur, pe o rază de 300 de metri, nu mai exista nici o altă construcție. După dispariția partidului unic, clădirea a fost transformată în centru de afaceri. Aici își avea sediul central Partidul Socialist din Serbia (SPS), al lui Slobodan Milosevic, peste 20 de firme, posturile de televiziune private PINK si Kosava, precum și releul de emisie al televiziunii BK. După explozii, programele acestora nu se mai recepționau în Belgrad și nu știam câți angajați se aflau în acel moment în redacții.

Ceva mai târziu, am putut vedea imagini surprinse exact în momentul atacului. După prima lovitură, care a atins parterul clădirii, reporterii postului de televiziune Studio B, care stau în fiecare noapte la pândă în sediul lor, de la ultimul etaj al celei mai înalte clădiri din Belgrad, și-au îndreptat camerele video spre CK. Au surprins momentul celei de-a doua explozii, când racheta a nimerit undeva, între etajele III și IV. Imediat au izbucnit incendii puternice și un nor de fum învăluia clădirea. Un alt cameraman a surprins momentul următor, când o a treia rachetă a lovit ultimul etaj, explodând într-o mare de flăcări. Cu câteva clipe înainte, la ultimele etaje, toate luminile erau aprinse, semn că acolo exista activitate și erau oameni.

NATO va spori numărul țintelor iugoslave vizate de bombardamente, anunțase ministrul francez al Afacerilor Externe Hubert Vedrine, într-un interviu publicat astăzi la Paris, de cotidianul International Herald Tribune. “Nu vom adăuga noi categorii pe lista noastră cu ținte, dar vom spori numărul acestora,” preciza Vedrine. “Efectul atacurilor începe să se facă simțit. De un singur lucru avem nevoie: perseverență. Scopul nostru, împărtășit de toate țările occidentale – și cred că și de Rusia – este de a readuce fosta Iugoslavie în legea europeană și de a o democratiza. Aceasta implică o schimbare de regim.”

Pentru o vreme, telefoanele celulare nu au mai funcționat. Am oprit un taxi și am trecut în viteză podul Brankov, ajungând la fața locului. Locuitorii din blocurile mai apropiate și câțiva ziaristi erau deja acolo. Mai târziu, am aflat că polițiștii le-au interzis jurnaliștilor de la “Hyatt” și “Intercontinental“, hoteluri situate la 300 de metri de CK, să iasă din clădire. Olimpiu Gheorghiu de la APTN locuia într-o cameră cu vedere spre CK și dormea la ora atacului. Prima explozie l-a aruncat din pat. S-a ridicat, s-a apropiat de geam, dar suflul celei de-a doua explozii l-a lipit de dulap. A treia bubuitură l-a surprins în pragul ușii, cu camera video într-o mână, încercând să ajungă afară. Cu o față impasibilă, polițiștii din hotel i-au amintit că e alarmă aeriană și l-au poftit în adăpost.

Eu cu Mile eram lângă CK și căscam gura la ce se întâmpla. Mii de cioburi de la ferestrele pulverizate erau împrăștiate peste tot. Mai multe mașini de pompieri au ajuns imediat și au început să stingă flăcările de la primele etaje. Mai târziu, cu ajutorul unor macarale, au trecut la focul din vârf. Au apărut echipajele Poliției, care ne-au îndepărtat, însă am putut privi de la distanță toată operațiunea.

În scurtă vreme, au sosit Vojislav Mihajlovic, primarul Belgradului, Mirko Marjanovic, primul ministru al Serbiei, Gorica Gajevic, secretar general al SPS și alți oficiali, care erau îngroziți de ce vedeau și continuau să repete că în clădire se aflau oameni. Făcând haz de necaz, câțiva sârbi comentau că racheta care a lovit etajul IV a nimerit exact în biroul de la partid al lui Milosevic. Schije provenite din rachetele care au lovit CK au ricoșat până în blocurile aflate la jumătate de kilometru distanță. Spre dimineață, au fost aduși alpiniști care să se cațere pe clădire, căutând eventualii supraviețuitori. Când ne-am întors la hotel, dușul fierbinte a îndepărtat cu greu mirosul de fum care îmi intrase în păr și în haine.

Mai multe sute de parașutiști americani din divizia a 82-a aeriană se află în Albania pentru a proteja elicopterele de atac Apache, au declarat cotidianului “The Washington Post” reprezentanți ai armatei americane. Aceste întăriri fac parte dintr-o forță de 2.600 de oameni, însărcinați să însoțească și să protejeze cele 24 de elicoptere Apache AH-64, plecate luni din Pisa (nordul Italiei) și desfășurate azi în Albania. Conform secretarului general al NATO Javier Solana, elicopterele Apache vor intra în acțiune la începutul săptămânii viitoare, însă va fi nevoie de ceva timp, “respectiv câteva luni“, pentru ca aceste elicoptere să “aibă un impact veritabil pe teren”.

Noaptea a fost grea și pentru locuitorii Novi Sad-ului. La 2:40, două proiectile au lovit, din nou, zona rafinăriei. Puțin mai târziu, alte două rachete au nimerit și ultimul pod peste Dunăre rămas în picioare, podul Zezeljev. Exploziile au provocat două cratere imense, dintre care unul pe toată suprafața carosabilă. Podul nu s-a rupt, cum s-a întâmplat cu celelalte două, însă traficul rutier, alimentarea cu apă și legăturile telefonice cu Petrovaradin și Sremski Karlovci au devenit imposibile. Poliția a blocat, imediat, accesul pe pod. De pe mal, se puteau vedea craterele, din care răsăreau mustățile răsucite ale bucăților de fier-beton. Una din găuri se afla chiar la întretăierea a două arcuri ale podului. Mulți dintre locuitorii Vojvodinei nu au știut ce s-a întâmplat, pentru că mai multe proiectile au atins releul de televiziune de pe muntele Fruska Gora și programele RTS nu s-au mai văzut. Ar fi aflat că, la 2:47, și podul peste Dunăre de la Beska, la câțiva kilometri de Novi Sad, pe autostrada Belgrad-Budapesta, a fost distrus. O rachetă a lovit ultimul tronson dinspre malul stâng al Dunării și l-a rupt în două.

Bombardamente grele au fost și în alte părți. La 22:45 a fost bombardat aeroportul Ponikve, de lângă Uzice. La 0:30, o serie de 8 explozii au fost auzite, din nou, la fabrica “Krusik” din Valjevo, care a fost aproape complet distrusă. Au izbucnit mai multe incendii și câțiva dintre oamenii ieșiți pe străzi să vadă ce se întâmplă au fost răniți de schije. La 0:40, patru proiectile au lovit satul Samoil, de la 10 kilometri de Cacak. La 0:50, avioanele au ajuns la Kraljevo și au bombardat orașul și suburbia Mrsac.

Un grup de deputați laburiști care se opun raidurilor NATO încercau să-și facă auzită vocea în Marea Britanie, chiar în momentul în care guvernul condus de Tony Blair a intrat în faza unui discurs din ce în ce mai exaltat, prin care se justifica războiul împotriva “diavolului Milosevic”, se arată într-un comentariu al AFP. În urma vizitei sale la Belgrad, parlamentarul britanic Alice Mahon a povestit că a întâlnit acolo oameni care, fără a fi susținători ai președintelui Milosevic, erau înfuriați și înspăimântați de bombardamentele NATO. Ei declarau că doresc pacea și că, în condițiile actuale, situația nu poate decât să se agraveze, pentru că Milosevic se va lupta până la capăt. “Bună ziua, noi suntem pagubele colaterale,” s-a prezentat, cu ironie, o familie de dentiști, în fața casei sale în ruine. “Acest tip de bombardamente nu a făcut decât să transforme oamenii în animale,” a afirmat deputatul Tony Benn. “Dacă se va ține seama de obiectivele strategice și politice, acest război aerian din Balcani va intra probabil în istorie ca operațiunea cu rezultatele cele mai dezamăgitoare în care a fost implicată Marea Britanie, de la războiul din Crimeea,” a declarat deputatul conservator Peter Tapsell.

ploua la belgrad

La ora 3:00, NATO a bombardat încă o dată Djakovica. Cele 8 proiectile care au lovit localitatea au făcut cel puțin 10 morți și 16 răniți, însă numărul victimelor ar putea fi chiar mai mare. Sârbii au insistat că, nici de această dată, în localitate nu se aflau polițiști sau vehicule militare. La 3:30, a fost lovit și releul de televiziune de pe muntele Mokra Gora, de la 50 de kilometri nord-vest de Priștina.

AFP a anunțat că Uniunea Europeana nu a reușit să ajungă la un acord astăzi, în privința instituirii unui embargo petrolier împotriva Iugoslaviei, în cursul unei reuniuni care a avut loc la nivel de funcționari cu rang înalt. “În legătură cu vecinii Serbiei, vom avea în vedere noi măsuri, cum ar fi un embargo asupra produselor petroliere, pentru a împiedica Belgradul să intre în război cu propriul popor,” a declarat secretarul de stat Madeleine Albright, în timpul conferinței de presă referitoare la summit-ul NATO, ce se va deschide vineri la Washington.

“Suntem împotriva oricărei măsuri care ar spori suferințele poporului sârb,” avertiza ministrul rus de Externe Igor Ivanov. “Trebuie concentrate eforturile, nu pentru a găsi măsuri represive, ci pentru a ajunge la o soluționare politică a situației. Este ceea ce face Rusia.”

Share