Feed on
Posts
Comments

31 mai 1999

Oricum, n-am dormit foarte mult, pentru ca, la 8:47, s-a dat din nou alarma. Initial, n-am crezut ca e ceva serios, dar am auzit vuiet de avioane. Mile s-a imbracat mai repede decat mine, desi i-am spus ca afara soarele e prea puternic ca sa vedem ceva. Am avut dreptate. Nu reuseam sa distingem nimic pe cer, insa la 9:17, o bubuitura a rasunat dinspre dealul Avala. Un firicel de fum a inceput sa se ridice de acolo. Nu ne-am dat seama de unde vin celelalte 4 bubuituri care s-au auzit imediat dupa aceea. Am inteles ca proiectilele lovisera drumul dintre Ripanj si Ivanovic. Langa Obrenovac, o femeie a fost ranita, cand o bomba i-a distrus casa din satul Drazevac, doua proiectile au avariat instalatiile electrice de la Boljevac, iar alte 4 au explodat langa emitatorul de pe muntele Zvecka. Ceva mai devreme, fara sa explodeze, o racheta a distrus o casa in satul Rajkovac, de langa Mladenovac. Alarma a incetat la 9:39 si am coborat in camera. Pe hol, l-am intalnit pe Eugen Mihaescu, care ne-a reprosat ca nu l-am chemat pe acoperis, insa i-am explicat ca – oricum – era imposibil sa vezi ceva in lumina puternica a soarelui.

Ne-am adunat in barul hotelului si, la o cafea, ne-am sfatuit cum sa ne impartim “sarcinile”, ca sa aflam cat mai multe si sa nu ne calcam in picioare. Mile s-a dus la Centrul militar de presa, unde avea acces fara probleme, fiind acreditat. A reusit sa-l acrediteze si pe varul sau, insa cu greutate, pentru ca acesta lucra ca freelancer si facea fotografii pe care urma sa le vanda unor ziare si reviste din Germania. Noroc ca avea si pasaport romanesc si ca, de putina vreme, la Centrul militar de presa venise si Slobodan Kreckovic, fostul viceconsul iugoslav la Timisoara, pe care il cunosteam cu totii si care l-a ajutat mult. Problema cea mai mare a fost sa explice cum a ajuns la Belgrad, pentru ca Mile il bagase in tara fara sa anunte ca Dobrivoi este jurnalist, iar sarbii cereau o serie de formalitati greoaie pentru ziaristi, inainte de a le permite intrarea in Iugoslavia.

Eu am ramas la Media Center, unde eram de-al casei. Am aflat ca, la Surdulica, unde NATO bombardase azi-noapte sanatoriul, s-ar putea sa fie mai mult de 20 de morti, pentru ca autoritatile se temeau ca exista inca oameni ingropati sub daramaturi. In afara batranilor internati acolo, in cateva pavilioane ale sanatoriului fusesera adapostiti mai multi refugiati din Croatia, Bosnia si Kosovo. Surdulica parea un loc blestemat, pentru ca, in 27 aprilie, unul din proiectilele lansate de pilotii NATO asupra unei cazarmi ratase tinta, provocand cel putin 20 de victime printre civili.

NATO a dezmintit informatiile potrivit carora ar fi bombardat, in noaptea de duminica spre luni, un sanatoriu din Surdulica, cauzand moartea a cel putin 20 de persoane, relateaza AFP. Potrivit colonelului Konrad Freytag, purtatorul de cuvant al generalului Wesley Clark, avioanele Aliantei Nord-Atlantice au atacat o cazarma si un depozit de munitie, aflate in apropiere de Surdulica. “Aceste doua tinte erau obiective militare legitime si ambele fusesera deja vizate,” a anuntat colonelul Freytag. “Toate proiectilele si-au atins tinta. NATO nu poate confirma afirmatiile facute de sarbi privind victimele sau pagubele colaterale de la Surdulica.”

Bilantul atacurilor din ultimele 40 de ore a fost tragic: 37 de morti si peste 100 de raniti. Toti civili. Si la Belgrad a fost anuntat un program de intrerupere a distribuirii curentului electric, pe cartiere. Deocamdata, centrul orasului inca era privilegiat si nu era inclus in acest program, insa cine stie ce ne mai astepta. Ca sa vedeti ce preocupari aveam noi in vreme de razboi: trebuia sa tinem minte sa ne cumparam pastile pentru aparatul impotriva tantarilor, care isi facusera aparitia tot mai insistent. Primaria capitalei iugoslave a anuntat ca, din cauza raidurilor aeriene, nu poate ridica avioanele utilitare, ca sa imprastie insecticide si solicita locuitorilor intelegere pentru situatia creata.

Desi orasul nu a fost atacat, n-am fost scutiti de bubuituri nici astazi. La 11:30, intr-un cartier de la periferie, a fost detonat un proiectil neexplodat. La 14:59, inca un avion a spart bariera sonica in apropiere, zguduind vazduhul. Am auzit o alta detonatie puternica, la 15:50, despre care Comandamentul Apararii civile a anuntat ca a avut aceeasi cauza, insa de aceasta data, cu totii am simtit ca a fost explozia unui proiectil, care lovise, probabil, un obiectiv militar. Mi-am mai notat ca, la 12:55, asupra dealului Arapov si a satului Donje Sinkovce, de langa Leskovac, au fost lansate 5 proiectile, in timp ce alte 2 explodau la 20 de kilometri distanta, in apropierea satului Medje.

La 15:30, in timpul bombardamentului asupra orasului Novi Pazar, s-au inregistrat din nou “pagube colaterale“. Unul din cele 14 proiectile de mare putere lansate de avioanele NATO a cazut langa autogara si a lovit in plin un bloc cu 4 etaje. Primul bilant al victimelor indicau 11 morti si 23 de raniti, iar imaginile pe care le-am vazut filmate acolo erau ingrozitoare. Opt dintre morti erau – pur si simplu – rupti in bucati. Intre orele 17:01 si 18:25, a fost alarma si la Belgrad, insa atacurile s-au concentrat asupra localitatilor din jur. Patru proiectile au explodat la Obrenovac, doua au incercat sa nimereasca emitatorul radio de la Zvecka, doua au cazut langa satul Veliko Mostanice si alte trei au explodat la Ostruznica.

Ministrul francez al Afacerilor Externe Hubert Vedrine a declarat ca razboiul din Kosovo se apropie de momentul decisiv si ca urmatoarele zile vor fi foarte importante, informeaza AFP. Intrebat la Bruxelles, cu ocazia reuniunii Consiliului Ministrilor de Externe din tarile UE, despre ultimele luari de pozitie ale autoritatilor de la Belgrad, Vedrine a declarat ca “trebuie actionat cu prudenta si cu exigenta, dar, in acelasi timp, trebuie sa nu se treaca pe langa ceea ce ar putea fi inceputul unei veritabile schimbari“.

belgrad, 31 mai 1999

Astazi, Slobodan Milosevic a dat inca o dovada a maiestriei sale politice. I-a convocat la o discutie pe toti liderii partidelor politice importante, pe care i-a convins sa ceara Consiliului de Securitate al ONU adoptarea de urgenta a unei rezolutii bazate pe principiile G-8, pentru incheierea agresiunii impotriva Iugoslaviei. Ca de fiecare data, presedintele iugoslav a evitat sa fie cel care face astfel de solicitari, pentru a nu-si sifona imaginea de om care nu cedeaza in fata dusmanului. De aceasta data, nici nu cred ca i-a fost prea greu sa-i lamureasca pe ceilalti politicieni sa ceara oprirea razboiului, acestia dorind sincer sa scape de aceasta situatie de criza, in care erau absolut incapabili sa se descurce.

Cu ajutorul profesorului Lucian Pavel, am reusit sa aflu mai multe amanunte despre bombardamentul de ieri dupa-amiaza de la Novi Sad. Profitand de vremea superba, un grup de tineri se dusese sa faca plaja si baie in Dunare, pe locul unde, pana anul trecut, fusese amenajat un strand. Anul acesta, strandul nu mai fusese deschis, pentru ca se afla prea aproape de cladirea Televiziunii, in permanenta bombardata, si a scheletului podului Sloboda, prabusit in valurile Dunarii de rachetele NATO. “Pe la ora 14:00, cand faceam baie, a sunat alarma,” povestea Snezana, o tanara de 29 de ani. “I-am vazut pe oameni cum se ascundeau si adaposteau intr-un tunel bacul cu care se traverseaza acum Dunarea. Noi am mai ramas sa fumam o tigare. Deodata, am observat o racheta care se indrepta spre cladirea televiziunii. M-am aruncat pe nisip si mi-am acoperit urechile cu palmele. Baietii care erau cu noi au sarit si ne-au acoperit cu trupurile lor. Dupa o detunatura cumplita, am vazut ciuperca exploziei si bucati de beton au sarit in toate directiile. Am fugit sa ne adapostim si mi-am uitat prosopul pe plaja. Imi pare rau ca n-am indraznit sa ma intorc sa-l iau, pentru ca mi-ar fi amintit toata viata prin ce am trecut.”

Iugoslavia dispune de circa 60 de kilograme de uraniu puternic imbogatit, care risca sa cada in mainile unor grupuri scapate de sub control, afirma in editia sa din luna iunie, revista “Jane’s Intelligence Review“. Aceste rezerve de uraniu – dintre care 10 kilograme sunt radioactive – se afla la Institutul de Stiinte nucleare de la la Vinca, in apropiere de Belgrad, unde este stocat, de asemenea, si combustibilul folosit, pe baza caruia, dupa retratare, s-ar putea obtine 5 kilograme de plutoniu. “Jane’s” afirma ca serviciile americane de informatii sunt ingrijorate in privinta unei posibile utilizari a acestui uraniu, care, integrat unor explozibili conventionali, ar putea furniza Belgradului arme radiologice. Astfel de arme nu cauzeaza explozii puternice, insa pot dispersa materialul radioactiv in doze concentrate. “Prezenta uraniului puternic imbogatit intr-o regiune instabila este cauza unor ingrijorari de alta natura,” noteaza revista, care prezinta alte doua ipoteze. Prima ar fi furtul acestor substante in scopul revinderii lor prin intermediarii rusi, care “au o oarecare experienta in materie”. Tarile destinatare ar putea fi Irakul, caruia in trecut Iugoslavia i-a furnizat echipamente militare, sau Libia. O alta posibilitate ar fi ca Milosevic sa se prevaleze de aceste substante ca de un mijloc de a exercita presiuni in timpul unor viitoare negocieri. “Jane’s” publica, pe de alta parte, o harta a Serbiei pe care identifica cele doua reactoare nucleare ale sale, situate in nord-estul Belgradului, precum si 8 unitati de cercetare nucleara, dintre care 5 se afla la vest de Belgrad, una la Zemun, una la Novi Sad si una la Kragujevac. Harta identifica, de asemenea, 3 uzine de arme chimice, una la Baric, una la Lucani si una la Krusevac, la 30 de kilometri de granita cu Kosovo.

In timp ce ma aflam la Media Center, Eugen Mihaescu m-a rugat sa-i transmit pentru “Cotidianul” inca un mic eseu scris la Belgrad. Se numea “Totul e paradoxal” si il scrisese pe cateva bucatele de hartie:

“Incredibil, NATO ne-a taiat inghetata, noua, jurnalistilor romani. Nu-i curent… Nu se poate transmite aceasta senzatie de pace, de viata normala care-si continua ritmul. Zile linistite, dupa nopti de razboi. Nopti fara dragoste, dar nedormite. Aseara luam masa cu doi prieteni. Parca eram la mare, dupa o zi de plaja. Eram in vacanta. Mici, bere, lautarii cantau “Dunarea albastra“, o echipa a RTL-ului filma lautarii. Deodata, urletul sirenelor a taiat ritmul. Nimeni nu se misca, totul continua. Ceva mai tarziu, pe acoperisul hotelului, asistam la o noapte ce parea de Revelion. In care focurile de artificii brazdau cerul, iar lumea la geamuri participa la distractie. Era prima zi a anului 2000. Nu-i adevarat, chiar acum trece un avion foarte jos. E liniste. Pasarile zboara la sol innebunite. Un copil tipa vesel, jucand sotron. Ei bine, de necrezut, nici o bubuitura si iata ca a sosit pe tava inghetata topita de caldura, inghetata cu multe capsuni. Nici un roman nu si-ar crede ochilor sa vada cum se petrec lucrurile aici. Caci e mai orb decat orbul cel ce nu vrea sa vada, zice un proverb chinez. Cineva imi povestea cum, in timpul bombardarii Ministerului Apararii al Republicii Federative Iugoslavia, atasatul nostru militar si unul dintre secretarii Ambasadei Romaniei se bateau pentru locul de sub birou, sa se adaposteasca, bineinteles. Sa fie oare adevarat ? De necrezut. E drept ca rachetele cadeau vizavi. Totul e paradoxal. In ultimele 24 de ore, in Iugoslavia au fost omorati de agresiunea criminala a NATO 37 de oameni nevinovati si peste 100 au fost raniti. Si ei, nevinovati. Eugen Mihaescu, Belgrad, 31 mai 1999.”

Inainte de a ne intoarce la hotel, ne-am oprit sa bem o cafea pe terasa din Trg Republike. Ieri, Eugen Mihaescu ceruse o inghetata si, vazand minunatia pe care i-a adus-o chelnerul, n-am rezistat ispitei si ne-am comandant si noi. Era delicioasa si imi amintea de cea pe care o mancasem in Franta, la o gelaterie vestita din Lyon. Inghetata se amesteca cu frisca proaspata si, in timp ce ne infigeam linguritele in cupa de sticla, descopeream felii mari de capsuni. Astazi, insa, n-am mai putut sa ne satisfacem acest capriciu. Cu o fata trista, chelnerul ne-a aratat cu capul spre frigiderele goale. Nu era curent si abia atunci am realizat ca nicaieri nu canta muzica.

Am cerut niste ness-uri si ne-am hotarat sa ne transmitem corespondentele chiar de pe terasa. Din cand in cand, privirile noastre urmareau silueta unei fete frumoase si zambeam. Mile si-a transmis relatarea lui, iar eu asteptam sa-mi vina randul. Nu era Beavis de serviciu, iar tipul de la sunet m-a sunat si mi-a spus doar atat: “Ramai pe linie.” Si am auzit jurnalul. A urmat o lunga asteptare. 10 minute, 20, 30 si nu mai venea randul stirilor despre razboiul din Iugoslavia. Ceilalti ma intrebau ce se intampla si dadeam din umeri. Am incercat sa ma fac auzit, dar nimeni nu ma baga in seama. Ma lasasera pe linie si parca uitasera de mine. Telefonul se incalzise si vedeam cum mi se termina bateria. Si tot nu-mi venea randul. Erau niste stiri despre problemele de la admitere, a fost invitat in studio ministrul Andrei Marga, apoi alte stiri. Eram turbat de furie. In general, cand era Beavis de serviciu, daca nu avea timp sa mai vorbeasca cu mine, macar verifica din cand in cand, daca legatura nu s-a intrerupt. Sau ma anunta ora aproximativa la care urma sa intru in direct si revenea cu 5 minute inainte. De aceasta data, nimic. Mi-a venit randul abia dupa 50 de minute de cand asteptam la telefon. M-am stapanit si mi-am transmis corespondenta, dupa care l-am sunat pe Horia Enasel si am facut un scandal monstruos, explicandu-i ca, in conditiile in care eu nu stiu cum sa-mi mai economisesc bateriile telefonului mobil si le incarc cand apuc, stau aiurea in legatura cu Bucurestiul. L-am amenintat ca, data viitoare, voi inchide – pur si simplu – telefonul. Si n-au decat sa intre in panica pana ma prind din nou. Horia mi-a promis ca-l va pedepsi pe vinovat si va avea grija sa nu se mai intample asa ceva.

Parca afland de necazurile mele, sarbii au pornit din nou distribuirea curentului electric. M-am linistit cu greu si ma durea capul. Nu mai stiam daca de nervi sau din cauza telefonului mobil. Pe drum spre hotel, am trecut pe langa clubul de jazz al unui vestit muzician de avangarda din Iugoslavia, Oliver Mandic. Era plin de tineri, si inauntru, si pe mica terasa din fata. Langa intrare, pe o tabla de lemn, scria cu creta ca bauturile au “pret de razboi“: toate costa 10 dinari, iar militarii au primul rand din partea casei. Ne-am oprit langa Centrul Cultural Francez, Eugen Mihaescu facand pentru noi o adevarata cronica de arta a zidurilor devastate si acoperite cu grafitti. Spre incantarea noastra, si-a continuat demonstratia si in fata centrelor culturale american, britanic si german, explicandu-ne valoarea artistica si simbolica a acestor grafitti, considerate, mai ales in SUA, o forma a artei moderne.

UCK este in continua transformare, atat din punct de vedere politic, cat si militar,” a declarat Hashim Thaqi, conducatorul politic al organizatiei, intr-un interviu acordat ziarului britanic “The Guardian“, la scurt timp dupa intalnirea avuta cu ministrul de Externe Robin Cook. “Fortele noastre se organizeaza si se profesionalizeaza: suntem o armata, cu o structura si o ierarhie, asadar nu doar o serie de grupari inarmate. In schimb, ceea ce zice Rugova nu are nici o importanta. El nu mai are nici un control politic sau militar asupra a ceea ce urmeaza sa se petreaca.” Intrebat de unde provin armele cu care este dotata UCK, Thaqi a raspuns: “de la prieteni democrati din Vest”, insa nu a vrut sa precizeze daca acest ajutor este furnizat cu vreo aprobare din partea guvernelor. “Poate istoria o va spune,” a comentat el.

Ajunsi la hotel, n-am avut prea mult ragaz sa ne tragem sufletul. La 20:33, au sunat sirenele alarmei aeriene. Hotarasem sa mancam la restaurantul hotelului, insa domnul Mihaescu nu a fost la fel de incantat ca si noi de cina, asa ca i-am promis ca, de acum inainte, de cate ori NATO ne va da voie, sa mancam seara in oras. In Kosovo, deja cazusera primele dintre cele peste 100 de bombe ce aveau sa fie lansate de pilotii NATO, in cele 24 de raiduri in care au atacat provincia. Cel mai grav afectata a fost regiunea orasului Prizren, in care, de dimineata si pana la ora 22:00, au explodat 82 de proiectile, dintre care 20 in raionul Gorozub, de langa frontiera cu Albania.

La 17:30, zece rachete lovisera satul Rades, de langa Dragas. Intre 18:45 si 18:55, alte 8 explodau in satul Pirane. La 19:30, a fost atacata zona Pristinei, fiind bombardate aeroportul Slatina, satul Lipljan si releul de televiziune de pe dealul Brankov, de langa Zubin Potok. Pristina avea sa mai fie bombardata dupa miezul noptii, cand bombele au cazut intre depozitele “Jugopetrol” si cimitirul din cartierul Gazimestan. Intre 20:00 si 22:00, alte 6 proiectile au cazut in satul Vlasnja. Patru atacuri puternice au fost inregistrate asupra localitatii Bujanovac, unde au explodat 30 de bombe, si nu a fost ocolit nici emitatorul de televiziune de pe muntele Pljackovica, de langa Vranje.

Amnesty International facut publice o serie de marturii ale femeilor victime ale unor violuri colective, timp de 3 zile, intr-un sat din apropiere de Suva Reka, informeaza AFP. Mai multe femei, tinute in captivitate de la 21 la 23 aprilie de fortele sarbe, au fost violate, potrivit organizatiei, care, din motive de securitate, nu a dat publicitatii nici numele martorilor, nici cel al satului. “La 21 aprilie, barbatii tineri din sat au fugit din calea fortelor sarbe, lasand in urma circa 300 de femei, copii si 11 persoane in varsta,” potrivit unui comunicat al Amnesty International, facut public la Kukes. “Barbatii cu varste intre 50 si 90 de ani au fost separati de restul satenilor si nu au mai fost vazuti in viata. Femeile cu copiii au ramas inchise in trei case. Trei femei au declarat ca au fost violate, iar marturiile lor si ale altora lasa in mod clar sa se inteleaga ca au fost si alte victime. Este foarte dificil sa ii chestionam pe refugiati. Sunt traumatizati, adesea confuzi si uneori le este frica sa vorbeasca, deoarece o parte a familiei lor a ramas in Kosovo. Exista numeroase crime, violuri, dar noi nu putem afirma ca au existat executii masive generale si pana acum, nu avem nici o dovada de genocid,” a explicat un purtator de cuvant al organizatiei.

La 21:30, cand abia terminasem de mancat si ne-am oprit in bar, sa bem o cafea, am auzit 4 bubuituri, dupa care becurile au clipit, parca nedumerite, de cateva ori si am ramas in intuneric. Din nou, 4 rachete de croaziera – pentru ca nu se auzise nici un avion – au lovit statiile de transformare de la Bezanijska Kosa si Lestanima, din cartierul Novi Beograd. De pe acoperis, vedeam doua coloane albicioase de fum si oamenii au inceput sa-si aprinda lumanarile prin case. La radio s-a anuntat ca echipele de interventie au inceput imediat sa remedieze avariile, insa, in mai putin de o ora, presiunea apei la robinete a ajuns la zero. Desi, dupa 3 ore, curentul a revenit intr-un sfert din Belgrad, nici pana dimineata, rezerva de apa a orasului nu a depasit 12,5 % din capacitatea normala si nu putea fi distribuita populatiei.

Al doilea raid aerian, de la miezul noptii, ne-a surprins pe acoperis, comentand razboiul. Cred ca paream desprinsi dintr-un film suprarealist: patru oameni stand pe scaune destul de confortabile, pe casa liftului unui hotel dintr-un oras, in plin bombardament, inconjurati de sticle goale de Coca-Cola, bere si whisky. Unul cu casca unui radio minuscul in ureche, altul cu un aparat foto de gat. Si toti cu ochii atintiti pe cer, catre cele patru puncte cardinale. Avioanele veneau dinspre nord (iar din spatiul aerian ungar sau romanesc) si au atacat mai intai orasul Pancevo. Opt proiectile au lovit obiective din nordul localitatii, din zona fabricii de avioane, unde vedeam un mare incendiu, iar unul a explodat in satul Omoljica. Antiaeriana Belgradului a intrat imediat in actiune si a acoperit orizontul cu o panza de foc. Pilotii NATO nu au reusit sa lanseze decat 3 rachete spre capitala iugoslava, doua lovind cazarma Zuce, iar una explodand pe dealul Avala. Dupa care, riposta fiind prea puternica, au fost nevoite sa se retraga.

S-au dus spre vest, atacand in 3 raiduri orasul Smederevo, pe care nu-l vedeam din cauza dealurilor, insa observam cerul inrosit de flacari si tirurile antiaerienei. Fusesera bombardate depozitele “Jugopetrol” din zona industriala si statia de transformare a energiei electrice de la fabrica “Sartid. In acelasi timp, alte avioane bombardau, pentru prima oara de la inceputul razboiului, orasul Kikinda, situat la cativa kilometri de granita cu Romania. Aici, 3 proiectile au lovit o cazarma din zona de sud-est, iar unul a distrus calea ferata catre Timisoara, in zona satului Banatsko Veliko Selo. La ora 2:00, am vazut bombardamentele asupra Novi Sad-ului, proiectilele explodand in satele Cenej si Pezicevi, de la periferie. Locuitorii din Novi Sad se chinuiau fara apa si curent electric de duminica.

Uniunea Europeana estimeaza ca, in cazul in care situatia din Iugoslavia nu se agraveaza, consecintele economice pentru Romania sunt relativ limitate, a declarat directorul general pentru Afaceri Economice si Financiare din cadrul Comisiei Europene, Giovanni Ravasio. “Reformele economice din Romania nu sunt afectate de situatia din Kosovo,” a spus el. Oficialul comunitar a apreciat ca Romania ar da un semnal negativ institutiilor internationale in cazul in care ar explica o incetinire a reformelor prin situatia din Iugoslavia. “UE ar putea acorda Romaniei, in contextul crizei din Kosovo, fonduri suplimentare, dar statele membre se vor intreba daca Romania are capacitatea de a le absorbi in programe eficiente,” a adaugat si directorul general pentru Relatiile cu Europa Centrala si de Est din cadrul Comisiei Europene, Francois Lamoreux. “Noi credem ca da.”

Ne-am gandit ca atacurile s-au potolit si am coborat sa dormim. La 4:00, insa, m-au trezit bubuiturile unor explozii. Mile a mormait ca el nu mai urca pe acoperis si m-am dus doar eu, amenintandu-l ca – data viitoare – va fi randul lui. Cand am ajuns sus, am mai vazut cum trage antiaeriana dinspre nord-vest si atacul a fost din nou respins. Coborand in camera, nu mi-am putut retine un zambet: in sfarsit, cineva sforaia din nou in patul vecin. La 6:03, cand m-au trezit alte bubuituri, n-am mai urcat nici eu. Se luminase de ziua si stiam ca atacul nu va tine prea mult. Intr-adevar, la 6:25, a sunat incetarea alarmei aeriene. Inainte de a adormi linistit, am mai verificat o data robinetele. Degeaba. Erau tot seci.