target: Mile Cărpenișan se întoarce la Belgrad!

30 mai 1999

Astăzi, m-am trezit din cauza sirenelor alarmei aeriene, la 8:46. Cred că era prima oară când se dădea alarma așa devreme. Nu eram prea îngrijorat, pentru că nu credeam să înceapă vreun atac, însă la 9:20, am sărit din pat, pentru că afară se auzeau avioanele. Nici n-am ajuns bine pe acoperiș, că au început să se audă bubuituri. Nu vedeam nimic, iar din cauza soarelui puternic și a cerului senin, îmi lăcrimau ochii. Exploziile păreau să vină din partea de sud a orașului. Când am început să mă mai obișnuiesc cu lumina, am observat o imensă dâră de fum albicios ridicându-se dinspre cartierul Vidikovac. O rachetă lovise un centru comercial în care, din fericire, la acea oră nu se afla încă nimeni. Alte proiectile au lovit fabrica “21 mai” din cartierul Rakovica, precum și comunele suburbane Makis, Bubanji Potok, Lipovica și Miljakovac. Alte 3 au explodat lângă Obrenovac. La un moment dat, am auzit zdrăngănitul scării metalice cu ajutorul căreia ne urcam pe casa liftului, dar m-am liniștit imediat: era Eugen Mihăescu. Am privit împreună fumul exploziilor și, la 10:02, după ce s-a dat semnalul încetării alarmei aeriene, am coborât. Am hotărât să ne întâlnim peste o jumătate de oră, în holul hotelului.

Eugen Mihăescu m-a întrebat dacă nu vreau să trecem pe la biserică. Era duminică dimineața. L-am condus la biserica Patriarhiei, care era pe strada noastră. Înăuntru era o atmosferă stranie. Uitasem că astăzi erau Rusaliile și, conform obiceiului, pardoseala era acoperită cu fân proaspăt cosit. În timpul slujbei, oamenii se aplecau și culegeau fire de iarbă de pe jos, împletindu-le în coronițe. I-am imitat și păstrez și astăzi coronița pe care am împletit-o atunci. Nu am stat până la finalul slujbei și am aprins câteva lumânări pentru morții noștri și pentru cei dragi aflați în viață. Când am ieșit din biserică, am auzit detunătura unui avion care a spart bariera sonică foarte aproape. La 12:28, alarma era anunțată din nou. Nu a ținut decât până la 13:37 și, de această dată, atacurile ne-au ocolit.

În schimb, au fost bombardate orașe apropiate. Lângă Obrenovac, a fost lovit emițătorul radio și stația de emisie pe satelit de la Stubline, iar un proiectil a explodat la Smederevo. Alte 4 au țintit un sat de lângă Kragujevac și a fost din nou bombardată flota de război iugoslavă din golful Kotor, lângă malul muntenegrean al Adriaticii. A urmat apoi provincia Kosovo, unde au fost luate la rând Priștina și Gnjilane (câte 7 proiectile), Stimlje, Zubin Potok și zona frontierei cu Albania, unde a căzut o ploaie de bombe.

Un bărbat neidentificat, care se exprima în limba maghiară, a sunat în această dimineață la aeroportul Ferihegy din Ungaria, pentru a anunța că va trage cu un lansator de rachete asupra unui avion de alimentare al NATO care urma să decoleze, au anunțat surse ale Poliției, citate de AFP. Departamentul de securitate al aeroportului a înregistrat apelul și polițiștii au început cercetările, pentru a descoperi identitatea autorului acestuia, a precizat purtătorul de cuvânt al Poliției, Garamvolgyi Laszlo. Măsurile de securitate la aeroport au fost sporite.

După ce am băut o cafea pe terasa din Trg Republike, ne-am despărțit. I-am arătat lui Eugen Mihăescu pe unde să ajungă la hotelul “Metropol, unde voia să asiste la o conferință de presă a ministrului Informațiilor. Eu m-am oprit la Dom Omladine, unde era un Internet cafe și puteam să aflu ce s-a mai întâmplat și să-mi transmit corespondențele pentru agenția Mediafax. Eram ușor stresat, pentru că, deși rezerva de apă ajunsese la 47 % din capacitatea normală, EPS, compania de distribuție a energiei, anunțase întreruperea curentului electric în câteva cartiere din Belgrad și la Obrenovac și Sremcica. Îmi era teamă să nu-l întrerupă și în centru, așa că mi-am transmis rapid textele. Colegii din București mi-au spus că, în jurnalul de prânz, a fost difuzat reportajul pe care l-am înregistrat ieri, despre străzile Belgradului.

Am avut liniște până seara, deși între 17:11 și 18:10, a fost din nou alarmă la Belgrad. În alte părți, au continuat să cadă bombe. Am intrat în dialog prin “mIRC” cu sârbii și, cu ajutorul lor, am reconstituit tabloul sinistru al acestei după-amieze. La 15:20, a fost bombardat releul de pe Crni Vrh, de lângă Jagodina. La 17:15, mai multe persoane au fost grav rănite la Sremska Kamenica, de bombele care au distrus două case. În același timp, 5 proiectile loveau tunelul de lângă rămășițele podului Sloboda, iar alte două – ruinele televiziunii din Novi Sad. La 17:20, o explozie a avariat două case la Srbobran. La 17:30, într-un atac de 15 minute, au fost bombardate depozitele companiei “Naftagaz” din Sombor. Un proiectil a explodat lângă o casă, făcând un crater imens, din care țâșnea apa, pentru că fusese atinsă o conductă. La 17:45, a fost lovită, pentru a patra oară, stația meteo de la Palic, de lângă Subotica. Trei persoane au fost rănite când un proiectil a căzut într-un lac din apropiere. Între 17:47 și 18:11, au fost bombardate satele de lângă Prizren, iar la 19:10, a fost lovită clădirea hotelului “Molika din Brezovica, pe care se afla un releu de televiziune. Nu au fost ocolite Priștina, Gnjilane, Djakovica și Urosevac. Între 19:00 și 20:00, piloții NATO au lansat 33 de bombe asupra orașului Vranje, unde au fost distruse 10 case, avariate alte 120, un om a fost ucis, iar alți 31 răniți.

Am lăsat la urmă două incidente grave. Primul a avut loc puțin după ora 13:00, când NATO a bombardat o așa-zisă “țintă legitimă“: podul peste râul Velika Morava din centrul localității Varvarin, de lângă Krusevac. La acea oră, în apropiere se aflau peste 1.000 de persoane, deoarece era zi tradițională de târg. După prima explozie, oamenii au alergat spre pod, să vadă ce se întâmplă sau să-i ajute pe eventualii răniți. Cinci minute mai târziu, avioanele s-au întors și au lansat încă două rachete asupra “țintei legitime”. Bilanțul atacului: 9 morți, 40 de răniți și 6 persoane dispărute. Podul a fost complet distrus și mai multe automobile au căzut în apele râului. Schijele au avariat mai multe clădiri, în special hotelul “Plaza”, unde se afla sediul Primăriei, precum și biserica Sfânta Maria. Nu se știau prea multe amănunte, deoarece comunicațiile telefonice și curentul au fost întrerupte.

NATO a recunoscut că a bombardat un pod la Varvarin, considerând însă, că obiectivul a fost o “țintă legitimă” și subliniind că nu a avut intenția de a provoca victime în rândul civililor, informează AFP. Podul era “o importantă linie de comunicație”, afirmă într-un comunicat Alianța Nord-Atlantică. “NATO nu este în măsură să confirme informațiile surselor sârbe în legătură cu existența victimelor, dar nu a avut niciodată intenția de a viza ținte civile.”

Cel de-al doilea incident s-a petrecut în sudul provinciei Kosovo, pe șoseaua dintre Prizren și Brezovica, în dreptul localității Krg Bunar. O coloană de automobile, în care se aflau mai mulți jurnaliști străini, a fost atacată de avioanele NATO, care au lansat două proiectile asupra ei. Exploziile l-au ucis pe Nebojsa Radojevic, șoferul unuia dintre automobile, și i-au rănit pe filosoful francez Daniel Fischer, pe corespondenta ziarului londonez “The Times“, Eve-Anne Prentis, și pe doi membri ai echipei Televiziunii portugheze, Carlos Julio și Carlos Spinota. Ziariștii italieni de la “Corriere de la Serra” și agenția ANSA au scăpat doar cu o sperietură groaznică.

Purtătorul de cuvânt al NATO Jamie Shea a declarat că nu deține informații referitoare la un incident petrecut duminică, în cursul căruia mașinile unor ziariști străini ar fi fost bombardate în Kosovo, relatează AFP. Shea a cerut o verificare a acestor informații. “Nu putem garanta securitatea jurnaliștilor sau a vehiculelor particulare aflate în Kosovo,” a adăugat purtătorul de cuvânt.

Când s-a întors Eugen Mihăescu, tocmai terminasem de transmis tot ce aflasem. M-a rugat să-l ajut să transmită la București, pentru “Cotidianul“, un mic eseu pe care îl scrisese pe un petic de hârtie, așezat pe o bancă de lângă un parc. Convenise cu Ion Cristoiu să-i transmită relatări de la Belgrad. Am aflat adresa de mail și i l-am transcris chiar eu, invidiindu-l că putea să schițeze, în câteva cuvinte, atmosfera de aici. Mi-ar fi plăcut să am pentru cine să scriu și eu astfel de articole, însă trebuia să mă mulțumesc cu agenția de presă, televiziunea și radioul. Care și așa, erau, uneori, prea multe. Am păstrat tot ce a scris Eugen Mihăescu la Belgrad și cred că a reușit să surprindă foarte bine atmosfera, atitudinile și gândurile noastre și ale celor de aici.

Primul se numea “Fără titlu“, însă cei de la “Cotidianul” nu au înțeles și chiar l-au lăsat fără titlu 🙂

“Nu știu cum au trecut cele 28 de ore de când sunt în capitala Iugoslaviei. Imagini disparate se lipesc de retină, într-un ritm amețitor, și colajul e dadaist. Admir verticalitatea unui popor unic, într-o Europă oblică, strâmbă, curbată de vasalitate… Căldură mare, sală fără aer condiționat, jurnaliștii lumii plictisiți și transpirați, într-un sfârșit de conferință de presă… O Ingrid oarecare, într-o engleză cu accent german, cere la celular ultimele “indicații prețioase” șefilor ei de undeva. Vrea să știe ce a văzut și ce a auzit aici… Luându-i satelitul, încercând să-i taie Internet-ul, răzând cu rachete rețelele de comunicație, se pune călușul în gura Iugoslaviei. Iată, CNN-ul minte ca la balamuc: “Astă-noapte, Belgradul a fost ocolit de bombardamente”. La 23:24, pe acoperiș, urmăream cu un prieten baletul sateliților militari, stelele anunțătoare de moarte, și snopurile de proiectile ale antiaerienei. Luna plină, lumina suprarealistă, tocmai bună de vânat îngeri, copii nevinovați. Nu vedem avioanele, nu trec prin fața lunii. Nici azi, la 8:46, duminică dimineața, Belgradul nu a fost ocolit. Eram la Patriarhie, lume multă, scene dintr-un film de Tarkovski. Catedrala era plină de fân proaspăt cosit, presărat pe jos. Lumea împletea coronițe din flori de câmp. E a cincizeci și una zi de la Paște, atunci când spiritul Mântuitorului s-a arătat, și cea de-a șaizeci și șasea zi de bombardamente. Ies din locașul sfânt, o bufnitură asurzitoare mă aduce pe pământ dintr-o altă dimensiune. Pe stradă, nimeni nu tresare. A fost, oare, răgetul unui șoarece zburător, al unui liliac? Eugen Mihăescu, Belgrad, 30 mai 1999.”

După ce i-am transmis articolul și ne gândeam unde să mergem, mi-a sunat telefonul. “Sta radis, bre?” m-a întrebat o voce cunoscută. Adică, ce mai fac? Am sărit în sus de bucurie. Era Mile Cărpenișan, care s-a întors la Belgrad. În sfârșit, nu numai că nu mai eram singur, dar se întorsese și camaradul meu de război. Am plecat spre hotel, să ne întâlnim cu toții.

Doua avioane C-130 Hercules au aterizat astăzi pe aeroportul din Craiova, cu o încărcătură de echipamente necesare pentru coordonarea zborurilor aeronavelor NATO în spațiul aerian pus la dispoziție de statul român, se arată într-un comunicat al MApN, remis agenției Mediafax. Odată cu echipamentele, la Craiova a fost adusă și o echipă de lucru formată din experți NATO. Cele două aeronave ale Alianței Nord-Atlantice s-au întors, în aceeași zi, la baza din Germania.

Pe drum, Eugen Mihăescu mi-a povestit plictiseala de la conferința de presă, iritat de aerul atotștiutor al jurnaliștilor străini. L-am liniștit, râzând, explicându-i că – în afară de ruși și greci – rareori o să-i vadă noaptea, dacă NATO va mai bombarda ceva în Belgrad. Stau cuminți, în camerele luxosului hotel “Hyattși nu-și bat capul să vadă ce s-a întâmplat. De aceea, corespondentul CNN transmisese astăzi că, aseară, Belgradul nu a fost bombardat. Probabil că, la ora aia, el dormea, iar hotelul e bine izolat fonic.

Aleksandar Vucic, ministrul sârb al Informațiilor, anunțase la conferința de presă de la care venise domnul Mihăescu că bombardamentele NATO au distrus 17 din cele 19 emițătoare ale televiziunii naționale RTS. Pagubele cauzate mass-mediei sârbe de raidurile aeriene depășesc 1 miliard de dolari, cea mai afectată fiind RTS, care, în afară de emițătoare, a rămas și fără sediile sale din Belgrad, Novi Sad și Priștina.

Pe drumul spre hotel, o luasem din nou pe Knez Mihailova. Tipul de la care Eugen Mihăescu cumpărase ieri vederile cu podurile din Novi Sad ne-a recunoscut și striga după noi: “Hei, românilor!” Ne-a oferit câte o bere si ne trăgea de limbă despre România, despre români și despre război, încercând să ne convingă să mai cumpărăm câte ceva de pe taraba lui. I-am explicat ce dorea să afle și am plecat fără să luăm nimic. Nu s-a supărat și, în zilele următoare, de câte ori am trecut pe lângă el, ne-a făcut, bucuros, cu mâna.

Aproximativ 2.000 de persoane au asistat în această seară, în centrul capitalei macedonene, la un concert organizat sub forma unui protest față de atacurile NATO împotriva Iugoslaviei, informează AFP. Publicul, alcătuit din numeroși locuitori din Skopje, precum și din membri ai minorității sârbe, s-a adunat la chemarea unei asociații denumită “Consiliul cetățenilor“. “Dorim ca NATO să oprească bombardamentele împotriva fraților noștri sârbi, cărora le aducem astfel sprijinul nostru,” a explicat unul dintre organizatorii concertului, la care au luat parte mai multe grupuri de divertisment macedonene și unul grecesc, venit să ceară “pace în Balcani“. În public, numeroase persoane, tineri sau bătrâni, purtau peste haine simbolul “Target“, pe care era scris “Noi suntem toți ținte”, ca simbol al opoziției față de atacurile NATO.

Cand am ajuns la hotel, Mile stătea la povești cu Nelu Madjinca și cu încă un tânăr. Ne-am strâns în brațe și ne-am pupat pe obraji de trei ori, cum fac sârbii. Întârziase atât pentru că nu-și rezolvase la timp problemele. Acum, se întorsese împreună cu Dobrivoi, vărul său. “E sârb, dar trăiește în Germania de mulți ani și e afectat de clișeele occidentale,” mi-a șoptit Mile, după ce mi l-a prezentat. “Taică-meu era să-l bată, când l-a auzit cum susținea că NATO are dreptate. A vrut să-l dea afară din casă.” I l-am prezentat și eu pe Eugen Mihăescu și i-am strigat lui Dule să-mi aducă o cafea. “Ți-am spus că se întoarce,” i-am șoptit când a venit cu cafelele. Dule a dat din umeri și s-a retras după bar, la locul lui, încercând să-și păstreze masca impenetrabilă pe care o afișa de obicei. Dar ochii îi trădau bucuria că vede echipa de români completă din nou.

novi sad - podul zezeljev

Înainte de toate, Mile mi-a dat banii pe care mi-i adusese de la București, așa că am putut să-i plătesc lui Nelu cazarea restantă și să-i înapoiez banii pe care mi-i împrumutase ca să am din ce trăi în ultima săptămână, când iar rămăsesem cu buzunarele goale. După ce mi-am transmis corespondența pentru Știrile ProTV, am hotărât să mergem să mâncăm pe Skadarlija. Am trecut pe lângă restaurantul unde mâncase și Iliescu, în ciuda semnelor disperate pe care ni le făcea șeful de sală. Ne înșelase din nou la nota de plată și aseară. Ne-am oprit pe terasa restaurantului “Tri sesira și ne-am minunat, pentru a nu știu câta oară, cât de mari și bune erau porțiile. Lui Dobrivoi nu-i venea să creadă că există atâta abundență pe timp de război.

La un moment dat, când lăutarii veniseră să cânte lângă masa noastră, vărul lui Mile s-a dus să discute cu o reporteriță din Germania, care filma atmosfera de pe Skaradlija, pentru un reportaj despre Belgradul noaptea. În timp ce povesteam despre frumusețea sârboaicelor, la 21:28, s-a anunțat alarma aeriană. Nimeni nu s-a ridicat de la mese, iar muzicanții au început să cânte mai cu foc, încercând, parcă, să acopere sirenele alarmei, spre uimirea lui Dobrivoi, care nu înțelegea de ce nu ne adăpostim. “Într-adevăr, nu cred că am mai văzut undeva fete atât de frumoase,” a continuat Eugen Mihăescu, lăsându-l pe Dobrivoi nelămurit. “Și ale noastre sunt frumoase, dar astea parcă și-au păstrat candoarea și inocența și nu arată ca niște boarfe. Sunt extraordinare.”

Le-am povestit celorlalți că, astăzi, m-a sunat Adrian Sârbu și mi-a spus că i-a întrebat pe ceilalți corespondenți ProTV, care au fost trimiși în acest război în Macedonia sau Albania, dacă și-au ținut un jurnal cu peripețiile prin care au trecut. Nu-și ținuseră. “Tu ai un jurnal sau ai stat, și tu, ca prostu’ pe acolo?” m-a întrebat și pe mine. Normal că îmi ținusem un fel de jurnal, altfel ar fi fost imposibil să-mi amintesc totul despre nebunia din jurul meu. “Bravo,” mi-a spus Sârbu. “Când te întorci acasă, te apuci să scrii o carte. Ți-o public eu, la Editura Fundației Pro.” Nu era primul care îmi dăduse această idee. Și Ion Cristoiu îmi sugerase să scriu o carte, împreună cu Mile și cu George Roncea, pe care se oferise el s-o publice. “Dacă o scrii, îți fac eu desenele și coperta,” s-a oferit Eugen Mihăescu. Era mai mult decât visasem vreodată.

Procurorul adjunct al TPI Graham Blewitt a declarat, într-un interviu acordat săptămânalului german “Der Spiegel“, că va fi nevoie să se meargă după Milosevic în Iugoslavia, pentru a putea fi arestat. “Dacă Milosevic și ceilalți 4 lideri iugoslavi, inculpati de TPI pentru crime de război și crime împotriva umanității, vor merge în străinătate, ei vor trebui arestați. Dacă ei rămân în Iugoslavia, cazul va fi un pic mai complicat. Cineva trebuie să meargă să-i aresteze,” a declarat acesta. “Dar, poate, între timp, la Belgrad va veni un guvern ales democratic, care să aibă voința de a aresta astfel de oameni, care aduc serioase prejudicii Iugoslaviei. Eventuala arestare a lui Milosevic depinde mai mult de voința politică a celor care sunt în legătură cu acesta. Viitorul ne va arăta dacă oamenii din țara sa vor fi vreodată capabili să obțină predarea lui la Tribunalul de la Haga.”

Deși ne-ar fi plăcut să mai rămânem pe terasă, am cerut nota de plată, să plecăm spre hotel. Ca nou-venit, Dobrivoi ne-a rugat să acceptam să facă el cinste și a rămas cu gura căscată când a văzut nota de plată. O cină copioasă pentru 4 persoane a costat în jur de 50 de mărci germane. Clătinând, nedumerit, din cap, a plătit și nu ne-a mai întrebat nimic. Când am ajuns la hotel, toată lumea știa că s-a întors Mile și ne saluta bucuroasă. Am urcat pe acoperiș, unde a venit și studentul muntenegrean care locuia la ultimul etaj și care, cât am fost singur, venea de câte ori auzea bubuituri și contempla alături de mine bombardamentele. A fost pe acasă și, în ciuda propagandei făcută de politicieni, oamenii din Muntenegru erau cu sufletul alături de sârbi și nu doreau să se desprindă din Federația Iugoslavă, așa cum se zvonea. La Belgrad, noaptea era liniștită și, după atâtea emoții, eram cu toții obosiți, așa că am coborât să ne culcăm pe la ora 1:00. Știam că, dacă vor veni, vuietul avioanelor ne va trezi.

Și ne-a trezit, la 3:45. Am sărit în picioare, și eu, și Mile, am tras niște haine pe noi și am urcat în fugă scările pe acoperiș. Eugen Mihăescu a ajuns la câteva minute după noi. Îl sunasem să-l trezesc, dar auzise deja avioanele. Venind dinspre Ungaria și România, acestea atacaseră întâi Novi Sad-ul, ale cărui lumini nu se mai vedeau, ci doar îl ghiceam după explozii și tirurile antiaerienei. Mai multe proiectile avariaseră centrala electrică din cartierul Rimski Sancevi, lăsând întreaga zonă fără curent și, puțin mai târziu, fără apă.

Dupa care au început exploziile la noi. Avioanele atacau în picaj, coborând la joasă altitudine deasupra orașului, după ce scăpau de riposta antiaerienei. Câteva bubuituri ne-au făcut să ne întoarcem privirile către cartierul Zvezdara, de unde se ridicau vălătuci mari de fum. Au fost lovite cazarma de pe strada Volgina și școala “Marija Bursac” de pe strada Milan Rakic, zonele Karaburma, Mirijevo și Visnjicka banja. Și, din nou, zona Strazevica din cartierul Rakovica. Apoi ne-am întors spre nord-vest, unde a fost lovit aeroportul Batajnica. După care, din nou spre sud, pentru că fusese bombardată comuna Makis. O altă explozie a avariat rafinăria de ulei de pe șoseaua spre Pancevo.

Dobrivoi, vărul lui Mile, nu dorise să vină pe acoperiș, însă ar fi avut ce vedea. Una din exploziile din Zvezdara a fost foarte mare, iar cerul era plin de avioane care zburau foarte jos, într-un vuiet infernal. Abia mai auzeam postul de radio Novosti, deși îmi înfipsesem bine casca în ureche. Se anunțase că antiaeriana ar fi lovit două avioane inamice, însă nu văzusem nici o explozie cu adevărat importantă pe cer. Poate că doar le-au atins și s-au retras. Oricum, tirurile antiaerienei se încrucișau pe cer, însă avioanele NATO cădeau, efectiv, de la mare înălțime, cu motoarele turate la maximum și zgomotul părea desprins din filmele despre raidurile aeriene din al Doilea Război Mondial.

Avioanele și-au continuat zborul și au bombardat încă o dată orașul Sabac și instalațiile termocentralei “Nikola Tesla A de lângă Obrenovac. Ne-am dat seama de asta chiar înainte de anunțul de la radio, pentru că întreaga zonă de la sud de Belgrad și o jumătate din capitala iugoslavă au rămas fără curent. La întoarcere, un pilot a mai lansat un proiectil asupra satului Ripanj, care a distrus o casă, omorând un om și rănind mai mulți. După ce s-a lăsat liniștea peste oraș, l-am întrebat pe Mile dacă i-a plăcut felul în care NATO “i-a salutat” întoarcerea și ne-am dus la culcare. Am mai prins câteva ore de somn, chiar dacă, la 6:30, sirenele de încetare a alarmei aeriene ne-au trezit. Am chicotit, bucuroși că eram iar împreună “pe baricade” și am adormit la loc.

Ministrul bulgar al Afacerilor Externe a primit “cu îngrijorare” informații potrivit cărora NATO și-ar fi îndreptat atacurile, în noaptea de sâmbătă spre duminică, împotriva unor regiuni ale Iugoslaviei în care locuiesc comunități de bulgari, a anunțat agenția BTA. NATO atacase obiective din localitățile Pirot și Dimitrovgrad, unde locuiește o importantă comunitate bulgară. Autoritățile de la Sofia nu dispun de date cu privire la eventualele victime în randul populației civile. Agentia BTA a anunțat că în jur de 15 bulgari care locuiesc în Serbia au fost mobilizați pentru a asigura apărarea armată a anumitor puncte importante din localitatea Bosilegrad.

Trebuia să fim odihniți, pentru că aveam o grămadă de lucruri de aflat pentru corespondențele noastre de mâine. La ora 22:00, cinci persoane fuseseră ucise de bombardamentele asupra satelor Drvara și Milic, alte trei fiind omorâte în satul Breza de lângă Dragas. La miezul nopții, NATO a lansat două proiectile asupra pavilioanelor unui sanatoriu pentru bătrâni din localitatea Surdulica, iar primele informații vorbeau despre 20 de morți și mai mulți răniți. La 0:02, șase proiectile au căzut în satele din jurul Leskovac-ului, care au rămas fără curent. La 0:08, a fost încă o dată bombardat podul peste Morava de la Vladicin Han.

Două raiduri aeriene au fost lansate asupra Niș-ului, la 0:30 și 0:40. Cel puțin 4 rachete au lovit instalațiile centralei electrice “Niș 2”, unde a izbucnit un puternic incendiu și întreaga regiune a rămas fără curent. În același timp, două explozii au fost semnalate la Aleksinac. Între 3:00 și 3:40, a fost bombardată zona Priștinei. Bombele au căzut în cartierele Grmija, Butovacki breg și Obilic, iar un proiectil de tip GBU-12 a explodat în cimitirul principal al orașului, provocând un crater de 5 metri adâncime și 20 de metri diametru. Peste 100 de morminte și vechea capelă au fost distruse.

Share

target: Eugen Mihăescu ajunge la Belgrad

29 mai 1999

Când m-am trezit, aveam și curent și apă, ceea ce mi se părea o binecuvântare. Am plecat spre Media Center, să mai aflu câte ceva. Pe drum, am observat oameni cu flori în mâini. Era Ziua Morților. La Novi Sad, autoritățile i-au rugat pe locuitori să nu se ducă în număr prea mare la cimitire, deoarece exista pericolul unor atacuri aeriene. Pe șoselele către cimitire, au fost dispuși polițiști care nu permiteau accesul automobilelor și nici procesiunile tradiționale. Măsurile nu erau absurde. La 11:15, sirenele anunțau o alarmă la Belgrad, care a încetat la 11:53, fără să fim atacați. Totuși, la 12:43, geamurile de la Media Center s-au zguduit din cauza unei detonații puternice. Nu era alarmă, dar am auzit afară vuietul unui avion, care tocmai spărsese bariera sonică deasupra Belgradului.

Am văzut și astăzi o declarație a generalului Vladimir Lazarevic, comandantul Corpului Priștina al Armatei iugoslave, care anunța că, începând de ieri, luptătorii UCK au lansat atacuri puternice în zona Morina, de la frontiera cu Albania. “Atacurile UCK din sudul Iugoslaviei sunt semnele unei noi faze ale agresiunii împotriva țării noastre,” explica el. “Teroriștii UCK reprezintă avangarda trupelor NATO, care se pregătesc să invadeze Kosovo.” Generalul a explicat că atacul a fost precedat de o jumătate de oră de coșmar, în care avioanele NATO au lansat peste 30 de proiectile asupra pozițiilor militarilor sârbi. După aceea, sprijiniți din Albania cu tiruri de artilerie, în jur de 600 de luptători UCK au venit către Prizren, prin dreptul localității Vrbnicka. Sârbii au reușit să respingă atacul. De la 9 mai, când alungarea unităților UCK din Kosovo s-a terminat, în provincie au rămas doar grupe răzlețe ale separatiștilor albanezi, vânate neîncetat de militarii sârbi.

Avioanele NATO au bombardat în 3 rânduri pozițiile sârbe situate la câteva zeci de metri de postul de frontieră de la Morina, sporind tensiunile existente la granița dintre Kosovo și Albania, relatează AFP. În timpul bombardamentelor, 30 de refugiați, majoritatea din Prizren, au trecut pe la postul de frontieră de la Morina. “Nu putem evalua numărul exact al acestora, în circumstanțele actuale. Este un adevărat coșmar,” a declarat purtătorul de cuvânt al UNHCR, Rupert Colville. “Ne-am temut de momentul când urmau să ajungă la vama sârbă, pentru că vameșii au început, puțin mai târziu, să tragă, dar nu putem spune cu exactitate în ce direcție.”

În Priștina, de când au rămas fără curent electric, situația era critică. Din cauza bombardamentelor care nu conteneau, sârbii nu au reușit să remedieze avariile. Rada Grbic, directorul Spitalului clinic, în care erau internați peste 1.800 de pacienți, se plângea că nu mai poate garanta pentru viața bolnavilor asistați de aparatele de respirație artificială și nici pentru cea a copiilor din incubatoare. “Nu mai avem motorină, pentru că generatorul nostru de curent consumă 200 de litri pe oră,” a explicat Grbic. “În situația de acum, este imposibil să ni se aducă motorină din alte părți. Mai avem doar 20 de săli de operație funcționale.” El a ținut să atragă atenția că în spital se află nu numai sârbi, ci și foarte mulți albanezi, ba chiar și câțiva luptători UCK, răniți în luptele de la Podujevo și aduși aici de militarii sârbi.

Nici în Muntenegru situația nu era prea roză, deși nu din cauza bombardamentelor. Astăzi, Slobodan Milosevic l-a demis pe contra-amiralul Milan Radovic din funcția de șef de Stat Major al Marinei militare iugoslave. S-a considerat că a fost prea cooperant cu autoritățile din Muntenegru, care cârteau tot mai des împotriva celor de la Belgrad. Radovic a fost înlocuit cu contra-amiralul Milivoje Pavlovic, cunoscut pentru fidelitatea sa față de Milosevic. El fusese până acum comandant al Marinei militare și era considerat inițiatorul recentei măsuri de închidere, de către Armata iugoslavă, a portului muntenegrean Bar și a celei de supraveghere militară a postului de control dintre Muntenegru și Croația.

La 13:30, încă o detunătură zguduia Belgradul. Tot spargerea barierei sonice de un avion. Între timp, aflasem că, începând cu ora 10:00, fusese dată alarma în mai multe localități din Serbia. La Kragujevac, a fost bombardat turnul de televiziune. Lângă Kraljevo, 7 persoane au fost ușor rănite în timpul unui alt atac. La Visibaba, lângă Uzice, au fost auzite 7 explozii, iar la Valjevo, încă o rachetă a lovit fabrica “Krusik. Atacurile au continuat și după-amiaza, când s-au extins către Kosovo. La 15:15, în timp ce era bombardată zona industrială din nord-vestul orașului Niș, un proiectil a nimerit o casă din satul Cumurlija, ucigând două persoane și rănind alte câteva. Printre răniți erau și doi copii, internați în stare gravă la spital. Trei sârbi au fost surprinși de explozia unei rachete care a lovit podul peste râul Jablanica din localitatea Lebane, doi dintre ei fiind omorâți pe loc. La 16:30, câteva proiectile au fost lansate spre releul de televiziune de lângă Vranje, iar un sfert de oră mai târziu, într-un sat de lângă Palanka, 7 proiectile au făcut praf linia ferată de lângă un pod. Spre seară, încă un om a fost ucis și 6 răniți, când a fost bombardat un tunel de pe șoseaua PrizrenBrezovica.

Pentagonul a anunțat trimiterea a 68 de avioane suplimentare în Balcani, asigurând că NATO își va intensifica și mai mult atacurile împotriva Belgradului, cât timp președintele Slobodan Milosevic nu va dovedi în mod concret acceptarea condițiilor Alianței Nord-Atlantice, relatează AFP. Astfel, 12 avioane de vânătoare F-16 CJ, 36 de avioane de vânătoare F-15 E și 20 de avioane de alimentare KC-135 vor fi trimise, începând de săptămâna viitoare, pentru a întări efectivele aeriene ale NATO angajate în lupta împotriva Iugoslaviei, a anunțat Departamentul american al Apărării. Desfășurarea acestor aparate suplimentare va ridica la 769 numărul total al avioanelor americane implicate în operațiunile NATO.

După-amiază, Nelu Madjinca, directorul hotelului nostru, mi-a făcut o surpriză. M-a sunat și mi-a spus: “Vezi că a mai venit la hotel unul de-al tău! Un ziarist din România.” Mi-a dat numărul camerei. Fericit că, în sfârșit, nu mai sunt singur, am sunat la recepție și mi-au dat legătura. A răspuns o voce plăcută de bariton. I-am explicat cine sunt și cum am aflat că a venit. “Vă știu de la televizor,” mi-a răspuns el. “Eu sunt Eugen Mihăescu. M-aș bucura să vă întâlnesc. Desigur, dacă aveți puțin timp. Domnul Cristoiu mi-a vorbit de dumneavoastră și de Mile Cărpenișan.” I-am explicat cum să ajungă la Media Center, invitându-l să bem o cafea pe terasa din fața clădirii. Așa am ajuns să-l cunosc pe unul dintre cei mai fascinanți oameni pe care i-am întâlnit vreodată.

Stăteam ca pe ace așteptând momentul întâlnirii. Numele îmi era foarte cunoscut și încercam să-mi dau seama de unde. Deodată, mi-am amintit: era unul din cei mai mari artiști plastici români, membru de onoare al Academiei Române. Plecat din țară de 30 de ani, în perioada 1971-1996, a fost colaborator la paginile editoriale ale prestigiosului cotidian american “The New York Times“. Din 1972 până în 1996, a creat coperțile revistei “The New Yorker“, iar din 1978 până în 1998, a realizat zeci de coperți pentru revista “Time“. La fel ca mulți alți români plecați din țară, era mai celebru în străinătate decât în România. Știam doar că, după ce a revenit în țară, a fost consilierul președintelui Ion Iliescu, care îi conferise rangul de ambasador.

Am coborât pe terasă și m-am așezat la o masă, comandând o cafea și o apă minerală. După câteva minute, s-a apropiat de mine un bărbat înalt, cu părul cărunt și barba tunsă îngrijit. Din descrierea pe care mi-o făcuse la telefon, l-am recunoscut și ne-am strâns mâinile. “Mă bucur să vă cunosc,” mi-a spus el. Nici nu-și închipuia cât mă bucuram eu! Ne-am așezat și s-a mirat ce cafea bună se putea bea la Belgrad. M-a întrebat ce se întâmpla pe aici și nici nu mai știam ce să-i povestesc. Întâi, l-am sfătuit să meargă la Centrul militar de presă, pentru a se acredita. Îmi părea rău că nu pot să-l însoțesc și i-am povestit motivul. I-am explicat, în mare, care erau regulile aici și l-am sfătuit să le respecte, pentru a nu-și crea complicații inutile. L-am condus până la Centrul militar de presă și am stabilit să ne revedem după ce se acreditează.

Înainte de a pleca, Eugen Mihăescu m-a întrebat ce a fost cu detunăturile pe care le auzise mai devreme. I-am explicat că erau provocate de avioanele care au spart bariera sonică în apropiere. Spre deosebire de exploziile rachetelor care loveau Belgradul, ale căror vibrații le simțeai în tălpi și în coșul pieptului, detunătura aceasta o percepeai doar auditiv, iar sunetul era mai puțin înfundat.

NATO a anunțat că și-a intensificat bombardamentele asupra Iugoslaviei, occidentalii declarând că așteaptă să vadă cum se traduce prin fapte concrete acceptarea principiilor G-8 anunțată de Belgrad, relatează AFP. NATO a profitat de condițiile meteo favorabile pentru a-și continua atacurile împotriva forțelor iugoslave și sârbe din Kosovo și din restul Serbiei, se arată într-un comunicat al Alianței. În Kosovo, avioanele NATO au bombardat posturi de Poliție, aeroporturi, poduri rutiere, numeroase depozite de muniție, cazărmi, emițătoare și relee radio și de televiziune, lovind “cel puțin 9 piese ale artileriei, 8 poziții de mortiere, 8 tancuri, 5 transportoare blindate, 2 radare ale apărării antiaeriene și alte vehicule militare,” afirmă Alianța. Avioanele NATO au efectuat sâmbătă 697 de decolari, un număr de 394 de aparate efectuând misiuni de bombardare.

Până când Eugen Mihăescu s-a întors de la Centrul militar de presă, eu mi-am pregătit înregistrarea unui alt minireportaj de atmosferă, de această dată despre pitorescul străzilor belgradene. Corina Hădărean adunase multe imagini transmise de agenții, așa că am povestit despre una dintre cele mai teribile și mai eficace arme folosită de sârbi în acest război, pentru a-l demitiza pe inamic și a menține ridicat moralul oamenilor: arta, dublată de o ironie și un simț al umorului necruțătoare. Fără a putea fi dirijată sau cenzurată în vreun fel, inventivitatea oamenilor s-a simțit încă din primele zile, când cineva a avut ideea să-și pună în piept o bucățică de hârtie pe care a desenat o țintă. Imediat, ideea a molipsit pe toată lumea, “Target” devenind un simbol al protestului împotriva războiului.

Emblema a fost imprimată pe insigne, abțibilduri, tricouri, ceasuri, brichete, baloane sau genți și popularizată cu o viteză uimitoare peste tot în lume, nu numai în Iugoslavia. Aici, “Target” a intrat deja în simbolistica națională, iar pe strada Knez Mihailova, care este un mic paradis al pietonilor și vânzătorilor ambulanți, imaginația sârbilor a căpătat accente mult mai sarcastice. Încurajată tacit de autorități, care nu o dată, s-au inspirat din folclorul anonim, creativitatea sârbilor a portretizat cu multă aciditate imaginea agresorilor. Doborârea celebrului “avion invizibil” a produs sloganuri care sugerează că lucrurile evidente sunt invizibile. Caricaturile liderilor occidentali au surprins toate slăbiciunile acestora, de la “scandalul Monica Lewinski“, la prezența în guvernul britanic a unor miniștri care s-au declarat homosexuali.

Lipsa de personalitate a liderilor francezi, referirile la atrocitățile comise de naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial sau nehotărârea și bâlbâielile rușilor care, confruntați cu criza economică, văd cum li se clatină statutul de putere mondială, nimic nu a scăpat de ironia artiștilor străzii. Sârbii nu s-au sfiit să imprime hârtie igienică cu portretele lui Bill Clinton sau Tony Blair, iar un umor amar a însoțit fiecare parafrazare a declarațiilor oficialilor NATO, care i-au numit pe civilii uciși în timpul bombardamentelor “pagube colaterale” ale războiului. Toate acestea i-au ajutat pe sârbi să reziste în fața nenorocirilor de până acum, fără ca moralul să li se prăbușească, așa cum era de așteptat.

 

Ibrahim Rugova și familia sa au părăsit Germania pentru a se stabili în Italia, au anunțat surse guvernamentale. Potrivit săptămânalului german “Der Spiegel“, Rugova și cei 16 membri ai familiei sale au părăsit Bonn-ul, pentru a se stabili duminică, la Roma, la invitația Guvernului italian.

Când s-a întors, l-am invitat pe domnul Mihăescu să-i arăt Belgradul. Ne-am plimbat îndelung pe străzi, povestindu-i tot ce s-a întâmplat până acum. Nu ne grăbeam și l-am condus să vadă ruinele celor două Ministere de Interne, ale Statului Major General, i-am arătat sediile centrelor culturale străine, devastate și acoperite cu grafitti batjocoritoare, l-am plimbat prin fața tarabelor de pe Knez Mihailova și ne-am dus să mâncăm pe Skaradlija, la restaurantul “Dva jelena“, în a cărui carte de onoare semnase Ion Iliescu.

vin pasarile calatoare

La fel ca mine sau ceilalți români care au fost la Belgrad, Eugen Mihăescu era fascinat de tot ce vedea. Pășeam fără grabă pe străzi și avea un fel de a povesti care pe alții i-ar fi iritat, dar mie îmi plăcea teribil. În timp ce vorbea, se oprea din mers și, întors către mine, îmi explica, cu gesturi largi, ceea ce dorea să spună. Apoi mai făceam câțiva pași și se oprea din nou. Oamenii treceau grăbiți pe lângă noi, ba chiar unii ne priveau intrigați, văzând cum discutăm liniștiți, într-o limbă pe care nu o cunoșteau.

Pe Knez Mihailova, niște tineri ne-au oprit, ne-au invitat să stăm câteva clipe în interiorul unei inimi desenate cu creta pe trotuar și să scriem într-un caiet de ce credem că razboiul este o nebunie. Toate textele urmau să fie adunate într-o carte, care va fi publicată în curând. Eugen Mihăescu a schițat un desen, iar eu am scris că războiul nu are nimic în comun cu ființa umană, cu frumusețea unui răsărit de soare sau cu contemplarea unei flori. Am adăugat că acest război mi-a schimbat complet viața, iar sârbii m-au făcut să mă simt mândru că sunt om.

Domnul Mihăescu tocmai își cumpărase o insigna cu simbolul “Target“, pe care a ales-o îndelung, căutând ca ținta să fie bine centrată. Ne-am oprit apoi lângă o tarabă unde erau expuse vederi cu podurile distruse de la Novi Sad. Am fost uimit văzându-l că alege dintre toate pe cele care aveau defecte de tipar, cu nuanțele culorilor virate în cenușiu, cafeniu sau chiar roșu. Nu a cumpărat nici una corect imprimată. Mi-a explicat frumusețea lor și, într-adevăr, aveau personalitate și nu mai erau simple fotografii. Singur, în camera de hotel, le-a modificat, desenând pe ele siluetele unor oameni și ale unor avioane care lansau bombe și le-a transformat în mici opere de artă modernă. A trimis câteva prietenilor săi din SUA și Franța și am glumit închipuindu-ne mutrele pe care le vor face, atât poștașii sârbi, cât și cei occidentali, când le vor vedea.

Eugen Mihăescu era foarte pornit împotriva americanilor, din cauza acestui război. Mi-a mărturisit că s-a decis să vină la Belgrad – și ar fi vrut să plece și în Kosovo – ca să vadă cu ochii lui această tragedie balcanică. Era bun prieten cu Strobe Talbott, pentru că, în cei 20 de ani în care acesta a fost corespondentul revistei “Time” la Moscova, el îi ilustrase toate reportajele. S-au înțeles atât de bine și se mira cât de mult s-a schimbat. Îmi spunea că este – pur și simplu – alt om. Era indignat de ipocrizia jurnaliștilor americani și mi-a spus că, atâta vreme cât a fost în SUA, nu a văzut nici măcar o imagine pe posturile de televiziune cu distrugerile produse de aviația NATO în Iugoslavia sau cu “pagubele colaterale“. Iar unul din momentele în care a fost convins că în Iugoslavia se petrece altceva decât le arată americanilor posturile TV a fost cel în care C-Span, un canal de televiziune dedicat politicii, a transmis interviul cu Slobodan Milosevic. În locul unui dictator comunist cu limbaj de lemn, a fost surprins să vadă un tip care vorbea o engleză perfectă și care explica, cu exemple pe înțelesul americanilor, desprinse din cultura lor, care era situația în Kosovo, în Iugoslavia și ce era cu acest război. “În rest, ce obiectivitate și profesionalism puteai să aștepți de la Christiane Amanpour, când aceasta este soția lui James Rubin, purtătorul de cuvânt al Departamentului de stat american?” exclama Eugen Mihăescu.

Mi-a povestit, cu mult umor, întâlnirea dintre Strobe Talbott și Ion Iliescu, petrecută când președintele român vizita SUA. Deși era trecut pe lista delegației oficiale, cei care coordonau vizita din partea României au dat încă o dovadă a celebrului profesionalism de tip balcanic. În loc să-l cheme și pe Eugen Mihăescu și să profite de vechea sa prietenie cu Talbott, l-au rugat să meargă la aeroport, să pregătească plecarea spre următoarea destinație. A aflat și a ajuns cu câteva momente înaintea delegației române la Departamentul de Stat, pe treptele căruia Strobe Talbott îl aștepta pe Ion Iliescu. Privind după mașinile oficiale care tocmai soseau, Talbott și-a recunoscut prietenul și l-a strigat să vină lângă el. În momentul în care Iliescu a coborât din mașină, spre uimirea tuturor românilor, Eugen Mihăescu a spus: “Domnule Talbott, dați-mi voie să vi-l prezint pe președintele României!”

Când au urcat spre biroul său, adjunctul secretarului de stat american l-a poftit pe Mihăescu în ascensorul său și apoi în birou, să asiste la discuții. Mai mult, și-a întrerupt dialogul cu Iliescu de mai multe ori, luându-l ca martor al diverselor sale afirmații pe vechiul său prieten, pe care îl rugase, încă de la început, ca la plecare să-i aminteasca ceva. La finalul convorbirilor, Strobe Talbott a intrat în cabinetul din spatele biroului său, de unde s-a întors cu copia unei lucrări de-a lui Eugen Mihăescu și l-a rugat să i-o semneze. Nu înainte de a-i spune cât de greu l-a convins pe deținătorul originalului să-l lase să facă o copie. Zâmbind, artistul român i-a promis lui Talbott că-i va dărui o lucrare originală. E ușor de imaginat ce mutre au făcut ceilalți membri ai delegației române, mai ales cei care îl trimiseseră pe Eugen Mihăescu la aeroport, “să aibă grijă de bagaje”.

Un avion american de atac A-10 Thunderbolt a fost lovit în această seară de tirurile apărării antiaeriene iugoslave, întrerupându-și misiunea și reușind să revină la bază în Italia, relatează AFP, citând un purtător de cuvânt al Pentagonului. “Pilotul aparatului a auzit o explozie lângă avionul său, aparent provocată de tirurile apărării antiaeriene sârbe,” a declarat colonelul Richard Bridges. Generalul Charles Wald a precizat că între 5 și 10 avioane NATO au fost lovite în cursul celor 65 de zile de raiduri aeriene împotriva Iugoslaviei, două dintre acestea prăbușindu-se, însă mare parte din aceste incidente nu au fost dezvăluite, deoarece pagubele au fost – în general – minore.

După ce mi-am transmis corespondența pentru Știrile ProTV, n-am așteptat multă vreme până când au sunat sirenele alarmei aeriene, la 21:05. La 23:24, l-am chemat pe Eugen Mihăescu pe acoperiș, pentru că se auzeau avioanele NATO. Cerul era perfect senin și i-am arătat sateliții care coordonau atacul. Puteam vedea cu ochiul liber și avioanele care coborau în picaj, urmărite de tirurile antiaerienei. În numai 17 minute, acestea au lansat 14 proiectile, care au lovit zonele aeroporturilor Batajnica și Surcin și cartierul Bubanj Potok. În zona Rakovica, au fost bombardate cariera de piatră, fabrica “21 mai” și o conductă de aprovizionare cu apă. Trei bombe au explodat nu departe de mănăstirea Rakovica.

Eram surescitat și îi explicam noului meu prieten ce se întâmpla pe cer. La un moment dat, am observat cum o rachetă care se îndrepta spre cartierul Rakovica a fost lovită în aer de antiaeriană, spectacolul ploii de scântei în care a explodat fiind fascinant. După ce avioanele s-au retras, n-am mai rămas prea mult pe hotel și ne-am dus la culcare. I-am dat lui Eugen Mihăescu câteva din sticlele mele cu apă, atrăgându-i atenția să-și facă rezerve, pentru cazul în care ar fi fost bombardate din nou rețelele electrice. Lumânări și lanternă își cumpărase, la sfatul meu, de la tarabele de pe stradă, ceva mai devreme. Am convenit că, dacă auzeam un nou atac, să-l sun în cameră și să-l chem pe acoperiș. N-a mai fost cazul în această noapte, până la 6:30, când s-a ridicat alarma aeriană, Belgradul fiind ocolit de avioane.

Raidurile s-au concentrat din nou asupra provinciei Kosovo, până dimineața, numărul bombelor căzute aici în ultimele 24 de ore ajungând la 180. Mi-am notat doar câteva dintre distrugeri. La ora 22:00, în zona industrială din nordul orașului Gnjilane, la numai 200 de metri de centru, o explozie a provocat mari pagube caselor din jur. La 23:30, cinci explozii puternice au răsunat la Priștina. La 1:30, a început atacul asupra orașului Pirot. A fost bombardată o fabrică de mașini-unelte din cartierul Tanasko Rajic, iar 4 rachete au lovit releul de televiziune de pe muntele Kozarica. La aceeași oră, explozii puternice au fost auzite în satele Valjekovo și Bukovo, de lângă Boljevac. Au urmat localitățile Kosovska Vitina, Istok, Belopolje (lângă Pec) și cazarma “Sima Pozagarevic” din Vranje. La 1:25, zona industrială din nord-vestul orașului Niș a fost lovită de 10 rachete aer-sol. Explozii puternice au fost semnalate și la fabrica de țigări, unde a izbucnit un puternic incendiu, precum și în satele Cumurlija și Popovac, de la periferie. Raionul Dubocan de pe muntele Fruska Gora a fost lovit de 7 proiectile, care nu au făcut nici pagube, nici victime. Explodaseră în pădure.

La 1:42, a căzut din nou curentul într-o parte a Belgradului. La noi, încă nu. Rezerva de apă a orașului abia urcase la 22 % din capacitatea normală. Noi stăteam încă bine. La Novi Sad, de exemplu, curentul era întrerupt câte 6 ore pe zi, pentru a nu se suprasolicita sistemul energetic. Unele ziare au ajuns să-și ceară scuze cititorilor deoarece, din cauza penelor de curent, edițiile sunt tipărite pe apucate și nu reflectă la timp evenimentele. Eram obosit și m-am culcat. Nu înainte de a-mi nota, pentru a încerca să aflu detalii, că la Belgrad au fost arestați 6 membri ai UCK. Sârbii spuneau că, sub acoperirea că ar fi studenți ai Universității, ei pregăteau mai multe acțiuni diversioniste și chiar atentate cu bombe.

Share

target: legenda avioanelor NATO distruse de sârbi la Tirana și Tuzla

26 aprilie 1999

De astăzi, programele RTS sunt transmise în direct de toate posturile de televiziune private din Iugoslavia. De la 6:30 la 10:30 – programul de dimineață, după care buletinele de știri de la 17:00, 19:30 și 22:30. Amuzant este că, deși situația a debutat dimineață, abia pe la prânz s-au întâlnit directorii posturilor private și au hotărât, “din proprie inițiativă”, acest lucru. Pe lângă asta, s-a anunțat decizia autorităților militare de a acorda prioritate absolută și exclusivitate de filmare în toate situațiile deosebite pentru reporterii RTS. De parcă nu s-ar fi întâmplat chiar așa încă din prima zi de război

În buletinul de știri din emisiunea de dimineață a RTS, a fost prezentată opinia unui cartograf olandez, care a demolat, cu exemple concrete, acuzațiile NATO conform cărora au fost făcute, cu ajutorul sateliților, mai multe fotografii ale unor gropi comune din satele Pusto Selo și Izbica din Kosovo. Prima poză arăta un teren viran, iar în a doua se vedea ceva care semăna cu un șir de gropi proaspăt săpate. Comparând cele două imagini, cartograful a fost foarte explicit: “Fie albanezii din Kosovo au avut timp, între două masacre, să construiască în câteva nopți o casă, fie fotografia este trucată.” Pentru a nu lăsa loc de nici un fel de dubii, RTS a prezentat imagini filmate de o echipă a sa în acel loc, în care, în mod evident, nu existau nici un fel de gropi.

Societatea Ziariștilor din România (SZR) a condamnat bombardarea de către NATO a radio-televiziunii de stat iugoslave, se arată într-un comunicat remis astăzi agenției Mediafax. “Aceste fapte s-au întâmplat cu numai câteva zile înainte de Ziua Mondiala a Libertatii Presei și este cu atât mai grav cu cât, pe harta neagră a asasinării jurnaliștilor aflați în misiune se mai adaugă aici, într-o Europă civilizată, noi pete de sânge,” precizează documentul semnat de Cornelius Popa, președintele SZR. “Un act de o asemenea barbarie nu a avut loc până acum în nici una din zonele de conflict ale planetei, nici măcar în Irak, și este cu atât mai reprobabil cu cât el este comis de trupe ale unei alianțe militare care pretinde că reprezintă civilizația și democrația.”

La prânz, împreună cu ceilalți colegi, români sau străini, ne-am dus la înmormântarea a șase dintre jurnaliștii de la RTS uciși vineri noaptea. A fost o procesiune impresionantă, sicriele fiind, efectiv, acoperite cu florile aruncate de cei veniți să-i conducă pe ultimul drum.

După-amiază, am avut o mare surpriză: m-a sunat Ion Cristoiu! M-a anunțat că vine la Belgrad și m-a întrebat dacă aș putea să-l ajut să se cazeze undeva. I-am explicat că locuri la hoteluri sunt și poate alege între “Hyatt“, “Intercontinental” sau “Metropol“, unde sunt condiții excelente. Mi-a răspuns că dorește să stea la același hotel cu noi, ceilalți jurnaliști români. L-am asigurat că nu-i nici o problemă să-i rezervăm o cameră. Am fost foarte emoționat fiindcă lucrasem pentru “Evenimentul zilei” aproape din prima zi în care Ion Cristoiu înființase ziarul și, practic, îi datorez o mare parte din experiența mea jurnalistică.

Pentru că m-am plâns de reproșurile pe care mi le-au făcut sârbii, de când România a aprobat folosirea spațiului său aerian de către aviația NATO și, mai ales, de când țara noastră s-a oferit prima să susțină embargoul petrolier impus de NATO Iugoslaviei, colegii mi-au trimis de la București rezultatele unui sondaj de opinie, realizat luna aceasta de IMAS. Ne-am mai spălat rușinea. Conform sondajului, 75,8 % dintre români sunt împotriva intervenției militare a NATO în Iugoslavia, în timp ce doar 14,9 % o aprobă. Nu le-am mai arătat sârbilor că, până și în aceste condiții, 56,9 procente dintre români se pronunță în favoarea intrării țării noastre în NATO, opinie considerată ca o dovadă de maturitate și luciditate.

Cele 15 țări membre ale Uniunii Europene au decis să înăsprească sancțiunile impuse Belgradului, în primul rând prin neacordarea de vize membrilor conducerii statului și susținătorilor acestora, informează AFP. Printre celelalte măsuri sunt enumerate excluderea Iugoslaviei din toate evenimentele sportive internaționale care se desfășoară pe teritoriul UE, extinderea deciziei de înghețare a bunurilor statului iugoslav aflate în străinătate, extinderea asupra sectorului privat a interdicției asupra creditelor pentru export, extinderea interdicției privind investițiile în Iugoslavia, extinderea embargoului asupra exporturilor către Iugoslavia și interzicerea efectivă a zborurilor între UE și Iugoslavia.

Astăzi, sârbii au permis unei delegații a Comitetului Internațional al Crucii Roșii să-i viziteze pe cei trei militari americani luați prizonieri de sârbi. “Momentul cel mai important a fost când ne-am privit în ochi și ne-am strâns mâinile,” ne-a povestit, după întâlnire, Cornelio Sommaruga, președintele Crucii Roșii Internaționale. “Aș fi incapabil să vă redau ce au simțit ei.” Sommaruga a confirmat că, măcar aparent, cei trei sunt sănătoși.

Guvernul federal a decis astăzi că Armata iugoslavă are dreptul de a rechiziționa toate bunurile necesare pentru apărarea patriei. Hotărârea de guvern, care a intrat imediat în vigoare, stipulează că, în caz de necesitate, proprietarii sunt obligați să pună la dispoziția militarilor iugoslavi toate bunurile mobile și imobile, în special stațiile service, pompele de benzină și depozitele de carburanți, echipamentele destinate difuzării de emisiuni radio și TV, precum și echipamentele de tipărire a cărților și ziarelor. Este o amenințare voalată la adresa ziarelor, posturilor de radio și televiziune private. În caz că nu adoptă o atitudine convenabilă, reprezentanții Armatei pot veni imediat și, în virtutea hotărârii de guvern, pot să le confiște aparatura. Hotărârea a fost un nou motiv de tensiune între Serbia și Muntenegru. Ministrul muntenegrean al economiei Vojin Djukanovic a declarat că va refuza să o aplice, considerând-o nelegitimă. Totuși, el nu a exclus posibilitatea ca “anumite resurse să fie puse la dispoziția armatei, dar numai cu acordul Guvernului muntenegrean“.

Un elicopter american AH-64 Apache s-a prăbușit, în mod accidental, în apropiere de Tirana, iar cei doi membri ai echipajului au fost scoși nevătămați dintre resturile aparatului, a anunțat Pentagonul, citat de AFP. Elicopterul participa la “operațiuni de antrenament de rutină“, la circa 40 de kilometri nord-est de Tirana, în momentul în care s-a produs accidentul, la ora locală 22:20. Un purtător de cuvânt de la Departamentul american al Apărării, colonelul Richard Bridges, a confirmat că accidentul nu a fost cauzat de “vreun tir al dușmanului”.

Vestea prăbușirii elicopterului Apache ne-a adus-o Dragan, “scriitorul”. A fost difuzată și de posturile de radio sârbești, după vreo două ore. Stăteam cu Mile Cărpenișan în barul hotelului și așteptam sirenele alarmei aeriene. “Cad și singure, fără să le doborâm noi,” ne-a spus Dragan, zâmbind pe sub mustața stufoasă. “Vă dați seama ce-o să fie dacă vor îndrăzni să se apropie de Kosovo.” După ce a mai băut o bere, ne-a dat de înțeles că, în ciuda dezmințirilor NATO, antiaeriana sârbă n-ar fi tocmai străină de prăbușirea elicopterului.

De altfel, Dragan ne-a mai povestit niște întâmplări pe care le-am auzit, mai târziu, și de la alți sârbi. Poveștile au devenit rapid foarte populare și era suficient să pomenești unui sârb de avioane și de Tuzla sau Tirana, că începea să râdă cu subînțeles. Dragan pretindea că, într-o zi, pilotul unui MiG-29 sârbesc a atacat prin surprindere avioanele NATO aflate pe aeroportul din Tuzla, distrugând la sol 17 aparate. Cea de-a doua poveste era asemănătoare. Sârbii au aflat, de la rușii care monitorizau prin satelit situația din Iugoslavia, când AWACS-ul nu a funcționat vreme de 15 minute. În acest interval, două avioane sârbești au atacat, zburând la joasă înălțime, aeroportul din Tirana și au distrus la sol cel puțin 10 avioane ale NATO.

Nu știu dacă istoriile erau adevărate, însă este interesant că au apărut exact când oficialii NATO anunțau că suplimentează numărul avioanelor pe care le vor folosi în raidurile împotriva Iugoslaviei. Oricum, și dacă nu erau adevărate, nu am putut să nu remarc abilitatea cu care serviciile secrete iugoslave au răspândit zvonurile, precum și momentul bine ales. Cu toate că Dragan nu ne-a mințit niciodată când ne-a plasat câte-un pont.

Președintele Jacques Chirac i-a explicat lui Boris Elțîn, în timpul unei lungi conversații telefonice având ca subiect problema Kosovo, că este în continuare necesară “accentuarea presiunilor exercitate asupra autorităților de la Belgrad”, relatează AFP.

Președintele Slobodan Milosevic l-a trimis astăzi pe vicepremierul federal Zoran Lilic, responsabil cu problemele de securitate, în Libia. Acesta i-a transmis colonelului Muammar al Gaddafi un mesaj în care i-a cerut să intervină pentru o reglementare a crizei din Iugoslavia. Milosevic și-ar dori ca soldații libieni să facă parte dintr-o viitoare forță de menținere a păcii în Kosovo.

Alarma a sunat la 23:12. Ne-am urcat pe acoperiș și, după o jumătate de oră, am putut urmări un puternic atac aerian asupra Novi Sad-ului. Timp de 20 de minute, antiaeriana orașului a tras din toate pozițiile asupra avioanelor care bombardau coastele muntelui Fruska Gora. Cred că în pădurile de pe munte sunt ascunse trupele iugoslave, altfel nu-mi explic înverșunarea cu care NATO bombardează zona. În același timp, au fost bombardate aeroporturile din Sombor și Kraljevo, localitățile Uzice, Cacak și Sabac și podul peste râul Istok din Backa Palanka.

Secretarul american al Apărării William Cohen a ordonat trecerea a 30 de avioane de alimentare suplimentare sub comanda NATO, urmând să se angajeze în acțiunile de bombardament împotriva Iugoslaviei, a anunțat Pentagonul, citat de AFP. Aceste întăriri, care vor fi trimise începând de sâmbătă, au fost cerute de comandantul Forțelor Aliate în Europa, generalul Wesley Clark, a anunțat purtătorul de cuvânt al Pentagonului Kenneth Bacon, adăugând, totodată, că va fi necesară mobilizarea rezerviștilor.

La 1:05, când coborâsem în bar, să ne încălzim puțin, o bubuitură groaznică ne-a făcut să sărim de la mese. Am constatat cu mândrie că războiul ne crease niște reflexe perfecte. În clipa în care am auzit bubuitura, eram deja ascunși: eu sub o masă, Mile după un stâlp. Geamul dinspre stradă încă mai vibra când eram din nou în picioare, iar Dule, barmanul, se ridica zâmbind senin de după pult.

De pe acoperiș, se vedea o dâră de fum dinspre Novi Beograd și am alergat pe colina Kalemegdan, de unde puteam vedea ce s-a întâmplat. NATO bombardase din nou clădirea fostului Comitet Central al Partidului Comunist (CK), acum centrul “USCE. De această dată, două proiectile au lovit acoperișul pe care se aflau câteva relee de emisie și antene satelit ale televiziunilor și radiourilor care funcționau în clădire, înainte de a fi bombardată acum câteva zile. Blocul CK arăta sinistru, cufundat în întuneric și cu vârful învăluit într-un nor de fum. Proiectilele nu au fost incendiare și nu a fost nevoie de intervenția pompierilor.

Dupa ce ne-am lamurit că nu se întâmplase nimic grav (comparativ cu dezastrele din ultimele zile), ne-am dus la culcare. La Studio B, am văzut imagini ale momentului în care al doilea proiectil a lovit CK și am aflat că, pe la 23:45, asupra unei cazarme din Kumanovo (Macedonia) în care se aflau trupe NATO, au fost aruncate două grenade de mână. Soldații din gardă nu au apucat să reacționeze și cele două automobile ale atentatorilor au dispărut în întuneric.

Am adormit și am avut noroc cu sirenele de încetarea a alarmei aeriene de la 6:16, care m-au trezit la timp ca să-mi pregătesc corespondența pentru emisiunea de dimineață de la ProTV.

Share

target: reacții la bombardarea televiziunii din Belgrad

23 aprilie 1999

Nu dormisem deloc, dar care jurnalist ar mai fi putut dormi, după tot ce s-a întâmplat? Mă gândeam la vorbele lui Vuk Draskovic. Într-un interviu acordat BBC-ului, remarcase că este pentru prima dată când în acest război mediatic dintre NATO și Iugoslavia s-a tras cu bombe adevărate. Ce s-a întâmplat la Belgrad arată cât de mare și de temut este puterea presei. După o lună de bombardamente nimicitoare, în disperare de cauză, NATO a încercat să astupe gura jurnaliștilor sârbi cu rachete Tomahawk, sub pretextul că reprezintă avangarda propagandei iugoslave. Ca și când, ceea ce difuzează posturile de televiziune occidentale nu este tot propagandă sau încercare de manipulare a opiniei publice. Cine poate discerne ce este adevărat și ce nu din ceea ce se întampla în Iugoslavia, dacă o alianță militară, care pretinde că reprezintă cele mai avansate țări din lume din punctul de vedere al democrației și al libertății de exprimare, îi omoară pe jurnaliștii din tabăra adversă?

Atacul asupra RTS era cu atât mai lipsit de onestitate, cu cât cei care au murit sau au fost răniți nu erau redactorii sau realizatorii de emisiuni (care ar putea fi – la o adică – acuzați de manipularea opiniei publice în favoarea lui Milosevic), ci cei care asigurau funcționarea aparaturii și emisia. Adică tehnicienii care nu aveau nici în clin, nici în mânecă cu conținutul ce se difuza pe post. Cei care apăsau niște butoane și nu dictau politica editorială a postului de televiziune.

Atacul împotriva RTS și a rețelei sale de relee din Republica Federală Iugoslavia este o tentativă evidentă de a închide un întreg popor într-un lagăr de concentrare informațională,” a afirmat într-un comunicat Ministerul Informațiilor din Republica Srpska. “Mijloacele de informare în masă sunt un drept suveran al oricărei țări și este clar că NATO atacă nu numai bazele suveranității Republicii Federale Iugoslavia, ci și fundamentele drepturilor omului și ale dreptului la informare.”

La 7:15, RTS și-a emis știrile din studiourile postului de televiziune Studio B. La ora 10:00, m-am simțit mândru că sunt coleg de breaslă cu jurnaliștii de la RTS. Au reușit să-și reia emisia pe unul din canalele proprii. Nu cred că există o replică mai potrivită la tot ceea ce s-a întâmplat azi-noapte.

Ne-am dus să vedem cum arăta sediul televiziunii la lumina zilei. Echipele de descarcerare continuau să sape sub dărâmături, ajutate de buldozere și excavatoare, căutând eventuali supraviețuitori. În afara departamentului de emisie, au fost serios avariate și celelalte două corpuri de clădire. Pompierii se chinuiau să ridice o imensă placă de beton, sub care se credea că s-ar mai afla oameni. Sute de belgrădeni veneau, ca într-un pelerinaj, la sediul RTS și lăsau câte o floare lângă zid.

La Centrul militar de presă, câțiva ziariști italieni au scris un protest față de bombardarea televiziunii iugoslave, pe care l-au afișat pe un panou. Am fost primul român care și-a pus semnătura alături de ei (Mile Cărpenișan e pe jumătate sârb). Până seara, nu mai era loc pe foaia de hârtie și cineva a agățat încă una lângă ea. La Media Center, un jurnalist olandez a alcătuit un alt protest, în care scria că, așa cum NATO a bombardat sediul RTS, și sârbii ar avea dreptul să bombardeze hotelurile “Hyatt” și “Intercontinental“, unde locuiau și scriau majoritatea corespondenților de presă străini. După ce l-a terminat, l-a semnat și – fără să spună o vorbă – s-a uitat la mine și mi-a întins foaia de hârtie. Mi-am pus numele lângă al lui și i-am dat-o înapoi.

Casa Alba a respins criticile formulate de ministrul de Externe italian Lamberto Dini la adresa atacului de joi noaptea al aviației NATO asupra sediului RTS, relatează AFP. “Noi considerăm că sediul televiziunii sârbe reprezinta un obiectiv militar, pentru că regimul tiranic al lui Slobodan Milosevic folosește din plin televiziunea în scopuri propagandistice, de dezinformare și de instigare a celor mai agresive spirite naționaliste,” a declarat purtătorul de cuvânt al Casei Albe Joe Lockhart. Adresându-se unor jurnaliști italieni prezenți la summit-ul NATO de la Washington, Lamberto Dini calificase atacul aviației americane drept “un act dezastruos” pe care el, personal, îl dezaproba cu tărie. Ulterior, Dini a revenit asupra declarației inițiale, pe care a pus-o pe seama “reacției emoționale”.

După-amiază, corespondentul ARD Klaus Below i-a invitat pe toți jurnaliștii străini în salonul hotelului “Hyatt”. Peste 100 de persoane s-au adunat să-și exprime condoleanțe familiilor colegilor sârbi uciși azi-noapte. Unul după altul, în tăcere, corespondenții ZDF, NBC, BBC, Reuters, AFP, Stern, Corriere de la Serra, Le Figaro, toți am semnat o scrisoare de protest și condoleanțe, în care se spunea, printre altele, că aceasta este “o demonstrație că jurnaliștii nu sunt doar niște vânători de senzații, ci oameni, cu sentimente și lacrimi”.

Astăzi, într-un interviu acordat televiziunii ruse ORT, Slobodan Milosevic și-a prezentat “oferta de pace” pe care o propunea Occidentului. “După încetarea bombardamentelor, Iugoslavia este gata să accepte o misiune civilă de observatori în Kosovo, sub egida ONU, pentru că nu avem nimic de ascuns. Desigur, fără nici un reprezentant al țărilor care participă la agresiunea împotriva țării noastre.” Ieri, împreună cu Viktor Cernomîrdin, Milosevic redactase oferta de pace, care avea șase puncte. În afara observatorilor internaționali, sârbii erau de acord cu o reducere a forțelor militare și polițienești din Kosovo, odată cu retragerea forțelor NATO de la frontierele Iugoslaviei, reluarea negocierilor privind cadrul politic al viitoarei autonomii a provinciei Kosovo, întoarcerea refugiaților, furnizarea unui ajutor umanitar și cooperarea internațională pentru reconstrucția economiei Iugoslaviei.

“Aceasta ofertă este insuficientă și nu corespunde cererilor NATO,” a declarat Tony Blair, citat de BBC. “Dar, dacă este un indiciu privind faptul că Milosevic își dă seama că vom continua eforturile până când cererile vor fi îndeplinite, atunci trebuie să ținem cont de acest indiciu.” La rândul lor, Bill Clinton a primit cu prudență oferta lui Milosevic, afirmând că ea reprezintă un “prim pas”, iar Jacques Chirac a considerat că propunerile prezentate lui Viktor Cernomîrdin sunt “absolut insuficiente“.

I-am sunat pe cei de la Ambasada Romaniei, să văd ce mai fac, și Traian Borșan mi-a spus că autoritățile de la Belgrad le-au transmis un protest față de decizia Parlamentului de a autoriza accesul aviației NATO în spațiul nostru aerian. În protest, era strecurată și o amenințare voalată. Se preciza că, pentru această decizie, consecințele revin în totalitate României. Tot Traian Borșan mi-a dezvăluit că, potrivit unei evaluări transmise de guvern Fondului Monetar International, în urma conflictului din Iugoslavia, România a pierdut 730 de milioane de dolari.

Astăzi, m-au sunat niște prieteni din țară și mi-au povestit o aberație care numai la noi, din prea multă slugărnicie, se putea întâmpla. Cotidianul “Național” a dezvăluit că Viorel Popescu, directorul de canale al postului Radio România Actualități a interzis difuzarea melodiei “Iugoslavia“, compusă de Cornel Fugaru și interpretată de Monica Anghel. Motivul invocat de Popescu este că “prin textul ei “tendențios“, melodia lezează interesele NATO în Iugoslavia”. Potrivit articolului, piesa a fost difuzată în premieră de Radio Romantic și zeci de mesaje telefonice au solicitat repetarea ei. Prietenii mi-au trimis prin fax textul piesei și cele mai “tendențioase” versuri mi s-au părut acestea: “Iugoslavia! Iugoslavia! / Ești Golgota ce-o urcăm încet spre cer. / Iugoslavia! Iugoslavia! Pentru tine pacea lumii astăzi cer…”

130 de cetățeni germani, membri ai unor organizații pacifiste gen “Mamele împotriva războiului“, au ajuns la Subotica, urmând ca mâine să sosească la Belgrad. “Convoiul păcii”, cum a fost intitulată acțiunea, a fost intens mediatizat de televiziunile iugoslave. Germanii au plecat de la Dresda și doresc să participe la concertele de prânz din Trg Republike și la cele organizate seara, pe podul Brankov. Presa iugoslavă scrie că ei cer încetarea imediată a bombardamentelor și reluarea negocierilor sub egida ONU.

Summit-ul NATO s-a deschis astăzi, la Washington, cu un consiliu de război consacrat situației din Kosovo, relatează AFP. Bill Clinton, care a luat cuvântul în deschiderea lucrărilor, a declarat că liderii NATO “vor trimite un mesaj de unitate și fermitate” președintelui iugoslav Slobodan Milosevic. “Alianța își va continua campania aeriană atât timp cât va fi necesar,” a afirmat președintele american. Miniștrii Apărării din statele membre ale Alianței au căzut de acord asupra intensificării blocadei economice împotriva Iugoslaviei, cu accent pe embargoul asupra livrărilor de petrol, precum și sporirea intensității loviturilor aeriene.

“Raidurile aeriene contra Iugoslaviei reprezintă o violare flagrantă și persistentă a cel puțin 7 din cele 10 principii fundamentale ale relațiilor internaționale, stabilite de Actul final de la Helsinki,” se arată în nota scrisă adresată de Rusia țărilor NATO.

Culmea! Speriați de ce le povestisem și – cred eu – de indignarea mea, colegii de la ProTV nu au avut curajul să mă lase să transmit în direct și mi-au cerut să înregistrăm corespondența pentru Știrile de la 19:30. Au încercat să inventeze tot felul de motive și îmi tot repetau că au prea multe transmisii în direct și nu au posibilitatea tehnică să le realizeze, așa că trebuia să renunțe la mine. L-am sunat pe Sergiu Toader, șeful de la Știri, și i-am explicat că, oricum, nu voi spune pentru înregistrare altceva decât aș fi spus în direct. După care l-am amenințat că, dacă aflu că a tăiat vreo propoziție din ce am transmis, de mâine să-și caute alt corespondent la Belgrad. Mi-a răspuns că e o prostie și, într-adevăr, nu a eliminat nici un cuvânt. Însă incidentul m-a întors pe dos și mai tare. Chiar dacă nu era chiar așa, l-am perceput ca o încercare de a mă cenzura.

În seara asta, în timp ce stăteam la masă cu Mile, Nelu (directorul hotelului) și “scriitorul” Dragan, a venit vorba de elicopterele doborâte de sârbi. Presupunând că ar fi adevărat, nu-mi dădeam seama cum justificau generalii americani moartea unor soldați, în fața familiilor acestora, atât timp cât ei negau că vreun aparat ar fi fost distrus de antiaeriana iugoslavă. “Foarte simplu,” ne-a răspuns Dragan și ne-a întins o știre AFP. “Un elicopter al Armatei americane care transporta 11 soldați s-a prăbușit joi, la Fort Campbell (în statul Kentucky), în cursul unui exercițiu de antrenament. Șapte persoane și-au pierdut viața, iar alte patru au fost grav rănite, potrivit unui bilanț al armatei.” Și urmau detalii, destul de vagi, ale accidentului. “Având în vedere că operațiunile militare sunt secrete și accesul în bazele militare americane este interzis, aceste accidente pot fi inventate,” ne-a explicat Dragan. “Oricum, familiile soldaților morți nu știu unde se aflau aceștia. Ei au murit în Iugoslavia, cadavrele au fost duse în SUA, după care serviciile secrete au înscenat accidentul.”

Întărirea controlului la granițe de către sârbi a limitat, în ultimele săptămâni, comerțul clandestin dintre România și Iugoslavia, însă traficanții români au început să-și pregătească bărcile și canistrele cu benzină în așteptarea zilelor faste, se arată într-un comentariu al AFP. “Embargoul care a lovit Iugoslavia la începutul anilor ’90 a creat adevărați profesioniști ai traficului cu benzină, care nu așteaptă decât momentul propice pentru a-și relua această îndeletnicire,” a declarat maiorul Ștefan Mihalache, comandantul grănicerilor de la Moldova Nouă. Cea mai mare parte a locuitorilor acestei mici localități de pescari, situată pe Dunare, a făcut avere între 1992 și 1996, prin contrabanda către Iugoslavia cu enorme cantități de carburanți, cu acordul tacit al autorităților române din acea perioadă, afirmă AFP.

Potrivit comandantului grănicerilor, “sârbii au întărit supravegherea pe Dunăre, iar cei care acostează pe malul vecin sunt imediat interogați“. La rândul lor, autoritățile române au luat măsuri vizând împiedicarea reluării contrabandei și au confiscat în special ambarcațiuni, dar sătenii dispun încă de motoare puternice și de mijloace de comunicare performante.

De la începutul intervenției NATO, principalul punct de graniță dintre România și Iugoslavia, cel de la Stamora-Moravița, este, în cea mai mare parte a timpului, pustiu. “În medie, 50 de automobile trec granița într-o zi,” a precizat șeful vămii, Teodor Ioja. “Cea mai mare parte a mașinilor are portbagajul gol, ceea ce înseamnă că este vorba de mici traficanți, care fac plinul înainte de a trece granița, pentru a vinde benzina în Serbia.” Previziunile sunt, însă, optimiste. “Pe măsură ce războiul se prelungește, sârbii vor avea nevoie de de toate. Și românii s-au descurcat întotdeauna, când a fost vorba să câștige bani făcând afaceri,” spune maiorul Mihalache.

În seara asta, alarma a sunat la 22:14 și, cu toate că după-amiază, avioanele NATO au lansat cel puțin 15 proiectile asupra Priștinei, Belgradul a avut o noapte liniștită. Am căzut într-un somn de plumb, fără vise și n-am auzit nici măcar sirenele de încetare a alarmei, la 6:15.

Pentagonul a ordonat dislocarea în Albania a unui număr suplimentar de tancuri, vehicule blindate și piese de artilerie, care să contribuie la protecția și, totodată, la sporirea eficienței de atac a celor 24 de elicoptere Apache, relatează AFP. Noile dislocări vor proveni din Germania și SUA și vor include o companie de infanterie blindată (14 vehicule blindate de tip Bradley), o companie de tancuri grele (15 tancuri M-1 Abrams), o baterie de 8 tunuri de 155 mm, o baterie de lansatoare de rachete, o companie pentru luptă anti-tanc și mai multe grupuri de specialiști în culegere de informații.

Share

target: supravegheați de securitate

8 aprilie 1999

Astăzi, n-am mai trecut pe la Centrul militar de presă. Deja mă plictiseau cu comunicatele lor care nu conțineau informații esențiale și cu importanța pe care și-o dădeau când organizau câte o conferință de presă din care nu rămâneai cu nimic.

La Media Center, am aflat că un grup de 100 de voluntari bulgari vor veni, în această săptămână, să lupte alături de sârbi. Ivan Dionisiev, liderul Legiunii bulgare auto-intitulată “Vasili Levski”, a declarat că 342 de persoane s-au înscris pe listele de voluntari, însă, mai întâi, trebuie să parcurgă o perioadă de 15 zile de antrenament. Candidații trebuiau să fie sănătoși, să nu aibă cazier și să prezinte recomandări de la ofițerii sub comanda cărora și-au satisfăcut stagiul militar. Dionisiev pretindea că, dacă trupele NATO se vor desfășura în Iugoslavia, voluntarii bulgari vor lupta în linia întâi, alături de sârbi, în batalioane de 500 de oameni comandate de ofițeri bulgari, în colaborare cu cei iugoslavi, care vor coordona operațiunile.

Ivica Mihajlovic, secretar pentru Kosovo și Metohia la Ministerul Informațiilor, a declarat că ieri, 10 civili și-au pierdut viața la Priștina, din cauza bombardamentului. Tot el a afirmat că, în ultimele 24 de ore, la casele lor din capitala provinciei Kosovo, s-au întors cam 30.000 de albanezi.

NATO are în vedere să inițieze o operațiune desfășurată “mai aproape de sol“, a afirmat astăzi Javier Solana, citat de AFP. “Acțiunea va fi îndreptată strict împotriva obiectivelor militare și nu va face victime în rândurile civililor,” a precizat Solana. Pe de altă parte, James Rubin, purtător de cuvânt al Departamentului de stat al SUA, a declarat că acordul de la Rambouillet este depășit. “Principiile acestuia nu sunt depășite, pentru că aceste principii sunt desfășurarea în Kosovo a unei forțe de pace internaționale, retragerea forțelor sârbe și autodeterminarea poporului din provincie,” a precizat Rubin.

După-amiază, pe aeroportul belgrădean Surcin a aterizat președintele Parlamentului din Cipru, Spyros Kiprianou. Ieri, Dimitris Reppas, purtătorul de cuvânt al Guvernului elen, anunțase că Milosevic i-a promis lui Kiprianou că îi va preda pe cei trei militari americani capturați la începutul lunii. NATO a salutat gestul sârbilor, însă Jamie Shea a declarat, sec, apropo de ideea suspendării, în schimb, a bombardamentelor: “Nu se pune problema unui târg. Misiunea continuă.”

Sosirea lui Kiprianou nu a fost deloc mediatizată, semn că sârbii nu erau foarte hotărâți să le dea drumul celor trei prizonieri. Ba mai mult, Ivica Dacic, purtătorul de cuvânt al Partidului Socialist din Serbia (SPS, condus de Milosevic), s-a arătat foarte surprins de zvonurile eventualei eliberari. Spre seară, Spyros Kiprianou avea să declare că “nu a reușit să obțină nici un rezultat concret”. De altfel, chiar înainte de sosirea la Belgrad a oficialului cipriot, vicepremierul sârb Vojislav Seselj afirmase răspicat: “America duce un război nedeclarat împotriva Iugoslaviei și este exclusă eliberarea celor trei americani capturați pe teritoriul iugoslav”.

Ministrul israelian al Afacerilor externe Ariel Sharon a lăsat să se înțeleagă că ar fi purtat, în secret, negocieri pentru eliberarea celor trei militari americani capturați de sârbi. Televiziunea israeliana a anunțat că Sharon ar fi trimis un emisar la Moscova și a discutat de mai multe ori cu Igor Ivanov această problemă. De parcă, dacă ar fi avut vreo influență asupra sârbilor, rușii nu ar fi încercat chiar ei să se împăuneze cu acest succes.

Astăzi, Slobodan Milosevic s-a întâlnit la Belgrad cu președintele Partidului Muncitoresc Ungar Gyula Thurmer, căruia i-a spus că atacurile NATO împotriva Iugoslaviei afectează întreaga țară, inclusiv provincia Vojvodina, unde trăiește o numeroasă comunitate maghiară (peste 350.000 de persoane). “Dacă Ungaria va accepta să devină un instrument al NATO, care este o alianță fascistă, în acțiunile acesteia împotriva Iugoslaviei, ar comite cea mai tragică eroare,” a avertizat Milosevic.

Riscul unui conflict direct între Serbia și una din țările vecine este serios luat în considerare de Albania. Fostul președinte albanez Sali Berisha, în prezent lider al Opoziției, a declarat astăzi că “Albania nu poate cere francezilor, englezilor sau americanilor să riște viața militarilor lor, fără a accepta ea însăși anumite riscuri”.

Din țară, am aflat ca Mihai Răzvan Ungureanu, pe atunci secretar de stat în Ministerul român al Afacerilor Externe, a dezmințit zvonurile vehiculate prin presă, conform cărora autoritățile iugoslave îi încorporează în toiul nopții pe etnicii români din Valea Timocului într-o mișcare specială. Adevărul este că am vorbit de multe ori cu românii din Banatul sârbesc, la telefon sau față în față. Dincolo de amărăciunea și disperarea provocate de bombardamentele NATO, dincolo de supărarea că Guvernul român se pune la dispoziția NATO și îi face să plece, rușinați, capul, în fața privirilor pline de reproș ale vecinilor sârbi, etnicii români ne-au mărturisit că încearcă, cu orice preț, să-și ferească băieții care au împlinit 18 ani din calea militarilor veniți cu ordine de încorporare. Și, de multe ori, tinerii români fugeau, împreună cu cei sârbi, să se ascundă în păduri sau chiar în România, trecând ilegal frontiera.

Conform Mediafax, Crucea Roșie Română a trimis, în această dimineață, primul transport cu ajutoare umanitare pentru refugiații din Iugoslavia. Valoarea totală a transportului, care este compus din alimente de bază, pături, articole de igienă și sanitare, cozonaci și ouă roșii, se ridică la 210 milioane de lei.

Cuvintele unui general francez, care a amenințat că NATO va distruge rețeaua de relee de televiziune a sârbilor, au stârnit mare indignare în Iugoslavia. La acestea s-au adăugat afirmațiile comandorului britanic David Wilby: “Posturile de radio și televiziune sârbești sunt un instrument de propagandă și opresiune. Slobodan Milosevic a transmis, pe calea undelor, numai ură și minciuni. Acestea devin, așadar, o țintă legitimă în campania aeriană a NATO.” M-a înfiorat cinismul acestor declarații, date de niște oameni care și-au dedicat viața războiului. Cine le conferea lor autoritatea morală de a hotărî cine spune adevărul și cine răspândește ură și minciuni? Fiind în mijlocul evenimentelor, am avut și urma să mai am, de atâtea ori, ocazia să aud minciuni ordinare spuse de aceiași lupi moraliști. Nu știu dacă reacția mea era dictată de faptul că eram, la rândul meu, jurnalist, însă m-am convins definitiv cât de lejer își pot justifica oamenii acțiunile cele mai murdare, fluturând stindardul unor idei extraordinar de frumoase și generoase.

În jurnalul RTS au fost prezentate mai multe știri despre modul în care mass-media occidentale manipulează opinia publică. Printre ele, am revăzut și un reportaj montat grosolan de CNN, în care se vorbea de bieții refugiați albanezi care fug din Kosovo, iar în imagini se vedeau oameni amârâți mergând prin zăpadă. Însă, în ziua în care se pretindea că ar fi fost realizat reportajul, în zona respectivă nu mai exista zăpadă de mai bine de o lună.

În comentariul lor, crainicii sârbi au spus că amenințările dovedesc slăbiciunea NATO, care nu îi poate învinge pe sârbi, nici în confruntarea militară, nici în cea mediatică. Și au adăugat că sunt mândri de profesionalismul lor, care îi determină pe occidentali să recurgă la asemenea amenințări și că nu le puteau face un compliment mai mare. Mai mult, au anunțat că sunt dispuși să ofere, zilnic, un spațiu de emisie de 6 ore pe frecvențele lor, oricărei televiziuni occidentale. “Nouă ne este suficient, în schimb, 6 minute pe canalele televiziunilor din țările voastre și, în câteva zile, întreaga lume va cunoaște adevărul despre agresiunea NATO asupra Iugoslaviei,” a spus crainicul sârb.

Secretarul general al NATO Javier Solana a declarat în această seară că Alianța nu a cooperat cu UCK și nici nu intenționează să-i înarmeze pe luptătorii albanezi. Totuși, în interviul acordat postului francez de televiziune France 3, Solana nu a exclus posibilitatea ca unele țări membre NATO să poată furniza arme militanților acestei mișcări secesioniste.

Jurnaliștii de la unele posturi franceze de radio, care au ajuns în provincie cu ajutorul unor membri UCK, au afirmat că Armata de Eliberare din Kosovo ajută NATO la distrugerea anumitor obiective iugoslave. Un “comandant” UCK a declarat trimișilor speciali ai France Info, Europe 1 și RTL că luptătorii albanezi sunt în permanentă legatura cu NATO și indică militarilor aliați obiectivele a căror distrugere este cea mai eficientă pentru paralizarea forțelor sârbe. Ministrul francez al Apărării Alain Richard a recunoscut că UCK furnizează informații Alianței Nord-Atlantice, însă responsabilitatea alegerii țintelor și operațiunilor revine Comandamentului de la Bruxelles.

Începând cu ora 19:00, pe podul Brankov s-au adunat din nou câteva sute de oameni la concert. Inițiativa este sprijinită de autorități. Circulația mașinilor era închisă pe unul dintre sensuri. În mijlocul podului, era oprit un camion-scenă, cu boxe și instrumente muzicale, înconjurat de oameni cu steaguri, flori și pancarte în mâini. Au cântat formații cunoscute: Moby Dick, Galija și Zana. Toată lumea purta în piept celebrele ținte. Din când în când, un imens drapel iugoslav era purtat pe brațe, dintr-o parte în cealaltă a mulțimii. Împreună cu Mile, m-am plimbat mult printre ei, realizând cât de frumoși erau, în efortul lor disperat și inutil de a-și apăra podul. Din când în când, pe râul Sava trecea câte o canoe cu făclii, iar vâslașul se saluta cu cei de pe pod. Când să plecăm, la capătul podului a apărut o limuzină luxoasă, din care a coborât Vojislav Seselj, președintele Partidului Radical din Serbia(SRS). Înalt, burtos, având sacoul umflat la piept, sub brațul stâng, de un pistol și însoțit de un impozant bodyguard, a început să se plimbe printre oamenii adunați la concert. Și-a atins repede scopul pentru care venise. În câteva clipe, era asaltat de reporterii televiziunilor, cărora le explica despre eroismul poporului sârb. Ne-am grăbit să plecăm, să rămânem în minte doar cu amintirea celor care au venit pe pod dintr-un imbold lăuntric, nu din ordin de la partid.

La aceeași oră, pe podul peste Dunăre dinspre Pancevo, alți 2.000 de sârbi au venit la un marș al tăcerii, în speranța că cineva o să respecte gestul lor și va anula eventualul ordin de a-l distruge. Exemplul a fost urmat și de locuitorii din Novi Sad, care au alcătuit un lanț uman pe singurul pod peste Dunăre rămas în picioare în oraș.

De la ziariștii care încă se mai aflau în Kosovo, am aflat că, în cimitirul ortodox din Priștina, zeci de cruci și monumente funerare au fost distruse de bombardamente, iar oseminte și fragmente de cadavre sunt împrăștiate peste tot. Locuitorii din oraș au rămas consternați în fața craterelor, unele având 6 metri adâncime și 30 de metri diametru. Singura lor reacție, consemnată chiar de jurnaliștii străini, a fost: “Este o barbarie, o lucrare a Satanei!”

NATO  a dezmințit că ar fi provocat pagubele prezentate de sârbi jurnaliștilor străini, pretinzând că a atins doar două obiective din centrul orașului Priștina. “Celalalte stricăciuni sunt provocate chiar de sârbi,” a afirmat amiralul Thomas Wilson, citat de AFP. El a adăugat că majoritatea țintelor NATO se aflau la periferia capitalei provinciei Kosovo, singurele obiective din zona urbană fiind centrala telefonică și cartierul general al Poliției. Wilson a mai precizat că principalele rafinării ale Iugoslaviei, de la Pancevo și Novi Sad, au devenit inutilizabile, în urma ultimelor raiduri aeriene. “Capacitățile de rafinare au fost reduse cu 60 %, iar rezervele militare și strategice de benzină – cu peste 20 %, însă NATO va continua să atace rafinăriile, conductele de petrol, șlepurile și podurile, în încercarea de a paraliza forțele sârbe.”

La RTS, am văzut două reportaje de război. Primul arăta avionul-spion de tip “Hunter” doborât aseară, iar cel care îl nimerise povestea cât de simplu a fost. Omul a explicat că avionul zbura cam la 5.000 de metri și, înainte de a-l doborî, i-a văzut reflexia pe radar. Celălalt reportaj, la fel de interesant, deși era evident propagandistic, îi arăta pe comandanții Corpului III al Armatei Iugoslave vizitând trupele dislocate în Kosovo.

Astăzi, alarma aeriană a sunat mai târziu decât de obicei, abia la 22:15. În ultima vreme, ne obișnuisem să o auzim pe la 20:00, pe când ne sorbeam cafeaua în holul hotelului. Imediat după alarmă, am auzit câteva bubuituri dinspre cartierul Rakovica, unde se afla o carieră de calcar, folosită – se pare – de Armată, pentru a-și adăposti efectivele și tehnica militară.

“Forțele sârbe par să fi început adunarea refugiaților care așteaptă să părăsească țara, ca să îi forțeze să rămână și au închis mai multe puncte de trecere a frontierei din provincia Kosovo,” a declarat pentru AFP Clare Short, ministrul britanic pentru Dezvoltare Internațională. “Nu știm dacă acești refugiați sunt readuși la casele lor sau altundeva în Kosovo.” Short a avertizat că președintele Slobodan Milosevic va fi considerat în întregime responsabil pentru orice abuz împotriva etnicilor albanezi care se află la discreția trupelor militare și paramilitare sârbe.

Al doilea raid asupra Belgradului a început la 0:30, când avioanele au lansat rachete asupra cartierului Zvezdara și, din nou, în Rakovica. La aceeași oră, era bombardat și Novi Sad-ul. De obicei, având în vedere distanța mică dintre cele două orașe (vreo 80 de kilometri), când unul dintre ele era atacat, la scurtă vreme venea și rândul celuilalt. În noaptea asta, cerul era roșu și înspre Pancevo, semn al unui incendiu în zona rafinăriei.

Se pare că NATO a lansat un atac serios asupra întregii Iugoslavii. La 0:50, au fost provocate distrugeri în satul Pricevic, de lângă Valjevo. La 1:00, uzinele “Zastava” din Kragujevac au fost cuprinse de flăcări. Tot atunci, se producea o mare explozie, urmată de un violent incendiu, la depozitele “Jugopetrol” din Smederevo. Pentru a stinge flăcările au fost trimise echipele de pompieri din Belgrad, iar primele informații indicau pagube foarte mari. Lângă Jagodina, a fost bombardat releul de televiziune de pe muntele Crni Vrh. La 1:20, într-un al doilea raid, avioanele NATO au mai lansat 5 rachete asupra uzinelor din Kragujevac. Abia pe la ora 5:00, pompierii au reușit să localizeze incendiile izbucnite aici.

La radio s-a anunțat că, ieri după-amiază, o echipă a postului de televiziune german ZDF, care fusese arestată miercuri seara, deoarece filma într-o zonă interzisă, a fost eliberată. Noi suntem sub o atentă supraveghere aici, la hotel. Noroc că Mile este sârb, iar eu știu binișor să vorbesc sârbește, așa că suntem considerați prieteni. Azi-dimineață, un tânăr pletos, îmbrăcat în costum de blugi, i-a arătat lui Mile o legitimație de la Securitate și l-a întrebat despre mine. Mile i-a răspuns să nu-și facă griji, pentru că sunt “de-al lor”. Se pare că l-a crezut, pentru că nu s-a mai legat de noi. Doar în seara asta, ne-a sunat să ne spună că o echipă a unei televiziuni din România a fost prinsă filmând între Vîrșeț și Belgrad și ne-a întrebat dacă sunt dintre cei cazați la hotel “Toplice. Nu erau și l-am rugat să afle cum îi cheamă și de la ce televiziune sunt. N-a mai sunat, dar ne-a transmis că au fost expulzați rapid.

Un sondaj de opinie realizat de “Washington Post” și ABC arată că 58 % dintre americani se pronunță în favoarea unei intervenții terestre în Iugoslavia, ca urmare a degradării situației umanitare. Cu toate acestea, aproape 50 de procente dintre cei chestionați nu doresc ca în conflict să-și piardă viața soldați americani. În Franța, 53 % dintre persoanele care au răspuns unui sondaj realizat de institutul IPSOS pentru revista “Le Pointnu au încredere în informațiile furnizate de NATO despre conflictul din Kosovo, însă peste 60 % aprobă atitudinea președintelui și premierului francezi. Două treimi dintre alegătorii britanici îl susțin pe Tony Blair, care a devenit, în urma războiului din Iugoslavia, unul din cei mai populari premieri din Marea Britanie de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Sirenele de încetare a alarmei aeriene, de la ora 7:25, le-am auzit în somn, după ce îmi transmisesem corespondența pentru emisiunea de dimineață de la ProTV. Am început să mă îngrijorez, pentru că relatările mele riscau să devină stereotipe. Raiduri aeriene, bombe, incendii, morți, răniți, distrugeri. În fiecare zi – la fel. Se schimba doar orașul sau numărul victimelor. Cu toată îngrijorarea produsă de un război la granițele României, nu era greu să-mi imaginez că lumea se va plictisi de atâtea înșiruiri de nenorociri și îmi băteam capul ce să aduc nou, în fiecare transmisie, pentru a menține interesul telespectatorilor față de drama vecinilor noștri.

Share