Feed on
Posts
Comments

30 mai 1999

Astazi, m-am trezit din cauza sirenelor alarmei aeriene, la 8:46. Cred ca era prima oara cand se dadea alarma atat de devreme. Nu eram prea ingrijorat, pentru ca nu credeam sa incepa vreun atac, insa, la 9:20, am sarit din pat, pentru ca afara se auzeau avioanele. Nici n-am ajuns bine pe acoperis, ca au inceput sa se auda bubuituri. Nu vedeam nimic si, din cauza soarelui puternic si a cerului senin, imi lacrimau ochii. Exploziile pareau sa vina din partea de sud a orasului. Cand am inceput sa ma mai obisnuiesc cu lumina, am observat o imensa dara de fum albicios ridicandu-se dinspre cartierul Vidikovac. O racheta lovise un centru comercial in care, din fericire, la acea ora nu se afla inca nimeni. Alte proiectile au lovit fabrica “21 mai” din cartierul Rakovica, precum si comunele suburbane Makis, Bubanji Potok, Lipovica si Miljakovac. Alte 3 au explodat langa Obrenovac. La un moment dat, am auzit zdranganitul scarii metalice cu ajutorul careia ne urcam pe casa liftului, dar m-am linistit imediat: era Eugen Mihaescu. Am privit impreuna fumul exploziilor si, la 10:02, dupa ce s-a dat semnalul incetarii alarmei aeriene, am coborat. Am hotarat sa ne intalnim peste o jumatate de ora in holul hotelului.

Eugen Mihaescu m-a intrebat daca nu vreau sa trecem pe la biserica. Era duminica dimineata. L-am condus la biserica Patriarhiei, care era pe strada noastra. Inauntru era o atmosfera stranie. Uitasem ca astazi erau Rusaliile si, conform obiceiului, pardoseala era acoperita cu fan proaspat cosit. In timpul slujbei, oamenii se aplecau si culegeau fire de iarba de pe jos, impletindu-le in coronite. I-am imitat si pastrez si astazi coronita pe care am impletit-o atunci. Nu am stat pana la finalul slujbei si am aprins cateva lumanari pentru mortii nostri si pentru cei dragi aflati in viata. Cand am iesit din biserica, am auzit detunatura unui avion care a spart bariera sonica foarte aproape. La 12:28, alarma era anuntata din nou. Nu a tinut decat pana la 13:37 si, de aceasta data, atacurile ne-au ocolit.

In schimb, au fost bombardate orase apropiate. Langa Obrenovac a fost lovit emitatorul radio si statia de emisie pe satelit de la Stubline, iar un proiectil a explodat la Smederevo. Alte 4 au tintit un sat de langa Kragujevac si a fost din nou bombardata flota de razboi iugoslava din golful Kotor, langa malul muntenegrean al Adriaticii. A urmat apoi provincia Kosovo, unde au fost luate la rand Pristina si Gnjilane (cate 7 proiectile), Stimlje, Zubin Potok si zona frontierei cu Albania, unde a cazut o ploaie de bombe.

Un barbat neidentificat, care se exprima in limba maghiara, a sunat in aceasta dimineata la aeroportul Ferihegy din Ungaria, pentru a anunta ca va trage cu un lansator de rachete asupra unui avion de alimentare al NATO care urma sa decoleze, au anuntat surse ale Politiei, citate de AFP. Departamentul de securitate al aeroportului a inregistrat apelul si politistii au inceput cercetarile pentru a descoperi identitatea autorului acestuia, a precizat purtatorul de cuvant al Politiei, Garamvolgyi Laszlo. Masurile de securitate la aeroport au fost sporite.

Dupa ce am baut o cafea pe terasa din Trg Republike, ne-am despartit. I-am aratat lui Eugen Mihaescu cum sa ajunga pana la hotelul “Metropol, unde voia sa asiste la o conferinta de presa a ministrului Informatiilor. Eu m-am oprit la Dom Omladine, unde era un Internet cafe si puteam sa aflu ce s-a mai intamplat si sa-mi transmit corespondentele pentru agentia Mediafax. Eram usor stresat, pentru ca, desi rezerva de apa ajunsese la 47 % din capacitatea normala, EPS, compania de distributie a energiei, anuntase intreruperea curentului electric in cateva cartiere din Belgrad si la Obrenovac si Sremcica. Imi era teama sa nu-l intrerupa si in centru, asa ca mi-am transmis rapid textele. Colegii din Bucuresti mi-au spus ca, in jurnalul de pranz, a fost difuzat reportajul pe care l-am inregistrat ieri, despre strazile Belgradului.

Am avut liniste pana seara, desi, intre 17:11 si 18:10, a fost din nou alarma la Belgrad. In alte parti, insa, au continuat sa cada bombe. Am intrat in dialog prin “mirc” cu sarbii si, cu ajutorul lor, am reconstituit tabloul sinistru al acestei dupa-amieze. La 15:20, a fost bombardat releul de pe Crni Vrh, de langa Jagodina. La 17:15, mai multe persoane au fost grav ranite la Sremska Kamenica, de bombele care au distrus doua case. In acelasi timp, 5 proiectile loveau tunelul de langa ramasitele podului Sloboda, iar alte doua – ruinele televiziunii din Novi Sad. La 17:20, o explozie a avariat doua case la Srbobran. La 17:30, intr-un atac de 15 minute, au fost bombardate depozitele companiei “Naftagaz” din Sombor. Un proiectil a explodat langa o casa, facand un crater imens, din care tasnea apa, pentru ca fusese atinsa o conducta. La 17:45, a fost lovita, pentru a patra oara, statia meteo de pe muntele Palic, de langa Subotica. Trei persoane au fost ranite cand un proiectil a cazut intr-un lac din apropiere. Intre 17:47 si 18:11, au fost bombardate satele de langa Prizren, iar la 19:10, a fost lovita cladirea hotelului “Molika din Brezovica, pe care se afla un releu de televiziune. Nu au fost ocolite Pristina, Gnjilane, Djakovica si Urosevac. Intre 19:00 si 20:00, pilotii NATO au lansat 33 de bombe asupra orasului Vranje, unde au fost distruse 10 case, avariate alte 120, un om a fost ucis, iar alti 31 raniti.

Am lasat la urma doua incidente grave. Primul a avut loc putin dupa ora 13:00, cand NATO a bombardat o asa-zisa “tinta legitima“: podul peste raul Velika Morava din centrul localitatii Varvarin, de langa Krusevac. La acea ora, in apropiere se aflau peste 1.000 de persoane, deoarece era zi traditionala de targ. Dupa prima explozie, oamenii au alergat spre pod, sa vada ce se intampla sau sa-i ajute pe eventualii raniti. Cinci minute mai tarziu, avioanele s-au intors si au lansat inca doua rachete asupra “tintei legitime”. Bilantul atacului: 9 morti, 40 de raniti si 6 persoane disparute. Podul a fost complet distrus si mai multe automobile au cazut in apele raului. Schijele au avariat mai multe cladiri, in special hotelul “Plaza”, unde se afla sediul Primariei, precum si biserica Sfanta Maria. Nu se stiau prea multe amanunte, deoarece comunicatiile telefonice si curentul au fost intrerupte.

NATO a recunoscut ca a bombardat un pod la Varvarin, considerand insa, ca obiectivul a fost o “tinta legitima” si subliniind ca nu a avut intentia de a provoca victime in randul civililor, informeaza AFP. Podul era “o importanta linie de comunicatie”, afirma intr-un comunicat Alianta Nord-Atlantica. “NATO nu este in masura sa confirme informatiile surselor sarbe in legatura cu existenta victimelor, dar nu a avut niciodata intentia de a viza tinte civile.”

Cel de-al doilea incident s-a petrecut in sudul provinciei Kosovo, pe soseaua dintre Prizren si Brezovica, in dreptul localitatii Krg Bunar. O coloana de automobile, in care se aflau mai multi jurnalisti straini, a fost atacata de avioanele NATO, care au lansat doua proiectile asupra ei. Exploziile l-au ucis pe Nebojsa Radojevic, soferul unuia dintre automobile, si i-au ranit pe filosoful francez Daniel Fischer, pe corespondenta ziarului londonez “The Times“, Eve-Anne Prentis, si pe doi membri ai echipei Televiziunii portugheze, Carlos Julio si Carlos Spinota. Ziaristii italieni de la “Corriere de la Serra” si agentia ANSA au scapat doar cu o sperietura groaznica.

Purtatorul de cuvant al NATO Jamie Shea a declarat ca nu detine informatii referitoare la un incident petrecut duminica, in cursul caruia masinile unor ziaristi straini ar fi fost bombardate in Kosovo, relateaza AFP. Shea a anuntat ca a cerut o verificare a acestor informatii. “Nu putem garanta securitatea jurnalistilor sau a vehiculelor particulare aflate in Kosovo,” a adaugat purtatorul de cuvant.

Cand s-a intors Eugen Mihaescu, tocmai terminasem de transmis tot ce aflasem. M-a rugat sa-l ajut sa transmita la Bucuresti, pentru “Cotidianul“, un mic eseu pe care il scrisese pe un petic de hartie, asezat pe o banca de langa un parc. Convenise cu Ion Cristoiu sa-i transmita relatari de la Belgrad. Am aflat adresa de mail si i l-am transcris chiar eu, invidiindu-l ca putea sa schiteze, in cateva cuvinte, atmosfera de aici. Mi-ar fi placut sa am pentru cine sa scriu si eu astfel de articole, insa trebuia sa ma multumesc cu agentia de presa, televiziunea si radioul. Care si asa, erau, uneori, prea multe. Am pastrat tot ce a scris Eugen Mihaescu la Belgrad si cred ca a reusit sa surprinda foarte bine atmosfera, atitudinile si gandurile noastre si ale celor de aici.

Primul se numea “Fara titlu“, insa cei de la “Cotidianul” nu au inteles si chiar l-au lasat fara titlu :)

“Nu stiu cum au trecut cele 28 de ore de cand sunt in capitala Iugoslaviei. Imagini disparate se lipesc de retina, intr-un ritm ametitor, si colajul e dadaist. Admir verticalitatea unui popor unic, intr-o Europa oblica, stramba, curbata de vasalitate… Caldura mare, sala fara aer conditionat, jurnalistii lumii plictisiti si transpirati, intr-un sfarsit de conferinta de presa… O Ingrid oarecare, intr-o engleza cu accent german, cere la celular ultimele “indicatii pretioase” sefilor ei de undeva. Vrea sa stie ce a vazut si ce a auzit aici… Luandu-i satelitul, incercand sa-i taie Internet-ul, razand cu rachete retelele de comunicatie, se pune calusul in gura Iugoslaviei. Iata, CNN-ul minte ca la balamuc: “Asta-noapte, Belgradul a fost ocolit de bombardamente”. La 23:24, pe acoperis, urmaream cu un prieten baletul satelitilor militari, stelele anuntatoare de moarte, si snopurile de proiectile ale antiaerienei. Luna plina, lumina suprarealista, tocmai buna de vanat ingeri, copii nevinovati. Nu vedem avioanele, nu trec prin fata lunii. Nici azi, la 8:46, duminica dimineata, Belgradul nu a fost ocolit. Eram la Patriarhie, lume multa, scene dintr-un film de Tarkovski. Catedrala era plina de fan proaspat cosit, presarat pe jos. Lumea impletea coronite din flori de camp. E a cincizeci si una zi de la Paste, atunci cand spiritul Mantuitorului s-a aratat, si cea de-a saizeci si sasea zi de bombardamente. Ies din locasul sfant, o bufnitura asurzitoare ma aduce pe pamant dintr-o alta dimensiune. Pe strada nimeni nu tresare. A fost, oare, ragetul unui soarece zburator, al unui liliac ? Eugen Mihaescu, Belgrad, 30 mai 1999.”

Dupa ce i-am transmis articolul si ne gandeam unde sa mergem, mi-a sunat telefonul. “Sta radis, bre ?” m-a intrebat o voce cunoscuta. Adica, ce mai fac ? Am sarit in sus de bucurie. Era Mile, care s-a intors la Belgrad. In sfarsit, nu numai ca nu mai eram singur, dar se intorsese si camaradul meu de razboi. Am plecat spre hotel, sa ne intalnim cu totii.

Doua avioane C-130 Hercules au aterizat astazi pe aeroportul din Craiova, cu o incarcatura de echipamente necesare pentru coordonarea zborurilor aeronavelor NATO in spatiul aerian pus la dispozitie de statul roman, se arata intr-un comunicat al MApN, remis agentiei Mediafax. Odata cu echipamentele, la Craiova a fost adusa si o echipa de lucru formata din experti NATO. Cele doua aeronave ale Aliantei Nord-Atlantice s-au intors, in aceeasi zi, la baza din Germania.

Pe drum, Eugen Mihaescu mi-a povestit plictiseala de la conferinta de presa, iritat de aerul atotstiutor al jurnalistilor straini. L-am linistit, razand, explicandu-i ca – in afara de rusi si greci – rareori o sa-i vada noaptea, daca NATO va mai bombarda ceva in Belgrad. Stau cuminti, in camerele luxosului hotel “Hyattsi nu-si bat capul sa vada ce s-a intamplat. De aceea, corespondentul CNN transmisese astazi ca, aseara, Belgradul nu a fost bombardat. Probabil ca, la ora aia, el dormea, iar hotelul e bine izolat fonic.

Aleksandar Vucic, ministrul sarb al Informatiilor, anuntase la conferinta de presa de la care venise domnul Mihaescu ca bombardamentele NATO au distrus 17 din cele 19 emitatoare ale televiziunii nationale RTS. El a afirmat ca pagubele cauzate mass-mediei sarbe de raidurile aeriene depasesc 1 miliard de dolari, cea mai afectata fiind RTS, care, in afara de emitatoare, a ramas si fara sediile sale din Belgrad, Novi Sad si Pristina.

Pe drumul spre hotel, o luasem din nou pe Knez Mihailova. Tipul de la care Eugen Mihaescu cumparase ieri vederile cu podurile din Novi Sad ne-a recunoscut si striga dupa noi: “Hei, romanilor !” Ne ofera cate o bere si ne trage de limba despre Romania, despre romani si despre razboi, incercand sa ne convinga sa mai cumparam cate ceva de pe taraba lui. Ii explic ce dorea sa afle si plecam, fara sa cumparam nimic. Nu s-a suparat si, in zilele urmatoare, de cate ori am trecut pe langa el, ne-a facut, bucuros, cu mana.

Aproximativ 2.000 de persoane au asistat in aceasta seara, in centrul capitalei macedonene, la un concert organizat sub forma unui protest fata de atacurile NATO impotriva Iugoslaviei, informeaza AFP. Publicul, alcatuit din numerosi locuitori din Skopje, precum si din membri ai minoritatii sarbe, s-a adunat la chemarea unei asociatii denumita “Consiliul cetatenilor“. “Dorim ca NATO sa opreasca bombardamentele impotriva fratilor nostri sarbi, carora le aducem astfel sprijinul nostru,” a explicat unul dintre organizatorii concertului, la care au luat parte mai multe grupuri de divertisment macedonene si unul grecesc, venit sa ceara “pacea in Balcani“. In public, numeroase persoane, tineri sau batrani, purtau peste haine simbolul “Target“, pe care era scris “Noi suntem toti tinte”, ca simbol al opozitiei fata de atacurile NATO.

Cand am ajuns la hotel, Mile statea la povesti cu Nelu si cu inca un tanar. Ne-am strans in brate si ne-am pupat pe obraji de trei ori, cum fac sarbii. Intarziase atat pentru ca nu-si rezolvase la timp problemele. Acum, se intorsese impreuna cu Dobrivoi, varul sau. “E sarb, dar traieste in Germania de multi ani si e afectat de cliseele occidentale,” mi-a soptit Mile, dupa ce mi l-a prezentat. “Taica-meu era sa-l bata, cand l-a auzit cum sustinea ca NATO are dreptate. A vrut sa-l dea afara din casa.” I l-am prezentat si eu pe Eugen Mihaescu si i-am strigat lui Dule sa-mi aduca o cafea. “Ti-am spus ca se intoarce,” i-am spus lui Dule, cand a venit cu cafelele. Acesta a dat din umeri si s-a retras dupa bar, la locul lui, incercand sa-si pastreze masca impenetrabila pe care o afisa de obicei. Dar ochii ii tradau bucuria ca vede echipa de romani completa din nou.

novi sad - podul zezeljev

Inainte de toate, Mile mi-a dat banii pe care mi-i adusese de la Bucuresti, asa ca am putut sa-i platesc lui Nelu cazarea restanta si sa-i inapoiez banii pe care mi-i imprumutase ca sa am din ce trai in ultima saptamana, cand ramasesem cu buzunarele goale. Dupa ce mi-am transmis corespondenta pentru Stiri, am hotarat sa mergem sa mancam pe Skadarlija. Am trecut pe langa restaurantul unde mancase si Iliescu, in ciuda semnelor disperate pe care ni le facea seful de sala. Ne inselase din nou la nota de plata si aseara. Ne-am oprit pe terasa restaurantului “Tri sesira si ne-am minunat, pentru a nu stiu cata oara, cat de mari si bune erau portiile. Lui Dobrivoi nu-i venea sa creada ca exista atata abundenta pe timp de razboi.

La un moment dat, cand lautarii venisera sa cante langa masa noastra, varul lui Mile s-a dus sa discute cu o reporterita din Germania, care filma atmosfera de pe Skaradlija, pentru un reportaj despre Belgradul noaptea. In timp ce povesteam despre frumusetea sarboaicelor, la 21:28, s-a anuntat alarma aeriana. Nimeni nu s-a ridicat de la mese, iar muzicantii au inceput sa cante mai cu foc, incercand, parca, sa acopere sirenele alarmei, spre uimirea lui Dobrivoi, care nu intelegea de ce nu ne adapostim. “Intr-adevar, nu cred ca am mai vazut undeva fete atat de frumoase,” a continuat Eugen Mihaescu, lasandu-l pe Dobrivoi nelamurit. “Si ale noastre sunt frumoase, dar astea parca si-au pastrat candoarea si inocenta si nu arata ca niste boarfe. Sunt extraordinare.”

Le-am povestit celorlalti ca, astazi, m-a sunat Adrian Sarbu si mi-a spus ca i-a intrebat pe ceilalti corespondenti ProTV, care au fost trimisi in acest razboi in Macedonia sau Albania, daca si-au tinut un jurnal cu peripetiile prin care au trecut. Nu-si tinusera. “Tu ai un jurnal sau ai stat, si tu, ca prostu’ pe acolo ?” m-a intrebat si pe mine. Normal ca imi tinusem un fel de jurnal, altfel ar fi fost imposibil sa-mi amintesc totul despre nebunia din jurul meu. “Bravo,” mi-a spus Sarbu. “Cand te intorci acasa, sa te apuci sa scrii o carte. Ti-o public eu, la Editura Fundatiei Pro.” Nu era primul care imi daduse aceasta idee. Si Ion Cristoiu imi sugerase sa scriu o carte, impreuna cu Mile si cu George Roncea, pe care se oferise el s-o publice. “Daca o scrii, iti fac eu desenele si coperta pentru carte,” s-a oferit Eugen Mihaescu. Era mai mult decat visasem vreodata.

Procurorul adjunct al TPI Graham Blewitt a declarat, intr-un interviu acordat saptamanalului german “Der Spiegel“, ca va fi nevoie sa se mearga dupa Milosevic in Iugoslavia, pentru a putea fi arestat. “Daca Milosevic si ceilalti 4 lideri iugoslavi, inculpati de TPI pentru crime de razboi si crime impotriva umanitatii, vor merge in strainatate, ei vor trebui arestati. Daca ei raman in Iugoslavia, cazul va fi un pic mai complicat. Cineva va trebui sa mearga sa-i aresteze,” a declarat acesta. “Dar, poate, intre timp, la Belgrad va veni un guvern ales democratic, care sa aiba vointa de a aresta astfel de oameni, care aduc serioase prejudicii Iugoslaviei. Eventuala arestare a lui Milosevic depinde mai mult de vointa politica a celor care sunt in legatura cu acesta. Viitorul ne va arata daca oamenii din tara sa vor fi vreodata capabili sa obtina predarea lui la Tribunalul de la Haga.”

Desi ne-ar fi placut sa mai ramanem pe terasa, am cerut nota de plata, sa plecam spre hotel. Ca nou-venit, Dobrivoi ne-a rugat sa acceptam sa faca el cinste si a ramas cu gura cascata cand a vazut nota de plata. O cina copioasa pentru 4 persoane a costat in jur de 50 de marci germane. Clatinand, nedumerit, din cap, a platit si nu ne-a mai intrebat nimic. Cand am ajuns la hotel, toata lumea stia ca s-a intors Mile si ne saluta bucuroasa. Am urcat pe acoperis, unde a venit si studentul muntenegrean care locuia la ultimul etaj si care, cat am fost singur, venea de cate ori auzea bubuituri si contempla alaturi de mine bombardamentele. Ne-a spus ca a fost pe acasa si, in ciuda propagandei facuta de politicieni, oamenii din Muntenegru erau cu sufletul alaturi de sarbi si nu doreau sa se desprinda din Federatia Iugoslava, asa cum se zvonea. La Belgrad, noaptea era linistita si, dupa atatea emotii, eram cu toti obositi, asa ca am coborat sa ne culcam pe la ora 1:00. Stiam ca, daca vor veni, vuietul avioanelor ne va trezi.

Si ne-a trezit, la 3:45. Am sarit in picioare, si eu, si Mile, am tras niste haine pe noi si am urcat in fuga scarile pe acoperis. Eugen Mihaescu a ajuns la cateva minute dupa noi. Il sunasem sa-l trezesc, dar auzise deja avioanele. Venind dinspre Ungaria si Romania, acestea atacasera intai Novi Sad-ul, ale carui lumini nu se mai vedeau, ci doar il ghiceam dupa explozii si tirurile antiaerienei. Mai multe proiectile avariasera centrala electrica din cartierul Rimski Sancevi, lasand intreaga zona fara curent si, putin mai tarziu, fara apa.

Dupa care au inceput exploziile la noi. Avioanele atacau in picaj, coborand la joasa altitudine deasupra orasului, dupa ce scapau de riposta antiaerienei. Cateva bubuituri ne-a facut sa ne intoarcem privirile catre cartierul Zvezdara, de unde se ridicau valatuci mari de fum. Au fost lovite cazarma de pe strada Volgina si scoala “Marija Bursac” de pe strada Milan Rakic, zonele Karaburma, Mirijevo si Visnjicka banja si, din nou, zona Strazevica din cartierul Rakovica. Apoi ne-am intors spre nord-vest, unde a fost lovit aeroportul Batajnica. Dupa care, din nou spre sud, pentru ca fusese bombardata comuna Makis. O alta explozie a avariat rafinaria de ulei de pe soseaua spre Pancevo.

Dobrivoi, varul lui Mile, nu voise sa vina pe acoperis, insa ar fi avut ce vedea. Una din exploziile din Zvezdara a fost foarte mare, iar cerul era plin de avioane care zburau foarte jos, intr-un vuiet infernal. Abia mai auzeam postul de radio Novosti, desi imi infipsesem bine casca in ureche. Se anuntase ca antiaeriana ar fi lovit doua avioane inamice, insa nu vazusem nici o explozie cu adevarat importanta pe cer. Poate ca doar le-au atins si s-au retras. Oricum, tirurile antiaerienei se incrucisau pe cer, insa avioanele NATO cadeau, efectiv, de la mare inaltime, cu motoarele turate la maximum si zgomotul parea desprins din filmele despre raidurile aeriene din al Doilea Razboi Mondial.

Avioanele si-au continuat zborul si au bombardat inca o data orasul Sabac si instalatiile termocentralei “Nikola Tesla A de langa Obrenovac. Ne-am dat seama de asta chiar inainte de anuntul de la radio, pentru ca intreaga zona de la sud de Belgrad si o jumatate din capitala iugoslava au ramas fara curent. La intoarcere, un pilot a mai lansat un proiectil asupra satului Ripanj, care a distrus o casa, omorand un om si ranind mai multi. Dupa ce s-a lasat linistea peste oras, l-am intrebat pe Mile daca i-a placut felul in care NATO “i-a salutat” intoarcerea si ne-am dus la culcare. Am mai prins cateva ore de somn, chiar daca, la 6:30, sirenele de incetare a alarmei aeriene ne-au trezit. Am chicotit, bucurosi ca eram iar impreuna “pe baricade” si am adormit la loc.

Ministrul bulgar al Afacerilor Externe a primit “cu ingrijorare” informatii potrivit carora NATO si-ar fi indreptat atacurile, in noaptea de sambata spre duminica, impotriva unor regiuni ale Iugoslaviei in care locuiesc comunitati de bulgari, a anuntat agentia BTA. NATO atacase obiective din localitatile Pirot si Dimitrovgrad, unde locuieste o importanta comunitate bulgara. Autoritatile de la Sofia nu dispun de date cu privire la eventualele victime in randul populatiei civile. Agentia BTA a anuntat ca in jur de 15 bulgari care locuiesc in Serbia au fost mobilizati pentru a asigura apararea armata a anumitor puncte importante din localitatea Bosilegrad.

Trebuia sa fim odihniti, pentru ca aveam o gramada de lucruri de aflat pentru corespondentele noastre de maine. La ora 22:00, cinci persoane fusesera ucise de bombardamentele asupra satelor Drvara si Milic, alte trei fiind omorate in satul Breza de langa Dragas. La miezul noptii, NATO a lansat doua proiectile asupra pavilioanelor unui sanatoriu pentru batrani din localitatea Surdulica, iar primele informatii vorbeau despre 20 de morti si mai multi raniti. La 0:02, sase proiectile au cazut in satele din jurul Leskovac-ului, care au ramas fara curent. La 0:08, a fost inca o data bombardat podul peste Morava de la Vladicin Han.

Doua raiduri aeriene au fost lansate asupra Nis-ului, la 0:30 si 0:40. Cel putin 4 rachete au lovit instalatiile centralei electrice “Nis 2″, unde a izbucnit un puternic incendiu si intreaga regiune a ramas fara curent. In acelasi timp, doua explozii au fost semnalate la Aleksinac. Intre 3:00 si 3:40, a fost bombardata zona Pristinei. Bombele au cazut in cartierele Grmija, Butovacki breg si Obilic, iar un proiectil de tip GBU-12 a explodat in cimitirul principal al orasului, provocand un crater de 5 metri adancime si 20 de metri diametru. Peste 100 de morminte si vechea capela au fost distruse.

Share